Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială - Decizie nr.

225/2011
din 20 ianuarie 2011

Decizie nr. 225/2011

Publicat în www.scj.ro din 20 ianuarie 2011.

SURSA: scj.ro
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 12 septembrie 2008
înregistrată sub nr. 6581/86/2008, reclamanta SC G.S. SRL – Mălini a chemat
în judecată pe pârâta SC C.T. SRL – Marginea, solicitând instanţei ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui
biletele la ordin emise la data de 18 iulie 2008 pentru suma de 23.000 lei, la
data de 6 august 2008 ( în număr de trei, pentru suma de 20.000 lei fiecare)
pentru suma de 60.000 lei, la data de 26 august 2008 ( în număr de cinci –
pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei şi la data de 27
august 2008 ( în număr de cinci – pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru
suma de 125.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22
din 16 ianuarie 2008, pârâta s-a obligat de a-i comercializa materiale de
construcţii a căror valoare urma să fie decontată în baza facturilor emise, cu filă
CEC sau bilet la ordin, în contul vânzătorului, stabilindu-se de comun acord o
limită a valorii contractuale de 2.550.000 lei.
A mai arătat că pe parcursul derulării contractului a convenit emiterea
periodică a unor bilete la ordin, ca o garanţie a executării obligaţiei de plată a
mărfurilor livrate, bilete care puteau fi valorificate la scadenţă în măsura în care
la exigibilitatea obligaţiei de plată a facturilor emise, nu-şi îndeplinea această
obligaţie.
În acest context, la data de 18 iulie 2008 a emis un bilet la ordin pentru suma
de 23.000 lei, la data de 6 august 2008 a emis trei bilete la ordin pentru suma
de 60.000 lei ( 20.000 lei fiecare), la data de 26 august 2008 a emis cinci bilete
la ordin pentru suma de 125.000 lei ( 25.000 lei fiecare ) şi la data de 27 august
2008 a emis încă cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei (25.000 lei
fiecare), primul bilet având scadenţa la 18 septembrie 2008.
Reclamanta a precizat că în speţă, obligaţia de plată a sumelor înscrise în
biletele la ordin, a cărei executare a fost garantată prin emiterea instrumentelor
de plată menţionate, nu mai există, deoarece a achitat integral mărfurile ce i-au
fost livrate .
Conchide că, pârâta a dat dovadă de rea-credinţă, introducând toate biletele
la ordin spre decontare în circuitul bancar şi că există riscul ca în contul său să
nu existe disponibilul necesar acoperirii sumelor, ceea ce poate conduce la
raportarea acestei situaţii la CIP, ca incident de plată major, fără a avea vreo
culpă în situaţia astfel creată.

1
 Prin încheierea de şedinţă din data de 8 decembrie 2008 – la solicitarea
apărătorului reclamantei, au fost introduse în cauză, pentru opozabilitate, în
calitate de pârâte - C.E.B. România SA, sucursala Suceava, şi SCB.R. SA –
Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava.
Prin sentinţa nr. 149 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia
comercială de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca nefondate,
excepţiile lipsei calităţii procesuale active, respectiv pasive, invocate de SC B.R.
SA – Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava; a fost respinsă, ca inadmisibilă,
cererea având ca obiect „obligaţia de a face” formulată de reclamantă, în
contradictoriu cu pârâtele SC C.T. SRL Marginea, C.E.B. ROMÂNIA SA,
sucursala Suceava şi SC B.R. SA, Membră a G.N.B.G., sucursala Suceava.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă
să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane (beneficiar) sau
la ordinul acesteia.
Cum biletul la ordin conţine asumarea propriei obligaţii de plată a unei sume
de bani, la un anumit termen şi într-un anumit loc, rezultă că această obligaţie
de plată derivă din existenţa între părţi a unui raport juridic.
În lipsa raportului juridic obligaţional, nu există nici obligaţia de plată
încorporată în biletul la ordin, iar în lipsa acestei obligaţii de plată, beneficiarul
biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia.
Prin prisma acestor argumente s-a apreciat că reclamanta a justificat
calitatea procesuală activă.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei SCB.R. , aceasta a fost
dată de calitatea de posesor a biletelor la ordin ce fac obiectul analizei.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând
în esenţă că deşi biletele la ordin au fost emise ca o garanţie a executării
obligaţiei de plată a mărfurilor livrate, aspect ce rezultă din procesele verbale
de predare-primire, caracterul de titlu autonom al biletului la ordin şi modul legal
în care banca a intrat în posesia titlului (prin gir) face inopozabil dobânditorului
(băncii) raportul juridic obligaţional dintre emitentul şi primul posesor al acestui
titlu de valoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, reiterând susţinerile din
cererea introductivă şi insistând asupra faptului că prin plata efectuată în baza
raportului juridic obligaţional, obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin nu
există şi aceste bilete trebuiau restituite, rolul lor fiind acela de a garanta
executarea obligaţiei convenite de părţi şi putând fi valorificate doar dacă la
data la care obligaţia de plată a devenit exigibilă, nu ar fi îndeplinit această
obligaţie.
Prin decizia nr. 85 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat,
apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 149 din 2 februarie 2009
pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială de contencios
administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

2
 Susţinerea apelantei, potrivit căreia biletele la ordin trebuie restituite pentru
că obligaţia pe care o garantau a fost executată, valabilă într-un raport juridic
civil clasic de genul împrumutului garantat cu un gaj asupra unui bun mobil, este
inacceptabilă în materie cambială, datorită naturii juridice specifice a acestui
titlu şi a caracterelor conferite prin lege, în principal acela de a fi un titlu abstract,
complet, autonom şi necondiţionat.
Astfel, biletul la ordin creează obligaţii autonome, obligaţii de sine stătătoare,
astfel încât, fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct, cu
regim propriu, viciile sau lipsurile raportului juridic anterior neafectând
valabilitatea celorlalte astfel de raporturi.
Astfel, raportul fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin,
subzistă şi după emiterea lui şi îndreptăţeşte părţile la exercitarea unor acţiuni
de drept comun în ce priveşte executarea obligaţiilor, dar nu este opozabil
posesorului legitim al titlului, posesor care în speţa de faţă este C.E.B. şi care
rămâne beneficiarul obligaţiei necondiţionate de plată pentru suma înscrisă în
titlu, putând la rândul său să gireze acest titlu unei alte persoane. Aceasta
pentru că, în beneficiul securităţii raporturilor comerciale, legiuitorul a înţeles ca
în această materie, să acorde prioritate aparenţei, asigurând posesorului legitim
al titlului o protecţie deplină, respectiv dreptul de a primi suma de bani
menţionată în titlu, chiar dacă în fapt datoria primordială nu există.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SRL Mălini,
prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă C.O., aducându-i următoarele
critici.
Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii.
Biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă
să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane (beneficiar) sau
la ordinul acesteia.
Cum biletul la ordin conţine asumarea propriei obligaţii de plată a unei sume
de bani, la un anumit termen şi într-un anumit loc, rezultă că această obligaţie
de plată derivă din existenţa, între părţi, a unui raport juridic.
În lipsa raportului juridic obligaţional, nu există nici obligaţia de plată
încorporată în biletul la ordin, iar în lipsa acestei obligaţii de plată, beneficiarul
biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia.
Cum recurenta reclamantă nu are nicio datorie faţă de SC C.T. SRL
apreciază că este pe deplin îndreptăţită la restituirea biletelor la ordin.
Deşi biletele la ordin au fost girate către bancă, consideră că girul este un act
juridic accesoriu, iar în măsura în care obligaţia principală a fost stinsă, nu mai
subzistă nici obligaţia de plată încorporată în biletul la ordin.
Mai apreciază recurenta că raporturile juridice ale posesorului biletului la
ordin cu girantul, rămân valabile, ceea ce înseamnă că trăgătorul va fi ţinut
personal să achite sumele prevăzute în titlu.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană
(emitent) se obligă să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte

3
persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia, însă, odată emis, acest înscris
devine autonom, nemaifiind legat de existenţa sau inexistenţa obligaţiei pentru
care a fost emis prima dată.
Biletul la ordin este atât un mijloc de plată, un titlu de credit cât şi un
instrument de garanţie, potrivit dispoziţiilor Titlului II din Legea nr. 58/1934.
În speţa de faţă, aşa după cum, în mod legal, a reţinut şi instanţa de apel,
chiar dacă biletele la ordin au fost emise pentru a garanta o obligaţie concretă
între reclamantă şi pârâta SC C.T. SRL, ele au fost girate, în mod legal, potrivit
dispoziţiilor art.106 raportat la art. 13-23 din Legea nr. 58/1934, de către pârâta
SC C.T. SRL în favoarea C.E.B. ROMÂNIA SA, sucursala Suceava, păstrându-
şi caracterul autonom, putând fi, pe viitor, girate, avalizate sau scontate, potrivit
dispoziţiilor legale.
Singura posibilitate pe care ar fi avut-o reclamanta, în raport cu pârâta SC
C.T. SRL, ar fi cea prevăzută de art. 1138 C. civ., şi anume remiterea voluntară
a titlului original făcută de creditor, deci remiterea voluntară, de către pârâta SC
C.T. SRL, a biletelor la ordin emise de reclamantă, înainte de transmiterea lor
către bancă.
Cum această remitere nu a avut loc, dimpotrivă, pârâta SC C.T. SRL girând
aceste titluri de credit în favoarea băncii, acestea îşi păstrează caracterul
autonom, unitatea bancară neavând obligaţia de a le remite emitentului.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.S. SRL Mălini, prin
administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă C.O., împotriva deciziei nr. 85 din
10 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială,
contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.