BUTA Gheorghe, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Scrisoare de garanţie bancară.

Cerere de executare a garanţiei. Natura juridică

Revistă: Revista Romana de Jurisprudenta 2 din 2011

Autori:
Inalta Curte de Casatie si Justitie
BUTA Gheorghe
Tip:
Jurisprudenta

Scrisoare de garanţie bancară. Cerere de executare a garanţiei. Natura juridică

Codul civil, art. 966, art. 968, art. 970
Cererea de executare a garanţiei bancare reprezintă un element sau o operaţiune ce
intră în conţinutul contractului fundamental şi al celui de garanţie, în vederea
producerii efectelor obligaţiilor liber asumate de părţi, iar nu un act juridic unilateral,
autonom, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice noi între părţi,
independente de contractul fundamental.
Cum obligaţia de garanţie implică raporturile dintre debitor şi creditor şi îşi are
fundamentul în contractul încheiat de părţi, nu se poate susţine, din punct de vedere
juridic, că cererea de executare a garanţiei reprezintă un act juridic unilateral, de sine
stătător, în sens de negotium.
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 3361 din 19 octombrie
2010, trimisă, în rezumat, de Avocat dr. Gheorghe Buta)
Reclamanta SC D.E.F.E.L.C. SRL a solicitat prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul
Tribunalului Suceava, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC H.R. SA şi BRD, să se
dispună anularea cererii de executare a scrisorii de garanţie bancară nr. 58 din 4 aprilie 2008,
cerere formulată de pârâta SC H.R. SA, beneficiara garanţiei.
Potrivit reclamantei, la data de 30 martie 2006 a încheiat cu pârâta SC H.R. SA un contract
cadru de distribuţie bere, contract prin care societatea, în calitate de cumpărătoare, se obliga
faţă de vânzător să constituie o garanţie sub forma unei scrisori de garanţie bancară (SGB)
pentru ambalajele primite din partea vânzătorului, pentru garanţiile ambalajelor, pentru
diferenţele dintre valoarea de despăgubire şi cea garantată pentru produsele bere livrate şi
neachitate şi pentru alte echipamente şi materiale necesare distribuţiei berii.
A susţinut reclamanta că şi-a îndeplinit această obligaţie prin remiterea SGB nr. 142/2007 şi a
actului adiţional nr. 4547/2007 emise de BRD şi că la data de 4 aprilie 2008, în ultima zi de
valabilitate a SGB, pârâta a solicitat, prin cererea adresată băncii, executarea garanţiei
bancare, deşi în calitatea sa de cumpărătoare nu fusese înştiinţată de vânzătoare despre
existenţa vreunui debit restant şi exigibil.
Potrivit reclamantei, motivele de anulare care afectează cererea de executare a scrisorii de
garanţie formulată de cocontractant vizează neîndeplinirea unor condiţii de formă şi fond,
respectiv inexistenţa unor acte care să ateste neîndeplinirea de către societate în calitate de
cumpărătoare a obligaţiilor sale, precum şi inexistenţa la data formulării cererii a unei datorii
exigibile faţă de vânzătoare. (…)
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, învestit prin declinare, prin sentinţa
comercială nr. 5959/2009, a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de
reclamantă.
Examinând înscrisurile relevante în soluţionarea cauzei, respectiv contractul-cadru de
distribuţie bere încheiat de cele două societăţi, scrisoarea de garanţie bancară nr. 142/2007
emisă de BRD în favoarea pârâtei SC H.R. SA prin care banca garantează în mod irevocabil
şi necondiţionat achitarea către vânzător, la prima cerere, fără nicio altă formalitate a
contravalorii ambalajelor, mărfurilor ridicate şi neachitate, precum şi cererea de executare a
scrisorii de garanţie bancară formulată de vânzător cu privire la virarea în contul său a sumei
de 507. 572 lei, tribunalul a reţinut că cererea de executare a scrisorii nu este un act juridic în
sensul de negotium iuris şi nu poate fi analizată sub aspectul condiţiilor de validitate impuse
de art. 48 C. civ.
Sub un al doilea aspect, tribunalul a consta-tat că sancţiunea nulităţii unui act juridic inter
vine pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi fond cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă, iar reclamanta invocă nerespectarea unor clauze din contractul cadru de distribuţie şi
din conţinutul scrisorii de garanţie ce nu pot conduce la nulitatea cererii de executare.
Împotriva sentinţei fondului reclamantul a declarat apel, susţinând în esenţă că instanţa a
indicat un temei juridic abrogat – respectiv art. 48 C. civ. – şi a interpretat greşit natura
juridică a cererii de executare a SGB care în opinia sa constituie un act juridic, obligaţia de
plată asumată de bancă fiind sub condiţie suspensivă.
Prin decizia comercială nr. 37/2010, Curtea de Apel Braşov, Secţia a V-a comercială, a
respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă. (…)
Cu privire la natura juridică a cererii de executare a SGB, instanţa de control a confirmat
calificarea dată de prima instanţă şi raţionamentul acesteia, analizarea ei sub aspectul
condiţiilor de validitate nefiind posibilă în măsura în care o atare cerere nu reprezintă o
manifestare de voinţă prin care se naşte, se modifică sau se stinge un raport juridic.
Cu privire la condiţiile de fond şi de formă prevăzute în mod expres în scrisoarea de garanţie
bancară pentru plata sumei garantate, respectiv prima şi simpla cerere formulată de
beneficiarul garanţiei, intimata SC H.R. SA, prin care să ateste că şi-a îndeplinit întocmai şi
la termen obligaţiile contractuale asumate prin contractul de livrare bere, iar SC D.E.F.E.L.C.
SRL a acumulat datorii până la concurenţa sumei garantate, instanţa a constatat că aceste
condiţii au fost respectate de intimată şi nu există niciun motiv legal pentru a se constata
nulitatea cererii de executare a scrisorii de garanţie bancară.
Împotriva deciziei nr. 37/2010 reclamanta a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea
deciziei şi sentinţei pronunţate în cauză, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul
admiterii acţiunii introductive, astfel cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304
pct. 6, 7, 8 şi 9 C. pr. civ. cu următoarea argumentare: (…)
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. pr. civ. recurenta a arătat că cererea de
executare a garanţiei, calificată greşit de instanţe ca un act nejuridic, este în realitate un act
juridic în sensul de negotium iuris şi instrumentum probationem, accesoriu scrisorii de
garanţie bancară, şi reprezintă manifestarea de voinţă a intimatei de a intra în posesia sumei
garantate, manifestare de voinţă care are o cauză ilicită urmărind efectuarea unei plăţi
nedatorate.
În acest sens, recurenta a arătat că strămutarea sumei de bani prevăzută în scrisoarea de
garanţie în contul intimatei impunea îndeplinirea anumitor condiţii, respectiv nerestituirea
ambalajelor primite de societate, neachitarea contravalorii mărfurilor, or simpla afirmaţie în
acest sens a intimatei fără nicio dovadă conferă caracter ilicit cererii de executare şi impune
concluzia încălcării dispoziţiilor art. 966 şi 968 C. civ. referitoare la cauza ilicită, a
dispoziţiilor art. 1017 C. civ. referitoare la obligaţia sub condiţie suspensivă şi art. 970 C. civ.
care instituie obligaţia executării convenţiilor cu bună-credinţă.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate criticile formulate, a constatat că
recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: (…)
Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ. recurenta
susţine, în esenţă, că cererea de executare a scrisorii de garanţie bancară este un act juridic de
sine stătător, în sensul de negotium iuris şi instrumentum, accesoriu scrisorii de garanţie
bancară şi contractului de distribuţie încheiat de părţi, act care analizat în raport cu
dispoziţiile art. 966, 968 şi 970 C. civ. este anulabil, deoarece scopul urmărit de beneficiara
garantei este ilicit şi abuziv.
Deşi, în expunerea raţionamentului recurentei, o serie de susţineri cu privire la modul în care
s-au stabilit raporturile juridice dintre părţi sunt corecte, concluzia pe care încearcă să o
acrediteze în sensul că cererea de executare a scrisorii de garanţie bancară este un act juridic
unilateral, de sine stătător, ce urmează a fi examinat sub aspectul cauzei sale ilicite, este falsă.
Raporturile comerciale dintre reclamanta recurentă şi pârâta SC H.R. SA s-au stabilit în baza
contractului de distribuţie bere încheiat la 22 februarie 2006, prin care reclamanta s-a obligat
să constituie şi o garanţie, sub forma unei scrisori de garanţie bancară, emisă de o bancă
acceptată de pârâtă, pentru garantarea ambalajelor, pentru produsele de bere livrate şi
neachitate şi pentru alte echipamente, pe toată durata contractului (art. 10. 1, 10. 2, 10. 3).
Reclamanta şi-a îndeplinit această obligaţie şi a remis pârâtei scrisoarea de garanţie bancară
nr. 142 din 5 aprilie 2007 prin care BRD garanta în mod irevocabil şi necondiţionat achitarea
către pârâtă a contravalorii ambalajelor mărfurilor, echipamentelor primite de reclamantă în
baza contractului de livrare bere, până la concurenţa sumei de 507.572 lei.
Prin urmare, raporturile dintre părţi s-au materializat în cele două contracte, contractul de
distribuţie, ca act juridic principal, şi contractul de constituire a garanţiei, sub forma scrisorii
de garanţie bancară, act juridic accesoriu în raport cu actul generator al obligaţiei, contractul
de distribuţie – condiţiile esenţiale de valabilitate ale celor două convenţii nefiind obiect de
dispută.
Prevalându-se de garanţie, pârâta a solicitat plata sumelor de bani, executarea garanţiei,
printr-o simplă cerere adresată băncii, cerere care din punct de vedere juridic nu reprezintă un
act juridic unilateral, autonom, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice noi între
părţi, independente de contractul fundamental, ci reprezintă o manifestare de voinţă în sensul
producerii efectelor garanţiei, a executării garanţiei.
Mai limpede spus, cererea de executare a garanţiei bancare reprezintă un element sau o
operaţiune ce intră în conţinutul contractului fundamental şi al celui de garanţie, în vederea
producerii efectelor obligaţiilor liber asumate de părţi.
Cum obligaţia de garanţie implică raporturile dintre debitor şi creditor şi îşi are fundamentul
în contractul încheiat de părţi, nu se poate susţine, din punct de vedere juridic, că cererea de
executare a garanţiei reprezintă un act juridic unilateral, de sine stătător, în sens de negotium.
Distinct de acestea, se impune a sublinia şi faptul că actele unilaterale nu sunt de principiu
creatoare de obligaţii, ele putând genera, în cazuri excepţionale, prevăzute de lege, obligaţii
numai în sarcina autorului actului, or, în cauză cererea de executare a garanţiei îşi are izvorul
în convenţiile bilaterale încheiate de părţi.
Referitor la condiţiile stipulate în cuprinsul scrisorii de garanţie bancară în vederea plăţii
sumelor garantate, banca se obligă să plătească în termen de 7 zile de la prima cerere
formulată de beneficiar, fără a mai fi nevoie de nicio altă formalitate, decât prima şi simpla
cerere prin care beneficiarul atestă că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale, iar
societatea reclamantă a acumulat datorii în urma nerespectării propriilor obligaţii.
Faţă de termenii utilizaţi în scrisoarea de garanţie bancară, cu care recurenta reclamantă a fost
întrutotul de acord, prin remiterea ei beneficiarului, rezultă că cererea de plată a garanţiei este
pură şi simplă, nedocumentară, în sensul că beneficiarul trebuie să formuleze o simplă cerere
prin care să ateste îndeplinirea obligaţiilor sale şi neîndeplinirea obligaţiilor debitorului, fără
nicio altă condiţie cu privire la justificarea sau documentarea acestei atestări.
Aşa fiind, susţinerea recurentei în sensul inexistenţei unor dovezi ataşate cererii de executare
în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor sale nu are fundament legal în conţinutul
scrisorii de garanţie examinate şi nici în sensul literal al termenilor utilizaţi.
Cererea de executarea a scrisorii de garanţie bancară formulată de beneficiarul garanţiei la 4
aprilie 2008 a îndeplinit condiţiile impuse în scrisoare, banca neputând refuza plata sumei cu
temei, deoarece singurele excepţii pe care le putea invoca erau cele bazate pe contractul de
garanţie, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor din scrisoare, la expirarea duratei de
valabilitate, la fraudă sau la abuzul vădit, aspecte neinvocate de bancă la data cererii de
executare.
În sfârşit, se impune a sublinia ca o concluzie a acestor considerente cu privire la raţiona
mentul juridic expus de recurentă că, şi în ipoteza fraudei sau abuzului vădit al beneficiarului
garanţiei, cu ocazia cererii de executare a garanţiei, consecinţa juridică a acestei conduite se
materializează în respingerea cererii de executare a garanţiei şi nu în anularea cererii de
executare pentru cauză ilicită şi abuzivă, aşa cum susţine recurenta, deoarece nulitatea sau
anularea unei convenţii pentru nerespectarea condiţiilor de valabilitate cerute de lege are în
vedere momentul încheierii convenţiei, în cauză contractul de garanţie.
Neîndeplinirea obligaţiilor asumate printr-o convenţie legal încheiată poate da naştere la
daune-interese, rezoluţiunea sau rezilierea contractului, ipoteză juridică distinctă de anulare
sau nulitate sub aspectul consecinţelor juridice pe care le implică.
Altfel spus, motivele pe care le invocă recurenta reclamantă în susţinerea cererii în anulare
formulată se întemeiază pe contractul fundamental cu privire la îndeplinirea propriilor
obligaţii şi scadenţa acestora şi chiar în ipoteza, neconfirmată în cauză, a unei cereri de
executare abuzivă din partea beneficiarului garanţiei, soluţia juridică care s-ar fi impus consta
în respingerea de către bancă a cererii de plată pe baza unor dovezi incontestabile privind
frauda sau abuzul ori restituirea de către beneficiar a sumelor astfel încasate, şi nu în anularea
cererii de executare a garanţiei pentru motive care ţin de îndeplinirea obligaţiilor asumate.
În sfârşit, cum, după art. 129 alin. (6) C. pr. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai
asupra obiectului cererii deduse judecăţii, soluţia pronunţată în raport cu obiectul cauzei, cu
circumstanţele de fapt şi cu temeiul de drept indicat este pe deplin legală şi temeinică.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, constatând că decizia atacată nu este
susceptibilă de critică pe aspectele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr.
civ., a respins recursul ca nefondat.
Publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 2 din data de 28 februarie 2011.