Validare de poprire.

Suspendarea soluţionării cererii în

cazul insolvenţei debitorului
15 aprilie 2016 | Andrei TALAMBĂ
782 citiri

2
inShare

* A se vedea și dezbaterea O problemă insolubilă: Insolvența

Precizări introductive

Validarea de poprire, reglementată la art. 790 şi urm. din Noul Cod de procedură
civilă, se bucură de o binemeritată popularitate în ultimii ani, datorată, printre
altele, taxei de timbru de 20 lei [1], caracterului executoriu al hotărârii de validare,
precum şi a posibilităţii de a reforma în calea de atac eventuala hotărâre de
respingere.

Instituţia în discuţie a fost reglementată de legiuitor ca un remediu în situația în care

terții popriți nu dau curs adreselor de înfiinţare a popririi, ignorând cu rea-credinţă
obligaţiile de indisponibilizare a sumelor de bani datorate debitorului. Deşi există
cazuri în care se justifică pasivitatea terţilor popriţi (e.g. concursul mai multor
creditori urmăritori, omisiunea executorului/creditorului de identificare a
debitorului urmărit silit sau suma ce face obiectul urmăririi ş.a.m.d.), nerespectarea
adresei de înființare a popririi îndreptăţeşte creditorul urmăritor să ceară validarea
popririi.

Având în vedere practica inconsecventă din ultimii ani în ceea ce privește executarea
silită prin poprire, am ales să tratăm această temă în scopul de a stabili, cel puţin la
nivel teoretic, dacă se impune suspendarea acestora (conform art. 75 alin. (1) din
Legea nr. 85/2014) [2] la momentul deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Raportul obligaţional creditor urmăritor – terţ poprit

Executarea silită prin poprire este o formă de executare ce se circumscrie sferei de

aplicare a dispoziţiilor precitate, întrucât are ca scop obţinerea unor fonduri din
averea debitorului în beneficiul unui singur creditor urmăritor. Pe scurt, situațiile în
care terțul poprit nu se conformează adresei de înființare a popririi se pot împărţi în
două categorii, respectiv:

– suma ce face obiectul popririi nu este consemnată la cererea creditorului

urmăritor, însă nici nu este liberată unei alte persoane, sau

– terţul liberează sume de bani debitorului, iar soldul rămas (dacă rămâne ceva) nu
acoperă creanţa pentru care s-a înfiinţat poprirea.

În primul caz, validarea popririi duce la obligarea terţului la consemnarea sumelor

indisponibilizate, ceea ce reprezintă executarea indirectă a averii debitorului şi, în
consecinţă, este aplicabilă măsura suspendării prevăzută de art. 75 alin. (1) din Legea
nr. 85/2014 este aplicabilă.

În cel de-al doilea caz, scopul cererii de validare a popririi este acela de tragere la
răspundere a terţului poprit în condiţiile art. 790 alin. (8) din Codul de procedură
civilă, dat fiind că sumele de bani datorate debitorului (bunuri incorporale în
sensul art. 535 din Codul civil)[3], nu se mai află la terţul poprit, acestea fiind
liberate în mod nelegal debitorului sau unei alte persoane.[4]
Răspunderea terţului poprit în acest din urmă caz va fi una pentru fapta proprie
cauzatoare de prejudicii în patrimoniul creditorilor urmăritori. Dată fiind această
natură a cererii de validare de poprire, procedura reprezintă o veritabilă aplicare a
răspunderii civile a terţilor pentru omisiunea de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute
la art. 787 din Codul de procedură civilă.

Incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în judecarea
cererilor de validare a popririi

Datorită cadrului procedural în care validarea de poprire este solicitată (i.e.

executarea silită indirectă împotriva debitorului), au existat în practică viziuni
diferite asupra naturii juridice şi a finalităţii cererilor de validare poprire, fiind
pronunţate uneori soluţii diametral opuse în situaţii de fapt cvasi-identice.

Dat fiind faptul că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 au acelaşi
conţinut cu ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, a fost analizată practica judiciară
bazată pe ambele reglementări, raţionamentele instanţelor putând fi
aplicate mutatis mutandis indiferent de legea specială aplicabilă în procedura de
insolvenţă.

Într-o primă opinie jurisprudenţială, s-a considerat că deschiderea procedurii

insolvenţei duce de planola suspendarea oricăror proceduri judiciare, inclusiv a
cererilor de validare poprire. Într-o altă opinie, s-a apreciat că validarea de poprire
urmăreşte patrimoniul terţului poprit şi, ca atare, împrejurarea deschiderii
procedurii insolvenţei debitorului nu poate prezenta relevanţă în soluţionarea
acestei cereri.

Instanţele care s-au raliat primei opinii au suspendat soluționarea cererilor de

validare poprire fără a analiza dacă demersul creditorului vizează patrimoniul
debitorului urmărit silit sau, din contră, al terţului poprit în baza faptei proprii a
acestuia din urmă.

S-a considerat că validarea popririi se circumscrie măsurilor de executare silită prin

care se urmăreşte realizarea creanţei, motiv pentru care o asemenea cerere este
suspendată de drept la momentul intrării debitoarei în insolvenţă, intimata
creditoare având posibilitatea realizării creanţei prin înscrierea la masa
credală.[5] În aceeaşi ordine de idei, s-a apreciat că suspendarea de drept a
măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului este
aplicabilă şi în cazul refuzului terţului poprit de a-şi executa obligaţiile ce îi reveneau
din poprire şi trecerii la etapa validării popririi.[6]

Mai mult de atât, în unele cazuri s-a apreciat că, odată cu rămânerea definitivă a
încheierii de deschiderea procedurii insolvenţei, instanţei nu îi revine decât să
constate încetarea de drept a acţiunilor civile având ca obiect validare de poprire.[7]

În susţinerea celei de-a doua opinii, au existat soluţii în care s-a considerat că nu se
impune suspendarea cererilor de validare poprire atâta timp cât nu se urmăreşte
atragerea răspunderii debitorului aflat în insolvenţă, ci, dimpotrivă, a terţului care
nu a indisponibilizat conform obligaţiilor legale sumele datorate celui dintâi
menţionat.

Conform acestei opinii, dacă terţul poprit datorează sume de bani debitorului,
instanţa va valida poprirea și îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului.
Astfel, s-a considerat că efectele hotărârii de validare a popririi se răsfrâng asupra
patrimoniului terţului poprit şi nu direct asupra patrimoniului debitorului.[8]

Pornind de la aceeaşi viziune asupra finalităţii validării, s-a apreciat că împrejurarea

intrării în insolvenţă a debitoarei urmărite silit nu are nicio relevanţă, deoarece
validarea popririi nu este o măsură de executare silită a debitoarei poprite,
admiterea sa are efectul unei cesiuni de creanţă şi constituie titlu executoriu
împotriva terţului poprit.[9]

Necesitatea suspendării cererilor de validare poprire

Exemplele de mai sus reprezintă cazuri extreme în aprecierea scopului cererii de

validare poprire şi a existenţei unei culpe din partea terţului poprit, fiind efectuată o
analiză de maniera abstractă, fără a se face distincţie după cum la momentul
validării popririi sumele de bani datorate debitorului se mai aflau sau nu în mâinile
terţului poprit.
Faţă de dispoziţiile art. 790 alin. (8) din Codul de procedură civilă, în situaţia
în care sumele de bani au fost eliberate terţului poprit ulterior înfiinţării popririi,
finalitatea cererii de validare constă în atragerea răspunderii exclusive a terţului
pentru plata sumelor de bani ce au făcut obiectul popririi.

Discuţia se poartă în acest caz în jurul conduitei terţului poprit în raport de

obligaţiile sale în situaţia înfiinţării unei popriri şi nu priveşte raportul obligaţional
dintre debitor şi creditor. Trebuie apreciat astfel dacă a existat după înfiinţarea
popririi o conduită a terţului poprit care l-ar putea face responsabil pentru
producerea unui prejudiciu. Subsecvent, se va stabili dacă terţul poprit este autorul
faptei culpabile, dacă există un prejudiciu, o legătură de cauzalitate dintre faptă şi
prejudiciu, precum şi dacă acesta a fost reparat până la momentul cererii de validare.

Faţă de acestea, indiferent dacă se va pronunţa o soluţie de admitere sau respingere

a cererii de validare poprire în baza art. 790 alin. (8), aceasta nu ar avea cum să aibă
consecinţe patrimoniale împotriva debitorului insolvent, răspunderea putând fi
atrasă doar împotriva terţului poprit. Decizia de validare a popririi nu permite
realizarea creanţelor faţă de debitor, ci doar oferă cadrul necesar ca printr-o
executare ulterioară să se obţină suma de la terţ.

Într-un asemenea scenariu, nu există nicio justificare pentru a se dispune

suspendarea judecării cererii de validare poprire ca urmare a deschiderii procedurii
insolvenţei debitoarei. Interdicţia instituită are scopul de a prezerva caracterul
concursual, colectiv şi egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca
asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare
silită a creanţelor creditorilor şi eliminând incertitudinea asupra masei pasive.[10]

Din moment ce dispoziţiile art. 75 restrâng drepturile creditorilor, acestea se cuvine

a fi interpretate restrictiv şi în mod sistematic faţă de restul dispoziţiilor Legii nr.
85/2014, ce reglementează etapele acoperirii pasivului societăţii din activele
identificate în patrimoniul debitorului la momentul deschiderii procedurii. Mai
mult, a permite ca în unele cazuri validarea de poprire să fie blocată de un act de
voinţă al debitorului sau chiar al terţului poprit, prin deschiderea procedurii
insolvenţei împotriva acestuia, ar goli de conţinut prevederile art. 790 din Codul de
procedură civilă.

Amintim, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza

Şandor contra României, în care s-a statuat că executarea unei sentinţe sau a unei
alte hotărâri, indiferent de instanţa ce o pronunţa, trebuie privită ca parte integrantă
din procesul civil, ceea ce atrage incidenţa garanţiei procesului echitabil. Curtea a
apreciat în această speţă că dreptul de acces la justiţie ar deveni iluzoriu, dacă nu s-
ar asigura eficienţa aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu.

În concluzie, chiar dacă procedura de insolvenţă ar fi deschisă faţă de debitoare,

instanţa nu poate proceda automat şi fără o analiză concretă a fondului la
suspendare judecării cererii de validare de poprire.

În funcţie de probele aflate la dosar creditorul poate obţine un titlu executoriu doar
împotriva terţului poprit, nu şi faţă de debitor, titlul executoriu faţă de acesta din
urmă existând chiar de la începutul executării silite.

Cu titlu de practică relevantă şi corectă, menţionăm că într-o cauză având ca obiect

validare de poprire (încă nesoluţionată la momentul redactării articolului),
judecătoria a prorogat discutarea cererii de suspendare formulată de administratorul
judiciar al debitoarei până la administrarea probelor propuse în dovedirea omisiunii
culpabile a terţilor popriţi de îndeplinire a obligaţiilor de indisponibilizare.

[1] În lipsa unei reglementări exprese cu privire la taxa de timbru datorată pentru cererile de validare
poprire, opinez că va fi datorată taxa fixă de 20 de lei prevăzută de art. 27 din Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 80/2013. De altfel, cuantumul taxei de timbru datorate nu poate fi determinat de
creditor sau instanţă, creditorul nu poate cunoaşte la momentul formulării cererii de validare suma
exactă datorată de terţ debitorului. Pentru o opinie contrară, a se vedea ”Drept procesual civil. Ediţia
a 2-a, revizuită şi adăugită” G. Boroi. M. Stancu, Ed. Hamangiu 2015, p. 1103.
[2] Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că ”De la data deschiderii procedurii se
suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare
silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor
acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a
creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere
a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în
condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după
caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii
debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii
definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi
executările silite suspendate încetează.”
[3] Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, ”Noul Cod civil. Comentariu pe articole
art. 1 – 2664”, Ed. C. H. Beck, București 2012, p. 580.
[4] E. Oprina, I. Gârbuleţ, ”Tratat teoretic şi practic de executare silită. Volumul I”, Ed. Universul
Juridic, București, 2013, p. 762.
[5] Tribunalul Bucureşti, Secţia a III – a civilă, Decizia civilă nr. 420A/08.04.2014, disponibilă aici.
[6] Curtea de Apel Oradea, Secţia a II – a Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 520
din 29-sep-2011, disponibilă aici.
[7] Judecătoria Medgidia, Sentinţa civilă nr. 920/30.06.2015, disponibilă aici.
[8] Judecătoria Timişoara, Sentinţa civilă nr. 129252/04.11.2015, disponibilă aici.
[9] Judecătoria Timişoara, Sentinţa civilă nr. 12048/13.10.2015, disponibilă aici.
[10] Cărpenaru D. Stanciu, Hotca Mihai-Adrian, Nemeş Vasile, ”Codul insolvenței comentat din 1-
oct-2014”, Universul Juridic, comentariu cu privire la art. 75 din Legea nr. 85/2014