1.2. Intentarea procesului de insolvabilitate.

Procedurile aplicabile
persoanei juridice insolvabile.

Temelia intentării procedurii de insolvabilitate este cererea introductivă adresată

instanţei de insolvabilitate de către persoanele competente.
Prin proces de insolvabilitate se înţelege procesul judiciar intentat împotriva debitorului
care nu-şi execută benevol creanţele ajunse la scadenţă, în scopul determinării masei
debitoare şi repartizării acesteia către creditori conform nomelor stabilite de lege, în cazul în
care nu este posibilă restabilirea solvabilităţii creditorului prin alte modalităţi.1
Creanţa este fundamentul deschiderii unei proceduri de insolvabilitate.
În sensul existenţei sale neîndoielnice şi cuantumului, aceasta trebuie să fie certă,
lichidă şi exigibilă.
Creanţa este certă atunci când este certificată printr-un titlu executoriu, hotărâre
judecătorească sau alt act ce posedă efecte ale activităţii comerciale (cambie, bilet la ordin,
cec) investită cu formulă executorie, ori un act administrativ, în cazul obligaţiilor fiscale, la
fel o importanţă deosebită este acordată şi creanţelor constatate printr-un înscris sub
semnătură orice tip de contract sau act juridic din care rezultă o obligaţie a debitorului.2
Lichiditatea datoriei se explică prin aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume
în lei sau valută, pe care debitorul se află în imposibilitate de a o executa cu sumele de bani
disponibile.
Exigibilă este creanţa pentru o datorie scadentă, la cărei termen de plată a expirat,
debitorul fiind în imposibilitate de o executa, pentru plata căreia creditorul poate obţine
intervenţia coercitivă a forţei publice. Ca urmare, creditorul nu poate declanşa procedura
pentru o datorie neajunsă la scadenţă, mai mult nici pentru o datorie a cărei scadenţă nu a fost
determinată, chiar dacă se determină incapacitatea notorie a debitorului de plată, nici pentru
o datorie scadentă a ceri plată nu a fost cerută debitorului.3
De asemenea, cererea de deschiderii a procedurii nu poate fi admisă dacă s-a prescris
dreptul de a cere executarea silită a acelei creanţe.
În concluzie, neplata la scadenţă trebuie să fie efectul incapacităţii debitorului de a plăti
datoria cu sumele de bani disponibile. Dovada acestei incapacităţi, care este o situaţie de fapt
internă a debitorului, se poate face prin orice mijloace de probă, apt de a demonstra cauza
unei situaţii interne şi obiective.
1
Gheorghe Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Bucureşti 2001, pag.98;
2
Cărpenaru Stanciu D. Drept comercial român. Ed. a III-a – Bucureşti: ALL Beck, 2000, pag.58;
3
Ibidem, pag.58.
 Ca urmare a celor menţionate, putem specifica că latura procesuală a insolvabilităţii se
reflectă prin desfăşurarea acesteia sub controlul statal. Astfel încât controlul instanţei de
judecată exercitat în cadrul declarării insolvabilităţii presupune obligatoriu desfăşurarea unei
activităţii procesuale prin realizarea unor acte procesual civile.
Intentarea şi desfăşurarea procedurii de insolvabilitate reprezintă un specific aparte în
comparaţie cu celelalte proceduri procesual civile, deosebindu-se prin ordinea efectuării
actelor procesuale şi consecutivitatea etapelor de desfăşurare a acesteia.
Aşadar, etapa de examinare a cererii introductive este o etapă specifică în cadrul
procedurii de insolvabilitate din următoarele considerente:
1) Este o etapă premergătoare intentării procedurii de insolvabilitate menită a verifica
existenţa temeiurilor insolvabilitate invocate.
2) Este o etapă la care deja se examinează circumstanţe de fapt, inclusiv se
administrează probe pentru constatarea obiectivă a incapacităţii de plată fie a supraîndatorării.
3) Este o etapă tranzitorie în cadrul căreia se realizează la maxim măsurile îndreptate
spre păstrarea şi conservarea masei debitoare în eventualitatea pornirii unei proceduri de
insolvabilitate.
Specificul acestei proceduri este lipsa litigiului de drept, cât şi părţilor cu interese
contradictorii - reclamant şi pârât. Această procedură este intentată doar la existenţa unui
temei general sau special, scopul esenţial fiind protejarea intereselor creditorilor.
Intentarea procesului de insolvabilitate presupune parcurgerea următoarelor faze
procesuale:
1. Depunerea cererii introductive în instanţa de judecată competentă;
Procesul de insolvabilitate se intentează în temeiul unei cereri care în procedură poartă
denumirea de cerere introductivă.
Legiuitorul în art. 12 al Legii nr. 149/2012 acordă dreptul de a depune cerere
introductivă debitorului, creditorilor precum şi alte persoane competente conform legislaţiei
în vigoare. Natura obligației certificată prin creanţa ajunsă la scadenţă, pe care debitorul este
incapabil să o plătească este doar o condiție pentru declanșarea procedurii de insolvabilitate.4
Instanţa de insolvabilitate este organul împuternicit cu atribuţii jurisdicţionale şi de
administrare. Atribuţia jurisdicţională reprezintă dreptul instanţei de a emite acte judiciare
sub formă de încheieri, hotărâri şi decizii şi de a soluţiona anumite chestiuni în procesul
derulării procesului de insolvabilitate.5

4
Cărpenaru Stanciu ,,Drept comercial român. Procedura falimentului” pag. 87;
5
Roşca Nicolae, Baieş Sergiu ,,Dreptul afacerilor” pag. 249.
 Cererea introductivă urmează a fi depusă de către persoanele împuternicite doar cu
respectarea obligatorie a procedurii de notificare prealabilă. Conform prevederilor art. 21
alin.1 al Legii nr.149/2012 instanţa de insolvabilitate este obligată să admită spre examinare
cererea introductivă depusă de creditor cu respectarea prevederilor art. art. 16, 17 al Legii nr.
149/2012 şi art. 166, 167 Codului de procedură civilă al Republicii Moldova.
În practica judiciară cu regret se constată aplicarea eronată a normelor legale de către
creditori, tolerate de către instanţa de insolvabilitate. Astfel pe rolul Curţii de Apel Chişinău,
dosar nr. 2c-385/12 s-a dispus intentarea procesului de insolvabilitate a SRL ,,Cadcam-
Grup”SC la cererea SRL ,,AFN”, fără notificare debitorului. La materialele cauzei cerere
prealabilă era întocmită cu o data ulterioară decât avizul de recepţie cu diferenţa fiind de 2
ani. Or, procesul de insolvabilitate a fost intentat fără acordul debitorului.
Consider că prezintă o importanţă deosebită notificarea prealabilă a debitorului. Întrucât
lipsa acestei înlătură consimțământul debitorului de la executarea benevolă a creanţei.
Respectarea prevederilor legale de către persoanele ce intentează procedura de
insolvabilitate au drept efect obligaţia instanţei de a admite cererea introductivă.
Ca urmare, a examinării cererii de intentare a procesului de insolvabilitate de către
instanţă, aceasta din urmă este în drept:
 să admită cererea introductivă spre examinare, cu respectarea prevederilor Codului
de procedură civilă art. 21 al Legii nr. 149/2013 ;
 să restituie fără examinare cererea introductivă care a fost întocmită cu încălcarea
prevederilor privind conţinutul acesteia art.22 al Legii nr.149/2012.
În cazul în care instanţa dispune admiterea cererii introductive, prin încheierea adoptată
în cel mult 3 zile din momentul depunerii cererii introductive, instanţa dispune aplicarea
măsurilor de asigurare, care au drept scop esenţial prevenirea modificării bunurilor
proprietatea a debitorului, în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate.
Pe lângă măsurile reglementate de Codul de procedură civilă instanţa dispune:
 Desemnarea administratorului. Creditorul care solicită intentarea procedurii de
insolvabilitate este în drept să înainteze propunerea administratorului provizoriu. În cazul în
care nu există o propunere din partea creditorului, instanţa în mod aleatoriu este în drept să
numească un administrator-provizoriu din lista exhaustivă existentă în cadrul instanţei. Din
momentul desemnării administratorului provizoriu, în perioada de observaţie toate deciziile
privind gestionarea patrimoniului debitorului urmează a fi luate doar cu acordul expres al
acestuia;
  La cererea motivată a creditorilor sau a administratorului provizoriu, ori din
oficiu, dispune înlăturarea debitorului de la gestiune;
 Aplică sechestru asupra tuturor bunurilor debitorului şi corespondenţei
comerciale ale acestuia. Măsura de asigurare de aplică în scopul neadmiterii înstrăinării de
către debitor a bunurilor societăţii;
 Suspendă orice urmărire individuală a creditorilor şi executare silită asupra
bunurilor debitorului.
2. Realizarea măsurilor de asigurare şi întreprinderea unor măsuri preliminare intentării
procesului de către administratorul provizoriu.
Din momentul desemnării competenţa de bază a administratorului este prevenirea
modificării stării bunurilor debitorului, păstrarea acestora în scopul valorificării ulterioare. 6 În
perioada de observaţie, dacă administraţia nu dispune alt fel, administratorul notifică despre
aplicarea măsurilor de asigurare toate registrele publice, 7 inclusiv în registrul de stat al
persoanelor juridice şi în registrul de stat al întreprinzătorilor individuali, în registrul
bunurilor imobile şi în alte registre în care se înscriu gajul, băncile, organele cadastrale
teritoriale, autorităţile vamale, oficiile poştale, alte locuri de înmagazinare din circumscripţia
în care debitorul îşi are sediul, filiale sau reprezentanţe, pentru a fi sistate operaţiuni cu
bunurile acestuia.
Toate aceste operaţiuni sunt efectuate în scopul protejării bunurilor debitorului, în
scopul valorificării drepturilor şi intereselor creditorilor.
 Întocmirea tabelului preliminar al creanţelor; o altă obligaţie a administratorului.
Tabelul preliminar al creanţelor se întocmeşte în baza datelor evidenţei contabile a
debitorul8 şi în baza cererilor de admitere a creanţelor înaintate în instanţa de judecată de
către creditori, cu condiţia în care acestea sânt anterioare datei de admitere a cererii de
administrare. Creanţele urmează a fi verificate de către administrator.9
Din momentul în care creanţele sunt confirmate pe deplin sau parţial de administratorul
provizoriu acestea sunt trecute în tabelul preliminar fiind prezumate a fi validate şi corecte.
 Raportul administratorului cu privire la necesitatea intentării procesului de
insolvabilitate.

6
Angheni S., Stoica C. [ş.a.] ,,Drept comercial” Ediţia a III-a. Bucureşti: ALL Beck, 2004, pag. 67;
7
Ion Turcu ,,Procedura insolvenţei comercianţilor. Tratat. ” Bucureşti: Lumina LEX, 2002.
8
Ion Turcu „Insolvenţa comercială,reorganizarea comercială şi falimentul” Bucureşti 2000 pag.100;
9
Ioan Schiau ,,Regimul juridic al insolvenţei comerciale”, Bucureşti, 2001;
 În urma finisării perioadei de observaţie administratorul prezintă raportul privind
necesitatea intentării sau nu a procesului de insolvabilitate care este efectuat în urma analizei
situaţia economică a debitorului.
În cadrul acestuia este reflectat temeiurile şi necesitatea intentării procesului de
insolvabilitate, la care este anexat şi proiectul tabelului de creanţe efectuat de către
administrator.
3. Faza finală a perioadei de observaţie este hotărârea judecătorească de intentare a
procesului de insolvabilitate adoptată în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) lit. b al
Legii nr.149/2012.
Hotărârea judecătorească este actul instanţei care constată existenţa sau inexistenţa
temeiurilor de insolvabilitate, precum şi actul final prin care se dispune intentarea unui mod
de desfăşurare a procedurilor de insolvabilitate.10
Ca urmare a examinării cererii introductive instanţa de insolvabilitate adoptă unul din
următoarele acte judiciare:
a) hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate şi aplicarea procedurii
rezonabile;
b) hotărârea de respingere a cererii introductive. Restituirea fără examinarea a cererii –
art. 22 alin. (1) din Legea insolvabilităţii – aplicabilă doar în privinţa creditorilor pentru
încălcarea condiţiilor formă a cererii introductive.
Efect – se păstrează posibilitatea adresării repetate cu aceeaşi cerere.
Restituirea fără examinare a cererii – art. 22 alin. (2) Legea insolvabilităţii – aplicabilă
doar în privinţa debitorului pentru încălcarea condiţiilor de formă a cererii introductive.
Efect – persoana este obligată de a corecta erorile, iar cererea se va considera depusă de
la data înregistrării iniţiale.11
Spre deosebire de legea insolvabilităţii anterioară care prevede o procedură generală de
insolvabilitate și o procedură a planului, noua lege distinge:
 procedura falimentului în procedură generală și în procedură simplificată;
 procedura restructurării cu aplicarea planului, inclusiv o procedură specifică
accelerată de restructurare.
Astfel încât, începutul etapei de intentare a procedurii de insolvabilitate marchează
sfârşitul etapei iniţiale de examinare a cererii introductive, la finisarea examinării existenţei
temeiurilor de insolvabilitate instanţa se pronunţă asupra următoarelor chestiuni:

10
Valeriu Barbă, Gheorghe Macovei ,,Procedura de declarare a insolvabilităţii” pag.226.
11
Ibide, pag.228;
 I. Constată lipsa incapacităţii de plată sau supraîndatorării şi respinge cererea
introductivă refuzând prin hotărâre judecătorească intentarea procedurii de insolvabilitate.
Instanţa de judecată este în drept de a respinge intentarea procesului de insolvabilitate,
în cazul în care se constată cu certitudine că activul poate acoperi pasivul. Astfel dacă
debitorul are în proprietate o serie de active care pot fi valorificate, în scopul stingerii
creanţelor creditorilor asupra acestuia nu se poate institui procedura de insolvabilitate.12
De asemenea în cazul în care în perioada de observaţie debitorul stinge creanţa în
temeiul căreia s-a intentat procedura de insolvabilitate, în baza raportului administratorului
provizoriu se poate refuza intentarea procesului de insolvabilitate.
În acest caz nu putem vorbi de încetarea procesului, întrucât nu este vorba de o
renunţare la cerere din partea creditorilor, ci de o executare benevolă a obligaţiilor de către
debitor. Or, lipsa hotărârii de intentare este un argument forte care justifică refuzul de
intentarea a procedurii de insolvabilitate. Mai mult, refuzul intentării nu încalcă drepturile şi
interesele legitime ale creditorilor.
În condiţiile economiei de piaţă echivoce, relevante sunt situaţiile în care unele
persoane în mod intenţionat depun cerere de intentarea a procesului de insolvabilitate, fără
existenţa unui temei de insolvabilitate. Pentru a nu admite abuzul concurenţial legiuitorul
intervine, astfel în cazul în care creditorul depune cerere de intentare a procesului de
insolvabilitate, contra debitorului pentru ai prejudicia reputaţia comercială este obligată la
plata despăgubirilor conform legii.
Reliefăm, o situaţie practică, astfel la 13 iulie 2012 Primăria com. Malinovscoe, r-nul
Rîşcani a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SA
„Societatea Agricolă de Producţie din s. Malinovscoe”, r-nul Rîşcani privind intentarea
procesului de insolvabilitate.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 iulie 2012,13 cererea introductivă a fost
admisă spre examinare şi în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitorului în
perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de
asigurare.
La 02 noiembrie 2012 Curtea de Apel Chişinău a adoptat hotărâre, prin care a intentat
procesul de insolvabilitate faţă de SA „Societatea Agricolă de Producţie din s. Malinovscoe”,

12
Costin M.N., Schiau I. ,,Reorganizarea şi lichidarea judiciară” pag.45.
13
Decizia CSJ, din 29 martie 2013, dosar nr. 2rhe-34/12 SA ,,Societatea Agricolă de producţie din s.
Malinovscoe” în proces de insolvabilitate;
r-nul Rîşcani şi în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitorului s-a dispus
aplicarea măsurilor de asigurare.
SA „Societatea Agricolă de Producţie din s. Malinovscoe” a depus recurs împotriva
hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012, solicitând casarea acesteia integral.
În motivarea recursului înaintat, recurentul a invocat lipsa temeiurilor de intentare a
procesului de insolvabilitate.
Instanţa de recurs, a admis recursul şi a dispun casarea hotărârii de intentare a
procesului de insolvabilitate, din lipsa temeiului de executare a obligaţiei pecuniare faţă de
debitor şi dispunerea executării obligaţiei de către debitor.
Constată existenţa incapacităţii de plată sau supraîndatorării şi intentează prin hotărâre
judecătorească procedura de insolvabilitate.
Aşadar instituţia insolvabilităţii este de natură de a proteja drepturile şi interesele
creditorilor. Dar în acelaşi timp nu trebuie să lezeze disproporţionat drepturile debitorului.
Determinarea temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate prezintă o
importanţă deosebită, întrucât de aceasta este legată pe mai departe realizarea creanţelor
creditorilor, cât şi păstrarea debitorului ca entitate juridică.14
Noua lege a insolvabilităţii a stabilit clar rolul instanţei de judecată în cadrul procedurii
de insolvabilitate, pentru a fi reduse la maxim confuziile care apar la stabilirea poziţiei
procesuale a instanţei de judecată şi raportul acesteia cu celelalte părţi.
Conform prevederilor Legii nr. 149/2012 art.5 instanţa de judecată are un rol de
supraveghere şi dirijare a procedurii de insolvabilitate în cadrul căreia participă prin
adoptarea actelor de dispoziţie în scopul confirmării sau anulări anumitor acţiuni sau acte
apărute pe parcursul întregii proceduri.
Cu toate acestea, consider că accentul deosebit a competenţii instanţei este în cazul în
care aceasta stabileşte existenţa temeiurilor de fapt şi de drept la intentarea procedurii de
insolvabilitate.
Din momentul finisării examinării existenţei temeiurilor de insolvabilitate prin
hotărârea instanţei se marchează momentul în care starea incapacităţii de plată de facto
devine o stare de drept.
Ca efecte imediate ale intentării procedurii de insolvabilitate putem evidenţia:
a) este o nouă etapă şi anume desfăşurarea propriu zisă a procedurii de insolvabilitate;
b) împuternicirile administratorului provizoriu încetează, reintră în drepturi
administratorul insolvabilităţii;
14
Angheni S., Stoica C. [ş.a.] ,,Drept comercial” pag.67.
 c) încetează efectele măsurilor de asigurare instituite de administratorul provizoriu;
d) îşi instituie activitate alte noi organe ca adunarea creditorilor, sau comitetul
creditorilor în cazul în care a fost instituit.
Hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate trebuie să prevadă în mod
obligatoriu termenul limită pentru înaintarea creanţelor, conform noi legi a insolvabilităţii
este de 45 zile de la data intentării procesului. Precum şi termenul de întocmire a tabelului
definitiv care este de maxim 15 zile de la expirarea termenului de înaintare a creanţelor.15
De asemenea prin aceeaşi hotărâre se investeşte în funcţie comitetul creditorilor, în
cazul în care se creează şi se împuterniceşte administratorul insolvabilităţii să preia în
posesiune şi administrare, inclusiv prin executare silită, bunurile ce aparţin masei debitoare.
Hotărârea instanţei de judecată în procesele vizând insolvabilitatea urmează să includă
şi obligarea persoanei care a depus cererea introductiva sa publice din contul sau hotărârea
judecăţii in Monitorul Oficial.16
De cele mai deseori această sarcină este pusă pe seama administratorului
insolvabilităţii.
Ţelul intentării procedurii de insolvabilitate este determinarea tuturor creditorilor masei
şi investirea acestora cu funcţii, inventarierea şi valorificarea la maxim a masei debitoare, 17
precum şi întreprinderea de măsuri în scopul conservării şi păstrării acesteia, cât şi adoptarea
unei decizii finale în privinţa desfăşurării de mai departe a procedurii sub formă de faliment
sau în formă procedurii de restructurare, care în conformitate cu legea insolvabilităţii se
decide la adunarea de raportare.
II. Constată existenţa temeiurilor de insolvabilitate şi dispune aplicarea procedurii
falimentului.
De cele mai deseori se urmăreşte menţinerea entităţii juridice şi economice a
debitorului.
Legea nr. 149/2012 art. 115 enumeră exhaustiva cazurile în care instanţa de judecată va
decide trecerea la procedura falimentului şi anume:
– debitorul nu şi-a manifestat intenţia de a se restructura, iar nici un creditor nu
cere aceasta;
– au expirat termenele de înaintarea a unui plan de restructurare;

15
Valeriu Barbă, Gheorghe Macovei, ,,Procedura de declarare a insolvabilităţii” pag.226;
16
Hotărârea Plenului CSJ Cu privire la aplicarea Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti
economice nr.34 din 22.11.2004 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2004, nr.11, pag.6
modificată de: Hotărârea CSJ nr.9 din 04.07.2005;
17
Ion Turcu ,,Procedura insolvenţei comerciale” pag.202;
 – nu sunt realizate prevederile planului de restructurare;
– adunarea creditorilor ca urmare a examinării raportului administratorului a decis
trecerea la procedura falimentului.
Momentul în care poate fi pornită o procedură a falimentului este expres şi limitativ
reglementat de lege, în concluzie se tinde protejarea debitorului. 18 Decizia de trecere la
procedura falimentului de fiecare dată urmează a fi confirmată de către instanţa de
insolvabilitate printr-o încheiere motivată.
III. Constată existenţa temeiurilor de insolvabilitate şi insuficienţa sau lipsa masei
debitoare şi decide prin hotărâre judecătorească intentarea procedurii de insolvabilitate şi
trecerea la procedura simplificată a falimentului.
Legea nr.149/2012 aduce o nouă reglementare şi anume procedura falimentului
simplificat. În cazul în care instanţa constată insuficienţa sau lipsa masei debitoare este în
drept să instituie asupra debitorului procedura falimentului simplificat.
Considerăm această reglementare una binevenită.
Realitatea economică din ultima perioadă reflectă faptul că în cadrul raporturilor
economice ale Republicii Moldova din ce în ce mai multe întreprinderi se ciocnesc cu astfel
de situaţie.
Aplicarea procedurii date presupune la fel anumite etape care urmează a fi parcurse.
Prin hotărârea de intentare a procedurii simplificate a falimentului în mod obligatoriu se
ridică dreptul de administrare a debitorului, se numeşte un lichidator şi se obligă persoanele
responsabilă să predea toate actele şi informaţia necesară lichidatorului.
Obligaţia de bază a lichidatorului este inventarierea masei debitoare şi formarea
bilanţului de lichidare.19 Urmează validarea creanţelor şi aprobarea raportului final şi
bilanţului de lichidare. În 15 zile de la formarea tabelului definitiv şi valorificării masei
debitoare (în cazurile în care aceasta există), debitorul va prezenta în instanţa de judecată
proiectul bilanţului de lichidare, raportul final şi actul de creanţe, care sunt aprobare şi
confirmate de către instanţa de insolvabilitate.
Încetarea procedurii de insolvabilitate şi lichidarea debitorului prezintă o ultimă etapă
în procesul de aplicare a falimentului simplificat.
IV. Constată existenţa temeiurilor de insolvabilitate, posibilitatea restructurării stării
economice a debitorului şi prin hotărâre judecătorească intentează procedura de insolvabilitate

18
Mircea N. Costin, Angela Miff ,,Instituţia juridică a falimentului între evoluţie...” pag. 67.
19
Stanciu D. Cărpenaru, ,,Drept comercial...” 145;
şi trecerea la procedura de restructurare sau restructurare accelerată - modalitate procedural-
legală care urmează a fi analizată detaliat în capitolul II, III al prezentei lucrări.