ACŢIUNILE CIVILE SPECIFICE

PROCESULUI DE INSOLVABILITATE

1. Condiţiile generale privind înanintarea acţiunilor civile într-un proces de

insolvabilitate. Competenţa instanţei
Procesul de insolvabilitate presupune desfăşurarea unor anumite etape expres stabilite de
lege prin care va trece debitorul insolvabil. Aceste etape vor fi diferite, în funcţie de situaţia
economico-financiară în care debitorul se află: în cazul în care debitorul este viabil, acesta pe
trece prin seria de etape "intentarea procesului de insolvabilitate - procedura de restructurare -
încetarea procesului de insolvabilitate cu reintegrarea debitorului"; în cazul în care debitorul nu
mai are şanse de supravieţuire, acesta va urma etapele: " intentarea procesului de insolvabilitate
- procedura de faliment (falimentu simplificat) - încetarea procesului de insolvabilitate cu
dizolvarea şi radierea debitorului ". Oice variantă prin care ar urma-o debitorul începe cu
Hotărîrea de intentare a procesului şi se finisează cu Hotărîrea de încetare a procesului, iar orice
altă circumstanţă specifică procesului de insolvabilitate, este soluţionată de instanţa de
insolvabilitate doar prin încheieri (Încheierea de aprobare a planului, Încheierea de aprobare a
remuneraţiei, Încheierea de aplicare a unor măsuri de asigurare suplimentare, Încheierea asupra
contestaţiilor creditorilor neincluşi în tabel, Încheierea de repunere în termen a creditorului
tardiv, etc.).
Hotărîrea Încheierea Hotărîrea
de intentare de intrare în Procedura falimentului/de restructurare de încetare a
Perioada
provizorie a procesului falimentu/ procesului
restructurare Încheiere Încheiere Încheiere

Fig. 1 Etapele generale ale procesului de insolvabilitate

Există însă situaţii (acţiuni), în care instanţa de insolvabilitate vine să decidă prin hotărîre,
iar aceste situaţii nu au tangenţă directă cu mersul procesului de insolvabilitrate, dar vin să ajute
administratorul insolvabilităţii/lichidator în rezolvarea unor litigii cu caracter material. În
Legea insolvabilităţii sunt reglementate 4 acţiuni civile:
1. Acţiunea de separare a masei debitoare,
2. Acţiunea de validare a popririi,
3. Acţiunea de anularea a actelor juridice,
4. Acţiunea de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere.
Aceste litigii-acţiuni se clasifică după mai multe criterii.
Astfel, în funcţie de caracterul pe care îl poartă (finalitatea) distingem:
a) acţiuni de recuperare a masei debitoare (acţiunea de anulare a actelor juridice şi acţiunea de
validare a popririi);

1
b) acţiuni de excludere a bunurilor din masa debitoare (acţiunea de separare a masei debitoare);
c) acţiuni de sancţionare a persoanelor culpabile în aducerea debitorului la starea de
insolvabilitate (acţiunea de atragere la răspundere subsidiară).
În funcţie de persoana care are dreptul să înainteze acţiunile, deosebim:
a) acţiuni înaintate de administratorul insolvabilităţii/lichidator (acţiunea de anulare a actelor
juridice, acţiunea de validare a popririi, acţiunea de atragere la răspundere subsidiară);
b) acţiuni înaintate de debitor sau de terţe persoane (aţiunea de separare a masei debitoare).
În funcţie de etapa procesului de insolvabilitate la care pot fi înaintate, distingem:
a) acţiuni ce pot fi înaintate la orice etapă a procesului de insolvabilitate, chiar şi în perioada
provizorie (acţiunea de anulare a actelor juridice);
b) acţiuni care pot fi înaintate doar la o anumită etapă (aţiunea de separare a masei debitoare,
acţiunea de validare a popririi, acţiunea de atragere la răspundere subsidiară).
În funcţie de condiţiile procedurale în care pot fi înaintate, distingem:
a) acţiuni ce pot fi înaintate doar după parcurgerea unei etape prealabile (aţiunea de separare a
masei debitoare, acţiunea de validare a popririi);
b) acţiuni care pot fi înaintate imediat, fără acţiuni prealabile (acţiunea de anulare a actelor
juridice, acţiunea de atragere la răspundere subsidiară).
Specificul acţiunilor civile în procesul de insolvabilitate constă în următoarele:
- se înaintează doar la instanţa de insolvabilitate care judecă cauza de insolvabilitate;
- acţiunea se va înregistra ca o subacţiune a dosarului de insolvabilite, cu indicarea unui indice
(de exemplu dosarul de insolvabilitate are numărul 2i-100/2018, acţiunea civilă va avea
numărul 2i-100/1/2018);
- în acţiunea de validare a popririi, părţile nu se vor numi reclamant şi pîrît, ci creditor
urmăritor şi terţ poprit;
- se soluţionează printr-o hotărîre adoptată de instanţa de insolvabilitate, executorie din
momentul pronunţării şi susceptibilă de recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării,
existînd doar o singură cale de atac - recursul - care se va judeca la Curtea de Apel.

Acţiunea de validare a porpririi

Hotărîrea Încheierea Hotărîrea

de intentare de intrare în Procedura falimentului/de restructurare de încetare a
Perioada
a procesului falimentu/ procesului
provizorie
restructurare Încheiere Încheiere Încheiere

Acţiunea de anulare a actelor juridice Acţiunea de atragere la

răspundere subsidiară

Fig. 2 Locul acţiunilor în procesul de insolvabilitate

2
 Condiţiile de înaintare a acţiunilor civile în procesul de insolvabilitate:
- acţiunea cvivilă trebuie să aibă ca obiect un litigiu ce ţine nemijlocit de masa
debitoare sau alte circumstanţe legate în mod indispensabil de procesul de
insolvabilitate. În alte situaţii, acţiunea se va înainta în instanţa de drept comun.
- cererea trebuie să respecte condiţiile de fond şi de formă stabilite de normele generale
ale Codului de Procedură Civilă.
- la judecarea acţiunii, se vor aplica normele procedurale generale, fiecare din părţi
calificîndu-se fie ca reclamant, fie ca pîrît.

2. Acţiunea de separare a masei debitoare

Dacă o persoană demonstrează în baza unui drept real sau personal că un bun nu poate fi
inclus în masa debitoare, ea neavînd statut de creditor chirografar, va putea solicita separarea
bunului din masa debitoare, adresînd în acest sens o cerere motivată administratorului
insolvabilităţii.
Dacă administratorul va refuza separarea, persoana va sesiza instanţa de insolvabilitate.
Se atenţionează că, competenţa acestor acţiuni revine instanţei de insolvabilitate, care
va soluţiona cerinţele de separare a bunului dacă administratorul insolvabilităţii a refuzat
separarea.
Instanța de insolvabilitate va examina cererea de separare în procedură contencioasă
generală conform regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă asigurând
contradictorialitatea procesului. Cererea de separare are statut de cerere de chemare în judecată,
în care reclamant este solicitantul separării, iar calitatea de pârât o are debitorul insolvabil. Taxa
de stat va fi achitată în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. b) CPC. La examinarea
cererii instanța urmează a soluționa în fond temeinicia pretențiilor înaintate prin adoptarea unei
hotărâri judecătorești în acest sens.
Obiectul cererii de separare sunt drepturile reale asupra bunurilor incluse în masa
debitoare. Drepturile personale nu fac parte din masa debitoare și, respectiv, nu pot fi incluse în
aceasta, respectiv cererile de separare în care se invocă existența unui drept personal urmează a fi
respinse ca nefondate deoarece masa debitoare nu poate include careva drepturi personale, care
să poată fi separate.
Procedura prealabilă este obligatorie a fi respectată anterior adresării cu cerere de
separare. Solicitantul urmează a se adresa administratorului insolvabilității/lichidatorului în
vederea separării bunului din masa debitoare. În cazul în care solicitantul nu a făcut dovada
refuzului administratorului/lichidatorul, instanța de judecată urmează să restituie cererea de
separare, explicând dreptul de adresare repetată cu aceeași cerere după corectarea erorii.

3
 Adresarea cu cerere de separare poate fi făcută doar după intentarea procesului de
insolvabilitate, până la încetarea procedurii de insolvabilitate. Până la data intentării procesului
de insolvabilitate nu există masă debitoare în sensul art. 2 al Legii insolvabilității și respectiv nu
există o încălcare a dreptului real ce ar rezulta din includerea unui bun în masa debitoare.
Soluțiile ce pot fi adoptate ca rezultat a examinării cererii de separare depind de
faptul demonstrării temeiniciei cererii de separe și posibilitatea separării bunului în natură, după
cum urmează:
 Admiterea prin hotărâre judecătorească a cererii de separare ca întemeiată și
separarea/partajul bunului din masa debitoare, în caz de posibilitate a separării în natură;
 Respingerea prin hotărâre judecătorească a cererii de separare ca neîntemeiată;
 Atribuirea cu titlu provizoriu, prin încheiere judecătorească a bunului la masa debitoare și
declanșarea procedurilor de valorificare/compensare, în caz de temeinicie a cererii, dar
constatării faptului că nu este posibil de a separa bunul în natură, ori separarea ar cauza o
scădere importantă a valorii lui, ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică.
În concluzie.
În privinţa cererii de separare a bunului, instanţa se va pronunţa printr-o hotărîre în care
va forma loturi de atribuire a bunurilor, ţinînd cont de acordul părţilor, de natura bunurilor,
mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia, de faptul dacă unii coproprietari nu au făcut
construcţii sau îmbunătăţiri etc.
Dacă nu este posibilă partajarea în natură a bunului sau separarea acestuia, instanţa de
insolvabilitate va emite o încheiere, prin care va raporta cu titlul provizoriu bunul la masa
debitoare şi îi va stabili un termen administratorului provizoriu pentru achitarea contravalorii
bunului solicitantului. Dacă administratorul va achita în termen suma cuvenită solicitantului,
bunul va fi inclus în masa debitoare printr-o hotărîre a instanţei de insolvabilitate. În cazul în
care administratorul nu a achitat în termenul stabilit solicitantului suma cuvenită, instanţa de
insolvabilitate va dispune printr-o încheiere vînzarea bunului. Sumele rezultate din vînzarea
bunului vor fi împărţite de instanţa de insolvabilitate potrivit dreptului real.

3. Acţiunea de validare a popririi.

O noţiune nouă introdusă de Legea insolvabilităţii este “poprirea” (art.126 din lege).
Aceasta reprezintă o procedură prin care administratorul insolvabilităţii sau lichidatorul
urmăreşte bunurile sau sumele pe care o terţă persoană le datorează debitorului.
Obiectul popririi. Pot fi urmărite prin poprire mijloacele băneşti, titlurile de valoare,
precum şi alte bunuri mobile incorporale care sunt datorate debitorului.

4
 Procedura prealabilă. În cazul în care administratorul/lichidatorul constată că unele
bunuri, sume băneşti sunte deţinute de alte persoane, cu toate că acestea ar trebui să facă parte
din masa debitoare, el va înainta o somaţie terţului dator debitorului împreună cu copia
certificată a hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate. De la data comunicării somaţiei
de înfiinţare a popririi şi pînă la achitarea integrală a obligaţiilor, inclusiv pe perioada
suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nici o plată sau operaţiune care ar
putea diminua bunurile.
În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, terţul poprit este obligat să plătească direct
pe conturile de acumulare indicate de administratorul insolvabilităţii.
Procedura judecătorească. Administratorul insolvabilităţii va fi în drept să sesizeze
instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi, în cel mult o lună din dată în care terţul
urma să plătească suma, dacă acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin.
Cererea de validare a popririi se va judeca cu citarea administratorului/lichidatorului şi a
terţului poprit, cu administrarea oricărei probe admisibile necesare soluţionării cauzei. Terţul
poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea
opune debitorului.
Instanţa va adopta o hotărîre de validare a popririi dacă din probele administrate rezultă
că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului. Prin hotărîrea de validare a popririi se va
încasa de la terţul poprit suma datorată debitorului. Această hotărîre (de validare a popririi) poate
fi contestată cu recurs doar de către terţul poprit.
Dacă instanţa nu validează poprirea, ea va decide desfiinţarea popririi. Dacă poprirea a
fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale, care se aflau la data înfiinţării în posesia
terţului poprit, instanţa va decide predarea lor în proprietatea debitorului sau să fie întoarse
bunurile mobile incorporale care au fost transmise de către terţ altor persoane cu titlu gratuit sau
plata contravalorii lor, dacă acestea lipsesc.
Hotărîrea de validare a popririi prin încasarea de la terţul poprit a sumei datorată
debitorului se va executa potrivit prevederilor Codului de executare, responsabil pentru
prezentarea titlului executoriu şi alte acţiuni respective, fiind administratorul insolvabilităţii.

3. Acţiunea de anularea a actelor juridice,

De competenţa instanţelor de insolvabilitate, de asemenea, sunt litigiile prevăzute la
art.104 din Legea insolvabilităţii, potrivit căruia administratorul poate introduce în instanţa de
insolvabilitate acţiuni în vederea anulării actelor juridice care afectează bunurile debitorului
încheiate în ultimii 3 ani, dacă acestea reprezintă:

5
- acte juridice fictive sau frauduloase care au afectat drepturile creditorilor (termenul de 3 ani
se va calcula pînă la data intentării procedurii de insolvabilitate);
- transferuri cu titlu gratuit din partea debitorului, cu excepţia actelor de îndeplinire a unor
obligaţii morale sau de sponsorizare, în care generozitatea donatorului este proporţională
patrimoniului său (termenul de 3 ani se va calcula pînă la data înaintării cererii introductive);
- tranzacţii în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decît cea primită (termenul de 3 ani
se va calcula de pînă la data înaintării cererii introductive);
Art.104 din lege mai prevede că administratorul poate introduce acţiuni în vederea
anulării unor acte încheiate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive dacă
acestea reprezintă:
- transferuri de proprietate de la debitor la creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul
acestuia din urmă, care au ca efect creşterea sumei pe care creditorul ar urma să o primească în
cazul lichidării debitorului;
- transferuri de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau
folosul acestuia din urmă, la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunsese la scadenţă;
- acordarea gratuită a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei altei garanţii pentru o creanţă care era
neasigurată sau pentru o creanţă a unui acţionar sau asociat al debitorului într-o perioadă
similară, dacă aceste creanţe nu au ajuns la scadenţă pînă la data intentării procedurii de
insolvabilitate.
Administratorul poate solicita şi anularea oricăror acte încheiate sau garanţii acordate de
debitor după înaintarea cererii introductive.

Tot de competenţa instanţelor de insolvabilitate sunt şi litigiile prevăzute la art.105 din

Legea insolvabilităţii, potrivit căruia administratorul/lichidatorul poate introduce şi alte acţiuni
privind anularea unor acte juridice încheiate de debitor în ultimele 24 luni precedente înaintării
cererii introductive, dacă acestea sunt în dauna intereselor creditorilor şi au fost încheiate:
- cu un asociat sau asociat în comandită al debitorului, care deţine cel puţin 20% din capitalul
social al debitorului (în cazul cînd debitorul este o societate în comandită sau societate în nume
colectiv);
- cu un asociat (acţionar) care deţine cel puţin 20% din capitalul social al debitorului (în cazul
cînd debitorul este o societate pe acţiuni sau o societate cu răspundere limitată);
- cu o persoană care pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului a fost
membru al organelor de conducere ale debitorului.
În sensul art.247 alin.(1), membri ai organelor de conducere ale debitorului pot fi:
- debitorul persoană fizică ce desfăşoară activitate individuală de întreprinzător;

6
- fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei ţărăneşti (de fermier), administratorii
societăţilor comerciale;
- membrii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii
şi membrii consiliilor de lichidare, contabilii;
- cu un coproprietar – asupra unui bun comun indivizibil; - cu un administrator al insolvabilităţii
sau cu un lichidator.
Aceste acţiuni pot fi înaintate chiar din momentul punerii sub observaţie a debitorului,
dacă sunt în dauna intereselor creditorilor.
Termenele de trei ani, de patru luni, de 24 luni prevăzute de art.104, 105 din Legea
insolvabilităţii sînt termene de decădere şi nu trebuie confundate cu termenul de prescripţie
extinctivă. Caracteristic termenelor de decădere este faptul că în interiorul lor titularul trebuie să-
şi exercite dreptul său subiectiv printr-o dispoziţie legală imperativă, să-şi exercite acel drept,
sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv. Aceste termene au ca efect pierderea dreptului
subiectiv şi nu poate fi suspendat, întrerupt şi este incompatibil cu noţiunea de repunere în
termen.
Se va avea în vedere că toate litigiile ce ţin de masa debitoare, ce se referă la un singur
proces de insolvabilitate, se vor judeca de acelaşi complet (judecător) al instanţei de
insolvabilitate care are în procedură dosarul de insolvabilitate respectiv. Aceste litigii vor avea
un număr comun de înregistrare cu procesul de insolvabilitate, însă se va specifica şi un indice
pentru a putea reliefa numărul dosarelor, care, totodată, se vor reflecta şi în sarcina ce-i revine
judecătorului. Spre exemplu, numărul dosarului de insolvabilitate va fi 2i-500/2014, litigiile ce
ţin de masa debitoare din cadrul procesului de insolvabilitate respectiv se vor înregistra 2i-
500/1 /2014, 2i-500/2 /2014 etc.
Fiecare cerere (litigiu ce ţine de masa debitoare) se va judeca în mod separat în procedură
contencioasă în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2), 6 alin.(2) din Legea insolvabilităţii, cu
adoptarea hotărîrilor, iar după ce hotărîrile vor deveni irevocabile, copiile de pe ele se vor anexa
la dosarul de insolvabilitate, dosarul respectiv fiind păstrat în arhiva instanţei”. Excepţie de la
regula dată sunt cazurile în care legea insolvabilităţii prevede expres adoptarea de încheieri.

4. Acţiunea de atragere la răspundere subsidiară a membrilor organelor de

conducere
În dependenţă de conduita persoanelor, caracterul prejudiciabil al faptelor, mărimea
prejudiciului cauzat creditorilor sau altor participanţi la procesul de insolvabilitate în perioada de
până la intentarea procesului de insolvablitate sau în legătură cu intentarea procesului, membrii

7
organelor de conducere și/sau de supraveghere ale debitorului pot fi trași la răspundere
patrimonială, contravenţională și/sau penală, în modul stabilit de lege.
Potrivit legislaţiei cu privire la insolvabilitate, legislaţiei contravenţionale și penale,
temeiurile angajării răspunderii contravenţionale și/sau penale faţă de membrii organelor de con-
ducere ale debitorului pentru fapte ce constituie contravenţii sau infracţiuni, sunt
următoarele:
• nedepunerea cererii introductive dacă există unul din temeiurile de intentare a procesului
de insolvabilitate de către persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a
reprezenta debitorul (administratorii societăţilor comerciale, membrii organelor executive),
asociaţii cu răspundere nelimitată și lichidatorii;
• comiterea unei sau mai multor acţiuni prevăzute la art.248 alin.(1) LI de către membrii
organelor de conducere ale debitorului, care au condus la insolvabilitatea debitorului
(insolvabilitatea intenţionată);
• neprezentarea a documentelor activităţii economice și a documentelor de evidenţă
contabilă către administratorul provizoriu în termenul stabilit de lege; etc.
Cât privește răspunderea contravenţională și/sau penală a membrilor organelor de
conducerere ale debitorului, aceste forme de răspundere nu constituie obiect de competenţă a
instanţei de insolvabilitate

Natura juridică a răspunderii patrimoniale. Reieșind din dispoziţiile CC, răspunderea

patrimonială reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale, care se angajează faţă de
delicvenţi în rezultatul încălcării unei obligaţii legale cu caracter patrimonial. Pentru apariţia
răspunderii delictuale este necesar un fapt juridic. Acest rol îl îndeplinește temeiul răspunderii
delictuale. Temeiul răspunderii delictuale îl constituie componenţa delictului civil. La rândul său,
componenţa delictului civil constituie o totalitate de elemente esenţiale formulate de legiuitor, ca
fiind necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii delictuale. Componenţa delictului civil
include următoarele elemente (condiţii): prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între
fapta ilicită și prejudiciu și vinovăţia. Lipsa unei condiţii, exclude răspunderea delictuală, cu
excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, când răspunderea delictuală se poate angaja și în
lipsa unor condiţii.
Dacă legea modifică sau restrânge cercul condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii
delictuale, suntem în prezenţa unor condiţii speciale, cum ar fi cazul răspunderii patrimoniale a
membrilor organelor de conducere ale debitorului sub imperiul Legii insolvabilităţii.
În contextul condiţiilor generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale este de
menţionat că nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu. Prejudiciul

8
constituie consecinţele negative cu caracter patrimonial sau nepatrimonial (moral) ale faptei
ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor subiective. Raportat la insolvabilitatea debitorului,
prejudiciul constă, pentru creditori, în insolvabilitatea debitorului, caracterizată prin lipsa
sumelor disponibile pentru plata obligaţiilor lichide și exigibile către aceștia. Această stare de
fapt și de drept este prejudiciabilă pentru creditori, întrucât, de regulă, aceasta presupune nu doar
imposibilitatea temporară de plată a creanţelor, ci, așa cum atestă practica, și imposibilitatea de
satisfacere integrală a respectivelor creanţe.
Fapta ilicită este fapta prin care, încălcându-se normele dreptu- lui obiectiv, se lezează
drepturile subiective sau interesele persoanei. Fapta ilicită poate apărea sub forma acţiunii sau
inacţiunii. Raportat la fapta ilicită sub forma acţiunii în procesele de insolvabilitate, în art.248
alin.(1) LI legiuitorul stabilește în mod expres și exclusiv categoriile de fapte ilicite, pentru a
căror comitere membrii organelor de conducere ale debitorului și/sau alte persoane care i-au
cauzat insolvabilitatea pot fi trase la răspundere patrimonială. Fapta ilicită apare sub forma
inacţiunii în acele situaţii când, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o
activitate sau să săvârșească o anumită acţiune. Abţinerea de la îndeplinirea acestei activităţi sau
de la săvârșirea acţiunii prevăzute de normele imperative constituie o faptă ilicită.
Raportat la fapta ilicită sub forma inacţiunii în procesele de insolvabilitate, legea determină
următoarele fapte:
- nedepunerea, de către persoanele cu drept de administrare a debitorului în termenul și condiţiile
stabilite de lege a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate;
- netransmiterea în termenul legal, de către membrii organelor de conducere ale debitorului
administratorului provizoriu a documentelor ce vizează activitatea economică și contabilă a
debitorului.
Pentru antrenarea răspunderii delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să
existe un raport de cauzalitate. Raportul de cauzalitate este și condiţia în funcţie de care se de-
termină mărimea despăgubirii. Se repară numai prejudiciul care este consecinţa directă a faptei
ilicite.
În contextul proceselor de insolvabilitate, este de remarcat că răspunderea patrimonială a
membrilor organelor de conducere ale debitorului și/sau a altor persoane care i-au cauzat
insolvabilitatea nu poate fi angajată fără a exista o legătură de cauzalitate între fapta ilicită
săvârșită de persoanele vizate și prejudiciul produs, caracterizat prin neexecutarea integrală a
creanţelor creditorilor. Ca urmare, toate faptele ilicite săvârșite de membrii organelor de
conducere ale debitorului și/sau de orice altă persoană prin intermediul cărora aceștia i-au cauzat
insolvabilitatea, indiferent dacă acestea reprezintă o cauză directă a prejudiciului sau doar o

9
condiţie prilej pentru săvârșirea faptei ilicite, sunt susceptibile de a conduce la antrenarea
răspunderii patrimoniale faţă de aceste persoane.
Cercul persoanelor responsabile de insolvabilitatea debitorului. În ceea ce privește
categoria persoanelor responsabile de insolvabilitatea debitorului, în reglementarea actuală a
legii legiuitorul nu a mai limitat responsabilitatea doar la membrii organelor de conducere și/ sau
de supraveghere ale debitorului, ci a extins categoria persoanelor răspunzătoare și la asociaţii/
acţionarii debitorului, precum și la orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una
sau mai multe fapte ilicite, consemnate la art. 248 alin. (1) LI.
Cu referire la membrii organelor de conducere ale debitorului, potrivit art.247 alin.(1) LI, din
această categorie fac parte: debitorul persoană fizică care desfășoară activitate individuală de
întreprinzător, fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei ţărănești (de fermier),
administratorii societăţilor comerciale, membrii organelor executive, membrii consiliilor de
supraveghere, lichidatorii și membrii comisiilor de lichidare, contabilii.
Totodată, alin.(2) din același articol relevă că prevederile alin.(1) se aplică persoanelor care
deţineau funcţiile respective la momen- tul intentării procesului de insolvabilitate, precum și
celor care au deţinut aceste funcţii pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării
procesului.
În ceea ce privește răspunderea patrimonială a asociaţilor/ acţionarilor debitorului, este de
menţionat că, la judecarea cauzelor ce ţin de intentarea procesului de insolvabilitate, legea care
stabilește obligaţiile asociatului (fondatorului) este Legea insolvabilităţii care, conform art.1 alin.
(2), este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de
organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător,
societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor
necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit.
Important de reţiunut că, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor indicate este solidară,
cu condiţia ca apariţia stării de insolvabilitate să fie actuală sau anterioară perioadei în care și-
au exercitat mandatul ori au deţinut poziţia ce ar fi putut cauza insolvabilitatea debitorului.
Condiţiile și cerinţele impuse de lege în vederea angajării răspunderii patrimoniale.
Potrivit art.5 alin.(5) lit.f) LI, judecarea și soluţionarea cererilor de tragere la răspundere
patrimonială subsidiară a membrilor organelor de conducere și de supraveghere și/ sau a altor
persoane care au cauzat insolvabilitatea debitorului ţin de competenţa aceluiași complet
(judecător) al instanţei de insolvabilitate care are în procedură dosarul de insolvabilitate
respectiv.
În conformitate cu art. 248 alin.(1), (3) LI, persoanele sau organele îndreptăţite să se
adreseze în instanţa de insolvabilitate cu o astfel de cerere sunt: administratorul

10
insolvabilităţii/lichidatorul, precum și comitetul creditorilor, în situaţia în care administratorul
insolvabilităţii/ lichidatorul a omis să formuleze acţiunea în cauză, iar răspunderea patrimonială
ameninţă să se prescrie.
În ceea ce privește condiţiile angajării răspunderii patrimoniale, este de menţionat că, în
actuala reglementare, Legea insolvabilităţii stabilește că membrii organelor de conducere și/sau
supraveghere ale debitorului, inclusiv asociaţii/acţionarii debitorului, pot fi trași la răpundere
patrimonială în vederea satisfacerii creanţelor neexecutate ale creditorilor, implicit, și scopului
urmărit de lege, în cazurile prevăzute de art. 15 alin. (1) și de art. 248 alin. (1) LI. Astfel, potrivit
art.15 alin.(1) LI, în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a
membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii
obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate
intenţionată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară faţă de creditori în măsura în care
bunurile de- bitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor.
Conform art.248 alin.(1) LI, dacă în cadrul procesului sunt iden- tificate persoane cărora le-ar
fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului
insolvabilităţii/ lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile
debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere și/sau de
supraveghere, precum și de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre
următoarele acţiuni:
a) folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal;
b) desfășurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului;
c) majorarea fictivă a pasivelor debitorului și/sau deturnarea (ascunderea) unei părţi din activul
debitorului;
d) procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate;
e) ţinerea unei contabilităţi fictive sau contrare prevederilor legii, precum și contribuirea la
dispariţia documentelor contabile, a documentelor de constituire;
f) dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de
plată;
g) dispunerea, în luna precedentă încetării plăţilor, de a se plăti cu preferinţă unui creditor în
dauna celorlalţi creditori;
h) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art.14;
i) comiterea altor acţiuni care au adus daune proprietăţii debitorului.
Pentru a individualiza faptele ilicite cuprinse în art.248 alin.(1) LI, vom aduce următoarele
explicaţii.

11
 Prin folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal se înţelege săvârșirea
acelor fapte ilicite, prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societăţii
de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau în interesul
unei terţe persoane. Fac parte din această categorie de fapte ilicite: încheierea unui contract de
locaţiune referitor la un bun al persoanei juridice cu plata unei chirii reduse sub preţul pieţei, fără
să existe pentru acest fapt motive justificative; plata unor dividende fictive etc.
Prin desfășurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului se
înţelege săvârșirea acelor fapte ilicite, prin care patrimoniul debitorului este folosit în scopul
obţinerii de beneficii în interes propriu, și nu în interesul debitorului. Fac parte din această
categorie de fapte: obţinerea unui împrumut bancar, de către unul dintre membrii organelor de
conducere și/sau de către alte persoane, în folosul propriu, pentru care s-a garantat cu bunurile
debitorului; efectuarea unor acte de comerţ în interes propriu, a căror executare a fost garantată
cu bunurile debitorului etc.
Prin majorarea fictivă a pasivelor debitorului și/sau deturnarea (ascunderea) unei părţi din
activul debitorului vom înţelege acele fapte ilicite de natură contabilă, prin care o parte a
activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinaţia lor
normală. Fac parte din această categorie faptele ilicite, prin care se realizează dispariţia unor
acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinaţiei
bunului sau a naturii bunului intrat în patrimoniul debitorului etc.
Prin majorarea, în mod fictiv, a pasivului înţelegem orice fapte ilicite de natură contabilă prin
care se mărește în mod fictiv pasivul patrimonial al debitorului. Fac parte din această categorie
de fapte ilicite: falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligaţii inexistente sau
păstrarea unor datorii deja plătite.
Prin procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate se înţelege săvârșirea acelor
fapte, prin care membrii organelor de conducere ale debitorului, în vederea evitării sau amânării
declan- șării procesului de insolvabilitate, folosesc mijloace în care prestaţia societăţii conduse
de aceștia este în mod vădit disproporţionat de mare faţă de cea oferită în schimb. Cu titlu de
exemplu, în această categorie de fapte ilicite intră orice împrumut de sume contractat în condiţii
mai oneroase decât condiţiile pieţei (de exemplu, la o dobândă mult mai ridicată decât cea de pe
piaţă).
Prin ţinerea unei contabilităţi fictive sau contrare prevederilor legii, precum și contribuirea la
dispariţia documentelor contabile, a documentelor de constituire se înţelege săvârșirea acelor
fapte ilicite, prin care se încalcă reglementările imperative ale Legii contabilităţii, indiferent
dacă acestea reprezintă infracţiuni, contravenţii sau simple delicte civile. Astfel, însuși faptul
netransmiterii către administratorul provizoriu de către membrii organelor de conducere ale

12
debitorului a documentelor contabile și a documentelor de constituire, conform art.27 LI, creează
o prezumţie relativă a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate
dintre această faptă și incapacitatea de plată a debitorului.
Prin dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la
incapacitate de plată se înţelege acel ansamblu de activităţi care, deși sunt vădit
prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul debitorului, sunt continuate în
mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obţine câștiguri
personale. Fac parte din această categorie de fapte ilicite: încheierea unui contract cu unul dintre
membrii organelor de conducere sau cu o rudă apropiată a acestuia ori cu o societate controlată
de una dintre aceste persoane, în care prestaţia acesteia din urmă este vădit disproporţionată faţă
de prestaţiile societăţii la care persoana responsabilă este membru al organelor de conducere.
Prin dispunerea, în luna precedentă încetării plăţilor, de a se plăti cu preferinţă unui creditor
în dauna celorlalţi creditori se înţelege ansamblul faptelor, prin care membrii organelor de
conducere, în luna precedentă insolvabilităţii debitorului, plătesc sau dispun plata cu preferinţă a
unui creditor în detrimentul celorlalţi creditori.
Cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de
conducere, precum și a altor persoane, care prin activitatea lor au cauzat insolvabilitatea
debitorului trebuie să fie introdusă în termenul de prescripţie instituit de art.248 alin.(5) LI,
respectiv în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana
care a cauzat starea de insolvabilitate, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de
intentare a procedurii de insolvabilitate.
Cererea de chemare în judecată formulată în scopul antrenării răspunderii patrimoniale a
membrilor organelor de conducere, precum și a altor persoane, care prin activitatea lor au cauzat
insolvabilitatea debitorului, trebuie să cuprindă în mod expres identificarea exactă a acestor
persoane, faptele pentru care sunt considerate a fi responsabile, precum și dovezile pe care se
sprijină cererea, de exemplu: raportul administratorului insolvabilităţii sau al lichidatorului,
registrele contabile ale debitorului, alte înscrisuri, martori etc.
Pentru delimitarea cercului persoanelor vizate, respectiv pentru identificarea membrilor
organelor de conducere ale debitorului din ultimii 3 ani, administratorul
insolvabilităţii/lichidatorul va solicita informaţii actualizate din Registrul de Stat al persoanelor
juridice și Registrul de Stat al întreprinzătorilor individuali, precum și din alte registre publice în
acest sens.
În condiţiile în care cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor
organelor de conducere va fi admisă, sumele de bani ce vor rezulta din executarea
patrimoniului membrilor organelor de conducere și/sau al altor persoane care au cauzat

13
insolvabilitatea debitorului vor intra în masa debitoare și vor fi destinate, în cazul procedurii de
restructurare, completării fondurilor necesare în continuarea activităţii debitorului, iar în caz de
faliment, acoperirii pasivului (art. 249 alin. (2) LI). Repartizarea acestor sume se va efectua
de către administratorul insolvabilităţii/lichidator în conformitate cu legea, în temeiul Tabelului
definitiv consolidat și al Planului de distribuţie finală (art. 249 alin. (4) LI).

14