Astfel, obligaţia debitorului trebuie să constea în a da o sumă de bani, astfel încât în

această materie devin incidente prevederile art. 1488 C. civ. privitoare la condiţiile plăţii, în
lipsa unei stipulaţii contrare conţinute de dispoziţiile contractului intervenit între părţi. Pe de
altă parte, temeiul juridic al obligaţiei de a da suma de bani ce revine debitorului trebuie să
aibă natură contractuală, aşa încât, astfel cum aminteam mai sus, obligaţia decurgând de a
acoperi daunele produse printr-un fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii nu poate face
obiectul cererii de ordonanţă de plată, creanţa astfel rezultată neîndeplinind nici condiţiile
prevăzute de art. 662 al. 2 C. pr. civ.

În acelaşi timp, în sfera contractelor civile la care art. 1013 Cod procedură civilă face
referire se includ şi contractele comerciale, respectiv cele încheiate de către profesionişti,
între profesionişti, sau între profesionişti cu o autoritate contractantă, acest aspect fiind unul
de mare controversă până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Cu toate
acestea, chiar şi premergător acestui moment, doctrina[12] şi practica judiciară majoritară
au apreciat că procedura ordonanţei de plată devine incidentă şi în ceea ce priveşte
contractele de natură comercială, Codul de procedură civilă confirmând acest punct de
vedere.

Pe lângă procedura contencioasă „clasică”, de drept comun, legiuitorul a prevăzut și o serie de proceduri
speciale, mai simple, suplimentare și facultative, menite pe de-o parte, să degreveze instanțele de judecată de
procedura complexă a acțiunilor formulate pe calea dreptului comun iar pe de altă parte, să faciliteze
beneficiarilor, accesul la justiție.

O astfel de procedură este și procedura ordonanței de plată, care permite creditorilor să obțină rapid și facil un
titlu executoriu. Subliniem însă, de la bun început, că această procedură este un  instrument complementar și
facultativ pentru creditor, acesta fiind  liber să aleagă procedura de drept comun, cu precizarea că termenul de
soluționare al acesteia poate fi mai mare, motivat de mai multe considerente privind organizarea interioară a
instanțelor judecătorești și de etapa de administrare a probelor încuviințate părților. 
Cu toate acestea, date fiind avantajele evidente ale procedurii ordonanței de plată, avantaje pe care le vom
prezenta mai jos, apreciem că atunci când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia, ordonanța de
plată reprezintă fără urmă de îndoială, varianta optimă pentru a stopa întârzierea la plată a debitorilor, prin depășirea
termenului contractual sau legal, stabilit pentru executare. 
În cele ce urmează, vom descrie succint cu exemple practice din jurisprudență naționala, care sunt condițiile de
admisibilitate ale procedurii, care este procedura de judecată și în final, care sunt garanțiile și avantajele
urmării acestei proceduri. 

Condițiile de admisibilitate
În primul rând, la fel ca în cazul oricărui alt „mijloc de exercitare a acțiunii civile”, și în cazul ordonanței de plată
trebuie îndeplinite condițiile generale privind capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul și formularea
unei pretenții. 
Pe lângă aceste condiții generale, există și o serie de condiții speciale care condiționează admisibilitatea
procedurii ordonanței de plată. 
1. Astfel, în primul rând, pe calea ordonanței de plată pot fi valorificate exclusiv creanțele care au ca îndatorire
corelativă, obligația debitorului, de a plăti o sumă de bani. Nu pot face obiectul ordonanței de plată, creanțele care
au ca obiect o altă prestație decât cea menționată. Subliniem însă că spre deosebire de cererea de valoare
redusă (pe care am prezentat-o întru-un alt articol), ordonanța de plată nu condiționează cuantumul creanțelor
imputate, ca atare, poate fi vorba despre o creanță cu valoare sub 10.000 lei sau poate fi vorba despre o
creanță de 2.000.000 lei. Condiția vizează doar obiectul (sumă de bani), nu și valoarea, fiind din acest punct de
vedere, o procedură extrem de utilă.
2. O altă condiție specială de admisibilitate vizează caracterul cert lichid și exigibil al creanței.
Creanța este certă atunci când existența ei rezultă din însuși titlul executoriu, deci când existența ei
neîndoielnică (art. 663 alin 2 C.proc.civ).  
Existenţa unei chestiuni litigioase în ceea priveşte creanţa nu înlătură în mod obligatoriu caracterul cert al
creanţei şi nici nu determină în mod necesar respingerea cererii de emitere a ordonanţei de plată. Cu toate
acestea, în practica judiciară, au existat cazuri în care s-a reținut că neacceptarea la plată a unei facturi,
respectiv nesemnarea și neștampilarea ei de către debitor, împietează totuși asupra caracterului cert al
creanței. 

„Pentru a fi certă o sumă facturată în sarcina debitoarei este necesar ca factura respectivă să fie acceptată la plata prin
semnare și ștampilare de către persoana autorizată a beneficiarului, iar din facturile depuse se observă că acestea nu poartă
nicio o semnătură și nici ștampila societății debitoare, nefiind astfel acceptate la plată (…) rezultă că  pretențiile creditoarei nu
reprezintă o creanță certă, astfel că cererea de ordonanță de plată introdusă de creditoare se respinge ca neîntemeiată”. 
„Creditoarea nu face dovada ca facturile ar fi fost acceptate la plata or așa fiind, presupusele facturi nu intrunesc condiţiile
pentru a putea fi considerate drept recunoscute de debitoare, creanţa neindeplinind condiţiile de a fi certa, lichida si exigibila.
(…) Acceptarea la plata este unanim admis ca trebuie sa fie neîndoielnica, prin semnătura reprezentantului împreuna cu
stampila. La fel a statuat si Tribunalul Bucureşti « Facturile fiscale nu au fost acceptate de debitoare prin semnătura
reprezentantului sau » si ca atare creanţa nu este certa, lichida si exigibila”.
Menționăm însă că au existat și cazuri în care instanțele de judecată au reținut că nesemnarea și neștampilarea
facturii de către reprezentantul debitoarei, nu afectează caracterul cert al creanței. 

„În cauză, existenţa creanţei rezultă atât din comanda cuprinsă în actul adiţional, însuşită de debitoare prin semnătură şi
ştampilă, cât şi din facturile emise, înscrisurile menţionate coroborându-se şi neputând fi reţinută susţinerea debitoarei privind
neacceptarea la plată a facturilor”. 
În ceea ce ne privește, apreciem că niciuna dintre cele 2 variante nu poate fi reținută, fără cercetarea
împrejurărilor de fapt și de drept din fiecare speță. Codul de procedură civilă prevede că atunci când „ debitorul
contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și
lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin
încheiere”. 
Ca atare, revine instanței de judecată, sarcina de a stabili în fiecare speță, dacă existența creanței este sau nu,
neîndoielnică. 

Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care
permit stabilirea lui (art. 663 alin. 3 C.proc.civ). 
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul
termenului de plată (art. 663 alin. 4 C.proc.civ). 
3. O altă condiție de admisibilitate a ordonanței de plată, vizează temeiul creanței, care poate fi un contract
civil, indiferent de calitatea pe care o au părțile acestuia – persoane fizice sau persoane juridice (textul de lege
prevede „inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă”).
Dispozițiile art 1013 C.proc.civ, definesc expres „autoritatea contractantă”, ca fiind:

a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central,
regional sau local; 
b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a
satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații: (i) este finanțat,
în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); (ii) se află în subordinea sau este supus
controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a); (iii) în componența consiliului de administrație ori,
după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o
autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); 
c) orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).
4. În ceea ce privește dovada creanței (4), aceasta în mod obligatoriu, trebuie să fie constatată printr-un înscris ori
să fie determinată potrivit unui statut, regulament, sau altui înscris, asumat de părți prin semnătură ori în alt mod
admis de lege. 
5. În final, ultima condiție de admisibilitate specială a ordonanței de plată, vizează comunicarea
unei somații,  „prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare
de primire”, prin care să i se solicite debitorului, să plătească suma datorată în termen de maxim 15 zile de la
primirea acesteia.. 
Atragem atenția asupra faptului că această somație are natura juridică a unei veritabile proceduri prealabile
obligatorii, astfel că necomunicarea ei, ori nerespectarea modalității de comunicare  prevăzută de lege, atrage
respingerea ordonanței de plată ca inadmisibilă (neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii). 

„A arătat instanța că procedura comunicării prealabile a somației de plată este una cu caracter obligatoriu, ce condiționează
exercițiul dreptului la acțiune în materia procedurii speciale a ordonanței de plată, iar dovada îndeplinirii sale în mod
corespunzător presupune probarea faptului că debitorului i-a fost comunicată somația prin care i s-a pus în vedere să plătească
suma datorată – dovada care se poate realiza fie prin anexarea la cererea de emitere a ordonanței de plată a unei notificări
comunicate prin intermediul executorului judecătoresc, fie a unei recipise poștale de confirmare de primire însoțită de o notă
de inventar care să indice înscrisul/înscrisurile comunicate debitorului. 
Or, în speță, creditoarea a depus la dosar în dovedirea îndeplinirii procedurii de comunicare către debitoare a somației
prevăzute de art.1014 N.C.P.C. doar o recipisă de confirmare de primire emisă de către un serviciu de curierat (respectiv Fan
Courier Express), fără a anexa însă și nota de inventar care să indice conținutul scrisorii trimise către debitoare, situație în care
se impune concluzia în sensul că disp. art. 1016 alin.2 raportat la 1014 N.C.P.C. nu au fost respectate, întrucât creditoarea nu a
făcut dovada faptului că prin scrisoarea pentru care a fost întocmită confirmarea de primire anexată răspunsului la întâmpinare
i-a comunicat debitoarei notificarea de plată depusă la fila 10 din dosar. (…)
„Se impune a fi subliniat faptul că somația este un act de procedură ce trebuie îndeplinit de creditorul care urmează să
declanșeze un litigiu pe calea procedurii simplificate a ordonanței de plată. 
Examinând dovada comunicării somației (f. 33) către societatea debitoare prin serviciul poștal, instanța apreciază că nu sunt
îndeplinite exigențele impuse de lege pentru parcurgerea procedurii prealabile. În acest sens, se observă că înscrisul respectiv
nu cuprinde mențiuni cu privire la conținutul declarat al scrisorii recomandate pentru a se putea verifica dacă au fost
comunicate debitoarei chiar înscrisurile menționate, respectiv somația și factura fiscală.
Pe cale de consecință, întrucât o atare situație echivalează cu inexistența comunicării, respectiv a îndeplinirii procedurii
prealabile a comunicării somației de plată, față de dispozițiile arătate și având în vedere art. 193 alin. (1) C.proc.civ., potrivit
căruia sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, instanța va respinge cererea de emitere a
ordonanței de plată ca inadmisibilă”.
Procedura de judecată
Cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea
fondului cauzei în primă instanţă. Prin urmare, fiind prin definiţie, o cerere evaluabilă în bani, pentru că are ca
obiect plata unei sume de bani; ordonanța de plată va fi de competenţa judecătoriei, dacă cererea principală
are ca obiect o sumă de până la 200 000 de lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, şi a tribunalului, dacă
valoarea este de peste 200 000 de lei. 
Procedura începe prin formularea cererii de emitere a ordonanței de plată care trebuie să cuprindă datele de
identificare ale părților, suma ce  reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată,
perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata și orice element necesar pentru
determinarea datoriei; suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului,
potrivit legii și semnătura creditorului. La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate și
orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicării somației se va atașa cererii sub sancțiunea
respingerii acesteia ca inadmisibilă. 

În ceea ce privește taxa de timbru datorată pentru ordonanța de plată, menționăm că aceasta are un cuantum fix și
redus, respectiv 200 lei, aspect care reprezintă un avantaj major al acestei proceduri. 
Procedura scrisă desfășurată în fața instanței, este una derogatorie de la dreptul comun, o procedură care
asigură și reflectă pe deplin caracterul abreviat al ordonanței de plată. 
Astfel, spre deosebire de procedura clasică, comunicarea cererii de chemare în judecată are loc după fixarea
primului termen de judecată. În acest sens, dispozițiile art. 1019 C.proc.civ. prevăd că judecătorul dispune
citarea părților potrivit dispozițiilor referitoare la pricinile urgente iar citația va fi înmânată părților cu 10 zile
înaintea termenului cu mențiunea că la citația debitorului, va fi anexată și cererea de emitere a ordonanței de
plată și înscrisurile anexate. 
Totodată, spre deosebire de procedura de drept comun, debitorul are obligația să depună întâmpinare cu 3 zile
înainte de primul termen de judecată. Atragem atenția asupra faptul că în ipoteza în care debitorul rămâne în stare
de pasivitate și nu depune întâmpinarea, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor
creditorului.
În ipoteza în care debitorul face plata, instanța de judecată ia act de aceasta printr-o încheiere definitivă prin
care dispune închiderea dosarului. 
În ipoteza în care debitorul nu face plata dar ajunge la înțelegere cu creditorul asupra plății, instanța de
judecată pronunță o hotărâre de expedient, cu regim derogatoriu față de cel comun, căci aceasta nu are
deschisă calea de atac a recursului, ci este definitivă și executorie.
În ipoteza în care debitorul contestă creanța, instanța va verifica temeinicia contestației pe baza înscrisurilor de
la dosar și a explicațiilor și lămuririlor date de părți. Dacă apărările invocate de debitor, sunt temeinice, instanța
pronunță o încheiere prin care respinge emiterea ordonanței de plată. 
Instanța respinge cererea și atunci când apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor
probe decât cele anterior menționate (înscrisuri, explicații și lămuriri), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în
procedura de drept comun. În acest din urmă caz, creditorul poate formula o nouă acțiune, pe calea dreptului
comun, de aceasta dată. 
Dacă instanța apreciază pretențiile creditorului ca fiind întemeiate, emite ordonanța de plată, în care se
precizează suma și termenul de plată. Subliniem că acest termen de plată nu poate depăși 30 de zile de la data
emiterii ordonanței, decât dacă părțile derogă în acest sens. 
Ordonanța de plata este executorie.
Desigur atât ordonanța de plată cât și încheierea de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată pot fi
atacate, iar calea de atac specifică acestei proceduri, este cererea în anulare. În cadrul acesteia nu pot fi invocate
decât nerespectarea cerințelor speciale pentru emiterea ordonanței de plată și dacă este cazul, cauze de
stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. 
Avantajele ordonanței de plată
Procedura ordonanței de plată prezintă câteva avantaje evidente, avantaje, care în ipoteza în care condițiile de
admisibilitate sunt îndeplinite, o califică ca fiind cea mai rapidă și facilă procedură pentru stoparea întârzierii la
plată și obținerea titlului executoriu împotriva debitorului. 

Printre aceste avantaje se enumeră următoarele: 

 poate fi solicitată orice sumă, fără vreo limită a cuantumului

 indiferent de suma care face obiectul ordonanței de plată, taxa de timbru este fixă în cuantum de 200 lei

 procedura este extrem de rapidă. În ipoteza în care creanța nu este contestată, Codul prevede

emiterea ordonanței de plată în termen de 45 zile de la introducerea cererii. Chiar și în ipoteza în care

creanța este contestată,  modalitatea de citare și probațiune restrânsă atrag o durată scurtă de timp

pentru soluționare. Apreciem că acest caracter accelerat și abreviat al procedurii răspunde cu atât mai

mult nevoilor profesioniștilor din această perioadă în care recuperarea creanțelor și acoperirea

debitelor prin rulaj monetar constant, se impun a fi efectuate cu celeritate.

 Ordonanța de plată este executorie, chiar și atunci când este atacată cu cerere în anulare;

 Termenul de plată stabilit pentru executarea ordonanței de plată nu poate fi mai mare de 30 de zile, dacă

părțile nu derogă de la această regulă.