Insolvența unei firme poate fi cerută doar în anumite condiții (pentru datorii ce

depășesc un anume prag valoric), iar procesul efectiv, pentru a fi unul echitabil
pentru fiecare creditor, are loc sub administrarea unor practicieni în insolvență și
sub controlul instanței de judecată.

 
Care este legea insolvenței?

Actul normativ care reglementează procedurile de prevenire a insolvenței și de

insolvență este Legea nr. 85/2014, publicată în MO nr. 466 din 25 iunie 2014.
Scopul legii este de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului
(datoriilor) debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de
redresare a activității acestuia.

Procedurile de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor

și regiilor autonome. Ele nu se aplică și celor care exercită profesii liberale, celor
care se supun unor dispoziții speciale referitoare la regimul insolvenței lor, precum
și unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar, universitar și entităților care
au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică
(prevăzute la art. 7 din OUG nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare).

 
Ce înseamnă insolvența?

Conform definiției oferite de articolul 5 din Legea nr. 85/2014, „insolvența este acea
stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor
bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”. Conform
aceluiași articol de lege „insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta,
după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția
este relativă” și „insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu
va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești
disponibile la data scadenței”. Ca să fiți informați cu privire la posibilii parteneri de
afaceri care se află în procedura de insolvență aveți la dispoziție un instrument de
monitorizare a sănătății firmelor de la Termene.ro.

Pe de altă parte, procedura de insolvență este prevăzută de Legea nr. 85/2014 și

aplicată debitorului care îndeplinește anumite condiții: după o perioadă de
observație, debitorul fie intră succesiv în procedura de reorganizare judiciară și în
procedura falimentului, fie separat, numai în reorganizare judiciară ori numai în
procedura falimentului.

Deseori, se face o confuzie între noțiunea de faliment și cea de insolvență. După

cum se poate vedea, procedura falimentului este doar o „specie” a procedurii
insolvenței, aplicată în anumite condiții și care presupune lichidarea averii
debitorului pentru acoperirea pasivului (datoriilor), urmată de radierea debitorului
din registrul în care este înmatriculat.

 
În ce constă procedura de insolvență?

Procedura de insolvență poate îmbrăca două forme: generală sau simplificată.

Procedura generală reprezintă procedura de insolvență prevăzută Legea nr.

85/2014, prin care un debitor care îndeplinește anumite condiții – prevăzute la art.
38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2) -, intră, după
perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și apoi în
procedura falimentului sau separat în una dintre cele două proceduri.

Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prin care debitorul care

îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura
falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de
observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele
prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d).

Perioada de observație este intervalul cuprins între data deschiderii procedurii

insolvenței și cea a confirmării planului de reorganizare sau, după caz (în
procedura simplificată), a intrării în faliment. Data deschiderii procedurii insolvenței
diferă în funcție de titularul cererii. În cazul cererii debitorului de deschidere a
procedurii, data deschiderii procedurii insolvenței este data pronunțării încheierii
judecătorului-sindic (prevăzută la art. 71 din Lege). În cazul cererii creditorului de
deschidere a procedurii, data deschiderii procedurii insolvenței este data
pronunțării sentinței judecătorului-sindic, (prevăzută la art. 72).

 
Care sunt principiile insolvenței?

Există un număr de 13 principii după care are loc aplicarea procedurii insolvenței,
toate fiind menționate în cuprinsul articolului 4 din Legea nr. 85/2014.

Primul principiu, prevăzut de alineatul 1 din respectivul articol, prevede

maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor. Alte
principii esențiale sunt asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang
(alineatul 4), asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în
procedură (alineatul 5) și recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și
respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar
determinate și uniform aplicabile (alineatul 6).
Totodată, în aplicarea procedurii insolvenței este necesară:
 asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de
comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o
manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri (alineatul 3);
 limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu
instrumente financiare derivate prin recunoașterea compensării cu
exigibilitate imediată în cazul insolvenței sau al unei proceduri de prevenire a
insolvenței unui co-contractant, având ca efect reducerea riscului de credit la
o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când, pentru
acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare (alineatul 7);
 fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii
clare, cu asigurarea unui tratament egal între creditorii de același rang, a
recunoașterii priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității,
urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi
în faliment (alineatul 9)
 valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor
(alineatul 11).

În cazul demarării procedurii insolvenței, nu este uitată nici protecția debitorului

prin:
 acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii
fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura
de reorganizare judiciară (alineatul 2 al art. 4 din Legea privind procedurile
de prevenire a insolvenței și de insolvență);
 asigurarea accesului la surse de finanțare în procedurile de prevenire a
insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui
regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe.

De asemenea, în procedurile de prevenire a insolvenței, un principiu de bază este

acela al favorizării negocierii/renegocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui
concordat preventiv. Acesta este un contract încheiat între debitorul aflat în
dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin 75% din
valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte. Prin acest contract
omologat de judecătorul-sindic, debitorul propune un plan de redresare și de
realizare a creanțelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile
debitorului de depășire a dificultății în care se află.

Totodată, pentru derularea unei proceduri echitabile de prevenire a insolvenței și

de insolvență, administrarea acestora se realizează de către practicieni în
insolvență, iar desfășurarea acestora are loc sub controlul instanței de judecată
(alineatul 13).

 
Cine poate deschide o procedura de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi deschisă de debitor, de creditor și de alte

persoane sau instituții prevăzute expres de lege.

Debitorul

Debitorul care se află în situația în care nu își mai poate plăti datoriile poate face o
cerere de a intra în insolvență, însoțită de o serie de acte care să susțină
solicitarea. Cererea trebuie făcută în termen de maximum 30 de zile de la apariția
stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului trebuie atașată dovada
notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii
insolvență.

Un debitor nu poate recurge la procedura insolvenței mai mult de o dată în cinci

ani. Când debitorul alege varianta intrării în insolvență, acesta nu mai poate fi
executat silit, iar unele penalități pentru neplata la timp a datoriilor către creditori nu
vor mai curge. Debitorul insolvent poate opta pentru un plan de reorganizare care
va fi pus în practică într-o perioadă nu mai mare de trei ani. Dezavantajele legate
de deschiderea procedurii de insolvență au legătură cu imaginea companiei și cu
existența unor restricții cu privire la participarea la anumite licitații publice.

Creditorul

Creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este cel a cărui

creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult
de 60 de zile. Prin creanță certă, în sensul Legii nr. 85/2014, se înțelege acea
creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte,
chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care,
după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va
depăși o anumită valoare-prag. Aceasta este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât
și pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în
procedura de lichidare prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele
salariale, iar pentru angajați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.
Legea distinge între creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii
insolvenței și creditorul îndreptățit să participe la procedura insolvenței. Creditorul
din acest din urmă caz este acel titular al unui drept de creanță asupra averii
debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii
căreia dobândește drepturile și obligațiile reglementate pentru fiecare stadiu al
procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării
din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea
procedurii.

Judecatorul-sindic are obligația ca, în cel mult 48 de ore de la înregistrarea

solicitării făcute de către creditor, să trimita debitorului o copie a acesteia. Debitorul
are dreptul ca în termen de 10 zile să conteste sau să recunoască starea de
insolvență, dar, în cazul în care contestația sa este respinsă, nu va mai avea
dreptul de a solicita reorganizarea judiciară.

 
Cum îi afectează insolvența pe angajați?

Angajatorul debitor poate desface toate contractele de muncă ale salariaților, dar
acest lucru poate avea loc, odată cu intrarea în procedura de insolvență, doar prin
intermediul administratorului sau lichidatorului judiciar. Concedierile colective pot fi
făcute conform Codului muncii, dar angajatorul debitor își reduce șansele de a
putea intra în procesul de reorganizare.

Angajații debitorului care nu și-au primit sumele ce li se cuvin, echivalând cu un

minim de 6 salarii medii brute, pot solicita intrarea în procedura de insolvență a
companiei. Ei au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de
creanță. Creanțele acestora vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform
evidențelor contabile.

La ședințele adunării creditorilor, salariații debitorului vor putea fi reprezentați de un

delegat din rândul acestora, care va vota pentru întreaga valoare a creanțelor
reprezentând salariile și alte drepturi bănești ce li se cuvin.

Creanțele salariale sunt a treia creanță ca prioritate (dintr-un total de 10 tipuri) pe

care debitorul trebuie să o plătească. Înaintea lor, în caz de faliment al firmei,
trebuie plătite creanțele de natura taxelor, timbrelor sau orice alte cheltuieli
aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru
conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea
activității, precum și pentru plata remunerațiilor persoanelor angajate, dar și
creanțele provenind din finanțări acordate debitorului în perioada de observație în
vederea desfășurării activităților curente, cu aprobarea adunării creditorilor.
Angajații pot face apel la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale,
care poate despăgubi până la trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare
angajat.

 
Cum se poate preveni intrarea în insolvență?

Legea nr. 85/2014 cuprinde nu numai prevederi legate de procedura insolvenței, ci

și unele de prevenire a intrării în insolvență. Două sunt procedurile de prevenire a
intrării în insolvență: mandatul ad-hoc și concordatul preventiv.

Mandatul ad-hoc

Mandatul ad-hoc este o procedură confidențială, declanșată la cererea debitorului

în dificultate financiară, prin care un mandatar ad-hoc (ales dintre practicienii în
insolvență, autorizați potrivit legii – Cod CAEN 6920), desemnat de instanță,
negociază cu creditorii în scopul realizării unei înțelegeri între aceștia și debitor, în
vederea depășirii stării de dificultate în care se află.

Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, în termen de 90 de zile de

la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în
vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a
salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra
debitorului. În scopul realizării obiectivului mandatului, mandatarul ad-hoc va putea
propune remiteri, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau
încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum și orice alte măsuri
considerate a fi necesare.

Onorariul mandatarului ad-hoc va fi stabilit provizoriu de către președintele

tribunalului, la propunerea debitorului și cu acordul mandatarului ad-hoc, sub forma
unui onorariu fix sau a unui onorariu lunar. Acesta va putea fi modificat ulterior, la
cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.

Concordatul preventiv

Procedura concordatului preventiv este, așa cum arătam și mai sus, un contract
încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin
cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte,
omologat de judecătorul-sindic. Prin acest contract, debitorul propune un plan de
redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar aceștia acceptă să
sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.
Orice debitor aflat în dificultate financiară, mai puțin cei excluși în mod expres de
lege (au mai beneficiat de un concordat preventiv în ultimii trei ani, care a eșuat; se
află deja în faliment; sunt condamnați pentru fapte economice ilegale), poate
introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat
preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar
provizoriu dintre practicienii în insolvență autorizați potrivit legii.

Judecătorul-sindic numește administratorul concordatar provizoriu prin încheiere

executorie.

În termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaborează,

împreună cu debitorul, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv.

Oferta de concordat preventiv se notifică de către administratorul concordatar

provizoriu creditorilor prin mijloace de comunicare rapidă și care asigură
posibilitatea confirmării primirii acesteia. Oferta de concordat preventiv va fi depusă
în dosarul deschis potrivit alin. (1) și, pentru opozabilitate față de terți, se depune la
grefa tribunalului, unde va fi înregistrată într-un registru special. Despre depunerea
și notificarea acesteia se face mențiune în registrul în care este înregistrat
debitorul. Oferta de concordat preventiv va cuprinde și proiectul de concordat
preventiv, la care se vor anexa declarația debitorului privind starea de dificultate
financiară în care se află, precum și lista creditorilor cunoscuți, inclusiv cei ale căror
creanțe sunt contestate integral sau parțial, cu precizarea cuantumului și a
cauzelor de preferință acceptate de debitor.

Concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile

creditorilor care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și
necontestate. Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați ori se
află sub control comun cu debitorul pot participa la ședință, dar pot vota cu privire
la concordat dacă acesta le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului.

După aprobarea concordatului de către creditori, administratorul concordatar

solicită judecătorului-sindic să omologheze documentul respectiv. Pentru
omologare, judecătorul-sindic verifică îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiții:
 valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa
credală;
 concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin
75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Judecătorul-sindic omologhează concordatul preventiv prin încheiere pronunțată în

camera de consiliu, de urgență și cu precădere, după citarea și ascultarea
administratorului concordatar. Cererea de omologare a concordatului preventiv
poate fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate. Dispunând omologarea,
judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită.

În perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura

insolvenței față de debitor. Însă, orice creditor care obține un titlu executoriu asupra
debitorului în cursul procedurii poate formula cerere de aderare la concordat sau
poate să își recupereze creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege.

Dacă procedura concordatului preventiv se finalizează cu succes, la termenul

prevăzut în contract sau anterior acestuia, după caz, judecătorul-sindic va pronunța
o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. În
acest caz, modificările creanțelor prevăzute în concordatul preventiv rămân
definitive.

Dacă în cursul derulării procedurii, înainte de expirarea termenului prevăzut,

administratorul concordatar apreciază că este imposibilă realizarea obiectivelor
concordatului din motive neimputabile debitorului poate cere judecătorului-sindic să
constate nereușita concordatului preventiv și închiderea procedurii.

 
Concluzie

Procedurile de insolvență, prevăzute de Legea nr. 85/2014, diferă în funcție de

obiective.

Portalul specializat https://e-justice.europa.eu arată că „Dacă societatea comercială

poate fi salvată sau activitatea economică este viabilă – datoriile acesteia pot fi
restructurate (de obicei cu acordul creditorilor). Această procedură are drept
obiectiv protejarea societății comerciale și păstrarea locurilor de muncă. În cazul în
care activitatea economică nu poate fi salvată, societatea comercială trebuie
lichidată („dă faliment”)”.

În toate cazurile, de îndată ce procedura este inițiată în mod oficial, creditorii nu

mai pot lua măsuri individuale pentru recuperarea datoriilor. Acest lucru este
necesar pentru a garanta faptul că toți creditorii sunt pe picior de egalitate și pentru
a se proteja bunurile debitorului.

Pentru a fi plătiți, creditorii trebuie să facă dovada creanțelor lor, fie în fața
instanței, fie a organismului (în general, un administrator sau un lichidator)
responsabil de reorganizarea sau lichidarea bunurilor debitorului.