SUSPENDAREA EXECUTARII CIVILE

Pornind de la dispoziţiile art. 701 alin. (2) C.pr.civ.,  potrivit cărora executarea silită se
suspendă (şi) la cererea creditorului de către executorul judecătoresc, în practica execuţională-dar
şi în cea judiciară chemată să rezolve rezolve diferendul privitor la această chestiune-a fost pusă
problema stabilirii limitelor exerciţiului acestui drept al creditorului în raport cu ceilalţi creditori
urmăritori, creditorii intervenienţi, debitorul dar şi faţă de alte persoane participante la executare,
cum ar fi  cele implicate în procedura de vânzare la licitaţie publică (adjudecatarul,  licitatorii sau
cei care doar au depus oferte de cumpărare sau garanţii de participare).

Astfel, se ridică o serie de întrebări  şi anume:

– Suspendarea executării silite dispuse la cererea creditorului sistează procedura excuţională in
toto sau dimpotrivă aceasta poate fi continuată de ceilalţi creditori urmăritori şi intervenienţi?
– Poate debitorul să se opună suspendării solicitate de către creditor şi să determine continuarea
executării silite împotriva sa?
– Poate creditorul să îşi exercite dreptul de a cere suspendarea executării oricând şi în orice
moment, inclusiv în cursul desfăşurării licitaţiei sau chiar după închiderea acesteia?

Răspunsul la aceste probleme urmează a fi dat, circumstanţiat, în funcţie de fiecare categorie

de participanţi, precum şi în raport de contextul momentului în care se solicită suspendarea
executării de către creditor.

Totodată, ca elemente comune întregii analize trebuie avute în vedere principiile care
guvernează procedura de executare silită şi metodologia aplicării acestora,  existenţa şi limitele
de exerciţiu ale drepturilor  participanţilor, precum şi specificitatea instituţiilor procesuale
„atinse” prin suspendarea executării la cererea creditorului.

Solicitând suspendarea executării silite, creditorul îşi exercită dreptul său de dispoziţie asupra
mijloacelor procesuale  ce intră în conţinutul disponibilităţii, ca principiu al procesului civil care
îşi păstrează caracterul său fundamental şi vocaţia sa de aplicare-deşi într-o manieră specifică- şi
în faza executării silite [art. 9 C. pr. civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) C. pr. civ.].

În acest context, subliniem că disponibilitatea părţilor în faza de executare nu se manifestă

doar ca forme prin care se derogă de la caracterul de ordine publică şi de la formalismul ce
caracterizează procedura execuţională. Disponibilitatea este şi rămâne un principiu fundamental
al procesului civil, inclusiv în faza de executare silită, iar exigenţele impuse de caracterul
imperativ al unor norme –indiferent de numărul acestora- constituie excepţii şi limitări ale
disponibilităţii. S-ar frauda nepermis atât logica intensiunii conceptului de „principiu
fundamental” cât şi metodologia aplicării sale, confundându-se astfel „regula” cu „excepţia” (şi
invers), dacă am admite că disponibilitatea constituie în faza de executare o simplă derogare de
la formalismul impus anumitor acte de executare.
 De asemenea, disponibilitatea părţilor trebuie aşezată într-o relaţie adecvată cu caracterul
dispozitiv (de ordine privată) sau dimpotrivă imperativ (de ordine privată sau publică) al
normelor de executare silită.

În anumite cazuri, privitor la exerciţiul dreptului creditorului de a obţine suspendarea

executării silite,  este crucială înţelegerea distincţiei între, pe de o parte,  depăşirea limitelor
externe ale acestui drept (ce antamează problema inexistenţei dreptului) şi pe de  altă parte,
depăşirea limitelor interne ale aceluiaşi drept (ce ridică problema abuzului de drept procesual).

De pildă,  o chestiune spinoasă în practică a fost generată de atitudinea creditorului care, în

cursul licitaţiei, văzând că bunul nu este adjudecat cel puţin la preţul de pornire şi, dorind ca
bunul să nu fie adjudecat prin scoaterea acestuia din nou la vânzare la acelaşi termen [în
procedura mobiliară-art.769 alin.(8) C. pr. civ.] sau la un alt termen [în procedura imobiliară-art.
846 alin. (8) C. pr. civ.] cu diminuarea preţului la 75% din cel iniţial, intervine şi solicită
executorului suspendarea de îndată a executării silite pe temeiul art. 701 alin. (2) C. pr. civ.
Pentru o astfel de situaţie, trebuie clarificat care din urmăoarele ipoteze este aplicabilă, şi anume:

1. creditorul îşi exercită dreptul său în limitele sale externe (de ordin procedural) şi interne (in
scopul pentru care i-a fost recunoscut de lege), astfel că nimic nu se opune admiterii cererii de
către executor;

2. creditorul îşi exercită acest drept cu depăşirea limitelor sale externe, astfel că se poate vorbi
de inexistenţa unui asmenea drept în contextul respectiv, sau,

3. creditorul, cu toate că se află în limitele externe ale dreptului său, depăşeşete limitele interne
ale acestuia, în sensul că abuzează de dreptul ce i-a fost recunoscut prin art. 701 alin. (2) C. pr.
civ.

Încadrarea adecvată a atitudinii creditorului, în una din aceste ipoteze este esenţială pentru a
stabili dacă, în concret, în cazul analizat, creditorul poate să obţină sau nu suspendarea executării
silite iar, în caz negativ să se ofere (de către executor şi de către instanţă) o argumentare şi o
motivare corecte soluţiei de respingere a cererii de suspendare.

Nu în ultimul rând, oferirea de soluţii cu privire la limitele şi efectele suspendării executării

silite la cererea creditorului, trebuie să respecte în mod necesar exigenţele impuse de principiul
legalităţii executării care obligă la respectarea „drepturilor părţilor şi altor persoane
interesate”(art. 625 C. pr. civ.), ceea ce înseamnă că analiza existenţei şi limitelor dreptului
creditorului de a cere suspendarea impune luarea în considerare şi a drepturilor celorlalte
părţi/persoane implicate în procedura de executare, fără a râmâne cantonaţi într-o interpretare
exclusiv textuală a art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

A. SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE FAŢĂ DE ALŢI CREDITORI

URMĂRITORI

Pot exista situaţii în care să existe o pluralitate de creditori urmăritori constituită fie prin
formularea unei singure cereri de executare, împreună, de  către mai mulţi creditori legaţi într-un
raport de solidaritate activă împotriva aceluiaşi debitor sau chiar având creanţe divizibile fie prin
formularea unor cereri distincte adresate aceluiaşi executor judecătoresc sau unor executori
diferiţi dar care, prin efectul conexării (art. 654 C. pr. civ.) ajung să fie intrumentate împreună.

Astfel, există dispoziţii în acest sens atât în materia urmăririi indirecte mobiliare [art. 743
alin. (4) C. pr. civ. privind sechestrul asupra bunurilor anterior sechestrate],  a urmăririi indirecte
imobiliare (art. 825 C. pr. civ.privind concursul de urmăriri imobiliare) precum şi în ipoteza
urmăririi veniturilor generale ale imobilelor (art. 804 C. pr. civ.) care dispun expres că în cazul
concursului  de urmăriri  asupra aceloraşi bunuri acestea “se socotesc conexate” sau “vor fi
conexate” prin aplicarea dispoziţiilor art. 654 C. pr. civ.

Privitor la dreptul de dispoziţie al acestor creditori asupra procedurii execuţionale, se prevede

expres în art. 654 alin. (4) C.pr.civ. că “desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii
urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării de la actul de executare cel mai
înaintat”.

Prin urmare, în cazul în care doar un creditor urmăritor renunţă la executarea silită nu va
interveni încetarea întregii executări silite prevăzute de art.703 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ. ci,
dimpotrivă, executarea silită va continua cu ceilalţi creditori urmăritori care nu şi-au manifestat
intenţia de a renunţa. Însă executorul va lua act de renunţarea la executare a unuia dintre creditori
pronunţând o încheiere de încetare a executării silite doar faţă de acesta.

O aplicaţie concretă a acestei reguli exprimate cu titlu de principiu în art. 654 alin. 4
C.pr.civ. ( text privitor la conexare care, însă, aşa cum arătat, nu este singura cale de a se
constitui o pluralitate de creditori urmăritori), o regăsim în materia urmăririi veniturilor generale 
ale imobilelor unde se prevede expres că “Urmărirea veniturilor încetează  prin renunţare la
urmărire, făcută de toţi creditorii urmăritori…[art. 812 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ.].

Aşadar, renunţarea la executarea silită a unui creditor urmăritor nu este opozabilă celorlalţi
creditori urmăritori, nu conduce la încetarea executării silite şi nu împiedică pe ceilalţi creditori
urmăritori să continue procedura pentru realizarea creanţelor lor.

Chiar dacă toată expunerea anterioară priveşte doar dreptul creditorului de a renunţa la
executare şi nu dreptul acestuia de a cere suspendarea executării silite, avem însă deja
configurată paradima de solubilizare a concursului dintre drepturile concurente aflate în joc şi
anume pe de o parte dreptul creditorului urmăritor de a cere suspendarea executării şi dreptul
celorlalţi creditori urmăritori de a continua procedura de executare.

Respectiv, fiecare creditor beneficiază de dreptul de a dispune asupra demersului său

execuţional început odată cu sesizarea executorului judecătoresc [art. 622 alin. (2) C. pr. civ.] în
scopul realizării integrale a creanţei prevăzute în titlul executoriu (art. 622 alin. (3) C. pr. civ.) ca
parte componentă a dreptului de acces la instanţă ce are vocaţia de a se întinde şi în faza
executării silite [art. 6 alin. (1) şi (2) C. pr. civ. precum şi art. 6 CEDO].

Disponibilităţii creditorului urmăritor care îi permite acestuia să ceară suspendarea procedurii

execuţionale i se opune acelaşi drept al celorlalţi creditori urmăritori de a obţine suspendarea sau
dimpotrivă de a continua executarea până la finalizarea acesteia prin realizarea creanţei.  Însă,
foarte important, concursul dintre aceste drepturi presupune doar în mod aparent un “conflict”
între ele, fiind vorba în realitate doar de o partajare a acestora prin identificarea limitelor
(externe) premise de lege pentru exerciţiul acestor drepturi.

Fiecare creditor urmăritor nu poate dispune decât de propriul său demers procesual
execuţional (fie prin renunţare fie prin suspendare) iar ceilalţi creditori rămân titularii propriilor
drepturi ce intră fie în conţinutul disponibilităţii (care implică dreptul de a cere şi ei suspendarea)
fie al dreptului, mai larg, de acces la instanţă (care implică dreptul de continua executarea).

Concluziv, suspendarea cerută şi obţinută de către un creditor urmăritor  nu poate fi opusă

celorlalţi creditori urmăritori care beneficiază de dreptul de a continua executarea silită. A admite
contrariul ar însemna validarea depăşirii limitelor  dreptului procesual al creditorului de cere
suspendarea, permiţând acestuia să exercite un drept dincolo de limitele sale externe ceea ce
echivalează cu exerciţiul unui drept inexistent.

Însă, asemenea exerciţiului oricărui drept procesual, nu este exclusă nici ipoteza exercitării
acestui drept cu respectarea limitelor externe (procesuale) însă cu depăşirea limitelor sale interne,
în mod abuziv, cum se întâmplă de pildă, în ipoteza în care un creditor urmăritor solicită
suspendarea executării silite doar în ceea ce priveşte creanţa din titlul său, însă o face tendenţios
pentru a afecta/împiedica într-o formă sau alta posibilităţile concrete de realizare a creanţelor
celorlalţi creditori urmăritori

B. SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE FAŢĂ DE CREDITORII

INTERVENIENŢI

Pentru a răspunde la întrebarea dacă suspendarea executării silite solicitate de către creditorul
urmăritor poate fi opusă crditorilor intervenienţi urmează a fi valorificate şi în acest context
expunerile anterioare privitoare la creditorii urmăritori, în sensul stabilirii existenţei sau
inexistenţei unui drept al creditorilor intervenienţi de a continua executarea silită raportat la
calitatea acestora (garantaţi/negarantaţi, cu privilegii, bugetari, chirografari), la titlul acestora de
creanţă şi la exigenţele specifice instituţiei intervenţiei.

Dintr-un început precizăm că în cazul în care sunt mai mulţi creditori urmăritori şi
intervenienţi, suspendarea executării solicitată doar de către unul dintre creditorii urmăritori nu
împiedică continuarea executării silite de către ceilalţi creditori urmăritori şi intervenienţi,
problema rămânând doar în ipoteza în care suspendarea a fost solicitată fie de către unicul
creditor urmăritor fie de către toţi creditorii urmăritori iar intervenienţii doresc continuarea
executării.

Chiar dacă în taxonomia uzitată de art. 644 C. pr. civ, se distinge între “părţi” şi “creditorii
intervenienţi”, o astfel de diferenţă nu suprimă şi nu exclude existenţa unor drepturi procesuale
semnificative în favoarea intervenienţilor.

Astfel, pentru a identifica sfera drepturilor recunoscute creditorilor intervenienţi trebuie

pornit de la regula de principiu prevăzută de art. 649 C .pr. civ potrivit cu care orice creditor al
debitorului poate să intervină în procedura de executare silită aflată în curs până la data fixării de
către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile iar după
depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, poate să participe la distribuirea
acestor sume.

După distincţia momentului până la care au intervenit,  art. 695 alin. (1) C. pr. civ  relevă şi
sfera prerogativelor acestor creditori intervenienţi în sensul că cei care au titluri executorii pot să
participe la urmărirea bunurilor debitorului şi să solicite efectuarea unor acte de executare
silită, ceea ce relevă astfel conţinutul unor drepturi procesuale de netăgăduit în favoarea acestora.

Sfera acestor drepturi este  configurabilă şi prin prevederile art. 713 alin. (4) C. pr. civ.
potrivit cu care  creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi
creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită
a bunurilor debitorului, în funcţie de calitatea creanţelor lor, titlurile pe care le exhibă şi condiţia
respectării exigenţelor temporale impuse de instituţia intervenţiei.

Mai mult, regăsim prevăzute drepturi în favoarea intervenienţilor în multiple contexte

procesuale, cum ar fi, de pildă, dreptul acestora de a participa la procedura judiciară a validării
de poprire în care trebuie citaţi [art. 790 alin. (3) C. pr. civ.) sau dreptul acestora de a adjudeca-în
aceleaşi condiţii ca şi creditorii urmăritori (!!) (însă nu la un preţ mai mic de 75% din preţul de
pornire a primei licitaţii)- bunul mobil sau imobil scos la licitaţie [art. 767alin.  (3) şi art. 843
alin. (5) C.pr.civ].

Chiar dacă aceste multiple drepturi de a participa la executarea silită implică prin ele însele
şi dreptul de a dispune asupra acestora, găsim, într-o manieră extrem de clar precizată, aplicaţii
ale disponibilităţii recunoscute creditorilor intervenienţi. Astfel, în materia urmării veniturilor
generale ale imobilelor art. 812  pct. 1 C.pr.civ. prevede univoc că “Urmărirea veniturilor
încetează: prin renunţare la urmărire, făcută de toţi creditorii urmăritori şi intervenienţi” text
care, citit într-o cheie corectă şi utilă, relevă posibilitatea recunoscută expres intervenienţilor de a
continua o executare silită la care ceilalţi creditori urmăritori au renunţat.

Cu alte cuvinte, textul nu trebuie interpretat în sensul că, în cazul urmării veniturilor
imobilului, creditorii urmăritori nu ar putea renunţa la executare în lipsa renunţării
intervenienţilor ci, dimpotrivă, că în cazul în care creditorii urmăritori renunţă (nimic nu îi poate
împiedica să facă aceasta), nu va interveni încetarea întregii executări ci  executarea va continua
cu cei (pentru cei)care nu au renunţat, indiferent că aceştia sunt urmăritori sau intervenienţi.

Dacă textele expuse mai înainte au avut rolul de a confirma drepturi procesuale (şi implicit
disponibilitatea ataşată acestora), textul art. 812 pct. 1 C. pr. civ. prevede într-o manieră expresă-
deşi superfluă dacă avem în vedere valenţele drepturilor procesuale amintite- “aptitudinea”
creditorului intervenient de continua executarea silită în condiţiile în care ceilalţi creditori au
renunţat la executare sau au solicitat suspendarea executării silite.

Într-adevăr, textul art. 695 alin. (1) C. pr. civ. prevede doar posibilitatea intervenienţilor cu
titluri de a  participa la urmărirea bunurilor debitorului şi de a solicita efectuarea unor acte
de executare silită, fără a se răspunde prin litera sa la intrebarea dacă poate fi continuată
executarea de către intervenienţi în cazul suspendării executării la cererea creditorului urmăritor.

Însă aptitudinea acestora de a continua executarea rezidă justificativ în însuşi dreptul de

acces la instanţă ce intră în conţinutul dreptului la realizarea creanţelor lor. Fără îndoială că
intervenienţii sunt “musafiri nepoftiţi” (cum plastic îi denumea dl. Bogdan Dumitrache) şi, am
putea spune, chiar “indezirabili” în procedura de executare din perspectiva creditorului
urmăritor, însă nu trebuie ignorat că aceştia sunt “invitaţi” şi chiar “obligaţi” de către legiuitor să
intervină în procedura în curs dacă doresc să-şi realizeze creanţele, sub sancţiunea, fie a pierderii
garanţiilor ce le însoţesc creanţele, fie a suportării insolvabilităţii debitorului, generate prin
valorificarea bunurilor sale.

Dreptul intervenienţilor la procedura de executare (cuprins în  dreptul mai larg de acces la
instanţă)este evident subliniat de prevederile art. 694 alin. (3) C. pr. civ. potrivit cu care creditorii
urmăritori nu se pot opune cererilor de intervenţie făcute de alţi creditori, în afară de cazul în
care ei fac dovada că aceştia au acţionat în frauda drepturilor lor.

De altfel, chiar dacă, prin ipoteză creditorul intervenient ar fi optat pentru o cerere de
executare separată, prin urmărirea aceloraşi bunuri ale debitorului s-ar fi ajuns, pe calea
conexării, la participarea intervenientului în aceeaşi procedură execuţională a creditorului
urmăritor, context în care ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 654 alin. (4) C. pr. civ. privind
inopozabilitatea desistării unui creditor faţă de ceilalţi atraşi în procedură prin conexare.

Un argument suplimentar la ideea că suspendarea cerută de creditorul urmăritor nu poate fi

opusă celor intervenienţi decurge din corelarea instituţiei intervenţiei cu cea a perimării şi cea a
prescripţiei dreptului de a cerere executarea silită.  Astfel, dacă se admite că suspendarea
executării silite ar opera in toto, s-ar ajunge să se lase la arbitrariul creditorului urmăritor care a
cerut suspendarea riscul perimării întregii executări, în condiţiile în care, potrivit  art. 697 alin.
(2) teza a II-a C. pr. civ. termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este
suspendată la cererea creditorului. Mai mult, s-ar ajunge ca  o cerere de intervenţie, făcută în
termen (deci nerespinsă ca tardivă) şi care şi-a produs efectul întreruptiv în condiţiile art. 709
alin. (1) pct. 3 C. pr. civ. să fie lipsită, în final, de acest efect [cum prevede art. 709 alin. (3) C.
pr. civ.], cu consecinţe grave asupra înseşi prescripţiei dreptului creditorului intervenient de a
cere executarea silită, la aceasta contribuind şi împrejurarea că intervenientul nu beneficiază nici
de suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, întrucât pe
perioada suspendării executării cerute de creditorul urmăritor nu este suspendat termenul de
prescripţie a executării silite  [art. 708 alin. (3) C. pr. civ.].

Concluziv, suspendarea cerută şi obţinută de creditorul/creditorii urmăritori nu poate fi

opusă creditorilor intervenienţi care păstrează dreptul de a-şi realiza creanţele prin continuarea
executării silite, astfel că suspendarea operează doar cu privire la creditorul/creditorii care a(u)
cerut-o. Însă, acest drept al intervenienţilor de a continua executarea silită aparţine doar acelor
creditori care satisfac exigenţele impuse de regulile instituţiei intervenţiei, adică doar creditorilor
care au titluri executorii şi care au intervenit în termenul prevăzut de art. 691 alin. (1) C. pr. civ.
şi anume până la momentul stabilit de către executor pentru valorificarea  bunurilor. Ceilalţi
creditori intervenienţi nu pot pretinde continuarea executării deoarece, fie nu au un titlu
executoriu –ca temei al executării în sensul art. 632 C. pr. civ., fie au intervenit tardiv iar o
intervenţie (respinsă) ca tardivă nu poate fundamenta începerea/continuarea executării silite.Prin
urmare, nu vor putea cere continuarea executării silite, în cazul suspendării solicitate şi obţinute
de creditorul/creditorii urmăritori, următoarele categorii de creditori intervenienţi:

(I). Creditorii care, deşi au intervenit în termen util [până la termenul stabilit pentru
valorificarea bunurilor, conform art. 691 alin. (1) C. pr. civ.] nu au titluri
executorii, idiferent că, în concret, creanţele acestora au fost recunoscute sau considerate
recunoscute de către debitor sau dimpotrivă au fost contestate.

Această concluzie rezultă şi din interpretarea per a contrario a art. 695 alin. 1 C.pr.civ (în
sensul că doar creditorii cu titluri pot efectua acte de executare) dar şi din relevanţa pentru
procedura execuţională a lipsei titlurilor acestora.

1 Astfel, creditorii fără titlu dar care au creanţele recunoscute sau considerate recunoscute de
către debitor [în condiţiile art. 692 alin. (5) C. pr. civ], nu pot oferi un temei al executării în
sensul art. 632 C. pr. civ. potrivit cu care doar un titlu executoriu poate întemeia începerea şi
continuarea executării. Recunoaşterea creanţei de către debitor şi eventuala înţelegere cu
debitorul în acest sens, sunt lipsite de efecte sub acest aspect având în vedere că, întotdeauna,
caracterul executoriu, este conferit de lege.  Împrejurarea că debitorul recunoaşte expres sau tacit
creanţa creditorului nu constituie decât o justificare (beneficiu legal) pentru ca titularii acestor
creanţe să participe la procedura execuţională şi numai la distribuirea sumelor obţinute din
urmărire.  Ei nu pot solicita efectuarea de acte de executare [art. 695 alin. (1)C. pr. civ.] pentru că
–spre deosebire de alţi creditori- nu beneficiază de independenţă procesuală,  poziţia procesuală
precară a acestora explicându-se tocmai prin lipsa unui titlu executoriu care constituie temeiul
oricărei declanşări şi desfăşurări a unei executări silite (art. 632 C. pr. civ).

2 În privinţa creditorilor fără titlu ale căror creanţe au fost contestate [dar au intervenit în

termenul stabilit pentru valorificarea bunurilor-art.695 alin.(1) C. pr. civ.] nu se poate pune
problema posibilităţii de a continua executarea în condiţiile suspendării obţinute de către
creditorul urmăritor atât pentru faptul că le lipeşte un titlu executoriu care să susţină executarea
(art. 632 C. pr. civ.) dar şi pentru împrejurarea particularizată că aceştia pot, în cel mai bun caz,
doar să obţină consemnarea sumelor ce le-ar reveni şi punerea acestora deoparte până la
soluţionarea acţiunii lor pentru obţinerea titlului executoriu [art. 692 alin. (6) C. pr. civ.]

(II). Creditorii garantaţi, bugetari sau privilegiaţi care au intervenit după termenul
stabilit pentru valorificare [art. 691 alin. (1) C. pr. civ.] dar care şi-au depus titlurile mai
înainte de termenul stabilit pentru întocmirea proiectului de istribuire [art. 862 alin.(2) C.
pr. civ.]  nu vor putea continua executarea silită având în vedere că, pe de o parte, intervenţia lor
a fost una tardivă (recunoscută ca atare de către instanţă prin respingerea intervenţiei ca tardivă)
iar participarea lor la executare este limitată-ca un beneficiu oferit de lege în pofida tardivităţii
intervenţiei- la dreptul de a participa la distribuirea sumelor obţinute din valorificarea bunurilor,
cu respectarea rangului creanţei acestora [art. 691 alin. (2) C. pr. civ.].

(III). Creditorii chirografari care au intervenit după termenul stabilit pentru

valorificare [art. 691 alin. (1) C. pr. civ.] dar care şi-au depus titlurile mai înainte de
termenul stabilit pentru întocmirea proiectului de distribuire [art. 862 alin. (2) C. pr.
civ.] nu vor putea continua executarea silită având în vedere că intervenţia lor a fost una tardivă
(recunoscută ca atare de către instanţă). Însă spre deosebire de creditorii garantaţi (real), cei
bugetari şi privilegiaţi care participă la distribuire potrivit cu rangul creanţei lor, aceşti creditorii
chiografari au dreptul să participe doar la distribuirea părţii din suma rămasă după îndestularea
drepturilor creditorilor urmăritori, a creditorilor garantaţi sau privilegiaţi şi a celor care au
intervenit în timp util (art. 696 C. pr. civ.)

(IV). Creditorii care au “intervenit” după expirarea termenului stabilit pentru

întocmirea proiectului de distribuire stabilit conform art. 862 alin. (2) C. pr. civ., în mod
evident,  nu vor putea cere continuarea executării, indiferent de calitatea acestora şi indiferent că
au sau nu titluri, întrucât intervenţia lor  “complet” tardivă este lipsită de orice efect util. Mai
mult, aceştia nici nu vor putea  participa la distribuire, chiar dacă prin ipoteză ar rămâne sume
după îndestularea tuturor creditorilor, întrucât “după expirarea termenului (de depunere a
titlurilor-s.a.-V.B.)… niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute
din urmărire” [art. 869 alin. (5) C. pr. civ.].

În concluzie, în cazul în care creditorul sau toţi creditorii urmăritori solicită şi

obţine/obţin suspendarea executării silite, efectele acestei măsuri nu vor împiedica  pe
creditorii intervenienţi să continue executarea silită pentru realizarea creanţelor lor, cu
precizarea că este necesar ca aceştia, pe de o parte, să fie creditori ce deţin titluri executorii
iar, pe de altă parte, să fi intervenit in timp util [până la termenul stabilit pentru valorificarea
bunurilor, conform art. 691 alin. (1) C.pr.civ.], adică cererile acestora să nu fi fost tardive.

C. SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE ÎN RAPORTURILE CU DEBITORUL

Cu toate că, de regulă, suspendarea executării silite solicitate de către creditor este una
benefică şi în raport cu expectaţiile debitorului care se vede, astfel, sustras executării silite
desfăşurate împotriva sa, totuşi, deşi puţin probabil, nu este exclus ca debitorul însuşi să îşi
dorească finalizarea procedurii execuţionale şi stingerea creanţei pe care creditorul o are
împotriva sa. Astfel se poate întâmpla în cazul în care, de pildă, debitorul aflat în străinătate şi de
bună-credinţă „abandonează” bunul mobil sau imobil pe care îl are în ţară, dorind ca acesta să fie
valorificat prin executare silită chiar cu pierderile inerente generate prin cheltuielile de executare
sau prin diminuarea preţului imobilului scos la licitaţie.Se pune astfel întrebarea dacă
suspendarea executării silite cerută de către creditor/creditori îşi produce efectele în pofida
opoziţiei debitorului la suspendare.Potrivit art. 701 alin. (2) C. pr. civ.  executarea se suspendă la
cererea creditorului urmăritor, fără a se prevedea că executorul judecătoresc ar trebui să citeze
părţile şi cu atât mai puţin că ar trebui cerut consimţământul debitorului. Textul face o aplicaţţie
a regulii potrivit cu care  încheierile executorului judecătoresc se dau fără citarea părţilor, dacă
prin lege nu se dispune altfel [art. 657 alin. (3) C.pr.civ.]. Mai mult, potrivit art. 685 C. pr. civ 
actele de executare îndeplinite în lipsa părţilor, când prezenţa lor nu este expres cerută de lege,
sunt valabile, dacă sunt făcute cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, executorul judecătoresc poate dispune suspendarea executării silite atunci când
creditorul o solicită, fără a solicita consimţământul debitorului. Însă, având în vedere că
încheierile executorului judecătoresc sunt executorii de drept,  se comunică părţilor şi pot fi
atacate numai cu contestaţie la executare [art. 657 alin. (3) C. pr. civ.] nimic nu se opune
debitorului de a formula contestaţie la executare împotriva încheierii de suspendare a executării,
rămânând instanţei de executare să stabilească dacă se poate da eficienţă unei asemenea opoziţii
la suspendare formulate de către debitor. Încercând o parală între procedura de judecată proriu-
zisă şi procedura de executare silită, constatăm că în faza judecăţii disponibilitatea reclamantului,
prevăzută cu valoare de principiu  în art. 9 C. pr. civ. şi particular în multiple instituţii
procesuale, deşi este una relativ lărgită cu privire la dreptul de a renunţa la judecată (cel puţin
până la primul termen de judecată) sau chiar la dreptul pretins [art.406-410 C. pr. civ.], aceasta
este una condiţionată de acordul pârâtului în ceea ce priveşte suspendarea procedurii de judecată
[art. 411 alin.(1) pct. 1 C. pr. civ.].

Condiţionând suspendarea judecăţii de acordul părţilor, expres manifestat [art. 411 alin. (1)
pct. 1 C. pr. civ.] sau dedus din lipsa ambelor părţi la judecată [art. 411 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ.]
legiuitorul a manifestat o protecţie firească a dreptului pârâtului de a-i fi judecat litigiul în care a
fost atras împotriva voinţei sale, prin tranşarea drepturilor şi a situaţiei juridice invocate de către
reclamant. A permite reclamantului să suspende arbitrar procedura de judecată ar echivala cu
nesocotirea dreptului pârâtului la clarificarea situaţiei sale juridice şi menţinerea incertitudinii
unui raport conflictual manifest.În faza executării însă, raportul juridic dintre părţi este, în
principiu, unul clarificat juridic, cel puţin din perspectiva deţinerii de către creditor a unui titlu
care se bucură de caracter executoriu ce poate fi realizat împotriva debitorului.Totuşi, în pofida
acestei susţineri nu poate fi negat dreptul debitorului de a se tranşa într-un termen rezonabil
incertitudinea ce planează asupra patrimoniului său supus executării. Chiar dacă sunt diferenţe
semnificative din perspectiva caracterului raportului juridic dintre părţi în faza contencioasă a
judecăţii şi cea a executării silite, totuşi nu poate fi negată persistenţa şi în faza executării a unor
incertitudini  ale debitorului decurgând din executare şi a unor coerciţii aspra acestuia şi a
patrimoniului său, mai ales în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de un înscris ce nu
constituie o hotărâre judecatătorească.Însă, specificul procedurii execuţionale care, de altfel, prin
exigenţa legalităţii sale obligă la “respectarea drepturilor părţilor“(art. 625 C. pr. civ.) pemite
debitorului să recurgă la mijloace procesuale care să pună capăt stării sale de incertitudine.Astfel,
în măsura în care debitorul consideră că executarea silită este una nelegală (fie din cauza
nevalabilităţii titlului-altul decât o hoărâre judecătorească şi împotriva căruia nu există o cale
procesuală specifică-fie din cauza nelegalităţii unor acte de executare) are posibilitatea să
formuleze contestaţie la executare împotriva executării silite înseşi sau împotriva anumitor acte
de executare care va fi soluţionată chiar dacă, prin ipoteză, a intervenit suspendarea executării
silite. Dacă, dimpotrivă, nu are obiecţiuni cu privire la valabilitatea titlului sau a modului în care
a fost efectuată executarea silită până la momentul suspendării, poate suprima “diferendul
execuţional” prin efectuarea plăţii întregii creanţe către creditor împreună cu cheltuielile de
executare stabilite până la acel moment. Suspendarea executării silite nu împiedică exercitarea
acestui drept de a face plata, fie direct către creditor, fie  prin depunerea cu afectaţiune specială
(art. 721 C. pr. civ.) iar dacă această posibilitate nu i-ar fi permsă pe perioada suspendării,
debitorul poate recurge la procedura ofertei reale de plată şi consemnaţiunii (art. 1006-1013 C.
pr. civ.).

Aşadar, debitorul păstrează inclusiv pe perioada suspendării executării dreptul său fie de a
invoca anumite neregularităţi ale executării alegate de acesta, fie de a sista orice raporturi cu
creditorul prin plata întregii creanţe datorate incluzând, bineînţeles, şi cheltuielile de executare,
astfel că, privit ca regulă, debitorul nu se poate opune suspendării executării silite solicitate de
către creditor. Simpla opoziţie a debitorului manifestată prin contestaţia la executare împotriva
incheierii executorului prin care s-a dispus suspendarea, este lipsită de efect faţă de opţiunea
creditorului de cere executarea.Miza înţelegerii disponibilităţii creditorului în privinţa
suspendării consistă în faptul că aceasta poate interveni prin simpla cerere a creditorului întrucât
drepturile ce sunt recunoscute debitorului în această fază a procesului (dreptul la contestaţie şi
dreptul la suprimarea stării de incertitudine) nu sunt efectate prin suspendarea executării silite,
rămânând la dispoziţia debitorului mijloace concrete de a obţine clarificarea  raporturilor cu
creditorul  (anularea titlului/actelor/executării silite) sau sistarea acestora prin executarea
obligaţiei.

Cu toate acestea, apreciem că nu pot fi excluse de plano anumite situaţii în care instanţa să

găsească întemeiată contestaţia debitorului, cum se întâmplă, de pildă, atunci când creditorul
abuzează de dreptul său de a cere suspendarea, exercitându-l cu alt scop decât cel recunoscut de
lege, exempli gratia când creditorul cere suspendări repetate urmate de cereri de continuare a
executării pentru a împiedica perimarea dar şi pentru a prelungi incertitudinea ce planează asupra
debitorului şi asupra patrimoniului acestuia. În acest caz, instanţa de executare poate să
cenzureze abuzul procesual manifestat de către creditor impunând continuarea executării silite,
fără însă a fi afectat dreptul creditorului de  a renunţa la însăşi executarea silită (renunţarea la
rândul său nu exclude exerciţiul abuziv).

Tot astfel, nu poate fi exclusă nici situaţia în care debitorul, de bună-credinţă, relevă
incoveniente serioase care ar decuge din sistarea procesului  execuţional, cum ar fi ipoteza în
care face dovada că bunurile sechestrate (iar restrângerea executării nu este posibilă) sunt
singurele pe care le deţine şi a căror indisponibilizare îl împiedică să le valorifice pentru a plăti
creanţa creditorului sau că, eventualul excedent care ar rămâne după valorificare prin executare îi
este absolut necesar  pentru anumite activităţi esenţiale.

Prin urmare, instanţa de executare va aprecia de la caz la caz şi va dispune fie respingerea
contestaţiei cu menţinerea suspendării executării, fie admiterea contestaţiei cu consecinţa
continuării executării silite, întemeiat pe reţinerea (sancţionarea) abuzului procesual al
creditorului  sau pe  caracterul justificat al motivelor invocate de către debitor pentru continuarea
executării silite.

D. (IM)POSIBILITATEA CREDITORULUI DE A SOLICITA EXECUTORULUI

SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE ÎN CURSUL DESFĂŞURĂRII VÂNZĂRII
BUNULUI LA LICITAŢIE PUBLICĂ

Aşa cum arătam la începutul prezentării, în practică s-a ridicat problema dacă, în cursul
desfăşurării licitaţiei, creditorul poate bloca desfăşurarea acesteia solicitând inopinat şi
intempestiv suspendarea executării silite, invocând dreptul său de dispoziţie prevăzut de art. 701
alin. (2) C. pr. civ. Motivele care, de regulă, îl animă pe creditor să sisteze cursul vânzării la
licitaţie pot fi variate, cel mai frecvent constând în dorinţa acestuia de a nu permite adjudecarea
bunului prin reluarea vânzării la un preţ inferior celui de pornire pentru prima licitaţie.
Având în vedere că executorii judecătoreşti s-au confruntat cu astfel de solictări ale creditorului,
s-a încercat să se răspundă dacă executorul trebuie să dispună suspendarea sau dimpotrivă
poate/trebuie să respingă cererea de suspendare. Miza problemei se extinde, necesarmente, şi în
plan judiciar, acolo unde instanţa de executare ar fi chemată să se pronunţe pe acest aspect în
contestaţia la executare formulată împotriva soluţiei executorului.Dacă în privinţa celorlalţi
creditori urmăritori şi intervenienţi (cu titlu şi care au intervenit până la stabilirea termenului de
valorificare a bunurilor) soluţia este clară –în sensul că nu va putea fi suspendată  executarea
silită doar la solicitarea unuia dintre aceştia (vânzarea continuând cu restul creditorilor),
chestiunea rămâne spinoasă dacă fie singurul creditor existent fie toţi creditorii urmăritori şi
intervenienţi solicită suspendarea executării în cursul desfăşurării licitaţiei.Pentru a răspunde
acestei problematici trebuie distins cu acurateţe fiecare plan al analizei pentru a putea clarifica
limitele şi efectele disponibilitiţăţii creditorului în acest sens.

”Disponibilitate” versus “formalismul” obligatoriu impus vânzării la licitaţie

Încercând o clarificare a raportului dintre disponibilitatea creditorului prevăzută sub acest

aspect de art. 701 alin. (2) C. pr. civ. şi caracterul imperativ al majorităţii normelor care
reglementează  procedura de vânzare/valorificare a bunurilor urmărite,  credem că nu ar putea fi
justificată respingerea cererii creditorului prin invocarea formalismului şi caracterului obligatoriu
al formelor prescrise şi de la care creditorul nu poate, ca regulă, solicita derogarea.Se poate
observa că, cerând suspendarea executării silite în cursul desfăşurării licitaţiei (sau între
vânzările succesive), creditorul nu urmăreşte eludarea formelor şi exigenţelor care caraterizează
procedura de valorificare a bunurilor prin licitaţie. Acesta nu cere executorului să ignore sau să
nesocotească caracterul imperativ sau obligatoriu al regulilor privind vânzarea, ci dimpotrivă, îi
solicită să suspende întreaga procedură de executare şi să nu mai efectueze în continuare actele şi
activităţile specifice licitaţiei.Ca atare, nu poate fi justificată  pe temeiul formalismului,specific
procedurii vânzării silite, respingerea cererii creditorului de suspendare a executării silite.

“Disponibilitate” versus “abuz de drept procesual”

O altă perspectivă de analiză- alimentată de semnificaţia caracterului inopinat al atitudinii

creditorului şi de prezumarea scopului urmărit de către creditor prin suspendarea vânzării (acela
de a împiedica adjudecarea bunului sub un anumit preţ)- ar fi cea a ideii că prerogativa
(disponibilitatea) de a cere suspendarea îi poate fi refuzată creditorului întemeiat pe argumentul
săvârşirii unui abuz de drept procesual.Această perspectivă ar presupune că disponibilitatea
creditorului [art. 701 alin. (2) C. pr. civ.] există şi se întinde (sub aspectul dreptului de a cere
suspendarea) inclusiv pe întreaga perioadă a desfăşurării vânzării, însă exerciţiul acestui drept ar
fi unul abuziv prin urmărirea scopului de a împiedica adjudecarea bunului.Apreciem însă că
soluţia respingerii de plano a  cererii de suspendare cu argumentul că, în astfel de cazuri,se
săvârşeşte un abuz de drept procesual nu poate fi primită întrucât s-ar ajunge să se
construiască ab initio o prezumţie de rea-credinţă a creditorului (urmărirea vătămării altora) dar
şi a scopului ilicit urmărit (împiedicarea adjudecării bunului).Fără îndoială că, asemenea oricărui
drept procesual, şi dreptul creditorului de a cere suspendarea este susceptibil de a fi exercitat într-
o manieră abuzivă, însă, întrucât elementele abuzului de drept (în special reaua-credinţă şi scopul
urmărit) sunt inextricabil legate de autor şi circumstanţele contextului în care se exercită,
reţinerea valorificării abuzive a unui drept putându-se realiza doar in concreto şi nicidecum prin
stabilirea cu titlu de regulă a semnificaţiei unui anumit tip de exercitare a unui drept procesual.

Concluziv, fără a nega posibilitatea ca în anumite situaţii concrete să fie reţinut abuzul de
drept procesual prin solicitarea creditorului de suspendare a executării silite, subliniem că, sub
nici o formă, nu poate fi reţinută soluţia că cererea creditorului de suspendare a executării
formulată în cursul procedurilor de licitaţie ar urma, ca regulă, să fie respinsă cu argumentul
săvârşirii unui abuz de drept procesual prezumat a priori.

“Disponibilitate” versus “drepturile” persoanelor participante la licitaţie

După ce am stabilit anterior că disponibiltatea creditorului de a cere suspendarea nici nu

este limitată de formalismul specific procedurii vânzării (întrucât creditorul nu solicită încălcarea
acestuia ci doar neefectuarea actelor pe care le îmbracă acest formalism) şi nici nu poate fi
refuzată creditorului  pe argumentul abuzului de drept prezumat, trebuie lărgită paradigma de
analiză  a  disponibilităţii invocate de către creditor prin luarea în condiderare a drepturilor
persoanelor implicate în procedura de vânzare.

Raportat la acest context procesual-caracterizat prin fixarea termenului de licitaţie,

întocmirea anunţurilor de vânzare şi a publicaţiilor de vânzare, invitaţia către toţi cei care doresc
să cumpere bunul să se prezinte la termen şi să depună ofertele de cumpărare precum şi garanţia
de participare- se constată că în favoarea terţelor persoane se nasc anumite expectaţii privitoare
nu doar la participarea acestora la licitaţie ci, mai mult, chiar la cumpărarea (adjudecarea)
bunului scos la vânzare,  expectaţii /aşteptări confirmate prin depunerea ofertelor de cumpărare şi
a garanţiei de participare.  Astfel, oricare persoană care îndeplineşşte cerinţele prevăzute de lege
poate, în virtutea “invitaţiei” lansate de către executor, să participle la licitaţie şi, mai mult, chiar
să adjudece bunul în condiţiile prevăzute de lege privind nivelurile minimale de preţ.Ca atare, nu
poate fi negată existenţa anumitor drepturi de care benficiază terţele persoane care îşi manifestă
voinţa de a participa la licitaţie şi care îşi justifica prezenţa în procedură prin ofertele şi garanţia
depuse (chiar dacă garanţia nu se depune de către creditori, este irelevantă în acest context
această împrejurare deoarece executarea poate continua prin simpla lor voinţă).

Prin urmare, disponibilitatea creditorului (existentă, fără îndoială pe parcursul întregii

proceduri execuţionale) trebuie aşezată într-un raport echilibrat, nu doar cu drepturile celorlalţi
creditori sau ale debitorului, dar –în mod obligatoriu- şi cu drepturile tuturor persoanelor atrase
sau implicate în procedura de executare. A nega necesitatea echilibrului acestui raport dintre
disponibilitatea creditorului şi drepturile altor persoane participante la executare ar echivala cu
validarea ideii că este lăsată la arbitrariul creditorului soarta şi exerciţiul drepturilor pe care
legea. Principiul legalităţii executării [art. 625 C. pr. civ.] subsumează exigenţei de legalitate şi
necesitatea respectării drepturilor “altor persoane interesate”, rezultând cu evidenţă că licitatorii,
persoanele care şi-au depus ofertele de cumpărare şi garanţiile de participare sau  adjudecatarii
sunt, fără îndoială “persoane interesate”, în favoarea cărora s-au născut anumite interese/drepturi
în procedura vânzării.  Prin urmare, nu poate fi concepută o manifestare a disponibilităţii
creditorului prin care s-ar suprima, nejustificat, aceste drepturi şi aşteptări legitime ale
participanţilor la licitaţie.
 Creditorul este, cu siguranţă, titularul demersului execuţional iniţiat exclusiv prin voinţa sa,
acesta putându-l suprima când doreşte prin renunţarea la executare (deşi nici acest caz nu
exclude cu totul ipoteza abuzului de drept). Însă cu privire la procedura propriu-zisă pe care o
implică executarea silită cerută de către creditor, disponibilitatea acestuia din urmă îşi
configurează limitele prin raportare la anumite elemente şi exigenţe asupra cărora creditorul nu
poate dispune, printre acestea numărându-se şi necesitatea respectării drepturilor altor persoane
participante la executare. Şi întrucât în procedura vânzării la licitaţie sunt activate anumite
drepturi ale unor persoane (confirmate prin depunerea ofertelor de cumpărare şi a garanţiilor de
participare sau, mai mult, prin adjudecarea bunurilor) dreptul de dispoziţie al creditorului cu
privire la suspendarea executării nu poate fi înţeles decât a fi unul limitat. În caz contrar s-ar
permite creditorului/creditorilor să dispună asupra înseşi procedurii propriu-zise cu încălcarea
unor aşteptări, interese şi drepturi recunoscute de lege în favoarea altor persoane. Respectarea
drepturilor tuturor persoanelor implicate în procedura de executare constituie, aşa cum am arătat,
o exigenţă a legalităţii. Împrejurarea că art. 721 C. pr. civ. permite debitorului ca, prin depunerea
cu afectaţiune specială, să obţină desfiinţarea tuturor actelor şi măsurilor de executare, inclusiv a
celor efectuate în procedura de vânzare până la adjudecare, nu infirmă concluzia anterioară ci,
dimpotrivă, oferă cheia de înţelegere a modului în care legiuitorul a partajat, rezonabil, în
favoarea debitorului, drepturile acestuia la păstrarea proprietăţii bunurilor urmărite şi
interesele/speranţa participanţilor la vânzare de a dobândi proprietatea acestor bunuri.

Aşadar, apreciem că, odată cu depunerea ofertelor de cumpărare de către terţele persoane,
creditorul nu poate, de regulă, să obţină suspendarea executării silite, în măsura în care acesta îşi
întemeiază cererea exclusiv pe disponibilitatea sa, ce i-a fost conferită (însă cu anumite limite
inerente) prin art. 701 alin. (2) C. pr. civ.Executorul va respinge cererea de suspendare, întemeiat
pe dispoziţiile art. 625 C. pr. civ. (legalitatea executării care impune respectarea drepturilor
persoanelor interesate) dar şi ale art. 627 alin. (1) C. pr. civ privitoare la principiul rolului activ al
executorului care îl obligă pe acesta la efectuarea de acte şi luarea de măsuri numai cu
respectarea drepturilor şi ale “altor persoane interesate”. Împotriva încheierii executorului de
respingere a cererii de suspendare, creditorul va putea face contestaţie la executare, instanţa
urmând a verifica soluţia executorului,  dispunând ori menţinerea soluţiei (întemeiat fie pe lipsa
unor motive de suspendare, fie pe netemeinicia acestora, fie chiar pe abuzul de drept dacă se
poate constata acesta) ori  suspendarea executării silite atunci când motivele invocate de creditor
trec testul proporţionalităţii în raport cu drepturile celorlalte persoane participante. Nu este
exclus însă, ca, în cazul în care  creditorul, fără a invoca exclusiv disponibilitatea sa arbitrară
(întrucât aceasta nu se întinde dincolo de limitele de la care încep drepturile altor persoane),
relevă motive justificate pentru suspendare, executorul, în funcţie de circumstanţe, să suspende
executarea dacă apreciază că este oportună această măsură. Împotriva acestei încheieri cei
interesaţi sau vătămaţi (ofertanţi, licitatori, adudecatari) pot face contestaţie la executare potrivit
art. 712 alin. (1) C. pr. civ.