ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 5046/2005 Dosar nr. 8858/2004

Şedinţa publică de la 27 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2003, D.S.B. a chemat-o în judecată pe pârâta SC L. SRL
Piatra Neamţ, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să o oblige la plata sumei de 287.812.320 lei,
reprezentând penalităţi de întârziere pentru neachitarea masei lemnoase furnizată şi 115.717.492 lei cheltuieli
de judecată. Ulterior reclamanta şi-a precizat pretenţiile la suma de 531.407.530 lei penalităţi de întârziere, cu
cheltuieli de judecată.

A arătat în acţiunea sa că în conformitate cu dispoziţiile contractului încheiat între părţile în litigiu, a

furnizat pârâtei masă lemnoasă a cărei contravaloare a fost achitată cu întârziere, astfel că potrivit art. 7 din
contractul de furnizare menţionat, a calculat penalităţi de 0,3 %, cuantumul fiind cel arătat în petitul acţiunii.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri şi expertiză contabilă.

Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea, aşa
cum rezultă din sentinţa civilă nr. 111/2004 din 19 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta şi-a respectat obligaţiile contractuale şi că nu are culpă
în crearea prejudiciului reclamantei, pârâta dovedind culpa reclamantei în întârzierea exploatării masei
lemnoase, în sensul că nu s-a preocupat de întreţinerea drumurilor de acces şi procedând la eşalonarea
termenelor de exploatare în condiţiile în care şi starea vremii a fost nefavorabilă. De asemenea a reţinut faptul
că reclamanta avea posibilitatea, conform clauzelor din contract, să oprească exploatarea lemnoasă din depozit
până la limita creanţei neîncasate.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi
de contencios administrativ, prin decizia nr. 104 din 22 aprilie 2004.

În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut că întârzierea la plată a facturilor s-a datorat unor cauze
obiective şi acceptate de reclamanta apelantă, exemplificând prin drumurile impracticabile, astfel că debitoarea
nu are culpă în crearea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să oprească exploatarea
dacă a considerat că este prejudiciată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C.
proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi obligarea pârâtei la plata sumei de 531.407.530 lei,
reprezentând penalităţi de întârziere pentru materialul lemnos livrat şi neachitat de acesta în termenul scadent.
Astfel, a susţinut, recurenta că a predat masa lemnoasă pe care pârâta a achitat-o cu întârziere, că potrivit art.
7 din contract pentru această faptă pârâta trebuie să plătească penalităţi; că a făcut dovada culpei pârâtei prin
însăşi existenţa clauzei penale, care constituie o sancţiune contractuală prestabilită prin acordul de voinţă al
părţilor, că expertiza a stabilit cuantumul prejudiciului şi nicidecum culpa reclamantei şi că instanţa nu a
specificat cauzele obiective care înlătură răspunderea contractuală a pârâtei.

Recursul este fondat.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se reţin următoarele:

Între D.S.B. şi SC L. SRL Piatra Neamţ a fost încheiat contractul de furnizare din 13 ianuarie 2000, având
ca obiect furnizarea de masă lemnoasă pe fir licitată negociată în 16 decembrie 1999, producţia anului 2000.

Conform contractului mai sus menţionat reclamanta a livrat pârâtei masă lemnoasă aşa cum rezultă din
facturile evidenţiate în anexele 3 şi 5 ale raportului de expertiză, facturi care nu au fost onorate la plată la
termenul convenit de părţi prin art. 5 şi 7 din contract.
 Art. 7 din contractul de furnizare încheiat între părţile în litigiu prevede la alin. (6) că în cazul neachitării la
termenele prevăzute de art. 5 şi 7 a valorii facturilor emise, se vor aplica penalităţi de 0,30 % din valoarea
restantă pentru fiecare zi de întârziere, până la lichidarea debitului, dispoziţie faţă de care se constată că părţile
au stabilit prin contract o clauză penală, potrivit art. 1066 C. civ.

Clauza penală este convenţia accesorie prin care părţile determină anticipat, echivalentul prejudiciului
suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către
debitorul său, urmând a îndeplini condiţiile de validitate ale oricărei convenţii.

Ca urmare, pentru a se aduce la îndeplinire dispoziţiile clauzei penale trebuie avut în vedere modul în
care obligaţia principală a fost executată.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei se constată că reclamanta a livrat masă lemnoasă conform
convenţiei părţilor, a procedat la facturarea acesteia, facturile fiind comunicate pârâtei, care nu le-a contestat,
dar pe care le-a plătit cu întârziere, fapt constatat şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză (dosar fond).

Reclamanta a făcut dovada existenţei clauzei penale prin care s-a stabilit cuantumul dezdăunării în caz
de întârziere la plată, şi a condiţiei prevăzute de această clauză a executării cu întârziere a obligaţiei de plată,
probând astfel culpa pârâtei în executarea contractului.

Culpa reclamantei reţinută de cele două instanţe, constând în nepreocuparea acesteia de întreţinerea
drumurilor de acces la parchetele licitate de pârâtă şi oprirea exploatării masei lemnoase din depozitul primar
până la limita creanţei neîncasate, nu poate fi avută în vedere, pe de o parte pentru că pârâta a primit marfa
care i-a fost facturată şi pe care nu a contestat-o, pe de altă parte aplicarea clauzei penale nu a fost
condiţionată prin convenţia părţilor de îndeplinirea acestor condiţii.

Cu privire la întreţinerea drumurilor de acces chiar instanţele reţin că toate costurile rezultate din
efectuarea lucrărilor de către pârâtă au fost achitate de reclamantă, plata costurilor nefiind motiv de reţinere a
culpei acesteia în executarea contractului, cu atât mai mult cu cât marfa a ajuns în depozitul pârâtei, a fost
recepţionată de aceasta şi achitată, dar cu întârziere faţă de termenul prevăzut de contract şi facturile emise,
fiind justificat astfel cuantumul penalităţilor de întârziere calculat în varianta I a expertizei contabile.

Se constată astfel că faţă de dispoziţiile contractului aplicate la situaţia de fapt, cererea introductivă a
reclamantei este fondată, aşa încât Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va
admite recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc.
civ., va modifica decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond,
şi va schimba sentinţa în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei la plata sumei de 531.407.530
lei vechi.

În raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia partea care cade în pretenţii va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea constatând culpa pârâtei în declanşarea litigiului
de faţă va admite cererea recurentei privind cheltuielile de judecată, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de
46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON) cu titlul de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.S.B., împotriva deciziei nr. 104 din 22 aprilie 2004 a Curţii de
Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul
aceleiaşi părţi formulat împotriva sentinţei civile nr. 111 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Bacău. Schimbă în
tot sentinţa tribunalului în sensul că admite acţiunea reclamantei, aşa cum a fost precizată şi obligă pârâta să-i
plătească suma de 531.407.530 lei vechi (53.140,75 RON) cu titlul de penalităţi de întârziere.

Obligă pe pârâta SC L. SRL Piatra Neamţ la plata sumei de 46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON)
cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2005.