ÎCCJ.

Respingere cerere de reducere a onorariului de avocat

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că ”recurgerea la puterile conferite

judecătorilor prin norma art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. (mărirea sau micșorarea
onorariilor avocaților) este una excepţională şi aflată, în primul rând, în puterea de
apreciere a instanţei ce judecă etapa procesuală pentru care s-au cerut şi s-au
acordat cheltuielile de judecată, ca cea mai în măsură să evalueze munca şi
eforturile depuse de avocat (în faţa sa se poartă dezbaterile)”. În speță, recurentul a
solicitat reducerea onorariului de avocat (7140 RON) pe motiv că este nejustificat de
mare în raport cu munca depusă, cu actele procedurale îndeplinite, cu durata
procesului, cu complexitatea, dificultatea sau noutatea dosarului. Soluția instanței
supreme a fost de respingere, cu argumentul că ”nu se poate reține că munca depusă
de avocat pentru a susţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire
fundamentată pe trei înscrisuri noi (despre care instanţa de apel a reţinut că se
regăseau în dosarul de fond) ar fi cumva inferioară aceleia depusă de însuşi
revizuent în a convinge asupra caracterului justificat şi întemeiat al cererii sale.”
(Decizia nr. 3823 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Secția I civilă a
Înaltei Curți de Casație și Justiție).

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 3823/2018

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 97/S/2018, Tribunalul Braşov a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire
întemeiată pe existenţa unor înscrisuri noi, îndreptată împotriva Sentinţei civile nr.
333/S/25.11.2005 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosar nr. x/1999, formulată de revizuentul
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat convenţional prin D.G.R.F.P. Braşov,
în contradictoriu cu intimaţii A., B. C. şi D. E. F., Comuna Bran prin Primar şi S.C. G. S.R.L şi, pe
cale de consecinţă, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea revizuentului
de intervenientul Muzeul Naţional Bran.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 333/S din 25.11.2005,
pronunţată în Dosar nr. x/1999 al Tribunalului Braşov, a fost admisă în parte cererea de chemare
în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Bran prin
Primar şi S.C. G. S.R.L., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată şi
precizată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâţii S.C. G. S.R.L. şi A. în Dosarul conex nr.
x/2001 al Tribunalului Braşov; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată şi
precizată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor
Publice, Comuna Bran prin Primar, S.C. G. S.R.L. şi A. în Dosarul conex nr. x/2002 al Tribunalului
Braşov, a fost respinsă cererea de intervenţie principală formulată şi precizată de intervenientul B.,
a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată şi precizată de intervenientul D.; s-a
constatat nulitatea cererii de intervenţie principală formulată de terţul H., a fost respinsă cererea
de intervenţie accesorie formulată de acelaşi terţ, şi, în consecinţă, s-a constatat că autorul
reclamanţilor, I., decedat la data de 19.07.1972, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, face parte din
categoriile exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950. S-a dispus radierea din c.f. x Poarta a
dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris sub nr. top. xb, 1712, 1713,
1714.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse mai multe pretenţii formulate de reclamanţi
în dosarul principal şi în dosarele conexate, s-a luat act de renunţarea reclamantei A. la judecata în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a dispus cu privire la
cheltuielile de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 62/Ap/28.03.2006 a Curţii de Apel Braşov au fost respinse apelurile declarate
de reclamanţii B. şi D. împotriva Sentinţei civile nr. 333/2005 a Tribunalului Braşov şi împotriva
încheierilor din 13.06.2003 şi 24.09.2004 pronunţate în Dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Braşov,
care au fost păstrate; a fost respins apelul declarat de apelantul Ministerul Finanţelor Publice
împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost păstrată.

Reţinând că a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiată pe existenţa de

înscrisuri noi, în sensul disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă a apreciat asupra
caracterului inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate întrucât aceasta vizează o hotărâre
judecătorească nesusceptibilă de a fi atacată pe această cale. Aceasta întrucât Sentinţa civilă nr.
333/S/2005 a Tribunalului Bucureşti nu îndeplineşte condiţiile expres şi imperativ prevăzute de art.
322 teza iniţială din C. proc. civ., în sensul că nu constituie nicio hotărâre rămasă definitivă prin
neapelare şi nicio hotărâre rămasă definitivă, prin anularea apelului, perimarea acestuia, sau
respingerea apelului în temeiul unei excepţii procesuale, hotărârea Curţii de Apel Braşov fiind dată
cu analizarea în fond a motivelor invocate.

Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de

revizuire referitoare la categoriile de hotărâri judecătoreşti susceptibile de a fi atacate pe această
cale extraordinară de retractare, apărarea invocată în acest sens de intimata A. fiind considerată
întemeiată. Această concluzie a făcut de prisos analiza instanţei asupra înscrisurilor invocate ca
fiind noi în prezenta procedură în raport de condiţiile prevăzute la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi cu
atât mai mult referirile revizuentului la pretinsa existenţă a unei duble reparaţii în favoarea
intimaţilor persoane fizice, care erau străine de obiectul cauzei, şi anume cererea de revizuire
întemeiată pe descoperirea unor înscrisuri noi.

Pentru aceste motive cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, iar pe cale de consecinţă,
a fost respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea revizuentului de
intervenientul Muzeul Naţional Bran.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel revizuentul Statul Român prin MFP prin DGRFP Braşov
şi intervenientul Muzeul Naţional Bran, ce au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr.
1111/Ap/3.07.2018 a Curţii de Apel Braşov, care a obligat pe revizuenţi şi la plata cheltuielilor de
judecată în sumă de 7140 RON, în beneficiul intimaţilor D. şi B.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat, în mod opus celei de primă instanţă, că
hotărârea împotriva căreia este îndreptată prezenta cale extraordinară de atac, face parte din
categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi atacate cu o cerere de revizuire. Obiectul
revizuirii nu îl poate constitui decât o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost
dedusă judecăţii. Or, fondul cauzei de faţă a fost rezolvat prin Hotărârea nr. 333/S/25.11.2005 a
Tribunalului Braşov şi nu prin hotărârea dată în apel, care nu a adus nicio dezlegare nouă asupra
fondului cauzei, nici măcar la nivel de considerente. Apelurile formulate au vizat aspecte care nu
au condus la o reevaluare a constatării instanţei de fond cu privire la incidenţa Decretului nr.
92/1950 în cazul antecesorului reclamanţilor. Apelul Statului Român a vizat cheltuielile de
judecată, renunţarea la judecată a numitei A. şi lipsa calităţii procesuale pasive. Apelul
reclamanţilor a vizat respingerea petitelor privind radierea din cartea funciară a dreptului Statului
Român şi constatarea nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară. Deşi nu a primit apărarea
apelantului-revizuent Statul Român, potrivit căreia hotărârea ar fi rămas definitivă prin neapelare,
întrucât textul legal nu face distincţie în această privinţă raportat la părţi din hotărâre care au fost
sau nu apelate, Curtea a reţinut că fondul pricinii a fost rezolvat în faţa Tribunalului Braşov, astfel
că această hotărâre este susceptibilă de revizuire.
Procedând la analiza celorlalte condiţii de admisibilitate ale cererii de revizuire formulate, raportat
la motivul descoperirii unor înscrisuri noi, instanţa de apel a apreciat că înscrisurile prezentate ca
apte să fundamenteze o cerere de retractare nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Aceasta întrucât s-a observat că înscrisurile de care s-a prevalat revizuentul, respectiv extrasul
certificat de naştere, o foaie de proprietate şi un certificat de naştere, nu sunt noi, ele fiind depuse
şi administrate ca probe în faţa instanţei de fond ce a pronunţat hotărârea atacată. Astfel, extrasul
certificat de naştere care conţine menţiunea "bancher " se află la dosar fond, certificatul de naştere
se află la dosar fond, iar extrasul de carte funduară care conţine menţiunea "director" se află la
dosarul instanţei de fond, volumul I.

Astfel fiind, s-a apreciat că în speţă nu se pune problema descoperirii unor înscrisuri doveditoare
după darea hotărârii, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa părţilor, aşa cum prevede art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..
Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru motivul de revizuire invocat este cea care
justifică respingerea cererii ca inadmisibilă, iar nu argumentele reţinute de către prima instanţă,
condiţii în care hotărârea primei instanţe, de respingere a cererii de retractare pe criterii de
inadmisibilitate, a fost păstrată, cu substituirea considerentelor.

În considerarea caracterului accesoriu al intervenţiei, s-a apreciat că apelul declarat de recurentul-

intervenient nu poate primi o soluţionare diferită de soluţia adoptată în cazul apelului părţii pentru
care s-a intervenit, cu atât mai mult cu cât motivele formulate sunt aceleaşi cu cele formulate de
revizuentul Statul Român prin MFP prin DGRFP Braşov.

Prin urmare, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, iar părţile căzute în pretenţii au fost
obligate la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 7140 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuenta Direcţia Generală
Regională a Finanţelor Publice Braşov, în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor
Publice, şi intervenientul accesoriu Muzeul Naţional Bran.

1). Prin recursul declarat de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov s-a solicitat
modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire şi anularea Sentinţei civile nr.
333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov.

În motivarea recursului declarat, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate a hotărârii

atacate:

- hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată în drept şi nemotivată în fapt, deoarece la

pronunţarea acesteia nu s-au avut în vedere toate înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei
în probaţiune şi a căror administrare a fost încuviinţată de către Tribunalul Braşov prin Sentinţa
civilă nr. 97/S din 11 mai 2018.

În susţinerea acestei critici, recurentul a arătat că la momentul judecării în fond a cererii de

revizuire a fost transmisă o notă şedinţă de către terţul intervenient Muzeul Naţional Bran, la care
au fost ataşate o serie de înscrisuri în susţinerea cererii de intervenţie accesorie şi a cererii
formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, înscrisuri constând în fotocopii ale
registrelor inventar ale J., ale jurnalului privind operaţiuni diverse din anii 1917 - 1926 şi 1921 -
1931, şi din care reiese faptul că numitul I. a fost fondator al acestei bănci.

Despre depunerea la dosarul cauzei a Notei de şedinţă din 11 mai 2018, formulată de Muzeul
Naţional Bran, se menţionează în preambulul hotărârii de primă instanţă şi tot acolo se
consemnează faptul că, în temeiul art. 167 C. proc. civ., a fost încuviinţată proba cu înscrisuri
pentru toate părţile care au solicitat-o.

În mod eronat instanţa de apel nu a avut în vedere aceste înscrisuri şi nu a analizat cererea de
revizuire şi cererea de intervenţie accesorie şi prin prisma lor întrucât ele demonstrează că numitul
I. a avut calitatea de bancher, în sensul de deţinător al capitalului social şi nu de funcţionar al unei
băncii, respectiv director, cum în mod eronat a fost indus în eroare judecătorul fondului când a
pronunţat Sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, supusă revizuirii.

Mai mult decât înscrisurile existente la dosarul de fond - respectiv certificatul de naştere care
conţine menţiunea bancher, certificatul de naştere şi extrasul de carte funciară, care conţine
menţiunea director - care dovedesc că numitul I. era director de bancă, în sensul de funcţionar al
acesteia, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei prin Nota de şedinţă a Muzeului Naţional Bran,
pentru termenul de judecată din data de 11 mai 2018, rezultă că acesta deţinea calitatea de
bancher în sensul de întemeietor al J.

Tot în dezvoltarea acestei critici, recurentul a mai arătat că prin promovarea prezentei cereri de
revizuire s-a urmărit şi înlăturarea dublei reparaţii de care beneficiază intimaţii - persoane fizice
pentru aceleaşi bunuri imobile, cea în baza dreptului comun, acordată prin hotărârea supusă
revizuirii, şi cea în baza Legii speciale de reparaţie nr. 10/2001, acordată prin Decizia civilă nr.
779Ap/4.11.2014 a Curţii de Apel Braşov (ce a recunoscut dreptul intimaţilor A. şi K. la acordarea
de despăgubiri prin echivalent).

Prin retractarea hotărârii atacate cu revizuire se asigură şi protejarea dreptului de proprietate al

Statului român şi, implicit, cel de administrare al Muzeului Naţional Bran.

- Pentru cazul menţinerii hotărârii atacate, recurentul a criticat şi soluţia instanţei de apel
privitoare la plata cheltuielilor de judecată, în privinţa cărora a solicitat cenzurarea lor în
considerarea cuantumului foarte ridicat al acestora, nejustificat de mare raportat la activitatea
desfăşurată de avocat.

Recurentul a solicitat ca în aprecierea proporţionalităţii onorariului de avocat să se aibă în vedere

volumul de muncă, pregătirea apărării în cauză, complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Astfel apreciate, cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel sunt nejustificate deoarece
prestaţia avocatului a constat în scurte concluzii orale asupra chestiunii admisibilităţii cererii de
revizuire, iar în faza procesuală a apelului intimaţii K. nu au formulat nici întâmpinare şi nu au
realizat nici un alt act procedural, motiv pentru care cheltuielile în cauză apar ca fiind stabilite în
considerarea solvabilităţii notorii a statului român, iar acestuia nu-i pot fi imputate aspecte precum
reaua-credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

În faţa primei instanţe, intimaţii K. şi-au exprimat intenţia de a-şi recupera cheltuielile de judecată
pe cale separată. Recurentul cere să fie avută în vedere şi durata litigiului în aprecierea întinderii
cheltuielilor, în cauză fiind acordat un singur termen de judecată în apel.

În plus, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli decât în
măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Pentru cheltuielile ce vor fi solicitate în recurs, solicită, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor art.
274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi respingerea acestora ori, subsidiar, cenzurarea lor pe aceleaşi
criterii.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 304 pct. 9 cu referire la art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ., recurentul solicitând judecarea cauzei şi în lipsă.

2.) Prin recursul declarat de intervenientul Muzeul Naţional Bran a fost criticată pentru nelegalitate
şi netemeinicie hotărârea instanţei de apel, pretinzându-se că instanţa ar fi încălcat şi aplicat greşit
legea întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

În motivarea recursului său, intervenientul a expus din nou istoricul cauzei şi a subliniat că
intimaţii-persoane fizice au beneficiat atât de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (prin recunoaşterea
dreptului de a primi despăgubiri prin echivalent), cât şi de dreptul comun, în legătură cu imobilele
în privinţa cărora le-a fost recunoscut dreptul la restituite prin hotărârea judecătorească supusă
revizuirii. A precizat că, în urma diligenţelor depuse şi a înscrisurilor noi ce s-au găsit s-a constatat
că, la momentul pronunţării acestei sentinţei supuse revizuirii, nu s-a avut în vedere că numitul I.
era de fapt bancher şi director de bancă şi că, din acest motiv, nu se impunea excluderea sa din
categoriile sociale ce intrau sub aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Mai mult, în cartea L. autorul M. menţionează aceeaşi persoană ca fiind, alături de prinţul N.,
cofondator al J., devenind directorul acesteia.

Aceste referiri la datele din biografia lui I. sunt susţinute de propria declaraţie dată în faţa
autorităţilor franceze "Oraşul Paris - Primăria Arondismentului 16", cu ocazia eliberării unui "Extras
certificat naştere" întocmit la data de 04 iunie 1930.
Toate aceste înscrisuri probatorii dovedesc faptul că autorul intimaţilor-persoane fizice nu se
înscria în categoria celor exceptaţi de la aplicarea Decretului nr. 92/1950, după cum s-a reţinut de
către instanţa ce a pronunţat Sentinţa civilă nr. 333 S/2005 a Tribunalului Braşov.

Recurentul-intervenient a mai precizat că înţelege să solicite şi cenzurarea cheltuielilor de

judecată, raportat la cuantumul acestora şi la munca efectiv depusă de apărătorul părţilor adverse.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 din C.
proc. civ.

La data de 21.09.2018 s-a depus la dosar întâmpinare de către recurentul-intervenient, la recursul

recurentului-revizuent, solicitându-se pentru aceleaşi motive redate şi în cererea proprie de recurs,
admiterea acestuia.

La data de 25.09.2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimaţii D. şi B. C. la

recursurile formulate, solicitându-se respingerea acestora şi acordarea cheltuielilor de judecată
efectuate în recurs, constând în onorariul avocatului.

În esenţă, intimaţii au arătat că încă din faţa tribunalului au formulat apărări prin care au arătat că
înscrisurile indicate prin cererea de revizuire nu sunt noi, ci ele se regăsesc în dosarul de fond, în
care a fost pronunţată hotărârea atacată. Deşi instanţa de apel a reţinut apărarea lor şi a constatat
realitatea situaţiei învederate, recurenţii au insistat în exercitarea căii de atac a recursului, prin
care au încercat să se prevaleze şi de alte înscrisuri din dosar, uitând că, din punct de vedere
procedural, acest lucru nu este posibil. Consideră că se află în faţa unui exerciţiu abuziv al
dreptului de a se adresa instanţelor.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, arată că apărătorul lor a fost nevoit să consulte întregul
proces în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, că valoarea procesului este una
însemnată, iar consecinţele unei apărări pripite ar fi putut produce consecinţe negative pentru ei.
Deşi au semnalat revizuentului caracterul vădit nefondat al cererii formulate, acesta a persistat în
procedura iniţiată, exercitând toate căile procesuale prevăzute de lege, deşi argumentele sale nu
au fost validate în nicio instanţă. Consideră că revizuentul a purtat acest proces cu rea credinţă,
astfel încât nu sunt nejustificate ori disproporţionate cheltuielile de judecată acordate.

La data de 11.10.2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de S.C. G. S.R.L. care a
arătat că nu se opune admiterii recursului.

La data de 19.10.2018, recurentul-revizuent a depus la dosar note şedinţă şi întâmpinare la

recursul declarat de intervenient.

La data de 25.20.2018 a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimata Comuna Bran.

În recurs, faţă de soluţia supusă cenzurii în această etapă procesuală şi de cadrul procesual
determinat prin cererea introductivă, Înalta Curte a respins cererea recurentului-intervenient, de
încuviinţare a probei cu înscrisuri noi, descoperite după data pronunţării hotărârii atacate.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora.

Se reţine în acest sens că soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă pentru

argumentul neîntrunirii condiţiilor legale a înscrisurilor de care revizuentul s-a prevalat, de a fi
"noi", în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost criticată de ambii recurenţi pe tărâmul
dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-revizuent pretinzând nelegalitatea deciziei
atacate pentru omisiunea instanţei de apel de a avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar şi
încuviinţate ca probe, iar recurentul-intervenient în considerarea conţinutului probator al
înscrisurilor noi care ar demonstra, în opinia acestuia, că la pronunţarea Sentinţei nr.
333S/25.11.2005 a Tribunalului Braşov nu s-ar fi avut în vedere faptul că numitul I. era bancher şi
director de bancă, împrejurări în care acesta intra sub incidenţa art. I din Decretul nr. 92/1950,
nemaiputându-se reţine exceptarea sa pe tărâmul art. II din acelaşi act normativ.

O primă observaţie care se impune a fi făcută este aceea că niciunul dintre recurenţi nu a
combătut ori contestat în vreun fel cele reţinute de instanţa de apel în legătură cu cele trei
înscrisuri ce au fundamentat cererea de revizuire, anume faptul de a se regăsi toate trei în dosarul
de fond în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 333S/25.11.2005 a Tribunalului Braşov.
Pe de o parte, recurentul-revizuent a susţinut că în analiza sa, instanţa de apel ar fi trebuit să aibă
în vedere şi înscrisurile depuse la dosar de către intervenient cu nota de şedinţă pentru termenul
de 11 mai 2018 (în faţa primei instanţe), în susţinerea aceleiaşi teze probatorii, respectiv calitatea
de bancher iar nu doar de funcţionar al unei bănci, a autorului intimaţilor - persoane fizice.

Pe de altă parte, ceea ce se susţine prin recursul intervenientului (cu referire la conţinutul probator
al înscrisurilor pretins noi), nu corespunde soluţiei din decizia atacată, astfel cum a fost ea
explicată prin considerente, dovedindu-se că instanţa de apel a avut în vedere lipsa caracteristicii
de a fi noi a înscrisurilor, iar nu o eventuală lipsă a caracteristicii acestora de a fi relevante ori
hotărâtoare în economia litigiului supus procedurii revizuirii, condiţie de legalitate necesar a fi
întrunită deopotrivă de înscrisurile ce fundamentează o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar care, în cazul dedus judecăţii, nu a mai fost cenzurată de instanţa
de apel ca urmare a neîntrunirii unei alte condiţii anterioare.

În mod greşit critică recurentul-revizuent omisiunea instanţei de apel de a se raporta, în

verificarea condiţiilor legale ale revizuirii, şi la alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, depuse de o
altă parte, fie aceasta şi intervenientul în favoarea sa.

Calea de atac a revizuirii are statutul legal de cale extraordinară de retractare, a cărei posibilitate
de promovare şi ale cărei condiţii de admisibilitate sunt strict determinate prin lege.

Tot astfel, admiterea cererii de revizuire nu se poate realiza decât pentru cazurile şi în limita strictă
a motivelor admise de legiuitor.

Astfel fiind, promovarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5
teza I C. proc. civ. nu se poate realiza decât prin indicarea exactă şi concretă a înscrisurilor
doveditoare noi întrucât prin raportare individuală la fiecare dintre acestea are loc verificarea
respectării condiţiilor procedurale relative la termenul introducerii căii extraordinare de atac (art.
324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) ori la admisibilitatea cererii.

Dimpotrivă, judecarea cererii de revizuire pe alte înscrisuri decât cele indicate nominal de
revizuent în cererea sa - astfel după cum pretinde şi recurentul-revizuent că ar fi trebuit să
procedeze instanţa de apel - nu poate conduce decât la înfăptuirea unei judecăţi nelegale, în afara
condiţiilor procedurale prescrise de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac. O
astfel de pretenţie contravine înseşi raţiunii care a stat la baza consacrării legislative a acestui caz
particular de retractare a hotărârii judecătoreşti, respectiv descoperirea de către parte a unor
înscrisuri noi, dar preexistente pronunţării hotărârii ce a tranşat litigiul, care sunt hotărâtoare
asupra rezolvării raportului juridic litigios şi care nu au putut fi înfăţişate instanţei dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa părţii. O atare situaţie premisă, ce deschide calea retractării
hotărârii judecătoreşti de către partea aflată în posesia unor atare înscrisuri, exclude orice
posibilitate ca, într-o astfel de procedură, instanţa învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe
art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ. să poată înfăptui o judecată pe baza unor alte înscrisuri
decât cele arătate de revizuent, prin cererea de revizuire.

Înalta Curte reţine că ceea ce se reproşează instanţei de apel este faptul de a nu fi avut în vedere,
în analiza sa, şi înscrisurile furnizate de intervenientul accesoriu Muzeul Naţional Bran, în
susţinerea aceleiaşi teze probatorii, a calităţii de persoană neexceptată de la aplicarea art. I din
Decretul nr. 92/1950, a autorului intimaţilor, înscrisuri depuse la dosarul primei instanţe la data de
11 mai 2018 şi mai apoi încuviinţate ca probe de Tribunalul Braşov.

Or, argumentele arătate anterior, care ţin de condiţiile excepţionale în care poate fi formulată şi
încuviinţată o cerere de revizuire întemeiată pe descoperirea unor înscrisuri doveditoare noi şi
pentru care judecata instanţei este limitată la înscrisurile indicate de revizuent ca fundament al
cererii sale, se menţin chiar şi în circumstanţele cauzei, în care înscrisurile neexaminate au fost
procurate de intervenientul în favoarea revizuentului şi chiar dacă acestea vizau aceeaşi teză
probatorie cu cea susţinută de revizuent.

Nici faptul încuviinţării înscrisurilor în discuţie, ca probe, de către tribunal nu poate schimba
această concluzie, întrucât ar însemna să se pună semnul egalităţii între încuviinţarea probelor şi
admiterea unei acţiuni, pentru o atare echivalare lipsind orice fundament legal.

Cel mult, înscrisurile furnizate de intervenientul accesoriu ar fi putut fundamenta formularea unei
alte cereri de revizuire a aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, ale cărei condiţii procedurale de
introducere şi admisibilitate s-ar fi putut verifica prin raportare la acestea, însă pentru niciun
argument de ordin procedural instanţa învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe anume trei
înscrisuri nu şi-ar fi putut extinde cercetarea la orice alt înscris chiar aflat în dosarul cauzei în urma
încuviinţării sale ca probă.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile aduse de
recurenţi activităţii instanţei de apel, motiv pentru care, menţinând soluţia adoptată raportului
juridic litigios, va lua aspre analiză şi criticile aduse în privinţa acordării cheltuielilor de judecată.

În raport cu această dispoziţie a hotărârii atacate, recurenţii au solicitat cenzurarea cuantumului

onorariului de avocat, ca singur element component al cheltuielilor de judecată la plata cărora au
fost obligaţi, arătând că este nejustificat de mare în raport cu munca depusă, cu actele
procedurale îndeplinite, cu durata procesului, cu complexitatea, dificultatea sau noutatea
dosarului.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol,
judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele
prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de
mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Văzând criticile recurentului-revizuent, instanţa de recurs reţine că recurgerea la puterile conferite

judecătorilor prin norma art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. este una excepţională şi aflată, în
primul rând, în puterea de apreciere a instanţei ce judecă etapa procesuală pentru care s-au cerut
şi s-au acordat cheltuielile de judecată, ca cea mai în măsură să evalueze munca şi eforturile
depuse de avocat (în faţa sa se poartă dezbaterile).

Pe de altă parte, niciunul dintre cele două criterii, la care face trimitere norma art. 274 alin. (3) şi
în raport de care este permisă exercitarea puterii judecătorilor de a mări ori micşora onorariile
avocaţilor, nu justifică în prezenta cauză cenzurarea onorariului avocaţial acordat intimaţilor K.
pentru faza judecăţii de apel.

Aceasta întrucât nu se poate reţine că munca depusă de avocat pentru a susţine caracterul
inadmisibil al cererii de revizuire fundamentată pe trei înscrisuri noi (despre care instanţa de apel a
reţinut că se regăseau în dosarul de fond) ar fi cumva inferioară aceleia depusă de însuşi revizuent
în a convinge asupra caracterului justificat şi întemeiat al cererii sale.

Nici criteriul valorii pricinii nu justifică exercitarea de către judecător a prerogativelor excepţionale
conferite prin dispoziţiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., reţinându-se că cererea de revizuire de
faţă se constituie într-o veritabilă contestaţie a însuşi dreptului de proprietate recunoscut
intimaţilor-persoane fizice asupra bunului imobil situat pe raza Comunei Bran, de o valoare
considerabilă. Este de importanţă, în circumstanţele cauzei, şi faptul că această contestaţie a fost
formulată la un interval relativ mare de timp de la data când hotărârea atacată a devenit
definitivă, aspect de natură să influenţeze atât factorul "munca avocatului" (investigarea unei
cauze mai vechi este mult mai anevoioasă şi dificilă), cât şi pe cel al "valorii" pricinii aflate în joc.

Astfel fiind, Înalta Curte nu găseşte întemeiate nici criticile ce au vizat soluţia instanţei de apel de
acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în proces de intimaţii K.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate, şi, în
considerarea aceloraşi elemente, ca şi a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe
recurenţi să plătească intimaţilor K. cheltuieli de judecată în cuantum de 7140 RON constând în
onorariu de avocat, achitat de aceştia cu ordinul de plată depus în copie la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenta Direcţia Generală Regională a

Finanţelor Publice Braşov în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de
intervenientul Muzeul Naţional Bran împotriva Deciziei nr. 1111/Ap din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel
Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată către intimaţii D. şi B. C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN