Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2018:012.

000512
Dosar nr. 26406/197/2015
ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAŞOV

SECTIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 512/R

Şedinţa publică de la 24 Octombrie 2018
Completul compus din:
PREŞEDINTE Clara Elena Ciapă
Judecător Lorenţa Butnaru
Judecător Cristina Ştefăniţă
Grefier Emma Postolache

Pentru astăzi a fost amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta Banca
Românească SA, împotriva deciziei civile nr. 148/A din data de 2 februarie 2018, pronunţată de
Tribunalul Braşov, Secţia a II – a civilă de contencios administrativ şi fiscal în dosarul
nr.26406/197/2015.
Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 08.10.2018, când
partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi.
Instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de
15.10.2018, apoi pentru data de 22.10.2018, iar apoi pentru astăzi, 24.10.2018.

CURTEA:

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin decizia civilă nr. 148/A din data de 2.02.2018 pronunţată de Tribunalul
Braşov a fost respins apelul formulat de apelanta Banca Românească SA Membră a Grupului
Naţional Bank of Greece împotriva sentinţei civile nr. 12450/13.12.2016 a Judecătoriei Braşov,
care a fost păstrată.
A fost respinsă cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de
judecată, ca neîntemeiată .
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta pârâtă Banca Românească SA
Membră a Grupului National Bank of Greece care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea
deciziei civile în sensul admiterii apelului formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr
12450/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov şi respingerea capetelor de cerere privind
constatarea caracterului abuziv al sintagmei „după care va plăti dobânda variabilă a băncii” din
clauza de la art 7.1 lit a cât şi al clauzei prevăzută de art 6.1 lit d din contractul de credit nr
08073069/09.02.2017 forma iniţială şi restituirea sumei încasată cu titlu de comision
monitorizare credit cât şi a diferenţei de dobândă încasată în plus faţă de dobânda de 5.9% până
în octombrie 2010. Criticile aduse au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art 488 al 1 pct 8 cod
procedură civilă şi au constat în următoarele:
1.Instanţa de apel a dat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr 193/2000.
Dispoziţiile art 4 al 1 din Legea nr 193/2000 stabilesc condiţiile cumulative pe care
trebuie să le îndeplinească o clauză contractuală pentru a se putea constata în temeiul legii
speciale caracterul abuziv.
Prin respingerea apelului, instanţa a confirmat în mod neîntemeiat soluţia instanţei de
fond fără îndeplinirea cumulativă a condiţiilor statuate de textul de lege anterior menţionat.
Starea de fapt reţinută de instanţa de apel este total greşită.
Comisioanele şi dobânzile sunt componente esenţiale ale preţului creditului, clauzele
privind comisionul de monitorizare şi dobânda variabilă fiind exprimate cât se poate de clar şi
fără echivoc.
 Referitor la negocierea clauzelor contractuale la momentul încheierii contractului,
recurenta a susţinut că încheierea contractului a fost precedată de analiza ofertei de creditare, de
completarea cererii de creditare, de analizarea condiţiilor generale aplicabile contractelor de
credit şi de particularizarea condiţiilor de creditare selectate de către împrumutat, banca oferind
mai multe produse de creditare iar alegerea uneia dintre aceste oferte revenind consumatorului în
funcţie de criterii de oportunitate proprii. A opta pentru un anumit produs de creditare nu poate
conduce la concluzia caracterului nenegociabil al contractului, împrumutatul alegând din
portofoliul băncii creditul cel mai potrivit nevoilor sale.
Standardizarea contractului de credit şi propunerea făcută de bancă prin înmânarea unei
forme a contractului, nu determină automat încadrarea clauzelor în categoria celor abuzive. În
acest sens, s-a făcut referire la considerentele unei decizii de speţă a ÎCCJ, şi anume decizia nr
1293/2013.
După aprobarea creditului, reclamantul a primit o scrisoare de confirmare a creditului în
care i-au fost prezentate toate condiţiile de creditare.
Clauzele contractuale referitoare la dobânzile şi comisioanele datorate de împrumutat
prin creditul pus la dispoziţie de bancă, nu califică contractul de credit ca fiind de adeziune doar
pentru că dobânzile şi comisioanele par a fi prestabilite, fără a exista posibilitatea de a le
negocia.
Câtă vreme pe piaţa bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate
afirma că reclamantul a fost obligat să adere la un contract în condiţii de monopol, din moment
ce a avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piaţa bancară.
În situaţia în care reclamantul avea îndoieli cu privire la costurile creditului, acesta avea
posibilitatea reală de a solicita băncii să-i explice ce reprezintă comisionul de monitorizare şi
dobânda variabilă, putând refuza încheierea contractului dacă, după solicitarea şi verificarea
acestor date considera că acest credit nu corespundea nevoilor sale, în acest sens fiind şi
prevederile art 1 lit b şi e din anexa Legii nr 193/2000.
Reclamantul nu a dovedit îndeplinirea cerinţei de bună credinţă şi a dezechilibrului
contractual, iar instanţa de apel nici nu a analizat şi argumentat îndeplinire acestor condiţii.
În opinia recurentei, în cauză nu este vorba despre un dezechilibru contractual, creditul
ipotecar având costuri extrem de reduse şi o dobândă semnificativ redusă faţă de alte tipuri de
credite promovate de alte instituţii bancare, astfel că este greşită aprecierea instanţei de fond în
acest sens. Este vorba despre un credit cu dobândă de 2, 92 %, în prezent, moneda EUR şi un
singur comision. Din graficul de variaţie a dobânzii se poate constata că dobânda a avut, în 90%
din cazuri, o valoare descrescătoare datorată strict evoluţiei indicelui de referinţă EURIBOR la 3
luni.
Lipsa de la dosarul cauzei a notificărilor cu privire la modificarea procentului de dobândă
variabilă, nu poate conduce la concluzia că a existat o executare defectuoasă a contractului de
credit şi, implicit, la dovedirea unui aşa zis dezechilibru contractual, după cum în mod greşit a
apreciat instanţa de apel.
Deşi instanţa de apel a luat act de graficul de variaţie al dobânzii contractuale, a apreciat
eronat că nu ar rezulta faptul că dobânda variabilă a băncii era de 3, 25% şi că aceasta a fost
revizuită în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR la 3 luni. Dobânda la acea dată era mai
mică de 3, 25% întrucât indicele EUROBOR avea valoare negativă. În nici un grafic de
rambursare nu se menţionează formula contractuală a dobânzii, ci rezultatul acesteia ca procent,
dar asta nu înseamnă că dobânda se calculează după altă formulă decât cea menţionată în actul
adiţional OUG nr 50/2010, respectiv EUROBOR la 3 luni + marja de 3, 25. Aceasta era formula
aplicată şi anterior OUG nr 50/2010, doar că nu a fost menţionată în contract.
Instanţa de apel nu a analizat şi nici nu a explicat care sunt argumentele pentru care a
reţinut dezechilibrul contractual şi/sau reaua credinţă a băncii.
2. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art 969 din vechiul
cod civil.
Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a intervenit în convenţia părţilor, prin
modificarea preţului creditului, până la implementarea OUG nr 50/2010, cu încălcarea
principiului autonomiei de voinţă în materie contractuală.
2
 3. Instanţa de apel şi instanţa de fond au constatat în mod neîntemeiat caracterul abuziv al
clauzei contractuale prevăzute de art 6 pct 1 lit d şi al clauzei contractuale prevăzute la art 7 pct 1
lit a. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor de drept material.
Instanţa de apel a reţinut că în contractul de credit este prevăzută existenţa unui comision
de monitorizare fără ca instituţia bancară să arate care sunt serviciile oferite în schimbul acestui
comision.
Comisionul de monitorizare este comisionul perceput de bancă, în calitate de creditor,
pentru înregistrarea, efectuarea de bancă de operaţiuni în scopul utilizării/rambursării creditului
acordat împrumutatului, operaţiuni pentru care împrumutatul a autorizat banca să le efectueze în
numele şi pe contul lui. Din chiar denumirea acestui comision prevăzut în convenţia de credit,
respectiv comision pentru monitorizarea creditului, rezultă că acesta este perceput pentru
monitorizarea creditului, acoperind o serie de activităţi care presupun antrenarea de resurse
materiale şi umane.
Ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr 50/2010, a fost consolidată legislativ, prin art
36, perceperea comisionului de administrare/monitorizare.
Cu privire la dobânda variabilă prevăzută la art 7 pct 1 lit a din convenţia de credit,
instanţa de apel a apreciat în mod eronat că „nu este identificată baza la care se aplică indicele de
referinţă, iar dobânda variabilă a băncii este un element nedefinit”, întrucât acest credit a fost
acordat în baza Legii nr 190/1990 fiind invocate dispoziţiile art 14 ale acestui act normativ
precum şi cele ale art 1 lit a din Legea nr 193/2000. Evoluţia indicelui EURIBOR a constituit o
motivaţie întemeiată, în acord cu raţiunea prevederilor art 1 lit a din Legea nr 193/2000.
Există o deplină similitudine între prevederile din contractul de credit în litigiu şi
prevederile alin 1 lit a din Anexa la Legea nr 193/2000, clauza de dobândă fiind redactată în
conformitate cu aceste texte de lege. Modificările de dobândă au operat doar dacă aceşti indici au
înregistrat variaţii. La nivelul anului contractării creditului, nu era însă obligatorie menţionarea
în contract a formulei/definiţiei dobânzii.
Intimatul Dumitru Robert George a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului, invocând următoarele apărări:
Cererea de recurs nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei
critici de nelegalitate.
Recurenta nu face altceva decât să reitereze şi în faţa instanţei de recurs aceleaşi apărări
analizate deja de instanţele de fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art 488 al 1 pct 8 cod
procedură civilă şi a criticilor aduse în recurs, Curtea reţine următoarele:
Cu privire la clauzele 6.1 lit d şi 7.lita din contractul de credit iniţial, referitor la care
apelanta Piraeus Bank a înţeles să critice constatarea caracterului abuziv al acestora de către
prima instanţă, criticile privind greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material nu pot
fi primite, acestea neputând conduce la schimbarea logicii juridice şi a caracterizării din punct de
vedere contractual a poziţiei ca unilaterală din partea băncii în modificarea marjei.
Argumente precum perceperea dobânzii conform contractului de credit, stipularea clară a
criteriilor în funcţie de care dobânda poate varia, formula de calcul neprecizată dar identică celei
prevăzute după încheierea actului adiţional, nu sunt în măsură să înlăture modul de soluţionare
apelului în analiza petitului realizat de către prima instanţă în condiţiile în care, chiar dacă se
susţine că dobânda variabilă a fost percepută conform prevederilor contractuale, în susţinerea
acestei idei se utilizează un text de lege care se referă la situaţia modificării unilaterale a
contractului, deşi, în motivarea criticilor aduse constatării caracterului abuziv al clauzelor privind
dobânda, se susţine ca idee de bază faptul că nu a avut loc o modificare unilaterală a contractului.
În acest context intervine şi analiza susţinerilor recurentei referitoare la negocierea
clauzelor, susţineri care nu sunt în măsură să răstoarne considerentele reţinute de instanţa de apel
în interpretarea şi aplicarea legii întrucât alternativele oferite de recurentă referitoare la
posibilitatea formulării de către consumator a unei contraoferte ori de alegere a unui alt produs
oferit de aceeaşi bancă sau de o altă bancă, nu echivalează cu dovedirea negocierii care trebuie să
aparţină, ca iniţiativă, profesionistului, atâta vreme cât, în condiţiile art 4 al 3 din Legea
nr.193/2000, proba negocierii îi aparţine. Dacă aceste posibilităţi expuse de recurentă ca
3
alternative ale unei negocieri propriu-zise, ar fi fost avute în vedere de legiuitor, nu ar mai fi avut
nicio logică reglementarea textului de lege menţionat.
De asemenea, argumentele expuse în susţinerea motivului întemeiat al modificării marjei
nu sunt de natură a înlătura considerentele primei instanţe întrucât schimbarea contextului
economic-financiar ca temei al justificării majorării dobânzii trebuie să poată fi conturată de
clauzele contractului într-o formă care să creeze consumatorului posibilitatea unei aprecieri
asupra temeiniciei intervenţiei unilaterale a profesionistului. În mod corect a stabilit prima
instanţă că nu există o circumstanţiere a unor asemenea elemente în contract.
Este astfel abuzivă o clauză în cazul căreia, din felul în care este redactată, nu se poate
deduce, în mod clar şi inteligibil, aşa cum în mod corecta a reţinut şi instanţa de apel, care va fi
evoluţia în timp a părţii variabile a dobânzii pe care consumatorul trebuie să o plătească băncii,
modul de redactare dând posibilitatea acesteia să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcţie
de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, în această manieră, un vădit
dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului. Acest
dezechilibru este suficient pentru a atrage incidenţa art 4 al 1 din Legea nr.193/2000, în raţiunea
legiuitorului nefiind vorba despre dovedirea în concret a unui dezechilibru economic, concept de
altfel impropriu raportat la conţinutul normei legale.
În atare condiţii, pentru aceste considerente, modul de interpretare şi aplicare a normelor
de drept material, de către instanţa de apel, cu privire la clauzele referitoare la dobândă, este la
adăpost de orice critică, urmând a fi păstrat.
Şi în ceea ce priveşte comisionul de monitorizare, modul de intepretare şi aplicare a
normelor de drept material de către instanţa de apel nu poate fi înlăturat, sub aspectul constatării
caracterului abuziv al clauzei întrucât sintagma „comision de monitorizare” nu poate acoperi o
explicitare concretă într-un limbaj uşor inteligibil a destinaţiei acestuia şi scopului achitării sale.
Faptul că prin cererea de recurs se expune o descriere detaliată a destinaţiei comisionului
conduce la o confirmare şi mai puternică a aspectelor reţinute de instanţa de apel în sensul că
informaţiile concrete puse la dispoziţie la acest moment de profesionist nu aveau cum să fie
deduse din sintagma „comision de monitorizare”, iar punctul de vedere exprimat de bancă prin
recurs în sensul că denumirea comisionului este suficientă pentru a se înţelege de către
consumator că se achită în legătură cu operaţiunile necesare acordării creditului, nu poate veni în
justificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o clauză să nu fie considerată
abuzivă, ci vine să întărească concluzia imposibilităţii în care a fost pus consumatorul, în
contextul unei clauze preformulate, de a nu beneficia de un limbaj uşor inteligibil.
Şi cu privire la această clauză, considerentele anterioare ale instanţei de control judiciar
privind dezechilibrul semnificativ, buna credinţă şi nenegocierea se aplică în egală măsură.
Ca urmare, nici în ceea ce priveşte soluţia dată petitului privind comisionul de
monitorizare, hotărârea instanţei de apel nu va suferi modificări.
Nefiind astfel identificate, prin prisma criticilor aduse în recurs, aspecte expuse în
considerente deciziei apelate care să demonstreze o greşită aplicare şi interpretare a normelor de
drept material invocate de recurentă, Curtea va reţine că în cauză nu a fost dovedită incidenţa
dispoziţiilor art 488 al 1 pct 9 cod procedură civilă şi, în consecinţă, va respinge recursul ca
neîntemeiat.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate de intimat, cererea
acestuia va fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,
DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Banca Românească SA Membră a

Grupului Naţional Bank of Greece împotriva deciziei civile nr. 148/A/02.02.2018 pronunţată de
Tribunalul Braşov – Secţia I civilă în dosarul nr. 26406/197/2015.
Definitivă.

4
 Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel formulată
de intimatul Dumitru Robert George.
Pronunţată în condiţiile art. 396 al. 2 cod procedură civilă, azi 24.09.2018.
  

Preşedinte, Judecător, Judecător,

Clara Elena Ciapă Lorenţa Butnaru Cristina Ştefăniţă

Grefier,
Emma Postolache

   
Red.L.B./4.12.2018
Tehnored.E.P.- 4.12.2018 – 5 ex.
Jud. apel M. Simion, A. T. Vârgolici
Jud. fond Cristian Ghidarcea