BELEIU Gheorghe, IN HONOREM Gheorghe Beleiu

Publicaţie: Revista Romana de Drept Privat 2 din 2008

Autor:
BELEIU Gheorghe
Tip:
Info

IN HONOREM Gheorghe Beleiu

Succesiune. Acţiune în anularea certificatului de moştenitor. Stabilirea persoanelor ce au
calitatea să succeadă1)
1) Articol publicat în Revista română de drept nr. 12/1971, pp. 66-69.
Atunci când unul din succesibili a înstrăinat cu titlu oneros drepturile sale succesorale în
favoarea celuilalt coerede, în certificatul de moştenitor urmează să figureze numai cesionarul
care singur are calitatea de moştenitor (art. 18 Decret nr. 40/1953, art. 691 şi 696 C. civ.).
(Tribunalul judeţean Satu-Mare, decizia civilă nr. 354 din 4 august 1969, cu notă critică de
Gheorghe Beleiu)
Reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâtul R.V. pentru anularea certificatului de
moştenitor eliberat de Notariatul de stat Satu-Mare, susţinând că în mod greşit s-a stabilit că
numai pârâtul are calitatea să succeadă în temeiul legii, neţinându-se seama că reclamanta
acceptase succesiunea în mod tacit în termenul de 6 luni de la moartea autorului şi deci nu
mai putea reveni asupra acceptării, iar pretinsa declaraţie de renunţare a fost dată din eroare,
deoarece pârâtul se obligase să-i presteze întreţinere, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Judecătoria Satu-Mare prin sentinţa civilă nr. 1038/1969, a respins acţiunea ca nefondată,
motivându-şi soluţia pe faptul că reclamanta a renunţat la succesiune prin declaraţia dată în
acest sens la Notariatul de stat şi nu mai poate reveni asupra ei câtă vreme au trecut şase luni
de la deschiderea succesiunii care a fost acceptată de pârât.
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este neîntemeiat. Este necontestat în cauză că succesiunea s-a deschis în anul 1961
şi că atunci reclamanta a intrat de fapt în posesia bunurilor succesorale pe care le-a folosit, iar
în anul 1966 pârâtul a sesizat notariatul de stat pentru eliberarea certificatului de moştenitor,
cu care ocazie reclamanta a dat declaraţii de renunţare la succesiune, însoţită de un înscris sub
semnătură privată, intitulat „Învoire” unde se arată că înstrăinează partea ei din succesiune
„constând dintr-o casă de locuit cu terenul aferent” în favoarea pârâtului, acesta obligându-se
în schimb la anumite prestaţii periodice.
Potrivit art. 691 C. civ. o asemenea înstrăinare, care valorează cesiune de drepturi
succesorale, presupune acceptarea prealabilă tacită a succesiunii, deoarece pârâtul a dobândit
partea reclamantei de la aceasta, ci nu de la defunct.
În speţă, întrucât convenţia dintre părţi cu privire la înstrăinare în schimbul unor prestaţii
periodice este valabilă, înseamnă că ne aflăm în faţa unei cesiuni de drepturi succesorale, de
unde consecinţa că bine certificatul de moştenitor a fost eliberat pe numele pârâtului care,
singur, are titlul de moştenitor.
În consecinţă se respinge ca nefondat, menţinându-se soluţia primei instanţe.
NOTĂ:
În sprijinirea poziţiei noastre critice faţă de soluţia ambelor instanţe, vom reţine ceea ce ni se
pare esenţial din datele speţei.
După expirarea termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, a fost sesizat notariatul
de stat, la cererea unuia din moştenitorii legali, pentru ca pe calea procedurii succesorale să i
se elibereze certificatul de moştenitor. În cadrul acestei proceduri, celălalt succesibil a dat o
declaraţie de renunţare la succesiune în favoarea coeredelui ce ceruse eliberarea certificatului,
prezentând totodată şi un înscris sub semnătură privată prin care beneficiarul renunţării se
obligă la anumite prestaţii periodice faţă de renunţător, în schimbul imobilului ce făcuse parte
din averea succesorală şi care i-a fost transmis (din decizie nu rezultă clar dacă este vorba de
un contract de rentă viageră sau de vânzare cu clauză de întreţinere).
Notarul de stat a eliberat certificatul de moştenitor considerând că singurul succesibil care a
acceptat moştenirea este petiţionarul, declaraţia dată de celălalt succesibil întrunind în totul
condiţiile unei renunţări la drepturile pe care vocaţia sa succesorală i le conferea.
Judecătoria a respins cererea de anulare a certificatului, pe baza art. 696 C. civ., fără a se
preocupa de chestiunea de a se şti dacă, în speţă, declaraţia dată de reclamantă avea valoarea
unei renunţări la succesiune.
Instanţa de recurs a menţinut soluţia din sentinţa atacată, dar cu o altă motivare în care, pe de
o parte, deşi se reţine că reclamanta a acceptat tacit succesiunea, înlăuntrul termenului de
prescripţie, prin folosinţa bunurilor succesorale, se deduce totuşi acceptarea tacită din actul de
dispoziţie făcut în favoarea coeredelui după cinci ani de la data morţii celui despre a cărui
succesiune este vorba, iar pe de altă parte se înlătură efectele acestei acceptări tacite în
legătură cu dovada calităţii de moştenitor, considerându-se în mod greşit că întrucât
contractul cu titlu oneros intervenit între părţi constituie o cesiune de drepturi succesorale, în
certificatul de moştenitor nu putea să figureze decât coeredele beneficiar, care are titlul de
moştenitor.
În adevăr, în speţă, cererea de anulare a certificatului de moştenitor privea menţiunile având
de obiect stabilirea persoanelor care au calitatea să succeadă în temeiul legii şi cota parte ce li
se cuvine, ceea ce se implică îndatorirea notarului de a verifica dovezile din care rezultă
chemarea la moştenire şi acceptarea ei în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii,
întrucât în certificatul de moştenitor nu pot să figureze decât persoanele care au dobândit prin
moştenire drepturile respective şi le-au consolidat prin acceptare.
Din moment ce se stabileşte că unul din succesibili a acceptat tacit succesiunea înlăuntrul
termenului în care dreptul de opţiune trebuie să fie exercitat, urmează să se aplice regula
irevocabilităţii opţiunii succesorale, în sensul că nu se mai putea reveni asupra acceptării.
Ţinând seama că titlul de moştenitor nu poate fi transmis prin acte între vii, rezultă că în orice
cesiune de drepturi succesorale, ceea ce se înstrăinează este emolumentul succesiunii (legat
de titlul de moştenitor), cu alte cuvinte această cesiune presupune acceptarea succesiunii de
către succesibilul cedent în termenul defipt de lege, pentru că altfel – fără să fi dobândit
moştenirea – el nu putea să înstrăineze altui coerede, cu titlu oneros, partea sa din moştenire.
Or, odată ce s-a reţinut ca necontestat în cauză că reclamanta acceptase tacit succesiunea în
termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ., această acceptare era determinantă în
soluţionarea pricinei, iar nu faptul că după expirarea termenului de opţiune reclamanta a
înstrăinat în favoarea pârâtului parte din bunurile ce le dobândise prin moştenire.
Ca atare, nu credem că instanţa trebuia să se preocupe de validitatea contractului intervenit
între părţi, pentru a soluţiona chestiunea dacă reclamanta urma sau nu să figureze în
certificatul de moştenitor, câtă vreme prin acceptarea anterioară a succesiunii, aceasta îşi
consolidase dreptul asupra moştenirii şi întrunea condiţiile pentru a fi desemnată în certificat
ca moştenitoare.
Convenţia ulterioară a părţilor ar fi putut interesa eventual numai în măsura în care s-ar fi
constatat că în realitate cei doi moştenitori s-ar fi înţeles ca unul din ei să preia toate bunurile
succesorale, iar celălalt să primească în schimb, ca preţ al părţii sale, o rentă viageră,
constatare ce ar fi dus la facerea acestei menţiuni în certificatul de moştenitor, ştiut fiind că
nu toate menţiunile din certificat au acelaşi obiect.
GHEORGHE BELEIU
Asistent stagiar – Facultatea de drept, Bucureşti
Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 2 din data de 29 februarie 2008.