UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE STUDII: DREPT – ID

DISCIPLINA: DREPT INSTITUȚIONAL BANCAR

TITLUL REFERATULUI: ROLUL BNR ÎN

ÎNFIINȚAREA ȘI FUNCȚIONAREA
INSTITUȚIILOR DE CREDIT

COORDONATOR:
CONF. UNIV.DR. RUSU ALEXANDRA DORINA

STUDENT: FALCOE ANDREI ROBERT

ANUL: III

1
 CAP. I Înființare BNR

Ideea înfiinţării unei bănci de credit şi de emisiune a preocupat, încă de la 1848,

diferite cercuri ale societăţii româneşti, dar în atenţia factorilor politici a intrat mai ales
după 1859.
După această dată, se înmulţesc demersurile în favoarea unei astfel de iniţiative,
deşi eşecurile nu au lipsit: în 1859, 37 de deputaţi au cerut guvernului înfiinţarea unei
bănci de credit funciar; în acelaşi sens, între 1859-1863, comercianţii şi industriaşii au
semnat mai multe apeluri în fiecare an; în februarie 1859, I. C. Brătianu înainta un
memoriu lui Al. I. Cuza, în urma căruia domnul a aprobat proiectul de lege din 29 iunie
1860, întocmit de guvernul condus de Nicolae Golescu, pentru "reorganizarea creditului
public în Principatele Unite şi pentru întocmirea unei bănci de circulaţie şi escompt", care
a fost însă respins de Comisia Centrală de la Focşani; în programul grupării liberale din
1861, se prevedea "crearea unei bănci naţionale"; la 17 aprilie 1862, statul român
concesiona capitalului prusac, fără un rezultat concret, înfiinţarea "Băncii Naţionale a
României" şi privilegiul emisiunii bancnotelor; la 19 octombrie 1865, Al. I. Cuza acorda
unui grup de capitalişti englezi concesiunea înfiinţării unei bănci de scont şi emisiune
numită "Banca României", care, patru ani mai târziu, a renunţat la privilegiul emisiunii,
devenind o bancă de scont; în programul din 1867, liberalii înserau din nou un punct
referitor la organizarea sistemului de credit: "Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu
deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice
comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor
private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor", căci "fără...institute de
credit, un stat nu poate prospera"; între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte
de înfiinţare a unei bănci naţionale: de către un grup de bancheri bucureşteni (1873), de
către ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de către un grup de
deputaţi liberali (1876).

CAP II. Rolul şi funcţiile BNR. Sistemul bancar Românesc

II.1. Rolul BNR în menţinerea stabilităţii financiare

Banca Naţională a României are un rol important în menţinerea stabilităţii

financiare, date fiind responsabilităţile ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate
monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate obiectivelor de stabilitate financiară sunt
exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor aflate sub
autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă a măsurilor de politică
monetară şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a sistemelor de plăţi şi
decontări de importanţă sistemică. Totodată, este necesară identificarea riscurilor şi
vulnerabilităţilor întregului sistem financiar, în ansamblul său şi pe componentele sale,
deoarece monitorizarea stabilităţii financiare este preventivă. Apariţia şi dezvoltarea unor
disfuncţionalităţi, precum evaluarea incorectă a riscurilor şi ineficienţa alocării
capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar şi stabilitatea economică.
BNR stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii
economice şi financiare a statului cu scopul de a menţine stabilitatea monetară.

2
 Operaţiunile pe care le desfăşoară BNR se pot grupa in 4 categorii:
1. Operatiuni cu bănci şi alte instituţii de credit;
2. Operatiuni cu trezoreria statului;
3. Operatiuni cu aur si valuta;
4. Infiinţarea pieţei valutare interbancare.

1. Operaţiuni cu bănci si alte instituţii de credit

De regula, acestea sunt: creditarea băncilor pe termen scurt, deschiderea de
conturi curente pentru fiecare banca, coordonarea si supravegherea sistemului de plăti,
atragerea de depozite de la bănci, stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii in lei
si valuta pe care băncile trebuie sa le menţinut în contul deschis la BNR, colectarea de
date şi informaţii privind incidentele de plăţi si riscurile de creditare, acordarea de credite
societăţilor bancare şi instituţiilor de credit. BNR acţionează ca un împrumutător de
ultima instanţa pentru societăţile bancare aflate temporar în dificultăţi de plăţi.

2. Operaţiuni cu trezoreria statului

BNR ţine evidenţele sale despre contul curent al trezoreriei, acţionează direct sau
prin intermediul altor bănci la emisiunea obligaţiunilor de stat, vânzarea si răscumpărarea
acestora, acorda bugetului de stat credite pentru acoperirea nevoilor temporare ivite pe
parcursul execuţiei bugetare.

3. Operaţiuni cu aur si valuta

De asemenea, BNR răspunde de elaborarea reglementarilor referitoare la
operaţiunile cu aur si valuta in scopul protejării leului, întocmirea balanţei de plăţi
externe, a balanţei angajamentelor si creditelor cu străinătatea, stabilirea si publicarea
cursului de schimb valutar, păstrarea si administrarea rezervelor internaţionale ale
statului, autorizarea si retragerea autorizaţiilor date persoanelor juridice care au ca obiect
activităţi valutare. Totodată, BNR cumpără, vinde şi efectuează tranzacţii cu moneda şi
lingouri de aur si alte metale preţioase.

4. Infiinţarea pieţei valutare interbancare.

Piaţa internaţională româneasca s-a realizat în urma obiectivelor stabilite prin
memorandumul încheiat cu FMI. BNR exercita controlul valutar prin reglementările
transmise in ordine si in circulare privind efectuarea si controlul tranzacţiilor valutare,
emiterea autorizaţiei pentru transferurile valutare in străinătate. BNR prin activitatea sa,
constituie cel mai important organism al activităţii financiar-valutare din tara.

II.2. Funcţiile BNR

1. Funcţia de emisiune monetară

BNR deţine monopolul emisiunii monetare, ia măsuri pentru păstrarea în
siguranţa a monedelor şi bancnotelor care nu sunt puse în circulaţie, precum şi pentru
distrugerea bancnotelor retrase din circulaţie. BNR este unica autorizata să emită însemne
monetare. Bancnotele emise trebuie să fie rezistente si dificil de imitat, să conţină

3
elemente de protecţie împotrivă falsificării: fir de siguranţă, filigram, cerneala
autocopiere, fibre invizibile flourescente, etc.
2. Funcţia de supraveghere a sistemului bancar
BNR decide care societăţi pot opera ca bănci şi stabileşte reguli de emitere a
autorizaţiei de funcţionare a băncilor, monitorizează activitatea băncilor comerciale,
cerându-le periodic raporturi financiare şi statistice sau efectuând controale la sediul
acestora.
3. Politica monetara si de credit
- controlează nivelul masei monetare si ratele dobânzilor din economie, ca parte a
politicii generale macroeconomice a Guvernului. De regula BNR colaborează cu
Ministerul de Finanţe. căile prin care BNR acorda împrumuturi sunt:
- creditarea trezoreriei publice;
- intervenţii pe pieţele valutare.
Pe plan extern banca poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter
financiar, monetar şi de plăţi.
4. Funcţia de banca a băncilor
BNR acţionează ca un bancher al celorlalte bănci. Societăţile comerciale bancare
păstrează disponibilităţi la banca centrala sub forma de rezerve, ca depozite nepurtătoare
de dobânzi sau cu o dobândă mica. Prudenta, necesitatea asigurării lichidităţilor
motivează orice banca sa-si constituie depozite la BNR. Aceste depozite reprezintă
rezerve potenţiale ce ar putea fi utilizate in cazuri imprevizibile. Tot in funcţia de bancă a
băncilor, BNR se afirma ca un supraveghetor al comerţului de bancă, supunând unui
control specific înscrierea, funcţionarea şi orientarea activităţii băncilor.

5. Funcţia de banca a statului

- asigurator de fonduri pentru Guvern, BNR acţionează ca trezorerie a statului,
ţinând in evidentele sale contul curent al trezoreriei statului prin care se reflecta
impozitele percepute şi alte plăti efectuate in numele trezoreriei statului. BNR
gestionează datoria publica, rambursând valoarea obligaţiunilor şi a celorlalte titluri de
valoare, când acestea ajung la scadenta şi sunt înlocuite cu noi emisiuni de valori
mobiliare. BNR poate acorda bugetului statului credite pentru acoperirea nevoilor
temporare intre venituri si cheltuieli bugetare.
6. Funcţia de administrator al rezervelor valutare
- la BNR sunt păstrate rezervele ţării în aur, valuta convertibilă şi alte rezerve
recunoscute pe plan internaţional. BNR le utilizează atunci când intervine pe pieţele
valutare pentru a controla evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale. Totodată
BNR întocmeşte balanţa de plăti externă, balanţa creanţelor şi angajamentelor, încheie
acorduri de clearing şi de plăti cu instituţii publice şi private din străinătate, vinde si
cumpară aur şi alte metale preţioase, tranzacţionează bonuri de tezaur si alte titluri emise
sau garantate de guverne străine. BNR este corespondentul băncilor centrale străine si al
diverselor instituţii financiare.
7.Functia de asigurare a legăturilor cu organizaţiile financiar-bancare
internaţionale.
Banca Centrala gestionează si tine evidenta operaţiilor financiare ale ţării cu
organismele internaţionale: FMI, Banca Mondiala, etc. o instituţie financiara
internaţionala de importanta deosebita este Banca Reglementarilor Internaţionale din

4
Basel (1930) Elveţia, pentru a se ocupa de transferurile legate de datoriile internaţionale.
Acesta banca a ajuns sa fie considerata ca banca centrala a băncilor centrale, întrucât se
ocupa de problemele privind cooperarea bancara, de acordurile privind reguli ce trebuie
sa guverneze tranzacţiile financiare internaţionale.

II.3. Conducerea şi organizarea BNR

Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie. Acesta

este alcătuit din 9 membri numiţi de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive,
pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Membrii Consiliului de administraţie nu pot fi parlamentari şi nu pot face parte,
potrivit legii, din justiţie sau din administraţia publică. Structura executivă permanentă a
Băncii Naţionale este formată din guvernator şi 3 viceguvernatori, dintre care unul este
prim-viceguvernator. Ceilalţi 5 membri nu sunt salariaţi ai BNR. Preşedintele Consiliului
de administraţie este guvernatorul Băncii Naţionale a României.
Consiliul de administraţie este organismul cu drept de decizie în ceea ce priveşte
politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, autorizarea, reglementarea şi
supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, monitorizarea sistemelor de plăţi,
organizarea internă a băncii. Consiliul de administraţie hotărăşte, de asemenea, care sunt
atribuţiile ce revin structurilor executive şi personalului Băncii Naţionale a României.
Pentru asigurarea eficienţei procesului decizional, în cadrul BNR funcţionează 4
structuri operative cu responsabilităţi în exercitarea principalelor funcţii ale unei bănci
centrale:
 Comitetul de politică monetară,
 Comitetul de supraveghere,
 Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale
 Comitetul de audit

Comitetul de politică monetară constituit ca o structură permanentă, cu rol

consultativ şi decizional, este alcătuit din 9 membri şi este condus de guvernatorul BNR.
Principalele atribuţii se referă la stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare,
caracteristicile cadrului operaţional al acesteia, obiectivele şi liniile directoare pe
orizonturi diferite de timp, precum si masuri de imbunatatire si de crestere a eficacitatii
politicii monetare si a cadrului sau operational, inclusiv din perspectiva armonizării
acestuia cu cerinţele Băncii Centrale Europene.

Comitetul de supraveghere reprezintă o structură permanentă, cu caracter

deliberativ şi decizional. Este compus din 10 membri şi este condus de guvernatorul
BNR. Atribuţiile şi competenţele sale vizează activităţile de evaluare şi monitorizare a
funcţionării instituţiilor de credit din perspectiva calităţii activelor, a performanţelor
financiare şi a încadrării lor în nivelul reglementat al indicatorilor de prudenţă bancară,
dar şi a asigurării bazei de reglementare, conform legislaţiei specifice şi practicilor
internaţionale în materie.

5
 Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale este o structură
permanentă, alcătuită din 13 membri şi este condus de viceguvernatorul coordonator al
structurii responsabile cu această activitate. Principalele atribuţii ale acestuia sunt legate
de îndeplinirea orientărilor strategice adoptate de Consiliul de administraţie în domeniul
administrării rezervelor internaţionale. Comitetul stabileşte lista entităţilor cu care se
derulează tranzacţiile, a emitenţilor pentru investiţiile în titluri şi a activelor acceptate
pentru investire, ia decizii privind utilizarea instrumentelor derivate, analizează evoluţia
pieţelor şi formulează propuneri de strategie pentru perioada următoare.

Comitetul de audit analizează şi propune direcţiile strategice şi politica BNR în

domeniul controlului intern, managementului riscurilor, auditului intern şi extern. Este
format din 5 membri ai Consiliului de administraţie care nu fac parte din conducerea
executivă a băncii.

CAP.III. Politică monetară

Potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), Banca Naţională
a României are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Totodată, Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului,
fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuţie principală a Băncii Naţionale a
României o constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de
schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală
stabileşte strategia de politică monetară şi decide asupra instrumentelor şi a procedurilor
pe care le utilizează pentru implementarea politicii monetare.

III.1. Strategia de politică monetară a BNR- ţintirea directă a inflaţiei

Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire,
a cărei ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză
economică şi de decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.
Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care condiţionează
eficacitatea acestei strategii:
- coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;
- acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;
- întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut
al BNR) şi de facto a BNR;
- restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi
ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
- relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de
vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
- însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;

6
- sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi
intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce priveşte
aspectele legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea adoptării ei;
- conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de
funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de
transmisie monetară.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar
implementării noii strategii de politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat de
asistenţă tehnică acordată de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Naţională a
Cehiei.

III.2. Mecanismul de transmisie a politicii monetare.

Instrumente de politică monetară

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori
provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi
ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea
stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a
politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set
variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a
preţurilor din economie.

Instrumentele de politică monetară

- sunt definite ca fiind setul de instrumente şi proceduri prin care banca centrală
implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului său fundamental
formează cadrul operaţional al politicii monetare.
Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie
conform reglementărilor în vigoare sunt:
- operaţiunile de piaţă monetară
- facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit
- rezervele minime obligatorii (RMO)
Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare
identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere
importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare;
canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ;
canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.
O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre
acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului
de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc

efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii
intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi

7
băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară), banca
centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor pe termen scurt
prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară.
De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică
monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi
economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit mai
degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale
ale economiei naţionale.
Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia
reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung
practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate
clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică
monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia,
perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de
investiţii, consum sau economisire.
În general, dobânzi mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea
economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe
termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea agregată din
economie. Oferta agregată are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitată
la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde în principal de dinamica
factorilor fundamentali precum capacităţile de producţie, forţa de muncă şi gradul de
înzestrare tehnologică şi prin urmare se ajustează mai lent şi pe termen mai îndelungat,
neputând fi influenţată prin intermediul politicii monetare.
În aceste condiţii, pe termen scurt/mediu, politica monetară poate afecta numai
decalajul dintre nivelul efectiv al activităţii economice şi cel sustenabil pe termen lung
(deviaţia PIB real de la nivelul său potenţial, sau - excesul de cerere).
La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia
preţurilor de consum. De exemplu, o cerere în exces pentru bunuri de consum sau de
investiţii pune în mod direct presiune asupra costurilor cu factorii de producţie (inclusiv
cu factorul muncă, respectiv salariile).
În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor pot
decide în favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile finale de
vânzare nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri persistente ale
costurilor de producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste costuri asupra preţurilor
de vânzare, ceea ce va conduce în cele din urmă la creşterea preţurilor bunurilor de
consum (generând inflaţie). Un deficit de cerere agregată pe de altă parte va avea efecte
contrare.
Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca
centrală poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine monedă
naţională comparativ cu aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta, cursul de
schimb. Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul acţiunii unui număr
mult mai mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a investitorilor străini,
dezechilibrele macroeconomice interne şi externe, factori politici etc.). Asupra unora
dintre aceşti factori politica monetară nu poate acţiona, iar asupra altora are o influenţă
limitată şi condiţionată strict de coerenţa celorlalte politici macroeconomice (fiscală, de
venituri, a reformelor structurale).

8
 Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel al
bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul
obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la
un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai depreciată). Pe de altă parte, un
importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate
în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale mai
apreciate. Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete
- sau canalului indirect al cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile
iniţiale ale ratei dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată
prin deviaţia PIB real).
Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor
acţionează asupra activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ. O depreciere a
cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a apetitului pentru
contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea leului va reduce venitul
disponibil al celor care au deja contractate astfel de credite. Acest efect decurge din faptul
că agenţii economici care obţin venituri în monedă naţională vor fi nevoiţi - în situaţia
unei deprecieri - să plătească mai mulţi lei pentru serviciul datoriei contractate în valută.
Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului
privat de a se împrumuta în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal
datorită costurilor mai comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei.
Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt transmise
modificările cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import (canalul direct al
cursului de schimb). Preţul la care un agent economic va comercializa pe piaţa internă
bunuri achiziţionate din import, este format din preţul în valută (de pe piaţa externă) al
bunului respectiv transformat în lei la cursul de schimb relevant. În general, preţul în
monedă naţională se ajustează incomplet la variaţiile cursului de schimb. Aceasta se
datorează în principal costurilor ridicate pe care le-ar genera pentru importatori
modificarea preţurilor practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă ridicată pe care o
manifestă fluctuaţiile cursului de schimb Alături de preţurile bunurilor din import, o serie
întreagă de alte preţuri răspund mai mult sau mai puţin la modificările cursului de
schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri administrate (pentru
medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau substituibile
celor importate.
Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca centrală
urmăreşte îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează semnificativ aşteptările
cu privire la inflaţie. În condiţiile creşterii transparenţei şi credibilităţii demersurilor
băncii centrale, ancorarea aşteptărilor inflaţioniste la o traiectorie compatibilă cu
obiectivele acesteia privind inflaţia devine unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente
canale de transmisie a politicii monetare.
Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor este
determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice, cum
ar fi politica fiscală şi politica veniturilor. Politica fiscală are un efect direct asupra
economiei influenţând cererea agregată prin intermediul impulsului fiscal.
O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile ciclului
economic şi, prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său potenţial. Pe de
altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată de asigurarea corelaţiei

9
dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu cele din domeniul privat şi cu
dinamica productivităţii muncii.

CAP.IV. Contolul bancar şi valutar

IV.1. Control bancar.

Supravegherea bancara

Băncile, prin implicarea in viata economica si sociala constituie un element

structural deosebit in viata societăţii a cărei buna organizare, permanenta şi eficienta
condiţionează întreaga viaţa economica.
Ca atare, buna organizare si funcţionare a băncilor nu poate fi lăsată in voie, iar
comerţul de banca nu poate fi exercitat pe deplin liber.
O dereglare in activitatea bancara, fie ea cat de mica, creează mari impedimente
miilor de societăţi comerciale creditate si poate pune in panica milioane de depunători.
Ca urmare, supravegherea bancară este una din funcţiile de baza ale BNR.
Conferita prin lege, BNR realizează supravegherea activităţi tuturor societăţilor bancare,
are competenta exclusiva de autorizare a funcţionării băncilor ăi răspunde de
supravegherea prudenţiala a băncilor pe care le autorizează.
Acesta funcţie de supraveghere bancara se realizează prin intermediul direcţiei
generale de autorizare, reglementare si supraveghere prudenţiala a societăţilor bancare.
BNR este autorizata sa controleze si sa verifice pe baza raporturilor primite sau prin
inspecţii la fata locului, registrele conturilor si alte documente ale băncii autorizate, pe
care le considera necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de supraveghere.
Pentru supravegherea băncilor româneşti care funcţionează în străinătate, BNR
cooperează cu autorităţile de supraveghere bancara ale tarilor respective, acestea in baza
acordului de la Basel, pe de alta parte si sucursalele sau filialele băncilor străine, care
funcţionează în România. In echipele de control pot fi încluşi şi reprezentanţii autorizaţi
din ţara de origine a băncii respective.

Supravegherea prudenţială bancară

In cadrul supravegherii bancare globale exercitata de BNR se desprinde

supravegherea prudenţială bancară care presupune stabilirea unor norme si indicatori de
prudenta bancara şi urmărirea respectării acestora in scopul prevenirii şi limitării
riscurilor bancare.

10
 Activitatea de supraveghere prudenţiala a societăţilor bancare se impune din
următoarele motive:
- limitarea riscului fata de deponenţi;
- menţinerea încrederii publice in sistemul financiar;
- protejarea infrastructurii financiare;
- menţinerea stabilităţii globale a sistemului financiar. Supravegherea prudenţiala bancară
cuprinde activitatea de reglementare, priveşte domeniile monetar, valutar, de credit, de
plăţi.
Pârghiile şi resursele utilizate de către autoritatea de supraveghere bancară pentru
urmărirea activităţii societăţilor bancare pot fi: tangibile (urmărirea indicatorilor de
sovabilitate, rentabilitate, lichiditate, etc.) si intangibile (portofoliul de norme interne).
In România, in conformitate cu practica internaţională în materie, activitatea de urmărire
prudenţiala a activităţii desfaşurate de societătile bancare se realizează pe 2 cai:
a. Supravegherea off site;
b. Supravegherea on site.

a. Supravegherea off site

Consta in analiza indicatorilor raportaţi de către bănci pornind de la conţinutul
normelor de prudenta bancara emise de BNR, care urmăreşte respectarea termenelor de
raportare a indicatorilor financiari-contabili, a modalităţii de calcul a acestora de către
băncile comerciale.
Băncile, fiind societăţi comerciale trebuie sa-şi conducă evidenţa contabilă in
baza Legii contabilităţii si a reglementarilor specifice de aplicare a acelora date de BNR
si aprobate de Ministerul Finanţelor. Bilanţul contabil al unei bănci este valabil numai
după ce a fost verificat si semnat de cenzorii băncii respective.
Printre principalii indicatori economico-financiari raportaţi de societăţile bancare
si analizaţi de BNR, se numără:
1. solvabilitatea, respectiv gradul de acoperire a riscului de credit prin resursele proprii
disponibile la un moment dat;
2. evaluarea expunerii valutare: se urmăreşte evaluarea riscului valutar in limitele de
prudenta pentru înregistrarea de pierderi din diferenţe de curs valutar;
3. evaluarea si urmărirea încadrării expunerilor mari din credite acordate unul singur
debitor in limitele legale. Unul singur debitor i se poate acorda credit numai in limita a
20% din fondurile proprii ale băncii.
4. evaluarea calităţii portofoliului de credite al societăţilor bancare şi a gradului de
acoperire a riscului de credite. Acesta evaluare se face pe baza clasificării creditelor şi a
provizioanelor de risc constituite;
5. lichiditatea societăţilor bancare, respectiv capacitatea unei societăţi bancare de a
deconta obligaţiile curente din disponibilităţile proprii;
6. rentabilitatea si profitabilitatea societăţilor bancare, respectiv eficienta activităţii
desfăşurate de fiecare societate bancara calculata in baza rezultatelor financiare obţinute.
b. Supravegherea on site
Supravegherea are ca obiectiv examinarea la sediul societatii bancare prin
inspectii la fata locului de catre inspectorii BNR a situatiei acestora. In baza acestei
supravegheri principiile de prudenta bancara in efectuarea operatiunilor se realizeaza prin
sistemul “CAMEL”.
C: organele de supraveghere urmăresc constituirea si utilizarea capitalului, modul
de utilizare a fondurilor proprii existenta acţionarilor si modificările intervenite in
drepturile de vot.
A: calitatea activelor:

11
- evaluarea portofoliului de credite si gradul de acoperire a riscului;
- acordarea de împrumuturi mari;
- acordarea de împrumuturi persoanelor aflate in relaţii speciale cu societatea bancara;
- constituirea garanţiilor pentru creditele acordate.
M: managementul - calitatea conducerii pe baza situaţiei constatate la sediul bancilor
E: profitabilitatea si rentabilitatea, in baza datelor înscrise in evidentele contabile.
L: lichiditatea :
- capacitatea societăţilor bancare de a acoperi obligaţiunile curente de plata cu
disponibilităţile existente;
- raportul dintre resurse si plasamente în funcţie de termenele scadente.
IV.2. Controlul valutar
Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, care efectuează operaţiuni
de import-export, sunt obligaţi sa efectueze operaţiuni cu valuta prin băncile comerciale
autorizate.
BNR emite reglementari in acest sens cu privire la:
- efectuarea si controlul tranzacţiilor valutare;
- emiterea autorizaţiei pentru transferul în străinătate;
- tranzacţiile pe pieţele valutare.
Principalele obiective:
- plăţile externe, livrări in cadrul acreditivelor documentare si scrisorile de garanţie;
- plăţi externe pentru mărfuri sosite in tara;
- plăţi externe pentru mărfuri destinate revânzării;
- operaţiuni efectuate in valuta efectiva;
- operaţiuni de schimb efectuate pentru persoane fizice.
Tot BNR efectuează si controlul activităţii caselor de schimb valutar, urmărind:
- desfăşurarea activităţii în spatii autorizate;
- efectuarea operaţiunilor numai de către personalul autorizat;
- întocmirea curenta a documentelor;
- ţinerea curenta a registrelor;
- verificarea concordantei intre solduri;
- existenţa documentelor justificative.

BIBLIOGRAFIE:
 https://www.bnr.ro/Inceputurile
 Heteş-Gavra I., Activitatea şi operaţiunile instituţiilor de credit, Editura
Mirton,Timişoara, 2009;
 Imireanu M., Produse şi servicii bancare în relaţiile de plăţi interne şi
internaţionale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002;
 Imireanu M., Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 1995;
 Medar L.I., Chirtoc I.E., Operațiuni bancare și instituții financiare internaționale,
Editura Academica Brâncuși, Târgu Jiu, 2016,
 Capraru B., Activitatea bancara. Sisteme, operatiuni si practici. Editia 2, Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2014;

12