UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” - SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ID
ANUL II

DISCIPLINA: DREPTUL UNIUNII EUROPENE

TITLUL REFERATULUI:
TRATATUL DE LA LISABONA

STUDENT: FALCOE ANDREI ROBERT

 Introducere

Tratatul de la Lisabona, cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă

este un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituţional european. Numele oficial este
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului
de instituire a Comunităţii Europene.
La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona,
încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale. Tratatul pune la
dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă
provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
La fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este
un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii Europene (TUE), care îşi va
păstra denumirea, şi Tratatul Comunităţilor Europene (TCE), acesta din urmă urmând să fie
redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii (TFUE). Cele două tratate, modificate
conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de bază ale Uniunii şi
vor avea o valoare juridică egală. De asemenea, va fi menţinut Tratatul privind Comunitatea
Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale şi 65 de Declaraţii sunt anexate
Tratatului de la Lisabona.
Elaborarea Tratatului s-a realizat în baza mandatului precis şi detaliat agreat la
Consiliul European din 21-23 iunie 2007, şi care a reluat practic substanţa prevederilor
fostului Tratat Constituţional.
Din perspectivă istorică, semnarea Tratatului finalizează procesul de reformă a
Tratatelor Uniunii demarat în 2001 la Laeken şi care urmărea elaborarea unui tratat
cuprinzător pentru Europa.
Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat în cadrul Uniunii Europene cu 27 de
state membre, fiind de asemenea primul Tratat al Uniunii pe care România l-a semnat în
calitate de stat membru. România participase anterior, în octombrie 2004, la Roma, în calitate
de stat candidat, la semnarea Actului Final al Conferinţei care a adoptat Tratatului
Constituţional.
Tratatul de la Lisabona este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii
Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 27 de state membre şi mai bine de 490 de milioane
de cetăţeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente instituţionale şi
mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă faţă
provocărilor globale şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor
români. România a susţinut activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a
inovaţiilor prevăzute anterior de Tratatul Constituţional.

Cuprins

Şefii de stat şi de guvern reuniţi în martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona

au adoptat Agenda Lisabona (sau Strategia de la Lisabona), menită să transforme, până în
2010, Uniunea Europeană în "cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe
cunoaştere".
Procesul de globalizare, creând relaţii de interdependenţă tot mai strânse între
economiile ţărilor de peste tot din lume, precum şi revoluţia tehnologică din anii 90, incluzând
internetul şi noile tehnologii informaţionale şi de comunicare, a dus la revoluţionarea inclusiv
a economiei europene şi a vieţii cotidiene a cetăţenilor europeni. Cu toate acestea, la începutul
anului 2000, din punct de vedere al competitivităţii, economia europeană prezenţa decalaje
importante în special faţă de economia Statelor Unite ale Americii. Ca urmare, şefii de stat şi
de guvern reuniţi in martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona au adoptat Agenda
Lisabona (sau Strategia de la Lisabona), menită să transforme, până în 2010, Uniunea
Europeană în „cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere,
capabilă de o creştere economică durabilă, generatoare de noi locuri de muncă, mai bune, şi
caracterizată printr-o mai mare coeziune socială ”.
Prin Strategia de la Lisabona s-a stabilit obiectivul de a obţine o creştere economică de
3% pe an şi de a crea 20 de milioane de noi locuri de muncă până în 2010. De asemenea,
Agenda Lisabona stabilea o serie de obiective specifice în domenii precum inovarea,
întreprinderile, liberalizarea diverselor pieţe şi protecţia mediului.
Obiectivele stabilite în 2000 erau ambiţioase şi acopereau o întreagă serie de domenii.
În ceea ce priveşte ocuparea forţei de munca se urmarea atingerea unei rate a ocupării de 70%
si creşterea numărului de femei si de persoane in vârsta care sa activeze pe piaţa muncii.
Pentru a încuraja inovarea, obiectivul era de a creste numărul gospodăriilor care sa aibă acces
la internet, precum si creşterea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare. In domeniul
întreprinderilor, statele membre trebuiau sa ia mai multe masuri pentru a sprijini
întreprinderile mici, inclusiv reducerea birocraţiei cu care se confruntau in desfăşurarea
activităţii. Mai mult, se urmarea creşterea concurentei pe piaţa telecomunicaţiilor si
liberalizarea pieţelor de gaz si de electricitate. Pentru protecţia mediului, obiectivele includeau
reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
La jumătatea perioadei de implementare a Strategiei Lisabona, în unele ţari europene
situaţia economică şi socială părea sa se înrăutăţească, in loc sa se îmbunătăţească. Spre
exemplu in Germania si in Franţa şomajul ajunsese la aproximativ 10%, iar creşterea
economica europeana se situa sub 2% comparativ cu SUA ce cunoştea o creştere de peste 3%.
Pe de alta parte, nu trebuie negat faptul ca in anumite domenii, in aceeaşi perioada, s-au
înregistrat anumite progrese, aşa cum s-a întâmplat cu liberalizarea pieţelor de electricitate, de
telecomunicaţii si de servicii financiare.
Pentru a evalua rezultatele implementării Strategiei de la Lisabona, în primăvara
anului 2004, Consiliul European l-a însărcinat pe fostul prim-ministru al Olandei, im OK, să
conducă un grup de experţi si sa redacteze un raport, cu scopul de a da un nou impuls
Strategiei de la Lisabona.
Una dintre principalele concluzii ale Raportul OK, prezentat la Consiliul European din
toamna anului 2004, a fost ca rezultatele obţinute au fost dezamăgitoare din cauza „agendei
prea încărcate, lipsei de coordonare si a prioritarilor conflictuale”. Mai mult, Raportul
sugerează ca vina principala este a statelor membre care nu au avut suficienta voinţa politica
de a pune in aplicare reformele necesare atingerii obiectivelor Agendei Lisabona.
Ca urmare a acestui raport, Comisia Europeana a hotărât relansarea Strategiei
Lisabona (redenumind-o Strategia Lisabona pentru creştere si locuri de munca) in anul 2005,
urmând ca accentul sa fie pus mai degrabă pe acţiunile ce trebuie puse in aplicare decât pe
obiectivele ce trebuie atinse. De aceea, anul 2010 si obiectivele privind atingerea unei anumite
rate a ocupării nu mai sunt considerate a fi prioritatea, considerându-se ca prioritare trebuie sa
fie acţiunile ce trebuie luate pentru a înregistra creştere economica durabila si crearea de noi
locuri de munca.
Comisia Europeana si statele membre au hotărât ca noua strategie, structurata in cicluri
de trei ani, sa aibă ca fundament un parteneriat strâns intre ele, iar implementarea ei sa se
bazeze pe Programul Comunitar de la Lisabona (lansat in iulie 2005) si pe programe naţionale
de reforma, actualizate in fiecare an.
In primul raport anual privind progresele înregistrate (prezentat in ianuarie 2006),
Comisia a definit patru domenii principale in care era nevoie de mai multa acţiune: pe ranga
investiţii mai mari in educaţie si cercetare, mai mult sprijin pentru IMM si pentru crearea de
noi locuri de munca, Comisia a considerat ca definirea unei politici comune in domeniul
energiei trebuie sa fie parte a Strategiei de la Lisabona.
Al doilea raport (din decembrie 2006) intitulat „Un an de rezultate” concluzionează ca
Comisia Europeana a asigurat 75% din masurile pe care le considera ca fiind parte din
Strategie Lisabona, precum adoptarea Directivei privind serviciile, agrearea Programului
Cadru 7, precum si progresele înregistrate in ceea ce priveşte serviciile financiare. Pe lista de
lucruri „neterminate” se înscriu portabilitatea intracomunitara a pensiilor, liberalizarea
incompleta a energiei si a transporturilor, precum si reforma sistemului european privind
proprietatea intelectuala. Din nou, Comisia numeşte patru domenii prioritare de acţiune:
investiţii in cunoaştere si inovare, reducerea presiunii administrative pentru IMM,
modernizarea pieţei muncii si energia si schimbările climatice.
Consiliul European reunit la Bruxelles in iunie 2007 a hotărât redactarea unui nou
tratat care sa înlocuiască textul Constituţiei respinse. Acest tratat, numit iniţial “Tratatul de
Reforma”, urma, nu sa înlocuiască (aşa cum s-ar fi întâmplat in cazul adoptării Constituţiei),
ci sa amendeze atât Tratatul instituind Comunitatea Europeana cat si Tratatul privind Uniunea
Europeana. Mai mult, s-a hotărât ca in Tratatul de Reforma sa fie inclusa numai o prevedere
in legătura cu Carta Drepturilor Fundamentale care sa transforme acest document intr-un
instrument cu aceeaşi valoare legala ca si Tratatele, spre deosebire de Constituţie care urma sa
înglobeze in textul sau Carta.
În decembrie 2007, la trei ani de la relansarea Strategiei Lisabona, raportul strategic al
Comisiei concluzionează ca politicile definite de Strategia Lisabona dau, in sfârşit, rezultate.
Cu toate acestea raportul subliniază ca „nu toate statele au întreprins reforme cu aceeaşi
determinare” si ca reforme in anumite domenii (deschiderea pieţelor de energie si de servicii)
au fost implementate mai lent. Raportul, prezentat la Consiliul de primăvara din 13-14 martie
2008, considera ca, pentru următorul ciclu de trei ani, reformele trebuie sa continue a fi
implementate atât la nivel naţional cat si comunitar. De asemenea stabileşte si o serie de noi
iniţiative politice in cele patru domenii prioritare identificate in primăvara anului 2006:
investiţii in oameni si modernizarea pieţei muncii, mediul de afaceri, cunoaştere si energie si
mediu.

Principalele inovaţii aduse de tratat in organizarea structurala si funcţionala a

Uniunii Europene
 Tratatul introduce câteva elemente noi menite sa amelioreze eficienta, coerenta si
transparenta instituţiilor, astfel incot acesta sa poată răspunde mai bine exigentelor cetăţenilor
europeni. Tratatul de la Lisabona este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a
Uniunii Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 27 de state membre şi mai bine de 490 de
milioane de cetăţeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente
instituţionale şi mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să
facă faţă provocărilor globale.
Lisabona nu schimba fundamental structura instituţionala a Uniunii, care se va baza, in
continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie.

Parlamentul European ii reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Tratatul de la

Lisabona sporeşte competentele acestuia la nivel legislativ, bugetar si in materie de aprobare a
acordurilor internaţionale. De asemenea, Tratatul modifica si structura Parlamentului:numărul
deputaţilor europeni nu va depăşi 751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe
state membre se va face după principiul proporţionalităţii degresive. Altfel spus, deputaţii din
tarile cu cei mai mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât deputaţii
din tarile cel mai puţin populate. Tratatul mai precizează ca fiecare stat membru va fi
reprezentat in Parlament de minim 6 deputaţi si de maxim 96. Parlamentul European va
avea puteri sporite in domeniul adoptării legislaţiei, a bugetului si a aprobării acordurilor
internaţionale. Totodată, Parlamentul European joaca un rol consolidat in procedura de
revizuire a tratatului, având dreptul la iniţiativa; face parte din convenţia care sta la baza noii
proceduri obişnuite de revizuire, iar acordul sau este necesar in cazul in care Consiliul doreşte
sa nu convoace o convenţie in cazul unor modificări minore. O noua procedura legislativa,
numita „ordinara” se va aplica majoritarii domeniilor, iar Parlamentul va avea aceleaşi puteri
ca si Consiliul. Pentru restul domeniilor se va aplica „procedura legislativa speciala”, conform
căreia Parlamentul are dreptul de a consimţi asupra unei masuri a Consiliului, sau invers. In
afara de aceste proceduri, romane in vigoare si vechea procedura de consultare – Consiliul,
înainte de a vota o propunere a Comisiei trebuie sa consulte Parlamentul si sa tine cont de
propunerile sale.

Consiliul european, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine,

la rândul sau, devine o instituţie a Uniunii, fora a primi insa noi atribuţii . Este creat totuşi un
nou post,cel de Preşedinte al Consiliul european. Acesta este ales de Consiliul european
pentru un mandat de doi ani si jumătate si va avea rolul de a asigura pregătirea si continuitatea
lucrărilor Consiliului european si de a găsi soluţii care sa conducă la obţinerea consensului.
Preşedintele Consiliului european nu poate ocupa alte funcţii la nivel naţional. Daca Tratatul
de la Lisabona va fi ratificat, primul preşedinte al Consiliul European va fi ales in 2009.
Aceasta funcţie nou înfiinţata si-a atras denumirea de „Preşedinte al Uniunii Europene”, in
special in media in discuţiile despre cine va ocupa prima data acest post. Consiliul reprezintă
guvernele statelor membre. Rolul sau romane in mare măsura neschimbat. Consiliul va
continua sa importa prerogativele legislative si bugetare cu Parlamentul si va menţine rolul
central in materie de politica externa si de securitate comuna (PESC) si de coordonare a
politicilor economice. Schimbarea esenţiala adusa de Tratatul de la Lisabona se refera la
procesul de decizie . In primul rând, Consiliul va decide cu majoritate calificata, cu excepţia
cazurilor in care tratatele prevăd o alta procedura, cum ar fi votul in unanimitate. In practica,
odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, votul cu majoritate calificata va fi
extins la numeroase domenii de acţiune (de exemplu, imigrarea sau cultura). Ulterior,
introducerea, in 2014, a votului cu dubla majoritate al statelor membre ale UE (55%) si al
populaţiei (65%), care reflecta dubla legitimitate a Uniunii, va conduce la consolidarea
transparentei si eficientei. Noua modalitate de calcul va fi completata de un mecanism similar
„compromisului de la Ioannina”, care ar trebui să permită unui număr mic de state membre
(apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste opoziţia faţa de o decizie . Intr-o
asemenea situație, Consiliul trebuie sa faca tot ce-i va sta în putinţă pentru a obţine, într-un
interval de timp rezonabil, o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Principala misiune a Comisiei Europene este sa promoveze interesul general

european. Tratatul de la Lisabona aduce schimbări la nivelul structurii acesteia. Potrivit
principiului rotaţiei egale intre statele membre, începând din 2014, colegiul va fi format dintr-
un număr de comisari egal cu doua treimi din numărul statelor membre (adică 18, in cazul
unei Uniuni cu 27 de tari), noul sistem implicând faptul ca pentru o perioada de 5 ani (cat
durează mandatul Comisiei Europene) intr-un ciclu de 15 ani, fiecare stat membru nu va fi
reprezentat in Comisie. Numărul membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul
european cu unanimitate de voturi. O alta schimbare importanta introdusa de Tratatul de la
Lisabona o reprezintă legătura directa intre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European
si alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei. De asemenea, trebuie menţionat ca rolul
preşedintelui Comisiei va fi consolidat, din moment ce acesta ii va putea obliga pe membrii
colegiului sa demisioneze.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate si
vicepreşedinte al Comisiei - Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe si politica de securitate este una dintre inovaţiile instituţionale majore ale
Tratatului de la Lisabona. In consecinţa, coerenta acţiunii externe a Uniunii ar trebui sa fie
ameliorata.
Acest Înalt Reprezentant va avea o dubla misiune: pe de o parte, va fi împuternicitul
Consiliului pentru politica externa si de securitate comuna (PESC) iar pe de alta parte, va fi
vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii
externe si a politicii de apărare comuna, va prezida si Consiliul „Afaceri externe”. In plus, va
reprezenta Uniunea pe scena internaţionala in domeniul PESC si va fi asistat de un serviciu
european pentru acţiune externa, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei si serviciilor
diplomatice naţionale, garantând coerenta întregii acţiuni externe a Uniunii. Progresul
înregistrat in domeniul politicii externe si de securitate comune este astfel menţinut in
întregime, inclusiv progresul fragil înregistrat in creşterea eficientei procesului decizional.

Dispoziţiile tratatelor actuale referitoare la Banca Centrala Europeana (BCE) si la

Curtea de Conturi nu au suferit schimbări notabile. In ceea ce priveşte Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenţie al acesteia, mai
ales in materie de cooperare penala si poliţieneasca si introduce câteva modificări procedurale,
jurisdicţia Curţii de Justiţie fiind astfel extinsa pentru a acoperi toate activităţile Uniunii, cu
excepţia politicii externe si de securitate comune (dar incluzând controlul masurilor care
restrâng drepturile cetăţenilor).

Tratatul de la Lisabona recunoaşte si consolidează rolul parlamentelor naţionale care,

deşi nu fac parte din cadrul instituţional al Uniunii, joaca un rol important in funcţionarea
acesteia, având puteri sporite, mai ales in ceea ce priveşte orice alta reforma a Tratatului
asupra Uniunii Europene, a răspunsului la orice noua aplicaţie pentru statutul de membru ale
UE si a cooperării judiciare pe probleme civile. Pe ranga aşa-numita procedura "cartonaşul
galben"(yellow card) (în cazul în care o treime din parlamentele naţionale resping o propunere
legislativă, Comisia o va reexamina), a fost introdus un nou mecanism menit să permită
parlamentelor naţionale să controleze aplicarea principiului subsidiarităţii: dacă o majoritate
simplă de parlamente naţionale adopta un aviz în care se afirma ca o propunere legislativă nu
respecta principiul subsidiarităţii şi fie Consiliul, fie Parlamentul sunt de acord cu respectivele
parlamente naţionale, propunerea este respinsă.

Cele mai importante prevederi care flexibilizează procesul decizional si adaptează la

realitatea existenta funcţionarea instituţionala se refera la următoarele aspecte:
- Se acorda personalitate juridica unica Uniunii, iar structura pe piloni dispare, astfel
incot politicile comune in domeniul libertăţii, securităţii si justiţiei sa intre in domeniul de
aplicare al dreptului comunitar. Politica externa si de securitate comuna este, cu toate acestea,
abordata in TUE (in timp ce alte sectoare ale acţiunii externe ale UE sunt abordate in TFUE)
si continua sa fie reglementata de proceduri decizionale specifice. Domeniul de acţiune al
Uniunii Europene sau al statelor membre, identificând trei categorii de competenta pentru UE:
- Competenta exclusiva – in domenii precum uniunea vamala, politica
comerciala si de concurenta numai Uniunea Europeana are putere legislativa
- Acţiuni de sprijin, coordonare si complementare – in domenii ca educaţia,
cultura, industria, Uniunea Europeana poate numai sa sprijine statele membre
- Competenta comuna – in ceea ce priveşte mediul, transportul si protecţia
consumatorilor, atât Uniunea Europeana cat si statele membre au putere de legiferare, fora a
uita insa de principiul subsidiarităţii.
- După aderarea la Uniunea Europeana, orice stat poate sa aleagă in orice moment daca
romane sau nu membru al acestei structuri. Deşi exista un precedent in care un teritoriu a
încetat sa mai facă parte din Comunitatea Europeana (Groenlanda in 1985), in prezent nu
exista nici o prevedere legala conform căreia un stat poate paraşi Uniunea Europeana. De
aceea, pentru prima data Tratatul de la Lisabona include o clauza conform căreia este la
latitudine oricărei tari sa romana sau nu membru al UE.
- Un pas înainte in ceea ce priveşte drepturile omului. Pe ranga faptul ca se garantează
punerea in aplicare a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, deschide si oportunitatea
pentru Uniunea Europeana de a adera la Convenţia Europeana pentru apărarea drepturilor
omului si a libertăţilor fundamentale. Acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei
Drepturilor Fundamentale. Carta este un adevărat compendiu al drepturilor de care
beneficiază cetăţenii faţă de legislaţia europeană, precum dreptul la integritate, interdicţia
torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate, respectul vieţii private
şi familiale, dreptul la educaţie, dreptul de proprietate, non-discriminarea, egalitatea între
sexe, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă etc. Tratatul introduce un nou drept pentru
cetăţenii europeni, conform căruia o petiţie cu 1 milion de semnături din mai multe state
membre poate fi trimisa Comisiei pentru a demara o iniţiativa legislativa.
- Tratatul cuprinde si protocoale adiţionale privind schimbările climatice si lupta
împotriva încălzirii globale. De asemenea, câteva prevederi ale Tratatului se refera la
solidaritatea in probleme legate de furnizarea de energie si a schimbărilor in domeniul politicii
energetice europene.
- In domeniul aparerii, statele membre care au capacitatule si dorinţa necesare pot
dezvolta o cooperare structurata, care poate conduce la un sistem comun de apărare. Se
introduce o clauza de solidaritate: daca un stat membru este victima unei agresiuni militare pe
teritoriul sau, celelalte state membre îl ajuta si ii oferă asistenta prin toate mijlocele care le
stau la dispoziţie.
- Spaţiul de libertate, securitate si justiţie intra in sfera de aplicare a dreptului
comunitar, iar co decizia si majoritatea calificata sunt extinse, deşi iniţiativele din partea
statelor membre roman posibile in anumite cazuri. Integrarea in sfera legislaţiei comunitare
este combinata cu anumite proceduri de "frânare de urgenta", care sa permită statelor membre
sa adreseze anumite probleme Consiliului European, atunci când sunt in joc interesele lor
vitale in acest domeniu. In aceste cazuri, se facilitează cooperarea consolidata. Sunt prevăzute
excepţii pentru Regatul Unit si Irlanda (mecanismele de opt-in/opt-ouţ) in protocoale
specifice.
- O noua clauza "sociala" orizontala garantează ca, in definirea si aplicarea politicilor
sale, Uniunea va lua in considerare cerinţe precum promovarea unui "nivel ridicat de ocupare
a forţei de munca", "protecţia sociala adecvata", "lupta împotriva excluderii sociale" si un
"nivel ridicat de educaţie, formare si protecţie a sănătăţii umane".
- Ierarhizarea normelor este păstrata prin distincţia care se face intre actele legislative,
actele delegate si actele de punere in aplicare, deşi termenii de "lege" si "lege-cadru" au fost
abandonaţi in favoarea păstrării terminologiei actuale (directive, regulamente si decizii).
Parlamentul si Consiliul vor avea competente egale in ceea ce priveşte definirea modalităţilor
de control al actelor delegate si al celor de punere in aplicare (comitologie).
 Pentru a intra in vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie sa fie ratificat de câtre statele
membre. Uniunea Europeana si-a stabilit ca data de adoptare 1 ianuarie 2009, astfel incot
Tratatul sa se aplice înainte de alegerile parlamentare din iunie 2009. Ungaria a fost prima tara
care a ratificat Tratatul chiar in decembrie 2007, fiind urmata de alte câteva state membre:
Franţa, Malta, România si Slovenia.
Până la acest moment, 25 din statele membre au finalizat procedurile parlamentare de
ratificare a Tratatului de la Lisabona. România este unul dintre primele state membre care au
ratificat Tratatul, Parlamentul României finalizând procedura de ratificare la data de 4
februarie a.c.
La 12 iunie a.c., Irlanda a respins acest document, prin referendum. Consiliul
European de vară (Bruxelles, 19-20 iunie a.c.) a luat notă de acest rezultat, precum şi de faptul
că procesul de ratificare va continua în celelalte state membre.

Bibliografie
1. Fișe descriptive despre Uniunea Europeana – Tratatul de la Lisabona
2. Ro.wikipedia.org – Tratatul de la Lisabona
3. Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE, 1992, Maastricht).