Sunteți pe pagina 1din 1

Funcţiile consulare.

1. Expuneţi noţiunea funcţiilor consulare.


2. Clasificaţi funcţiile consulare.
3. Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte.

1. Reprezintă anumite sarcini și scopuri care sunt exercitate de către posturile consulare. Ele sînt exercitate, de
asemenea, de misiunile diplomatice, în conformitate cu prevederile prezentei Conventii de la Viena 1963.
Persoanele însărcinate de a exercita funcțiile consulare sunt funcționarii consulari.
2. FUNCŢIILE CONSULARE
 protejarea intereselor statului trimiţător şi ale conaţionalilor săi, persoane fizice sau juridice, în statul de
reşedinţă, în limitele admise de dreptul internaţional;
 favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între cele două state şi
promovarea relaţiilor amicale între ele;
 informarea prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice
din statul de reşedinţă, prin rapoarte către guvernul statului trimiţător şi prin oferirea de informaţii persoanelor
interesate;
 eliberarea paşapoartelor şi a documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, vize şi alte documente
corespunzătoare persoanelor care doresc să se deplaseze în statul trimiţător;
 acordarea de ajutor şi asistenţă, cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, conaţionali;
 să acţioneze în calitate de notar, de ofiţer de stare civilă şi în alte funcţii similare, precum şi în funcţii
administrative, în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se opun;
 apărarea intereselor succesorale ale cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice şi juridice, de pe teritoriul
statului de reşedinţă, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
 apărarea intereselor minorilor şi incapabililor conaţionali, în mod deosebit în ceea ce priveşte instituirea tutelei
sau curatelei, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
 reprezentarea conaţionalilor sau luarea măsurilor de asigurare a reprezentării lor în faţa instanţelor
judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă, în conformitate cu legile acestuia, inclusiv adoptarea
de măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor şi intereselor propriilor cetăţeni când, datorită absenţei lor sau
din altă cauză, nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele;
 acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor arătate mai sus, precum şi echipajelor acestora

S-ar putea să vă placă și