Sunteți pe pagina 1din 1

Șeful oficiului consular.

1. Dați noțiunea de oficiu consular.


2. Stabiliți clasele consulare.
3. Evaluaţi procesul de investire în funcție a șefului misiunii diplomatice permanente.

1. Activitatea consulară a statelor este reglementată de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare
din 1963 care, printre altele, în articolul 1 dă definiţiile terminologiei consulare. Astfel, prin post consular
se înțelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenție consular. Posturile consulare diferă
după rang şi categorie. Rangul postului consular este în funcţie de clasa şefului postului consular>
consulatul general este condus de un consul general, consulatul este condus de un consul,
2. Convenţia de la Viena din 1963 stabileşte patru clase ale şefilor posturilor consulare (art. 9):
a) consuli generali;
b) consuli;
c) viceconsuli;
d) agenţi consulari.

3. Numirea agenţilor diplomatici este un atribut al suveranităţii statului acreditant, iar admiterea presupune
consimţământul statului acreditar.
Pentru aceasta, este necesară îndeplinirea a două proceduri specifice: agrementul şi acreditarea.
Agrementul este procedura prin care statul acreditant se informează la statul acreditar dacă persoana aleasă pentru a
fi numită şef de misiune este persona grata (persoană dezirabilă). Această procedură este obligatorie pentru statul
acreditant înainte de numirea oficială. Statul acreditar poate să refuze acordarea agrementului fără a fi obligat să
comunice motivele refuzului. Decizia cu privire la agrement este luată de şeful statului, pentru şefii de misiune din
primele două clase, şi de ministrul afacerilor externe, pentru cei din a treia clasă.
Acreditarea este procedura prin care statul acreditant acordă calitatea de şef de misiune diplomatică persoanei care
a primit agrementul de la statul acreditar. Ea este concretizată în scrisorile de acreditare, care conţin declaraţia
statului acreditant în acest sens şi constituie documentul prin care se atestă calitatea oficială a şefului de misiune
diplomatică. Scrisorile de acreditare sunt semnate de şeful statului acreditant şi adresate şefului statului acreditar
pentru primele două clase de şefi de misiune diplomatică şi sunt prezentate personal de cei acreditaţi, moment în
care, practic, sunt învestiţi cu exerciţiul deplin al funcţiilor.
Pentru ceilalţi diplomaţi nu se cere agrement şi nici nu se prezintă scrisori de acreditare, dar este necesar
consimţământul statului acreditar.

PERSONA NON GRATA


….

S-ar putea să vă placă și