Referat

La unitatea de curs:Drept diplomatic si consular

Tema:Particularită țile activită ții consulare a Republicii
Moldova

Realizat:Cebotari Mihaela,DR52R
Coordonator:Ț ară lungă Victoria,doc.,conf.univ.
 Cuprins:

1. Introducere
2. Izvoarele dreptului consular
3. Modul de stabilire și funcționare a relațiilor
consulare
4. Oficiul Consular( consulatul)
5. Imunități și privilegii
6. Funcțiile oficiilor consulare
7. Oficiile consulare ale Republicii Moldova
8. Concluzie
 1.Introducere

Definiţia dreptului consular este acea parte a dreptului internaţional public care
reprezintă totalitatea normelor şi regulilor care reglementează relaţiile consulare dintre
state, organizarea şi funcţionarea oficiilor consulare, precum şi cele care se referă la
statutul juridic al oficiilor consulare şi a personalului acestora. Din punct de vedere istoric,
relaţiile şi activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică, pentru că, din
momentul în care au început să se dezvolte relaţiile comerciale şi oamenii au început să
călătorească în alte ţări, unii dintre ei stabilindu-şi chiar reşedinţe într-o altă ţară, au apărut
probleme legate de statutul lor, de protecţia lor şi de promovarea intereselor lor în ţările în care
trăiau. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabileşte mecanismele
care funcţionează pentru a realiza un obiectiv foarte precis, acela de protejare a cetăţenilor şi
a intereselor lor, precum şi a intereselor statului trimiţător. Deosebirile dintre activitatea
oficiilor diplomatice şi cele consulare Deosebirea fundamentală care există între activitatea
oficiilor diplomatice şi a celor consulare este aceea că, în timp ce oficiile diplomatice au ca
misiune principală, promovarea intereselor statului acreditant şi a instituţiilor sale în ţările în
care sunt acreditate, oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei
ţări care se ocupă, pe lângă aceste aspecte, şi de protejarea şi reprezentarea intereselor
cetăţenilor din ţara respectivă în străinătate. A doua deosebire importantă între dreptul
consular şi cel diplomatic este aceea că, în materie de drept diplomatic, regulile
fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept
internaţional , în timp ce în cazul dreptului consular, o parte importantă a normelor
aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea
oficiilor consulare, atât statul trimiţător cât şi statul primitor.

2. Izvoarele dreptuli consular

Ca în toate domeniile de reglementare a dreptului internaţional public, unul din

izvoarele principale ale dreptului consular îl reprezintă cutuma internaţională, care s-a
creat de fapt, chiar înainte de apariţia unor cutume referitoare la activitatea oficiilor
diplomatice. Cutuma internaţională are un rol important, mai ales din momentul în care a
început să fie codificată, luând forma unor convenţii internaţionale scrise, tratate bilaterale sau
multilaterale, care constituie al doilea izvor important al dreptului consular. Cea mai
însemnată convenţie de codificare a dreptului consular este Convenţia de la Viena1, cu
privire la relaţiile consulare, semnată la 24 aprilie 1963, cu ocazia Conferinţei Naţiunilor
Unite asupra relaţiilor consulare, care s-a reunit la Viena în perioada 4 martie-22 aprilie
1963. În cea de-a doua categorie de izvoare ale dreptului consular, pe lângă tratatul
multilateral (Convenţia de la Viena care a codificat regulile cutumiare), există şi un număr
însemnat de acorduri bilaterale încheiate de ţările care doresc să-şi deschidă oficii consulare.
Deschiderea de oficii consulare se face pe baza unor acorduri care se încheie între statul
acreditant şi statul acreditar, acorduri care conţin reguli şi norme referitoare la
organizarea, funcţionarea, imunităţile şi privilegiile oficiilor consulare. Pe lângă Convenţia de
la Viena, convenţie fundamentală, care cuprinde reglementările de bază în materie consulară,
există şi o convenţie europeană cu privire la funcţiile consulare, încheiată în 1967, şi care
a urmărit să adapteze prevederile generale ale Convenţiei de la Viena la cutuma, la
practica europeană. Convenţia europeană asupra funcţiilor consulare din 19672, spre deosebire
de Convenţia de la Viena este mai limitată, în primul rând pentru faptul că părţi la această
convenţie sunt numai statele europene, şi în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de
reglementare este mai limitat, în sensul că el se referă doar la funcţiile consulare şi nu
tratează problemele generale, în ansamblul lor, ale activităţii consulare.

3. Modul de stabilire și funcționare a relațiilor consulare

Relaţiile consulare reprezintă un raport între state, care se stabileşte în interesul cetăţenilor
acestor state şi a dezvoltării relaţiilor economice dintre ele, un raport care are caracter
convenţional, este bazat pe acordul statelor (al statului trimiţător şi al statului primitor) şi sunt
caracterizate de principiile reciprocităţii, caracterului direct şi al celui bilateral. a - Stabilirea
relaţiilor consulare. Potrivit articolului 2 al Convenţiei de la Viena, stabilirea relaţiilor consulare
între state se face pe baza consimţământului mutual al acestora. Acordul se realizează pe baza
notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă ţară,
notificare acceptată de celălalt stat, constituind astfel împreună, acordul pentru stabilirea de
relaţii consulare între cele două ţări. Ca regulă generală, se consideră că în cazul în care două
ţări au decis să stabilească relaţii diplomatice între ele, în afară de situaţia în care în înţelegerea
respectivă se specifică altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relaţii diplomatice
implică şi consimţământul acestora pentru relaţiile consulare şi nu este necesară încheierea unui

1
Convenţia de la Viena,24 aprilie 1963
2
. Convenţia europeană asupra funcţiilor consulare din 1967
acord special pentru stabilirea de relaţii consulare. b - Întreruperea sau încetarea relaţiilor
diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu şi ruperea relaţiilor
consulare. În numeroase cazuri, chiar dacă statele au decis să rupă relaţiile lor
diplomatice, relaţiile consulare au continuat, pentru că ele sunt relaţii între două state
concepute să servească interesele cetăţenilor acestor ţări. Relaţiile consulare pot ajunge să
înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care, pe baza aceluiaşi
acord, statele hotărăsc să nu mai întreţină asemenea relaţii.

4. Oficiul consulato(consulatul)

Oficiul consular este un organ autonom, care se creează pentru a permite exercitarea
funcţiilor consulare prevăzute în Convenţia de la Viena şi în acordurile bilaterale încheiate de
statele respective.

Fiecare oficiu consular are un sediu, o circumscripţie şi de asemenea, un anumit rang, de

precădere o clasă, care sunt fixate de către statul trimiţător şi supuse aprobării statului de
reşedinţă. Deschiderea unui oficiu consular înseamnă în primul rând, prezentarea unei cereri
în care se specifică oraşul în care se doreşte înfiinţarea lui, în al doilea rând, există obligaţia
de a propune o anumită zonă (circumscripţie) din teritoriul ţării care va fi arondată la
postul consular respectiv şi clasa consulatului, iar toate acestea împreună, trebuie să
obţină aprobarea statului de reşedinţă. Orice modificare ulterioară în legătură cu clasa
oficiului consular, cu locul său de reşedinţă şi cu circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea
nu se poate face decât cu consimţământul statului de reşedinţă, care este necesar şi în cazul
în care un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenţie consulară, într-o altă localitate
decât cea în care şi-a stabilit sediul.

Misiunile diplomatice pot şi ele exercita funcţii consulare, din acest punct de vedere existând
două mari categorii de oficii consulare, cele care funcţionează în cadrul misiunilor
diplomatice din capitalele ţărilor şi în cadrul cărora este desemnat un diplomat şi se creează
o structură care se ocupă de relaţii consulare şi a doua categorie, consulatele speciale, care se
înfiinţează în alte oraşe decât capitala, cu circumscripţii foarte bine stabilite şi încadrate cu
personal corespunzător.

Personalul oficiului cosular este compus din şeful consulatului, din funcţionari consulari şi
angajaţi, împreună cu personalul de serviciu. Acest personal al oficiului consular este
numit de către statul trimiţător care notifică statului de reşedinţă numele şi prenumele,
categoria şi clasa funcţionarilor consulari şi circumscripţia în care urmează să funcţioneze.
 Potrivit articolului 9 din Convenţia de la Vienai, şefii posturilor consulare sunt
repartizaţi pe patru clase care cuprind: consuli generali, consuli, viceconsuli şi agenţi
consulari. Şeful unui post consular ocupă o poziţie deosebită în cadrul oficiului consular,
indiferent de modul în care este el definit, de clasa pe care o are şi este numit de către statul
trimiţător, dar, pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea, are nevoie de acordul statului
primitor, pe teritoriul căruia urmează să funcţioneze. Modalităţile prin care sunt numiţi
şefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi şi regulamente care ţin atât de statul trimiţător, cât
şi de cele ale statului primitor. Şeful unui oficiu consular, în momentul în care este numit,
primeşte un document din partea celui care l-a numit sub forma unei scrisori sau a unui
act similar care atestă calitatea în care a fost trimis. Acest document este trimis pe cale
diplomatică sau pe orice altă cale corespunzătoare, guvernului din statul pe teritoriul căruia
şeful postului consular urmează să-şi exercite funcţiunile şi dacă statul de reşedinţă îl acceptă, el
poate să-şi ia în primire postul respectiv.

Exequatorul este o autorizaţie specială pe care statul de reşedinţă o acordă şefului oficiului
consular şi prin care certifică dreptul acestuia de a-şi exercita funcţiile sale. Statul de
reşedinţă care refuză să elibereze un exequator nu este obligat să comunice statului
trimiţător care sunt motivele refuzului său. Se consideră că exequatorul este un act discreţionar
pe care orice stat de reşedinţă are dreptul să-l adopte sau nu, şi care nu trebuie motivat în nici un
fel de către funcţionarii săi.

Din momentul în care şeful unui post consular este acceptat, statul pe teritoriul căruia îşi
desfăşoară el activitatea are obligaţia să informeze imediat autorităţile competente din
circumscripţia sa consulară şi, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din
Convenţia de la Viena3, are obligaţia să adopte toate măsurile necesare pentru a-i permite să-
şi realizeze sarcinile şi obligaţiile care îi revin în această calitate.

Există şi posibilitatea exercitării temporare a funcţiei de şef de post consular, în

condiţiile în care şeful numit este împiedicat să-şi îndeplineasă funcţiunile sale, sau, în
cazul în care postul său este vacant, se poate numi un „gerant” interimar care acţionează cu
titlul provizoriu de şef al postului consular respectiv.

Încetarea activităţii unui şef de oficiu consular sau a oricărui diplomat care funcţionează
în cadrul lui, se poate face prin retragere de către statul care l-a trimis, statul respectiv având
posibilitatea să-l înlocuiască şi să-i încheie astfel misiunea. În foarte multe servicii diplomatice
există perioade fixe de timp în care un diplomat lucrează în serviciul diplomatic exterior
3
Ibidem
sau în cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani. O altă posibilitate de încetare a activităţii este
aceea de a fi declarat „persona non grata” şi toate celelalte situaţii prin care activitatea
poate înceta (cazuri de îmbolnăviri, decese, etc.).

5.Imunitati si privilegii

Convenţia de la Viena din 1963 cu privire la relaţiile consulare afirmă că temeiul imunităţilor
şi privilegiilor consulare este de a crea condiţii optime pentru îndeplinirea eficientă a
funcţiilor de către organele consulare în numele statelor lor, astfel că modul în care
convenţia reglementează imunităţile şi privilegiile consulare apropie acest statut de cel din
dreptul diplomatic. În cadrul Convenţiei de la Viena din 1963, imunităţile şi privilegiile
consulare sunt împărţite în două categorii, respectiv:

- înlesnirile, privilegiile şi imunităţile oficiului consular (folosirea drapelului şi stemei

naţionale, scutirea oficiilor consulare de taxe fiscale, inviolabilitatea localurilor consulare,
arhivei şi documentelor consulare, a corespondenţei, a curierului şi valizei consulare) şi

- înlesnirile, privilegiile şi imunităţile funcţionarilor consulari (inviolabilitatea

personală, cu excepţia funcţionarilor consulari care pot fi puşi în stare de arest sau detenţie
preventivă, în caz de crimă gravă şi în baza unei hotărâri judecătoreşti, scutirea de taxe vamale
pentru obiectele de uz personal şi control vamal).

Pentru îndeplinirea funcţiilor consulare, oficiul consular se bucură de privilegii şi

imunităţi. Există două categorii de funcţionari consulari, respectiv cei de carieră şi cei onorifici.
Convenţia de la Viena face distincţie între actele săvârşite de funcţionarul consular în
exerciţiul funcţiilor sale oficiale şi cele comise în afara acestor atribuţii, recunoscând
imunitate de jurisdicţie numai pentru actele oficiale.

Din acest punct de vedere, funcţionarul consular se deosebeşte de agentul diplomatic, care
se bucură de imunitate de jurisdicţie absolută. În ceea ce priveşte actele personale,
acestea sunt supuse în întregime jurisdicţiei statului primitor.

Seful de oficiu consular, funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii

personalului de serviciu nu sunt supuşi jurisdicţiei penale, civile şi administrative a
statului de reşedinţă pentru orice act îndeplinit în exercitarea atribuţiilor oficiale.
Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare
şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor
consulare - imunitate partiala.
 Funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi unei limitări a libertăţii lor personale
decât în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin excepţie aceştia nu pot fi puşi în
stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei
hotărâri a autorităţilor judiciare competente. Statul primitor are obligaţia de a-l informa pe
şeful oficiului consular ori de câte ori va fi luată o măsură privativă de libertate sau de urmărire
penală împotriva unui membru al oficiului consular, iar dacă cel în cauză este chiar şeful de post
consular, statul trimiţător va fi informat pe cale diplomatică.

Spre deosebire de membrii misiunii diplomatice, funcţionarii consulari şi ceilalţi membrii ai

oficiului consular nu sunt scutiţi de obligaţia de a depune ca martori în justiţie şi în cursul
procedurilor administrative, obligaţie care este frecvent înscrisă şi în legislaţiile naţionale,
cum ar fi în Anglia, Brazilia etc. Funcţionarii consulari sunt scutiţi de obligaţia de a presta
jurământ.

6.Funcțiile oficiilor consulare

Funcţiile consulare reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale personalului

acestora. Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două
categorii:

–funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;

–funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor, cel pe teritoriul căruia îşi desfăşoară
activitatea.

Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în convenţiile
bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parte importantă a acestor
convenţii consulare se concentrează tocmai pe funcţiile asupra cărora cele două state îşi dau
acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare.

Clasificarea funcţiilor consulare:

După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi:

– funcţii cu caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice;

Exista si situatii exceptionale, in ceea ce priveste exercitarea de funcţii diplomatice de către

oficiile consulare, care are insa un caracter excepţional şi derogatoriu. Ea priveşte numai
cazul în care un stat nu dispune de misiune diplomatică în ţara respectivă sau, dintr-un
motiv sau altul, misiunea diplomatică nu funcţionează – art. 17 – Conventia de la Viena.

In ceea ce priveste functiile cu caracter politic, altele decat cele diplomatice, oficiile
consulare au ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor prieteneşti, promovarea cooperării în diverse
domenii, apărarea intereselor statului trimiţător şi activitatea de informare asupra situaţiei
economice, politice şi sociale din ţara în care funcţionează consulatul respectiv. De
asemenea, apărarea intereselor statului în străinătate, inclusiv prin încheierea de convenţii,
tratate internaţionale, este unul dintre obiectivele activităţii consulare, precum şi activitatea
de informare prin toate mijloacele licite asupra condiţiilor şi evoluţiei vieţii comerciale,
economice, culturale şi ştiinţifice, rapoartele întocmite pe aceste teme fiind prezentate
guvernului român şi chiar persoanelor interesate de aceste informaţii. Misiunea de informare
a consulatelor, nu urmăreşte doar să transmită evaluări ale situaţiilor din ţara pe teritoriul
căreia îşi desfăşoară activitatea, guvernului statului trimitator ci, urmăreşte să pună la
dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în ţara respectivă toate informaţiile care le sunt
necesare pentru a evita problemele care se creează în asemenea cazuri.

- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimiţător

şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea;

Această activitate de promovare este una dintre activităţile cele mai importante , iar
consulii au această preocupare prioritară de a recomanda, de a descoperi posibilităţile concrete
de dezvoltare ale schimburilor şi de a recomanda parteneri în ţara respectivă.

– funcţii culturale; foarte multe consulate înglobează minicentre culturale, având o

activitate culturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde funcţia
consulară de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante;

Organizarea de acţiuni: expoziţii, turnee, spectacole, concerte, pe scurt, tot ceea ce ţine de
organizarea unor evenimente care să permită proiectarea unei imagini despre dezvoltarea şi
evoluţia culturală intr-un domeniu specific de activitate. Preocuparea este de a organiza aceste
acţiuni pe domeniile în care mesajul trece uşor pentru că este într-un limbaj universal: artele
plastice şi muzica clasică. Menţinerea relaţiei cu artiştii naţionali care trăiesc în zona respectivă
Negocierea acordurilor culturale, acorduri care se încheie între state, care prevăd acţiuni,
schimburi comune de expoziţii, de trupe, inclusiv probleme financiare, etc

- funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se

concentrează în principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat, consulatele
se preocupă de problemele cetăţenilor. Ele includ de asemenea, funcţii administrative,
funcţii de stare civilă, notariale, jurisdicţionale şi funcţii care se referă la marina comercială,
nave şi aeronave şi la obligaţii militare.

Funcţiile consulare sunt prevăzute în Convenţia de la Viena, de asemenea, convenţiile

bilaterale încheiate de state au capitole importante care se referă la funcţiuni şi totodată,
există o practică internaţională a statelor care stabileşte funcţiile unui oficiu consular.

7.Oficiile consulare ale Republicii Moldova

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova acreditate în străinătate:

1. Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan

2. Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria
3. Ambasada Republicii Moldova în Republica Belarus
4. Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei
5. Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă
6. Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Macedonia şi Albania
7. Ambasada Republicii Moldova în Canada
8. Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză
9. Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă
10. Ambasada Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană
11. Ambasada Republicii Moldova în Republica Estonia
12. Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză
13. Ambasada Republicii Moldova în Republica Federală Germania
14. Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt pe Main
15. Consulatul Republicii Moldova la Padova (Republica Italiană)
16. Ambasada Republicii Moldova în Japonia
17. Ambasada Republicii Moldova în Republica Letonia

8.Concluzie
 Din punct de vedere personal,consider,că activitățile consulare cît și oficiile consulare
prezente în cadrul tuturor statelor care mențin relații diplomatice cu Republica Moldova,sunt
strict necesare.Prezența oficiilor consulare pe teritoriul statelor enumerate mai sus,au o anumită
importanță pentru cetățenii Republicii Moldova.În cadrul acestor oficii,cetățenilor li se aduc mai
multe privilegii.Ca exemplu,conaționalii noștri au posibilitatea sa își ridice actele de identitate
prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale Republicii
Moldova.Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova au competenţa de a
acorda asistenţă oricărui cetăţean moldovean indiferent de statutul său în ţara în care se
află.Cetăţenii Republicii Moldova se pot adresa la misiunile diplomatice sau oficiile consulare
ale Republicii Moldova solicitarea autorizării emigrării, soluționarea problemelor de cetăţenie,
etc.
i
Convenția de la Viena,24 aprilie 1963