PROIECT LA ADMINISTRAȚIE CONSULARĂ

TEMA

Relațiile consulare și funcțiile consulare

2021
CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................... 1

1. RELAȚIILE CONSULARE…………………………………………...................... 5
1.1. Notiune................................................................................................................... 7
1.2. Stabilirea relatiilor consulare.............................................................................. 7
1.3. Incetarea relatiilor consulare.............................................................................. 8
2. FUNCȚIILE CONSULARE...................................................................................... 9
2.1. Notiune ………………………………………………………………………….. 9
2.2. Trăsăturile funcțiilor consulare...........................................................................
2.3. Clasificarea funcțiilor consulare.......................................................................... 10
2.4. Conținutul funcțiilor consulare...........................................................................
2.5. Încetarea funcțiilor consulare..........................................................................

CONCLUZII................................................................................................................ 12

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................... 13

1
 INTRODUCERE

Dreptul consular, ca o parte a dreptului internaţional, reprezintă totalitatea normelor şi

regulilor care reglementează relaţiile consulare, organizarea şi funcţionarea oficiilor consulare,
statutul juridic al oficiilor consulare şi al personalului acestora.1
Din punct de vedere al evoluției istorice 2, relațiile și activitatea consulară au apărut înainte
de activitatea diplomatică, deoarece, atunci când au început să se dezvolte relațiile comerciale, iar
oamenii au început să călătorească în alte țări, unii dintre ei stabilindu-și chiar resedințe în altă țară,
au apărut probleme legate de statutul acestora, de protecția lor și de promovarea intereselor lor în
țările în care trăiau.
Relațiile consulare, ca parte a relațiilor internaționale, sunt conduse de către normele
de drept internațional, totodată fiind la început, reglementate prin cutumă.
Considerăm, așadar, categoriile de izvoare ale dreptului internațional (care constituie genul)
ca aparținând și dreptului consular (care reprezintă specia)3.
Relațiile consulare însumează un sistem de legături atât complexe cât și multiple, care duce
la implicarea de relații de colaborare și încredere reciprocă.
La baza acestor relații consulare stau caracteristici care țin atât de interesele politico-juridice
generale, cât și de cele care sunt de esența activității consulare precum asigurarea protecției și
asistenței consulare.
Astfel, la 24 aprilie 1963, a fost adoptată, Convenţia cu privire la relaţiile consulare4.
Normele privind relaţiile consulare şi activitatea oficiilor consulare au fost codificate prin
Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare, acesta fiind și cel mai important act
internațional care a fost adoptat în acest domeniu. Din multe puncte de vedere aceasta este paralelă
şi urmează mutatis mutandis prevederile Convenţiei din 1961 privind relaţiile diplomatice.
În acest context menţionăm şi Convenţia europeană privind funcţiile consulare din 1967,
încheiată în cadrul Consiliului Europei. A fost concepută ca o codificare regională şi se referă doar
la funcţiile consulare, considerându-se că materia privilegiilor şi imunităţilor consulare este
reglementată prin Convenţia din 1963.
Această Convenţie reprezintă atât o expunere clară a normelor de drept cutumiar existente,
iar, din unele puncte de vedere, o dezvoltare continuă a dreptului internaţional.
Convenţia din 1963 reprezintă dreptul cutumiar în materia relaţiilor consulare.
Prevederile Convenţiei de la Viena sunt prețuite, pentru viitor, un nivel minimum sub care
nu se poate coborî.
Funcțiile și atribuțiile reprezentanților consulari pot fi stabilite atât prin cutume, tratate, cât
și prin practica statelor, acestea putând să varieze în funcție de nevoile relațiilor bilaterale.
Chiar dacă au avut loc multe discuții în doctrină cu privire la funcțiile consulare nu s-a putut
reuși adoptarea unei enumerări complete a acestora. De acest lucru ne putem da seama din cuprinsul
art. 5 al Convenţiei de la Viena din 1963 care se referă al faptul că reprezentantul consular  ,,poate
indeplini orice funcții incredințate oficiului consular de către statul trimițător, în masura în care nu
sunt interzise de statul de reședință"5.
Denumirea privind funcțiile consulare a fost adoptată atât de Convenția de la Viena din 24
aprilie 1963 privind funcțiile consulare, precum și de Convenția de la Paris din 1967 privind
funcțiile oficiilor consulare.
În Regulamentul Consular care a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 760 din 1999,
funcțiile consulare sunt denumite ’’competente’’.
1
Anghel,Ion., Dreptul diplomatic şi dreptul consular, Editura Universul Juridic, 2011, p. 691
2
Demetrescu, Camil, Note-Relatări, Ediţie Îngrijită De Nicolae C. Nicolescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001,
p. 33
3
Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea, 2000, p.194
4
Convenţia a intrat în vigoare în anul 1967. România a ratificat Convenţia prin Decretul Consiliul de Stat Nr. 481/1971,
publicat în Buletinul Oficial nr.10 din 28 ianuarie 1972.
5
A se vedea art. 5 din Convenția din 1967.
2
 1. RELAȚIILE CONSULARE

1.1. Noțiune

În relaţiile internaţionale un loc aparte îl ocupă relaţiile consulare stabilite de state pentru
colabor area lor în domeniul protecţiei propriilor cetăţeni, prin punerea în aplicare a unor
reguli proprii cu privire la drepturile care le sunt recunoscute.
Relaţiile consulare sunt acele raporturi între state, având un caracter bilateral, și putând fi
stabilite ca urmare a practicării funcţiilor consulare de către organele externe specializate ale
acestora, în scopul protecţiei concetățenilor atunci când aceştia se află în străinătate.
Relaţiile consulare se aseamănă cu relaţiile diplomatice, ambele fiind relaţii între state,
această asemănare poate rezulta şi din interferenţele care apar între activitatea diplomatică şi
activitatea consulară.
Relaţiile consulare pot exista de la data când a avut loc actul prin care ele au fost stabilite
sau de la orice altă dată convenită de părţi.
Subiectele relaţiilor consulare pot fi numai statele.
Prin expresia "relatii consulare", se întelege raporturile stabilite între două state, rezultând
din exercitarea funcțiilor consulare de către organele acestora.
În acceptiunea lor cea mai largă, relațiile consulare constituie forma pe care relațiile dintre
două state o Îmbracă, pentru a putea ajunge la existența pe terioriul unuia dintre cele două state, a
unor organe speciale al celuilalt stat, având rolul de a de a exercita funcții consulare.
În Comentariul de la Proiectul de convenție pentru codificarea dreptului consular (art.2),
prin expresia"relatii consulare", se stabilește că ar trebui să înțelegem raporturile care se nasc între
două state din faptul că funcțiile consulare sunt exercitate de către organe ale unui stat pe teritoriul
altui stat.
Definițiile prezentate provoacă anumite rezerve în ceea ce privește rigoarea lor științifică,
deoarece se ridică problema dacă existența pe teritoriul statului de reședință a organelor consulare
ale statului trimitato constituie conditia sine qua non a stabilirii relatiilor consulare. Existenta
relațiilor consulare nu se confundă cu aceea a oficiilor consulare.
Plecând de la acestă concluzie, am putea susține că în lipsa unor oficii consulare, nu ar
exista relatii consulare, chiar și atunci când două state le-au stabilit formal și expres, printr-un acord
international, ceea ce este greșit.
Ori, dacă am concluziona că, între cele două state s-a încheiat o convenție printre care se
regăsește și infiintarea de consulate, am putea spune că nu exista relaț ii consulare, deoarece oficiile
consulare nu au fost încă înființate.
Dacă am porni de la acest raționament am concluziona princă misiunile diplomatice
exercită funcții consulare chiar dacă nu există relații consulare.
Anghel I. consideră că cea mai importantă greșeală care se face este aceea a confundprii
relațiilor consulare cu existența organelor care le concretizează , deoarece dacă existența
consulatelor înseamnă principala modalitate de materializare, lipsa consulatelor totuși nu poate
elimina existența relațiilor consulare.
În vederea evitării anumitor confuzii dintre relațiile consulare, ca relații între state și
diferitele raporturi care se stabilesc țntre autoritățile statului de reședință și organele consulare cu
ocazia înființării lor, a acordării protecției și asistenței consulare, precum și a oricărei activități 6
oficiale desfățurate de către aceste organe, ar trebui să definim relațiile consulare ca fiind acele
relații care se realizează între statele care au convenit sa colaboreze între ele în domeniul consular.
Stabilirea şi încetarea relaţiilor consulare poate fi o acţiune independentă de stabilire şi
încetare a relaţiilor diplomatice. Poate apărea situaţia în care între două state să existe relaţii
diplomatice, dar să nu existe pentru o anumită perioadă de timp, relaţii consulare.
Așadar, concomitent, pot exista relaţii consulare între state în absenţa relaţiilor diplomatice.
6
Anghel,Ion.M,Drept diplomatic si consular,Ed.a 2.a,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2002 pp 719,725
3
1.2. Stabilirea relațiilor consulare

Relatiile consulare se stabilesc între state pe baza principiului  consimtamantului

mutual (art. 2 al Conventiei de la Viena din 1963) 7 .
Stabilirea relațiilor consulare are loc, în baza și prin acordul intervenit între statele în cauză.
În Conventia de la Viena, acest principiu fundamental se găsește formulat astfel:
”Stabilirea relațiilor consulare între state se face prin consimțământ reciproc”.
Așadar, se referă la caracterul nelipsit și evident al acordului ca bază juridică a stabilirii
relațiilor consulare deoarece nu pot exista relații consulare, atunci când lipseste acest consimțământ,
convergent, în acest sens.
Rangul de act, esențial, conventional izvorăște din considerente de principiu și de ordin
practic.
Relaţiile consulare8 se stabilesc între două state. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din
acordul încheiat în acest scop de cele două state9.
Dacă nu există obiecții din partea celor două care convin să stabilească relaţii diplomatice,
stabilirea relaţiilor diplomatice trebuie să implice şi stabilirea relaţiilor consulare 10. De aceea, se
consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare.
De regulă, se socotește că, atunci când două ţări au hotărât să stabilească relaţii diplomatice
între ele, în afară situației în care în înţelegerea respectivă se specifică altfel, acordul lor reciproc
pentru stabilirea de relaţii diplomatice implică şi consimţământul acestora pentru relaţiile consulare,
prin urmare nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea de relaţii consulare.
Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe
teritoriul celuilalt. În esenţă, statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice, în
această sferă, principiul reciprocităţii.
Statele pot, în conformitate cu dreptul consular, să instituie reciproc, în relaţiile bilaterale,
tratamente favorabile11.
Reciprocitatea reprezintă un mod specific de aplicare a normelor de drept diplomatic și
consular, în sensul că, daca un stat nu respectă obligatiile stabilite prin convențiile bilaterale care nu
sunt de ,,jus cogens" (,,drept imperativ"), atunci statul care s-a simțit lezat de aceasta nerespectare
are dreptul să aplice reciprocitatea.
Pe plan european, reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca
funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul
propriu12.
Astfel, specificul dreptului consular este acela de a se aplica principiul reiprocității, acesta
fiind necesar pentru a impune un anumit mod de comportare.
Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care
au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să se realizeze prin consimţământ mutual.
Ca primă urmare, relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar
impune relaţiile consulare altui stat, atâta timp cât statele se recunosc ca fiind state suverane egale.

7
http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/RELATIILE-CONSULARE43992.php
8
Diaconu, Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, Vol.III,2005, București, P. 356
9
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 că:,, Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin
consimţământ reciproc,,
10
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 alin(2),, Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor
diplomatice între două state implică, dacă nu există o indicaţie contrară, consimţământul pentru stabilirea de relaţii
consulare.
11
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 72 alin (2),,… nu vor fi considerate ca discriminatorii … b)
acordarea reciprocă, prin cutumă sau prin acord, a unui tratament mai favorabil…,,
12
Convenţia europeană privind funcţiile consulare prevede în art. 44,, … Nici o Parte Contractantă nu poate
pretinde,invocând prezenta Convenţie, ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii
a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite,,
4
 În legătură cu a doua urmare, statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei
discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state, dacă de
pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al statului de reşedinţă
aflat în situaţie de stat trimiţător. De altfel, statele îşi pot trata posturile consulare reciproc
asemănător, potrivit convenţiilor bilaterale13.
Specific pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice 14, a ordinii
juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă, de fapt coexistenţa pe acelaşi
teritoriu a două ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor
străini.

1.3. Încetarea relațiilor consulare

Încetarea relațiilor consulare printr-un act de voință al uneia dintre părți trebuie sa fie
întotdeauna un act exprimat clar și neechivoc fiindcă efectele pe care le produce sunt dintre cele mai
grave. De aceea dacă există o prezumtie de stabilire a relațiilor consulare, nu există în schimb și o
prezumție de încetare a lor.
Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963 stabileşte, în articolul 2,
alineatul 3, că „ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor
consulare”.
În cele mai multe cazuri, chiar dacă statele au decis să rupă relaţiile lor diplomatice, relaţiile
consulare au continuat, deoarece ele sunt relaţii între două state care sunt concepute pentru a servi
intereselor cetăţenilor acestor ţări.
Regula stabilită la Viena a avut ca urmaare într-o serie de cazuri cand relațiile consulare au
fost reținute, deși cele diplomatice au fost rupte, iar alteori relațiile consulare au fost menținute in
fapt.15
Relaţiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau
în cazul în care, pe baza aceluiaşi acord, statele hotărăsc să nu mai întreţină asemenea relaţii.
Deosebit de important este ca în promovarea relaţiilor şi a imaginii culturale să se asigure un
echilibru între promovarea culturii tradiţionale şi promovarea culturii culte, împletirea armonioasă a
acestor două tipuri de culturi trebuie să ne reprezinte peste tot în lume.
Încetarea relaţiilor consulare se poate realiza prin acelaşi mod prin care au fost stabilite,
adică prin exprimarea consimţământului expres al statelor. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice
între două state, relaţiile consulare continuă să existe, cu condiția să nu fi fost specificată direct
ruperea lor.
Relaţiile consulare pot să se termine în cazul dispariţiei prin căi constituţionale a statelor ca
subiecte de drept internaţional. Această dispariţie poate fi produsă prin divizarea sau prin unirea
statelor existente. În această situație, relaţiile consulare se formează cu noile subiecte de drept
internaţional.

13
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 72. Nediscriminarea alin( 1). În aplicarea dispoziţiilor
acestei convenţii, statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. Alin (2). Totuşi, nu vor fi considerate ca
discriminatorii a) faptul că statul de
reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii, întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare
în statul trimiţător; b) faptul că statele îşi acordă reciproc, prin cutumă sau prin acord, un tratament mai favorabil decât
cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 73 alin (1).
Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi
la aceste acorduri. Alin (2). Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri
internaţionale care să confirme, să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de
aplicare.
14
Chebeleu, Traian, , op.cit., 2000, p.156
15
. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/RELATIILE-CONSULARE43992.php

5
 Încetarea relaţiilor consulare se poate întâmpla din mai multe motive, cel mai adesea ca
urmare a voinţei suverane a statului parte sau ca urmare a dispariţiei statului, prin ocupaţie totală
sau prin altă modalitate ori, mai rar, în situaţii de conflict armat.
Prin ruperea relaţiilor diplomatice nu se determină în mod automat şi încetarea relaţiilor
consulare.

2. FUNCȚIILE CONSULARE

2.1. Noțiune

Funcţiile consulare reprezintă totalitatea atribuţiilor pe care le au oficiile consulare şi

personalul acestora. Ele formează conţinutul relaţiilor consulare, substanţa şi raţiunea lor de a fi.
În Convenţia de la Viena din 1963 se identifică următoarele funcţii consulare: 16
- protejarea privind interesele statului trimiţător şi ale cetățenilor săi, persoane fizice sau
juridice, în statul de reşedinţă, în limitele acceptate de dreptul internaţional;
- ajutorul în privința dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între
cele două state, precum și promovarea relaţiilor amicale între ele;
- informarea prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice,
culturale şi ştiinţifice din statul de reşedinţă, prin rapoarte către guvernul statului trimiţător şi prin
oferirea de informaţii persoanelor interesate;
- eliberarea paşapoartelor şi a documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, vize
şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să se deplaseze în statul trimiţător;
- acordarea de ajutor şi asistenţă, cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, conaţionali;
- să acţioneze în calitate de notar, de ofiţer de stare civilă şi în alte funcţii similare, precum
şi în funcţii administrative, în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se opun;
- apărarea intereselor succesorale ale cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice şi
juridice, de pe teritoriul statului de reşedinţă, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
- apărarea intereselor minorilor şi incapabililor conaţionali, în mod deosebit în ceea ce
priveşte instituirea tutelei sau curatelei, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
- reprezentarea conaţionalilor sau luarea măsurilor de asigurare a reprezentării lor în faţa
instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă, în conformitate cu legile
acestuia, inclusiv adoptarea de măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor şi intereselor propriilor
cetăţeni când, datorită absenţei lor sau din altă cauză, nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi
interesele;
- transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare ori efectuarea de comisii rogatorii în
conformitate cu acordurile internaţionale sau, în lipsa acestora, în orice mod compatibil cu legislaţia
statului de reşedinţă;
- controlul şi inspecţia vaselor maritime, navelor fluviale care au naţionalitatea statului
trimiţător, aeronavelor înmatriculate în acest stat, precum şi a echipajelor lor în conformitate cu
legile şi regulamentele statului trimiţător;

2.2. Trăsăturile funcțiilor consulare

16
A se vedea art. 5 din Convenţia de la Viena din 1963

6
 Trăsăturile funcțiilor consulare sunt următoarele:
- funcțiile consulare au caracter de excepție de la principiul exercitării jurisdicției exclusive
de către statul de reşedinţă pe teritoriul său;
- efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea funcțiilor consulare se produc, în
general, pe teritoriul statului trimițător;
- exercitarea funcțiilor consulare este supusă, în practică, condiției reciprocității.
Exercitarea funcțiilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit
funcționarul consular la numirea sa în funcție, îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate de
statul al cărui cetățean este.
Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. Postul consular îşi exercită
funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă 17. Spre
deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional, funcţiile consulare se
realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător, pe teritoriul statului de reşedinţă a postului
consular, atât cât admite ordinea juridică a acestui stat18.
Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul
acreditar, în timp ce pentru realizarea funcţiilor consulare este nevoie de mai multe posturi
consulare ale statului trimiţător în statul de reşedinţă19.
Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor
juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la
legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat în străinătate.
Cadrul normativ al exercitării funcțiilor consulare este asigurat de legile statelor, în sensul
general al termenului, de Convenția de la Viena privind relațiile consulare, de convențiile consulare
bilaterale, de cutumă.
Convenția de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în
materie, iar convențiile bilaterale reiau, în general, aceste reglementări și le adaptează în funcție de
necesitățile și interesele celor două state. Acestea pot să prevadă exercitarea oricăror alte funcții
încredințate unui post consular de către statul trimițător, dar care să nu fie interzise de legile și
regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune, sau care sunt
menționate în acordurile internaționale în vigoare între statul trimițător și statul de reşedinţă.
La nivel național, Regulamentul consular al României prevede că atribuțiile consulare sunt
exercitate de oficiile consulare de carieră prin:
a) funcționarii consulari care pot fi consuli generali, consuli, viceconsuli sau agenți
consulari;
b) diplomați cu atribuții consulare la misiunile diplomatice, numiți și notificați ca atare la
autoritățile țarii de reşedinţă20.
Aceste atribuțiile consulare se exercită în cadrul circumscripției consulare. Prin urmare, în
anumite circumstanțe, un funcționar consular poate, cu consimțământul statului de reşedinţă, să
exercite atribuțiile și în exteriorul circumscripției consulare21. Potrivit pct.3 din același articol, Statul
român, prin Ministerul Afacerilor Externe, poate, după transmiterea unei notificări către statele
interesate și, firește, dacă nici unul dintre ele nu se opune în mod concret la aceasta, să însărcineze
un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribuții consulare într-un
alt stat.
Exercitarea atribuțiilor consulare prin secțiile consulare sau prin diplomați desemnați în
acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. 9 al articolului menționat mai înainte, care
stabileste următoarele reguli:
- în capitalele țărilor unde există concomitent о misiune diplomatică iș un oficiu consular de
17
Anghel, Ion, M., Dreptul consular, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,p.99
18
Diaconu Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, 2003,p.162; Chebeleu, Traian, op.cit., 2000, p.156
19
Chebeleu, Traian, op.cit., 2000, p.156-157
20
Regulamentul consular al României, art. 8 pct. 1
21
Regulamentul consular al României, art. 8 pct. 2
7
carieră al României, atribuțiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu
consular de carieră, m cadrul circumscripției sale;
- secția consulară a misiunii diplomatice exercită atribuțiile consulare pentru cei din
exteriorul circumscripției oficiului consular, dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de
reşedinţă;
- oficiile consulare nu vor soluționa cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripții
consulare decât în cazuri deosebite și urgente.
Exercitarea funcțiile consulare de către posturile consulare și, de asemenea, de către
misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea, în esență, a ceea ce Convenția de la Viena din
1963 a prevăzut în art.5.
Atribuţiile funcţionarilor consulari se hotărăsc prin acordurile dintre state cu privire la
relaţiile consulare. Postul consular îşi îndeplinește funcţiile efectiv în circumscripţia consulară.
Pentru a se face excepție de la această regulă, este nevoie de extinderea acordului bilateral
prin care postul consular a fost constituit, anume de consimţământul statului de reşedinţă care
admite că împrejurări speciale duc la exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei.
Este realizabilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă
circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă.
Există posibilitatea ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele
statului trimiţător, ci şi în numele unui alt stat. Pentru acest lucru, este nevoie de extinderea
acordului consular bilateral iniţial, prin care postul consular a fost constituit, deoarece trebuie ca
statul trimiţător să aducă la cunosștință statului acreditar modificarea ce urmează să se realizeze,
precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună.
În vederea realizării relaţiilor consulare nu este absolut necesară constituirea de posturi
consulare, deoarece este foarte probabil ca funcţiile consulare să fie exercitate de misiunile
diplomatice.
Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular, aceste pot fi exercitate şi de către
ambasada. În ambasadă se poate organiza o secţie consular. Ambasada li se adresează, în vederea
exercitării funcţiilor consulare, de regulă, autorităţilor de stat sau locale. Este foarte posibil ca statul
trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. Mai mult decât atât, este
posibil ca funcţionarul consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. Această
prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional22.
Competenţele şi responsabilităţile postului consular se stabilesc prin reglementările legale
interne ale statului trimiţător. Așadar, să poată funcționa postul consular este nevoie de
consimţământul statului de reşedinţă, astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia statului de
reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini ai statului
trimiţător23.
Funcţiile consulare sunt, pe de o parte, prerogativele, în statul de reşedinţă, ale postului
consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi, pe de altă parte,
substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine
pe teritoriul propriu24. Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt
prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi
(privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă.
În general, se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri
în sfera politică. Cu toate acestea, sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant.
Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite, în 1963, şi Consiliul Europei, în 1967, au
crezut de cuviinţă, în privinţa funcţiilor consulare, să acorde întâietate protejării intereselor statului
trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia, precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. Această funcţie are
caracter politic evident. Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de
reşedinţă are caracter politic. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor
22
Anghel, Ion, M., op.cit., 1978, p.209
23
Năstase, Dan, Drept diplomatic și consular,Editura Fundaţiei România de Mâine,București 2006, p. 272
24
Anghel, Ion, M., op.cit., 1978, 1978,p.194
8
amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie
consular. Indiscutabil este şi caracterul politic al funcţiei consulare de informare, foarte
asemănătoare cu funcţia diplomatică de informare25.

2.3. Clasificarea funcțiilor consulare

Potrivit Convenției de la Viena din 1963, funcțiile consulare se clasifică în două categorii:
a) Funcția de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și cetățenilor acestuia, de informare,
de promovare a relațiilor de prietenie și colaborare între statul trimițător și statul de reședință.
b) Funcții specifice cum ar fi: reprezentarea, protecția, asistența acordată cetățenilor aflații pe
teritoriul statului de reședință.
Aceste funcții consulare, enumerate mai sus, pot fi exercitate de către funcționarii consulari
aflați la un oficiu consular deschis pe teritoriul statului de reședință sau de către un diplomat
desemnat din cadrul ambasadei să-și desfășoare activitatea la secția consulară a reprezentanței
diplomatice.
Cea mai importantă clasificare, ce împarte funcțiile consulare în funcție de natura și obiectul
lor, cuprinde:
- funcțiile care au un caracter politic;
- funcțiile economice;
- funcțiile cu privire la relațiile culturale;
- funcțiile de protejare și asistență în favoarea conaționalului;
- funcțiile administrative în sensul strict al cuvântului;
- funcțiile de stare civilă;
- funcțiile notariale;
- funcțiile jurisdicționale;
- funcțiile în materie de marină comercială;
- funcțiile militare.
Clasificarea funcțiilor consulare se mai poate face ținând cont de următoarele criterii:
- surselor normale a dreptului internațional funcțiile consulare (ca o deosebire între funcțiile
ce rezultă din dreptul convențional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme convenționale
între statele în cauză – ex. funcția de protecție și asistență consulară pentru cetățenii statului
trimițător - și funcții consulare care, dimpotrivă, nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o
normă convențională – ex. căsătoria, funcțiile notariale);
- localul unde își produc efectele actele îndeplinite de funcționarii consulari în funcție de care
deosebim funcții consulare care îți produc efectele doar pe teritoriul statului și căruia îi aparține
consulul și funcții care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de
reşedinţă (ex. reprezentarea unui conațional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de
reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste);
- beneficiarii funcțiilor consulare, în raport cu care există: funcții consulare care sunt
exercitate numai în favoarea persoanelor care sunt cetățeni ai statului trimițător și funcții care pot fi
îndeplinite în favoarea cetățenilor statului de reşedinţă sau ai statelor terțe.
- modul în care se pun în miscare, se declanșează exercitarea lor, funcțiile consulare pot fi:
cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (ex. protecție consulară) și cele pe care le îndeplineste
la cererea conaționalului său (ex. eliberare de pasapoarte, oficierea de căsătorii);
- modul în care legislația statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei funcții consulare și
în determinarea limitelor în care se poate exercita funcții consulare pe care consulul le poate
exercita. În această situație se face o deosebire între: funcții consulare pe care consulul le poate
exercita, doar dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (ex. funcția de ofițer de stare civilă sau
funcția de notar) și funcții consulare ce pot fi exercitate în limitele și în conformitate cu dispozițiile

25
Anghel Ion M., op.cit., 1978, p. 210-213
9
legilor din statul de reşedinţă (ex. apărarea intereselor cetățenilor statului trimițător în succesiunile
pe teritoriul statului de reşedinţă).

2.4. Conținutul funcțiilor consulare

- Funcția de protejare a drepturilor și intereselor cetățenilor.

Activitatea consulară în domeniul apărării intereselor cetățenilor a fost tratată într-un mod
complex și aceasta se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor de către
reprezentanțele diplomatice.
Atât protecția consulară, cât și cea diplomatică, are scopul de restabilire a drepturilor
încălcate sau de recuperare a pagubei cauzate cetățeanului statului său prin înaintarea pretențiilor
corespunzătoare faptului dat sau protestului.
Funcțiile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat,
precum și al persoanelor sale fizice și juridice, sunt codificate în legislația statelor și în Convenția
de la Viena din 1963, în care este indicată eralizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și
vizelor, îndeplinirea unor acțiuni notariale, înregistrarea actelor stării civile, apărarea drepturilor
cetățenilor săi în caz de deces, în cazul minorilor sau pierderea parțială a capacității de exercițiu,
reprezentarea intereselor lor în instanțele judiciare, supravegherea și acordarea ajutorului
echipajelor vaselor maritime, vaselor aeriene și altor persoane.
Îndeplinind aceste atribuțiuni și alte funcții, în limitele stabilite în legislația statului de
reşedinţă, consulul acționează și în interesele cetățenilor statului de reşedinţă sau a statelor terțe.
Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor reiese din însăși esența noțiunii
de „cetățenie”, care este tratată ca „o legătură juridică stabilă a persoanei fizice ca statul și exprimă
în întregime drepturile și obligațiile reciproce a acestor subiecte.”
Ea presupune influența puterii supreme a statului, dreptul persoanei la tutelă și apărare
indiferent de locul aflării ei. Totodată, intră în capacitatea oricărui cetățean de a cere apărarea și
protecția statului său, drept garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertăți de către actul
fundamental – Constituția statului, în cazul nostru, Constituția României, dar și de documente
internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind drepturile
copilului, Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, Pactul internațional
privind drepturile civile și politice etc.
Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor este prevăzut în dreptul internațional ca un
atentat asupra puterii suverane a statului. În practica activității consulare apare un număr foarte
mare de situații care au nevoir de acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor
cetățenilor de către organele consulare, și au un caracter destul de complex, caracter rezultat din
multilateralitatea atribuțiilor ce-i revin consulului, ca reprezentant oficial al statului său în statul de
reşedinţă.

- Funcția de reprezentare a cetățenilor.

Reprezentarea consulară este funcția specifică pe care о exercită funcționarul consular în
favoarea cetățeanului statului trimițător care, fiind absent în statul de reşedinţă, nu a dat о
împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fața autorităților acestui stat și nu poate
să-și apere singur interesele.
Potrivit art.5 al Convenției de la Viena din 1963 cele două acțiuni pentru reprezentarea
intereselor cetățenilor statului trimițător sunt:
a) acțiunea de reprezentare propriu-zisă, directă, a cetățenilor statului trimițător;
b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fața tribunalelor sau în
fața altor autorități ale statului de reşedinţă.
Reprezentarea consulară rezultă în mod direct din calitatea consulului de trimis oficial al
statului trimițător, exercitarea ei având la bază normele de drept public intern, care stabilesc
consulului sarcina de a apăra, în străinătate, drepturile cetățenilor statului trimițător.

10
 Este exclus a se considera că între consul și cetățeanul statului trimițător se naste un raport
de mandat, a cărui bază să fie normele dreptului civil. De aici rezultă că reprezentarea consulară se
realizează ex officio, în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime, în prealabil, consimțământul
său și nici să dea о procură specială pentru consul de a acționa în numele său.
Reprezentarea consulară încetează la data la care cetățeanul este în măsură să-și protejeze
singur interesele și să-și apere drepturile fie direct, fie angajându-și un mandatar al său. În asemenea
cazuri, reprezentarea consulară se poate transforma în asistență consulară sau, după caz, în protecție
consulară. Obiectul reprezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare
a bunurilor cetățenilor statului trimițător; actele de dispoziție nu se pot face fără о procură specială
din partea titularului de drept (pentru o mai bună înțelegere, amintim că: după importanța lor, actele
juridice civile se împart în acte de conservare, de administrare și de dispoziție; actele juridice de
conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil;
actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a
unui bun ori a unui patrimoniu; actele de dispoziție sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri,
se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunță la drepturi).
Ea se exercită numai în fața autorității de stat din statul de reşedinţă, nu și față de particulari.
În cadrul funcției de reprezentare, consulul protejează pe cetățenii săi în cauze referitoare la
autoritățile statului de reşedinţă, în baza unui drept propriu, conferit de normele dreptului consular.
Serviciile consulare care se prestează pentru cetățenii statului trimițător de către oficiul
consular nu intră în noțiunea de reprezentare consulară. Faptul primirii și transmiterii cererilor
cetățenilor proprii către autoritățile statului trimițător nu este о reprezentare consulară în adevăratul
sens al cuvântului, întrucât funcționarii consulari nu pot reprezenta cetățenii proprii, pe lângă
autoritățile statului lor. De menționat că normele de drept consular prevăd și posibilitatea ca
funcționarul consular să recomande un apărător ales de el, fie el avocat, fie о altă persoană
calificată, în scopul asigurării protecției cetățeanului statului trimițător în fața autorităților statului
de reşedinţă. În acelasi timp vom arăta că dreptul de apărare este reglementat în majoritatea statelor
în sensul restrângerii acestei activități și limitării ei doar la instituția avocaților și, ca excepție, în
unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu, dar care
nu sunt avocați.
Convenția consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea
intereselor legale ale cetățenilor în fața autorităților statului de reşedinţă că funcționarul consular are
dreptul să întreprindă măsuri, în conformitate cu legile statului de reşedinţă, pentru asigurarea
reprezentării intereselor legale ale cetățenilor statului trimițător în fata instanțelor judecătoresti și a
altor autorități ale statului de reşedinţă. El poate, în conformitate cu legile statului de reşedinţă, să
solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale
cetățenilor statului trimițător, dacă acestia absentează sau, din alte cauze credibile, nu sunt în
măsura să-și apere drepturile și interesele lor. Funcționarul consular are, de asemenea, dreptul să
solicite instanțelor judecătoresti sau autorităților amânarea examinării cauzei, care priveste pe
cetățeanul statului trimițător, până când acesta nu va fi informat și va avea posibilitatea de a se
apăra, singur sau prin reprezentant. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc
împuternicitul lor sau preiau, personal, apărarea drepturilor și intereselor lor. (art. 36) În ce priveste
tutela și curatela, aceeasi convenție conține următoarele prevederi: funcționarul consular are dreptul
să solicite autorităților statului de resedința instituirea tutelei sau curatelei pentru cetățenii statului
trimițător, aflați în statul de reşedinţă, și să propună persoana care să fie numită tutore sau curator.
Dacă autoritățile statului de reşedinţă au cunostință că trebuie instituită o tutelă sau o
curatelă pentru un cetățean al statului trimițător, ele vor informa funcționarul consular despre
aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil (art.40).

- Funcția economică a consulului.

Funcția consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apariției
instituției consulare. Astfel, în evul mediu este menționată existența a ceea ce s-a denumit cu
termenul general de „consules mercantorum”, consul cu atribuțiuni de arbitru în disputele
11
comerciale, care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau, regulile lor
cutumiare de drept comercial și maritim.
Stadiul actual al relațiilor internaționale stimulează această funcție aparținând consulului
prin dinamica relațiilor economico-comerciale. Instrumentul juridic internațional cadru care face
referire expresă la funcția economică a consulului este Convenția de la Viena din 1963, care în art.
5 pct. b înscrie favorizarea dezvoltării „relațiilor comerciale, economice… între statul trimițător și
statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsă iș în numeroase convenții consulare
bilaterale prin care statele înțeleg să concretizeze aceste relații. Astfel, în Convenția consulară
încheiată între România și Suedia se menționează că funcționarul consular are dreptul „să
urmărească dezvoltarea relațiilor dintre statul trimițător și statul de reşedinţă în domeniile
comercial, economic, cultural și stiințific și să promoveze în alt mod relații de prietenie între cele
două state”(s.n.) – art.13 alin.2 pct. b. În mod asemănător Convenția consulară încheiată între
România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitatea lor, funcționarii
consulari contribuie la întărirea relațiilor de prietenie și favorizează dezvoltarea relațiilor comerciale
și economice dintre cele două părți contractante” – art.13. Art. 8 pct. b și c din Convenția consulară
dintre România și Franța prevede că prin exercitarea funcțiilor consulare se urmăreste favorizarea
relațiilor comerciale, economice, culturale și stiințifice între statul de reşedinţă iș statul trimițător,
informarea prin toate mijloacele licite despre condițiile și evoluția vieții comerciale, economice,
culturale și stiințifice din statul de reşedinţă. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce
Convenția de la Viena din 1963 enumără funcția economico-comercială printre celelalte funcții
consulare, în convențiile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state aceste aspecte au fost
concepute ca scop al funcțiilor consulare, concepție considerată superioară în literatura de
specialitate.
Potrivit art.11 din Regulamentul consular al României funcționarii consulari vor favoriza
dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile economic, comercial, cultural, stiințific, turistic, vor
apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetățenilor români în statul de
reşedinţă (s.n.).
Exercitarea acestei funcții se concretizează prin mai multe acțiuni precum:
- urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu relațiile economico
comerciale;
- informarea și îndrumarea agențiilor comerciale, reprezentanțelor și oamenilor de afaceri
din țară despre tendințele de pe piața locală;
- consilierea organelor naționale competente în legătură cu inițiativa intensificării
schimburilor economice;
- înlesnirea publicității și participării la expoziții cu produse naționale etc.
În acest sens, Regulamentul consular al României menționează în art.13 că funcționarul
consular va sprijini comerțul și cooperarea economică prin acțiuni de prospectare, propagandă iș
promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti, asigurând
condiții favorabile agenților economici români, dezvoltării ansamblului relațiilor cu țara de
reşedinţă. Îi este interzis, însă, să acționeze ca agent economic ori să desfăsoare activități cu caracter
lucrativ. De asemenea, în activitatea sa funcționarul va sprijini cercurile de afaceri, firmele și
companiile străine să facă investiții de capital în România, să înființeze reprezentanțe, firme sau
birouri ale acestora, să încurajeze exporturile de produse românesti, să dezvolte cooperarea
economică iș tehnico-stiințifică.
Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele
licite asupra condițiilor economice, comerciale, stiințifice etc. în scopul promovării și apărării
intereselor și apărarea intereselor naționale, înfăptuirii obiectivelor politicii externe și interne ale
statului, precum și promovarea participării României la viața internațională (art.12 din Regulament).
De menționat că, dacă dreptul de protecție permite consulului să se adreseze numai
autorităților, dreptul de informare îi permite să se adreseze, pentru a primi date, și particularilor.
Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a

12
statului de reşedinţă, poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul
trimițător. În acelasi timp, subliniem faptul că aceste informații nu trebuie să depăsească un interes
legitim și, mai ales, procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă.

- Funcția de control și de sprijin a navelor maritime, fluviale și a avioanelor.

Convenția de la Viena din anul 1963 prevede în art. 5, lit. k și l următoarele funcții pentru
postul consular:
“k) exercită dreptul de control și de inspecție, prevăzute de legile și regulamentele statului
trimițător, asupra navelor maritime și a navelor fluviale;
l) acordă asistență navelor și aeronavelor menționate la alineatul k din prezentul articol precum și
echipajelor lor, primeste declarațiile asupra curselor acestor nave, examinează iș vizează
documentele de bord și, fără а prejudicia prerogativele autorităților statului de reşedinţă, face
anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei și reglementează, în măsura în care legile și
regulamentele statului trimițător autorizează aceasta, divergențele de orice natură între căpitan,
ofițeri și marinari”.
Atribuțiile funcționarului consular în probleme de transporturi navale, aeriene, rutiere
și feroviare sunt prevăzute în art. 20 al Regulamentului consular al României. Conform prevederilor
acestui articol, funcționarii consulari î i vor exercita func ș țiile în conformitate cu legea română iș
convențiile internaționale la care România este parte. Atribuțiile funcționarului consular în materie
de navigație maritimă iș fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri și pasageri
care navighează sub pavilion românesc, echipajul și încărcătura de la bordul acestora și pasagerii
lor.
De asemenea, funcționarul consular va exercita atribuții privind navele de război, navele de
stat, navele scoală pentru pregătirea personalului navigant, navele pentru cercetare stiințifică iș
altele.
Atribuțiile funcționarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilității,
după caz, în condițiile legii și reglementărilor în materie, а documentelor de navigabilitate a
navelor, a carnetelor de marinar, acordarea de asistenț ș ă i protecție navelor sub pavilion românesc,
echipajului, încărcăturii sale, precum și pasagerilor cetățeni români, în caz de avarie, esuare sau
naufragiu al navei; el va sprijini repatrierea acestora, inclusiv a membrilor echipajului dacă
continuarea călătoriei nu mai este posibilă. De asemenea, funcționarul consular va obține aprobările
necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile
statului de reşedinţă.
În materie de navigație aeriană, funcționarul consular va obține pe cale diplomatică, de la
autoritățile țării de reşedinţă, autorizații prealabile pentru survolarea spațiului aerian sau aterizarea
pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale - prezidențiale,
parlamentare, guvernamentale, transporturi de trupe, tehnică militară, armament și altele asemenea.
De asemenea, funcționarul consular acordă asistenț ș ă i protecție aeronavelor, echipajului și
pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer.
Funcționarii consulari vor sprijini personalul, pasagerii și încărcătura în transporturile internaționale
feroviare și rutiere de mărfuri și călători în caz de accidente de circulație și vor interveni la
autoritățile țării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcție de situația în care se află.

- Funcția de ofițer al stării civile.

Funcțiile consulare prevăzute la art. 5 al Convenției de la Viena din anul 1963 stabilesc
domeniile în care un oficiu consular î i poate exercita sarcinile stabilite de c ș ătre statul trimițător.
Prevederea menționată constituie, totodată, norma juridică de drept consular prin care se
consacră obligația statului de reşedinţă de a permite, pe bază de reciprocitate, îndeplinirea sarcinilor
aşa cum le stabileste statul trimițător în domeniul respectiv, dacă nu are prevederi legale contrare.
În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă, statele au interese majore, care
influențează iș sarcinile privind îndeplinirea funcției de ofițer al stării civile, încredințate, de regulă,
sefilor oficiilor consulare.
13
 Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea, uneori, principii juridice
fundamental diferite de cele ale statului trimițător. Statele trimițătoare au, de aceea, interesul de a
avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în
străinătate, întrucât din acestea se nasc situații juridice anume pentru persoanele aflate în statul de
reşedinţă.
În unele țări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autoritățile locale, ceea ce rezultă
că funcționarii consulari străini nu pot îndeplini funcții în materie de înregistrare a actelor de stare
civilă. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu, Anglia, Columbia
Argentina ). Art. 5, lit. f din Convenția de la Viena din anul 1963 stipulează funcționarii consulari
au dreptul de a acționa în calitate de notar și de ofițer de stare civilă iș a exercita funcții similare, ca
și unele funcții de ordin administrativ, în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă
nu se opun la aceasta. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale conținutul acestei funcții, pe care о
pot limita sau condiționa.

- Funcția notarială.
Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului internațional și de
normele dreptului intern al statului trimițător.
Convențiile internaționale multilaterale, care se referă la activitatea consulară, lucrările
doctrinare, atât ale institutelor de cercetări pe probleme internaționale cât și operele unor
teoreticieni, tratează activitatea notarială а consulului, mai mult sau mai puțin detaliat.
Convenția de la Viena din anul 1963 prevede la art. 5, lit. f funcția notarială împreună cu
funcția administrativă iș cu cea de ofițer de stare civilă. Funcționarul consular are dreptul, potrivit
acestui articol, să acționeze în calitate de notar sub rezerva ca legislația și reglementările statului de
reşedinţă să nu se opună la aceasta.
Regulile referitoarele la cazurile în care acționează un consul în calitate de notar sunt:
a) dreptul la întocmirea, legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetățenii statului
trimițător este general pentru funcționarul consular, funcția notarială a consulului este limitată
pentru cetățenii statului de reşedinţă la activitățile notariale care conferă putere actelor ce urmează
să fie folosite la autoritățile publice ale statului trimițător, adică este restrânsă la operațiunile de
legalizare, cu cele trei componente ale ei, cum vom vedea;
b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă,
oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea, restrângerea sau grevarea dreptului de
proprietate asupra acestora, indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze
de moarte);
c) funcționarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetățenii statului
de reşedinţă sau între cetățeni ai unui stat terț, chiar dacă acestea sunt destinate a fi folosite în
statul trimițător;
d) funcționarul consular onorific poate primi, înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe
documente, dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel.
Conform prevederilor stipulare în art. 16 al Regulamentului consular al României,
activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care
România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale. Actele notariale se îndeplinesc,
după caz, la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și
aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționate în raza de activitate a acestor organe,
precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în
convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu se
opune. Forma și condițiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română.
Art.13 din Legea nr.36/1995, a notarilor publici și activității notariale, prevede că activitatea
notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a
înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale.
Acelasi articol menționează în alineatul 2 că, la cererea persoanelor fizice având cetățenia română,

14
precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României
îndeplinesc următoarele acte notariale:
- redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;
- autentificarea înscrisurilor;
- legalizarea sigiliilor și semnăturilor;
- darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părți;
- certificarea unor fapte;
- legalizarea de copii de pe înscrisuri;
- efectuarea și legalizarea traducerilor;
- primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de părți;
- eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare.
Unele activități consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile
consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile
sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art.13, alin.3, Legea nr.36/1995).
În privința locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede
că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum
și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află staționat în raza de activitate a
acestor organe, precum și la domiciliul cetățeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este
prevăzut în convențiile internaționale la care România și statul de reşedinţă sunt părți sau legea
locală nu se opune."
Actul notarial îndeplinit de funcționarul consular, purtând semnătura sa și sigiliul
oficial, este autoritate publică iș are forța probantă prevăzută de lege. Actele notariale întocmite de
funcționarul consular pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare
la instanța judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.

- Îndeplinirea de acte diplomatice și politice.

Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice, în conformitate cu art.17 din Convenția de
la Viena asupra relațiilor consulare, în următoarele condiții:
- să nu existe misiunea diplomatică a statului trimițător în statul de reşedinţă sau să nu fie
reprezentat printr-un stat terț;
- este necesar ca statul de reşedinţă să-și fi exprimat consimțământul în acest sens;
- să nu fie afectat statutul consular.

Alte funcții consulare:

- funcții administrative;
- funcții consulare în materie jurisdicțională;
- funcții consulare în materie de pasapoarte etc.

2.5. Încetarea funcțiilor consulare

Funcțiile consulare iau sfârșit prin niște condiții asemănătoare cele prevăzute la încetarea
funcțiilor diplomatice.
Așadar, funcțiile consulului în mod normal încetează prin retragerea acestuia din activitate
sau prin transferul la un alt oficiu, în urma unei notificări pe care statul trimițător o face statului de
reședință.
Încetarea funcţiilor consulare, potrivit Convenţiei de la Viena, are loc în mod deosebit prin:
a) notificarea statului trimiţător către statul de reşedinţă despre încetarea funcţiilor unui
membru al oficiului consular;
b) notificarea statului de reşedinţă către statul trimiţător că el nu mai consideră persoana în
cauză ca membru al personalului consular.

15
 c) declararea unui funcţionar consular ca persoană non grata sau a unui alt membru al
personalului consular ca inacceptabil;
d) declararea ca inacceptabilă a unei persoane, numită membru al unui oficiu consular,
înainte de ajunge pe teritoriul statului de reşedinţă sau înainte de a intra în funcţie la oficiul
consular.
Functiile consulare mai pot lua sfârșit si prin:
- retragerea exequatur-ului de către statul de reşedinţă;
- refuzul statului de reşedinţă de a mai recunoaște funcționarului consular calitatea de membru
al personalului consular;
- declararea funcționarului consular persona non grata de către statul de reşedinţă;
- dispariția unuia dintre state;
- demisia funcționarului consular;
- pensionarea funcționarului consular;
- decesul funcționarului consular.

CONCLUZII

16
 Ca urmare a apariției relațiilor comerciale, precum și odată cu înmulțirea călătoriilor de pe
teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat, cu schimbarea resedințelor, trebuie să existe reglementări
care să promoveze interesele celor în cauză, totodată să existe reguli care să le protejeze statutul și
să le ofere protecție, iar în vederea satisfacerii acestor nevoi au venit relațiile consulare dintre statele
în cauză.
Ca opinie persoanlă, relatiile consulare au tendința de a întări atât egalitatea cât și nevoia de
cooperare dintre state.
Având în vedere că relațiile dintre state nu sunt relații de suveranitate, ci de cooperare,
atunci putem afirma că și între relațiile consulare dintre state există același raport și anume: de
cooperare.
Practic, stabilirea relațiilor consulare dintre două state nu face altceva decat să vină în
ajutorul intereselor cetaățenilor celor două subiecte de drept international.
În zilele noastre, în care societatea a ajuns să fie atat de diversificată, populația să
călătorească atat de mult, reședințele să fie schimbate din ce in ce mai frecvent, relațiile consulare
oferă stabilitate și un bun mers al nevoilor cetățenilor în cauză.

17
BIBLIOGRAFIE

18