UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE

CONSTANȚA
Master: Științe Penale

REFERAT
DREPT PENAL APROFUNDAT
PARTEA GENERALĂ
………..

Îndrumător:

Masterand:
Iordan Dănuț

Constanța – 2020

1
 CUPRINS

Capitolul I…………………………………………………………………………………………3

Circumstanțe atenuante. Dispoziții generale……………………………………………………....3

1. Noţiune………………………………………………………………………………………….3
2. Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969)…………………………………………………...3
3. Clasificare………………………………………………………………………………………3

Capitolul II………………………………………………………………………………………...4

Circumstanţele atenuante legale…………………………………………………………………..4

1. Provocarea……………………………………………………………………………………...4
Condițiile de existență ale provocării……………………………………………………………..4
2. Depășirea limitelor legitimei apărări…………………………………………………………...5
Condițiile de existență ale depășirii limitelor legitimei apărări…………………………………...6
3. Depășirea limitelor stării de necesitate……………………………………………………........6
Condițiile depășirii limitelor stării de necessitate…………………………………………………6
4. Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune………………………….7

Capitolul III……………………………………………………………………………………….8

Circumstanțele atenuante judiciare……………………………………………………………….8

1. Eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii…..8

Capitolul IV……………………………………………………………………………………….9

Efectele circumstanțelor atenuante………………………………………………………………..9

1. Efectele circumstanțelor atenuante asupra pedepselor principale în cazul persoanei fizice……9
Efectele în cazul pluralității de circumstanțe atenuante………………………………………….10
Efectele circumstanțelor atenuante în cazul pedepsei detențiunii pe viață………………………10
2. Efectele circumstanțelor atenuante asupra pedepselor principale în cazul persoanei
Juridice…………………………………………………………………………………………...10

Bibliografie………………………………………………………………………………………11

2
 Capitolul I
Circumstanțe atenuante. Dispoziții generale
1. Noţiune

Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările, situaţiile,

împrejurările, calităţile, întâmplările ori alte date ale realităţii anterioare, concomitente sau
subsecvente săvârşirii unei infracţiuni, ce au legatură cu fapta infracţională sau cu făptuitorul şi
care relevă un pericol social mai scăzut al faptei, ori o periculozitate mai redusă
a infractorului.
Circumstanţele atenuante sunt exterioare conţinutului infracţiunii şi au caracter
întâmplător, în sensul că nu însoţesc orice faptă infracţională şi nu privesc pe orice infractor.

2. Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969)

Art. 76 NCP stabileşte efecte diferite ale circumstanţelor atenuante în comparaţie cu art.
76 CP 1969. Circumstanţele atenuante nu mai pot determina coborârea pedepsei sub minimul
special, ci doar conduc la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Ele nu mai pot conduce la
aplicarea pedepsei amenzii în locul pedepsei închisorii şi nici nu mai au efecte asupra
pedepselor complementare.
Pentru aceste motive, noile efecte ale circumstanţelor atenuante, fiind mai restrânse,
sunt mai puţin favorabile decât cele din vechea reglementare. Prin urmare, în cazul infracţiunilor
pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea sau amenda, legea penală mai favorabilă
este legea veche.
Doar în cazul detenţiunii pe viaţă, noile dispoziţii sunt mai favorabile în comparaţie cu
art. 77 CP 1969: în cazul existenţei unor circumstanţe atenuante, pedeapsa va fi închisoarea de la
10 la 20 de ani, iar nu de la 10 la 25 de ani, ca în legea veche.
Cu toate acestea, în stabilirea legii penale mai favorabile în situaţii tranzitorii, în cazul
existenţei unor circumstanţe atenuante, trebuie avute în vedere nu numai dispoziţiile de mai sus
referitoare la efectele unor astfel de circumstanţe, ci şi limitele speciale ale pedepselor în cadrul
legilor penale succesive.
Circumstanţele atenuante şi limitele speciale ale pedepsei nu sunt instituţii juridice care
pot funcţiona autonom, ambele interacţionând în cadrul instituţiei mai largi a individualizării
pedepsei. Prin urmare, determinarea legii penale mai favorabile ar trebui făcută global, cu luarea
în considerare a ambelor criterii. Considerăm că într-o astfel de situaţie legea penală mai
favorabilă nu poate fi determinată decât in concreto, prin observarea efectelor pe care aplicarea
conjugată a celor două criterii menţionate mai sus le produce într-o
cauză determinate.

3. Clasificare
Deşi în Codul penal nu sunt referiri exprese cu privire la împărţirea circumstanţelor
atenuante în circumstanţe legale si circumstanţe judiciare, această împărţire este implicit
consacrată prin modul în care sunt reglementate.
Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante reflect
deosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea. Astfel, cele prevăzute la art. 75 alin. 1
în Codul penal sunt circumstanţele atenuante legale, iar cele prevăzute la art. 75 alin. 2 în Codul
penal sunt circumstanţe atenuante judiciare.

3
 Capitolul II
Circumstanţele atenuante legale

Prin dispoziţiile art. 75 alin. 1 C.p. au fost prevăzute circumstanţe atenuante legale,
acestea fiind:
a. Săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o
atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Această circumstanță atenuantă legală este cunoscută în doctrina penală sub
denumirea de provocare;
b. Depășirea limitelor legitimei apărări;
c. Depășirea limitelor stării de necesitate;
d. Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune.

1. Provocarea
Cunoscută doctrinar și sub denumirea de ”provocare” această circumstanță atenuantă
presupune că infracțiunea a fost săvârșită ca o reacție promptă și necugetata la un act lansat de
victima infracțiunii împotriva făptuitorului. Acest ”act” trebuie să ia forma unei provocări și să
fie de o anumită intensitate care să determine o puternică tulburare sau emoție pentru cel care a
săvârșit infracțiunea.
Pentru a se înscrie în acest tipar, actul provocator trebuie nu doar să fie apt de a trezi o
anumită stare de disconfort psihic pentru cel împotriva căruia se îndreaptă, ci să conducă la o
reală înverșunare, greu de controlat pentru acesta. Prin urmare, nu orice act de violență sau fapta
ilicită poate fi încadrată că reprezentând circumstanță atenuantă. Cu atât mai puțin, un
simplu resentiment nu poate servi drept scuză pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Condițiile de existență ale provocării

4
hps://www.juridice.ro/614235/circumstantele-atenuante-legale-si-judiciare-si-efectele-lor-in-
noul-cod-
penal-art-75-76-prac+ca-instantelorCondițiile de existență ale provocării
1. Existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate.
Asemenea acte de provocare pot fi realizate prin: violență fizică (loviri sau
vătămări) ori violență psihică (amenințare); printr-o atingere gravă a demnității persoanei ce se
poate realiza, de exemplu, prin insultă; prin alte acțiuni ilicite grave, că, de exemplu,
surprinderea victimei în flagrant delict de adulter (când victima este soția sau soțul adulterin al
făptuitorului ori partenerul acestora).
2. Actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție
infractorului, o surescitare nervoasă care îi răpește acestuia posibilitatea de control
asupra acțiunilor sale.
3. Sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții infractorul să fi săvârșit
infracțiunea.
Starea de surescitare, de încordare nervoasă să existe în momentul săvârșirii infracțiunii,
chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de către persoană vătămată. Este admisă, pe
bună dreptate, în practică, concepția potrivit căreia starea de tulburare a infractorului poate să
existe, chiar dacă acesta nu a fost prezent la locul actului de provocare, dar a luat cunoștință
despre acesta imediat ori a constatat imediat urmările actului de violență comis și care s-a
îndreptat chiar împotriva altei persoane.
4. Infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Dacă, din eroare,
infractorul ripostează împotriva altei persoane, pe care o confundă cu provocatorul, va există,

4
de asemenea, scuză provocării. Nu există scuză provocării când infractorul a săvârșit
infracțiunea având îndoieli cu privire la identitatea persoanei provocatorului, s-a arătat în
literatură de specialitate și s-a decis în practică judiciară.

Îndeplinirea cumulativă a condițiilor provocării obligă instanța de judecată să rețină

această circumstanță și să-i dea efectul cuvenit.
Pe lângă condițiile prezentate anterior, care pot fi deduse din analiza textului de lege
dedicat acestei circumstanțe atenuante, practica a evidențiat și alte aspecte cu privire la
provocare.
În primul rând, s-a reținut că, cu toate că legiuitorul nu prevede în mod expres condiția
proporționalității actului săvârșit de infractor ca reacție la provocarea primită, această ar trebui să
existe pentru că acesta să se prevaleze de scuza provocării prevăzută la art. 75 alin. (1) lit. a) din
Noul Cod Penal. Astfel că, deși condiția atacului proporțional nu reiese în mod direct din text,
așa cum se întâmplă spre exemplu în cazul legitimei apărări, această este dedusă în mod indirect
din practică instanțelor, nicio provocare neputând apară orice fel de atac, indiferent cât de
periculos și dezlănțuit. Astfel, în analiza reținerii provocării drept circumstanță atenuantă, se cere
implicit verificarea condiției proporționalității atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect
obiectiv.
Cerința proporționalității nu trebuie însă absolutizată, aceasta fiind apreciată de către
instanța de la caz la caz, uneori în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, atunci când
se produce rezultatul mai grav, putându-se totuși aplica circumstanța atenunata legală a
provocării.
În al doilea rând, nu se va putea reține circumstanța atenuantă a provocării, când aceasta
reprezintă de fapt un răspuns la o provocare anterioară săvârșită chiar de făptuitor victimei pentru
a îi provoca o stare de surescitare nervoasă care să o determine la acțiunile violente sau faptele
ilicite pe care această le-a executat.
De asemenea, nici în ipoteza în care asupra victimei se acționează în sensul săvârșirii
unei infracțiuni, iar persoana vătămată se apară prin săvârșirea uneia din faptele prevăzute la art.
75 alin. (1) lit. a) nu se va putea reține pentru infractor circumstanța atenuantă a
provocării.
Nu în ultimul rând, stabilirea despăgubirilor pecuniare pentru săvârșirea infracțiunii este
de o importantă practică deosebită. Astfel că, cu privire la caracterul bănesc al pedepsei,
circumstanța atenuantă legală a provocării, poate produce efecte și în privința stabilirii
sumelor cuvenite ca despăgubire.
În concluzie, cu privire la circumstanță atenuantă a provocării, aceasta presupune patru
condiții de bază pentru a putea fi reținută de către instanța, însă practică judiciară în analiză și
interpretarea situațiilor ivite de-a lungul timpului a elaborat un sistem de apreciere
ce presupune și alte aspecte, spre exemplu condiția proporționalității.

2. Depășirea limitelor legitimei apărări

Această circumstanță atenuantă legală cunoscută în doctrina penală că „exces
scuzabil” se deosebește de excesul neimputabil ce înlătura caracterul penal al faptei (art. 26 alin.
1 C.p.) și care privește depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului,
din cauza tulburării sau temerii în care s-a aflat cel ce face apărarea.
În cazul excesului scuzabil, circumstanță atenuantă legală, depășirea limitelor legitimei
apărări nu se datorează tulburării sau temerii în care se află cel ce face apărarea, iar fapta este
infracțiune, dar este considerată săvârșită în această circumstanță atenuantă.
Cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 26 C. pen. nu face parte din încadrarea
juridică a faptei, așa cum sunt circumstanțele atenuante, agravante, dispozițiile
privind infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni sau starea de recidivă.
Cauzele de neimputabilitate sunt legate de una din trăsăturile esențiale ale
infracțiunii, anume imputabilitatea.

5
 Reținerea circumstanței atenuante reglementată de art. 75 alin. 1 lit. b)
C.pen.
presupune existența unei infracțiuni, cu toate trăsăturile sale esențiale (inclusive
imputabilitatea), însă, datorită împrejurărilor în care este comisă, fapta este de o periculozitate
mai scăzută. Altfel spus, în cazul reținerii acestei circumstanțe atenuante, făptuitorul nu se află
sub stăpânirea vreunei tulburări sau temeri, prin depășirea limitelor unei apărări
proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul material,
direct, imediat și

injust, în caz contrar reținându-se excesul neimputabil. Mai clar, depășirea limitelor legitimei
apărări începe unde se termină excesul neimputabil.
Diferența unică dintre legitimă apărare (cauza justificativă, care înlătura tipicitatea
infracțiunii, și astfel caracterul penal al faptei), excesul neimputabil (cauza de neimputabilitate
care de asemenea înlătură tipicitatea infracțiunii și caracterul penal al faptei) și excesul
scuzabil ce reprezintă o simplă circumstanță atenuantă se face în privința proporționalității.

Condițiile de existență ale depășirii limitelor legitimei apărări

1. făptuitorul să se fi aflat, la început, în legitimă apărare;
2. să fi depășit limitele legitimei apărări
3. depășirea să nu se întemeieze pe tulburarea sau temerea acestuia.
Circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări și circumstanța atenuantă a
provocării nu pot coexista la săvârșirea aceleiași infracțiuni și față de același infractor.
Depășirea limitelor legitimei apărări este o circumstanță personală care nu se răsfrânge
asupra participanților.
10

3. Depășirea limitelor stării de necesitate

Situația prevăzută la lit. c) este construită în același tipar precum cea
anterior prezentată, în sensul că are în vedere ipoteza când sunt întrunite toate condițiile
pentru reținerea unei cauze justificative, mai puțin una, ceea ce conduce la imposibilitatea
înlăturării caracterului tipic al infracțiunii.
Prin ”depășirea limitelor stării de necesitate” legiuitorul a avut în vedere cazul când în
încercarea de a salva o persoană sau un bun de la un pericol imminent care nu putea fi înlăturat
altfel se pricinuiesc urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în lipsa
înlăturării pericolului, făptuitorul realizând totuși in momentul comiterii faptei gravitatea actelor
sale.
Dacă nu ar fi conștient de aceste urmări, atunci fapta s-ar înscrie în ipoteza excesului
neimputabil, care prin prisma înscrieriii sale drept cauza de neimputabilitate reușește să
înlăture caracterul de tipicitate al faptei, înlăturând răspunderea penală.
Cu excepția condiției referitoare la conștientizarea urmărilor produse care sunt vădit mai
grave în urmă acțiunii de înlăturare a pericolului, pentru reținerea circumstanței atenuante a
depășirii limitelor stării de necesitate, toate celelalte condiții ale cauzei justificative a stării de
necesitate trebuie întrunite. Iar acestea sunt prevăzute în art. 20 alin. (2) Noul Cod Penal și
reluate în motivarea instanțelor, nu doar penale, ci și civile atunci când se pronunță cu privire la
aplicarea unor contravenții.
Cel mai adesea, în analiza îndeplinirii condițiilor stării de necesitate,
excesului neimputabil sau circumstantei atenuante legale a depășirii stării de necesiate
se ridică problema dacă pericolul putea sau nu să fie înlăturat altfel.
Astfel că s-a decis că atunci când există chiar și o alternativă la săvârșirea infracțiunii
pentru care ulterior se caută cauze de reducere a pedepsei, fapta nu va mai putea să benefizieze
de circumstanță atenunata în cauza, și cu atât mai puțin de cauza de neimputabilitate sau
justificativă raportată la starea de necesitate.

6
 Condițiile depășirii limitelor stării de necesitate
Condițiile de existență a acestei circumstanțe atenuante legale se desprind
din dispozițiile art. 20 alin. 2 C.p.(condițiile stării de necesitate) și din interpretarea
per a contrario a dispozițiilor art. 26 alin. 2 C.p.(excesul neimputabil).
Pentru existența circumstanței atenuante a depășirii limitelor stării de necesitate
trebuie ca făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei necesare pentru a salva de la un pericol
iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, una dintre valorile sociale arătate în art. 20 alin.2 C.p.,
să-și fi dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă
pericolul nu era înlăturat.

Această înseamnă că infracțiunea săvârșită cu depășirea limitelor stării de necessitate se

comite cu intenție, intenție depășită sau culpă cu prevedere.
Dacă în momentul savarsitii faptei, făptuitorul nu și-a dat seama că pricinuiește astfel de
urmări, atunci fapta nu va constutui infracțiune, fiind aplicabile dispozițiile art. 26 alin.2 C.p.
privind excesul neimputabil.
În literatura juridică se subliniază necesitatea verificării condițiilor de existența a
circumstantei atenuante, a disproporției vădite între urmările produse și care s-ar fi putut produce
dacă pericolul nu era înlăturat, în funcție de care se stabilește și măsură în care pedeapsa urmează
a fi redusă.
Depășirea limitelor stării de necesitate este o circumstanță personală.

4. Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin

infracțiune
Prin acoperirea integrală a prejudiciului, cel care a săvârșit infracțiunea relevă
o periculozitate mai redusă și atenuează gravitatea faptei sale, prin ajutorul material oferit
persoanei vătămate. Acest act trebuie să intervină voluntar din conștiința și voința
făptuitorului, fără a fi impus printr-un titlu executoriu cum ar fi o hotărâre judecătorească
executorie pentru repararea prejudiciului. Dacă acoperirea materială a daunelor
produse victimei prin infracțiune s-ar face în urma exercitării forței coercitive a statului, atunci
fără îndoială că aceasta ar fi involuntară, iar beneficiul efectelor circumstanței atenuante nu ar
mai fi justificat.
Mai mult decât atât, este necesară limitarea în timp a aplicării acestei circumstanțe
atenuante, întrucât în caz contrar ar exista riscul ca, sub imperiul acesteia, anumite personae să
fie încurajate la săvârșirea unor infracțiuni dintre cele care nu sunt excluse în mod expres de
textul de lege din sfera de aplicare a acesteia, apelând mereu la acoperirea prejudiciului pentru a
miscora pedeapsa aplicată. Astfel că, este necesar ca între ultima dată când pentru o persoană a
fost incidența circumstanță atenuantă legală a acoperirii prejudiciului într-o cauza și următoarea
dată când această va mai putea fi aplicată să fi trecut măcar 5 ani.
Gravitatea unor infracțiuni și periculozitatea celor ce le savârșesc este prezumată a fi
crescută în cazul infracțiunilor prevăzute strict și limitativ în textul de lege, astfel că pentru acele
infracțiuni acoperirea integrală a prejudiciului material nu reprezintă o reală garanție a îndreptării
celor care le-au săvârșit.
Condițiile în care se reține această circumstanță atenuantă legală:
1. prin săvârșirea infracțiunii să se fi cauzat un prejudiciu material(nu formează obiect al
acestei circumstanțe eventualul prejudiciu de natură morală)
2. repararea prejudiciului să se facă în cursul urmăririi penale sau al judecării, până la
primul termen de judecată;
3. făptuitorul să nu mai fi beneficiat de această circumstanță atenuantă într-un interval de
5 ani anterior comiterii faptei;
4. repararea prejudiciului trebuie să se facă integral;

7
 5. infracțiunea prin care s-a produs prejudiciul material să nu facă parte din cele
enumerate în art. 75 alin. 1 lit. d C.p.(contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude
comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj
judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii
publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor
decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate,
infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de
stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului,
a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea
regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind
regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind
spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi

cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind
protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist
sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau cellule de origine umană,
privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor).

Capitolul III
Circumstanțele atenuante judiciare
Atunci când sunt invocate circumstanțele atenuante judiciare, instanța apreciază
potrivit propriei convingeri dacă va aplica sau nu reducerea pedepsei. Aprecierea instanței nu
trebuie înțeleasă ca fiind arbitrară, în sensul în care ar putea alege să aplice sau nu dispozițiile
legii în ceea ce privește circumstanțele atenuante judiciare, aplicarea în sine a legii fiindu-i
imperativă.
Ce va putea însă decide instanța, de la caz la caz, este dacă situația invocată (de regulă de
suspect sau inculpat) se încadrează în textul de lege privitor la circumstanțele atenuante
judiciare. Iar această decizie este importantă, întrucât efectele circumstanțelor atenuante sunt
semnificative, în sensul că reduc considerabil limitele în care poate fi aplicată pedeapsa, atât în
cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea sau amendă, cât și în cazul în care se
pune în discuție aplicarea detențiunii pe viață.
Este important de menționat că, în prezent, există doar circumstanțe
atenuante judiciare, nu și circumstanțe agravante judiciare, existența celor din urmă ar fi avut
vocația de a conduce la posibilitatea agravării răspunderii inculpatului, uneori cu riscul de a
adduce atingere principiului previzibilitatii răspunderii penale. Mai mult decât atât, având în
vedere evitarea creării unei situații devaforabile în aplicarea pedepselor, în ipoteza în care într-o
cauză sunt incidente atât circumstanțe atenuante, cât și circumstanțe agravante
ordinea aplicării acestora acordă prioritate imperativă circumstanțelor atenuante.
5
hps://www.juridice.ro/614235/circumstantele-atenuante-legale-si-judiciare-si-efectele-lor-in-
noul-cod-
penal-art-75-76-prac+ca-instantelor.html
Prin dispozițiile art. 75 alin. 2 C.p., s-au prevăzut ce împrejurări pot
constitui circumstanțe atenuante judiciare:
1. Eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii;
2. Împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau
periculozitatea infractorului

8
 1. Eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau
diminuarea consecințelor infracțiunii
Conduita infractorului după comiterea faptei prin care își manifestă căința active
pentru fapta comisă, căință materializată prin încercarea de reparare sau chiar repararea
pagubei pricinuite, înlăturarea urmărilor infracțiunii si care pun in evidență o periculozitate mai
scazută a acestuia, ce reclamă un tratament penal atenuant. Căința activă se mai deduce din
comportamentul infractorului ulterior comiterii infracțiunii de a da îngrijiri medicale victimei,
de restituire a bunurilor sustrase etc.
Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat printr-o infracțiune (dintre cele
enumerate în art. 75 alin. 1 lit. d C.p.) exceptată de la beneficiul reținerii circumstanței atenuante
legale ar putea fi reținută ca circumstanță atenuantă judiciară. În cazul circumstanței atenuante
legale (art. 75 alin. 1 litera d), voința legiuitorului a fost de a exclude doar reținerea automată
(ca circumstanță legală) a circumstanței atenuante a reparării integrale a prejudiciului
produs prin infracțiunile enumerate. Conduită ulterioară a infractorului constând în eforturile
pentru a diminua sau înlătura consecințele infracțiunii și repararea integrală a prejudiciului pot
fi supuse aprecierii instanței în vederea reținerii acestei conduite că o circumstanță atenuantă
judiciară
Dispozițiile privind exceptarea de la reținerea circumstanței atenuante a
reparării integrale a prejudiciului produs prin infracțiunile expres enumerate în art. 75 alin.1
litera d C.p.

privesc doar reținerea acestei conduite ca circumstanță atenuantă legală și nu pot fi

extinse printr-o interpretare prin analogie, în defavoarea infractorului, și în cazul
circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. 2 litera a C.p.
Așadar, repararea integrală a prejudiciului în cazul infracțiunilor expres enumerate în art.
75 alin. 1 litera d C.p. nu constituie circumstanță atenuantă legală, însă această conduită a
infractorului ar putea fi reținută ca circumstanță atenuantă judecătorească în măsura în care se
completează cu alte manifestări de conduită ce se înscriu în „eforturi depuse de infractor pentru
înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii”.
În doctrina penală se apreciază corect că o astfel de circumstanță este de reținut și în
cazul desistarii sau împiedicării producerii rezultatului dacă până în acel moment s-a realizat
conținutul unei alte infracțiuni. Este de reținut că această circumstanță privește conduit
infractorului ulterior comiterii infracțiunii.

Capitolul IV
Efectele circumstanțelor atenuante
Efectele circumstanțelor atenuante sunt prevăzute în dispozițiile art. 76 C.p. și sunt
aceleași indiferent daca sunt legale ori judecătorești.
Efectele circumstanţelor atenuante se produc numai asupra pedepselor principale și
constau în reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, dacă aceasta este închisoarea sau
amenda, sau în schimbarea naturii pedepsei principale. Atunci când legea prevede pentru o
infracţiune pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dacă se reţin circumstanţe atenuante, se aplică
pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Efectul circumstanţelor atenuante este obligatoriu.
Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul
circumstanțelor atenuante reținute (art. 76 alin. 3 C.p.).

1. Efectele circumstanțelor atenuante asupra pedepselor

principale în cazul persoanei fizice
Potrivit dispozițiilor art. 76 C.p., în cazul în care există circumstanțe
atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc
cu o treime. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este doar închisoarea, iar limitele speciale nu sunt

9
divizibile cu fractia de reducere de 1/3, se vor aplică dispozițiile art. 186 C.p. privind calculul
timpului, anii se vor transformă în luni, iar termenele exprimate în luni se vor transformă în zile
(fiecare luna se socotește ca având 30 de zile).
De exemplu, dacă pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de la un an la 5 ani, ca
efect al circumstanțelor atenuante, limitele speciale vor fi de 8 luni la 3 ani și 4 luni.
În cazul în care pedeapsa prevazută de lege este închisoarea alternativ cu amenda,
instanta mai întai alege una dintre pedepsele alternative și apoi între limitele reduse cu o treime
va stabili pedeapsa.
Dacă pedeapsa prevazută de lege pentru infracțiunea săvârșită este doar amenda,
atunci pedeapsa va fi aplicată de instanță între limitele acesteia, reduse cu o treime, dar
cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amenda nu este influențat de existența
circumstanței atenuante, ci de criteriile prevăzute în art. 61 alin. 3 C.p. și care impun să se țină
seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de
persoanele aflate în întreținerea sa.
Daca pe lângă pedeapsa închisorii, aplicată între limitele speciale reduse cu o treime, s-a
aplicat și pedeapsa amenzii care însoțește închisoarea, pentru o infracțiune prin a cărei săvârșire
s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, în condițiile art. 62 C.p., această pedeapsă a
amenzii va fi determinata în raport cu pedeapsa închisorii stabilită de instanță, neputând fi redusă
ca efect al circumstanțelor atenuante.

Efectele circumstanțelor atenuante privesc doar pedepsele principale, prevăzute de lege și

nu se răsfrâng asupra pedepselor complementare, față de care nu există nicio referire în legea
penală. Așadar, pedepsele complementare se aplică între limitele prevăzute de lege indiferent de
reținerea sau nu în cauză a unei ori a unor circumstanțe atenuante.

Efectele în cazul pluralității de circumstanțe atenuante

Constatarea și reținerea în favoarea infractorului a mai multor circumstanțe atenuante nu
are ca efect o pluralitate de atenuări, ci așa cum s-a arătat mai sus, reducerea limitelor speciale
ale pedepsei se face o singură dată (art.76 alin.3 C.p.), dar poate influența măsura în care se poate
reduce pedeapsa.

Efectele circumstanțelor atenuante în cazul pedepsei detențiunii

pe viață
Daca pedeapsa prevazută de lege este detențiunea pe viață în cazul reținerii
circumstanțelor atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani (art. 76 alin. 2 C.p.).

2. Efectele circumstanțelor atenuante asupra

pedepselor principale în cazul persoanei juridice
Efectele circumstanțelor atenuante asupra pedepselor principale în cazul persoanei
juridice vor avea același regim ca și în cazul pedepsei amenzii prevăzut de lege pentru persoana
fizică (art. 147 alin. 1 C.p.). Așadar, limitele de pedeapsă ale amenzii (exprimate în zile-amendă)
se reduc cu o treime.
De exemplu, dacă pedeapsa amenzii prevazută de lege pentru persoana juridică este între
60 și 180 de zile-amendă, ca efect al circumstanțelor atenuante amenda va fi între 40 și 120 de
zile-amendă, iar cuantumul sumei corespunzatoare unei zile-amendă nu este influențat de
circumstanțele atenuante reținute, ci stabilit după cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu
scop lucrativ, respectiv în funcție de valoarea activelor patrimoniale, în cazul altor persoane
juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanelor juridice (art. 137 alin. 3 C.p.).
La fel ca în cazul persoanei fizice, în Codul penal nu există prevederi privind efectele
circumstanțelor atenuante față de pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice care

10
urmează să fie stabilite, așa cum s-a aratat mai sus între limitele prevăzute de lege, indiferent
daca în cauză au fost reținute ori nu circumstanțe atenuante.

Bibliografie
1. Noul Cod Penal

1
V. Dongoroz, în Dongoroz II, p. 220
2
M. Basarab, op. cit., p. 413
3
hps://legeaz.net/noul-cod-penal/art-76
4

11