COSTACHE GHEORGHE

DREPT EXECUŢIONAL PENAL

 Conf. univ. dr. COSTACHE GHEORGHE

DREPT EXECUŢIONAL
PENAL

Editura SITECH
Craiova, 2017
Referent științific: Prof. univ. dr. Bică Gheorghe
Coperta 1: https://www.okazii.ro/bnk-cp-muzeul-doftana-turn-de-paza-
uzata-a174350498
Coperta 4: https://www.gcmetal.pl/wp-content/uploads/2017/03/koncertina-
980-wiezienie-m.jpg
Corectura aparține autorului.

© 2017 Editura Sitech Craiova

Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii. Orice reproducere
integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare,
efectuate fără autorizația editorului este ilicită și constituie o contrafacere. Sunt
acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes
științific, cu specificarea respectivei citări.

© 2017 Editura Sitech Craiova

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be
reproduced in any form or by any means, including photocopying or utilised any
information storage and retrieval system without written permision from the
copyright owner.

Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S. din cadrul Ministerului
Educației Naționale pentru editare de carte științifică.

Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: sitech@rdsmail.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COSTACHE, GHEORGHE
Drept execuţional penal / Costache Gheorghe. - Craiova :
Sitech, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-11-5896-6

34

ISBN 978-606-11-5896-6
 Cuprins

Capitolul I
Noțiuni introductive privind aplicarea și executarea
pedepselor în România ........................................................... 9
1.1. Scurt istoric al aplicării pedepselor față de cei care au
comis fapte antisociale................................................... 9
1.2. Sistemul execuțional penal modern în România .......... 15
1.3. Scopul și funcțiile pedepsei penale .............................. 20
1.4. Principiile care stau la baza aplicării legii și
sancțiunilor de drept penal ........................................... 25
Capitolul II
Legea penală, normă de drept ce stă la baza aplicării
pedepselor privative și neprivative de libertate în
procesul penal ........................................................................ 28
2.1. Legea fundamentală despre aplicarea pedepselor
față de cei care comit fapte antisociale ........................ 28
2.2. Categoriile de pedepse prevăzute de legea penală ....... 33
2.3. Armonizarea legii penale și execuțional penale
românești cu sistemul de drept penal internațional ..... 44
Capitolul III
Organizarea și funcționarea sistemului penitenciar din
România ................................................................................. 48
3.1. Înființarea, organizarea și funcționarea
penitenciarelor ............................................................. 48
3.2. Structura organizatorică a unui penitenciar ................. 51
3.3. Atribuțiunile penitenciarelor în activitatea de
custodiere a persoanelor private de libertate ............... 55
Capitolul IV
Probațiunea, alternativă la executarea pedepselor
privative de libertate ............................................................. 57
4.1. Noțiuni privind probațiunea ......................................... 57
4.2. Organizarea, funcționarea și sarcinile serviciului
de probațiune ............................................................... 60

5
 4.3. Colaborarea serviciului de probațiune cu unitățile
Administrației Naționale a Penitenciarelor și alte
instituții din comunitate ............................................... 64
Capitolul V
Organizarea executării pedepselor privative de
libertate .................................................................................. 66
5.1. Primirea în penitenciar a persoanelor care execută o
pedeapsă privativă de libertate .................................... 66
5.2. Perioada de carantină ................................................... 70
5.3. Repartizarea pe camere și regimuri de executare a
pedepsei, cazarea, echiparea și hrănirea. ..................... 71
Capitolul VI
Regimurile de executare a pedepselor privative de
libertate .................................................................................. 75
6.1. Stabilirea regimului de executare a pedepsei privative de
libertate ......................................................................... 75
6.2. Regimul de maximă siguranță...................................... 77
6.3. Regimul închis ............................................................. 81
6.4. Regimul semideschis.................................................... 84
6.5. Regimul deschis ........................................................... 86
6.6. Schimbarea regimului de executare a pedepselor ........ 88
Capitolul VII
Drepturile și obligațiile persoanelor private de
libertate .................................................................................. 91
7.1. Drepturile persoanelor private de libertate................... 91
7.2. Obligațiile persoanelor care execută o pedeapsă
privativă de libertate .................................................. 120
Capitolul VIII
Munca persoanelor private de libertate ............................ 121
8.1. Noțiuni privind repartizarea la muncă și munca
persoanelor private de libertate.................................. 121
8.2. Modul de calcul, a zilelor considerate ca executate pe
baza muncii prestate și de repartizare a veniturilor
obținute din munca prestată ....................................... 125

6
 8.3. Efectele și beneficiile folosirii la muncă a persoanelor
private de libertate ..................................................... 132
Capitolul IX
Procedurile de recompensare și sancționare a
persoanelor private de libertate ......................................... 135
9.1. Condițiile în care poate fi recompensată o persoană
privată de libertate ..................................................... 135
9.2. Procedura de stabilire a recompenselor ce se pot
acorda unei persoane private de libertate .................. 137
9.3. Fapte care constituie abateri și modalități de
pedepsire a persoanelor private de libertate .............. 141
9.4. Rolul și importanța recompenselor și pedepselor
primite de o persoană privată de libertate. ................. 148
Capitolul X
Măsurile educative aplicate minorilor .............................. 151
10.1. Noțiuni privind măsurile educative .......................... 151
10.2. Măsurile educative neprivative de libertate ............. 155
10.2.1. Stagiul de formare civică .................................. 155
10.2.2. Supravegherea ................................................... 157
10.2.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână................ 160
10.2.4. Asistarea zilnică ................................................ 161
10.3. Măsurile educative privative de libertate ................. 164
10.3.1. Noțiuni privind organizarea și funcționarea
centrelor educative și centrelor de detenție ....... 164
10.3.2. Măsura internării într-un centru educativ.......... 166
10.3.3. Măsura internării într-un centru de detenție ...... 171
10.4. Rolul și importanța măsurilor educative privind
reinserția socială ........................................................ 176
Capitolul XI
Liberarea condiționată ....................................................... 180
11.1. Noțiunea și scopul liberării condiționate înainte
de termen ................................................................... 180
11.2. Condițiile de acordare a liberării condiționate ......... 182

7
 11.2.1. Liberarea condiționată a condamnaților la
detențiune pe viață. ........................................... 182
11.2.2. Liberarea condiționată a condamnaților la
pedeapsa închisorii ............................................ 186
11.3. Măsurile de supraveghere și obligațiile persoanelor
care au beneficiat de instituția liberării
condiționate ............................................................... 189
11.4. Aspecte juridice privind liberarea condiționată ....... 191
Capitolul XII
Fapte de natură penală ce pot fi comise în unitățile ce
asigură custodierea persoanelor private de libertate....... 193
12.1. Condițiile de executare a pedepselor și a măsurilor
educative privative de libertate și premisele create
de acestea ................................................................... 193
12.2. Fapte de natură penală ce se pot comite în unitățile
care asigură custodierea persoanelor private de
libertate ...................................................................... 195
12.2.1. Fapte de natură penală ce pot fi comise de
persoanele private de libertate .......................... 196
12.2.2. Fapte de natură penală ce pot fi comise de
personalul de penitenciare................................. 202
Bibliografie .......................................................................... 204

8
 Capitolul I

Noțiuni introductive privind aplicarea

și executarea pedepselor în România
1.1. Scurt istoric al aplicării pedepselor față de cei care
au comis fapte antisociale

Apariţia și dezvoltarea comunităților umane arhaice au

generat implicit și ivirea primelor forme de conflicte de
interese, fie că se refereau la cele de ordin material sau de
ocuparea unor teritorii mai avantajoase, fie că se refereau la
ocuparea rolului conducător al grupărilor empiric organizate.
Numai că, deși criminalitatea cunoaște o creștere simțitoare,
până la scindarea primelor forme de comunități, nu se poate
vorbi de luarea unor măsuri de pedepsire în lipsa unor norme
morale prestabilite.
În acest context, se poate vorbi de existența preocupărilor
pentru aplicarea unor pedepse pentru comportamente individuale
considerate ca periculoase, numai din dorința comunității de a se
autoproteja împotriva acelor comportamente care le periclitau
însăși existența.
Preocuparea pentru autoprotejare a fost dată de reacția
grupului aflat în pericol, la adresa celor care, prin acțiunile lor
amplificau o stare de risc.
De altfel, încă din antichitate, în scrierile lui Platon
găsim idei conform cărora pedeapsa nu putea fi justificată prin
ea însăși ca reacție la răul produs prin fapta reprobabilă ci
trebuia să fie orientată către un scop care să constituie temeiul
juridic al aplicării acesteia. De aici se poate trage concluzia că

9
filozoful antic identificase scopul pedepsei ca fiind acela al
prevenirii săvârșirii altor fapte în viitor.
Platon afirma că: „acela care vrea să pedepsească în
mod judicios, nu pedepsește din pricina faptei rele care este un
lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca fapta să nu se fi
săvârșit, ci pedepsește în vederea viitorului, pentru ca vinovatul
să nu mai cadă în greșeală și pentru ca pedeapsa lui să-i
înfrâneze pe ceilalți1”.
Aserțiunea lui Platon are în vedere două aspecte: pe de o
parte pedeapsa îl privește în mod direct pe făptuitor care
trebuie să simtă duritatea pedepsei pentru a nu mai greși, iar pe
de altă parte aceasta trebuie să constituie un semnal de alarmă
pentru cei care ar intenționa să comită fapte antisociale, să știe
la ce să se aștepte dacă nu se abțin de la a-și pune în aplicare
ideile infractoare.
Date despre existența unui sistem sancționator pe meleagurile
Daciei antice nu se găsesc în izvoarele scrise, însă cu certitudine
că ele au existat.
Aceasta se poate deduce din scrierile istoricilor altor
națiuni din împrejurul Daciei care-i caracterizau pe înaintașii
noștri "cei mai viteji și mai drepți dintre traci"2.
Faptul că se face referire că sunt "cei mai drepți" conduce
imediat la concluzia că înaintașii noștri aveau un sistem de
organizare bine pus la punct cu ierarhii stabilite și cu norme care
trebuiau respectate și puse în aplicare de toți membri comunității.
După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, împăratul
Traian a impus respectarea în aceste noi teritorii ocupate,
normele dreptului roman care presupunea implicit și aplicarea
unor pedepse în cazul celor vinovați de anumite fapte.
Aceste norme de drept roman s-au îmbinat cu obiceiurile
de judecată și pedepsire aplicate de băștinași în tradiționalele

1
Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, ed. Les Belles Lettres,1966,324, a. b.
2
Herodot în Cartea a IV-a a istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după
ediția de la Ed. Științifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanț Ştef)
10
"sfaturi ale bătrânilor" care reprezentau "instanța", ce se
pronunța cu privire la pedepsirea faptelor ce aduceau atingere
normelor de conviețuire ale comunității.
În același timp trebuie avut în vedere faptul că teritoriul
Daciei nu a fost ocupat de romani decât într-o proporție foarte
mică, iar pe restul teritoriului, a continuat viața dacilor liberi
unde s-au aplicat cu certitudine obiceiurile pământului în ceea
ce privește judecarea unor fapte.
Conform altor izvoare istorice scrise, după retragerea
aureliană, pe teritoriul Daciei au continuat să viețuiască
comunități dacice, organizate pe principiul „obștilor sătești”.
Cercetările efectuate de Dimitrie Gusti3 au scos în
evidență faptul că obștile sătești aveau un tip de organizare
proprie, bazându-se pe autoconducere, lucru care se evidenția
prin: adunarea megieșilor, sfatul oamenilor buni și bătrâni și
judele satului.
Sfatul oamenilor buni și bătrâni – exercita, în principal,
atribuțiuni jurisdicționale în sens metaforic, deoarece normele de
conduita ce reglementau viața obștei sătești nu aveau caracter
juridic. Acest consiliu exercita și atribuțiuni de ordin administrativ.
Lucrările sfatului erau conduse de către un jude, ales de către
Adunarea megieșilor, care exercita, pe lângă atribuțiuni
jurisdicționale, și atribuțiuni militare si administrative.
Cuvântul “jude” vine de la “judex”, “iudicis”, adică judecata,
etimologie de natură a sublinia încă odată faptul că cele mai
importante atribuții ale judelui erau de ordin judiciar.
Mai târziu, în feudalismul timpuriu, cuvântul “jude”
desemna conducătorul unei formațiuni statale de tip începător.
In feudalismul dezvoltat (adică după întemeiere) “jude”
îmbrăca forma “judec”, ce avea înțelesul de proprietar și om liber4.

3
Dimitrie Gusti (n. 13 februarie 1880, Iași – d. 30 octombrie 1955,
București), filosof, sociolog și estetician român.
4
http://www.stiucum.com/drept/istoria-dreptului/Organizarea-obstei-
satesti- nor44146.php
11
 Sistemul roman și cel local au acționat secole de-a rândul
până la cucerirea Bizanțului de către Imperiul Otoman (1413).
În toată această perioadă legislația bizantină a avut mare
influență asupra voievodatelor și cnezatelor românești din cele
3 provincii (Muntenia, Transilvania și Moldova).
Legislația din cele 3 provincii a funcționat sub denumirea
de "Jus Valahicus" sau legea Românească până în secolul al
XIV-lea având în structură elemente geto-dacice peste care s-
au suprapus dreptul romano-bizantin și normele de conduită și
morală ale popoarelor migratoare care au fost asimilate de către
băștinași.
Acest sistem complex de norme a fost cunoscut sub
denumire de " datina norodului", ca o formă a legii nescrise a
poporului, însă istoricul Dimitrie Cantemir în lucrarea
"Descrierea Moldovei" amintește de o lege scrisă ce era
întemeiată pe "legile împăraților romani și țarigrădeni ca și pe
hotărârile soboarelor bisericești".
Aplicarea legii se făcea așa după cum arată domnitorul
Dimitrie Cantemir, având la bază două categorii de norme: pe
de o parte legile romane și țarigrădene, iar pe de altă parte
normele stabilite de soboarele bisericești. Acestea din urmă
având un efect deosebit asupra membrilor comunității, ținând
cont de credința în divinitate ca element fundamental al
existenței umane.
De asemenea, în lucrarea "Noțiuni statistice asupra
Moldovei", a prințului Nicolae Șuțu de la 1380 se găsesc
referiri cu privire la existența unei ocne aparținând ocolașilor
de Trotuș unde "pe vremuri a avut loc o răscoală a tâlharilor
ce lucrau în ea, ocazie cu care dărâmăturile acesteia i-au
îngropat atât pe tâlhari cât și pe cei care îi păzeau".
Dacă luăm în considerare faptul că în trecutul îndepărtat
de cele mai multe ori se aplicau pedepse deosebit de severe
pentru fapte minore, "aruncarea în ocne" care reprezenta cea
mai folosită metodă de pedepsire a celor care comiteau fapte

12
grave, era o pedeapsă foarte dură, deoarece perioada de
muncă în acest loc nu se stabilea pe o perioadă de timp, ci ea se
referea în general la tot restul vieții.
Pedepsirea infractorilor și în mod special a criminalilor
era aplicată în toate țările balcanice și nu numai, iar criminalii
nu erau suportați în nici o țară.
Acest lucru reiese și dintr-un zapis emis la 1391 de
Despotul Ștefan, domnitorul părții dunărene a Serbiei, care
împroprietărește mănăstirile Tismana și Vodița din Țara
Românească cu o suprafața importantă de pământ, dar pentru
care se specifică în mod expres că pe aceste moșii se poate
așeza oricine cu excepția criminalilor care trebuie să ceară voie
de la Domnitor.
Din timpul domniei lui Alexandru cel Bun găsim
consemnări referitoare la faptul că „nouă hoți au jefuit pe
consulul francez Guillber de Lannoy care călătorea prin
Moldova”, și din porunca domnitorului au fost prinși și aduși
cu ștreangul de gât în fața cavalerului pentru a hotărî dacă îi
iartă sau îi omoară.
Locurile în care erau închiși hoții, tâlharii, criminalii,
existau la mănăstiri, în clopotnițele bisericilor, în mine, pe
lângă administrație, însă acestea nu aveau o organizare cu
spații destinate acestui scop.
Cele mai multe informații despre evoluția și regimul
pedepselor de la noi se regăsesc în documente aparținând unor
străini care au călătorit pe la noi precum și din pravilele și
legiuirile domnești, cu toate că există perioade destul de mari
de timp în care nu se regăsesc trimiteri sau date cu privire la
închisori sau aplicarea pedepselor, acestea fiind probabil
considerate ca lucruri nedemne de a fi consemnate.
Primele legi care au fost elaborate și care vizau și
aplicarea unor pedepse pentru anumite fapte se regăsesc în
secolul al XVII-lea, în speță fiind vorba de "Pravila Mică de la
Govora" din 1640 dată de domnitorul Matei Basarab, domn al

13
Țării Românești (1633-1654), „Îndreptarea legii”, numită și
„Pravila cea mare” sau „Pravila de la Târgoviște”, care a fost
un cod de legi importante pentru perioada respectivă, și care a
fost „tălmăcit la anul 1652”, "Cartea românească de învățătură
a pravilelor împărătești" ce a fost tipărită din porunca
domnitorului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653) la Mănăstirea
Trei Ierarhi din Iași.
Evoluția socio-politică a determinat o preocupare
constantă în ceea ce privește pedepsirea autorilor faptelor ce
contraveneau vieții comunității, măsurile legislative începând
să evolueze în consonanță cu legile europene începând cu
secolul al XVIII-lea.
Organizarea și funcționarea locurilor de deținere a
constituit o problemă spinoasă pentru toate statele europene,
implicit pentru țara noastră, condițiile de detenție fiind de-a
dreptul ducerii unei vieți primitive, mulți dintre cei care au fost
aruncați în întunecimea temnițelor (ocnelor), sfârșind fără a
mai vedea lumina zilei. Munca și suferințele trupești și
sufletești, nu se puteau termina decât odată cu sfârșitul vieții,
mulți dintre cei osândiți așteptând moartea ca pe un dar al
divinității.
Aplicarea pedepselor de-a lungul istoriei a cunoscut
profunde transformări și au început cu aplicarea măsurilor
fizice, (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte), plata în natură
pentru răul sau dauna produsă, munca în folosul celui păgubit,
privarea de libertate pentru o perioadă de timp.
Despre rolul și tipul acestor pedepse, dozarea lor în
funcție de fapta produsă, dar mai ales de condițiile de executare
și ce se urmărește prin aceasta, vom face referire în cele ce
urmează.

14
 1.2. Sistemul execuțional penal modern în România

Aplicarea unei pedepse, indiferent de forma sau natura

ei, trebuie sa aibă la bază în condițiile actuale, o normă de drept
care să fie clară și cuprinzătoare a tuturor împrejurărilor care
determină luarea unei asemenea măsuri.
Așa cum se preciza în subcapitolul anterior, aplicarea
unei pedepse ori sancțiuni, s-a făcut din cele mai vechi timpuri,
la început pe baza forței unui individ sau grup de indivizi, mai
apoi prin stabilirea unor reguli de comportament general
valabile și obligatorii pentru întreaga comunitate, iar în final
prin instituirea unor norme scrise obligatorii pentru toți.
Principalele pedepse se aplicau în special față de cei care
comiteau crimă, iar pedeapsa era privită ca un act de justiție
transmis de o forță divină.
De altfel, pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre pe
care sunt gravate articolele Codului său, Hammurabi este
înfățișat închinându-se zeului Samaș, de la care primește textul
legii. Conferind esență divină activității legislative, regele
transmitea normele juridice oamenilor, care trebuiau să le
respecte întocmai, sub imperiul unor sancțiuni extrem de
severe5.
Din aceste considerente pedepsele erau apreciate ca
fiind o retribuție pentru răul făcut ori ca o ispășire a păcatului
săvârșit.
Normele legislative au apărut în Grecia antică în timpul
celebrilor legislatori Solon și Dracon, care au editat printre
primele sancțiuni ce se pot aplica față de cei care încalcă
normele de conduită stabilite, primul fiind apreciat pentru
bunăvoința și toleranța față de cei care încălcau legile iar cel
de-al doilea pentru asprimea normelor stabilite.
Pe teritoriul țării noastre, sistemul de norme obligatorii a
5
O. Drîmba – Istoria culturii și civilizației vol. I, Ed. Științifică si
Enciclopedică, București 1985 p. 61-105
15
fost stabilit și respectat ca reguli de conduită și comportament
inițial, lucruri urmărite și sancționate de sfatul bătrânilor, sau a
celor buni și drepți care se ghidau după așa zisă „lege a țării”,
care avea norme nescrise, dar care se transmiteau din generație
în generație și aveau la bază dreptul roman impus de imperiul
roman în timpul ocupației romane.
Spre deosebire de dreptul roman care avea norme scrise,
pe teritoriul României, s-au păstrat și transmis normele de
conviețuire pe cale orală, fără a exista un cod scris sau un
ansamblu de norme notate undeva.
În acest context, respectarea normelor se baza pe credința
divină și pe puterea domnitorului, considerată de asemenea
divină.
De cele mai multe ori regulile erau făcute pentru a
satisface interesele claselor dominante, întotdeauna pedepsele
fiind foarte aspre față de cei mulți și săraci și foarte blânde față
de cei bogați, chiar dacă aceștia comiteau fapte grave.
Epoca feudală a adus și în țările române odată cu evoluția
societății și apariția primelor lucrări cu caracter legislativ, care
aveau prevederi și cu privire la viața celor condamnați.
În acest context putem exemplifica câteva:
- Pravilniceasca condică, care ar putea fi considerat ca
fiind un cod ce avea 200 de prevederi asimilate articolelor din
codurile de azi
- Legiuirea Caragea care a pus de fapt bazele răspunderii
penale, având în cuprinsul său o parte ce cuprindea faptele de
natură penală, modul de încadrare și sancționare a faptelor
respective, cod ce a stat la baza sistemului legislativ din Țara
Românească și apoi a Principatului România până în anul
1865.
- Condica Criminalicească apărută în Moldova în anul
1820 în perioada domniei lui Scarlat Calimah cunoscut ca fiind
Codul Calimach, a reprezentat principala legiuire a principatului
respectiv, având asemănări cu Legiuirea Caragea, astfel că la

16
1859 odată cu unirea principatelor, sistemul legislativ în
domeniul penal nu a avut diferențe semnificative.
Prin Regulamentele organice s-au adoptat reguli ce aveau
să statueze în cele două principate organizarea și funcționarea
statală cu toate instituțiile și organismele specifice, chiar dacă
unele dintre ele nu existau nici în Rusia, cea care s-a angajat să
coordoneze redactarea acestora
În acest sens pentru prima oară se reglementează „o nouă
organizare judecătorească, introducând principiul inamovibilităței
care trebuia să fie pus în lucrare nouă ani după introducerea
Regulamentului, dînd împărțirea dreptăței la tribunalele
ținutale un apel la divanul apelativ și pentru unele pricini în
ultimă instanță la divanul domnesc, și regulînd tot mecanismul
lor atît administrativ cît și judecătoresc6”.
Tot în cuprinsul Regulamentelor organice sunt prevăzute
măsuri care să „orînduiască regimul închisorilor”, iar în acest
sens, se poate cita art.360 care stipula următoarele: „Stăpânirea
va avea grijă ca închisorile să fie nu numai sigure, ci și curate,
astfel încât sănătatea celor incluși să nu vatăme nicicum”.
Dacă Regulamentele organice au fost un prim început de
modernizare a sistemului legislativ din principatele române,
acestea au cunoscut adaptări și modificări ulterioare astfel că la
01 ianuarie 1852, a intrat în vigoare „Condica criminalicească
și procedura ei7” la care s-a lucrat din 1841 sub îndrumarea lui
Gh. Bibescu, coduri ce vor fi aplicate până în anul 1865.
După unirea principatelor, sub conducerea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza au fost luate o serie de măsuri și în ce
privește executarea pedepselor privative de libertate, sens în care a
început o primă „reformă” a sistemului execuțional penal, iar la
01 octombrie 1862 s-a desființat Administrația temnițelor, adoptându-
se „Regulamentul pentru organizarea serviciului stabilimentelor
penitenciare și cele de binefacere din România”.

6
http://www.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol6/cap4.pdf
7
https://ro.wikipedia.org/wiki/1852
17
 Sistemul adoptat în timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza a funcționat până în anul 1874 când s-a adoptat Legea
închisorilor, act normativ care avea la bază prevederile Codului
penal adoptat în anul 1865.
Codul penal promulgat la 30 octombrie 1864, a intrat în
vigoare la 30 mai 1865 și prevederile sale erau de inspirație
prusacă și franceză .
Codul penal intrat în vigoare făcea o primă delimitare a
faptelor antisociale, chiar de la art.1, în crime și delicte, iar pedepsele
ce se puteau aplica pentru comiterea acestora erau următoarele:
Pentru cei care comiteau fapte considerate drept crime se
putea aplica una din următoarele pedepse:
- munca silnică
- recluziunea
- detențiunea
- degradațiunea civică.
Pentru cei care comiteau una din faptele considerate
delicte se putea aplica una din următoarele pedepse:
- închisoare corecțională
- interdicțiunea unora din drepturile politice, civile ori de
familie și cu amendă de la 26 lei în sus.
Codul penal, considerat la acea vreme ca fiind unul din cele
mai moderne în ceea ce privește sistemul de norme stabilit în
conținutul său, a pus bazele sistemului execuțional penal, limitele
pedepselor fiind stabilite pentru fiecare categorie de fapte astfel:
Pentru faptele comise care erau considerate crime se
aplicau următoarele pedepse8:
- munca silnică pe toată viața (art.7.1.)
- munca silnică pe timp mărginit de la 5 până la 20 ani
(art.7.2.)
- recluziunea într-o casă de muncă, de la 5 ani până la 10
ani (art.7.3.)
- detențiunea de la 3 ani până la 10 ani (art.7.4.)
8
Art.7 din Codul penal din 1865
18
 - degradațiunea civică de la 3 ani până la 10 ani (art.7.5.)
Pentru faptele considerate a fi delicte se puteau aplica
următoarele pedepse9:
- închisoare de la 15 zile până la 5 ani (ar.8.1.)
- interdicțiunea de la 6 luni până la 6 ani a unora din
drepturile politice, civile ori de familie (art.8.2)
- amendă de la 26 lei în sus (art.8.3).
Codul penal, prevedea și organizarea sistemului
penitenciar, unde vor executa pedepsele viitorii condamnați,
legea făcând precizări cu privire la acest lucru.
În acest sens, art.10 alin1. prevede: „munca silnică se va
face, sau în minele Statului, sau în stabilimentele penitenciare”.
Este lesne de înțeles că la acea perioadă sistemul
penitenciar se găsea în stadiul de organizare de vreme ce Codul
penal statua că: ”până la înființarea sistemului penitenciar,
osândiții la asemenea pedeapsă se vor întrebuința la lucrările
cele mai aspre înăuntrul minelor, sau și afară din mine, pentru
lucrările de utilitate publică (art.10 alin.3)”.
În același context, se poate aprecia că nu numai
stabilimentele penitenciare se aflau în faza de organizare dar și
casele de recluziune în care pedeapsa se baza pe munca
obligatorie, nu erau încă amenajate, „până la înființarea
caselor speciale de recluziune, un regulament de administrațiune
publică va determina locurile unde se vor ține provizoriu
osândiții la această pedeapsă (art.18.)”.
Din analiza prevederilor Codului penal, se poate deduce
cu ușurință faptul că sistemul de executare a pedepselor, și de
stabilire a locului și regulilor de executare a acestora se afla
într-o fază de organizare și de amenajare a acestora , respectiv
a penitenciarelor, întrucât în art.20, legiuitorul stabilea pentru
cei condamnați la detențiune că „osândiții la această pedeapsă
se vor închide într’una din mânăstirile ce se vor determina
anume prin regulamente de administrațiune publică”.
9
Art.8 din Codul penal din 1865
19
 În afară de delimitarea faptelor în crime și delicte și
cuantumul pedepselor ce se aplică pentru comiterea acestora,
Codul penal de la 1865, pune bazele organizării „stabilimentelor”
penitenciare, diferențiate pentru fiecare categorie de pedepsiți.
De asemenea sunt stabilite regulile din fiecare categorie
de așezământ cu drepturile (chiar dacă acestea erau mai puține)
și obligațiile deținuților pe timpul executării pedepselor.
Se poate observa din conținutul textului de lege că
legiuitorul a avut în vedere la organizarea sistemului de detenție
și o primă formă de separațiune a condamnaților în funcție de
sex, și anume separarea femeilor de bărbați pe timpul executării
pedepselor, pentru toate categoriile de pedepse10 .
Toate celelalte reguli noi, aduse de Codul penal din 1865
și următoarele, care stau la baza începuturilor organizării
sistemului penitenciar modern în România vor fi abordate în
cuprinsul lucrării la fiecare categorie de aspecte ce privesc
executarea pedepselor privative de libertate .

1.3. Scopul și funcțiile pedepsei penale

Comiterea unei fapte de natură a leza interesele unei

persoane sau a societății în general, a necesitat luarea unor
măsuri de sancționare a celui care a nesocotit regulile de
conviețuire socială stabilite de comunitate.
În ceea ce privește scopul luării unei măsuri de
sancționare, au fost emise teorii și concepte filosofice, de
natură a motiva necesitatea luării unor astfel de măsuri, și au
vizat în special următoarele aspecte:
a) punerea în imposibilitate a infractorilor, de a mai
comite fapte de natură antisocială. În antichitate, dar în unele
state și în prezent, principalele măsuri au fost (sau sunt) de
natură a produce suferințe fizice cum ar fi: omorârea (prin
decapitare, spânzurare, etc.), lapidarea (omorârea prin aruncarea
10
Art.11,19, 21 din Codul penal din 1865
20
cu pietre în făptuitor), bătaia, tăierea mâinii pentru furt, sluțirea,
castrarea pentru infractorii cu înclinații sexuale etc.;
b) retribuirea, sau pedeapsa meritată, situație în care față
de cel care a comis o faptă antisocială să se ia aceiași măsură ca
și cea pe care a comis-o el măsură venită din antichitate și
cunoscută sub denumirea de „lege a Talionului11”, adică: "ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte";
c) intimidarea, este văzută ca și principal mijloc de a
determina pe cel care a comis o faptă antisocială, să se abțină
de la a mai comite orice astfel de faptă, dar și de a influența pe
cei predispuși la a comite fărădelegi să se abțină și să renunțe la
ideile infracționale;
d) resocializarea, sau redarea societății . Scopul acesta are
ca principal obiectiv ca pe timpul executării pedepsei (privativă
sau neprivativă de libertate), să se ia față de infractor măsuri de
natură a-l influența pozitiv, de a-și schimba atitudinile și
comportamentul față de semenii săi, față de simțul dreptului de
proprietate asupra bunurilor, de educare și reeducare în așa fel
încât după ispășirea pedepsei acesta își va reveni, își va
reconsidera atitudinea față de normele și valorile colectivității
și nu va mai comite fapte de natură antisocială, iar prin
comportamentul său va influența pozitiv și pe alții predispuși la
a comite infracțiuni.
Indiferent pe care dintre aceste succinte scopuri ale
pedepsei le vom analiza în detaliu, se poate concluziona că

11
Cea mai veche mărturie în acest sens este Codul lui Hammurabi (1792-
1749 î.e.n.), unde legea talionului avea mai multe forme: dinte pentru
dinte, vânătaie pentru vânătaie, picior pentru picior, mână pentru mână, os
pentru os, ochi pentru ochi. Deși astăzi pare de o cruzime inimaginabilă, Legea
talionului reprezenta la vremea ei un adevărat progres în comparație cu
practicile anterioare. Hammurabi a instituit talionul cu scopul de a stăvili o
reminiscență foarte periculoasă a comunității gentilice, și anume răzbunarea
sângelui. În virtutea legii talionului, victima sau rudele ei nu mai puteau
pricinui infractorului un rău mai mare decât fapta comisă de către acesta .
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_talionului
21
scopul esențial al pedepsei este acela de a împiedica o persoană
să comită fapte de natură antisocială dar și de a influența
pozitiv pe cei care intenționează să încalce normele de
conviețuire socială.
Altfel spus, scopul pedepsei este egal cu prevenirea
comiterii de infracțiuni.
Principalul scop al pedepsei este acela de reeducare a
făptuitorului de readucerea acestuia în societate integru, cu o
altă atitudine despre semenii săi și despre societate în general și
nu acela de a-l pedepsi fizic sau psihic de către cei puși să
vegheze asupra modului cum se execută efectiv pedeapsa.
Parafrazând un mare filosof al lumii antice12, care spunea:
„pedepsește-l, fără să îl înjosești”, pedeapsa privativă de
libertate, nu trebuie să facă dintr-un infractor mărunt, un
infractor „calificat”, care să continue activitatea infracțională
sau să îl umilească în fața comunității.
Rolul pedepsei este de a reeduca prin măsurile din
penitenciar și nu de a-l înrăi mai mult pe cel care a fost condamnat.
Mai mult, pentru a preveni luarea unor măsuri de natură a
produce suferințe fizice sau psihice pe timpul executării unei
pedepse, indiferent de natura ei, legiuitorul a incriminat actele
de violență de orice fel ce s-ar putea exercita asupra oricărei
persoane inclusiv asupra celor private de libertate.
În acest sens, articolul 282 Cod penal, incriminează
infracțiunea de tortură, conform căreia: (1) Fapta funcționarului
public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității
de stat sau a altei persoane care acționează la instigarea sau cu
consimțământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei
persoane puternice suferințe fizice ori psihice:
a) în scopul obținerii de la această persoană sau de la o
terță persoană informații sau declarații;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta
sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
12
Din scrierile lui PITAGORA (Pythagoras din Samos, 570 B.C. - 495 B.C.)
22
 c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei
ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare,
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o
vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se
pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(4) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (1) se
pedepsește.
(5) Nicio împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie
că este vorba de stare de război sau de amenințări cu războiul,
de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de
excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De
asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei
autorități publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferințele ce
rezultă exclusiv din sancțiuni legale și care sunt inerente
acestor sancțiuni sau sunt ocazionate de ele.
Legiuitorul a avut în vedere că și pe timpul executării
unei pedepse, în special privativă de libertate, funcționarii
însărcinați cu paza, supravegherea, educarea sau reeducarea
celor pedepsiți printr-o hotărâre judecătorească, ar putea fi
autori ale unor astfel de fapte. Tocmai de aceea în textul de
lege se face o trimitere generală de aplicare a legii, „nicio
împrejurare excepțională, oricare ar fi ea…”, nu ar putea
justifica producerea de suferințe fizice sau psihice unei alte
persoane, de către un funcționar ce execută o funcție ce implică
autoritatea de stat.
Din cele prezentate se poate concluziona că orice pedeapsă
aplicată unei persoane printr-o hotărâre judecătorească rămasă

23
definitivă, nu trebuie să fie de natură crudă, inumană, degradantă
sau să pună persoana la oprobriu public sau batjocură.
Din perspectiva funcțiilor pe care le are o pedeapsă,
acestea sunt:
- funcție represivă. Conform acesteia, statul are obligația
de a stabili reguli de conduită pentru toți membri societății,
care să fie respectate din convingere că acestea conduc spre
bunul mers al societății în general. Totuși, în situația în care
apar și indivizi care nu vor să se conformeze regulilor general
valabile stabilite și le încalcă într-un fel sau altul, statul prin
instituțiile sale abilitate, este nevoit să își apere normele
stabilite și atunci, acestea vor lua măsuri represive față de astfel
de indivizi, pentru a-i determina să se încadreze în regulile
general valabile pentru întreaga societate.
- funcția preventivă. Această funcție se poate analiza
sub două aspecte și anume:
a) îndatorirea statului de a veghea permanent ca toate
condițiile de conviețuire socială să fie asigurate prin emanarea
de norme de conduită dar și crearea condițiilor necesare pentru
ca acestea să poată fi respectate
b) obligația statului de a fixa răspunderi atât față de cei
care nu vor să se conformeze normelor de conduită dar și față
de cei care sunt îndrituiți să vegheze la respectarea acestora
care au obligația să nu facă compromisuri în aplicarea legilor.
Analiza scopului dar și a funcțiilor pedepsei, conduce
către ipoteza conform căreia, rolul acesteia (a pedepsei), este
acela de a contribui prin efectul său la prevenirea săvârșirii de
noi fapte infracționale iar prin executarea efectivă se urmărește
formarea unei atitudini corecte și responsabile față de muncă, și
totodată, de a-l determina pe individ să-și asigure existența prin
muncă corectă cu respectul cuvenit impus de normele de
conviețuire socială stabilite de comunitate și să îl determine să
se înscrie în ansamblul de norme ce reglementează ordinea de
drept și regulile generale de comportament.

24
 1.4. Principiile care stau la baza aplicării legii și
sancțiunilor de drept penal

Principiile care stau la baza aplicării unei pedepse față de

o persoană care comite o faptă abordată din perspectiva legii
penale, mai exact a prevederilor Codului penal, au la bază
prevederi ale documentelor internaționale și a legii fundamentale.
Chiar și multe din prevederile Constituției, au la bază
prevederi ale acordurilor și tratatelor la care România este parte
și pe care le-a ratificat.
În aceste condiții, indiferent de pedeapsa aplicată, legiuitorul
a avut în vedere prevederile unor documente fundamentale privind
respectarea dreptului omului, din care unul prevede următoarele:
„Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate și
cu respectarea demnității inerente persoanei umane13”.
Legea penală românească este elaborată în așa manieră
încât să cuprindă și să respecte drepturile fundamentale ale
omului dar și principiile răspunderii penale.
Astfel, Titlul I din Codul penal, se intitulează „Legea
penală și limitele ei de aplicare”, iar capitolul I reglementează
tocmai Principiile generale.
Conform prevederilor Codului penal, atât incriminarea
cât și sancțiunea aplicată pentru încălcarea normelor de drept
trebuie să fie prevăzute de legea penală.
Mai mult, Constituția României stabilește că „infracțiunile,
pedepsele și regimul executării acestora”, se stabilește prin
lege organică14.
Faptul că stabilirea unor fapte ca fiind infracțiuni, dar și a
pedepselor pentru cei care le încalcă și măsurile ce se iau
împotriva lor, sunt stabilite printr-o lege organică, demonstrează
preocuparea și interesul deosebit ce se acordă acestor aspecte,

13
Art.10 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (19
decembrie 1966)
14
Art. 73 din Constituția României
25
ținând cont în principal că în acest context se discută despre
dreptul la libertatea individuală, statuată de Constituție (art.23),
drept, care face parte din ansamblul de reguli ce privesc
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, stabilite
prin tratate și convenții internaționale ratificate de România.
În acest context, sunt instituite principiile fundamentale
ale legii penale și anume:
- principiul legalității incriminării;
- principiul legalității sancțiunilor de drept penal.
Principiul fundamental al legii penale, legalitatea incriminării,
este prevăzut de art.1 din Codul penal, și în conformitate cu acesta,
„nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care
nu era prevăzută de legea penală la data care a fost săvârșită”.
Conform acestei prevederi, pentru respectarea principiului
legalității incriminării se impune ca:
- fapta pentru care o persoană poate fi condamnată penal
trebuie să fie prevăzută în legea penală;
- legea penală să fi incriminat fapta respectivă la data
când aceasta a fost comisă
Dispozițiile art.1 din Codul penal, arată faptul că organul
legiuitor, trebuie să se preocupe de a reglementa printr-o lege
organică faptele care pot fi considerate ca fiind fapte penale,
condițiile în care acestea pot fi înțelese și interpretate ca atare.
In acest sens se poate deduce că nu orice fapte antisociale pot fi
considerate ca fiind fapte penale ci numai acelea prevăzute de
legea penală.
De asemenea, potrivit aceluiași principiu, legea penală
care incriminează fapta comisă trebuia să existe la data când
aceasta s-a comis, altfel, nu poate fi considerată ca fiind
infracțiune și tratată ca atare.
Legalitatea sancțiunilor de drept penal (art.2 Cod
penal), statuează condițiile în care se poate lua o măsură cu
caracter penal (pedepse, măsuri educative, măsuri de siguranță,
ș.a.), prevăzute de legea penală.

26
 Aici legiuitorul a avut în vedere prevederile Constituției
de la art.23 alin13 conform cărora: „sancțiunea privativă de
libertate nu poate fi decât de natură penală”.
Statuarea acestui principiu a avut la bază de asemenea,
prevederile constituționale privind drepturile și libertățile
fundamentale ale cetățeanului și conform acestora, la aplicarea
unei sancțiuni de drept penal, trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții:
- stabilirea sancțiunilor să fie făcută de legea penală
- legea penală să fi prevăzut în normele sale fapta
respectivă la data comiterii ei;
- orice sancțiune ce se aplică pentru o faptă penală
trebuie să fie în limitele stabilite de legea penală.
Aplicarea legii penale și a sancțiunilor prevăzute de
aceasta fără respectarea principiului fundamental al legalității,
este o ilegalitate și cei responsabili de nerespectarea acestuia
contravin prevederilor legale, reglementate de Codul penal
român.

27
 Capitolul II

Legea penală, normă de drept ce stă la baza

aplicării pedepselor privative și neprivative de
libertate în procesul penal
2.1. Legea fundamentală despre aplicarea pedepselor
față de cei care comit fapte antisociale

Legea fundamentală în orice stat este Constituția.

Ca lege de baza, aceasta stabilește principalele reguli de
funcționare a unei țări, care exprimă voința poporului în funcție
de forma de guvernământ pe care și-o dorește.
Constituția reprezintă așadar principalul izvor de drept
pentru întregul sistem de drept dintr-o țară, indiferent de
orânduirea pe care o stabilește.
Până la înfăptuirea unirii principatelor române, în 1859,
cele două principate nu au avut o astfel de lege fundamentală,
regulile de conduită, comportament, de dezvoltare și conducere
a țării, revenind, dorinței domnitorului și sfatului boieresc de
care domnitorul avea latitudinea de a ține sau nu cont.
În acest condiții, este destul de greu de a identifica un
sistem legislativ coerent până la Regulamentele organice care
au stabilit câteva norme de urmat obligatorii dar care se aplicau
selectiv în funcție de gradul social pe care îl avea făptuitorul
(boier, târgoveț, țăran, etc.).
Despre apariția unei legi fundamentale, care să producă
efecte egale pentru tot poporul, putem vorbi odată cu adoptarea
Constituțiunii din 1865, inspirată de sistemul prusac, francez și
belgian și care a fost considerată cea mai modernă Constituție
europeană din acele timpuri.
28
 De la adoptarea acesteia și până în prezent, legea
fundamentală a cunoscut o serie de modificări, adaptări sau
schimbări, în funcție de regimul politic din țară.
În cele ce urmează vom lua ca etalon de comparație
constituțiile adoptate în anii 1865, 1965 și 2003, cu privire la
modul de abordare al faptelor penale și al sistemului de
pedepsire al infractorilor.
”Constituțiunea” adoptată în anul 1865 prevedea la art.
13, următoarele: „Libertatea individuală este garantată.
Nimeni nu poate fi urmărit de cât în cazurile prevăzute de legi
și după formele prevăzute de ea. Nimeni nu poate fi oprit sau
arestat afară de cazul de vină vegheată, de cât în puterea unui
mandat judecătoresc motivat și care trebuie să îi fie comunicat
la momentul arestării sau cel mult în 24 ore după arestațiune”.
Legiuitorul a avut în vedere la elaborarea Constituției ca
libertatea individului să fie garantată prin legea fundamentală,
astfel ca întregul sistem legislativ ce urma să fie adoptat
ulterior să fie în conformitate cu aceasta.
Lipsirea de libertate nu se putea face decât în cazul în
care cel față de care se lua o astfel de măsură era vinovat, iar
vinovăția era stabilită printr-un mandat judecătoresc.
În continuarea conținutului , Constituția, făcea referiri și
la sistemul de pedepse care puteau fi instituite prin legile ce
urmau a fi edictate.
În acest context, art.16, avea următorul conținut: ”nici o
pedeapsă nu poate fi înființată, nici aplicată de cât în puterea
unei legi”.
Din analiza textului se poate concluziona că aplicarea
unei pedepse nu mai este la latitudinea boierului sau a
arnăuților, ci aceasta putea fi aplicată numai dacă în legile
existente se prevedea acest lucru.
Acest aspect, demonstrează modernizarea sistemului
legislativ în principatele unite, astfel că legea reprezenta
singurul temei în baza căreia se putea pedepsi un om.

29
 Dacă pedepsele de orice natură trebuiau să fie stabilite
printr-o lege, Constituția din 1865, conținea una dintre cele mai
importante prevederi cu privire la viața individului, lucru
materializat în art.18, conform căruia: „pedeapsa morții nu se
va putea reînființa, afară de cazurile prevăzute în Codul penal
militar în timp de război”.
Constituția, ca lege fundamentală interzice „reînființarea”
pedepsei cu moartea, ceea ce duce la concluzia că aceasta
exista pană la adoptarea Constituției, legiuitorul lăsând însă
posibilitatea aplicării ei, dar numai „în timp de război” și
atunci numai în cazurile prevăzute de Codul penal militar.
La mai bine de douăzeci de ani de la terminarea celui de-
al doilea război mondial, odată cu trecerea la un nou regim
politic, este adoptată Constituția din 1965, modificată și
republicată în 1986.
Până la adoptarea acesteia, Constituția din 1865 a mai
suferit modificări și adaptări și au fost adoptate altele, în anii
1923, 1938, 1948, 1952, în funcție de regimul politic instaurat
în anii respectivi.
Constituția adoptată în 1965 odată cu instaurarea regimului
comunist care avea drept scop declarat grija față de om,
dezvoltarea țării și emanciparea poporului, a acordat atenție și
sistemului privind aplicarea legii penale, a arestului și condamnării
celor care au comis fapte antisociale.
Cum regimul respectiv considera că educația cetățenească
are drept scop abținerea de la comiterea de fapte antisociale, iar
măsurile de influențare cetățenească prin organele de partid,
prin alte organe și organizații: de tineret, sindicat, democratice,
etc., conduc la scăderea fenomenului infracțional, Constituția
reglementa modul de aplicare al măsurilor coercitive într-un
singur articol.
Conform prevederilor art. 31 din Constituție,:
„Cetățenilor Republicii Socialiste România le este
garantată inviolabilitatea persoanei.

30
 Nici o persoană nu poate fi reținută sau arestată dacă
împotriva ei nu există probe sau indicii temeinice că a săvârșit
o faptă prevăzută și pedepsită prin lege. Organele de cercetare
pot dispune reținerea unei persoane pe o durată de cel mult 24
de ore.
Nimeni nu poate fi arestat decât pe baza unui mandat de
arestare emis de tribunal sau de procuror.”
Constituția statuează existența unor „indicii temeinice”
de vinovăție în vederea luării măsurii reținerii sau arestării,
ceea ce conduce la ipoteza că organele abilitate trebuie să
aducă probe indubitabile în fața instanței pentru ca aceasta să
pronunțe o hotărâre de reținere sau de arestare.
Dacă Constituția adoptată la 1865 prevedea clar că
nimeni nu putea fi arestat „ de cât în puterea unui mandat
judecătoresc motivat”, adică instanța de judecată era singura
instituția abilitată să emită un mandat de arestare, Constituția
adoptată în 1965 republicată, lărgește sfera instituțiilor cu acest
drept, astfel că arestarea nu se putea face „decât pe baza unui
mandat de arestare emis de tribunal sau de procuror”.
Așadar, apare instituția procurorului care poate aresta,
lucru care a dat naștere la multe abuzuri prin care s-au încălcat
de multe ori dreptul de inviolabilitate al persoanei stipulat în
art.31.alin1 din Constituție, precum și alte prevederi din
tratatele internaționale pe care România le ratificase.
Evenimentele din 1989, care au dus la schimbarea
regimului politic, având la bază sistemul democratic, a condus
inevitabil și la schimbarea legii fundamentale.
În acest sens a fost adoptată Constituția din 1991,
republicată în 2003 cu noi modificări în funcție de perioada la
care a fost adoptată.
În ce privește aspectele care ne preocupă, respectiv
aplicarea legii penale și a pedepselor, la redactarea noii constituții
s-au avut în vedere tratatele și convențiile internaționale precum și
organismele și organizațiile internaționale în care România era

31
membră sau la care urma să adere, punând un accent deosebit pe
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului.
Legiuitorul a avut în vedere că omul reprezintă valoarea
supremă într-o societate democratică și de aceea a acordat un
spațiu destul de generos în Constituție, respectării drepturilor
acestuia.
În acest sens, în art.23 din Constituție sunt reglementate
principiile care stau la baza luării măsurii reținerii sau arestării
unei persoane.
Legea fundamentală restricționează dreptul de a aresta,
numai pentru instanța de judecată, eliminând astfel vechea
prevedere care dădea acest drept și procurorului. De asemenea
arestarea se poate dispune numai în cursul unui proces penal.
Trebuie evidențiat faptul că legea fundamentală operează
cu termenul de nevinovăție până la stabilirea acesteia pe deplin:
„până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de
condamnare, persoana este considerată nevinovată.” (art.23
alin. 11 din Constituția României).
În aceste condiții, aplicarea unei pedepse se poate face
numai de către o instanță de judecată și numai după ce s-a
stabilit cu certitudine vinovăția acesteia: „nici o pedeapsă nu
poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul
legii” (art.23 alin 12 din Constituția României).
In același context, Constituția statuează condițiile
legiferării în ceea ce privește faptele ce pot fi considerate ca
fiind infracțiuni, categoria de pedepse ce se aplică acestora și
nu în ultimul rând locul și felul în care se execută pedepsele,
precizând că aceasta se face numai prin legi organice (art.73 lit.
h din Constituția României).
În acest fel se confirmă prevederea de la art.23 alin13
din Constituție, conform căruia:” Sancțiunea privativă de
libertate nu poate fi decât de natură penală.”
Din analiza prevederilor celor trei constituții, se poate
concluziona că indiferent de regimul în care au fost elaborate,

32
constituțiile au reglementat în mod explicit, modul de
legiferare și de pedepsire a celor care încalcă legile, chiar dacă
nu în toate cazurile aceste principii au fost și respectate în litera
și spiritul legii adoptate în acest sens.

2.2. Categoriile de pedepse prevăzute de legea penală

Conform prevederilor Constituției, o persoană față de

care s-a stabilit fără echivoc că este vinovată de comiterea unei
fapte prevăzută și pedepsită de lege, se poate lua măsura
reținerii sau arestării. Pe cale de consecință, printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă, acea persoană va executa o
pedeapsă privativă sau neprivativă de libertate prevăzută de
legea penală.
Din perspectiva analizei pedepsei dispuse de o instanță
de judecată, pedeapsa, poate fi considerată ca fiind un mijloc
de constrângere, o măsură luată prin forță de instituțiile statului
față de aceia care comit fapte prevăzute și sancționate de lege.
Aceste măsuri de forță, sau de constrângere trebuie să
fie dispuse numai de instituțiile abilitate ale statului, care prin
acestea își protejează relațiile de conviețuire stabilite în stat și
repune ordinea de drept în rândul comunității din care provine
infractorul.
În același context, intră și obligarea făptuitorului de a
contribui la recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta comisă,
lucru care se poate face benevol, sau prin obligarea la
despăgubirea păgubașului, persoană fizică sau juridică.
Afară de caracterul de forță al pedepsei, aceasta mai are
și rolul de a resocializa persoana infractoare, pe timpul executării
pedepsei în așa fel încât acesta să reintre în societate cu un
comportament schimbat în bine, care să-l determine pe el și pe
alții predispuși la comiterea de fapte antisociale să renunțe la
ideile infracţionale.
Atât caracterul de constrângere cât și cel de reeducare și

33
resocializare al pedepsei aplicate, indiferent de felul ei, urmărește un
obiectiv esențial și anume prevenirea comiterii de fapte antisociale.
În funcție de gravitatea faptei, legiuitorul a reglementat
sistemul de pedepse prin Codul penal, care a reprezentat din
totdeauna, actul fundamental al aplicării pedepselor privative
de libertate.
O succintă trecere în revistă a sistemului de pedepse
prevăzute în Codul penal adoptat în anul 1968, republicat, arată
că acestea erau împărțite astfel:
- a) pedepse principale:
- închisoarea de la 15 zile la 25 de ani;
- amenda de la 500 la 20.00015 lei.
- b) pedepsele complimentare:
- interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani.
- degradarea militară;
- confiscarea averii, parțială sau totală.
- c) pedepse accesorii:
- interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.
Până în anul 1990, Codul penal prevedea ca pedeapsă
ce se putea dispune în situații excepționale, când infracțiunile
comise erau considerate cele mai grave și se prevedea în mod
expres acest lucru, pedeapsa cu moartea.
Aplicarea, neaplicarea sau înlocuirea pedepsei cu
moartea au fost reglementate în Codul penal respectiv, (art.54-
55), ultimii condamnați la moarte (25.12.1989) fiind fostul șef
al statului până în anul 1989 și soția acestuia, după care
pedeapsa cu moartea a fost abolită16, aceasta fiind înlocuită cu
detențiunea pe viață.
Adoptarea unui nou Cod penal, care să armonizeze
sistemul legislativ penal românesc cu cel european (din anul

15
În perioada de dinainte de 1989, salariul mediu era în jur de 1.500 lei
16
Art.1 din Decretul lege nr.6/1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea,
pentru modificarea și abrogarea unor prevederi din Codul penal și alte acte
normative
34
2007, România a devenit membră a Uniunii Europene), precum
și cu tratatele și documentele de aderare, a prevăzut în Titlul III
o clasificare a pedepselor astfel:
A. pedepse principale:
- detențiunea pe viață;
- închisoarea
- amenda
B. pedeapsa accesorie:
- interzicerea exercitării unor drepturi
C. pedepse complementare:
- interzicerea exercitării unor drepturi;
- degradarea militară;
- publicarea hotărârii de condamnare.

A. Pedepsele principale.
a) Detențiunea pe viață.
A înlocuit în anul 1990 pedeapsa cu moartea, astfel că
pentru infracțiunile considerate a fi cele mai grave, legiuitorul
aplică această pedeapsă.
Dacă pedeapsa cu moartea presupunea o acțiune directă și
violentă asupra corpului infractorului prin care i se suprima
viața (pedeapsa cu moartea se executa prin împușcare),
detențiunea pe viață, ar trebui să presupună o privare de
libertate pe o perioadă nedeterminată, având în vedere că
legiuitorul nu face o trimitere la o perioadă de ani.
Totuși prin modificările aduse Codului penal prin Legea
140/1996, s-a stabilit o limită de pedeapsă după care cel
condamnat la detențiune pe viață, poate fi liberat condiționat17.
Pedeapsa detențiunii pe viață este o pedeapsă având
principal scop descurajarea celor predispuși la comiterea de
fapte antisociale, de a se abține, pedeapsa având un puternic rol
emoțional cu un rol preventiv determinant.

17
Se va face referire despre acest lucru la capitolul privind liberarea
condiționată
35
 De asemenea, pedeapsa la detențiune pe viață, poate fi
înlocuită în cazurile în care se va dovedi nevinovăția
condamnatului, pe când pedeapsa cu moartea odată executată,
nu se mai poate interveni pentru salvarea vieții celui executat,
dacă cercetările ulterioare vor demonstra fără putință de tăgadă
nevinovăția acestuia.
Prevederile Codului penal18 au clarificat și condițiile în care,
chiar dacă făptuitorul a comis o faptă la care legiuitorul a prevăzut
aplicare pedepsei detențiunii pe viață, aceasta să nu se aplice.
Art.57 Cod penal, prevede următoarele: „Dacă la data
pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit
vârsta de 65 de ani, în locul detențiunii pe viață i se aplică
pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa
interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă”.
Stabilirea acestui prag de vârstă a avut în vedere limita de
vârstă din statistica speranței de viață din România,
manifestând în acest fel un gest de umanism față de cei care se
află în ultima parte a duratei de viață.
Prevederea textului de lege fiind una imperativă, conduce
pe cale de consecință la obligativitatea instanței de a nu aplica
această pedeapsă, spre deosebire de alte situații în care se poate
lua măsura înlocuirii acesteia, care însă nu este obligatorie
pentru instanța de judecată.
În acest sens se poate analiza textul de lege care prevede
înlocuirea detențiunii pe viață (art.58 Cod penal), în care
legiuitorul lasă la latitudinea instanței posibilitatea înlocuirii
detențiunii pe viață: „În cazul în care cel condamnat la
pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 65 de ani în
timpul executării pedepsei pedeapsa detențiunii pe viață, poate
fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani” .
Înlocuirea detențiunii pe viață, este lăsată la latitudinea
instanței, pentru că cel condamnat trebuie să îndeplinească

18
Codul penal adoptat pin Legea 286/2009 cu modificările și completările
ulterioare
36
anumite condiții pentru a beneficia de această înlocuire și
anume:
- dacă a avut o bună comportare pe toată durata executării
pedepsei;
- a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu
avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
- a făcut progrese constante și evidente în vederea reintegrării
sociale.
Înlocuirea detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii pe
timp de 30 de ani, a avut în vedere tot un principiu de umanism
față de limita de vârstă, ținând cont că dacă la 65 de ani se
înlocuiește detențiunea pe viață cu o pedeapsă de 30 de ani de
închisoare, până la efectuarea fracției în vederea liberării
condiționate, la vârsta destul de înaintată, la care ajunge, este
puțin probabil să mai permită persoanei respective să comită
alte infracțiuni în cazul unei liberări condiționate.
Reglementarea aplicării pedepsei detențiunii pe viață
din Codul penal, este completată cu regimul de executare al
acestei pedepse, aplicarea sistemului progresiv prin trecerea de
la un regim la altul, până la liberare, aspecte reglementate de
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal19.
b) Închisoarea.
Codul penal reglementează regimul închisorii care
presupune privarea de libertate pe o perioadă cuprinsă între 15
zile și 30 de ani.
În codul penal, se face trimitere la privarea de libertate
conform legii de executare a pedepselor, lege care reglementează
regimul de executare a pedepselor privative de libertate, pe care le
vom analiza la capitolul privind regimurile de executare a pedepselor.

19
Regimurile executării pedepselor privative de libertate vor fi abordate
într-un capitol special.
37
 Închisoarea este așadar o măsură de constrângere
aplicată de instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă și
care presupune privarea de libertate prin încarcerarea persoanei
condamnate într-un spațiu limitat stabilit prin lege care se
numește penitenciar.
Închisoarea este o pedeapsă ce se aplică în toate statele,
și are ca principal obiectiv resocializarea celui condamnat și
prevenirea comiterii de noi fapte antisociale, indiferent de
natura lor.
Aplicarea pedepsei închisorii este general valabilă
pentru toate categoriile de persoane care au comis fapte ce sunt
pedepsite cu închisoare, dar se deosebește ca regim de
executare în funcție de perioada de condamnare, vârstă, sex,
stare de sănătate, stare de recidivă, etc.
c) Amenda.
Pedeapsa amenzii, face parte din cea de-a treia categorie
din pedepsele principale.
Aceasta presupune obligarea condamnatului la plata
unei sume bănești al cărei cuantum este stabilit de instanța de
judecată în funcție de fapta comisă, gravitatea acesteia, dar mai
ales ține de conduita făptuitorului, înainte și după comiterea
faptei penale.
Amenda din categoria pedepselor principale se deosebește
fundamental față de amenda contravențională.
Dacă amenda contravențională este o măsură cu
caracter administrativ, și presupune numai achitarea acesteia,
amenda ca pedeapsă principală, este de natură penală și pe
lângă obligația achitării ei, are ca urmare și menționarea
acesteia în cazierul judiciar al amendatului. Mai mult, în cazul
neachitării amenzii penale se pot lua masuri alternative
prevăzute de lege pe care le vom detalia mai jos.
Pedeapsa amenzii, este tot o formă de constrângere a
făptuitorului la fel ca pedepsele privative de libertate, numai că în
acest caz, cel condamnat la o astfel de pedeapsă este obligat prin

38
plata amenzii să-și diminueze substanțial confortul oferit de
cheltuielile avute anterior, privându-l astfel de o serie de beneficii
de care se bucura înainte de a i se aplica această pedeapsă.
Pedeapsa amenzii poate fi aplicată ca singură pedeapsă,
poate fi aplicată în cumul cu pedeapsa închisorii, sau poate fi
aplicată ca pedeapsă alternativă în cazul în care legea prevede
pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.
Sistemul de calcul al cuantumului amenzii, are la bază
sistemul zilelor-amendă, care se diferențiază atât ca valoare cât
și ca număr de zile.
Conform art. 61, alin 2, Cod penal: „Cuantumul amenzii se
stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei
zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul
zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile”.
Aplicarea diferențiată a pedepsei zilelor-amendă, atunci
când legea prevede posibilitatea aplicării unei asemenea
pedepse, are la bază următoarele criterii:
- gravitatea faptei comise;
- persoana făptuitorului;
- obligațiile de întreținere față de persoanele aflate în
răspunderea sa;
- nivelul de venituri ale făptuitorului
- posibilitatea făptuitorului de a pute achita contravaloarea
zilelor-amendă stabilite
- politica penală a statului.
Obligația persoanei față de care s-a dispus pedeapsa zilelor
amendă, este aceea de a achita contravaloarea acesteia în termen de
3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare20,
lucru pe care acesta îl demonstrează prin depunerea dovezii că a
achitat suma respectivă la instanța de executare.
Condamnatul la plata unei astfel de sume, poate cere
instanței să îi eșaloneze plata în rate, pe o perioadă care nu
poate depăși 2 ani.
20
Art. 559 Cod de procedură penală
39
 În situația în care condamnatul nu achită cu rea-credință
contravaloarea amenzii stabilite, aceasta poate fi înlocuită cu
zile de închisoare, pentru fiecare zi-amendă, fiind calculată o zi
de închisoare.
Dacă pedeapsa zilelor - amendă a fost aplicată concomitent
cu închisoarea, perioada zilelor-amendă corespunzătoare sumei
neplătite, se adaugă pedepsei închisorii, rezultatul acestui
cumul reprezentând o singură pedeapsă.
Legiuitorul a avut în vedere și situația în care persoana
condamnată, din motive neimputabile lui, nu poate achita în tot
sau în parte valoarea amenzii.
În această situație, instanța de judecată, poate înlocui
pedeapsa zilelor-amendă cu prestarea unei munci neremunerate
în folosul comunității.
Această înlocuire a executării zilelor-amendă cu munca
în folosul comunității, se poate face numai pe baza consimțământului
condamnatului, și în funcție de starea de sănătate a cestuia.
Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în
folosul comunității21.
În situația în care persoana condamnată la zile-amendă
pe care nu le-a achitat, nu vrea să muncească în folosul
comunității și nu își exprimă nici consimțământul de a se
înlocui zilele-amendă cu muncă în folosul comunității, atunci,
amenda neexecutată va fi transformată de instanță în zile
închisoare pe principiul celor prezentate mai sus (o zi amendă
echivalentă cu o zi închisoare).

B. Pedepsele accesorii:
Interzicerea exercitării unor drepturi. Legiuitorul a
avut în vedere ca odată cu aplicarea pedepsei privative de
libertate sau cu amenda, să aplice și o pedeapsă accesorie, din
cele prevăzute de legea penală.

21
Art.64, alin.1 din Codul penal
40
 Drepturile interzise a fi exercitate sunt prevăzute în art.66
Cod penal ca pedeapsă complementară:
a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice
alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul
autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau
meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru
săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de
arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule
stabilite de instanță;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul
unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de
instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite
manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice,
stabilite de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de
familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea
sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de
acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă,
școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale,
în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Începerea executării pedepsei accesorii a interzicerii
exercitării unor drepturi, este odată cu rămânerea definitivă a

41
hotărârii de condamnare și se execută până când pedeapsa
principală privativă de libertate a fost executată sau se
consideră că a fost executată.
Aceasta înseamnă că un condamnat care a fost liberat
condiționat dintr-o pedeapsă privativă de libertate va executa
pedeapsa accesorie până la expirarea perioadei efective de
condamnare, adică și în perioada de libertate condiționată.
Pentru persoanele care au fost condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață, instanța poate dispune interzicerea
exercitării tuturor drepturilor prevăzute la art. 66 Cod penal,
sau numai a unora dintre acestea cu excepția celei prevăzute la
art. 66 lit. c care poate fi pusă în executare numai după liberarea
condiționată sau când pedeapsa se consideră a fi executată, cu
respectarea prevederilor art.66 alin.4.Cod.penal.

C. Pedepse complementare:
a) Interzicerea exercitării unor drepturi.
Sunt prevăzute în art.66 Cod penal, și se aplică ca
pedeapsă complementară la pedepsele principale.
Interzicerea exercitării unor drepturi poate fi dispusă de
instanța de judecată pe o perioadă de la unu la 5 ani, pe lângă
pedeapsa principală a închisorii sau a amenzii.
Drepturile stabilite în art.66 alin1 Cod penal, le poate fi
interzisă exercitarea ca pedeapsă complementară în cazul
pedepsei închisorii, în mod facultativ, prin hotărârea instanței22.
În situația în care legea prevede ca pedeapsă pentru o
faptă penală aplicarea și a unei pedepse complementare alături
de pedeapsa principală, aceasta este obligatorie, și nu mai
rămâne la latitudinea instanței de a o aplica.
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi se pune în executare după ce s-a executat pedeapsa
principală.

22
I Pascu, V. Dobrinoiu, ș.a. Noul cod penal comentat, partea generală,
ediția a II-a, Editura Universul juridic, 2014, pag. 419.
42
 Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi, are drept scop, ca alături de măsurile ce se iau
față de un condamnat în perioada de încercare, să contribuie
activ la reeducarea și resocializarea persoanei respective și de a
preveni comiterea altor infracțiuni.
b) Degradarea militară
Este o pedeapsă complementară ce poate fi aplicată numai
militarilor indiferent că sunt activi, sau în rezervă.
Aplicarea acestei pedepse este obligatorie atunci când
militarul, indiferent de statutul pe care îl are (activ, sau în
rezervă), primește pentru fapta comisă o pedeapsă cu detenție
pe viață sau închisoare mai mare de 10 ni.
Pentru comiterea unor fapte de natură penală cu intenție,
pentru care militarul primește o pedeapsă cuprinsă între
minimum 5 ani și maximum 10 ani, degradarea militară este o
opțiune a instanței, legiuitorul prevăzând în textul de lege că
„degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari…”.
Prin aplicarea acestei pedepse, un militar activ, sau în
rezervă, pierde dreptul de a mai purta uniforma militară și a
gradului militar pe care îl avea la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.
c) Publicarea hotărârii de condamnare.
Este o pedeapsă nouă introdusă în legislația penală,
aceasta având în principal drept scop punerea persoanei
respective într-o postură incomodă față de ceilalți membri ai
societății.
Dacă în legislația mai veche (Codul penal din 1936),
legiuitorul a prevăzut condițiile în care se face această
publicare (în Monitorul oficial, la ușa condamnatului, ori la
primăria localității din care provine condamnatul sau autorul),
în Codul penal actual, se stabilește că hotărârea de condamnare,
se va publica o singură dată într-un cotidian local sau central.
Codul de procedură penală, prevede însă în art. 565,
următoarele: „Pedeapsa publicării hotărârii de condamnare se pune

43
în executare prin trimiterea extrasului, în forma stabilită de instanță,
unui cotidian local ce apare în circumscripția instanței care a
pronunțat hotărârea de condamnare sau unui cotidian național, în
vederea publicării, pe cheltuiala persoanei condamnate”.
Urmare a acestei prevederi, rezultă că publicarea hotărârii
se va face o singură dată într-un cotidian local sau central care
va fi stabilit de instanță, iar afișarea acesteia se va face pe
cheltuiala exclusiv a condamnatului, fără a se face publice și
numele altor persoane din dosarul cauzei.
Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare are un
efect deosebit atunci când aceasta se referă la pedeapsa aplicată
persoanei juridice.
În cazul persoanelor juridice, dacă instanța hotărăște ca
publicarea extrasului hotărârii definitive să se facă în mijloacele
de informare scrise sau audio, „ stabilește numărul aparițiilor,
care nu poate să fie mai mare de 10, iar în cazul publicării
prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate
depăși 3 luni” (art.145, alin.5, Cod penal).
În principal scopul acestei pedepse de a publica
hotărârea definitivă cu privire la o persoană juridică are rolul
de a atenționa cu privire la conduita și comportamentul
persoanei față de care s-a dispus pedeapsa, pentru ca pe viitor,
cei care intenționează să aibă relații cu persoana condamnată să
fie preveniți că nu este o persoană demnă de încredere și că a
fost condamnată pentru încălcarea prevederilor legale.

2.3. Armonizarea legii penale și execuțional penale

românești cu sistemul de drept penal internațional

Sistemul legislativ modern românesc a fost de inspirație

franceză, prusacă, și belgiană, fapt ce a făcut să avem un sistem
legislativ recunoscut pe plan european ca fiind unul în
consonanță cu cel occidental.
Odată cu apariția Consiliului Europei și a documentului

44
fundamental emis de acesta Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale23, sistemul legislativ european
s-a armonizat conform prevederilor acesteia, însă România a
ratificat această Convenție prin Legea 30/1994, (publicată în
Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994), așa că ulterior acestei
date, legislația românească trebuia să se conformeze prevederilor
Convenției.
Ca țară membră a Organizației Națiunilor Unite, din 14
decembrie 1955 (deși își exprimase dorința de a face parte din
acest organism internațional din anul 1946), România a trebuit
să țină cont în elaborarea sistemului legislativ și de prevederile
Cartei ONU dar mai ales de prevederile Declarației Universale
a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea generală a ONU la
10 septembrie 1948.
Un aspect deosebit privind sistemul legislativ românesc,
l-a reprezentat aderarea României la structurile Uniunii
Europene în anul 2007.
Toate instituțiile internaționale menționate mai sus aveau
și au în continuare ca principal obiectiv, respectarea drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului.
În acest context, trebuia elaborată întreaga legislație
românească, în special după evenimentele din decembrie 1989
care au condus la schimbarea regimului politic din România.
Toate aceste documente internaționale pe care România
le-a ratificat, au constituit fundamentul legislativ, alături de
tradițiile, obiceiurile și voința poporului.
Elaborarea noului sistem legislativ a început prin
adoptarea la 21 noiembrie 1991, a Constituției României,
revizuită în octombrie 2003, ca legea fundamentală pe baza
căreia este elaborat întregul sistem legislativ românesc.
Faptul că în procesul de aderare la structurile Uniunii
Europene cât și la structurile militare NATO, impuneau
semnarea unor tratate și pacte în funcție de interesele naționale,
23
Convenția a fost adoptată la Roma la data de 4 noiembrie 1950
45
a determinat legiuitorul să prevadă în conținutul Constituției,
necesitatea respectării acestora.
În acest context, Constituția24 prevede următoarele:
„(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și
cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele în care este
parte”.
După cum se observă statului român nu-i impune nimeni
respectarea tratatelor, ci se auto obligă să facă acest lucru față
de tratatele în care este parte și pe care le ratifică.
De regulă tratatele conțin norme de drept ce conferă
drepturi și creează obligații, ca atare, „tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern25”.
Elaborarea noii legislații penale în conformitate cu
prevederile tratatelor ratificate de România, s-a făcut prin
Legea 286/2009 cu modificările și completările ulterioare de
adoptare a Codului Penal și prin Legea 135/2010, cu modificările
și completările ulterioare de adoptare a Codului de procedură
penală, legi fundamentale privind realizarea politicii penale a
statului român.
Elaborarea sistemului penal, prin care au fost stabilite
faptele, pedepsele și modul de aplicare al acestora a determinat
pe cale de consecință necesitatea adoptării și a unui sistem
legislativ execuțional penal.
Aceasta s-a făcut prin adoptarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările și completările ulterioare precum și a Hotărârii de
Guvern nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal cu modificările și completările
ulterioare.

24
Art.11 din Constituția României
25
Art.11, alin.2 din Constituția României
46
 La elaborarea sistemului execuțional penal, s-au avut în
vedere de asemenea, tratatele internaționale pe care România
le-a ratificat precum și legislația execuțional penală din statele
membre ale Uniunii Europene, în acord cu Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Atât sistemul legislativ penal cât și cel execuțional penal
este și va trebui permanent armonizat conform prevederilor
art.11 din Constituția României.

47
 Capitolul III

Organizarea și funcționare
sistemului penitenciar din România

3.1. Înființarea, organizarea și funcționarea peniten-

ciarelor

Persoanele care au comis fapte antisociale pe care

instanțele de judecată le-au pedepsit cu pedepse privative de
libertate, au fost izolate de colectivitate dintotdeauna din cel
puțin două motive:
- pentru a proteja societatea de acțiunile sau inacțiunile
infractoare ale persoanelor care au comis asemenea fapte;
- pentru a-i pedepsi pe făptuitori prin izolarea lor de
societate, ca formă a repercusiunilor faptelor comise.
De-a lungul timpului, formele și locurile de pedepsire
au fost multiple și au cunoscut cele mai diverse aspecte, în
funcție uneori de interesul celor care aplicau pedeapsa, sau
pentru satisfacerea pretențiilor și dorințelor victimei sau a celor
care aveau de suferit de pe urma faptei condamnatului.
În acest sens s-au aplicat pedepse fizice corporale, sub
diferite forme, mergând până la uciderea condamnatului, sau
izolarea în diverse locuri cum ar fi: gropi, peșteri, mine, ocne,
locuri în care condițiile de muncă și de viață făceau să
descurajeze pe oricine să mai ajungă în asemenea condiții.
Despre locurile unde erau puși să-și ispășească pedepsele,
cei care comiteau fapte de natură a atrage pedepsirea privativă
de libertate, găsim mențiuni în documentele vremii la începutul
secolului al XVIII-lea în locuri numite temnițe, grosuri (pe lângă
mănăstiri), sau în cetăți, în zona Transilvaniei.
48
 Primele forme de organizare a închisorilor este cunoscută
în perioada domnitorului Alexandru Moruzzi, lucru pentru care
„cel însărcinat să înființeze aceste închisori a fost Ienăchiță
Văcărescu”26.
Începutul secolului al XIX-lea aduce cu ea și organizarea
închisorilor, care au avut o organizare mai riguroasă după
unirea principatelor, și apoi prin organizarea închisorilor printr-
o lege emisă la 01 februarie 1874 cunoscută sub denumirea de
Legea închisorilor.
De la adoptarea acestei legi, se poate vorbi despre o
organizare a așezămintelor speciale pentru persoanele condamnate,
numite închisori, și adoptarea unui sistem progresiv de executare
a pedepselor privative de libertate.
Noțiunea de penitenciar o regăsim într-o lege adoptată
în anul 1929 și care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 1930 sub
denumirea de „Legea penitenciarelor și instituțiilor de prevenție”.
Odată cu adoptarea și intrarea în vigoare a acestei legi, au
fost adoptate și mai multe regulamente privind organizarea și
funcționarea efectivă a acestor așezăminte de executare a
pedepselor privative de libertate.
La data de 18 noiembrie 1969, a fost adoptată Legea nr.
23/1969 cu privire la executarea pedepselor, precum și
Regulamentul de punere în aplicare a acesteia.
Odată cu adoptarea acestei legi se poate vorbi despre o
organizare și amenajare a penitenciarelor.
În conformitate cu prevederile art. 11(1) din Legea
254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, „Pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii
se executa în locuri anume destinate, denumite penitenciare”.
Explicația cuvântului „penitenciar” este dată în dicționarul
explicativ al limbii române astfel: „penitenciár ~e n. Instituție
corecțională în care își ispășesc pedeapsa persoane
26
I.Chiș, Drept execuțional penal, Editura Universul Juridic, 2013, pag.14
49
private de libertate; închisoare; pușcărie. [Sil. -ci-ar] /<fr.
Pénitencier27” .
Din această definire se înțelege rolul penitenciarului;
acela de a ține închiși pe cei care au de ispășit o pedeapsă.
În exprimarea limbii române, cuvântul penitenciar, are mai
multe forme în funcție de zona geografică în care se folosește,
astfel: „penitenciár s. arest, închisoare, ocnă, pușcărie, temniţă,
(înv. şi pop.) popreálă, (pop.) prinsoáre, robíe, (reg.) cremenál,
(Transilv., Maram. și Bucov.) áriște, (prin Transilv.) călíscă,
(Transilv.) pițigoáică, (prin Olt.) prinzáre, (prin Maram.) robșág,
(înv.) páză, tumurlúc, (franțuzism înv.) prizón, (fam.) beci, ghérlă,
(fam. fig.) dóbă, hîrdắu, răcoáre, (reg. fig.) úmbră, (arg.) gros,
pîrnáie, țuháus, zdup. (Cît a stat la ~?)28”.
Concluzionând, după analizarea termenilor prevăzuți în
dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul penitenciar,
indiferent de forma de exprimare folosită, are același înțeles:
este locul care are rolul de a ține închiși pe cei condamnați la o
pedeapsă privativă de libertate.
Înființarea penitenciarelor are în vedere politica penală a
statului și ține cont de condițiile pe care trebuie să le aibă
persoanele private de libertate pe timpul executării pedepsei, în
acord cu legea fundamentală dar și cu legislația internațională.
Penitenciarele se înființează prin hotărâre de guvern la
propunerea Administrației Naționale a Penitenciarelor prin
intermediul Ministerului de justiție ca for conducător al
sistemului execuțional penal.
Penitenciarele au personalitate juridică și funcționează
pe baza unui regulament aprobat de ministrul justiției.

27
https://dexonline.ro/definitie/penitenciar/347175
28
https://dexonline.ro/definitie/penitenciar/1016972
50
 3.2. Structura organizatorică a unui penitenciar

Penitenciarele ca instituții destinate executării pedepselor

privative de libertate trebuie să aibă o structură organizatorică
interioară care să asigure condițiile de viață și de muncă
echivalente cu cele din activitatea cotidiană a oricărui om care
se află în libertate.
Condamnarea unei persoane la o pedeapsă privativă de
libertate nu presupune a-l arunca într-un loc sigur, închis, bine
păzit și atât; locul respectiv trebuie să asigure condiții de viață
decente care să nu îl facă mai rău, ci care să contribuie la
educarea și reeducarea acestuia pentru a-l reda societății ca pe
un om nou, cu o altă gândire și atitudine față de semenii săi,
față de patrimoniu și proprietate în general.
Pentru aceasta, în penitenciar, trebuie asigurate următoarele
facilități:
- condiții de ținere a condamnaților în siguranță fără
posibilitatea de a părăsi locul de deținere fără aprobare;
- condiții de asigurare a hranei;
- asigurarea asistenței medicale generale;
- asigurarea echipamentului și cazarmamentului necesar
zilnic sau în activitățile pe care le desfășoară
- locuri pentru desfășurarea de activități productive
- locuri pentru pregătire (învățământ, calificare, etc.);
- posibilitatea revederii cu familia, ș.a.
Pentru a se putea sigura toate acestea dar și multe altele,
un penitenciar se organizează pe sectoare în funcție de
obiectivul de realizat pe care îl are, astfel:
- sectorul de deținere;
- sectorul administrativ;
- sectorul de producție
- spații auxiliare;
- secții exterioare.

51
 Sectorul de deținere29 este principalul sector dintr-un
penitenciar de a cărui organizare depinde în cea mai mare parte
siguranța deținerii, asigurarea condițiilor necesare pentru primirea,
executarea pedepsei și punerea în libertate a celor care au
ispășit pedeapsa privativă de libertate.
În cadrul sectorului de deținere sunt amenajate și
funcționează obligatoriu următoarele compartimente30:
a) punct de primire a deținuților. La sosirea în penitenciar,
se verifică existența documentelor legale de deținere precum și
documente care să ateste identitatea persoanei respective;
b) secție de carantină și observare. Primele 21 de zile de
la data intrării în penitenciar, sunt dedicate perioadei de
carantină în care se efectuează o serie de analize medicale
pentru a stabili starea de sănătate și posibilitatea intrării într-o
colectivitate, de asemenea se stabilesc nevoile de pregătire și se
stabilește programul de urmărire educațională. În această
perioadă, persoana privată de libertate este informată cu privire
la regulile și regulamentele interioare, drepturile și obligațiile
pe care le are în timpul șederii în penitenciar;
c) clădiri pentru cazarea acestora. În funcție de pedeapsa
de executat, gradul de periculozitate pe care-l reprezintă în
fiecare penitenciar se amenajează camere de deținere conform
regimurilor de executare a pedepselor;
d) birouri de lucru pentru personal și judecătorul de
supraveghere a privării de libertate. Personalul care asigură
paza și supravegherea persoanelor private de libertate are
birouri de lucru unde își desfășoară activitățile zilnice curente
privind situația deținuților, repartizarea pe camere și secții,
evidența dosarelor, a acțiunilor judiciare ale deținuților, citarea

29
Art.7 din Hotărârea nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal
30
Idem
52
acestora escortarea la instanțele de judecată sau în alte locuri
unde se impune prezența acestora, etc.
În fiecare penitenciar își desfășoară activitatea un
judecător delegat, care are rolul de a contribui la o mai bună
supraveghere a custodierii persoanelor private de libertate și
rezolvarea operativă a unor aspecte de ordin juridic la care fac
apel deținuții.
De asemenea judecătorul delegat are sarcini multiple
privind asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate,
regimurile de executare a pedepselor, sancționarea deținuților,
refuzul de hrană, audierea deținuților , etc.
e) spații destinate sectorului medical. Ținerea unui număr
destul de mare de persoane în același loc, generează inevitabil
și apariția unor afecțiuni medicale. În vederea tratării acestora
dar și a celor cu care deținutul a sosit la încarcerare, necesită
aportul serviciilor medicale.
În acest sens în fiecare penitenciar există amenajat un
cabinet medical de medicină generală asigurat permanent cu
personal medical apt și dotat de intervenție.
În situația în care afecțiunea medicală nu poate fi tratată
pe loc, există două posibilități: fie internarea bolnavului într-un
spital din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor fie
internarea sub pază a deținutului într-o unitate medicală din
rețeaua publică sau privată de sănătate.
În situația în care deținutul dorește tratarea într-o rețea
sau la un medic din sistemul privat de sănătate, costurile vor fi
suportate de către acesta.
f) bloc alimentar,
g) săli de mese,
h) baie,
i) spălătorie,
j) frizerie,
k) magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale deținuților,
l) puncte comerciale,

53
 m) puncte de documentare și informare electronică,
n) posturi telefonice,
o) cutii poștale și spații corespunzătoare pentru
efectuarea comunicărilor on-line,
p) sector de acordare a drepturilor la pachet și vizită,
inclusiv vizită intimă.
Existența acestor compartimente asigură pe lângă
respectarea regulilor minime privind tratamentul deținuților pe
timpul executării pedepselor privative de liberate și condițiile
impuse de legislația internă și internațională cu privire la
custodierea persoanelor deținute.
Pentru buna derulare a activităților de educare și reeducare,
și în funcție de categoria de condamnați, în penitenciare se mai
pot amenaja în incinta sectorului de deținere, următoarele
compartimente:
- spații pentru desfășurarea audierii prin videoconferință,
- spații pentru activitățile de reintegrare socială,
- săli de clasă,
- ateliere pentru formare profesională,
- bibliotecă,
- cluburi,
- cabinete de psihologie,
- cabinete de asistență socială,
- săli de terapie ocupațională,
- spații pentru practicarea sportului,
- curți de plimbare,
- terenuri pentru desfășurarea activităților în aer liber
- locuri de practicare a religiei.
Participarea deținuților la activități în sectoarele
menționate mai sus se face pe baza unei planificări, în funcție
de regimul de executare a pedepsei dar și de nevoile
educaționale sau de terapie ale fiecăruia.

54
 3.3. Atribuțiunile penitenciarelor în activitatea de
custodiere a persoanelor private de libertate

Penitenciarele, ca instituții specializate în ținerea departe

de societate a persoanelor care au comis fapte antisociale și
împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la o
pedeapsă privativă de libertate, este o instituție complexă care
presupune asigurarea condițiilor de viață, de sănătate și
integritate corporală a celor condamnați.
Alături însă de această importantă atribuție fundamentală,
în timpul executării pedepsei privative de libertate, în penitenciar
se desfășoară un complex de activități menite să transforme
comportamentul persoanei condamnate, să îl pregătească pentru
revenirea în societate cu o altă mentalitate, cu o altă concepție
despre lume și viață. Acest lucru nu este deloc simplu și ușor,
dacă avem în vedere faptul că nivelul de pregătire și educație al
celor condamnați este diferit, mediile din care provin sunt
diferite și nu în ultimul rând modul de percepere a realităților din
jur sunt diferite de la persoană la persoană.
În acest sens, activitățile dintr-un penitenciar trebuie să se
axeze pe următoarele direcții:
a) asigurarea unui grad de educație minimă celor care nu
au nici un fel de pregătire;
b) intervenția educațională acolo unde aceasta a
manifestat lacune sau nu a fost suficientă pentru a fi determinat
persoana să nu comită fapte de natură penală;
c) asigurarea menținerii legăturii cu familia și mediul din
afara penitenciarului;
d) garantarea libertății de conștiință prin oferirea condițiilor
necesare de a se manifesta religios conform dorințelor și
opțiunilor personale;
e) crearea unei atitudini de respect și apreciere față de
munca cinstită și de obținere în mod legal a mijloacelor
necesare de existență;

55
 f) formarea atitudinilor comportamentale de respect față
de semenii săi și față de instituțiile abilitate cu instaurarea și
respectarea legii;
g) crearea condițiilor de manifestare pe plan științific, de
cercetare și inovare aferent nivelului de pregătire;
h) oferirea condițiilor necesare de acomodare sau
obișnuire cu munca, în vederea unei reinserții ușoare la
liberarea din penitenciar.
Organizarea unităților din subordinea Administrației
Naționale a Penitenciarelor se face în funcție de numărul de
persoane private de libertate, raportat la spațiile de cazare, în
condițiile reglementărilor interne și internaționale.
În acest sens sunt organizate și funcționează:
a) penitenciarele, în care pot fi înființate prin decizie a
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
secții interne și externe specifice regimului de executare a
pedepselor privative de libertate;
b) penitenciarele speciale care pot fi: penitenciare pentru
tineri, penitenciare pentru femei și penitenciare spital;
c) centre de educare;
d) centre de detenție.
Penitenciarele sunt unități cu personalitate juridică, se
înființează prin hotărâre a guvernului și sunt în subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor.

56
 Capitolul IV

Probațiunea, alternativă la executarea

pedepselor privative de libertate

4.1. Noțiuni privind probațiunea

Interesul tuturor statelor este acela de a reduce fenomenul

infracțional cât mai mult și prevenirea comiterii de noi
infracțiuni, în special de către minori și persoane care nu au
mai fost condamnate sau care să fi fost cercetate pentru
comiterea de fapte antisociale.
Experiența anilor a demonstrat că pedepsele privative de
libertate a persoanelor care au comis infracțiuni nu au fost
întotdeauna cele mai eficiente și nu și-au atins scopul pentru care
u fost aplicate. Uneori, după executarea unei pedepse privative
de libertate, persoanele certate cu legea părăsesc sistemul
penitenciar „mai calificate” dar în sensul negativ al cuvântului.
Șederea unei perioade îndelungate în mediul penitenciar,
face ca persoanele private de libertate să interacționeze, să
schimbe informații între ele din diferite domenii, dar și din cel
al mediului infracțional.
În aceste condiții, sunt și cazuri în care cei care nu
reușesc să înțeleagă rolul educativ al măsurii privative de
libertate, sunt ușor influențați, și la liberare, în locul unui om
convins de consecințele faptelor anterioare, „experimentează”
alte fapte, sau aceleași fapte dar într-un alt mod de operare.
Analizând astfel de situații, s-a concluzionat că trebuie
găsite și alte forme de sancționare a celor care au comis fapte
antisociale decât cele privative de libertate, iar perioada care ar
trebui să fie petrecută în penitenciare, departe de familie și de
57
comunitatea din care provin, să fie atent monitorizată de o
instituție care să aibă în preocupări și măsuri educative alături
de cele de supraveghere.
Astfel de măsuri au apărut inițial în Statele Unite ale Americii,
mai întâi ca activități de voluntariat din partea unor persoane cu
o conduită certă recunoscută, care trebuiau să contribuie la
supravegherea și influențarea pozitivă a celor certați cu legea.
Eficiența primelor astfel de măsuri au determinat mai
apoi ca aceste activități să fie realizate de persoane care să fie
plătite de primărie, lărgindu-li-se sfera de activitate.
Pe continentul european această formă de supraveghere a
apărut inițial în Marea Britanie, la începuturile secolului XX,
iar mai apoi s-au extins în majoritatea statelor.
Sistemul legislativ englez, a promovat în prevederile legii
copilului din 1908, posibilitatea ca infractorii minori cuprinși
între vârsta de 16 și 22 ani, să fie plasați sub supravegherea
unui ofițer de probațiune pe o perioadă de minimum 12 luni.
În sistemul legislativ românesc conceptul de influențare
pozitivă a celor care au comis fapte penale, fără privare de
libertate, a pătruns după anul 1990, mai întâi ca experiment în
penitenciarul Arad, ca sancțiune alternativă la pedeapsa
detenției, în paralel cu privarea de libertate, și mai apoi ca
activități specifice ce nu au legătură cu viața de penitenciar,
într-un concept nou denumit probațiune.
Pentru o corectă înțelegere a termenului de probațiune
trebuie făcute câteva precizări:
În cursul procesului penal, activitatea organelor de
cercetare penală este canalizată pe strângerea de probe în
vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției unei persoane.
La finele cercetărilor, atunci când organele de cercetare
penală au convingerea că o persoană a comis o faptă de natură
penală, dispun trimiterea dosarului întocmit la instanța de
judecată, care este singura instituție abilitată de a se pronunța
cu privire la vinovăția sau nevinovăția acelei persoane.

58
 Instanța de judecată pe baza probatoriului, se pronunță cu
privire la condamnarea sau achitarea persoanei respective.
Așa după cum se poate observa, probatoriul, reprezintă
un ansamblu de probe strânse de organul de cercetare penală pe
care le pune la dispoziția instanței de judecată.
Persoanele care au comis o faptă de natură penală, dar
față de care nu se dispune o măsură privativă de libertate, în
special minorii, sunt plasați sub organizarea, coordonarea și
supravegherea activităților lor zilnice de către specialiști în
formarea, educarea și reeducarea unor astfel de persoane.
Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții
denumite serviciul de probațiune.
Probațiunea, reprezintă un ansamblu de activități
desfășurate de specialiști în domeniul educării și reeducării
menite să contribuie la reinserția socială a unei persoane care a
comis o faptă de natură penală și față de care o instanță de
judecată a dispus o astfel de măsură.
Precizările de mai sus au menirea de a elimina confuzia
între cei doi termeni folosiți în activitatea judiciară, și care se
referă la lucruri cu totul diferite, pentru a nu se mai confunda
noțiunea de probatoriu cu cea de probațiune lucru deseori
întâlnit în limbajul celor mai puțin avizați în materie juridică.
Termenul de "probaţion" preluat din legislația europeană,
s-a tradus inițial în limba română ca și concept al asigurării
unei ”reabilitări și supravegheri comunitare”.
Această traducere este folosită și în Ordonanţa 92/2000
care reglementa activitatea serviciilor comunitare specializate.
Termenul de "probaţiune" care s-a încetățenit și este cel
mai frecvent utilizat este totuși impropriu.
În timp ce traducerea termenului de "probation" trebuie
înțeles ca și concept prin "reabilitare și supraveghere" acesta
reflectă numai parțial conținutul și natura instituției, nici el nu
surprinde o trăsătură esențială a acestui tip de sancțiune
comunitară - respectiv, aceea de perioadă de încercare.

59
 Ideea de perioadă de încercare, de a acorda o a doua șansă
celui care a comis o infracțiune, face parte din "nucleul dur" al
definirii unei sancțiuni neprivative de libertate.
De aceea, cel puțin deocamdată, acest tip de sancțiune
comunitară nu și-a găsit încă un termen satisfăcător în limba
română.

4.2. Organizarea, funcționarea și sarcinile serviciului de

probațiune

Activitățile desfășurate în cadrul sistemului de probațiune,

sunt menite să asigure o îndreptare a persoanei care a comis
fapte de natură penală fără privarea de libertate.
Sintetizând se poate spune că probațiunea reprezintă o
activitate de „corecție fără detenție”.
Legislația penală stabilește categoriile de persoane și
condițiile în care o persoană este pusă sub supravegherea
consilierilor de probațiune.
O astfel de activitate este reglementată de o lege
specială31 în acre sunt cuprinse atribuțiile și responsabilitățile
serviciului de probațiune.
Derularea activităților specifice serviciului de probațiune
se face pe baza următoarelor principii:
a) respectarea legii și a hotărârilor judecătorești;
b) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului;
c) respectarea demnității umane;
d) respectarea dreptului la viața privată a persoanei și
membrilor de familie ai acesteia, în limitele impuse de instanță;
e) desfășurarea activităților specifice sistemului fără
discriminare indiferent de ce natură ar fi (rasă, naționalitate,
etnie, limbă, religie, etc);
f) respectarea confidențialității datelor personale;
31
Legea nr.252/2013 privind organizarea și funcționarea serviciului de probațiune
60
 Activitatea de probațiune este coordonată la nivel național
de Direcția Națională de Probațiune, ce se află în directa
coordonare a ministrului justiției, lucru care demonstrează
importanța deosebită a acestei instituții în procesul de reeducare
a persoanelor care au comis fapte antisociale.
În subordinea acesteia, funcționează serviciile de probațiune.
Serviciile de probațiune sunt organizate și funcționează la
nivel teritorial în subordinea Direcției Naționale de Probațiune,
fiind încadrate cu personal de specialitate denumiți consilieri
de probațiune.
În funcție de volumul de activitate și de mărimea
circumscripției pe care o deservește, în afară de serviciile de
probațiune, se pot înființa sedii secundare pe lângă acestea,
funcționând ca centre secundare ale serviciului de probațiune.
Intervenția serviciului de probațiune prin consilierii săi
este reglementată de prevederile codului penal, și au ca
principale atribuțiuni32:
a) realizează evaluarea inculpaților, a minorilor aflați în
executarea unei măsuri educative, respectiv a persoanelor
supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare,
potrivit legii;
b) sprijină instanța de judecată în procesul de individualizare
a pedepselor și măsurilor educative;
c) coordonează procesul de supraveghere a respectării
măsurilor și executării obligațiilor stabilite în sarcina persoanelor
supravegheate față de care instanța a dispus: amânarea aplicării
pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
liberarea condiționată;
d) coordonează procesul de supraveghere a respectării
uneia dintre următoarele măsuri educative neprivative de
libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea
la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică;

32
Art.32 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea
serviciului de probațiune
61
 e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin
prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității;
f) derulează activități specifice în legătură cu persoanele
private de libertate;
g) îndeplinesc alte atribuții, conform legii.
Serviciul de probațiune primește solicitări de la organele
judiciare în vederea întocmirii unor evaluări referitoare în
special la minorii care au comis fapte antisociale, dar și a
infractorilor majori.
Referatele sau rapoartele de evaluare referitoare la
persoanele vizate, trebuie întocmite și depuse la organul
judiciar solicitant în termen de 21 de zile de la data solicitării.
Dacă inculpatul se află în stare de arest, referatul se
depune în termen de 14 zile.
Referatul de evaluare privind minorul despre care se
solicită date, trebuie să conțină următoarele informații:
a) date privind identitatea minorului;
b) date referitoare la mediul familial din care provine;
c) comportamentul și conduita minorului înainte de a
comite fapte antisociale;
d) o analiză a comportamentului infracțional, a legăturilor
și anturajul acestuia;
e) existența sau lipsa probabilității de a mai comite fapte
de natură antisocială;
f) orice alte date referitoare la persoana minorului de
interes pentru organele judiciare.
În vederea întocmiri referatului de evaluare, consilierul de
probațiune, se informează, și cere informații de la instituțiile
unde a desfășurat activități minorul, sau care au avut atribuțiuni
privind supravegherea persoanei despre care s-a solicitat un
astfel de referat, de către organele judiciare abilitate.
Consilierul de probațiune desfășoară activități de evaluare
cu acordul și colaborarea efectivă a minorului și a membrilor
de familie ai acestuia.
Atunci când minorul refuză colaborarea sau nu poate fi
62
găsit, consilierul de probațiune va specifica aceste aspecte în
referatul înaintat organului judiciar competent.
Consilierul de probațiune desfășoară activități similare și
în cazul infractorilor majori, atunci când organele judiciare
abilitate solicită rapoarte de evaluare cu privire la aceștia.
Un rol deosebit revine serviciului de probațiune și consilierilor
săi în ceea ce privește măsurile educative neprivative de libertate
dispuse de instanța de judecată față de infractorii minori.
Serviciul de probațiune este principala instituție care
gestionează măsurile educative neprivative de libertate aplicate
minorilor.
Pe lângă referatele de evaluare întocmite la solicitarea
organelor judiciare, consilierul de probațiune participă în
instanță la judecarea minorului infractor, unde poate depune
noi informații, altele decât cele cuprinse în referatul de
evaluare, cu privire la minorul judecat și pe baza cărora
instanța își poate forma convingerile înainte de a dispune o
măsură față de infractorul minor.
Prin aceasta, serviciul de probațiune își aduce aportul
substanțial la individualizarea măsurii educative privative sau
neprivative de libertate ce va fi dispusă de instanța de judecată.
Serviciul de probațiune desfășoară și activități privind
măsurile de supraveghere dispuse de instanța de judecată,
făcând propunerile corespunzătoare atunci când constată
încălcarea acestora de către persoana față de care s-a luat
această măsură.
De asemenea, serviciului de probațiune îi revin sarcini de
supraveghere a persoanelor pentru care s-a dispus liberarea
condiționată dintr-o pedeapsă privativă de libertate, aspecte
care vor fi analizate la capitolul privind instituția liberării
condiționate.

63
 4.3. Colaborarea serviciului de probațiune cu unitățile
Administrației Naționale a Penitenciarelor și alte instituții din
comunitate

Serviciul de probațiune, ca instituție cu atribuțiuni în

educarea și reeducarea persoanelor care au comis fapte penale,
și față de care instanța de judecată a dispus luarea fie a unei
măsuri educative față de minori fie a unei pedepse față de un
major, interacționează și cu unitățile Administrației Naționale a
Penitenciarelor sub următoarele forme33:
a) participarea la pregătirea pentru liberare a persoanelor
private de libertate;
b) participarea la desfășurarea lucrărilor comisiei pentru
liberare condiționată a persoanelor private de libertate;
c) participarea la lucrările consiliului educativ organizat la
nivelul centrului educativ, respectiv al comisiei din centrul de detenție.
Participarea consilierilor de probațiune la desfășurarea
activităților specifice derulate de unitățile Administrației Naționale
a Penitenciarelor, este dată de necesitatea pronunțării unui punct
de vedere al specialistului în domeniul supravegherii pe perioada
liberării, precum și de creare a convingerilor că se poate înainta
instanței propunerea de liberare condiționată, iar odată cu aceasta,
măsurile de supraveghere ce se impun a fi luate.
În cadrul activităților specifice, serviciul de probațiune
conlucrează îndeaproape cu instituții din comunitate, în special
în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor educative
aplicate minorilor, dar și în cazul persoanelor majore care au
beneficiat de instituția liberării condiționate.
În îndeplinirea sarcinilor serviciului de probațiune, instituțiile
comunitare pot fi implicate în următoarele activități34:

33
Art. 107 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea
serviciului de probațiune
34
Art.116 din Legea nr.252/2013 privind organizarea și funcționarea
serviciului de probațiune
64
 a) urmarea unui curs de pregătire școlară ori calificare
profesională;
b) urmarea unui program de reintegrare socială;
c) prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunității;
d) supunerea la unele măsuri de control, tratament sau
îngrijire medicală;
e) urmarea unor cursuri de formare civică;
f) alte activități concrete stabilite în conținutul măsurilor
educative neprivative de libertate.
În cadrul activităților de colaborare cu instituțiile din
comunitate, entitățile respective (serviciul de probațiune și
instituția angrenată) își pun la dispoziție unele altora, informații
și date concrete și operative în vederea realizării scopului
pentru care se derulează activitățile specifice în procesul de
educare și reeducare a persoanelor care au încălcate legea și
care le-au fost încredințate de instanță, în vederea îndreptării.

65
 Capitolul V

Organizarea executării pedepselor

privative de libertate

5.1. Primirea în penitenciar a persoanelor care execută

o pedeapsă privativă de libertate

Pronunțarea unei hotărâri de condamnare a unei persoane

la o pedeapsă privativă de libertate este de competența instanței
de judecată și se face în conformitate cu prevederile codului
penal și a codului de procedură penală, sau cele prevăzute în
legile speciale.
Scopul pedepsei privative de libertate este acela de a
preveni comiterea de noi infracțiuni de același autor sau de cei
care sunt tentați să comită astfel de fapte.
Indiferent de natura infracțiunii comise și durata pedepsei
aplicate, în timpul executării pedepsei privative de libertate,
administrația locului de deținere va angrena fiecare persoană la
un proces instructiv-educativ care să asigure formarea unei
atitudini corecte față de ordinea de drept, față de ceilalți
oameni, care să asigure reintegrarea în societate a deținuților
sau persoanelor internate în centrele educative sau de detenție.
Toate activitățile dintr-o unitate de deținere sau centru, se
vor desfășura sub următoarele principii:
a) respectarea demnității umane;
b) interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane
sau degradante ori la alte rele;
c) interzicerea discriminării sub orice formă;
d) posibilitatea exercitării drepturilor civile și politice
care nu au fost interzise prin hotărârea definitivă de condamnare.
66
 Pentru aplicarea și respectarea prevederilor codului penal,
a codului de procedură penală, a legii de executare a pedepselor
privative de libertate și a regulamentului de aplicare a acesteia,
unitățile din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor,
sunt încadrate cu personal de specialitate instruit și pregătit
pentru această activitate, conduși de echipe manageriale formate
din cadre cu vechime și experiență în munca de custodiere a
persoanelor private de libertate.
Supravegherea legalității măsurilor din unitățile de
penitenciar , centrele educative sau centrele de detenție se face
de către un judecător de supraveghere a privării de libertate.
În acest sens, în fiecare an, președintele curții de apel în a
cărei rază teritorială funcționează un penitenciar, va delega din
rândul judecătorilor de executări penale a instanțelor, unul sau mai
mulți judecători de supraveghere a privării de libertate și unul sau
mai mulți judecători supleanți care să-i înlocuiască pe cei titulari în
cazul imposibilității ca aceștia să își exercite atribuțiunile.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate are
următoarele atribuțiuni35:
a) soluționează plângerile deținuților privind exercitarea
drepturilor prevăzute de prezenta lege;
b) soluționează plângerile privind stabilirea și schimbarea
regimurilor de executare a pedepselor și a măsurilor educative
privative de libertate;
c) soluționează plângerile deținuților privind aplicarea
sancțiunilor disciplinare;
d) participă la procedura refuzului de hrană;
e) participă, în calitate de președinte, la ședințele
comisiei pentru liberare condiționată;
f) exercită orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege.
Primirea persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă
de libertate se face oricând, legea nu stabilește zile sau

35
Art.9 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
67
intervale orare când aceștia pot fi primiți, în cel mai apropiat
penitenciar de locul unde a fost pus în executare mandatul de
arestare, pe baza dosarului individual întocmit de organele de
executare a mandatului.
Dosarul individual care însoțește persoana privată de
libertate trebuie să conțină următoarele documente36:
a) mandatul de executare a pedepsei privative de libertate,
în original sau în forma primită de la instanța de judecată prin
fax, poștă electronică ori prin orice mijloc în măsură să permită
stabilirea autenticității, în conformitate cu art. 556 alin. (21) din
Codul de procedură penală, semnată, datată și ștampilată de
organul de poliție care îl pune în executare;
b) actul de identitate valabil sau procesul-verbal de
stabilire a identității întocmit de organul de executare;
c) copia procesului-verbal privind data și ora la care a
fost înmânat deținutului mandatul de executare;
d) adresa de predare a deținutului
La primirea în penitenciar, datele de identificare ale
persoanei private de libertate, anul, luna, ziua, ora și actul pe
baza cărui a fost făcută primirea, se consemnează într-un
registru stabilit conform prevederilor art.106 din Legea nr.
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate.
Stabilirea datelor de identificare sunt completate cu
fotografierea, amprentarea și recoltarea probelor biologice, în
vederea introducerii datelor în sistemul național de date genetice
judiciare și a efectuării analizelor medicale de specialitate.
De asemenea, cei care au tatuaje sau semne particulare,
acestea, sunt fotografiate detaliat, însă cu respectarea intimității
persoanei.
Refuzul unei persoane de a se supune fotografierii și prelevării
de probe biologice, constituie abatere gravă și se dispun măsurile
privind procedura de cercetare disciplinară corespunzătoare.

36
Art.97 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
68
 Realizarea controlului bagajelor personale este obligatorie,
ocazie cu care se aduce la cunoștința persoanei private de
libertate, bunurile pe care poate să le păstreze asupra sa.
Celelalte bunuri sau valori (bani, bijuterii), se consemnează în
bonuri de primire-păstrare și se gestionează de administrația
penitenciarului, și li se vor restitui la liberarea din penitenciar.
Pe baza cererii scrise a deținutului, bunurile și valorile pe
care nu le poate păstra asupra sa, pot fi date membrilor de familie.
Sumele de bani se contabilizează într-o fișă contabilă de unde
deținutul poate să-i folosească în condițiile art.70 din Legea
254/2013, privind executarea pedepselor privative de libertate.
După efectuarea percheziției și întocmirea documentelor
de primire în păstrare, orice alt bun sau valoare găsită asupra
deținutului nedeclarate la percheziție, se confiscă.
Măsurile igienico-sanitare (îmbăierea, vizită medicală
sumară la intrarea în colectivitate) sunt obligatorii, ocazie cu
care fiecare deținut primește din partea administrației locului
de deținere un set de produse igienico-sanitare37.
Persoana privată de libertate poate refuza primirea
setului respectiv, lucru ce se consemnează în scris.
Echiparea se face cu haine civile, aparținând persoanei
private de libertate sau în cazul în care nu posedă, administrația
penitenciarului îi va oferi echipamentul adecvat anotimpului.
La intrarea în penitenciar persoana privată de libertate este
încunoștințată de faptul că are dreptul să-și anunțe familia sau o
altă persoană despre locul unde se află, lucru care se consemnează
într-un proces-verbal care se atașează la dosarul individual.
Directorul locului de deținere desemnează o persoană care
face o primă informare persoanei private de libertate cu privire la
drepturile și interdicțiile deținuților, recompensele, abaterile și

37
A se vedea Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr.468/2016 privind conținutul setului de produse igienico-
sanitare pus la dispoziția persoanelor private de libertate cu ocazia primirii
în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
69
sancțiunile disciplinare prevăzute în lege precum și urmările
aplicării acestora, prevederile regulamentului de ordine interioară.
Cu această ocazie, deținutul este intervievat cu privire la
nevoile sale imediate legate de protecția sa, nevoi medicale sau
de altă natură în vederea luării măsurilor ce se impun.
În cel mult 72 de ore de la data depunerii, persoana
privată de libertate va fi supusă unui control medical complet,
și se va dispune atunci când este nevoie, efectuarea altor
examene paraclinice în vederea stabiliri capacității de muncă, a
regimului alimentar sau alte nevoi medicale. Leziunile sau
traumatismele constatate, se aduc la cunoștința conducerii
penitenciarului și a organelor competente.

5.2. Perioada de carantină

Persoanele nou depuse în penitenciar sau în centrele de

educare sau de detenție, cele primite de la organele de poliție,
precum și cele sosite din întreruperea executării pedepsei, vor
executa o perioadă de carantină de 21 de zile.
Repartizarea pentru efectuarea perioadei de carantină se
face pe camere separate în funcție de sex, și alte criterii
stabilite prin regulamentul de ordine interioară.
În timpul perioadei de carantină și observare se desfășoară o
serie de activități specifice cum ar fi:
- se studiază comportamentul și personalitatea deținuților,
- se efectuează examene medicale,
- se desfășoară activități de educație sanitară,
- se evaluează nevoile educaționale, psihologice și sociale,
în scopul stabilirii ariilor de intervenție și asistență.
În această perioadă, se aprofundează prevederile legale
privind drepturile, obligațiile, recompensele și sancțiunile
disciplinare, punând-se la dispoziția deținutului toate prevederile
actelor normative cu aplicabilitate în timpul executării pedepsei
privative de libertate.

70
 Pe baza concluziilor desprinse din perioada de carantină,
serviciul de specialitate întocmește pentru fiecare deținut în
parte Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă
și terapeutică, care reprezintă ghidul de urmat de acea persoană
pe durata șederii în penitenciar. Planul respectiv poate fi
modificat și completat pe parcurs, în funcție de evoluția
persoanei private de libertate.

5.3. Repartizarea pe camere și regimuri de executare a

pedepsei, cazarea, echiparea și hrănirea

La finalizarea celor 21 de zile de carantină, persoanele private

de libertate, vor fi repartizate pe secții și în camere de deținere38,
ținându-se cont de mai multe criterii, după cum urmează:
a) repartizarea pe camere în funcție de sex. În toate unitățile
subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, bărbații
sunt cazați pe secții și camere diferite de femei. De regulă, în
majoritatea penitenciarelor sunt create prin ordin al directorului
general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții speciale
pentru femei. În România funcționează un singur penitenciar
destinat a caza în exclusivitate femei (penitenciarul Târgșor);
b) majorii separați de minori. În conformitate cu prevederile
legii de executare a pedepselor privative de libertate, în cadrul
Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost organizate și
funcționează centre de educare și centre de detenție ca unități
distincte unde se execută măsurile educative privative de libertate.
În principiu, minorii sunt repartizați în aceste centre deoarece ei
execută o măsură educativă privativă de libertate și nu o pedeapsă
privativă de libertate, rolul centrelor fiind acela de a continua
obligatoriu cursurile școlare și de calificare profesională;

38
A se vedea art. 17-18 din Recomandarea Comitetului de Miniștri ai
statelor membre, referitoare la regulile penitenciare europene rec (2006)2
(Adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11 ianuarie 2006,în timpul
celei de a 952-a reuniuni a Miniștrilor Delegați)
71
 c) repartizarea pe secții în funcție de regimul de
executare a pedepsei: regimul de maximă siguranță, regimul
închis, regimul semideschis și regimul deschis. (criteriile de
repartizare pe regimuri vor fi tratate în capitolul următor).
d) pentru regimurile de maximă siguranță și închis,
aceștia vor fi cazați separat pe secții diferite chiar dacă sunt
deținuți care sunt condamnați pentru același gen de fapte, dar
au regimuri de executare diferite;
e) în funcție de situația juridică, arestații preventiv, vor fi
cazați separat de deținuții condamnați definitiv
Spațiile de cazare (camere individuale, celule sau dormitoare)
trebuie să fie amenajate încât să asigure39:
a) lumina naturală care să permită deținuților să citească
și să muncească fără a-și strica vederea;
b) ventilația naturală, chiar și în condițiile în care
camerele sunt prevăzute cu ventilație artificială;
c) instalați sanitare, de baie și duș care să ofere
posibilitatea fiecărui deținut să le folosească în momentul dorit
în condiții decente. Fiecare deținut trebuie să aibă acces la baie
cu apă caldă de cel puțin două ori pe săptămână, iar cei care
lucrează în medii cu risc, îmbăierea se face zilnic;
d) accesul nelimitat la apă potabilă curentă;
e) mobilierul necesar activităților curente.
Camerele de deținere, destinate cazării individuale sau în
comun, trebuie să dispună de sisteme de iluminat artificial, care
să asigure cititul și munca fără afectarea vederii deținutului
precum și suprafața minimă stabilită conform normelor
naționale40 și internaționale privind spațiile de deținere.
Pentru fiecare deținut în parte, administrația locului de
deținere trebuie să asigure pat individual în camera de deținere, iar

39
Art.9-14 din Ansamblul de reguli minime privind tratamentul deținuților
40
A se vedea Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/2010 pentru aprobarea
Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor
private de libertate
72
pentru penitenciarele spital, dotarea cu paturi și cazarmament41
vor fi respectate regulile sanitare stabilite de Ministerul Sănătății.
O privire aruncată în istoria penitenciarelor scoate în
relief ce dotare aveau deținuții42 în 1858 în raport cu dotarea
din prezent.
În timpul executării pedepsei privative de libertate,
deținuții poartă ținută civilă personală care să se deosebească
de ținuta personalului de penitenciar.
Persoanele care nu au ținută și încălțăminte personală și
nu au avut nici resurse financiare în ultimele 30 de zile de care
să poată dispune conform prevederilor legale pentru a-și
procura ținuta, vor primi echipament și încălțăminte prin grija
administrației locului de deținere.
Toate categoriile de deținuți, indiferent că au ținută personală
sau de la administrația penitenciarului, vor ave o ținută decentă la
prezentările în fața organelor judiciare sau a altor autorități.
Persoanele private de libertate care desfășoară activități
lucrative, vor primi ținuta de protecție conformă de la beneficiarul
forței de muncă.
Administrația locului de deținere trebuie să ofere de 3 ori
pe zi, hrană care să asigure nutriția corespunzătoare unui om
aflat în condiții de libertate.
Alocarea și repartizarea la normele de hrănire se face
ținând cont de următoarele criterii:
a) starea de sănătate (hrănire normală sau de regim
alimentar prescris de medicul specialist);
41
A se vedea Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 467/2016 privind cazarmamentul asigurat persoanelor
private de libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
42
Dispozițiile privitoare de închisorile publice în Moldova, Iași, 1856: „Secțiea
a II-a. Așternutul arestaților sănătoși: un pat acoperit cu rogojini, un minder
umplut cu pae, o pernă umplută cu pae, o prostire groasă, o învălitoare pentru
earnă, o învălitoare mai subțire pentru vară, un vas pentru noapte”.
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/04/dispozitiile-
privitoare-de-inchisorile-publice-in-moldova-iasi-1856/
73
 b) dacă deținutul muncește și în ce condiții, ce fel de
activități desfășoară la locul de muncă, sau dacă nu muncește;
c) convingerile religioase declarate la intrarea în
penitenciar sau pe bază de acte doveditoare că a aderat la alt
cult religios recunoscut de lege;
d) hrană corespunzătoare (conform normelor Ministerului
Sănătății), pe baza recomandării medicului specialist, pentru
femeile gravide, care alăptează sau care au în îngrijire copii de
până la un an.
Pregătirea hranei se face în penitenciar sub stricta
supraveghere a personalului de specialitate al penitenciarului,
pe baza unor rețetare zilnice întocmite conform unor norme de
hrănire stabilite pentru fiecare categorie de deținuți, atât
cantitativ cât și valoric (energetic).
Înainte de a fi servită, hrana preparată, este verificată de
medicul unității și cadre cu funcții de conducere ale unității
ocazie cu care este verificată cantitativ și calitativ, dându-și
acceptul sau oprind servirea hranei în cazul în care aceasta nu
corespunde normelor.
Hrănirea efectivelor de deținuți la începuturile organizării
penitenciarelor, poate releva cel mai bine grija ce se manifesta
comparativ cu cea care se manifestă acum față de persoanele
private de libertate43.

43
Secțiea a III-a. Nutritura celor sănătoși: „nutritura celor sănătoși se va da în
chipul următoriu: Fiecarea arestat va primi pe zi un mălaiu sau pâne de 750
grame; acel mălaiu sau pâne va fi dat în două rânduri arestaților, giumătate
dimineață și giumătate sara. Duminica vor primi arestații următoarea merindă de
frupt, calculată pentru 100 de indivizi, 15 kilograme de carne crudă, 3 kilograme
de legume pastrate earna. La măncarea de dimineață arestații vor primi
giumătate din builon cu 4 kilograme de păine prostă pentru 100 de indivizi. Sara
se va da arestaților ceealaltă giumătate din builon dinpreună cu 30 kilograme de
cartofe și cu carne tăetă în bucăți”
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/04/dispozitiile-
privitoare-de-inchisorile-publice-in-moldova-iasi-1856/
74
 Capitolul VI

Regimurile de executare a pedepselor

privative de libertate

6.1. Stabilirea regimului de executare a pedepsei privative

de libertate

„Individualizarea regimului de executare a pedepselor

privative de libertate urmărește planificarea demersurilor
recuperative destinate îmbunătățirii statusului educațional,
psihosocial și pregătirii deținutului pentru reintegrare socială,
în baza activităților și programelor educative, de asistență
psihologică și asistență socială consemnate în Planul
individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică”44.
După executarea perioadei din pedeapsa privativă de
libertate în condițiile stabilite pentru carantină, fiecare deținut
va fi repartizat să execute pedeapsa într-un anumit regim,
conform criteriilor stabilite de lege.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
45
sunt :
- regimul de maximă siguranță;
- regimul închis;
- regimul semideschis;
- regimul deschis.
La înființarea celor patru tipuri de regimuri de executare a
pedepselor privative de libertate, legiuitorul a avut în vedere:
44
Art.90 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
45
Art.31 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
75
 a) cuantumul pedepsei de executat;
d) gradul de periculozitate al condamnatului;
e) gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a
fost condamnat;
f) antecedentele penale;
g) afecțiunile neuro-psihice ale condamnatului;
h) protejarea celorlalți condamnați față de un condamnat
refractar și cu grad sporit de pericol;
i) posibilitatea folosirii la activități lucrative, educative,
consiliere, formare profesională, etc.
În funcție de regimul de executare, sunt restrânse sau sunt
mai permisive condițiile de cazare, de acordare a drepturilor, de
muncă, activități în colectivitate, etc.
Pe timpul executării unei pedepse privative de liberate,
regimul de executare a pedepsei, se poate schimba în mai ușor
sau mai sever, în funcție de comportamentul deținutului.
În vederea stabiliri regimului de executare a pedepsei
privative de libertate, în fiecare penitenciar este organizată și
funcționează o comisie pentru stabilirea, individualizarea și
schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate46, alcătuită din:
a) directorul penitenciarului, care este și președintele
comisiei,
b) șeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor;
c) șeful serviciului sau biroului educație ori șeful
serviciului sau biroului asistență psihosocială;
Șeful serviciului sau biroului evidență deținuți este secretarul
comisiei.
Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea
regimului de executare a pedepselor, se întrunește odată pe
săptămână, având rolul de a analiza atât stabilirea regimurilor
pentru cei nou veniți, dar și de schimbare a regimului de

46
Art.32 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
76
executare a pedepsei pentru cei cărora urmează să le fie
schimbat regimul.
Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se
poate stabili de la primirea în penitenciar, sau se poate stabili
un regim provizoriu de executare a pedepsei, urmând ca acesta
să fie schimbat atunci când condițiile legii o permit.
Aplicarea provizorie a regimului de executare a pedepsei
se face în funcție de cuantumul pedepsei, până la prima
întrunire a comisiei.
Persoanele arestate preventiv care sunt depuse în penitenciar,
beneficiază de un regim specific acestei categorii, până la data
primirii mandatului de executare a pedepsei, când în funcție de
cuantumul pedepsei i se stabilește provizoriu un regim până la
întrunirea comisiei.
Regimul provizoriu este stabilit de directorul locului de
deținere iar decizia acestuia este definitivă și executorie, spre
deosebire de regimurile ce se stabilesc de comisie care sunt
supuse unor căi de atac.

6.2. Regimul de maximă siguranță

Este regimul cu cel mai crescut grad de exigență și se

aplică inițial următoarelor categorii de condamnați47:
a) persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață;
b) persoanele condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de 13 ani;
c) persoanele condamnate care prezintă risc pentru siguranța
penitenciarului.
Cuantumul pedepsei: respectiv detenția pe viață și de peste
13 ani, demonstrează periculozitatea faptelor pentru care
persoanele respective au fost condamnate pentru o asemenea
perioadă de timp, și aceasta a determinat legiuitorul să

47
Art.34 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
77
stabilească de la începutul executării pedepsei regimul de
maximă siguranță.
Cu toate acestea, legiuitorul a avut în vedere și alte aspecte
legate de persoana condamnatului, la stabilirea regimului de
deținere, astfel că, regimul de maximă siguranță se poate aplica
și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de
3 ani, dar care nu depășește 13 ani, dacă48:
- au săvârșit abateri disciplinare repetate;
- constituie pericol pentru ei înșiși, pentru alți deținuți, pentru
personal sau pentru societate, având în vedere antecedentele privind
actele de indisciplină, de intimidare, de violență, de distrugere.
În această categorie, intră persoanele private de libertate, care
au pe timpul executării pedepsei o comportare necorespunzătoare
față de prevederile regulamentului de ordine interioară care
reglementează activitatea deținuților .
Custodierea deținuților care execută pedeapsa privativă
de libertate în regim de maximă siguranță, se face în unități de
detenție special destinate acestui scop, sau în secții special
amenajate din celelalte penitenciare.
Pe timpul executării pedepsei în regim de maximă
siguranță, deținuții din această categorie, sunt cazați de regulă în
camere individuale, cu măsuri de pază, escortă și supraveghere
stricte, iar activitățile pe care le desfășoară, indiferent de ce
natură sunt: (educative, moral-religioase, culturale, terapeutice,
instruire și formare profesională, etc.), se organizează și se țin în
spații anume destinate, beneficiind de aceleași condiții stricte de
pază și la care participă un număr redus de condamnați49.
Toate activitățile la care participă deținuții ce execută

48
Art.54 alin3 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate.
49
Idem.art.56 „Deținuții din regimul de maximă siguranță pot fi cazați în
comun, în situația în care starea de sănătate sau participarea la diferite
programe de influențare a comportamentului o impun, cu condiția ca
numărul acestora să nu fie mai mare de 10”.
78
pedeapsa în regim de maximă siguranță se desfășoară în
interiorul locului de deținere în spații special amenajate pentru
a oferi condițiile necesare de pază și supraveghere.
Pe timpul executării pedepsei în acest regim, deținuții
beneficiază de respectarea programului zilnic stabilit prin
regulamentul de ordine interioară, în baza art.48 din Hotărârea
nr. 157/2013 privind aplicarea Legii 254/2013 privind executarea
pedepselor privative de libertate: „În programul zilnic este
stipulat, pe ore, timpul de muncă, timpul aflat la dispoziția
deținutului și cel de odihnă, precum și timpul destinat
desfășurării activităților administrativ-gospodărești, de curățenie,
de igienă, de plimbare, de instruire școlară și formare
profesională, activităților educative, de asistență psihologică și
socială religioase, sportive, de recreere și de exercitare a unor
drepturi”.
În funcție de spațiile și condițiile de cazare, oferite de
penitenciar, deținuții din regimul de maximă siguranță servesc
masa în camere sau în săli de mese amenajate special acestui
scop, iar asistența medicală se asigură de personal medical
anume desemnat în incinta secției de deținere.
În situația în care se impune internarea într-o unitate
spitalicească din sistemul penitenciar sau din rețeaua publică
sau privată de sănătate se iau măsuri de siguranță sporite,
specifice acestei categorii de deținuți.
Deținuții din regimul de maximă siguranță care nu
prestează nici un fel de activitate lucrativă sau educativă ori de
instruire și stau numai în camere, au dreptul zilnic la cel puțin
două ore de plimbare în exteriorul camerei de deținere, iar cei
care sunt angrenați în astfel de activități sau sunt în executarea
unei măsuri disciplinare cu izolarea față de colectiv, au dreptul
la cel puțin o oră de plimbare în curți de plimbare special
amenajate care să asigure condițiile de securitate impuse de
regimul de deținere.
În ce privește activitățile lucrative, productive sau

79
muncă de orice fel, această categorie de deținuți, poate presta
astfel de activități numai în incinta penitenciarului, în spații
sigure cu sisteme de siguranță și pază permanentă.
În cazul participării la terapii educaționale, de asistență
moral religioasă sau de asistență psiho-socială, deținuții din
regimul de maximă siguranță pot participa în grupuri mici sau
individual, dar sub o pază și supraveghere permanentă.
La ieșirea și intrarea în camerele de deținere, personalul
penitenciarului va efectua control corporal amănunțit fiecărui
deținut.
Escortarea la instanțele de judecată, organele de urmărire
penală sau de asigurare a asistenței medicale se face cu mijloace
de transport speciale, separați de alte categorii deținuți, iar dacă
situația impune, cu mijloacele de imobilizare regulamentare
aplicate.
Drepturile ce li se cuvin legate de cumpărături, pachet,
vizită și corespondență, acestea se acordă conform prevederilor
legale stabilite pentru toate categoriile de persoane private de
libertate50.
Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor
persoane condamnate51:
a) care au împlinit vârsta de 65 de ani;
b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în
vârstă de până la un an;
c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate,
precum și celor cu afecțiuni locomotorii grave.
Acestor categorii de persoane, chiar dacă îndeplinesc
condițiile cerute de cuantumul pedepsei că ar trebui să execute
pedeapsa în regim de maximă siguranță, legiuitorul a stabilit să
o execute în regim închis, însă persoanele ce fac obiectul

50
A se vedea Anexa 1 la Hotărârea guvernului nr.175/2016 privind aplicarea
Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
51
Art.35 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
80
acestei excepții, prevăzute la lit. b) și c), vor fi trecuți imediat
în regimul de maximă siguranță când situația care i-a exceptat
va înceta să mai existe. Acest lucru va fi analizat și hotărât de
comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

6.3. Regimul închis

Condițiile de executare a pedepsei privative de libertate

în regim închis oferă celor care se află în situația respectivă
condiții de pază escortă și supraveghere permanente, care să
permită deținuților să participe în grupuri la activități socio-
educative și lucrative mai lejere, și care să permită trecerea lor
la un regim inferior de exigențe și severitate.
Spre deosebire de cei care execută pedeapsa în regim de
maximă siguranță, aceștia pot să fie cazați și să desfășoare
activități organizați în grupuri.
Legiuitorul nu a prevăzut în mod imperios numărul de
persoane care poate face parte din grupul respectiv, așa cum
este stipulat în cazul celor care execută pedeapsa în regim de
maximă siguranță, acest lucru rămânând la latitudinea administrației
locului de deținere.
Regimul închis, (art. 36 din Legea 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate), „se aplică inițial
persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3
ani, dar care nu depășește 13 ani”.
Persoanele condamnate la o pedeapsă din intervalul
menționat, pot fi incluse într-unul din regimurile superior sau
inferior de severitate, de către comisia de specialitate din
penitenciar, luând în analiză următoarele elemente:
a) natura și modul de comitere a infracțiunii;
b) persoana condamnatului;
c) comportarea acestuia până la stabilirea regimului de
executare a pedepsei.

81
 Regimul închis se aplică în afara celor menționați mai
sus, și următoarelor categorii de persoane private de libertate52:
„a) deținuților clasificați inițial în regim semideschis sau
deschis care au comis o abatere disciplinară foarte gravă sau
abateri disciplinare grave, în mod repetat, și care, prin
conduita lor, afectează desfășurarea normală a activităților în
locul de deținere;
b) deținuților clasificați inițial în regimul de maximă
siguranță care au avut o bună conduită și au făcut eforturi
pentru reintegrare socială;
c) deținuților care au împlinit vârsta de 65 de ani,
femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă
de până la un an, persoanelor încadrate în gradul I de
invaliditate, precum și celor cu afecțiuni locomotorii grave,
dacă acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai
mare de 13 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Lege;
d) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa
închisorii mai mare de 13 ani, dacă în urma analizării naturii,
modului de săvârșire a infracțiunii și a persoanei acestora, se
apreciază că nu este oportună repartizarea în regimul de
maximă siguranță, potrivit art. 34 alin. (3) din Lege. La
această apreciere, în baza aplicării instrumentelor-standard de
evaluare a activităților desfășurate de deținuți, pot fi luate în
considerare aspecte privind vârsta și starea de sănătate, lipsa
antecedentelor penale, comportamentul pe parcursul procesului
penal, perioada executată până la momentul stabilirii
regimului de executare, participarea la activități pe durata
executării măsurii arestării preventive și comportamentul în
această perioadă;
e) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani, în
considerarea naturii, modului de săvârșire a infracțiunii și a

52
Art.65, alin2, din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
82
persoanei acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin.
(2) din Lege. Dispozițiile art. 54 alin. (3) se aplică în mod
corespunzător”.
Persoanele incluse să execute pedeapsa privativă de
libertate în regim închis, sunt cazate de regulă în comun, în
camere închise și asigurate corespunzător cu supraveghere
permanentă.
În funcție de spațiile disponibile din penitenciar, hrana se
servește la camere sau poate fi servită în săli de mese, tot sub
supraveghere permanentă.
Deținuții din această categorie, pot fi angrenați la activități
lucrative, socio-educative, cultural-sportive, moral-religioase sau
de altă natură, specifice vieții penitenciare prevăzute în
regulamente, în grupuri, sub supraveghere permanentă, atât în
interiorul cât și în exteriorul locului de deținere.
Programul zilnic orar stabilit prin regulamentul de ordine
interioară privind activitățile gospodărești, de îngrijire a igienei
personale și colective și de asigurare a asistenței medicale este
aplicat corespunzător, sub supravegherea permanentă a
personalului de specialitate al penitenciarului.
Deținuții care nu prestează muncă și nici nu sunt cuprinși
în nicio formă de pregătire, stând zilnic numai în camere,
beneficiază de cel puțin 3 ore de plimbare zilnică, iar cei care
lucrează sau participă la programe de asistență socială sau
psihologică, au dreptul la cel puțin o oră de plimbare zilnică..
Cei care nu prestează muncă, sau nu sunt cuprinși în
programe de instruire profesională, vor fi angrenați în alte
activități (plimbare, activități sportive, moral religioase, asistență
socială, etc.) în limita a 4 ore pe zi.
La ieșirea și intrarea în camerele de deținere, personalul
penitenciarului va efectua control corporal sumar fiecărui
deținut.
Escortarea la instanțele de judecată, organele de urmărire
penală sau de asigurare a asistenței medicale se face cu

83
mijloace de transport speciale, separați de alte categorii de
deținuți, iar dacă situația impune, cu mijloacele de imobilizare
regulamentare aplicate.
Drepturile ce li se cuvin legate de cumpărături, pachet, vizită
și corespondență, acestea se acordă conform prevederilor legale
stabilite pentru toate categoriile de persoane private de libertate
(Anexa 1 la Hotărârea guvernului nr.175/2016 privind aplicarea
Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate).

6.4. Regimul semideschis

Regimul semideschis, este primul din categoria regimurilor

de executare a pedepselor privative de libertate care oferă un
grad de mișcare și libertate mai mare în incinta penitenciarului.
Deținuții care execută pedeapsa în acest regim, au
posibilitatea să se miște în interiorul locului de deținere, în
zonele stabilite de administrația penitenciarului, și de a-și
organiza timpul liber așa cum doresc, activități ce se desfășoară
sub supravegherea personalului de specialitate.
Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate
la o pedeapsă mai mare de un an dar care să nu depășească 3 ani53 .
Mai pot fi incluși să execute pedeapsa în acest regim
următoarele categorii de deținuți54:
a) deținuților clasificați inițial în regim deschis care au
comis o abatere disciplinară gravă sau abateri disciplinare grave,
în mod repetat, și care din cauza conduitei necorespunzătoare au
devenit incompatibile cu acest tip de regim;
b) deținuților clasificați inițial în regimul închis care au
avut o bună conduită și au făcut eforturi temeinice pentru
reintegrare socială;

53
Art.37 din Lege 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
54
Art.74, alin. 2 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
84
 c) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa
închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani, în
considerarea naturii, modului de săvârșire a infracțiunii și a
persoanei acestora, potrivit art. 36 alin. (2) din Lege. Dispozițiile
art. 65 alin. (2) lit. d) se aplică în mod corespunzător;
d) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa
închisorii mai mică de un an, în conformitate cu art. 38 alin. (2)
din Lege. Dispozițiile art. 54 alin. (3) se aplică în mod
corespunzător.
Deținuții care execută pedeapsa în acest tip de regim, sunt
cazați în comun în spații special amenajate, și pot desfășura
activități socio-educative, cultural-sportive, moral-religioase
sau lucrative în spații din incinta locului de deținere sau în
afara acestuia sub supravegherea personalului penitenciar fără
armament.
În cazul folosirii deținuților din acest regim la muncă sau
alte activități în afara locului de deținere, pe lângă supravegherea
asigurată de personalul penitenciarului, se pot folosi și
mijloacele electronice de supraveghere
Spațiile de cazare și de lucru, rămân deschise pe timpul
zilei, (de la apelul de dimineață și până cu 30 de minute înainte
de apelul de seară), dând posibilitatea deținuților să se
deplaseze de la o cameră la alta și de la un atelier la altul,
activități desfășurate sub supraveghere.
Pe timpul nopții, camerele de deținere se închid și se
asigură cu sisteme de închidere.
Ținând cont de faptul că această categorie de deținuți se
poate deplasa liber în spațiul de deținere, legiuitorul nu a mai
prevăzut timp alocat pentru plimbarea zilnică, pentru că având
camerele zilnic deschise, nu se mai impunea acordarea unei
astfel de activități.
Programul zilnic stabilit pentru toate categoriile de
deținuți privind activitățile gospodărești, de igienă individuală
și colectivă, asistență medicală, servitul mesei și altele se

85
derulează în conformitate cu programul zilnic orar stabilit prin
regulamentul de ordine interioară.
Drepturile ce li se cuvin legate de cumpărături, pachet,
vizită și corespondență, acestea se acordă conform prevederilor
legale stabilite pentru toate categoriile de persoane private de
libertate (Anexa 1 la Hotărârea guvernului nr.175/2016 privind
aplicarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate).

6.5. Regimul deschis

Dintre cele patru tipuri de regimuri privind executarea

pedepselor privative de libertate, regimul deschis este cel mai
permisiv, oferind celor care execută pedeapsa în acest regim un
grad de mișcare mult mai mare decât regimul semideschis.
Pot fi incluși să execute pedeapsa în acest regim deținuții
condamnați la pedepse privative de libertate de până la un an,
precum și 55:
a) deținuților clasificați inițial în regimul semideschis
care au avut o bună conduită și au făcut eforturi serioase pentru
reintegrare socială;
b) în mod excepțional, deținuților condamnați la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani, în
considerarea naturii, modului de săvârșire a infracțiunii și a
persoanei acestora, în conformitate cu art. 37 alin. (2) din Lege.
Dispozițiile art. 65 alin. (2) lit. c) se aplică în mod corespunzător.
Deținuții care execută pedeapsa privativă de libertate în
acest regim, sunt cazați în comun, camerele de deținere rămân
deschise permanent, cu excepția perioadei în care se execută
apelul, sau în care toți deținuții sunt plecați din cameră sau din
motive medicale ori de siguranța deținerii, când camerele sunt
închise.

55
Art.81 alin 2 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
86
 Toate activitățile pe care le desfășoară: educative,
culturale sau lucrative le pot desfășura fără supravegherea
personalului penitenciar calificat în acest sens.
Înainte de a participa la astfel de activități, deținuții sunt
instruiți de personalul de specialitate al penitenciarului cu
privire la obligațiile ce le revin în perioada executării pedepsei
în acest regim și măsurile ce se pot lua în cazul în care le vor
încălca.
Deținuții din sistemul deschis pot efectua activități și în
afara locului de deținere, fără supraveghere, cu obligația ca la
terminarea programului de lucru, (stabilit de administrația
penitenciarului), să se întoarcă la penitenciar.
Deplasarea la activitățile din afara locului de deținere se
face pe trasee stabilite de administrația penitenciarului, iar
nerespectarea cestora atrage răspunderea disciplinară sau penală
a deținutului
În funcție de eventuale vulnerabilități, persoanele care
prestează activități în afara locului de deținere pot fi supravegheați,
inclusiv prin sisteme electronice de la distanță, conform prevederilor
legale.
Pe timpul desfășurării de activități în afara penitenciarului,
deținuților din regimul deschis le este interzis56:
a) să procure, să dețină, să comercializeze și să consume
băuturi alcoolice sau substanțe psihotrope, să frecventeze
localuri publice, să conducă autovehicule în alte condiții decât
cele stabilite de administrația locului de deținere, să intre în
legătură cu anumite persoane ori să se deplaseze în anumite
locuri, să poarte, să procure sau să dețină arme, muniții,
substanțe toxice ori explozive de orice fel;
b) să părăsească locurile unde sunt planificați, înainte de
terminarea programului, fără aprobarea persoanei desemnate de
conducerea locului de deținere să coordoneze activitatea;

56
Art.87, alin 3 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
87
 c) să se deplaseze fără a avea asupra lor documente de
legitimare eliberate de administrația locului de deținere, pe care
sunt obligați să le prezinte, la cerere, organelor competente.
Pe timpul cât se află în exteriorul locului de deținere, deținuții
din această categorie, pot avea asupra lor sume de bani (în limita a
¾ din salariul minim pe economie), pentru a face cumpărături de
strictă necesitate prevăzute în lege, precum și telefoane mobile (fără
conexiune la internet), pe care le pot folosi pentru a apela numerele
stabilite și aprobate de conducerea penitenciarului. Pentru
verificarea telefonului, deținutul este obligat să prezinte la cererea
conducerii penitenciarului factura detaliată.
Sumele de bani și telefonul mobil, se păstrează în locuri
special amenajate la poarta penitenciarului unde se depun sau
se ridică cu ocazia venirii sau plecării din penitenciar.
Sumele de bani se justifică prin documente privind
bunurile cumpărate sau cheltuielile efectuate.
Drepturile ce li se cuvin legate de cumpărături, pachet, vizită
și corespondență, li se acordă conform prevederilor legale stabilite
pentru toate categoriile de persoane private de libertate (Anexa 1 la
Hotărârea guvernului nr.175/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate).
Indiferent de regimul în care se execută pedeapsa privativă
de libertate, administrația penitenciarului va face o separație a
deținuților din același regim, ținând cont de:
a) sexul condamnatului;
b) afecțiuni medicale;
c) nivelul de pregătire

6.6. Schimbarea regimului de executare a pedepselor

În timpul executării unei pedepse privative de libertate,

indiferent de regimul la care a fost inclus inițial, acesta se poate
schimba de către comisia pentru stabilirea, individualizarea și
schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate.
88
 Schimbarea regimului de executare a pedepsei se ia pe
baza hotărârii comisiei în următoarele situații57:
a) sunt executate fracțiunile din pedeapsă prevăzute la
art. 40 alin. (2) din Lege (după executarea a 6 ani și 6 luni, în
cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din
durata pedepsei cu închisoarea, precum și la împlinirea vârstei
de 65 de ani pentru persoanele din regimul de maximă
siguranță, care vor fi trecuți la regimul închis, ori la încetarea
condițiilor care au făcut imposibilă aplicarea regimului de
maximă siguranță);
b) a intervenit o nouă condamnare la o pedeapsă privativă
de libertate;
c) este sesizată de comisia de disciplină în cazul comiterii
unei abateri foarte grave sau, în mod repetat, a unor abateri grave;
d) deținutul a comis o infracțiune;
e) la apariția sau încetarea cauzelor prevăzute la art. 35
alin. (1) din Lege;
f) la împlinirea termenului prevăzut de art. 40 alin. (8)
din Lege.
Hotărârea comisiei este adusă la cunoștința persoanei
pentru care se stabilește schimbarea regimului de executare a
pedepsei ocazie cu care este încunoștințat și despre căile de
atac de care poate uzita împotriva acesteia.
Hotărârea comisiei poate fi atacată cu plângere la
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de
3 zile de la luarea la cunoștință de schimbarea regimului.
Judecătorul, soluționează plângerea și comunică soluția,
în termen de 10 zile, aducându-i la cunoștință deținutului dar și
administrației penitenciarului, că pot contesta hotărârea
respectivă în termen de 3 zile, la judecătoria pe a cărei rază
teritorială se află penitenciarul.

57
Art.91, ain.2 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
89
 Judecătorul de supraveghere poate da una din următoarele
soluții58:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului
de executare stabilit de comisie;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată,
tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
În cazul unei soluții de respingere, judecătorul va stabili
prin acea încheiere un nou termen de reanalizare dar nu mai
mare de un an.
Încheierea pronunțată de judecătorul cu supravegherea
este executorie din momentul în care aceasta este anunțată
conducerii penitenciarului.
Contestația făcută împotriva acestei încheieri la instanța
de judecată nu suspendă executarea încheierii stabilite de
judecătorul cu supravegherea executării pedepsei.

58
Art.40 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
90
 Capitolul VII
Drepturile și obligațiile persoanelor
private de libertate

7.1. Drepturile persoanelor private de libertate

Sistemul legislativ execuțional penal românesc a stabilit

condiții de detenție pentru persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate în acord cu legea fundamentală, dar având
în vedere și declarațiile, convențiile sau tratatele internaționale59
pe care România le-a ratificat devenind astfel parte din
sistemul legislativ românesc.
Respectarea drepturilor fundamentale ale omului în cazul
persoanelor private de libertate se impune având în vedere
„derapajul” în care a fost persoana în cauză și care l-a adus în
situația de a fi privat de libertate.
Privându-i și de celelalte drepturi fundamentale în afară
de „dreptul la libertate”, nu s-ar face decât să înrăiască și mai
mult persoanele respective și să redea societății la expirarea
pedepsei, infractori specializați în comiterea oricărui gen de
infracțiune, iar reinserția socială să nu mai aibă finalitatea
dorită de legiuitor atunci când a dispus luarea unei măsuri
privative de libertate.
Pentru a garanta respectarea drepturilor persoanelor private
de libertate, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale,
pot face verificări în acest sens (art.57 din Legea 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate), iar
59
Declarația universală a drepturilor omului, Convenția europeană a drepturilor
și libertăților fundamentale, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
Regulile europene pentru penitenciare, Regulile de la Tokio, etc
91
judecătorul de supraveghere a privării de libertate este garantul
respectării drepturilor omului în unitățile de penitenciare.
Drepturile persoanelor private de libertate sunt stabilite în
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și în Hotărârea 157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013, precum și în alte ordine de linie ale Ministrului
justiției și decizii ale directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, astfel:

A) Libertatea de conștiință, a opiniilor și libertatea

credințelor religioase60

Persoanele private de libertate, cu ocazia încarcerării își

exprimă opinia religioasă, declarând pe baza liberului
consimțământ confesiunea sau apartenența religioasă.
În fiecare penitenciar există amenajată o capelă sau
biserică (ortodoxă sau catolică), cu preot angajat permanent,
care asigură asistența religioasă persoanelor private de libertate.
Toate celelalte culte sau confesiuni religioase pot participa
la activități de profil, la solicitarea deținuților aparținând
confesiunilor respective, cu aprobarea conducerii penitenciarului.
Directorul penitenciarului poate interzice accesul
reprezentanților cultelor sau confesiunilor religioase ce desfășoară
activități cu deținuții, pe o perioadă de cel mult 6 luni dacă se
constată una din următoarele situații61:
a) au fost descoperite armament, muniție, substanțe
halucinogene, droguri, medicamente ori alte obiecte interzise
asupra vizitatorilor, pe care nu le-au declarat înainte de
începerea controlului;

60
Art.58 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și art. 124 din Hotărârea157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
61
Art.141 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
92
 b) vizitatorii pot avea o influență negativă asupra
comportamentului deținuților;
c) vizitatorii se află în stare de ebrietate;
d) există date și informații potrivit cărora vizitatorii ar
putea periclita siguranța, ordinea și disciplina în locul de
deținere;
e) vizitatorii nu se supun controlului de specialitate.
Pe durata executării pedepsei privative de liberate, o
persoană privată de libertate își poate schimba opțiunea
apartenenței la un cult sau confesiune religioasă pe baza unei
declarații pe propria răspundere și a confirmării că aparține
cultului respectiv.

B) Dreptul la informație62

Asigurarea dreptului la informație, începe de la depunerea

în penitenciar, când personalul desemnat să primească și să facă
încarcerarea trebuie mai întâi să se asigure că persoana
respectivă vorbește sau înțelege limba română.
În toate celelalte cazuri (nu vorbește limba română, nu
înțelege românește, are deficiențe de comunicare, etc.). administrația
penitenciarului ia măsurile necesare pentru a putea comunica
cu acesta.
La primirea în penitenciar și apoi în perioada de
carantină, persoanei private de libertate îi sunt aduse la
cunoștință prevederile legale și ale regulamentului de ordine
interioară, drepturile și obligațiile pe care le are pe timpul
executării pedepsei.
Accesul la informațiile publice se face prin accesul
permanent la mijloacele de informație audio-video (cu respectarea
programului orar stabilit de administrația penitenciarului),

62
Art.59 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și art. 125 din Hotărârea157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
93
publicații (la care se pot face abonamente personale sau din
abonamentele făcute de penitenciar), precum și prin legătura cu
lumea exterioară prin familie, apărător, alte persoane care îl
vizitează.
Persoanele private de libertate (cu acordul lor scris) pot
comunica și cu mass-media dacă această legătură nu aduce
atingere altor persoane sau siguranței deținerii.

C) Dreptul la consultarea documentelor cu caracter

personal63

Documentele cu caracter personal ale unei persoane

private de libertate se referă la dosarul de penitenciar în care se
află documentele de identitate ale acestuia, precum și
hotărârea(ile) de condamnare, citații, fișe de evidență, etc.
Consultarea documentelor cu caracter personal ale unei
persoane privată de libertate, trebuie privită sub două aspecte:
a) consultarea documentelor personale de către deținut;
b) consultarea documentelor personale de către alte persoane.
În ce privește consultarea documentelor personale din
dosar, persoana privată de libertate, poate solicita studierea
acestora și chiar poate solicita pe bază de cerere, fotocopierea
unor piese din dosar. (contravaloarea fotocopiilor le va suporta
persoana în cauză).
Referitor la studierea documentelor din dosarul personal
de penitenciar de către alte persoane, (apărător, sau orice altă
persoană), cu acordul scris al persoanei condamnate, aceștia
pot chiar solicita fotocopii de pe documente, cu suportarea
contravalorii fotocopierii.
În situația în care anumite persoane care apar în
documente trebuie anonimizate, cei care solicită copii de pe

63
Art.60 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și art. 127 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
94
documente vor primi fotocopiile cu modificările necesare,
având în vedere confidențialitatea datelor cu caracter personal.
Dosarul de penitenciar poate fi studiat de organele abilitate
potrivit legii, fără acordul persoanei private de libertate.
Atât persoana condamnată, precum și orice altă persoană
care are aprobările necesare să vadă documentele din dosarul
personal al unui deținut, vor consulta dosarul numai în prezența
unui funcționar desemnat de directorul penitenciarului.

D) Asigurarea exercitării dreptului la asistență juridică64

În perioada executării pedepsei privative de libertate,

condamnatul poate avea nevoie de asistență juridică de
specialitate, atât pentru rezolvarea unor aspecte ce țin de
condamnarea respectivă, cât și de alte cauze care le are pe rol
sau pe care intenționează să le deschidă.
În acest sens, legiuitorul a prevăzut în mod clar asigurarea
exercitării acestui drept, stipulând că „Persoanele condamnate
pot consulta avocați aleși de acestea, în orice problemă de drept
dedusă procedurilor administrative sau judiciare”.
Condamnații au dreptul să consulte și un apărător din
oficiu dacă nu are unul ales, iar penitenciarul este obligat să le
asigure un loc amenajat corespunzător pentru acest lucru.
Spațiul trebuie să asigure separarea fizică dar să permită
transmiterea de documente.
Întâlnirea între apărător și clientul său are caracter
confidențial, motiv pentru care spațiul de întâlnire între avocat
și deținut este amenajat de așa natură încât să permită
personalului de penitenciar numai supravegherea vizuală,
nefiind permisă ascultarea discuțiilor dintre aceștia.

64
Art.62 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și art. 128 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
95
 Dacă în cazul întâlnirii condamnatului cu oricare altă
persoană (membri de familie, notari, mediatori, atașați diplomatic,
etc), aceasta se efectuează numai în timpul programului alocat
vizitării deținuților, întâlnirea cu avocatul, indiferent că este ales
sau din oficiu, nu are limite orare de întrevedere.
Avocatul poate avea acces în penitenciar în vederea
întâlnirii cu clientul său pe baza unei delegații avocațiale și a
documentelor care să ateste calitatea de avocat.
Indiferent de regimul în care își execută pedeapsa,
supravegherea întâlnirii cu apărătorul ales sau din oficiu, se
face numai vizual, spațiul destinat acestei activității fiind de așa
natură încât lucrătorul de penitenciar însărcinat cu supravegherea
deținutului, nu are posibilitatea să audă conversația dintre
avocat și clientul său, dar oferă condițiile necesare să poată
interveni la nevoie.

E) Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență65

Asigurarea și respectarea acestui drept este privit sub

două aspecte:
a) dreptul de petiționare;
b) dreptul la corespondență.
Prin petiție, conform prevederilor legii66, se înțelege
„cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulata în
scris ori prin poșta electronică, pe care un cetățean sau o
organizație legal constituită o poate adresa autorităților și
instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice
descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale,
companiilor și societăților naționale, societăților comerciale

65
Art.63 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 129 și art.130 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
66
Art.2 din Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluționare a petițiilor,
96
de interes județean sau local, precum și regiilor autonome,
denumite în continuare autorități și instituții publice”.
În sensul prevederilor Legii 254/2013 privind executarea
pedepselor privative de libertate, „termenul petiție include
orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice,
instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor naționale
și internaționale.”
Pe lângă autoritățile și instituțiile menționate în prima
definiție, ca urmare a aderării la structurile Uniunii Europene și pe
cale de consecință dobândirea calității de cetățean european,
petiția se poate adresa în egală măsură oricărei instituții a Uniunii
Europene, sau a Consiliului Europei, la care a aderat și România
sau la alte foruri internaționale la care România este parte.
În afară de a adresa petiții, persoanele private de libertate
au posibilitatea ca la cerere, să se adreseze verbal judecătorului de
supraveghere a executării pedepselor, directorului penitenciarului
sau persoanelor desemnate de acesta.
Conținutul discuțiilor dintre aceștia au caracter confidențial
și se desfășoară în spații anume destinate pentru a sigura acest
lucru.
Corespondența, este definită67 ca fiind: „ Schimb (regulat)
de scrisori între două sau mai multe persoane. Totalitatea
scrisorilor schimbate între două persoane”.
Menținerea legăturii cu membri de familie, sau cu alte
persoane se poate face direct, prin vizitarea persoanei private
de libertate la penitenciar, în limita dreptului la vizită pe care îl
are, funcție de regimul în care execută pedeapsa, sau prin
corespondență .
Penitenciarul este obligat să asigure toate condițiile
necesare pentru respectarea dreptului la corespondență.
În vederea asigurării confidențialității corespondenței,
administrația penitenciarului amenajează în incinta secțiilor de
deținere, cutii poștale unde persoanele private de libertate,
67
https://dexonline.ro/definitie/corespondenta
97
solicită personalului să le permită să își pună singuri
corespondența, care este ridicată zilnic de un lucrător de la
serviciul Poștei române.
Pentru a preveni introducerea în penitenciar de droguri
substanțe halucinogene sau de orice altă natură, interzise a fi
deținute sau păstrate în penitenciar, la predarea corespondenței,
aceasta este desfăcută în fața destinatarului, de un lucrător de
penitenciar anume desemnat pentru această activitate, fără a fi
însă și citită de către acesta.
Contravaloarea materialelor necesare pentru petiționare și
corespondență sunt suportate de către persoana privată de libertate.
În situația în care persoanele private de libertate: „nu au
dispus în ultimele 30 de zile de mijloacele bănești necesare, în
lei sau valută, care pot fi utilizate pe perioada executării
pedepsei, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare
și a dreptului la corespondență, în regim simplu, sunt suportate
de către administrația locului de deținere68”
Suportarea cheltuielilor de administrația locului de deținere
se face numai în cazul expedițiilor simple, atât pentru petiții cât
și pentru corespondență.
Procedura de distribuire a celor necesare petiționării sau
corespondenței sunt reglementate, pentru a asigura atât materialele
cât și confidențialitatea conținutului69.
În situația în care există date certe că în conținutul unei
corespondențe sunt date și indicii privind comiterea unor
infracțiuni70, „Corespondența și răspunsurile la petiții pot fi
reținute și predate celor în drept dacă există indicii temeinice

68
Art.131 alin. 2 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
69
A se vedea Decizia nr. 488/2016 privind procedura de distribuire a
materialelor destinate exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la
corespondență de către persoanele private de libertate aflate în locurile de
deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
70
Art.63 alin.5 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate
98
cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana condamnată
este înștiințată, în scris, cu privire la luarea acestor măsuri.
Reținerea și predarea celor în drept a corespondenței și a
răspunsurilor la petiții în acest caz se pot face numai pe baza
dispozițiilor emise de către judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, prevederile art. 147 din Codul de
procedură penală aplicându-se în mod corespunzător”
Dreptul de a trimite petiții și corespondență sau de a
primi răspunsuri la petiții ori la corespondență, este nelimitat și
nu poate fi limitat sau interzis.

F) Dreptul la convorbiri telefonice71

Administrația locului de deținere are obligația de a

asigura instalarea aparatelor de telefonie fixă în incinta
penitenciarului într-un număr suficient și necesar asigurării
acestui drept, iar amplasarea lor se face în locuri care să
permită accesul persoanelor condamnate.
Convorbirile telefonice se fac pe baza cartelei telefonice
personale a deținutului, care poate apela 10 persoane diferite
din țară sau străinătate pe care le nominalizează iar pentru
fiecare în parte, specifică numărul de telefon în cererea
adresată directorului locului de deținere spre aprobare.
Numărul și durata apelurilor telefonice sunt stabilite în
funcție de regimul de executare al pedepsei, astfel72:
a) zilnic, deținuții cărora li se aplică regimul de
executare deschis, semideschis și închis, precum și cei cărora
nu li s-a stabilit încă regimul de executare, 10 apeluri
telefonice, cu durata maximă cumulată de 60 de minute;

71
Art.65 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, și art. 133 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
72
Art.133 alin.3 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate.
99
 b) zilnic, deținuții cărora li se aplică regimul de maximă
siguranță, precum și cei care prezintă risc pentru siguranța
penitenciarului, 3 apeluri telefonice cu durata maximă cumulată
de 30 de minute.
Convorbirile telefonice sunt confidențiale și se efectuează
numai sub o supraveghere vizuală.
Cartelele telefonice sunt nominale și nu pot face obiectul
tranzacțiilor între deținuți, acestea putând fi încărcate din
sumele de bani pe care deținuții le dețin în cont, sau de către
membri de familie.

G) Dreptul la comunicări on-line73

În afară de drepturile la corespondență și convorbiri

telefonice, persoanele private de libertate pot menține legătura
cu „mediul de suport” (familie, organizații non guvernamentale
cu atribuțiuni în reeducarea deținuților, etc.), și prin intermediul
comunicării on-line.
Administrația locului de deținere asigură toate condițiile
necesare accesului la sistemul de convorbiri on-line și de
respectare a confidențialității convorbirii.
Manipularea aparaturii se face exclusiv de personalul
penitenciarului, iar folosirea în alte scopuri decât cel strict
pentru convorbirilor on-line este interzisă.
Deținuții care nu sunt vizitați de membri de familie, de
aparținători sau de rude și care sunt la mare distanță, ori
subzistă alte motive justificate și care pot lua legătura on-line
sunt cei din următoarele categorii74:
a) deținuții care au o bună comportare, participă activ la

73
Art.66 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, și art. 134 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
74
Art.134 alin.2 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
100
programele și activitățile educative, de asistență psihologică și
asistență socială recomandate în Planul individualizat de
evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități
lucrative;
b) tinerii din penitenciarele pentru tineri;
c) femeile din penitenciarele sau secțiile de femei;
d) deținuții internați în penitenciarele-spital.
Legiuitorul a aut în vedere și alte categorii de deținuți
care pot lua legătura on-line cu membri de familie, în situații
excepționale dacă există una din următoarele situații:
a) situații de catastrofă;
b) calamități naturale;
c) boală gravă;
d) deces;
e) alte cazuri justificate temeinic.
Legăturile on-line, se acordă având la bază concluziile și
aprecierile din Planul individualizat de evaluare și intervenție
terapeutică, indiferent în ce situație s-ar afla.
Frecvența acordării dreptului la comunicare on-line este
de 4 ori pe lună pe o perioadă de 30 de minute. Această
perioadă poate ajunge până la o oră în cazurile prevăzute la
situațiile excepționale.

H) Dreptul la plimbare zilnică75

Pentru protejarea stării de sănătate și de menținere a tonusului

sistemului muscular în stare de normalitate, persoanele private de
libertate, în funcție de regimul în care execută pedeapsa privativă
de libertate, au dreptul zilnic să iese din camere la plimbare în aer
liber, așa cum au fost prezentate la capitolul referitor la regimurile
de executare a pedepselor privative de libertate.

75
Art.67 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, și art. 137 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
101
 Prin plimbare zilnică în sensul legii se înțelege perioada
de timp petrecută de un deținut în curtea de plimbare sau în
locul special amenajat acestui scop, sub cerul liber și cu acces
direct la aer natural.
Perioada de plimbare zilnică nu poate fi mai mică de o
oră indiferent de regimul de executare a pedepsei, acesta
crescând ca durată în funcție de regimul de executare al
pedepsei, așa cum este menționat la capitolul referitor la
regimurile de executare a pedepselor privative de libertate.

I) Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat

cu privire la situațiile familiale deosebite76

Administrația locului de deținere are obligația să asigure

condițiile necesare acordării dreptului la vizită.
Persoanele private de libertate au dreptul și pot să fie
vizitați de către:
a) membri de familie;
b) rude sau aparținători;
c) alte persoane (cu consimțământul persoanei private de
libertate și aprobarea scrisă a directorului locului de deținere);
d) alți deținuți.
Vizitarea deținuților se face pe baza unei programări
prealabile, care se poate face direct, telefonic sau on-line77
zilnic în programul de lucru de 12 ore al sectorului „vizite”.
În funcție de regimul de executare a pedepsei și ținând cont
de modul de comportare pe durata executării pedepsei, vizitele se
pot acorda în spații special amenajate cu dispozitiv de separare
sau fără dispozitiv de separare între deținut și vizitator.
76
Art.68 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 138 și următoarele din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea
Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
77
A se vedea Decizia nr. 470/2016 a directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, privind procedura de lucru pentru programarea
prealabilă a vizitei
102
 Durata vizitei poate fi de la 30 de minute până la două ore,
în funcție de solicitările de vizitare și de spațiile disponibile.
O persoană privată de libertate poate primi într-o zi o
singură vizită, iar numărul vizitatorilor este stabilit de
directorul penitenciarului ținând cont de numărul de vizite din
ziua respectivă, capacitatea spațiului de acordare a vizitelor,
pentru a asigura condiții normale de vizitare.
Copiii în vârstă de până la 14 ani pot să participe la
vizitarea unui deținut numai însoțiți de o persoană majoră.
În funcție de regimul de executare a pedepselor,
periodicitatea vizitelor poate fi78:
a) deținuții cărora li se aplică regimul deschis beneficiază
lunar de 6 vizite;
b) deținuții cărora li se aplică regimul semideschis
beneficiază lunar de 5 vizite;
c) deținuții pentru care nu s-a stabilit încă regimul de
executare a pedepsei beneficiază lunar de 5 vizite;
d) deținuții cărora li se aplică regimul închis beneficiază
lunar de 5 vizite;
e) deținuții cărora li se aplică regimul de maximă
siguranță beneficiază lunar de 3 vizite;
f) femeile gravide ori care au născut, pentru perioada în
care îngrijesc copilul în locul de deținere, beneficiază lunar de
8 vizite.
În vederea prevenirii introducerii în unitățile de
penitenciar de armament, muniții, droguri, substanțe psihotrope
sau halucinogene ori alte materiale interzis a fi păstrate sau
deținute de către deținuți, toate persoanele care sosesc și doresc
să viziteze un deținut sunt supuse controlului antiterorist și de
specialitate, activitate ce se va efectua de personalul
penitenciarului anume desemnat pentru acest lucru, controlul
făcându-se de o persoană de același sex.

78
Art.142 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate
103
 În cazul în care o persoană vizitatoare refuză să se supună
controlului, persoanei respective nu i se va acorda dreptul de a
participa la vizitarea deținutului.
Persoanele private de libertate sunt supuse percheziției
sumare sau amănunțite în funcție de tipul vizitei acordate – cu
dispozitiv sau fără dispozitiv de separare - atât înainte cât și
după acordarea dreptului de vizită.
Vizitarea unui deținut poate fi refuzată prin decizie motivată
a directorului locului de deținere în următoarele situații79:
a) au fost descoperite armament, muniție, substanțe
halucinogene, droguri, medicamente ori alte obiecte interzise
asupra vizitatorilor, pe care nu le-au declarat înainte de
începerea controlului;
b) vizitatorii pot avea o influență negativă asupra
comportamentului deținuților;
c) vizitatorii se află în stare de ebrietate;
d) există date și informații potrivit cărora vizitatorii ar
putea periclita siguranța, ordinea și disciplina în locul de
deținere;
e) vizitatorii nu se supun controlului de specialitate.
Refuzarea unei persoane de a vizita o persoană privată de
libertate se poate lua de directorul locului de deținere prin
decizie motivată pe o perioadă care nu poate depăși 6 luni.
În cazul descoperirii asupra vizitatorilor de bunuri
interzise prin lege de a fi deținute (arme de foc, arme albe,
droguri, etc.), unitatea de penitenciar va încunoștința de îndată
organele abilitate.
În situația în care în timpul acordării dreptului la vizită au
loc incidente între vizitator și vizitat, cu aprobarea directorului
locului de deținere, vizita se poate întrerupe aspect ce se
consemnează, iar vizita se consideră ca fiind efectuată.
Deținuții care se află internați în unități sanitare din afara

79
Art.141 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate
104
locului de deținere sau în spitale penitenciar, pot fi vizitate de
familie cu aprobarea directorului și a medicului curant.

J) Dreptul la vizită intimă80

Persoanele private de libertate pot beneficia de vizită

intimă în timpul executării pedepsei, conform prevederilor
legale, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un
regim de executare a pedepselor privative de libertate;
b) *) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;
c) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie
legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de
parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării
vizitei intime, de permisiunea de ieșire din penitenciar;
e) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni,
anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programe educaționale, de asistență
psihologică și asistență socială ori la muncă.
Vizita intimă se acordă pe baza unei cereri scrise a
persoanei private de libertate ce se aprobă de către director
dacă deținutul îndeplinește condițiile prevăzute de lege
Vizita intimă se acordă odată la 3 luni cu o durată de 3
ore, cu asigurarea de către penitenciar a materialelor necesare
de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală.
În situația în care vizita intimă se acordă odată cu
încheierea căsătoriei, durata acesteia va fi de 48 de ore.
La acordarea vizitei cu ocazia încheierii căsătoriei nu se au
în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege
la acordarea acestui drept pentru celelalte categorii de deținuți.

80
Art.69 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 145-147 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
*) prin Decizia 222/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederea
respectivă este neconstituțională
105
 K) Dreptul de a primi, cumpăra și a deține bunuri81

Co ocazia primirii vizitelor membrilor de familie, sau a

altor persoane în condițiile legii, persoanele private de libertate
pot primi de la aceștia bunuri alimentare (10 kg alimente și 6
kg de fructe), sau nealimentare82 pentru consum și folosință.
În categoria fructelor, este interzis primirea de lămâi sau
derivate ale acesteia83.
Toate bunurile alimentare sau nealimentare primite de
către deținuți sunt supuse controlului specific de către personal
anume destinat.
Din categoria bunurilor alimentare, deținuți nu pot primi
alimente a căror consum necesită preparare termică cu excepția
ceaiului, cafelei sau a supelor instant.
Deținuților le este interzis să primească sau să poarte
podoabe sau bijuterii din metale sau pietre prețioase precum și
o serie de bunuri prevăzute în Anexa 3 din Hotărârea 157/2016
pentru aplicarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate.
În perioada pedepsei, deținuții pot deține și primi sume de
bani sau valută ce se păstrează prin sectorul contabilitate care îi
evidențiază în „fișa contabilă individuală”.
Din acești bani, se pot cumpăra bunuri alimentare sau
nealimentare de la unitățile comerciale amenajate în incinta
penitenciarului, sau se pot folosi pentru84:
a) exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la
corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice;

81
Art.70 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate și art. 148 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
82
A se vedea Anexa 1 la Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
83
Prin combinarea lămâilor, a derivatelor sau a sucului de lămâie cu alte
produse, se pot obține substanțe halucinogene.
84
Art.70 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
106
 b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea examenului medical prevăzut la art. 72 alin.
(4) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate;
d) derularea contractului de asigurare în condițiile art. 87
alin. (2);
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție
de administrația penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administrația
penitenciarului, în condițiile art. 60 alin. (3), art. 64 alin. (5) și
art. 72 alin. (5) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate;
g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte
asemenea scopuri;
h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în
libertate;
i) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de
condamnare
Folosirea sumelor de bani din cont, în vederea efectuării
de cumpărături alimentare și nealimentare din cele prevăzute în
regulament, de la punctul comercial din incinta penitenciarului,
se face fără ca deținutul să aibă acces la bani chas, acestea fiind
decontate prin fișa contabilă din contul deținutului către
comerciant pe baza unei proceduri stabilite la nivelul
Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Primirea sau cumpărarea de medicamente de către
deținuți din sumele deținute în cont se poate face numai pe
baza recomandărilor făcute de medicul curant sau specialist cu
acordul medicului unității.
Medicamentele primite sau cumpărate trebuie să mai aibă
cel puțin 6 luni până expiră termenul de valabilitate.
Persoanele private de libertate nu au voie să păstreze
asupra lor sume de bani.
Procedura folosirii banilor din cont în vederea realizării

107
de cumpărături sau de a efectua alte plăți prevăzute de lege este
reglementată prin decizie a directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
Deținuții care au sume de bani în cont, pot face cumpărături
săptămânal în limita a ¾ din salariul minim pe economie.
Cheltuielile făcute pe materiale necesare corespondenței și
convorbirilor telefonice, nu afectează limita de ¾ din cheltuielile
săptămânale.

L) Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri85

Persoanele private de libertate beneficiază pe toată

perioada detenției de medicamente, asistență medicală primară,
asistență medicală de urgență și asistență medicală de specialitate
în mod gratuit.
În penitenciare, se asigură cu personal calificat, acordarea
tratamentelor și a asistenței medicale la cerere sau în caz de
urgență cu respectarea normativelor stabilite de Ministerul
Sănătății, printr-un ordin comun al ministrului justiției și al
ministrului sănătății.
Activitatea de asistență medicală primară, dentară,
spitalicească și de specialitate acordată în cabinetele medicale
din penitenciare și penitenciare spital se asigură din subvenții
acordate de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte
surse, după cum urmează86:
a) deținuții beneficiază gratuit de servicii de asistență
medicală, tratament, îngrijiri și medicamente asigurate din
Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în
condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării

85
Art.71 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 152 și următoarele din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea
Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
86
Art.152 alin 3 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii
254/2013privind executarea pedepselor privative de libertate
108
asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia,
partea de contribuție personală fiind asigurată de la bugetul de
stat, precum și de alte medicamente și materiale sanitare,
necesare în funcție de patologia și adresabilitatea deținuților;
b) în situația în care, pentru cabinetele medicale din
penitenciare, veniturile proprii constituite din fondurile
obținute ca urmare a furnizării de servicii medicale, în baza
contractului încheiat de penitenciarul spital la care sunt
arondate, cu casa de asigurări sociale de sănătate, nu acoperă
necesarul de medicamente și materiale sanitare stabilit în
funcție de patologia și adresabilitatea deținuților, acestea se
asigură în completare din subvenții acordate de la bugetul de
stat, precum și din alte surse;
c) serviciile de asistență medicală, tratamentul, îngrijirile și
medicamentele necesare desfășurării activității medicale în
penitenciarele-spital se asigură potrivit Contractului-cadru privind
condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de
aplicare a acestuia, coroborate cu actele normative în vigoare
privind executarea pedepselor privative de libertate.
Asistența medicală de urgență se asigură de cabinetele
medicale din unități în limita competențelor, iar în caz de
urgență majoră, deținutul bolnav va fi prezentat la cel mai
apropiat loc de primiri urgențe față de locul de deținere, în
unități din subordinea Ministerului Sănătății.
În fiecare penitenciar este amenajată o infirmerie unde
sunt internați deținuții bolnavi, existând o procedură cu circuite
distinctive pentru diferitele categorii de afecțiuni medicale.
Internarea deținuților bolnavi în spitalele penitenciar se
face pe baza solicitării directorului și medicului penitenciarului
și aprobate de directorul penitenciarului-spital.
Pe timpul executării pedepsei, deținuții sunt examinați la
cerere sau periodic pe baza unei planificări a cabinetului medical.

109
 Toate examenele medicale și diagnosticele stabilite
pentru cei examinați au caracter de confidențialitate.
Femeile condamnate însărcinate, indiferent în ce regim
execută pedeapsa, sunt luate în evidența cabinetului medical
care va asigura supravegherea de specialitate pe durata sarcinii,
și va lua măsurile necesare ca nașterea să se producă într-o
unitate de sănătate publică.
Femeia care are în îngrijire copil de până la un an,
beneficiază de asistență medicală și regim de hrană corespunzătoare
pentru ea și pentru copil.
Copilul aflat în îngrijirea mamei condamnate beneficiază
de sistemul de vaccinări prevăzute de Programul național de
imunizări.
La împlinirea vârstei de un an, copilul va fi încredințat
rudelor apropiate sau unui centru de plasament, după care,
femeia condamnată va fi repartizată în regimul stabilit inițial în
funcție de durata pedepsei și comportamentul din timpul
executării pedepsei, pentru executarea restului pedepsei.
Deținuții cu afecțiuni și tulburări psihice grave sunt
internați în secții de psihiatrie din spitalele penitenciar pentru
administrarea tratamentului de specialitate.
Cu ocazia controalelor medicale efectuate la cererea
deținutului sau periodice conform graficului cabinetului
medical, dacă se constată urme de violență pe corpul acestora,
medicul constatator, va sesiza de îndată pe directorul
penitenciarului și procurorul în vederea efectuării cercetărilor
ce se impun.
În cazul în care deținutul solicită să fie examinat de un
medic legist sau din afara sistemului penitenciar, cheltuielile vor
fi suportate de către persoana condamnată iar constatările făcute
de aceștia vor fi consemnate în fișa medicală a deținutului.
Autorănirile sau automutilările constatate de medicul
unității, se vor consemna într-un proces-verbal atunci când se
impune internarea într-o unitate spitalicească, care va fi avizat

110
de directorul penitenciarului și adus la cunoștința deținutului.
Perioada internării, în unitatea spitalicească, se comunică
instanței de executare care va stabili dacă perioada respectivă
se deduce sau nu din pedeapsă.
Starea de sănătate și evoluția stării de sănătate este supusă
confidențialității.
Persoanele condamnate la o pedeapsă privativă de
libertate, nu pot fi supuse cercetărilor științifice pe timpul
executării pedepsei nici cu acordul lor.
Experimentele științifice pe deținuți, sunt interzise87.

M) Dreptul la asistență diplomatică88

La intrarea în penitenciar a persoanelor condamnate la o

pedeapsă privativă de libertate care sunt de altă cetățenie ori
naționalitate decât cea română sau apatrizi, sunt informate cu
privire la posibilitatea de a lua legătura cu reprezentanțele
diplomatice și consulare din România ai căror cetățeni sunt.
De asemenea, sunt încunoștințați de faptul că se pot
adresa forurilor interne sau internaționale privind statutul
imigranților sau apatrizilor, care pot să îi viziteze.
În situația în care deținutul nu cunoaște limba română,
penitenciarul va lua toate măsurile de a identifica un translator
pentru a putea comunica cu el.
Vizitarea unei persoane condamnate la o pedeapsă privativă
de libertate de către un reprezentant al ambasadei sau consulatului
din țara din care face parte, se desfășoară numai sub supraveghere
vizuală, fiind asigurată confidențialitatea discuțiilor.

87
Art.165 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate
88
Art. 74 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 167 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
111
 N) Dreptul la încheierea căsătoriei89

Căsătoria unei persoane private de libertate în timpul

executării pedepsei, are două aspecte:
- căsătoria când unul din soți execută o pedeapsă
privativă de libertate;
- căsătoria când ambii soți se află în executarea unei
pedepse privative de libertate.
Încheierea căsătoriei între două persoane, din care unul se
află în executarea unei pedepse privative de libertate, se face pe
baza cererii depuse de unul din ei la conducerea penitenciarului
în care execută pedeapsa.
Administrația penitenciarului are obligația să asigure
efectuarea analizelor medicale de specialitate înainte de încheierea
căsătoriei, plata acestora fiind suportată de către solicitanți.
Căsătoria în incinta penitenciarului se face de către
ofițerul stării civile din cadrul serviciului public local de
evidență a persoanelor sau de reprezentantul primăriei în a
cărei circumscripție teritorială se află penitenciarul.
În cazul în care viitorii soți sunt condamnați și execută
pedeapsa în penitenciare diferite, Administrația Națională a
Penitenciarelor va lua măsuri de aducere a acestora în același
loc de deținere pe timpul încheierii căsătoriei.
Indiferent dacă ambii soți sunt condamnați sau numai
unul este condamnat, după încheierea căsătoriei, aceștia pot
beneficia de o vizită intimă pe o perioadă de 48 de ore și
primirea unui pachet de 10 kg. cu alimente și 6 kg. de fructe,
fără ca aceasta să afecteze dreptul legal de a primi bunuri pe
care îl au deținuții, numai cu acordul directorului locului de
deținere.
Când unul dintre soți execută pedeapsa în regimul

89
Art.75 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 168 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
112
semideschis sau deschis, la propunerea comisiei90 din penitenciarul
unde execută pedeapsa, directorul general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, poate aproba încheierea căsătoriei
la locul de domiciliu al unuia dintre soți sau pe raza teritorială a
primăriei unde este situat penitenciarul.
Cu această ocazie directorul general poate aproba o ieșire
din penitenciar de până la 5 zile.
Indiferent de modul în care se încheie căsătoria, în
certificatul de căsătorie, la locul încheierii acesteia va fi trecută
localitatea pe raza căreia se află penitenciarul, sau localitatea
unde a avut loc evenimentul.

O) Dreptul de a vota91

Persoanele private de libertate cărora nu li s-a interzis

prin condamnare, își pot exercita dreptul de a vota.
Pentru a-și putea exercita acest drept, administrația
penitenciarului va ține legătura cu birourile electorale de
circumscripție și va asigura toate condițiile de vot celor care au
dreptul și își exprimă dorința de a vota.
În acest sens, în ziua scrutinului, administrația
penitenciarului va amenaja un spațiu special destinat acestei
activități cu cabine de vot, și va asigura prezența comisiei de
votare stabilită de biroul electoral de circumscripție, sau
accesul comisiei cu urna mobilă.

90
Art.98 alin 2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate: „comisie formată din director, care este și președintele
comisiei, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar,
directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, la propunerea
personalului care desfășoară activități directe cu persoanele condamnate,
cu avizul șefului secției unde sunt deținute. Secretariatul comisiei este
asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului”.
91
Art. 76 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 169 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
113
 Penitenciarul va ține o evidență clară a deținuților care au
refuzat exercitarea votului deși aveau acest drept.

P) Dreptul la odihnă și repaus săptămânal92

Persoanelor private de libertate, trebuie să li se asigure

zilnic 7 ore timp de odihnă, (de somn) indiferent la ce activități
sunt angrenați conform Planului individualizat de evaluare și
intervenție terapeutică.
Deținuții care participă la activități lucrative, au dreptul la
program de repaus săptămânal și de odihnă conform
prevederilor din legislația muncii.
Timpul de odihnă este prevăzut în regulamentul de ordine
interioară în care sunt trecute detaliat ora la care se dă stingerea
și ora la care se dă deșteptarea pentru întregul efectiv de
deținuți din penitenciar, precum și celor care desfășoară
activități productive în ture alternative zi/noapte.

R) Dreptul la muncă93

Persoanele private de liberate, în funcție de calificare pe

care o au, nivelul de pregătire și starea de sănătate, pot fi
folosiți pe timpul executării pedepsei la muncă.
Repartizarea și modul de folosire la muncă va fi tratată în
mod amănunțit într-un alt capitol destinat acestui drept al
persoanelor private de libertate.

92
Art.77 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 170 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
93
Art.78 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 171, 173-186 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
114
 S) Dreptul la învățământ94

Activitățile de pregătire și instruire școlară, se pot

desfășura în incinta și în exteriorul locului de deținere.
În afară de activitățile educative, cuprinse în cadrul
Planului individualizat de evaluare și intervenție terapeutică a
persoanelor private de libertate, în perioada executării pedepsei
se mai au în vedere și următoarele aspecte95:
a) adaptarea la condițiile privării de libertate;
b) instruire școlară și formare profesională;
c) activități educative și recreative;
d) asistență socială;
e) asistență psihologică;
f) asistență religioasă;
g) pregătirea pentru liberare.
În perioada de carantină, pentru fiecare deținut se întocmește
un Plan individualizat de evaluare și intervenție terapeutică, în care
sunt cuprinse printre altele și nevoile educaționale, în funcție de
nivelul de pregătire pe care îl are deținutul la încarcerare.
Planul individualizat de evaluare și intervenție terapeutică
se întocmește ținându-se cont și de regimul de executare a
pedepsei, starea de sănătate fizică și mintală, riscul pentru
siguranța penitenciarului, vârsta.
În funcție de toate acestea, planul respectiv este adus la
cunoștința deținutului pe bază de semnătură.
Penitenciarele trebuie să asigure condițiile necesare
(spații, mobilier, rechizite, birotica, accesul cadrelor didactice,
etc.), pentru buna desfășurare a învățământului general
obligatoriu prevăzut în legea educației naționale.

94
Art. 79 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, art. 187, 191-195 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
95
Art.187 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate
115
 Clasele organizate în incinta penitenciarelor sunt afiliate la
instituțiile de învățământ din cadrul inspectoratelor școlare
județene în circumscripția cărora se află unitatea de deținere.
Cadrele didactice care organizează și susțin cursurile în
penitenciar sunt repartizate de inspectoratele școlare județene,
iar planurile de învățământ și numărul orelor sunt stabilite pe
baza planurilor elaborate de Ministerul Educației.
Cadrele didactice nominalizate de inspectoratele școlare
județene să participe la programele școlare din incinta
penitenciarului, vor fi comunicate conducerii penitenciarului
care va aproba accesul acestora în incinta penitenciarului.
În documentele de absolvire a cursurilor școlare nu se fac
referiri la faptul că posesorul actului respectiv a efectuat cursuri
în regim de detenție.
Persoanele private de libertate, pot urma în cursul
executării pedepsei și cursuri universitare la forma de
învățământ la distanță sau cu frecvență redusă.
La cursurile cu frecvență redusă care presupun și ieșirea
din penitenciar, pot participa numai deținuții care execută
pedeapsa în regim deschis.
Toate cheltuielile generate de ieșirile din penitenciar
pentru a participa la activitățile didactice universitare la forma
fără frecvență, sunt suportate exclusiv de deținut.
Pentru cursurile cu forma de desfășurare „la distanță” au
posibilități să participe toate categoriile de deținuți.
Administrația locului de deținere organizează pentru
persoanele deținute și cursuri de calificare sau recalificare cu
sprijinul AJOFM, actele care certifică dobândirea unei meserii
fiind fără mențiuni legate de obținerea calificării în perioada de
executare a pedepsei.
Pentru calificarea sau recalificarea profesională, deținuții
sunt obligați să prezinte la înscriere documentele de pregătire
inițială.
Prioritari la cursurile de școlarizare sunt analfabeții, iar la

116
formarea profesională sunt tinerii necalificați în nicio meserie.
Pentru stimularea persoanelor private de libertate să participe
la cursurile de alfabetizare, de școlarizare și pregătire profesională,
legiuitorul a stabilit acordarea pentru cei care participă la astfel de
forme de pregătire puncte de credit necesare acordării de
recompense96, care le pot aduce beneficii în ce privește ridicarea
unei măsuri sancționatorii sau liberarea condiționată.

T) Dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții

minime de cazare97.

Cazarea. În perioada executării pedepsei privative de

libertate, deținuților li se asigură condiții de cazare în spații
special amenajate care să asigure condițiile prevăzute de
normele interne și internaționale98.
Cazarea persoanelor condamnate la pedepse privative de
libertate se face în mod individual sau în comun, pentru fiecare deținut
asigurându-se pat individual și cazarmamentul corespunzător99.
Camerele în care sunt cazați deținuții, dispun de iluminat
natural, și au amenajările necesare pentru asigurarea unui
iluminat artificial corespunzător.
Amenajarea camerelor din spitalele penitenciar trebuie
făcută cu respectarea normelor sanitare stabilite de Ministerul
Sănătății.

96
A se vedea Decizia Directorului General al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr.443/2016
97
Art.80 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate,
98
Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C din 5 februarie 2010 pentru
aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a
persoanelor private de libertate
99
A se vedea Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr 467/2016 privind cazarmamentul asigurat persoanelor
private de libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
117
 Ținuta. Pe timpul executării pedepsei, persoanele condamnate,
poartă ținută civilă proprie, iar celor care nu posedă ținută și nu
au nici fonduri suficiente pentru procurarea acesteia,
penitenciarul le va asigura ținuta respectivă.
Atât ținuta proprie cât și cea repartizată de penitenciar,
trebuie să fie o ținută decentă, adaptată sezonului, indiferent în
ce regim execută pedeapsa.
Hrana. Prepararea, distribuirea și servirea hranei pentru
persoanele private de libertate se face ținând cont de următoarele
condiții100:
a) starea de sănătate;
b) vârstă;
c) locul și condițiile de muncă;
d) convingerile religioase.
Servitul hranei poate fi făcut în camere sau în săli de
mese, în funcție de regimul de executare a pedepsei și spațiile
disponibile din incinta penitenciarului .
Hrana servită deținuților se pregătește în incinta
penitenciarului, iar din punct de vedere cantitativ și calitativ se
face în acord cu normele stabilite de specialiști în nutriție,
ținând cont de locul și munca prestată, sau de activitățile
desfășurate la care sunt angrenați.
Refuzul e hrană. Deținutul care intenționează să refuze
hrana servită de administrația penitenciarului, trebuie să anunțe
în scris sau verbal această intenție. Dacă persoana nu se
alimentează și nu face cerere în acest sens, însă supraveghetorul ia
cunoștință de acest lucru se consideră sesizat din oficiu.
Persoana respectivă, dacă execută pedeapsa în regim de
maximă siguranță sau în regim închis, va fi cazată la infirmerie
sau într-o altă cameră, singură sau împreună cu alte persoane
care manifestă aceiași intenție. Cei care execută pedeapsa în
regim semideschis sau deschis vor fi cazați la infirmerie cu
aceiași categorie de deținuți.
100
A se vedea Ordinul ministrului justiției, nr.2713/2001
118
 Ocazionat de repartizarea pentru cazare separată, se va
avea în vedere ca deținuții să nu aibă asupra lor alimente și
tutun.
În situația în care, cei cazați în condițiile menționate
refuză 3 mese consecutiv, este sesizat directorul care după ce
ascultă motivele ce au determinat luarea acestei decizii, dacă își
mențin hotărârea, directorul va încunoștința judecătorul de
supraveghere a privării de libertate.
Din momentul în care este anunțat judecătorul cu
supravegherea privării de libertate, deținutul respectiv este
considerat ca fiind în refuz de hrană.
Dacă refuzul de hrană se datorează regimului de
executare stabilit sau schimbat, nerespectarea drepturilor sau
plângere împotriva unei măsuri dispuse de comisia de
disciplină, judecătorul este obligat să îl audieze și va soluționa
cauza prin încheiere.
Dacă refuzul de hrană nu se datorează unuia din motivele
menționate mai sus, judecătorul are latitudinea de a-l asculta pe
deținutul ce declară refuz de hrană.
Dacă deținutul își menține hotărârea de a rămâne în refuz
de hrană și după ce a fost ascultat de judecător, administrația
penitenciarului va lua măsuri de transfer a deținutului într-o
unitate medicală aparținând Ministerului Sănătății și va
încunoștința familia sau rudele apropiate.
Încetarea refuzului de hrană are loc în următoarele
situații101:
a) declarație scrisă sau verbală;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele
fixate, de administrația penitenciarului;
c) constatarea faptului că s-a alimentat, în mod direct ori
pe baza investigațiilor sau determinărilor clinice de specialitate
Perioada refuzului de hrană este considerată ca perioadă

101
Art.55 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
119
din pedeapsă executată și se calculează ca atare la cuantumul
pedepsei.

7.2. Obligațiile persoanelor care execută o pedeapsă

privativă de libertate

O comunitate în general și una specifică mediului

penitenciar în special, nu poate funcționa fără un ansamblu de
reguli și obligații ce trebuie respectate și aplicate de toți
membrii acelei comunități.
Dacă o persoană privată de libertate se bucură de
majoritate drepturilor specifice oricărui cetățean liber, în timpul
executării unei pedepse privative de libertate are și obligații și
interdicții, de a căror respectare depind acordarea unor drepturi
din categoria celor menționate mai sus, sau limitarea acestora.
Obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
pe timpul executării pedepsei, vor fi abordate într-un capitol
care va face referire la recompense și sancțiuni, unde acestea
vor fi detaliate.

120
 Capitolul VIII

Munca persoanelor private de libertate

8.1. Noțiuni privind repartizarea la muncă și munca

persoanelor private de libertate

Folosirea persoanelor condamnate la pedepse privative

de libertate la muncă, a fost principala atribuțiune a
penitenciarelor, dar și o obligație a condamnaților de la primele
forme de organizare a locurilor de deținere.
Folosirea la cele mai grele și înjositoare munci (în minele
de sare sau de cărbuni, la săpături, în cariere de piatră, la
recoltarea manuală a stufului, etc), constituia răspunsul dur al
autorităților la faptele reprobabile comise de aceștia.
Legislația prevedea obligativitatea persoanelor condamnate
de a munci: „Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază
pe obligația condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă
sunt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie
desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către
aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor
de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor
stăruitori în muncă, disciplinați care dau dovezi temeinice de
îndreptare102”.
Participarea la muncă în timpul executării pedepsei
privative de libertate era pe lângă o obligație a fiecărui
condamnat și condiția esențială care stătea la baza liberării
condiționate după cea a executării fracției din pedeapsă

102
Art.56 din Codul penal din 1968 cu modificările și completările
ulterioare.
121
prevăzute de lege: „După ce a executat cel puțin jumătate din
durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani,
sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mare de 10
ani, condamnatul care este stăruitor în muncă ...103”.
Având la bază prevederile Codului penal, legea privind
executarea pedepselor stipula: „Reeducarea condamnaților se
realizează prin muncă. Condamnații sînt obligați sa presteze o
munca utila pentru care sînt apți104.”
Așa după cum se observă din textul de lege, munca era
principalul factor educativ în timpul executării pedepsei
privative de libertate.
În afară de aceste prevederi legislative, regulamentul de
aplicare al legii respective, prevedea pentru cei care refuzau să
participe la muncă, din alte motive decât cele datorate stării de
sănătate - care se constata de către medicul penitenciarului -
sancțiuni disciplinare, ceea ce făcea să îndure și mai greu
regimul de detenție.
Prin adoptarea codului penal conform Legii 286/2009 cu
modificările și completările ulterioare, prevederile referitoare la
munca obligatorie a persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii, au fost eliminate, astfel, că referirea la munca
persoanelor private de libertate găsim numai în legea de
executare a pedepselor și regulamentul de aplicare al acesteia.
Noua abordare referitoare la munca persoanelor private
de libertate, este reglementată astfel: „Persoanelor condamnate li
se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de
executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și
aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile
de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii
formării profesionale a acestora105”

103
Idem.art.59.
104
Art.4 din Legea 23/1969 privind executarea pedepselor
105
Art. 77 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
122
 De asemenea, regulamentul de aplicare al acestei legi,
prevede referitor la munca persoanelor private de libertate,
următoarele: „În raport cu tipul regimului de executare,
deținuților li se poate cere să muncească106.”
Concluzionând, se poate afirma că munca nu mai este
obligatorie pentru persoanele private de libertate ci este o
opțiune, pe care aceștia trebuie să și-o manifeste atunci când
acest lucru „li se cere”.
În aceste condiții, nici legiuitorul nu a mai condiționat
liberarea condiționată de „stăruința în muncă”, această
prevedere ne mai fiind cuprinsă în prevederile art.100 Cod
penal (Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei
închisorii).
În situația în care o persoană privată de libertate
îndeplinește toate condițiile legate de calificare, stare de
sănătate, etc, și refuză să muncească, se întocmește un proces-
verbal care se atașează la dosarul individual, și care va fi avut
în vedere la evaluarea conduitei și la analiza comisiei în
vederea liberării condiționate.
Munca persoanelor private de libertate se poate desfășura
sub următoarele forme:
a) muncă în regim de prestări servicii;
b) muncă în regie proprie;
c) activități cu caracter gospodăresc în interesul
penitenciarului
d) munca deținuților în caz de calamitate;
e) munca pe bază de voluntariat
Indiferent în ce formă se desfășoară activitățile lucrative
sau de muncă, acestea nu pot fi considerate muncă forțată în
înțelesul legii.
Prevederile Constituției stipulează următoarele: ”Nu
constituie muncă forțată, munca unei persoane condamnate,

106
Art.173 alin.2 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013
privind executarea pedepselor privative de libertate
123
prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de
libertate condiționată107”.
Prevederi referitoare la munca persoanelor condamnate
se regăsesc și în documente internaționale.
Conform prevederilor art.4 alin.3 din Convenția europeană a
drepturilor omului:
„Nu constituie muncă forțată sau obligatorie în sensul
prezentului articol:
a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane
supuse detenției în condițiile art.5 din prezenta convenție sau
în timpul cât se află în libertate condiționată;
b) ……………
c) orice serviciu impus în situați de criză sau de
calamități care amenință viața sau bunăstarea comunității;
d) orice muncă sau serviciu care face parte din
obligațiile civile normale”.
Cu toate că munca a devenit astfel o opțiune, mențiunea
din textul de lege „li se poate cere să muncească”, nu incumbă
o obligativitate din partea celui căruia i se cere, lăsându-se la
latitudinea sa, să aleagă sau nu să muncească.
Pentru cei care solicită să lucreze, există criterii de
selecționare și repartizare la muncă, pentru a desfășura
activități ce au legătură cu calificarea sau nivelul de pregătire.
În acest sens, în fiecare penitenciar, este constituită o
comisie formată din reprezentanții sectorului reintegrare
socială, regim penitenciar, medical, evidență și organizarea
muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranța
deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte.
În funcție de solicitările și posibilitățile penitenciarului de
a oferi locuri de muncă persoanelor private de libertate, acestea
sunt trecute prin fața comisiei și în funcție de calificarea și
pregătirea celui care solicită să muncească, este repartizat în

107
Art.42 alin2 lit.b din Constituția României
124
interiorul sau exteriorul locului de deținere, ținând cont și de
regimul în care execută pedeapsa.
Munca la care a fost repartizat un deținut, se poate
efectua fie individual fie în grupuri care nu pot să depășească
50 de persoane.

8.2. Modul de calcul, a zilelor considerate ca executate

pe baza muncii prestate și de repartizare a veniturilor
obținute din munca prestată

Administrația penitenciarului, va întreprinde toate demersurile

necesare pentru identificare de persoane fizice sau juridice care
să solicite forță de muncă din penitenciar.
Contractarea forței de muncă din penitenciar se face pe
bază de contract ferm între penitenciar și beneficiar, ocazie cu
care se negociază salariul pe care îl va plăti unui deținut pentru
munca prestată, categoria de activități, condițiile de muncă,
programul de lucru, aspecte legate de transportul deținuților și
al asigurări condițiilor de pază la punctul de lucru, precum și
alte aspecte ce țin de buna organizare a activității.
În cursul negocierilor, directorul penitenciarului, trebuie
să obțină de la beneficiar angajamentul contractual că va
asigura și va plăti pentru fiecare deținut, cel puțin salariul de
bază minim brut pe țară garantat în plată.
Beneficiarul forței de muncă trebuie de asemenea să asigure:
a) transportul deținuților și a personalului care asigură
escortarea și supravegherea pe punctul de lucru;
c) baza tehnico-materială;
d) asistența tehnică necesară;
e) conducerea lucrărilor;
f) spații pentru servitul mesei;
g) transportul hranei de la penitenciar la punctul de lucru
în cazul în care deținuții servesc masa pe punctul de lucru;
h) apa potabilă permanent;

125
 i) spații pentru amenajarea grupurilor sanitare în incinta
punctului de lucru;
j) amenajările necesare pentru asigurarea protecției muncii;
k) amenajările necesare pentru a se putea realiza paza și
supravegherea deținuților.
În situația în care beneficiarul nu respectă prevederile
contractuale și nu asigură toate condițiile stabilite, directorul
penitenciarului poate solicita acestuia ca în termen de 24 de ore
să remedieze neajunsurile constatate, în caz contrar, poate
restricționa sau opri punctul de lucru.
Programul de lucru, condițiile de muncă și timpul de
odihnă și cel de repaus săptămânal sunt cele conforme din
legislația muncii.
Femeile gravide sau care au copii în îngrijire de până la
un an, nu pot presta munci în medii sau în condiții ori locuri
vătămătoare sau care prezintă un risc pentru sănătatea acestora.
Activitățile pe care le desfășoară deținuții în atelierele
proprii care aparțin penitenciarului sau la lucrări de reparații
capitale sau alte investiții desfășurate în penitenciar, sunt
considerate ca fiind activități desfășurate în regie proprie
pentru interesul unității.
Pentru buna desfășurare a activităților specifice dintr-un
penitenciar, deținuții sunt angrenați și în activități cu caracter
gospodăresc108:
a) activități desfășurate pentru prepararea și distribuirea
hranei, întreținerea și funcționarea instalațiilor și utilajelor,
întreținerea și conservarea clădirilor, manipularea materialelor,
îngrijirea animalelor de serviciu și întreținerea spațiilor
destinate acestora, sprijinirea și suportul activităților religioase,
educative, culturale, ocupaționale, sportive, medicale, precum
și pentru menținerea stării de curățenie și igienă în interiorul și
exteriorul locului de deținere, a camerelor de arest de la

108
Art.177 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate
126
instanțele de judecată sau a altor unități aparținând sistemului
administrației penitenciare;
b) activități lucrative prestate în cadrul gospodăriilor
agrozootehnice;
c) activități de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie,
frizerie, tinichigerie, lăcătușărie și altele asemenea;
d) activități de întreținere a mijloacelor auto, precum și
de întreținere și reparații curente a clădirilor, instalațiilor și
utilajelor din dotarea penitenciarului;
e) activități de planton pe timp de noapte la nivelul
camerei de deținere, de întărire a supravegherii la punctele de
lucru și pe perimetrele locurilor de deținere, precum și de
sprijinire și însoțire a deținuților cu afecțiuni invalidante sau
aflați în stare de neputință din cauza vârstei sau a altor afecțiuni
medicale;
f) activitățile prevăzute la lit. a) - e) desfășurate în
penitenciarele-spital situate în interiorul perimetrului altor
unități nominalizate prin decizie a directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În situația producerii unor calamități, organele administrației
publice locale pot solicita pe bază de adresă scrisă la care
atașează procesul-verbal de calamitate, deținuți pentru îndepărtarea
urmărilor calamității.
Folosirea deținuților la astfel de activități se poate face cu
aprobarea directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor la propunerea directorului de penitenciar.
În situația descrisă mai sus, activitățile se desfășoară pe
bază de contract, fără contraprestație materială.
Deținuții pot să desfășoare și activități pe bază de
voluntariat în cadrul unor activități de interes public, cum ar
fi109:
a) strângerea deșeurilor din zonele situate de-a lungul
109
Art.180 din Hotărârea 157/2016 pentru aplicarea Legii 254/2013 privind
executarea pedepselor privative de libertate.
127
șoselelor, căilor ferate, apelor curgătoare, pădurilor, parcurilor,
lacurilor și din alte spații aparținând domeniului public;
b) plantarea și reîmpădurirea terenurilor aflate în domeniul
public;
c) lucrări de apărare împotriva inundațiilor;
d) combaterea eroziunii solului și protecția împotriva
excesului de apă și umiditate;
e) amenajarea și îmbunătățirea drumurilor publice de
acces la exploatațiile agricole și forestiere, inclusiv lucrări de
marcare, semnalizare și avertizare;
f) extinderea sistemelor de irigații și drenaj;
g) deszăpezirea spațiilor publice, în situația unor ninsori
abundente;
h) curățenia și igienizarea organizate de autoritățile
publice centrale și locale, de organizații neguvernamentale sau
alte persoane juridice fără scop patrimonial ori direct de
beneficiarul voluntariatului în instituții de stat, precum: spitale,
policlinici, creșe, grădinițe, școli, centre de plasament, instituții
de cercetare, poligoane de tragere, baze sportive, centre de
îngrijire a bătrânilor, biblioteci, muzee, biserici, mănăstiri,
precum și în alte instituții de cultură și cult;
i) amenajarea și îngrijirea adăposturilor pentru animale
fără stăpân;
j) activități culturale, artistice, educative, sportive, religioase
și de protecție a mediului, precum și acțiunile de promovare a
unor astfel de demersuri, organizate de autoritățile publice
centrale și locale, de organizații neguvernamentale sau alte
persoane juridice fără scop patrimonial ori direct de beneficiarul
voluntariatului, după cum urmează:
1. acțiuni de valorificare a unor terenuri degradate și
redarea acestora ca zone verzi și parcuri;
2. acțiuni educative de prevenire a săvârșirii de infracțiuni
și a consumului de droguri, alcool, tutun și de popularizare a
consecințelor negative ale acestor fapte antisociale sau conduite
atipice;
128
 3. acțiuni de prevenire a răspândirii bolilor cu transmitere
sexuală;
4. acțiuni specifice organizării unor expoziții și manifestări
cultural-artistice, a unor întreceri sportive și a unor manifestări
religioase;
5. activități de îngrijire a persoanelor în vârstă, singure,
bolnave, cu handicap sau alte dizabilități;
6. activități de sprijinire a familiilor monoparentale, cu
copii în întreținere, aflate în evidentă stare de paupertate.
Indiferent de tipul de activitate la care sunt cuprinși,
programul de lucru este de 8 ore pe zi și nu mai mult de 40 de
ore pe săptămână (cu excepțiile prevăzute de legea din domeniul
muncii, când se solicită acordul scris al deținutului).
Participarea deținuților la activități pe timpul nopții (între
orele 22.00-06.00), se poate realiza numai cu acordul scris al
deținuților.

Remunerarea muncii prestate de către deținuți:

Deținuții care prestează muncă pe baza contractelor de
prestări servicii sunt plătiți în lei la valoarea salariului minim
brut pe țară.
Deținuții care desfășoară activități în sistem de regie
proprie, sunt plătiți în lei la nivelul salariului minim brut pe
țară.
Deținuții care prestează activități în sistem gospodăresc
pentru bunul mers al unității de penitenciar, nu sunt remunerați.
Sumele de bani ce se cuvin deținuților pentru munca
prestată se încasează de administrația penitenciarului în care s-
a aflat persoana condamnată pe timpul cât a muncit.
Din sumele încasate, unui deținut îi revin 40% din
salariul realizat. Din aceștia deținutul poate utiliza 90% , iar
10%, se consemnează pe numele său și îi vor fi dați în
momentul punerii în libertate.
În situația în care deținutul a fost obligat la plata unor
despăgubiri civile pe care nu le-a achitat până la încasarea
129
sumelor respective, atunci, 50% din suma ce-i revine v-a fi
folosită pentru achitarea sumelor datorate.
Persoanele condamnate răspund pentru pagubele create în
penitenciar sau care s-au produs din cauza lor la punctele de
lucru.
Răspunderea se face pe baza unui ordin de imputare emis
de către directorul penitenciarului.
Modul de calcul al zilelor considerate ca executate, pe
baza muncii prestate110, și a condițiilor în care se execută
pedeapsa111:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se
consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se
consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se
consideră 2 zile executate pentru o noapte lucrată;
d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru
formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de
zile executate pentru absolvirea unui an școlar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori
recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru
absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau
invenții brevetate, se consideră 20 de zile executate, indiferent
de numărul lucrărilor științifice sau al invențiilor realizate,
pentru întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul
pedepselor contopite.
În situația în care deținutul prestează o muncă remunerată,
dar renunță în folosul penitenciarului la cei 40% din salariul ce

110
Art.96 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
111
A se vedea Legea nr.169/2017 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
130
i se cuvine, atunci, i se vor acorda zilele câștig conform muncii
prestate în condiții de ”muncă neremunerată” (3 zile executate
pentru 2 zile muncite).
Pe lângă zilele ce se consideră ca fiind executate pe baza
muncii prestate, legiuitorul a luat în calcul și condițiile în care
sunt cazați și în care își execută pedeapsa persoanele private de
libertate.
În acest context, se consideră ca fiind executate în plus
câte 6 zile, la fiecare 30 de zile executate efectiv, în situația în
care persoana privată de libertate execută pedeapsa în
următoarele condiții:
a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4
mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor
sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin
împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul
de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea
spațiului în cauză;
b) lipsa accesului la activități în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori
disponibilitatea de ventilație;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se
respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de
igienă;
f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții
camerelor de detenție.
Zilele considerate ca fiind executate ca urmare a muncii
presate, precum și ca urmare a condițiilor de executare a
pedepsei privative de libertate, sunt evidențiate într-o fișe
personală pentru fiecare deținut în parte ce se găsește la dosarul
personal, și se au în vedere la calcularea fracției din pedeapsa
executată în vederea liberării condiționate.

131
 8.3. Efectele și beneficiile folosirii la muncă a
persoanelor private de libertate

Obligativitatea prestării unei munci utile în timpul

executării unei pedepse privative de liberate, așa cum era
definit în vechiul Cod penal, și regimul de executare a pedepsei
închisorii, a fost înlocuit în legea executării pedepselor
privative de libertate cu expresia „deținutului i se poate cere să
muncească”. Acest lucru a făcut ca o parte importantă a
persoanelor private de libertate să nu manifeste interes de a
presta o muncă, indiferent de natura ei și astfel au ignorat
oferta de muncă a penitenciarului.
În multe studii de specialitate, munca este considerată ca
fiind un factor determinant în formarea personalității omului.
În aceste condiții se impune determinarea celor care execută o
pedeapsă privativă de libertate să participe la activități lucrative.
Necesitatea atragerii la activități lucrative a persoanelor
condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, se impune cel
puțin din următoarele puncte de vedere:
a) persoanele condamnate nu au prestat niciodată o
muncă utilă, ducându-și viața din mici infracțiuni, sau din
ajutoare;
b) persoanele condamnate nu au avut nicio calificare și
ca urmare nu au putut să-și găsească un loc de muncă;
c) ignorarea muncii și a celor care muncesc în
detrimentul unei vieți parazitare;
d) începerea activității infracționale din minorat, și
atragerea ulterioară a stării de recidivă, au determinat
petrecerea majorității timpului în stare de deținere.
Cel puțin pentru aceste categorii de persoane care execută
pedepse privative de libertate, rolul penitenciarului este
definitoriu în atragerea, formarea și crearea convingerii că
având o altă atitudine față de muncă pot să nu mai revină în
penitenciar.

132
 Rolul penitenciarului este de a stabili în Planul
individualizat de evaluare și intervenție terapeutică, pentru
fiecare deținut în parte un traseu educațional care să îl atragă
spre muncă.
Repartizarea la muncă, poate determina o persoană care
nu a muncit niciodată, să realizeze și să conștientizeze că este
apt și capabil să își obțină cele necesare prin forțe proprii.
Obținerea unui câștig financiar lunar ca urmare a muncii
prestate trebuie să îl determine să înțeleagă rostul muncii și
răsplata meritată pentru efortul depus.
Conștientizarea celor care muncesc că participarea la
activități lucrative permanente în timpul executării pedepsei, îl
menține în starea de a nu abandona munca la liberare ci de a
relua activitatea întreruptă.
Obișnuirea pe timpul executării pedepsei cu lipsa de
activitate va face să avem la liberare încă un om „sătul” sau
„plictisit” de muncă.
Realizarea obiectivelor de inițiere și obișnuire cu munca
depinde de modul în care penitenciarul își organizează
activitatea privind educarea și reeducarea celor care execută o
pedeapsă privativă de libertate.
Motivația deținuților de a munci pe timpul executării unei
pedepse privative de libertate numai pentru a obține zile câștig
în vederea liberării condiționate înainte de termen, necesită un
efort din partea administrației penitenciarului de organizare,
realizare și antrenarea la activități educative în vederea unei
schimbări atitudinale.
Privit din alt punct de vedere, folosirea la muncă a
persoanelor private de libertate se poate justifica prin:
a) obținerea de fonduri în vederea îmbunătățirii condițiilor
de detenție,
b) realizarea unor lucrări în regie proprie sau de uz
gospodăresc care să contribuie la modernizarea sistemului de
detenție;

133
 c) calificarea sau recalificarea deținuților în vederea
obținerii unui loc de muncă la liberare;
d) menținerea unei stări de sănătate corespunzătoare
datorită mișcării zilnice la locul de muncă;
e) reducerea recidivei ca urmare a modificării conștiinței
și a atitudinii față de muncă;
f) modificarea atitudinii față de muncă și crearea unei
motivații ocupaționale
Rolul determinant în formarea sau schimbarea atitudinii
față de muncă, revine serviciului educativ din penitenciar care
în cooperare cu serviciul pază trebuie să selecționeze și să
angreneze cât mai mulți deținuți la activități productive pe
timpul executării pedepsei privative de libertate.
Antrenarea cât mai multor persoane private de libertate la
activități lucrative pe timpul detenției, aduce avantaje ambelor
părți: deținut și penitenciar.

134
 Capitolul IX

Procedurile de recompensare și sancționare a

persoanelor private de libertate

9.1. Condițiile în care poate fi recompensată o persoană

privată de libertate

Unul dintre principalele scopuri ale penitenciarului care

custodiază persoane private de libertate este acela de a
desfășura activități specifice cu deținuții în vederea educării,
reeducării și formării la aceștia a unei atitudini de respect față
de lege și față de semenii săi.
Activitățile prin care se pot realiza scopurile penitenciarului
sunt de diverse tipuri: lucrative, educative, de hobby, culturale,
sportive, moral-religioase și de altă natură.
Pentru atragerea cât mai multor deținuți la astfel de
activități, prevăzute pentru fiecare în Planul individualizat de
evaluare și intervenție educativă și terapeutică, legiuitorul a
stabilit și forme de recompensare a celor care se implică și care
obțin rezultate deosebite.
Angrenarea persoanelor private de libertate la activități
cum ar fi:
a) participarea la activități lucrative le aduc beneficii
privind realizarea de venituri bănești și de acordare zile câștig;
b) participarea la activități de alfabetizare , școlarizare
sau calificare profesională le completează lipsurile și carențele
educaționale pe care le-au „scăpat” cât timp au fost în libertate;
c) angrenarea la activități cultural-educative, de hobby și
sportive, determină de cele mai multe ori descoperirea unor
aptitudini sau talente nevalorificate până în perioada de detenție;
135
 d) participarea la activități moral-religioase, de terapie
psiho-socială, conduc inevitabil la schimbarea comportamentului,
de cele mai multe ori, o schimbare benefică pentru perioada de
după liberare.
Toate acestea, aduc pe lângă câștigul propriu-zis menționat,
și recompense, care îi stimulează și îi avantajează în timpul
executării pedepsei deopotrivă.
Recompensele ce se pot acorda unei persoane private de
libertate care s-a remarcat în participarea și derularea activităților
descrise mai sus sunt112:
a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă, cu îndeplinirea
condițiilor prevăzute la art. 69, (din Legea 254/2013) cu
excepția alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar
nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel
mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel
mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
Totalul zilelor acordate anual persoanelor condamnate
pentru permisiunea de ieșire din penitenciar nu poate depăși 30
de zile, în situația schimbării regimului de executare a
pedepselor privative de libertate113 .
Acordarea recompensei de a avea permisiunea să
părăsească penitenciarul, o poate primi o persoană privată de
libertate în următoarele condiții114:

112
Art.98 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
113
Art.98 alin.4 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate
114
Art.99 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
136
 a) prezentarea persoanei condamnate, în vederea ocupării
unui loc de muncă după punerea în libertate;
b) susținerea unui examen de către persoana condamnată;
c) menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea
soțului sau soției, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic
sau bunică.
În vederea acordării dreptului de a părăsi penitenciarul ca
recompensă, deținutul care îndeplinește aceste condiții, trebuie
să menționeze itinerariul de deplasare, locul unde se deplasează
și mijloacele financiare de care dispune pentru toată perioada
cât este ieșit din penitenciar.
.
9.2. Procedura de stabilire a recompenselor ce se pot
acorda unei persoane private de libertate

Pentru realizarea unei recompensări echitabile, obiective

și fără a exista nici un fel de suspiciune sau dubiu cu privire la
acordarea unei recompense persoanelor private de liberate,
aceasta se face pe baza unor credite, stabilite prin Procedura de
lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de
creditare a participării la activități și programe educative, de
asistență psihologică și asistență socială, activități lucrative,
precum și la prevenirea situațiilor de risc (denumit în
continuare Sistem de creditare)115.
Acordarea creditelor în vederea recompensării se face
prin intermediul aplicației informatice de evidență a datelor
persoanelor private de libertate.

115
A se vedea Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 443 din 24 mai 2016, privind aprobarea Procedurii de
lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a
participării la activități și programe educative, de asistență psihologică și
asistență socială, activități lucrative, precum și la prevenirea situațiilor de risc
137
 Persoane anume desemnate de către directorul penitenciarului
au responsabilitatea privind introducerea, evidența și exploatarea
datelor trecute în câmpurile specifice aplicației informatice.
Datele menționate în aplicația informatică referitoare la
participarea la activitățile educative și lucrative, și creditele
acordate pentru aceasta se folosesc în următoarele scopuri:
a) acordarea unei recompense din cele menționate mai sus;
b) utilizarea la stabilirea, individualizarea și schimbarea
regimului de executare a măsurii educative a internării în
centrul de detenție (în cazul minorilor);
c) de către consiliul educativ din centrele de detenție.
Acordarea recompenselor pentru participarea la
activitățile ce fac obiectul acordării de credite , se face de către
o comisie compusă din116:
a) directorul penitenciarului care este și președintele
comisiei;
b) directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar;
c) directorul adjunct pentru educație și asistență psiho-
socială;
d) secretarul comisiei – numit de directorul penitenciarului.
Punerea în discuție a unei persoane private de libertate
pentru acordarea unei recompense, se face pe baza propunerilor
venite din partea persoanelor care lucrează direct cu deținutul
vizat și cu acordul șefului de secție unde este cazat deținutul
pentru recompensele prevăzute în art.98, alin1 lit. a)-e) din
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate.
Pentru aplicarea recompenselor prevăzute la art.98
alin1, lit. f) și g), trebuie obținută aprobarea directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor la propunerea comisiei
de acordare a recompenselor.

116
Art.98 alin.2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate
138
 La acordarea recompensei de a ieși din penitenciar, se
au în vedere în afară de creditele acordate și de următoarele
elemente:
a) conduita pe timpul executării pedepsei trebuie să fie
constant pozitivă;
b) a fost stăruitor în muncă, deci a participat activ la
muncă în timpul executării pedepsei;
c) a participat constant și cu rezultate pozitive la
activitățile educative, cultural-educative, de instruire școlară,
profesională sau de asistență socială.
Permisiunea de ieșire din penitenciar nu se acordă în
cazurile în care deținuții se află în una dintre următoarele
situații117:
a) nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte
infracțiuni;
b) sunt cercetați sau urmăriți penal în alte cauze;
c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect
poate influența conduita și comportamentul acestora pe
perioada permisiunii de ieșire din penitenciar;
d) sunt clasificați în categoria celor care prezintă risc
pentru siguranța penitenciarului.
Acordarea recompensei cu ieșirea din penitenciar, este
una din cele mai importante măsuri de recompensare a
deținuților, de aceea la aplicarea acesteia, în afară de creditele
acumulate ca urmare a participării deținutului la activitățile
specifice din penitenciar, comisia care acordă recompensa va
mai lua în analiză și următoarele aspecte118:
a) natura infracțiunii săvârșite;
b) durata pedepsei;
c) regimul de executare;
d) numărul și tipul recompenselor acordate anterior;

117
Art.213 alin.2 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
118
Idem, alin.3.
139
 e) perioada executată, raportat la durata din pedeapsă ce
mai trebuie executată până la analizarea în comisia pentru
liberare condiționată;
f) istoricul infracțional;
g) apartenența la grupări de criminalitate organizată;
h) conduita la revenirea în penitenciar, dintr-o permisiune
de ieșire din penitenciar acordată anterior;
i) comportamentul avut înainte de arestare și modul în
care deținutul este cunoscut în comunitate; vor fi avute în
vedere, cu precădere, datele din dosarul individual al deținutului;
j) menținerea legăturilor cu membri de familie, cu
persoanele cu care au stabilite relații asemănătoare relațiilor de
familie, precum și cu comunitatea;
k) existența suspiciunilor cu privire la deținere, consum
sau trafic de obiecte și substanțe interzise.
Odată aprobată ieșirea din penitenciar ca recompensă,
deținutul este instruit înainte de a părăsi penitenciarul și acesta
va semna un angajament cu privire la data și ora când trebuie
să revină în penitenciar, și modul de comportare pe timpul cât
este plecat .
Cheltuielile ocazionate de ieșirea din penitenciar sunt
suportate în integralitate de către persoana privată de libertate
care a primit permisiunea de a ieși din penitenciar.
Acordarea recompensei de ieșire din penitenciar pentru o
anumită perioadă de timp, se va face dacă deținutul întrunește
creditele necesare, sunt respectate condițiile prevăzute de lege
și dacă creează convingerea comisiei că nu va comite fapte
antisociale și că se va întoarce din învoire.
Permisiunea de a ieși din penitenciar este așa după cum
se poate observa o recompensă și nu un drept al deținutului,
această recompensă fiind la latitudinea comisiei de acordare a
recompenselor din penitenciar.
Așadar permisiunea de a ieși din penitenciar nu poate fi
invocată ca fiind o obligație a administrației penitenciarului de a o

140
acorda, ci este o vocație a comisiei de recompensare, legiuitorul
stabilind pentru aceasta sintagma „se poate acorda”, lucru similar
și cu alte instituții ce stau la dispoziția deținuților119.

9.3. Fapte care constituie abateri și modalități de

pedepsire a persoanelor private de libertate

Modul de comportare a persoanei private de libertate pe

timpul executării pedepsei, constituie elementul definitoriu în
evaluarea comportamentală a deținutului.
Pe timpul executări pedepsei privative de libertate, în
afară de drepturi, deținuților le revin și o serie de obligații,
cum ar fi120:
a) să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar,
precum și pe parcursul executării pedepsei privative de libertate,
ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administrația
penitenciarului pe perioada cât au permisiune de ieșire din
penitenciar sau în cazul desfășurării de activități, fără
supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
c) să se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală și colectivă în
camera de deținere și în alte spații comune, precum și indicațiile
medicului;
e) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate
de administrația penitenciarului și bunurile din dotarea unităților
unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice
persoană cu care intră în contact;

119
A se vedea art.100 Cod penal, liberarea condiționată
120
Art.81 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
141
 i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiții activitățile la care
participă;
k) să declare, conform realității, nivelul de instruire
școlară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta
lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele și
deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine
interioară al penitenciarului.
Obligațiile prevăzute în categoria celor stabilite în art.81
din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate, sunt din categoria celor care asigură derularea în bune
condiții a activităților curente din penitenciar.
Îndatoririle stipulate de legiuitor au caracter de obligativitate
tocmai pentru a nu rămâne la latitudinea personalului penitenciarului
să impună anumite reguli, care ar fi putut avea și caracter
discreționar. Așa, toate obligațiile sunt general valabile pentru toate
persoanele private de libertate, indiferent de natura faptei comise, de
cuantumul pedepsei primite și de regimul în care execută pedeapsa.
În afară de obligațiile prezentate mai sus, pe timpul
executării pedepselor privative de libertate, deținuții au și
următoarele interdicții121:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de
violență asupra personalului, persoanelor care execută misiuni
în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte
persoane condamnate, precum și asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte,
răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni
violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și
siguranța penitenciarului;
c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la
executarea pedepselor privative de libertate;

121
Art.82 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
142
 d) introducerea în penitenciar, producerea, deținerea,
comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice
ori de substanțe toxice sau ingerarea de medicamente fără
prescripție medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei
sancțiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de
abateri disciplinare;
g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau
persoane din interiorul ori exteriorul penitenciarului, cu scopul
de a împiedica înfăptuirea justiției sau aplicarea normelor
regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la
locul de muncă ori aparținând penitenciarului, personalului,
persoanelor care execută activități în penitenciar sau se află în
vizită, precum și a bunurilor aparținând altor persoane, inclusiv
celor condamnate;
i) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite
spații din penitenciar, stabilite prin regulamentul de ordine
interioară, precum și nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea,
deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de
arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în
pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor,
bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor
mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise;
k) substituirea identității unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor și
activităților care se derulează în penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului
penitenciarului;
n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violență,
constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de
avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care

143
execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la
celelalte persoane condamnate, precum și de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții
și prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în
vigoare;
p) amenințarea personalului, a persoanelor care execută
misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, a celorlalte
persoane condamnate, precum și a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a
bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după
ora stingerii până la deșteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori
care atrag oprobriul;
ș) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării
adevărului în cazul incidentelor petrecute în penitenciar;
t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de
prejudicii administrației penitenciarului sau altor persoane;
ț) autoagresiunea în orice mod și prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține
foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care
aduce atingere demnității umane prin deosebirea, excluderea,
restricția sau preferința pe bază de rasă, naționalitate, etnie,
limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență
politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA, precum și orice alt
criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a
drepturilor fundamentale;
y) desfășurarea oricăror altor acțiuni interzise prin
prezenta lege.
Stabilirea de obligații și interdicții pentru persoanele

144
private de libertate se impun și ca urmare a numărului relativ
mare de deținuți în unitățile de penitenciar, unde fără o ordine
corespunzătoare nu se pot derula activitățile specifice lucrative,
educative și socio-culturale menite să contribuie la educarea și
reeducarea celor ce execută o pedeapsă privativă de libertate și
nu s-ar mai atinge scopul pedepsei și rolul penitenciarului.
Nerespectarea obligațiilor și încălcarea interdicțiilor
conduce inevitabil la luarea unor măsuri disciplinare de natură
a reintroduce ordinea de drept și de restabilire a climatului
normal de executare a pedepsei.
Pentru a evita comiterea unor abuzuri din partea
personalului penitenciarului în ce privește constatarea și luarea
unor măsuri disciplinare a fost stabilită prin lege o procedură
menită să conducă la stabilirea corectă a abaterii și luarea
măsurii celei mai eficiente122.
Constatarea unei abateri disciplinare se face de personalul
penitenciarului care se poate sesiza din oficiu sau poate fi
sesizat de oricare altă persoană.
Odată ce a fost sesizat, lucrătorul de penitenciar va
întocmi un „raport de incident” în care consemnează fapta(ele)
constatate și depune raportul în termen de 24 de ore la șeful
secției de deținere unde este cazat deținutul.
Șeful de secție este obligat să înainteze raportul de
incident comisiei de disciplină123 din penitenciar în termen de
24 de ore de la primire.
Comisia de disciplină va înainta raportul de incident

122
Art.103-104 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate
123
Art.103 alin.2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate, prevede componența comisiei de disciplină: directorul
adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar care este și
președintele comisiei, directorul adjunct pentru educație și asistență
psihosocială și un ofițer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate
de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest
sens de directorul penitenciarului.
145
persoanei(lor) desemnate de directorul penitenciarului, alta(ele)
decât cele din comisia de disciplină să efectueze cercetarea
prealabilă, ocazie cu care este anunțată persoana în cauză de
declanșarea procedurii cercetării incidentului, și sunt audiate toate
persoanele care pot depune mărturie (în apărare sau în acuzare).
În termen de 10 zile de la data primirii raportului de
incident, persoana desemnată cu cercetarea prealabilă va
prezenta comisiei de disciplină materialele întocmite și
concluzia cercetărilor prealabile.
În termen de 10 zile de la data primirii materialelor
privind cercetarea prealabilă, comisia reunită, ascultă persoana
condamnată împotriva căreia s-a declanșat procedura disciplinară,
și orice altă persoană care poate contribui la lămurirea cauzei
cercetate și emite o hotărâre scrisă prin care clasează dosarul
sau pronunță una din următoarele sancțiuni124:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activități
culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o
perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra
bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau
exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și
asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă
de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
Hotărârea comisiei de disciplină este adusă la cunoștința
persoanei împotriva căreia s-a efectuat cercetarea disciplinară
pe bază de semnătură de către secretarul comisie.
În hotărârea de sancționare sunt trecute și căile de atac și
termenul în care se poate ataca hotărârea .

124
Art.101 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
146
 Sancțiunile disciplinare aplicate persoanelor private de
libertate care au comis abateri, nu pot afecta în nici un fel
următoarele drepturi125:
a) dreptul la apărare;
b) dreptul la hrană, echipament, cazarmament;
c) dreptul la petiționare și corespondență;
d) dreptul la vot;
e) dreptul la asistență medicală;
f) dreptul la plimbare zilnică;
g) dreptul la odihnă
Indiferent de natura abaterii comise, nu se pot dispune
pedepse colective și nu se pot sancționa deținuții prin aplicarea
mijloacelor de imobilizare sau orice alte mijloace de
imobilizare, inumane, umilitoare ori degradante.
Persoana privată de libertate poate face plângere
împotriva hotărârii comisiei de disciplină la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate în termen de 3 zile de la
comunicarea hotărârii.
Judecătorul, după verificarea materialelor întocmite și
audierea persoanei în cauză sau a oricăror alte persoane pentru
edificare, se va pronunța în 10 zile printr-o încheiere prin care:
a) admite plângerea și dispune modificarea sau anularea
hotărârii aplicate de comisia de disciplină;
b) respinge plângerea;
c) ia act de retragerea plângerii.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a
privării de libertate, administrația penitenciarului sau persoana
sancționată poate face contestație în termen de 5 zile de la
comunicare la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se
află penitenciarul.
Judecătoria, după ce audiază persoana condamnată, se pronunță
de urgență și cu precădere, iar hotărârea acesteia este definitivă.

125
Art.101 alin.2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate
147
 9.4. Rolul și importanța recompenselor și pedepselor
primite de o persoană privată de libertate.

În Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților

și recomandările referitoare la acestea126 (art.65), sunt stipulate
următoarele prevederi: „Tratamentul indivizilor condamnați la o
pedeapsă sau măsură privativă de libertate trebuie să aibă ca scop,
atât cât permite durata condamnării, de a crea în ei voința și
aptitudinile care să le dea posibilitatea ca după liberarea lor să
trăiască respectând legea și satisfăcându-și nevoile lor. Acest
tratament trebuie să fie de natură a le menaja respectul față de ei
însuși, și a le dezvolta simțul lor de răspundere”.
Pornind de la acest obiectiv, sistemul legislativ românesc
a fost armonizat în așa fel încât în prevederile sale să se
regăsească prevederile normelor internaționale, care așa cum
menționam mai sus fac parte din normele de drept intern odată
ce sunt ratificate de România.
Pe baza acestor considerente, privarea de libertate a unei
persoane care a încălcat într-un fel sau altul normele legislative, trebuie
să fie de natură a-i schimba comportamentul în bine după liberare.
Lucrul acesta se poate face numai printr-o ordine și disciplină
consimțită, acceptată și respectată voit și conștient în timpul executării
pedepsei, care să-i creeze convingerea că perioada petrecută într-un loc
de detenție trebuie să fie fructificată în beneficiul său.
Cuprinderea și atragerea tuturor persoanelor private de
libertate la activități socio-educative, cultural-sportive, moral-
religioase, lucrative și de altă natură în timpul executării
pedepsei este o necesitate, iar derularea atâtor activități nu se
poate face cu un efectiv de deținuți numeros, decât prin
respectarea unor norme interne de ordine și disciplină, valabile
însă și pentru viața cotidiană.
Stimularea participării tuturor deținuților la astfel de

Prin rezoluția nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Consiliul Economic și

126

Social a aprobat Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților

148
activități, nu rămâne nevalorificată. Pe de o parte câștigă în ce
privește îmbogățirea cunoștințelor și ridicarea nivelului de
pregătire, iar pe de altă parte, odată cu aceasta, pe baza
sistemului de creditare, la obținerea unor recompense care sunt
de natură a-i ușura și mai mult perioada de ședere în penitenciar.
Alfabetizarea, școlarizarea, calificarea sau recalificarea
sunt avantaje majore pentru orice om în general, cu atât mai
mult pentru un om privat de libertate care la liberare trebuie să-
și găsească un loc de muncă pentru a duce o viață decentă în
condiții de respectare a legii.
Sistemul de recompense este conceput de așa manieră încât
să stimuleze și să determine orice persoană privată de libertate să
participe la una din activitățile cuprinse în programele educaționale.
Prin participarea la orice activitate organizată în penitenciar
de compartimentul de specialitate, persoana privată de libertate va
interacționa cu cadre de specialitate, cu alți deținuți, și se va
obișnui mai ușor cu activitățile lucrative. În același timp va
cumula credite în vederea obținerii unei recompense.
Recompensarea participării la activități educative și
lucrative, îi va oferi avantaje substanțiale, dar în mod deosebit
pe cea mai vizată recompensă de toate persoanele private de
libertate, aceea de primire a permisiunii de a ieși din
penitenciar pentru o anumită perioadă de timp.
Permisiunea de a ieși din penitenciar pentru câteva zile,
oferă posibilitatea deținutului de a întări legăturile cu familia și
de a trece mai ușor prin perioada cât este privat de libertate și
nu se află permanent în mijlocul celor dragi.
Acordarea de recompense persoanelor private de libertate
pentru participarea la activitățile derulate în penitenciar, nu fac
decât să-l avantajeze și să-i faciliteze posibilitatea „de a
menține sau a ameliora relațiile deținutului cu familia sa și cu
autoritățile sociale care îi pot fi folositoare127” .
Complexitatea activităților ce se derulează într-un penitenciar nu

127
Art.61din Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților
149
ar fi posibilă fără menținerea unei ordini și a unei discipline
desăvârșite, Aceasta atât pentru buna desfășurare a lor, dar mai ales
pentru determinarea celor învățați cu o viață dezordonată, neglijentă,
fără nici un obiectiv în viață să-și schimbe atitudinea față de
învățământ, cultură, muncă și comportament în relațiile cu semenii lor.
În acest sens, sistemul de sancțiuni ce se pot aplica celor
care nu se încadrează în regulile minime de comportament în
colectivitate, sunt de natură să corecteze comportamentul celor
care, deși privați de libertate, sunt refractari la procesul
instructiv-educativ.
Elaborarea unei proceduri prin care se poate aplica o măsură
disciplinară unei persoane private de libertate, demonstrează
preocuparea legiuitorului în stabilirea unor reguli clare de
sancționare, menite să elimine orice fel de abuzuri din partea
personalului de penitenciare.
Rolul sancțiunii disciplinare este acela de a corecta, odată
în plus, atitudinea și comportamentul neconform adoptat de cei
împotriva cărora se dispun astfel de măsuri.
Sistemul de pedepse este totuși orientat către posibilitatea
menținerii unor drepturi fundamentale care nu pot fi atinse:
dreptul la apărare, dreptul la corespondență, dreptul la petiționare,
dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, echipament,
cazarmament, la plimbare, etc.
Măsura izolării de colectivitate pe o perioadă de până la 10
zile care este cea mai severă măsură de sancționare, permite totuși
deținutului să se bucure de drepturile menționate la alineatul de mai
sus. Prin aceasta este lăsat loc deținutului sancționat să
înțeleagă rolul și rostul disciplinei, a unei vieți în condiții de
normalitate, când se poate manifesta fără îngrădiri sau restricții.
Sistemul de recompense și sistemul de sancționare al
persoanelor private de libertate sunt menite să determine
persoana privată de libertate să-și modeleze trăsăturile
atitudinale în așa fel, încât să înțeleagă utilitatea și rostul unei
vieți bazate pe un comportament civilizat și o muncă cinstită.

150
 Capitolul X

Măsurile educative aplicate minorilor

10.1. Noțiuni privind măsurile educative

Tânăra generație a constituit permanent o preocupare, și

față de aceasta s-a manifestat o grijă aparte, deoarece pentru
toate orânduirile ea a reprezentat viitorul unei națiuni.
În acest sens, formarea tinerilor pentru viață a presupus
un proces instructiv-educativ eficient în acord cu interesele
perioadei parcurse și a perspectivelor poporului respectiv.
Cuprinderea în procese de educație încă din copilărie are
menirea de a forma atitudini, deprinderi și abilități necesare
ducerii unei vieți decente, în relații de coabitare și conlucrare
civilizate și cu respectul pentru sine dar și pentru altul.
În înțelesul legii, minoritatea este perioada de început a
vieții unei persoane, perioadă dedicată în principal educării și
formării principalelor trăsături de personalitate, când acestea se
pot modela ușor, fără a fi nevoie să înlocuiești ceva existent cu
altceva.
Trăsăturile psiho-comportamentale, sunt încă neformate,
sunt în perioada de acumulare, iar sădirea în mentalul copiilor a
unor cunoștințe corespunzătoare conduc inevitabil la o atitudine
corectă și demnă.
Perioada copilăriei se suprapune din punct de vedere al
interpretării legislative, cu perioada minoratului. În legea specială,
statutul copilului este definit astfel128: „copil - persoana care nu a

128
Art.4 lit. a din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea
drepturilor copilului cu modificările și completările ulterioare
151
împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină
de exercițiu, potrivit legii”.
Noțiunea de „minor”, atunci când se face referire la o
persoană, este definită în literatura de specialitate ca fiind129:
„persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani”.
Același termen „minor”, referitor la o persoană, o găsim
explicată și sub următoarea formă130: „care nu a împlinit încă
vârsta majoratului”.
De altfel, din literatura de specialitate, rezultă că se lasă la
latitudinea statelor stabilirea vârstei minorului, dar oferă cu
generozitate, definirea noțiunii de copil: „în sensul prezentei
convenții, prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta
de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului
stabilește limita majoratului sub această vârstă131”
Recomandările internaționale prin tratate, la care
România este parte dau o definire generică vârstei de la care
poate răspunde penal o persoană132: „În sistemele juridice care
recunosc noțiunea de limită a răspunderii penale, aceasta din
urmă nu trebuie să fie fixată prea jos ținând cont de
problemele de maturitate afectivă, psihologică și intelectuală”.
De asemenea noțiunea de minor infractor este asimilată
cu termenul de „delincvent juvenil”, lăsând la latitudinea
statelor semnatare a documentelor internaționale, stabilirea
vârstei răspunderii penale.
În acest sens, găsim următoarele formulări133: „… fiecare

129
http://legeaz.net/dictionar-juridic/minor-minoritate
130
https://dexonline.ro/definitie/minor
131
Art.1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
132
Art.4 din Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la
administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), Rezoluția
ONU, nr. 40/33 din 29 nov. 1985
133
Art.2 din Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la
administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), Rezoluția
ONU, nr. 40/33 din 29 nov. 1985
152
stat membru, aplică definițiile de mai jos într-un mod
corespunzător sistemului și conceptelor juridice proprii:
- un minor este un copil sau un tânăr care, în raport cu
sistemul juridic considerat, poate să răspundă pentru un
delict…;
- un delincvent juvenil este un copil sau un tânăr, acuzat
sau declarat vinovat de a fi comis un delict.”
În acest sens sunt lăsate la latitudinea statelor semnatare a
rezoluțiilor internaționale, opțiunea de stabilire a vârstei de la
care poate răspunde penal o persoană.
În ceea ce privește legislația penală românească, minoritatea
este abordată în Titlul V din Codul penal, care în Capitolul I
stabilește limitele răspunderii penale a minorului.
„Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde
penal ”, ca primă prevedere în ce privește răspunderea
134

penală, demonstrează preocuparea legiuitorului privind grija

față de copii, care nu sunt capabili să conștientizeze rezultatul
faptelor lor și în acest sens nici nu pot fi trași la răspundere
penală. O eventuală faptă de natură penală fiind tratată ca o
greșeală ce poate fi corectată și eliminată din comportamentul
lor prin alte măsuri decât cele de pedepsire.
Perioada de vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, este
analizată tot cu precauție de legiuitor în cazul celor care au
comis fapte de natură penală, considerându-se că trăsăturile de
comportament și cele psiho-sociale sunt încă în stadiul de
formare, chiar dacă la unii, acestea sunt deja conturate.
Sub acest aspect, „minorul care are vârsta între 14 și 16
ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit
fapta cu discernământ135”.
Condiționarea tragerii la răspundere penală, de efectuarea
unei expertize care să-i stabilească discernământul, vine să
demonstreze încă odată preocuparea legiuitorului de a întârzia

134
Art.113, alin.1 Cod penal
135
Idem.alin.2
153
cât mai mult pătrunderea unui minor în mediul corecțional
privativ sau neprivativ de libertate.
Răspunderea penală pentru minorii care au împlinit vârsta
de 16 ani, devine o certitudine, astfel că de la această vârstă, un
minor care a comis o faptă penală va răspunde penal136:
„minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal
potrivit legii”.
Legislația veche penală, prevedea pentru minorii care
comiteau fapte de natură penală două tipuri de măsuri:
a) măsuri educative;
b) pedepse.
În prevederile Codului penal actual, s-a dorit o mai mare
preocupare pentru educarea și reeducarea minorilor care au
comis fapte de natură penală, astfel că cele două forme de
sancționare, au fost înlocuite numai cu măsuri educative, chiar
dacă acestea sunt privative sau neprivative de libertate.
În principal, legiuitorul a dorit să țină cât mai departe
minorul de mediul sistemului execuțional penal, aceasta și din
dorința de a transpune în legislația românească și prevederile
tratatelor internaționale: „detenția preventivă nu poate fi decât
o măsură de ultimă instanță și durata ei trebuie să fie cât mai
mică cu putință137”
Măsurile educative neprivative de libertate sunt138:
a) stagiul de formare civică
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârșit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
Toate măsurile prevăzute mai sus sunt de natură a nu-i
îndepărta pe minori de familie, de sistemul de învățământ

136
Idem. Alin.3
137
Art.13 din Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la
administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), Rezoluția
ONU, nr. 40/33 din 29 nov. 1985
138
Art.115 pct.1 Cod penal
154
obligatoriu și față de colegii cu care sunt cuprinși în programe
educaționale.
De asemenea trebuie avut în vedere ca sistemul de justiție
pentru minori să asigure cu prioritate bunăstarea minorului
precum și garanția că măsurile ce se dispun față de acesta nu
pot să fie decât corespunzătoare circumstanțelor și condițiilor
delictului comis de acesta.
Funcție de gravitatea faptei comise, legiuitorul a prevăzut
și măsuri educative privative de libertate139:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenție.
Pentru aplicarea unor astfel de măsuri, s-au constituit și
unități speciale de profil unde sunt internați minorii, astfel încât
să nu apese asupra lor influența negativă care s-ar fi putut
manifesta prin închiderea într-un penitenciar, chiar și în
condițiile în care aceștia se cazau și desfășurau activități
separat de majori.

10.2. Măsurile educative neprivative de libertate

10.2.1. Stagiul de formare civică140

Măsura neprivativă de libertate ce se poate lua față de

minorul care a încălcat legea penală, se dispune de instanța de
judecată.
Instanța de judecată este obligată să solicite serviciului de
probațiune (art. 506 Cod proc. pen), înainte de a dispune
această măsură să-i prezinte un referat de evaluare a minorului
infractor.
Referatul de evaluare, poate fi dispus și de către organul
de urmărire penală, caz în care instanța poate lua în considerare
acel referat sau poate dispune efectuarea altuia.

139
Idem.pct.2.
140
Art. 117 Cod penal
155
 Referatul de evaluare se întocmește de către serviciul de
probațiune în a cărui circumscripție își are domiciliul minorul
inculpat.
În conținutul referatului, serviciul de probațiune trebuie
să prezinte amănunțit stadiul de educație al minorului, trăsăturile
psihocomportamentale, mediul în care a trăit și în care a fost
educat, sau dacă nu a participat la nicio formă de educație,
situația familială, starea de sănătate, etc.
Pe baza celor constatate din evaluarea minorului, serviciul
de probațiune poate propune instanței măsura ce se impune a fi
luată față de minor, în vederea educării sau reeducării acestuia.
Măsura stagiului de formare civică dispusă de instanța de
judecată, are drept scop încercarea de aducere a minorului la
nivelul psihocomportamental adecvat, potrivit vârstei și
nivelului de pregătire pe care îl are în momentul judecării și
dispunerii acestei măsuri.
Măsura stagiului de formare civică poate fi dispusă
pentru o perioadă de cel mult 4 luni.
În perioada celor 4 luni, minorul, va fi cuprins într-un
program de activități educative și de comportament civic
organizat de o instituție din comunitate și coordonat de un
consilier de probațiune, manager de caz, în funcție de nivelul
de educație și de pregătire al minorului.
Consilierul de probațiune manager de caz, este cel care va
stabili tipul de curs de formare civică specifică minorului față
de care instanța a dispus această măsură și totodată va stabili
instituția din comunitate unde va fi repartizat minorul respectiv.
„În urma stabilirii tipului cursului de formare civică și a
instituției din comunitate, consilierul de probațiune emite o
decizie prin care referă cazul către instituția din comunitate
stabilită141”.
Instituția din comunitate, pe baza hotărârii primite de la

141
Art.75, alin.2 din Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și
funcționarea sistemului de probațiune
156
consilierul de probațiune manager de caz, va întocmi un plan
de formare civică adaptat situației minorului repartizat, și îl va
prezenta consilierului de probațiune manager de caz, care
aprobă planul respectiv sau îl revizuiește dacă este cazul.
Pe baza planului de formare civică, astfel adaptat, instituția
din comunitate, va începe efectiv activitățile prevăzute în plan cu
minorul repartizat în termen de cel mult 60 de zile de la data
punerii în executare a hotărârii măsurii de formare civică
stabilite de instanța de judecată.
Procesul de derulare a măsurii educative a stagiului de
formare civică este coordonat pe întreaga perioadă de
consilierul de probațiune manager de caz, care are în vedere
modul în care instituția din comunitate derulează activitățile
stabilite în plan precum și participarea și implicarea minorului
în activitățile la care este angrenat.
La terminarea programului stagiului de formare civică,
consilierul de probațiune manager de caz, va întocmi un referat
de evaluare ce va fi atașat la dosarul de probațiune al
minorului.

10.2.2. Supravegherea142

Măsura neprivativă de libertate a supravegherii, are un

caracter mai sever față de cel al stagiului de formare civică și
poate fi dispus de instanța de judecată în cauzele în care faptele
au fost comise de minori.
Această măsură constă într-o verificare mai atentă și mai
amănunțită a întregului program zilnic pe care îl are minorul
față de care s-a dispus această măsură, pe o perioadă cuprinsă
între două și 6 luni.
În acest sens, minorul este controlat acasă, la școală,
precum și în timpul lui liber, în vederea prevenirii ca acesta să
mai poată participa la comiterea unor fapte antisociale.
142
Art.118, Cod penal
157
 Controlul asupra întregii lui activități zilnice are rolul de
a-l determina să participe la activitățile de instruire școlară sau
de formare profesională la care este angrenat și în același timp
de a-l proteja de a mai intra în legătură cu alte persoane care ar
putea să îl influențeze negativ sau l-ar determina să comită
fapte antisociale.
„Supravegherea și îndrumarea minorului în executarea
măsurii educative a supravegherii se realizează de către
părinții minorului, cei care l-au adoptat sau tutore. Dacă
aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare,
instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe
același interval de timp, unei persoane de încredere, de
preferință unei rude mai apropiate a minorului, la cererea
acesteia143”.
Cu toate că supravegherea se efectuează efectiv de către
un membru al familiei sau o rudă apropiată, planul programului
zilnic este propus de aceasta spre aprobare, consilierului de
probațiune manager de caz, care poate să îl revizuiască atunci
când consideră necesar, pe baza concluziilor stabilite de
evaluarea inițială.
Verificarea permanentă a programului zilnic a minorului,
nu are neapărat caracterul de a-l face să obțină rezultate de
performanță la activitățile educative ci este de natură a-l
menține permanent conștient de faptul că cineva îl are în
atenție.
Această supraveghere permanentă poate avea ca rezultat
și obținerea unor rezultate mai bune în procesul instructiv-
educativ, dar rolul fundamental este acela de a-l preveni să mai
comită alte fapte antisociale.
În cazul în care instanța de judecată dispune ca în
realizarea măsurii educative a supravegherii, minorul să
urmeze un curs educativ (școlar sau formare profesională), iar

143
I. Pascu, V. Dobrinoiu ș.a, Noul cod penal comentat - Partea generală,
Editura Universul Juridic București, 2014, pag.650.
158
minorul în cauză este deja înscris la una din aceste forme de
pregătire, atunci „Consilierul de probațiune manager de caz
informează instituția în cadrul căreia minorul urmează cursul
despre faptul că respectivul curs este parte a programului
zilnic din cadrul măsurii educative a supravegherii144”
Dacă minorul nu este cuprins în niciun program de
pregătire, atunci consilierul de probațiune manager de caz, va
stabili de comun acord cu minorul, programul de pregătire
potrivit nivelului de cunoștințe pe care le are până la acel
moment, care i se potrivește cel mai bine și este cel mai
eficient pentru reeducarea minorului.
În funcție de acordul stabilit, consilierul de probațiune
manager de caz, va emite o decizie prin care cazul est remis
instituției din comunitate stabilită pentru efectuarea cursurilor
stabilite, ca măsură educativă neprivativă de libertate a
supravegherii.
Decizia consilierului de probațiune și copia dispozitivului
hotărârii instanței, sunt trimise și:
a) minorului în cauză;
b) instituției din comunitate stabilită;
c) persoanei desemnate cu supraveghere.
Pe întreaga perioadă a derulării supravegherii, consilierul
de probațiune poate solicita persoanei însărcinate cu supravegherea,
informații despre respectarea programului de către minor,
pentru ca în funcție de comportamentul acestuia să poată
aprecia eficiența măsurii asupra educării minorului.
Finalizarea cursului se materializează printr-un document
emis de instituția în care s-a derulat programul, care se va atașa
de către consilierul de probațiune manager de caz, la dosarul de
probațiune al minorului.

144
Art.80, alin.2 din Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și
funcționarea sistemului de probațiune
159
 10.2.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână145

Măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării

la sfârșit de săptămână presupune o limitare a posibilității de
mișcare a minorului în zilele de sâmbătă și duminică, care sunt
considerate ca fiind zile libere, nelucrătoare146 .
Această măsură constă în „obligația minorului de a nu
părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o perioadă
cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în care, în
această perioadă, are obligația de participa la anumite
programe ori de a desfășura anumite activități impuse de
instanță147”.
Supravegherea minorului de a nu părăsi domiciliul la
sfârșit de săptămână este stabilită de instanța de judecată, de
regulă supravegherea fiind efectuată de către părinți sau o
persoană majoră cu care locuiește minorul, și se derulează sub
supravegherea consilierului de probațiune manager de caz.
În vederea punerii în aplicare a acestei măsuri, consilierul
de probațiune manager de caz, va întocmi un plan de
supraveghere la care va fi implicată și persoana desemnată cu
supravegherea și va fi consultat și minorul.
Măsura consemnării la sfârșit de săptămână începe
efectiv la 15 zile de la data punerii în executare a hotărârii
judecătorești.
Pe timpul executării acestei măsuri, consilierul de
probațiune manager de caz, va efectua controale planificate sau
inopinate la domiciliul minorului, iar acesta este obligat să
permită consilierului accesul în domiciliu pentru a verifica
respectarea programului.

145
Art.119 Cod penal
146
Măsura se aplică în mod corespunzător și celor care datorită apartenenței
la alte culte sau religii recunoscute de lege decât religiile tradiționale, au
repaus în alte zile decât sâmbăta și duminica
147
Art.119alin.1, Cod penal
160
 Consilierul de probațiune verifică atât respectarea
programului de către minorul față de care s-a dispus această
măsură, dar și modul în care își exercită sarcinile persoana
desemnată cu supravegherea.
Verificarea modului de respectare a măsurii consemnării
la sfârșit de săptămână și de supraveghere a respectării
acesteia, poate fi făcută și de o instituție din comunitate.
În această situație, consilierul de probațiune manager de
caz va emite o decizie pe care împreună cu o copie de pe
dispozitivul hotărârii judecătorești o va înainta instituției
stabilite. Această decizie va fi comunicată și minorului și
persoanei desemnate cu supravegherea.
Atât în cazul în care verificare respectării măsurii și a
supravegherii este făcută de consilierul de probațiune manager
de caz sau de o instituție din comunitate, la expirarea perioadei
pentru care s-a dispus măsura, întocmesc un referat care se va
atașa la dosarul de probațiune al minorului.

10.2.4. Asistarea zilnică148

Măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice ce se

dispune față de un minor, presupune o monitorizare permanentă a
tuturor activităților desfășurate de acesta în perioada pentru
care s-a dispus această măsură.
Prin aplicarea acestei măsuri legiuitorul a avut în vedere
de a stabili pentru minor „obligația de a respecta un program
stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul și
condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile
impuse minorului”(art.125 alin1 Cod penal).
Pe baza evaluării inițiale, consilierul de probațiune
manager de caz, va întocmi un program privind asistarea
zilnică a minorului, program la care sunt consultați și părinții
sau persoanele în grija cărora se află minorul.
148
Art.120 Cod penal
161
 Programul zilnic al minorului poate fi stabilit de
judecătorul delegat cu executarea în cazul în care consilierul de
probațiune manager de caz, nu ajunge la un acord cu părinții
sau persoanele în grija cărora se află minorul.
Măsura asistării zilnice începe efectiv la 5 zile de la
stabilirea programului zilnic, a cărui elaborare nu poate să
dureze mai mult de 30 de zile de la data pronunțării măsurii
respective.
În cazul în care măsura asistării zilnice înlocuiește o
măsură privativă de libertate, programul asistării zilnice se va
face în termen de 15 zile de la data punerii în libertate. La
întocmirea programului, consilierul de probațiune manager de
caz va avea în vedere referatul și alte documente din dosarul
minorului, care au stat la baza înlocuirii măsurii privative de
libertate cu una neprivativă de libertate.
Instanța de judecată poate dispune sau consilierul de
probațiune manager de caz, poate stabili, urmarea de către
minor a unui curs școlar sau de formare profesională pe
perioada măsurii asistării zilnice, stabilit în mod corespunzător
pentru pregătirea și nivelul de educație pe care îl are minorul.
Supravegherea respectării măsurii asistării zilnice revine
consilierului de probațiune manager de caz, sau unei instituții
din comunitate stabilită prin decizie a acestuia. Reprezentantul
instituției care exercită supravegherea executării măsurii
educative, este obligat să pună la dispoziția consilierului de
probațiune manager de caz, informațiile cu privire la
respectarea programului zilnic de către minor.
La finalizarea perioadei de asistare zilnică, instituția unde
s-a derulat programul sau cursul educativ cât și instituția din
comunitate care a exercitat supravegherea, vor întocmi
materiale din care să rezulte finalizarea acestor activități,
referate ce se vor atașa la dosarul de probațiune al minorului.

162
 *
* *
În perioada în care față de un minor s-a dispus luarea unei
măsuri neprivative de libertate de natura celor descrise mai sus,
instanța poate dispune și respectarea uneia sau mai multor
obligații cum ar fi149:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare
profesională;
b) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune,
limita teritorială stabilită de instanță;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări
sportive, culturale sau la alte adunări publice, stabilite de instanță;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu
membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea
infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță;
e) să se prezinte la serviciul probațiune la datele fixate de
acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire
medicală.
Verificare respectării obligațiilor impuse de instanță de
către minorii față de care s-a dispus o măsură neprivativă de
libertate revine serviciului de probațiune în a cărei circumscripție
teritorială se află domiciliul minorului.
În cadrul activităților de supraveghere, serviciul de
probațiune, pe baza constatărilor efectuate, poate sesiza
instanța fie cu privire la oportunitatea menținerii obligațiilor
impuse pe lângă măsura educativă, fie nerespectarea de către
minor a prevederilor ce rezultă din măsura educativă sau din
obligațiile impuse.
Pe baza celor sesizate de serviciul de probațiune, instanța
poate impune fie noi obligații, fie diminuare celor aplicate , dacă
acestea sunt de natură a asigura șanse mai mari de îndreptare a
minorului față de care s-a dispus măsura respectivă.
149
Art.121 Cod penal
163
 În situația în care pe timpul derulării măsurii educative
neprivative de libertate, minorul față de care s-a luat această
măsură nu respectă cu rea-credință măsurile sau obligațiile
impuse, atunci instanța de judecată poate dispune150:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși
maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă
neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru
educativ, în cazul în care, inițial, s-a luat măsura neprivativă de
libertate cea mai severă pe durată maximă.
Luarea măsurilor progresive de sancționare a minorilor
care au comis fapte antisociale, demonstrează preocuparea
legiuitorului ca acestea să fie în interesul minorului și să
contribuie la educarea lui în stare neprivativă de libertate, în
mijlocul familiei, al comunității din care face parte.
Legiuitorul a văzut ca o măsură extremă luarea unei
măsuri privative de libertate și pentru cazul în care minorul
care se află în executarea unei măsuri neprivative de libertate
comite o nouă infracțiune.

10.3. Măsurile educative privative de libertate

10.3.1. Noțiuni privind organizarea și funcționarea

centrelor educative și centrelor de detenție

Aplicarea uneia din măsurile educative privative de

liberate se face în condițiile în care instanța de judecată
constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată minorul
prezintă un pericol social deosebit, sau în situația în care
minorul față de care s-a luat o măsură neprivativă de libertate
cu rea-credință nu respectă regulile care i s-au impus. Măsurile
privative de libertate ce se pot aplica unui minor sunt:
150
Art.122 alin.1 Cod penal
164
 a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenție.
După cum se observă, legiuitorul a eliminat vechea formă
de pedepsire a minorului prin condamnarea la o pedeapsă
privativă de libertate cu executare în penitenciar, chiar dacă
deținerea se făcea în secții separate sau în penitenciare pentru
minori, pentru a oferi minorilor internați posibilități educative
și de recuperare mult mai eficiente și mai benefice.
Măsurile privative de libertate ce se dispun față de
minori, au rolul de a ajuta la reintegrarea în societate a
minorului și de educare în vederea formării unor trăsături de
personalitate menite să-i ajute să înțeleagă periculozitatea
faptelor comise și să-i determine pe ei și pe alții să se abțină de
la a mai comite astfel de fapte.
Măsurile educative privative de libertate pot fi executate151:
a) într-un centru educativ;
b) într-un centru de detenție
În perioada cât execută o măsură privativă de libertate,
minorul menține legătura permanent cu lumea exterioară, și se
asigură participarea sa la activități educative, profesionale,
cultural-sportive, moral-religioase, asistență psihologică, etc.
locul de executare a măsurii fiind în cel mai apropiat centru de
domiciliul minorului.
Centrele educative și centrele de detenție, funcționează în
subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, și se
înființează prin hotărâre de guvern.
În centrele de detenție se pot înființa prin decizie a
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
secții interioare sau exterioare, în funcție de regimul de
executare, vârstă, sex, nevoile educaționale, situația juridică:
arestați preventiv sau definitivi.
Centrele educative și centrele de detenție sunt organizate

151
Art.136 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
165
de așa manieră încât să asigure condiții optime pentru cazare,
prepararea și servirea hranei, asigurarea asistenței medicale,
amenajarea spațiilor de primire a vizitei familiei, spații care să
asigure întregul proces instructiv-educativ și de formare profesională.
La internarea unu minor față de care s-a luat o măsură
educativă privativă de libertate, se întocmește un „Plan de
intervenție recuperativă”, în care, în funcție de nivelul de
pregătire, starea de sănătate și nevoile educaționale, personalul
specializat din centru stabilește activitățile spre care v-a fi
îndrumat și pe care va trebui să le urmeze minorul respectiv.
Atât centrele educative cât și cele de detenție vor fi
organizate în așa fel, încât să poată să asigure atingerea
scopului pentru care au fost înființate, astfel152:
a) sectorul de executare a măsurii educative;
b) sectorul administrativ;
c) sectorul de producție;
d) spații auxiliare.
Toate spațiile din sectoarele menționate mai sus se amenajează
corespunzător pentru a asigura accesul și persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, administrația centrului, poate amenaja
spații pentru protejarea persoanelor care sunt internate și au
anumite vulnerabilități.

10.3.2. Măsura internării într-un centru educativ

Măsura educativă privativă de libertate a internării într-un

centru educativ se dispune de instanța de judecată față de
minorii care au comis fapte de natură penală cu un pericol
social mai ridicat față de cele pentru care se aplică măsuri
neprivative de libertate, sau față de cei care nu au respectat
prevederile măsurilor educative neprivative de libertate.

152
Art. 291, alin.2 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
166
 Centrul educativ153 este instituția specializată în recuperarea
socială a persoanelor internate, în care acestea urmează programe de
instruire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor lor,
precum și alte activități și programe destinate reintegrării sociale.
Aplicarea unei măsuri educative privative de libertate,
constă în154 „internarea minorului într-o instituție specializată
în recuperarea minorilor, unde va urma un program de
pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor
sale, precum și programe de integrare socială”.
Internarea într-un centru educativ se poate dispune pe o
perioadă cuprinsă între unu și trei ani.
Primirea într-un centru educativ, se face pe baza hotărârii
judecătorești rămasă definitivă în original sau în forma primită
de organul de poliție care o pune în executare.
Documentele necesare la dosarul unui minor la primirea
în centrul educativ sunt:
a) mandatul de executare a măsurii educative privative de
libertate, în original sau în forma primită de la instanța de judecată
prin fax, poștă electronică ori prin orice mijloc în măsură să
permită stabilirea autenticității, în conformitate cu art. 556 alin.
(21) din Codul de procedură penală, semnată, datată și ștampilată
de organul de poliție care îl pune în executare;
b) actul de identitate valabil sau procesul-verbal de
stabilire a identității întocmit de organul de executare;
c) copia procesului-verbal privind data și ora la care a
fost înmânat minorului mandatul de executare;
d) adresa de predare a minorului.
În termen de 3 zile de la data primirii în centru, administrația
centrului, va lua măsura anunțării familiei minorului cu privire la155:

153
Art.141alin.1 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate
154
Art.124 din Codul penal
155
Art.311 alin.3 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
167
 a) data internării și locul de executare;
b) numărul și periodicitatea vizitelor;
c) modalitățile de sprijin al procesului de reintegrare
socială, rezultate din evaluarea medicală, intervievarea persoanei
internate și documentele aflate în dosarul individual.
Persoanele primite în centrul educativ vor executa primele
21 de zile în regim de carantină și observare, la expirarea cărora
va fi repartizat să execute măsura în regimul specific centrului.
La nivelul fiecărui centru educativ funcționează un
consiliu educativ format din156:
a) directorul centrului, care este și președintele consiliului;
b) directorul adjunct pentru educație și asistență psiho-
socială;
c) educatorul responsabil de caz;
d) învățătorul sau dirigintele;
e) un psiholog;
f) un asistent social;
g) șeful serviciului supraveghere, evidență și acordare
drepturi persoane internate.
Pe lângă personalul menționat mai sus, la lucrările
consiliului educativ, pot participa ca invitați un consilier de
probațiune și un reprezentant din cadrul direcției generale de
asistență socială și protecția a copilului din circumscripția
teritorială unde se află centrul.
Secretariatul activității comisiei este asigurat de un lucrător
din cadrul serviciului educativ, altul decât educatorul de caz.
Consiliul educativ, va stabili pentru fiecare minor în parte
regimul de executare a măsurii educative ținând cont de
persoana analizată și de nevoile sale educative.
În acest sens consiliul stabilește un regim de executare
propriu prin care se va diferenția libertatea de mișcare din
interiorul sau exteriorul centrului educativ.

156
Art.145 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
168
 Stabilirea de către consiliul educativ a modului în care va
executa măsura: în interiorul sau în afara centrului, cu sau fără
supraveghere, se face ținând cont de următoarele:
a) capacitatea de adaptare la normele de conviețuire în
centrul educativ;
b) durata măsurii educative;
c) situația juridică;
d) nivelul de maturitate intelectuală și afectivă.
Toți minorii care sunt internați într-un centru educativ vor
fi cuprinși în programe specifice de muncă și educație, de formare
profesională, activități cultural-sportive, moral-religioase, asistență
socială sau asistență psihologică.
După executarea unei treimi din perioada stabilită de
consiliul educativ să fie executată cu măsuri de supraveghere,
comportamentul persoanei respective este reanalizat de
consiliul educativ care poate stabili desfășurarea restului
măsurii fără supraveghere. Consiliul poate menține măsura
desfășurării activităților cu supraveghere, dar odată la trei luni
va reanaliza situația persoanei respective.
Minorii internați în centre educative, pot desfășura activități
fără supraveghere, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții157:
a) nu au fost sancționate disciplinar pentru săvârșirea unei
abateri disciplinare foarte grave sau a unor abateri disciplinare
grave în mod repetat;
b) nu au calitatea de suspect sau inculpat în alte cauze;
c) au fost recompensați în mod repetat pentru rezultatele
bune obținute la învățătură, activitățile educative, de asistență
psihologică și asistență socială și activitățile lucrative la care au
participat.
Toți minorii internați, în funcție de nivelul de pregătire
avut la data internării au obligația de a urma cursurile
învățământului general obligatoriu, stabilit conform legii.
157
Art.309, alin.3 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
169
 În perioada internării în centrul educativ, minorii au în
principiu aceleași drepturi cu cele ale persoanelor majore.
În ceea ce privește dreptul la vizite cu familia sau alte
persoane, minorii care execută măsura internării într-un centru
educativ beneficiază de un număr nelimitat de vizite, dar nu
mai mult de una pe zi.
Dreptul la vizită intimă se acordă în condițiile prevăzute
de prevederile art.69 din Legea 254/2013 privind executarea
pedepselor privative de libertate
În timpul executării măsurii educative în centre educative,
minorilor li se asigură zilnic 8 ore de somn.
Dup executarea a cel puțin jumătate din perioada
internării, și dacă minorul dă dovadă de preocupare în însușirea
cunoștințelor școlare sau de pregătire profesională, văzându-se
efectiv progresele înregistrate în educația sa în vederea
reintegrării, la propunerea consiliului educativ, instanța poate
dispune158:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării
zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar
nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit 18
ani;
b) liberarea din centru educativ, dacă persoana a împlinit
vârsta de 18 ani.
În situația în care se constată că minorul nu respectă cu
rea-credință măsura asistării zilnice, instanța poate reveni
asupra hotărârii și dispune executarea restului neexecutat din
durata măsurii, într-un centru educativ.
Dacă până la data împlinirii duratei măsurii, minorul
comite o nouă infracțiune, instanța poate reveni în cazul în care
a dispus asistarea zilnică cu internarea într-un centru educativ
pentru restul rămas neexecutat, cu posibilitatea prelungirii până
la maximul prevăzut de lege, sau poate dispune internarea într-
un centru de detenție.
158
Art.124, alin.4 din Codul penal
170
 10.3.3. Măsura internării într-un centru de detenție

Aplicarea măsurii educative privative de libertate cu

internarea într-un centru de detenție, presupune internarea
acestuia într-o unitate specializată din cadrul Administrației
Naționale a Penitenciarelor denumit centru de detenție.
Centrul de detenție159 este instituția specializată în
recuperarea socială a persoanelor internate, cu regim de pază și
supraveghere în care acestea urmează programe de instruire
școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor lor, precum
și alte activități și programe destinate reintegrării sociale.
Așa cum rezultă din definiție, se poate observa rolul
preponderent educativ al activităților la care sunt angrenați
minorii în perioada internării în centrul de detenție.
Deosebirea esențială între centrul de reținere și centrul
educativ constă în faptul că la toate activitățile la care sunt
cuprinși minorii în centrul de detenție, aceștia sunt permanent
„supravegheați și sub pază” .
Aceasta presupune că în perioada cât se află în aceste
unități, minorii sunt clasificați și execută măsura într-un anume
regim în funcție de o serie de factori stabiliți prin lege.
Măsura internării într-un centru de detenție este reglementată
de prevederile art.125 Cod penal, care prevede următoarele:
„(1) Măsura educativă a internării într-un centru de
detenție constă în internarea minorului într-o instituție
specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și
supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare
socială, precum și programe de pregătire școlară și formare
profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2
și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau

159
Art.141, alin.2 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate
171
mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o
perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani”.
Stabilirea de către legiuitor a unor perioade relativ mari
de internare a avut în vedere gradul de pericol social al
infracțiunii comise și urmările acesteia, precum și persoana
minorului.
În funcție de acestea, la internarea într-un centru de
detenție se vor stabili și condițiile în care se va executa măsura
educativă, având în vedere că centrele de detenție sunt
organizate să asigure condiții mai severe decât centrele
educative, în special în ceea ce privește gradul de libertate din
incinta unității.
Individualizarea executării măsurii educative în cadrul
centrului se face de către comisia pentru stabilirea, individualizarea
și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a
internării în centrul de detenție, compusă din160:
a) directorul centrului, care este și președintele comisiei;
b) directorul adjunct pentru educație și asistență psiho-
socială;
c) directorul adjunct pentru siguranța deținerii;
d) medicul-șef;
e) educatorul responsabil de caz;
f) un psiholog;
g) un asistent social.
La lucrările comisiei pentru stabilirea și individualizarea
regimului de executare a măsurii educative, pot participa ca
invitați și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de
probațiune competent, potrivit legii în circumscripția căruia se
află centrul de detenție și un reprezentant al direcției generale
de asistență socială și protecția copilului din subordinea
consiliului județean.
Pe baza documentelor cuprinse în dosarul personal, și a

160
Art.146 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor privative de
libertate
172
valorilor rezultate în timpul evaluărilor comportamentale din
perioada de carantină, comisia poate stabili executarea măsurii
în una din cele două regimuri:
a) regimul închis;
b) regimul deschis.
Cele două regimuri se deosebesc între ele prin gradul de
libertate permis minorului în timpul internării.
Comisia stabilește executarea măsurii în regim închis de
regulă pentru minorii care sunt internați pentru o perioadă mai
mare de 3 ani.
Toate activitățile educative, lucrative și recreative ce se
derulează cu această categorie de minori se efectuează în
interiorul centrului sub stricta supraveghere a personalului
calificat.
Această categorie poate participa la activități educative și
de altă natură specifice programelor educaționale și în afara
centrului, însă numai cu aprobarea directorului centrului și sub
supraveghere și pază continuă.
Drepturile minorilor care execută măsura internării într-
un centru de detenție sunt în general similare cu cele ale
persoanelor private de libertate cu unele excepții.
Persoanele internate într-un centru de detenție au
următoarele drepturi de vizită cu familia sau alte persoane161:
a) minorii care execută măsura internării într-un centru
de detenție și cărora li se aplică regimul deschis beneficiază de
8 vizite/lună;
b) minorii care execută măsura internării într-un centru
de detenție și cărora li se aplică regimul închis beneficiază de 6
vizite/lună;
c) persoanele majore care execută măsuri educative
privative de libertate cărora li se aplică regimul deschis
beneficiază de 6 vizite/lună;

161
Art.312, alin.5 din Hotărârea nr.157/2016 privind aplicarea Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate
173
 d) persoanele majore care execută măsuri educative
privative de libertate în regimul închis și cele pentru care nu s-a
stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 5
vizite/lună.
La fel ca și în cazul minorilor care execută măsura
privativă de libertate într-un centru educativ, și minorii care
sunt internați în centrele de detenție au ca drept fundamental
obligația de a urma cursurile învățământului general
obligatoriu și de calificare profesională .
Prin promovarea cursurilor școlare și dobândirea unei
calificări profesionale se poate aprecia atingerea scopului
măsurii educative prin care minorul a fost pregătit pentru
reinserția socială.
După executarea a cel puțin jumătate din perioada de
internare, comisia pentru stabilirea, individualizarea și
schimbarea regimului de executare a măsurii educative a
internării în centrul de detenție, dacă stabilește pe baza unei
atente analize a întregii activități a minorului și constată progrese
evidente în educarea sa, poate propune instanței una din
următoarele măsuri162:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării
zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar
nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit
vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana
internată a împlinit vârsta de 18 ani.
În cazul în care instanța dispune una din măsurile prevăzute
mai sus, va impune minorului și respectarea obligațiilor prevăzute
în art.121 Cod penal.

*
* *

162
Art.125, alin 4 Cod penal
174
 În timpul executării unei măsuri privative de libertate,
minorii pot fi recompensați pentru rezultatele obținute în
procesul educativ, lucru care are rolul de a-i mobiliza și a-i
conștientiza pe minori de a participa și a depune tot efortul
pentru modelarea și revigorarea comportamentului în general.
În funcție de rezultate abținute, minorii pot obține
următoarele recompense:
a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line
c) suplimentarea drepturilor la pachete și/sau vizite;
d) trimiterea în tabere și excursii;
e) învoirea cu o durată de maximum 24 de ore în
localitatea în care este situat centrul;
f) învoirea la sfârșit de săptămână;
g) învoirea în familie în timpul vacanțelor școlare;
h) învoirea din motive umanitare;
Pentru a beneficia de astfel de recompense minorii
trebuie să îndeplinească pentru fiecare în parte și alte condiții,
stipulate în prevederile art.322-329 din Hotărârea 175/2016
privind aplicarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate.
Sistemului de recompense i se opune sistemul se
sancțiuni ce se pot aplica celor care nu respectă prevederile
legii, a regulamentului de aplicare a acesteia precum și a
regulamentului de ordine interioară, care i se aduc la cunoștință
în perioada celor 21 de zile de carantină.
Ținând cont de vârsta pe care o au, de scopul măsurii
internării, și scopul urmărit de a educa, reeduca și califica
profesional, pedepsele disciplinare sunt de natură a nu afecta
major programul de pregătire și au rolul de a conștientiza
minorul că trebuie să-și schimbe comportamentul.
Abaterile ce se pot comite de către minori sunt în general cele
stabilite și pentru condamnații majori și se împart în trei categorii:
- abateri ușoare;

175
 - abateri grave;
- abateri foarte grave.
Pentru fiecare categorie de abateri se aplică însă alte
sancțiuni, specifice vârstei și caracterului măsurii educative,
prevăzute în art.330-335 din Hotărârea 175/2016 privind
aplicarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate.

10.4. Rolul și importanța măsurilor educative privind

reinserția socială

Politica penală și execuțional penală a fiecărui stat în

parte este ghidată de interesul pe care îl manifestă clasa politică
conducătoare față de viitorul populației unei țări și chiar de
viitorul însăși al națiunii respective.
Manifestarea unei preocupări responsabile privind
viitorul țării și implicit al tinerei generații, trebui să conducă la
dezvoltarea unei politici care să vizeze protecția socială a
minorilor și tinerilor, pentru a face tot ce este posibil în vederea
evitării ajungerii în fața justiției a acestora.
Măsurile de protecție a minorilor și tinerilor sunt indispensabil
legate de formarea unei generații care să aibă un comportament
demn, civilizat și în afara sferei de intervenție a justiției.
Cu toate măsurile educative și de instruire școlară și
profesională care se derulează în instituțiile în care ajung tinerii
care au comis deja fapte antisociale, numai simpla trecere printr-o
astfel de instituție, va afecta emotiv și afectiv minorul respectiv.
În astfel de condiții este greu de crezut – iar practica a
demonstrat-o din păcate - că viitorul comportamental al acestuia va fi
cel pe care și l-a dorit societatea atunci când justiția a luat o măsură
sancționatorie în special privativă de libertate față de un minor.
Justiția pentru minori este reglementată de documentele
internaționale privind tratamentul minorilor care au comis fapte
antisociale, la care sistemul legislativ românesc a adaptat

176
propriile norme menite să conducă la recuperarea minorilor și
tinerilor certați cu legea.
În acest sens, în codul penal actual, au fost înlocuite
pedepsele privative de libertate ce se aplicau minorilor în
vechile reglementări, numai cu măsuri educative.
Măsurile educative împărțite așa cum au fost prezentate
mai sus: neprivative și privative de libertate au în vedere
tocmai efectuarea unei educații sănătoase minorilor care
influențați de factori externi sau interni i-au determinat să
comită fapte de natură a atrage răspunderea penală.
Rolul măsurilor educative este în primul rând de a-i proteja
de a pătrunde în mediul penitenciar de la o vârstă fragedă.
Deținerea minorilor în penitenciar, chiar dacă se făcea
prin separație față de deținuții majori, prin simpla prezență în
penitenciar, trăsăturile afectiv-volitive erau afectate, uneori în
mod ireparabil.
Aplicarea măsurilor neprivative de libertate au menirea
de a menține minorul cât mai mult în familie, de a responsabiliza
mai mult membri de familie în actul educativ al minorului.
În aceeași măsură, școala sau personalul din locul unde
își desfășura activitatea minorul, devin mai responsabile prin
programele speciale ce trebuiesc derulate cu minorii, care sunt
monitorizați și de consilierii de probațiune, manageri de caz.
Cuprinderea minorilor care au comis fapte de natură
penală în programe educative promovate de serviciul de
probațiune sau cele derulate în instituțiile comunitare cu
responsabilități pe această linie, sunt preponderent de natură
educativă și de strângere a legăturii cu familia și comunitatea.
În aceeași măsură, centrele educative și centrele de
detenție, au ca principal obiectiv cuprinderea tuturor minorilor
internați, indiferent de perioada pentru care i-a trimis instanța
în izolare față de colectivitate, în programul de învățământ
general obligatoriu și cel de formare profesională.
Privind sub acest aspect centrele educative și de detenție,

177
se poate concluziona că rolul măsurilor educative dispuse de
justiție față de minorul delincvent, sunt:
a) menținerea unei legături strânse cu familia;
b) atragerea în activități de interes comunitar;
c) finalizarea cursurilor școlare obligatorii;
d) formarea profesională;
e) policalificarea celor care cunoșteau o meserie la data
internării în centru;
f) îndepărtarea de orice contact cu mediul deviant în care
intrase;
g) atragerea minorului către familie și societate, cu
preocupări educative și lucrative, în scopul formării acelor
trăsături de comportament care să-l determine să renunțe
definitiv la mediile criminale și delincvente.
Cuprinderea tuturor minorilor față de care se dispun
măsuri educative în programe intensive și obligatorii de
educare și formare profesională, dau măsura importanței
acestora în procesul educativ și de formare a tinerei generații.
În plus de acesta, importanța măsurilor educative rezidă
din multitudinea de instituții implicate în educarea și
reeducarea tinerilor care de cele mai multe ori datorită unor
excese de teribilism ajung în fața instanței.
Modelarea comportamentului minorilor se face mult mai
ușor prin măsuri neprivative de libertate, și de aceea legiuitorul
a stabilit mai multe măsuri de această natură, iar măsurile
privative de libertate se iau numai atunci când faptele sunt de o
anumită gravitate, iar reeducare nu s-ar putea face eficient fără
izolarea lor de comunitate.
Concluzionând rolul și importanța măsurilor educative
care se dispun față de minorul delincvent, este suficient să
vedem obiectivele justiției pentru minori163:

163
Art.5 din Organizația Națiunilor Unite – Rezoluția 40/33 din 29 nov.
1985 Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la
administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing)
178
 Articolul 5 privește două din obiectivele cele mai
importante ale justiției pentru minori. Primul este asigurarea
bunăstării minorului. Este obiectul principal al sistemelor
juridice în care cazurile delincvenților juvenili sunt examinate
de către tribunale pentru copii sau de către autoritățile
administrative, dar trebuie insistat, de asemenea, și asupra
bunăstării minorului în sistemele juridice în care se remarcă
jurisdicția de drept comun, pentru a se evita aplicarea unor
sancțiuni, exclusiv de pedeapsă (a se vedea, de asemenea,
art.14).
Al doilea obiectiv este „principiul de proporționalitate”.
Acest principiu bine-cunoscut folosește la moderarea sancțiunilor
punitive, în general raportându-se la gravitatea delictului. Pentru
delicvenții juvenili, trebuie ținut cont nu numai de această
gravitate, ci și din circumstanțele personale. Aceasta din urmă
(poziție socială, situație de familie, daune cauzate de delict sau
de alți factori cu influență asupra circumstanțelor personale)
trebuie să intervină pentru proporționarea deciziei (de exemplu,
ținând cont de efortul delincventului pentru despăgubirea
victimei sau de dorința sa (a delincventului – n.n.) de a reveni la
o viață sănătoasă și utilă)”.
Importanța și rolul măsurilor educative sunt date de
prevenirea comiterii de către minor a altor fapte de natură
antisocială care să atragă răspunderea penală, după ce a trecut
deja prin astfel de măsuri.

179
 Capitolul XI

Liberarea condiționată

11.1. Noțiunea și scopul liberării condiționate înainte de

termen

Instituția liberării condiționate din executarea unei

pedepse privative de libertate, a apărut în legislația spaniolă și
apoi în legislația franceză, irlandeză și engleză.
Punerea în liberare condiționată în legislațiile statelor
respective, presupunea trecerea persoanei private de libertate
prin mai multe etape de executare a pedepsei, până ce putea să
ajungă la faza liberării condiționate.
În sistemul legislativ românesc, liberarea condiționată a
persoanelor private de libertate a apărut pentru prima dată în Legea
pentru organizarea închisorilor din 1874, însă se aplica numai
pentru minorii care executau o pedeapsă privativă de libertate.
Ulterior, în anul 1929, Legea pentru organizarea
penitenciarelor și instituțiilor de prevenție, intrată în vigoare la
01 ianuarie 1930, a lărgit sfera de aplicare a instituției liberării
condiționate, iar în anul 1936 a fost cuprinsă și în prevederile
codului penal.
În anul 1938 a fost adoptat Regulamentul asupra regimului
de executare a pedepselor, considerat la vremea respectivă una
din cele mai progresiste legi în materie de executare a pedepselor
privative de libertate.
Parte din prevederile acestui regulament, se regăsesc în
Ansamblul de reguli minime privind tratamentul deținuților
adoptat de ONU în anul 1955.
180
 Aplicarea unei astfel de instituții a fost considerată ca
necesară numai dacă persoana care beneficia de această
prevedere făcea dovada că s-a îndreptat, că nu mai are „purtările
rele dinainte” și prezenta garanția că se va integra în societate.
În Legea penitenciarelor și instituțiilor de prevenție
adoptată în anul 1929, executarea pedepsei privative de
libertate urmărea sistemul englez progresiv, ultima etapă fiind
cea care instituia perioada în vederea liberării condiționate.
Din totdeauna, instituția liberării condiționate, a fost o
vocație, și nu un drept al persoanelor private de libertate.
Legea penală, (art.100 Cod penal), instituie opțiunea
dispunerii acestei prevederi în sensul că: „liberarea condiționată
în cazul închisorii poate fi dispusă”.
În aceste condiții, opțiunea beneficiului liberării condiționate
este la rândul ei condiționată de o serie de elemente care
trebuie îndeplinite sau o serie de etape care trebuie parcurse.
Acest lucru determină o obligație deopotrivă atât pentru
persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cât și
pentru instituția penitenciară.
În ceea ce privește persoana condamnată, acesta își
dorește din prima zi de executare a unei pedepse privative de
libertate, să fie din nou în stare de libertate, lucru care o va
determina să își adapteze comportamentul la regulile interne
ale penitenciarului, să respecte prevederile legale și celelalte
dispoziții ale administrației penitenciarului, să participe activ al
activitățile la care este angrenat.
În ceea ce privește unitatea de penitenciar, aceasta trebuie
să adapteze programul de intervenție educațională specific
fiecărei persoane în parte, pentru a modela comportamentul
persoanei private de libertate și a o determina să ajungă în
termenul stabilit la liberare condiționată, iar după liberare, să
nu mai comită fapte antisociale, prin aceasta, atingându-se
scopul, rolul și eficiența muncii personalului de penitenciar.
După cum se observă, interesul ajungerii la liberare

181
condiționată este manifestat de ambele părți: și de persoana
condamnată și de administrația penitenciarului.
Scopul beneficiului liberării condiționate este de a scurta
cât mai mult perioada de ședere a unei persoane private de
libertate într-una din unitățile Administrației Naționale a
Penitenciarelor, departe de familie și de comunitate și în același
timp de a pregăti corespunzător persoana în cauză, de a o
determina să nu mai comită fapte antisociale.

11.2. Condițiile de acordare a liberării condiționate

Liberarea condiționată reprezintă un pas important în

ceea ce privește convingerea celor care contribuie la acordarea
ei – persoana condamnată, penitenciar, instanța de judecată - că
persoana care beneficiază de această instituție, oferă garanții că
s-a îndreptat și că nu va mai comite fapte antisociale.
Așa cum am arătat mai sus acordarea liberării condiționate
este o vocație, o opțiune ce o poate acorda instanța de judecată
și nu un drept al deținutului sau o obligație a penitenciarului
sau a instanței.
Acordarea liberării condiționate se face diferit de la o
categorie de pedeapsă la alta, sens în care vom analiza separat
acordarea liberării condiționate pentru persoanele condamnate
la detenție pe viață și acordarea liberării condiționate pentru
persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de
cuantumul acesteia.

11.2.1. Liberarea condiționată a condamnaților la

detențiune pe viață.

Pedeapsa detențiunii pe viață a fost introdusă în legislația

penală românească prin Decretul lege nr.6/1990 pentru abolirea
pedepsei cu moartea, pentru modificarea și abrogarea unor
prevederi din Codul penal și alte acte normative.
Așa cum rezultă și din titlul legii, pedeapsa cu moartea
182
care se aplica potrivit codului penal se înlocuia cu pedeapsa
detențiunii pe viață.
Comiterea unor fapte deosebit de grave, imediat după
schimbarea regimului prin evenimentele din decembrie 1989, a
făcut să apară și primele pedepse la detențiune pe viață.
Liberarea condiționată a persoanelor condamnate la
pedeapsa detențiunii pe viață, a fost introdusă în sistemul
legislativ românesc în anul 1996 prin Legea nr. 140 pentru
modificarea și completarea Codului penal, art. 551, care stabilea
pentru prima dată o astfel de opțiune164 în legislația românească.
Conform prevederilor Codului penal, un condamnat la
detențiune pe viață, poate beneficia de liberare condiționată
dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata
executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile
stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când
dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a
îndreptat și se poate reintegra în societate.
Pentru a putea ajunge la beneficiul de liberării condiționate,
comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate, va analiza
comportarea persoanelor condamnate la detențiune pe viață,

164
”Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat
condiționat după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, dacă este
stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-
se seama și de antecedentele sale penale. Condamnatul trecut de vârsta de 60
de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiționat
după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și
celelalte condiții prevăzute în alin. 1. Pedeapsa se consideră executată, dacă
în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârșit din nou o
infracțiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o
infracțiune, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 61”.
183
după executarea efectivă a unei perioade de 6 ani și 6 luni din
pedeapsă în vederea schimbări regimului de executare a
pedepsei de la maximă siguranță la regimul închis, iar ulterior la
regimul semideschis sau deschis, în funcție de comportamentul
deținutului pe timpul executării pedepsei.
Această analiză are drept scop să verifice dacă persoana
condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață a realizat
gravitatea faptei comise și în acest sens s-a preocupat să își
modifice comportamentul, atitudinea față de semenii săi prin
participarea la programele educaționale la care a fost cuprins și
își dorește să se reabiliteze într-un termen cât mai scurt.
În cazul în care se constată un comportament
necorespunzător avut în perioada analizată, comisia va da un
nou termen de analiză dar nu mai mare de un an.
Discutarea în comisia de propuneri pentru liberarea
condiționată se poate face la cererea deținutului sau din oficiu,
dar nu înainte de a fi executat efectiv 20 de ani din pedeapsă.
Pentru analiza condițiilor care pot conduce la acordarea
liberării condiționate, în fiecare penitenciar funcționează o
comisie, care săptămânal analizează în incinta penitenciarului
dosarele tuturor condamnaților ce îndeplinesc condițiile cerute
de lege pentru a beneficia de liberarea condiționată.
Comisia de liberare condiționată este compusă din165:
a) judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
care este și președintele comisiei,
b) directorul penitenciarului,
c) directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim
penitenciar,
d) directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială;
e) un consilier de probațiune din cadrul serviciului de
probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se
află penitenciarul.

165
Art.97, alin.2 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor
privative de libertate
184
 Secretariatul comisiei se asigură de către șeful serviciului
evidență din penitenciarul respectiv.
Îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite pentru
beneficiul liberării condiționate sunt esențiale, iar comisia de
liberare condiționată va analiza temeinic fiecare caz în parte.
Executarea efectivă a 20 de ani din pedeapsă este o
condiție fundamentală, în cazul condamnaților la detenție pe
viață. În calculul perioadei de 20 de ani nu se au în vedere
pentru a se deduce, zilele câștigate ca urmare a muncii prestate
sau ca măsură compensatorie datorită condițiilor de executare a
pedepsei. Legiuitorul prevede în mod expres în lege166 ”cel
condamnat a executat efectivă 20 de ani de detențiune”.
Zilele câștigate ca urmare a muncii prestate sau acordate
ca măsură compensatorie pentru condițiile de detenție din
penitenciar167 se iau în calcul numai în condițiile în care în
timpul executării pedepsei, deținutul a împlinit vârsta de 65 de
ani iar instanța i-a înlocuit pedeapsa, din detenție pe viață în
închisoare pe o perioadă de 30 de ani (art.58 Cod penal).
Comisia de liberare condiționată, după analiza dosarului
și a documentelor pe baza cărora a fost luat în discuție, în
prezența deținutului, se va pronunța printr-un proces-verbal
asupra propunerii de acordare a liberării condiționate.
Procesul-verbal, însoțit de propunerile consilierului de
probațiune cu măsurile de supraveghere pe care le propune a fi
luate față de condamnat în cazul acordării liberării condiționate,
se înaintează instanței de judecată.
Propunerea comisiei de liberare condiționată poate fi de
admitere sau de respingere a liberării condiționate.
Instanța de judecată va dispune conform art.587 din
Codul de procedură penală, admiterea sau respingerea propunerii
de liberare condiționată.

166
Art.99, alin.1, lit. a, Cod penal
167
Art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor privative
de libertate, modificată prin Legea 169 /2017
185
 În cazul respingerii cererii deținutului sau propunerii
comisiei de liberare condiționată, instanța va fixa un nou
termen de rediscutare dar care nu va depăși perioada de un an.
Dacă instanța va hotărî liberarea condiționată, va motiva
temeinic criteriile care au determinat luarea acestei decizii și va
fixa și măsurile de siguranță precum și obligațiile persoanei
pentru perioada de încercare, atrăgând totodată atenția asupra
comportamentului viitor și consecințele la care se expune în
caz contrar.
Punerea în libertate ca urmare a hotărârii instanței de
judecată a unui condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață,
reprezintă un act de mare responsabilitate atât pentru instanță
cât mai ales pentru cel care beneficiază de aceasta.
Perioada de încercare de 10 ani de la începerea efectivă a
liberării condiționate, presupune continuarea unor activități de
supraveghere și impune respectarea anumitor obligații stabilite
de instanța de judecată, conform prevederilor art.101 Cod
penal.
Hotărârea instanței cu privire la acordarea sau neacordarea
liberării condiționate, poate fi atacată la tribunalul din circumscripția
teritorială a locului de deținere.
Indiferent că acordarea liberării condiționate va fi
hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel, aceasta trebuie
să motiveze convingerea că persoana condamnată și-a îndreptat
comportamentul și se poate integra în societate, la acestea
adăugându-se și măsurile de supraveghere și obligațiile
stabilite pe perioada de încercare.

11.2.2. Liberarea condiționată a condamnaților la

pedeapsa închisorii

La fel ca și în cazul detențiunii pe viață, liberarea

condiționată pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii,
presupune parcurgerea unor etape și îndeplinirea unor condiții.

186
 Condițiile ce se impun a fi îndeplinite sunt168:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din
durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani,
sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult
de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim
semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile
stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când
dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a
îndreptat și se poate reintegra în societate.
Condițiile prevăzute de lege sunt condiții ce trebuie
întrunite cumulativ, și nu opțional sau la latitudinea comisiei,
persoanei condamnate ori a instanței.
În categoriile de pedepse cu închisoarea se fac două delimitări:
pedepse peste 10 ani și pedepse sub 10 ani, legiuitorul nu a mai
instituit condiții separate pentru infracțiunile comise cu intenție sau
din culpă, așa cum au fost reglementate în vechiul cod penal.
Comisia de liberare condiționată (menționată la subcapitolul
anterior), va avea în vedere la calculul perioadei din pedeapsă ca
fiind executată și zilele obținute câștig ca urmare a muncii prestate
pe timpul executării pedepsei privative de libertate sau ca urmare
a condițiilor de cazare pe timpul executării pedepsei, așa cum au
fost stabilite prin Legea nr.169/2017 de modificare a Legii
254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate..
Cu toate acestea, persoanele condamnate la o pedeapsă
privativă de libertate, de peste 10 ani, nu vor putea fi discutate
în comisia de liberare condiționată, indiferent câte zile au
câștigat, dacă nu a executat efectiv două treimi din durata
pedepsei, și jumătate din perioada condamnării, în cazul
pedepselor de până la 10 ani.
Pentru cei care au împlinit vârsta de 60 de ani, vor fi luați
168
Art.100 alin.1, Cod penal
187
în discuția comisiei de liberare condiționată după executarea
efectivă a jumătate din perioada pedepsei, în cazul închisori ce
nu depășește 10 ani sau cel puțin două treimi din durata
pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
În cazul acestei categorii (au împlinit vârsta de 60 de ani),
și au zile câștig ca urmare a muncii prestate sau condițiilor de
detenție, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de
executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei
închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani și cel puțin
jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Executarea fracției din pedeapsă este principalul element
ce se are în vedere la discutarea în vederea liberării condiționate,
fără de care indiferent ce comportament și ce activități ar fi
desfășurat, deținutul nu poate fi pus în discuția comisiei pentru
liberare condiționată.
Obligativitatea fracției de executat, trebuie să se
cumuleze neapărat cu celelalte condiții stabilite de art.100
alin.1, Cod penal, existența fracției fără celelalte condiții, nu
pot oferi premisele suficiente și necesare comisiei de liberare
condiționată, să facă propuneri de acordare a liberării condiționate.
Pe baza îndeplinirii tuturor criteriilor, comisia de liberare
condiționată va analiza la cererea deținutului, sau din oficiu,
dosarele care fac obiectul activității acesteia și după discuția cu
persoana condamnată, va întocmi un proces-verbal motivat cu
propunerea de acordare sau de respingere a liberării condiționate.
Procesul-verbal este adus la cunoștința persoanei analizate
pe bază de semnătură, iar în cazul respingerii cererii de liberare
condiționată, acordă un nou termen de analiză care nu poate fi
mai mare de un an. Cu această ocazie i se aduce la cunoștință
care sunt căile de atac împotriva hotărârii comisiei.
Procesul-verbal întocmit de comisie este înaintat instanței
de judecată din circumscripția locului de deținere, care va
dispune punerea în libertate sau amânarea liberării condiționate
perioadă care nu poate fi mai mare de un an.

188
 Hotărârea instanței este adusă la cunoștința persoanei în cauză
odată cu care este încunoștințată și de posibilitatea de a contesta
hotărârea la tribunalul din circumscripția locului de deținere.
În cazul admiterii propunerii de liberare condiționată,
instanța va motiva criteriile care au stat la baza convingerii că
persoana respectivă s-a îndreptat și se va reintegra social.
Perioada de timp de la punerea în libertate condiționată și până
la împlinirea duratei pedepsei, reprezintă o perioadă ce constituie
termen de supraveghere pentru condamnat, perioadă în care instanța
îi impune respectarea anumitor măsuri de supraveghere sau
îndeplinirea unor obligații prevăzute în codul penal.
Chiar dacă se află în libertate, condamnarea efectivă își va
epuiza efectele la împlinirea perioadei pentru care a fost condamnat.

11.3. Măsurile de supraveghere și obligațiile persoanelor

care au beneficiat de instituția liberării condiționate

Instituția liberării condiționate are menirea de a putea

observa mai ușor interesul manifestat de persoana privată de
libertate de a se reintegra în societate și de a dovedi
preocuparea sa de a se îndrepta.
Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit îndeplinirea
condițiilor cumulativ pentru a avea o imagine completă asupra
comportamentului condamnatului.
Practica a demonstrat că cei mai mulți participă la toate
programele educative și lucrative la care pot avea acces numai
din dorința de a pleca cât mai repede din penitenciar, și nu
neapărat că vor să se și îndrepte.
Dovada este numărul de recidiviști și a celor cu
antecedente penale destul de crescut în rândul populației
penitenciare, număr care sporește de la an la an169.

169
Conform statisticii oferite de Administrația Națională a Penitenciarelor la
30.01.2017 în penitenciare se aflau 563 de persoane recidiviste și 763 cu
antecedente penale.
189
 Tocmai pentru a determina pe cei care au beneficiat de
instituția liberării condiționate să dovedească efectiv dorința de
îndreptare, legiuitorul a stabilit ca odată cu dispunerea liberării
condiționate, dacă restul de pedeapsă la data liberării este de 2
ani sau mai mare, să respecte următoarele reguli de supraveghere170:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate
de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu
supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și
orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a
permite controlul mijloacelor sale de existență.
Prin aceste măsuri, condamnatul se simte încă în atenția
instituțiilor abilitate, care pot sesiza oricând în perioada de
supraveghere, instanța, cu privire la nerespectarea măsurilor
impuse și din dorința de a nu mai ajunge din nou în penitenciar,
benevol sau sub imperiul presiunilor impuse de familie, se va
abține de la a mai comite fapte antisociale.
Pe lângă măsurile de supraveghere impuse conform
prevederilor de mai sus, instanța mai poate stabili pentru
perioada rămasă până la terminarea efectivă a duratei pedepsei,
una sau mai multe obligații, cum ar fi171:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare
profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de
reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau
organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

Vezi site-ul http://anp.gov.ro/documents/10180/0/Situatia+Detinutilor+Pe+

Durata+De+Pedeapsa%2C%20Stare+De+Recidiva%2C%20Infractiuni+Si+
Varsta+la+30.01.2017.pdf/dceba2e5-1ed4-4ac0-9d91-95dd2cf5764b
170
Art.101, alin.1 Cod penal
171
Art.101, alin.2 Cod penal
190
 c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite
manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice,
stabilite de instanță;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte
persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio
categorie de arme.
La stabilirea acestor obligații, instanța va individualiza și
preciza condițiile și termenele în care se impun acestea
(art.101, alin. 3-5 din Codul penal).

11.4. Aspecte juridice privind liberarea condiționată

Liberarea condiționată reprezintă pe lângă elementul

definitoriu de determinare a persoanei condamnate la o
pedeapsă privativă de libertate să își modeleze comportamentul
și să dea dovezi temeinice de îndreptare și o supapă de
asigurare a unui spațiu de deținere decent tuturor deținuților,
pentru Administrația Națională a Penitenciarelor.
Întocmirea Planului individualizat de evaluare și intervenție
terapeutică pentru fiecare persoană privată de libertate, are
tocmai scopul de a interveni prin personalul specializat al
penitenciarului în modelarea comportamentului și crearea
premiselor realizării unui om cu o altă atitudine față de
respectarea legii în general.
Alfabetizarea unora, obișnuirea cu munca a altora sau
formarea profesională, sunt metode specifice care trebuie să
determine persoana privată de libertate să se comporte pe
timpul executării pedepsei de așa natură, în vederea îndeplinirii
condițiilor care se impun pentru a beneficia de liberarea
condiționată și ieșirea din penitenciar.

191
 Efectele liberării condiționate se resimt în principal prin
redarea persoanei, familiei de care a fost despărțit pe perioada
executării pedepsei privative de libertate.
Măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse de
instanță pentru perioada liberării condiționate, sunt de natură a
ajuta la definitivarea procesului educativ început în perioada de
detenție.
Respectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor
stabilite de instanță odată cu dispunerea liberării condiționate,
sunt atent monitorizate de serviciul de probațiune și de
organele abilitate ale statului (art.102 Cod penal).
Pe timpul monitorizării, serviciul de probațiune, în cazul
în care constată mici abateri de la obligațiile impuse va avertiza
persoana în cauză cu privire la comportamentul său, însă va
sesiza în mod obligatoriu instanța atunci când172:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea
obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora
dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile
ce îi revin.
Pe baza concluziilor stabilite de serviciul de probațiune,
sau a organelor abilitate, din perioada de supraveghere, la
propunerea acestora, instanța de judecată poate revoca sau
anula liberarea condiționată, în funcție de situația existentă
(art.104-105 Cod penal).
Dacă în perioada de la începerea liberării condiționate și
până la împlinirea termenului pedepsei din care s-a dispus
liberarea condiționată nu au survenit revocarea sau anularea
acesteia, pedeapsa se consideră executată.

172
Art.102, alin.4 din Codul penal
192
 Capitolul XII

Fapte de natură penală ce pot fi comise

în unitățile ce asigură custodierea persoanelor
private de libertate

12.1. Condițiile de executare a pedepselor și a măsurilor

educative privative de libertate și premisele create de acestea

Penitenciarele, sunt principalele unități în care se execută

pedepsele privative de libertate, în cadrul acestei categorii
intrând și spitalele penitenciar.
Centrele educative și centrele de detenție, sunt unitățile
organizate în care se execută măsurile educative privative de
libertate.
Toate aceste unități au rolul esențial de a izola de
societate pe cei față de care instanța a dispus privarea de
libertate, dar în timpul respectiv să desfășoare cu ei, activități
de natură a le modifica comportamentul și de a-i reda societății
din care provin, capabili să se reintegreze în sistemul de valori
cerut de comunitate.
Realizarea cunoașterii fiecărei persoane în parte, odată cu
depunerea într-o unitate aparținând Administrației Naționale a
Penitenciarelor, determină personalul de specialitate să acorde
atenția și preocuparea necesară educării și reeducării în funcție
de nevoile educaționale.
În vederea realizării acestui deziderat major, repartizarea
în funcție de durata de executare, natura infracțiunii, starea de
recidivă, vârstă, sex, etc. are rolul de a putea lucra cu fiecare în
parte sau pe grupuri cu aceleași nevoi educaționale, pentru o
eficiență crescută, și obținerea unor rezultate corespunzătoare.
193
 Indiferent de categoria din care fac parte cei privați de
libertate, ei reprezintă totuși o comunitate destul de importantă,
dar destul de eterogenă, cu nevoi speciale, fiecare cu trăsăturile
sale de comportament, cu niveluri de pregătire diferite, concepții
despre lume și viață deosebite, cultură și preocupări variate,
percepția despre lume și viață diversificată.
În activitatea cotidiană, personalul de penitenciar, indiferent
în ce sector de activitate este repartizat, intră permanent în
contact cu aceste categorii de oameni, Pentru fiecare și față de
fiecare trebuie să-și adapteze stilul de abordare, care să fie la
nivelul și pe înțelesul fiecăruia în parte.
În același context, trebuie avut în vedere că toate
persoanele private de libertate au comis o infracțiune al cărei
pericol social și urmările produse au determinat instanța să
dispună privarea de libertate.
Într-o astfel de lume eterogenă, fiecare persoană privată
de libertate, are alte obiective, alte dorințe sau alte nevoi și pe
toate și la toate acestea, personalul de penitenciar trebuie să le
facă față.
Debutul privării de libertate pune în fața fiecărei persoane
private de libertate modalitatea de adaptare la noile condiții, dar
cu prioritate, toate, urmăresc atingerea următoarelor interese
personale:
a) ajungerea cât mai repede la momentul liberării;
b) repartizarea într-o cameră cu cât mai puțini colocatari;
c) asigurarea unor condiții de cazare cât mai confortabile;
d) posibilitatea menținerii legăturii cât mai eficientă cu
membri de familie sau alte persoane;
e) primirea de la membri de familie a cât mai multor
produse care să-i ușureze șederea în penitenciar;
f) găsirea unor condiții cât mai facile de a câștiga zile
pentru a beneficia de liberarea condiționată înainte de termen;
g) evitarea oricăror sarcini cu responsabilități care nu l-
ar avantaja în vreun fel;

194
 h) dobândirea oricăror avantaje care să-i faciliteze și să-i
ușureze cât mai mult perioada cât este privat de libertate.
Toate aceste deziderate ale persoanelor private de libertate
sunt cunoscute și au fost reglementate prin acte normative care
sunt general valabile pentru cei privați de libertate, însă, specific
comportamentului românesc, orice încercare de a găsi o portiță
mai favorabilă interesului propriu nu este de neabordat.
În aceste condiții, pe lângă sarcinile specifice, personalul
de penitenciar este supus nu de puține ori și unor presiuni din
partea persoanelor private de libertate sau din partea membrilor
familiilor acestora, la care trebuie să răspundă potrivit statutului
care le reglementează activitatea.
Privarea de libertate poate aduce însă și modificări
atitudinale ale celor condamnați, în sensul negativ, fiind
refractari la orice proces instructiv-educativ și agresivitatea lor
crește, lucru care face să aibă un comportament neadecvat.
Concluzionând cele prezentate mai sus, se poate deduce
că într-o unitate unde se execută pedepse privative de libertate,
chiar dacă acolo sunt trimise persoane pentru reeducare și
determinarea de a nu mai comite fapte antisociale, totuși, există
premise suficiente care să favorizeze și să creeze condițiile
necesare comiterii de fapte penale atât din partea personalului
de penitenciar cât și din partea persoanelor private de libertate.

12.2. Fapte de natură penală ce se pot comite în

unitățile care asigură custodierea persoanelor private de
libertate

Custodierea persoanelor private de libertate este un

proces laborios care presupune gestionarea vieții unei
comunități importante de persoane plasate în grija instituțiilor
statului cu atribuțiuni în acest sens.
În cazul acestui proces, personalul penitenciarului dar
deopotrivă și persoanele private de libertate trăiesc în același

195
spațiu în care există condiții favorabile comiterii de fapte de
natură penală.
Personalul de penitenciar este instruit și pregătit în
vederea abținerii de la tentații sau de la a comite orice fapte de
natură penală sau care să încalce în vreun fel normele legale în
vigoare.
Personale private de libertate, deși instruite și pregătite în
cadrul activităților educative să renunțe la comiterea de fapte
antisociale, încearcă prin orice metode și mijloace, mergând
până la comiterea altor fapte penale să își asigure o ședere
lejeră în penitenciar, și să fie eliberat cât mai repede.

12.2.1. Fapte de natură penală ce pot fi comise de

persoanele private de libertate

Unitățile destinate custodierii persanelor private de

libertate sunt comunități cu cea mai eterogenă categorie de
oameni, din toate punctele de vedere: naționalitate, etnie, nivel
de educație, diversitate religioasă, etc.
Într-o astfel de comunitate, posibilitatea comiterii unor
fapte de natură penală există, și ele se pot comite, dacă
activitățile specifice de supraveghere, educare și influențare
pozitivă nu sunt cele mai eficiente.
În cele ce urmează vom detalia câteva din cele mai grave
infracțiuni ce pot fi comise de persoanele private de libertate:
Omorul.
Eterogenitatea persoanelor private de libertate, și numărul
mare al acestora în raport cu capacitatea legală de deținere din
unitățile destinate acestui scop, fac ca relațiile dintre
condamnați să cunoască și momente tensionate care pot
degenera în altercații care să se soldeze cu suprimarea vieții
unuia dintre conflictuali.
Astfel de fapte sunt destul de rare în sistemul penitenciar,
deoarece activitățile specifice derulate de personalul de

196
specialitate fac să se cunoască din timp eventuale animozități
între deținuți și atunci se intervine pentru evitarea unor astfel
de evenimente.
Practica penitenciară a demonstrat că membri de familie
sau urmași ai victimelor unor infracțiuni, au comis ulterior
condamnării agresorului, fapte de natură penală pentru a ajunge
în penitenciar pentru a se răzbuna pe cel care a comis o
infracțiune (de regulă infracțiuni grave: omor, tâlhărie, viol),
împotriva unui membru din familia sa.
Apariția unor conflicte spontane generate uneori de la
lucruri banale, sunt destul de dificil de cunoscut din timp, și
atunci, prevenirea comiterii de altercații care pot degenera în
infracțiuni violente sunt practic imposibil.
Rolul personalului de specialitate este acela de a cunoaște din
timp persoanele care pot deveni agresive și care au un comportament
labil, pentru separarea acestora de ceilalți și derularea cu aceștia a
unor programe educative de influențare pozitivă.
Acțiunile violente care se pot sfârși prin comiterea
infracțiunii de omor, sunt privite și ca acțiuni ale persoanelor
private de libertate împotriva personalului de penitenciar care
efectuează paza, supravegherea sau activități educative cu aceștia.
Practica penitenciară a scos în evidență faptul că astfel de
infracțiuni contra cadrelor de penitenciar sunt foarte reduse,
aproape inexistente raportate la numărul de persoane custodiate,
însă personalul este pregătit să aibă în vedere astfel de
posibilități în relația deținut - personal de penitenciar și își ia
măsurile în consecință.
Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății.
Din această categorie cele mai frecvente infracțiuni sunt
de lovire sau de vătămare corporală, ca urmare a altercațiilor
dintre deținui.
Altercațiile pot apare spontan sau pot avea cauze motive
apărute în timpul executării pedepsei sau dinainte de a fi fost
condamnați.

197
 Producerea acestora se datorează în special datorită
promiterii realizării unor servicii în schimbul primirii unor
foloase și care nu se mai întâmplă, a comportamentului
agresiv al unora față de cei mai emotivi sau cu o timiditate
accentuată, sau din motive banale legate de istorisirea
aceleiași povești de mai multe ori, de același individ, dar de
fiecare dată cu adăugiri care să scoată în evidență „valoarea”
povestitorului. Acest din urmă lucru produce de cele mai
multe ori altercații.
Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
Într-o comunitate atât de numeroasă de persoane de
același sex, într-un spațiu relativ redus, unde privarea de
libertate rupe relația cu partenerul de viață, poate apare
infracțiunea de viol sau agresiune sexuală.
Acordarea ca recompensă pentru deținuți a vizitei intime,
aduce însă un dublu beneficiu. Pe de o parte menținerea
legăturii cu partenerul de viață, pe de altă parte prevenirea
apariției infracțiunii de viol prin satisfacerea plăcerilor sexuale
cu partenerul de viață.
Consumarea infracțiunii de viol în mediul penitenciar
între deținuți, este îngreunat, chiar imposibil de realizat de cele
mai multe ori, datorită numărului relativ mare de persoane într-
un spațiu redus, unde exercitarea de violențe asupra altei
persoane pentru a întreține relații sexuale este îngreunat de
ceilalți deținuți aflați în cameră și de personalul de specialitate
din penitenciar care asigură supravegherea.
Infracțiuni contra patrimoniului.
Pe timpul executării unei pedepse privative de libertate,
fiecare persoană are dreptul să dețină asupra sa bunuri
alimentare și nealimentare în limita normelor stabilite de
prevederile reglementărilor în vigoare.
De regulă, majoritatea persoanelor private de libertate
sunt căutate de membri de familie ocazie cu care le aduc
produse alimentare peste cele oferite prin programul zilnic de

198
hrănire oferit de penitenciar, sau obiecte de uz personal (haine,
aparatură electronică, materiale de igienă personală, etc.).
De asemenea legea permite persoanelor private de libertate
să dețină în contul personal sume de bani cu care pot efectua
cumpărături săptămânal în limita prevederilor legale de la
unitățile de alimentație publică din incinta penitenciarului.
În aceste condiții, apare inevitabil o discrepanță între
bunurile pe care le poate avea o persoană privată de libertate
căutată de membri de familie și cu posibilități financiare și o
persoană privată de libertate necăutată de familie și fără
posibilități financiare.
Existența acestei discrepanțe, nu justifică în nici un fel
săvârșirea infracțiunii de furt, însă nu se exclude posibilitatea
comiterii.
Comiterea unei astfel de infracțiuni între persoanele
private de libertate, ar demonstra însă lipsa eficienței activității
de reeducare prin care se încearcă tocmai convingerea celor
care au comis infracțiuni și în special furturi, să se abțină de la
astfel de fapte și să se preocupe de procurarea bunurilor
necesare în mod licit.
În penitenciar, procurarea de bunuri în mod licit se poate
face prin prestarea unei munci pe baza căreia primește pe lângă
zile câștig în vederea realizării fracției de pedeapsă care îl ajută
la liberarea condiționată și sume de bani din care poate la
rândul lui să-și cumpere orice dorește.
De aceiași manieră pot fi avute în vedere și posibilitatea
comiterii infracțiunilor de tâlhărie, înșelăciune, distrugere și
altele.
Infracțiuni contra autorității.
Elementele constitutive ale infracțiunilor contra autorității
sunt cel mai ușor de realizat, ținând cont de comportamentul
preponderent agresiv al celor care ispășesc o pedeapsă
privativă de libertate.

199
 Infracțiunea cea mai des întâlnită în mediul penitenciar
este ultrajul.
Prin natura obligațiilor de serviciu, lucrătorul de penitenciar
este funcționar public cu statut special173, care își desfășoară
activitatea în condiții ce implică autoritatea publică, activitate
ce presupune un ridicat grad de pericol și riscuri.
În îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, comportamentul
lucrătorului de penitenciar trebuie să fie echilibrat și echidistant
față de toate persoanele private de libertate.
Acest lucru nu este înțeles de o parte dintre persoanele
private de libertate și atunci reacționează, uneori chiar violent
față de personalul penitenciarului, sau față de membri de
familie ai acestora în scopul de a intimida lucrătorul să-și
îndeplinească corect și legal atribuțiunile de serviciu.
Practica penitenciară a demonstrat că astfel de fapte se
comit destul de frecvent, uneori fiind „provocate” și de atitudinea
și comportamentul cadrelor împotriva cărora se manifestă.
Atitudinea refractară față de cadrele de penitenciar de
cele mai multe ori este cunoscută de personal și se dispun

173
Art.3 din Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 *** Republicată privind
Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională
a Penitenciarelor:
(1) Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din
funcționari publici cu statut special, al căror statut este reglementat de
prezenta lege, denumiți în continuare funcționari publici cu statut special, și
din personal contractual.
(2) Statutul special al funcționarilor publici din sistemul administrației
penitenciare este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică
îndatoriri și riscuri deosebite.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul public cu statut
special este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor
stabilite prin lege. În exercitarea misiunilor de pază, escortare și supraveghere a
persoanelor private de libertate, precum și în alte situații temeinic
justificate, funcționarul public cu statut special poate folosi, în condițiile
legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare. Autoritatea funcției nu
poate fi exercitată în interes personal.
200
măsuri sporite de atenție atunci când se interacționează cu
astfel de persoane.
Infracțiuni contra înfăptuirii justiției.
Infracțiunea cea mai frecvent comisă din această
categorie este infracțiunea de evadare.
Evadarea constituie una din infracțiunile grave ce se pot
comite de către persoanele private de libertate și presupune
părăsirea în mod voit a locului unde era legal reținut sau
deținut.
Evadarea se poate comite după o pregătire temeinică și
folosirea unor mijloace ajutătoare, chiar folosirea unor arme,
sau poate fi săvârșită spontan ca urmare a unor breșe apărute în
sistemul de pază și supraveghere.
Motivele evadării sunt din cele mai diferite, uneori chiar
bizare (voiam să îmi văd casa), dar care îl determină să
părăsească locul de deținere chiar în condițiile în care cunoaște
urmările faptei sale.
Infracțiunea de evadare este considerată și în cazul
neprezentării la locul de deținere după perioada de părăsire a
locului de deținere (învoire în familie), sau părăsirea locului de
muncă din afara locului de deținere.
Cuantumul pedepsei ce se aplică pentru comiterea
infracțiunii de evadare se deosebește de toate celelalte pedepse
întrucât: „pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se
adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data
evadării174”.
De asemenea în urma evadării, persoana respectivă este
introdusă în categoria persoanelor cu grad ridicat de risc pentru
mediul penitenciar iar regimul de executare al pedepsei va fi
schimbat în regim de maximă siguranță.
*
* *

174
Art.285, alin.4 din Codul penal
201
 În perioada executării unei pedepse privative de libertate,
condamnații pot comite și alte fapte de natură penală cum ar fi:
darea de mită, cumpărarea de influență, șantaj, amenințare,
infracțiuni privind regimul substanțelor toxice sau halucinogene,
deținerea de droguri de mare risc și multe altele.
Am exemplificat numai câteva pentru a scoate în relief
faptul că persoanele chiar lipsite de libertate ca urmare a
comiterii unor fapte ce au condus la luarea acestei măsuri, au
tendința în continuare de a comite infracțiuni, iar rolul
penitenciarului și al centrelor de educare și de deținere este
tocmai acela de a modela sau schimba radical comportamentul
acestora pentru reinserția socială.

12.2.2. Fapte de natură penală ce pot fi comise de

personalul de penitenciare

Personalul care lucrează în unitățile Administrației Naționale

a Penitenciarelor se grupează în două mari categorii:
a) personal care lucrează direct cu persoanele private de
libertate;
b) personal auxiliar, care nu intră în contact nemijlocit
cu persoanele private de libertate.
Indiferent din ce categorie face parte întregul personal
este predispus la comiterea de fapte de natură a avea legătură
cu serviciul.
Personalul este supus la presiuni atât din partea
persoanelor private de libertate cât și din partea membrilor de
familie ai acestora, care încearcă orice acțiune de natură a ajuta
într-un fel sau altul pe cel privat de libertate.
Pe de altă parte trebuie avut în vedere mediul de „la
marginea civilizației” în care lucrează funcționarii din penitenciar.
De asemenea nu trebuie uitat faptul că persoanele private
de libertate duc la rândul lor o muncă asiduă permanentă de a-i
„perverti ” pe lucrătorii de penitenciar la normele lor de valori,
care de fapt i-au adus în penitenciar.
202
 Faptul că petrec aproape toată viața în acest mediu
„contaminat” al societății, este de natură a influența și viața și
comportamentul lucrătorului de penitenciar.
În acest sens, personalul este format și pregătit să reziste
tentațiilor și să își îndeplinească sarcinile de serviciu conform
prevederilor legale.
Practica penitenciară a demonstrat că deși se iau măsuri
continue de pregătire, există și cadre de penitenciar care sub
mirajul dobândirii de averi ilicite sau din dorința de epata în
fața altora, care au sau nu legătură directă cu persoanele private
de libertate, „reușesc” să treacă de partea infractorilor sau se
transformă ei înșiși în infractori.
Pentru edificare vom enumera câteva din categoriile de
infracțiuni ce pot fi comise de lucrătorii de penitenciare:
infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale,
infracțiuni contra libertății persoanei, infracțiuni contra
patrimoniului, infracțiuni de corupție, și altele prevăzute în legi
speciale.
Din practica penitenciară cele mai des întâlnite infracțiuni
comise de cadrele de penitenciar sunt luarea de mită și introducerea
de telefoane mobile în penitenciar pentru persoanele private de
libertate.
Cele două infracțiuni menționate anterior sunt comise ca
urmare în principal a acțiunii membrilor de familie ale
persoanelor private de libertate, care așa cum precizam mai sus
depun toate eforturile pentru a mijloci relațiile cu persoanele pe
care le au în penitenciar recurgând chiar la oferirea de mită
(uitând că și darea de mită este o infracțiune), numai din
dorința ca protejatul său să o „ducă mai bine”.
A rezista atâtor presiuni din interiorul dar și din exteriorul
penitenciarului este un act de mare responsabilitate, curaj și
demnitate din partea lucrătorilor de penitenciar, iar procentul
majoritar de funcționari publici cu statut special corecți,
definesc caracterul acestora.

203
 Bibliografie

1.Legislație internă

1. Constituția României
2. Legea 286/2009 privind Codul penal cu modificările și
completările ulterioare
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală cu
completările și modificările ulterioare
4. Codul penal din 1865
5. Codul penal din 1968
6. Legea nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările și completările ulterioare
7. Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea
Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal
8. Hotărârea nr. 157/2016 din 10 martie 2016 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal
9. Legea 23/1969 privind executarea pedepselor
10. Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și
funcționarea sistemului de probațiune
11. Hotărârea nr. 1079/2013 din 11 decembrie 2013 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii
nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului
de probațiune
12. Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 *** Republicată privind
Statutul funcționarilor publici cu statut special din
Administrația Națională a Penitenciarelor:

204
13. Decretul lege nr.6/1990 pentru abolirea pedepsei cu
moartea, pentru modificarea și abrogarea unor prevederi
din Codul penal și alte acte normative
14. Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de
soluționare a petițiilor
15. Legea nr. 19/1990 pentru aderarea României la Convenția
împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante.
16. Hotărârea guvernului nr. 652 din 27 mai 2009 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Justiției
17. Hotărârea guvernului nr. 756 din 12 octombrie 2016 pentru
organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației
Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii
Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Justiției
18. Regulamentul de organizare și funcționare a unităților
penitenciare din 21 mai 2012
19. Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C din 5 februarie 2010
pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind
condițiile de cazare a persoanelor private de libertate
20. Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 443/2016 din 24 mai 2016, privind
aprobarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor
pe baza Sistemului de creditare a participării la activități și
programe educative, de asistență psihologică și asistență
socială, activități lucrative, precum și la prevenirea
situațiilor de risc
21. Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr.468/2016 privind conținutul setului de
produse igienico-sanitare pus la dispoziția persoanelor
private de libertate cu ocazia primirii în locurile de deținere
din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
22. Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 467/2016 privind cazarmamentul

205
 asigurat persoanelor private de libertate aflate în locurile
de deținere din subordinea Administrației Naționale a
Penitenciarelor
23. Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 488/2016 privind procedura de
distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de
petiționare și a dreptului la corespondență de către
persoanele private de libertate aflate în locurile de deținere
din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
24. Decizia directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr. 470/2016 a directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor, privind procedura
de lucru pentru programarea prealabilă a vizitei

2. Legislație internațională

1. Carta ONU
2. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
3. Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de
Adunarea generală a ONU la 10 septembrie 1948
4. Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale
5. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20
noiembrie 1989
6. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice
(19 decembrie 1966)
7. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților
și recomandările referitoare la acesta, aprobat prin rezoluția
nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Consiliul Economic și
Social
8. Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu
privire la administrarea justiției pentru minori (Regulile de
la Beijing), aprobat prin – Rezoluția 40/33 din 29 nov.
1985 a Organizației Națiunilor Unite

206
9. Recomandarea comitetului de miniștri ai statelor membre,
referitoare la regulile penitenciare europene rec(2006)2
(Adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11 ianuarie
2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a Miniștrilor
Delegați)
10. Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea
unor măsuri neprivative de libertate (regulile de la Tokyo
11. Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor
supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare
(ONU).
12. Dezvoltarea măsurilor alternative la detenție pentru minori
în România

3. Lucrări de specialitate

1. I. Pascu, V. Dobrinoiu, T. Dima, M. A. Hotca, C. Păun, I.

Chiș, M. Gorunescu, M. Dobrinoiu, Noul cod penal
comentat, partea generală, ediția a II-a, Editura Universul
juridic, 2014
2. Gh. Costache, Penologie, Editura Sitech, Craiova, 2006
3. I. Chiș, Drept execuțional penal, Editura Universul Juridic,
2013
4. A. Bălan, E. Stănișor, M. Mincă, Penologie, Editura Oscar
Print, 2002
5. P. Zidaru, Drept execuțional penal, Editura Edit Press
Mihaela, București 1997
6. V. Florea, L. Florea, Dreptul execuțional penal, Editura
Arc, Chișinău, 1999
7. G. Călinescu, C. V. Drăghici, Drepturile persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate, Editura
Sitech, Craiova, 2007
8. G. Florian, Fenomenologie penitenciară, Editura Oscar
print, București, 2003
9. C. Diaconu, Drept penitenciar-partea generală, Ed .M
Duțescu, Craiova 2001
207
10. Gh. Nistoreanu, Gh. Costache, Elemente de criminologie,
Editura Sitech, Craiova 2005
I. Poenaru, Pedeapsa cu moartea pro sau contra ? Editura
Lumina Lex. București 1994
11. A. T. Moldovan, Munca persoanelor condamnate, Editura
Monitorul Oficial, București 1999
12. O. Brezeanu, Minorul și legea penală Editura All Beck,
București 1998
13. V. Bârsan, Închisorile noastre. Etapa 98. Editura Pythagora,
București 1998
14. Colectiv din cadrul Penal Reform International, Serviciul
în folosul comunității, Ghid practic, Bucharest 2001
15. O. Drîmba – Istoria culturii și civilizației vol. I, Ed.
Științifică si Enciclopedică, București 1985

4. Site-uri internet

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/04/dispozitii
le-privitoare-de-inchisorile-publice-in-moldova-iasi-1856/
http://www.stiucum.com/drept/istoria-dreptului/Organizarea-
obstei-satesti-nor44146.php
http://www.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol6/cap4.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/1852
https://dexonline.ro/definitie/penitenciar/347175
https://dexonline.ro/definitie/penitenciar/1016972
http://anp.gov.ro/documents/10180/0/Situatia+Detinutilor+Pe+
Durata+De+Pedeapsa%2C%20Stare+De+Recidiva%2C%20Inf
ractiuni+Si+Varsta+la+30.01.2017.pdf/dceba2e5-1ed4-4ac0-
9d91-95dd2cf5764b

208