PROIECT LA ADMINISTRAȚIE

CONSULARĂ

2021
 PROIECT
Relațiile consulare și funcțiile consulare

2021
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................... 2

1. Relatiile consulare…………………………………………………………………... 5
1.1. Notiune................................................................................................................... 7
1.2. Stabilirea relatiilor consulare.............................................................................. 7
1.3. Incetarea relatiilor consulare.............................................................................. 8
2. Funcțiile consulare....................................................................................................... 9
2.1. Notiune ………………………………………………………………………….. 9
2.2. Înființarea oficiilor consulare..............................................................................
2.3. Încetarea funcțiilor consulare.............................................................................. 10

CONCLUZII................................................................................................................ 38

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................... 40

1
 INTRODUCERE

Dreptul Consular este acea parte a dreptului international public care reprezinta totalitatea
normelor si regulilor care reglementeaza relatiile consulare dintre state, organizarea si functionarea
oficiilor consulare, precum si cele care se refera la statutul juridic al oficiilor consulare si a
personalului acestora.
Această definiție descriptivă cuprinde, de fapt, trei mari caracteristici :
- normele generale care guvernează relațiile consulare în general;
- regulile si normele care privesc organizarea si funcționarea oficiilor consulare;
- normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare si a personalului lor,
- respectiv, imunitățile și privilegiile consulare.
Din punct de vedere istoric, relatiile si activitatea consulara au aparut înainte de activitatea
diplomatica, pentru ca, din momentul în care au început sa se dezvolte relatiile comerciale si
oamenii au început sa calatoreasca în alte tari, unii dintre ei stabilindu-si chiar resedinte într-o alta
tara, au aparut probleme legate de statutul lor, de protectia lor si de promovarea intereselor lor în
tarile în care traiau.
Relatiile consulare constituie un sistem de legaturi complexe si multiple,care implica relatii
pasnice si vointa de colaborare si ,de asemenea ,o deosebita incredere reciproca.La baza relatiilor
consulare stau elemente care tin de interese politico-juridice generale,cat si cele care sunt de esenta
activitatii consolare-asigurare protectiei si asistentei consulare.

Deosebirea fundamentala care exista între activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare
este aceea ca, în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principala, promovarea intereselor
statului acreditant si a institutiilor sale în tarile în care sunt acreditate, oficiile consulare reprezinta
acea parte a serviciului exterior al unei tari care se ocupa, pe lânga aceste aspecte, si de protejarea si
reprezentarea intereselor cetatenilor din tara respectiva în strainatate.

Relaţiile consulare au fost definite ca fiind raporturile care se nasc între două state, din
faptul că pe teritoriul unui stat se exercită funcţii consulare de către organe ale altui stat.

Relaţiile consulare pot să existe, însă, independent de cele diplomatice şi pot continua în
cazul ruperii acestora.

Stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor consulare este întemeiată, în esenţă, pe interese specifice

ale statului trimiţător, ale cetăţenilor săi în domeniile economic, comercial, maritim, social şi altele,
pe recunoaşterea de către dreptul internaţional a unor drepturi de suveranitate personală referitoare
la cetăţenii proprii, pe recunoaşterea obligaţiei statului de reşedinţă de a acorda străinilor drepturi
subiective destul de apropiate de cele ale propriilor cetăţeni şi pe dreptul statului trimiţător de a
exercita protecţia cetăţenilor săi în străinătate.

Normele privind relaţiile consulare şi activitatea oficiilor consulare au fost codificate prin
Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare. Din multe puncte de vedere aceasta este
paralelă şi urmează mutatis mutandis prevederile Convenţiei din 1961 privind relaţiile diplomatice.
2
În acest context menţionăm şi Convenţia europeană privind funcţiile consulare din 1967, încheiată
în cadrul Consiliului Europei. A fost concepută ca o codificare regională şi se referă doar la
funcţiile consulare, considerânduse că materia privilegiilor şi imunităţilor consulare este
reglementată prin Convenţia din 1963.

Această Convenţie reprezintă atât o cristalizare a normelor de drept cutumiar existente, cât
şi, din unele puncte de vedere, o dezvoltare progresivă a dreptului internaţional.

Convenţia din 1963 reprezintă dreptul cutumiar în materia relaţiilor consulare.

Prevederile Convenţiei de la Viena sunt considerate, pentru viitor, un standard minimum sub
care nu se poate coborî.

1. Relatiile consulare

2.1.Relaţiile consulare şi dreptul consular

Dreptul consular, ca o parte a dreptului internaţional, reprezintă totalitatea normelor şi regulilor

care reglementează relaţiile consulare, organizarea şi funcţionarea oficiilor consulare, statutul juridic al
oficiilor consulare şi al personalului acestora. 1
Astfel, la 24 aprilie 1963, a fost adoptată, Convenţia cu privire la relaţiile consulare. 2

1
Ion Anghel, op.cit., 2011, pag. 691

2
Convenţia a intrat în vigoare în anul 1967. România a ratificat Convenţia prin Decretul Consiliul de Stat Nr. 481/1971,
publicat în Buletinul Oficial nr.10 din 28 ianuarie 1972.
3
 Cu toate că există această convenţie generală, dreptul internaţional cutumiar continuă să
reglementeze aspectele care nu cad sub autoritatea convenţiei (aşa după cum se menţionează în
preambulul convenţiei).

Cu toate acestea între relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare există şi unele deosebiri
esenţiale:3
- Relaţiile diplomatice sunt relaţii de reprezentare politică generală, pe când relaţiile consulare
sunt relaţii specializate şi localizate;
- Misiunile diplomatice sunt acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful de
stat, ministrul afacerilor externe) iar oficiile consulare sunt în raporturi directe cu autorităţile locale ale
statului de reşedinţă;
- Organele consulare (oficii, posturi) şi personalul acestora se află în subordinea misiunilor
diplomatice ale statelor lor din statul de reşedinţă.
Subiectele relaţiilor consulare pot fi numai statele.
Capacitatea statelor de a numi consuli, de a înfiinţa oficii consulare, de a accepta primirea de
consuli şi de a aproba înfiinţarea de oficii consulare ale altor state poartă denumirea de „drept de
consulat”. Ca şi dreptul de legaţie, dreptul de consulat, pe baza acordului reciproc poate fi: drept de
consulat activ, ca drept de a înfiinţa posturi consulare şi drept de consulat pasiv, ca drept de a aproba
înfiinţarea (de a primi) posturi consulare.
Oficiile consulare se pot înfiinţa numai dacă s-au stabilit relaţii consulare şi în baza unei
convenţii consulare. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământul lor reciproc.
Acordul de voinţă pentru stabilirea de relaţii consulare poate fi expres sau tacit, dar în toate cazurile,
sigur (cert), în ceea ce priveşte existenţa lui.
Relaţiile consulare există, de la data când a avut loc actul prin care ele au fost stabilite sau de la orice
dată convenită de părţi.

1.1.Notiune

Relaţiile consulare4 se stabilesc între două state. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din
acordul încheiat în acest scop de cele două state 5. Se poate ca, în lipsa obiecţiei unuia dintre cele
două state care convin să stabilească relaţii diplomatice, stabilirea relaţiilor diplomatice să implice
şi stabilirea relaţiilor consulare6. De altfel, se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini
consulare. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe
teritoriul celuilalt.În esenţă, statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice, în
această sferă, principiul reciprocităţii. Statele pot, în conformitate cu dreptul consular, să instituie
reciproc, în relaţiile bilaterale, tratamente favorabile7.
Pe plan european, reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca
funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul
propriu8.
3
Ibidem, pag. 300-301

4
Diaconu, Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, Vol.Iii,2005, București, P. 356
5
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 că:,, Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin
consimţământ reciproc,,
6
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 alin(2),, Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor
diplomatice între două state implică, dacă nu există o indicaţie contrară, consimţământul pentru stabilirea de relaţii
consulare.
7
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 72 alin (2),,… nu vor fi considerate ca discriminatorii … b)
acordarea reciprocă, prin cutumă sau prin acord, a unui tratament mai favorabil…,,
8
Convenţia europeană privind funcţiile consulare prevede în art. 44,, … Nici o Parte Contractantă nu poate
pretinde,invocând prezenta Convenţie, ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii
a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite,,
4
 Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care
au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să se realizeze prin consimţământ mutual şi ca şi din acest
domeniu să excludă discriminarea.
Ca primă urmare, relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar
impune relaţiile consulare altui stat, câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale.
În legătură cu a doua urmare, statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei
discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state, dacă de
pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al
statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. De altfel, statele îşi pot trata posturile
consulare reciproc asemănător, potrivit convenţiilor bilaterale9.
Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice 10, a ordinii
juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă, de fapt coexistenţa pe acelaşi
teritoriu a două ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor
străini.

Prin expresia "relatii consulare",intelegem raporturile stabilite intre doua state,ca urmare a
exercitarii functiilor consulare de catre organele acestora.In acceptiunea lor cea mai larga,relatiile
consulare constituie forma pe care relatiile dintre doua state o imbraca ,pentru a ajunge la existenta
pe terioriul unuia dintre cele doua state,a unor organe speciale al celuilalt stat,cu menirea de a
exercita functii consulare.
In Comentariul de la Proiectul de conventie pentru codificarea dreptului consular(art.2),se
precizeaza ca prin expresia "relatii consulare",trebuie sa se inteleaga raporturile care se nasc intre
doua state din faptul ca functiile consulare sunt exercitate de catre organe ale unui stat pe teritoriul
altui stat.
Definitiile prezentate suscita insa,anumite rezerve cat priveste rigoare lor stiintifica ,pentru ca se
ridica problema daca existenta pe teritoriul statului de resedinta a organelor consulare ale statului
trimitato constituie conditia sine qua non a stabilirii relatiilor consulare;existenta relatiilor consulare
nu se confunda cu aceea a oficiilor consulare.
In aceasta constructie logica ,ar fi posibil sa afirmam ca in lipsa unor oficii conulare,nu ar exista
relatii consulare,chiar si atunci cand doua state le-au stabilit formal si expres,printr-un acord
international,ceea ce este eronat.
Sau ca in ipoteza in care doua state au incheiat o conventie prin care se prevede,printre altele,si
infiintarea de consulate s-ar putea sustine ca nu exista relatii consulare,pentru ca oficiile consulare
nu au fost inca infiintate.
Pornind de la rationamentul mentionat,s-ar ajunge la concluzii absurd,intrucat ar trebui sa
acceptam ideea ca misiunile diplomatice exercita functii consulare,cu toate ca nu exista relatii
consulare.
Ion Anghel afirma ca principala greseala care se face este aceea a confundarii relatiilor consulare
cu existenta organelor care le concretizeaza,pentru ca daca existenta consulatelor reprezinta
modalitatea principala de materializare ,lipsa consulatelor nu exclude totusi existenta relatiilor
consulare.
Pentru a evita confuzia dintre relatiile consulare,ca relatii intre state si diferitele raporturi care se
9
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 72. Nediscriminarea alin( 1). În aplicarea dispoziţiilor acestei
convenţii, statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. Alin (2). Totuşi, nu vor fi considerate ca discriminatorii
a) faptul că statul de
reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii, întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare
în statul trimiţător; b) faptul că statele îşi acordă reciproc, prin cutumă sau prin acord, un tratament mai favorabil decât
cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 73 alin (1).
Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi
la aceste acorduri. Alin (2). Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri
internaţionale care să confirme, să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de
aplicare.
10
Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea, 2000, p.156
5
stabilesc intre autoritatile statului de resedinta si organele consulare cu ocazia infiintarii lor,a
acordarii protectiei si asistentei consulare,precum si a oricarei activitati 11oficiale desfasurate de
catre aceste organe,ar trebui sa definim relatiile consulare ca relatii ce sestabilesc intre statele care
au convenit sa colaboreze intre ele in domeniul consular.

1.2 Sabilirea relatiilor consulare

Stabilirea relatiilor consulare are loc , in virtutea si prin acordul intervenit intre statele in cauza.
In Conventia de la Viena pentru codificare dreptului codificar(1963) ,acest principiu
fundamental se gaseste formulat astfel:”Stabilirea relatiilor consulare intre state se face prin
consimtamant reciproc”.Prevederea consfinteste,asadar,caracterul indinsepnasbil si peremtoriu al
acordului ca baza juridica a stabilirii relatiilor consulare caci nu pot exista relatii consulare ,in cazul
in care lipseste acest consimtamant,convergent,in acest sens.
Rangul de act,esentialmente,conventional decurge din considerente atat de principiu,cat si de
ordin practic.
Astfel relatii consulare sunt raporturi care se stabilesc intre anumiti subiecti ai dreptului
international-statele;or,atata vreme cat statele sun subiecti egali,din punctul de vedere al dreptului
international si intrucat orice fel de raporturi pe care le stabilesc, sunt rezultat al acordului de vointa
al acestora,este firesc ca si relatiile consulare sa se instituie in acelasi mod, fara a face exceptii.Prin
urmare principiul egalitatii suverane care se aplica in relatiile dintre state are drept consecinta ca
stabilirea relatiilor consulare nu constituie si nici nu poate constitui un act unilateral al unui stat,de a
impune crearea unor asemenea raporturi,ci un act al statelor insesi,un act de vointa concertata al
acestora.
Din punct de vedere practic,scoaterea actului de stabilire a relatiilor consulare de sub controlul
statelor ar conduce la creare unor surse de dispute si neintelegeri continue care ar genera ,fie o
imposibilitate,fie o instabilitate in desfasurarea activitatii consulare;o activitate consulara
desfasurata pe teritoriul unui stat,fara consintamantul acestuia,echivaleaza cu un act de ingerinta in
treburile acestui stat,cu nesocotirea suveranitatii lui.
Acordul de vointa pentru stabilirea de relatii consulare poate fi expres sau tacid dar in toate
cazurile,sigur(cert),in ceea ce priveste esenta lui.Acordul este expres sau formal in cazul in care
statele respective convin in mod direct la stabilirea de relatii consulare(acordul in cauza
mentioneaza in mod efectiv acest lucru);este tacit sau implicit,in cazul in care acordul cu privire la
stabilirea de relatii consulare rezulta din situatii create de catre cele doua state si care nu ar putea fi
explicate altfel.Notificarea de catre un stat a intentiei sale de a infiinta un consulat sau propunerea
ca un consulat al unui stat tert sa indeplineasca functii consulare in numele sau si acceptarea de
catre statul de resedinta a propunerilor reprezinta un exemplu in acest sens.
Din punctul de vedere al modului de exprimare acordul de vointa pentru stabilirea de relatii
consulare poate fi incorporat ori existenta lui poate fi dedusa dintr-o serie de acte care sunt
opozabile statelor in cauza.Astfel se poate inscrie acordul de stabilire a relatiilor consulare intr-o
conventie sau intr-o dispozitie cuprinsa intr-un tratat de comert si navigatie,intr-un acord de stabilire
sau intr-un acord de prietenie si colaborare.In aceste cazuri exista o stipulatie care consacra acordul
statelor in cauza si de aceea spunem ca acordul este 12incheiat in mod expres si formal.
In alte cazuri insa acordul de stabilire a relatiilor consulare poate imbraca forma simplificata a
unui schimb de note prin care partile au convenit sa trimita si sa primeasca consuli.
In fine,consimtamantul reciproc la stabilirea relatiilor consulare poate fi prezumat si dedus din
11
1. Anghel,Ion.M,Drept diplomatic si consular,Ed.a 2.a,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2002 pp 719,725

12
1. Anghel,Ion.M,Drept diplomatic si consular,Ed.a 2.a,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2002 pp 725-726

2. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/RELATIILE-CONSULARE43992.php
6
anumite comportamente sau imprejurari .Un asemenea exemplu ni-l ofera insasi Conventia de la
Viena pentru codificarea dreptului consular,care stipuleaza “Consimtamantul dat pentru stabilirea
de relatii diplomatice intre doua state implica,daca nu exista o indicatie contrata,consimtamantul
pentru stabilirea de relatii consulare”.
In literatura de specialitate s-a considerat ca textul in cauza luat ad litteram ar crea o oarecare
nedumerire deoarece exista o anumita autonomie a relatiilor consulare fata de relatiile
diplomatice(lucru confirmat de incheierea unei conventii consulare separate de cea care priveste
relatiile diplomatice)si este posibil ca intre doua state,sa existe –pentru o anumita vreme-numai
relatii diplomatice ,dar sa nu exista totusi relatii consulare.In plus,apare o anumita rezerva cat
priveste oportunitatea de a obliga un stat sa faca cunoscuta vointa sa de a nu avea relatii consulare
cu un stat cu care intretine relatii diplomatice.
Relatiile consulare exista de la data cand a avut loc actul prin care ele au fost stabilite sau de la
orice data convenita de parti.Prin urmare nu are relevanta din acest punct de vedere daca partile au
trecut sau nu la infiintare reciproca de consulate sau daca acestea functioneaza.Desigur infiintarea
de consulate poate fi o urmare fireasca,dar nu obligatorie,pentru ca modalitatile de exercitare a
functiilor consulare sunt multiple si statele urmeaza sa decida care dintre acestea este cel mai
potrivit.Nu mai putin infiintarea de consulate confirma existenta relatiilor consulare.

1.3 Modul de incetare a relatiilor consulare

Încetarea relaţiilor lor consulare poate avea loc din mai multe motive, cel mai adesea ca urmare
a voinţei suverane a statului parte sau ca urmare a dispariţiei statului, prin ocupaţie totală sau prin altă
modalitate ori, mai rar, în situaţii de conflict armat.
Ruperea relaţiilor diplomatice nu determină în mod automat şi încetarea relaţiilor consulare.

Incetarea relatiilor consulare poate avea loc pe diferite cai:ca urmare a disparitiei uneia din
conditiile de existenta a raportului juridic respectiv (disparitia subiectului de drept international in
urma transformarilor ce se pot produce –unirea intr-o federatie,divizarea, etc )sau prin actul de
vointa al uneie dintre statele in cauza de a face ca aceste relatii sa inceteze .In literatura s-a sustinut
ca ostilitatile intre doua state nu desfiinteaza,relatiile consulare;totusi in zilele noastre statele in
cauza recheama,revoca agentii consulari si incredinteaza consulilor un stat neutru grija de a proteja
interesele cetatenilor sai.
Incetarea relatiilor consulare prin actul de vointa al uneia dintre parti trebuie sa fie intotdeauna
un act expres si neechivoc pentru ca efectele pe care le antreneaza sunt dintre cele mai
grave.Tocmai de aceea daca exista o prezumtie de stabilire a relatiilor consulare,nu exista in schimb
si o prezumtie de incetare a lor .Relatiile consulare pot continua si dupa ruperea relatiilor
diplomatice;deoarece ratiunile pentru existenta celor doua categorii de relatii nu sunt identice ci
numai se interfereaza,este posibil ca in lipsa relatiilor politice formale (diplomatice) sa existe
anumite interese a caror salvgardare sa se faca pe calea mentinerii de relatii consulare.Cu toate
acestea in practica statelor acest lucru nu s-a intamplat prea des si aceasta intrucat s-a considerat ca
daca inceteaza relatiile diplomatice(care reprezinta totul in relatiile dintre cele doua state)dispar in
mod automat si cele consulare(care constituie o parte);de aceea ruperea relatiilor diplomatice era de
obicei insotita si de ruperea relatiilor consulare.
Cu toate acestea in practica statelor acest lucru nu s-a intamplat prea des si aceasta intrucat s-a
considerat ca daca inceteaza relatiile diplomatice,dispar in mod automat si cele consulare;de aceea
ruperea relatiilor diplomatice era,de obicei,insotita si de ruperea relatiilor consulare.Regula
consacrata la Viena a fost totusi urmata intr-o serie de cazuri cand relatiile consulare au fost retinute
,desi cele diplomatice au fost rupte,iar alteori relatiile consulare au fost mentinute in fapt.13

13
. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/RELATIILE-CONSULARE43992.php

5.Mazilu,Dumitru,Diplomatia.Drept dilomatic si consular,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2003

7
2. Funcțiile consulare
Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice.
Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. Postul consular îşi exercită
funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă 14. Spre
deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional, funcţiile consulare se
realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător, pe teritoriul statului de reşedinţă a postului
consular, atât cât admite ordinea juridică a acestui stat15.
Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul
acreditar, în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare
ale statului trimiţător în statul de reşedinţă16.
Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor
juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la
legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat
în străinătate.
Atribuţiile funcţionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la
relaţiile consulare. Postul consular îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară.
Pentru derogare de la această regulă, este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care
postul consular a fost constituit, anume de consimţământul statului de reşedinţă care admite că
împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei.
Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă
circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă. Este posibil ca un post consular să exercite
funcţiile consulare nu doar în numele statului trimiţător, ci şi în numele unui alt stat. În acest scop
este nevoie de extinderea acordului consular bilateral iniţial, prin care postul consular a fost
constituit, întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar modificarea preconizată,
precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună. Pentru realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie
neapărat de constituirea de posturi consulare, întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie
exercitate de misiunile diplomatice.
Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular, pe care le poate exercita şi ambasada.
În ambasadă se poate organiza o secţie consular. Ambasada li se adresează, în vederea exercitării
funcţiilor consulare,după uzanţe, autorităţilor de stat sau locale. Se poate ca statul trimiţător să-i
încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. Mai mult, se poate ca funcţionarul
consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. Această
prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional17.
Competenţele şi responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale
interne ale statului trimiţător. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de
consimţământul statului de reşedinţă, astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia
statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini
ai statului trimiţător18.

14
Anghel, Ion, M., Dreptul consular, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,p.99
15
Diaconu Ion, op. cit., 2003,p.162; Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea,
2000, p.156
16
Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea, 2000, p.156-157
17
Anghel, Ion, M., Dreptul consular, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,p.209
18
Năstase Dan, op. cit, p. 272
8
 Funcţiile consulare sunt, pe de o parte, prerogativele, în statul de reşedinţă, ale postului
consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi, pe de altă parte,
substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine
pe teritoriul propriu19. Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt
prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi
(privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă.
În general, se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri
în sfera politică. Cu toate acestea, sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant.
Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite, în 1963, şi Consiliul Europei, în 1967, au
crezut de cuviinţă, în privinţa funcţiilor consulare, să acorde întâietate protejării intereselor statului
trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia, precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. Această funcţie are
caracter politic evident. Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de
reşedinţă are caracter politic. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor
amicale dintre cele două state ar
fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie consular. Indiscutabil este şi caracterul
politic al funcţiei consulare de informare , foarte asemănătoare cu funcţia diplomatică de
informare20.

Funcţiile consulare reprezintă totalitatea atribuţiilor pe care le au oficiile consulare şi personalul

acestora. Ele constituie conţinutul relaţiilor consulare, substanţa şi raţiunea lor de a fi. În Convenţia din
1963 se identifică următoarele funcţii consulare: 32

32 Ibidem, art. 5
- protejarea intereselor statului trimiţător şi ale conaţionalilor săi, persoane fizice sau juridice, în
statul de reşedinţă, în limitele admise de dreptul internaţional;
- favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între cele două
state şi promovarea relaţiilor amicale între ele;
- informarea prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice,
culturale şi ştiinţifice din statul de reşedinţă, prin rapoarte către guvernul statului trimiţător şi prin
oferirea de informaţii persoanelor interesate;
- eliberarea paşapoartelor şi a documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, vize şi
alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să se deplaseze în statul trimiţător;
- acordarea de ajutor şi asistenţă, cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, conaţionali;
- să acţioneze în calitate de notar, de ofiţer de stare civilă şi în alte funcţii similare, precum şi în
funcţii administrative, în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se opun;
- apărarea intereselor succesorale ale cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice şi juridice,
de pe teritoriul statului de reşedinţă, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
- apărarea intereselor minorilor şi incapabililor conaţionali, în mod deosebit în ceea ce priveşte
instituirea tutelei sau curatelei, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;
- reprezentarea conaţionalilor sau luarea măsurilor de asigurare a reprezentării lor în faţa
instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă, în conformitate cu legile acestuia,
inclusiv adoptarea de măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor şi intereselor propriilor cetăţeni când,
datorită absenţei lor sau din altă cauză, nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele;
- transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare sau efectuarea de comisii rogatorii în
conformitate cu acordurile internaţionale sau, în lipsa acestora, în orice mod compatibil cu legislaţia
statului de reşedinţă;
- controlul şi inspecţia vaselor maritime, navelor fluviale care au naţionalitatea statului
trimiţător, aeronavelor înmatriculate în acest stat, precum şi a echipajelor lor în conformitate cu legile şi
regulamentele statului trimiţător; 31

19
Anghel, Ion, M., Dreptul consular, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,p.194
20
Anghel Ion M., op.cit., 1978, p. 210-213
9
 - acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor arătate mai sus, precum şi echipajelor acestora;
- exercitarea altor funcţii consulare pe care statul trimiţător le încredinţează oficiului consular,
dar care nu sunt interzise de legislaţia statului de reşedinţă, sau la care acesta nu se opune, sau care sunt
menţionate în acordurile internaţionale în vigoare, între cele două state.

Înfiinţarea oficiilor consulare

Exercitarea funcţiilor consulare se face, fie de către organe specializate, înfiinţate în acest
scop, denumite oficii sau posturi consulare, fie de misiunile diplomatice.

În ceea ce priveşte misiunile diplomatice, funcţiile consulare fac parte din atribuţiile de
ansamblu de reprezentare în statul primitor. Desigur, misiunea diplomatică trebuie să notifice
ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă numele şi calitatea diplomatului investit cu
exercitarea de funcţii consulare, având în vedere efectele juridice ale actelor îndeplinite de acesta,
inclusiv pe teritoriul acestui stat (legalizări de acte, de semnături, acordarea de vize etc.).

Deschiderea unui oficiu consular pe teritoriul statului de reşedinţă nu poate avea loc decât
cu consimţământul acestuia.

Stabilirea unui oficiu consular prezintă aspecte specifice, care presupun consimţământul
expres al statului de reşedinţă. Astfel, dacă sediul misiunii diplomatice este, de regulă, în capitala
de reşedinţă, misiunea având atribuţii pe întreg teritoriul acestuia, oficiul consular are competenţe
limitate la o parte a teritoriului, denumită circumscripţie consulară, iar sediul său se stabileşte într-
un oraş din această circumscripţie. Atât întinderea circumscripţiei consulare, cât şi sediul oficiului
consular se stabilesc cu aprobarea statului de reşedinţă. Tot cu acordul acestuia se stabileşte rangul
oficiului consular: consulat general; consulat; viceconsulat; agenţie consulară.

Obţinerea consimţământului statului de reşedinţă privind deschiderea unui ofici consular,

sediul şi circumscripţia sa reprezintă o normă fundamentală a dreptului internaţional. Este o normă
cu caracter general, vizând atât consulatele de carieră, cât şi pe cele onorifice.

Personalul oficiilor consulare

Potrivit Convenţiei de la Viena din 1961, prin expresia: ”membrii oficiului consul ” se
înţelege funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii.

În funcţie de natura sarcinilor lor, Convenţia de la Viena distinge patru categorii de

personal:

10
 - şeful oficiului consular, persoana însărcinată să acţioneze în această calitate;

- funcţionarii consulari, persoanele însărcinate cu exercitarea funcţiilor consulare, inclusiv

şeful oficiului consular;

- angajaţii consulari, persoanele angajate în serviciile administrative sau tehnice al unui

oficiu consular;

- membrii personalului de serviciu, persoanele afectate serviciului casnic al unui oficiu

consular.

Şeful serviciului consular desfăşoară o activitate de reprezentare, dar îndeplineşte împreună

cu ceilalţi funcţionari consulari funcţiile consulare propriu-zise. Şefii oficiilor consulare pot fi:
consuli generali, viceconsuli şi agenţi consulari. Acestea sunt şi gradele sau rangurile consulare.

Convenţia de la Viena prevede că, în lipsa unui acord explicit asupra efectivului oficiului
consular, statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el
ca fiind rezonabile şi normale, ţinând seama de circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia
consulară şi de nevoile oficiului în cauză.

Potrivit Convenţiei de la Viena, numirea şi admiterea oficiilor consulare reprezintă un act în

care trebuie să se întâlnească voinţa ambelor state, deşi numirea este un act intern, al organului
competent al statului trimiţător, căci persoana şefului oficiului consular trebuie să fie agreată de
statul de reşedinţă.

În cazul şefului oficiului consular, statul trimiţător eliberează persoanei în cauză o patentă
consulară, iar statul de reşedinţă răspunde prin eliberarea unui document numit exequatur. Patenta
consulară este un act oficial, intuitu personae, care trebuie să indice: oficiul consular, categoria
funcţionarilor consulari căreia îi aparţine persoana numită (consul de carieră sau onorific); clasa
consulară din care face parte (consul general, consul etc.); sediul oficiului consular şi circumscripţia
acestuia. Patenta emană de la un organ central al statului trimiţător, de regulă, de la guvernul sau
ministrul de externe al acestuia.

Exequaturul este, de asemenea, un act formal prin care şeful oficiului consular este admis de
către statul de reşedinţă să-şi exercite funcţiile consulare în această calitate. Este un act al
guvernului statului de reşedinţă, care confirmă evenimentele menţionate în patenta consulară, îl
autoriză să exercite funcţiile consulare încredinţate şi ordonă sau cere autorităţilor locale să-l
recunoască în această calitate şi să faciliteze exercitarea funcţiilor sale.

11
 Exequaturul este obligatoriu pentru exercitarea funcţiilor consulare; Convenţia de la Viena
prevede că şeful oficiului consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul. El
poate fi admis provizoriu să exercite funcţiile consulare, în aşteptarea eliberării exequaturului;
aceste funcţii pot fi exercitate cu titlu temporar şi de un agent interimar, dacă şeful oficiului
consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul este vacant.

Patenta consulară şi exequaturul conţin elemente care nu pot fi modificate decât prin acord
între două state, de regulă, prin eliberarea unei noi patente şi a unui nou exequatur.

Statul de reşedinţă este liber să acorde ori să refuze exequaturul şi nu este obligat să-şi
motiveze refuzul.

Având în vedere importanţa acordată patentei şi exequaturului, ca acte oficiale provenind de

la cele două state, Convenţia de la Viena prevede că fiecare stat este liber să hotărască dacă va
stabili sau va admite agenţii consulare girate de agenţi consulari care nu sunt desemnaţi ca şefi de
oficiu consular de către statul trimiţător; în cazul în care sunt admise astfel de agenţii, condiţiile în
care vor funcţiona, ca şi privilegiile şi imunităţile agenţilor consulari, sunt stabilite prin acord între
statul trimiţător şi cel de reşedinţă.

Convenţia de la Viena prevede că statul trimiţător poate numi conform voinţei sale pe
membrii personalului consular (alţii decât şeful oficiului consular); acelaşi regim şi pentru numirea
angajaţilor consulari şi a membrilor personalului de serviciu al oficiului consular, singura deosebire
este că nu se prevede cerinţa consimţământului statului de reşedinţă pentru a-i numi dintre cetăţenii
săi sau ai unui stat terţ, aşa cum se prevede pentru funcţionarii consulari.

Încetarea funcţiilor consulare, potrivit Convenţiei de la Viena, are loc îndeosebi prin:

a) notificarea statului trimiţător către statul de reşedinţă despre încetarea funcţiilor unui
membru al oficiului consular;

b) notificarea statului de reşedinţă către statul trimiţător că el nu mai consideră persoana în

cauză ca membru al personalului consular.

c) declararea unui funcţionar consular ca persoană non grata sau a unui alt membru al
personalului consular ca inacceptabil;

12
 d) declararea ca inacceptabilă a unei persoane, numită membru al unui oficiu consular,
înainte de ajunge pe teritoriul statului de reşedinţă sau înainte de a intra în funcţie la oficiul
consular.

CONCLUZII
Odata cu aparitia relatiilor comerciale,cu inmultirea calatoriilor de pe teritoriul unui stat pe
teritoriul altui stat,cu schimbarea resedintelor,trebuiau sa existe reglementari care sa promoveze
interesele celor in cauza,sa existe reguli care sa le protejeze statutul sis a le ofere protective,iar in
vederea satisfacerii acestor nevoi au venit relatiile consulare dintre statele in cauza.

In opinia mea,relatiile consulare vin sa intareasca inca o data egalitatea si nevoia de cooperare
dintre state.
Din prisma faptului ca relatiile dintre state nu sunt relatii de suveranitate,ci de cooperare,putem

13
afirma ca si intre relatiile consulare dintre state exista acelasi raport:de cooperare.
Practic,stabilirea relatiilor consulare dintre doua state nu face altceva decat sa vina in ajutorul
intereselor cetatenilor celor doua subiecte de drept international
In acest secol in care societatea a ajuns sa fie atat de diversificata,populatia sa calatoreasca atat de
mult,resedintele sa fie schimbate din ce in ce mai frecvent,relatiile consulare ofera stabilitate si un
bun mers al nevoilor cetatenilor in cauza.

Dreptul diplomatic cuprinde toralitatea normelor juridice ce guvernează statutul organelor

diplomatice sau altfel spus totalitatea regulilor de drept internațional care fac referire la organizarea,
sarcinile, comtetența și staturul organelor pentru relațiile externe.
Dreptul diplomatic este definit în literatura de specialitate21 ca fiind o ramură a dreptului
internațional public ce are ca obiect normele și practica care reglementează relațiile externe ale
statelor și ale altor subiecte de drept internațional. Într- o altă accepțiune 22 dreptul diplomatic este
definit ca fiind aceea parte a dreptului internațional ce stabilește regulile practicii relațiilor externe
ale statelor între ele, ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea,
funcționarea și statutul juridic, precum și desfințarea organelor internaționale23.
Procesul de codificare a dreptului diplomatic a evoluat diferit cu privire la diferitele domenii
de activitate diplomatică, astfel24:
- Diplomația la nivel înalt;
- Diplomația forurilor internaționale;
- Activitatea serviciilor diplomatice și consulare.
Diplomaţia îşi are originea în trecutul îndepărtat în convenţiile teritoriale şi de bună credinţă
ce existau uneori chiar şi în rândul animalelor. Noţiunea de diplomatţe derivă din vechiul cuvânt
grecesc ―diplo, în traducere ―dublez25. Aceasta a însemnat acţiunea de redactare a diplomelor sau
a actelor oficiale în două exemplare, dintre care unul era dat ca scrisoare de împuternicire trimişilor,
iar celălalt se păstra la arhivă. Purtătorul unui astfel de dublet se numea diplomat, iar activitatea
desfaşurată de el, diplomaţie. Preluat de la grecii antici, cuvântul a intrat în vocabularul politicii
diplomatice moderne. Dintre multiplele definţtii ale diplomaţiei, considerată de unii artă, de alţii
stiinţă, ne oprim asupra acelei conform căreia diplomaţia este ştiinţa raporturilor şi intereselor dintre
state sau arta de a concilia interesele popoarelor între ele, deci într-un sens restrâns, ştiinţa sau arta
negocierii.
Diplomaţia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizaţia a fost capabilă să-l inventeze pentru a
veghea ca relaţiile internaţionale să nu mai fie guvernate de forţă deoarece războiul ca mijloc de
rezolvare a litigiilor internaţionale nu este practic si nici lipsit de primejdii. În Dicţionarul Oxford se
cosideră că diplomaţia reprezintă conducerea relaţiilor internaţionale prin negicieri, metode prin
care aceste relaţii se reglementează, la aceasta participând ambasadorii şi trimişii. În sens riguros26,
diplomaţia nu este o ştiinţă aşa cum este matematica, după cum nu se poate preciza nici cât este de
aproape de domeniul artei. De menţionat că in multe definiţii nu sunt folosite simultan termenii de
ştiinţă şi artă. În domeniul practicii se intâlnesc atât rigoarea ştiinţifică cât şi arta diplomatului.
Trebuie înţeles faptul că diplomaţia este o activitate care serveşte şi asigură buna funcţionare a
relaţiilor internaţionale, fiind menită să creeze cele mai bune condiţii pentru ca aceste raporturi să se
desfaşoare normal. Deşi unii autori consideră că diplomaţia se ocupă şi de raporturile ostile ale
statelor, în definirea diplomaţiei trebuie pornit de la caracterul paşnic al acţiunii. Ca disciplină,
diplomaţia poate fi considerată ca având principii determinate întrucât are la bază anumite noţiuni
21
Anghel, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,p. 6
22
Barston, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London and New York, 1998,p.81
23
Cahier, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Genève, Libraire E. Dro, Paris, Libraire Minard, 2-ième
édition, 1964,p.197
24
Năstase, Dan, op.cit, p. 30
25
Mazilu, Dumitru, Diplomaţia. Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 49
26
Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Drept internaţional public,Hyperion XXI, Bucureşti, 1993, p. 59
14
având şi un obiectiv precis şi distinct, şi anume de a regla raporturile existente între state. Între
elementele care alcătuiesc definiţia diplomaţiei, conceptul de ―stat trebuie legat de adjectivul
―suveran. Nu se poate recunoaşte o activitate diplomatică în sensul propriu al cuvântului între state
care se află în relaţii de subordonare, deci care nu sunt caracterizate de principiul egalitaţii
suverane. Conceptul de diplomaţie27 este echivalent cu cel de dialog. Diplomaţia ca metodă este
opusă războiului şi in general politicii de forţă. Flexibilitatea este esenţa diplomaţiei, respectiv
căutarea unor soluţii reciproc acceptabile. Din perspectivă ştiinţifică, diplomaţia are ca obiect
studierea relaţiilor politice sau juridice ale diverselor state, precum şi a intereselor care le generează.
Ca artă28, diplomaţia are ca obiect administrarea afacerilor internaţionale, ceea ce implică
aptitudinea de a ordona şi conduce negocierile politice.Diplomația reprezintă arta de a atrage
simpatii pentru ţara ta şi de a o înconjura de prietenii care să-i protejeze independenţa, precum şi de
a reglementa pe cale paşnică diferendele internaţionale 29. Diplomația este în acelaşi timp tehnica
răbdătoare care guvernează dezvoltarea relaţiilor internaţionale.
Arta şi ştiinţa au şi ele convenţiile lor, regulile lor şi, în egală măsură, constrângerile lor. Cu
toate acestea, aspectul de ritual al activităţilor diplomatice au frapat întotdeauna observatori politici
şi de marele public. Se ignoră astfel faţa nevăzută a acţiunilor întreprinse pentru apărarea interesului
naţional. În timp ce statele, guvernele şi organizaţiile internaţionale acţionează şi-şi confruntă
interesele în cursul evenimentelor internaţionale, diplomaţii care le reprezintă, făcând uz de metode
tradiţionale care le permit să-şi confrunte fără pasiune instrucţiunile, caută împreună soluţii
armonioase, făcând parte dreaptă intereselor şi -dacă este cazul- amorului propriu. Nu greşim dacă
susţinem că diplomaţia este o artă specială care nu se confundă, nici prin obiect, nici prin metode cu
alte activităţi umane şi, ca atare, are nevoie de specialişti care să se consacre cu pasiune şi dăruire
totală acesteia - diplomaţii30.
Pentru multe persoane, diplomaţii promovează obiectivele guvernului lor prin stratageme
subtile şi cu o disimulare rafinată, înşelându-şi interlocutorii: şefi de stat, miniştri, colegi. Adesea se
repetă cu plăcere şi cu un aer serios de glumă şi anume că "diplomatul este un om cinstit care minte
în serviciul ţării sale"31. Desigur, aceasta este doar o glumă, care îşi păstrează…. actualitatea32.
Diplomația în înțelesul său de activitate de purtare a rapoartelor unui stat cu un alt sta sau
grupuri de state, prin mijloace ori căi oficiale, prezintă o multitudine de funcții, care pot fi
sintetizate astfel33:
- Reprezentarea
- Aplicarea și înfăptuirea politici externe a statului
- Protecția intereselor statului și ale cetățenilor statului respectiv
- Negocierea
- Observarea și informarea
- Protejarea relațiilor interstatale
Cuvântul ,,missio,, provine din limba latină și se referă la acțiunea trimiterii. Misiunea
reprezintă treaba încredințată unei persoane, sarcina cu care este învestită o persoană, calitatea ce i
se atribuie unei persoane spre a o îndeplini. Misiunea poate fi și funcție, dar și rolul, precum și
totalitatea activitățlor specific rolului sau funcției34.
Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenți diplomatici, demnitari și funcționari ai
statului. După rangul agenților diplomatici, există misiuni diplomatice la înalt nivel și misiuni
diplomatice auxiliare.

27
Mazilu, Dumitru, Diplomaţia. Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 49
28
Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Drept internaţional public,Hyperion XXI, Bucureşti, 1993, p. 59
29
Năstase, Dan, op.cit, p. 79
30
Mazilu, Dumitru, Dreptul internaţional public, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 355
31
Mazilu, Dumitru, Diplomaţia. Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 257
32
Mazilu, Dumitru, op.cit, 2001, p. 360
33
Anghel Ion,Drept diplomatic şi consular,Ed.Universul Juridic,Bucureşti,2011, p. 78
34
Năstase, Dan, op.cit, p. 45
15
 Misiunile diplomatice la înalt nivel sunt misiuni ale șefului de stat, șefului de guvern și ale
ministrului de externe, precum și ale înlocuitorilor lor, înfăptuitori ai relațiilor politice cu
străinătatea.
Misiunile diplomatice auxiliare, care include și misiunile consulare, reprezintă misiunile
celor ce exercitp diplomația ca și profesie.
Se pare că literatura de specialitate este de accord că misiunea diplomatică este fie ,,temporară,,
fie ,, permanentă,,35.
Funcțiile misiunii diplomatice reprezintă îndatoririle principale ale celor incluși în misiunea
diplomatică. Pe plan juridic, funcțiile misiunile diplomatice apar, ca și, obligații și drepturi ale
diplomaților.
Imunitățile diplomatice constituie tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor
diplomatice și personalului acestora, exprimat prin exceptarea de la jurisdicția penală și civilă a
acestui stat.
Imunitățile diplomatice sunt prevăzute în trei categorii36, astfel:
a. imunitatea de jurisdicție;
b. inviolabilitățile;
c. exceptarea de la obligație de a depune ca martor.
Privilegiile diplomatice reprezintă garanţia necesară împotriva obstacolelor şi a presiunilor diverse.
Scopul lor principal este să ușureze contactele în cadrul amplu al dezvoltării relaţiilor şi cooperării
dintre state. Nu ar fi cu putinţă constituirea misiunilor diplomatice, în primul rând realizarea funcţiei
lor de reprezentare, fără acordarea de privilegii.
Privilegiile diplomatice reprezintă esenţa statutului diplomatic, al regimului juridic propriu
diplomaţiei37, al misiunilor diplomatice, al celor care desfăşoară activitate diplomatică, al
reprezentanților diplomatici şi al tuturor membrilor misiunilor diplomatice.
Privilegiile diplomatice38 reprezintă drepturile pe care statul străin le acordă misiunilor
diplomatice şi personalului acestor misiuni în vederea îndeplinirii funcţiilor diplomatice. Toate
privilegiile diplomatice se acordă şi se concretizează în condiţiile în care misiunea diplomatică are
obligaţia de a respecta legile şi uzanţele statului pe teritoriul căruia funcţionează. Privilegiile se
aplică în condiţiile în care privilegiaţii respectă legea statului privilegiator. Validitatea privilegierii
depinde de respectarea de către statul privilegiat şi de reprezentanţii lui a legii statului privilegiator.
Misiunilor diplomatice li se asigură practic şi totodată symbolic exercitarea funcţiei de reprezentare,
acordându-li-se dreptul de a utiliza, în activitate, drapelul şi stema statului care le-a constituit.
Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar; este constituită pentru a exercita funcţia
de reprezentare a statului şi, eventual, încă una sau alte câteva funcţii specifice, în vederea
îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul
pe teritoriul căruia funcţioneză. Misiunea ad hoc este denumită şi misiune specială.
Dreptul consular este acea parte a dreptului internațional public care reprezintă
totalitatea normelor și regulilor care reglementează relațiile consulare dintre state, organizarea și
funcționarea oficiilor consulare, precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare
și a personalului acestora.
Această definiție descriptivă cuprinde, de fapt, trei mari caracteristici :
- normele generale care guvernează relațiile consulare în general;
- regulile si normele care privesc organizarea si funcționarea oficiilor consulare;
- normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare si a personalului lor,
- respectiv, imunitățile și privilegiile consulare.

35
Mazilu, Dumitru, op.cit, 2003, p. 239
36
A se vedea art. 29-41 din Convenția de la Viena din anul 1961 privind misiunile diplomatice
37
Anghel Ion, 1984,p.457
38
Năstase, Dan, op.cit, p.55
16
Relaţiile consulare39 se stabilesc între două state. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din acordul
încheiat în acest scop de cele două state40. Se poate ca, în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state
care convin să stabilească relaţii diplomatice, stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea
relaţiilor consulare41. De altfel, se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare. Au
relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe teritoriul
celuilalt.În esenţă, statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice, în această sferă,
principiul reciprocităţii. Statele pot, în conformitate cu dreptul consular, să instituie reciproc, în
relaţiile bilaterale, tratamente favorabile42.
Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice 43, a ordinii juridice a
statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă, de fapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a
două ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini.
Postul sau oficiul consular44 este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu
consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare.
Postul consular este o „misiune diplomatică permanentă”45, adică o misiune căreia la înfiinţare nu i
se determină durata de funcţionare, scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind
întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale.
Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice.
Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. Postul consular îşi exercită
funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă 46. Spre
deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional, funcţiile consulare se
realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător, pe teritoriul statului de reşedinţă a postului
consular, atât cât admite ordinea juridică a acestui stat47.
Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul
acreditar, în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare
ale statului trimiţător în statul de reşedinţă48.
Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor
juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la
legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat
în străinătate.
Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept diplomatic ne impediatur
officium, iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin, aplică principiul egalităţii
suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a coopera şi de a avea relaţii amicale
durabile49.

39
Diaconu, Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, Vol.Iii,2005, București, P. 356
40
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 că:,, Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin
consimţământ reciproc,,
41
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 2 alin(2),, Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor
diplomatice între două state implică, dacă nu există o indicaţie contrară, consimţământul pentru stabilirea de relaţii
consulare.
42
Convenția cu privire la relațiile consulare prevede în art. 72 alin (2),,… nu vor fi considerate ca discriminatorii … b)
acordarea reciprocă, prin cutumă sau prin acord, a unui tratament mai favorabil…,,
43
Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea, 2000, p.156
44
Diaconu, Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, Vol.Iii,2005, București, P. 356
45
Năstase Dan, op.cit., p. 258
46
Anghel, Ion, M., Dreptul consular, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978,p.99
47
Diaconu Ion, op. cit., 2003,p.162; Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea,
2000, p.156
48
Chebeleu, Traian, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Universităţii din Oradea, 2000, p.156-157
49
Idem , p. 333
17
 BIBLIOGRAFIE

1. Anghel,Ion.M,Drept diplomatic si consular,Ed.a 2.a,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2002

18
2. Mazilu,Dumitru,Diplomatia.Drept dilomatic si consular,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2003

3. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/RELATIILE-CONSULARE43992.php

4. .http://facultate.regielive.ro/cursuri/stiinte-politice/dreptul-consular-drept-559.html

5. http://www.dreptonline.ro/legislatie/conventia_viena_relatiile_consulare.php

1. Anghel, I. M., Răspunderea În Dreptul Internaţional, Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1998

2. Anghel, Ion M., Drept Diplomatic Şi Consular, Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1996
3. Anghel, Ion, M., Dreptul Consular, Editura Ştiinţifică Şi Enciclopedică, 1978
4. Anghel, Ion M., Dreptul Diplomatic. Relaţiile, Privilegiile Şi Imunităţile Diplomatice,
Editura Ştiinţifică Şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
5. Anghel, Ion M., Dreptul Diplomatic. Diplomaţia Ad-Hoc Şi Diplomaţia Multilaterală,
Editura Ştiinţifică Şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987
6. Barston, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London And New York,
1998
7. Cahier, Philippe, Le Droit Diplomatique Contemporain, Genève, Libraire E. Dro, Paris,
Libraire Minard, 2-Ième Édition, 1964
8. Căpăţână, O., Regimul Juridic Al Persoanelor Juridice Străine În România, Editura
Academiei, Bucureşti, 1969
9. Chebeleu, Traian, Dreptul Diplomatic Şi Consular, Editura Universităţii Din Oradea, 2000
10. Constantinescu, Mihai, Deleanu, Ion, Iorgovan, Antonie, Muraru, Ioan, Vasilescu, Florin,
Vida, Ioan, Constituţia României –Comentată Şi Adnotată, Bucureşti, 1992
11. Couve De Murville, Maurice, [Contribuţie] În Romain Gary, Écrivain- Diplomate, Colloque
Du 2 Février 2002, Ministère Des Affaires Étrangères, Sous La Direction De Mireille
Sacotte, Coorganisation: Anne Simon, Paris, 2003
12. Couve De Murville, Maurice, Une Politique Étrangère (1958-1969), Plon, Paris
13. Demetrescu, Camil, Note-Relatări, Ediţie Îngrijită De Nicolae C. Nicolescu, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2001
14. Deutsch, M., Soluţionarea Unui Conflict: Procese Constructive Şi Distructive, Yale
University Press, New Haven, Connecticut, 1973
15. Diaconu, Ion, Tratat De Drept Internaţional Public, Volumele I, Ii, Iii, 2002, 2003, 2005
16. Djuvara, Mircea, Teoria Generală A Dreptului (Enciclopedia Juridică), Drept Raţional,
Izvoare Şi Drept Pozitiv, Editura All, Bucureşti, 1995
17. Duculescu, Victor, Călinoiu, Constanţa, Duculescu, Georgeta, Constituţia României –
Comentată Şi Adnotată, Lumina Lex, [1998]
18. Duculescu, Victor, Călinoiu, Constanţa, Duculescu, Georgeta, Crestomaţie De Drept
Constituţional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
19. Duculescu, Victor, Continuitate Şi Discontinuitate În Dreptul Internaţional, Editura
Academiei Române, 1982
20. Duculescu, Victor, Diplomaţia Secretă, Casa Europeană, Bucureşti, 1992
21. Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Drept Internaţional Public, Hyperion Xxi, Bucureşti,
1993
22. Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Dreptul Tratatelor, Editura „Continent Xxi”,
Bucureşti, 1995
19
 23. Ecobescu, Nicolae, Duculescu, Victor, Drepturile Şi Obligaţiile Fundamentale Ale Statelor,
Editura Politică, 1976
24. Fuerea, Augustin, Drept Comunitar European. Partea Generală, All Back, Bucureşti, 2003
25. Hitchins, Keith, Millin, Miodrag, Relaţii Româno-Americane 1859-1901, Documente
Diplomatice Şi Consulare, Redacţia Publicaţiilor Pentru Străinătate „România”, Bucureşti,
2001
26. Maliţa, Mircea, Diplomaţia. Şcoli Şi Instituţii, Editura Didactică Şi Pedagogică, Bucureşti,
1970
27. Maliţa, Mircea, Teoria Şi Practica Negocierilor, Editura Politică, Bucureşti, 1972
28. Marcu, Viorel, Diaconu, Violeta, Drept Comunitar General. Tratat, Lumina Lex, Bucureşti,
2002
29. Marcu, Viorel, Drept Internaţional Comunitar, Ediţia A Ii-A Revăzută Şi Adăugită, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2001
30. Mathijsen, Pierre, Compendiu De Drept European, Ediţia A 7-A, Editura Club Europa,
[Bucureşti], 2002
31. Mazilu, Dumitru, Diplomaţia. Drept Diplomatic Şi Consular, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2003
32. Mazilu, Dumitru, Dreptul Internaţional Public, Lumina Lex, Bucureşti, 2001
33. Mazilu, Dumitru, Teoria Generală A Dreptului, Ediţia A Ii-A, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001
34. Mazilu, Dumitru, Tratat Privind Teoria Şi Practica Negocierilor, Lumina Lex, Bucureşti,
2002
35. Popa, Nicolae, Teoria Generală A Dreptului, Universitatea Bucureşti, Facultatea De Drept,
Bucureşti, 1992
36. Ruzié, David, Droit International Public, 14e Édition, Dalloz, Paris, 1999
37. Titulescu, Nicolae, Documente Diplomatice, Editura Politică, Bucureşti, 1967

42 Ibidem,
Ion Anghel, Dreptul diplomatic şi dreptul consular, Editura Universul Juridic, 2011.
- Ion Anghel,Dreptul taratelor, Editura Lumina lex,2002.
- G. R. Berridge, Diplomacy: Theory and Practice, Third edition, Published by Palgrave, Basingstoke,
2005.
- Ion Diaconu,Drept internaţional public, editura Lumina lex, 2007.
- Mazilu Dumitru, Tratat privind teoria şi practica negocierilor, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
- Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Ed. Şansa SRL, 1997.

20