UNIVERSITATEA “ DUNĂREA DE JOS” din GALAȚI”

FACULTATEA DE DREPT ȘTIINȚE

JURIDICE ȘI POLITICE

DREPTUL MĂRII

DISCIPLINA: DREPTUL INTERNAȚIONAL

STUDENT : AVRAM MARIAN, GR I

AN UNIVERSITAR
2022-2023
 INTRODUCERE

Dreptul mării este una dintre cele mai importante ramuri ale dreptului internațional,
permițând soluționarea diferendelor inter-statale în conformitate cu interesele nționale ale
Statelor de coastă. Astfel, dreptul marii a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru
soluționarea statutului flotelor militare pe timp de război, dar și pentru soluționarea unor aspecte
de interes major în domeniul pescuitului și navigației maritime comerciale, în timp de pace.

Dreptul mării a permis soluționarea unor problematici de mare importanță pentru

umanitate, în special în ceea ce privește exploatarea și explorarea resurselor zonei maritime
internaționale, considerată patrimoniu comun al umanității; ale marii teritoriale si zonei contigue;
ale platoului continental; ale zonei economice exclusive; cu alte cuvinte, o serie de aspecte legate
de pescuit și de conservarea resurselor vii ale mării, de protecția mediului marin și de activitățile
de cercetare științifică a oceanului.

Un aspect foarte important este faptul că dreptul marii, reglementând o serie de aspecte
privind folosirea judicioasă a resurselor mărilor și oceanelor în folosul umanitatii, constituie o
bază solidă pentru dezvoltarea socio-economică a Statelor de coastă, cu toate cî în acest proces
sunt implicate atat State de coasta puternic dezvoltate și industrializate cât și State mai putin
dezvoltate.

Odată cu scăderea influenței romanilor în Mediteraneană aceasta a fost preluată de catre

bizantini și, ulterior, de musulmani. La începutul Evului Mediu, țările europene erau conectate
doar terestru, dat fiind faptul că navigația era periculoasă și drepturile asupra mării erau impuse
prin forță 1 .

În prezent în comunitatea internațională există un numar mare de acorduri referitoare la

cadrul legal necesar unei reglementări efective a dreptului mării,acestea cuprind un set de
principii multe dintre aceste principii regasindu-se in Conventia Dreptului Marii din 1982.

Acest tratat multilateral furnizează o mare parte a continutului dreptului marii, și va continua
să producă asemenea efecte și pentru viitor.

1
Astfel, unii monarhi englezi ajungeau sa se auto-intituleze “guvernanti ai marii”, precum Edward al III-lea, care isi
obliga supusii sa salute toate navele caci el era “regele marilor”. In aceasta perioada, s a dezvoltat ideea conform
careia resursele din zonele de coasta le apartin Statelor riverane.
 CONVENȚIA DE LA GENEVA DIN 1958

După Prima Conferință a Orgaizației Națiunilor Unite asupra Dreptului Marii, s-au încheiat
patru convenții multilaterale care acopereau diferite aspecte ale dreptului mării. Acestea sunt
cunoscute ca și Convențiile de la Geneva asupra Mării Teritoriale și a Zonei Contigue, asupra
Platoului Continental, asupra Largului Mării și asupra Pescuitului și Conservării Resurselor Vii
din Largul Mări.

Aceste conventii sunt în vigoare și au aplicabilitate general pnetru toate statele care nu sunt
semnatare ale Convenției din 1958 sau a celei din 1982, dreptul relevant este cel cutumiar.

Statele care au participat la prezenta Convenţie, în dorinţa de a codifica regulile de drept

internaţional relative la marea libera,Recunoscând ca dispoziţiile de mai jos, adoptate de
Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite2 asupra dreptului marii, ţinuta la Geneva între 24
februarie - 27 aprilie 1958, sunt în esenta declarative a principiilor stabilite de dreptul
internaţional,Astfel s-a convenit ca:

Art 1: Prin "marea libera" se înţelege acea parte a marii care nu aparţine m ării teritoriale sau
apelor interioare ale unui Stat”

Art 2: Marea libera fiind deschisă tuturor naţiunilor, nici un Stat nu poate în mod legitim sa
pretindă supunerea unei părţi oarecare din aceasta suveranităţii sale. Libertatea marii libere se
exercită în condiţiile determinate de prezentele articole şi alte reguli de drept internaţional.
Pentru Statele riverane sau neriverane, ea include mai ales:
1) libertatea navigaţiei;
2) libertatea pescuitului;
3) liberatatea de a pune cabluri şi conducte petroliere submarine;
4) libertatea de survol.

De precizat este faptul că aceste libertăţi, precum şi alte libertăţi recunoscute de principiile

2
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume.
Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a
constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a cartei organizației
generale ale dreptului internaţional sînt exercitate de toate Statele ţinînd seama în mod raţional
de
interesul pe care marea libera îl reprezintă pentru celelalte State.

CONVENȚIA DE LA MONTEGO BAY (1982)

Convenția asupra dreptului mării din 1982 este unul dintre cele mai cuprinzătoare și complexe
tratate multilaterale semnate vreodată. A intrat în vigoare în forma revizuita (modificată) la 16
noiembrie 1994 iar la 1 ianuarie 2007 avea 53 de parti semnatare, inclusiv Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei de Nord, dar nu si Statele Unite ale Americii. Conventia tratează aproape
toate aspectele referitoare la dreptul mării și doreste să stabilească un cod universal pentru
exploatarea mării și a resurselor marine. Documentul a fost rezultatul a nouă ani de muncă până
la cea de-a treia Conferință a Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării și contine 320 de articole si
9 anexe, plus un acord suplimentar încheiat în 1994. Convenția a fost concepută să opereze ca un
tot unitar și, în acest scop, în cadrul conferinței s-a procedat la adoptarea pe bază de consens și în
consecință nu s-a votat pentru adoptarea articolelor individuale. Conventia este un "contract
global", în mare parte rezultat al unei negocieri intre state cu prioritati diferite.

Convenția de la Montego Bay privind dreptul marilor a stabilit limita maximă a mării
teritorale la 12 mile marine de la linia de baza. Cu toate acestea, pentru a garanta Statele de
coasta impotriva unor potentiale abuzuri si pentru a le acorda celor mai putin dezvoltate o serie
de drepturi economice, legate în special de exploatarea resurselor naturale, acest document
prevede existența unor zone care, deși nu aparțin Statelor, acestea au anumite drepturi suverane
asupra lor, fiind considerate zone maritime cu regim special. Astfel, plecand de la limita
exterioară a mării teritoriale, din punct de vedere al criteriului proprietatii incepe marea libera.
Cu toate acestea, sunt zone marine care reprezinta prelungiri ale teritoriului maritim al unui Stat
suveran, care poate să își exercite drepturile, jursidictia sau controlul exclusiv asupra marii
libere, în condiții diferite însaă de regimul normal al teritoriului acvatic .

Zona contigua : fașia de mare ce se întinde dupa limita exterioară a mării teritoriale, pana la o
distanta de 24 de mile în larg de la liniile de bază, în interiorul careia Statul riveran are
competențe și jurisdicție în domeniul securitătii sanitare, vamale, fiscale de imigrație cât și
pentru pedepsirea de infracțiuni săvârșite pe teritoriul său, spre exemplu În zona sa contiguă,
România, exercită controlul pentru prevenirea și reprimarea încălcărilor, pe teritoriul său, ale
legilor și reglementărilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar și al trecerii frontierei de stat.

Asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat a României, a drepturilor suverane

ale statului român în zona contiguă și în zona economică exclusivă revine Ministerului de Interne
prin Poliția de Frontieră Română și altor instituții abilitate prin lege, în conformitate cu
prevederile legislației în materie.

Platoul continental: continuarea sub apele marii a părtii terestre a acesteia, până la o anumită
adancime – Conventia de la Montego Bay definește prin aceasta fundul mării și subsolul
regiunilor submarine din prelungirea teritoriului, amplasate dupa marea teritorială. Statul are
drepturi suverane exclusive asupra acestuia, în sensul că dacă nu explorează resursele, nimeni nu
o poate face. Prin resurse se inteleg și organismele vii care pastreaza contactul cu fundul mării, în
mod constant.
O definiție mai recentă platoului continental este cea din Convenția asupra dreptului mării, din
1982, care repetând, în general, definiția Convenției de la Geneva, din 1958, aduce ca element
nou stabilirea întinderii platoului continental nu pe baza unui criteriu vertical (înălțimea coloanei
de apă de deasupra lui), ci a unui criteriu orizontal, precizând că el se poate întinde până la limita
externă a marginii continentale, sau până la 200 mile marine de la linia de bază a mării
teritoriale.
Zonele economice exclusive sunt acele zone situate dincolo de marea teritorială, până la o
distanță de 200 de mile marine de la linia de baza, în care Statele riverane au drepturi suverane,
exclusive, de exploatare, explorare, gestiune și conservare a resurselor biologice.

DREPTUL CUTUMIAR, TRATATE BILATERALE ȘI ALTE

TRARATE MULTILATERALE
Pentru a completa cadrul de referință, trebuie să facem referire la dreptul cutumiar, tratatele
bilaterale și alte tratate multilalterale. Precizăm faptul că există și unele norme ale dreptului
cutumiar care nu pot fi reflectate întocmai în textul niciunei convenții nici nu-și datorează
originea în includerea în astfel de texte. Acestea, la fel cu orice cutumă, obligă statele pe calea
obisnuită.
 În al doilea rând, multe state au încheiat acorduri bilaterale care le normalizează relațiile
(legăturile) cu alte state in subiecte de interes comun. Din nou, aceste tratate obligă pe calea
obișnuită.

În al treilea rând, există și alte tratate multilaterale pe lânga convențiile amintite mai inainte.
Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare din 1974 si Convenția
internațională pentru prevenirea poluării de către nave din 1973, care reglementează probleme
specifice sub o "umbrelă" multilaterală. Acestea sunt doar câteva exemple din mulțimea de
tratate multilaterale (și bilaterale) care reglementează exploatarea mării și a resurselor sale. Luate
la modul general acestea au de a face cu probleme specifice sau tehnice și, din acest motiv, acest
capitol se va concentra în principal pe convențiile din 1958 si 1982 și pe cutumele
complementare.

Pe lânga aceste aspecte, statele costiere se găsesc sub obligatia oneroasă de a acorda tuturor
navelor dreptul de "trecere inofensiva". Sub incidenta art. 17 din Convenția din 1982 și art. 14
"navele tuturor statelor" se vor bucura de dreptul de trecere inofensiva prin mările teritoriale,
chiar dacă acest drept poate fi suspendat de statele costiere în cazul în care acest lucru este
esențial pentru securitatea lor (exceptia o constituie faptul ca trecerea inofensiva nu poate fi
suspendată prin stramtorile folosite la navigația internațională.

Prin trecere inofensivă se consideră atat timp cat "nu aduce prejudicii, păcii, ordinii și
securității statului costier", chiar dacă sub incidența art. 19 această definiție este suplimentată cu
o listă de activități care sunt considerate a prejudiciază ordinea și securitatea. Este important de
știut că printre aceste activități se numară "orice activități de pescuit", "orice act menit să strângă
informații de natură să aducă prejudicii apărării sau securității statului costier", "realizarea unor
cercetări sau activități de supraveghere" și "orice altă activitate care nu are importanță directă
pentru trecere". Una peste alta, efectul art. 19 favorizeaza statele costiere prin sporirea
posibilitătilor presupuse ca trecerea sa nu fie inofensiva. Daca trecerea nu este inofensiva, statul
costier va putea face pasii necesari pentru a preveni o astfel de trecere, totusi in cazul navelor de
razboi remediul potrivit este acela de a le cere sa parasească imediat marea teritoriala. Pe langa
faptul ca sunt obligatorii pentru parti, într-o viziune mai largă prevederile acestor tratate
reprezintă drept cutumiar și au fost considerate astfel în mod expres în Declaratia comună a
SUA/URSS asupra trecerii inofensive din 1989.
 Este important de remarcat, ca aceasta clarificare venita din partea a doua state, puteri
maritime, dintre care niciunul nu era parte a Conventiei din 1982 in perioada declaratiei, noteaza
ca "Art. 19 al Conventiei din 1982 stabileste în paragraful 2 o lista cuprinzatoare de activitati
care fac ca trecerea sa nu fie inofensiva".

Poluarea mediului marin și aplicarea normelor de mediu (art. 197-218)

a) Poluarea mediului marin este definită de Convenție ca ”introducerea directă sau indirectă, de
către om, de substanțe sau energie în mediul marin, cu efecte tulburante de natură a vătăma
resursele biologice, fauna și flora marină, a produce riscuri pentru sănătatea omului și pericole
asupra activităților maritime, alterarea calității apei mării prin degradarea valorilor de agrement”
(art. 197).

b) Statele trebuie să asigure aplicarea normelor de mediu, prin instituirea unor obligații specifice
statelor de pavilion, statelor portului și statului costier.

PRINCIPIILE DREPTULUI MĂRII

.[Link] navigaţiei în marea liberă

2. libertatea de survol deasupra mării libere

3. libertatea de a plasa cabluri submarine

4. libertatea pescuitului în marea liberă

5. libertatea de a construi instalaţii artificiale

6. libertatea explorării ştiinţifice

7. utilizarea mării libere doar în scopuri paşnice

8.„dreptul de pavilion” şi libertatea navigaţiei militare

9. imunitatea navelor militare şi aparatelor de zbor

10. acordarea de ajutor suferinzilor pe mare

11. lupta cu vânzarea de sclavi şi pirateria

12. lupta cu traficul ilicit de stupefiante etc.

BIBLIOGRAFIE

Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării

Decizia 98/392/CE privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Organizației
Națiunilor Unite privind dreptul mării și a Acordului privind punerea în aplicare a Părții XI din
aceasta
Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10.12.1982 *)
Convenția de la Geneva 1958
Curs- Considerații privind zonele Maritime cu regim special Lect Dr. Cristina Otovescu

CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................................................2
CONVENȚIA DE LA MONTEGO BAY (1982)......................................................................................4
DREPTUL CUTUMIAR, TRATATE BILATERALE ȘI ALTE TRARATE MULTILATERALE..............5
PRINCIPIILE DREPTULUI MĂRII........................................................................................................7
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................8