Solutionarea Diferendelor Internationale 21-22

Prof.univ.dr.
Jana MAFTEI
6. SOLUŢIONAREA
DIFERENDELOR
INTERNAŢIONALE
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI
SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR

INTERNAŢIONALE
6.1. Noţiunea de diferend internaţional
6.2. Clasificarea mijloacelor de soluţionare a diferendelor
6.3. Mijloace politico-diplomatice de soluţionare paşnică a
diferendelor internaţionale
6.4. Mijloace jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor
internaţionale
6.5. Mijloace paşnice bazate pe constrângere pentru
soluţionarea diferendelor internaţionale
6.6. Rolul organizaţiilor internaționale în soluționarea
diferendelor internaționale

INTERNAŢIONALE
Principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale reprezintă
unul dintre principiile fundamentale al dreptului internaţional.
Mijloacele concrete de rezolvare constituie rezultatul unei îndelungate

evoluţii istorice a relaţiilor dintre state şi a dezvoltării şi perfecţionării
instituţiilor şi normelor de drept internaţional.
Ideea înlocuirii recursului la forţă cu reglementarea paşnică a

conflictelor îşi are originile în antichitate.
“Securitatea şi egalitatea nu pot fi obţinute decât prin constituirea unei

organizaţii sociale, analogă aceleia a statelor, sau federaţiilor de state,
sau cel puţin apropiindu-se în liniile sale mari” (Vladescu Al. Ovidiu))

INTERNAŢIONALE
Necesitatea reglementării paşnice a diferendelor dintre state:
- este susţinută de o -este strâns legată de preocupările ce
vizează:
multitudine de factori şi
procese care acţionează în * excluderea războiului din viaţa
societăţii,
relaţiile internaţionale *interzicerea folosirii forţei şi a
conducând la încordarea ameninţării cu forţa în relaţiile
deosebit de gravă a internaţionale,
*combaterea terorismului internaţional
acestora; (un real pericol împotriva umanităţii).
DIFERENDUL INTERNAŢIONAL – NOȚIUNE
 "un dezacord asupra unei chestiuni de drept

sau de fapt, un conflict de opinii juridice sau de
interese între state".
(vezi hotărârea în cazul Concesiunilor Mavrommatis, CPIJ Recueil, 1924, Seria A, nr.2, p.11)
 Lato sensu = contestaţiile, litigiile, divergenţele
sau conflictele dintre două subiecte de drept
internaţional.

INTERNAŢIONALE
 „Îmi exprim profunda convingere că războiul, niciodată,
dar absolut niciodată, nu va mai însemna rezolvarea unui
conflict – afirma Nicolae Titulescu. În cel mai bun caz,
într-un război victorios se vor schimba numai datele
problemei; nemulțumitul de mâine este substitutul
nemulțumitului de azi. Unui război purtat în numele
dreptății, îi va urma un alt război în numele dreptății. Și
așa mereu fără sfârșit. Cu ce preț? Cu un preț neînchipuit
de mare pe care trebuie să-l plătească toată omenirea
pentru interesele personale ale unuia sau mai multora
dintre membrii săi. Războiul nu se poate îngrădi făcând
legi împotriva lui, ci înlăturând cauzele care îi dau
naștere” (Duculescu V., 2002)
CLASIFICARE
Diferendele internaţionale pot fi clasificate în

două categorii:
DIFERENDE POLITICE – constau ”într- DIFERENDE JURIDICE – au ca obiect,
o opoziție de interese fără contestație de potrivit Statutului Curții Internaționale
drept sau se suprapune unei contestații de Justiție (art. 36, pct.2):
prealabile de drept, o cerere de avantagii, – interpretarea unui tratat;
cu sau fără a susține contrariul, care se – orice problemă de drept
izbește de un refuz sau o rezistență, cel internațional;
puțin parțială, o cerere contestată prin care – existența oricărui fapt care, dacă ar
se urmărește modificarea situației juridice fi stabilit, ar constitui încălcarea
existente, prin invocarea oportunității unei obligații internaționale;
politice, conveniența unilaterală sau – natura sau întinderea reparației
reciprocă, echitatea”. datorată pentru încălcarea unei
obligații internaționale.
DIFERENDELE ȘI ORGANIZAŢIILE
INTERNAŢIONALE
În ce priveşte organizaţiile internaţionale pot apărea
diferende:
 între un stat membru sau mai multe state membre
şi organizaţia respectivă;
 între organizaţie şi funcţionarii săi;
 între diferite organe ale organizaţiei internaţionale;
 între diferite organizaţii internaţionale;
 între organizaţia internaţională şi particulari.

CADRUL CONVENȚIONAL
 Convențiile de la Haga din 1899 și 1907
 Pactul Societății Națiunilor adoptat la Conferința de Pace de la
Versailles
 Protocolul pentru reglementarea pașnică a diferendelor
internaționale; Geneva, 2 octombrie 1924
 Acordul general pentru reglementarea pașnică a diferendelor
internaționale, adoptat de Adunarea Societății națiunilor la 26
septembrie 1928, revizuit și adoptat și de Adunarea Generală a ONU
la 28 aprilie 1949, prin rezoluția nr. 269/III
 Tratatul general de renunțare la război, 27 august 1927 (Pactul
Briand-Kellogg, Paris, 27 august 1928)
 Tratatul interamerican la soluționarea pașnică a diferendelor(Pactul
de la Bogota, 1948)
 Carta ONU: obligaţia statelor de a soluţiona exclusiv pe cale pașnică
diferendele dintre ele ------- principiu fundamental+ pp. interzicerea
recursului la forţă
 Convenția europeană pentru reglementarea pașnică a diferendelor,
29 aprilie 1957 etc.
DIFEREND/SITUAȚIE
 În Carta ONU, dar și în alte documente
internaționale, alături de noțiunea de ”diferend”
este specificată și noțiunea de ”situație”.
 Diferența dintre cele două concepte constă în:
- diferendul reprezintă un dezacord - situația exprimă starea de fapt care ar
declarat între două sau mai multe state cu putea da naștere unui diferend și care, de
privire la un drept, o pretenție sau un regulă, privește mai multe state.
interes;
 Art. 2 din Carta ONU:

„toți membrii organizației vor rezolva diferendele lor
internaționale prin mijloace pașnice, în așa fel încât
pacea și securitatea internațională, precum și
justiția să nu fie puse în primejdie”.
REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE

- PRINCIPII-
 Art.1 Carta (Scopurile organizaţiei):
„să înfăptuiască prin mijloace paşnice şi în
conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului
internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor
sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea
duce la o încălcare a păcii”.
1. principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale,
principiu fundamental aplicabil în materia diferendelor
internaţionale;
 2. principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa,
cu caracter de normă imperativă a dreptului internaţional.
OBLIGAŢII
Să se abţină de la orice act susceptibil de a agrava
situaţia
Respectarea riguroasă a libertăţii părţilor de
alegere a modalităţilor de reglementare paşnică,
care se potrivesc cel mai bine împrejurării şi
naturii diferendului
Obligaţia de a soluţiona orice diferend sau situaţie
pe cale paşnică nu poate fi considerată ca
incompatibilă cu exercitarea suveranităţii statelor;
Diferendele trebuie să fie soluţionate în
conformitate cu principiile de justiţie şi de drept
internaţional.
ALTE PRINCIPII
 Declaraţia Adunării Generale a O.N.U. asupra
principiilor de drept internaţional cu privire la relaţiile
prieteneşti şi de colaborare între state în conformitate cu
Carta O.N.U., adoptată prin Rezoluţia 2625/1970
enumeră şi alte principii aplicabile în materia soluţionării
paşnice a diferendelor internaţionale:
principiul bunei credinţe în relaţiile internaţionale

principiul non-intervenţiei în afacerile interne ale unui alt stat
principiul egalităţii suverane a statelor
principiul drepturilor egale şi al auto-determinării popoarelor
principiul suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a statelor
MIJLOACELE DE SOLUŢIONARE PAŞNICĂ

 Art. 33 al Cartei ONU precizează că mijloacele de
soluţionare paşnică a diferendelor pot fi:
- mijloacele non-jurisdicţionale sau diplomatice:
negocieri, anchetă, mediere, conciliere;
- mijloace jurisdicţionale: arbitrajul şi soluţionarea
judiciară.
 Acestor mijloace li se adaugă procedurile de
soluţionare a diferendelor prin organizaţii
internaţionale sau acorduri regionale:discutarea,
anchetarea, recomandarea, concilierea etc.
MIJLOACE PAŞNICE BAZATE PE CONSTRÂNGERE
 retorsiunea
 represaliile
 ruperea relaţiilor diplomatice

SCOP
 Negocierea, concilierea, arbitrajul şi celelalte

mijloace de soluţionare paşnică a diferendelor
contribuie:
la aplanarea conflictelor internaţionale,
la întărirea cooperării statelor,
la menţinerea păcii în lume.
ajungerea părților în diferend la un compromis negociat, în
mod direct sau prin intermediar
DREPTURI
 Documentele internaționale în materie afirmă
următoarele drepturi ale statelor în aplicarea
principiului rezolvării pe cale pașnică a
diferendelor:
dreptul statelor părți la un diferend la
respectarea suveranității, independenței și
integrității lor teritoriale;
dreptul statelor de a trăi în pace, ca buni vecini;
dreptul statelor părți la un diferend de a alege în
mod liber, prin acordul dintre ele, mijloacele de
soluționare a diferendului.
OBLIGAȚII
 în cursul procesului de reglementare pașnică statele părți la un
diferend internațional și alte state trebuie să se abțină de la orice
act susceptibil de a agrava situația; în perioada reglementării pot
fi luate măsuri conservatorii pentru a împiedica agravarea situației
care să nu aducă atingere statelor;
 reglementarea pașnică a diferendelor este o consecință firească
a suveranității de stat; statele părți la un diferend o acceptă în
mod liber, ele nu pot fi constrânse la aceasta, fiind necesar
consimțământul lor prealabil;
 statele au libertatea de a alege modalitatea sau mijlocul
reglementării pașnice a diferendului;
 statele părți sunt ținute ca prin acțiuni pozitive să folosească cu
bună-credință cele mai adecvate mijloace pentru a conduce la
soluționarea pașnică a diferendului, ca obligație de rezultat,
 diferendele trebuie soluționate în conformitate cu principiile de
drept internațional public, de justiție și de echitate, pentru ca
pacea și securitatea internațională cât și justiția să nu fie puse în
pericol.
MIJLOACE POLITICO-DIPLOMATICE
DE SOLUŢIONARE PAŞNICĂ A
DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE
NEGOCIEREA (TRATATIVELE)
 Constituie cel mai utilizat și, totodată, cel mai vechi mijloc de
soluţionare a diferendelor între state,ce se poate realiza prin
contacte şi tratative între reprezentanţii părţilor sau prin schimburi
de documente.
 Tratativele = „procese competitive desfășurate în cadrul unor
convorbiri pașnice de către una sau mai multe părți, ce acceptă să
urmărească împreună realizarea în mod optim și sigur a unor
obiective, fixate în cuprinsul unei soluții explicite, agreată în comun”
(M. Malita)
 Activitatea de negociere politico-diplomatică ca mijloc de soluționare
a diferendelor internaționale trebuie să aibă în vedere:
luarea în considerare a intereselor tuturor părţilor şi
respectarea poziţiei fiecăreia dintre ele
NEGOCIEREA (TRATATIVELE)
 Rezultatele negocierilor diplomatice purtate

între state s-a concretizat în numeroase
înțelegeri ce au ca obiect reglementarea
diverselor probleme în litigiu. .
 Recurgerea la tratative, la negocieri politico-
diplomatice, purtate cu răbdare, perseverență
şi înaltă răspundere corespunde:
- intereselor statelor respective,
- cauzei păcii şi securităţii internaţionale.
BUNELE OFICII
 acel mijloc de soluţionare paşnică a diferendelor care presupune implicarea
unui terţ pentru a determina părţile în diferend să înceapă sau să reia
tratativele.
 Terțul poate fi :
- organizaţie internaţională
- o personalitate influentă.
 Terţul are rolul:
- de a convinge statele aflate în diferend să rezolve neînţelegerile dintre ele pe
cale paşnică,
-de a le pune în contact sau a restabili contactele între respectivele state
INIȚIATIVA:
- statele aflate în diferend,
- statul/statele care își oferă bunele lor oficii
- organizaţiile internaţionale
- persoanele influente
-Oferta de bune oficii constituie un act de bună voinţă care îşi găseşte temeiul în
dreptul şi obligaţia acestora de a coopera în vederea menţinerii păcii şi securităţii
internaţionale.
BUNELE OFICII
Recurgerea la metoda bunelor oficii este facultativă. Sunt rare situaţiile când statele
acceptă prin tratate anterioare obligativitatea recurgerii la acestea în anumite tipuri
de situaţii prestabilite.
Angajarea acţiunilor concrete de bune-oficii nu se poate face decât dacă părţile
implicate sunt de acord cu folosirea unei asemenea metode şi acceptă oferta ce li se
face.
 În cadrul misiunii sale de bune oficii, terţul bine voitor are o contribuţie
discretă, el neparticipând direct la rezolvarea propriu-zisă a diferendului, ci
propunând doar un teren de înţelegere între statele aflate în dezacord
pentru a le aduce în situaţia să trateze direct, efectuând în acest scop unele
activităţi cum sunt:
- asigurarea condiţiilor pentru realizarea unor comunicaţii şi contacte,
- explorarea unor posibilităţi şi domenii de acord,
- informarea uneia dintre părţi asupra punctelor de vedere ale celeilalte păţi,
- transmiterea unor mesaje,
- punerea la dispoziţie a unor facilităţi de ordin materiale etc. (Malita)
MEDIEREA
 o variantă mai complexă a bunelor oficii ce presupune
acţiunea terţului de a participa la organizarea şi
conducerea negocierilor şi implicarea sa în soluţionarea
pe fond a diferendului prin formularea unor propuneri de
soluţionare.
 Procedura medierii ocupă un loc important în cadrul
mijloacelor de soluţionare paşnică a diferendelor,
îndeplinind funcţii precum:
- încercarea de apropiere a poziţiei părţilor;
- elaborarea unor propuneri pentru soluţionarea
problemelor de fond în litigiu;
- asistarea părţilor la negocieri.
ANCHETA
 Constă în verificarea stării de fapt şi a împrejurărilor care au
condus la apariţia diferendului de către o comisie de anchetă
constituită printr-un acord internaţional încheiat între părţile în
litigiu.
 Comisiile de anchetă au ca scop principal să stabilească faptele şi
să lămurească împrejurările care au provocat diferendul, dar se
pot aborda şi probleme juridice.
 Obiectul principal al comisiilor de anchetă rămâne însă stabilirea
situaţiei de fapt.
 Cea mai amplă reglementare a comisiilor de anchetă se găseşte în
convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907.
 Părţile contractante care nu s-au putut pune de acord pe căi
diplomatice vor institui „în măsura în care împrejurările o
permit”, o comisie internaţională de anchetă.
ANCHETA
 Comisia se alcătuiește pe baza unui acord special între părţile
litigante; în lipsa unei asemenea convenţii fiecare parte va numi
câte doi comisari care împreună vor alege un supraarbitru.
 Comisia lucrează după o procedură contradictorie, în prezenţa
părţilor, care sunt obligate să-i furnizeze toate informaţiile pe
care comisia le socoteşte utile.
 Comisia poate, să se deplaseze la faţa locului şi să administreze
probe (martori, experţi etc.).
 După efectuarea anchetei, comisia deliberează în secret şi
adoptă decizii cu majoritatea membrilor comisiei.
 Rezultatul anchetei este consemnat într-un raport care este
supus părţilor în diferend. Raportul este limitat la constatarea
faptelor şi nu are valoare obligatorie pentru părţi, care sunt
libere să aprecieze dacă îi vor da sau nu urmare.
CONCILIEREA
 presupune constituirea unei comisii prin acordul părţilor
aflate în litigiu;
 procedura concilierii are două faze: ancheta şi concilierea
propriu-zisă, desfăşurată în contradictoriu cu ascultarea
părţilor.
 Funcții :
 elucidarea faptelor, prin cercetarea diferendului sub
toate aspectele; ascultarea părţilor;
 administrarea probelor;
 elaborarea unor soluţii bazate pe concesii reciproce, în
vederea concilierii părţilor.
 Recomandările sau avizele elaborate în procesul aplicării
acestei proceduri au valoare facultativă pentru părţile în
litigiu.
MIJLOACE JURISDICŢIONALE DE
SOLUŢIONARE A DIFERENDELOR
INTERNAŢIONALE
NOȚIUNE
 Mijloacele jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor
internaţionale cuprind procedurile desfăşurate în faţa unor
organe jurisdicţionale permanente sau temporare, create fie
prin tratate internaţionale, fie prin acordul părţilor la litigiu, la
nivel universal sau regional, organe ce sunt abilitate să
rezolve litigiile cu caracter internaţional.
 Unele instanţe au o competenţă generală, altele sunt
specializate într-un anumit domeniu.
 Astfel de instanţe sunt:
— instanţele arbitrale ad-hoc;
— Curtea Internaţională de Justiţie;
— Curtea Europeană de Justiţie;
— Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
ARBITRAJUL INTERNAŢIONAL
 Arbitrajul are un caracter jurisdicţional, deoarece
implică o procedură cu caracter contradictoriu
(procedură contencioasă), care se finalizează printr-o
hotărâre pronunţată de un organ independent faţă de
părţi, hotărâre obligatorie pentru acestea din urmă.
 Potrivit art. 37 al Convenţiei de la Haga din 1907,
recurgerea la arbitraj implică angajamentul de a se
supune sentinţei cu bună credinţă:
„Arbitrajul internaţional are ca obiect rezolvarea
diferendelor dintre state prin judecători aleşi de ele şi
pe baza respectării dreptului”.
ARBITRAJUL INTERNAŢIONAL
 Arbitrajul este o instituţie cunoscută din cele mai vechi
timpuri.
 Obiectul arbitrajului internaţional, definit prin art. 37 din
Convenţia de la Haga din 1907 îl constituie exclusiv
diferendele dintre state, deci nu şi diferendele dintre un
stat şi o organizaţie internațională guvernamentală.
 Nu toate diferendele dintre state pot fi soluţionate prin
arbitraj, ci numai acelea ce pot fi rezolvate prin
aplicarea dreptului, adică acelea izvorâte din
interpretarea tratatelor, din violarea lor, din pagubele
cauzate prin aceste violări, din modul de a le repara.
CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (CIJ)

 Curtea Internaţională de Justiţie a fost creată în 1920, sub forma Curţii
Permanente de Justiţie Internaţională.
 Denumirea actuală a primit-o în 1946.
 Statutul a intrat în vigoare în 1921, iar Curtea a început să funcţioneze în
1922.
 După cel de-al doilea război mondial, a fost revizuit statutului Curţii.
 Potrivit art. 92 al Cartei ONU, Curtea Internaţională de Justiţie a devenit
unul din organele principale ale ONU şi toţi membrii acesteia sunt ipso
facto şi părţi la Statutul Curţii.
 Rolul Curţii este acela de a soluţiona diferendele dintre state şi de a acorda
avize consultative calificate în orice problemă juridică la cererea Adunării
Generale şi Consiliului de Securitate ori a altor organe şi instituţii
specializate ale ONU.
 Orice stat membru în ONU are dreptul de a apela ca parte la jurisdicţia
Curţii. Conform art.34 pct.1 din Statutul Curţii: „numai statele pot fi părţi
în cauzele supuse Curţii”.
 Statele părţi la Statutul CIJ sunt obligate să respecte hotărârile acesteia, în
caz contrar cealaltă parte putându-se adresa Consiliului de Securitate.
CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (CIJ)

 Curtea Internaţională de Justiţie are două categorii de competenţe:
competenţa contencioasă şi competenţa consultativă.
 Conform art.30 al Statutului, "Curtea îşi determină prin regulament
modul în care îşi exercita atribuţiile. Ea îşi stabileşte procedura".
 Procedura în faţa Curţii cuprinde două faze:
 - procedura scrisă - părţile prezintă memoriul şi contramemoriul, şi
replici duplici şi orice alte documente pertinente care să sprijine poziţiile
în conflict.
 - procedura orală - presupune ascultarea eventualilor martori,
pregătirea altor mijloace de probă, pledoariile părţilor. (Niciu M. , Drept
internațional public, 2001, p. 338)
 Limbile de lucru sunt franceză şi engleză.
 Hotărârile CIJ sunt definitive şi obligatorii pentru părţile în litigiu. Ele
se bucură de autoritatea lucrului judecat. În cazul în care una din părţi
nu-şi execută obligaţiile prevăzute de o hotărâre a Curţii, cealaltă parte
poate sesiza Consiliul de Securitate al ONU, care poate face
recomandări sau să decidă asupra măsurile necesare pentru aducerea la
îndeplinire a hotărârii (art. 94 al Chartei ONU).
CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

 Curtea de Justiţie a constituit instituţia comunitară prevăzută în toate
din cele trei tratate constitutive ale Comunităţilor europene precum şi
în Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie anexat tratatelor de la
Roma.
 Prin Convenţia relativă la anumite instituţii comune Comunităţilor
europene semnată la Roma la 25 martie 1957 s-a stabilit că, Curtea
de Justiţie va fi instituţie comunitară unică a celor trei comunităţi.
 Curtea apare ca jurisdicţie permanentă şi obligatorie a ordinii juridice
comunitare, ordine juridică de drept internaţional ale cărei subiecte
sunt atât statele membre, cât şi resortisanţii acestora.
 Misiunea Curții de Justiție a Comunităților Europene era aceea de a
garanta „respectarea legii în interpretarea și aplicarea" tratatelor.
 Statutul Curţii de Justiţie a fost aprobat prin Protocolul din 17 apr.
1957 și a suferit modificări succesive.
CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

 Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie
2009, Uniunea Europeană a dobândit personalitate juridică și a preluat
competențele conferite anterior Comunității Europene.
 Dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include toate
dispozițiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea
Europeană, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona.
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor
instituțiilor Uniunii Europene, se asigură că statele membre își îndeplinesc
obligațiile rezultate din tratate și interpretează dreptul Uniunii la solicitarea
instanțelor naționale.
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene reprezintă autoritatea judiciară a
Uniunii Europene și, în colaborare cu instanțele din statele membre, asigură
aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului Uniunii.
 Curtea de Justiție a Uniunii Europene are sediul la Luxemburg și este
compusă din două instanțe:
- Curtea de Justiție
- Tribunalul
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată în anul 1958 ca
organism ce face parte din cadrul instituţional al Consiliului Europei.
 A început să judece în anul 1959.
 Sediul acesteia a fost stabilit la Strasbourg.
 Curtea are misiunea deosebit de importantă de a asigura
respectarea de către statele părţi a obligaţiilor rezultând din
Convenţie, de a veghea la respectarea prevederilor Convenţiei pentru
Drepturile Omului de către statele care au ratificat acest document.
 Instituită de Convenţia amendată de Protocolul nr. 11,
 Convenţia Europeană a instituit un sistem de protecţie a drepturilor
omului care s-a dovedit a fi de-a lungul timpului cel mai avansat şi
eficient dintre sistemele elaborate până în prezent.
 Ea reprezintă un tratat internaţional care instituie Curtea şi
organizează funcţionarea sa. Convenţia conţine o listă de drepturi şi
garanţii pe care statele se angajează să le respecte. Aceste drepturi
sunt prevăzute în Convenţia însăşi, precum şi în protocoalele nr. 1, 4,
6, 7 şi 13.

 Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor contractante. Nu
există nici o restricţie în ceea ce priveşte numărul de judecători de aceeaşi naţionalitate,
judecătorii îşi exercită activitatea cu titlu individual şi nu reprezintă nici un stat.
 Judecătorii sunt aleşi de fiecare dată pentru şase ani, de către Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei, mandatul unei jumătăţi din numărul judecătorilor aleşi la primele alegeri
expirând după trei ani, astfel încât reînnoirea mandatelor unei jumătăţi din numărul
judecătorilor să se facă la fiecare trei ani.
 Judecătorii nu pot exercita vreo activitate incompatibilă cu obligaţiile lor de
independenţă şi imparţialitate sau cu disponibilitatea cerută de o activitate exercitată pe
timp complet.
 Mandatul judecătorilor expiră la atingerea vârstei de şaptezeci de ani.
 Curtea, în plenul ei îşi alege preşedintele, doi vicepreşedinţi şi doi preşedinţi de secţiune
pe o perioada de trei ani.
 Convenţia semnată la 4 noiembrie 1950 a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953, după
depunerea a trei ratificări.
 Ea a fost urmată de 14 protocoale adiţionale, ultimul semnat la 12 mai 2004.
 (Lista statelor care au ratificat Convenţia poate fi consultată la adresa
http://www.echr.coe.int)

 Conform regulamentului său, Curtea este formată din patru secţiuni, a căror
compoziţie, fixată pe trei ani, trebuie să fie echilibrată atât din punct de
vedere geografic, cât şi din punct de vedere al reprezentării pe sexe şi
ţinând seama de diferitele sisteme juridice existente în statele contractante.
 Comitete formate din trei judecători sunt constituite pe o perioada de 12
luni, în cadrul fiecărei secţiuni. Acestea reprezintă un element important al
noii structuri, întrucât ele efectuează o mare parte din munca de filtrare
efectuată până acum de Comisie.
 Camere din şapte membri sunt constituite în cadrul fiecărei secţiuni, pe
baza sistemului rotaţiei, preşedintele de secţiune şi judecătorul ales în
numele statului interesat participând de drept.
 Marea Cameră este constituită pentru o durata de trei ani.Este compusă
din şaptesprezece judecători,.
 În afara membrilor de drept – preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de
secţiuni – ea se compune, după sistemul rotaţiei, pornind de la două grupe
care alternează la fiecare nouă luni şi a căror compoziţiei se doreşte
echilibrată din punct de vedere geografic şi ţine seama de diferitele sisteme
juridice existente în statele contractante.
 Pentru a fi examinate pe fond de către Curte, cererile individuale trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii de admisibilitate prevăzute de art.35 din
Convenţie:
- epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne
- introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne
definitive
- cererea să nu fie anonimă
- cererea să nu fie esenţial aceeaşi cu o cerere anterior examinată de

Curte;
- cererea să nu mai fi fost supusă examinării unei alte instanţe
internaţionale, dacă nu conţine fapte noi;
- cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenţiei, manifest
nefondată sau abuzivă
MIJLOACE PAŞNICE BAZATE PE

CONSTRÂNGERE PENTRU SOLUŢIONAREA
DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE
MIJLOACE PAŞNICE BAZATE PE CONSTRÂNGERE
PENTRU SOLUŢIONAREA DIFERENDELOR
INTERNAŢIONALE
 Un stat poate recurge la mijloace paşnice bazate pe
constrângere numai dacă nu reuşeşte să rezolve
diferendul prin mijloace diplomatice.
 Mijloace bazate pe constrângere nu trebuie să implice
folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa, în caz contrar
încălcându-se principiul neagresiunii, principiul
fundamental al dreptului internaţional.
 Dreptul internaţional admite următoarele mijloace
paşnice bazate pe constrângere:
- retorsiunea,
- represaliile
- ruperea relaţiilor diplomatice.
RETORSIUNEA
 constă în măsurile de răspuns ale unui stat faţă
de actele inamicale, contrare uzanțelor
internaționale ale altui stat îndreptate împotriva
sa.
 această măsură se folosește pentru a pune capăt
unor măsuri precum sporirea de către un stat a
taxelor vamale înscrise în tariful general.
 recurgerea la retorsiune, ca și actele care au
generat-o nu încalcă norme imperative ale
dreptului internațional, dar împiedică derularea
normală a relațiilor internaționale.
REPRESALIILE
 reprezintă un act sau mai multe acte ale unui stat, contrare dreptului
internaţional, prin care se răspunde la actele ilegale ale altui stat
îndreptate împotriva sa, cu scopul de a determina statul vinovat să
înceteze actele ilegale şi să repare daunele provocate de el.
 Este necesară, însă, respectarea principiului proporţionalităţii între
actele ilicite şi daunele provocate prin acestea şi represalii.
 Represaliile se aplică doar dacă statul vinovat a refuzat anterior
încetarea actelor ilegale şi repararea daunelor provocate de el.
 Formele speciale ale represaliilor sunt embargoul şi boicotul.
 Embargoul constă în acțiunea cu caracter preventiv prin care unui
stat i se interzic importurile și exporturile, intrarea sau ieșirea
navelor comerciale din porturile, aeroporturile sau din marea sa
teritorială, ori chiar reținerea bunurilor acestuia, până la încetarea
acțiunilor ilegale și repararea prejudiciilor.
 Boicotul constă în acțiuni de constrângere a unui stat care încalcă
grav dreptul internațional, prin măsuri de întrerupere a relațiilor
comerciale, culturale, științifice, telegrafice, radio etc.
RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE
 Constituie în acelaşi timp un act politic şi unul

juridic, unilateral prin care un stat pune capăt
relaţiilor oficiale cu un alt stat.
 raporturile oficiale dintre cele două state sunt
întrerupte, misiunile diplomatice se închid,
agenţii diplomatici şi ceilalţi membri ai misiunii
diplomatice trebuie să părăsească teritoriul
statului acreditar.
RECURGEREA LA FORŢĂ
RECURGEREA LA FORŢĂ
 În anumite situații, limitativ stabilite de dreptul
internațional, este permisă recurgerea la forță, și
anume:
exercitarea dreptului la legitimă apărare individuală sau
colectivă, în caz de agresiune armată;
în cadrul acțiunilor întreprinse de Consiliul de Securitate
al ONU, pentru menținerea și restabilirea păcii, potrivit
Cartei ONU;
în cazul luptei pentru eliberarea a popoarelor și
națiunilor de sub dominație colonială, ocupație străină
sau împotriva regimurilor rasiste.
ROLUL ORGANIZAŢIILOR INTERNAȚIONALE

ÎN SOLUȚIONAREA
DIFERENDELOR INTERNAȚIONALE
MIJLOACE DE SOLUŢIONARE A DIFERENDELOR ÎN CADRUL
ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE
ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
 Unul dintre scopurile majore ale O.N.U., prevăzut de art. 1 al
Cartei, este de a înfăptui, prin mijloace paşnice şi în
conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional,
aplanarea ori soluţionarea diferendelor internaţionale sau
situaţiilor care ar putea duce la o încălcare a păcii,
organizaţia este datoare să se implice în procesul de
soluţionare paşnică a diferendelor dintre membrii săi.
 Carta ONU prevede, de altfel, atât mijloacele de soluţionare
paşnică a acestor diferende (Capitolul VI), cât şi pe cele
bazate pe constrângere (Capitolul VII).
 O.N.U. poate interveni în soluţionarea unor diferende între
membrii săi, dar şi a diferendelor apărute între aceştia şi alte
state, cu condiţia acceptării de către acestea din urmă.
MIJLOACE DE SOLUŢIONARE A DIFERENDELOR ÎN CADRUL
ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE
ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
 Organele cu competenţe exprese în materia soluţionării paşnice a

diferendelor internaţionale sunt Adunarea Generală a O.N.U. şi
Consiliul de Securitate.
 Competenţa ONU în soluţionarea diferendelor include:
- discutarea oricăror probleme privitoare la menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale, prin intermediul Adunării Generale;
- invitarea părţilor la diferend la soluţionarea acestuia prin mijloace
paşnice, prin intermediul Consiliului de Securitate;
- anchetarea oricărei situaţii care ar putea da naştere unui diferend, prin
intermediul Consiliului de Securitate;
- recomandarea diferitelor proceduri sau metode de soluţionare.
 Pot fi supuse soluționării ONU diferende ale statelor membre, dar și
diferende ale statelor care nu sunt membre ONU, cu condiția ca
acestea din urmă să accepte jurisdicția ONU.
SOLUŢIONAREA DIFERENDELOR ÎN CADRUL
ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA
 OSCE a fost înfiinţată în 1973 sub denumirea Conferinţa

pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE); în
1995 numele organizaţiei a fost schimbat în OSCE,
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
 În cadrul OSCE există patru sisteme de soluţionare pe
cale paşnică a diferendelor:
- Procedura de la Valetta
- procedura de conciliere obligatorie
- Comisia de conciliere
- concilierea dirijată
ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE
ÎN EUROPA
• Procedura de la Valetta prevede crearea, la cererea unei părţi la litigiu a
unui organism CSCE, compus dintr-unul sau mai mulţi membri aleşi de
comun acord de pe o listă de candidaţi calificaţi,
are drept sarcină stabilirea contactului cu părţile diferendului pentru a hotărî
metoda de lucru, fie formularea de avize sau observaţii în vederea începerii
sau reluării procesului de negociere, fie ancheta, concilierea, medierea,
bunele oficii, arbitrajul sau calea judiciară;
• Dacă părţile nu convin asupra mijlocului de soluţionare, pot solicita
organismului CSCE, în termen de trei luni de la notificarea dezacordului, să
formuleze avize sau observaţii asupra fondului diferendului.
ÎN EUROPA
• Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul CSCE adoptată în 1992 a
creat Curtea Europeană de Conciliere şi Arbitraj în a cărei componenţă
intră: un birou (preşedinte, vicepreşedinte şi trei membri), o grefă, un
colegiu de conciliatori şi un colegiu de arbitri.
• Procedura de conciliere obligatorie, care este o procedură confidenţială şi
contradictorie, presupune crearea unei Comisii de conciliere, la solicitarea
oricăreia dintre părţile în litigiu,
• Comisia are obligaţia să sprijine părţile să soluţioneze diferendul conform
dreptului internaţional şi angajamentelor la care au subscris în cadrul OSCE
şi să se pronunţe exclusiv în drept.
• Tribunalul arbitral poate fi constituit la solicitarea oricăreia dintre părţile în
diferend sau prin acordul acestora, iar sentinţa pronunţată conform
dreptului internaţional sau ex aequo et bono este definitivă şi obligatorie.
ÎN EUROPA
 Dispoziţiile privind o Comisie de conciliere au fost adoptate în
1992, la propunerea Marii Britanii, cu scopul de a completa
procedura de la Valetta cu reglementări privind o Comisie de
conciliere, ce poate fi constituită ad-hoc pentru fiecare diferend
dintre două sate membre.
 Dispoziţiile privind concilierea dirijată au fost adoptate tot în
1992, dar la propunerea S.U.A.; stabilesc regula potrivit căreia
Comitetul Înalţilor Funcţionari ai OSCE sau Comitetul Miniştrilor
Afacerilor Externe pot dirija părţile la un diferend să urmeze
procedura de conciliere britanică sau procedura prevăzută de
Convenţia privind concilierea şi arbitrajul.

Solutionarea Diferendelor Internationale 21-22

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Solutionarea Diferendelor Internationale 21-22

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof.univ.dr.

SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR

SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR

Mijloacele concrete de rezolvare constituie rezultatul unei îndelungate

Ideea înlocuirii recursului la forţă cu reglementarea paşnică a

“Securitatea şi egalitatea nu pot fi obţinute decât prin constituirea unei

SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR

DIFERENDUL INTERNAŢIONAL – NOȚIUNE

 "un dezacord asupra unei chestiuni de drept

SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR

Diferendele internaţionale pot fi clasificate în

 între diferite organe ale organizaţiei internaţionale;

 între diferite organizaţii internaţionale;

 între organizaţia internaţională şi particulari.

 Art. 2 din Carta ONU:

REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE

principiul bunei credinţe în relaţiile internaţionale

MIJLOACELE DE SOLUŢIONARE PAŞNICĂ

MIJLOACE PAŞNICE BAZATE PE CONSTRÂNGERE

 ruperea relaţiilor diplomatice

 Negocierea, concilierea, arbitrajul şi celelalte

 Rezultatele negocierilor diplomatice purtate

CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (CIJ)

CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (CIJ)

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

 Pentru a fi examinate pe fond de către Curte, cererile individuale trebuie să

- cererea să nu fie esenţial aceeaşi cu o cerere anterior examinată de

MIJLOACE PAŞNICE BAZATE PE

RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE

 Constituie în acelaşi timp un act politic şi unul

ROLUL ORGANIZAŢIILOR INTERNAȚIONALE

 Organele cu competenţe exprese în materia soluţionării paşnice a

 OSCE a fost înfiinţată în 1973 sub denumirea Conferinţa

S-ar putea să vă placă și