c
  c 


         c  
  

  
 




Negocierea, bunele oficii si medierea internationala sunt mijloace pasnice diplomatice de solutionare
a diferendelor internationale. Dintre acestea, numai negocierile se pot desfasura direct intre statele implicate în
diferend, pe cand celelalte reclama interven ia unui ter (stat, organiza ie interna ională ori personalitate
oficială). Trăsătura comună a mijloacelor politico-diplomatice constă în faptul că, i atunci când solu ia
diferendului se realizeaza cu ajutorul unui ter , ea este în ultimă instan ă expresia acordului de voin ă al
păr ilor.

 !" #$"%&$! ""$&"' 

('? "$ "

Vela iile contemporane sunt dominate de mari probleme , fără a exista încă - paradoxal ±
solu ii alternative. Cea mai gravă dintre ele este violen a, de i a fost mult limitată i reglementată
după cel de-al doilea război mondial, nu a dispărut, ci a căpătat noi forme de manifestare, unele
foarte grave, precum conflictele interne destructurate sau terorismul interna ional.
Pacea i războiul rămân i astăzi probleme esen iale ale societă ii interna ionale i
reglementarea juridică nu este suficientă pentru a consacra realmente pacea ca unică stare de
normalitate, pentru că rela iile interna ionale pot fi încă reglementate i prin putere. Competi ia
pentru putere, în eleasă ca o competi ie de interese ale partenerilor la via a interna ională, mai
ales a statelor, duce inevitabil la stări contradictorii, la dezacorduri între ace tia.
Denumite generic - diferende interna ionale - aceste contradic ii de interese, unele
fundamentate pe drept juridice, altele denumite elegant politice fundamentate pe varii preten ii fără
contesta ie de drept, au dus deseori la conflicte violente cu urmări dintre cele mai grave asupra
echilibrului interna ional i a a destul de frágil.
Într-o altă accep iune, diferendul înseamnă o neîn elegere, un dezacord sau litigiu între
două sau mai multe state cu privire la un drept, preten ie ori interes.
Carta ONU la art.36 par.3 stabile te că "în regula generală, diferendele de ordin
juridic trebuie să fie supuse de par i Cur ii Interna ionale de Justi ie, în conformitate cu
dispozi iile Statutului Cur ii". Jurisdic ia interna ională consideră că toate diferendele sunt
juridice până la proba contrarie, dacă cererea reclamantului are sau nu temei de drept.
Diferend interna ional mai înseamnă într-un sens foarte larg, o neîn elegere,
o opozi ie între două sau mai multe state care au atins stadiul în care păr ile i-au format
preten ii sau contrapreten ii i care constituie un element de tulburare a rela iilor dintre ele.
Diferendele interna ionale se pot na te nu numai între state ci i între
acestea i organiza ii interna ionale sau numai între organiza ii interna ionale. Curtea
Permanentă de Justi ie Interna ională a definit diferendul interna ional "ca un dezacord asupra
unei chestiuni de drept sau de fapt, o contradic ie, o opozi ie de teze juridice sau de interese."
Între posibilele diferende interna ionale, o importan ă
deosebită o reprezintă situa iile interna ionale care ar putea duce la încălcarea păcii. Carta ONU
prin art. 34 stabile te în acest sens, dreptul Consiliului de Securitate de a "ancheta orice diferend sau
orice situa ie care ar putea duce la fric iuni interna ionale sau ar putea da na tere unui diferend,
în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situa iei ar putea pune în primejdie
men inerea păcii i securita ii interna ionale".

 ' $&)"$)"*+&&","

Principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale si mijloacele concrete de
rezolvare sunt rezultatul unei indelungate evolutii istorice a relatiilor dintre state si a dezvoltarii si
perfectionarii institutiilor si normelor de drept international. In practica internationala se cunosc
cazuri de recurgere la diverse mijloace de rezolvare pasnica a conflictelor inca din antichitate.
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea, arbitrajul si concilierea. Veguli de drept
international stabilite prin tratate multilaterale apar abia la sfarsitul secolului XIX si inceputul
secolului XX, cu prilejul Conferintelor de pace de la Haga din anii 1899 si 1907. Era momentul cand
inca razboiul se afla in legalitate. Dar, atâta timp cât dreptul interna ional nu interzicea războiul i
cât timp recurgerea la for ă era permisă, solu ionarea pa nică nu putea sa aibă decât un caracter
subsidiar i sporadic. Statele regurgeau la forta in mod firesc pentru a-si manifesta suveranitatea.
Folosirea razboiului ca instrument al politicii statelor pentru rezolvarea diferendelor a fost multa
vreme legala. Interzicerea razboiului si prohibirea for ei i amenin ării cu for a în rela iile
dintre state au fost elemente hotărâtoare pe linia recunoa terii i acceptării principiului
solu ionarii pa nice a diferendelor internationale.
După înfiin area Ligii Na iunilor, s-au reglementat o serie de instrumente juridice
internationale, care au consacrat principiul nerecurgerii la for ă i la amenin area cu for a, acesta
având caracter de normă imperativă.
Veglementarea pe cale pasnica a diferendelor internationale este strans legata de preocuparile
vizand excluderea razboiului din viata societatii, de interzicerea folosirii fortei si a amenintarii cu
forta in relatiile internationale, precum si a combaterii terorismului international, acesta din urma
devenit un real pericol împotriva umanită ii.
În prezent, mai mult ca oricand, necesitatea reglementarii pasnice a diferendelor
dintre state este invederata de o multitudine de factori si procese care actineaza in relatiile
internationale conducand la incordarea deosebit de gravă a acestora.

O categorie importanta de mijloace pasnice de solutionare a diferendelor este cea a
mijloacelor diplomatice. În cadrul acestei categorii de mijloace de solu ionare pa nică se pot
distinge: negocierile, bunele oficii, medierea, ancheta i concilierea' Dintre acestea, numai
negocierile se pot desfasura direct intre statele implicate în diferend, pe cand celelalte reclama
interven ia unui ter (stat, organiza ie interna ională ori personalitate oficială). Modalitatea suplă
i eficientă în rezolvarea problemelor ivite între state se află în activitatea diplomatică, în
diploma ie, prin care se realizează politica externă a statelor. Trăsătura comună a mijloacelor
politico-diplomatice constă în faptul că, i atunci când solu ia diferendului se realizeaza cu ajutorul
unui ter , ea este în ultimă instan ă expresia acordului de voin ă al păr ilor.
#$"         
 Este un mijloc diplomatic simplu i unul dintre cele mai vechi i mai utilizate în
solu ionarea pa nică a diferendelor dintre state. Acest mijloc nu presupune interven ia unui ter .
Practic este vorba despre tratative care se desfă oară între păr ile ce iau parte la diferend, prin care
se încearcă ajungerea la o în elegere pentru stingerea diferendului. Volul primordial pe care il au
astazi tratativele in practica diplomatica, in comparatie cu celelalte metode, decurge din faptul ca
tratativele ofera, datorita caracterului lor direct si a contactului nemijlocit între păr ile angajate în
discu ie, posibilită i suplimentare de identificare a punctelor de vedere convergente, permi ând
depă irea cu răbdare, tact, în elegere a tuturor piedicilor sau greută ilor, ca i convenirea unor
solu ii acceptabile tuturor păr ilor interesate. Pentru ca negocierea sa fie posibila, este necesara o
buna comunicare intre parti, in sensul acceptarii libere a tratativelor, pe baza principiilor
fundamentale ale dreptului international public, mai ales a principiului egalitatii suverane a
diferendului. Acceptarea si folosirea acestui mijloc nu presupun automat rezolvarea diferendului.
Solutiile pot fi diverse, precum renuntarea la pretentii, acceptarea lor, ajungerea la un compromis,
esentiala fiind respectarea angajamentelor asumate de parti la sfarsitul negocierilor. Daca nu se
ajunge la stingerea diferendului, partile au obligatia sa recurga la alte mijloace de solu ionare, dar
numai pe cale pa nică.
&$!
Carta ONU în art.33 nu enumeră expres bunele oficii, enumerarea din
acest articol nu este exhaustiva, intrucit se precizeaza ca partile pot recurge si la orice alte mijloace
pasnice la alegerea lor. În practica diplomatica, ca i în tratate, bunele oficii sunt uneori diferentiate
de mediere, alteori confundate. Se deosebesc de negociere prin faptul ca presupun participarea unui
tert, dar numai in scopul aproprierii partilor la diferend, pentru derularea negocierilor directe. Prin
urmare, tertul care-si ofera bunele oficii nu are decat un rol premergator solutionarii diferendului, el
neavand dreptul sa participe la tratative. Bunele oficii reprezinta astfel demersul intreprins pe langa
statele parti la un litigiu de catre un tert - stat sau organizatie internationala -, din proprie initiativa
sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa il rezolve pe calea negocierilor
diplomatice. Vezulta ca rolul tertului inceteaza imediat ce incep negocierile directe. Desi au un
caracter facultativ, bunele oficii pot fi folosite cu succes in rezolvarea unor situatii posibil
conflictuale, ceea ce a determinat Conferinta de pace de la Haga din anul 1907 ca, prin Conventia I
adoptata cu aceasta ocazie, sa constate ca partile "socotesc util si de dorit ca una sau mai multe puteri
straine conflictului sa ofere din proprie initiativa, pe cat imprejurarile permit, bunele oficii sau
mediatiunea lor statelor in conflict." (art.3)' Bunele oficii constituie modalitati de a impulsiona si
duce la bun sfarsit negocierile. Trasaturile si functiile lor sunt astfel similare cu cele ale negocierilor,
inscriindu-le in aceeasi categorie de metode diplomatice, neformale si nejurisdisctionale. Sub
aspectul scopului, bunele oficii urmaresc urmaresc numai inceperea sau reluarea negocierilor, ele se
incheie in momentul cand partile se aseaza la masa trativelor, bunele oficii apar ca avand caracter
procedural, nu privesc fondul litigiului.

 - ""$&,.
În rezolvarea diferendului, medierea inseamna participare activa a tertului in negocieri, el
"poate oferi sfaturi si propuneri in vederea solutionarii conflictului" actiunea negociatorului se
incheie numai dupa ce s-a ajuns la un rezultat final. Medierea are in vedere conducerea negocierilor,
fondul diferendului, spre a se ajunge la o solutie pa nică i convenabilă pentru păr i. În doctrină s-
a definit medierea ca fiind "ac iunea unui ter , stat, organiza ie interna ională sau chiar o
personalitate recunoscută, prin care se urmăre te crearea atmosferei necesare desfă urării
negocierilor între păr ile la diferend i oferirea directă a serviciilor ter ului pentru găsirea
solu iilor favorabile păr ilor." În fapt, marile puteri au folosit deseori medierea spre a propune
solutii favorabile lor. În asemenea cazuri este vorba despre încălcări ale principiilor de drept
interna ional, dar nu despre o modificare a caracterului facultativ al medierii.
Comportarea mediatorului precum i a celui care oferă bunele
oficii, trebuie să se încadreze în principiile fundamentale ale dreptului interna ional contemporan.
Medierea i bunele oficii sunt activită i diplomatice care impun calită i desoebite de tact,
pruden ă, discre ie i perseveren ă. Procedura desfă urării media iunii nu este reglementată de
dreptul interna ional, ea fiind stabilită de par i împreună cu mediatorul în ceea ce prive te locul,
termenele, desfă urarea edin elor, caracterul oral sau scris al dezbaterilor, tipul întâlnirilor
(comune sau separate) etc.

-'$&
Dintre toate mijloacele diplomatice de solu ionare pa nică a diferendelor, doar negocierile
se pot desfasura direct intre statele implicate în diferend, pe cand celelalte reclama interven ia unui
ter Negocierea = tratative care se desfă oară între păr ile ce iau parte la diferend, prin care se
încearcă ajungerea la o în elegere pentru stingerea diferendului
Trăsătura comună a mijloacelor politico-diplomatice constă în faptul că, i atunci când
solu ia diferendului se realizeaza cu ajutorul unui ter , ea este în ultimă instan ă expresia
acordului de voin ă al păr ilor.
Bunele oficii = demersul intreprins pe lângă statele păr i la un litigiu
de către un ter - stat sau organiza ie interna ională -, din proprie ini iativă sau la cererea
păr ilor, cu scopul de a convinge statele litigante să îl rezolve pe calea negocierilor diplomatice.
Medierea interna ională = participare activă a ter ului în
negocieri, elac iunea negociatorului se încheie numai după ce s-a ajuns la un rezultat final.
Bunele oficii sunt uneori diferen iate de mediere, alteori
confundate. Se deosebesc de negociere prin faptul că presupun participarea unui ter , dar numai în
scopul aproprierii păr ilor la diferend, pentru derularea negocierilor directe. Trăsăturile i
func iile lor sunt similare cu cele ale negocierilor, înscriindu-le în aceea i categorie de metode
diplomatice, neformale i nejurisdisc ionale.
Medierea i bunele oficii sunt activită i diplomatice care impun
calită i desoebite de tact, pruden ă, discre ie i perseveren ă.

!"%%&$#"!

o? „r. „eamanu, Drept international contemporan, ed. a II-a, vol.I, Editura

didactica si pedagogica, Bucuresti, 1975, p.197-201
o? Conventia pentru reglementarea pasnica a conflictelor internationale (I) si Conventia privind limitarea
folosirii fortei pentru acoperirea datoriilor contractuale (II)
o? I.Closca, Despre diferendele internationale si caile solutionarii lor, Editura stiintifica, Bucuresti, 1973,
p.11-36
o? S. Scaunas, Drept international public, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p.221
o? Dictionar de drept international public
o? Hotararea CPJI din 30.08.1984 in cazul Mavrommatis
o? Carta ONU art.1 paragraf.1
o? Tratatul multilateral pentru renuntarea la razboi - Pactul Briand-Kellogg,1928, supra, cap.2
o? M. Moye, Le droit des „ens moderne, Paris, Sirey, 1920, p.348
o? S. Scaunas, op.cit., p.226
o? D.Popescu, T.Chebeleu s.a., Solutionarea pasnica a diferendelor internationale, Editura Academiei
VSV, Bucuresti 1993 p.39
o? Bianca Selejan-„utan, Drept international public, Editura Universitatii "Lucian Blaga" Sibiu,
2003,p.210
o? D.Popescu, T.Chebeleu s.a., op.cit., p.42
o? Bianca Selejan-„utan, op.cit., p.211
o? D.Popescu, T.Chebeleu s.a., op.cit., p.65
o? http://www.bundesregierung.de/Content/DE/Artikel/2006/04/2006-04-18-60-
jahre-internationaler-gerichtshof.html
?