Solutionarea pasnica a diferendelor

Toti membrii Organizatiei vor rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, in
asa fel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia, sa nu fie puse in primejdie –
art 2 al Cartei

Organizatia isi propune sa infaptuiasca, prin mijloace pasnice si in conformitate cu principiile

justitiei si dreptul international, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situatiilor cu
caracter international care ar putea duce la o incalcare a pacii.

Ca prim comandament, principiul solutionarii pasnice impune obligatia statelor de a recurge,

pt solutionarea oricarui diferend, exclusiv la mijloace pasnice. Este o obligatie generala, care
se refera la toate categoriile de litigii, indiferent de natura lor.

Obligatia de a evita nasterea unor diferende prin dezvoltarea unor relatii de cooperare si buna
vecinatate care sa conduca la mentinerea pacii si securitatii internationale.

Respectarea acestui principiu implica recunoasterea unor drepturi si impunerea unor serii de
obligatii corelative:

- Statele parti la un diferend trebuie sa se abtina de la orice act susceptibil de a agrava

situatia
- Respectarea riguroasa a libertatii partilor de alegere a modalitatilor; caracterul
facultativ al mijloacelor de solutionare pasnica reprezinta dreptul partilor de a alege, in
mod liber, prin consimtamant reciproc asupra mijloacelor de reglementare pasnica ce
se potrivesc cel mai bine imprejurarilor si naturii diferendului, precum si intereselor
lor
- Obligatia de a solutiona orice diferend/situatie pe cale pasnica nu poate fi considerata
ca incompatibila cu exercitarea suveranitatii statelor
- Diferendele trebuie solutionare „in conformitate cu principiile de justitie si de drept
international” (pot fi luate in seama si alte norme care rezulta din dreptul international
conventional – natura cutumiara/echitatea)

Notiunea de diferend/situatie

Diferend – un dezacord asupra unei probleme de drept/de fapt, o opozitie de teze juridice sau
de interese intre state; dezacord declarat intre 2 sau mai multe state cu privire la un drept, o
pretentie sau un interes

- Obiectul: general, precis si clar circumscris

Situatie - In sens larg: o stare de fapt care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea
da nastere unui diferend; o stare de fapt, care ar putea da nastere unui diferend si care priveste
mai multe state.

- Obiectul: interese mai complexe ce antreneaza ingrijorarea unui numar mai mare de
state

1
Mijloace de reglementare pasnica

 Mijloace politice/diplomatice – negocierile, bunele oficii, medierea, anchea,

concilierea
 Mijloace de natura jurisdictionala – aribtrajul si solutionarea judiciara (se
realizeaza mai ales de catre CIJ, dar si de alte jurisdictii internationale)
 Organisme sau acorduri regionale

Procedurile de solutionare pasnica care se desfasoara in cadrul anumitor organizatii

internationale, mai ales cele cu competente regionale, sunt prevazute in unele tratate
multilaterale care reglementeaza colaborarea statelor in anumite domenii precis determinate.

Alegerea mijloacelor de solutionare pasnica este influentata de natura diferendelor pe care

urmeaza sa le rezolve.

 Mijloace diplomatice (politico-diplomatice)

Cel mai des folosite. Se bazeaza pe convingerea partilor ca prin utilizarea acestora,
suveranitatea lor este mai bine aparata: negocierile se desfasoara direct intre parti si sunt
confidentiale, iar conditiile recurgerii la sprijinul unui tert, partile sunt libere sa accepte sau sa
refuze eventuala solutie propusa de acesta.

Principalele caracteristici ale mijloacelor politico-diplomatice

Au caracter prealabil; lipsa de formalism, in sensul desfasurarii lor in afara unui cadru
international stabilit.

In cazul mijloacelor diplomatice desfasurate prin intermediul unui tert, solutia propusa nu este
obligatorie.

Libertatea partilor de a combina, in contextul aceluiasi diferend, modalitatile diplomatice intre

ele sau cu acelea cu tip jurisdictional.

Partile pot decide sa angajeze negocieri directe, intre ele, ori pot sa recurga la interventia unui
tert, prin bunele oficii, mediere, ancheta ori conciliere.

Negocierile

Reprezinta un demers absolut necesar oricarei tentative de a reglementa un diferend, intrucat

partile au ocazia sa stabileasca contacte directe. Obiectivul negocierilor poate fi solutionarea
definitiva a diferendului sau doar clarificarea elementelor acestuia.

Ele se desfasoara prin contacte directe si tratative intre reprezentantii partilor, ca si prin
schimburi de documente scrise.

Negociatorii intr-un diferend sunt functionari ai ministerelor afacerilor externe si/sau membri
ai misiunilor diplomatice ale unui stat acreditati pe langa celalalt stat, dar pot fi alte
personalitati care poseda experinta si prestigiu in domeniile ce formeaza obiectului
diferendului.

2
Prezinta lipsa de formalism, ele se pot desfasura alternativ cu alte mijloace de solutionare ori
se pot relua din nivele diferite de reprezentare.

Regula privind anterioritatea negocierilor; partile la un diferend ar avea obligatia de a se

angaja in negocieri directe inainte de a recurge la alte mijloace de solutionare pasnica.

Regula privind desfasurarea negocierilor cu buna-credinta, deci cu intentia reala de a se

ajunge la o solutie reciproc acceptabila, cu o anumita disponibilitate de a se realiza un
compromis fata de pozitiile initiale ale fiecarei parti.

Durata negocierilor variaja in functie de imprejurarile concrete ale fiecarui caz.

Bunele oficii

Reprezinta actiunea amicala a unui tert – care poate fi una sau mai multe persoane, unul sau
mai multe state sau una sau mai multe organizatii internationale – tert care intervine pt a
facilita contactele directe intre partile la un diferend si a le determina sa negocieze ori sa reia
negocierile intrerupte.

Au ca scop sa inlesneasca contactele dintre parti, sa asigure un cadru propice pt desfasurarea

de negocieri. Persoana/statul nu se implica deci in solutionarea de fond a diferendului, ci
faciliteaa doar comunicarea directa intre parti. In toate cazurile, terturile are nevoie de
acceptarea partilor pt a se angaja in actiune.

Medierea

Presupune o implicare mai mare a tertului in incercarea de solutionare a diferendului.

Mediatorul poate fi o persoana, aleasa tinand seama de calitatile sale personale/de functiunile
ce le indeplineste. Medierea poate fi realizata de unul/mai multe state ori de o organizatie
internationala.

Mediatorul trebuie sa fie acceptat de de partile la diferend, care ii definesc mandatul. El

trebuie sa se straduiasca sa determine fiecare parte sa inteleaga punctul de vedere al celeilalte
si sa propuna chiar solutii concrete, susceptibile a fi acceptate de parti. Succesul unui
mediator depinde de convingerea inspirata partilor ca el este absolut impartial. El trebuie sa se
bucure de un prestigiu international general recunoscut, sa dovedeasca suplete si o cunoastere
temeinica a problemelor de fond ale diferendului.

Medierea se caracterizeaza prin deplina sa adaptabilitate la imprejurarile concrete ale unui

diferend si prin absenta unor proceduri sau etape care sa trebuiasca parcurse. Ea se poate
intrepatrunde cu negocierile directe intre partile la un diferend.

Partile la un diferend sunt libere sa refuze solutia propusa de mediator.

Ancheta internationala

Folosita in cazurile in care, intre partile la un diferend exista divergente asupra situatiei de
fapt, cazuri in care se face apel la terte persoane care nu sunt implicate in litigiu.

3
Constituirea comisiilor de ancheta: se alcatuiesc numai pe baza unui acord international
incheiat de partile in litigiu. Acest acord poate sa rezulte dintr-o conventie
bilaterala/multilaterala. El va preciza situatiile de fapt ce vor trebui examinate, compunerea
comisiei de ancheta si termenele impuse acesteia.

Procedura anchetei impune crearea unor comisii internationale de ancheta (se alcatuiesc dintr-
un numar impar de membri, numiti comisari), care pot fi cetateni ai statelor membre/terte.

Comisarii sunt alesi si indeplinesc misiunea in calitate de specialisti, nu de reprezentanti ai

statelor. Partile sunt reprezentate de agenti care expun, fiecare, versiunea proprie asupra
faptelor ce formeaza obiectul investigatiei. Se pot prezenta diverse documente, se pot audia
martori si experti. Comisia se poate deplasa si pe teren, pentru a face constatari directe.
Asemenea vizite nu se pot face decat cu acordul statelor pe teritoriul carora urmeaza sa se
desfasoare.

Comisia adopta un raport, cu majoritate de voturi. Nu este obligatoriu, partile la diferend fiind
libere sa nu tina seama de concluziile acestuia. Comisia se va limita insa exclusiv la stabilirea
situatiei de fapt, fara a propune solutii referitoare la fondul diferendului.

Concilierea internationala

Un mod de reglementare a diferendelor internationale de orice natura, in care o comisie,

constituita de parti, cu titlu permanent/pentru o anumita sutiate, ca urmare a unui diferend,
procedeaza la o examinare impartiala si se straduieste sa defineasca termenii unui aranjament,
susceptibil de a fi acceptat de parti, ori acorda partilor orice concurs care ii va fi cerut in
vederea reglementarii

Temeiul angajarii unei concilieri il reprezinta acordul partilor la diferend. Acordul poate fi a
posteriori (dupa aparitia dinferendului, prin care partile decid sa il solutioneze pe aceasta
cale), dar si inainte.

Concilierea se desfasoara prin intermediul unei comisii. Comisia se alcatuieste dintr-un numar
impar de conciliatori. Partile la diferend propun un numar egal de membri dintre proprii
cetateni, care aleg, la randul lor, unul/mai multi conciliatori, cetateni ai altor state, neimplicate
in diferend.

Comisia are atributii de stabilire a faptelor care au generat diferendul si de clarificare a

problemelor de drept pe care acestea le ridica. Ea intocmeste un raport, ale carui concluzii
sunt motivate in fapt si in drept, prin acestea propunandu-se partilor anumite „aranjamente
convenabile”, pe baza de concesii reciproce. Raportul nu are forta obligatorie pentru partile la
diferend.

4
  Mijloace jurisdictionale

Elemente fundamentale ale functiunii jurisdictionale:

- Caracter contradictoriu si trebuie sa garanteze egalitatea partilor si dreptul lor de

aparare
- Se finalizeaza intr-o hotarare, intemaiata pe considerente de drept
- Hotararea este pronuntata de un organ independent fata de partile in litigiusi este
obligatorie pentru acestea

Jurisdictia este facultativa, statele nu pot fi aduse in fata unor organe de jurisdictie
internationala, fie arbitrale, fie judiciare decat cu consimtamantul lor expres formulat

Arbitrajul international

Mijloc de solutionare pasnica a diferendelor, in cadrul caruia partile, printr-un acord formal,
incredinteaza solutionarea diferendului unui tert, care poate fi reprezentat de o persoana/mai
multe, si se supun deciziilor acestuia, ca urmare a unei proceduri contencioase, din care
rezulta hotararea definitiva.

Consimtamantul de a accepta arbitrajul poate fi dat:

- A priori – imbraca forma unei clauze compromisorii inserata intr-un tratat sau in
capitole distincte privind reglementarea diferendelor. Este inclusa intr-un tratat si nu
vizeaza un litigu existent si actual, ci cele eventuale, susceptibile sa intervina intre
statele contractante in legatura cu executarea tratatului respectiv. Mai poate fi cuprinsa
intr-un tratat de arbitraj permanent, care are tocmai scopul de a conferi acestei clauze
aplicabilitate generala intre partile la tratatul de arbitraj
- A posteriori – acordul partilor imbraca intotdeauna forma unui tratat, numit
compromis; este un act international distinct, prin care 2 state convin sa incredinteze
unui arbitru unic, unui organ colegial ad-hoc sau unui tribunal arbitral preconstituit,
reglementarea unui anumit litigiu existent.
Compromisul trebuie sa contina:
 Angajamentul de a recurge la arbitraj
 Obiectul diferendului
 Numarul arbitrilor si modul de constituire a tribunalului arbitral
 Dreptul aplicabil, ca si o serie de alte elemente legate de desfasurarea
procedurii, ceea ce marcheaza tocmai specificul acestei modalitati de
solutionare a diferendelor

Rolul partilor in procedura arbitrala:

1. Alegerea organului arbitral si compunerea acestuia – clauza compromisorie/tratatul de

aribtraj determina si compunerea organului arbitral (numarul de arbitri/arbitru unic) si
modalitatea de desemnare a arbitrilor. Se mai pot folosi comisii mixte pentru arbitraj,
in afara de tribunalul unic si tribunalul arbitral, pentru reclamatii pecuniare/conflicte
de delimitare a frontierelor.

5
 2. Definirea misiunii organului arbitral – partilor le incumba sa determine si limitele
competentei organului arbitral si sa-i defineasca misiunea care rezulta din formularea
problemei ce trebuie rezolvata si care se include in mod necesar in compromis.
Arbitrii nu vor putea sa statueze decat chestiunea ce li s-a supus, altfel sentinta lor va
fi nula (ultra petita)

Atunci cand partile nu se implica in aspectele procedurale, organul procedural este judecatorul
propriei sale competente (isi adopta singura propriile reguli de procedura)

3. Dreptul aplicabil – tribunalul arbitral trebuie sa statueze in functie de dreptul hotarat

de partile la diferend, ce sunt aplicabile numai litigiului in cauza.
4. Procedura – parile pot fixa chiar ele regulile procedurii arbitrale. Procedura are 2 faze:
scrisa si orala (caracter facultativ). Tribunalul este abilitat sa citeze martori, sa
ordoneze expertize si sa indice masuri conservatorii. Deliberarile tribunalului sunt
secrete.

Sentinta arbitrala: nu poate produce efecte decat intre parti si se bucura de autoritatea lucrului
judecat; este obligatorie pentru parti, definitiva, dar nu si executorie.

Validitatea unei sentinte arbitrale poate fi contestata pentru mai multe motive: exces de
putere, coruptie, absenta motivarii sentintei, derogarea de la o regula fundamentala de
procedura sau nulitatea compromisului)

Caracterul neexecutoriu al sentintei isi are temeiul in importanta acordata exercitarii

suveranitatii de stat.

 Curtea Internationala de Justitie

Statele membre ONU sunt obligate sa supuna jurisdictiei Curtii solutionarea diferendelor
dintre ele numai daca au consimtit expres la ceasta. Jurisdictia CIJ se bazeaza pe
consimtamantul statelor parti la litigiul cu care este sesizata

Exprimarea consimtamantului statelor poate avea loc a priori sau a posteriori.

Acceptarea a priori se face prin 2 modalitati distincte:

- Printr-o declaratie/act universal denumit „clauza facultativa” care se depunde la

Secretarul General ONU si prin care un stat se angajeaza sa supuna jurisdictiei Curtii
toate diferendele juridice care ar aparea in raporturile sale cu un alt stat, cu conditia ca
cesta sa accepte aceeasi juridisctie. Mai poate sa rezulte din anumite tratate
bilaterale/multilaterale privind solutionarea pasnica a diferendelor, care stabilesc
competente CIJ
- Prin clauzele compromisorii, avand ca obiect un anumit domeniu de cooperare
internationala, clauze prin care statele parti accepta sa supuna jurisdictiei Curtii
eventualele diferende aparute intre ele in cursul tratatului respectiv

Acceptarea a posteriori – compromis- statele stabilesc obiectul diferendului, problemele

asupra carora doresc sa se pronunte Curtea

6
Compunerea si structura Curtii:

Judecatori permanenti – 15 magistrati, de cetatenii diferite, alesi pe 9 ani si pot fi realesi,

dintre persoanele care se bucura de cea mai inalta consideratie morala si care reunesc
conditiile cerute pt exercitarea in tarile lor de origine a celor mai inalte functii judiciare, ori
care sunt juristi avand o competenta recunoscuta in domeniul dreptului international; prin
alegerea lor va trebui sa fie asigurata reprezentarea marilor forme de civilizatie si principalele
sisteme juridice ale lumii

Curtea actioneaza in plen si functioneaza ca un ansamblu. 9 judecatori pot constitui un

cvorum. Curtea alege 1 presedinte si 1 vicepresedinte, pe 3 ani.

Judecatorii ad-hoc – daca niciunul dintre cei 15 judecatori nu este cetatean al unui stat parte al
diferendului, acest stat trebuie sa numeasca un judecator ad-hoc; acestia sunt special
desemnati pt un litigiu bine determinat. Misiunea lor inceteaza odata cu incheierea procesului
care a ocazionat numirea lor. Se urmareste garantarea unei bune administrari a justitiei si
asigurarea egalitatii partilor. Judecatorii ad-hoc vor avea aceleasi drepturi ca si ceilalti
judecatori, dar numai pt diferendul la al carui judecare participa.

Camerele Curtii: Curtea poate oricand sa constituie 1/mai multe camere, alcatuite din 3/mai
multi dintre judecatorii sai, pt examinarea unor cauze.

Pt a solutiona o anumita cauza ce prezinta interes particular, Curtea poate sa instituie, la

cererea partilor, o camera de judecata ad-hoc mai restransa, formata din 3-5 judecatori sau
poate dispune formarea, anual, a unei Camere compuse din 5 judecatori care sa dezbata si sa
solutioneze cauzele care se preteaza unei proceduri sumare.

Competenta contencioasa

Se impune a fi abordata din 2 puncte de vedere: a subiectelor de drept international care se pot
prezenta in fata sa (rationae personae) si a diferendelor care i se pot supune (ratione materiae)

Competenta ratione persoane – numai statele pot fi parti in cauzele supuse Curtii;
persoanele fizice sau juridice nu au acces la jurisdictia CIJ. Interesele acestora pot fi insa
sustinute in fata Curtii cu indeplinirea conditiilor prin intermediul institutiei protectiei
diplomatice.

Organizatiile internationale nu se pot infatisa in calitate de parti in fata Curtii, insa pot fi
autorizate de Adunarea Generala sa cearta Curtii avize consultative si pot oferi informatii
privind problemele pe care Curtea le examineaza.

Competenta ratione materiae – toate diferendele de ordin juridic avand ca obiect:

o Interpreatarea unui tratat

o Orice problema de drept international
o Existenta oricarui fapt care ar constitui incalcarea unei obligatii internationale
o Natura/intinderea reparatiei datorate pt incalcarea unei obligatii internationale

7
Dreptul aplicabil – normele cutumiare, principiile generale de drept, hotararile judecatoresti si
doctrina ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; dreptul de a solutiona o
cauza ex aequo et bono (echitatea)

Regulile de procedura ale Curtii

Procedura admite administrarea de probe scrise (memorii, contra-memorii, raspuns,

contraraspuns) si dezbateri orale; sistem suplu care urmareste sa asigure o deplina egalitate
intre parti.

In cursul desfasurarii procesului, Curtea poate decide efectuarea unor anchete sau expertize.

Statul parat poate ridica anumite obiectiuni sau exceptii preliminare, cu privire la competenta
Curtii sau referitor la admisibilitatea actiunii.

La cererea unei parti sau din oficiu, Curtea poate dispune, cu titlu provizoriu, luarea unor
masuri conservatorii in situatiile in care interesele partilor sau un anumit element al litigiului
trebuie protejat, in intervalul pana la adoptarea solutiei definitive. Dreptul Curtii de a stabili
asemenea masuri, pe calea unor ordonante se manifesta atunci cand iminenta unui prejudiciu
ireparabil sau a riscului agravarii diferendului este evidenta.

Cand una dintre parti nu se infatiseaza/nu-si prezinta sustinerile, Curtea nu este obligata sa
inceteze judecata cauzei.

Hotararea

Solutionara unui diferend se incheie prin adoptarea unei hotarari. Solutia este cea pt care se
opteaza majoritatea judecatorilor prezenti. Daca e o impartire egala intre voturile
judecatorilor, va decide votul Presedintelui Curtii.

Motivarea opiniilor separate ale judecatorilor aflati in minoritate se anexeaza la hotararea

Curtii.

Hotararea CIJ este definitiva si obligatorie; se bucura de autoritatea lucrului judecat. Ea nu

este opozabila decat partilor in litigiu si numai pt cauza pe care o solutioneaza.

Caracterul obligatoriu este intarit de o alta prevedere a Cartei -> o parte la un diferend poate
sesiza Consiliul de Securitate daca cealalta parte nu-si executa obligatiile ce-i revin in temeiul
unei hotarari a Curtii

Competenta consultativa a CIJ

Curtea este imputernicita sa emita avize consultative asupra oricarei probleme juridice; pot fi
cerute de Adunarea Generala/Consiliul de Securitate.

Cu autorizarea Adunarii Generale, mai pot solicita avize consultative si institutiile specializate
din sistemul ONU in probleme juridice care privesc domeniul lor de activitate.

Statele nu pot cere direct avize consultative Curtii, iar acestea nu au caracter obligatoriu.

8
Instantele jurisdictionale cu competenta speciala

In aceasta categorie se incadreaza instantele jurisdictionale create de state pentru rezolvarea

unor diferende care privesc un domeniu specializat al activitatii internationale si un numar
limitat de state.

Trei trasaturi ce definesc natura institutiilor:

- Pot fi sesizate de catre sate si de catre particulari, persoane fizice/juridice

- Nu beneficiaza decat de competenta ce le este atribuita de actul constitutiv al unei
organizatii internationale sau de o conventie multilaterala
- Eterogenitatea dreptului aplicabil, ca o consecinta fireasca a primelor 2 trasaturi

Solutionarea pasnica a diferendelor in cadrul unor organizatii internationale

Tipuri de diferende:

- Cele ce pot surveni intre diferitele organe ale unei organizatii internationale care
privesc conflicte de compenta
- Intre diferite organizatii internationale cu profil asemanator privind delimitarea
competentei lor
- Litigiii intre organizatie si particulari
- Diferendele intre organizatie si functionarii sau agentii sai

Trasaturi ale procesului de solutionare pasnica a diferendelor in cadrul organizatiilor

internationale:

- Atunci cand se considera ca prin comportarea unui stat sunt puse in pericol pacea si
securitatea internationala sau scopurile organizatiei, orice alt stat poate cere
declansarea unei proceduri de reglementare a conflicului, fiind vorba de un interes
comun al intregii comunitati internationale
- Orice organizatie internationala este creata si se bazeaza pe recunoasterea existentei
unui interes comun al statelor memebre care constituie de fapt insasi ratiunea de a fi a
acesteia
- Actele constitutive ale organizatiilor internationale prevad posibilitatea aplicarii unor
sanctiuni impotriva statelor care le incalca regulile
- ONU si organizatiile internationale, prin controlul exercitat asupra obligatiilor
asumate prin tratate sau in alt mod, joaca un rol important si original in prevenirea
conflictelor

Competenta ONU in reglementarea pe cale pasnica a diferendelor

Diferendele ONU pot fi reglementate pe 2 cai: pasnica sau prin constrangere.

ONU, prin Adunarea Generala, poate discuta orice probleme privitoare la mentinerea pacii si
securitatii internationale, poate invita partile la diferend, prin intermediul Consiliului de
Securitate, sa-l rezolve prin mijloace pasnice, poate ancheta, de asemenea, prin Consiliul de

9
Securitate, orice diferend sau situatie care ar putea da nastere unui diferend sau poate
recomanda partilor la diferend procedurile sau metodele de solutionare cele mai potrivite.

In principiu, ONU nu solutioneaza ea insasi, in mod direct, diferendele dintre statele membre.
Acestea se sting in momentul in care partile implicate accepta solutiile preconizate de catre
organizatiile sau convin direct asupra unui alt mod de solutionare pasnica a acestora.

Organele ONU carora Carta le atribuie competente in materie de solutionare pasnica a

diferendelor sunt Consiliul de Securitate si Adunarea Generala.

10