Drept Roman Curs 1

Curs 1 Introducere. 1. Obiectul dreptului privat roman Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si de complex, format din numeroase ramuri si institutii juridice. Sistemul juridic roman a trait o viata milenara, cci isi are originea in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica din secolul VIII .Hr. pana in secolul VI d.Hr. Pentru a intelege specificul dreptului roman, trebuie sa retinem ca la origine si romanii, ca si celelalte popoare ale antichitatii, au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar, spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie clara intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala, dovada ca inca din epoca veche romanii au desemnat normele dreptului prin cuvantul jus iar normele religioase prin cuvantul fas. Mai mult decat atat, la romani gandirea juridica/ideologia juridica si-a pus amprenta asupra intregii ideologii si de aceea se spunea in antichitate ca asa cum grecii sunt un popor de filozofi, romanii sunt un popor de juristi. Iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada ca a fost discipolul unui mare jurisconsult (jurisconsultii erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului). Prin urmare, la romani accesul la viata publica era conditionat de cunoasterea aprofundata a dreptului. Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice constatam ca persista stravechea confuzie dintre drept, religie si morala, desi aceasta confuzie fusese depasita de mult in practica juridica. Spre exemplu, printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian, ni s-a transmis definitia jurisprudentei sau definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text, Jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, iusti atque iniusti scientia. (Jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept). Constatam ca in aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala. Apoi, printr-un text al marelui jurisconsult clasic Ulpian, ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Potrivit lui Ulpian Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere. (Principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau). In acesta definitie, dreptul se confunda cu morala, deoarece primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele doua sunt de domeniul dreptului. 1

Drept Roman Curs 1

Marele jurisconsult clasic Celsus ne-a transmis o definitie a dreptului, potrivit careia Jus est ars boni et aequi. (Dreptul este arta binelui si a echitabilului.) Si de data aceasta dreptul se confunda cu morala, deoarece conceptul de bine este de domeniul moralei, iar conceptul de echitate, are la romani 2 sensuri: un sens moral si un sens juridic. Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala, desi ea fusese depasita de mult in practica, isi are explicatia sa. In primul rand, romanii au fost un popor profund conservator, un popor care nu a renuntat la valorile sale traditionale, chiar daca unele dintre acele valori erau depasite de noile realitati. In al doilea rand, romanii au fost profund pragmatici, aveau un ascutit simt practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor si-a pus amprenta si asupra cercetarii fenomenului juridic, dovada ca jurisconsultii romani nu-si incepeau lectiile cu introduceri teoretice, ci cu expunerea unor spete pe care le analizau impreuna cu discipolii lor si constatau ca intre acele cazuri exista elemente comune pe baza carora incercau sa formuleze anumite principii juridice. Insa acele principii erau consacrate, adica erau recunoscute ca atare de toti jurisconsultii, numai daca ofereau solutii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit domeniu. In al treilea rand, romanii nu aveau vocatia teoriei, dimpotriva aveau fobia ei, spre deosebire de greci, care erau maestri ai teoriei, astfel incat romanii au formulat putine definitii si acelea imprumutate de la greci (definitiile nu se confunda cu principiile dreptului, deoarece definitiile sunt creatii ale teoriei, iar principiile sunt creatii ale practicii). Ori grecii nu au facut distinctie intre drept si morala, dimpotriva, ei considerau ca dreptul este o componenta a moralei. Practica juridica romana a creat acele concepte, categorii, principii si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice, astfel incat au fost receptate si aplicate cu deplin succes atat in evul mediu, cat si in epoca moderna. Aceasta evolutie a fost posibila intrucat romanistii s-au preocupat foarte serios de reconstituirea valorilor juridice romane inca de la inceputul evului mediu. Astfel, in sec VII d.Hr. in orasul Ravenna s-a fondat prima scoala de drept roman, scoala care si-a propus sa reconstituie tezaurul gandirii juridice romane. In secolul X in orasul Pavia s-a fondat o scoala de drept similara, insa lucrarile elaborate de reprezentantii acelor scoli s-au pierdut. De aceea noi, modernii le cunoastem exlusiv din surse indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific notabil, intrucat in mod sigur profesorii acelor scoli nu au cunoscut Digestele imparatului Justinian (o culegere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut, pe cand Digestele sau pastrat, au ajuns pana la noi, astfel incat pe baza Digestelor au putut fi reconstituite lucrarile jurisconsultilor clasici).

Drept Roman Curs 1

In sec XI in orasul Bologna, profesorul Irnerius a fondat scoala glosatorilor. Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metoda exegetica, in sensul ca ei au comentat de asa maniera textele juridice romane, incat acele texte sa poata fi intelese si de cei care nu aveau pregatire de specialitate. Acele explicatii sunt denumite glose. Insa acele glose nu s-au aplicat in activitate instantelor judecatoresti, incat scoala glosatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Accursius, care a scris Marea Glosa, care cuprinde peste 96000 de comentarii. In sec XIV tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala postglosatorilor, care s-au condus dupa metoda dogmatica, caci ei nu au cercetat nemijlocit textele juridice romane, ci au cercetat glosele cu scopul de a extrage din acele glose principii juridice care sa fie aplicate in practica instantelor judecatoresti. Prin urmare, scoala postglosatorilor a avut o finalitate practica, iar principiile formulate de postglosatori s-au aplicat nu numai in Italia, ci in intreaga Europ de Apus, mai cu seama in Germania, pentru ca germanii, in secolul XV, au renuntat la dreptul lor national, intrucat era primitiv, si au preluat principiile formulate de postglosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la realitatile din Germania feudala. Pe acesta cale, in sec XVI, in Germania s-a format un nou sistem de drept pe care il denumim Usus modernus pandectarum sau Usus hodiernus pandectarum adica Dreptul modern al Pandectelor sau Dreptul de astazi al Pandectelor (grecii desemnau Digestele lui Justinian prin cuvantul Pandecte). In secolul XVI, in Franta, profesorul Alciat a fondat scoala istorica a dreptului roman. Aceasta scoala a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman, intrucat reprezentantii acestei scoli au valorificat, pe langa textele juridice romane, si informatii din alte domenii, cum ar fi istoria, filosofia, filologia. Cel mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Jacques Cujas care, pentru prima oara, a incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza Digestelor. La inceputul secolului XIX (1802) prin prelegerile pe care le-a tinut la Universitatea din Marburg, profesorul Savigny a fondat noua scoala istorica a dreptului roman, scoala care a marcat o noua inflorire a cercetarilor de drept roman, pentru ca, in conceptia sa, dreptul este eficient numai daca este exprimat in forma nescrisa a obiceiului juridic sau in forma traditiei juridice. Conform lui, numai traditia juridica da expresie psihologiei unui popor, numai ea exprima spiritul national, pe cand legea nu prezinta acest caracter. Ori traditia juridica germana isi avea originea in principiile formulate de postglosatori, iar intelegerea corecta a traditiei juridice germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman. De aceea, cei mai mari romanisti sunt germani. Dovada ca in a doua jumatate a secolului XIX s-a remarcat in mod deosebit profesorul Theodor Mommsen, considerat de toti autorii cel mai mare romanist. De altfel, el a scris si cea mai buna istorie a Romei. El s-a condus in cercetarile sale dupa metoda dialectica, intrucat a analizat institutiile juridice romane in stransa relatie cu viata economica, sociala si politica.

Drept Roman Curs 1

La inceputul secolului XX, la Sorbona s-a remarcat profesorul Girard, autorul unui tratat celebru. Totodata, el a publicat o colectie a tuturor textelor juridice romane. In perioada interbelica, in Italia s-a remarcat profesorul Pietro Bonfante care, intre altele, a publicat cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Justinian. In Romania, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput o data cu Titus Livius Maiorescu, pentru ca el a fost nu numai fondatorul culturii romane moderne, nu numai un mare filosof si filolog, ci si un mare jurist si celebru avocat, cu studii de drept roman la Sorbona. El a publicat o lucrare intitulata n contra coalei Brnuiu. Prin acea lucrare, Maiorescu a aratat ca institutiile juridice romane pot fi intelese corect numai daca sunt cercetate in evolutia lor istorica si in stransa relatie cu formele de organizare pe care le-a cunoscut statul roman. La inceputul secolului XX, la Universitatea din Bucureti s-a remarcat profesorul tefan Longinescu, autorul unui tratat deosebit de apreciat. In perioada interbelica s-au remarcat, la Cluj, profesorul Ion Ctuneanu, iar la Bucureti profesorii Nicolae Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dimitrescu si Gheorghe Dumitriu, iar dupa al doilea razboi mondial, catedrele de drept roman au fost ilustrate in mod stralucit la Bucureti de profesorul Constantin Tomulescu, la Cluj de profesorul Vladimir Hanga, iar la Iai de profesorul Mihai Jacot. La cursul nostru nu vom cerceta intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman, deoarece acesta este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor creator. Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat concepte, principii si procedee juridice care se aplica si astazi. Fireste, romanii aveau reprezentarea dinstinctiei dintre drept public si privat, dar nu au teoretizat-o. Abia la sfarsitul secolului al doilea d. Hr. jurisconsultul Ulpian ne infatiseaza criteriul pe baza caruia putem dinstinge intre drept public si privat. Potrivit lui, Publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem. (Dreptul public este acela care se refera la organizarea statului roman, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia).