Cursul 1

Dreptul reprezinta ansamblul normelor obligatorii de conduita ce guverneaza raporturile dintre membrii unei
societati.

Dreptul roman reprezinta totalitatea normelor de conduite instituite/sanctionate de statul roman in

conformitate cu interesele proprietarilor de sclavi.

Aceste norme au constituit obiect de studiu aprofundat dupa caderea Imperiului Roman, incepand cu sec VII
e.n. La acea vreme, teritoriul Italiei facea parte din statul ostrogot, dar ostrogotii aplicau principiul
personalitatii legilor, principiu in virtutea caruia populatiile aflate pe teritoriul ostrogot aveau posibilitatea de
a isi utiliza in continuare propriul drept. In consecinta, populatia din Italia a aplicat in continuare dreptul
roman, desi statul roman se prabusise la sfarsitul sec VI e.n.

In aceste conditii,intre sec VII-XI a avut loc la Ravenna primul demers de studiu sistematic al Dreptului
Roman sub forma unei scoli de drept ale carei lucrari nu le cunoastem in mod direct,dar cu privire la care
avem informatii indirecte. Juristii acestei scoli nu cunosteau Digestele (cea mai importanta culegere de
fragmente din operele jurisconsultilor clasici romani, realizata in timpul imparatului Justinian - 530 e.n),
drept consecinta, lucrarile acestei scoli au avut un nivel stiintific scazut.

In sec X, la Pavia, a functionat o alta scoala de drept roman asupra careia avem informatii indirecte, scoala
ai carei juristi nu cunosteau Digestele si nu le aplicau. Se pare ca in acelasi secol ar fi existat o scoala de
drept roman si la Roma.

La sfarsitul sec XI, la Bologna, ia fiinta Scoala Glosatorilor (fondator: prof. Irnerius).

 Glosatori = oameni de stiinta, cunoscatori ai limbii latine, care prin notele pe care le intocmeau cu
privire la textele normelor romane, se straduiau sa explice profanilor sensurile dispozitiilor Dreptului
Roman

In cadrul acestei scoli au existat 2 curente de cercetare:

1) Unii glosatori se adresau direct normelor Dreptului Roman in forma lor pura, astfel cum fusesera
elaborate in epoca clasica
2) Studiul Dreptului Roman prin intermediul Digestelor,ce cuprindeau fragmente din opera normativa a
epocii clasice,dar care erau adaptate realitatii epocii post-clasice

Metoda de lucru adoptata era cea exegetica si consta in lamurirea cazurilor din textele Dreptului Roman,
caci pe glosatori ii interesa numai litera acelor norme, nu si finalitatea lor practica. Cel mai reprezentativ
glosator a fost Accursius, care a redactat o lucrare monumentala intitulata Marea Glosa (sec XII –
cuprindea 96.260 glose) ce ne-a fost transmisa in mod direct.

In sec XIV, tot la Bologna ia fiinta Scoala Postglosatorilor (Bartoliana , dupa reprezentantul Bartolo da
Sassoferrato), care, spre deosebire de cea a Glosatorilor , a desfasurat o activitate cu o profunda finalitate
practica.

Postglosatorii urmareau ca prin aplicarea normelor Dreptului Roman sa solutioneze conflictele din
practica, iar in realizarea acestui demers ei nu se mai adresau normelor Dreptului Roman ci gloselor
intocmite de antecesori. Astfel, ei au creat un Drept Roman falsificat ce rezulta din contopirea Dreptului
Roman cu cutumele locale.
Metoda de lucru a postglosatorilor era cea dogmatica si consta in deducerea unor principii generale din
textele gloselor, principii ce erau ulterior folosite pentru solutionarea conflictelor din practica.

Desi fondata in Italia, Scoala Postglosatorilor a inregistrat cele mai bune rezultate in Germania, unde intre
1450-1550 germanii au abandonat dreptul lor traditional si au adoptat dreptul roman conceput de
bartolisti. In consecinta, in Germania se aplica un drept roman denaturat -> Usus modernum pandectarum.

La inceputul Renasterii, studiile de drept roman au cunoscut noi tendinte, astfel ca in sec XV-XVI in Franta
ia fiinta Scoala Istorica a Dreptului Roman (fondator Andre Alciat), iar prin intermediul acestei scoli au
fost revazute studiile de drept roman si a fost inlocuita latina barbara a bartolistilor cu una mai
evoluata.

Intre timp aparusera noi surse de cunoastere a Dreptului Roman clasic, cum ar fi :

- Sentintele lui Paul

- Prescurtarile lui Valerius Probus

Juristii acestei scoli nu au cercetat numai litera textelor, ci s-au raportat si la izvoarele literare si filosofice
ale dreptului, cercetand astfel fenomenul juridic in cadru mai larg. Un ilustru reprezentant, Jacques Cujas,
a incercat sa reconstituie operele jurisconsultilor clasici romani pornind de la fragmentele cuprinse in
Digeste, demers continuat si finalizat de romanistul german Otto Lenel, materializat in Palingenesia Juris
Civilis.

In sec XIX, in Germania, la Marburg, a luat fiinta Noua Scoala Istorica a Dreptului Roman (fondator
Friedrich Karl von Savigny) ce cerceteaza dreptul nu numai in finalitatile sale practice, dar si in relatie cu
alte norme sociale, apropiindu-se de o metoda stiintifica de cercetare.In cercetarea sa, scoala a intalnit si
anumite limite,deoarece profesorii pretindeau ca originea dreptului s-ar afla in spiritul poporului. In
acceptiunea lor, statul era un factor eminamente pasiv, ce nu are voie sa legifereze, ci doar sa ia act de vointa
poporului si sa o imbrace in haina juridica.

La sfarsitul sec XIX, mari romanisti in Europa:

- Theodor Mommsen (Germania)

- Rudolf von Jhering (Germania)
- Paul Frederic Girard (Franta)
- Pietro Bonfante (Italia)

In Romania, primul studiu sistematic al Dreptului Roman a fost realizat de Titus Livius Maiorescu – lucrare
la adresa operelor lui Simion Barnutiu, Dreptu publicu românescu, prin care a demonstrat ca are cunostinte
solide de Drept Roman.

Alti importanti romanisti romani:

- Stefan Longinescu
- Constantin Stoicescu
- Ion Catuneanu

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, romanisti romani:

- Constantin Tomulescu (Bucuresti)

- Mihail Jacota (Iasi)
- Vladimir Hanga (Cluj)