UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
FILIALA BISTRIȚA NĂSĂUD
I.F.
DISCIPLINA
DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT
CĂSĂTORIA,,
Anul de studiu: IV

1
 CUPRINS

CAP. I – Noțiuni introductive.............................................................................pag. 1

CAP. II - Izvoare juridice .............................................................................pag. 2 -3
CAP. III – Încheierea căsătoriei ........................................................................pag. 3
CAP. IV – Efectele căsătoriei ...........................................................................pag. 7
CAP. V – Bibliografia .....................................................................................pag. 11

2
 I. Noţiuni introductive
Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De
asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale nepatrimoniale şi aspecte
patrimoniale. De regulă, statutul persoanei fizice este guvernat de legea naţională (lex
patriae), însă aceste statut poate fi guvernat şi de alte legi dacă există dispoziţii speciale
în acest sens.
Totuşi căsătoria şi relaţiile personale între soţi sunt definite în moduri foarte
asemănătoare de către sistemele juridice elaborate de comunităţi umane, care au aderat,
cândva, la una dintre marile religii ale lumii. Riscul apariţiei, între aceste sisteme de
drept, a unor conflicte de calificări în materia căsătoriei şi a relaţiilor dintre soţi este
foarte redus.
Influenţa factorului religios în materia instituţiilor legate de familie este
considerabilă, întotdeauna specialiştii atrăgând atenţia asupra impregnării sporite a
acestui domeniu juridic cu obiceiurile, credinţele şi valorile sociale locale.
Un argument în susţinerea influenţei religiei asupra instituţiilor ce urmează a fi
analizate, îl constituie faptul că până în secolulal XVI-lea, întreaga materie a căsătoriei
era în Europa şi în America de competenţa exclusivă a Bisericii, fiind supusă unei singure
legi, dreptul canonic, un adevărat drept uniform1.
Se consideră căsătoria ca fiind internațională atunci când în componența acesteia
există un element de extraneitate, fie acesta naționalitatea părților, locul de încheiere a
căsătoriei sau agentul constatator.
II. Izvoare juridice
Pentru determinarea competenței internaționale a instanțelor spaniole, se vor aplica
art. 51 și 57 din Codul civil spaniol (în continuare Ccs.). Legea aplicabilă va fi, în cazul
capacității părților, stabilită de art. 9.1 Ccs. și Rezoluția - circulară a Direcției Generale a
Registrelor și Notarilor (DGRN) din 29.07.2005, cu privire la căsătoria între
homosexuali. În cazul consimțământului, se va utiliza art. 9.1 Ccs. și Instrucțiunile
DGRN din 31.01.2006 cu privire la căsătoria de conventiență, pe când forma va fi
stabilită conform principiului auctor regit actum. În vederea recunoașterii efectelor
căsătoriilor religioase sau civile încheiate de către autorități străine, se vor aplica art. 9.1,
1
Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2009,
p. 9.

3
49 și 50 din Ccs. și Instrucțiunile DGRN menționate anterior. Pentru opozabilitatea
tuturor faptelor juridice produse în Spania sau care au efect asupra cetățenilor spanioli, se
va aplica art. 15 din Legea Registrului Civil, precum și prevederile Acordurilor dintre
Spania și Vatican din 3.01.1979 și legile 24, 25, 26 din 10.11.1992 – pentru învestirea cu
efecte civile a căsătoriilor încheiate în formă religioasă.

III. Încheierea căsătoriei

Pentru încheierea valabilă a căsătoriei este necesară îndeplinirea următoarelor
cerinţe legale: îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă. Datorită faptului că
impedimentele sunt împrejurări care împiedică încheierea căsătoriei, ele sunt considerate
condiţii de fond negative2.
Calificarea sau distincţia între condiţiile de fond şi condiţiile de formă se face în
principiu după legea forului, după cum este prevăzut şi în legislaţia română. Dar există şi
situaţii în care se determină după legea domiciliului fiecăruia dintre soţi sau în funcţie de
legea locului încheierii căsătoriei.
a) Condiţii de fond - se evidenţiază mai multe sisteme în dreptul comparat:
 sistemul conform căruia se aplică legea naţională a viitorilor soţi;
 sistemul care presupune aplicarea legii domiciliului viitorilor soţi;
 sistemul unde se aplică legea locului încheierii căsătoriei;
 sistemul mixt, care se deosebeşte prin faptul că se aplică legea naţională
pentru proprii cetăţeni care se căsătoresc în străinătate şi straăinilor care
se căsătoresc în ţară se aplică legea domiciliului3.
În legislaţia românească, condiţiile de fond pentru încheierea promisiunii de
căsătorie sunt determinate, potrivit art. 2585 Cod civil, de legea naţională a fiecăruia
dintre viitorii soţi la data încheierii acelei promisiuni. În ceea ce priveşte efectele
promisiunii de căsătorie şi consecinţele încălcării ei, acestea sunt supuse mai multor legi:
legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la data promisiunii de căsătorie, legea
naţională comună a viitorilor soţi, dacă aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat şi
legea română în lipsa legii naţionale comune.

2
Macovei I., Drept internațional privat, Editura CH Beck, București, 2011, p. 227.
3
Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005, p. 182.

4
 Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt guvernate, conform art. 2586
Cod civil, de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării
căsătoriei. De asemenea, în cazul impedimentelor la căsătorie se aplică tot legea
naţională. Mai mult decât atât, art. 2586 alin. (2) reglementează o măsură de protecţie a
cetăţenilor români în situaţia în care una dintre legile străine prevede un impediment la
căsătorie care, potrivit dreptului românesc, este incompatibil cu libertatea de a încheia o
căsătorie. În acest caz, acel impediment va fi înlăturat ca fiind inaplicabil în cazul în care
unul dintre viitori soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României.
În cazul Spaniei, ofițerul de stare civilă sau persoana în fața căreia se încheie
căsătoria va verifica consimțământul și capacitatea fiecărei părți. Legea persoanei este
determinată de naționalitatea acesteia și guvernează capacitatea părții 4, existând
posibilitatea, ca și în dreptul român, de înlăturare a impedimentelor, prin aplicarea
indirectă a Convenției de la Paris din 1964. Mai mult, dacă una dintre părți a fost
divorțată de către un organ străin, este necesară îndeplinirea formalităților de
recunoaștere a acesteia (automată sau exequatur) 5. În afară de prevederile art. 9.1
menționate deja, consimțământul cunoaște o particularizare prin legea privitoare la
căsătorie de conveniență, nefiind valabil în cazul în care se urmărește eludarea unor
norme juridice (de obținere a cetățeniei, de pildă)6.
Se impun unele distincţii în ceea ce priveşte aplicarea legii pentru condiţiile de fond
în dreptul român:
 căsătoria se încheie în România între un cetăţean român şi unul străin, se
aplică legea naţională a fiecărui soţ;
 căsătoria se încheie în România între un cetăţean român şi un apatrid, pentru
acesta din urmă se aplică legea ţării domiciliului ( în lipsa acestuia, legea reședinţei), iar
cetăţeanului român - legea naţională;
 căsătoria se încheie în ţara noastră între doi străini de cetăţenii diferite, se
aplică fiecăruia legea sa naţională;
 căsătoria se încheie în România între doi apatrizi - fiecare este supus legii
domiciliului/reşedinţei;

4
Codul civil spaniol, art. 9.1;
5
Regulamentul Registrului civil spaniol, art. 64.1;
6
Instrucțiunile DGRN, cap. III și IV – consimțământul și nulitatea căsătoriei;

5
  căsătoria se încheie în străinătate între cetăţeni români, se aplică legea
română;
 căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean
străin, se aplică legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi;
 căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un apatrid, se
aplică legea română pentru cetăţeanul român şi pentru apatrid legea
domiciliului/reşedinţei.
b) Condiţii de formă – art. 2587 Cod civil dispune că formă încheierii actului
este supusă statului pe teritoriul căruia se celebrează, făcându-se aplicarea principiului
locus regit actum, dacă se încheie în faţă autorităţilor locale 7. Căsătoria unui cetăţean
român în străinătate poate fi încheiată şi în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului
consular, fiind supusă condiţiilor de formă ale legii române. Dacă viitorii soţi sunt străini,
căsătoria se va putea încheia în România în faţa autorităţii locale competente, fie în faţa
organelor diplomatice sau consulare ale statelor de origine, luând în consideraţie
prevederile art. 2587 alin. (2) Cod civil.
Art. 49 Ccs. consacră același principiu de determinare a formei de încheiere a
căsătoriei – în cazul în care aceasta nu este oficiată de judecător, primar, ofițer de stare
civilă sau autoritate religioasă - respectiv legea locului. Art. 50 precizează că, în cazul
încheierii căsătoriei între cetățeni străini, aceștia vor putea alege între legea națională a
oricăruia dintre ei sau a locului celebrării.
Pentru punctarea diferenței de încheiere a căsătoriei dintre cele două țări analizate,
este necesară prezentarea formelor religioase. Căsătoria catolică nu necesită verificarea
prealabilă a condițiilor de fond de către ofițerul de stare civilă, respectiv consul. Se va
exprima consimțământul în prezența autorității religioase și se va proceda la înscrierea
automată în Registrul civil, învestind astfel căsătoria cu efecte civile depline. În cazul
celei evangelice sau iudaice, este necesară verificarea condițiilor de fond în fața
autorității civile, după care se vor urma aceiași pași ca în cazul căsătoriei catolice. La
căsătoria musulmană există două situații: în primul rând, dacă au fost verificate condițiile
de fond, se va proceda la exprimarea consimțământului în fața autorității religioase și la
înscrierea în Registrul civil; în caz contrar, se va exprima consimțământul în fața
7
Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005,
p. 47.

6
autorității religioase și se va înscrie în Registrul civil, urmând a se face ulterior
verificarea condițiilor de fond.
IV. Efectele căsătoriei
Potrivit Codului civil, efectele generale ale căsătoriei sunt delimitate de regimurile
matrimoniale si prevăzute în art. 2589. Astfel, prin efecte generale se înţeleg efectele
personale şi cele patrimoniale ale căsătoriei, de la care soţii nu pot deroga indiferent de
regimul matrimonial ales (art. 2589 alin. 2 Cod civil).
IV. 1 Efectele generale ale căsătoriei – potrivit alin. (1) al art. 2589 Cod civil,
acestea sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei
comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia
căsătoria a fost celebrată.
Prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol notează însă o excepţie: drepturile soţilor
asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt
supuse legii locului unde aceasta este situată. Aplicarea normelor se impune voinţei
părţilor, deoarece acestea sunt de ordine publică.
Efectele căsătoriei cu privire la numele soţilor sunt supuse legii aplicabile
raporturilor personale şi patrimoniale dintre soţi. Obligaţia de întreţinere dintre soţi este
supusă legilor efectelor căsătoriei, deoarece constituie un raport patrimonial între
soţi. Donaţiile dintre soţi sunt supuse nu numai legii care reglementează efectele
căsătoriei, căci revocabilitatea interesează calitatea de soţ, ci şi legii ce reglementează
succesiunea pentru cotitatea disponibilă.
Art. 9.2 din Ccs. prevede că efectele căsătoriei vor fi reglementate de legea
națională comună soților la momentul încheierii, legea națională sau a domiciliului
oricărei părți după momentul încheierii sau cea aleasă de părți prin înscris autentic. Dacă
nici acesta din urmă nu există, legea va fi cea a domiciliului comun de imediat după
încheierea căsătoriei sau a locului celebrării acesteia.
IV.2 Regimul matrimonial – în accepţiunea dată de Codul civil, soţilor le este
recunoscută posibilitatea să aleagă între regimurile comunităţii legale, separaţiei de
bunuri sau comunităţii convenţionale. Dacă doresc un alt regim decât al comunităţii
legale, alegerea se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Determinarea
subiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial este prevăzută de alin. (1) al art. 2590

7
Cod civil, prin aceste dispoziţii consacrându-se principiul autonomiei de voinţă a soţilor
în materia regimului matrimonial8.
Libertatea de alegere de către soţi a legii aplicabile regimului matrimonial este
posibilă numai în anumite limite. Conform alin. (2) al art. 2590 Cod civil, aceştia pot
alege:
a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data
alegerii;
b) legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
c) legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea
căsătoriei.
Părţile au posibilitatea de a încheia o convenţie de desemnare a legii aplicabile
regimului matrimonial fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii
căsătoriei, fie în timpul căsătoriei (art. 2591 alin. 1 Cod civil). Condiţiile de formă sunt
guvernate de legea aplicabilă regimului matrimonial sau de legea locului unde s-a
încheiat convenţia de alegere. În toate situaţiile, pentru evitarea dificultăţilor de probă,
desemnarea legii implică îndeplinirea unor cerinţede formă. Alegerea legii trebuie să fie
expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de către soţi, ori să rezulte în mod
neîndoielnic din clauzele unei convenţii matrimoniale. Dacă este aplicabilă legea română,
convenţia de alegere trebuie să respecte forma autentică notarială şi consimţământul
tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică specială, având
un conţinut predeterminat.
Oricând, în timpul căsătoriei, soţii pot alege o altă lege aplicabilă regimului
matrimonial cu respectarea limitelor şi condiţiilor privind posibilitatea de opţiune.
Modificarea intervenind în timpul căsătoriei are valoarea unei schimbări voluntare. Dacă
soţii nu au dispus altfel, legea nouă produce efecte numai pentru viitor, fără a prejudicia
drepturile terţilor.
Art. 2592 Cod civil determină legea aplicabilă regimului matrimonial al soţilor în
situaţia în care aceştia nu au ales-o. Astfel, acesta va fi guvernat de legea aplicabilă
efectelor generale ale căsătoriei (legea indicată de art. 2589 Cod civil).

8
Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H.
Beck, Bucureşti, 2012, p. 2573.

8
 Conform art. 2593 Cod civil, legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează
următoarele chestiuni:
a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia
capacităţii;
b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu
excepţia capacităţii;
c) limitele alegerii regimului matrimonial;
d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial;
e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor,
precum şi regimul datoriilor soţilor;
f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind
împărţeala bunurilor comune.
Prin excepţie, formarea loturilor şi atribuirea lor sunt supuse legii unde bunurile
sunt situate la data partajului şi nu legii aplicabile regimului matrimonial. Pe de altă parte,
capacitatea este guvernată de legea naţională a fiecăruia dintre soţi.
În privinţa convenţiei matrimoniale, condiţiile de formă care trebuie îndeplinite sunt
prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau legea locului unde înţelegerea se
încheie. (art. 2594 Cod civil).
Conform art. 9.3 Ccs., acordurile de voință prin care se stabilește, modifică sau
substituie regimul matrimonial sunt supuse fie legii care guvernează efectele căsătoriei,
fie a naționalității sau domiciliului uneia dintre părți la momentul încheierii.

9
 V. Bibliografie

 Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C. H.
Beck, Bucureşti, 2009.
 Macovei I., Drept internațional privat, Ed. C. H. Beck, București, 2011.
 Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005.
 Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed.
Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005.
 Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012.
 Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
 Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2007.
 Curs de dreptul casatoriei si familiei in dreptul international privat si comparat,
Ricardo Ruedas Valvidia, 2011.

10