I.

Notiuni introductive

In cazul contractelor care presupun o derulare in timp cum sunt contractele cu executare
succesiva sau cele afectate de un termen suspensiv exista posibilitatea ca survenirea anumitor
evenimente anterior incheierii contractului sa duca la un dezechilibru in defavoarea uneia dintre
partile contractului, de regula in defavoarea debitorului. Debitorul astfel nu-si va mai putea
executa obligatia prevazuta in contract, insa nu datorita faptului ca aceasta este imposibila de
onerat ci datorita faptului ca executarea obligatiei il va pune pe debitor intr-o postura foarte dificila.

Partile pot stipula in contract clauze de impreviziune care le permit sa procedeze la

readaptarea prestatiilor in raport cu situatiile imprevizibile care au survenit pentru mentinerea in
timp a obligatiilor.

In ceea ce priveste notiunea de impreviziune, majoritatea autorilor sunt de parere ca

este vorba despre o chestiune de ordin economic si financiar. Cauza dezechilibrului este un
eveniment exterior persoanei si vointei debitorului care nu antreneaza o imposibilitate de executare
a obligatiei, ci doar o face mai oneroasa, nefiind insa sigur ca este necesar ca evenimentul sa fie
imprevizibil sau ajunge ca el sa nu fi fost prevazut.

O discutie asupra caracterului imprevizibilitatii pune problema daca evenimentul in

sine trebuie sa fi fost imprevizibil sau doar efectele lui asupra echilibrului economic al contractului,
evenimentul apare ca previzibil dar consecintele lui au depasit previziunile, precum si daca
imprevizibilitatea trebuie apreciata obiectiv sau subiectiv, in functie de persoana contractantului.

Contractele afectate de un termen suspensiv si cele cu executare succesiva pot fi supuse

pe parcursul executarii lor unor imprejurari care nu au fost prevazute si nici nu puteau fi prevazute
de parti atunci cand le-au incheiat si care pot afecta valoarea prestatiilor la care aceastea s-au
obligat. Spre exemplu, un furnizor care se obliga printr-un contract cu executare succesiva sa
livreze cantitati determinate de produse, in schimbul unui pret fix stabilit pe unitate de produs si
platibil la livrare isi va vedea majorata valoarea obligatiilor sale in cazul unei cresteri a preturilor
determinata de inflatie, fara a putea pretinde contractantului diferenta suplimentara de pret.

Aceasta este problema careia incearca sa-i ofere o rezolvare asa-numita teorie a
impreviziunii. Prin impreviziune se intelege dezechilibrul care se produce intre prestatiile
contractuale ca urmare a unei cresteri considerabile si neprevazute a preturilor.

Teoria impreviziunii permite astfel debitorului care se afla intr-o situatie, determinata
de schimbarea drastica si imprevizibila a imprejurarilor economice din momentul executarii
contractului fata de momentul incheierii acordului de vointa a partilor contractante, sa previna
falimentul care ar interveni in cazul in care el ar fi tinut sa executa aceasta obligatie. Evenimentele
care determina acest dezechilibru obiectiv intre prestatiile partilor sunt de ordin economic si
financiar cum ar fi inflatia.

Scopul teoriei impreviziunii este tocmai acela de a-l salva pe debitor de al ruina,
deoarece aceste evenimente imprevizibile sunt susceptibile de a ruina pentru o parte contractanta
si imbogatirea celeilalte, restabilind astfel echilibrul intre prestatiile partilor cocontractante

1
 II. Definitia clauzei de hardship
Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care
se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, aceasta este definiţia legală a contractului
prevăzută de codul civil. Încheierea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice contractuale se
realizează în primul rând prin prisma principiului libertăţii contractuale specificat în primul articol
al CC, dar şi în art.668CC care detailează: contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în
conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel. O astfel de
modalitate este prevăzută la articolul 623 CC intitulat „Ajustarea contractului în cazul modificării
împrejurărilor” situaţie intitulată în doctrină – Hardship.

Situaţia de hardship se manifestă atunci când după încheierea contractului survin

evenimente, a căror apariţia nu a putut fi prevăzută de părţi, dar care dezechilibrează excesiv
balanţa de obligaţii stabilită între părţi, iar păstrarea nemodificată a obligaţiilor contractuale ar fi
inechitabilă.

Clauza de hardship (de impreviziune) este întâlnită sau cunoscută în doctrina sub două forme
şi anume “hardship”, formă provenită din limba engleză, respectiv “clauză de impreviziune”sau
clause d’imprevision, formă ce provine din limba franceză. Conceptul de hardship este o creaţie a
practicii anglo-saxone, folosirea ei de către părţi integrându-se în tendinţa dominantă de asigurare
a stabilităţii contractelor de comerţ exterior, prin promovarea unor mecanisme juridice susceptibile
să permită adaptarea acestora la conjunctura dinamică a pieţei.

Clauza de hardship este stipulatia contractuala gratie careia devine posibila modificarea
continutului contractului atunci cand pe parcursul executarii sale se produc, fara culpa
contractantilor, evenimente ce nu puteau fi prevazute in momentul stabilirii raportului juridic de
obligatie, dar care schimband substantial datele si elementele avute in vedere de parti in momentul
contractarii, creeaza pentru unul dintre contractanti consecinte mult prea oneroase pentru a fi
echitabil ca acesta sa le suporte singur.

In temeiul clauzei de hardship, oricare dintre parti este indreptatita sa solicite adaptarea
contractului incheiat, daca modificarea circumstantelor in considerarea carora partile s-au angajat
initial a perturbat in mod grav echilibrul contractual, determinand consecinte de o rigoare injusta
pentru una dinte parti.

Aceasta clauza prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri in vederea

adaptarii contractului sau de a recurge, in subsidiar, la un tert (arbitru), daca pe parcursul
derularii executarii unui contract se produce o imprejurare, o situatie de orice natura, independenta
de culpa vreunuia dintre parti si care afecteaza grav echilibrul contractului, provocand o ingreunare
substantiala a executarii acestuia cel putin pentru una din parti.

Obligatia pe care si-o asuma expres partile este aceea ca vor revedea si reajusta
prestatiile lor, la anumite perioade de timp stabilite, pentru a le reechilibra, tinand cont de
schimbarile constatate in circumstantele economice.

În privinţa abordării acestui concept, legislaţiile naţionale se divizează în două:

a) cele care nu acceptă această teorie şi consacră ferm principiul pacta sunt servadna. (de ex.
România);

2
 b) cele care acceptă teoria impreviziunii şi care le reglementează în legislaţiile naţionale (ex:
RM art623, Federaţia Rusă art.451, Germania art.313, Ungaria art.107, Italia 1467-1469).

Conceptul de hardship îndeplineşte următoarele funcţii:

a) Ocrotirea echilibrului economic si continuarea contractului (se asigură stabilitatea

raporturilor civile, părţilor oferindusi-le suport normativ legal ori contractual pentru
renegocierea contractului);
b) Împartirea riscurilor între parti (renegociind contractul partea care devenise obligată
excesiv în urma survenirii evenimentului transferă o parte din obligaţia excesivă în seama
celeilalte părţi);
c) Organizarea unui regim adaptat intereselor partilor (părţilor li se oferă un regim juridic
flexibil).

Articolul 623. Ajustarea contractului în cazul modificării împrejurărilor

(1) Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod
considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzînd această schimbare, nu ar fi încheiat
contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în
care nu se poate pretinde unei părţi, luînd în considerare toate împrejurările acelui caz, în
special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a
contractului.
(2) Părţile vor încerca mai întîi să realizeze pe baza bunei înţelegeri ajustarea
contractului la noile împrejurări.
(3) Partea îndreptăţită va cere fără întîrziere ajustarea contractului, fiind obligată să
indice temeiul ajustării. Cererea privind ajustarea este exclusă în cazul în care partea şi-a asumat
expres riscul modificării împrejurărilor.
(4) Depunerea cererii privind ajustarea contractului la noile împrejurări nu serveşte
temei pentru refuzul executării obligaţiei.
(5) Dacă ajustarea contractului la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate
impune uneia din părţi, partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În cazul contractelor cu
executare succesivă în timp, în locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea
contractului conform art.748.

1. De principiu, contractele încheiate între părţi trebuie să se execute în modul la care

părţile au ajuns la un acord de voinţă. Orice modificare a clauzelor contractuale presupune
încheierea unui acord de voinţă al părţilor în vederea modificării drepturilor şi obligaţiilor lor şi,
ca şi contractul însuşi, se supune aceloraşi reguli de fond şi de formă, inclusiv se va respecta
principiul autonomiei de voinţă al părţilor contractante. Un contract poate fi modificat numai în
conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel (art. 668).

Articolul dat reglementează situaţia cînd din cauza schimbării esenţiale a

împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului apare necesitatea ajustării unor clauze
contractuale. Aplicarea practică a instituţiei ajustării contractului va permite găsirea unor soluţii
optime de rezolvare a problemelor pentru ambele părţi, luînd în consideraţie interesul acestora în
executarea pînă la capăt a contractului, chiar şi atunci cînd executarea potrivit condiţiilor iniţiale
nu mai este posibilă din motive ce nu depind de voinţa lor. Ajustarea contractului la noile
împrejurări poate fi pretinsă îndeosebi atunci, cînd în contract a fost reflectat scopul economic sau
ceea la ce părţile se aşteptau în urma executării contractului. În legislaţia civilă a unor state este
fundamentat un principiu asemănător normei din articolul dat: clausula rebus sic stantibus
(clauza prin care contractul îşi păstrează forţa juridică doar dacă împrejurările rămîn neschimbate).

3
 Sînt considerabile acele schimbări a împrejurărilor la care părţile, dacă ar fi putut să le
prevadă, nu ar fi încheiat contract ori l-ar fi încheiat în alte condiţii, de exemplu, schimbare
esenţială va fi în cazul aplicării unor măsuri imprevizibile de ordin economic în relaţiile economice
externe faţă de unele state, greve sau incendii la întreprinderea furnizor, reducerea simţitoare a
numărului turiştilor dintr-o anumită zonă turistică unde este pericolul unor catastrofe ecologice ;
exproprierea parţială a unui bun arendat; pieirea fortuită a mai mult de jumătate din fructele
obţinute prin arendare, fapt ce oferă dreptul arendaşului la reducerea proporţională a arendei (art.
917) ş.a. Se asimilează cu schimbarea împrejurărilor cazul în care reprezentarea comună care a
stat la baza încheierii contractului se dovedeşte falsă.

Partea dezavantajată poate cere ajustarea contractului dacă se întrunesc cîteva condiţii:
a) părţile la momentul încheierii contractului n-au prevăzut aceste schimbări;
b) schimbarea situaţiei nu este imputabilă părţilor, iar acestea au depus o diligenţă sporită în
vederea înlăturării consecinţelor negative a acestor schimbări;
c) executarea contractului în condiţiile schimbate ar duce la cheltuieli disproporţionate,
nejustificate, cauzînd părţii dezavantajate un prejudiciu care o va lipsi pe aceasta de ceea,
la ce ea se aştepta în rezultatul încheierii acestui contract;
d) partea nu şi-a asumat expres riscul modificării împrejurărilor.

2. Ajustarea contractului la noile împrejurări se va face doar dacă ambele părţi sînt de
acord. Acordul trebuie să corespundă aceloraşi cerinţe de formă, ca şi contractul de bază (art. 208
alin. 5). Alineatul comentat reglementează situaţia, cînd ajustarea contractului este iniţiată după
survenirea temeiurilor corespunzătoare. Însă într-un contract de lungă durată părţile pot stipula de
la bun început clauza de hardship, prin care se obligă să-l adapteze, cu promptitudine şi în spirit
de echitate, pe cale de renegociere sau printr-o procedură arbitrală în situaţia în care ulterior
încheierii contractului, constată sau apar împrejurări extraordinare afectînd în mod serios echilibrul
dintre contraprestaţii. În cazul în care ulterior încheierii contractului apar împrejurări extraordinare
care afectează serios echilibrul dintre contraprestaţii, clauza de hardship stabileşte în primul rînd
împrejurările în care aceasta operează. Datorită perioadei îndelungate de valabilitate a
contractului,părţile recunosc că omisiunile sau lacunele care ar exista în contract sau care nu sînt
sesizabile la data încheierii sale, pot crea inechităţi sau dificultăţi imprevizibile la momentul
contractării.Părţile recunosc că unele împrejurări sau condiţii ulterioare, care depăşesc
posibilităţile rezonabile şi practice de control ale părţilor pot da naştere unor inechităţi sau
dificultăţi imprevizibile pentru una ori pentru ambele părţi.În asemenea situaţii părţile îşi asumă
obligaţia de a acţiona în comun, de pe poziţii egale pentru a aplica măsurile ce se impun în vederea
remedierii acestor situaţii.Dacă părţile nu pot să ajungă la o înţelegere asupra existenţei inechităţii
ori asupra măsurilor necesare remedierii în termenul stabilit, se va recurge la procedura de
conciliere ori la aceea de arbitraj, spre a decide asupra împrejurărilor în care acţionează clauza de
hardship. Dacă, în urma aplicării acestor proceduri se constată că nu sînt întrunite condiţiile pentru
ajustarea contractului acesta rămîne valabil şi urmează a fi executat în condiţiile în care a fost
încheiat. Într-o ipoteză contrară, părţile au obligaţia de a proceda la negocieri pentru ajustarea sau
revizuirea contractului pentru a restabili echilibrul contractual. Părţile pot împuternici arbitrajul să
procedeze la ajustarea contractului, hotărîrea acestuia făcînd parte integrantă din contract. Clauza
de hardship asigură forţa obligatorie a contractului şi echilibrul între contraprestaţii.

3. Cererea privind ajustarea contractului trebuie înaintată de partea interesată într-un

termen cît mai redus din momentul cînd aceasta a aflat despre schimbarea considerabilă a
împrejurărilor. Prin lege pot fi stabilite astfel de termene (art. 1136). În cerere se va indica temeiul
invocat de partea dezavantajată în vederea ajustării contractului, împreună cu toate informaţiile şi
datele care ar fi în mod rezonabil necesare pentru a justifica pretenţiile sale, se va oferi toate
dovezile pe care cealaltă parte le-ar considera necesare şi utile.

4
 Pentru a se putea pretinde ajustarea contractului urmează de constatat, în ordine de
interpretare a contractului, lipsa unei clauze privind factorul riscului contractului. Asumarea
expresă de către o parte a riscului acestor schimbări duce la imposibilitatea înaintării cerinţei
privind ajustarea, de exemplu, în contractul de arendă părţile au stipulat că acesta nu va fi ajustat
chiar dacă condiţiile de utilizare a bunurilor arendate s-au înrăutăţit considerabil.
Factorul riscului poate fi prevăzut şi prin normă imperativă de drept şi în acest caz se
va considera că o parte şi-a asumat acest risc în virtutea prescripţiilor legii, prin simplul fapt al
încheierii acelui contract.

4. Depunerea cererii privind ajustarea contractului nu serveşte drept temei de

neexecutare a obligaţiilor nici din partea debitorului nici a creditorului.Cu toate acestea, admiterea,
ulterior, a cererii privind ajustarea poate avea drept efect întoarcerea unei părţi din executarea
făcută după depunerea acestei cereri.

5. Dacă negocierile părţilor privind ajustarea contractului au eşuat, fie ajustarea este
imposibilă, drept consecinţă survine rezoluţiunea sau rezilierea contractului. Instanţa de judecată
nu poate fi sesizată cu o cerere prin care să se pronunţe asupra ajustării contractului, însă în lipsa
acordului părţilor, precum şi atunci, cînd părţile nu ajung la un acord privind rezilierea sau
rezoluţiunea, contractul va fi rezolvit sau reziliat prin hotărîrea instanţei de judecată. Instanţa se
va pronunţa şi asupra efectelor rezilierii sau rezoluţiunii.

Luînd în consideraţie că în asemenea situaţii părţile nu au acţionat cu vinovăţie, instanţa

se va călăuzi de principiul echităţii atunci cînd va repartiza suportarea cheltuielilor (repartizîndu-
le egal între părţi sau stabilind că fiecare parte îşi va suporta propriile cheltuieli). Legiuitorul a ales
soluţia rezilierii (rezoluţiunii) contractului faţă de modificarea acestuia, impusă printr-o hotărîre a
instanţei, deoarece adoptînd o astfel de hotărîre instanţa ar impune pe cealaltă parte la executarea
unui contract pe care ultima îl consideră pentru sine neavantajos.

Legea nu admite ajustarea contractului prin hotărîrea instanţei de judecată, contrar

voinţei cel puţin a uneia din părţi chiar dacă se constată că rezilierea acestuia contravine intereselor
publice sau ar avea drept consecinţă pierderi pentru părţi, care ar depăşi substanţial cheltuielile,
necesare executării contractului în condiţiile modificate prin hotărîrea instanţei de judecată.

Deşi se aseamănă mult, totuşi situaţiile de forţă majoră şi shimbările esenţiale a

împrejurărilor potrivit articolului comentat nu trebuie confundate.Deosebirea rezidă în faptul, că
schimbarea esenţială a împrejurărilor nu are drept consecinţă imposibilitatea executări obligaţiei
contractuale. Această posibilitate se păstrează, însă o astfel de executare ar avea drept consecinţă
un dezechilibru substanţial dintre contraprestaţii.

Codurile Civile ale Germaniei şi ale Federaţiei Ruse, cu mici diferenţe terminologice
conferă conceptului de hardship acelaşi conţinut juridic ca şi CC moldav.

Situaţia de hardship este consacrată şi de culegerea de uzanţe internaţionale. Princpiile

Unidroit care explică conceptul de hardship ca fiind acea situaţie când apariţia unor evenimente
alterează fundamental echilibrul contractului fie datorită faptului că spezele executării obligaţiilor
unei părţi au crescut, fie datorită faptului că valoarea prestaţiei pe care o parte o primeşte s-a
diminuat, astfel:

a) evenimentele apar sau devin cunoscute părţii dezavantajate după încheierea contractului;
b) evenimentele nu ar fi putut fi luate în considerare în mod rezonabil de către partea
dezavantajată la momentul încheierii contractului;
c) evenimentele sunt în afara controlului părţii dezavantajate;
5
 d) riscul evenimentelor nu a fost asumat de partea dezavantajată.

Din reglementarea conceptului de hardship în CC al RM putem distinge 5 condiţii

referitoare la existenţa clauzei de hardship, care se regăsesc şi în cadrul CC rus, german sau a
culegerii de uzanţe internaţionale Principiile Unidroit. şi sunt următoarele:
a) Împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au modificat considerabil după
încheierea contractului. (să existe un eveniment, să existe un impact substanţial, contează
impactul evenimentului nu în ansamblu ci anume asupra contractului) (costul obligaţiei
este excesiv, beneficiul pe care îl primeşte creditorul nu mai are nici o valoare);
b) Împrejurările trebuie să se schimbe sau să devină cunoscute după încheierea contractului;
c) Evenimentul care duce la dezechilibrarea contractului trebuie să fie imprevizibil pentru
părţi. Adică nici persoana cu cel mai înalt grad de diligenţă nu ar fi putut prevedea
asemenea modificări;
d) Nici una din părţi nu şi-a asumat riscul survenirii modificării împrejurărilor cum ar fi în
cazul asigurării unor riscuri. (asumarea expresă poate să rezide şi din natura contractului
– contr.de rentă viageră, de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă ş.a.);
e) Este inechitabil ca efectele situaţiei în cauză să fie suportate exclusiv de partea afectată.

Legea prevede o serie de acţiuni care trebuie să parvină de la părţi pentru renegocierea
contractului şi anume:
a) Cererea trebuie adresată imediat la apariţia împrejurării sau momentului când aceasta a
devenit cunoscută;
b) Cererea nu exclude executarea. Renegocierea se desfăşoară cu bună credinţă (art513).

Renegocierea poate să aibă mai multe finalităţi:

a) se ajunge la compromise;
b) nu se ajunge la un compromis, iar partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea sau după
caz rezilierea art.623 al.5 CC. Rusia şi Germania indică expres dreptul părţii dezavantajate
de a se adresa cu cererea respectivă în instanţă.

La fel trebuie făcută diferenţa între clauza de hardship şi forţa majoră. Astfel dacă în
cazul primei îndeplinirea obligaţiilor contractuale devine doar foarte dificilă şi inechitabilă, atunci
în situaţia de forţă majoră îndeplinirea obligaţiei este imposibilă.

III. Importanta clauzei de hardship in contractele de comert

international

Clauza de hardship este o creatie a practicii anglo-saxone din domeniul dreptului

comertului international. Folosirea ei de catre parti se integreaza in tendinta dominanta de
asigurare a stabilitatii contractelor de comert exterior, prin promovarea unor mecanisme
juridice susceptibile sa permita adaptarea acestora la conjunctura dinamica a pietei. Din
perspectivele noilor tehnici judiciare, continutul contractului nu este niciodata definitiv, el putand
sa fie repus in cauza potrivit procedurii complexe de negociere si solutionare a eventualelor litigii,
imaginata de catre parti.

6
 Includerea clauzei de hardsip in contractile de comert international se impune ori de
cate ori partile doresc sa acorde prioritate regulii flexibile omnis convention intellegitur rebus sic
stantibus, in raport cu principiul pacta sunt servanda.

In absenta clauzei de hardship, organele arbitrale apreciaza ca partile au voit ca

raporturile contractuale dintre ele sa se desfasoare intocmai cum o cer prevederile exprese ale
contractului pe care l-au perfectat, iar nu ca acesta cuprinde impicit clauza rebus sic stantibus. O
asemenea conceptie este sustinuta de prezumtia potrivit careia la operatiunile de comert
international participa personae calificate, apte sa se protejeze singure, pe calea unor stipulatii
conventionale, fata de riscurile provocate de mutatiile economice inregistrate pe piata. In acest
sens, in motivarea sentintei Curtii Internationala de Arbitraj a CCI(Camera de Comert
Internationala) nr. 1512/1971, arbitrii au subliniat ca clauza rebus sic stantibus nu isi afla aplicarea
atunci cand intentia partilor a fost clar exprimata.

Asadar in conditiile inexistentei clauzei de hardship, arbitrii nu sunt abilitati sa se

pronunte asupra chestiunii adaptarii contractului, intucat ar insemna sa statueze ultra petita. Ei ar
putea sa intervina numai daca regulii rebus sic stantibus i s-ar recunoaste calitatea de uzanta
comerciala.

IV. Conditiile de aplicare a clauzei de hardship

De regula, clauza de hardship se stipuleaza in contractele de lunga durata, in deosebi

in contractele de livrare de materii prime, precum si in contractele din domeniul informaticii.

Conditiile de aplicare a clauzei de hardship sunt urmatoarele:

a) Sa intervina o imprejurare imprevizibila si exterioara vointei partilor.
Prin urmare, se cere sa existe un eveniment care scapa controlului rezonabil al partilor
contractante si care nu poate fi imputat partii victima. De exemplu: in cazul in care se produc
variatii foarte importante ori modificari apreciabile ale conjuncturii economice…., in situatia in
care intervin evenimente economice imprevizibile precum o crestere a preturilor materiilor prime
sau alte cauze care ar determina o sporire a costurilor de fabricatie… .

Clauza de hardship nu priveste insa o imprejurare speciala, a carei producere sa

declanseze adaptarea contractului.
Conditia imprevizibilitatii este indeplinita chiar si daca partile au fost constiente de
posibilitatea realizarii unui anumit eveniment. Semnificativ ramane faptul ca ele nu i-au putut
prevedea momentul aparitiei, intinderea si repercursiunile.

b) Momentul in care intervine noua imprejurare trebuie sa fie situat in timp

ulterior incheierii contractului.
In viziunea proiectului viitorului Cod Privat european, in ipoteza in care o anumita
modificare a imprejurarilor mediului economic ar fi existat chiar in momentul contractarii se pune
problema de drept a eroii in care se afla debitorul si nu aceea a impreviziunii.

Nu se poate solicita aplicarea mecanismului impreviziunii pentru o obligatie care a fost

deja executata, intrucat insusi faptul executarii ei de catre debitor demonstreaza ca aceasta si-a
putut permite din punct de vedere economic sa-si onoreze obligatia.

c) Imprejurarea survenita sa afecteze in mod fundamental echilibrul contractual,

astfel incat, pentru una din parti, prestatia sa devina excesiv de oneroasa.
7
 Relevanta nu este, asadar, gravitatea evenimentului, ci impactul acestuia asupra
raporturilor contractuale. O modificare importanta a circumstantelor in care a fost incheiat
contractul, dar de efect nul sau neglijabil asupra prestatiilor partilor, nu va deschide calea adaptarii
actului.
Pentru a facilita stabilirea existentei ori inexistentei situatiei de hardship, partile arata,
uneori, in contract, criteriile care vor ghida evaluarea consecintelor imprejurarii intervenite.
Efectele ivirii unui eveniment imprevizibil se apreciaza cu privire la intregul contract, iar nu numai
referitor la cateva prestatii.

V. Procedura de punere in aplicare a clauzei de hardship

Clauza de hardship poate sa fie invocata de oricare dintre partiile contractante.

Astfel, de ea se poate preleva partea care efectueaza prestatia si care, prin aparitia situatiei de
hardship, urmeaza sa suporte o sarcina excesiva; sau, dimpotriva, clauza poate sa fie valorificata
de beneficiarul prestatiei, pentru care profitul a devenit minim si evident disproportionat fata de
castigul obtinut de partenerul sau contactual.

Simpla nerealizare a profitului preconizat la momentul incheierii contractului nu

indreptateste insa, pe nici una dintre parti, sa se prevaleze se clauza.

Partea afectata de situatia de hardship va notifica partenerului contractual, intr-un

interval de timp rezonabil, interventia evenimentului imprevizibil si consecintele acestuia. De
asemenea ea va solicita adaptarea contractului in termenul prestabilit (spre exempu 9o de zile) si
va propune solutii in acest sens.

Partile pot prevedea ca in cazul in care partea abilitata sa invoce clauza de hardship nu
face notificarea ceruta in termenul fixat, ea va pierde dreptul de a se preleva de clauza. Intr-o alta
varianta, partea care nu respecta termenul de notificare poate, totusi, sa valorifice dispozitiile
clauzei hardship, dar va fi tinuta sa-l despagubeasca pe partenerul sau contractual pentru
prejudiciul rezultand din intarzierea de notificare.

In ipoteza in care partile sunt sau nu de acord cu privire la existenta sau inexistenta
situatiei de hardship, in contract poate sa fie stipulata obligativitatea efectuarii unei expertize. In
absenta unor astfel de dispozitii, hotararea va fi luata direct de instanta de judecata sau de organul
arbitral competent.

Daca prin sentinta organului de jurisdictie este recunoscuta interventia unei imprejurari
de hardship, partile vor negocia pentru adaptarea contractului. In situatie contrara, contractul va fi
continuat potrivit stipulatiilor sale initiale.

Daca pana la scadenta indicata in contract partile nu ajung, dupa consultari, la nici un
rezultat se va aplica solutia aratata in cuprinsul clauzei de hardship, care poate fi una din
urmatoarele:
a) partile vor continua executarea contractului, conform stipulatiilor sale
initiala;
b) contractul va fi suspendat pentru o perioada de timp determinata;
c) contractul va fi reziliat dupa un preaviz;
d) partile vor solicita unui tert independent adaptarea contractului.

8
 CONCLUZIE

Clauza de hardship reprezintă un veridic instrument juridic de adaptare şi flexibilizare

a contractelor civile, un instrument necesar pentru supravieţuirea contractului şi totodată pentru
păstrarea echilibrului său economic care în special o data cu dezvoltarea comerţului extern îşi va
lărgi aplicabilitatea, iar reglementarea naţională a conceptului de hardship oferă o posibilitatea în
plus participanţilor la raporturile civile de a folosi asemenea situaţii de impreviziune nu în baza
prevederii contractuale ci în baza legii.

Prin efectul clauzei de hardship sau de impreviziune devine posibilă modificarea

continuţului contractului, atunci cand pe parcursul executării sale se produc, fără culpa
contractanţilor, evenimente care nu puteau fi prevăzute în momentul stabilirii raportului juridic de
obligaţie. Este nu doar un tip de clauză contractuală, ci chiar o practică contractuală raspândită şi
o regulă de drept supranaţional.