FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA DREPT
(Centrul Bacău)

DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

Principiul lex voluntatis

Coordonator:

Prof. univ. dr. Radu Geamănu

Student:
Hasan (Sbîrciog) Aurelia
Anul IV
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

Principiul lex voluntatis

Lex voluntatis este determinarea legii aplicabile contractului de comerţ

internaţional prin acordul părţilor.

Această modalitate se mai numeşte şi „alegerea dreptului”, deoarece părţile

contractante, în prezenţa mai multor legi „în conflict” aplicabile contractului lor,
„aleg” un sistem de drept pe care îl consideră mai convenabil spre a guverna totalitatea
raporturilor lor juridice (electio juris sau law shopping), respectiv formarea, efectele,
executarea şi stingerea obligaţiilor contractuale.

Principiul lex voluntatis constituie un caz particular de aplicare a principiului

libertăţii convenţiilor în domeniul raporturilor de comerţ internaţional, un reflex al
acestuia în realităţile economice şi juridice pe care le concretizează asemenea
raporturi.
Doctrina juridică defineşte acest principiu ca normă conflictuală fundamentală
potrivit căreia condiţiile de fond (mai puţin capacitatea părţilor) şi efectele juridice
ale contractului comercial internaţional sunt guvernate de legea desemnată în acest
scop de către părţile contractante1.
Altfel spus, principiul lex voluntatis exprimă regula de aplicare generală la
contractele comerciale internaţionale, potrivit căreia fondul şi efectele obligaţionale
ale acestor contracte sunt prioritar supuse legii desemnate de părţi ca fiind competentă
să le reglementeze.

Prin folosirea clauzei electio juris, părţile evită incertitudinile pe care le

provoacă un conflict de legi datorat caracterului internaţional al contractului. Aşadar,

1
B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 76.

1
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

o relaţie de comerţ internaţional este reglementată de legea aleasă de către părţile

contractante, iar când această alegere lipseşte, se aplică norma conflictuală ce
desemnează soluţionarea conflictului de legi. Aceste principii au fost constatate
de către jurisprudenţă cu mult înainte de a fi consacrate în diferite convenţii
internaţionale, precum sunt: Convenţia de la Viena, 1980, asupra contractelor de
vânzare internaţională de mărfuri; Convenţia de la Roma, 1980, privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale; Convenţia de la Haga, 1955, asupra legii
aplicabile vânzărilor cu caracter internaţional de bunuri mobile corporale; Convenţia
de la Haga, 1986, privind legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri.

Exprimarea voinţei părţilor cu privire la alegerea dreptului aplicabil are drept

scop evitarea unui conflict de legi, soluţionându-l anticipat. De aceea voinţa părţilor,
astfel exprimată, îndeplineşte funcţia unei norme conflictuale, denumită lex
voluntatis. Această posibilitate acordată părţilor de a-şi „alege” dreptul aplicabil este,
în principiu, recunoscută în mod tradiţional şi constant de aproape toate sistemele de
drept.

Spre deosebire de alte norme conflictuale, lex voluntatis arată numai că părţile
sunt libere să aleagă lex contractus, dar nu trimite direct la normele juridice aplicabile.

În consecinţă, pentru a stabili care este lex contractus, este necesar ca lex
voluntatis să fie îmbinată cu manifestarea de voinţă a părţilor.

Principiul lex voluntatis are caracter tradiţional în dreptul internaţional privat

al ţării noastre şi se aplică în mod constant în practica arbirajului.

Cunoaşterea de la început a poziţiilor juridice pe care părţile se situează

contribuie la securitatea raporturilor contractuale de comerţ exterior. De aceea, voinţa

2
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

părţilor poate fi avută în vedere mai mult în relaţiile de comerţ exterior, decât în alte
domenii, cum ar fi relaţiile interne.

După cum am precizat mai sus, contractul este guvernat de legea aleasă de către
părţi. Această alegerea trebuie să fie expresă sau să rezulte cert din dispoziţiile
contractului sau din circumstanţele cauzei.

Trebuie facută precizarea că dreptul părţilor de a alege legea aplicabilă

contractului nu este absoluta, făcându-se unele derogări în ceea ce priveşte aplicarea
legii străine:

a) nu se va aplica legea străină aleasă de părţi ca lex contractus în cazul când

toate celelalte elemente ale situaţiei sunt localizate în momentul alegerii într-o singură
ţară, dacă legea străină contravine dispoziţiilor imperative ale legislaţiei acestei ţări
(Convenţia de la Roma art.3, § 3) - această regulă în doctrină poartă denumirea de
„excepţia ordinii publice”;

b) în contractele încheiate de consumatori legea aleasă nu poate avea ca efect

lipsirea consumatorului de protecţia pe care îi o asigură dispoziţiile imperative ale
legii ţării sale de reşedinţă (art.5, § 2);

c) în contractele individuale de muncă legea aleasă nu se va aplica dacă ea îl

lipseşte pe salariat de protecţia pe care îi o asigură dispoziţiile imperative ale legii
care s-ar aplica în mod obişnuit (art.6, § 1);

d) dispoziţiile legii aplicabile contractului nu se vor aplica dacă ele sunt evident
incompatibile cu ordinea publică a judecătorului ce examinează cauza;

În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă prin acordul

părţilor, contractul este guvernat de legea ţării cu care el prezintă legătura cea mai
strânsă.

3
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

În principiu se prezumează că contractul prezintă legătura cea mai strânsă cu

ţara unde partea contractului ce trebuie să execute prestaţia caracteristică îşi are în
momentul încheierii contractului reşedinţa sa obişnuită sau sediul social.

Se consideră că aceste legături există cu legea statului în care debitorul

prestaţiei, la momentul încheierii contractului, îşi are domiciliu, reşedinţa sau este
înregistrat în calitate de persoană juridică. Prezumţia evocată este înlăturată atunci
când prestaţia caracteristică nu poate fi determinată şi când din totalitatea
circumstanţelor rezultă că contractul prezintă legături mai strânse cu o altă ţară (art.4,
§ 5 al Convenţiei de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor
contractuale).

Legea nr. 105/1992, care conţine prima consacrare legală a acestui principiu în
dreptul nostru, extinde sfera lui de aplicare şi la actele juridice unilaterale. Articolul
2.637 alin. (1) din NCC dispune în termeni clari: „Condițiile de fond ale actului juridic
sunt stabilite de legea aleasă de părți sau, după caz, de autorul său”. Prin ricoşeu,
actul juridic accesoriu este cârmuit de legea care se aplică fondului actului juridic
principal.
Privitor la contractele comerciale internaţionale, art. 2.637 alin. (1) din NCC
precizează că acestea sunt supuse legii alese prin consens de părţi.
În sfârşit, pentru a epuiza enumerarea textelor legale ce consacră principiul lex
voluntatis, menţionăm şi prevederile art. 2.639 alin. (1) din NCC, conform cu care
condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care-i cârmuieşte fondul.
Or, atunci când o atare lege a fost desemnată de părţi, principiul lex voluntatis îşi
extinde aria de cuprindere şi asupra formei actelor juridice.
Fundamentarea teoretică şi practică a principiului lex voluntatis se întemeiază
înainte de toate pe recunoaşterea egalităţii tuturor sistemelor juridice naţionale (cu
specială referire la dreptul civil şi la dreptul comercial). Egalitatea legislaţiilor
naţionale raportată la facultatea părţilor de a desemna legea care să le guverneze

4
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

contractul legitimează concluzia că nu există lege care să se aplice obligatoriu, după

cum nu există o lege care să nu poată fi aplicată vreodată: niciun sistem juridic
naţional nu este exclus din raporturile de drept internaţional privat.
Desfăşurarea normală a raporturilor de comerţ internaţional reclamă unifor-
mizarea normelor conflictuale existente în acest domeniu, în condiţiile în care
sistemele conflictuale din diferite ţări prezintă o mare diversitate de soluţii cu referire
la determinarea legii aplicabile contractului. Norma lex voluntatis – după cum s-a
remarcat în doctrina juridică2 – este comună majorităţii sistemelor de drept
internaţional privat. Ea reprezintă deci un element de uniformitate într-o mare
diversitate. Această uniformitate trebuie păstrată, consolidată şi, pe cât posibil,
extinsă, deoarece ea apare ca indispensabil necesară pentru a ajunge la soluţii comune
cu privire la probleme comune.
Principiul lex voluntatis este perfect compatibil şi întrutotul adecvat cerinţelor
specifice pe care le reclamă normala desfăşurare a circuitului mondial de valori şi de
cunoştinţe, cerinţe ce se subsumează în două elemente – securitatea şi previzibilitatea
– definitorii pentru parametrii acestui circuit.
Acest principiu permite părţilor să adapteze contractul lor la realităţile juridice
atât de variate pe diverse pieţe străine, ceea ce facilitează la modul concret
schimburile internaţionale de mărfuri.
În armonie cu legislaţia României, cu practica jurisdicţională a Curţii de Arbitraj
Comercial Internaţional Bucureşti şi cu opinia dominantă în doctrina juridică română,
facultatea părţilor contractante de a desemna lex contractus nu este limitată la
sistemele de drept naţional ce au o anumită legătură obiectivă sau, în orice caz, o
legătură semnificativă cu contractul lor. După cum s-a remarcat în doctrina juridică3,
posibila legătură a contractului comercial internaţional cu sistemul juridic existent
într-un anumit stat nu este în mod necesar de natură teritorială şi, ca urmare, nu este

2
Idem, p. 78.
3
B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, op. cit., p. 83.

5
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

în mod necesar aparentă, vizibilă. Conexiunea unui asemenea contract cu legea unei
anumite ţări este prin excelenţă internă, de natură economică, comercială, deci are
caracter neaparent. Tocmai legătura de acest gen prezintă relevanţă pentru alegerea
de către părţi a legii care să le guverneze contractul. Principiul lex voluntatis este
construit de aşa manieră, încât să permită părţilor contractante să releve conexiunea
economică a contractului lor cu legea dintr-o anumită ţară şi să îşi exprime opţiunea
pentru acea lege ca lex contractus, chiar dacă între statul căreia îi aparţine respectiva
lege şi contractul lor nu se poate stabili o conexiune teritorială.
În acelaşi timp, prezintă relevanţă suficientă pentru a legitima alegerea de către
părţi ca lex contractus a unui sistem juridic naţional faptul că statul căruia îi aparţine
acel sistem juridic deţine un rol preponderent în segmentul de comerţ internaţional de
care se leagă respectivul contract; datorită acestui rol, statul în cauză şi-a perfecţionat
propriul său sistem juridic, astfel încât el (adică acel sistem de drept) oferă cea mai
adecvată şi cea mai completă reglementare legală pentru genul de contract în care se
integrează şi contractul concret intervenit între părţi.
Desigur, temeiurile până aici invocate de natură să legitimeze opţiunea
partenerilor contractuali pentru o anumită lege naţională care să le guverneze
contractul convenit par a fi cele importante, dar ele nu sunt şi singurele considerente
susceptibile de a fi invocate într-un atare sens. Părţile îşi pot motiva opţiunea lor
privind legea aplicabilă contractului şi pe diverse alte raţiuni de ordin politic,
economic, comercial, juridic sau chiar financiar. Urmează deci a se conchide că
principiul lex voluntatis comportă pentru părţi o liberă şi suverană apreciere a tuturor
circumstanţelor concrete în care se integrează şi se derulează contractul lor şi o
nelimitată putere de decizie privind desemnarea legii care să guverneze raportul
juridic respectiv într-un mod cât mai corespunzător cu propriile lor interese.
Sistemele de drept internaţional privat din diverse ţări ale lumii recunosc
nelimitat facultatea părţilor de a desemna legea contractului, necondiţionând

6
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

exercitarea acestei facultăţi de existenţa unei conexiuni teritoriale între contract şi ţara
legii desemnate4.
O situaţie oarecum contradictorie există în legislaţia SUA, deoarece aici, în
timp ce unele dispoziţii normative tratează cu multă largheţe principiul lex voluntatis,
alte dispoziţii normative îi aduc anumite restrângeri. Astfel, cel de-al doilea
Restatement în materia conflictelor de legi adoptat de Institutul de drept american
permite ca părţile să desemneze ca lege a contractului lor chiar o lege aparţinând unui
sistem de drept fără legătură cu acel contract, dacă există însă un alt temei rezonabil
pentru o atare opţiune. Codul comercial uniform al SUA limitează drastic libertatea
părţilor de a alege lex contractus, restrângând posibilitatea acestora de a o exercita
numai cu privire la legile statelor sau naţiunilor cu care contractul lor are o legătură
rezonabilă. Instituind această restricţie, Codul comercial uniform al SUA face notă
discordantă cu legile naţionale din marea majoritate a celorlalte ţări, îndepărtându-se
de tendinţa generală manifestată pe plan internaţional de recunoaştere a libertăţii
neîngrădite a părţilor de a alege lex contractus.
Tendinţa generală manifestată în legislaţiile naţionale din marea majoritate a
statelor se armonizează cu orientarea de principiu a jurisprudenţei americane şi a
jurisprudenţei din alte ţări de a recunoaşte părţilor din contractul comercial
internaţional facultatea de a supune raporturile lor juridice incidenţei legii unui stat
care nu are o legătură obiectivă cu contractul.
Dar recunoaşterea nelimitată a facultăţii părţilor de a desemna legea dorită
pentru a cârmui contractul lor poate constitui uneori o primă încurajare pentru acestea
de a nu dezvălui apartenenţa reală a contractului la sistemul juridic pe baza
căruia el a fost perfectat, în scopul de a-l sustrage aplicării normelor imperative
ce-i sunt cu adevărat aplicabile. O astfel de situaţie trebuie avută în vedere, iar riscul
pe care transpunerea ei în realitate îl comportă nu trebuie ignorat.

7
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

Interesul părţilor contractante de a lega contractul lor de un sistem juridic faţă

de care acesta are anumite aderenţe constituie prin el însuşi o veritabilă garanţie că
acestea (adică părţile) se vor comporta corect în aplicarea principiului lex voluntatis.
Pentru eventualitatea unui comportament incorect al părţilor în alegerea legii
aplicabile contractului lor urmează a se face aplicarea teoriei fraudei la lege. În
virtutea acestei teorii, desemnarea legii competente făcută cu intenţia de a se frustra
aplicarea normelor conflictuale incidente rămâne fără eficienţă juridică.
Frauda la lege presupune coexistenţa a două elemente de natură diferită: unul
obiectiv, concretizat în crearea artificială unui contract comercial internaţional cu
legea unei anumite ţări, iar altul subiectiv, constând în intenţia părţilor contractante
de a frustra aplicarea normală a principiului lex voluntatis prin eludarea sistemului
juridic sub incidenţa căruia s-a perfectat contractul. Existenţa celor două elemente
trebuie probată de către cel ce invocă frauda la lege. Proba elementului obiectiv nu
comportă dificultăţi deosebite, în schimb, dovada elementului subiectiv este extrem
de dificilă. Suntem de părere că, făcându-se dovada existenţei elementului obiectiv,
se creează o prezumţie relativă cu referire la existenţa elementului subiectiv, iar pe
această cale dificultăţile de probaţiune sunt în mare măsură înlăturate. Într-adevăr,
părţile contractante care până atunci erau considerate de bună-credinţă sunt puse acum
în situaţia de a răsturna prezumţia respectivă prin proba contrară, care comportă de
această dată dovada bunei-credinţe cu care ele au lucrat.
Prin efectul dovedirii fraudei la lege, opţiunea exprimată de părţi cu referire la
legea competentă să le cârmuiască raportul juridic în care s-au implicat rămâne lipsită
de eficienţă juridică şi, ca urmare, organul de jurisdicţie competent o va înlocui cu
sistemul de drept ce are o legătură reală cu contractul în cauză.
Principiul lex voluntatis suportă şi o altă limitare prin impactul ordinii publice
de drept internaţional privat asupra domeniului său de aplicare. Astfel, în ipoteza când,
uzând de acest principiu, părţile desemnează ca lex contractus o lege străină care
cuprinde reglementări diferite, chiar contrarii faţă de cele existente în legea forului,

8
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

aplicarea acestei legi nu trebuie înlăturată, deoarece respectivele deosebiri de

reglementare nu pot legitima o atare soluţie, oricât de grave ar fi ele. Intervenţia
ordinii publice de drept internaţional privat nu are ca efect înlăturarea legii străine
desemnate de părţi ca lex contractus, ci numai a rezultatului la care ar conduce
aplicarea sa de către organul de jurisdicţie competent, în măsura în care acel rezultat
ar fi incompatibil cu exigenţele ordinii din ţara forului.
Aşa fiind, urmează să se conchidă că ordinea publică de drept internaţional
privat are, ca factor de limitare a principiului lex voluntatis, caracter excepţional, în
practică fiind extrem de rare situaţiile când ea ar putea fi luată în considerare ca atare.
Analiza principiilor prezentate relevă strânsa legătură ce există între ele,
complementaritatea lor. Astfel, principiul libertăţii comerţului constituie premisa
necesară pentru afirmarea principiului libertăţii convenţiilor în plenitudinea
valenţelor sale, iar principiul lex voluntatis reprezintă în final un mod de afirmare şi
de detaliere a unuia din aspectele specifice pentru domeniul dreptului comerţului
internaţional – libertatea convenţiilor. Într-adevăr, libertatea convenţiilor în zona
comerţului internaţional dobândeşte câmp liber de afirmare şi de realizare numai în
condiţiile promovării pe plan politic şi consacrării pe plan legislativ de către statele
membre ale comunităţii de naţiuni a principiului libertăţii comerţului. Totodată,
acceptarea şi reglementarea în legislaţiile naţionale din diferite ţări a principiului lex
voluntatis adaugă principiului libertăţii convenţiilor o valenţă juridică suplimentară,
care-i asigură, pe de o parte, un loc central, un rol proeminent între principiile
dreptului comerţului internaţional, iar, pe de altă parte, îi conturează mai puternic
identitatea juridică faţă de principiul corespondent din dreptul comun.

9
 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu” Bacău
Hasan (Sbîrciog) Aurelia - anul IV – DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL-

Bibliografie

- B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

10