4.

NORME CONFLICTUALE ÎN DIFERITE RAPORTURI

JURIDICE
4.1. Normele conflictuale privind statutul personal al
persoanei fizice
4.2. Normele conflictuale privind statutul persoanei
juridice
4.3. Normele conflictuale privind condiţiile de fond ale
actului juridic civil
4.4. Normele conflictuale privind forma actului juridic
4.5. Normele conflictuale privind bunurile
4.6. Normele conflictuale în materie succesorală
4.7. Norme conflictuale în domeniul raporturilor de familie
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Lucrare de verificare
Bibliografie minimală
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să identifici normele conflictuale în diferite materii: statutul personal al
persoanei fizice, al persoanei juridice, condiţiile de fond ale actului
juridic civil, forma actului juridic civil, bunurile, succesiuni, raporturile
de familie;
 să prezinţi mecanismul de aplicare a dispoziţiilor Codului civil în materii
enumerate mai sus, prin cunoaşterea legii aplicabile;

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.1. Normele conflictuale privind statutul personal al persoanei fizice

4.1.1. Generalităţi
Statutele personale sunt legate de legislaţia locului de origine sau al
domiciliului unei persoane. Statutul personal, în sens obiectiv, are o “putere”
extrateritorială; el urmează persoana şi guvernează statutul său personal, în
sens subiectiv. Sub rezerva diferenţelor, uneori importante, în definiţia
domiciliului, se poate spune că sistemele sunt divizate între tendinţele
criteriului cetăţeniei şi acela care preferă domiciliul ca punct de legătură. Ţările
anglo-saxone (în particular, Marea Britanie, Irlanda, S.U.A. şi Canada) sunt
favorabile domiciliului; la fel, Norvegia şi Danemarca şi, într-o manieră foarte
netă după anul 1987, Elveţia.
Chiar dacă celelalte ţări europene dau prioritate legăturii de cetăţenie, se poate
vorbi de o criză a acestui principiu, criză care ţine în numeroase cazuri de
dubla cetăţenie, cazurile de cetăţenie diferă între soţi sau între părinţi şi copii;
de asemenea, de rolul redus al cetăţeniei într-o lume în mişcare, aşa cum o
demonstrează evoluţia actuală a Europei, mai ales în cadrul Uniunii Europene.
Contrar regulii conform căreia definirea punctului de legătură este, în general,
dat de legea forului, determinarea cetăţeniei este guvernată de dreptul statului
al cărui cetăţean este în cauză. Această absenţă de coordonare între legile
asupra cetăţeniei conduce la conflicte pozitive şi, uneori, la conflicte negative.
Conflictul pozitiv este dat de cumulul de cetăţenii. Cumulul de cetăţenii este
reglementat în diverse moduri în planul conflictelor de legi. Astfel, se poate
prefera una dintre următoarele:
- cetăţenia cea mai veche;
- cetăţenia primită ultima dată;
- să se aplice cumulativ drepturile naţionale în cauză, ceea ce conduce la
reţinerea în fapt a legii naţionale celei mai restrictive;
- să se dea preferinţă acelei cetăţenii care coincide cu forul; este vorba de
soluţia clasică;
- să se aleagă cetăţenia numită efectivă; este aceea a statului cu care persoana
are relaţiile cele mai strânse.
Conflictele negative, privesc în special apatrizii şi refugiaţii:
- atunci când o persoană este apatridă, trebuie să se utilizeze un alt punct de
legătură decât cetăţenia; fie domiciliul, reşedinţa obişnuită sau forul
(legătura cascadă);
- atunci când o persoană este refugiată cetăţenia sa nu mai îşi are sensul,
motiv pentru care art. 12 al Convenţiei de la Geneva (1951/1967) substituie
criteriului legii naţionale, domiciliul.

Drept internaţional privat 65

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.1.2. Legea aplicabilă statutului personal în dreptul internaţional privat

A. Aplicarea legii naţionale
Codul civil face referire în cadrul art. 2572 cu privire la starea, capacitatea şi
relaţiile de familie ale persoanei fizice1. Astfel, dispozitiile art. 2572 raportate
şi la cele din art. 2568 Cod civil prevăd că statutul personal este supus legii
naţionale a persoanei fizice, lex patriae, afară dacă prin dispoziţiile speciale nu
se prevede altfel. Legea naţională (lex patriae) este legea statului a cărei
cetăţenie o are persoana respectivă. Prin urmare, pentru cetăţeanul român legea
naţională este cea română.
In sprijinul acestor prevederi, literatura de specialitate a adus mai multe
argumente pe care legiuitorul român le-a avut în vedere atunci când a adoptat
această normă conflictuală. Cele mai importante dintre acestea sunt:
- caracterul de stabilitate al cetăţeniei care se dobândeşte şi se pierde în
condiţii strict reglementate de lege;
- caracterul de certitudine al cetăţeniei care fiind o stare de drept ce poate
fi dovedită cu documente oficiale, prezintă mai multă siguranţă decât
domiciliul care este o stare de fapt;
- legile statului de cetăţenie asigură, în principiu, cea mai bună ocrotire a
intereselor persoanelor fizice resortisante datorită faptului că acestea sunt
cel mai bine adaptate la particularităţile persoanelor fizice naţionale;
- interesul statului de a asigura o cât mai largă şi complexă extindere a
legilor sale asupra persoanelor fizice resortisante, oriunde s-ar afla
acestea.
Determinarea şi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui
cetăţenie se invocă, conform art. 2569 Cod civil. Astfel, de exemplu, dacă o
persoană invocă cetăţenia franceză în faţa instanţelor române într-o problemă
de capacitate de exerciţiu, determinarea cetăţeniei se face de către instanţa
română respectivă, potrivit legii franceze.
Legea naţională a cetăţeanului român care, potrivit legii străine este considerat
că are o altă cetăţenie, este legea română. Deci, legea română se aplică
cetăţenilor români chiar dacă aceştia au dobândit şi o altă cetăţenie atâta timp
cât ei nu şi-au pierdut cetăţenia română în conformitate cu dreptul român.
În cazul în care o persoană are mai multe cetăţenii dintre care nici una nu este
cea română, legea sa naţională este legea statului unde îşi are domiciliul sau, în
lipsă, reşedinţa (art. 2568 alin. 2).

1 Noţiunea de „statut personal” din dreptul internaţional privat este mai largă decât aceeaşi noţiuni din dreptul civil. Astfel, în
dreptul civil, prin statut personal se înţelege starea civilă şi capacitatea persoanelor, pe când în materia noastră, ea include
starea civilă, numele, domiciliul, capacitatea juridică şi relaţii de familie, reunindu-se atât statutul individual, cât şi cel
familial al persoanei fizice. Cu toate acestea, aspectele legate de regimul matrimonial, incapacităţile speciale, etc. sunt supuse
altei legi decât celei care guvernează statutul personal.
Drept internaţional privat 66
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

B. Aplicarea altei legi

Art. 2568 alin. 3 C.civ. prevede:
„in cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie, trimiterea la legea naationala este inteleasa
ca fiind facuta la legea statului unde are reşedinţa obisnuita”.
Prin urmare, lex domicilii şi, în lipsa domiciliului, legea reşedinţei, au un
caracter subsidiar în determinarea stării, capacităţii şi relaţiilor de familie ale
persoanei fizice faţă de lex patriae. Reamintim că legea naţională şi legea
domiciliului sau a reşedinţei se subsumează noţiunii mai generale de lege
personală, lex personalis, a persoanei fizice.

4.1.3. Domeniul de aplicare al legii statutului persoanei fizice

Legea privind statutul persoanei fizice cârmuieşte, în materia dreptului civil,
următoarele instituţii juridice:
a. Starea civilă a persoanei fizice şi anume ansamblul de elemente personale
care izvorăsc din acte şi fapte de stare civilă, de care se leagă anumite efecte
juridice specifice şi care servesc pentru identificarea persoanei în familie şi
societate.
Sub acest aspect, sunt supuse normei conflictuale privind statutul personal,
următoarele calităţi:
- cu privire la căsătorie (persoana este căsătorită, necăsătorită, divorţată,
văduvă etc.);
- cu privire la filiaţie (persoana are filiaţia stabilită sau nu, filiaţia este din
căsătorie sau din afara căsătoriei etc.);
- cu privire la adopţie (calitatea de adoptat, adoptator etc.);
- cu privire la rudenie (persoana este rudă sau nu cu o altă persoană);
- cu privire la afinitate (persoana este afin, neafin etc.).
Sunt supuse de asemenea lui lex personalis posesia de stat (folosinţa stării
civile) şi acţiunile de stare civilă.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă nu este guvernată de legea
personală ci de legea locului încheierii actului, conform regulii locus regit
actum sau de legea autorităţii care efectuează înregistrarea, auctor regit actum.
b. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este supusă legii naţionale,
această lege determinând “începutul şi încetarea personalităţii” (art. 2573 Cod
civil), ca şi conţinutul acesteia. În conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei
fizice intră şi capacitatea acesteia de a încheia acte juridice.
c. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este supusă legii naţionale. În
conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice intră capacitatea acesteia
de a încheia personal acte juridice.
Incapacităţile de exerciţiu care se referă la toate categoriile de acte juridice ale
incapabilului, sunt supuse legii naţionale a acestuia (minor sau interzis
judecătoresc). În această materie, legea naţională a incapabilului va determina

Drept internaţional privat 67

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

în special: categoriile de acte juridice pe care acesta nu le poate întocmi,

sancţiunea încălcării incapacităţii (cazurile de nulitate şi felul acesteia,
persoanele care o pot invoca etc.).
Art. 2575 Cod civil dispune în ceea ce priveşte majoratul că „schimbarea legii
nationale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii
aplicabile la momentul dobandirii’’.
d. Excepţia de la aplicarea legii personale competente cu privire la
capacitatea persoanei fizice. Excepţia enunţată mai sus (denumită şi teoria
interesului naţional) este reglementată în art. 2579 alin. 1 din Cod civil
conform caruia persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului său
este lipsită de capacitate sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate să
opună această cauză de nevaliditate celui care l-a socotit, cu bună credinţă, ca
fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit”.
Din aceste prevederi rezultă că, pentru a se aplica teoria interesului naţional,
trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- persoana să fie lipsită de capacitate de exerciţiu sau să aibă capacitate
de exerciţiu restrânsă, potrivit legii sale personale, dar să fie pe deplin
capabilă potrivit legii forului;
- actul să fi fost întocmit în ţara forului;
- cocontractantul local să fie de bună credinţă, prin aceasta se înţelege că
acesta trebuie să nu fi cunoscut şi să nu fi avut cum cunoaşte cauza de
nevalabilitate a actului juridic, adică incompetenţa străinului, potrivit
legii sale naţionale;
- anularea actului să fie de natură a produce un prejudiciu nejustificat
cocontractantului naţional).
În cazul în care aceste condiţii sunt întrunite, legea personală (lex patriae sau
lex domicilii) este înlocuită cu legea locului încheierii actului (lex loci actus).
În această materie, speţa de cea mai mare notorietate s-a soluţionat de către
instanţele franceze şi este cunoscută sub numele de cazul Lizardi:
Un cetăţean mexican (Lizardi) care locuia la Paris, a cumpărat de la un bijutier
francez bijuterii de valoare pe care urma să le plătească prin cambiile pe care
le-a emis cu acea ocazie. Când aceste cambii au fost prezentate spre plată,
mexicanul, prin tutorele său, a invocat nulitatea contractului pentru
incapacitatea sa arătând că, deşi la data asumării obligaţiei prin cambii el
împlinise vârsta de 21 de ani, deci era capabil potrivit legii franceze din acel
timp, nu era capabil potrivit legii sale naţionale, conform căreia capacitatea se
dobândea la vârsta de 25 de ani, această din urmă lege fiind aplicabilă în speţă
în temeiul normei naţionale.
Instanţele franceze au validat însă contractul de vânzare-cumpărare a
bijuteriilor considerând că, atunci când incapacitatea unui străin dată de legea
sa naţională, duce la lezarea interesului naţional francez prin prejudicierea unui
cetăţean naţional care a acţionat cu bună credinţă, legea naţională a străinului
trebuie înlăturată şi înlocuită cu legea locală care îl declară capabil pe
respectivul străin.

Drept internaţional privat 68

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

În speţă, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost anulat,

vânzătorul francez ar fi fost prejudiciat prin faptul că bijuteriile nu ar mai fi
putut fi restituite, fiind între timp înstrăinate de cumpărătorul mexican.
e. Numele persoanei fizice. Art. 2576 alin. 1 Cod civil prevede că “Numele
persoanei este cârmuit de legea sa naţională”. În acest domeniu este inclus
numele în sens larg, adică atât numele de familie cât şi prenumele.
Însă textul acestui articol trebuie coroborat cu dispoziţiile altor texte de lege.
Astfel, în cazul în care o persoană este apatridă se aplică legea domiciliului său
sau legea reşedinţei, aşadar numele persoanei este cârmuit de legea sa
personală.
Tot astfel, dobândirea şi modificarea numelui determinate de căsătorie, filiaţie,
adopţie etc., sunt supuse legii care guvernează efectele nepatrimoniale ale
acestor instituţii asupra numelui. Tot în domeniul legii personale intră şi
schimbarea numelui pe cale administrativă.
Prin urmare, legea naţională conform art. 2576 alin. 1 este valabilă în principiu,
ea fiind înlocuită atunci când o altă prevedere legală dispune altfel.
f. Domiciliul persoanei fizice. Dreptul internaţional privat român nu conţine
dispoziţii conflictuale exprese privind domiciliul persoanei fizice. Acesta este
tratat numai ca punct de legătură în cadrul normei conflictuale lex domicilii în
materia statutului persoanei fizice, condiţiilor de fond ale actului juridic, în
anumite cazuri, sau ca un element care atrage competenţa instanţelor române în
condiţiile legii.

Sarcina de lucru 1
1. Enumeră câteva dintre avantaje şi dezavantaje ale aplicării principiului
lex patriae statutului personal al persoanei fizice.
2. Care este legea aplicabilă actelor şi faptelor de stare civilă?
3. În situaţia în care un străin are mai multe cetăţenii, care este legea sa
naţională? Ce elemente foloseşte judecătorul român pentru a identifica
legea naţională?

Drept internaţional privat 69

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.2. Normele conflictuale privind statutul persoanei juridice

4.2.1. Generalităţi
În general, persoana juridică reprezintă un subiect colectiv de drept, adică un
colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de
drepturi şi obligaţii juridice. În doctrină, dar, deopotrivă, şi în legislaţia altor
state, persoana juridică se mai numeşte persoană morală.
Potrivit art. 2580 Cod civil, persoana juridică are naţionalitatea statului pe
teritoriul căruia şi-a stabilit, în conformitate cu actul constitutiv, sediul social
(statutar). Dacă persoana juridică are sedii în mai multe state, determinant
pentru a identifica naţionalitatea este sediul real.
Naţionalitatea este pentru persoana juridică ceea ce este cetăţenia pentru
persoana fizică. Naţionalitatea este cea care stabileşte dacă o persoană juridică
este autohtonă sau străină.

4.2.2. Criteriile în funcţie de care se determină naţionalitatea

Criteriile după care se stabileşte naţionalitatea unei persoane juridice sunt
reglementate de lex fori. În doctrină se face distincţie între:
- criteriul de drept comun prevăzut de art. 2580 alin. 1, care stabileşte că
statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională;
- criterii speciale întâlnite rar, în situaţii speciale. Acestea, de obicei, nu
privesc naţionalitatea persoanei juridice în ansamblul ei ci numai
apartenenţa ei la un anumit stat (de exemplu criteriul controlului după
care o persoană juridică poate fi socotită ca aparţinând unui stat străin
după cum controlul se face de persoane fizice sau juridice străine care
au calitatea de asociaţi, după provenienţa capitalului social, după
cetăţenia persoanelor care formează organele de conducere ale
respectivei persoane juridice etc.).

4.3. Normele conflictuale privind condiţiile de fond ale actului juridic

4.3.1. Generalităţi
Prin condiţiile de fond ale actului juridic înţelegem aspectele de fond care se
referă la încheierea actului juridic, la efectele, executarea, transmiterea şi
stingerea raportului juridic. Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse
legii actului (lex actus), iar dacă este vorba de contracte, legii contractului (lex
contractus).
Legea competentă pentru a reglementa condiţiile de fond şi efectele
contractului se numeşte lex contractus. Vom reţine că lex contractus cuprinde
totalitatea normelor de drept material ale sistemului de drept ales, dar nu şi
normele sale conflictuale. Lex contractus este, într-un fel, antiteza regulii locus
regit actum.

4.3.2. Principiul autonomiei de voinţă

Drept internaţional privat 70
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

În majoritatea sistemelor de drept se admite ca părţile să desemneze ele însele,

în mod direct, legea aplicabilă anumitor raporturi juridice; şi aceasta chiar şi
atunci când dreptul material ar fi complet şi imperativ (excepţie, ordinea
publică). Aşadar, autonomia de voinţă în dreptul internaţional privat este acea
facultate rezervată părţilor unui act juridic de a înlătura dreptul intern normal
aplicabil, substituindu-l cu alt drept; ea nu reprezintă doar o posibilitate de a
acoperi lacunele dreptului intern sau de a deroga de la normele sale dispozitive
apelând la norma împrumutate dintr-un drept străin.
Convenţiile internaţionale consacră expres principiul autonomiei de voinţă:
Convenţia de la Haga privind vânzarea internaţională (1955); Convenţia de la
Haga privind legea aplicabilă regimului matrimonial (1978); Convenţia CEE
privind legea aplicabilă contractelor (1980); Convenţia de la Haga cu privire la
legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (1985) etc.

4.3.3. Lex voluntatis

Această noţiune nu reprezintă altceva decât aplicarea în dreptul internaţional
privat a principiului autonomiei de voinţă, care guvernează condiţiile de fond
ale actului juridic civil. Potrivit acestui principiu, aşa cum s-a arătat, părţile
actului pot să determine nu numai conţinutul său, dar pot să aleagă şi sistemul
de drept care se va aplica actului lor ca lex causae.
În concepţia legiuitorului roman, lex voluntatis se aplică atât actelor unilaterale
cât şi celor bilaterale. În adevăr, art. 2637 alin. 1 Cod civil stabileşte: condiţiile
de fond ale actului juridic (unilateral/bilateral) sunt stabilite de legea aleasă de
către autorul său sau de de părţi.
Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori să rezulte
neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe. Înţelegerea privind
incidenţa legii aplicabile contractului poate fi modificată prin acordul părţilor
(alin. 3). Această modificare convenită ulterior datei încheierii contractului are
efect retroactiv (ex tunc); ea însă nu va putea, aşa cum statuează art. 2637 alin.
4:
a) să infirme validitatea acestuia sau
b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi.
Trebuie precizat că voinţa părţilor nu se poate manifesta valabil decât în
limitele pe care însăşi legea le permite; ele, prin voinţa lor, nu pot sa creeze
efecte juridice peste lege sau în afara legii.
În ce priveşte momentul exprimării voinţei părţilor privitor la legea aleasă, de
regulă, acest moment se situează anterior momentului declanşării litigiului.
Totuşi, alegerea poate fi făcută şi ulterior ivirii litigiului şi chiar în faţa
organului de jurisdicţie, însă cel mai târziu până la începerea dezbaterilor în
fond.
De altă parte, art. 2637 alin.3 C. civ. dispune că părţile pot alege legea
aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a contractului. Părţile pot,
aşadar, să aleagă pentru o parte a contractului lor o lege a unui stat iar pentru
alte elemente alte contractului o altă lege, a altui stat.

Drept internaţional privat 71

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.3.4. Localizarea obiectivă a actului juridic

În situaţia în care părţile nu au ales legea aplicabilă actului juridic ca lex
voluntatis, organul de jurisdicţie procedează la localizarea actului juridic după
criterii obiective, situându-l în cadrul unui sistem de drept. Rezultă că în raport
cu lex voluntatis localizarea obiectivă a actului juridic are un caracter subsidiar.
Într-adevăr, art. 2638 C.civ. stabileşte pentru actele juridice unilaterale că, în
lipsă de lege aleasă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă
legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se
aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit; pentru contracte
se statuează că în lipsa unei legi alese, contractul este supus legii statului cu
care prezintă legăturile cele mai strânse.
Din acestor texte rezultă că aplicarea legii statului cu care actul juridic prezintă
legăturile cele mai strânse se înfăţişează ca o regulă subsidiară atunci când lex
voluntatis lipseşte; sau, altfel spus, criteriul principal de localizare obiectivă a
actelor juridice este aplicarea legii statului cu care actul juridic are legăturile
cele mai intime.
Trebuie reţinut că noţiunea de criterii de localizare se deosebeşte de cea de
indicii de localizare a actului juridic; dacă prima noţiune presupune elemente
principale stabilite de lege, cu ajutorul cărora actul juridic este plasat în “zona”
unui anumit sistem de drept, a doua presupune elemente secundare care nu sunt
statuate în lege, ci sunt opera organului de jurisdicţie care extrage din voinţa
tacită a părţilor localizarea actului juridic.
Noţiunea de prestaţie caracteristică este definită ca fiind:
a) prestaţia părţii care, în temeiul unui contract translativ, precum
vânzarea sau altele similare, înstrăinează un bun mobil (de exemplu,
vânzătorul, donatorul etc.);
b) prestaţia părţii care, în temeiul unui contract de încheiere sau altele
similare, pune la dispoziţia unei persoane, pe o durată de timp
determinată, folosinţa unui bun (locatorul sau comodantul);
c) prestaţia îndeplinită de mandatar, depozitar, antreprenor şi în general,
de partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire
(mandatarul, depozitarul, antreprenorul, transportatorul etc.);
d) prestaţia garantului în contractele de garanţie, de cauţiune sau altele
similare (creditorul gajist, fideiusorul sau orice alt garant).

4.3.5. Localizarea lex loci actus

Pentru localizarea obiectivă a actelor unilaterale şi a contractelor, în subsidiar
se aplică legea locului încheierii actului (lex loci actus).
Din analiza art. 2638 rezultă că, în lipsă de lex voluntatis (pentru condiţiile de
fond ale actului juridic unilateral,) se aplică legea statului cu care actul juridic
prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi
identificată, se aplică legea locului unde actul a fost întocmit; pentru contracte,
Drept internaţional privat 72
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

dacă acesta nu poate fi localizat în funcţie de prestaţia caracteristică a uneia

dintre părţi, atunci el este supus - cât priveşte condiţiile de fond - legii locului
unde a fost încheiat (lex loci contractus).
Locul încheierii contractului trebuie calificat după lex fori. Pentru părţile aflate
în state diferite, care au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon,
contractul se consideră încheiat în ţara domiciliului sau sediului părţii de la
care a pornit oferta fermă de contractare ce a fost acceptată.

Sarcina de lucru 2
1. Ce înseamnă lex voluntatis?

4.3.6. Domeniul de aplicare a legii actului juridic, cu referire specială asupra

contractului
A. Condiţii de fond
Capacitatea de a contracta este cârmuită de legea naţională a persoanei fizice
şi respectiv de legea sediului personal. Aşa cum s-a subliniat şi în doctrină,
deoarece incapacitatea prevăzută de lex patriae poate să nu fie cunoscută
cocontractantului, actul este valabil dacă potrivit cu lex loci actus persoana era
deplin capabilă iar cocontractantul a fost de bună credinţă.
Consimţământul este supus legii contractului. Lex contractus va guverna
condiţiile de fond ale consimţământului. În ce priveşte tăcerea, se statuează că
“efectele juridice ale tăcerii părţii care contestă că şi-a dat consimţământul la
un contract sunt supuse legii naţionale a persoanei fizice sau legii statutului
organic a persoanei juridice în cauză”.
Obiectul şi cauza sunt cârmuite de lex contractus. Regimul juridic al bunului
care constituie obiectul derivat al contractului este cârmuit de lex rei sitae.
Sancţiunile nerespectării condiţiilor de fond sunt supuse legii contractului.
Aşadar, regimul juridic al nulităţii precum şi al prescripţiei extinctive este
cârmuit de lex contractus.
B. Condiţii de formă
Condiţiile de formă ale actului juridic şi totodată ale contractului, atunci când
forma este cerută ad validitatem, sunt cârmuite, în principiu, de lex contractus.
Aşa cum am mai arătat, în cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond
impune, sub sancţiunea nulităţii, o formă solemnă, nici o altă lege nu este
competentă să înlăture această cerinţă.
C. Interpretarea contractului
Sub acest aspect regulile de interpretare a contractului sunt cârmuite de lex
contractus. În acest sens, se statuează că legea aplicabilă fondului contractului
Drept internaţional privat 73
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

se aplică îndeosebi interpretării naturii sale juridice şi a clauzelor pe care le

cuprinde. Menţionăm că părţile pot defini ele însele în cuprinsul contractului
termenii conveniţi. Interpretarea unor termeni se va face după împrejurări (de
exemplu, uzanţele în materie, interpretarea dată de Inconterms etc.).
D. Efectele contractului
Lex contractus guvernează în această materie următoarele materii: efectele
contractului, adică drepturile şi obligaţiile izvorâte din el; principiile efectelor
contractului; excepţia de neexecutare şi rezoluţiunea pentru neexecutarea
contractului; riscul contractual.

4.3.7. Lex mercatoria

Lex mercatoria universalis exprimă ansamblul de uzanţe comerciale
internaţionale practicate de comunitatea comercianţilor; aşa fiind ea nu are
valoarea unei legi propriu-zise fiind independentă de sistemele de drept
naţionale.
Ea are aplicabilitate atunci când părţile unui contract stipulează o clauză prin
care îşi manifestă intenţia de a nu-l supune vreunei legi de stat; de asemenea ea
are incidenţă şi atunci când este imposibilă localizarea contractului într-un
sistem juridic naţional.
4.3.8. Lex venditoris
Simplu spus, lex venditoris este legea vânzătorului, adică a statului în care
vânzătorul îşi are domiciliul, reşedinţa, fondul de comerţ sau sediul social.
Această regulă a fost adoptată de Convenţia de la Haga (1955) şi, în general se
aplică atunci când clauzele contractului de vânzare-cumpărare sunt incomplete
sau lacunare.

4.4. Normele conflictuale privind forma actului juridic

4.4.1. Generalităţi
Noţiunea de formă a actului juridic civil are, în general, două accepţiuni şi
anume: lato sensu înţelegem condiţiile de formă pe care trebuie să le
îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru probaţiunea sa
cât şi pentru opozabilitatea faţă de terţi; stricto sensu prin formă a actului
juridic se desemnează modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor
actului juridic, adică modalitatea de exprimare a consimţământului.
În dreptul internaţional privat este binecunoscută regula potrivit căreia forma
exterioară a actului juridic este cârmuită de legea locului unde se încheie actul;
în acest sens ea este consacrată în formularea antică locus regit actum. Dacă
iniţial viza atât forma cât şi fondul actului, odată cu consultaţia dată de Ch.
Dumoulin locus regit actum a fost cantonată numai la condiţiile de formă ale
actului, rămânând ca fondul să fie guvernat de legea autonomiei de voinţă (lex
voluntatis).
Locus regit actum este prevăzută în toate sistemele de drept, chiar dacă de
multe ori ea reprezintă o soluţie alternativă sau subsidiară.
Drept internaţional privat 74
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.4.2. Legea aplicabilă formei actului juridic civil

Potrivit dispoziţiilor art. 2639 C.civ., condiţiile de formă ale unui act juridic
sunt stabilite de legea care îi cârmuieşte fondul, dar că actul se consideră totuşi
valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de
una dintre legile următoare:
a) legea locului unde a fost întocmit (locus regit actum);
b) legea naţională (lex patriae) sau legea domiciliului (lex domicilii)
persoanei care l-a consimţit;
c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea actului (auctor regit actum).
Regula locus regit actum are un caracter subsidiar. Într-adevăr, potrivit art.
2639, actul juridic este valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte
condiţiile prevăzute de legea locului unde a fost întocmit. După cum s-a
observat, acest text de lege se aplică deopotrivă actelor juridice unilaterale, cât
şi contractelor.
În ce priveşte domeniul regulei locus regit actum, în literatura de specialitate s-
a apreciat că ea are următoarea incidenţă:
- forma ad solemnitatem sau forma ad probationem a actului se va alege
după legea locului încheierii acestuia;
- durata valorii actelor precum şi forţa lor probantă;
- admisibilitatea probei testimoniale sau necesitatea producerii unui
înscris;
- sancţiunile incidente actelor îndeplinite fără respectarea condiţiilor
legale.
Aplicarea legii naţionale sau a legii domiciliului persoanei care a consimţit
actul juridic are de asemenea un caracter subsidiar. Aplicarea în subsidiar a
legii auctor regit actum. Această regulă se aplică - aşa cum s-a subliniat -
atunci când validitatea actului este examinată de o autoritate reprezentantă a
unui stat în străinătate.
Contractul este supus condiţiilor de formă care guvernează fondul, dar va fi
valabil din punct de vedere al formei dacă:
a) părţile care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au îndeplinit
condiţiile de formă stabilite de legea unuia dintre aceste state;
b) reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a
aflat în momentul încheierii actului.

4.4.3. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic

În raport cu cele expuse, se consideră că dispoziţiile referitoare la forma actului
juridic au un caracter imperativ, părţile actului putând încheia actul numai în
una din formele prevăzute de lege.
Drept internaţional privat 75
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Ca excepţii de la această regulă, amintim:

- în materia mijloacelor de probă a actului şi a puterii doveditoare a
înscrisului care îl constată, când norma conflictuală indicată de locus
regit actum este dispozitivă, ea putând fi înlocuită cu lex voluntatis,
adică cu legea aleasă de părţi;
- în materia actelor de stare civilă când dovada stării civile şi puterea
doveditoare a actelor de stare civilă se supune numai regulei auctor
regit actum.

4.4.4. Legea aplicabilă altor forme ale actului juridic

a. Forma de publicitate. Aceasta este supusă legii locului unde se face
publicitatea deoarece numai în acest fel se asigură interesele terţilor. Formele
de publicitate realizate în orice mod, referitoare la bunuri, sunt supuse legii
aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc.
Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau opozabilitate
contractului prin care se constituie, se modifică, se transmit ori se sting drepturi
asupra bunurilor corporale, sunt supuse legii locului unde acestea se află sau
sunt situate. Când publicitatea priveşte persoane sau anumite evenimente,
formalităţile se vor face la serviciul de publicitate de la locul unde este
domiciliul sau reşedinţa acestora sau sediul persoanei juridice.
b. Forma de abilitare. Ea este guvernată de legea personală a celui în cauză,
dar formele de abilitare se vor face după lex fori.
c. Forma de procedură. Deoarece aceasta priveşte derularea procesului civil
internaţional, ea este supusă legii forului, cu unele excepţii.

Sarcina de lucru 3
1. Ce înseamnă regula locus regit actum şi care este domeniul de aplicare
său de aplicare?
2. Este valabil testamentul întocmit în formă olografă pe teritoriul
României de un străin a cărei lege naţională nu cunoaşte acestă formă
de testament?

4.5. Normele conflictuale privind bunurile

4.5.1.Determinarea şi justificarea regulii lex rei sitae
Statutul real, care înglobează ansamblul drepturilor reale purtând asupra
bunurilor privite ut singuli sau ca universalităţi, este supus în mod tradiţional
legii locului unde este situat bunul, adică lex rei sitae sau lex situs.

Drept internaţional privat 76

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Legea statuează că posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale

asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale, sunt cârmuite de legea locului
unde acestea se află sau sunt situate, afară numai dacă prin dispoziţii speciale
nu se prevede altfel. Regula lex rei sitae îşi află justificarea în împrejurarea că
localizarea unui bun corporal atrage în mod natural aplicarea legii acelui loc.
Aşadar, lex situs asigură regimul juridic optim al bunurilor şi răspunde
siguranţei circuitului civil; în adevăr, dovezile privind aceste bunuri,
competenţa jurisdicţională, executarea silită, formele de publicitate etc. au în
vedere, în mod firesc, legea locului unde se află bunul.

4.5.2. Domeniul de aplicare al regulii lex rei sitae

Conform legislaţiei noastre lex rei sitae se aplică:
- de regulă, bunurilor (mobile şi imobile) precum şi drepturilor reale
constituite;
- drepturilor reale precum şi calificării acestor drepturi;
- modurilor şi condiţiilor de dobândire, transmitere şi stingere a
drepturilor reale;
- formelor de publicitate privind bunurile în cazurile stabilite de lege.
- regimului juridic al posesiunii;
- mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi
reale;
- sarcinilor fiscale asupra bunurilor;
- măsurilor de urmărire şi de executare silită;
- res in transitu, adică bunurile aflate în curs de transport.

4.6. Normele conflictuale în materie succesorală

4.6.1. Determinarea legii aplicabile succesiunii
Legiuitorul român face disticție între situația în care o persoană fizică, în
timpul vieții sale, a ales sau nu o anumită lege ce urmează a fi aplicabilă
moștenirii.
Astfel, în lipsa alegerii legii aplicabile moștenirii, regula este consacrată de art.
2634 C. Civ., care prevede: ”Moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul
căruia defunctul a avut, la data morții, reședința obișnuită”.
Potrivit art. 2634 C. civ., aplicarea lex succesionis prevede că o persoana poate
sa aleaga, ca lege aplicabila mostenirii in ansamblul ei, legea statului a carui
cetatenie o are. Existenta si validitatea consimtamantului exprimat prin
declaratia de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui
mostenirea. Declaratia de alegere a legii aplicabile trebuie sa indeplineasca, in
ceea ce priveste forma, conditiile unei dispozitii pentru cauza de moarte. Tot
astfel, modificarea sau revocarea de catre testator a unei asemenea desemnări a
legii aplicabile trebuie sa indeplineasca, in ceea ce priveste forma, conditiile de
modificare sau de revocare a unei dispozitii pentru cauza de moarte.
Legea succesorală se aplică atât succesiunii legale, cât şi succesiunii
testamentare.

Drept internaţional privat 77

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4.6.2. Domeniu de aplicare al legii aplicabile succesiunii

Potrivit legislaţiei noastre (Cod civil – art. 2633 - 2636) lex succesionis
stabileşte îndeosebi:
a) momentul si locul deschiderii mostenirii;
b) persoanele cu vocatie de a mosteni;
c) calitatile cerute pentru a mosteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;
e) conditiile si efectele optiunii succesorale;
f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;
g) conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii
testamentare, precum si incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin
testament;
h) partajul succesoral.
(2) In cazul in care, conform legii aplicabile mostenirii, succesiunea este
vacanta, bunurile situate sau, dupa caz, aflate pe teritoriul Romaniei sunt
preluate de statul roman in temeiul dispozitiilor legii romane privitoare la
atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.
Devoluţiunea testamentară în dreptul internaţional privat român prezintă câteva
particularităţi. Astfel, intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt
considerate valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile, fie la
data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului
testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:
a) legea nationala a testatorului;
b) legea resedintei obisnuite a acestuia;
c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;
d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;
e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a
bunurilor mostenite.

4.6.3. Legea aplicabilă testamentului

A. Condiţii de fond ale testamentului
Intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile,
daca actul respecta conditiile de forma aplicabile, fie la data cand a fost
intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform
oricareia dintre legile urmatoare:
a) legea nationala a testatorului;
b) legea resedintei obisnuite a acestuia;
c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;
d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

Drept internaţional privat 78

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a

bunurilor mostenite.

B. Condiţii de formă ale testamentului

În acest sens legiuitorul român adoptă o reglementare cu caracter facultativ şi
alternativ, adică in favorem testamenti şi anume: întocmirea, modificarea sau
revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de
formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la
data decesului testatorului conform oricăreia dintre următoarele legi:
- legea naţională a testatorului (lex patriae);
- legea domiciliului acestuia (lex domicili);
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat (locus
regit actum);
- legea situaţiei imobilului care formează obiectul testamentului (lex rei
sitae);
- legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de
transmiterea bunurilor moştenite (auctor regit actum).
S-a observat foarte exact că împărţeala moştenirii nu este supusă legii
succesorale ci legii locului situării bunurilor iar formele procedurale ale
împărţelii sunt cârmuite de lex fori; de asemenea, procedura trimiterii în
posesie precum şi cea a predării legatului.

Sarcina de lucru 4
1. Care este domeniul de aplicare a legii succesorale?
2. Într-un raport de drept internațional privat, stabilirea sferei
moştenitorilor se face conform cărei legi?

4.7. Norme conflictuale în domeniul raporturilor de căsătorie

4.7.1. Încheierea căsătoriei în dreptul internaţional privat
În doctrina română, căsătoria este considerată un act juridic- condiţie, deoarece
părţile pot decide numai ca dispoziţiile legale care stabilesc statutul legal al
căsătoriei să li se aplice ori nu, fără posibilitatea legală de a le modifica2.
Caracterele principale ale căsătoriei sunt:
- caracterul civil care rezultă din următoarele împrejurări: încheierea

2 Element de bază al familiei, căsătoria oglindeşte particularităţile politice, sociale şi religioase ale fiecărui stat. De aici
rezultă o mare diversitate a legislaţiilor care, alăturată intensificării circulaţiei contemporane, face din acest element al
statutului personal un teren propice multiplicării conflictelor de legi.
Drept internaţional privat 79
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

căsătoriei numai în faţa ofiţerului de stare civilă; înregistrarea căsătoriei

în registrul de stare civilă pentru căsătorii; desfacerea căsătoriei pe cale
judecătorească;
- caracterul solemn, prevăzut de lege ad validitatem, care rezultă din
prezenţa personală şi împreună a viitorilor soţi la oficierea căsătoriei,
exprimarea consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă care
constatând acordul de voinţă declară încheiată căsătoria.
Calificarea sau distincţia între condiţii de formă şi condiţii de fond se face, în
principiu, după legea forului, deci, legea română.
În privinţa cerinţelor legale, poate interveni ordinea publică în dreptul
internaţional privat; de exemplu dacă s-ar nesocoti monogamia căsătoriei sau
un viitor soţ ar avea vârsta sub cea minimă prevăzută de legea română, deşi
acea vârstă, potrivit legii naţionale, i-ar da dreptul să încheie căsătoria.
Condiţiile de fond ale căsătoriei sunt reglementate în art. 2586 C.civ. care
prevede că toate condiţiile de fond ale căsătoriei sunt supuse legii naţionale
dintre viitorii soţi (alin. 1). Ca o măsură de protecţie pentru cetăţenii români
alin. 2 al aceluiaşi articol dispune că în cazul în care legea, determinată în felul
arătat, prevede un impediment la căsătorie care potrivit dreptului român este
incompatibil cu libertatea de a încheia căsătoria, acel impediment va fi înlăturat
ca inaplicabil, dacă unul dintre viitorii soţi este român şi căsătoria se încheie pe
teritoriu României.
1) Locul încheierii căsătoriei este pe teritoriul României
- între cetăţenii străini având aceeaşi cetăţenie, se aplică legea lor
naţională;
- între un cetăţean român şi un cetăţean străin, se aplică legea naţională a
fiecărui soţ; dacă legea naţională a cetăţeanului străin cunoaşte un
impediment care după legea română este incompatibil cu libertatea de a
încheia căsătoria, acesta nu se va aplica;
- între un cetăţean român şi o persoană fără cetăţenie, cetăţeanul român
este supus legii române iar pentru apatrid se aplică legea ţării unde îşi
are domiciliu sau , în lipsa acestuia, legea ţării unde îşi are reşedinţa;
- între doi străini cu cetăţenii diferite, se aplică fiecăruia legea sa
naţională;
- între doi apatrizi; fiecare este supus legii ţării unde îşi are domiciliul iar,
în lipsa acestuia, legea ţării unde îşi are reşedinţa; dacă aceştia au
domiciliul sau reşedinţa în România, se aplică legea română.
2) Locul încheierii căsătoriei este în străinătate
- între cetăţeni români, se aplică legea română;
- între un cetăţean român şi unul străin, fiecare dintre viitorii soţi este
supus legii lui naţionale;
- între un cetăţean român şi o persoană fără cetăţenie, cetăţeanul român
este supus legii române iar apatridul legii domiciliului sau, în lipsa
acestuia, legea ţării unde îşi are reşedinţa.

Drept internaţional privat 80

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia aceasta
se celebrează instituind regula locus regit actum. Aceasta înseamnă că o
căsătorie încheiată în ţara noastră în faţa ofiţerului stării civile, este supusă legii
române în ceea ce priveşte condiţiile de formă.
Din acest punct de vedere, Legea de drept internaţional privată elveţiană, în art.
44 alin. 2, dispune că forma căsătoriei este guvernată de legea locului în care ea
se încheie. Legea germană instituie o excepţie într-o ipoteză particulară: “o
căsătorie între logodnici, dintre care nici unul nu este german, poate totuşi să
fie încheiată, în forma prescrisă de legea statului căruia îi aparţine unul dintre
soţi, de către persoanele abilitate în acest scop” (EGBGB, 1986, art. 13)
Speţa Caraslanis. În Franţa, în lipsa unei legi speciale care să reglementeze
raporturile de drept internaţional privat, extinzând sfera de aplicare a art. 170
C. civ. francez, jurisprudenţa consideră valide căsătoriile celebrate în Franţa
între doi străini conform legii franceze, oricare ar fi dispoziţiile legii lor
personale, şi anulează uniunile fie private fie religioase încheiate în Franţa
conform cu riturile prevăzute de legea străină. Această soluţie a fost consacrată
prin speţa Caraslanis relativă la o căsătorie celebrată în faţa ofiţerului de stare
civilă francez, cu violarea legii naţionale a soţului grec, lege care prescria
forma religioasă.
3) Căsătoriile oficiate de agenţii diplomatici şi consulari
Cetăţeanul român se poate căsători în străinătate în faţa autorităţilor locale de
stat competente ori în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie
al României, fie al celuilalt soţ. În cazul în care căsătoria se incheie in fata
agentului diplomatic sau a functionarului consular al Romaniei in statul in care
acesta este acreditat, aceasta este supusa formalitatilor prevazute de legea
romana. (art. 2587 alin. 2 C.civ.)

4.7.2. Legea aplicabilă efectelor căsătoriei

Efectele căsătoriei se referă la raporturile personale dintre soţi, la capacitatea
de exerciţiu a femeii care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani
şi la raporturile patrimoniale dintre soţi.
Alin. 1 al art. 2589 C.civ. prevede că efectele generale ale casatoriei sunt
supuse legii resedintei obisnuite comune a sotilor, iar in lipsa, legii cetateniei
comune a sotilor. In lipsa cetateniei comune, se aplica legea statului pe
teritoriul caruia casatoria a fost celebrata.
Legea determinata potrivit alin. (1) se aplica atat efectelor personale, cat si
efectelor patrimoniale ale casatoriei pe care aceasta lege le reglementeaza si de
la care sotii nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de acestia.
(3) Prin exceptie de la prevederile de mai sus, drepturile sotilor asupra locuintei
familiei, precum si regimul unor acte juridice asupra acestei locuinte sunt
supuse legii locului unde aceasta este situata.
Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale se determină potrivit art.
2594 C. civ., legea care reglementează regimul matrimonial sau de ;
- legea locului încheierii convenţiei matrimoniale;

Drept internaţional privat 81

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

- legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care

examinează validitatea convenţiei matrimoniale;
- părţile care se găsesc la data încheierii convenţiei în state diferite, au
îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea unuia dintre aceste
state.

4.7.3. Desfacerea şi încetarea căsătoriei

1) Divorţul în dreptul internaţional privat
Potrivit art. 2597, divorţul este cârmuit de legea aplicabilă. Sotii pot alege de
comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile divortului:
a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data
conventiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita
comuna, daca cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data conventiei de
alegere a legii aplicabile;
c) legea statului al carui cetatean este unul dintre soti;
d) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin 3 ani;
e) legea romana.
2) În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al divorţului, legea reglementează
următoarele aspecte:
- dreptul de a cere desfacerea căsătoriei prin divorţ;
- motivele de divorţ;
- efectele divorţului.
Art. 2600. (1) In lipsa alegerii legii de catre soti, legea aplicabila divortului
este:
a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data
introducerii cererii de divort;
b) in lipsa resedintei obisnuite comune, legea statului pe teritoriul caruia sotii
au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre soti mai
are resedinta obisnuita pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de
divort;
c) in lipsa resedintei obisnuite a unuia din soti pe teritoriul statului unde acestia
au avut ultima resedinta obisnuita comuna, legea cetateniei comune a sotilor la
data introducerii cererii de divort;
d) in lipsa cetateniei comune a sotilor, legea ultimei cetatenii comune a sotilor,
daca cel putin unul dintre ei a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii
cererii de divort;
e) legea romana, in toate celelalte cazuri.
(2) Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori il admite in
conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul
Drept internaţional privat 82
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta
obisnuita in Romania.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile si in cazul in care divortul este carmuit
de legea aleasa de soti.

3) Legea aplicabilă separaţiei de corp

Condiţiile separaţiei de corp sunt supuse legii care guvernează efectele
căsătoriei, respectiv, divorţul (art. 2602 C.civ. )3.
Textul de lege precizează că în cazul în care soţii sunt îndreptăţiţi să ceară
separaţia de corp, condiţiile acesteia sunt reglementate de art. 20 al aceleiaşi
legi. De asemenea, efectele separaţiei de corp sunt supuse aceleiaşi legi.
Aspectele de drept procesual privitoare la separaţia de corp sunt supuse legii
forului.

Sarcina de lucru 5
1. Care este legea aplicabilă condiţiilor de fond ale căsătoriei încheiate
între un cetăţean român şi un cetăţean spaniol? Dar condiţiilor de
formă?
2. Identifică legea aplicabilă raporturilor personale dintre soţi, dacă
soţii au cetăţenii diferite, respective cea română şi cea germană?
3. Care este domeniul de aplicare al legii care reglementează
procedura divorţului?

4.7.4. Filiaţia copilului din căsătorie

Această filiaţie se stabileşte potrivit legii care, la data când s-a născut,
cârmuieşte efectele căsătoriei părinţilor săi (art. 2603 alin. 1 C.civ.), adică:
- legea naţională comună a soţilor;
- în absenţa acesteia, legea domiciliului comun;
- legea statului pe teritoriul căruia părinţii au sau au avut reşedinţa
comună sau cu care întreţin cele mai strânse legături.
Daca, inainte de nasterea copilului, casatoria parintilor a incetat sau a fost
desfacuta, se aplica legea care, la data incetarii sau desfacerii, ii carmuia
efectele.
Regula arătată are incidenţă şi în următoarele cazuri: tăgăduirea paternităţii
copilului născut din căsătorie; dobândirea numelui de către copil; raporturile

3 Menţionăm că legea română nu cunoaşte separaţia de corp, ca instituţie juridică.

Drept internaţional privat 83
Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

dintre părinţi şi copil, inclusiv obligaţiei părinţilor de a întreţine copilul, de a-l

educa şi de a-i administra bunurile.

4.7.5. Filiaţia copilului din afara căsătoriei

Art. 2605 alin. 1 stabileşte domeniul de aplicare a legii privind filiaţia
copilului din afara căsătoriei, dispunând că aceasta se stabileste potrivit legii
nationale a copilului de la data nasterii. Daca copilul are mai multe cetatenii,
altele decat cea romana, se aplica legea cetateniei care ii este cea mai
favorabila. Legea prevazuta la alin. (1) se aplica indeosebi recunoasterii filiatiei
si efectelor ei, precum si contestarii recunoasterii filiatiei

4.7.6. Adopţia
A. Încheierea adopţiei. Condiţii de fond
Art. 2607 alin. 1 C.civ. cuprinde dispoziţiile privind condiţiile de fond cerute
pentru încheierea adopţiei. Acestea sunt stabilite de legea naţională a
adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să
îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de
fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.
Din lectura textului rezultă că pentru condiţiile de fond ale adopţiei sunt
aplicabile cumulativ atât legea naţională a adoptatorului, cât şi cea a
adoptatului. Conditiile de fond cerute sotilor care adopta impreuna sunt cele
stabilite de legea care carmuieste efectele generale ale casatoriei lor. Aceeasi
lege se aplica si daca unul dintre soti adopta copilul celuilalt.

B. Condiţii de formă
Aceste condiţii sunt cerute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea
condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la adopţie. Condiţiile de formă sunt
supuse legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie. (art. 2609 C. civ.)
C. Efectele adopţiei
Conform art. 2608 C.civ., efectele adoptiei, precum si relatiile dintre adoptator
si adoptat sunt guvernate de legea nationala a adoptatorului, iar in cazul in care
ambii soti sunt adoptatori, se aplica legea care guverneaza efectele generale ale
casatoriei. Aceeasi lege carmuieste si desfacerea adoptiei.

4.7.7. Obligaţia legală de întreţinere

Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilo
dreptului Uniunii Europene. (art. 2612 C. civ.)

Drept internaţional privat 84

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Sarcina de lucru 6
1. Care este legea stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătorie, dacă
naşterea s-a produs în Grecia, mama este cetăţean român, iar tatăl
cetăţean turc?
2. Dar dacă părinţii copilului, unul cetăţean francez, celălalt cetăţean
Belgian, sunt căsătoriţi, iar naşterea s-a produs pe teritoriul
României?
3. Identifică legea aplicabilă condiţiilor de fond la adopţie, dacă ambii
adoptatori sunt cetăţeni francezi cu domiciliul în Italia, iar copilul
este cetăţean român.

Teste de autoevaluare

1. În dreptul internaţional privat român, legea aplicabilă statutului personal al

persoanei fizice este:
a) legea statului a cărei cetăţenie o are persoana în cauză (lex patriae);
b) în subsidiar, lex domicilii pentru situaţii speciale prevăzute de lege;
c) legea mai favorabilă.

2. Efectele căsătoriei încheiate între cetăţenii români aflaţi în străinătate sunt

guvernate de:
a) legea statului pe teritoriul căruia şi-au stabilit domiciliul, ca lex
domicilii;
b) legea română, ca lex patriae;
c) legea aleasă de comun acord.

3. În cazul în care un cetăţean român este căsătorit cu un cetăţean străin,

divorţul poate fi guvernat de:
a) legea domiciliului comun, dacă soţii domiciliază împreună;
b) legea română, dacă legea străină nu permite divorţul sau îl admite în
condiţii mai restrictive;
c) legea statului cu care întreţine în comun cele mai strânse legături.

Drept internaţional privat 85

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

4. Recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine poate fi refuzată dacă

a) hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura din
străinătate;
b) hotărârea contravine ordinii publice de drept internaţional privat
român;
c) litigiul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre a unei
instanţe române sau se află în curs de soluţionare la instanţele române
la data sesizării instanţelor străine.

5. Autorităţile române competente să aplice apostila Convenţiei de la Haga

pentru suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine sunt:
a) curţile de apel pentru documentele care emană de la un funcţionar al
unei jurisdicţii a statului (ministerul public, ministerul justiţiei, de
exemplu), actele notariale, declaraţiile oficial;
b) tribunalul pentru documentele prevăzute la lit. a;
c) prefecturile pentru documentele administrative.

Lucrare de verificare:
Un cetăţean străin (indian, de exemplu), căsătorit cu un cetăţean român, a
dobândit dreptul de şedere temporară pe teritoriul României. Răspundeţi la
următoarele:
a. În ipoteza în care cetăţeanului străin i-a expirat dreptul de şedere temporară
pe teritoriul României, care este sancţiunea aplicabilă şi care este autoritatea
competentă a o aplica?
b. Explicaţi în ce situaţie cetăţeanul străin poate să obţină în instanţa de
judecată anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României?
c. După anularea deciziei de returnare, străinul este luat sub custodie publică
sau dobândeşte calitatea de tolerat? Argumentaţi.
d. În ce situaţii căsătoria cetăţeanului străin este considerată de convenienţă şi
care sunt efectele juridice ale căsătoriei de convenienţă?

Nota Bene. Lucrarea va fi încărcată pe platforma Danubius Online, la secțiunea

Teme din cadrul site-ului de curs DD4204 FR/ID, până la data ce va fi
precizată la secțiunea Anunțuri, spre a fi evaluată si notată. Această notă se va
regăsi, în procentul precizat în programa analitică, în nota finală.

Drept internaţional privat 86

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Bibliografie minimală
Sitaru, Dragoş- Alexandru (2013). Drept internaţional privat. Bucureşti: C.H. Beck,
pp. 316-458.
Macovei, Ioan (2011). Drept internaţional privat în reglementarea Noului Cod civil şi
de procedura civilă. Bucureşti: Editura C.H. Beck, pp. 155-252.
Baias, Flavius-Antoniu; Constantinovici, R.; Chelaru, Eugen & Macovei, Ioan (2011).
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Bucureşti: C.H. Beck.
Filipescu, P. & Filipescu, A.I. (2007). Tratat de drept internaţional privat. Ediţie
revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 275- 367; 394-461.
Chelaru, I. & Gheorghiu, Gh. (2007). Drept internaţional privat. Bucureşti: C.H.
Beck, pp. 90-124; 222- 293.
Ungureanu, O., Jugastru, C., Cîrca, A. (2008). Manual de drept internaţional privat.
Bucureşti: Hamangiu, pp. 160- 268.
Lupaşcu, D. & Cristuş, N. (2009). Practică judiciară şi legislaţie în materia dreptului
internaţional privat. Bucureşti: Wolters Kluwer, speţele 12-65; pp. 55-229.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Unitatea 1 - 1. b; 2. a, b, c; 3. a, c; 4. b; 5. c; 6. b
Unitatea 2 - 1. c; 2. b; 3. b; 4. a, b, c; 5. a, b, c; 6. a, b.
Unitatea 3 - 1. a, c; 2. a, b, c; 3. a, b, c; 4. a, b, c; 5. a, c.
Unitatea 4 - 1. a, b; 2. a,; 3. a, b, c; 4. a, b, c; 5. b, c.

Drept internaţional privat 87

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Bibliografie de elaborare a cursului

I. Cursuri universitare
Sitaru, Dragoş- Alexandru (2013). Drept internaţional privat. Bucureşti: C.H. Beck.
Claudiu-Paul Buglea (2014). Drept internațional privat român- din perspectiva
reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a noului Cod civil român,
București:Universul Juridic.
Baias, Flavius-Antoniu; Constantinovici, R.; Chelaru, Eugen & Macovei, Ioan (2011). Noul
Cod civil. Comentariu pe articole. Bucureşti: C.H. Beck.
Lupaşcu, Dan & Ungureanu, Diana (2012). Drept internaţional privat. Bucureşti: Universul
Juridic.
Gheorghe, Aurelia (2011). Drept internaţional privat. Bucureşti: Universul Juridic.
Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei ş.a., (2013). Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, vol. II. Bucureşti: Hamangiu.
Macovei, Ioan (2011). Drept internaţional privat în reglementarea Noului Cod civil şi de
procedura civilă. Bucureşti: Editura C.H. Beck.
Chelaru, I. & Gheorghiu, Gh. (2007). Drept internaţional privat. Bucureşti: C.H. Beck.
Filipescu, P. & Filipescu, A.I. (2007). Tratat de drept internaţional privat. Ediţie revăzută şi
adăugită. Bucureşti: Universul Juridic.
Fuerea, Augustin (2005). Drept internaţional privat. ediţia a II-a revăzută şi adăugită.
Bucureşti: Universul Juridic.
Jakotă, Mihai Vasile (1997). Drept internaţional privat. vol. I. Iaşi: Editura Fundaţiei
„Chemarea”.
Lupaşcu, Dan (2008) Drept internaţional privat. Bucureşti: Universul Juridic.
Macovei, Ioan (1999). Drept internaţional privat. vol. I. Iaşi: Editura Ars Longa.
Flavius George Păncescu, Drept procesual civil internațional, Editura Hamangiu, București,
2014.
Sitaru, Dragoş Alexandru (2001). Drept internaţional privat. Tratat. Bucureşti: Lumina Lex.
Ungureanu, Ovidiu, Jugastru, Călina, Circa, Adrian (2008). Manual de drept internaţional
privat. Bucureşti: Hamangiu.

II. Monografii, practică judiciară

Bobei, Radu Bogdan (2005). Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional
privat. Bucureşti: All Beck.
Catrinciuc, Petre (2008). Regimul juridic al străinilor. ediţia a 2-a. Bucureşti: C.H. Beck.
Deleanu, Ion (2005). Ficţiunile juridice. Bucureşti: All Beck.
Diaconu, Nicoleta (2006). Legea aplicabilă căsătoriei şi divorţului cu element străin.
Bucureşti: Lumina Lex.

Drept internaţional privat 88

Gabriela Lupşan Norme conflictuale în diferite raporturi juridice de drept civil

Lupaşcu, D. & Cristuş, N. (2009). Practică judiciară şi legislaţie în materia dreptului

internaţional privat. Bucureşti: Wolters Kluwer.
Stănescu, Şerban Alexandru (2008). Drept internaţional privat. Practică judiciară. Bucureşti:
Hamangiu.
Tatar, Adrian Constantin (2009). Străinul rezident în România. Bucureşti: C.H. Beck.

Drept internaţional privat 89