Principiul lex voluntatis

Principiul lex voluntatis reprezintă un caz particular prin care se aplică principiul
libertății convențiilor în cadrul domeniului raporturilor de comerț internațional, dar și un
reflex al acestuia în realitatea economică și juridică pe care le concretizează raporturile de
acest tip.

Doctrina politică definește acest concept ca fiind o normă conflictuală fundamentală,

conform căreia condițiile de fond și efectele juridice pe care le are contractul comercial
internațional sunt conduse de legea desemnată de părțile contractante1.

Cu alte cuvinte, acest principiu, surprinde regula generală de aplicare pentru

contractele comerciale internaționale, conform căreia fondul, dar și efectele obligaționale ale
acestor contracte sunt supuse prioritar legii desemnate de părțile contractului ca fiind
competentă să le reglementeze.

Prin legea nr. 105/1992, ce conține prima consacrare în condițiile legii ale acestui
principiu, a avut loc extinderea sferei lui de aplicare și pentru actele juridice unilaterale.

Înainte de toate, fundamentarea teoretică și practică a principiului lex voluntaris

trebuie să se întemeieze pe recunoașterea egalității tuturor sistemelor juridice naționale .

Pentru o desfășurare normală a raporturilor de comerț internațional este nevoie de o

uniformizare a normelor care creează conflicte în acest domeniu, în condițiile în care
sistemele conflictuale ale diferitelor țări cuprind o diversitate mare de soluții referitoare la
determinarea legilor aplicabile contractului. După cum s-a remarcat în doctrina juridică,
principiul lex voluntatis este comun majorității sistemelor de drept internațional privat,
reprezentând factor de uniformitate într-o uriașă diversitate. Această uniformitate este
indispensabilă pentru găsi soluții comune problemelor care, de fapt, sunt și ele comune, motiv
pentru care trebuie consolidată, păstrată și extinsă2.

Prin abordarea acestui principiu li se poate permite părților să adapteze contractul la

realitatea juridică care variază atât de mult , în funcție de piață.

1
Ștefănescu, B.,Rucăreanu, I., Dreptul comerțului internațional, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983,
p.76
2
Ibidem, p.78
 În armonie cu ligislația din România, cu practica jurisdicțională a Curții de Arbitraj
Comercial Internațional București, dar și cu opinia dominantă în doctrina juridică română,
posibilitatea părților contractante de a desemna lex contractus nu este limitată, iar principiul
lex voluntatis este construit în așa manieră încât să poată permite părților să releve conexiunea
economică pe care o are contractul lor cu legea dintr-o țară anume și să exprime opțiunea
pentru acea lege ca lex contractus, chiar dacă nu pot fi stabilite conexiuni teritoriale între
contract și statul căreia îi aparține legea3.

De asemenea, principiul lex voluntatis aduce cu sine o liberă și suverană apreciere a

circumstanțelor concrete în care integrează și derulează contractul, dar și o putere nelimitată
decizie în ceea ce privește desemnarea unei legi care să guverneze raportul juridic cât mai
corespunzător propriilor interese.

Sistemele de drept internațional privat din diferite țări ale lumii recunosc nelimitat
capacitatea părților de a desemna legea contractului și nu condiționează exercitarea acestei
posibilități de a exista o conexiune teritorială între contact și statul legii desemnate4.

3
Ștefănescu, B.,Rucăreanu, I., Dreptul comerțului internațional, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983,
p.83
4
Ștefănescu, B.,Rucăreanu, I., Dreptul comerțului internațional, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983,
p.90