Drepturile și obligațiile funcționarilor publici

Funcția publică este oarecum sinonimă cu personalul administrativ în țări

precum Spania, Franța, Olanda și Belgia. În Germania și Luxemburg există o
separare între funcționarii cu drept public și angajații din administrație supuși
regulilor dreptului muncii, în timp ce, în Marea Britanie funcția publică s-a rezumat
doar la agenții civili ai statului. (Tofan, 2006, p.156)

Conceptul de funcție publică reprezintă o profesie, iar persoanele care o ocupă

au dreptul la carieră, cu obligația să îndeplinească două categorii de condiții: condiții
generale care sunt necesare ocupării oricărei funcții publice, dar și condițiile specifice
necesare ocupării anumitor funcții (justiție, legislație etc).(Iorgovan, 2005, p.599)

Înainte de a analiza drepturile și obligațiile acestor funcționari publici din

România, vom discuta despre aceleași aspecte, dar raportându-ne la diferite țări din
Europa.

Legislația și doctrina din Spania folosește conceptele de „funcții politice” și

„funcții de liberă desemnare”, titularii acestor funcții fiind aleși dintre funcționari.
Aceștia sunt de părere că dreptul la opinie al funcționarilor publici trebuie
circumstanțiat, ținându-se cont de timpul în care se află la serviciu și timpul din afara
orelor de serviciu. (Tofan, 2006, p.180)

În Germania, acești funcționari publici pot lua parte la activitățile politice ce nu

sunt împotriva ordinii fundamentale democratice și liberale, pot candida la alegeri, cu
imposibilitatea de a demisiona. În cazul în care funcționarul public o să exercite un
mandat electiv , acesta își poate relua vechea funcție imediat după expirarea
mandatului. (Bodiguel, 1994, p.92)

În Franța, funcționarii publici au libertate de opinie absolută, adică aceștia nu

pot fi demiși, apreciați, sau recrutați în legătură cu opinia lor. De asemenea, dosarele
lor personale nu conțin mențiuni referitoare la opiniile religioase, politice etc.
Important este faptul că libertatea de opinie nu trebuie să fie confundată cu cea de
exprimare a opiniilor deoarece aceasta este limitată din pricina conotațiilor politice pe
care le pot avea formele sale de exprimare. (Tofan, 2006, p.181)

Tot în Franța, până în anul 1946, funcționarii publici nu aveau dreptul la grevă,
deoarece ar fi încălcat necesitățile prin care se asigura continuitatea serviciilor
publice, subordonarea ierarhică , greva fiind considerată un act de rebeliune contra
statului. (Tofan, 2006, p.181)

În Olanda, dreptul de a face grevă nu este recunoscut, dar nici interzis, excepție
fac înalții funcționari și personalul căilor ferate. De obicei, acest act stârnește o
reacție negativă a opiniei publice și se recurge la justiție. (Bodiguel, 1994, p.146)

În ziua de astăzi, greva este interzisă funcționarilor publici în țări precum

Danemarca și Germania. În Spania, Italia și Franța este un drept recunoscut, cu mici
excepții (polițiști) care nu pot exercita acest drept. (Tofan, 2006, p.181)

Din punct de vedere juridic, drepturile și obligațiile nu pot fi independente

unele de altele, deoarece fiecare drept este corelat cu o obligație, care la rândul ei,
conferă un drept. (Vedinaș, 2002, p.163)

Cea mai importantă dintre îndatoriri este aceea de a servi interesul public, care
atrage după sine obligația supunerii funcționarului în raport cu dispozițiile legale. În
această situație este dificilă evitarea unui conflict de interese rezultat dintr-un cumul
de activități desfășurate în sectorul privat. Acest cumul este interzis în Italia și
Portugalia și în cazul cadrelor didactice din mediul universitar. (Vedinaș, 2002, p.38)
 Un alt aspect interesant este acela că, în Franța, conform Codului penal,
funcționarul public nu are permisiunea să se angajeze, într-o întreprindere privată în
cadrul căreia a fost însărcinat (supraveghere, control), timp de 5 ani din momentul
încetării activității sale.

Există și o categorie de obligații care privesc raportul funcționarului cu

publicul. Acestea se referă la discreția profesională, conciliată cu regulile de
transparență administrativă, aflată în vigoare preponderent în Statele Unite ale
Americii. (Tofan, 2006, p.183)

Regimul juridic al acestei funcții include și o problematică a răspunderii

juridice a funcționarilor publici. În toate statele membre Uniunii Europene, legislația
permite înlăturarea funcționarilor publici definitivi. De asemenea, respectarea
obligațiilor pe care le are un funcționar este asigurată prin existența sancțiunilor
disciplinare (vot de blamare, avertisment, retrogradare, diminuare a remunerației,
revocare din funcție). (Tofan, 2006, p.184)

Cea mai gravă răspundere juridică este eliberarea din funcție, sau chiar
suprimarea dreptului la pensie, în Franța. În Germania a fost gândită o procedură cu
caracter jurisdicțional, exceptând sancțiune care sunt minore, acestea trebuie să
sesizeze o jurisdicție disciplinară formată din magistrați și diverși reprezentanți, care
va stabili ce sancțiuni trebuie aplicate, procedând ca un tribunal adevărat. (Tofan,
2006, p.186)

În Franța, încă din anul 1957, Consiliul de Stat a hotărât ca majoritatea

sancțiunilor să fie pronunțate doar după emiterea unui aviz de către consiliul de
disciplină. (Vedinaș, 2002, p.329)

În ceea ce privește țara noastră, primele obligații ale funcționarului public

privesc Constituția și legile. În primul rând, trebuie să promoveze supremația legii,
respectând legile statului de drept și aplicând normele de conduită rezultate din
atribuțiile care îi revin.
 Funcționarul trebuie să dea dovadă de profesionalism și imparțialitate. Este
obligat să își exercite funcția cu obiectivitate, imparțialitate și independență,
derulându-și activitatea, luând decizii și găsind soluții pe dispoziții legale. În timpul
exercitării funcției, individul este nevoit să adopte o atitudine neutră față de interesul
politic, economic, religios, ignorând eventualele presiuni și influențe. De asemenea,
prin independență nu se înțelege nerespectarea subordonarea ierarhică.

Am văzut mai devreme că nu în toate statele Uniunii Europene dreptul la liberă

exprimare nu este abordat la fel, dar cum își pot exercita funcționarii publici dreptul
la libera exprimare în Romania? Aceștia au dreptul la liberă exprimare, dar în condiții
legale. Le este interzis să atingă demnități, imagini, viețile intime, familiale și private.
Libertatea dialogului trebuie corelată cu promovarea intereselor autorității sau a
instituțiilor, evitând conflictele cauzate părerile diferite.

Funcționarii publici au datoria să asigure un serviciu public de calitate de care

să beneficieze cetățenii.

De asemenea, aceștia sunt obligați să apere în mod loial imaginea autorității

sau instituției. Funcționarilor publici le este interzis: să își exprime în public opiniile
neconforme cu politicile și strategiile instituției unde își desfășoară activitatea, să
dezvăluie informații cu caracter secret, în condiții care nu sunt prevăzute de lege, să
ofere informații neautorizate despre litigiile încă nesoluționate, să acorde consultanță
pentru a promova acțiuni juridice împotriva autorităților și instituțiilor publice.
Aceste prevederi sunt aplicate și după încetarea serviciului timp de 2 ani.

Funcționarul public din România este obligat să informeze autoritatea cu

privire la situația personală care poate genera acte juridice.

Privind activitatea politică, funcționarii publici pot fi membrii unor partide

politice, în schimb nu au voie să manifeste public convingerile și preferințele politice,
să ia parte la colectări de fonduri pentru diferite activități politice, să ofere sprijin
logistic, să afișeze diverse obiecte cu sigla anumitor partide politice, să participe la
reuniuni politice.
 Funcționarilor publici le este strict interzis să accepte, si mai ales să solicite,
pentru propria persoană sau pentru alții, daruri și alte avantaje. Excepție fac darurile
cu titlu gratuit obținute în cadrul unor activități din timpul mandatului sau funcției
publice.

De asemenea, funcționarii publici sunt obligați să ocrotească proprietățile

publice a statului și unitățile administrativ-teritoriale, evitând producerea oricărui
prejudiciu. Bunurile care aparțin autorității și timpul de lucru trebuie folosite doar
pentru a-și desfășura activitățile ce țin de funcția publică deținută.

În ceea ce privește subordonarea ierarhică, funcționarii publici trebuie să își

rezolve sarcinile și lucrările în termenele și condițiile stabilite de către superiori.

Un funcționar public nu poate cumpăra un bun aflat în proprietatea statului în

următoarele condiții: când cunoaște calitatea sau valoarea bunului ce urmează a fi
vândut, când participă la vânzarea lui, când deține informații la care ceilalți
cumpărători nu au acces.

Cele mai importante sunt aspectele ce privesc activitatea publică. Funcționarii

numiți să participe la dezbateri sau activități publice trebuie să respecte mandatul
încredințat de autorități sau instituțiile publice. Funcționarilor le este permis să
elaboreze publicații, articole și lucrări. Respectând condițiile legii. Aceștia pot lua
parte la emisiuni audiovizuale care nu au caracter politic și nu afectează prestigiul
instituției, fără să folosească date la care au acces doar datorită funcției politice.

În relațiile cu cetățenii, funcționarii sunt obligați să aibă comportament

respectuos, bazat pe corectitudine și integritate morală, să nu afecteze onoarea,
reputația, demnitatea persoanelor cu care are contact datorită funcției publice. De
asemenea, aceștia trebuie să trateze cetățenii în mod egal, deoarece în fața instituțiilor
și autorităților au drepturi egale. În relațiile cu reprezentanții din alte state,
funcționarul are obligația să nu își exprime opiniile personale cu privire la aspectele
naționale sau disputele internaționale.
 O altă obligație a funcționarului este cea de a se supune controalelor de
medicina muncii și expertizelor medicale, necesare desfășurării activităților în
condițiile legii.

BIBLIOGRAFIE

https://static.anaf.ro/static/10/Brasov/Brasov/normele_de_conduita.pdf
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a 4-a, Bucureşti: All Beck,
2005.
Trăilescu, A., „Un alt punct de vedere asupra naturii juridice a raportului de serviciu”,
2000, Juridica, nr. 6.
Vedinaş, V., „Câteva aspecte legate de privatizarea funcţiei publice”, Analele
Universităţii din Bucureşti, seria Drept, Bucureşti, 1998.