Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA “TIBISCUS”

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA


SPECIALIZAREA - MASTER
DREPT COMUNITAR SI DE INTEGRARE EUROPEANA

REFERAT LA DISCIPLINA
Drept administrativ european

Tema: Aplicarea principiului deschidere si transpareanta in


administratia publica

Sesiunea : Februarie 2006

1
Principiile administraţiei legale

Deşi expresia şi conceptul de lege a administraţiei publice diferă de la un


sistem naţional la altul, este posibil să dăm o definiţie comună. Astfel, Legea
administrativă reprezintă un set de principii şi reguli care se referă la organizarea şi
managementul administraţiei publice şi la relaţiile dintre administraţii şi cetăţeni1.
Principiile Legii administrative fixează standardele serviciilor publice şi
inspiră comportamentul funcţionarilor publici.
Aceste principii nu sunt simple idei bazate pe bunăvoinţă; ele sunt incluse în
procedurile administrative de la toate nivelurile. Actorii sectorului public sunt obligaţi
prin lege să se conformeze acestor principii legale, care trebuie verificate de corpurile
de control independente, de sistemele de justiţie prin scrutine parlamentare şi, în unele
cazuri, de persoane individuale autorizate.
Dacă încercăm să sistematizăm cele mai importante principii ale administraţiei
publice comune vestului Europei putem distinge următoarele grupe:
 încrederea şi previzibilitatea (certitudinea legală);
 deschiderea şi transparenţa;
 responsabilitatea;
 eficienţa şi eficacitatea.

Deschiderea şi transparenţa

Deschiderea sugerează faptul că administraţia este dispusă să accepte un


control sau o evaluare dinafară, în timp ce transparenţa semnifică gradul de
deschidere în cazul unui control, al unei verificări sau al unei evaluări.
Aceste două caracteristici permit:
– pe de o parte, ca orice cetăţean implicat într-o procedură administrativă să
poată urmări derularea acesteia;
1

2
– pe de altă parte, administraţia permite o evaluare venită din partea unor
instituţii autorizate.

Cele două principii sunt instrumente necesare pentru respectarea legii, pentru
egalitatea în faţa legii şi pentru responsabilitate.
Ca regulă generală, politica administraţiei publice ar trebui să fie una de
deschidere şi transparenţă. Numai cazuri de natură excepţională ar trebui ţinute secret
şi clasate ca şi confidenţiale, cum ar fi cele legate de securitatea naţională sau alte
aspecte similare. De asemenea, datele personale nu trebuie relevate unor terţe părţi.
În trecut, principiul de deschidere în democraţiile vest-europene avea două
aplicaţii:
– pe de o parte, era stipulat principiul conform căruia legile intrau în vigoare
numai după publicarea lor într-un buletin sau ziar oficial;
– pe de altă parte, deciziile administrative erau aplicabile numai după
comunicarea şi acceptarea lor de către cei în cauză.
Deschiderea şi transparenţa în administraţia publică servesc două obiective
precise:
– în primul rând, respectă interesul public în măsura în care limitează slaba
administrare şi corupţia;
– în al doilea rând, sunt esenţiale pentru respectarea drepturilor individuale,
în măsura în care furnizează motivele necesare adoptării deciziilor
administrative şi, în consecinţă, ajută părţile interesate să-şi exercite dreptul
de a solicita recursul.
Putem vorbi de câteva aplicaţii practice ale acestor principii:
– acţiunile administrative trebuie să fie motivate şi subscrise celei mai
apropiate autorităţi competente;
– registrele publicate trebuie să fie accesibile publicului;
– agenţii autorităţilor trebuie să-şi facă publică identitatea;

3
– funcţionarii publici trebuie să accepte anumite restricţii în ceea ce priveşte
câştigul din activităţi private, care în orice caz trebuie să fie anunţate şi
autorizate înainte de a avea loc;
– autorităţile publice au obligaţia de a face cunoscute motivele deciziilor lor.

Un document administrativ sau o decizie trebuie însoţită de o motivaţie. Din


aceasta trebuie să rezulte argumentele care au condus la adoptarea deciziei finale şi,
de asemenea, trebuie să arate corelarea celor solicitate cu legislaţia în vigoare. În
consecinţă, această motivaţie ar trebui să includă atât faptele şi evidenţa acestora, cât
şi o justificare legală. Acest document este foarte important în cazurile în care o
solicitare a unei părţi interesate este respinsă. Într-un astfel de caz, motivaţia trebuie
să arate clar de ce argumentele prezentate de către partea solicitantă nu au putut fi
acceptate. Acest act este un instrument al deschiderii şi transparenţei în administraţie,
precum şi al responsabilităţii acesteia.

Una dintre cele mai importante realizări din ultimii ani în privinţa creşterii
transparenţei instituţiilor publice, a controlului societăţii civile asupra acestora şi,
implicit, a consolidării democraţiei, a constituit-o adoptarea Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Legea nr. 544/2001 -stabileşte liberul acces la informaţiile de interes public.


Definiţia autorităţii publice diferă de la o ţară la alta, diferite legi având definiţii
oarecum diferite. Unele organizaţii internaţionale, precum Consiliul Europei sau
Articolul 194, au încercat să dea o definiţie conceptului de „autoritate publică”,
utilizând experienţele cele mai bune din diferite ţări.
Definiţia Consiliului Europei
Consiliul Europei propune o definiţie a autorităţilor publice care se concentrează
mai mult asupra a ceea ce fac acestea, în loc să se rezume la ce sunt ele. În scopul

4
libertăţii de informare, Consiliul Europei defineşte autorităţile publice după cum
urmează:
- guvernarea şi administraţia la nivel naţional, regional sau local;
- persoanele fizice sau juridice, în măsura în care acestea îndeplinesc funcţii
publice sau exercită autoritate administrativă în conformitate cu prevederile legale
naţionale.
Prima dintre aceste definiţii este probabil cât se poate de clară, însă cea de a
doua este importantă deoarece înseamnă că orice instituţie – fie publică fie privată
– trebuie considerată autoritate publică dacă exercită funcţii publice sau îşi
desfăşoară activitatea în virtutea unei legi. Exemple de astfel de instituţii ar putea
fi: companiile de transport, şcolile sau companiile medicale private.
Definiţia Organizaţiei ARTICOLUL 19
Organizaţia ARTICOLUL 19 susţine că definiţia autorităţilor publice ar trebui să
includă toate ramurile şi nivelurile de guvernare, inclusiv guvernarea locală,
organismele alese, autorităţile. Articolul 19 este o organizaţie britanică
neguvernamentală non-profit, cu parteneri în peste 30 de ţări, care promovează
libertatea de exprimare şi accesul la informaţiile publice; denumirea organizaţiei
provine de la articolul 19 al Declaraţiei universale a drepturilor omului.
Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile
de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului
pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Apariţia acestei legi a creat premisele pentru ca articolul 31 din Constituţia
României, cel care garantează dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţiile
publice, să fie cu adevărat respectat.1 România este o ţară în tranziţie spre
democraţie care, din păcate, se caracterizează în prezent printr-un nivel de corupţie
ridicat. Transparenţa instituţională şi responsabilitatea guvernanţilor şi a
instituţiilor publice sunt minime, cultura respectării drepturilor individuale –
inclusiv a dreptului de acces la informaţii – lipseşte, libertatea presei este îngrădită
în diverse feluri, controlul politic asupra instituţiilor statului este extrem de redus.

5
În aceste condiţii, accesul real şi constant la informaţiile de interes public este un
element cheie în procesul de democratizare. Accesul la informaţii permite
publicului să aibă o imagine adecvată şi să-şi formeze o opinie critică cu privire la
societatea în care trăieşte şi la autorităţile care îl guvernează; încurajează
participarea informată a persoanelor/grupurilor/comunităţilor la chestiunile de
interes public; ajută la creşterea eficienţei administraţiei, legislativului şi justiţiei şi
la menţinerea integrităţii acestora prin reducerea riscului corupţiei; contribuie la
legitimitatea administraţiei ca serviciu public şi la creşterea încrederii în instituţiile
şi autorităţile publice. Accesul la informaţii are capacitatea să conducă la
transparenţă instituţională, transparenţă în gestionarea banului public,
responsabilitatea funcţionarilor publici, expunerea corupţiei şi, nu în ultimul rând,
la satisfacerea intereselor individuale ale persoanelor care doresc informaţii de
interes public. Practic, accesul real al persoanelor şi al presei la informaţiile de
interes public determină în mod esenţial evoluţia spre o democraţie stabilă.
Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia de a comunica din oficiu
următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii
sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de
funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei
publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv:
denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa
paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;

6
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate,
potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în
situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de
acces la informaţiile de interes public solicitate.
Toate aceste informaţii sunt publicate şi actualizate anual într-un buletin
informativ.

Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor următoarele informaţii:


a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice,
dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc
interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria
informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea
acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale;
d) informaţiile cu privire la datele personale;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare,
dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în
pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei
efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce
atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre
părţile implicate în proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

Legea nr. 544/2001 in art. 4 prevede obligaţia instituţiilor publice de a


organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a
desemna persoane cu aceste atribuţii.

7
Art. 7 stabileşte termene precise de răspuns la solicitările de informaţii:
(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la o solicitare
de informaţii de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de
zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul
lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară
pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul
va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării
acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în
termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza şi în format
electronic, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare.
Art. 21 prevede aplicarea unor sancţiuni disciplinare împotriva
funcţionarilor care refuză în mod nejustificat accesul la informaţii:
(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii
publice de a aplica prevederile prezentei legi constituie abatere şi atrage
răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la
conducătorul autorităţii
sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la
cunoştinţă de către persoana lezată.
(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată,
răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea
reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi
menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
Art. 22 prevede recurgerea la justiţie pentru contestarea unei decizii de
refuz al accesului la informaţie:
(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute
în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a

8
tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se
află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de
zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile
de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
(5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi
sunt scutite de taxă de timbru.
6. Nivelul rezonabil al costurilor accesului la informaţie – accesul la informaţie nu
trebuie descurajat printr-un nivel excesiv al taxelor percepute solicitanţilor.

Legea nr. 52/2003


- are caracter transparent in administraia publica , stabileşte regulile
procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alese sau numite, precum şi a
altor instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite
între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora.

Principiile care stau la baza transparenţei decizionale sunt:

a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de


interes public care urmează să fie dezbătute de către autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de
acte normative;

9
b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa
autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte
normative;
c) participarea activă a cetăţenilor la adoptarea deciziilor administrative şi în
procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea
următoarelor reguli:
 şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice sunt publice;
 dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice;
 minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice.

Autorităţile administraţiei publice obligate să respecte transparenţa


decizională sunt:
 autorităţile administraţiei publice centrale: ministerele, alte organe
centrale ale administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a
ministerelor, serviciile publice deconcentrate ale acestora, precum şi
autorităţile administrative autonome;
 autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile
locale, primarii, instituţiile şi serviciile publice de interes local sau
judeţean.

Accesul la informaţii şi autorităţile publice


Accesul la informaţia de interes public poate fi definit drept posibilitatea
oricărei personae de a obţine informaţii aflate în posesia instituţiilor statului.
Indiferent de variantele terminologice diverse prin care este exprimat (”libertate de
informare”, ”transparenţă administrativă”, ”guvernare deschisă”), accesul la

10
informaţia de interes public este acum parte dintr-un ”aquis” democratic pe care
orice ţară care pretinde că deţine o guvernare responsabilă îl aplică într-o măsură
cât mai mare.

1.Participarea la procesul de elaborare a actelor normative

În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea


administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în
site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l
transmită către mass-media. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele
de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor
informaţii.
Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la
cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare
şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare,
o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea
adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv,
precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris
propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act
normativ.

2. Participarea la procesul de adoptare a deciziilor

Participarea persoanelor interesate la lucrările şedinţelor publice se va face în


următoarele condiţii:
a) anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice,
inserat în site-ul propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3
zile înainte de desfăşurare;
b) acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal
constituite care au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de

11
recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public care
urmează să fie abordat în şedinţă publică;
c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice,
precum şi ordinea de zi.

Autorităţile publice sunt obligate să întocmească şi să facă public un raport


anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde următoarele elemente:
 numărul total al recomandărilor primite;
 numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi
în conţinutul deciziilor adoptate;
 numărul participanţilor la şedinţele publice;
 numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte
normative;
 situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie
pentru nerespectarea prevederilor privind transparenţa decizională;
 evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal
constituite ale acestora;
 numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia restricţionării
accesului.
Concluzii
Toate aceste mecanisme sunt concepute pentru ca legea, transparenţa,
responsabilitatea, eficacitatea şi eficienţa să fie respectate. Ele trebuie să protejeze
atât interesul public, cât şi pe cel privat, să sporească calitatea procesului de
adoptare a deciziilor şi să îmbunătăţească responsabilitatea, securitatea legală şi
legitimitatea administraţiei publice.
Nici o altă instituţie contemporană nu are atât de multe şi variate tipuri de
verificare ca administraţia publică. Acest lucru generează ideea rolului special pe
care serviciul public îl are în societăţile democratice moderne.
Existenţa unei administraţii eficiente şi democratice reprezintă unul dintre
cele mai importante criterii care definesc modernitatea unei ţări. În acest moment,
România nu dispune de o astfel de administraţie.

12
De aceea, o prioritate majoră a României este realizarea, în câţiva ani, a
unei reforme reale prin care administraţia publică din ţara noastră să se situeze
la nivelul standardelor europene şi să se caracterizeze prin transparenţă,
predictibilitate, responsabilitate, adaptabilitate şi eficacitate.

Bibliografie
1. Ioan Alexandru :– Drept administrativ European, Ed. Lumina Lex 2005
2. Vergina Vedisan :– Drept administrativ si intitutii politico-administrative,
Bucuresti 2002
3. Cezar Manda:- Controlul administrativ in spatial juridic European, Ed. Lumina
Lex 2005
4. Jurgen Schwarze:-Droit Administratif Europeen

13