INTRODUCERE

Statul de drept a devenit un ideal şi o aspiraţie globală. Este susţinut de către

persoane, guverne şi organizaţii din întreaga lume. Este considerat, pe scară largă,
fundamentul sistemelor naţionale politice şi juridice. Este, de asemenea,
recunoscut din ce în ce mai mult ca fiind componenta fundamentală a relaţiilor
internaţionale. În Documentul Summit-ului Mondial din 2005, șefii de stat şi de
guvern din întreaga lume au fost de acord să recunoască necesitatea aderării
universale la statul de drept şi a implementării acestuia, atât la nivel naţional, cât şi
la nivel internaţional. Un an mai târziu, Adunarea Generală ONU a adoptat o
rezoluţie cu privire la statul de drept la nivel naţional şi internaţional şi a continuat
să facă acest lucru şi în sesiunile anuale ulterioare. În anul 2010, Adunarea
Generală a decis să convoace o reuniune la nivel înalt a Adunării privind statul de
drept la nivel naţional şi internaţional, în timpul segmentului la nivel înalt al celei
de-a 67-a sesiuni, în 2012. Scopul acestui Ghid este de a explica fundamentele
statului de drept la ambele niveluri.

I. STATUL DE DREPT LA NIVEL NAŢIONAL

1.1. Noţiunea de stat de drept
În esenţă, statul de drept înseamnă că cetăţenii şi cei care îi guvernea ză ar
trebui să respecte legea, altfel spus „statul de drept” înfăptuieşte „domnia legii” în
întreaga lui activitate, fie în raporturile cu cetăţenii, fie cu diferite organizaţii
sociale de pe teritoriul lui. Utilizată la acest sens, noţiunea de „stat de drept” este
întâlnită chiar în unele texte constituţionale, cum este art. 28 al Constituţiei R.F.
Germane, art. 11 al actualei Constituţii spaniole sau art. 1 alin. (3) al Constituţiei
Republicii Moldova din 1994.
Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept este necesar să existe un sistem
legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană în
integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.

2
 Statul de drept presupune existenţa unei aşezări politice bazate pe separaţia
puterilor statului, adică pe un sistem de „frâne şi contragreutăţi”, capabil să
împiedice organele publice să abuzeze de atribuţiile cu care au fost investite.
Stat de drept – stat organizat pe baza principiului separaţiei puterilor în stat,
care garantează independenţa reală a justiţiei şi are drept scop promovarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Ion Deleanu menţionează: „Statul de drept semnifică subordonarea statului
faţă de drept; este statul care îşi subordonează acţiunea sa asupra cetăţenilor
regulilor care determină drepturile acestora; statul de drept este un sistem de
organizare în care ansamblul raporturilor sociale şi politice sunt subordonate
dreptului; este statul legat prin drept, statul care respectă dreptul; statul în care
puterea e subordonată dreptului, toate manifestările statului fiind legitimate şi
limitate prin drept; statul de drept înseamnă limitarea puterii prin drept; statul de
drept înseamnă garanţii fundamentale libertăţilor publice, protecţia ordinii legilor;
statul de drept implică existenţa regulilor constituţionale care se impun tuturor;
este statul în măsură să concilieze libertatea şi autoritatea; statul de drept este
ordinea juridică ierarhizată şi sistematizată; el semnifică o concepţie cu privire la
putere; el este mai puţin un stat, cât mai ales o mişcare de raţionalizare şi de
ordonare etc.”

1.2. Statul de drept şi responsabilitatea politicienilor

Pentru cetăţeanul de rând, este extrem de important, din motive ce vor fi
explicate imediat, ca exercitarea puterii politice să fie supusă legii. Nu este, în mod
clar, un lucru bun când guvernul acţionează cum doreşte, ca într-o dictatură. Este
important ca propriul comportament şi cel al celorlalţi cetăţeni să fie supuse legii,
deoarece legea facilitează un mediu stabil şi previzibil, care permite un spectru larg
de consecinţe, de la securitatea personală a indivizilor, până la libertatea acestora
de a se angaja în tranzacţii de afaceri, în condiţii de siguranţă.
Dar statul de drept nu cere ca toate comportamentele cetăţenilor, nici măcar
majoritatea, să fie supuse mai multor legi şi reglementări juridice. Dimpotrivă,

3
cetăţenii se opun, adesea, în mod justificat, ca prea mult din comportamentul lor să
fie supus legilor şi reglementărilor. Mai multe legi pot însemna mai puţină libertate
de acţiune.
Pe de altă parte, politicianul, ca decident asupra politicilor, ar putea fi nevoit
să adopte o poziţie diferită. Există situaţii în care lipsa unei legi constituie un
defect, o slăbiciune, un pericol, o stare de fapt nedorită din perspectiva statului de
drept. Cei care exercită puterea nu ar trebui să prescrie penalităţi sau sancţiuni
celorlalţi, fără a fi ghidaţi de reguli juri dice clare. Totodată, nu ar trebui să poată
distribui beneficii sau să acorde favoruri fără o autoritate legală şi fără a fi ghidaţi
de reguli juridice.
Un politician ar trebui să fie vigilent, totodată, ca alţi decidenţi şi oficiali să
nu aibă libertatea de a-şi exercita puterea în mod discreţionar. Pe scurt, ca autor de
politici, un politician nu ar trebui să fie în favoarea ideii de a avea libertatea de a
proceda după bunul plac, ci să fie mulţumit să fie, în întregime, legat şi constrâns
de lege. Un politician ar trebui să aibă în vedere un sistem în care exercitarea
autorităţii să fie în concordanţă cu legea. Aşadar, în ceea ce priveşte exercitarea
puterii politice, politicienii, oricare ar fi poziţia lor în sistemul politic, ar trebui să
nu permită autorităţilor, nicidecum să-şi permită ei înșiși, să opereze în afara legii,
prin exercitarea unei puteri care nu le este atribuită sau prin utilizarea puterii într-
un mod contrar legii.
Toate acestea sunt relevante în special pentru politicienii din cadrul
executivului. În acest domeniu tentaţia de ocolire a legii pentru a rezolva
problemele mai repede, fără limitări procedurale şi de substanţă împovărătoare,
este cea mai mare.
Politicienii din sfera legislativă trebuie să țină cont întotdeauna de fap tul că
exercitarea puterii este limitată suficient de lege. Dacă aceștia descoperă că legea
acordă prea multă putere discreționară, trebuie să facă modificările aferente
legislaţiei existente. Recent, legislaţia anti- teroristă s-a dovedit a fi o zonă în care
pericolul unor definiții prea largi este mare, iar drepturile fundamentale sunt
afectate cu ușurință.
4
 Responsabilitatea unui politician, indiferent de poziţia pe care o are, este de
a asigura că puterea guvernamentală se supune legii şi este exercitată conform
legii.
II. CONDIŢIILE STATULUI DE DREPT
Instaurarea şi aprofundarea unei autentice şi reale democraţii reprezintă
unica ambianţa a statului de drept. Constituit tocmai ca „replică” la absolutism,
voluntarism, totalitarism, statul de drept este incompatibil cu regimurile politice
nedemocratice sau antidemocratice. Determinările democraţiei sunt:
– universalitatea participării la rezolvarea problemelor publice;
– consacrarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor publice şi private;
– pluralismul social;
– aplicarea principiului majorităţii în activitatea deliberativă a organelor
colegiale;
– descentralizarea administrativă şi realizarea autonomiei autorităţilor locale;
– instituţionalizarea puterii populare şi promovarea unor mijloace adecvate
de exprimare a acesteia (vot universal, egal, direct şi secret, referendum, iniţiativă
legislativă populară ).
Instituţionalizarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului şi ale
cetăţeanului constituie baza a statului de drept. Aceasta, întrucât “domnia legii”
trebuie să însemne protecţia şi securitatea individului, pe baza statutului său
juridic.
Ordinea juridică coerentă şi ierarhizată – ca premisă a statului de drept –
presupune, pe de o parte, articularea în sistem a normelor ce alcătuiesc dreptul, iar,
de pe alta, consecinţa logică a celei dintâi, stabilirea unor raporturi de
complementarietate şi de conformitate între elementele sistemului juridic normativ.
La fundamentul sistemului juridic normativ se află două principii: principiul
legalităţii şi principiul constituţionalităţii.
Principiul legalităţii (principiul juridicităţii) – poate fi exprimat prin două
cerinţe: ordonarea normelor juridice într-un sistem unic şi unitar, armonios şi

5
ierarhizat; respectarea regulilor de drept de către toate subiectele: autorităţi publice,
persoane fizice sau juridice.
Principiul constituţionalităţii – cumulează şi articulează mijloacele juridice
având ca scop asigurarea conformității regulilor dreptului cu Constituţia. Această
cerinţă de conformitate poate fi examinată pe două planuri:
material – presupune raportarea regulilor dreptului la conţinutul
reglementărilor constituţionale;
formal – presupune raportarea respectivelor reguli la procedurile instituite de
Constituţie pentru emiterea lor.

III. SISTEME DE REGLARE ÎN INTERIORUL STATULUI DE DREPT

În literatura de specialitate se cunosc următoarele sisteme de reglare în
interiorul statului de drept:
– controlul politic asupra executivului exercitat de către parlament;
– controlul administrativ;
– controlul jurisdicţional al legalităţii actelor administrative; controlul
constituţionalităţii legilor;
– procedura de conciliere;
– căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temei.
Controlul politic se realizează de către Parlament ca una dintre funcţiile lui
esenţiale, prin mijloace instituţionale variate. Acest control se realizează prin:
– executivul aduce la cunoştinţă Parlamentul referitor la unele măsuri ce au
fost luate;
– consultarea prealabilă a Parlamentului în vederea adoptării unor măsuri;
– aprobarea de către Parlament a unei acţiuni sau a unui act al autorităţii
administrative;
– acordarea votului de încredere;
– moţiunea de cenzură;
– angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa;
– procedura suspendării din funcţie a şefului statului;
6
 – procedura punerii sub acuzare a şefului statului, precum şi procedura în
vederea deschiderii urmăririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele
săvârşite în exercitarea funcţiei lor.
– activitatea comisiilor parlamentare.
Controlul administrativ se înfăptuieşte în interiorul organelor
administrative, fie la iniţiativa acestora, fie la iniţiativa cetăţenilor. Controlul
înfăptuit la iniţiativa organelor administrative funcţionează fie ca un control
ierarhic, fie ca un control de tutelă. Controlul ierarhic aparţine organului
administrativ superior celui controlat şi, dacă legea nu dispune altfel, el este atât un
control de legalitate, cât şi un control de oportunitate şi de eficacitate. Controlul de
tutelă administrativă este o formă a controlului administrativ care se exercită
asupra autorităţilor descentralizate. El este un control de legalitate.
Controlul înfăptuit la iniţiativa cetăţenilor poate îmbrăca forma recursului
ierarhic. Această formă este oferită de lege celor vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative. Recursul ierarhic se îndreaptă la organul administrativ superior
celui care a emis actul, cerându-i acestuia să-l revoce sau să-l anuleze.
Controlul jurisdicţional asupra legalităţii actelor administrative se
realizează din exteriorul sistemului organelor administraţiei de stat, de către
autoritatea judecătorească, independentă şi în cadrul unei proceduri ce are la bază,
dreptul la apărare, contradictorialitatea, egalitatea părţilor în proces, diversitatea
căilor de atac faţă de hotărârile ilegale sau netemeinice. El este încredinţat fie
instanţelor de drept comun, fie unor instanţe specializate.
Controlul constituţionalităţii legilor care presupune verificarea
conformităţii actelor normative conţinutului Constituţiei. Sânt bine definite două
modele ale acestui control: cel „american”, care conferă instanţelor judecătoreşti
obişnuite controlul constituţionalităţii legilor; cel „austriac”, devenit apoi
„european”, care conferă acest control unor organe speciale şi specializate (curţii
sau tribunalelor constituţionale).
Procedura de conciliere se realizează prin instituţia „ombudsman”-ului.
Încercarea de mediere sau conciliere între cetăţeni şi administraţie, în legătură cu
7
drepturile şi interesele legitime ale celor dintâi, pe baza legii şi în limitele ei,
constituie, neîndoielnic, un „mecanism” indispensabil sau o „procedură” expresivă
a statului de drept.
Căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temei
constituie de asemenea unul dintre mecanismele funcţionării statului de drept şi
una dintre garanţiile restabilirii legalităţii, atunci când ea a fost încălcată. Pe lângă
căile ordinare de atac, legea instituie şi căi extraordinare de atac. Calea de atac a
unei hotărâri nu este deci doar un „remediu”; ea este instrumentul de acţiune în
ambianţa statului de drept, pentru ca legea, inclusiv în activitatea de judecată, să-şi
asigure supremaţia şi eficacitatea deplină.

IV. CONCLUZII
Statul de drept este acolo unde:
 domnia dreptului este evidentă;
 conținutul acestui drept valorifică la dimensiunile lor reale drepturile și
libertățile cetățenești;
 se realizează echilibrul, colaborarea și controlul reciproc al puterilor
publice;
 se realizează accesul liber la justiție.
De aceea statul de drept este instituit în acele societăți care sunt mulțumite
de modul în care funcționează justiția, cu alte cuvinte acolo unde nu există
controverse aprinse de tipul celor din România de azi. Cei care reclamă solicitarea
unui punct de vedere al Comisiei de la Veneția ar putea avea o surpriză și de fapt
este suficient să-i citească cu bună credință jurisprudența ca să observe că statul
de drept nu stă în „mâna forte” și intransigența polițienească, ci mai curând în justa
cale de mijloc aristotelică.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituția Republicii Moldova, 29 iulie 1994.

2. Statul de drept Un ghid pentru politicieni, Institutul Raoul Wallenberg
pentru Drepturile Omului şi Drept Umanitar, Traducere pro bono realizată de
Roxana Stoleru, cu sprijinul Ambasadei României la Stockholm.
3. https://dex.ro/.
4. Parlament şi Democraţie în Secolul al XXI-lea: Un ghid de bune practici.
Publicat de UIP, 200: http:/ www.ipu.org/PDF/publications/hr_guide_en.pdf
5. Ioan Muraru și Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții
politice, ediția 13, vol. II, Editura CH Beck, București, 2009, p.77-78.
6. https://www.antoniu-tudor.eu/statul-de-drept-pe-%C8%8Bntelesul-
tuturor/.