Tudiul Individual Ghidat Disciplina: Bazele Legisla Ției Tema 1: Statul de Drept

MINISTERUL EDUCAțIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
COLEGIUL DE ECOLOGIE DIN CHIŞINĂU
Studiul individual ghidat

Disciplina: Bazele legislației
Tema 1 : Statul de drept
Realizat: Igor Cebanu

Grupa:P-041
Verificat : Golban Aurelia
Chișină u 2023
Tema 1: Statul de drept
Noţiunea de stat de drept

Se spune că “statul de drept” înfăptuieşte “domnia legii” (“rule of law”) în întreaga lui
activitate, fie în raporturile cu cetăţenii, fie cu diferite organizaţii sociale de pe teritoriul lui.
Utilizată la acest sens, noţiunea de “stat de drept” este întâlnită chiar în unele texte
constituţionale, cum este art. 28 al Constituţiei R.F. Germane, art. 11 al actualei Constituţii
spaniole sau art. 1 alin. (3) al Constituţiei Republicii Moldova din 1994. Pentru a fi în
prezenţa unui stat de drept este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea
constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de
dezvoltare. Statul de drept presupune existenţa unei aşezări politice bazate pe separaţia
puterilor statului, adică pe un sistem de “frâne şi contragreutăţi”, capabil să împiedice
organele publice să abuzeze de atribuţiile cu care au fost investite.
Stat de drept – stat organizat pe baza principiului separaţiei puterilor în stat, care garantează
independenţa reală a justiţiei şi are drept scop promovarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Condiţiile statului de drept. Instaurarea şi aprofundarea unei autentice şi reale democraţii
reprezintă unica ambianţă a statului de drept. Constituit tocmai ca “replică” la absolutism,
voluntarism, totalitarism, statul de drept este incompatibil cu regimurile politice
nedemocratice sau antidemocratice. Determinările democraţiei sunt:
● universalitatea participării la rezolvarea problemelor publice;
● consacrarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor publice şi private;
● pluralismul social;
● aplicarea principiului majorităţii în activitatea deliberativă a organelor colegiale;
● descentralizarea administrativă şi realizarea autonomiei autorităţilor locale;
● instituţionalizarea puterii populare şi promovarea unor mijloace adecvate de exprimare a
acesteia (vot universal, egal, direct şi secret, referendum, iniţiativă legislativă populară ).
Instituţionalizarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţeanului constituie

baza a statului de drept. Aceasta, întrucât “domnia legii” trebuie să însemne protecţia şi
securitatea individului, pe baza statutului său juridic.
Ordinea juridică coerentă şi ierarhizată – ca premisă a statului de drept – presupune, pe de o
parte, articularea în sistem a normelor ce alcătuiesc dreptul, iar, de pe alta, consecinţa logică a
celei dintâi, stabilirea unor raporturi de complementarietate şi de conformitate între
elementele sistemului juridic normativ. La fundamentul sistemului juridic normativ se află
două principii:principiul legalităţii şi principiul constituţionalităţii.
● Principiul legalităţii (“principiul juridicităţii”) – poate fi exprimat prin două cerinţe:
ordonarea normelor juridice într-un sistem unic şi unitar, armonios şi ierarhizat; respectarea
regulilor de drept de către toate subiectele: autorităţi publice, persoane fizice sau juridice.
● Principiul constituţionalităţii – cumulează şi articulează mijloacele juridice având ca scop
asigurarea conformităţii regulilor dreptului cu Constituţia. Această cerinţă de conformitate
poate fi examinată pe două planuri: material – presupune raportarea regulilor dreptului la
conţinutul reglementărilor constituţionale; formal – presupune raportarea respectivelor reguli
la procedurile instituite de Constituţie pentru emiterea lor.
● Sisteme de reglare în interiorul statului de drept
În literatura de specialitate se cunosc următoarele sisteme de reglare în interiorul statului de
drept:
● controlul politic asupra executivului exercitat de către parlament;
● controlul administrativ;
● controlul jurisdicţional al legalităţii actelor administrative; controlul constituţionalităţii
legilor;
● procedura de conciliere;
● căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temei.
● Controlul politic se realizează de către Parlament ca una dintre funcţiile lui
esenţiale, prin mijloace instituţionale variate. Acest control se realizează prin: executivul
aduce la cunoştinţă Parlamentul referitor la unele măsuri ce au fost luate;
● consultarea prealabilă a Parlamentului în vederea adoptării unor măsuri;
● aprobarea de către Parlament a unei acţiuni sau a unui act al autorităţii
administrative;
● acordarea votului de încredere;
● moţiunea de cenzură;
● angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa;
● procedura suspendării din funcţie a şefului statului;
● procedura punerii sub acuzare a şefului statului, precum şi procedura în vederea deschiderii
urmăririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor.
● activitatea comisiilor parlamentare.
Controlul administrativ se înfăptuieşte în interiorul organelor administrative, fie la iniţiativa
acestora, fie la iniţiativa cetăţenilor. Controlul înfăptuit la iniţiativa organelor
administrativefuncţionează fie ca un control ierarhic, fie ca un control de tutelă. Controlul
ierarhic aparţine organului administrativ superior celui controlat şi, dacă legea nu dispune
altfel, el este atât un control de legalitate, cât şi un control de oportunitate şi de eficacitate.
Controlul de tutelă administrativă este o formă a controlului administrativ care se exercită
asupra autorităţilor descentralizate. El este un control de legalitate.
Controlul înfăptuit la iniţiativa cetăţenilor poate îmbrăca forma recursului ierarhic. Această
formă este oferită de lege celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative. Recursul
ierarhic se îndreaptă la organul administrativ superior celui care a emis actul, cerându-i
acestuia să-l revoce sau să-l anuleze.
Controlul jurisdicţional asupra legalităţii actelor administrative se realizează din exteriorul
sistemului organelor administraţiei de stat, de către autoritatea judecătorească, independentă şi
în cadrul unei proceduri ce are la bază, dreptul la apărare, contradictorialitatea, egalitatea
părţilor în proces, diversitatea căilor de atac faţă de hotărârile ilegale sau netemeinice. El este
încredinţat fie instanţelor de drept comun, fie unor instanţe specializate.
Controlul constituţionalităţii legilor care presupune verificarea conformităţii actelor normative
conţinutului Constituţiei. Sânt bine definite două modele ale acestui control: cel“american”,
care conferă instanţelor judecătoreşti obişnuite controlul constituţionalităţii legilor; cel
“austriac”, devenit apoi „european”, care conferă acest control unor organe speciale şi
specializate (curţii sau tribunalelor constituţionale). Procedura de conciliere se realizează prin
instituţia „ombudsman”-ului. Încercarea de mediere sau conciliere între cetăţeni şi
administraţie, în legătură cu drepturile şi interesele legitime ale celor dintâi, pe baza legii şi în
limitele ei, constituie, neîndoielnic, un „mecanism” indispensabil sau o “procedură” expresivă
a statului de drept.
Căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temeiconstituie de asemenea unul
dintre mecanismele funcţionării statului de drept şi una dintre garanţiile restabilirii legalităţii,
atunci când ea a fost încălcată. Pe lângă căile ordinare de atac, legea instituie şi căi
extraordinare de atac. Calea de atac a unei hotărâri nu este deci doar un “remediu”; ea este
instrumentul de acţiune în ambianţa statului de drept, pentru ca legea, inclusiv în activitatea
de judecată, să-şi asigure supremaţia şi eficacitatea deplină.

Tema 2 : Constinta și cultura juridică

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 2: Conștinta și cultura juridică
1. Noţiunea şi conţinutul conştiinţei juridice

Conştiinţa juridică este unul din elementele componente ale sistemului juridic al societăţii,
care determină existenţa dreptului obiectiv (pozitiv) şi a raporturilor juridice.
Structura conştiinţei juridice implică:
1. ideologia juridică este componenta conştiinţei juridice ce întruneşte ideile,

cunoştinţele juridice, convingerile şi reprezentările raţionale privind fenomenul
(realitatea) juridică a societăţii. Ideologia juridică se configurează sub acţiunea
politicii legislative a statului, doctrinei juridice, instruirii juridice, ş.a. factori
politic, economic, naţional, internaţional.
2. psihologia juridică este componenta afectivă a conştiinţei juridice ce include
stările sufleteşti (emoţii, sentimente, aprecieri etc.) prilejuite de fenomenul
juridic al societăţii sau în raport cu acesta.
Distingem elementele intrinseci ale conştiinţei juridice (ideologia juridică şi psihologia

juridică), precum şi elementele extrinseci, de comportament (licit, ilicit).
— Conduita licită este efectul implicit al gradului avansat de ideologie juridică şi psihologie
juridică adecvată a membrilor societăţii.
-Conduita ilicită este efectul implicit al gradului insuficient de ideologie juridică şi psihologie
juridică a membrilor societăţii, manifestată în raport cu normele juridice în vigoare.
2. Funcţiile conştiinţei juridice
Реклама
ПОЖАЛОВАТЬСЯ НА ЭТО ОБЪЯВЛЕНИЕ
Funcţiile conştiinţei juridice sânt direcţiile şi modalităţile de

manifestare intrinsecă şi extrinsecă a conştiinţei juridice individuale, de grup, sociale.
1. funcţia de cunoaştere— cunoaştere (cognitivă) este procesul raţional de

cunoaştere a fenomenului juridic al societăţii, în special a dreptului obiectiv şi
practicii juridice, implică acumularea, analiza şi prelucrarea unui anumit volum
de informaţie, date juridice de către individ, grup, societate în ansamblu.
2. funcţia de apreciere — apreciere (evaluare, valorizare) este procesul de
evaluare subiectivă, a fenomenului juridic al societăţii, în special a dreptului
obiectiv, a practicii juridice.
1. funcţia de reglementare (normativă) este exteriorizarea conştiinţei juridice
individuale, de grup, în cadrul raporturilor juridice. În aspect pozitiv, funcţia
normativă a conştiinţei juridice se manifestă în procesul realizării dreptului de
către destinatari, executarea obligaţiilor juridice, exercitarea drepturilor
subiective. Funcția de reglementare a conştiinţei juridice, în aspect negativ, se
manifestă prin încălcările de drept, prin conduita activă sau pasivă ilicită a
indivizilor şi grupurilor.
4. Conceptul de cultură juridică
Deformările conştiinţei juridice sânt abaterile conştiinţei juridice, care se constată în urma
acţiunii factorilor nefavorabili asupra ei.
Deformările conştiinţei juridice sânt:
1. profesionale — consecinţa unor factori nocivi profesionali;

2. represive – aplicarea conştientă a violenţei faţă de populaţie de către
reprezentanţii organelor de drept;
3. criminale – atitudinea tolerantă a reprezentanţilor organelor de drept faţă de
încălcările de drept şi săvârşirea faptelor ilicite.
Defectele conştiinţei juridice sânt neajunsurile conştiinţei juridice, care ne arată un grad
insuficient de maturitate a acesteia.
Defectele conştiinţei juridice sânt:
1. Nihilismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în

atitudinea negativă faţă de drept .
2. Fetişismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în
atitudinea exagerată faţă de autoritatea legii şi recunoaşterea forţei coercitive a
dreptului.
3. Idealismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în
atitudinea exagerată faţă de dreptăte şi absenţa activismului juridic.
4. Relativismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în
conştientizarea caracterului relativ al dreptului.
5. Subiectivismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în
atitudinea unilaterală faţă de prevederile legale: acceptarea drepturilor
subiective şi neglijarea îndatoririlor juridice.
6. Infantilismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în
cunoaşterea insuficientă a dreptului şi atitudinea neadecvată (infantilă) faţă de
fenomenul juridic.
Cultura juridică este o varietate a culturii generale, care constă în posedarea

cunoştinţelor juridice cu privire la realitatea juridică a societăţii şi în valorizarea dreptului.
Cultura juridică poate fi examinată ca un sistem constituit din subsisteme:
-cultura conştiinţei juridice implică intuiţia juridică, ce permite de a distinge admisibilul de

inadmisibil, cunoştinţele, reprezentările şi convingerile juridice;
— cultura conduitei licite implică orientări juridice adecvate, un anumit nivel de activism
juridic, care-i permit individului să acumuleze şi să valorifice cunoştinţe şi deprinderi juridice;
— cultura legiuitorului implică cultura legiferării;
— cultura justiţiabilului implică cultura actului de justiţie;
— cultura agenţilor de aplicare a dreptuluiimplică cultura activităţii de aplicare a dreptului

de către organele competente ale statului.
În dependenţă de grad (nivel), distingem:
1. cultură juridică comună, denotă lipsa cunoştinţelor şi deprinderilor juridice,

având caracter neprofesional;
2. cultură juridică profesională este caracteristică juriştilor şi denotă cunoştinţe
teoretice şi deprinderi practice adecvate în domeniul dreptului;
3. cultură juridică ştiinţifică (doctrinală)denotă un nivel avansat de pregătire
teoretică.
Cultura juridică, îndeplineşte mai multe funcţii:
1. Funcţia de cunoaştere (cognitivă) implică asimilarea patrimoniului cultural-

juridic autohton şi al ţărilor străine;
2. Funcţia de reglementare implică realizarea normelor juridice sub forma
respectării, executării şi aplicării de către destinatari;
3. Funcţia de valorizare (normativă) implică autoevaluarea şi evaluarea
conduitei individuale, a activităţii organelor publice prin prisma prevederilor
normelor dreptului pozitiv;
4. Funcţia comunicativă implică armonizarea interesului privat cu cel public, în
procesul comunicării şi instruirii juridice;
5. Funcţia de prognozare implică tendinţele de dezvoltare a legislaţiei şi aplicării
dreptului, problemele de consolidare a legalităţii şi ordinii de drept. După
nivel, titulari şi funcţii, observăm că cultura juridică este strâns legată de
conştiinţa juridică, mai mult ca atât, cultura juridică se bazează pe conştiinţa
juridică. Cultura juridică este o categorie juridică mai largă decât conştinţa
juridică, deoarece înglobează nu numai elementele ideologic şi psihologic, dar
şi calitatea legiferării şi aplicării dreptului, tehnica juridică, eficienţa legislaţiei
etc.

Tema 3 :Conținutul Constituției

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 3 : Conținutul Constituției
PRINCIPII GENERALE
Articolul 1
Statul Republica Moldova
(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi
indivizibil.
(2) Forma de guvernămînt a statului este republica.
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o
exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de
Constituţie.
(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici
un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în
nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva
poporului.
Articolul 3
Teritoriul
(1) Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sînt consfinţite prin lege organică, respectîndu-se
principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Articolul 4
Drepturile şi libertăţile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se
interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne,
prioritate au reglementările internaţionale.
Articolul 5
Democraţia şi pluralismul politic
(1) Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului
politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul.
(2) Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului.
Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor
În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt
separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit
prevederilor Constituţiei.
Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un
alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.
Articolul 8
Respectarea dreptului internaţional
şi a tratatelor internaţionale
(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi
normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare
Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.
Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea
(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi
intelectuale.
(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii omului.
(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai
economiei.
Articolul 10
Unitatea poporului şi dreptul la identitate
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica
Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.
(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la
dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Articolul 11
Republica Moldova, stat neutru
(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe
teritoriul său.
Articolul 12
Simbolurile statului
(1) Republica Moldova are drapel, stemă şi imn.
(2) Drapelul de Stat al Republicii Moldova este tricolor. Culorile sînt dispuse
vertical, în ordinea următoare, începînd de la lance: albastru, galben, roşu. În
centru, pe fîşia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii
Moldova.
(3) Stema de Stat a Republicii Moldova reprezintă un scut tăiat pe orizontală
avînd în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară - albastră, încărcat cu
capul de bour avînd între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în
dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stînga de o semilună conturnată. Toate
elementele reprezentate în scut sînt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul
unei acvile naturale purtînd în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinînd în
gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stîngă un sceptru de aur.
(4) Imnul de Stat al Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.
(5) Drapelul, stema şi imnul sînt simbolurile de stat ale Republicii Moldova şi
sînt ocrotite de lege.
Articolul 13
Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcţionînd pe
baza grafiei latine.
[Art.13 al.(1) se constată desuetudinea textului „funcționînd pe baza grafiei
latine” prin LP52 din 16.03.23, MO97-99/24.03.23 art.150; în vigoare 24.03.23]
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se
stabileşte prin lege organică.


Tema 4 :Infracțiunii ecologice și contravenție în
domeniul protecție mediului legate de folosirea și
protecția apelor

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 4 :Infracțiunii ecologice și contravenție în domeniul

protecție mediului legate de folosirea și protecția apelor
Importanţa răspunderii juridice în dreptul mediului
În domeniul protecţiei mediului, pentru atingerile aduse acestuia prin săvârşirea de

fapte ilegale, dar şi pentru daunele ecologice produse, s-a impus necesitate stabilirii
răspunderii juridice.
Conştiinţa de mediu este considerată în doctrină1 ca fiind una din cele mai
importante căi de realizare a cointeresării protecţiei şi dezvoltării mediului. Realitatea
confirmă însă că această conştiinţă ecologică sau este doar în formare la multe
persoane, sau lipseşte, iar consecinţele negative asupra mediului sunt evidente. Din
aceste motive, se apelează la legislaţie pentru suplinirea lipsei acestei conştiinţe şi
pentru educarea oamenilor, chiar pe cale coercitivă.
Dreptul stabileşte regulile de conduită în domeniul mediului, dar şi sancţiunile care

pot interveni în situaţiile în care aceste reguli se încalcă prin săvârşirea de fapte
dăunătoare mediului.
Alături de calea cointeresării bazată pe conştiinţa de mediu, pe conştiinţa de

proprietar, răspunderea juridică reprezintă una din căile importante şi eficiente de
realizare a cointeresării în domeniul protecţiei şi dezvoltării mediului. Folosirea
constrângerii juridice, a sancţionării faptelor anti-mediu este un mijloc necesar, alături
de mijloacele de conştientizare, de stimulare şi de amplificare a interesului populaţiei,
în vederea ocrotirii şi dezvoltării mediului.
Comportamentul oamenilor poate fi dirijat în direcţia respectării regulilor de conduită

impuse de dreptul mediului, prin instituirea unor forme de răspundere juridică severă.
În literatura de specialitate străină[2] se apreciază că pentru starea actuală a mediului

ar exista o responsabilitate colectivă ce aparţine: comunităţilor ştiinţifice, savanţilor,
tuturor oamenilor care doresc progresul deşi sunt conştienţi că el comportă riscuri la
nivelul avantajelor avute tocmai din progresele realizate.
2. Situaţiile care antrenează răspunderea juridică în
dreptul mediului
Pot fi trase la răspundere juridică orice persoane fizice sau juridice care nu respectă
legislaţia mediului. Persoanele care răspund juridic se pot afla în situaţii de agenţi
poluanţi (când prin faptele lor poluează efectiv mediul) sau de agenţi nepoluanţi (când
prin faptele lor ilicite nu poluează mediul propriu-zis dar acestea sunt sancţionabile
după normele de dreptul mediului).
2.1. Răspunderea juridică pentru faptele poluante3

Prin faptele poluante se poluează mediul, se cauzează un prejudiciu ecologic.
Răspunderea juridică pentru faptele poluante este o răspundere specială, de dreptul
mediului, ce presupune existenţa unui element special- poluarea factorilor de mediu.
Poluarea mediului poate fi rezultatul acţiunii umane dar şi rezultatul unor fenomene
naturale, prin care agenţii poluanţi intoxică, poluează factorii de mediu. Poluarea
factorilor de mediu (sol, subsol, păduri, ape, atmosferă) prin fapte poluante atrage
răspunderea juridică.
2.2. Răspunderea juridică pentru faptele nepoluante

Normele de dreptul mediului, reglementează şi acele fapte care deşi nu poluează în
mod direct mediul, sunt sancţionabile în condiţiile stipulate prin acestea şi atrag
răspunderea juridică.
Reglementarea – cadru în materie, dar şi alte reglementări speciale prevăd astfel de

fapte, cum ar fi: schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole sau
forestiere fără aprobare; refuzul de prezentare autorităţilor pentru mediu a datelor
privitoare la emisiile de poluanţi; prezentarea de date sau informaţii false în studiile
de impact asupra mediului etc.
4. Formele răspunderii juridice în dreptul mediului.
Prezentare
Răspunderea juridică ca formă a răspunderii sociale, este o categorie juridică
specifică tuturor ramurilor de drept, ce sugerează ideea de sancţiune juridică

deoarece intervine în cazul încălcării prevederilor legale şi are ca efect
aplicarea de sancţiuni legale. În funcţie de specificul normei juridice încălcate,
răspunderea juridică îmbracă o serie de forme concrete, cum ar fi: răspunderea
civilă, răspunderea represivă (contravenţională şi penală), răspunderea
disciplinară.
Legea nr.137/1995 republicată, stabileşte în art.82 doar trei forme fundamentale ale
răspunderii juridice ce intervine ca urmare a încălcării prevederilor sale, respectiv:
răspunderea civilă, contravenţională sau penală.
Secţiunea II
RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI
1. Generalităţi
1.1. Situaţiile în care intervine răspunderea civilă

Când prin fapta poluantă s-a cauzat un prejudiciu patrimonial unei persoane,
intervine răspunderea juridică civilă (delictuală sau contractuală). În cadrul răspunderii
juridice civile se sancţionează, în general, o conduită antisocială a subiectelor de
drept, care prin faptele lor ilicite produc pagube anumitor factori de mediu.
De regulă, răspunderea civilă are un caracter subiectiv (este dependentă de culpa

autorului); când însă, legea prevede expres, poate interveni şi o răspundere obiectivă,
independentă de culpa autorului.
În literatura de specialitate 4 există o preocupare continuă pentru stabilirea şi

identificarea pagubelor ecologice precum şi pentru stabilirea modalităţilor de
reparare a acestora.
Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului, intervine în situaţia în care se
întrunesc cumulativ, următoarele condiţii:
– săvârşirea unei fapte ilicite (acţiune-inacţiune);
– cauzarea unui prejudiciu (daună) ecologic;
– existenţa unui raport de cauzalitate;

– capacitatea delictuală a autorului în momentul săvârşirii faptei ilicite;
– culpa autorului faptei ilicite nu este necesar a fi dovedită, dat fiind caracterul
obiectiv al răspunderii civile de mediu
1.2. Noţiunea de “daună ecologică” depoluator şi de „victimă a prejudiciului”5

“Daună ecologică” este considerată ca fiind acea vătămare care aduce atingere
tuturor factorilor de mediu, sub o formă sau alta, cu efecte ireversibile şi cu
consecinţe greu de stabilit. Noţiunea de daună ecologică include prejudiciile cauzate
mediului natural şi artificial, protejate din punct de vedere juridic.
Cu privire la victima daunei ecologice în literatura juridică de specialitate 6 au existat

controverse, respectiv, dacă victima unei asemenea daune este mediul sau este omul.
Există opinii după care mediul este considerat cauza poluării şi nicidecum victima
pagubelor; alţi autori consideră că dauna ecologică este provocată mediului de către
om.
Daunele ecologice chiar dacă nu sunt cauzate direct persoanelor umane, sunt cauzate
mediului care le înconjoară, factorilor de mediu şi implicit şi deţinătorilor acestora,
cărora le revine sarcina probei (pagubei ecologice, poluatorului şi raportului de
cauzalitate).
Victima prejudiciului ecologic, se apreciază că este mediul 7, deoarece specificul

răspunderii civile în dreptul mediului constă în faptul că prejudiciul este cauzat
mediului, deoarece dacă prejudiciul ecologic ar fi creat omului şi bunurilor sale s-ar
angaja instituţia răspunderii civile delictuale proprie dreptului civil, fără particularităţi.
Deşi daunele ecologice se răsfrâng în cele din urmă asupra omului, raportul de
cauzalitate este cel dintre fapta ilicită şi modificarea adusă mediului, indiferent dacă
aceasta a condus sau nu la prejudicierea unor persoane. Tocmai în aceasta constă
specificul răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului.
Prejudiciile ecologice pot fi cauzate factorilor naturali sau artificiali, şi în funcţie de
gravitatea lor se grupează în: deteriorări ale mediului şi dezastre ecologice.
Victimă a poluării este titularul unui drept sau interes, care reclamă o vătămare a
integrităţii sale fizice, a unui interes de natură patrimonială sau care acţionează ca
gestionari sau apărători a unor elemente de mediu (O.N.G.)
Victima poluării are dreptul la repararea integrală a prejudiciului ecologic suferit, ceea
ce implică o echivalenţă între paguba cauzată şi repararea acesteia.
Poluatorul mediului poate fi, în termeni generali, orice persoană fizică sau juridică,
precum şi natura. În termeni juridici, poluator al mediului este acea persoană care a
cauzat prejudiciu mediului şi care răspunde juridic pentru consecinţele negative ale
faptelor sale (acţiuni-inacţiuni) produse mediului. Ca subiect al raportului juridic de
mediu, poluatorul este acea persoană care răspunde atât pentru pagubele cauzate
prin poluare (în calitate de poluator) cât şi pentru faptele de încălcare a normelor
juridice de mediu fără consecinţa poluării (în calitate de subiect de drept).
1.3. Evaluarea şi repararea daunelor ecologice

În practica judiciară străină s-au conturat următoarele căi fundamentale de evaluare a
daunelor ecologice:
– evaluarea pagubelor ecologice cauzate integrităţii persoanelor şi bunurilor lor

sau activităţilor comerciale;
– evaluarea pagubelor aflate în afara circuitului civil;
– evaluarea daunelor ecologice prin negocierea acestora dintre reprezentanţii

statului, poluatorului, victimelor, etc.
Repararea pagubelor ecologice este o operaţiune dificilă şi complexă ce nu se poate

asigura de fiecare dată complet şi perfect deoarece:
– prejudiciul nu este reparabil întotdeauna în natură;
– sursa poluării este de multe ori imprecisă şi din acest motiv autorul poluării nu
se poate identifica;
Repararea daunelor ecologice presupune în prealabil:
– stabilirea responsabilului (persoană fizică sau juridică, instituţie sau autoritate

publică);
– identificarea victimei poluării;
– stabilirea modalităţii de reparare a prejudiciului ecologic cauzat.
Stabilirea unei legături de cauzalitate între poluare şi paguba rezultată este dificilă,
deoarece de cele mai multe ori paguba, vătămarea se produce mai târziu, fapt pentru
care, în acest sens se instituie o prezumţie a probabilităţii legăturii cauzale. Legătura
de cauzalitate este dificil de stabilit adesea şi datorită pluralităţii surselor potenţiale
de prejudiciu ecologic şi mai ales datorită caracterului acestora.
Astfel, problema cauzalităţii şi respectiv, cea a determinării poluatorului este dificilă şi

pentru că paguba ecologică poate fi consecinţa mai multor fapte ale aceleiaşi
persoane, sau poate fi consecinţa unui sistem de acţiuni-inacţiuni exercitate de mai
multe persoane, caz în care se pune problema identificării şi individualizării acestora.
Când poluatorul nu poate fi identificat sau atunci când poluarea este rezultatul unui
fenomen natural, repararea prejudiciului se face dintr-un fond special, extrabugetar. 8
În cazul activităţilor generatoare de risc major, este obligatorie asigurarea pentru
daune, situaţie în care obligaţia de reparare a prejudiciului ecologic revine societăţii
de asigurări căreia poluatorul îi plăteşte asigurarea respectivă.
În literatura şi practica judiciară străină s-au stabilit, în scopul determinării legăturii de
cauzalitate, următoarele sisteme:
– sistemul echivalenţei condiţiilor (consideră drept cauză a poluării, toate

faptele care au precedat apariţia prejudiciului);
– sistemul cauzei proxime (propune din multitudinea cauzelor care au precedat

prejudiciul pe ultima care a înglobat şi efectul celorlalte);
– sistemul cauzei adecvate (consideră drept cauză doar pe aceea care în mod
obişnuit este tipică pentru producerea acelui tip de prejudiciu ecologic).
Modalitatea cea mai privilegiată şi mai corectă de reparare a prejudiciului ecologic

este repararea în natură însă, distrugerea fizică face dauna ireversibilă de cele mai
multe ori, situaţie în care se impune reparaţia prin echivalent.
Pentru a interveni răspunderea civilă în dreptul mediului, prejudiciul trebuie să

întrunească următoarele condiţii:
– să fie patrimoniale (să aibă un efect cuantificat în cost al daunelor);
– să fie cert (să existe; sunt certe atât prejudiciile actuale cât şi cele viitoare dacă
există certitudinea că ele se vor produce);
– să fie determinat ca întindere, ca valoare (pe bază de expertize judiciare).
Deoarece evaluarea exactă a prejudiciului nu este posibilă întotdeauna, Legea

mediului prevede obligaţia poluatorului de a repara prejudiciul cauzat şi de a reface
cadrul natural deteriorat, încercând o restabilire a condiţiilor anterioare producerii
prejudiciului, urmărindu-se prin aceasta o “restitutio in integrum” în dreptul mediului.
Există prejudicii ecologice cauzate prin fapta ilicită a unei singure persoane dar există
prejudicii ecologice cauzate prin fapta ilicită a mai multor persoane.
2. Răspunderea civilă obiectivă
2.1. Necesitatea răspunderii civile obiective

Art.81 alin.1 din Legea nr.137/1995,republicată, stabileşte categoric faptul că:
“Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă”9. La baza
instituirii răspunderii civile obiective pentru pagubele ecologice a stat modelul
răspunderii civile obiective, independente de culpă, prevăzută de dispoziţiile art.1000
alin.1 din Codul civil10.
Necesitatea obiectivizării răspunderii juridice în dreptul mediului a fost susţinută de o
serie de autori, fiind fondată pe ideea de risc11, după care orice activitate desfăşurată
de o persoană creează un risc pentru alta, făcând responsabil pe autorul său pentru
prejudiciul pe care-l poate cauza fără a mai fi nevoie de dovada culpabilităţii.
Răspunderea celor care au determinat o acţiune asupra mediului, modificând şi
afectând calităţile sale, se antrenează sub forma obligării acestora la repararea
prejudiciilor provocate. Răspunderea pentru riscul ecologic se angajează în situaţiile
în care poluarea este determinată de activitatea generală a unor agenţi economici 12.
Poluarea fiind rezultatul acumulării lente a unor efecte negative care produc latent
consecinţe negative, periculoase, grave asupra mediului, impune reguli particulare în
privinţa răspunderii pentru pagubele cauzate. Regimul răspunderii civile pentru risc
impune indemnizaţia victimei, indiferent de culpa autorului, singurul caz de exonerare
a răspunderii fiind forţa majoră.
Alături de principiul special al răspunderii civile obiective independentă de culpă,

Legea mediului consacră în materie de răspundere pentru prejudiciu şi răspunderea
soildară, în cazul pluralităţii autorului13.
Prin instituirea acestor principii complementare, se urmăreşte satisfacerea cerinţelor
principiului fundamental ”poluatorul plăteşte”.
Prin instituirea răspunderii obiective, independente de culpă, victima poluării va

trebui să dovedească numai existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate între
faptă şi pagubă, eliminându-se proba culpei, care este deosebit de dificilă în materie
ecologică.
De asemenea, prin instituirea răspunderii solidare, în caz de pluritate de autori,

coautorii prejudiciului ecologic vor răspunde solidar, independent de culpa lor. În
ceea ce priveşte obligaţia de asigurare pentru daune în cazul activităţilor generatoare
de risc major, problemele controversate în literatura de specialitate sunt legate de
faptul că nu există o definiţie clară şi o identificare corespunzătoare a unor asemenea
activităţi14.
Legislaţia specială cuprinde dispoziţii care consacră, pentru anumite cazuri de
degradare, sau poluare a mediului, răspunderea civilă, bazată pe culpa
autorului15 aceasta reprezentând o excepţie de la regula instituită prin art. 81 din
legea cadru. Acest fapt apreciem că demonstrează o necesitate a legilor succesive cu
privire la consecinţele produse mediului prin diferite activităţi.
2.2. Caracteristicile răspunderii civile obiective
Caracterul obiectiv al răspunderii juridice pentru cauzarea prejudiciilor ecologice
prezintă următoarele caracteristici:
– poluatorul, parte a raportului juridic de răspundere civilă, este responsabil
indiferent dacă este sau nu culpabil;
– poluatorul este ţinut responsabil în anumite condiţii chiar şi pentru cazul de

forţă majoră;
– poluatorul este exonerat de răspundere juridică în cazul unui cataclism natural

excepţional şi în cazul în care prejudiciul ecologic a fost cauzat prin fapta grav
culpabilă a victimei;
– victima prejudiciului ecologic, parte şi ea în raportul juridic de răspundere, are
dreptul să pretindă repararea prejudiciului suferit prin dovada pagubei cauzate;
– indiferent de atitudinea subiectivă a poluatorului, victima prejudiciului

ecologic are dreptul la despăgubire;
– culpa autorului nu trebuie dovedită, ea este prezumată, singurul raport cauzal

dintre fapta ilicită şi rezultatul ei dăunător asupra mediului fiind un temei suficient
pentru antrenarea răspunderii reparatorii, eliminându-se astfel obstacolul probei
culpei, fapt foarte dificil în materie ecologică;
– proba existenţei culpei fiind inutilă, asigurarea calităţii şi protecţiei mediului

este o obligaţie de rezultat;
– răspunderea civilă obiectivă, prin dreptul mediului reprezintă o excepţie de la

regula, după care se răspunde dependent de culpă, spre deosebire de răspunderea
civilă, din dreptul civil unde regula generală este răspunderea întemeiată pe greşeală;
– răspunderea civilă obiectivă pentru daunele ecologice este în deplină

concordanţă cu caracterul variat al mijloacelor şi căilor de poluare;

Tema 5: Protecția munci

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 5: Protecția munci
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
angajator – orice persoană fizică sau juridică care este titularul unui raport de muncă
cu lucrătorul şi care poartă răspundere pentru unitatea respectivă;
echipament de lucru – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de
muncă;
echipament individual de protecţie – orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut
de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri ce ar putea să-i pună în
pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu
proiectat în acest scop;
loc de muncă – loc destinat să adăpostească posturi de lucru în clădirea unităţii şi orice
alt loc din interiorul unităţii la care lucrătorul are acces în timpul executării sarcinilor sale de
lucru;
lucrător – orice persoană încadrată în muncă, în condiţiile legii, de către un angajator,
inclusiv stagiarii şi ucenicii;
lucrător desemnat – orice lucrător desemnat de angajator pentru a se ocupa de
activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale din unitate;
mediu de lucru – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care
lucrătorul îşi desfăşoară activitatea;
mijloace de producţie – totalitatea clădirilor şi altor construcţii, echipamentelor de
lucru, echipamentelor individuale de protecţie, materiei prime, produselor intermediare etc.,
utilizate în procesul de producere a bunurilor materiale;
pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile leziuni
sau afectări a sănătăţii lucrătorului la locul de muncă;
prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri, adoptate ori planificate la toate etapele
de lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale;
reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă – orice persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători pentru a-i reprezenta în
problemele referitoare la securitatea şi sănătatea lor la locul de muncă, denumită în continuare
reprezentant al lucrătorilor;
risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională) – combinaţie
între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie
periculoasă;
securitate şi sănătate în muncă– ansamblu de activităţi avînd ca scop asigurarea celor
mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor;
serviciu extern de protecţie şi prevenire – orice unitate care prestează altor unităţi, în
bază de contract, servicii de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale.
Articolul 2. Domeniul de reglementare
(1) Prezenta lege reglementează raporturile juridice ce ţin de instituirea de măsuri
privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
(2) Prezenta lege stabileşte principiile generale privind prevenirea riscurilor
profesionale, protecţia lucrătorilor la locul de muncă, eliminarea factorilor de risc şi de
accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor acestora, precum şi liniile directoare generale privind aplicarea principiilor
menţionate.
Articolul 3. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în toate domeniile de activitate atît publice, cît
şi private.
(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:
a) angajatorilor;
b) lucrătorilor;
c) reprezentanţilor lucrătorilor;
d) persoanelor care solicită angajarea în cîmpul muncii, aflate în unitate cu
permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale;
e) persoanelor care desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii sau
activităţi în regim de voluntariat;
f) persoanelor care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi
pentru care dovada clauzelor contractuale şi a prestaţiilor efectuate se poate face prin orice alt
mijloc de probă;
g) persoanelor care, pe durata ispăşirii pedepsei în locuri de detenţie, lucrează în
atelierele instituţiilor penitenciare sau la alte locuri de muncă;
h) şomerilor, pe durata participării acestora la o formă de pregătire profesională.
(3) Prezenta lege nu este aplicabilă dacă unele caracteristici inerente anumitor
activităţi specifice forţelor armate, poliţiei sau serviciilor de protecţie civilă sînt, în mod
inevitabil, în contradicţie cu dispoziţiile ei. În acest caz, securitatea şi sănătatea lucrătorilor se
vor asigura ţinîndu-se cont, în măsura posibilităţii, de dispoziţiile prezentei legi.
Capitolul II
POLITICA STATULUI ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Articolul 4. Elaborarea politicii statului în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă
Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se
reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia
reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic.
Articolul 5. Sferele de acţiune ale politicii statului
în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere
de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de
lucru:
a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi
întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele,
maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru);
b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care
execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de
muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale
lucrătorilor;
c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care
participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi sănătate în
muncă;
d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate
nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional.
Articolul 6. Aprobarea actelor normative privind
securitatea şi sănătatea în muncă
Actele normative privind securitatea şi sănătatea în muncă se aprobă de Guvern."
Articolul 7. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale este organul central de specialitate al
administraţiei publice care coordonează securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Ministerul Muncii și Protecției Sociale are următoarele atribuţii principale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
a) organizează elaborarea proiectelor de acte normative privind securitatea şi sănătatea
în muncă şi, după consultarea patronatelor şi sindicatelor, le înaintează Guvernului spre
aprobare;
b) asigură monitorizarea aplicării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă;
c) organizează elaborarea instrucţiunilor-cadru de securitate şi sănătate în muncă
pentru anumite ocupaţii sau pentru desfăşurarea unor lucrări complexe;
d) avizează proiectele de instrucţiuni-cadru de securitate şi sănătate în muncă;
e) asigură publicarea anuală a informaţiei privind măsurile luate în realizarea politicii
statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, privind accidentele de muncă şi bolile
profesionale;
f) asigură întreţinerea de legături cu reţeaua internaţională de informare în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă;
g) reprezintă statul în relaţiile internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Articolul 71. Controlul aplicării prezentei legi și a
altor acte normative privind securitatea
și sănătatea în muncă
(1) Controlul de stat asupra aplicării de către angajatori a prezentei legi și a altor acte
normative privind securitatea și sănătatea în muncă este exercitat de Inspectoratul de Stat al
Muncii.
(2) Activitățile de control se desfășoară cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și ale Legii nr. 140/2001 privind
Inspectoratul de Stat al Muncii.

Tema 6: Cartea Roșie a Republicii Moldova

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 6: Cartea Roșie a Republicii Moldova
Capitolul I
Articolul 1. Obiectul şi sfera de reglementare
Prezenta lege reglementează relaţiile sociale în domeniul protecţiei, folosinţei
şi restabilirii speciilor de plante şi animale dispărute, critic periclitate, periclitate,
vulnerabile, rare şi nedeterminate, incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova (în
continuare – Cartea Roşie), în scopul prevenirii dispariţiei şi asigurării conservării
fondului lor genetic, stabileşte bazele juridice ale ţinerii Cărţii Roşii, atribuţiile
autorităţilor publice de toate nivelurile şi ale instituţiilor ştiinţifice în domeniu.
Articolul 2. Sfera de aplicare
(1) Sfera de aplicare a prezentei legi se extinde asupra speciilor de plante şi
animale de pe teritoriul Republicii Moldova incluse în Cartea Roşie.
(2) Cartea Roşie constituie baza pentru elaborarea şi realizarea programelor
(planurilor de acţiuni) de protecţie şi restabilire a speciilor de plante şi animale
incluse în ea.
Articolul 3. Principii generale
Prezenta lege are la bază următoarele principii generale:
a) prioritatea scopurilor şi activităţilor de conservare a speciilor de plante şi
animale incluse în Cartea Roşie;
b) reglementarea relaţiilor în domeniul protecţiei, folosinţei şi restabilirii
speciilor de plante şi animale incluse în Cartea Roşie;
c) respectarea tratatelor internaţionale în domeniul protecţiei, folosinţei şi
restabilirii speciilor de plante şi animale incluse în Cartea Roşie;
d) responsabilitatea persoanelor fizice şi juridice pentru prejudiciul cauzat
obiectelor Cărţii Roşii;
e) obligativitatea executării legislaţiei în domeniul protecţiei, folosinţei şi
restabilirii speciilor de plante şi animale incluse în Cartea Roşie.
Articolul 4. Noţiuni de bază
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
Cartea Roşie – document oficial care include lista speciilor de plante şi
animale dispărute, critic periclitate, periclitate, vulnerabile, rare şi nedeterminate de
pe teritoriul Republicii Moldova, informaţia generală privind statutul, starea,
arealul, precum şi metodele de protecţie, conservare şi răspîndire a acestora;
obiecte ale Cărţii Roşii – speciile de plante şi animale raportate la categoria
resurselor naturale de importanţă naţională şi supuse unui regim special de
protecţie, conservare şi restabilire;
specie dispărută – specie care nu a mai fost găsită în ultimii 30 de ani, după
cercetări repetate, în locurile stabilite, precum şi în alte locuri cunoscute şi
asemănătoare;
specie critic periclitată – specie ameninţată cu dispariţia în viitorul apropiat
din habitatele naturale;
specie periclitată – specie în pericol de exterminare, a cărei supravieţuire este
improbabilă dacă factorii cauzali continuă să influenţeze starea ei;
specie vulnerabilă – specie despre care se consideră că în timpul apropiat va
trece în categoria speciei periclitate, dacă factorii cauzali vor continua să afecteze
starea ei;
specie rară – specie care în prezent nu este ameninţată cu dispariţia, dar care se
află sub risc din cauza arealului redus;
specie nedeterminată – specie care aparţine uneia dintre categoriile de raritate,
dar pentru care nu există suficientă informaţie pentru a preciza exact categoria
căreia îi aparţine;
specie endemică – specie răspîndită în stare sălbatică numai într-o anumită
regiune;
specie relictă – specie izolată, datorită modificărilor geografice, pe o suprafaţă
restrînsă din vechiul său areal;
folosinţă specială – folosirea obiectelor Cărţii Roşii în scopuri ştiinţifice şi de
selecţie, în scopuri culturale, pentru operaţiuni de export, precum şi în cazurile unor
îmbolnăviri în masă a plantelor şi animalelor;
monitoring de stat – sistem de observări permanente asupra răspîndirii,
numărului de indivizi, stării, structurii, calităţii, precum şi a suprafeţei locurilor de
răspîndire, a obiectelor Cărţii Roşii;
statut de raritate – actul care indică gradul şi starea de periclitare a speciilor de
plante şi animale incluse în Cartea Roşie.
Articolul 5. Cadrul juridic în domeniul protecţiei, folosinţei
şi restabilirii speciilor de plante şi animale incluse
în Cartea Roşie
(1) Cadrul juridic în domeniul protecţiei, folosinţei şi restabilirii speciilor de
plante şi animale incluse în Cartea Roşie se constituie din Constituţia Republicii
Moldova, din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, din
prezenta lege, precum şi din alte acte normative în domeniu.
(2) În cazul în care un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte
conţine alte reglementări decît cele prevăzute de legislaţia naţională în domeniul
protecţiei, folosinţei şi restabilirii speciilor de plante şi animale incluse în Cartea
Roşie, se vor aplica prevederile tratatului internaţional.
Articolul 6. Subiecţii raporturilor de drept ale obiectelor
Cărţii Roşii
Subiecţii raporturilor de drept ale obiectelor Cărţii Roşii sînt statul, persoanele
fizice şi juridice care deţin în proprietate specii de plante şi animale incluse în
Cartea Roşie.
Articolul 7. Dreptul de proprietate asupra obiectelor Cărţii Roşii
(1) Obiectele Cărţii Roşii constituie proprietate publică sau privată. Obiectele
Cărţii Roşii amplasate pe terenurile private constituie proprietate publică.
(2) Legalitatea aflării obiectelor Cărţii Roşii în proprietate privată se confirmă
prin documentele corespunzătoare.
Articolul 8. Reglementarea şi controlul de stat în domeniul
protecţiei, folosinţei şi restabilirii obiectelor Cărţii
Roşii
(1) Reglementarea şi controlul de stat în domeniul protecţiei, folosinţei şi
restabilirii obiectelor Cărţii Roşii se exercită de Guvern, de autoritatea centrală
abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător, de
organele abilitate cu protecţia fondurilor cinegetic şi piscicol, de alte organe de
specialitate ale administraţiei publice, precum şi de autorităţile administraţiei
publice locale, conform competenţelor lor.
(2) Competenţele organelor abilitate în domeniul protecţiei, folosinţei şi
restabilirii obiectelor Cărţii Roşii sînt stabilite de prezenta lege, Legea privind
protecţia mediului înconjurător, Legea regnului animal, Legea cu privire la
protecţia plantelor, Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat şi de alte
acte normative.
Capitolul II
PROTECŢIA ŞI RESTABILIREA OBIECTELOR
CĂRŢII ROŞII
Articolul 9. Asigurarea protecţiei şi restabilirii
obiectelor Cărţii Roşii
(1) Protecţia şi restabilirea obiectelor Cărţii Roşii se asigură prin:
a) aplicarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în scopul elaborării condiţiilor
de protecţie şi restabilire;
b) stabilirea unui statut juridic special pentru speciile de plante şi animale
incluse în Cartea Roşie, interzicerea sau limitarea folosinţei lor;
c) respectarea principiilor de protecţie a acestora în procesul de elaborare a
actelor legislative şi a altor acte normative;
d) desfăşurarea activităţilor de identificare a habitatelor, efectuarea
observaţiilor permanente (monitorizării) asupra stării populaţiilor lor;
e) crearea prioritară a obiectelor şi complexelor din fondul ariilor naturale
protejate de stat, precum şi crearea reţelei ecologice, în teritoriile unde se află
(cresc) obiectele Cărţii Roşii şi pe căile de migrare a speciilor de animale incluse în
Cartea Roşie;
f) crearea centrelor şi a băncilor genetice de date pentru conservarea
obiectelor menţionate;
g) cultivarea lor în condiţii speciale (grădini zoologice, pepiniere, grădini
botanice şi dendrologice);
h) aplicarea unor cerinţe speciale de protecţie a lor la amplasarea obiectivelor
industriale, la soluţionarea problemelor ce ţin de repartizarea terenurilor, la
elaborarea documentaţiei de proiect şi planificare, la efectuarea expertizei ecologice
de stat;
i) contribuirea la restabilirea, pe cale naturală, a populaţiilor de specii de
plante şi animale incluse în Cartea Roşie, introducerea şi reintroducerea unor
asemenea specii în mediul lor natural;
j) întreţinerea şi înmulţirea lor în condiţii special create;
k) stimularea instituţiilor ştiinţifice, de învăţămînt, a agenţilor economici,
precum şi a cetăţenilor, în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul conservării,
protecţiei şi restabilirii obiectelor Cărţii Roşii;
l) realizarea activităţilor de instruire şi educaţie în domeniu în rîndul
populaţiei;
m) stabilirea unor sancţiuni mai drastice de răspundere administrativă, civilă şi
penală pentru nimicirea şi vătămarea obiectelor Cărţii Roşii, precum şi pentru
cauzarea de daune habitatelor;
n) aplicarea altor măsuri conform legislaţiei.
(2) Problemele transfrontaliere ce ţin de protecţia şi restabilirea obiectelor
Cărţii Roşii se soluţionează prin încheierea şi realizarea acordurilor bilaterale şi
multilaterale, prin crearea rezervaţiilor biosferei, a rezervaţiilor naturale, a
parcurilor naţionale şi a altor obiecte interstatale, care vor fi incluse în fondul ariilor
naturale protejate de stat.
(3) Speciile de plante şi animale dispărute, critic periclitate, periclitate,
vulnerabile, rare şi nedeterminate incluse în Lista Roşie a Uniunii Internaţionale de
Conservare a Naturii (UICN), în Lista Roşie Europeană sau în Cartea Roşie a
Comunităţii Statelor Independente, care se află (cresc) pe teritoriul Republicii
Moldova, pot fi incluse şi în Cartea Roşie a Republicii Moldova, însă lor li se poate
atribui un alt statut în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională.
Articolul 10. Condiţiile de folosinţă specială a obiectelor
Cărţii Roşii
(1) Folosinţa specială a obiectelor Cărţii Roşii se permite numai în scopuri
ştiinţifice şi de selecţie, inclusiv în scopuri de reproducere, răspîndire,
cultivare/creştere, aclimatizare a fiecărui reprezentant în parte, precum şi în scopuri
culturale (circ, expoziţii zoologice şi botanice, acvarii etc.), pentru operaţiuni de
export, în cazurile unor îmbolnăviri în masă ale plantelor şi animalelor.
(2) Folosinţa specială a obiectelor Cărţii Roşii se face pe baza autorizaţiei
eliberate de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu
protecţia mediului înconjurător, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
"(21) Pentru obţinerea autorizaţiei, persoanele fizice şi juridice prezintă
următoarele documente:
a) cerere, în care se indică următoarele date:
- denumirea persoanei juridice sau numele şi prenumele persoanei fizice,
sediul sau adresa;
- denumirea obiectului regnului animal sau vegetal (în limbile moldovenească
şi latină ori rusă, după caz);
- descrierea obiectului Cărţii Roşii (individ matur sau pui/puiet, ouă, icre sau
alte părţi ale animaluluijplantei);
-cantitatea/numărul obiectelor Cărţii Roşii;
- scopul folosinţei obiectelor Cărţii Roşii;
- modul preconizat de dobîndire a animalelor sau de colectare a plantelor;
- uneltele de dobîndire a animalelor sau de colectare a plante lor;
- locul de dobîndire a animalelor sau de colectare a plante lor;
- modul de folosinţă a obiectelor Cărţii Roşii;
- datele despre condiţiile de transportare a obiectelor Cărţii Roşii către locul de
folosinţă;
- termenul preconizat pentru folosinţă temporară a obiectelor Cărţii Roşii;
- persoana responsabilă pentru folosinţa obiectelor Cărţii Roşii;
b) copia certificatului de înregistrare a întreprinderii (pentru sub-iecţii acti\
rităţii de întreprinzător);
c) documentul ce confirmă necesitatea sau scopul folosinţei ob-iectelor Cărţii
Roşii (argumente ştiinţifice, contract încheiat cu o instituţie ştiinţifică etc.);
d) avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
e) acordul autorităţii centrale pentru silvicultură, în cazul dobîndirii animalelor
sau colectării plantelor în fondul forestier de stat;
f) acordul deţinătorului funciar al obiectelor şi ca mplexelor protejate de stat,
în cazul dobîndirii sau colectării obiectelor regnului animal sau vegetal în fondul
ariilor naturale protejate de stat.
(3) Modul şi condiţiile de eliberare a autorizaţiei pentru folosinţa specială a
obiectelor Cărţii Roşii, precum şi modelul acesteia sînt elaborate de autoritatea
centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului
înconjurător.

Tema 7 : Evaluarea impactului mediului. Expertiza
ecologică de stat și eliberarea avizului expertizei
ecologice de stat

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 7: Evaluarea impactului mediului. Expertiza ecologică de

stat și eliberarea avizului expertizei ecologice de stat
Capitolul I
În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni principale:
activităţi economice complexe şi potenţial periculoase pentru mediul
înconjurător - activităţi, a căror desfăşurare necesită aplicarea tehnologiilor nou-
elaborate, folosirea resurselor naturale, care pot duce la degradarea mediului
înconjurător, la apariţia situaţiilor excepţionale, la crearea condiţiilor nefavorabile
pentru viaţa oamenilor, la distrugerea florei, faunei şi solului;
activităţi economice preconizate - orice activitate planificată sau proiectată
care presupune folosirea resurselor naturale şi în procesul căreia se modifică
peisajul, se amplasează în mediul înconjurător deşeuri, se emană noxe şi/sau se
deversează substanţe poluante şi care poate provoca modificarea stării mediului
înconjurător şi componentelor naturii
autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu - autoritatea centrală
abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător;
aviz al expertizei ecologice de stat – act eliberat de Agenția de Mediu ce
constată corespunderea documentaţiei de proiect cu prevederile legislaţiei de mediu
şi cuprinde măsurile pentru protecţia mediului care necesită să fie respectate în
procesul realizării proiectului;
beneficiarul documentaţiei - persoana fizică sau juridică care prezintă
documentaţia pentru expertizare şi/sau realizează în baza acesteia o activitate
economică preconizată;
biocenoză - totalitatea populaţiilor de plante, animale şi microorganisme care
se află în relaţii determinate de interacţiune între ele şi cu biotopul;
cazuri de avarie - cazuri de perturbare a proceselor tehnologice, avînd ca
rezultat apariţia factorilor de leziune pentru personalul întreprinderii, populaţia din
zona de influenţă a întreprinderii, precum şi pentru mediul înconjurător;
componente ale naturii - elementele şi condiţiile naturale ale Terei: aerul,
apele de suprafaţă şi apele freatice, solul şi subsolul, rocile, masivele muntoase,
lumea vegetală şi fiinţele vii;
desecare - complex de măsuri hidrotehnice şi agrotehnice aplicate pentru
eliminarea parţială a apei din sol;
documentație de proiect – piese scrise și desenate care cuprind soluții tehnice
și economice de realizare a obiectului de investiții în volumul stabilit;
documente de urbanism şi amenajare a teritoriului - ansamblul documentelor,
elaborate şi aprobate în modul stabilit, referitoare la un teritoriu determinat, care
conţin analiza situaţiei existente şi stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile în
domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului;
echilibru ecologic - ansamblul stărilor unui ecosistem, a cărui dinamică
asigură stabilitatea structurii şi funcţiilor acestuia;
ecosistem - orice complex dinamic al comunităţilor de plante, animale şi
microorganisme şi mediul lor ambiant, aflate într-o permanentă interacţiune
funcţională;
expertiză ecologică - gen de activitate în domeniul protecţiei mediului
înconjurător, constînd în aprecierea prealabilă a influenţei activităţilor economice
preconizate asupra stării mediului, a corespunderii parametrilor acestor activităţi
actelor legislative şi altor acte normative, normelor şi standardelor în vigoare;
extinderea obiectelor - construcţia obiectelor auxiliare şi extinderea unor
secţii ale întreprinderii în funcţiune în scopul creării unor capacităţi de producţie
suplimentare;
fond genetic - integritatea speciilor vegetale şi animale, asociaţiilor şi
biocenozelor naturale în totalitatea particularităţilor lor genetice;
mediu înconjurător - totalitatea elementelor naturale şi tehnogene;
regim de protecţie - reglementarea activităţii economice în scopul protecţiei
complexului natural şi conservării componentelor naturii pentru asigurarea
funcţionării normale a ecosistemelor;
zonă de protecţie a rîurilor şi bazinelor de apă - teritoriu cu dimensiuni
stabilite, aferent obiectului acvatic, destinat protecţiei apelor de suprafaţă contra
poluării, epuizării şi/sau înnămolirii, în perimetrul căruia activitatea economică este
supusă restricţiilor.
Articolul 2. Subiectele expertizei ecologice
(1) Expertiza ecologică se efectuează de Agenția de Mediu – autoritate
emitentă a actelor permisive în domeniul mediului (în continuare – autoritate
emitentă) – sau de asociaţiile obşteşti, în modul stabilit de prezenta lege şi de alte
acte normative în domeniu.
(2) Expertiza ecologică de stat este atribuţia exclusivă a autorității emitente și
subdiviziunilor sale teritoriale, care constituie sistemul expertizei ecologice de stat.
(4) Expertiza ecologică obştească se organizează şi se efectuează de asociaţiile
obşteşti în conformitate cu capitolul III din prezenta lege.
(5) Pînă la aprobarea de către autoritatea emitentă, rezultatele expertizei
ecologice obștești au caracter de recomandare.
Articolul 3. Scopurile expertizei ecologice
Expertiza ecologică se efectuează în scopul:
a) adoptării unor decizii argumentate şi aprobării actelor care prevăd utilizarea
resurselor naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi componentelor
lui;
b) prevenirii sau minimizării eventualului impact direct, indirect sau cumulativ
al obiectelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului înconjurător,
componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei;
c) menţinerii echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, creării
condiţiilor optime de viaţă pentru oameni;
d) corelării dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.
Articolul 4. Sarcinile sistemului expertizei ecologice de stat
Sarcinile de bază ale sistemului expertizei ecologice de stat sînt:
a) asigurarea expertizării ecologice a proiectelor de acte legislative, a
documentaţiei de proiect şi a altor materiale în termenele prevăzute de prezenta
lege şi întocmirea avizelor respective conform prescripţiilor documentelor
normative;
b) generalizarea practicii expertizării ecologice a materialelor prezentate şi
elaborarea propunerilor privind perfecţionarea modalităţilor de efectuare a acesteia;
c) asigurarea controlului asupra aplicării corecte de către beneficiarii şi
executanţii documentaţiei de proiect a dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor
acte normative în vigoare, precum şi a normelor şi instrucţiunilor în domeniu;
d) analiza tendinţelor şi practicii expertizării ecologice din alte ţări şi
valorificarea experienţei mondiale în acest domeniu;
e) asigurarea metodologică a activităţii organelor de expertiză ale ministerelor,
departamentelor şi organizaţiilor privind protecţia mediului înconjurător.
Articolul 5. Principiile de bază ale expertizei ecologice
Principiile de bază ale expertizei ecologice sînt:
b) efectuarea în mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat înainte de
adoptarea actelor legislative și actelor normative ce pot avea impact asupra
mediului;
c) aprecierea complexă a influenţei activităţii economice preconizate asupra
mediului înconjurător;
d) fundamentarea ştiinţifică, obiectivitatea şi legalitatea avizelor expertizei
ecologice;
e) transparenţa, participarea asociaţiilor obşteşti şi luarea în considerare a
opiniei publice.
Articolul 6. Activitățile supuse în mod obligatoriu expertizei
ecologice de stat
(1) Expertiza ecologică de stat este efectuată pentru obiectele şi activităţile
economice preconizate care nu au fost supuse evaluării impactului asupra mediului
și influenţează mediul şi/sau prevăd folosirea resurselor naturale, indiferent de
destinaţie, amplasare, tipul de proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul
investiţiilor capitale, sursa de finanţare şi modul de execuţie a lucrărilor de
construcţii.
(2) Este supusă în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat documentația
de proiect pentru domeniile și activitățile stabilite în anexa nr. 1 la prezenta lege.
(3) În cazul în care proiectele activităților menționate la alin. (2) din prezentul
articol și specificate la anexa nr. 1 la prezenta lege se încadrează în anexa nr. 1 sau
anexa nr. 2 la Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului și au
fost supuse evaluării impactului asupra mediului, expertiza ecologică a
documentației de proiect nu se efectuează.
Capitolul II
SISTEMUL EXPERTIZEI ECOLOGICE DE STAT
Articolul 7. Sistemul expertizei ecologice de stat
(1) Sistemul expertizei ecologice de stat este constituit din autoritatea emitentă
și subdiviziunile sale teritoriale.
(3) Corpul de experţi din sistemul expertizei ecologice de stat se constituie,
pentru fiecare componentă a mediului, din experţi ecologi care au studii superioare,
o experienţă de muncă în specialitate de cel puţin 5 ani.
(4) Expertiza ecologică de stat a proiectelor actelor legislative şi a altor acte
normative, prevăzute la art.6, precum şi a documentaţiei de proiect pentru obiectele
şi activităţile economice complexe şi potenţial periculoase pentru mediu, inclusiv a
celor ce necesită cercetări ştiinţifice speciale suplimentare şi implementarea noilor
tehnologii industriale, se efectuează cu concursul Comisiei mixte de experţi
ecologi, care se instituie pe lîngă autoritatea emitentă. În componenţa acestei
comisii se includ savanţi şi specialişti de înaltă calificare, experţi ai Ministerului
Sănătății, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale şi ai altor structuri
statale interesate, cu consimţămîntul acestora şi de comun acord cu instituţiile
respective. Membrii Comisiei mixte de experţi ecologi au aceleaşi obligaţii şi
răspunderi ca şi experţii ecologi de stat.
(5) Structura, componenţa şi modul de organizare a activităţii sistemului
expertizei ecologice de stat, precum şi modul de creare şi funcţionare a Comisiei
mixte de experţi ecologi se stabilesc prin regulamentele respective, aprobate de
autoritatea emitentă.
Articolul 8. Independenţa experţilor ecologi de stat
şi răspunderea lor în faţa legii
(1) La adoptarea deciziilor, comportate de exercitarea funcţiilor, experţii
ecologi de stat sînt independenţi, călăuzindu-se numai de legislaţia în vigoare,
inclusiv de Legea privind protecţia mediului înconjurător, de prezenta lege şi de
alte acte normative privind protecţia mediului înconjurător, precum şi de
standardele privind ecologia, de documentele normative în construcţii.
(2) Experţii ecologi de stat poartă răspundere, conform legislaţiei în vigoare,
pentru corectitudinea aprecierii documentaţiei prezentate spre expertizare, calitatea
avizului, respectarea termenelor de avizare, respectarea legislaţiei privind protecţia
mediului înconjurător, precum şi pentru păstrarea secretelor de stat, comerciale
şi/sau altor secrete, apărate de lege, care se conţin în materialele prezentate pentru
efectuarea expertizei ecologice de stat.
(3) Obstrucţionarea organizării şi efectuării expertizei ecologice de stat,
precum şi realizarea activităţilor economice preconizate ce nu corespund
documentaţiei avizate pozitiv de organul respectiv al sistemului expertizei
ecologice de stat, precum şi orice tentativă a persoanelor fizice sau juridice de a
exercita presiuni asupra experţilor ecologi de stat, se sancţionează conform
legislaţiei în vigoare.
(4) Reprezentanţii beneficiarului sau elaboratorului proiectului, reprezentanţii
ministerelor, departamentelor şi organizaţiilor, al căror domeniu de activitate
include obiectul expertizat, precum şi cetăţenii care se află în relaţii de muncă
contractuale cu beneficiarul sau elaboratorul proiectului nu pot participa în calitate
de experţi la efectuarea expertizei ecologice de stat.


Tema 8 : Convenția privind cmertul international cu
speciile să lbatice de faună și floră pe cale de
dispariție (CITES)

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 8 : Convenția privind cmertul international cu speciile

să lbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES)
Art. 1. — Prezenta Procedură de autorizare a activităţilor de export şi import a

plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, a părţilor şi derivatelor acestora,
precum şi a importului/exportului sau reexportului speciilor de faună şi floră
reglementate de Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună
şi floră pe cale de dispariţie –CITES, în continuare – Procedură, este elaborată
conform prevederilor Legii nr.1246-XIV din 28 septembrie 2000 pentru aderarea
Republicii Moldova la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de
faună şi floră pe cale de dispariţie CITES ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2000, nr. 133-136, art.949), art. 61 al Legii nr. 1515-XII din 16 iunie 1993 privind
protecţia mediului înconjurător şi art. 19 al Legii regnului animal nr.439-XIII din 27
aprilie 1995.
Art. 2. (1) Activităţile de export sau import a speciilor de faună şi floră
sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi sau produse ale acestora, în stare vie,
proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura de persoane fizice sau
juridice numai în baza acordului de mediu, în conformitate cu prevederile prezentei
Proceduri şi a procedurilor şi normelor controlului vamal, veterinar şi fitosanitar în
vigoare.
(2) Prevederile prezentei Proceduri se aplică pentru organizarea şi desfăşurarea

activităţilor de export a:
a) plantelor medicinale, aromatice, alimentare, furajere, tanante, colorante şi

ornamentale din flora sălbatică, sub formă întreagă sau de rădăcini, rizomi, bulbi,
tulpini, ramuri, coji, flori, frunze, fructe, seminţe şi muguri, în stare vie, proaspătă sau
semiprelucrată;
b) ciupercilor, ferigilor, muşchilor, lichenilor, ramurilor de vîsc, răşinilor naturale,

precum şi a altor plante sălbatice sau a părţilor şi produselor din acestea, în stare vie,
proaspătă sau semiprelucrată;
c) lipitorilor, melcilor, scoicilor, broaştelor, racilor, şerpilor, păsărilor, peştilor
şi mamiferelor, precum şi a altor animale din fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a
părţilor şi derivatelor acestora, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată.
(3) Plantele sălbatice care se cultivă în scopuri comerciale pentru export,

precum şi animalele sălbatice care sînt crescute în captivitate în scopuri comerciale
pentru export, sînt supuse, de asemenea, prevederilor prezentei Proceduri.
(4) Prezenta Procedură se aplică şi pentru organizarea şi desfăşurarea

activităţilor de import a plantelor şi animalelor sălbatice în stare vie.
Art. 3. — În sensul prezentei Proceduri sînt utilizate următoarele noţiuni:
plante şi animale din fauna şi flora sălbatică - plantele şi animalele

sălbatice, inclusiv părţi sau produse ale acestora, indiferent de locul în care acestea
cresc, se dezvoltă sau se reproduc;
capturare - prinderea prin orice mijloace a animalelor sălbatice, inclusiv prin

vînătoare;
comercializare - actul de vînzare-cumpărare a resurselor biologice prevăzute la

art.2 alin.(2) şi (3);
stare semiprelucrată - starea obţinută în urma oricăreia dintre operaţiunile de

uscare, măcinare, presare, fierbere, congelare, saramurare şi jupuire;
autorizare - eliberarea de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea

resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător, potrivit competenţelor legale
pe care le au, a acordurilor şi permiselor, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de
lege şi de actele juridice internaţionale la care Republica Moldova este parte;
specie - orice specie, subspecie sau una dintre populaţiile lor izolate geografic;
individ :
i. orice animal sau plantă, vii sau moarte;
(ii) în cazul unui animal: pentru speciile înscrise în anexele I şi II ale Convenţiei
CITES - orice parte sau produs provenit de la un animal, uşor de identificat; iar
pentru speciile înscrise la anexa III a Convenţiei CITES - orice parte sau orice
produs provenit de la un animal, uşor de identificat, atunci cînd sînt menţionate
în respectiva anexă;
(iii) în cazul unei plante: pentru speciile înscrise în anexa I a Convenţiei CITES
- orice parte sau orice produs provenit de la o plantă, uşor de identificat; iar
pentru speciile înscrise la anexele II şi III ale Convenţiei CITES - orice parte
sau orice produs provenit de la o plantă, uşor de identificat, atunci cînd sînt
menţionate în respectivele anexe;
comerţ - exportul, reexportul, importul şi introducerea de provenienţă marină;
reexportul - exportul oricărui individ importat în prealabil;
introducerea de provenienţă marină: transportul într-un stat a indivizilor
speciilor care au fost capturaţi în mediul marin care nu este sub jurisdicţia unui stat;
Autoritate ştiinţifică - o autoritate ştiinţifică naţională, desemnată: Academia de
Ştiinţe a Moldovei şi Institutul Naţional de Ecologie, conform art. IX alin.(1) lit. b) din
Convenţie şi Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia CITES;
Organ de gestiune - autoritate administrativă naţională, desemnată: autoritatea
centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător,
conform art. IX alin.(1) lit. a) din Convenţie şi Legii pentru aderarea Republicii
Moldova la Convenţia CITES;
parte – un stat pentru care a intrat în vigoare Convenţia CITES.
Art. 4. — (1) Persoanele fizice şi juridice, pentru activitatea de export a
resurselor biologice de animale şi plante din categoriile prevăzute la art. 2 alin. (2),
colectate sau capturate din flora şi fauna sălbatică în stare vie, proaspătă sau
semiprelucrată, vor solicita eliberarea acordului de mediu.
(2) În acest scop solicitanţii vor depune următoarele documente:
a) cerere-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b) autorizaţia pentru organizarea activităţilor de recoltare/capturare, achiziţie
sau comercializare, în cazul agenţilor economici care desfăşoară aceste activităţi, sau
copie de pe facturile de cumpărare a mărfii care se exportă, însoţite de copii de pe
autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare, eliberate pe
numele agentului economic vînzător, în cazul în care marfa care se exportă se cumpără
de la alţi agenţi economici autorizaţi pentru recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi
comercializare;
c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 7.
(2) Pentru eliberarea acordului de mediu pentru exportul animalelor sălbatice
de interes vînătoresc şi al produselor rezultate din acestea, solicitanţii trebuie să
depună la autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia
mediului înconjurător următoarele documente:
a. cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 1;

b. copii de pe autorizaţiile de vînătoare, eliberate conform legislaţiei în vigoare;
c. copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 7.
(3) Acordul de mediu pentru export, al cărui model este prezentat în anexa 2,
are valabilitate pe perioada unui an calendaristic de la data eliberării.
Art. 5.— (1) Cantităţile de resurse biologice de animale şi plante care n-au fost
exportate în termenul de valabilitate a acordului de mediu pentru export se constituie
în stocuri.
(2) Exportul stocurilor se va face prin solicitarea unui nou acord de mediu
pentru export.
(3) În acest scop se vor depune următoarele documente:
a) cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa 1, în care se vor preciza
natura mărfii pe specii şi volumul stocurilor deţinute;
b) copie de pe acordul de mediu pentru export a cărui valabilitate a expirat,
însoţită de original pentru verificarea conformităţii;
c) procesul-verbal de constatare a existenţei în stoc a mărfurilor pentru care se
solicită eliberarea acordului de mediu pentru export, încheiat de persoanele abilitate de
organele teritoriale ale autorităţii centrale abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi
cu protecţia mediului înconjurător în raza cărora se află stocul de marfă.
Art. 6. — (1) Persoanele fizice şi juridice care organizează şi desfăşoară
activităţi de import cu specii de plante şi animale sălbatice în stare vie vor solicita
eliberarea acordului de mediu pentru import, care se obţine de la autoritatea centrală
abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător.
(2) În acest scop solicitanţii vor depune următoarele documente:
a) cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
b) avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
(3) Acordul de mediu pentru import se eliberează pentru fiecare tranşă de
import.
(4) Modelul acordului de mediu pentru import este prezentat în anexa nr.4.
Art. 7. – (1) Pentru cultivarea plantelor sau pentru creşterea animalelor
sălbatice exotice de către persoanele fizice şi juridice este obligatorie obţinerea
acordului de mediu pentru import, eliberat de autoritatea centrală abilitată cu gestiunea
resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător în condiţiile prevăzute la art.6.
(2) Avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei se va elibera numai în baza unul
studiu de evaluare a riscului ecologic al introducerii acestor specii pe teritoriul ţării.
Studiul va fi efectuat de o instituţie ştiinţifică de specialitate pe cheltuiala solicitantului
acordului de mediu.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pot autoriza numai dacă
solicitantul face dovada că:
a) deţine tehnologia de cultură sau de creştere în captivitate pentru fiecare dintre
speciile de plante şi/sau de animale sălbatice, terestre sau acvatice, care urmează să fie
cultivate sau crescute în captivitate. Tehnologiile respective, cu excepţia celor
elaborate de instituţiile ştiinţifice de specialitate din ţară, trebuie să fie avizate de o
unitate de cercetare din subordinea Academiei de Ştiinţe a Moldovei sau de Institutul
Naţional de Ecologie, care poartă răspunderea pentru tehnologia avizată;
b) deţine suprafeţele de teren şi/sau amenajările corespunzătoare aplicării
tehnologiilor prevăzute la lit.a) în cazul creşterii în captivitate a animalelor; condiţiile
de creştere trebuie să îndeplinească cerinţele privind satisfacerea normelor referitoare
la drepturile animalelor.
Art. 8. — (1) În toate cazurile în care obiectul exportului, al reexportulul sau al
importului îl constituie speciile de plante şi de animale înscrise în anexele I—III ale
Convenţiei CITES, persoanele fizice sau juridice interesate să desfăşoare aceste
activităţi, vor solicita eliberarea permisului/certificatului CITES, care se obţine de la
Organul de gestiune.
Art 9. Permisele CITES se eliberează atît pentru operaţiuni de export, cît şi
pentru operaţiuni de tranzit sau de import, care au ca scop:
a) comercializarea;
b) schimburile ştiinţifice dintre instituţiile de specialitate, incluzînd muzee,
grădini botanice şi dendrologice, grădini şi parcuri zoologice, acvarii, terarii şi altele;
c) creşterea şi reproducerea în captivitate, în scop ştiinţific, de agrement sau
pentru repopulări;
d) spectacole de circ şi alte activităţi similare.

Tema 9: Convenția 1979 privind conservarea
speciilor migratoare de animale să lbatice Bonn

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 9:Convenția 1979 privind conservarea speciilor migratoare
de animale să lbatice Bonn
Părţile contractante,recunoscand ca animalele salbatice, în nenumaratele lor

forme, sunt o componenta de neinlocuit a sistemului natural al pamantului
care trebuie conservat pentru binele umanitatii,constiente ca fiecare
generatie de oameni detine resursele pamantului pentru generatiile viitoare şi
are obligaţia de a asigura ca aceasta mostenire să fie conservata, iar
utilizarea ei, atunci când este cazul, să se faca în mod rational,constiente de
valoarea din ce în ce mai mare a animalelor salbatice din punctul de vedere al
mediului înconjurător, ecologic, genetic, ştiinţific, estetic, recreational,
cultural, educational, social şi economic,preocupate, mai ales, de acele specii
de animale salbatice care migrează în interiorul sau în afara granitelor de sub
jurisdictia naţionala,recunoscand ca statele sunt şi trebuie să fie protectorii
speciilor migratoare de animale salbatice care traiesc în interiorul granitelor
lor jurisdictionale sau trec dincolo de acestea,convinse ca gestionarea şi
conservarea efectiva a speciilor migratoare de animale salbatice necesita
actiunea concertata a tuturor statelor în interiorul granitelor de sub jurisdictia
lor naţionala, unde astfel de specii îşi petrec orice parte a ciclului lor de
viaţa,invocand Recomandarea nr. 32 din Planul de actiune adoptat de
Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului Uman (Stockholm, 1972), primita
cu satisfactie la a 27-a (douazeci şi saptea) sesiune a Adunarii Generale a
Natiunilor Unite,au convenit, după cum urmeaza:
Articolul 1
Interpretare1. Pentru scopul prezentei conventii
:a) specii migratoare înseamnă întreaga populatie sau orice parte separata geografic a populatiei
oricarei specii sau oricărui taxon inferior de animale salbatice, o parte semnificativa ai carei
indivizi traverseaza ciclic şi previzibil una sau mai multe granite de sub jurisdictii naţionale;
b) starea de conservare a unei specii migratoare înseamnă ansamblul influentelor care acţionează
asupra speciei migratoare şi care poate afecta distributia şi abundenta acesteia pe termen lung;
c) starea de conservare va fi considerata favorabila atunci când:
(1) datele privind dinamica populatiei arata ca specia migratoare se menţine pe termen lung ca o
componenta viabila a ecosistemului din care face parte;
(2) aria de migrare a speciei migratoare nu este în reducere şi nici nu exista riscul de reducere pe
termen lung;
(3) exista şi va exista în viitorul previzibil un habitat suficient pentru menţinerea populatiilor
speciilor migratoare pe termen lung;
(4) distributia şi abundenta speciei migratoare se apropie de gradul de acoperire şi de nivelurile
istorice, dacă exista ecosisteme potenţial favorabile şi în măsura în care corespund unei gestionari
intelepte a vietii salbatice;
d) starea de conservare va fi considerata nefavorabila, dacă oricare dintre condiţiile enuntate la lit.
c) a acestui alineat nu este intrunita;
e) periclitat, în raport cu o anumita specie migratoare, înseamnă ca specia migratoare este în
pericol de disparitie în toata aria sa de migrare sau intr-o parte importanţa a acesteia;
f) arie de migrare înseamnă toate zonele terestre şi acvatice pe care le populeaza o specie
migratoare, în care stationeaza temporar, pe care le traverseaza sau le survoleaza în orice moment
al rutei normale de migratie a acesteia;
g) habitat înseamnă orice zona din interiorul ariei de migrare a speciei migratoare, care are
condiţii de viaţa potrivite pentru acea specie;h) statele ariei de migrare, în raport cu o anumita
specie migratoare, înseamnă orice stat (şi, după caz, orice altă parte la care se referă lit.
k) a acestui alineat), care îşi exercită jurisdictia asupra oricarei părţi din aria de migrare a acelei
specii migratoare, sau un stat ale cărui nave sub pavilion naţional sunt angajate în capturarea
acelei specii migratoare în afara limitelor de sub jurisdictia naţionala;
i) capturare înseamnă prindere, vanare, pescuit, capturare, hartuire, omorare intentionata sau
tentativa de angajare în orice asemenea actiune;
j) acord înseamnă o înţelegere internationala cu privire la conservarea uneia sau mai multor specii
migratoare, asa cum prevad art. IV şi V ale prezentei conventii;
k) parte înseamnă un stat sau orice organizaţie de integrare economica regionala constituita din
state suverane, care este competenţa sa negocieze, sa incheie şi să aplice acorduri internationale în
problemele reglementate de prezenta convenţie, pentru care aceasta este în vigoare.
2. În problemele care ţin de competenţa lor, organizaţiile de integrare economica regionala care
sunt părţi la aceasta convenţie vor exercita, în nume propriu, drepturile şi vor îndeplini
responsabilitatile pe care prezenta convenţie le atribuie statelor lor membre. În astfel de cazuri,
statele membre ale acestor organizaţii nu sunt indreptatite sa exercite individual asemenea
drepturi.
3. Acolo unde prezenta convenţie dispune luarea unei hotărâri fie prin majoritatea de două treimi,
fie prin unanimitatea părţilor prezente şi votante, aceasta va insemna părţile prezente şi care
voteaza printr-un vot afirmativ sau negativ. Părţile care se abtin de la vot nu vor fi socotite printre
părţile prezente şi votante în stabilirea majorităţii.
Articolul 2Principii fundamentale
1. Părţile recunosc importanţa speciilor migratoare care pot fi conservate şi a statelor ariei de
migrare care vor cadea de acord sa actioneze în acest scop, oricand este posibil şi oportun,
acordând o atenţie deosebită speciilor migratoare a caror stare de conservare este
nefavorabila şi luand, individual sau prin cooperare, masurile adecvate şi necesare pentru
conservarea unor asemenea specii şi a habitatului lor.
2. . Părţile recunosc necesitatea luării de măsuri pentru a se evita periclitarea oricarei specii
migratoare
3. . În mod deosebit, părţile:
a) ar trebui sa promoveze, sa coopereze şi sa sprijine cercetarile cu privire la speciile
migratoare;
b) ar trebui să se straduiasca să asigure protectia imediata pentru speciile migratoare
incluse în anexa nr. I;
c) ar trebui să se straduiasca sa incheie acorduri care să reglementeze conservarea şi
gestionarea speciilor migratoare incluse în anexa nr. II.
Articolul 3
Speciile migratoare periclitate: anexa nr. I1. Anexa nr. I va cuprinde lista speciilor
migratoare care sunt periclitate
2. O specie migratoare poate fi înscrisă în anexa nr. I cu condiţia ca informaţii certe,
cuprinzand cele mai corecte date stiintifice disponibile, sa arate ca specia este periclitata.
3. O specie migratoare poate fi scoasa din anexa nr. I, dacă conferinta părţilor stabileste
ca:
a) informaţiile certe, cuprinzand cele mai corecte date stiintifice disponibile, arata ca
specia nu mai este periclitata;
b) nu exista riscul ca specia sa redevina periclitata datorita pierderii protectiei prin
scoaterea ei din anexa nr. I.4. Părţile care sunt state ale ariei de migrare a unei specii
înregistrate în anexa nr. I se vor stradui:
a) sa conserve şi, unde este posibil şi oportun, sa refaca acele habitate ale speciei care sunt
importante pentru eliminarea pericolului de disparitie a speciei;
b) sa previna, sa elimine, sa atenueze sau sa minimalizeze, după caz, efectele negative ale
activităţilor sau obstacolelor care stanjenesc sau împiedica în mod serios migratia
speciilor;
c) în măsura în care este posibil şi oportun, sa previna, sa reduca sau sa controleze factorii
care pericliteaza ori pot periclita în continuare speciile, incluzând controlul strict asupra
introducerii de specii exotice sau controlul ori eliminarea speciilor exotice deja introduse.
5. Părţile care sunt state ale ariei de migrare a unei specii migratoare cuprinse în anexa nr.
I vor interzice capturarea animalelor ce apartin unei asemenea specii. Excepţii la aceasta
interdictie pot fi facute, numai dacă:
a) capturarea se face în scopuri stiintifice;
b) capturarea se face în scopul cresterii capacităţii de inmultire sau de supravietuire a
speciilor afectate;
c) capturarea se face în scopul ameliorarii nevoilor celor care utilizeaza o asemenea specie
ca mijloc traditional de subzistenta;
d) circumstanţe extraordinare o cer,cu condiţia ca asemenea excepţii să fie precise în
continut şi limitate în spatiu şi timp. O asemenea capturare nu trebuie să opereze în
dezavantajul speciilor.
6. Conferinta părţilor poate recomanda părţilor, care sunt state ale ariei de migrare a unei
specii migratoare cuprinse în anexa nr. I, sa ia măsuri suplimentare în beneficiul speciei.
7. Părţile vor informa secretariatul, cat mai curand posibil, asupra oricarei excepţii facute
în conformitate cu alin. 5 al acestui articol.
Articolul 4
Specii migratoare ce urmeaza sa faca subiectul acordurilor: anexa nr. II
1. Anexa nr. II va cuprinde lista speciilor migratoare care au o stare de conservare
nefavorabila şi care necesita înţelegeri internationale pentru conservarea şi gestionarea
lor, precum şi pe acelea care au o stare de conservare care ar putea beneficia
semnificativ dintr-o cooperare internationala ce ar putea fi realizata printr-un acord
international.
2. . Dacă circumstantele o justifica, o specie migratoare poate fi înregistrată atât în anexa
nr. I, cat şi în anexa nr. II.
3. . Părţile care sunt state ale ariei de migrare a speciilor migratoare inscrise în anexa nr.
II se vor stradui sa incheie acorduri acolo unde acestea ar putea fi în beneficiul
speciilor şi ar da prioritate acelor specii care au o stare nefavorabila de conservare.
4. Părţile sunt incurajate sa actioneze în vederea incheierii de acorduri pentru orice
populatie sau orice parte a populatiei, separata geografic, a oricarei specii sau a
oricărui taxon inferior de animale salbatice, ai caror indivizi traverseaza periodic una
sau mai multe granite jurisdictionale naţionale.
5. Secretariatul va primi cate o copie de pe fiecare acord incheiat, în conformitate cu
prevederile acestui articol.
Articolul 5
Linii directoare pentru acorduri
1. Obiectul fiecarui acord va fi sa refaca starea favorabila de conservare a speciei
migratoare respective sau sa o menţină intr-o asemenea stare. Fiecare acord ar trebui
sa reglementeze acele aspecte ale conservarii şi gestionarii speciilor migratoare vizate,
care servesc atingerea acestui obiectiv.
2. Fiecare acord ar trebui sa acopere întreaga arie de migrare a speciei migratoare
vizate şi să fie deschis participării tuturor statelor din aria de migrare a acestei specii,
atât celor care sunt părţi la prezenta convenţie, cat şi celor care nu sunt părţi.
3. Un acord ar trebui, oriunde este posibil, să se ocupe mai mult decat de o singura
specie migratoare.
4. Fiecare acord trebuie:
a) sa identifice speciile migratoare de care se ocupa;
b) sa descrie aria şi ruta de migrare a speciilor migratoare;
c) sa dispună, pentru fiecare parte, desemnarea autorităţii sale naţionale abilitate cu
punerea în aplicare a acordului;
d) sa stabileasca, dacă este necesar, mecanismul adecvat de asistenţa pentru realizarea
scopului acordului, pentru supravegherea eficientei acestuia şi pentru pregătirea
rapoartelor pentru Conferinta părţilor;
e) sa prevada procedurile pentru aplanarea diferendelor dintre părţile la acord;
f) sa interzica la minimum, în privinta speciilor migratoare din ordinul Cetacee, orice
capturare care nu este permisa pentru acea specie migratoare, conform oricărui alt
acord multilateral, şi sa prevada posibilitatea aderarii la acord a statelor care nu sunt
state ale ariei de migrare a respectivei specii migratoare.
5. După caz şi posibilitati, fiecare acord ar trebui sa prevada, dar sa nu se limiteze la:
a) analiza periodica a stării de conservare a speciilor migratoare vizate şi identificarea
factorilor care pot fi nocivi pentru aceasta stare;
b) coordonarea planurilor de conservare şi gestionare;
c) cercetarea ecologiei şi dinamicii populatiei speciei migratoare vizate, cu referire
speciala la migratie;
d) schimbul de informaţii asupra speciilor migratoare vizate, o atenţie speciala fiind
acordată schimbului de rezultate stiintifice şi datelor statistice relevante;
e) conservarea şi, acolo unde se cere şi este posibil, refacerea habitatelor cu importanţa
în menţinerea stării de conservare favorabile şi protectia unor asemenea habitate faţă
de factorii perturbatori, incluzând controlul strict al introducerii de specii exotice sau
controlul asupra speciilor exotice deja introduse şi care sunt dăunătoare speciilor
migratoare;
f) menţinerea unei retele de habitate potrivite, dispuse corespunzător în relaţie cu
rutele de migratie;
g) asigurarea, unde este necesar, de noi habitate favorabile pentru specia migratoare
sau reintroducerea de specii migratoare în habitatele favorabile;
h) eliminarea, în cea mai mare măsura posibila, sau atenuarea activităţilor şi a
obstacolelor care stanjenesc sau împiedica migratia;
i) prevenirea, reducerea sau controlul evacuarii în habitatul speciei migratoare a unor
substante nocive pentru aceasta;
j) măsuri bazate pe principii ecologice pentru controlul şi gestionarea capturarii
speciilor migratoare;
k) proceduri pentru coordonarea actiunii de anihilare a capturarilor ilegale;
l) schimbul de informaţii cu privire la amenintarile reale asupra speciilor migratoare;
m) proceduri de urgenta prin care actiunea de conservare ar putea fi intarita
considerabil şi rapid, atunci când starea de conservare a speciei migratoare este serios
afectată;
n) constientizarea publicului asupra continutului şi scopurilor acordului.

Tema 10 : Acordul internațional de colaborare
pentru dezvoltarea sectorului piscicol

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 10 : Acordul internațional de colaborare pentru dezvoltarea
sectorului piscicol
Regulamentul stabilește atribuțiile, drepturile și obligațiile, modul de

constituire, organizare și funcționare a Consiliului ihtiologic (în continuare –
Consiliu).
2. Consiliul este creat pe lângă Ministerul Mediului, fără personalitate
juridică, exercită rolul de consultant la stabilirea priorităților în domeniul de
competență – dezvoltare durabilă a pescuitului și pisciculturii, reglementare și
exploatare sustenabilă a resurselor biologice acvatice, dezvoltare a măsurilor de
protecție și ameliorare a fondului piscicol național, inclusiv rolul de formulare a
recomandărilor în situațiile cu impact negativ asupra acestuia.
3. În vederea asigurării celor mai bune practici în activitatea sa, Consiliul se
călăuzește de prevederile cadrului normativ național, prevederile
Regulamentului, prevederile altor acte normative conexe și relevante
specificului
domeniului de competență, angajamentele internaționale la care Republica
Moldova este parte, asigurând publicului interesat transparența și accesul la
informația aferentă activității sale.
4. Consiliul prin propunerile (recomandările) sale, are scopul, în primul rând
de a susține consultativ Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Industriei
Alimentare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și autoritățile
administrative din subordinea lor, și alte autorități ale administrației publice
centrale și structurile organizaționale din sfera lor de competență, sau autoritățile
publice locale, organizațiile și instituțiile publice sau private, precum și alt
public
interesat, care prin atribuții specifice sau prin natura responsabilităților lor,
direct
sau indirect participă sau ar putea manifesta interes în dezvoltarea durabilă a
pescuitului și pisciculturii, utilizarea rațională a resurselor biologice acvatice și
asigurarea dezvoltării măsurilor de protecție și ameliorare a fondului piscicol
național.
5. Consiliul asigură armonizarea intereselor societății civile, mediului de
afaceri cu prioritățile statului în domeniul de activitate, în vederea unei asistări
consultative obiective și echidistante, argumentată și susținută științific.
II. CONSTITUIREA ȘI STRUCTURA CONSILIULUI
6. Consiliul este format din specialiști, numărul membrilor căruia cumulează
persoanele delegate în conformitate cu componența instituțională a Consiliului.
Membrii Consiliului sînt împuterniciți, activează și reprezintă:
1) autoritățile administrației centrale sau alte autorități administrative centrale
abilitate cu elaborarea politicilor publice și actelor normative în domeniul:
a) dezvoltării pescuitului și pisciculturii în obiectivele acvatice naturale și
artificiale; conservării, utilizării durabile și protecției fondului piscicol național.
b) producției, procesării și reglementării siguranței și calității produselor de
origine animalieră, derivate din resurse biologice acvatice.
2) autorităților administrației publice de specialitate abilitate cu
implementarea politicilor statului și cadrului normativ în domeniile orientate
spre:
a) garantarea siguranței și calității produselor acvatice;
b) spre protecția biodiversității și reglementarea utilizării resurselor
biologice acvatice;
c) implementarea măsurilor necesare pentru creșterea potențialului biologic
acvatic, prevenirea și diminuarea influenței negative asupra resurselor piscicole;
d) exercitarea controlului și supravegherii de stat, prevenirea și
contracararea utilizării ilegale, iraționale a resurselor biologice acvatice.
3) mediul academic, inclusiv instituțiile științifice din domeniile cercetării și
inovării, care reunesc personalități (specialiști, cercetători, experți, savanți, etc)
cu realizări în domeniul dezvoltării pescuitului, pisciculturii și ameliorării
fondului piscicol național;
4) instituții, organizații, asociații obștești de profil.
7. Calitatea de membru al Consiliului este benevolă și presupune o înaltă
responsabilitate civică. Participarea în calitate de membru al Consiliului este
voluntară și deschisă pentru entitățile publice sau private, societatea civilă,
organizații naționale care desfășoară activitate directă sau tangențială în scopul
dezvoltării pescuitului și pisciculturii, exploatării sustenabile și dezvoltării
măsurilor de protecție și ameliorare a fondului piscicol la nivel național sau
regional, etc.
8. Componența Consiliului este stabilită în baza mandatelor de participare la
activitatea Consiliului, remise pe suport de hârtie sau mesaj electronic în adresa
Ministerului Mediului la invitațiile de nominalizare expediate.
9. Membrii Consiliului sînt propuși de către instituția de resort, care în mod
prioritar va ține cont de domeniul de competență al Consiliului. Persoanele
desemnate nu trebuie să facă parte din organele de conducere ale partidelor
politice.
10. Selectarea membrilor în Consiliu, în cazul mai multor solicitări, este luată
la decizia ministrului mediului, care ține cont de asigurarea egalității de gender
în
componența Consiliului, recomandările și experiența de activitate a persoanelor
nominalizate, apartenența organizațiilor delegatare și nivelul acestora de
participare, implicare la consultări și dezbateri publice, a modului de abordare a
problemelor pe domeniul de competență a Consiliului.
11. Consiliul se constituie din membrii nominalizați, care își exercită funcția în
baza mandatului, a cărui durată nu este limitată. Componența nominală a
Consiliului se aprobă prin ordinul ministrului mediului, în care se indică numele,
datele de contact funcția instituției reprezentate, și datele de contact a
conducătorului instituției delegatare, alte informații necesare organizării
activităților Consiliului.
12. Calitatea de membru al Consiliului încetează în caz de demisie, absența
nemotivată la două ședințe consecutive sau încetarea raporturilor de muncă cu
instituția mandatară, pe care o reprezintă. În cazul în care, vacanța funcției de
membru al Consiliului a intervenit, sînt selectate alte persoane numite de
instituția de resort.
13. Conducerea lucrărilor de secretariat al Consiliului și transparența
activității Consiliului se asigură de către Agenția de Mediu. Pe pagina web
oficială a Agenției de Mediu, activitatea Consiliului este reflectată prin
publicarea Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Consiliului,
componența nominală a Consiliului, planurile și rapoartele de activitate,
hotărârile Consiliului (deciziile de recomandare), procesele-verbale, alte
rezultate
a ședințelor ordinare și extraordinare, informații, anunțuri, declarații relevante
domeniului de competență și de interes public.
14. Secretarul Consiliului se desemnează prin ordinul directorului Agenției
de Mediu. Secretarul Consiliului nu constituie numărul membrilor delegați
conform componenței instituționale a Consiliului. Funcția de secretar nu
presupune drept de vot la luarea deciziilor Consiliului.
15. Din componența nominală a Consiliului, prin votul deschis, cu simpla
majoritate a membrilor prezenți la prima ședință, președintele Consiliului este
selectat și desemnat pentru o perioadă de 3 ani, însă nu mai mult de două
mandate consecutive.
16. Calitatea de președinte al Consiliului încetează în caz de demisie, absența
nemotivată la două ședințe consecutive sau la încetarea raporturilor de muncă cu
instituția mandatară, pe care o reprezintă. Selectarea unui nou președinte din
componența nominală a Consiliului este de competența absolută a membrilor
prezenți în ședința de nominalizare.
III. ATRIBUŢIILE, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CONSILIULUI
17. Consiliul are următoarele atribuții:
1) analizează situația, problemele existente, domeniile/subdomeniile și
recomandă unde consideră necesară întreprinderea măsurilor și realizarea
eficientă a programelor și planurilor de acțiuni, pentru dezvoltarea și
reglementarea activităților pe domeniul de competență;
2) propune promovarea strategică a obiectivelor principale, necesare realizării
documentelor de politici în domeniul de dezvoltare durabilă a pescuitului și
pisciculturii, reglementare și exploatare sustenabilă a resurselor biologice
acvatice din obiectivele acvatice naturale și artificiale, dezvoltare a măsurilor de
protecție, conservare și ameliorare a fondului piscicol național;
3) contribuie prin expertiză și formulează recomandări la soluționarea unor
priorități naționale, locale pe termen scurt și mediu în domeniul de competență;
4) acordă asistență și expertiză prin consultații și contribuie la fundamentarea
deciziilor necesare în procesul de elaborare a proiectelor de documente de
politici
publice, acte normative ale Parlamentului, Guvernului, acte departamentale,
studiilor și analizelor necesare;
5) formulează recomandări științifice și coordonează procedura și
modalitatea de studiere a resurselor biologice acvatice, lucrările de efectuare a
cercetărilor științifice în domeniul protecției, conservării și restabilirii și
utilizării
sustenabile a resurselor biologice acvatice;
6) promovează măsurile și acțiunile durabile ale programelor și planurilor
publice, inclusiv de cercetare științifică, indiferent de scara de desfășurare a
activității (nivel local, raional, național sau regional), referitoare la:
a) conservarea fondului genetic piscicol;
b) managementului habitatelor naturale a peștilor din obiectivele acvatice
naționale;
c) modul de introducere în cultură și aclimatizare a noi specii de pești;
d) reglementarea utilizării speciilor periclitate, vulnerabile sau rare în
obiectivele acvatice naturale;
e) protecția speciilor de resurse biologice acvatice incluse în Cartea Roșie a
Republicii Moldova și cele care figurează pe listele actualizate ale Uniunii
Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).
7) evaluează și apreciază rezultatele de cercetare științifică în domeniul de
competență și constatările observațiilor ihtiologice;
8) analizează și evaluează rezultatele eficacității debitului reproductiv de
primăvară în obiectivele acvatice naturale transfrontaliere din perioadele
anterioare;
9) recomandă reglementarea anuală a perioadei și volumului debitului minim
și viiturii ecologice de primăvară în obiectivele acvatice naturale
transfrontaliere,
în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte,
pentru menținerea unei stări ecologice favorabile și conservarea biodiversității,
în
special reproducerea resurselor biologice acvatice (în special a resurselor
piscicole);
10) propune măsuri și acțiuni pentru autoritățile și serviciile publice
naționale, în vederea soluționării unor situații deosebite sau excepționale în
obiectivele acvatice naturale transfrontaliere;
11) examinează și se expune asupra cazurilor particulare din domeniul de
competență, inclusiv asupra situațiilor cu un potențial impact negativ la nivel
local, național sau regional asupra fondului piscicol, în special cu risc sporit de
amenințare prin poluare și distrugere sau cu impact semnificativ și ireversibil
asupra fondului piscicol național;
12) evaluează impactul produs de activitățile economice asupra ecosistemelor
acvatice (poluare, distrugere a boiștilor și gropilor de iernat, captare a apei,
extragere a nisipului, instalare de conducte și cabluri, efectuare a exploziilor,
pescuit ilegal, etc);
13) propune măsuri de precauție și metode inofensive de efectuare a lucrărilor
de captarea apei, adâncirea și îndreptarea albiilor, instalarea cablurilor și
conductelor, efectuarea exploziilor și altele asemenea, în obiectivele piscicole
naturale, în lacurile de acumulare unde se practică piscicultura, alte amenajări
piscicole;
14) propune îmbunătățirea sau actualizarea metodologiei de calcul a
prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice și estimarea costurilor pentru
serviciile ecosistemice pierdute;
15) analizează rezultatele activității autorităților și serviciilor publice pe
domeniul de competență al Consiliului, se expune și înaintează conducerii
acestora, asigurarea întreprinderii măsurilor și metodelor în vederea
îmbunătățirii
și eficientizării activității acestora;
16) formulează și propune obiective de cercetare în domeniu, acțiuni și
programe speciale pentru pregătirea și perfecționarea specialiștilor din cadrul
autorităților publice, instituțiilor de învățământ, inclusiv a specialiștilor
piscicultori;
17) propune introducerea în cultură și aclimatizarea a noi specii de pești
valoroși și stabilește speciile periclitate, vulnerabile sau rare, pentru care, poate
propune interzicerea pescuitului în obiectivele acvatice naturale;
18) formulează propuneri de utilizare a unor sectoare sau obiective acvatice
piscicole naturale pentru reproducerea artificială și aclimatizarea hidrobionților
în
scopul restabilirii speciilor periclitate, vulnerabile sau rare în ecosistemele
acvatice naturale;
19) în scopul unei exploatări sustenabile evaluează starea și stocurile de
resurse biologice acvatice, determină și propune (recomandă) potențiale cote
anuale de pescuit pentru fiecare sector/obiectiv acvatic piscicol natural în parte,
în baza cercetărilor științifice și observațiilor ihtiologice;
20) propune sectorul/sectoarele de pescuit (lista obiectivelor acvatice
piscicole naturale și/sau a sectoarelor acestora în care va fi permis pescuitul
comercial în anul următor) și a cotelor anuale de recoltă (cantitate de pește)
pentru fiecare specie sau grup de specii, recomandate pentru pescuitul
comercial;
21) recomandă reglementarea și eficientizarea modului, mecanismului și
instrumentelor de evidență pe specii a capturilor piscicole;
22) formulează propuneri de îmbunătățire a metodelor și instrumentelor de
pescuit comercial, de întreținere și amenajare a sectoarele atribuite pentru
pescuit
în scopul protecției fondului piscicol;
23) examinează susținerile argumentate științific asupra situației actuale a
resurselor biologice acvatice și recomandă limitarea dreptului de pescuit;
24) propune pentru toate sau unele specii de pești perioade și zone de
prohibiție, inclusiv modificarea acestora după caz, pentru toate sau unele tipuri
de pescuit în dependență de previziunile și condițiile hidrometeorologice;
25) propune instituirea de zone de protecție piscicolă temporară în obiectivele
acvatice piscicole naturale, prin limitarea sau interzicerea pescuitului,
desfășurarea altor activități economice în scop de protecție a reproducerii și
dezvoltarea puietului, a diversității speciilor piscicole, inclusiv în timpul iernii.
26) evaluează realizarea programelor și planurilor pescuitului în scop
științific și de control, stabilește și propune noi teme de cercetare științifică;
27) examinează și se expune asupra argumentărilor cu referire la cantitatea
(numărul de exemplare pe specii) de organisme acvatice vii solicitate pentru
pescuit în scop științific și de control;
28) formulează recomandări pentru:
a) repopularea, selecția, aclimatizarea, răspândirea, regenerarea și
ameliorarea resurselor biologice acvatice;
b) folosirea animalelor în scopuri culturale (expoziții zoologice, acvarii etc);
c) în scopul preîntâmpinării apariției și răspândirii bolilor resurselor
biologice acvatice propune acțiuni de stopare a răspândirii acestor maladii;
d) metode de profilaxie, tratare a maladiilor peștelui;
e) măsuri și acțiuni pentru combaterea epizootiilor (cazuri de îmbolnăvire în
masă a resurselor biologice), a dăunătorilor resurselor biologice acvatice și
redresarea (ameliorarea) situației în bazinele acvatice naturale sau artificiale.
29) examinează și evaluează realizarea de programe și planuri de activitate în
derulare, la nivel local, raional, național sau regional, și elaborează propuneri
privind reconstrucția ecologică a obiectivelor acvatice piscicole, reproducere
artificială a peștilor și de restabilire a resurselor biologice acvatice;
30) formulează propuneri de conservare a fondului genetic piscicol prin
crearea în condiții dirijate a fondului, necesar activităților de reproducere
artificială a peștilor în scopul restabilirii populațiilor naturale;
31) emite recomandări asupra cantității, speciei, uneltelor și metodelor cu
care se vor popula anual obiectivele piscicole naturale;
32) în scopul dezvoltării pisciculturii formulează propuneri referitoare la:
a) prioritizarea măsurilor și acțiunilor de raționalizare a resurselor financiare
pentru dezvoltarea durabilă a pisciculturii;
b) mecanismele economico-financiare de stimulare a creării amenajărilor
piscicole specializate în reproducerea și creșterea peștilor și altor organisme
acvatice;
c) modul de organizare și desfășurare a activităților de amenajare piscicole
specializate în reproducerea și creșterea peștilor și altor organisme acvatice;
d) întreprinderea de acțiuni și tehnologii inovative de creare a amenajărilor
piscicole și aplicarea tehnologiilor biologice de reproducere și creștere a
peștelui;
e) măsurile și acțiunile ce se impun pentru stimularea agenților economici
din piscicultură pentru introducerea în cultură și aclimatizarea unor specii de
pești valoroși în obiectivele acvatice piscicole artificiale;
f) dezvoltarea și implementarea reglementărilor piscicol-biologice;
g) asigurarea măsurilor de protecție a peștilor, altor animale și a oamenilor
din zona de activitate a producătorilor piscicoli;
h) implementarea măsurilor de precauție și prevenire a degradării
amenajărilor piscicole și pierderii potențialului de producție (prevenirea
mortalității peștilor);
i) întreprinderea măsurilor și acțiunilor de reparație în amenajările piscicole
în cazurile de depistare și eradicare a bolilor la pești.
33) evaluează activitățile de reproducere artificială și de selecție a peștelui și
recomandă metode de îmbunătățire a producerii materialului biologic piscicol de
prăsilă în scopuri comerciale;
34) recomandă măsuri de protecție și utilizare rațională a resurselor biologice
acvatice din obiectivele acvatice piscicole proprietate publică a unității
administrativ-teritoriale;
35) promovează asigurarea respectării drepturilor subiecților care desfășoară
activitate directă sau tangențială domeniului pescuitului și pisciculturii;
36) reprezintă și apără interesele naționale pe domeniul de competență, în
conformitate cu Regulamentul, în organizații naționale și în organizațiile
internaționale conform împuternicirilor obținute în conformitate cu legislația
națională;
37) contribuie la dezvoltarea relațiilor externe în domeniu, la atragerea
investițiilor în ramură;
38) contribuie sensibilizarea populației în problemele protecției și utilizării
raționale a resurselor biologice acvatice;
39) participă sau organizează măsuri profesionale de popularizare a
dezvoltării pisciculturii (expoziții, târguri, întruniri, conferințe, etc);
40) examinează alte chestiuni ce țin de reglementarea relațiilor sociale din
domeniul de competență și exercită alte atribuții în conformitate cu legislația
națională.

Tema 11: Acordul privind cooperarea in domeniului
protecției resurselor piscicole și reglementarea
pescuitului in Râului Prut și în lacul de acumulare
Stânca-Costești
Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 11 : Acordul privind cooperarea in domeniului protecției resurselor
piscicole și reglementarea pescuitului in Râului Prut și în lacul de acumulare
Stânca-Costești
Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare părți,luând în

considerare importanța problemelor protecției mediului și utilizării rationale a resurselor piscicole
și necesității obținerii unor rezultate concrete în acest domeniu,acordând o atenție deosebită
problemelor utilizării rationale a resurselor naturale, în mod deosebit a resurselor piscicole și
reglementării pescuitului în raul Prut și dorind să contribuie prin aceasta colaborare la obținerea
unor rezultate practice în acest domeniu,recunoscând responsabilitatea asigurării unei securitati
ecologice pentru cetățenii statelor lor, precum și necesitatea respectării dreptului omului la un
mediu sanatos și, totodată, a dezvoltării cooperării de lungă durata în acest domeniu și
soluționarea problemelor ce reprezintă un interes reciproc,analizând experienta internationala
acumulată în domeniul protecției mediului și utilizării rationale a resurselor naturale,respectând
legislația fiecăreia dintre cele doua state și normele stabilite de dreptul internațional,având în
vedere prevederile convențiilor și acordurilor internaționale în domeniul protecției mediului și
resurselor naturale, la care România și Republica Moldova sunt părți,au convenit următoarele:
Articolul 1Părțile vor dezvolta și vor întări cooperarea reciproc avantajoasă și echitabila în domeniul
protecției resurselor piscicole și reglementarea pescuitului în raul Prut și în lacul de acumulare
Stanca-Costesti, bazându-se pe scopurile și principiile dezvoltării durabile
.Articolul 2Principalele domenii de cooperare ale părților vor fi:
1. gestionarea și exploatarea durabila a resurselor piscicole în raul Prut și în lacul de acumulare
Stanca-Costesti;
2. dezvoltarea acvaculturii;
3. cooperarea în domeniul cercetării științifice privind resursele piscicole.
Articolul 3Părțile vor întreprinde, în comun, următoarele acțiuni:
1. efectuarea pescuitului în scop științific, în vederea evaluării stării resurselor piscicole;
2. stabilirea anuală a capturilor totale admisibile la pescuit, pentru fiecare parte;
3. stabilirea perioadei de prohibitie a pescuitului, cu excepția pescuitului în scop științific, pentru
protejarea reproducerii naturale a resurselor piscicole;
4. aplicarea unor măsuri ameliorativ-piscicole:– pescuitul speciilor de pești care ar putea produce
dezechilibre în cadrul populatiilor piscicole locale; – popularea lacului de acumulare Stanca-
Costesti cu specii de pești, în structura și cantități care vor fi stabilite de părți; – menținerea
constanta, pe cat posibil, a nivelului apei în lacul de acumulare Stanca-Costesti sau în aval de
acesta, în funcție de situația hidrologica și de posibilitățile tehnice de regularizare a debitelor,
pentru asigurarea condițiilor de reproducere naturala a peștelui; – asigurarea controlului permanent
asupra desfășurării reproducerii naturale a peștelui.Părțile, de comun acord, pot întreprinde și alte
măsuri ameliorativ-piscicole.
Articolul 4
Cooperarea părților se va realiza în următoarele forme:
1. schimb reciproc de informații privind acte legislative, reglementări și norme tehnice în
domeniul resurselor piscicole și reglementarea pescuitului;
2. elaborarea și aplicarea de programe comune de colaborare pentru protecția și exploatarea
resurselor piscicole din raul Prut și în lacul de acumulare Stanca-Costesti;
3. schimb reciproc de informații privind combaterea braconajului, privind utilizarea uneltelor,
dispozitivelor și metodelor interzise și pentru prevenirea situațiilor care pot conduce la
mortalitatea resurselor piscicole;
4. Organizarea, în comun, de seminarii și alte manifestări științifice privind managementul și
protecția resurselor piscicole.
Articolul 5Pescuitul în raul Prut și în lacul de acumulare Stanca-Costesti se face în conformitate cu
prevederile Regulamentului de exercitare a pescuitului în raul Prut și în lacul de acumulare
Stanca-Costesti, anexa la prezentul acord.
Articolul 6Pentru protecția și refacerea resurselor piscicole, părțile, de comun acord, pe baza
studiilor și cercetărilor fundamentate științific, pot stabili perioade de interzicere a pescuitului în
scop comercial în raul Prut și în lacul de acumulare Stanca-Costesti.În sensul prezentului acord,
prin pescuit în scop comercial se înțelege capturarea peștelui și a altor vietuitoare acvatice de către
persoane autorizate, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în fiecare dintre statele
părților, prin metode și cu unelte de pescuit precizate în Regulamentul de exercitare a pescuitului
în raul Prut și în lacul de acumulare Stanca-Costesti și având drept scop
comercializarea.Perioadele de interzicere a pescuitului comercial vor fi stabilite prin protocoale
încheiate între autoritățile publice de specialitate ale părților.
Articolul 7
1. Pentru a se asigura o aplicare eficienta a prevederilor acestui acord, părțile vor constitui un
grup mixt de lucru.
2. Grupul mixt de lucru va examina problemele care fac obiectul prezentului acord și va propune
măsuri pentru protecția resurselor piscicole și reglementarea pescuitului în raul Prut și în lacul de
acumulare Stanca-Costesti.
3. Grupul mixt de lucru se va intalni cel puțin o dată pe an și ori de câte ori părțile, de comun
acord, vor considera necesar. Intalnirile Grupului mixt de lucru privind problemele de interes
reciproc se vor desfășura, alternativ, pe teritoriul statului fiecăreia dintre părți, dacă nu va fi
stabilit un alt mod.
4. Grupul mixt de lucru își stabilește singur modul de lucru. În caz de necesitate, Grupul mixt de
lucru are dreptul de a constitui grupe de experți și de a organiza intalniri ale acestora pentru
examinarea diferitelor probleme.
5. În cadrul lucrărilor Grupului mixt de lucru, hotărârile se adoptă prin acordul părților și sunt
menționate în procesele-verbale care se vor încheia cu aceasta ocazie.
Articolul 8Părțile își vor stabili autoritățile responsabile pentru aplicarea prevederilor prezentului
acord și se vor informa reciproc, în termen de doua luni de la intrarea în vigoare a acestuia.
Articolul 9Fiecare parte va suporta cheltuielile legate de participarea reprezentanților săi la intalnirile
Grupului mixt de lucru și la reuniunile grupurilor de experți organizate de acesta, dacă părțile nu
convin altfel.
Articolul 10Orice diferende care ar putea aparea între părți în legătură cu aplicarea și interpretarea
prevederilor prezentului acord vor fi soluționate pe cale amiabila, prin consultări și negocieri între
părți.
Articolul 11Prezentul acord intră în vigoare la data ultimei notificări, prin care părțile se informează
reciproc, pe cale diplomatică, asupra îndeplinirii procedurilor legale naționale necesare pentru
intrarea în vigoare a acestuia.Acordul poate fi modificat sau completat prin acordul scris al
părților. Intrarea în vigoare a modificărilor se va face în conformitate cu prevederile primului
alineat al prezentului articol.Acest acord este încheiat pentru o perioadă de 5 ani și se prelungește
în mod automat pentru noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părți nu notifica în scris
celeilalte părți intenția sa de a-l denunta, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de
valabilitate a acestuia.Semnat la Stanca la 1 august 2003, în doua exemplare originale.


Tema 12: Protecția apelor

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 12 : Protecția apelor
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege, parţial armonizată cu directivele Consiliului: nr. 91/271/CEE
din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale și nr. 91/676 CEE din 12
decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din
surse agricole, cu directivele Parlamentului European şi ale Consiliului: nr.
2000/60/CE din 23 octombrie 2000 privind stabilirea unui cadru de politică
comunitară în domeniul resurselor de apă; nr. 2006/7/CE din 15 februarie 2006
privind gestionarea calităţii apei pentru scăldat; nr. 2007/60/CE din 23 octombrie
2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii; nr. 2008/105/CE din
16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei,
creează cadrul legal necesar gestionării, protecției și folosinței apelor.
Capitolul I
Articolul 1. Scopul legii
Scopul prezentei legi îl constituie:
a) crearea unui cadru normativ pentru monitorizarea, evaluarea, gestionarea,
protecţia şi folosinţa eficientă a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane în baza
participării publicului la evaluarea, planificarea şi luarea deciziilor;
b) stabilirea drepturilor de folosinţă a apei şi promovarea investiţiilor în
domeniul apelor;
c) stabilirea mecanismelor de protecţie a stării apelor, prevenirea oricărei
degradări ulterioare a apelor, protecţia şi restabilirea mediului acvatic, convergenţa
treptată şi sistematică a protecţiei şi a gestionării lor cu cerinţele europene;
d) prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea şi îmbunătăţirea stării
ecosistemelor acvatice şi, în ceea ce priveşte necesităţile lor de apă, a ecosistemelor
terestre şi a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice;
e) asigurarea unei alimentări suficiente cu apă de suprafaţă şi cu apă subterană
de calitate bună, faptul acesta fiind necesar pentru o utilizare durabilă, echilibrată şi
echitabilă a apei;
f) stabilirea unei baze legale de cooperare internaţională în domeniul
gestionării şi protecţiei în comun a resurselor de apă.
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
acvifer – strat sau straturi subterane de rocă sau alte tipuri de straturi geologice
cu o porozitate şi o permeabilitate suficiente pentru a permite fie o curgere
semnificativă a apelor subterane, fie captarea unor cantităţi importante de ape
subterane;
aglomerări – zone în care populaţia şi/sau activităţile economice sînt suficient
de concentrate pentru a face posibilă colectarea apelor uzate din localitățile urbane
și rurale şi direcționarea acestora spre o staţie de epurare sau spre un punct final de
deversare;
ape de suprafaţă – ape stătătoare şi ape curgătoare de la suprafaţa solului;
ape subterane – ape care se află sub suprafaţa solului în zona de saturaţie şi în
contact direct cu solul sau cu subsolul;
ape uzate – ape ce provin din activităţi casnice, sociale și economice,
conţinînd poluanţi sau reziduuri care îi alterează caracteristicile fizice, chimice şi
bacteriologice iniţiale;
autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei – document eliberat de
instituţia subordonată organului central al administraţiei publice în domeniul
mediului, al cărei titular are dreptul la folosinţa specială a apei în anumite condiţii,
conform dispoziţiilor prezentei legi;
bazin hidrografic – porţiune de teren de pe care toate scurgerile de suprafaţă
curg printr-o succesiune de rîuri, fluvii şi lacuri spre mare într-o singură gură de
vărsare, estuar sau deltă, delimitată prin cumpăna apelor;
bazin de apă – corp de apă artificial provizoriu, care se umple prin pompare
sau prin scurgere, destinat irigației și/sau altor scopuri, cu excepția reproducerii și
creșterii peștelui;
bilanțul apelor – set de calcule privind gestionarea resurselor de apă, realizate
la pregătirea schemelor și proiectelor, care determină raportul dintre resursele de
apă disponibile (volumul apelor de suprafață și celor subterane disponibile pentru
utilizarea multianuală garantată) și consumul de apă calculat la nivelul prognozat
de dezvoltare a economiei;
Cadastrul de stat al apelor – sistem informațional de stat în care sînt colectate,
prelucrate și păstrate datele privind resursele de apă, gestionarea resurselor de apă,
construcțiile hidrotehnice, zonele protejate, bilanțul apelor, terenul fondului apelor;
cerinţă de calitate a mediului pentru ape – concentraţie a unui poluant sau a
unui grup de poluanţi în apă, în sedimente sau în biotă care nu trebuie depăşită
pentru asigurarea protecţiei sănătăţii umane şi a mediului;
comitet al districtului bazinului hidrografic – organ coordonator şi consultativ
al districtului bazinului hidrografic;
construcții hidrotehnice – construcţii destinate utilizării resurselor de apă în
diferite scopuri, protecţiei acestora, precum și prevenirii efectelor distructive ale
apelor, inclusiv ale celor care conțin poluanți;
corp de apă artificial – corp de apă de suprafaţă creat prin activitate umană;
corp de apă de suprafaţă – parte distinctă şi semnificativă a unei ape de
suprafaţă, cum ar fi: lac, lac de acumulare, iaz, curs de apă – rîu sau canal, segment
al unui curs de apă – rîu sau canal, ape tranzitorii;
corp de apă subterană – volum distinct de apă subterană în limitele unui
acvifer sau ale mai multor acvifere;
curs de apă – masă de apă, verigă a rețelei hidrografice, care curge în mod
natural prin formele negative liniare de relief. Cursul de apă poate fi permanent,
intermitent sau efemer;
curs de apă efemer – curs de apă în care se atestă curgere de apă doar în
perioada căderii precipitațiilor atmosferice și/sau topirii zăpezilor, precum și pentru
o perioadă scurta după finalizarea fenomenului respectiv;
curs de apă intermitent – curs de apă în care nu se atestă curgere de apă peste
2 luni în decurs de un an;
curs de apă permanent – curs de apă în care se atestă curgere de apă peste 10
luni în decurs de un an;
debit salubru – debit minim într-o secţiune pe un curs de apă necesar pentru
asigurarea condiţiilor de viaţă a ecosistemelor acvatice existente;
district al bazinului hidrografic – suprafaţă de teren din Republica Moldova,
constituită din unul sau din mai multe bazine hidrografice învecinate, precum şi din
apele subterane asociate, identificat ca principală unitate de gestionare a bazinelor
hidrografice;
heleșteu – corp de apă artificial, format prin îndiguirea unei suprafețe
adiacente unui curs de apă și destinat reproducerii și creșterii peștilor;
iaz – corp de apă artificial format prin stăvilirea apei cu baraj sau prin abaterea
unui curs de apă, destinat pisciculturii, irigaţiei etc., cu volum de apă la nivelul
normal de retenţie de pînă la un milion m3;
inundaţii – acoperire temporară cu apă, provenită din revărsarea exagerată a
apelor mari de viitură sau din precipitaţii abundente, a unei porţiuni de teren care,
în mod obişnuit, nu este acoperit de apă;
lac – corp de apă stătătoare de suprafaţă care nu are legătură cu oceanul
planetar;
lac de acumulare – corp de apă artificial care constituie o rezervă de apă, cu o
posibilă utilizare în diferite scopuri, cu un volum de apă, la nivel normal de
retenţie, de peste un milion m3;
managementul la nivelul bazinului hidrografic – sistem de gestionare a
resurselor de apă din cadrul unui bazin hidrografic;
poluare a apei – introducere directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii
umane, a unor substanţe sau a căldurii în aer, în apă ori sol care poate prezenta
riscuri pentru sănătatea umană sau pentru calitatea ecosistemelor acvatice ori a
ecosistemelor terestre, ce depind în mod direct de ecosistemele acvatice, care duce
la deteriorarea bunurilor materiale sau care dăunează ori afectează negativ serviciile
şi alte folosinţe legale ale mediului;
poluant – orice substanţă care ar putea constitui un factor de poluare;
pîrîu – curs de apă permanent sau intermitent, care se alimentează din
precipitații atmosferice și ape subterane, avînd o lungime mai mică de 10 km și o
suprafață a bazinului de recepție mai mică de 50 km2;
resurse de apă – ape de suprafaţă, ape subterane şi precipitaţii atmosferice
căzute pe teritoriul Republicii Moldova;
risc de inundaţii – combinaţie între probabilitatea producerii unor inundaţii şi
efectele potenţial adverse pentru sănătatea umană, pentru mediu, pentru patrimoniul
cultural şi pentru activitatea economică, asociate inundaţiilor;
rețea hidrografică – totalitatea cursurilor de apă (permanente, intermitente și
efemere) și a lacurilor (naturale și antropice) de pe un anumit teritoriu;
rîu – curs de apă permanent sau intermitent, care se alimentează din
precipitații atmosferice și ape subterane și care curge prin albia formată de acesta,
avînd o lungime mai mare de 10 km și o suprafață a bazinului de recepție mai mare
de 50 km2;
secetă – deficienţă temporară a apelor de suprafaţă şi a celor subterane ca
urmare a modificărilor climatice;
subbazin – suprafaţă de teren în cadrul unui district hidrografic din care toate
scurgerile de apă se varsă, printr-o reţea de rîuri, fluvii şi lacuri, către un anumit
punct al unui curs de apă în cadrul acestui district hidrografic;
substanţe periculoase – substanţe sau grupuri de substanţe toxice, persistente şi
bioacumulabile, precum şi alte substanţe sau grupuri de substanţe care prezintă
pericol;
teren al fondului apelor – teren aflat sub ape, albiile cursurilor de apă, cuvetele
lacurilor, iazurilor, rezervoarelor de apă, mlaştini, terenuri pe care sînt amplasate
construcţii hidrotehnice şi alte structuri ale serviciului apelor, terenuri repartizate
pentru fîşiile de deviere (de pe maluri) a rîurilor, a bazinelor de apă, a canalelor
magistrale şi a colectoarelor, precum şi terenuri folosite pentru construcţia şi
exploatarea instalaţiilor ce asigură satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, de apă
tehnică, de apă curativă, altor necesităţi de interes public;
valori-limită de emisie – masă exprimată în funcţie de anumiţi parametri
specifici, concentraţie şi/sau nivel al unei emisii care nu pot fi depăşite pe durata
unei anumite perioade sau a mai multor perioade anumite;
zonă de protecție – zonă de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă,
astfel cum este definită în Legea nr. 440/1995 cu privire la zonele şi fîşiile de
protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă;
zonă protejată – zonă destinată protecției apelor de suprafață și celor subterane
sau conservării habitatelor și a speciilor care depind în mod direct de apă;
zonă sensibilă – corp de apă, identificat drept zonă sensibilă, care include:
a) lacurile naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce și estuare, care au fost
identificate drept eutrofe sau care ar putea deveni în curînd eutrofe dacă nu sînt
întreprinse măsuri de protecție;
b) apele dulci de suprafață destinate captării apei potabile și care ar putea
conține o concentrație de nitrați mai mare decît cea prevăzută de cerințele de
calitate a mediului pentru apele de suprafață, stabilite de către Guvern;
zone umede – întinderi de bălţi, de mlaştini, de turbării, de ape naturale sau de
ape artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare,
dulce, salmastră ori sărată, a căror adîncime nu depăşeşte 6 m;
zone vulnerabile – suprafeţe de teren din care se alimentează apele de
suprafaţă şi/sau apele subterane și care provoacă poluarea lor cu nitraţi proveniţi
din surse agricole.
Articolul 3. Obiectul de reglementare a legii
(1) Prezenta lege reglementează:
a) gestionarea şi protecţia apelor de suprafaţă şi a celor subterane, inclusiv
măsurile de prevenire şi de combatere a inundaţiilor, a eroziunii şi măsurile de
contracarare a secetei şi a deşertificării;
b) activităţile care au impact asupra apelor de suprafaţă şi a celor subterane,
inclusiv captarea şi folosinţa apei, deversarea apelor uzate şi a poluanţilor, alte
activităţi care ar putea dăuna calităţii apelor.
(2) Următoarele activităţi sînt reglementate şi prin legi speciale:
a) folosinţa apelor minerale naturale şi minerale medicinale, inclusiv termale;
b) siguranţa digurilor şi altor structuri hidrotehnice;
c) constituirea asociaţiilor de utilizatori de apă pentru irigare, precum şi
transferul şi utilizarea infrastructurii pentru irigare de către asemenea asociaţii;
d) pescuitul şi acvacultura, cu excepţia deversărilor de poluanţi provenite de la
instalaţiile de acvacultură şi introducerii substanţelor periculoase în apă
reglementate de prezenta lege;
e) asigurarea alimentării cu apă, a deversării apelor uzate şi a serviciilor de
tratare a apei pentru populație, comerţ şi industrie.
Articolul 4. Regimul proprietăţii în domeniul apei
(1) Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un
element indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea
echilibrului ecologic, o materie primă pentru activităţi productive, o sursă de
energie şi o cale de transport.
(2) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural, care
trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare.
(3) Apa face parte din domeniul public al statului.
(4) Orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la folosinţa apei în
condiţiile prezentei legi.
(5) Terenul de sub apa iazului poate face parte atît din domeniul public, cît şi
din domeniul privat. Orice persoană fizică sau persoană juridică poate să
construiască un iaz pe terenul care îi aparţine cu drept de proprietate, fără bararea
cursurilor de apă și doar în condițiile legislației în vigoare.
(6) Terenul fondului de apă este un bun indivizibil.
(7) Lacul de acumulare, iazul și heleșteul se consideră corpuri de apă
indivizibile constituite din următoarele bunuri: terenul pe care este situat corpul de
apă, fîșia riverană de protecție a apelor și construcțiile hidrotehnice.
Articolul 5. Gestionarea resurselor de apă
(1) Gestionarea eficientă a resurselor de apă ale Republicii Moldova se
efectuează în baza bazinului hidrografic Nistru situat pe teritoriul Republicii
Moldova şi a bazinului hidrografic Dunărea–Prut şi Marea Neagră situat pe
teritoriul Republicii Moldova, numite districte ale bazinelor hidrografice.
(2) Districtul bazinului hidrografic este principala unitate de gestionare a
bazinelor hidrografice şi a apelor subterane asociate lor.
(3) Districte ale bazinelor hidrografice în Republica Moldova sînt:
a) districtul bazinului hidrografic Nistru;
b) districtul bazinului hidrografic Dunărea–Prut şi Marea Neagră.
(4) În cadrul districtelor bazinelor hidrografice pot fi formate subbazine.
(5) Hotarele districtelor bazinelor hidrografice, hotarele subbazinelor şi hărţile
speciale în care sînt determinate se aprobă de Guvern.


Tema 13: Convenția Ramsar. Regulamentului cadru
al zonelor umede de importanță internațională
Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 13: Convenția Ramsar. Regulamentului cadru al zonelor

umede de importanță internațională
REGULAMENTUL-CADRU
AL ZONELOR UMEDE DE IMPORTANŢĂ INTERNAŢIONALĂ
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul-cadru al zonelor umede de importanţă internaţională (în continuare –
Regulament) stabileşte modul de organizare şi funcţionare a zonelor umede de importanţă
internaţională.
2. Zonele umede de importanţă internaţională (în continuare – zonele Ramsar)
reprezintă teritorii şi (sau) întinderi de apă care includ diferite tipuri de ecosisteme umede şi
corespund Criteriilor de evidenţiere a zonelor umede de importanţă internaţională ale
Convenţiei Ramsar, deţinînd o bogată diversitate biologică şi avînd un rol important pentru
păsările acvatice.
3. Terenurile zonelor Ramsar rămîn la dispoziţia deţinătorilor, managementul lor
realizîndu-se conform planurilor de management şi prezentului Regulament.
4. Proiectele şi programele de reconstrucţie ecologică şi de amenajare, de edificare
administrativă şi socială, de construcţie a reţelelor de comunicaţii şi a altor obiecte economice
în zonele Ramsar sînt supuse expertizei ecologice de stat de către autoritatea centrală pentru
mediu.
5. Identificarea zonelor Ramsar se efectuează de către un grup de experţi sau de o
instituţie aprobată de autoritatea centrală pentru mediu, în conformitate cu criteriile stabilite
pentru acestea de Convenţia Ramsar.
6. Retragerea terenurilor din zonele Ramsar se face de către Parlament, la propunerea
autorităţii centrale pentru mediu şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
7. Deţinătorii de terenuri, în a căror administrare se află zonele Ramsar furnizează
gratuit, în mod obligatoriu, autorităţii centrale pentru mediu datele necesare monitoringului
ecologic.
II. GESTIONAREA ZONELOR RAMSAR
8. Deţinătorii terenurilor zonelor Ramsar sînt obligaţi să asigure regimul stabilit de
administrare a suprafeţelor respective şi să le ia în considerare în programele de dezvoltare
regională şi locală.
9. Zonele Ramsar se administrează în scopul reglementării relaţiilor în domeniul
protecţiei, conservării şi utilizării lor durabile, indiferent de forma de proprietate.
10. Gestionarea zonelor Ramsar se efectuează în baza zonării introduse prin planul de
management, aprobat de către autoritatea centrală de mediu, cu avizul Academiei de Ştiinţe a
Moldovei.
11. Principiile de bază ale gestiunii zonelor Ramsar sînt:
1) prevenirea efectelor negative ale activităţii economice asupra zonelor Ramsar;
2) susţinerea şi încurajarea activităţilor de utilizare raţională a zonelor Ramsar, de
conservare şi dezvoltare durabilă a acestora;
3) întreprinderea acţiunilor necesare pentru conservarea şi ameliorarea diversităţii
biologice a zonelor Ramsar.
12. Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:
1) să asigure respectarea regimului de protecţie a zonei Ramsar;
2) să instaleze la hotarele zonei Ramsar borne, panouri de avertisment, indicatoare;
3) să aplice măsuri de lichidare a surselor de poluare;
4) să creeze şi să asigure funcţionarea eficientă a staţiilor de epurare;
5) sa informeze operativ organele teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu şi
organul central de specialitate al administraţiei publice pentru gestionarea fondului apelor
despre accidentele care pot avea impact negativ asupra regimului hidrologic sau cauza
prejudiciu plantelor şi animalelor.
6) să aplice măsuri de reglementare a efectivului de animale (mistreți,
vulpi și șacali) în cazul izbucnirii epizootiilor, conform normelor stabilite în art.29
alin. (2) și (4) din Legea regnului animal nr. 439/1995.
Introdus prin HG936 din 24.09.18, MO365/26.09.18 art.958
III. SARCINILE ADMINISTRĂRII ZONELOR
RAMSAR
13. Sarcinile administrării zonelor Ramsar sînt:
1) organizarea şi desfăşurarea oricăror forme de activitate, asigurînd protecţia,
păstrarea şi restabilirea sectoarelor valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii;
2) conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru păsările acvatice şi de baltă, în
special în perioadele de migrare, precum şi a ecosistemelor constituite din arborete naturale de
vîrstă înaintată, biotopuri acvatice de origine naturală şi sectoare cu vegetaţie acvatică şi
palustră;
3) conservarea speciilor de plante şi animale rare, periclitate şi vulnerabile, a
coloniilor de păsări şi a concentraţiilor de animale vulnerabile, cum ar fi liliecii, libelulele,
insectele antofile şi altele, prin crearea de condiţii optime de existenţă şi reproducere;
4) crearea de condiţii pentru turism şi agrement reglementat;
5) gospodărirea reglementată a resurselor naturale;
6) promovarea educaţiei ecologice a populaţiei.
IV. ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ
14. Activitatea ştiinţifică în zonele Ramsar este coordonată de către Consiliul ştiinţific
general al ariilor naturale protejate de stat şi Comitetul Naţional Ramsar.
15. În zonele Ramsar cercetările ştiinţifice se efectuează de către instituţiile ştiinţifice
de profil şi de organizaţiile neguvernamentale.
16. Direcţiile de bază ale cercetărilor ştiinţifice în zonele Ramsar sînt:
1) studierea evoluţiei proceselor naturale în ecosisteme acvatice şi palustre în
condiţiile unui presing antropic ridicat;
2) estimarea şi prognozarea situaţiei ecologice pentru elaborarea bazelor ştiinţifice de
protecţie şi utilizare durabilă a resurselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi
conservarea biodiversităţii;
3) estimarea capacităţilor zonelor Ramsar de reducere a nutrienţilor, rolului lor în
transportul sedimentelor şi de diminuare a consecinţelor inundaţiilor.

Tema 14: Convenția 1979 privind conservarea vieții
să lbatice și habitatelor naturale de la Berna

Grupa:P-041
Chișină u 2023
Tema 14 :Convenția 1979 privind conservarea vieții sălbatice și

habitatelor naturale de la Berna
SINTEZĂ PRIVIND:
Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa
Decizia 82/72/CEE – încheierea Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a

habitatelor naturale din Europa
CARE ESTE ROLUL ACESTEI CONVENȚII ȘI AL

ACESTEI DECIZII?
 Convenția, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, își propune să promoveze
cooperarea dintre țările semnatare pentru a conserva flora și fauna
sălbatică și habitatele lor naturale și pentru a proteja speciile migratoare pe cale
de dispariție.
 Decizia încheie acordul în numele Comunității Economice Europene (în

prezent UE).
ASPECTE-CHEIE
 UE este parte contractantă la convenția privind conservarea vieții sălbatice și a
habitatelor naturale din Europa.
 Flora și fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de mare valoare, care

trebuie păstrat și predat generațiilor viitoare. Pe lângă programele naționale de
protecție, părțile la Convenție consideră că această cooperare ar trebui să fie
stabilită la nivel european.
 Părțile se angajează:
o să promoveze politicile naționale de conservare a florei sălbatice, a

faunei sălbatice și a habitatelor naturale;
o să integreze conservarea florei și faunei sălbatice în planificarea

națională, dezvoltarea și politicile de mediu;
o să promoveze educația și să disemineze informațiile despre

necesitatea conservării speciilor de floră și faună sălbatice și a
habitatelor acestora.
 Părțile sunt de acord să ia măsuri legislative și administrative adecvate pentru

protejarea speciilor de floră sălbatică specificate în apendicele I (Specii de floră
strict protejate). Convenția interzice culesul, strângerea, tăierea sau
dezrădăcinarea intenționată a acestor plante.
 De asemenea, trebuie adoptate măsuri legislative și administrative

adecvate pentru conservarea speciilor de faună sălbatică enumerate în apendicele
II (Specii de faună strict protejate). Sunt interzise următoarele:
o toate formele de captură, deținere și ucidere intenționată;
o deteriorarea sau distrugerea intenționată a siturilor de reproducere

sau a ariilor de odihnă;
o perturbarea intenționată a faunei sălbatice, în special în timpul

perioadei de reproducere, de dependență și de hibernare;
o distrugerea sau strângerea intenționată de ouă din natură sau

deținerea acestor ouă;
o deținerea și comerțul intern cu aceste animale, vii sau moarte,

inclusiv animale împăiate și cu toate părțile sau produsele obținute
din aceste animale.
 Orice exploatare a faunei sălbatice specificată în apendicele III (Specii de faună

protejată) trebuie reglementată pentru a feri populațiile de pericol (interzicerea
temporară sau locală a exploatării, reglementarea transportului sau a vânzării
etc.). Părților li se interzice utilizarea mijloacelor neselective de capturare și de
ucidere care pot antrena dispariția sau tulburarea gravă a speciilor.
 Convenția enumeră câteva derogări de la cele de mai sus:
o pentru protecția florei și faunei;
o pentru prevenirea pagubelor importante aduse culturilor, animalelor,

pădurilor, fermelor piscicole, apelor și altor forme de proprietate;
o în interesul sănătății și siguranței publice, al siguranței aeriene sau al

altor interese publice prioritare;
o în scopuri de cercetare și educație, de repopulare, de reintroducere și
pentru reproducerea necesară;
o pentru a se permite, în condiții strict controlate, prinderea, deținerea

sau alte exploatări judicioase ale anumitor animale și plante sălbatice
în număr mic.
 Părțile contractante se angajează să își coordoneze eforturile pentru protecția

speciilor migratoare menționate în apendicele II și III și ale căror arii de
răspândire se întind pe teritoriile lor.
 Se instituie un comitet permanent responsabil pentru urmărirea aplicării

convenției.
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

Convenția de la Berna a intrat în vigoare la 6 iunie 1982.
CONTEXT
Pentru informații suplimentare, consultați:
 Convenția de la Berna (Consiliul Europei).
DOCUMENTELE PRINCIPALE
Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (JO L 38,
10.2.1982, pp. 3-32)
Decizia 82/72/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1981 privind încheierea Convenției privind
conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (JO L 38, 10.2.1982, pp. 1-2)
DOCUMENTE CONEXE
Decizia 98/746/CE a Consiliului din 21 decembrie 1998 de aprobare în numele Comunității a
amendamentelor la apendicele II și III la Convenția de la Berna privind conservarea vieții
sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptate la a 17-a reuniune a Comitetului
permanent al convenției (JO L 358, 31.12.1998, p. 114)
Data ultimei actualizări: 15.05.2020

Tudiul Individual Ghidat Disciplina: Bazele Legisla Ției Tema 1: Statul de Drept

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudiul Individual Ghidat Disciplina: Bazele Legisla Ției Tema 1: Statul de Drept

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAțIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL DE ECOLOGIE DIN CHIŞINĂU

Studiul individual ghidat

Realizat: Igor Cebanu

Noţiunea de stat de drept

Instituţionalizarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţeanului constituie

MINISTERUL EDUCAțIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Realizat: Igor Cebanu

Tema 2: Conștinta și cultura juridică

1. Noţiunea şi conţinutul conştiinţei juridice

Structura conştiinţei juridice implică:

1. ideologia juridică este componenta conştiinţei juridice ce întruneşte ideile,

Distingem elementele intrinseci ale conştiinţei juridice (ideologia juridică şi psihologia

2. Funcţiile conştiinţei juridice

Funcţiile conştiinţei juridice sânt direcţiile şi modalităţile de

1. funcţia de cunoaştere— cunoaştere (cognitivă) este procesul raţional de

4. Conceptul de cultură juridică

1. profesionale — consecinţa unor factori nocivi profesionali;

Defectele conştiinţei juridice sânt:

1. Nihilismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în

Cultura juridică este o varietate a culturii generale, care constă în posedarea

Cultura juridică poate fi examinată ca un sistem constituit din subsisteme:

-cultura conştiinţei juridice implică intuiţia juridică, ce permite de a distinge admisibilul de

— cultura legiuitorului implică cultura legiferării;

— cultura justiţiabilului implică cultura actului de justiţie;

— cultura agenţilor de aplicare a dreptuluiimplică cultura activităţii de aplicare a dreptului

1. cultură juridică comună, denotă lipsa cunoştinţelor şi deprinderilor juridice,

Cultura juridică, îndeplineşte mai multe funcţii:

1. Funcţia de cunoaştere (cognitivă) implică asimilarea patrimoniului cultural-

MINISTERUL EDUCAțIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Realizat: Igor Cebanu

Tema 3 : Conținutul Constituției

MINISTERUL EDUCAțIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Studiul individual ghidat

Realizat: Igor Cebanu

Tema 4 :Infracțiunii ecologice și contravenție în domeniul

Importanţa răspunderii juridice în dreptul mediului

În domeniul protecţiei mediului, pentru atingerile aduse acestuia prin săvârşirea de

Dreptul stabileşte regulile de conduită în domeniul mediului, dar şi sancţiunile care

Alături de calea cointeresării bazată pe conştiinţa de mediu, pe conştiinţa de

Comportamentul oamenilor poate fi dirijat în direcţia respectării regulilor de conduită

În literatura de specialitate străină[2] se apreciază că pentru starea actuală a mediului

2.1. Răspunderea juridică pentru faptele poluante3

2.2. Răspunderea juridică pentru faptele nepoluante

Reglementarea – cadru în materie, dar şi alte reglementări speciale prevăd astfel de

4. Formele răspunderii juridice în dreptul mediului.

Răspunderea juridică ca formă a răspunderii sociale, este o categorie juridică

specifică tuturor ramurilor de drept, ce sugerează ideea de sancţiune juridică

aplicarea de sancţiuni legale. În funcţie de specificul normei juridice încălcate,

răspunderea juridică îmbracă o serie de forme concrete, cum ar fi: răspunderea

civilă, răspunderea represivă (contravenţională şi penală), răspunderea

RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

1.1. Situaţiile în care intervine răspunderea civilă

De regulă, răspunderea civilă are un caracter subiectiv (este dependentă de culpa

În literatura de specialitate 4 există o preocupare continuă pentru stabilirea şi

– săvârşirea unei fapte ilicite (acţiune-inacţiune);

– cauzarea unui prejudiciu (daună) ecologic;

– existenţa unui raport de cauzalitate;

1.2. Noţiunea de “daună ecologică” depoluator şi de „victimă a prejudiciului”5

Cu privire la victima daunei ecologice în literatura juridică de specialitate 6 au existat

Victima prejudiciului ecologic, se apreciază că este mediul 7, deoarece specificul

1.3. Evaluarea şi repararea daunelor ecologice

– evaluarea pagubelor ecologice cauzate integrităţii persoanelor şi bunurilor lor