Sunteți pe pagina 1din 2

Clasificarea resurselor naturale

         Preocupări de clasificare a resurselor naturale au existat de mai multă vreme dar ele s-
au intensificat în perioada contemporană, pe măsura creşterii interesului general faţă de
problemele privind cunoaşterea, valorificarea şi utilizarea judicioasă şi echitabilă a
acestora. Literatura de specialitate oferă numeroase clasificări a resurselor naturale bazate
pe diferite criterii care pun în evidenţă o anumită caracteristică a
acestora.                                                                                    A. După criteriul repartiţiei
spaţiale (care are cel mai pronunţat caracter geografic), resursele naturale pot fi grupate
în:                                                                                                     a. resurse extraterestre şi
atmosferice, care cuprind energia solară, energia eoliană şi diferite elemente componente
ale atmosferei folosite ca materii prime;                                     b. resurse ale hidrosferei,
localizate în cele două unitaţi majore; Oceanul Planetar (cu resurse energetice şi substanţe
minerale utile) şi Apele continentale (care cuprind apele subterane, hidroenergie şi apele de
uz industrial, agricol sau menajer);                                                c. resurse ale litosferei, în
cadrul cărora se evidenţiază combustibilii fosili, substanţe minerale utile, roci de construcţii
şi solul;                                                                                                    d. resurse ale biosferei, de
natură vegetală si animală.                                                                    B. După criteriul modului
de folosinţă, se pot deosebi:                                                      a. resurse energetice, care
cuprind acele substanţe ce pot produce energie (combustibili fosili, forţa apei, lemnul, forţa
vântului şi energia solară). În acest domeniu, gama de resurse se lărgeşte continuu,
cercetările efectuate încercând să facă faţă ceriţelor impuse de consumul imens de energie
al societăţii contemporane;                                                                                         b. resurse de
materii prime industriale, în categoria cărora sunt incluse minereurile feroase şi neferoase,
lemnul, unele gaze din componenta atmosferei etc.;                                           c. resurse
alimentare, ce includ produse de natură animală sau vegetală.                                       Tot
după acest criteriu, dar privite dintr-un alt punct de vedere, se poate vorbi de resurse folosite
în domeniul producţiei materiale (industrie, agricultură) şi de resurse utilizate în domeniul
neproductiv (destinate consumului populaţiei), precum şi de resurse cu întrebuintare mai
restrânsă.                                                                                                                                       C.
După criteriul locului de folosinţă,  există două categorii:                                             a. resurse
transportabile, care pot fi introduse în producţie acolo unde este nevoie (substanţe minerale
utile, apa, lemnul etc.);                                                                                             b. resurse
netransportabile, care nu pot fi utilizate decât în locul în care se gasesc (energia mareelor, a
valurilor, solul etc.).                                                                                                  D. Dupa criteriul
gradului de cunoaştere, în literatura de specialitate, inclusiv în documentele ONU, se
vorbeşte despre următoarele categorii de resurse naturale:                     a. resurse cunoscute,
exploatabile. Sunt delimitate, se cunoaşte importanţa lor şi sunt exploatabile economic în
condiţiile actuale;                                                                             b. resurse cunoscute
paramarginale si submarginale. Includ zăcăminte delimitate a căror importanţă este
cunoscută, dar exploatarea lor este nerentabilă. Ele pot deveni rentabile în alte condiţii
tehnice;                                                                                                                   c. resurse
nedescoperite (presupuse), exploatabile. Nu sunt delimitate, dar prezenţa lor în natură este
indicată de studiile geologice;                                                                              d. resurse
nedescoperite (presupuse) paramarginale şi submarginale. Includ zacaminte nedelimitate
dar a caror prezenţa este indicată de prospecţiunile geologice.                                         După
acelaşi criteriu, dar folosind termeni de comparaţie mai mari, se vorbeşte de resurse
naturale bine cunoscute (energie solară, energie eoliană etc.), resurse relativ bine
cunoscute (resurse ale biosferei, ale solului etc.) şi resurse slab cunoscute (resurse ale
litosferei, cele de apă subterană etc.).                                                                                                                 
E. După criteriul durabilităţii exploatării şi al particularităţilor de refacere a unei cantitaţi
exploatabile de resurse naturale, s-a alcătuit o clasificare care răspunde cerinţelor practice
ale situaţiei actuale şi de perspectivă a economiei mondiale. Această clasificare grupează
resursele naturale în două categorii:                                                                                             
a. resurse inepuizabile, ce cuprind aerul, apa, diferite radiaţii, resurse denumite astfel pentru
ca la nivel global nu se poate prevedea epuizarea lor. Exploatarea abuzivă, cel puţin a unora
dintre ele, poate produce însa fenomene de criză în anumite locuri, fie din cauza
insuficienţei volumului lor în raport cu cerinţele consumului, fie datorită degradării
calităţii care nu mai permite reintroducerea lor în circuitul productiv sau de consum. Cazul
cel mai elocvent în acest sens este acela al apei care, la scara planetară, îşi menţine acelasi
volum dar, în unele locuri intens urbanizate şi industrializate, posibilitatea aprovizionării cu
apa s-a redus considerabil;   b. resurse epuizabile care pot fi neregenerabile si regenerabile.
Cele nerege-nerabile sunt acelea care, prin consum, se distrug iar pentru refacerea lor este
necesară o perioadă de timp măsurată la scara geologică (milioane sau miliarde de ani).
Din această categorie fac parte rezervele de cărbune, petrol, minereu de fier etc. Resursele
epuizabile regenerabile sunt acelea care fac parte din biosferă, respectiv plante sau
animale, care se pot reface în perioade de timp mult mai
scurte.                                                                                                                                       În
condiţiile actuale, care impun tot mai mult necesitatea cunoaşterii resurselor naturale, a
volumului si a posibilităţilor de regenerare – pentru ca în raport cu acestea să se realizeze
exploatarea lor -, această clasificare are o deosebită însemnatate practică. De asemenea,
această clasificare încearcă să atragă atenţia asupra modului de valorificare a tezaurului
universal de resurse, constituind un semnal de alarmă în vederea protejării resurselor
epuizabile, fie că este vorba de substanţele utile care nu se mai reînnoiesc, fie că este
vorba  de cele regenerabile, dar care pot fi distruse printr-o exploatare
nejudicioasă.                                                                                   Această conceptie de a
conserva resursele naturale nu este recentă. Ea a aparut înca din secolele XVII si XVIII, când
pericolul distrugerii fondului forestier mondial a impus recomandarea exploatarii pădurilor
în raport cu ritmul de regenerare. Această idee a fost însă abandonată treptat, astfel ca în
multe regiuni ale Terrei s-a redus considerabil suprafaţa forestieră. În ultimele decenii ale
secolului al XIX-lea a aparut mai alarmantă problema epuizării resurselor de substanţe
minerale utile, datorită creşterii cerinţelor de materii prime minerale în industria care se
dezvoltă rapid. si în această direcţie, ca si în domeniul forestier, măsurile au fost ineficace
deoarece, numeroase zăcăminte s-au epuizat rapid. În prezent, este dezbătută tot mai mult
problema pericolului epuizării unor resurse clasice. De aceea, se impun eforturi atât în
direcţia utilizării unor resurse de energii noi (atomoelectrică, solară, eoliană, a mareelor,
etc.), cât şi pentru valorificarea superioara a combustibililor clasici.

S-ar putea să vă placă și