Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Coordonator:
Anul I, Administrație publică
2018
CUPRINS
2
NOȚIUNI INTRODUCTIVE – FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC
Aceste idei se poate spune că reprezintă o constantă a doctrinei de drept public sau de
știința administrației, motiv pentru care funcția publică apare ca fiind unul din elementele
predilecte ale comparatiștilor i un criteriu de ”comensurare” a legislaiilor țărilor integrate într-o
formulă politică, cum ar fi Uniunea Europeană1.
Dacă trecem peste meandrele istoriei și ne oprim numai la expresiile actuale, vom reține
că legislația și doctrina sunt dominate de expresia fraceză ”fonction publique, precum și de cea
britanică ”civil service”, fără a se înțelege că cele două noțiuni se suprapun, ele mai degrabă apar
ca noțiuni opuse, cea franceză evocând filozofia ”etatică”, cea britanică evocând filozofia
”liberală”.
Dincolo de expresiile specifice altor limbi (de exemplu ”offentlichen Diens” în germană;
”functionario” în spaniolă și portugheză; ”impiegr to civile ” în italiană etc.), doctrina și
legislație, inclusiv de lima engleză sau franceză, au folosit și folosesc și alte expresii, care în
limba română ar fi: agent public, funcționar de stat, servitorul coroanei, manager puublic (al
cetății) etc.
Astfel, decurgând din funcția publică, funcționarul public este persoana numită, de
asemenea, în condițiile legii, într-o funcție publică.
1
Avem în vedere, în special, lucrarea Prof. J. Ziller, Egalite et merite. L acces r la fonction publique dans les Etats de
la Communaute europeenne, elaborată sub egida Institutului European de Administrație Pubică ( cu sediul la
Maastricht), publicată la Ed. Bruylant, Bruxelles, 1988. De același autor a cita și Administrations comparees,
indicată deja, care cuprinde un capitol intitulat ”Personalul administrației” (p. 349-433). Facem precizarea că multe
din informațiile ce urmează, cu privire la unele țări ale Uniunii Europene au fost preluate din aeastă lucrare.
3
Funcționarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numită
de către autoritatea competentă sau aleasă potrivit legii și învestită în mod legal cu atribuțiile
unei funcții publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea
continuă a unui serviciu public.
De asemenea, funcția publică este exercitată de către persoane fizice care își fac din
aceasta o carieră.
Prin numirea în funcția publică, funcționarul este învestit cu un statut legal în care sunt
prevăzute drepturile și obligațiile acestuia. Situația juridică a funcționarului public este statutară,
el aflându-se într-un raport juridic de serviciu și nu de muncă.
Puterea publică atribuită fiecărei funcții publice este exercitată de către titularii acestora,
persoane fizice, care exercită atribuțiile determinate de lege din competența organului în care
ființează funcția publică. Persoanele fizice- funcționarii publici – sunt mijloace prin care
acționează funcțiile publice.
4
respective. Manifestarea de voință a organului respectiv se face în numele acestuia de către
persoana saua persoanele fizice – funcționari publici – care alcătuiesc mijlocul de a voi și acționa
al acestuia.
De asemenea, este important sa precizez și principiile care stau la baza exercitării funcției
publice. Aceste principii sunt:
- ”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări
- Nimeni nu este mai presus de lege.
- Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în conidțiile legii, de
persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează
egalitataea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
- În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc
cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației
publice locale”.
5
De aici, rezultă că în baza acestor principii constituționale, se poate spune că pentru
cetățenii români nu există alte baraje pentru a ocupa funcțiile publice, în general, decît cele
prevăzute de Constituție sau de lege.
Condițiile de acces la funcția publică, de regulă sunt înțelese ca fiind acele elemente
specifice funcției publice, prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională
a viitorilor funcționari și să limiteze arbitrariul în selecție.
Dacă prin noțiunea de funcție publică înțelegem o profesie, în virtutea căreia persoana
care o ocupă are un drept la carieră, atunci va trebui să vorbim despre condiții generale, necesare
pentru ocuparea oricărei funcții publice, și condiții specifice, neceare pentru ocuparea anumitor
categorii de funcții publice din administrație, din sfera justiției, a legislativului etc. Funcțiile din
adminsitrație sunt clasificate pe domenii, secoare, ori pe categorii de organe, ceea ce nu
presupune cu necesitate și condiții speciale. Se face o distincție foarte clară între condiția, în sine,
de a ocupa o funcție publică, dintr-o anunmită categorie, care are o formulare generică ( de
exemplu studii superioare) și forma concretă pe care o îmbracă această condiție pentru o funcție
sau alta. Împrejurarea că pentru anumite funcții se cere, de exemplu, condiția studiilor juridice
superioare, iar pentru altele condiția studiilor economice superioare, nu înseamnă că este vorba
de condiții în plus sau în minus, dacă restul elementelor fără de care nu poate fi ocupată funcția
sunt identice.
De asemenea, mai este important să se facă distincție între condiție, ca realitate juridică
absolută, și condiție, ca realitate juridică subiectivă. De pildă, legea cere ”calități deosebite” 2 sau
”înaltă competență profesională”, aprecierea, în concret, la fiecare candidat a calităților
profesionale deosebite sau, după cz, a competenței profesionale rămâne excusiv la latitudinea
autorității instituite pentru selecție. Aici este o chestiune de gradare, de apreciere subiectivă, dacă
există un singur post și sunt trei sau patru candidați, toți doctori în drept, de exemplu, și autori de
lucrări, pentru a vedea cine are cea mai ”înaltă competență profesională”, în ipoteza unor funcții
pentru care se cere condiția studiilor juridice superioare,3 autoritatea care face selecția va trebui
să facă o analiză, pe fond, a contribuției științifice a fiecărui candidat, a importanței pentru
societate a ideilor fiecăruia, a gradului de audiență a acestora în lumea științifică internațională, a
gradului lor de perisabilitate sau continuitate4 etc.
2
”Pentru a fi numiți în parchetul Național Anticorupție procurorii trebuie să aibă calități și rezultate profesionale
deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție” – art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind parchetul
național Anticorupție, publicată în M. Of. Nr. 244/2002, cu modificările și completprile ulterioare.
3
Este cazul funcției de judecător la Curtea Constituțională, așa cum se prevede în art. 143 din Constituția României
republicată.
4
La noi s-a încetățenit o practică cantitativistă, de înregistrare a existenței unui număr de zeci și zeci de publicații
ale unui autor, inclusiv pentru în societatea academică, fără să se discute serios însăși caracterul de lucrări
științifice ale acestora. Cercetarea științifică veritabilă presupune creativitate, imaginație științifică, originalitate și
nu compilații indigeste, reușite conspecte sau strălucite plagiaturi. Așa se ajunge ca mediocritățile perseverente să
dobândească funcții, să cucerească onoruri, incusiv academice, dând la o parte veritabile valori, care au simțul
responsabilității cuvântului scris. Este adevărat că, în timp, se va face dreptate, dar, pe moement și uneori ani și
6
Pentru ocuparea funcției publice este necesară îndeplinirea de către candidat a
următoarelor condiții:
ani, mediocrii ajung academicieni, c mașina la scară, iar veritabilul savant ășă cară gogoșarii pentru murăturile de
iarnă cu sacoșa.
7
Ocuparea funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante se poate face
numai în condițiile legii. Astfel, ocuparea funcțiilor publice se face prin:
promovare;
transfer;
redistribuire;
recrutare;
sau alte modalită prevăzute expres de lege.
8
- 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcției publice de conducere de: șef birou, șef serviciu și secretar al comunei.
- 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere, altele
decât cele menționate mai sus.
PERIOADA DE STAGIU
Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa
I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a.
9
În cazul în care funcționarul public este eliberat din funcția publică ca urmare a obținerii
la evaluarea activității calificativul ”necorespunzător”, perioada de stagiu nu constituie vechime
necesară pentru ocuparea unei funcții publice.
Raportul trebuie să cuprindă descrierea activității desfășurate, modul în care s-a adaptat
cerințelor locului, încadrarea sa în spiritul de echipă, modalitatea de a se purta cu solicitanții etc.
Cei care revin în corpul funcționarilor publici, după părăsirea acestuia, pentru motive care
nu le sunt imputabile, vor fi încadrați în funcția deținută în moementul plecării, la care se pot
adăuga, prin examen, clasele corespunzătoare timpului cât au lucrat în alte sectoare.
10
Numirea în funcțiile publice de conducere pentru acre se organizează concurs, se afce
prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților și instituțiilor publice din Administrația
Publică centrală și locală care au organizat concursul.
Actul administrativ de numire este emis în termen de 15 zile lucrătoare de la data când
candidatul a fost declarat admis.
Însă, funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot
fi ocupate pe o perioadă nedeterminată, aceasta fiind o exxepție de la faptul ca raporturile de
serviciu se realizează pe o perioadă nedeterminată. Aceste posturi temporar vacante pot fi
ocupate fie prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc
condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective, fie prin numire pe perioadă
determinată, prin concurs în condițiile legii, însă numai în situația în care în corpul de rezervă nu
există funcționari publici care să îndeaplinească cerințele specifice pentru a fi redistribuiți.
11
Astfel, în aceste condiții, persoana numită dobândește calitatea de funcționar public numai pe
această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a ibntra in
corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Una din caracteristicile ocupări unei funcții publice, spre deosebire de alte posturi, este
tocmai posibilitatea care i se oferă celui care ocupă acest post de a se dezvolta profesonal în
viitor, de a avea reprezentare încă de la angajare asupra modului în crae poate evolua activitatea
sa, șsansele de promovare, de urcare pe scara profesională. Cum ocuparea funcțiilor publice este
o operațiune pretențioasă, sigur că cei care pornesc pe acest drum sunt animați de dorința de
stabilitate, de siguranță în funcția pe care o ocupă în cadrul autorității sau instituției unde au fost
numiți.
12
La fiecare început de an, conducătorii de compartimente comunică în scris fiecărui
funcționar public criteriile de performanță corespunzătoare categoriei, gradului și clasei funcției
publice ocupate de acesta.
Fiecare funcționar public are un sistem de evidență în cadrul autorității sau instituției în
care lucrează, o fișă de evaluare. Conducătorii compartimentelor completează și notează în fișa
de evaluare a performanțelor profesionale individuale rezultatele obținute, acordând calificative.
Mai mult, în situația în care în ultimii doi ani un funcționar public a aprimit calificativul
”nesatisfăcător”, conducătorul autorității sau instituției publice urmează să propună trecerea
acestuia într-o funcțiee inferioară. Refuzul acceptării acestei schimbări duce la eliberarea din
funcție a celui în cauză.
Un aspect demn de subliniat este și acela că în cazurile în care are loc o restrângere a
numărului de posturi la o autoritate sau instituție publică, conducătorul acesteia va avea în vedere
rezultatele, performanțele obținute de funcționarii publici la evaluarea anuală a activității lor.
Înn altă ordine de idei, aceeași evaluare demonstrează că stabilitatea este relativă, atât în
sensul pozitiv al promovării funcționarului public care a demonstrat prin rezultatele activității
sale că a meritat aceasta, cât și în sens negativ, al degradării sale, până a se ajunge la eliberarea
sa din funcție, în situația în care a demonstrat contrariul, că nu mai corespunde postului pe care îl
ocupă.
13
PROMOVAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
În cariera profesională a oricărui salariat, avansarea este o problemă vitală. Acest lucru
este cu atât mai important în cariera funcționarilor publici, a căror stabilitate în profesie este
asigurată de lege și al căror prestigiu social este ușor de înțeles.
În art. 63 din Legea Nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se preizează ca:
”în carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de
salarizare, în condițiile legii. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea
în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant”.
Astfel, funcționarul ublic are dreptul la avansare. Fiecărei avansări, respectiv fiecărei
trepte îi corespunde un nivel al salariului de bază, care se acordă începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor perioadei pentru care s-a făcut evaluarea.
În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele
de salarizare.
Prin promovare, funcționarul public poate ocupa o funcție publică superioară. Există o
promovare în clasă, o promovare în grade profesionale și o avansare în trepte de salarizare.
14
- să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care
promovează;
- să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
- să fi obținut cel puțin calificativul ”bine” la evaluarea anuală a performanțelor
individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată.
15
- persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii pentru a obține
statutul de manager public;
- și funcționarii care nu îndeplinesc condițiile de vechime pentru promovarea în gradul
profesional imediat superior celui deținut.
Funcționarii care nu îndeplinesc condițiile de vechime, pot participa la acest sistem dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- cel puțin 1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
- au obținut calificativul ”foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale
individuale din ultimul an;
- nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată;
- au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.
16
CONCLUZII
Un candidat odata devenit funcționar public, după numirea lui prin actul administrativ,
are dreptul de a beneficia de toate avanatajele oferite de acest statut dar trebuie sa respecte și
obligațiile care îi revin, în aceiași măsură. El poate promova într-o funcție superioară tot prin
respectarea cerințelor necesare, iar aceasta oportunitate este acordată tuturor funcționarilor
publici, îndeplinind anumite cerințe.
Astfel, consider că legea privind statutul funcționarilor publici este una folositoare
deoarece reglementează exact condițiile în care un funcționar public trebuie să se comporte în
cadrul carierei sale, dar consider ca in cele mai multe situații din realitate, reglementările legale
nu prea sunt luate în considerare si spre exemplu accesul la funcția publică nu se realizează
conform expunerilor teoretice, în multe instituții încălcându-se legea. Dar există și situații în care
funcținarii publici chiar sunt încadrați în funcție potrivit competențelor profesionale, conform
legii. Realitatea de zi cu zi prezintă situații imprevizibile.
17
BIBLIOGRAFIE
18