Sunteți pe pagina 1din 15

Cuprins

1.1 Personalul administratiei publice . 2 - 3 1.2 Formarea personalului din administratia publica ........................... 3 - 5 1.3 Recrutarea si promovarea personalului din administratia pu. 5 - 7 1.4 Conducerea personalului din administratia publica 7 - 9 1.5 Functia publica si functionarul public 9 - 13 1.5.1 1.5.2 1.5.3 1.5.4 Determinarea functiilor publice Clasificarea functilor publice Ocuparea functiilor publice Functionarul public

Concluzii.. 14 Bibligrafie. 15

1.1

Personalul administratiei publice

Caracterul legal al administratiei publice impune ca atat organizarea cat si activitatea acesteia sa fie reglementata de lege, in scopul asigurarii intereselor publice generale si a satisfacerii cerintelor celor administrati. Exercitarea puterii publice in domeniul administratiei presupune indeplinirea unor sarcini, atributii, competente stabilite de lege care permit institutilor publice din acest domeniu al vietii sociale sa actioneze pentru satisfacerea intereselor generale . Aceste sarcini sunt executate de personalul administratiei publice, din aceasta un rol important revenind functionarilor publici. Analizand doctrina de specialitate, 1precum si actele normative existente in material gestionarii personalului, se contureaza doua acceptiuni ce pot da notiunii de politica de personal in administratia publica. Intr-o prima acceptiune, notiune de politica de personal are un sens restrains , referinduse la principiile si regulile deupa care se realizeaza numirea in functie ori,dupa caz, incheierea, modificarea sau desfacerea contractului de munca, precum si obligatiile personalului din administratia publica. Mult timp in aceasta privinta , la noi nu au existat deosebiri esentiale intreregimul juridic al persoanelor salariate in cadrul autoritatilor administratiei publice si ceilaltti salariati. Intr-o alta acceptiune, notiune de politica de personal are un sens larg, cuprizand, in afara de ceea ce am aratat la acceptiunea in sens restrains, si principiile si regulile ce se refera la realizarea conditiilor necesar a fi create in cadrul autoritatilor administratiei publice pentru desfasurarea I n bune conditii a activitatii personalului salariat. In acest sens, politica de personal are in vedere pregatirea, recrutarea, promovarea si perfectionarea functionarilor publici si a celorlalti salariati, relatiile in cadrul autoritatilor administratiei publice si cu beneficiarii administartiei, calitatile, stilul si metodele utilizate de managerii specializati in administratia publica. Politica de personal in administratia publica trebuie sa se realizeze potrivit unor coordinate, dintre care subliniem : -are un rol functional; -scopul ei consta in infaptuirea optima a sarcinilor administratiei publice;
1

I.Alexandru s.a., op. cit., Ed. Omnia , Brasov 1999,p.318 si 319

-se desfasoara cu respectarea ferma a criteriilor etico-morale si profesionale de apreciere, de repartizare si de promovare, premise ale realizarii unei calitati optime a activitatii administrative; -are un character unitary pentru toate autoritatile administratiei publice, deoarece insesi autoritatile administartiei publice formeaza un sistem unitary; politica de personal se bizuie pe rationalitate si continuitate; -prin ea trebuie sa se asigure continuitatea relative stabilitate a celor care lucreaza in administartia publica; -se caracterizeaza printr-un profund umanitarism. Fara a avea drept scop bunastarea functionarilor din administratie ca problema in sine, ci bunul mers al activitatii, nu sunt neglijate interesele acestora; -sarcinile si competetntele deosebite pe cere le au autoritatile administratiei publice impugn existent unei politici de personal coerente, care sa aiba in vedere calitatea si compententa profesionla a personalului. Eficienta si eficacitatea activitatii administratiei publice depind, indiscutabil, de modul in care cei care lucreaza in administartie inteleg si reusesc sa-si indeplineasca atributiile si serviciile care le revin, cu profesionalism.

1.2

Formarea personalului din administratia publica

In prezent este unanim recunsocut faptul ca valaorea unei administratii consta, nu atat in mijloacele materiale sau financiare de care dispune, cat mai ales in potentialul sau uman. Avand in vedere faptul ca in mare parte realizarea deciziilor politice, progresul economic social general depind de calitatea administratiei, este de inteles atentia deosebita ce trebuie acordata problemei 2 formarii, a pregatirii personalului din acest important domeniu de activitate. In abordarea problemei pregatirii personalului pentru administrati publica trebuie sa facem deosebire intre pregatirea necesara pentru : -functiile administrative de conducere la nivel superior, care au un prinuntat character politic; -functiile administrative de specialitate de nivel superior; -functiile pentru care este necesara doar o pregatire medie. Formarea , pregatirea personalului pentru functii de conducere la nivel superior cu unpronuntat character politic consideram ca presupun pe langa absolvirea unui institut de invatamant superior si o pregatire temeinica in cadrul unei scoli superioare, de invatamant postuniversitar mai ales in probleme de organizare si conducere.
2

Boutall Trevor , La guida del boun manager, Ed. Franco Angeli, Milano 1998

Formarea personalului ce ocupa functii administrative de specialitate la nivel superior se realizeaza in cadrul invatamantului universitar, in functie de ramura sau domeniul de activitate al autoritatii administrative respective (finante, planificare, constructii, industrie, agricultura, arhitectura, invatamant, cultura, sanatate, comert etc). In cadrul acestor autoritati isi desfasoara activitatea economist, juristi, arhitecti, inginieri etc. Necesitatea prezentei unor specialisti in fuctiile administrative de specialitate la nivel superior din cadrul diferitelor autoritati ale administratiei publice este incontestabila. Indifferent de modalitatea de formare, avand permanent in vedere ca adminsitratia inseamna a conduce cu oamnei o actiune determinata in favoarea altor oameni3 si ca valoarea unei administratii, eficienta ei depind in primul rand de valoarea si productivitatea oamenilor ce o compun, este cazul sa avem permanent in vedere necesitatea realizarii unei formari, a unei pregatiri cat mai complete a acestora. Acest deziderat paote fi realizat printr-o pregatire profesionala teoretica si practica adecvata. Pregatirea profesionala teoretica si practica a personalului din adminsitratia publica trebuie avuta in vedere in actiunea de formare a acestuia, pornind de l a caracterul multilateral si specializat al activitatii in administratia publica, caracter ce determina si o pregatire profesiionala diferentiata. Astfel, pe langa o temeinica pregatire in domeniului dreptului si al stiintei administratiei , competenta, profesionala presupune : summum de cunostinte de specialitate (proprii ramurii sau domeniului in care actioneaza respective autoritate a administratiei publice), experienta in domeniu, usurinta de a pune in aplicare aptitudinile intelectuale, precum si asamblul de aptitudini ce predispun persoana la aplicarea tuturor posibilitatilor sale intelectuale. Pentru a se obtine o asemenea competent profesionala este necesar ca in toate sistemele ce asigura formarea, pregatirea, personalului pentru administratia publica sa existe pe de o parte o stransa legatura intre procesul de invatamant si cercetare (in vederea imbogatirii permanente a programelor de invatamant cu cele mai noi cuceriri ale gandirii contemporane),iar, pe de o alta parte sa se realizeze o mai buna legatura intre invatatmant si practica. Referindu-se la cerintele de pregatire a personalului din administratia publica si adaptarea acestuia la conditiile tranzitiei la economia de piata, trebuie sublinait in primul rand ca este necesarao schimbare cultural la nivelul comunitatii profesionale, respectiv, la nivelul functionarilor din administratia publica. Formarea initiala si trainingul vor trebui sa fie centrate mai degraba pe dezvoltarea si cultivarea abilitatilor decat pe trasmiterea automata a unor cunostinte (metode,instrumente, tehnici) considerate adesea general aplicabile.

Escube Pierre , Les Hommes dans lAdministration , Mouton , Paris , 1966

Deformarile majore produse in cultura manageriala a functionarilor publici au avut ca urmare : -slaba deszvoltare a capacitatilor de a crea lideri; -spiritul intreprinzator bazat pe improvizatie in detrimentul profesionalismului; -evitarea asumarii responsabilitatii fata de performantele unitatii; -supralicitare importantei relatiei de putere, fapt ce a generat o degradare a autoritatilor manageriale, ceea ce se reflecta in aceea ca stilul de conducere este inca instabil, iar automultumirea cu propriile performante si cu pregatirea profesionala este din pacate o stare normal a functionarului public de la diferite niveluri. Se constata astfel ca reactiile managerial din administratia publica fata de schimbarea sunt confuse inca, iar neglijarea resurselor umane si a culturii administrative este evidenta. Pentru ca personalul din administratia publica sa raspunda cerinteleor proprii de pregatire si perfectionare sunt necesare urmatoarele : -date despre eficienta, productivitate si competivitate; -cunoasterea problematicii parteneriatului economic si, mai ales social; -preocuparea pentru modernizarea dotarilor; -sa posede cunostinte ample referitoare la internationalizarea afacerilor si , in genral a relatiilor; -sa aiba capacitate de initiative in domenii ca : analize economice, studii de dezvoltare durabila cu protejarea mediului ambiant, evaluarea impactului social al deciziilor luate, stapanirea si corectarea fenomenelor deformate;4 -sa perceapa correct modul de elaborare si aplicare a startegiilor de dezvoltaere globala si sectorial; -sa-si insuseasca principalele caracteristici ale managementului profesionist. Raspuzand acestor ceritne putem vorbi de functionary performanti si de o adminsitratie pe masura.

1.3

Recrutarea si promovarea personalului din administratia publica

Mihai Dumitrescu ,Pregatirea si perfectionarea pregatirii adultilor, Mangalia ,1997, p.7

Recrutarea reprezinta procesul de integrare, incorporare a angajatului in organul de stat. O buna recrutare este rezultatul interactiunii multor factori care, in afara celor referitori la avantajul serviciului salariul, stabilitatea postului, posibilitatile de promovare sint: primirea, comunicarile, receptivitatea la sugestii, reprezentarea. Pentru a efectua lucrul de recrutare, trebuie sa dispunem permanent de informatii despre colectiv, despre toti salariatii care manifesta capacitati deosebite, se bucura de succese vadite in activitatea lor. Cu alte cuvinte, mai trebuie sa cream conditii pentru ca ei sa fie apreciati permanent, comparind indicii lor cu rezultatele muncii colectivului. Acest lucru nu-i simplu, dar e necesar, caci numai astfel in selectarea cadrelor putem exclude aprecierea emotionala, putem sa ne debarasam de principiul "omul nostru", "candidat convenabil", care, cu parere de rau, in vremea noastra e foarte raspindit. Important este ca persoana responsabila de recrutarea cadrelor sa aiba un grup suficient de mare de candidati, pentru ca sa poata selecta acele conditii care corespund cel mai bine cerintelor posturilor pentru care face angajarea. Se practica mai multe forme de recrutare. Daca ea se face pentru posturile de un rang inferior, adica acele ce presupun munca de complexitate redusa, se aplica forma de recrutare generala si se realizeaza prin mijloace simple cum ar fi anunturile, ofertele de serviciu in ziare, la radio, la televiziune. Pot fi folosite in acest scop si oficiile fortelor de munca. Pentru angajarea unui personal cu calificare mai inalta, adica a functionarilor de rang mediu, se recurge la recrutarea specializara, Aici e nevoie de metode eficiente pentru investigarea surselor de personal. Drept prima sursa pot servi institutiile de invatamint superior, institutiile medii de specialitate, alta sursa organele administrarii publice. In administrarea publica se practica si recrutarea pentru posturi de conducere de rang superior recrutarea elitara. Baza acestei recrutari formeaza, de regula, sursele existente in cadrul executivului. Acest fel de recrutare se realizeaza prin promovari sau transferari. Promovarea este un instrument ce urmareste stimularea atitudinii lucratorului in scopul cresterii randamentului activitatii sale este o rasplata a efortului, un prilej de satisfactie pentru acesi ce-si onoreaza cu devotament si pricepe rolul ce-l detin in cadrul serviciului public. Promovarea exprima in esenta o angajare prin care functionarul se transfera de la un lucru inferior la altul supeior in cadrul aceleiasi unitati administrative sau in comportamentul respectiv, incredintarea unei functii cu nivel de responsabilitate superior celei detinute anterior, pr baza competentei dovedite si aptitudinilor cerute pentru exercitarea noii functii. Se practica doua modalitati de promovare:

-avansarea pe scara ierarhica. Aceasta este promovarea in postul vacant a unei persoane care activeaza in cadrul aceleiasi unitati administrative si se efectueaza tinind cont de virsta si vechimea in munca, de competenta si calificarea profesionala. Astfel de promovare are avantaje si dezavantaje. Avantajul ca se tine cont de experienta acumulata de functionari in decurs de mai multi ani de munca in domeniul dat, dar autoritatea si contributia lor la meliorarea starii de lucruri in sectorul dat. Dezavantajul absolutizarea rolului experientei, in sens ca odata cu trecerea timpului potentialului perosanei sporeste, fapt ce provoaca tensiuni si nemultamiri mai ales in rindul tineretului. -promovarea ca rezultat al examinului sau concursului se efectueaza pentru persoanele din afara autoritatii administratiei publice in care a fost organizat concursul. Exista doua criterii de promovare: au la baza niste obiective concrete ce se iau in considerare evitindu-se astfel situatiile conflictual.. promovarea de acest tip plaseaza planul cuvenit nivelul pregatirii de baza si sociala, necesitatea unei pregatire continuie pentru o crestere a potentialului sau.

Dintre modalitatile de organizare a concursului se poate evidentia in special concursul de dosar consta in verificarea de catre o comisie stabilita a activitatii candidatilor. Un alt procedeu consta in stabilirea unor probe in vederea verificarii cunostintelor si aptitudinilor candidatilor. O importanta mare in activitatea de recrutare are reprezentarea rationala a personalului in cadrul autoritatilor administratiilor publice. O problema majora in promovarea personalului este cea a sistemului de apreciere. Se va tine cont de necesitatea recrutarii in cadrul diferitelor autoritati publice, atit la nivel central cit si la nivel local, in mod proportional cu structura populatiei din tara, a unor functionari ce provin din rindul minoritatilor nationale. Dar in practica deseori se observa ca accentul psihologic se pune pe suplinirea functiilor de catre oamenii din alta parte, neglijindu-se propriile rezerve, cu toate ca mai multe sanse are orientarea nu spre ademenirea, ci spre cresterea conducatoritlor. Acesl promovat din propria organizatie cunoaste mai bine colectivul, sarcinile si posibilitatile lui. Este important ca colectivul il cunoaste bine. In cazul cind institutia respectiva are un om apt pentru postul vacant, nu este nevoie a cauta un conducator in alta parte. Lucrul firesc este ca oricare dintre candidatii proprii asteapta, si pe buna dreptate, sa li se propuna una din functiile disponibile. In literature de specialitate se mai pune si problema publicitatii caracterizarii personalului din administratia publica. In opinia unor autori caracaterizarea functionarilor administratiei publice trebuie facuta prin asigurarea unui echilibru intre publicitatea acesteia si caracaterul sau confidential.

1.4

Conducerea personalului din administratia publica

Asa dupa cum se cunaoste, formarea, recrutarea, promovarea si perfectioanrea personalului din administratia publica au o deosebita insemnatate in asigurarea unei calitati corespunzatoare a activitatilor tuturor celor care sunt functioanri ai autoritatilor administratiei publice. Este necesar sa subliniem, insa, ca eficienta administratiei publice depinde in egala masura si de modul cum acest personal este gestionat, in ultima instanta, de managementul resurselor umane din administratia publica. Relatiile interumane ce apar in cadrul autoritatilor adminsitratiei publice pot fi formale (in sensul ca sunt stabilite prin norme de conduit obligatorii) sau informale (cele care au la baza comportamentul determinant nu numai de reguli sau numai de motive sentimentale) Dupa cum stim, autoritatile adminsitratiei publice sunt formate din collective de oameni, organizate prin lege si, in baza legii, investite cu atributii si competente in vederea realizarii anumitor scopuri. Eficienta activitatii acestor collective va fi determinata in mod cert de felul in care se deruleaza cele doua tipuri de relatii interumane pe care le-am amintit. Daca relatiile formale, stabilite prin acte normative se asigura, in ultima instanta, prin constrangere, relatiile informale favorabile desfasurarii unei bune activitati pot fi determinate prin alt gen de factori de influenta , care tin in mare masura de stilul de munca al conducerii. Referindu-ne la stilul muncii de conducere, mentionam conducerea tehnicista se porneste de la ideea ca oameenii sunt predispusi la delasare in munca, la evitarea responsabilitatii, nu au ambitii etc si, prin urmare, este necesar a fi condusi, indrumati si controlati sau chiar amenintati si constransi pentru a-si realiza sarcinile, conducerea bazata pe comportament are in vedere ca munca fizica si intelectuala a devenit o necisitate pentru om, ca oamneii prefera autoconducerea si autocontrolul, iar lipsa de idealuri profesionale si cautarea linistii sunt consecinta experientei si nu caracteristici umane etc si, prin urmare , propune realizarea unui climat organizational favorabil realizarii atat a obiectivelor institutiei, cat si a obiectivelor personalului. Construirea unui astfel de climat presupune cooperarea intre membrii colectivului si declansarea energiilor latente ale fiecarui individ, in vederea realizarii atat a scopurilor organizatiei, cat si a celor personale. Problema cea mai importanta ce trebuie avuta in vedere in aceasta directive este aceea a motivarii personalului. Considerand motivarea oamenilor, ca exrpresie a unei judecati de valaore ce are drept rezulat o anumita masura si intesitate a cheltuielii de energie pentru atingerea scopurilor, drept actiune prin care se urmareste crearea unor idei, tendinte generale care sa determine in ultima instanta schimbarea comportamnetului, apreciem ca aceasta problema prezinta o importanta deosebita in procesul de conducere a personalului din administratia publica.

Facand o analiza atenta a factorilor ce pot determina motivarea personalului,specialistii in acest domeniu sunt de parere ca factorii de crestere sau de de motivare intriseci postului de munca sunt : realizarea, recunoasterea realizarii, munca propriu-zisa, raspunderea, cresterea si avansarea , iar factorii care determina evitarea insatisfactiilor sunt extrinseci muncii si cuprind : politica si conducerea unitatii, conducatorii directi, relatiile interpersonal, conditiile de munca, retributia, locul in ierarhie, securitatea muncii. Un ultimo aspect pe care dorim sa-l mentionam se refera la calitatile si functiile conducatorului in administratia publica. Literature de specialitate retine doua functii mai importatne ce trebuie indeplinite de conducatorul unei autoritati a adminsitratiei publice, si anume5 : Functia de conducere care presupunere stabilirea scopurilor si a mijloacelor de realizare a acestora, precum si asigurarea bunei functionalitati. Functia psihologica, cea care trebuie sa determine transformarea conducatorului intr-un adevarat centru polarizator, care sa asigure coeziunea in actiune a tuturor membrilor colectivului. Eficienta conducatorului in realizarea acestor functii depinde in mare masura de calitatile acestuia. In general, se considera ca orice conducator trebuie sa depasesca in iteligenta , intruire , siguranta in exercitiu etc.media colectivului pe care il conduce. Studiile de psihologie pot oferi concluzii interesante si utile pentru activitatea manangeriala a administratiei publice. Astfel, conturand profilul psihosocioprofesional al personalului de conducere se pot retine urmatoarele trei grupari de conditii care, intrunite, ar putea define modelul conducatorului in administratia publica: -pregatirea : in specialitate si in domeniul managementului adminsitratiei ppublice; -experienta : de conducere,dobandita nu prin aplicatii practice sau prgrame de pregatire, ci prin ocuparea efectiva a unor functii de conducere in administratia publica; -calitati psihologice : inteligenta, flexibilitatea gandirii, capacitatea creatoare, personalitate.

1.5

Functia publica si functionarul public

Intrun stat de drept, suveranitatea statului se realizeaza prin organele celor trei puteri: organele puterii legislative, ale celei executive si ale puterii jedecatoresti. De altfel, in Constitutie sunt reglementate, in Titlul III, intitulat:,,Autoritatile publice, pe rand, organele care exercita puterile statului.
5

A.de Oretti, Ladministration, phenomena humain. Berger Levrault, Paris , 1968

Toate aceste organe sunt infiintate pentru a realiza interesele generale ale societatii in cadrul suveranitatii statului. Ele isi indeplinesc atributiile in limitele stabilite de organele reprezentative ale statului. Art 2(1) din Constitutie prevede: ,,Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum, iar alin (2) a aceluiasi articol arata ca ,,Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatatea in nume propriu6 Infiintandu-se, potrivit Constitutiei, organele proprii ale fiecarei puteri primesc sarcina si de a infaptui, in practica, o anumita functie legislativ, executiva si judecatoreasca care se exercita in scopul satisfacerii intereselor generale ale societatii. Notiunea de functiune a statului are o acceptiune larga, in sensul ca ea cuprinde totalitatea functiunilor statului prin care se realizeaza suveranitatea acestuia, fara deosebire de faptul ca aceste functiuni infaptuiesc sarcinile puterii legislative, executive sau judecatoresti. 1.5.1 Determinarea functiilor publice Notiunea de functie publica o intalnim folosita in Constitutie si legi, cat si in diferite alte acte normative de salarizare sau de infiintare, organizare si functiuonare a unor servicii publice organe ale administratiei de stat, institutii publice si regiile autonome de interes public precum si in statele de functii ale acestora. Astfel art. 16 (3) din Constitutie foloseste notiunea de functii si demnitati publice, iar in art. 94 lit.e se prevede ca Presedintele Romaniei ,,numeste in functii publice, in conditiile legii iar in art. 95 (1) se prevede ca Presedintele Romaniei poate fi ,,suspendat din functie. Legile privind salarizarea personalului din organele celor trei puteri cuprind, de asemenea, notiunea de functii, care pot fi: a) Functii de executie b) Functii de executie de specialitate specifice c) Functii de conducere In Hotararea Guvernului nr.307/191 cu privire la salarizarea personalaului din unitatile bugetare sunt cuprinse, printre altele, functii publice prevazute pentru serviciile publice organizate sub forma institutiilor publice si anume: a) b) c) d) e) f) g) unitati de invatamant sanitare si de asistenta sociala cercetare fundamentala si avansata si proiectare informatica de cultura presa, edituri si informare documentara sportive

Articolul 16 si art.95 , Constitutia Romaniei

10

1.5.2 Clasificarea functilor publice


Cu exceptia functiilor de specialitate pe care le gasim numai la aparatul celor doua Camere ale Parlametului, la Presedintie si la Guvern, celelalte functii publice cu care sunt dotate serviciile publice din tara noastra se impart in: a) functii de conducere b) functii de executie pe grade profesionale c) functii de executie pe trepte profesionale

1.5.3 Ocuparea functiilor publice


Functiile publice se ocupa de catre persoane fizice, prin numire sau alegere. Numirea unei persoane fizice intr-o functie publica se face, de regula, prin concurs. Ocuparea functiilor publice prin alegere, insa, se face protivit rezultatelor alegerilor. In acest sens art. 67 din Legea 70/1991 cu privire la alegerile locale prevede ca, este declarat primar cadidatul care a intrunit votul a cel putin jumatate plus unu din numarul alegatorilor participanti la vot. Cat priveste numirea prefectului, adica ocuparea unei functi publice prin numire, in art.96 alin. 1 Legea administratiei publice locale nr.69/1991 se prevede ca, Guvernul numeste cate un prefect in fiecare judet, fara sa mai prevada concursul. Numirile in functii se fac de catre Presedintele Romaniei care, potrivit art. 85 (1) din Constitutie numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament, iar in conformitate cu prevederile art. 94 lit. c numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege, adica in cazurile in carel egea ii acorda acest drept. Numirile in functiile publice din ministere si din celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in functiile de conducator ai serviciilor descentralizate ale acestora din unitatile administrativ-teritoriale se fac de catre ministri si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale. Numirile in functie a secretarilor consiliilor comunale si orasenesti se fac, potrivit art. 48 din legea mentionata, de catre prefect, iar cei ai consiliilor judetene si al miunicipiului Bucuresti se numesc, dupa cum prevede art. 69 din aceeasi lege, de catre Departamentul pentru Administratie Publica Locala. Numirile in functiile publice din institutiile publice si autoritatile administrative autonome se fac ptorivit legilor lor de organizare si functionare. Diversitatea serviciilor publice face ca la infiintarea lor sa se stabileasca si functiile publice necesare realizari atributiilor specifice ale serviciului public respectiv.
11

La stabilirea functiilor publice se determina si nivelul studiilor pe care trebuie sa le posede o persoana fizica care doreste sa ocupe o anumita functie publica. Pentru ocuparea unor functii publice legea cere o anumita vechime sau o anumita calificare. Conditii de vechime prevad si functiile de executie pe trepte profesionale. Eliberarile sau demiterile din functiile publice se fac, de regula, de catre cel care a facut numirea, cu exceptia unor functii publice ce se ocupa prin alegere.

1.5.4 Functionarul public


Functionarul public este investit in functie printr-un act administrativ de numire,unilateral. Functionarul public este investit cu atributiile care ii determina competenta, nu de catre cel care l-a numit, ci de catre lege, care organizeaza functia in vederea satisfacerii unui interes general. Legea organizeaza functia cu atributiile stabilite pentru aceasta si oricare persoana, care intruneste conditiile legii, poate aspira la accesul si exercitarea functiei respective. Prin numirea in functia publica functionarul este investit cu un statut legal in care sunt prevazute drepturile si obligatiile acestuia. Situatia juridical a functionarului public este asdar statutara. Fiecare functioanr public are un drept personal la avansarea in functie, la stabilitate sau inamovibilitate, la salariu etc. Functionarii publici reprezinta mijloacele prin care actioneaza functiile publice. Functionarii publici, sunt persoane fizice si atunci cand ei exercita una dintre atributiile specifice functiei ce o realizeaza ei actioneaza, se manifesta in numele persoanei juridice de drept public din care face parte functia publica ocupata de ei. Functionarii publici, potrivit Statutului acestora sunt debutanti sau definitivi. Functionarii publici debutanti sunt persoanele care ocupa o functie publica pana la definitivare. Perioada de functionar public debutant este de cel putin 6 luni, dar nu mai mare de 2 ani. Calitatea de functionar debutant se obtine prin concurs sau examen. Exista trei categorii, definite in raport cu nivelul studiilor necesare , dupa cum urmeaza:7 a)categoria A- functionarii cu studii superioare de lunga durata(4-6 ani) cu diploma de licenta sau echivalenta; b)categoria B- functionarii cu studii superioare de scurta durata, cu diploma;

Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009

12

c)categoria C- functionari cu studii medii, liceale sau postliceale cu diploma. n doctrina actuala, raportandu-se la functionarul public supus regimului statutar, autorii stabilesc, de regula, patru forme ale raspunderii functionarului public, anume: disciplinara, contraventionala, penala si patrimoniala Conform opiniei V. Vedinas8, pot fi deosebite cinci forme ale raspunderii functionarului public, pornind de la faptul ca obligatiile incalcate prin fapta comisa pot izvori din raportul de functie publica sau din afara acestuia, iar faptele pot fi savarsite n timpul exercitarii functiei, n legatura cu exercitarea functiei sau fara sa aiba vreo legatura directa cu functia, nsa afecteaza prestigiul functionarului public, consideratia si ncrederea pe care i le acorda cetatenii ca beneficiari ai respectivului serviciu public. n raport de aceste aspecte si cu prevederile din Constitutie, V. Vedinas a mentionat urmatoarele forme de raspundere, cu motivarea corespunzatoare a acestora, astfel: 1. Raspunderea disciplinara, bazata pe ncalcarea normelor de disciplina specifice raportului de functie publica; 2. Raspunderea contraventionala, pentru savrsirea de catre functionarul public a unor fapte antisociale, calificate de lege a fi contraventii; 3. Raspunderea patrimoniala fundamentata pe dispozitiile art. 52 din Constitutie si pe dispozitiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ; 4. Raspunderea civil care deriva din faptele personale ale functionarului public, datorate slabiciunilor si imperfectiunilor inerente fiintei umane, prin care se produc prejudicii tertilor, fara ca aceste fapte sa aiba legatura cu exercitiul functiei publice. 5. Raspunderea penala, care intervine atunci cnd functionarul public a savrsit fapte prevazute ca infractiuni de Codul penal sau de legi speciale. n Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, modificata, completata si republicata n art. 64. sunt retinute patru forme ale raspunderii functionarilor publici, anume: raspunderea disciplinara; raspunderea contraventionala; raspunderea civila; raspunderea penala.

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ (1996), vol. II, p. 225 si urm.

13

Concluzii
Politica de personal are un rol functional; scopul ei consta in infaptuirea optima a sarcinilor administratiei publice; politica de personal se desfasoara cu respectarea ferma a criteriilor etico-morale si profesionale de apreciere, de repartizare i de promovare, premise ale realizarii unei calitati optime a activitii administrative. Politica de personal in administratia publica are un caracter unitar pentru toate autoritatile administratiei publice, deoarece insasi autoritaile administraiei publice formeaza un sistem unitar; politica de personal se bazeaza pe rationalitate si continuitate. In acest sens, politica rationala inseamna, pe de o parte, existenta,n aceasta materie, a unor norme logice simple si clare, realizabile n conditii specifice, iar pe de alta parte, presupune adaptarea acestei politici la mutatiile ce se produc n viata economica si sociala. Prin politica de personal trebuie sa se asigure continuitatea, relativa stabilirate a celor care lucreaza n administratia publica. Politica de personal n administratia publica se caracterizeaza printr-un profund umanitarism. Personalul administratiei publice alaturi de politica de personal reprezinta o componenta esentiala a administratiei publice din Romania. Pentru o mai buna functionare si organizare a administratiei trebuie sa avem in vedere atat caracterul specializarii cat si cel al pregatirii profesionale pe care trebuie sa le detina un functionar public. Insa, din nefericire in zilele noastre, in Romania deciziile administratiei publice atat in vederea satisfacerii interesului general cat si in politica sa de personal ,de recrutare, promovare a personalului sunt influentate de interese politice care afecteaza obtinerea de rezultate cat mai eficiente in interesul cetateanului. Primeaza astfel interesele unei clase dominante din punct de vedere politic a societatii in defavoarea interesului general al comunitatii.

14

Bibliografie
Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol II

Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale Ioan alexandru, Drept administrative , Ed. Economica , Iasi www.gov.ro

15