UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
DOMENIU: STIINTE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA : ADMINISTRATIE PUBLICA
FORMA INVATAMANT: ID

TEMA PROIECT:

IDENTIFICARE CATEGORII DE PERSONAL IN ADMINISTRATIE PUBLICA

CONFORM CODULUI ADMINISTRATIV APROBAT PRIN
OUG NR. 572019

STUDENT: GHITAN SORINA GEORGIANA

ANUL II

PROFESOR COORDONATOR: LECT. DR. SONERIU LAURENTIU

2023
Cuprins

1. Personalul administratiei publice ………………………………….…………. 3

2. Recrutarea si promovarea personalului din administratia publica…………. 4
3. Conducerea personalului din administratia publica……………………….… 5
4. Functia publica si functionarul public ……………………………….……… 9 - 13

4.1 Determinarea functiilor publice

4.2 Clasificarea functilor publice
4.3 Ocuparea functiilor publice
4.4 Functionarul public

Concluzii…………………………………………………………..…….……….. 11
Bibligrafie……………………………………………………..….………………. 12

1. Personalul administratiei publice

2
 Caracterul legal al administratiei publice impune ca atat organizarea cat si activitatea
acesteia sa fie reglementata de lege, in scopul asigurarii intereselor publice generale si a
satisfacerii cerintelor celor administrati.
Exercitarea puterii publice in domeniul administratiei presupune indeplinirea unor
sarcini, atributii, competente stabilite de lege care permit institutilor publice din acest domeniu al
vietii sociale sa actioneze pentru satisfacerea intereselor generale .
Aceste sarcini sunt executate de personalul administratiei publice, din aceasta un rol
important revenind functionarilor publici.
Intr-o prima parere, notiune de politica de personal are un sens restrains , referindu-se la
principiile si regulile deupa care se realizeaza numirea in functie ori,dupa caz, incheierea,
modificarea sau desfacerea contractului de munca, precum si obligatiile personalului din
administratia publica. Mult timp in aceasta privinta , la noi nu au existat deosebiri esentiale
intreregimul juridic al persoanelor salariate in cadrul autoritatilor administratiei publice si
ceilaltti salariati.
Intr-o alta concluzie, notiune de politica de personal are un sens larg, cuprizand, in afara
de ceea ce am aratat la acceptiunea in sens restrains, si principiile si regulile ce se refera la
realizarea conditiilor necesar a fi create in cadrul autoritatilor administratiei publice pentru
desfasurarea I n bune conditii a activitatii personalului salariat. In acest sens, politica de
personal are in vedere pregatirea, recrutarea, promovarea si perfectionarea functionarilor publici
si a celorlalti salariati, relatiile in cadrul autoritatilor administratiei publice si cu beneficiarii
administartiei, calitatile, stilul si metodele utilizate de managerii specializati in administratia
publica.
Politica de personal in administratia publica trebuie sa se realizeze potrivit unor conditii,
dintre care mentionam :
-are un rol functional;
-scopul ei consta in infaptuirea optima a sarcinilor administratiei publice;
-se desfasoara cu respectarea ferma a criteriilor etico-morale si profesionale de
apreciere, de repartizare si de promovare, premise ale realizarii unei calitati optime a
activitatii administrative;
-are un character unitar pentru toate autoritatile administratiei publice, deoarece
insesi autoritatile administartiei publice formeaza un sistem unitary; politica de personal
se bizuie pe rationalitate si continuitate;
-prin ea trebuie sa se asigure continuitatea relative stabilitate a celor care lucreaza
in administartia publica;
-se caracterizeaza printr-un profund umanitarism. Fara a avea drept scop
bunastarea functionarilor din administratie ca problema in sine, ci bunul mers al
activitatii, nu sunt neglijate interesele acestora;
-sarcinile si competentele deosebite pe cere le au autoritatile administratiei
publice impun existent unei politici de personal coerente, care sa aiba in vedere calitatea
si compententa profesionla a personalului. Eficienta si eficacitatea activitatii

3
 administratiei publice depind, indiscutabil, de modul in care cei care lucreaza in
administartie inteleg si reusesc sa-si indeplineasca atributiile si serviciile care le revin, cu
profesionalism.

2. Recrutarea si promovarea personalului din administratia publica

Recrutarea reprezinta procesul de integrare, incorporare a angajatului in organul de stat.

O buna recrutare este rezultatul interactiunii multor factori care, in afara celor referitori la
avantajul serviciului salariul, stabilitatea postului, posibilitatile de promovare sint: primirea,
comunicarile, receptivitatea la sugestii, reprezentarea.
Pentru a efectua lucrul de recrutare, trebuie sa dispunem permanent de informatii despre
colectiv, despre toti salariatii care manifesta capacitati deosebite, se bucura de succese vadite in
activitatea lor. Cu alte cuvinte, mai trebuie sa cream conditii pentru ca ei sa fie apreciati
permanent, comparind indicii lor cu rezultatele muncii colectivului. Acest lucru nu-i simplu, dar
e necesar, caci numai astfel in selectarea cadrelor putem exclude aprecierea emotionala, putem sa
ne debarasam de principiul "omul nostru", "candidat convenabil", care, cu parere de rau, in
vremea noastra e foarte raspindit.
Important este ca persoana responsabila de recrutarea cadrelor sa aiba un grup suficient
de mare de candidati, pentru ca sa poata selecta acele conditii care corespund cel mai bine
cerintelor posturilor pentru care face angajarea. Se practica mai multe forme de recrutare. Daca
ea se face pentru posturile de un rang inferior, adica acele ce presupun о munca de complexitate
redusa, se aplica forma de recrutare generala si se realizeaza prin mijloace simple cum ar fi
anunturile, ofertele de serviciu in ziare, la radio, la televiziune. Pot fi folosite in acest scop si
oficiile fortelor de munca.
Pentru angajarea unui personal cu calificare mai inalta, adica a functionarilor de rang
mediu, se recurge la recrutarea specializara, Aici e nevoie de metode eficiente pentru
investigarea surselor de personal. Drept prima sursa pot servi institutiile de invatamint superior,
institutiile medii de specialitate, alta sursa — organele administrarii publice. In administrarea
publica se practica si recrutarea pentru posturi de conducere de rang superior recrutarea elitara.
Baza acestei recrutari о formeaza, de regula, sursele existente in cadrul executivului. Acest fel de
recrutare se realizeaza prin promovari sau transferari.
Promovarea este un instrument ce urmareste stimularea atitudinii lucratorului in scopul
cresterii randamentului activitatii sale — este o rasplata a efortului, un prilej de satisfactie pentru
acesi ce-si onoreaza cu devotament si pricepe rolul ce-l detin in cadrul serviciului public.
Promovarea exprima in esenta o angajare prin care functionarul se transfera de la un lucru
inferior la altul supeior in cadrul aceleiasi unitati administrative sau in comportamentul respectiv,
incredintarea unei functii cu nivel de responsabilitate superior celei detinute anterior, pr baza
competentei dovedite si aptitudinilor cerute pentru exercitarea noii functii.

4
 Se practica doua modalitati de promovare:
-avansarea pe scara ierarhica. Aceasta este promovarea in postul vacant a unei
persoane care activeaza in cadrul aceleiasi unitati administrative si se efectueaza tinind cont de
virsta si vechimea in munca, de competenta si calificarea profesionala.
Astfel de promovare are avantaje si dezavantaje. Avantajul — ca se tine cont de experienta
acumulata de functionari in decurs de mai multi ani de munca in domeniul dat, dar autoritatea si
contributia lor la meliorarea starii de lucruri in sectorul dat. Dezavantajul — absolutizarea rolului
experientei, in sens ca odata cu trecerea timpului potentialului perosanei sporeste, fapt ce
provoaca tensiuni si nemultamiri mai ales in rindul tineretului.
-promovarea ca rezultat al examinului sau concursului — se efectueaza pentru
persoanele din afara autoritatii administratiei publice in care a fost organizat concursul.
Exista doua criterii de promovare:

 au la baza niste obiective concrete ce se iau in considerare evitindu-se astfel

situatiile conflictual..
 promovarea de acest tip plaseaza planul cuvenit nivelul pregatirii de baza si
sociala, necesitatea unei pregatire continuie pentru o crestere a potentialului sau.
Dintre modalitatile de organizare a concursului se poate evidentia in special concursul de dosar
— consta in verificarea de catre o comisie stabilita a activitatii candidatilor.
Un alt procedeu consta in stabilirea unor probe in vederea verificarii cunostintelor si
aptitudinilor candidatilor. O importanta mare in activitatea de recrutare are reprezentarea
rationala a personalului in cadrul autoritatilor administratiilor publice. O problema majora in
promovarea personalului este cea a sistemului de apreciere. Se va tine cont de necesitatea
recrutarii in cadrul diferitelor autoritati publice, atit la nivel central cit si la nivel local, in mod
proportional cu structura populatiei din tara, a unor functionari ce provin din rindul minoritatilor
nationale. Dar in practica deseori se observa ca accentul psihologic se pune pe suplinirea
functiilor de catre oamenii “din alta parte”, neglijindu-se propriile rezerve, cu toate ca mai multe
sanse are orientarea nu spre “ademenirea”, ci spre “cresterea” conducatoritlor. Acesl promovat
din propria organizatie cunoaste mai bine colectivul, sarcinile si posibilitatile lui. Este important
ca colectivul il cunoaste bine. In cazul cind institutia respectiva are un om apt pentru postul
vacant, nu este nevoie a cauta un conducator in alta parte. Lucrul firesc este ca oricare dintre
candidatii proprii asteapta, si pe buna dreptate, sa li se propuna una din functiile disponibile.
In literature de specialitate se mai pune si problema publicitatii caracterizarii personalului
din administratia publica. In opinia unor autori caracaterizarea functionarilor administratiei
publice trebuie facuta prin asigurarea unui echilibru intre publicitatea acesteia si caracaterul sau
confidential.

3. Conducerea personalului din administratia publica

5
 Asa dupa cum se cunoaste, formarea, recrutarea, promovarea si perfectioanrea
personalului din administratia publica au o deosebita insemnatate in asigurarea unei calitati
corespunzatoare a activitatilor tuturor celor care sunt functioanri ai autoritatilor administratiei
publice. Este necesar sa subliniem, insa, ca eficienta administratiei publice depinde in egala
masura si de modul cum acest personal este gestionat, in ultima instanta, de managementul
resurselor umane din administratia publica.
Relatiile interumane ce apar in cadrul autoritatilor adminsitratiei publice pot fi formale
(in sensul ca sunt stabilite prin norme de conduit obligatorii) sau informale (cele care au la baza
comportamentul determinant nu numai de reguli sau numai de motive sentimentale)
Dupa cum stim, autoritatile adminsitratiei publice sunt formate din collective de oameni,
organizate prin lege si, in baza legii, investite cu atributii si competente in vederea realizarii
anumitor scopuri. Eficienta activitatii acestor collective va fi determinata in mod cert de felul in
care se deruleaza cele doua tipuri de relatii interumane pe care le-am amintit.
Daca relatiile formale, stabilite prin acte normative se asigura, in ultima instanta, prin
constrangere, relatiile informale favorabile desfasurarii unei bune activitati pot fi determinate
prin alt gen de factori de influenta , care tin in mare masura de stilul de munca al conducerii.
Referindu-ne la stilul muncii de conducere, mentionam conducerea tehnicista se porneste
de la ideea ca oameenii sunt predispusi la delasare in munca, la evitarea responsabilitatii, nu au
ambitii etc si, prin urmare, este necesar a fi condusi, indrumati si controlati sau chiar amenintati
si constransi pentru a-si realiza sarcinile, conducerea bazata pe comportament are in vedere ca
munca fizica si intelectuala a devenit o necisitate pentru om, ca oamneii prefera autoconducerea
si autocontrolul, iar lipsa de idealuri profesionale si cautarea linistii sunt consecinta experientei si
nu caracteristici umane etc si, prin urmare , propune realizarea unui climat organizational
favorabil realizarii atat a obiectivelor institutiei, cat si a obiectivelor personalului.
Construirea unui astfel de climat presupune cooperarea intre membrii colectivului si
declansarea energiilor latente ale fiecarui individ, in vederea realizarii atat a scopurilor
organizatiei, cat si a celor personale. Problema cea mai importanta ce trebuie avuta in vedere in
aceasta directive este aceea a motivarii personalului.
Considerand motivarea oamenilor, ca exrpresie a unei judecati de valaore ce are drept
rezulat o anumita masura si intesitate a cheltuielii de energie pentru atingerea scopurilor, drept
actiune prin care se urmareste crearea unor idei, tendinte generale care sa determine in ultima
instanta schimbarea comportamnetului, apreciem ca aceasta problema prezinta o importanta
deosebita in procesul de conducere a personalului din administratia publica.
Facand o analiza atenta a factorilor ce pot determina motivarea personalului,specialistii in
acest domeniu sunt de parere ca factorii de crestere sau de de motivare intriseci postului de
munca sunt : realizarea, recunoasterea realizarii, munca propriu-zisa, raspunderea, cresterea si
avansarea , iar factorii care determina evitarea insatisfactiilor sunt extrinseci muncii si cuprind :
politica si conducerea unitatii, conducatorii directi, relatiile interpersonal, conditiile de munca,
retributia, locul in ierarhie, securitatea muncii.
Un ultimo aspect pe care dorim sa-l mentionam se refera la calitatile si functiile
conducatorului in administratia publica. Literature de specialitate retine doua functii mai

6
importatne ce trebuie indeplinite de conducatorul unei autoritati a adminsitratiei publice, si
anume1 :
 Functia de conducere care presupunere stabilirea scopurilor si a mijloacelor de
realizare a acestora, precum si asigurarea bunei functionalitati.
 Functia psihologica, cea care trebuie sa determine transformarea conducatorului
intr-un adevarat centru polarizator, care sa asigure coeziunea in actiune a tuturor
membrilor colectivului.
Eficienta conducatorului in realizarea acestor functii depinde in mare masura de calitatile
acestuia. In general, se considera ca orice conducator trebuie sa depasesca in iteligenta , intruire ,
siguranta in exercitiu etc.media colectivului pe care il conduce.
Studiile de psihologie pot oferi concluzii interesante si utile pentru activitatea
manangeriala a administratiei publice. Astfel, conturand profilul psihosocioprofesional al
personalului de conducere se pot retine urmatoarele trei grupari de conditii care, intrunite, ar
putea define modelul conducatorului in administratia publica:
-pregatirea : in specialitate si in domeniul managementului adminsitratiei ppublice;
-experienta : de conducere,dobandita nu prin aplicatii practice sau prgrame de pregatire,
ci prin ocuparea efectiva a unor functii de conducere in administratia publica;
-calitati psihologice : inteligenta, flexibilitatea gandirii, capacitatea creatoare,
personalitate.
4. Functia publica si functionarul public

Intrun stat de drept, suveranitatea statului se realizeaza prin organele celor trei puteri:
organele puterii legislative, ale celei executive si ale puterii jedecatoresti. De altfel, in Constitutie
sunt reglementate, in Titlul III, intitulat:,,Autoritatile publice”, pe rand, organele care exercita
puterile statului.
Toate aceste organe sunt infiintate pentru a realiza interesele generale ale societatii in
cadrul suveranitatii statului. Ele isi indeplinesc atributiile in limitele stabilite de organele
reprezentative ale statului. Art 2(1) din Constitutie prevede: ,,Suveranitatea nationala apartine
poporului roman, care exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum”, iar alin (2)
a aceluiasi articol arata ca ,,Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatatea in
nume propriu”2
Infiintandu-se, potrivit Constitutiei, organele proprii ale fiecarei puteri primesc sarcina si
de a infaptui, in practica, o anumita functie – legislativ, executiva si judecatoreasca – care se
exercita in scopul satisfacerii intereselor generale ale societatii.

1
A.de Oretti, L’administration, phenomena humain. Berger Levrault, Paris , 1968
2
Articolul 16 si art.95 , Constitutia Romaniei

7
 Notiunea de functiune a statului are o acceptiune larga, in sensul ca ea cuprinde
totalitatea functiunilor statului prin care se realizeaza suveranitatea acestuia, fara deosebire de
faptul ca aceste functiuni infaptuiesc sarcinile puterii legislative, executive sau judecatoresti.
4.1 Determinarea functiilor publice

Notiunea de functie publica o intalnim folosita in Constitutie si legi, cat si in diferite alte
acte normative de salarizare sau de infiintare, organizare si functiuonare a unor servicii publice –
organe ale administratiei de stat, institutii publice si regiile autonome de interes public – precum
si in statele de functii ale acestora.
Astfel art. 16 (3) din Constitutie foloseste notiunea de functii si demnitati publice, iar in
art. 94 lit.e se prevede ca Presedintele Romaniei ,,numeste in functii publice, in conditiile legii”
iar in art. 95 (1) se prevede ca Presedintele Romaniei poate fi ,,suspendat din functie”.
Legile privind salarizarea personalului din organele celor trei puteri cuprind, de
asemenea, notiunea de functii, care pot fi:
a) Functii de executie
b) Functii de executie de specialitate specifice
c) Functii de conducere
In Hotararea Guvernului nr.307/191 cu privire la salarizarea personalaului din unitatile
bugetare sunt cuprinse, printre altele, functii publice prevazute pentru serviciile publice
organizate sub forma institutiilor publice si anume:
a) unitati de invatamant
b) sanitare si de asistenta sociala
c) cercetare fundamentala si avansata si proiectare
d) informatica
e) de cultura
f) presa, edituri si informare documentara
g) sportive

4.2 Clasificarea functilor publice

Cu exceptia functiilor de specialitate pe care le gasim numai la aparatul celor doua

Camere ale Parlametului, la Presedintie si la Guvern, celelalte functii publice cu care sunt
dotate serviciile publice din tara noastra se impart in:
a) functii de conducere
b) functii de executie pe grade profesionale
c) functii de executie pe trepte profesionale

8
4.3 Ocuparea functiilor publice

Functiile publice se ocupa de catre persoane fizice, prin numire sau alegere.
Numirea unei persoane fizice intr-o functie publica se face, de regula, prin concurs.
Ocuparea functiilor publice prin alegere, insa, se face protivit rezultatelor alegerilor. In
acest sens art. 67 din Legea 70/1991 cu privire la alegerile locale prevede ca, este declarat primar
cadidatul care a intrunit votul a cel putin jumatate plus unu din numarul alegatorilor participanti
la vot. Cat priveste numirea prefectului, adica ocuparea unei functi publice prin numire, in art.96
alin. 1 Legea administratiei publice locale nr.69/1991 se prevede ca, Guvernul numeste cate un
prefect in fiecare judet, fara sa mai prevada concursul.
Numirile in functii se fac de catre Presedintele Romaniei care, potrivit art. 85 (1) din
Constitutie numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament, iar in
conformitate cu prevederile art. 94 lit. c numeste in functii publice, in conditiile prevazute de
lege, adica in cazurile in carel egea ii acorda acest drept.
Numirile in functiile publice din ministere si din celelalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale, precum si in functiile de conducator ai serviciilor descentralizate
ale acestora din unitatile administrativ-teritoriale se fac de catre ministri si conducatorii celorlalte
organe de specialitate ale administratiei publice centrale.
Numirile in functie a secretarilor consiliilor comunale si orasenesti se fac, potrivit art. 48 din
legea mentionata, de catre prefect, iar cei ai consiliilor judetene si al miunicipiului Bucuresti se
numesc, dupa cum prevede art. 69 din aceeasi lege, de catre Departamentul pentru Administratie
Publica Locala.
Numirile in functiile publice din institutiile publice si autoritatile administrative
autonome se fac ptorivit legilor lor de organizare si functionare.
Diversitatea serviciilor publice face ca la infiintarea lor sa se stabileasca si functiile
publice necesare realizari atributiilor specifice ale serviciului public respectiv.
La stabilirea functiilor publice se determina si nivelul studiilor pe care trebuie sa le posede o
persoana fizica care doreste sa ocupe o anumita functie publica.
Pentru ocuparea unor functii publice legea cere o anumita vechime sau o anumita
calificare. Conditii de vechime prevad si functiile de executie pe trepte profesionale.
Eliberarile sau demiterile din functiile publice se fac, de regula, de catre cel care a facut
numirea, cu exceptia unor functii publice ce se ocupa prin alegere.

4.4 Functionarul public

Functionarul public este investit in functie printr-un act administrativ de
numire,unilateral. Functionarul public este investit cu atributiile care ii determina competenta, nu

9
de catre cel care l-a numit, ci de catre lege, care organizeaza functia in vederea satisfacerii unui
interes general. Legea organizeaza functia cu atributiile stabilite pentru aceasta si oricare
persoana, care intruneste conditiile legii, poate aspira la accesul si exercitarea functiei respective.
Prin numirea in functia publica functionarul este investit cu un statut legal in care sunt
prevazute drepturile si obligatiile acestuia. Situatia juridical a functionarului public este asdar
statutara.
Fiecare functioanr public are un drept personal la avansarea in functie, la stabilitate sau
inamovibilitate, la salariu etc.
Functionarii publici reprezinta mijloacele prin care actioneaza functiile publice.
Functionarii publici, sunt persoane fizice si atunci cand ei exercita una dintre atributiile specifice
functiei ce o realizeaza ei actioneaza, se manifesta in numele persoanei juridice de drept public
din care face parte functia publica ocupata de ei.
Functionarii publici, potrivit Statutului acestora sunt debutanti sau definitivi.
Functionarii publici debutanti sunt persoanele care ocupa o functie publica pana la
definitivare. Perioada de functionar public debutant este de cel putin 6 luni, dar nu mai mare de 2
ani. Calitatea de functionar debutant se obtine prin concurs sau examen. Exista trei categorii,
definite in raport cu nivelul studiilor necesare , dupa cum urmeaza:3
a)categoria A- functionarii cu studii superioare de lunga durata(4-6 ani) cu diploma de
licenta sau echivalenta;
b)categoria B- functionarii cu studii superioare de scurta durata, cu diploma;
c)categoria C- functionari cu studii medii, liceale sau postliceale cu diploma.
În doctrina actuala, raportandu-se la functionarul public supus regimului statutar, autorii
stabilesc, de regula, patru forme ale raspunderii functionarului public, anume: disciplinara,
contraventionala, penala si patrimoniala
Conform opiniei V. Vedinas4, pot fi deosebite cinci forme ale raspunderii functionarului
public, pornind de la faptul ca obligatiile incalcate prin fapta comisa pot izvori din raportul de
functie publica sau din afara acestuia, iar faptele pot fi savarsite în timpul exercitarii functiei, în
legatura cu exercitarea functiei sau fara sa aiba vreo legatura directa cu functia, însa afecteaza
prestigiul functionarului public, consideratia si încrederea pe care i le acorda cetatenii ca
beneficiari ai respectivului serviciu public.
În raport de aceste aspecte si cu prevederile din Constitutie, V. Vedinas a mentionat
urmatoarele forme de raspundere, cu motivarea corespunzatoare a acestora, astfel:
1. Raspunderea disciplinara, bazata pe încalcarea normelor de disciplina specifice
raportului de functie publica;

3
Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009
4
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ (1996), vol. II, p. 225 si urm.

10
 2. Raspunderea contraventionala, pentru savârsirea de catre functionarul public a unor
fapte antisociale, calificate de lege a fi contraventii;
3. Raspunderea patrimoniala fundamentata pe dispozitiile art. 52 din Constitutie si pe
dispozitiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ;
4. Raspunderea civilă care deriva din faptele personale ale functionarului public, datorate
slabiciunilor si imperfectiunilor inerente fiintei umane, prin care se produc prejudicii tertilor, fara
ca aceste fapte sa aiba legatura cu exercitiul functiei publice.
5. Raspunderea penala, care intervine atunci când functionarul public a savârsit fapte
prevazute ca infractiuni de Codul penal sau de legi speciale.
În Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, modificata, completata si
republicata în art. 64. sunt retinute patru forme ale raspunderii functionarilor publici, anume:
 raspunderea disciplinara;
 raspunderea contraventionala;
 raspunderea civila;
 raspunderea penala.

Concluzii
Politica de personal are un rol functional; scopul ei consta in infaptuirea optima a
sarcinilor administratiei publice; politica de personal se desfasoara cu respectarea ferma a
criteriilor etico-morale si profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare, premise ale
realizarii unei calitati optime a activităţii administrative. Politica de personal in administratia
publica are un caracter unitar pentru toate autoritatile administratiei publice, deoarece insasi
autoritaţile administraţiei publice formeaza un sistem unitar; politica de personal se bazeaza pe
rationalitate si continuitate. In acest sens, politica rationala inseamna, pe de o parte, existenta,în
aceasta materie, a unor norme logice simple si clare, realizabile în conditii specifice, iar pe de
alta parte, presupune adaptarea acestei politici la mutatiile ce se produc în viata economica si
sociala. Prin politica de personal trebuie sa se asigure continuitatea, relativa stabilirate a celor
care lucreaza în administratia publica. Politica de personal în administratia publica se
caracterizeaza printr-un profund umanitarism.
Personalul administratiei publice alaturi de politica de personal reprezinta o componenta
esentiala a administratiei publice din Romania. Pentru o mai buna functionare si organizare a
administratiei trebuie sa avem in vedere atat caracterul specializarii cat si cel al pregatirii
profesionale pe care trebuie sa le detina un functionar public. Insa, din nefericire in zilele
noastre, in Romania deciziile administratiei publice atat in vederea satisfacerii interesului general
cat si in politica sa de personal ,de recrutare, promovare a personalului sunt influentate de
interese politice care afecteaza obtinerea de rezultate cat mai eficiente in interesul cetateanului.
Primeaza astfel interesele unei clase dominante din punct de vedere politic a societatii in
defavoarea interesului general al comunitatii.

11
Bibliografie

 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009

 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol II

 Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale

 Ioan alexandru, Drept administrative , Ed. Economica , Iasi

 www.gov.ro

12