CUPRINS

CAPITOLUL 1. CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI.............................3

Secţiunea 1. Principiile carierei funcţionarilor publici.........................................3
Secţiunea 2. Cariera şi mobilitatea funcţionarilor publici. În sistemul
comunitar ................................................................................................................7

CAPITOLUL 2. AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI............................................................................................................... 15
Secţiunea 1. Atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici................15
Secţiunea 2. Modificarea raportului juridic de serviciu în funcţie publică..............18
Secţiunea 3. Suspendarea raportului juridic de serviciu în funcţie publică............22

CAPITOLUL 3. ÎNCETAREA RAPORTULUI JURIDIC DE FUNCŢIE

PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA.....................................................................................27
Secţiunea 1. Clasificarea modalităţilor legale de încetare a serviciului de
funcţie publică........................................................................................................27
Secţiunea 2. Răspunderea juridică a funcţionarului public în România.................31
Secţiunea 3. Abaterea disciplinară a funcţionarului public...............................39
Secţiunea 4. Sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarilor publici.................42
3

CAPITOLUL 4. RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI...............50

Secţiunea 1. Sancţiunile contravenţionale ...........................................................50
Secţiunea2. Răspunderea civilă a funcţionarilor publici....................................53
Secţiunea 3. Răspunderea penală a funcţionarilor publici.................................55
Secţiunea 4. Suspendarea funcţionarilor publici.................................................57

CONCLUZII..........................................................................................................59

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................63

2
 FUNCŢIA ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC

CAPITOLUL I .
CARIERA FUNCTIONARILOR PUBLICI

Sectiunea 1 . Principiile carierei functionarilor publici

Reforma in administratie publica reprezinta una dintre prioritatile Guvernului

Romaniei, dar si o cerinta esentiala a integrarii tarii noastre in sistemul comunitar,
in sistemul Uniunii Europene.
Unul dintre obiectivele programului de guvernare actuala il reprezinta
formarea functionarului public instruit si profesionist, tinand cont de meritele si
performantele sale, precum si dezvoltarea capacitatii sale manageriale.
Functionarii publici sunt cei care se afla in contact direct cu cetatenii si care
creeaza imaginea institutiei publice. De aceea este nevoie sa se intretina si sa se
completeze permanent competenta lor profesionala, sa se mentina in administratia
publica functionari publici de inalta tinuta profesionala si morala.
Crearea unui sistem de cariera a functionarilor publici (pe orizontala si pe
verticala) a unui sistem de salarizare corespunzator, a unui management de calitate
in administratia publica, reprezinta cateva din conditiile reformei in administratia
publica.
Sistemul administratiei publice se cere sa fie eficient si de calitate
profesionala, fapt ce implica o recrutare corecta si selectiva, precum si o
metodologie a planificarii carierei functionarilor publici.
Cariera functionarului public poate fi definita ca fiind succesiunea realizarilor
profesionale ale acestora dar si a functiilor in structura ierarhica a institutiei sau
autoritatii publice din care functionarul public face parte.

3
 Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in
exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediului de afaceri,
prevenirea si sanctionarea coruptiei, modifica si completeaza Statutul functionarilor
publici, cu elemente de noutate privind sfera atributiilor ce implica exercitarea
prerogativelor de putere publica.
Principiile care guverneaza functia publica (legalitatea, impartialitatea,
transparenta, stabilitatea, orientarea catre cetatean etc.) sunt aliniate la principiile ce
se apleaca in spatiul comunitar, urmare a corelarii legislatiei in materie.
Legea sus-mentionata introduce un capitol distinct, cap.6 (art.46-58) privind
cariera functionarilor publici (recrutarea, numirea, promovarea si evaluarea
performantelor).
Legea speciala in materie o reprezinta Hotararea de Guvern
nr.1209/octombrie 2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor
publici.30 Art.2 al acestui act normativ defineste cariera in functia publica ca fiind
"ansamblul situatiilor juridice si efectelor produse, care intervin de la data nasterii
raportului de serviciu pana la momentul incetarii acestui raport, in conditiile legii.
Eficienta si profesionalismul Corpului functionarilor publici presupune
existenta unor competente responsabile, oneste, corecte si impartiale, dedicate
intocmai servirii interesului public. Acest lucru implica o recrutare si o selectie
exigenta, o perioada de stagiu necesara si corespunzatoare adaptarii, dar si a
cunoasterii functionarului public, "o instruire si o pregatire continua."
Dupa etapele pe care le parcurge cariera functionarilor publici, distingem:
- intrarea in Corpul functionarilor publici;
- perioada de stagiu in functia publica;
- definitivarea in functia publica;
- promovarea si mobilitatea in functia publica;
- iesirea din Corpul functionarilor publici.
Principiile care stau la baza organizarii si dezvoltarii carierei in functia
publica sunt:
- competenta, ce implica detinerea si confirmarea cunostintelor si
aptitudinilor necesare exercitarii unei functii publice;

4
 - competitia, care implica participarea la un concurs sau examen in scopul
confirmarii cunostintelor si aptitudinilor necesare in acest scop;
- egalitatea de sanse, ce presupune faptul ca oricarei persoane care
indeplineste conditiile cerute de lege, i se recunoaste vocatia de cariera in functia
publica;
- profesionalismul functionarului public;
- motivarea morala si materiala a functionarilor publici de catre colectivitatile
publice din care fac parte, precum si sprijinirea dezvoltarii lor profesionale;
- transparenta informatiilor de interes public referitoare la cariera in functia
publica;
Principiile modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici sunt:
recrutarea si stagiul; promovarea si avansarea (ce reprezinta o mobilitate pe
verticala) si mobilitatea pe orizontala a functionarilor publici.
Reformularea cadrului legislativ cu privire la cariera functionarilor publici a
instituit masura de clasificare a acestora pe baza criteriului privitor la nivelul
studiilor absolvite, (clasa I, II, III) precum si dupa natura atributiilor si
responsabilitatilor prevazute pentru functia publica pe care o detin (inalti
functionari, functionari publici de conducere si de executie), sau comune tuturor
functiilor publice (functii generale) sau specifice doar unora dintre ele (functii
publice specifice).
Recrutarea in functia publica, in noul context legislativ, a adus noutati in
legatura cu conditiile de acces, criteriile de selectie, procedura de organizare si de
desfasurare a concursurilor.
De asemenea, perioada de stagiu urmareste verificarea cunostintelor si
aptitudinilor functionarului public in indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor ce
ii revin, dar si cunoasterea de catre acesta a specificului administratiei publice.
Promovarea in functie publica superioara reprezinta o alta modalitate de
dezvoltare a carierei functionarului public. Aceasta intervine in urma evaluarii
performantelor profesionale individuale, cu conditia existentei unei functii vacante.
Promovarea se poate face prin concurs sau prin examen (cand se inscrie un singur
candidat) pe baza unor conditii stabilite conform legii, si poate fi: definitiva (cand

5
se ocupa pe o perioada nedeterminata) sau temporara (cand se ocupa pe o perioada
determinata).
Conditiile de concurs sunt expres prevazute de lege.
Mobilitatea reprezinta modalitatea de dezvoltare a carierei prin modificarea
raporturilor de serviciu, in conditiile legii (mobilitatea pe orizontala) sau prin
mutarea in cadrul altor compartimente, potrivit legii (mobilitatea pe verticala). De
asemenea, mobilitatea este de regula voluntara, putand fi obligatorie, doar in situatii
de forta majora, motivata de progresul pe plan profesional sau dezvoltarea de noi
aptitudini in cadrul altor domenii de activitate, precum si de nevoia de crestere a
flexibilitatii functionarii serviciilor publice.
Mobilitatea sau cariera pe orizontala a functionarului public presupune
modificarea temporara sau definitiva a raporturilor de serviciu. Mobilitatea
temporara presupune delegarea sau detasarea functionarului public, sau mutarea sa
temporara in cadrul altui compartiment, pe functii publice echivalente, iar
mobilitatea pe orizontala definitiva presupune transferul functionarului public in
alte autoritati sau institutii publice.
Mobilitatea pe verticala sau cariera pe verticala a functionarului public poate
fi definitiva, situatie in care este necesar acordul scris al functionarului public, sau
temporara, fara sa poata depasi 6 luni intr-un an.
Mobilitatea pe verticala exista atunci cand are loc:
- mutarea definitiva a functionarului public in alt compartiment al autoritatii
sau institutiei publice;
- mutarea temporara a functionarului public intr-o functie publica de
conducere vacanta.
Mobilitatea pe verticala a functionarilor publici implica, asadar, o promovare
in ierarhie si o avansare in grila de salarizare, asadar o dezvoltare atat a carierei
profesioniste cat si a celei financiare.
Pentru realizarea unui sistem de mobilitati eficient, se impune in sarcina
institutiilor sau autoritatilor publice necesitatea si obligatia initierii unor programe
de mobilitati si a unor politici de management al personalului.

6
 Sectiunea 2 . Cariera si mobilitatea functionarilor publici in sistemul
comunitar

In tarile din Uniunea Europeana, dezvoltarea carierei functionarilor publici

reprezinta o problema de interes deosebit. Procedurile, conditiile si frecventa
promovarilor, avansarilor si mobilitatilor difera de la un stat la altul in functie de:
sistemul legislativ, sistemul serviciilor publice, traditii administrative, anumite
principii.
Promovarea si avansarea reprezinta o mobilitate pe verticala a functionarilor
publici europeni, care implica dezvoltarea carierei lor profesionale si a carierei
financiare si care are la baza criterii si motivatii diferite.
Exista tari (Austria, Germania, Franta, Belgia, Luxemburg, Portugalia,
Spania), in care, la baza carierei functionarilor publici sta ca regula principiul
vechimii in serviciul public, iar pentru unele posturi este necesara sustinerea de
examinari specifice sau cursuri de instruire (Germania, Belgia si Luxemburg), ori se
cere si criteriul performantei (Portugalia).
In alte tari (Suedia, Danemarca, Finlanda, Olanda), promovarea si avansarea
se bazeaza pe procedura competitiei deschise, in timp ce in Italia, promovarea
functionarilor publici se face numai prin concurs.
Mobilitatea pe orizontala (sub forma de delegare, detasare, transfer) nu este
posibila in Olanda, Suedia si Finlanda, unde se cere ca cel interesat de un anumit
post sa candideze pentru acesta. Transferul la cererea functionarului public este
posibil, dar nu este garantat in Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca si
Portugalia, in timp ce in Italia si Luxemburg transferurile au numai caracter
temporar.
Din punct de vedere temporal, conceptul de carieră presupune două momente:
a.) emiterea de către angajator a actului care pune bazele raportului de muncă;
b.) încetarea acestui raport din iniţiativa celui care angajează, sau, după caz din
ceea ce angajatului, ori prin acordul celor două părţi.

7
 În literatura de specialitate s-a precizat că prin cariera funcţionarului public
european se înţeleg elementele care caracterizează situaţia juridică a funcţionarului
public din momentul în care autoritatea învestită cu putere de numire emite actul de
numire, până în momentul în care, un alt act juridic, sau fapt juridic pune capăt
calităţii de funcţionar public comunitar. (Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş,
Teoria funcţiei publice comunitare, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999, p.28)
Elementele specifice ale carierei funcţionarului public comunitar sunt:
1. recrutarea - in privinţa recrutării personalului, există regula generală că
aceasta se efectuează prin concurs organizat de fiecare instituţie cu respectarea
anumitor principii şi anume:
a) recrutarea trebuie să asigure selectarea funcţionarilor pe criterii de
competenţă profesională;
b) persoanele care vor fi angajate trebuie să corespundă din punct de vedere
al cerinţelor de efort fizic şi stres, precum şi altor cerinţe speciale;
c) să se asigure accesibilitatea la ocuparea funcţiilor publice şi a cetăţenilor
din celelalte state membre ale Uniunii Europene („nici o funcţie nu poate fi
rezervată cetăţenilor dintr-un anume stat membru”);
d) persoana recrutată să întrunească acele condiţii necesare pentru dobândirea
calităţii de funcţionar comunitar; (Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, Op.cit.
p.30 – 31).
Condiţii pe care candidaţii la o funcţie publică trebuie să le îndeplinească - se
iau în consideraţie două categorii de condiţii:
- Prima categorie se referă la naţionalitate (candidatul să fie cetăţean al unui
stat membru al Uniunii Europene); exerciţiul drepturilor civile; satisfacerea
serviciului militar; garanţii de moralitate; aptitudini fizice; cunoaşterea a două dintre
limbile oficiale ale Comunităţilor, dintre care una într-un mod aprofundat, iar alta
într-un mod satisfăcător.
- A doua categorie de condiţii se referă la stagii sau forme de pregătire de
specialitate şi experienţa profesională. (Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş,
Op.cit. p. 35 – 36)

8
 Procedura concursului - Recrutarea într-o funcţie europeană se realizează, de
regulă, prin concurs, cu excepţia funcţiilor înalte (directori generali şi directori).
Tematica concursului şi desfăşurarea acestuia depind de caracterul diplomei şi de
experienţa profesională a candidaţilor. Fiecare instituţie organizează concursul în
funcţie de specificul activităţii şi cerinţele concrete existente. Reuşita la concurs nu
este urmată automat de numirea în funcţie. Oferta postului se face ulterior, în
funcţie de bugetul alocat şi de numărul locurilor disponibile. (Constanţa Călinoiu,
Verginia Vedinaş, Op.cit., p. 37 – 39)
Pot fi identificate trei tipuri de situaţii privind efectele concursului şi anume:
I) candidatul care obţine cele mai bune rezultate la concurs va fi selecţionat
şi, în consecinţă numit (Danemarca, Germania, Olanda, Grecia)
II) selecţia se face de către comisia specială de concurs, iar numirea în funcţia
vacantă se face de către o altă autoritate, la propunerea comisiei de selecţie
III) persoanele admise la concurs sunt înscrise pe listele speciale de rezervă
Cei numiţi în funcţie parcurg o perioadă de probă, timp în care statutul lor de
funcţionari publici nu este definitiv (Constanţa Călinoiu, Virginia Vedinaş, Op.cit.
p.42 – 44).
La încheierea stagiului se apreciază realizările obţinute, aptitudinile dovedite,
randamentul şi conduita în timpul serviciului (Idem p.49). În funcţie de aceşti
parametrii stagiarul poate fi titularizat sau, după caz concediat. În mod excepţional
perioada de stagiu poate fi prelungită.
Diferite sisteme de recrutare ale funcţionarilor publici :concursul şi alte
proceduri de recrutare.
Se pot distinge două mari sisteme de recrutare. În unele state ale U.E.
procedurile de recrutare sunt formalizate, în timp ce în altele nu există reglementări
specifice. În astfel de situaţii, selecţionarea funcţionarilor se face după criterii de
aptitudine şi experienţă necesare pentru ocuparea posturilor vacante, după modelul
angajării în domeniul privat.
În statele unde există proceduri speciale de recrutare există un sistem al
carierei, funcţionarul intrând în serviciul administraţiei pe un post de debutant (post
inferior) pentru care sunt cerute cunoştinţe şi o pregătire al cărui nivel nu este

9
ridicat. Ulterior, funcţionarul este promovat în funcţie printr-un sistem bine
reglementat. În multe state membre ale U.E. se organizează periodic concursuri
deschise cu probe scrise şi orale, rezultatele şi performanţele candidaţilor fiind
publicate. Cei mai buni candidaţi sunt recrutaţi în ordinea clasării la concurs până ce
toate posturile sunt ocupate.
Concursul reprezintă metoda cea mai utilizată în Franţa, Germania, Islanda,
Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania şi Belgia. În Franţa există trei mari tipuri de
concursuri organizate la nivelul funcţiei publice de stat, funcţiei publice teritoriale şi
funcţiei publice spitaliceşti. Concursul organizat pentru funcţia publică de stat are
caracter extern, fiind deschis candidaţilor care nu fac parte din funcţia publică şi
care îndeplinesc criteriile minimale de vârstă şi pregătire. Prin această formă se
urmăreşte recrutarea personalului din afara funcţiei publice. Concursurile sunt
organizate anual de către ministerul sau departamentul interesat în funcţie de nivelul
postului vacant.
Concursul funcţiei publice teritoriale are caracter intern şi este organizat
pentru recrutarea personalului deja angajat în funcţia publică şi, care doreşte să intre
în altă grupă de încadrare sau intenţionează să obţină un post superior. Este o formă
de promovare. Acest tip de concurs este mai puţin dificil decât concursul extern şi,
prin aceasta, mai accesibil.
În ultima perioadă se recurge la un nou tip de concurs şi anume, pentru
admiterea la anumite şcoli superioare în domeniul administraţiei publice (ex. Şcoala
Naţională de Administraţie, Şcoala Naţională de Magistratură) recunoscute pentru
criteriile de performanţă. La acest concurs au acces şi persoanele care vor să urmeze
cursuri speciale pentru a accede, după absolvire, la funcţii în sectorul privat (de
interes teritorial) sau de a îndeplini un mandat electiv în cadrul autorităţilor locale
sau regionale.
Concursul din interiorul funcţiei publice a statului sau a funcţiei publice
spitaliceşti dă dreptul la un loc de muncă şi la statutul de funcţionar, pe când
concursul din cadrul funcţiei publice teritoriale nu dă dreptul la un loc de muncă. El
dă doar posibilitatea de a depune candidatura la posturi propuse de administraţiile

10
locale. Dacă nu se ocupă un astfel de post în termen de doi ani de la concurs, dreptul
de a candida pentru astfel de posturi vacante se pierde.
Candidaţii reuşiţi la concurs sunt numiţi în funcţie de notele sau calificativul
obţinut.
Notificarea posturilor vacante
În toate statele membre ale Uniunii, informaţiile referitoare la posturile
vacante din cadrul funcţiei publice sun accesibile tuturor. În general, concursul de
recrutare sau posturile vacante face obiectul unui anunţ publicitar.
În Austria anunţul publicitar este adus la cunoştinţa generală a opiniei
publice prin apariţia sa într-un ziar de largă circulaţie. În alte state, cum ar fi Anglia,
Suedia, Finlanda anunţul se face prin mijloace stabilite la nivelul postului vacant.
Departamentul sau agenţia competentă să organizeze concursul alege metoda de
notificare a posturilor vacante pe care o consideră cea mai potrivită. În alte state
membre ale Uniunii, publicitatea se asigură prin gazeta oficială a statului sau prin
paginile de publicitate ale ziarelor la rubrica „Oferte de muncă”. Principalul este că
mijlocul de notificare ales să asigure informarea unui număr cât mai mare de
persoane interesate.
În toate statele membre ale U.E. anumite condiţii specifice provin din
aptitudinile necesare pentru intrarea în cadrul funcţiei publice în calitate de
funcţionar. Unele state cer deţinerea anumitor diplome. Posturile care implică
respectarea unui secret profesional necesită un control de securitate al candidaţilor.
În general, cunoaşterea limbii (sau limbilor) oficiale ale statului este una
dintre condiţiile de acces la funcţia publică.
Pentru ocuparea funcţiilor care presupun exerciţiul puterii publice, statele
membre ale U.E. impun criteriul naţionalităţii.
Aproape toate statele membre fixează limite de vârstă minime şi maxime
pentru accesul la funcţia publică (cu excepţia Olandei, Suediei, Irlandei şi Marii
Britanii).
O experienţă profesională anterioară poate influenţa în mod favorabil decizia
recrutării şi dreptul la promovare. În toate statele membre ale Uniunii Europene
experienţa profesională reprezintă unul dintre criteriile de selecţie a personalului,

11
chiar dacă această experienţă este de natură să consolideze capacitatea candidatului
de a satisface exigenţele cerute de postul vacant. Sunt luate în calcul şi perioadele
de lucru în sectorul privat.
În privinţa mobilităţii se constată o tendinţă de descentralizare care presupune
transferul de competenţe de la administraţia centrală către comunităţile regionale şi
o importanţă crescândă a dimensiunii europene a funcţiei publice.
O altă tendinţă este influenţa crescută a dimensiunii europene, care se observă
îndeosebi în domeniul programelor de schimburi europene pentru funcţionarii din
statele membre ale Uniunii.
Mobilitatea este geografică, profesională şi/sau funcţională. Mobilitatea este
încurajată din următoarele motive:
a)din punctul de vedere al administraţiei, mobilitatea este un mijloc de
creştere a flexibilităţii funcţionării ministerelor;
b)din punctul de vedere al funcţionarului, mobilitatea permite familiarizarea
cu alte domenii de activitate, dezvoltarea de noi aptitudini, extinderea orizontului de
cunoaştere pe plan profesional, lărgirea experienţei.
Există o mobilitate temporară şi transferul permanent. În cazul schimbării
temporare unele ţări (Franţa şi Germania) au pus la punct instrumente care
favorizează flexibilitatea managementului resurselor umane. Se preconizează
proiecte pentru a căror realizare, echipe de funcţionari lucrează temporar în alte
state, după care revin în statul de origine.
În Italia, funcţionarii au posibilitatea de a-şi prezenta după bunul lor plac
candidatura pentru posturile vacante din cadrul funcţiei publice, care au fost
anunţate public. În Olanda, personalul excedentar este ajutat în centre speciale să
găsească locuri de muncă în alte părţi.
În Franţa, mobilitatea geografică se poate efectua prin intermediul mutărilor.
Pentru mobilitatea funcţională se pot utiliza mai multe posibilităţi:
a)punerea la dispoziţie (funcţionarul lucrează timp de trei ani într-o
administraţie de stat, sau pe lângă o organizaţie internaţională, primind remunerare
corespunzătoare postului anterior);

12
 b)detaşarea (funcţionarii îşi pot efectua serviciul în agenţiile din administraţia
centrală în instituţii publice, în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi în
întreprinderi private care asigură servicii publice.
În Danemarca, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie,
mobilitatea geografică sau profesională cu sau fără schimbarea angajatorului sunt
frecvente şi uşor de realizat.
Obstacole împotriva mobilităţii -există obstacole care reduc frecvenţa
mobilităţii, acestea provenind din numărul şi complexitatea reglementărilor şi a
procedurilor. Aceste obstacole sunt de natură subiectivă:
a) teama de a pierde locul de muncă;
b) rezistenţa la schimbare;
c) cererea unor aptitudini speciale pentru ocuparea unui anumit post.
Conditiile generale pe care le implica integrarea in Uniunea Europeana, sunt
de natura economica, politica si legislativa.
Alaturi de aceste conditii se impune si existenta unor institutii publice stabile
capabile sa garanteze democratia, libertatea si egalitatea cetatenilor, separatia
puterilor in stat, suprematia legii si totodata respectarea ei.
In domeniul administratiei publice alaturi de reforma legislativa de crearea
unui cadru legislativ corespunzator, este necesara si descentralizarea serviciilor
publice, consolidarea si crearea unui corp de functionari publici de cariera
compatibili cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene.
Obiectivele generale ale strategiei Guvernului privind accelerarea reformei in
domeniul administratiei juridice sunt reprezentate de reforma legislativa si
functionala in administratia publica, perfectionarea managementului administratiei
publice centrale si locale, realizarea coerentei actelor administrative in scopul
cresterii gradului de compatibilitate cu administratiile existente in tarile Comunitatii
Europene.
In scopul armonizarii legislatiei romanesti cu aquis-ul comunitar s-au adoptat
o serie de acte normative ce reglementeaza functia publica si functionarul public,
dezvoltarea functiei publice, instruirea si perfectionarea permanenta a functionarului
public in scopul formarii sale la standarde europene (mentionam in acest sens:

13
Legea nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in
exercitarea demnitatilor publice, a fundatiilor publice si in mediul de afaceri,
prevenirea si sanctionarea coruptiei, care a modificat si completat substantial Legea
nr.188/1999 privind Statutul functionarului public).
Functionarul public care realizeaza functia publica poate fi considerat un
actor important in integrarea Romaniei in structurile comunitare. Cartea Europeana
a Administratiei Publice Locale, prevede urmatoarele:
- autoritatile publice locale sunt cele care trebuie sa-si determine propriile
structuri administrative, in scopul adaptarii acestora la nevoile locale si asigurarii
unui management de calitate;
- in serviciile publice este necesar sa se recruteze personal competent si
calificat, caruia trebuie sa i se asigure conditii corespunzatoare de munca, de
formare profesionala, de remuneratie;
- transparenta decizionala;
- servicii publice eficiente si de calitate;
- respectarea drepturilor cetatenilor;
Functionarii publici reprezinta potentialul uman ce imprima valoare
administratiei publice, asigura cresterea performantelor serviciilor publice din care
fac parte.
De aceea, recrutarea, formarea si perfectionarea corespunzatoare a
functionarilor publici, dar si cresterea motivarii acestora printr-un sistem de
salarizare corespunzator, reprezinta conditii esentiale, de natura sa influenteze
integrarea lor in structurile comunitare.
Crearea si dezvoltarea unui corp profesionist, stabil si impartial al
functionarilor publici implica atat reglementarea de obligatii si indatoriri in sarcina
acestora cat si aplicarea, concomitent, a unui sistem de drepturi compensatorii.
Numai asa se poate contribui la imbunatatirea relatiilor dintre administratia
publica si societatea civila, precum si la eficientizarea sistemului administrativ, in
concordanta cu cerintele uniunii Europene in domeniul managementului functiei
publice si a functionarilor publici.

14
 CAPITOLUL II.
AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI

Sectiunea 1 .Atributiile Agentiei Nationale a Functionarilor Publici

Crearea corpului functionarilor publici, dezvoltarea, organizarea si buna sa

organizare, precum si evidenta tuturor posturilor de functionari publici,
monitorizarea activitatii publice a constituit si constituie o preocupare permanenta a
legiuitorului roman.
In statutul functionarilor publici, reglementat de Legea nr.188/1999,
modificata si completata, prin art.20 se dispune ca, pentru crearea si dezvoltarea
unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial, se infiinteaza
Agentia Nationala a Functionarilor Publici.
Aceasta este un organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu
personalitate juridica, condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat (numit de
primul-ministru la propunerea ministrului Administratiei Publice) care emite ordine
(cu caracter normativ sau individual). Finantarea cheltuielilor A.N.F.P. este
asigurata de la bugetul de stat, lucru motivat de faptul ca administratia publica este
un aparat al statului.
Pe baza Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale a
Functionarilor Publici, aprobat prin Hotararea de Guvern nr.109/200033. Agentia a
functionat in subordinea Guvernului pana la intrarea in vigoare a Hotararii de
Guvern nr.299/200134 prin aceasta institutie s-a reorganizat si a functionat in
subordinea Minsterului Administratiei Publice, pana in anul 2003. Noul Regulament
de organizare si functionare a A.N.F.P. a fost aprobat prin hotararea de Guvern
nr.624/200335, iar prin O.U.G. nr.63/200336 referitoare la organizarea si
functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, Agentia functioneaza in
prezent in subordinea acestuia.

15
 Agentia Nationala a Functionarilor Publici este institutia cu competenta
materiala specifica in domeniul functiei publice si administratiei publice centrale, ce
asigura aplicarea strategiei si Programului de guvernare in domeniul
managementului functiei publice si a functionarilor publici.
Atributia sa principala este aceea de elaborare a strategiilor si politicilor de
management al functiei publice, in scopul eficientizarii sistemului administrativ, a
imbunatatirii relatiilor dintre serviciile publice si societatea civila, conform aquis-
ului comunitar si cerintelor integrarii europene.
Art.21 din Statut stabileste A.N.F.P. urmatoarele atributii:
- elaborarea politicilor si strategiilor privind managementului functiei publice
si al functionarilor publici;
- elaborarea si avizarea proiectelor de acte normative ce vizeaza functia
publica si functionarul public;
- monitorizarea si controlul aplicarii legislatiei in materie;
- elaborarea de reglementari comune in domeniu;
- atributia de elaborare a proiectului de lege privind salarizarea unitara a
functionarilor publici;
- stabilirea criteriilor de evaluare a activitatii functionarilor publici, necesare
in promovarea sau avansarea acestora;
- colaborarea cu Institutul National de Administratie, in vederea stabilirii
tematicii specifice programelor de formare specializata in administratia de stat si de
perfectionare a functionarilor publici;
- intocmirea si administrarea bazei de date ce cuprinde evidenta nationala a
functiilor si functionarilor publici, pe baza datelor si informatiilor primite de la
autoritatile si institutiile publice;
- stabileste conditiile si procedura de recrutare si selectie a functionarilor
publici, avizeaza si monitorizeaza aceasta activitate;
- atributii in domeniul redistribuirii functionarilor publici carora, din motive
neimputabile lor, le-au incetat raporturile de serviciu;

16
 - asigura redistribuirea pe functii publice temporar vacante, ca urmare a
suspendarii titularului, a functionarilor publici din corpul de rezerva, dupa o testare
prealabila;
- coordoneaza si acorda asistenta de specialitate compartimentelor de resurse
umane;
- participa la negocierile dintre sindicate si M.A.P.;
- propune Guvernului, modul de constituire a comisiilor de disciplina,
componenta, atributiile si procedura de lucru;
- analizeaza rapoartele trimestriale ale comisiilor de disciplina si a comisiilor
paritare, monitorizand in felul acesta activitatea celor doua comisii;
- verifica si controleaza actele de constituire a comisiilor paritare;
- colaboreaza cu organisme si organizatii internationale din domeniul sau de
activitate;
- elaboreaza anual Planul de ocupare a functiilor publice, dupa consultarea
prealabila a autoritatilor si institutiilor publice;
- intocmeste anual raportul cu privire la managementul functiilor publice si
al functionarilor publici, pe care il prezinta Guvernului;
- detine lista functiilor publice vacante;
- detine cazierul administrativ, pe care il elibereaza in scopul evidentierii
situatiei disciplinare a functionarului public.
De asemenea, Agentia Nationala a Functionarilor Publici indeplineste orice
alte atributii care ii sunt stabilite prin lege.
Un alt aspect important cu privire la A.N.F.P. este acela ca i s-a conferit
legitimare procesuala activa cu privire la actele prin care autoritatile sau institutiile
publice incalca legislatia, incalca legislatia cu privire la functia publica si
functionarul public, sau refuza sa aplice prevederile legale in domeniu. In aceste
situatii, Agentia poate sesiza instantele de contencios administrativ competente.
Un rol deosebit de important are stabilit Agentia Nationala a Functionarilor
Publici cu privire la evidenta functiilor publice si a functionarilor publici pe baza
datelor transmise de autoritatile si institutiile publice.

17
 Pentru fiecare functionar public, in scopul gestionarii eficiente a resurselor
umane si a urmaririi carierei acestuia, autoritatile si institutiile publice ii vor intocmi
dosarul profesional. Orice functionar public are dreptul sa cunoasca dosarul sau
profesional si sa i se elibereze la cerere, copii de pe actele pe care acesta le
cuprinde.
Continutul dosarului profesional se stabileste prin Hotarare de Guvern la
propunerea A.N.F.P. Autoritatile si institutiile publice raspund de intocmirea si de
actualizarea dosarelor profesionale, de pastrarea lor in siguranta, fiind obligate sa
comunice Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile, orice
modificare intervine in cuprinsul acestora.
Functionarul public care se transfera sau pentru care inceteaza raporturile de
serviciu are dreptul de a solicita si obtine dosarul sau profesional in original. Datele
si informatiile cuprinse in dosarul profesional al functionarului public, sunt de
stricta confidentialitate.

Sectiunea 2 .Modificarea raportului juridic de functie publica

Raportul juridic de functie publica (de serviciu) se naste din actul de numire
in functia publica respectiva, (care reprezinta un act juridic unilateral) si din
acceptarea titularului.
Daca raportul de functie publica se naste dintr-un act unilateral rezulta ca
modificarea acestuia imbraca tot forma unilaterala, neexcluzandu-se insa
consimtamantul functionarului public in cauza.
Modificarea raportului juridic de functie publica reprezinta trecerea
functionarului public, temporar sau definitiv, pe un alt post sau pe un post similar,
in cadrul aceleiasi institutii sau autoritati publice.
In functie de durata modificarii raportului de serviciu, exista doua forme de
modificare a acestuia:
- forme temporare (vremelnice) de modificare a raportului de functie publica:
delegarea, detasarea mutarea in cadrul altui compartiment al autoritatii sau
institutiei publice;

18
 - forme definitive de modificare a raportului de functie publica: transferul.
Codul muncii din 2003 stabileste in art.41 ca, modificarea contractului
individual de munca se poate face numai cu acordul partilor, modificarea unilaterala
fiind posibila numai in cazurile si conditiile expres prevazute de dispozitiile acestui
act normativ.
1.)Delegarea - forma temporara de modificare a raportului de functie publica
Delegarea functionarului public reprezinta masura luata de catre conducatorul
institutiei sau autoritatii publice in care acesta este titular, in scopul executarii de
catre un functionar public prerogativelor de functie publica intr-o alta institutie
publica, in aceeasi localitate sau in alta localitate.
Regimul juridic al delegarii functionarului public prezinta urmatoarele
caractere:
- caracter legal, deoarece delegarea intervine numai in cazurile si conditiile
prevazute de lege;
- caracter temporar (vremelnic), deoarece delegarea este dispusa pe o
perioada limitata de timp, stabilita de lege;
- se dispune in interesul serviciului public in care este incadrat functionarului
public;
- pe perioada delegarii, functionarul delegat este obligat sa exercite numai
competenta delegata, pe care nu o poate transmite nimanui;
- delegarea se dispune prin act juridic unilateral cu acceptul organului
delegat;
- pe perioada delegarii, functionarul public delegat isi mentine statutul
juridic, va face parte in continuare din structura de personal al institutiei ce l-a
delegat, beneficiaza de toate drepturile salariale;
- delegarea nu trebuie sa afecteze stabilitatea si inamovabilitatea
functionarului public;
- delegarea poate fi retrasa oricand de catre institutia sau autoritatea care a
dispus-o.
Functionarul public poate refuza delegarea in urmatoarele situatii:
- cand starea sanatatii contraindica delegarea;

19
 - cand se afla in stare de graviditate;
- cand singur are spre crestere si ingrijire un copil minor.
2.)Detasarea - forma temporara de modificare a raportului de functie
publica.
Detasarea functionarului public reprezinta masura luata de catre
conducatorul institutiei sau autoritatii publice in care acesta functioneaza, in scopul
indeplinirii anumitor activitati de catre functionarul public in afara autoritatii sau
institutiei publice, respectiv in sediul altei unitati decat cea in care a fost numit, pe o
anumita perioada.
Regimul juridic al detasarii prezinta urmatoarele caractere:
- detasarea are caracter legal, se dispune numai in conditiile si cazurile
expres prevazute de lege;
- are caracter temporar, se dispune pe cel mult 6 luni, iar in timpul unui an
calendaristic o detasare ce depaseste 6 luni necesita acordul scris al persoanei in
cauza;
- detasarea poate fi de scurta durata (pana la 6 luni) sau de lunga durata
(peste 6 luni);
- detasarea se dispune prin act juridic unilateral;
- detasarea se dispune numai daca pregatirea profesionala a celui ce urma sa
fie detasat corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei pe care urmeaza sa
fie detasat;
- pe perioada detasarii, contractul de munca si actul de numire in functia
publica se suspenda;
- pe perioada detasarii se pastreaza postul sau functia avuta in momentul
dispunerii sale;
- pe perioada detasarii se modifica locul de exercitare a atributiilor si
sarcinilor functionarului public;
- detasarea se face in interesul autoritatii sau institutiei publice in care
urmeaza sa-si desfasoare activitatea functionarului public;
- pe perioada detasarii se pastreaza drepturile salariale avute, existand
posibilitatea de a avea dreptul la un salariu mai mare daca acesta exista;

20
 - pe timpul detasarii, cheltuielile de cazare, indemnizatia de detasare si
cheltuielile de transport dus-intors (cel putin o data pe luna), se suporta de catre
unitatea sau institutia publica beneficiara.
Detasarea poate fi refuzata de catre functionarul public in urmatoarele situatii:
- cand detasarea urmeaza sa aiba loc intr-o localitate in care nu sunt asigurate
conditii corespunzatoare de cazare;
- cand starea sanatatii, certificata medical, face contraindicata detasarea;
- cand se afla in stare de graviditate sau isi creste singur copilul minor;
- cand exista motive familiale temeinice ce justifica refuzul de a da curs
detasarii.
- cand este singurul intretinator de familie.
Conditiile delegarii si detasarii sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariati.
Functionarii publici nu pot fi trimisi in delegare sau detasare decat in conditii bine
determinate si strict legale, deoarece ei sunt beneficiarii unui regim de stabilitate
deosebit.
3.)Transferul - forma definitiva de modificare a raportului de functie publica
Prin formele definitive de modificare a raportului de serviciu se modifica
institutia sau autoritatea publica care l-a numit in functie pe functionarul public,
respectiv, se modifica locul unde se exercita functia publica, prin incetarea
raporturilor de serviciu.
Transferul prezinta urmatoarele caracteristici:
- poate avea loc intre autoritatile sau institutiile publice;
- poate interveni in interesul serviciului din initiativa conducatorului
institutiei sau autoritatii publice unde functionarul activeaza, cu acordul scris al
acestuia;
- poate interveni la cererea de transfer a functionarului public intr-o alta
autoritate sau institutie publica;
- transferul fara acordul celui transferat atrage nulitatea absoluta a actului prin
care s-a dispus;
- functionarul transferat in alta localitate in interesul serviciului beneficiaza
de o indemnizatie egala cu salariul de baza net din ultima luna, de acoperirea

21
cheltuielilor de transport si de un concediu platit de 5 zile, care se vor suporta de
catre autoritatea sau institutia publica la care se face transferul in termen de cel mult
15 zile de la data aprobarii transferului;
- transferul interesului serviciului se poate face numai cu acordul scris al
functionarului public transferat, intr-o functie publica echivalenta.
4.)Mutarea in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice
Aceasta forma de modificare a raportului de serviciu poate imbraca doua
forme: definitiva si temporara.
Mutarea definitiva a functionarului public in cadrul altui compartiment, se
aproba de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice in care acesta isi
desfasoara activitatea, dar cu acordul sau in scris prealabil.
Mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment este
dispusa motivat de catre conducatorul autoritatii publice, in interesul acesteia, pe o
perioada de cel mult 6 luni intr-un an. in astfel de situatii, se va tine seama de
pregatirea profesionala a functionarului public care isi va pastra drepturile salariale.

Sectiunea 3 . Suspendarea raportului juridic de serviciu in functie

publica

Suspendarea din functie este o forma consacrata de legislatie, doctrina si

jurisprudenta, fiind prevazuta inclusiv si de Constitutie.
Suspendarea contractului de munca implica suspendarea prestarii muncii, a
platii cuvenite pentru aceasta si a actului de numire.
In doctrina se recunosc urmatoarele tipuri de suspendare:
- suspendarea de drept;
- suspendarea prin acordul partilor;
- suspendarea prin act unilateral al unitatii angajatoare.
Suspendarea de drept a raportului de serviciu intervine cand functionarul
public se afla in una din urmatoarele situatii:
- este incadrat in cabinetul unui demnitar;
- este numit sau ales temporar intr-o functie de demnitate publica;

22
 - este desemnat prin misiuni diplomatice sau pentru alte activitati in cadrul
unor organisme internationale;
- efectueaza stagiul militar, este concentrat sau mobilizat;
- este arestat preventiv;
- este in concediu de maternitate in conditiile legii;
- este in concediu pentru incapacitate temporara, in conditiile legii, sau
efectueaza un tratament medical in strainatate;
- este carantina, in conditiile legii;
- desfasoara activitate sindicala pentru care se prevede suspendarea, conform
legii;
- este dat disparut prin sentinta judecatoreasca definitiva;
- caz de forta majora;
- alte situatii expres prevazute de lege.
In termen de 15 zile calendaristice inainte de data incetarii motivului de
suspendare de drept, dar nu mai tarziu de data luarii la cunostinta de motivul
incetarii suspendarii de drept, functionarul public este obligat sa informeze in scris
persoana care are competenta legala de numire in functia publica despre acest fapt.
Neinformarea persoanei care are competenta legala de numire in functia publica
atrage incetarea de drept a raportului de serviciu al functionarului public.
Exceptie fac cazurile in care functionarul public suspendat este:
-arestat preventiv,
-se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, pe o perioada
mai mare de o luna, in conditiile legii;
-se afla carantina, in conditiile legii,
-disparut, iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca
irevocabila sau se afla in caz forta majora;
Persoana care are competenta legala de numire in functia publica are
obligatia sa asigure, in termen de 5 zile de la expirarea termenului , conditiile
necesare reluarii activitatii de catre functionarul public.
Suspendarea la initiativa functionarului public a raportului de serviciu are loc
in urmatoarele cazuri:

23
 - concediu pentru cresterea copilului minor de pana la 2 ani, respectiv 3 ani
in cazul celui cu handicap;
- concediu pentru cresterea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani,
respectiv 18 ani a celui cu handicap;
- participare la greva, la campanii electorale;
- participarea in cadrul unor misiuni diplomatice sau alte activitati in cadrul
unor organisme internationale.
Suspendarea la cererea motivata a functionarului public, se face in scris cu cel
putin 15 zile calendaristice inainte de data cand se solicita suspendarea.
Reluarea activitatii functionarului public care a fost suspendat din functie, se
dispune prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
Asadar, poate interveni suspendarea temporara a functionarului public pentru
un interes personal legitim, acordata la cererea acestuia pentru o perioada de la 6
luni la 4 ani cu drept de prelungire de cel mult 4 ani de catre conducatorul autoritatii
sau institutiei publice respective.
Suspendarea raportului de functie sau de demnitate publica poate interveni
asadar, si pe perioada exercitarii unui mandat pentru o functie eligibila.
Suspendarea intervine si in cazul in care functionarul sau demnitarul public a
savarsit o infractiune si se afla in faza de cercetare sau judecata, masura care este
luata in interesul serviciului public din care acesta face parte si care este considerata
in doctrina15 ca fiind o masura de siguranta sau de politie administrativa.
Art.109 din Constitutie prevede ca Presedintele Romaniei poate dispune
suspendarea din functie a membrilor Guvernului pentru care s-a dispus urmarirea
penala. In cazul trimiterii in judecata a membrilor Guvernului pentru savarsirea de
fapte penale in exercitiul functiei lor, suspendarea va fi obligatorie.
In cazul in care se dovedeste nevinovatia acestor persoane, ele vor putea
reveni la functia avuta anterior, ca urmare a incetarii suspendarii.
Intreruperea activitatii la cerere, constituie modalitatea prin care functionarul
public poate solicita conducatorului autoritatii sau institutiei publice suspendarea sa
temporara din functie pentru un interes personal legitim.

24
 Suspendarea din functia publica sau din demnitatea publica este o intrerupere
cu caracter temporar a raportului juridic de serviciu ce prezinta urmatoarele
particularitati:
-poate interveni numai in situatii expres prevazute de lege, asadar, are
caracter legal;
-are caracter temporar;
-actul administrativ prin care se constata, se aproba suspendarea si se dispune
reluarea activitatii functionarului public se comunica A.N.F.P.;
-pe perioada suspendarii postul este rezervat, el poate fi ocupat doar pe o
perioada determinata;
-pe perioada suspendarii, actul de numire in functie si plata cuvenita se
suspenda temporar.
Suspendarea raportului de serviciu se constata si se aproba prin act
administrativ al persoanei care are competenta numirii in functia publica.
Reluarea activitatii se dispune prin act administrativ al persoanei care are
competenta legala de numire in functia publica. Actul administrativ prin care se
constata, respectiv se aproba suspendarea raportului de serviciu, precum si cel prin
care se dispune reluarea activitatii de catre functionarul public se comunica Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile lucratoare de la data
emiterii.
Pe perioada suspendarii raportului de serviciu autoritatile si institutiile
publice au obligatia sa rezerve postul aferent functiei publice.
Ocuparea acestuia se face, pe o perioada determinata, in conditiile legii.
Pe perioada suspendarii, raporturile de serviciu ale functionarilor publici nu
pot inceta si nu pot fi modificate decat din initiativa sau cu acordul functionarului
public in cauza.

 Perioada suspendarii raporturilor de serviciu in cazul in care functionarul

public este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare
activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor
organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva sau desfasoara

25
activitati in cadrul unor organisme sau institutii internationale se considera vechime
in functia publica.

26
 CAPITOLUL III
INCETAREA RAPORTULUI JURIDIC DE FUNCTIE PUBLICA
IN ROMANIA

Sectiunea 1 . Clasificarea modalitatilor legale de incetare a serviciului de

functie publica

Modalitatile de incetare a raportului de functie publica se clasifica in

literatura de specialitate, , in functie de anumite criterii :
1. Dupa cauza ce determina incetarea raportului juridic de serviciu, incetarea
intervine ca urmare a unui:
- fapt natural (decesul functionarului public);
- act juridic (prin care se dispune destituirea, se cere demisia etc.)
2. Dupa temeiul interventiei incetarii, exista:
2.1. incetare prin lege, care poate interveni ca urmare a:
- pensionarii pentru limita de varsta sau pentru invaliditate de gradul I;
- neindeplinirii conditiilor cerute de lege pentru ocuparea
unei functii publice (interventia unei situatii de
incompatibilitate);
- demiterii sau destituirii functionarului public.
2.2. Incetare dispusa de autoritatea sau institutia publica, care la randul ei,
poate interveni prin mai multe modalitati:
- destituirea din functie ca urmare a savarsirii unor abateri disciplinare grave;
- imposibilitatea exercitarii atributiilor din motive de incapacitate fizica sau
psihica;
- desfiintarea postului ca urmare a reorganizarii sau incetarii activitatii
institutiei publice;
- interdictia exercitarii functiei publice pronuntata de instanta penala;
- interventia unor stari de incompatibilitate

27
 - expirarea termenului pentru care a fost numit.
2.3. Incetarea la initiativa functionarului public are loc:
- prin demisie.
Art.90 din Legea nr.188/1999 in forma sa modificata prevede urmatoarele
conditii in care are loc incetarea raporturilor de serviciu:
- la data decesului functionarului public;
- daca nu mai indeplineste conditiile cerute de lege in acest sens;
- prin constatarea nulitatii absolute a actului de numire in functia publica;
- la data comunicarii deciziei de pensionare;
- la data ramanerii definitive a unei hotarari de condamnare (pentru
infractiunile prevazute de art.49 lit.h);
- la data ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti de interdictie;
- la data expirarii termenului (in cazul in care functia publica a avut caracter
temporar).
- incetarea prin acordul partilor;
- incetarea prin eliberarea din functia publica;
- incetarea prin destituire (demitere);
- incetarea prin demisie.
Demisia functionarului public este o forma de incetare a raportului de
serviciu initiata de functionarul public, prin care acesta se dezinvesteste daca
demisia sa a fost acceptata printr-o decizie administrativa.8
Demisia se notifica in scris conducatorului institutiei sau autoritatii publice si
produce efecte dupa 30 de zile de la inregistrare, daca partile nu au convenit altfel,
si ea nu trebuie motivata.
Eliberarea din functie a functionarului public, la dispozitia conducatorului
institutiei sau autoritatii publice, are loc cu un preaviz de 15 zile, in urmatoarele
cazuri:
- interventia unui caz legal de incompatibilitate;
- starea fizico-psihica constatata prin decizia organelor medicale competente
este necorespunzatoare;
- nu mai indeplinea conditiile specifice cerute de lege in acest sens;

28
 - incetarea activitatii sau mutarea in alta localitate a institutiei publice,
situatie in care functionarul public nu vrea sa o urmeze;
- pentru incompetenta profesionala, in cazul in care functionarul public a fost
notat in ultimii 2 ani cu calificativul "necorespunzator" la evaluarea performantelor
profesionale;
- cand autoritatea sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a
reorganizarii, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de functionarul
public si acesta refuza o alta oferta.
Destituirea sau demiterea din functie a functionarului public se dispune prin
act administrativ al conducatorului institutiei publice, ca o sanctiune disciplinara, in
situatiile in care acesta a savarsit in mod repetat abateri disciplinare sau abateri
disciplinare grave sau atunci cand s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate.
Daca eliberarea din functia publica s-a facut in urmatoarele cazuri: autoritatea
sau institutia publica si-a incetat activitatea ori a fost mutata intr-o alta localitate, iar
functionarul public nu este de acord sa o urmeze; ca urmare a admiterii cererii de
reintegrare in functia publica ocupata de catre functionarul public a unui functionar
public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neintemeiate, de la data
ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus
reintegrarea; functionarul public nu mai indeplineste conditiile specifice pentru
ocuparea functiei publice; ca urmare a refuzului neintemeiat al inaltului functionar
public de acceptare a numirii in conditiile art. 93.aceste situatii reprezinta motive
neimputabile functionarilor publici.
Daca eliberarea din functia publica se realizeaza in cazul in care: autoritatea
sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii activitatii, prin
reducerea postului ocupat de functionarul public; ca urmare a admiterii cererii de
reintegrare in functia publica ocupata de catre functionarul public a unui functionar
public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neintemeiate, de la data
ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus
reintegrarea) functionarul public nu mai indeplineste conditiile specifice pentru
ocuparea functiei publice; in perioada de preaviz, daca in cadrul autoritatii sau

29
institutiei publice exista functii publice vacante corespunzatoare, aceasta are
obligatia de a le pune la dispozitie functionarilor publici.
Insa, daca nu exista functii publice vacante corespunzatoare in cadrul
autoritatii sau institutiei publice, autoritatea ori institutia publica are obligatia de a
solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in perioada de preaviz, lista
functiilor publice vacante. In cazul in care exista o functie publica vacanta
corespunzatoare, identificata in perioada de preaviz, functionarul public va fi
transferat in interesul serviciului sau la cerere. In acest caz functionarul public de
conducere are prioritate la ocuparea unei functii publice vacante la nivel inferior.
In caz de reorganizare a autoritatii sau institutiei publice, functionarii
publici vor fi numiti in noile functii publice sau, dupa caz, in noile compartimente
in urmatoarele cazuri:
a) se modifica atributiile aferente unei functii publice mai putin de 50%;
b) sunt reduse atributiile unui compartiment;
c) este schimbata denumirea fara modificarea in proportie de peste 50% a
atributiilor aferente functiei publice;
d) este schimbata structura compartimentului.
Aceste prevederi se aplica cu respectarea urmatoarelor criterii:
a) categoria, clasa si, dupa caz, gradul profesional ale functionarului public;
b) indeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru functia publica;
c) pregatirea profesionala;
d) sa fi desfasurat activitati similare.
In cazul in care exista mai multi functionari publici, se organizeaza examen
de catre autoritatea sau institutia publica.
Reducerea unui post este justificata daca atributiile aferente acestuia se
modifica in proportie de peste 50% sau daca sunt modificate conditiile specifice de
ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
In cazul reorganizarii activitatii prin reducerea posturilor, autoritatea sau
institutia publica nu poate infiinta posturi similare celor desfiintate pentru o
perioada de un an de la data reorganizarii.

30
 Atat in situatia eliberarii din functie cat si in cea a destituirii, functionarului
public in cauza poate solicita instantei de contencios administrativ anularea
ordinului sau dispozitiei de eliberare sau de destituire din functie, in termen de 30
de zile de la comunicarea acesteia, daca le considera netemeinice sau nelegale. De
asemenea, pot solicita si plata despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si
recalculate, precum si alte drepturi de care ar fi beneficiat.
La modificarea, la suspendarea si la incetarea raportului de serviciu
functionarul public are indatorirea sa predea lucrarile si bunurile care i-au fost
incredintate in vederea exercitarii atributiilor de serviciu.
La incetarea raportului de serviciu functionarul public isi pastreaza drepturile
dobandite in cadrul carierei, cu exceptia cazului in care raportul de serviciu a incetat
din motive imputabile acestuia.
Actul prin care se constata si se dispune incetarea raportului de functie
publica prezinta urmatoarele caracteristici:
- este un act administrativ;
- este un act unilateral;
- este un act emis de persoana sau institutia publica care are competenta
numirii in functia publica respectiva;
- este supus controlului de legalitate exercitat de instantele de contencios
administrativ;
- se comunica A.N.F.P. in termen de 10 zile de la emitere.

Sectiunea 2. Raspunderea juridica a functionarului public in Romania

Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii juridice a

functionarului public, care are ca finalitate restabilirea ordinii de drept incalcate ca
urmare a savarsirii unei fapte ilicite, precum si reprimarea si eliminarea unor astfel
de fapte. Prin intermediul raspunderii juridice se urmareste realizarea unui dublu
scop: preventiv-educativ si sanctionator.

31
 Raspunderea juridica a functionarului public presupune abordarea relatiei ei
cu responsabilitatea care o precede si care presupune respectarea intregului sistem
de valori instituit de catre societate in ansamblul sau.
Functionarul public trebuie sa fie responsabil in indeplinirea atributiilor sale.
In doctrina interbelica, raspunderea statului si a functionarilor sai era
privita ca una din formele de manifestare a responsabilitatii in dreptul administrativ.
Se pornea de la teza ca activitatea administratiei poate fi de multe ori o cauza de
daune pentru particularii care vin in contact cu ea, ceea ce atragea interventia unei
raspunderi materiale a acestora, alaturi de cea disciplinara, atrasa de inalcarea unor
norme de comportament profesional, de ordine si disciplina intr-un serviciu public.
Raspunderea juridica a functionarului public intervine atunci cand s-a comis o
fapta ilicita in exercitarea prerogativelor de serviciu sau in legatura cu acestea,
respectiv atunci cand aceasta a incalcat obligatiile ce-i revin si implicit, legea.
Luand in considerare natura juridica variata a reglementarilor aplicabile in
administratia publica (administrative, civile, financiare, penale, etc.), raspunderea
juridica a functionarului public este foarte diversificata.
Functionarul public ii pot reveni, in general, raspunderi disciplinare
contraventionale, civile si cu unele exceptii, penale.
Prin fapta ilicita savarsita de functionarul public se incalca o obligatie legala
ce decurge din reglementari, dispozitii ierarhice, norme de comportament etc., si se
instituie raspunderea juridica a acestuia.
Raspunderea juridica a functionarului public reprezinta un raport juridic
complex stabilit de norma juridica intre functionarul public ca autor al incalcarii
normelor juridice, reprezentant al statului la un anumit nivel, si stat ca reprezentant
al societatii, titular al dreptului de a aplica sanctiunea juridica.
Dupa sfera de aplicabilitate, exista doua tipuri de raspundere juridica:
- raspunderea generala a functionarilor publici, aplicabila tuturor
categoriilor de functionari publici, consacrata in statutul general al functiei publice;
- raspunderea specifica a functionarilor publici, aplicabila anumitor
categorii de functionari publici, consacrata in statutul particular al functiei publice.

32
 Faptele ilicite ale functionarului public se pot savarsi si in timpul sau liber, in
legatura cu exercitarea functiei publice, fara sa existe o legatura directa cu functia
publica, dar sa se afecteze prestigiul si imaginea acestuia.
In prezent, se pot identifica urmatoarele forme de raspundere ale
functionarului public, in functie de norma juridica incalcata:
- raspunderea disciplinara, ce intervine ca urmare a incalcarii cu vinovatie a
normelor de disciplina muncii specifice raportului de functie publica;
- raspunderea contraventionala, ce intervine ca urmare a savarsirii unor
contraventii de catre functionarul public;
- raspunderea civila, ce intervine pentru faptele ilicite civile prin care
functionarul public provoaca prejudicii particularilor;
- raspunderea penala, ce intervine in cazul comiterii de catre functionarul
public a unor fapte penale.
 Raspunderea disciplinara a functionarului public
Statutul defineste raspunderea disciplinara ca fiind acea forma a raspunderii
juridice ce apare ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite prin care functionarii
publici incalca cu vinovatie indatoririle corespunzatoare functiei publice pe care o
detin si a normelor de conduita profesionala si civica, fapte ce reprezinta abateri
disciplinare (art.70 alin.1.).
Raspunderea disciplinara a functionarului public intervine asadar, atunci cand
acesta incalca, in mod culpabil, obligatiile sale de serviciu, prin savarsirea de abateri
disciplinare. Cadrul legislativ al reglementarii si gestionarii raspunderii disciplinare
a functionarilor publici il constituie: Legea nr.188/1999 modificata si completata,
precum si legislatia reprezentata de Hotararea de Guvern care reglementeaza
organizarea si functionarea comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare.
Functionarul public raspunde disciplinar pentru faptele ilicite prin care se
incalca disciplina muncii, respectiv, pentru fapte prin care se incalca normele de
conduita profesionala ce vizeaza relatiile din cadrul unui serviciu public precum si
relatiile cu tertii. El va raspunde disciplinar si in situatia comiterii de fapte ilicite
prin care sunt afectate statutul sau imaginea institutiei publice din care face parte.

33
 In situatia faptelor ilicite savarsite anterior nasterii raportului juridic de
functie publica, care-l fac incompatibil pe autorul lor cu exercitiul functiei publice
in care a fost numit si care n-au fost cunoscute de catre autoritatea publica in
momentul numirii sale, intervine sanctiunea administrativ disciplinara.
Aceeasi sanctiune se aplica si in situatia abaterilor savarsite in afara
serviciului public, in viata privata, daca este lezata imaginea, onoarea si consideratia
functionarului public in fata celor administrati, a cetatenilor, fiind afectata astfel si
imaginea institutiei din care fac parte.
Raspunderea administrativ-disciplinara nu intervine in situatia faptelor ilicite
savarsite de catre functionarul public ulterior incetarii exercitiului unei functii
publice.â
 Raspunderea contraventionala a functionarului public
Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza in cazul in
care acestia au savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu sarcinile de
serviciu .
Referitor la aceasta prevedere legala, in doctrina s-a subliniat ca este vorba
despre o raspundere administrativ-contraventionala, avand in vedere acele fapte ce
constituie contraventii, in cadrul raspunderii administrative a functionarului public,
savarsite in timpul si in legatura cu atributiile de serviciu, diferit de cele savarsite in
afara activitatii profesionale, asemeni oricarui cetatean, care implica o raspundere
contraventionala potrivit dreptului comun in materie.
Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a
sanctiunii functionarul public se poate adresa cu plangere la judecatoria in a carei
circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit
functionarul public sanctionat.
Aceasta dispozitie nu are in vedere termenul in care poate fi atacat procesul
verbal de constatare a contraventiei si de aplicare, a sanctiunii si nici faptul ca
dispozitiilor din Statut nu este aplicabil dreptul comun in materia raspunderii
contraventionale.
Contraventia constituie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca
atare prin lege, ordonanta, prin hotarare sau dupa caz, prin hotararea consiliului

34
local al comunei, orasului, municipiului, sau al sectorului municipiului Bucuresti, a
consiliului judetean ori a consililui general al municipiului Bucuresti.
Fata de regimul de drept comun, in materia raspunderii administrativ
contraventionale prin care a fost stabilita competenta judecatoriei in a carei
circumscriptie a fost savarsita contraventia, de a solutiona plangerea
contravenientului, Statutul prevede expres competenta judecatoriei in a carei
circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit
functionarul public sanctionat, de a solutiona plangerea acestuia, care poate sa nu
fie cea de la locul savarsirii contraventiei.
Deoarece dreptul comun al contraventiilor stabileste si calea de abatere a
recursului la sectia de contencios administrativ a tribunalului, vom interpreta ca
acesta poate fi exercitat si de catre funtionarii publici.
 Raspunderea civila a functionarului public
Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:
a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau
institutiei publice in care functioneaza;
b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de
comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si
irevocabile.
Intr-o forma sintetica, in doctrina s-a relevat ca raspunderea patrimoniala a
functionarului public intervine in cazul in care acestia au cauzat prin actele sau
faptele lor anumite prejudicii, fie autoritatii sau institutiei publice din care fac parte,
fie unei alte persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.
In ce priveste modul de reparare al pagubelor aduse autoritatii sau institutiei
publice, in primele doua situatii, acesta va : ,, repara pagubele aduse autoritatii sau
institutiei publice in situatiile prevazute la art. 72 lit. a) si b) din Legea nr 188/1999
privind statutul functionarilor publici. Se dispune prin emiterea de catre
conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de
imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin

35
asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi
articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
O problema care s-a ridicat in doctrina actuala a fost aceea a persoanei
indreptatite sa emita ordinul sau dispozitia de imputare in cazurile in care cel care a
produs pagubele in primele doua situatii este chiar conducatorul autoritatii sau
institutiei publice pagubite. Un posibil raspuns ar fi conducatorul serviciului ierarhic
superior al autoritatii sau al instituitiei publice ierarhic superioare.
In cea de-a treia situatie, raspunderea functionarului public isi are sorgintea in
articolul 52 alin.(1) din Constitutie, potrivit caruia, persoana vatamata intr-un drept
al sau, ori intr-un interes legitim de o autoritate publica, printr-un act administrativ
sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina
recunoasterea dreptului pretins, anularea actului repararea pagubei.
Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza
se poate adresa instantei de contencios administrativ.
In doctrina s-a remarcat, pe deplin intemeiat, ca legiutorul nu a prevazut un
termen in care functionarul se poate adresa instantei de contencios administrativ si
nici daca procedura prealabila pe care legea contenciosului administrativ o pevede
mai este obligatorie.
Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul
sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii
pagubei.
 Raspunderea penala a functionarului public
Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul
serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se
angajeaza potrivit legii penale.
In cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei
infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h) conform Legii nr 188/1999
privind statutul functionarilor publici, conducatorul autoritatii sau institutiei publice
va dispune suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine.
In considerarea prezumtiei de nevinovatie ar fi fost mai potrivit in aceasta
faza, ca masurara suspendarii din functie sa fie doar facultativa urmand sa aiba

36
caracter obligatoriu numai daca s-a dispus masura arestarii preventive, situatie in
care nevinovatia functionarului public se bazeaza pe probleme mai consistente.
Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi
penale, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau
incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar
functionarul public respectiv va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii
vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii
penale, iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi
sesizata comisia de disciplina competenta.
Regimului raspunderii penale consacrat dreptului comun, se aduga institutia
suspendarii functionarului public care va fi dispusa de conducatorul autoritatii sau
institutiei publice in mod obligatoriu, daca sunt intrunite conditiile prevazute de
Statut.
Raspunderea penala a functionarilor publici este angajata in cazul in care
acestia savarsesc, in exercitarea functiei lor o infractiune.
Infractiunile pe care le pot savarsi functionarii publici sunt prevazute in
Codul penal, in partea speciala.
Printre infractiunile ce pot fi savarsite de functionarii de stat se numara
neglijenta in serviciu, abuzul in serviciu, luarea de mita, purtarea abuziva etc.
In situatia in care un functionar savarseste o fapta care se apreciaza ca ar avea
un caracter penal, organul de stat din care face parte acel functionar are sarcina de a
face o serie de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a
stabili exact daca fapta prezinta sau nu gravitatea unei infractiuni. In cazul in care se
ajunge la concluzia ca fapta savarsita de functionar intruneste trasaturile
caracteristice unei infractiuni, trebuie sesizate organele de cercetare penala, in
vederea inceperii anchetei penale.
In cursul acesteia, organul unde a fost savarsita fapta are datoria de a pune la
dispozitia organelor care cerceteaza sau judeca pe functionar toate datele,
informatiile si actele necesare solutionarii cazului.

37
 De asemenea, organul din care face parte functionarul aflat in ancheta penala,
mai exact spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate sa dispuna
suspendarea acestuia din functie, evident fara plata salariului, pana la solutionarea
cazului.
Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masura necesara pentru ca
prestigiul organului si chiar insasi activitatea sa nu aiba de suferit.
In cazul in care se constata nevinovatia functionarului in cauza, acesta urmeza
sa fie repus in functie, platindu-i-se salariul pe tot timpul cat a fost suspendat.
In situatia in care functionarul este condamnat la o pedeapsa privativa de
libertate, organul din care face parte acesta este obligat si singurul competent sa
desfaca contractul de munca al functionarului.
In orice societate, fata de cei care incalca normele juridice, statul este nevoit
sa foloseasca forta sa de constrangere, sa-i traga la raspundere.
Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fata de functionarii
administrativi apare cu atat mai necesara daca se are in vedere importanta deosebita
a activitatii organelor administratiei publice. Avand ca sarcina executarea legii,
functionarii din aparatul administrative trebuie ca in primul rand, ei sa respecte
legea, iar in caz de incalcare a acesteia, sa poarte intreaga raspundere pentru fapta
lor.
Prin sanctionare celor care nu respecta normele juridice se ajunge la intarirea
legalitatii, nu numai impunandu-se o pedeapsa celui vinovat si reparandu-se
prejudicial cauzat, ci, mai ales obtinandu-se educarea functionarilor in cauza, ca si a
altor persoane, pentru ca asemeni abateri sa nu se mai savarseasca.In special acest
din urma aspect prezinta o importanta cu mult mai mare, functia educativa a
sanctiunii juridice exercitand o influenta sociala de cea mai mare insemnatate.

Sectiunea 3. Abaterea disciplinara a functionarului public

38
 Raspunderea disciplinara reprezinta un ansamblu de norme care reglementeza
actele si faptele (actiunile si inactiunile) savarsite de functionarul public in
exercitarea atributiilor sale sau in legatura cu acestea, sanctiunile care se aplica si
normele procedurale corespunzatoare.
In doctrina actuala au fost identificate urmatoarele trasaturi ale ale raspunderii
disciplinare:
- este o raspundere de drept public;
-intervine numai in cazul savarsirii unei abateri disciplinare calificata ca atare
prin norme ale dreptului public, deci in cadrul unor raporturi de drept public;
-subiectul activ este un functionar public, iar subiectul pasiv este autoritatea
sau institutia publica la care acesta este incadrat;
-procedura de constatare, aplicare si constatare, a sanctiunilor disciplinare
sunt supuse unor norme speciale; abaterile si sanctiunile disciplinare sunt prevazute
prin norme cu putere de lege sau in baza acestora, prin statute speciale.
Raspunderea disciplinara a functionarilor publici apare in momentul in care
acestia savarsesc o abatere disciplinara.
Abaterea disciplinara a functionarului public reprezinta fapta ilicita savarsita
cu vinovatie prin care acesta isi incalca obligatiile de serviciu care ii revin in baza
functiei publice pe care o detine, si care vizeaza statutul sau.
Prin abatere disciplinara se intelege abaterea savarsita, in general, de la
indatoririle de serviciu, din culpa functionarului si care nu constituie o infractiune,
fiind sanctionata de regula, de catre organele administrative, iar nu de catre
instantele judecatoresti.
Astfel, in primul rand, abaterea disciplinara este o incalcare a obligatiilor pe
care le are functionarul in cadrul raportului de functiune.
Daca asemenea obligatii sunt, in marea lor majoritate, obligatii generale ale
functionarilor in exercitarea functiei, unele din ele revin numai anumitor categorii
de functionari publici.

39
 Astfel de obligatii revin, mai ales, functionarilor ce fac parte din anumite
categorii speciale, carora li se pretinde o disciplina mai stricta, din care cauza au si
statute disciplinare speciale.
Raspunderea disciplinara se naste dupa ce functionarul public a savarsit
abaterea disciplinara, cu conditia ca fapta ilicita sa-i fie imputabila, adica sa fi fost
savarsita cu vinovatie, sub orice forma (intentie sau culpa).
Aceasta forma a raspunderii juridice este bazata pe culpa, lipsa ei inlaturand
posibilitatea interventiei raspunderii administrativ-disciplinare.
Vinovatia functionarului public presupune existenta cumulativa a 2 elemente:
elementul volitiv (vointa) si elementul intelectiv (constiinta).
Subiect activ al abaterii disciplinare este functionarul public care a fost legal
investit intr-o functie publica.
Sunt considerate abateri disciplinare, urmatoarele fapte:
- intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea unor lucrari;
- absente nemotivate la serviciu;
- nerespectarea in mod repetat a programului de lucru;
- interventiile sau staruintele pentru solutionarea preferentiala, in afara
cadrului legal, a unor cereri;
- atitudini ireverentioase in timpul serviciului;
- nerespectarea secretului profesional sau al confidentialitatii lucrarilor care
au un astfel de caracter;
- refuzul nejustificat de indeplinire al cerintelor si atributiilor de serviciu;
- manifestari ce prejudiciaza prestigiul autoritatii sau institutiei publice in care
isi desfasoara activitatea;
- incalcarea dispozitiilor legale privind indatoririle, incompatibilitatile,
conflictele de interese si interdictiile stabilite prin lege ce vizeaza functionarii
publici;
- stabilirea de catre functionarii publici de executie de relatii directe cu
pretentii in vederea solutionarii cererilor acestora.

40
 Faptul ca legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustiva a abaterilor
disciplinare demonstreaza, potrivit doctrinei, preocuparea de a asigura stabilitatea in
serviciu a functionarului public.
Sunt indicate astfel de legiutor, fapte care privesc nerespectarea programului
de activitate, modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu, comportamentul
profesional al functionarului public precum si incalcarea anumitor obligatii ale
functionarilor publici, carora legiuitorul le-a rezervat un regim special.
In doctrina actuala, s-a sustinut, pe de o parte, ca aceasta enumerare limitativa
reprezinta un pas inainte fata de alte reglementari, dar, pe de alta parte, unele abateri
disciplinare sunt definite sumar, iar altele ridica unele probleme, putand determina
greutati in intelegerea si aplicarea concreta a sanctiunii.
Abaterea disciplinara prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea.
De aceea abaterile disciplinare nu sunt sanctionate de catre instantele judecatoresti,
ci de catre organele sau functionarii care au in competenta lor supravegherea
disciplinei muncii si aplicarea de sanctiuni pentru nerespectarea acesteia.
Trecerea de la raspunderea disciplinara la una penala si invers este determinat
de necesitatea intaririi disciplinei si ordinii de drept, precum si de nivelul constiintei
functionarilor intr-un moment dat, ceea ce se reflecta in normele juridice care
califica o anume fapta ca infractiune sau abatere disciplinara.
Spre deosebire de infractiuni care sunt prevazute expres de normele juridice,
cu toate elementele lor, inclusiv sanctiunea respectiva, abaterile disciplinare sunt
aratate de toate elementele lor inclusive sanctiunile respective, abaterile disciplinare
sunt aratate de multe ori intr-un mod foarte general, fara sa se faca precizari pentru
fiecare in parte.
In ceea ce priveste categoriile de functionari care sunt obligati sa respecte o
disciplina mai severa, raspunderea disciplinara a acestora este reglementata de
statutele disciplinare speciale, pentru fiecare categorie. Acestea contin norme
juridice derogatorii de la Codul muncii si care prevad regulile pe care trebuie sa le
respecte functionarii respectivi, precum si sanctiunile ce li se pot aplica in cazul
incalcarii acestora, sanctiuni deosebite in oarecare masura de cele prevazute, de
obicei, de Codul muncii si regulamentele de ordine interioara

41
 Sectiunea 4. Sanctiunile disciplinare aplicate functionarilor publici

Sanctiunile disciplinare prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

- au caracter legal (intervin pe baza unei dispozitii legale);
- intervin ca urmare a savarsirii unei abateri disciplinare;
- au caracter personal;
- reprezinta o decizie administrativa;
- actul sanctionator are caracter unilateral (este un act unilateral al
conducerii institutiei sau autoritatii publice);
- nu este permis cumulul sanctiunilor disciplinare;
- nu vizeaza libertatea functionarului sau bunurile sale personale;
- presupun o procedura specifica cu privire la aplicare, cai de atac,
executare.
La stabilirea si individualizarea sanctiunii disciplinare se au in vedere
urmatoarele aspecte:
- cauzele si gravitatea abaterii;
- imprejurarile in care a fost savarsita abaterea disciplinara;
- gradul de vinovatie al functionarului public (tinand cont de pregatirea si
capacitatea sa profesionala, de forma vinovatiei etc.);
- antecedente disciplinare;
- urmarile abaterii disciplinare.
Categoriile de sanctiuni disciplinare se pot grupa astfel:
- sanctiuni morale (mustrarea);
- sanctiuni materiale (diminuarea drepturilor salariale);
- sanctiuni ce afecteaza cariera functionarului public (radierea temporara de
la avansari, trecerea in functii inferioare etc.);
- sanctiuni ce atrag incetarea functiei publice.
Sanctiunile disciplinare reprezinta urmarea, consecinta incalcarii de catre
functionarul public a normelor juridice ce-i reglementeaza conduita sa.

42
  Mustrarea scrisa
- reprezinta notificarea scrisa prin care i se pune functionarului public in
vedere ca, nu si-a indeplinit in mod corespunzator atributiile de serviciu sau a
incalcat regulile de comportare in unitate, atragandu-i-se atentia de a se indrepta pe
viitor.
Se aplica direct de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la
propunerea conducatorului compartimentului in care cel in cauza isi desfasoara
activitatea (art.71 alin.1), celor care au savarsit o abatere disciplinara fara intentie,
pentru prima data si nu au adus prin aceasta o paguba unitatii;
 Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe timp de 3 luni.
Aceasta sanctiune se aplica atunci cand abaterea disciplinara e mai grava si se
au in vedere si antecedentele disciplinare ale faptuitorului.
Reducerea indemnizatiei de conducere (acolo unde este cazul) se aplica
cumulativ cu reducerea salariului.
 Suspendarea dreptului de avansare in functie, grad sau treapta
profesionala ori in gradatie pe o durata de la 1la 3 ani.
Acest fel de sanctiune se aplica in situatiile in care functionarul public nu este
la prima abatere si a adus prejudicii unitatii.
 Trecerea intr-o functie publica inferioara pe o perioada de pana la un
an, cu diminuarea corespunzatoare a salariului pentru perioada respectiva.
 Destituirea din functie - este sanctiunea disciplinara cea mai grava ce
atrage incetarea raporturilor de serviciu.
Se aplica in situatiile in care se savarseste o abatere disciplinara grava sau se
incalca in mod repetat obligatiile de serviciu, inclusiv normele de comportare, si se
produce o paguba importanta unitatii. Mentionam ca aceste imprejurari nu sunt
cumulative.
Sanctiunile materiale si cele ce vizeaza cariera functionarului public (cele
stipulate de art.70 alin.3 lit.b, lit.c, lit.d, lit.e), se aplica de conducatorul institutiei
sau autoritatii publice la propunerea comisiei de disciplina. La baza organizarii si
functionarii comisiilor de disciplina stau urmatoarele principii: legalitatea
constituirii, transparenta informatiilor, paritatea si eficienta.

43
 Sanctiunile disciplinare pentru inaltii functionari publici se aplica prin decizie
a primului ministru, prin ordin al ministrului sau dupa caz, prin ordin al
conducatorului autoritatii sau institutiei publice centrale pentru directorii generali
din cadrul ministerelor, la propunerea comisiei de disciplina.
Masura sanctionatoare se ia in cel mult o luna de la constatarea savarsirii
faptei, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea acestuia. Este obligatorie
cercetarea prealabila a faptei imputate si ascultarea faptuitorului, ce trebuie
consemnate in scris. Daca fapta are caracter infractional, se va sesiza organul de
cercetare penala, iar functionarul public va fi suspendat si nu destituit din functie
(deoarece penalul tine in loc disciplinarul), pana la ramanerea definitiva a hotararii
penale.
Daca instanta penala constata prin hotarare judecatoreasca definitiva
inexistenta faptei sau nevinovatia faptuitorului, destituirea nu poate interveni,
incetand si suspendarea din functie a acestuia.
La baza procedurii disciplinare stau urmatoarele principii:
- principiul prezumtiei de nevinovatie, conform caruia se prezinta nevinovatia
functionarului public atata timp cat vinovatia lui nu a fost dovedita;
- principiul garantarii dreptului la aparare a functionarului public;
- principiul cercetarii prealabile a faptei ilicite imputabile functionarului
public (audierea prealabila, declaratia scrisa etc.);
- principiul individualizarii faptei ilicite ce atrage sanctionarea disciplinara
(imprejurari legate de fapta, faptuitor);
- principiul celeritatii procedurii, care impune solutionarea cauzei fara
intarziere de catre comisia de disciplina;
- principiul dupa care sanctiunea disciplinara produce efecte juridice din
momentul aducerii la cunostinta functionarului public;
- principiul "non bis in idem", sau al unicitatii sanctiunii, conform caruia este
interzis cumulul de sanctiuni disciplinare pentru aceeasi abatere disciplinara;
- principiul individualizarii sanctiunii ca rezultat al individualizarii faptei
ilicite, respectiv a abaterii disciplinare;

44
 - principiul legalitatii sanctiunii disciplinare, conform caruia comisia de
disciplina este obligata sa propuna numai acele sanctiuni care sunt prevazute de lege
a se aplica cu privire la anumite fapte;
- principiul comunicarii, in 30 de zile de la data luarii la cunostinta de
savarsirea faptei ilicite, de catre cel in drept sa aplice sanctionarea, a intregului
dosar (documente, dosar individual al functionarului);
-principiul revocabilitatii deciziei de sanctionare administrativa, atunci cand
anumite situatii o impun si o motiveaza;
- principiul neretroactivitatii sanctiunii disciplinare, conform caruia decizia
administrativa sanctionatoare este activa, adica nu retroactiveaza;
- principiul atacarii deciziei sanctionatoare la instanta de contencios
administrativ, bazat pe principiul general al accesului la justitie a tuturor
persoanelor in scopul apararii dreptului lor;
- principiul radierii de drept a sanctiunilor disciplinare13;
- principiul dupa care in cazul anularii sanctiunii disciplinare efectele sunt
retroactive (se sterg toate efectele juridice cu exceptia celor materiale).
Legea nr.188/1999 modificata si completata, stipuleaza urmatoarele garantii
in legatura cu stabilirea si aplicarea sanctiunilor disciplinare:
La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de:
- cauzele care au determinat savarsirea abaterii disciplinare;
- gravitatea si urmarile abaterii disciplinare;
- imprejurarile in care s-a savarsit fapta ce constituie abatere disciplinara;
- gradul de vinovatie al autorului;
- comportamentul general al functionarului public in cadrul serviciului public
si in societate;
- existenta antecedentelor, (altele decat cele penale care-l exclud de la
ocuparea unei functii publice) si a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate;
Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa parcurgerea urmatoarelor
etape:
- cercetarea prealabila a faptei savarsite ce se imputa functionarului public;
- audierea functionarului public, care trebuie sa se consemneze in scris.

45
 Statutul functionarilor publici consacra institutia comisiei de disciplina in
cadrul autoritatilor si institutiilor publice, competente sa cerceteze si sa faca
propuneri de sanctionare a functionarilor publici culpabili. Aceasta comisie de
disciplina se constituie atat la nivelul autoritatilor centrale cat si al celor teritoriale si
locale.
In cazul in care functionarul public este nemultumit de sanctiunea decisa,
acesta poate solicita, conform legii, anularea sau modificarea deciziei
sanctionatoare, la instanta de contencios administrativ. Sanctiunile disciplinare se
radiaza daca s-a admis contestatia, ori se radiaza de drept, in situatiile prevazute de
art.75 din Statut.
Situatia disciplinara (sanctiunile disciplinare care nu au fost radiate) a
functionarului public se evidentiaza cu ajutorul cazierului administrativ, eliberat de
Agentia Nationala a Functionarilor publici) pe baza datelor aflate aflate in evidenta
acestora.
Cazierul administrativ este necesar pentru desemnarea unui functionar public
ca membru in comisia de recrutare, in comisia paritara, in comisia de disciplina,
pentru ocuparea unei functii din categoria inaltilor functionari sau a unor functii de
conducere, in orice alte situatii, prevazute de lege. Cazierul administrativ este
eliberat la solicitarea functionarului public interesat, a presedintelui comisiei de
disciplina, a sefului ierarhic, a altor persoane prevazute de lege.
Pe langa o sanctiune cu caracter moral, legea reglementeaza sanctiuni cu
caracter precumpanitor material si sanctiuni cu caracter material,dar care, in primul
rand, afecteaza cariera functionarului public, cea mai grava atragand chiar incetarea
raportului de functie publica.
Din continutul normei legale pot fi facute urmatoarele precizari cu privire la
sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici: se stabileste numai prin
norme cu putere de lege; nu sunt prevazute pentru fiecare abatere disciplinara,
aplicarea uneia sau alteiea fiind lasata la latitudinea autoritatii competente cu
sanctionarea; sunt instituite intr-un sistem ierarhic, ce are insa un caracter relativ,
putand fi aplicata o sanctiune mai grava, chiar daca, in prealabil, nu fusese aplicata

46
alta mai usoara; au caracter personal, in sensul ca se aplica functionarului public
vinovat de savarsirea abaterii disciplinare.
La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si
gravitatea abaterii disciplinare, imprejurarile in care aceasta a fost savarsita ,gradul
de vinovatie si consecintele abaterii,comportarea generala in timpul serviciului a
functionarului public, precum si de existenta in antecedentele acestuia a altor
sanctiuni disciplinare, care nu au fost radiate in conditiile legii.
Cu alte cuvinte, aplicarea sanctiunii disciplinare de catre autoritatea
competenta trebuie sa se bazeze pe o apreciere obiectiva, realista, care sa asigure
atat rolul preventiv-educativ al sanctiunii cat si pe cel reparator.
Potrivit recentelor modificari aduse legii, sanctiunile disciplinare se aplica in
termen de cel mult sase luni de la data savarsirii abaterii. Se introduce astfel un
termen de prescriptie aplicarii sanctiunii functionarului public, de maxim sase luni.
Sanctiunile disciplinare nu pot fi aplicate decat dupa cercetarea prealabila a
faptei savarsite si dupa audierea functionarului public. Audierea functionarului
public trebuie consemnata in scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul functionarului
public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile
disciplinare care i se imputa se consemneaza intr-un proces-verbal.
Prin aceste ultime dispozitii se consacra regula cercetarii prealabile foarte
important fiind modul in care se face audierea aceasta trebuind sa fie facuta in scris
sub sanctiunea nulitatii, fiind transpuse in practica, principiile constitutionale
privind dreptul la aparare si prezumtia de nevinovatie.
Intr-un articol distinct, Statutul reglementeaza in detaliu procedura de
constituire in cadrul autoritatilor sau a institutiilor publice a consiliilor de
disciplina.Acestea sunt structuri competente sa cerceteze faptele sesizate ca abateri
disciplinare si sa propuna sanctiunea aplicabila functionarilor publici din autoritatile
sau institutiile publice respective.
Fiind o propunere, comisia de disciplina va intocmi un act pregatitor, pe baza
caruia, cel in drept, conducatorul compartimentului ori serviciului public, dupa caz
va emite ordinul sau dispozitia (act administrativ de autoritate) de aplicare a
sanctiunii disciplinare.

47
 Comisia de disciplina pentru inaltii functionari publici este compusa din 7
inalti functionari publici.
In tacerea legii, s-a apreciat in doctrina, nu poate fi exclusa nici situatia ca in
urma cercetarii, sa fie propusa nesanctionarea celui care a savarsit abaterea
disciplinara, dupa cum si conducatorul institutiei sau autoritatii poate aplica o
sanctiune mai usoara sau mai severa decat cea propusa de comisia de disciplina,
situatie in care insa, sanctonarea diferita trebuie motivata.
Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa
instantei de contencios administrativ, solicitand anularea sau modificarea, dupa caz,
a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.
Aceasta prevedere a fost privita in doctrina consacrata functiei publice ca
prezentand o semnificatie deosebita, deoarece transeaza cu claritate, deosebirea de
regimul juridic dintre salariat si functionarul public demonstrand apartenenta acestei
institutii la ramura dreptului public.
Fata de prevederile Statutului, in doctrina s-a apreciat ca, in absenta altor
dispozitii procedurale speciale, aceste litigii urmeza sa fie solutionate de catre
instanta judecatoreasca potrivit Legii contenciosului administrativ. Exista insa o
derogare de la procedura comuna, Statutul adaugand la solutiile pe care le poate
pronunta instanta de judecata si pe aceea a modificarii ordinului sau dispozitiei de
sanctionare.
Acesata dispozitie a fost considerata neconstitutionala deoarece modificarea
actului administrativ de sanctionare ar echivala cu o mixtiune a puterii judecatoresti
in sfera de competenta a administratiei publice.
Este adevarat ca instanta judecatoreasca trebuie sa verifice legalitatea actului
de sanctionare, inclusiv in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, astfel incat sa
existe o anumita proportionalitate intre sanctiunea aplicata si gravitatea faptei
savarsite, insa nu poate ea insasi sa aplice o sanctiune disciplinara unui functionar
apartinand administratiei publice.
Daca instanta judecatoreasca apreciaza ca actul de sanctionare este nelegal, ea
va dispune anularea actului si poate, cel mult sa indice sanctiunea cea mai severa

48
care ar putea fi aplicata functionarului public, dar nu mai aspra decat cea initial
dispusa.
Sanctiunile disciplinare se radiaza de drept, dupa cum urmeaza:a) in termen
de 6 luni de la aplicare, sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. a);b)
in termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate,
sanctiunile disciplinare prevazute la art. 65 alin. (3) lit. b)-d);c) in termen de 7 ani
de la aplicare, sanctiunea prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. e).(2) Radierea
sanctiunilor disciplinare prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se constata prin act
administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice conform Legii nr
188/1999 privind statutul functionarilor publici.
Aplicarea sanctiunii disciplinare trebuie sa se faca dupa o justa si prealalbila
cercetare a cazului, cu ascultarea obligatorie a functionarului care a savarsit
abaterea.
Impotriva sanctiunii disciplinare se poate face o contestatie, in termenul si la
organul prevazut de actul care reglementeaza constatarea abaterii si aplicarea
sanctiunii.
Sanctiunea disciplinara nu se trece in cartea de munca a functionarului
respectiv, ci numai in dosarul personal al acestuia.
Daca in perioada prevazuta de normele juridice, functionarul nu savarseste
nici o abatere, el poate fi reabilitat, stergandu-se mentiunea aplicata sanctiunii din
dosarul sau.
Raspunderea disciplinara poate fi cumulata si cu alte forme de raspundere.De
exemplu, in cazul savarsirii unor infractiuni, sanctiunea penala poate fi insotita si de
sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului de munca.

49
 CAPITOLUL IV.
RASPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Sectiunea 1 . Sanctiunile contraventionale

Raspunderea contraventionala si abaterea contraventionala sunt institutii

specifice dreptului administrativ si se fundamenteaza pe raporturi juridice
administrative.
Raspunderea contraventionala este atrasa in cazul comiterii cu vinovatie a
unei fapte ilicite care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea, fapta
ce este prevazuta ca atare in legi sau alte acte normative.
Fapta ilicita care atrage raspunderea contraventionala o constituie
contraventia sau abaterea contraventionala (temeiul legal general il reprezenta
Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor - abrogata prin
Ordonanta de Urgenta nr.2/200116), privind regimul juridic al contraventiilor.
Ordonanta de urgenta nr.2/2001 defineste contraventia ca fiind "fapta
savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, hotarare de guvern
sau prin hotarari ale consiliilor judetene si locale."
Conditiile cerute pentru instituirea raspunderii contraventionale sunt:
- savarsirea unei fapte ilicite , care sa aiba un grad de pericol social mai redus
decat infractiunea;
- vinovatia faptuitorului, sub cele doua forme ale sale (intentia sau culpa);
- rezultatul daunator (prejudiciul);
- refuzul functionarului public de a fi audiat sau de a semna o declaratie
privind abaterea disciplinara imputata se consemneaza intr-un proces-verbal,
sanctiunea putandu-se aplica in astfel de situatii;
- legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultatul daunator;
- inexistenta cauzelor care inlatura caracterul contraventional al faptei si
raspunderea contraventionala.

50
 Statutul functionarului public dispune la art.76 alin.1 ca "raspunderea
contraventionala a functionarilor publici se angajeaza in cazul in care acestia au
savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu sarcinile de serviciu."
Fapta ilicita savarsita de catre o persoana neinvestita sau nelegal investita
intr-o functie publica, care nu este astfel un subiect calificat, nefiind in raport de
serviciu, nu poate fi catalogata ca fiind abatere contraventionala a acesteia.
Sanctiunile contraventionale reprezinta mijloace de constrangere aplicabile
autorilor abaterilor contraventionale, respectiv functionarilor publici.
Ele au un caracter represiv si intimidant fata de cel in cauza, dar si preventiv,
urmarind evitarea producerii in viitor a unor abateri de acelasi gen.
Sanctiunile contraventionale potrivit art.5 din Ordonanta de Urgenta
nr.2/2001 erau clasificate astfel:
- sanctiuni contraventionale principale;
- sanctiuni contraventionale complementare.
Sanctiunile contraventionale principale
In categoria acestor sanctiuni, noua legislatie a introdus in plus si pe cea de
obligare a contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii,
raliindu-se prin aceasta legislatiilor straine in materie:
- Avertismentul - este cea mai usoara sanctiune avand un pronuntat caracter
educativ, ce se aplica in cazul savarsirii unor fapte ce prezinta un grad mai redus de
pericol social.
- Amenda contraventionala - este cea mai frecventa sanctiune
contraventionala ce se aplica si consta in suma de bani pe care contravenientul este
obligat sa o plateasca la bugetul de stat. Aceasta sanctiune permite individualizarea
si adaptarea ei cu privire la fapta si faptuitor. Ea are caracter administrativ si
pecuniar.
- Obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul
comunitatii - este o sanctiune cu caracter legal, aplicabila pe o durata de 300 de ore,
de regula, alternativ cu sanctiunea amenzii contraventionale.

51
 - Inchisoarea contraventionala - a fost instituita prin lege si aplicata de catre
instanta de judecata, pentru acele fapte ce prezentau un grad mai ridicat de pericol
social. Aceasta sanctiune contraventionala intervenea numai daca nu exista
consimtamantul contravenientului pentru a presta o activitate in folosul comunitatii.
Mentionan, ca, sanctiunea inchisorii contraventionale, a fost desfiintata prin
Ordonanta Guvernului nr.108 din 2003.19 De asemenea, Constitutia Romaniei din
2003 prin art.23 alin.13 stabileste ca "sanctiunea privata de libertate nu poate fi
decat de natura penala." Rezulta ca, singurele sanctiuni contraventionale principale
aplicabile in prezent sunt: avertismentul, amenda contraventionala si munca in
folosul comunitatii.
Sanctiunile contraventionale complementare
In categoria acestor sanctiuni contraventionale intra:
- Confiscarea - este o sanctiune complementara, ce poate insoti celelalte
sanctiuni contraventionale. Sunt supuse confiscarii, in conditiile legii, bunurile
produse prin contraventie, cele ce au servit la savarsirea faptei ilicite, sau au fost
dobandite pe aceasta cale, precum si cele a caror detinere sau circulatie este
interzisa.
- Suspendarea sau anularea dupa caz, a avizului, acordului sau autorizatiei de
executare a unei activitati.
Ordonanta de Urgenta nr.2/2001 prevede un termen de 6 luni pentru
prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale, termen ce curge de la data savarsirii
faptei ilicite (art.13).
Constatarea contraventiei este prima actiune ce declanseaza raspunderea
contraventionala a functionarului public. Ea se face in scris, prin proces-verbal
incheiat de organul sau persoana imputernicita in acest sens.
Aplicarea sanctiunii contraventionale se face, de regula, de catre agentul
constatator al contraventiei, care este tinut si la comunicarea procesului-verbal de
aplicare a contraventiei, atat functionarului public contravenient cat si partii
vatamate.
Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de apelare a
sanctiunii contraventionale, functionarul public poate inainta plangere la judecatoria

52
in a carei circumscriptie se afla sediul autoritatii sau institutiei publice din care fac
parte functionarul public in cauza. Plangerea este o cale de atac ce se poate face in
termen de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal si suspenda executarea
sanctiunii. Actul prin care se rezolva plangerea este hotararea judecatoreasca, care
este definitiva si executorie.

Sectiunea 2 . Raspunderea civila a functionarului public

Raspunderea civila intervine in situatia savarsirii unei fapte ilicite cauzatoare

de prejudicii si presupune o sanctiune civila, cu caracter reparator.
Răspunderea civilă a funcţionarilor publici constituie o formă de răspundere
specifică , pentru angajarea căreia este necesară îndeplinirea – pe lângă condiţiile
generale, prevăzute de dreptul comun - şi a unor condiţii speciale, după cum
urmează:
- calitatea de funcţionar public a subiectului pasiv al raportului juridic de
răspundere;
- fapta ilicită ce atrage răspunderea reprezintă o încălcare a îndatoririlor de
serviciu.
Temeiul raspunderii civile a functionarului public il constituie conduita ilicita
a acestuia, iar elementele constitutive ale acestei institutii juridice, care au valoare
de conditii sunt: prejudiciul, ca rezultat al conduitei ilicite a functionarului public,
raportul cauzal intre fapta ilicita si prejudiciu si culpa functionarului public.
Date fiind aceste particularitati, putem afirma ca, raspunderea civila a
functionarului public cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza
raporturile juridice complexe ce se nasc intre functionarul public care prin fapta sa
cauzeaza un prejudiciu si victima acestui prejudiciu, in scopul asigurarii repararii
pagubelor astfel cauzate.
Raspunderea administrativ-patrimoniala a functionarului public nu este
reglementata de Statutul functionarului public. Prin art.77 al acestui act normativ,
modificat si completat, se instituie raspunderea civila a functionarului public in
urmatoarele situatii:

53
 - pentru pagube cauzate cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei
publice in care isi desfasoara activitatea;
- pentru nerestituirea sumelor acordate necuvenit, in termenul legal prevazut;
- pentru daunele ce au fost platite de autoritate sau institutia publica unor terti,
in calitate de comitent , pe baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In primele doua situatii, repararea pagubelor cauzate autoritatii sau institutiei
publice, se dispune prin ordin sau dispozitie de imputare emise de catre
conducatorul acelei autoritati sau institutii publice, in termen de 30 de zile de la
constatarea pagubei sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata.
impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare, functionarul public in cauza se
poate adresa instantei de contencios administrativ.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, funcţionarul public în cauză
se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în termen de 30 zile de la
comunicare.
Pentru situatia in care autoritatea sau institutia publica a platit daunele
cauzate unor terte persoane de catre functionarul sau public, repararea pagubelor
aduse autoritatii sau institutiei publice se dispune pe baza hotararii judecatoresti
definitive si irevocabile.
Codul muncii din 2003 stipuleaza (art.269) ca si forma a raspunderii pentru
repararea prejudiciului cauzat, raspunderea patrimoniala.
Legea nr.188/1999 modificata si completata, a instituit raspunderea civila a
functionarului public, elementele raspunderii patrimoniale ca institutie specifica
dreptului muncii nefiind aplicabile acestei categorii de salariati.
In literatura de specialitate aceasta forma de raspundere a functionarilor
publici este denumita "raspunderea patrimoniala", sau "raspundere materiala".
Se considera ca, raspunderea patrimoniala a functionarului public este
fundamentata pe dispozitiile cu valoare de principiu ale art.52 din Constitutia
Romaniei din 2003, potrivit caruia persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-
un interes legitim de catre o autoritate publica printr-un act administrativ ori prin
nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea

54
dreptului pretins sau a interesului legitim, precum si anularea actului si repararea
pagubei.
In acelasi sens dispune si art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul
administrativ, care consacra trei tipuri de actiuni in justitie impotriva functionarului
public care a cauzat o paguba unui particular, si art.13 care stabileste ca acesta poate
fi parte intr-un proces de contencios administrativ atunci cand partea vatamata
solicita despagubiri fie de la functionarul public, fie de la autoritatea publica, ori de
la ambele subiecte concomitent.
Raspunderea patrimoniala a functionarului public in functie de subiectul de
drept prejudiciat, poate imbraca doua forme:
- raspunderea pentru pagubele cauzate cetateanului (art.52 din Constitutie)
- raspunderea pentru pagubele aduse institutiei publice din structura careia
face parte (art.77 din Statut).
Autoritatea sau institutia publica prejudiciata de un functionar public are
dreptul sa solicite repararea prejudiciilor (atat materiale cat si morale) cauzate prin
fapta sa ilicita (care poate fi de serviciu sau personala) savarsita cu vinovatie.

Sectiunea 3. Raspunderea penala a functionarului public

Art.69 din Statutul functionarului public, prevede alaturi de alte forme ale
raspunderii juridice ce intervin in cazul incalcarii cu vinovatie a indatoririlor de
serviciu de catre functionarii publici, si raspunderea penala.
Raspunderea penala a functionarului public reprezinta obligatia acestuia de a
raspunde pentru faptele sale infractionale si de a suporta o sanctiune penala
prevazuta de lege pentru acestea.
Răspunderea penală a funcţionarilor publici pentru faptele săvârşite în timpul
serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice, fapte care constituie
infracţiuni, se angajează potrivit legii penale .
Cauza raspunderii penale a functionarului public o reprezinta infractiunea
savarsita in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care
acesta o ocupa, iar sanctiunea penala este consecinta raspunderii penale. Asadar,

55
infractiunea savarsita de catre functionarul public este singurul temei al raspunderii
sale penale.
Conditiile cerute pentru instituirea raspunderii penale a functionarului public
sunt:
- savarsirea unei infractiuni;
- autorul infractiunii sa aiba calitatea de functionar public;
- fapta penala sa fie savarsita in timpul serviciului sau in legatura cu
atributiile functiei publice pe care o ocupa;
- existenta vinovatiei;
- lipsa cauzelor care inlatura raspunderea juridica penala.
În cazul în care împotriva funcţionarului public s-a dispus începerea urmăririi
penale, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va lua - în urma sesizării
parchetului sau a organului de cercetare penală – măsura de suspendare a
funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Suspendarea din funcţie încetează - autoritatea sau instituţia publică datorând
drepturile salariale cuvenite funcţionarului public pe perioada suspendării – în
următoarele cazuri:
- dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea
urmăririi penale;
- dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului
penal.
Raspunderea penala a functionarului public intervine pentru savarsirea unor
infractiuni specifice, cum ar fi:
- delapidarea;
- sustragerea sau distrugerea unor dosare, registre, inscrisuri, documente;
- neglijenta in sarcini (art.249 Cod penal);
- purtarea abuziva (art.250 Cod penal);
- neglijenta in pastrarea secretului de stat (art.252 Cod penal);
- luarea de mita ori primirea de foloase necuvenite (art.254-256 Cod penal);
- trafic de influenta (art.257 Cod penal);
- falsul material si falsul intelectual;

56
 - omisiunea sesizarii organelor judiciare in anumite situatii etc.
Prin Legea nr.78/200033 s-au reglementat si sanctionat anumite categorii de
infractiuni de coruptie. Art.1 stipuleaza expres categoriile de persoane carora li se
aplica dispozitiile acestui act normativ, in categoria acestora fiind incluse si
persoanele care exercita o functie publica indiferent de modul in care au fost
investite in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice.

Sectiunea 4 . Suspendarea functionarilor publici

Impotriva functionarului public pentru care s-a dispus inceperea urmaririi

penale, in urma sesizarii parchetului sau a organului de cercetare penala,
conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a
acestuia din functia publica pe care o detine.
Aceasta masura se dispune atunci cand functionarul public a savarsit una din
urmatoarele infractiuni: infractiuni contra umanitatii, contra statului sau autoritatii,
infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul, infractiuni care impiedica
infaptuirea justitiei, infractiuni de fals ori fapte de coruptie sau infractiuni savarsite
cu intentie care il fac incompatibil cu exercitarea functiei publice.
Asadar, suspendarea din functie a functionarului public opereaza si atunci
cand s-a dispus inceperea urmaririi sale penale ca urmare a savarsirii unei fapte ce-l
fac incompatibil cu functia publica pe care o ocupa.
Masura suspendarii din functie poate fi dispusa si pentru membri Guvernului
daca s-a cerut urmarirea lor penala (de catre Camera Deputatilor, Senatul sau
Presedintele Romaniei), atributie ce apartine Presedintelui tarii. Trimiterea unui
membru al Guvernului in judecata atrage suspendarea lui din functie (art.109 alin.2
Constitutie).
In situatia in care se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea
urmaririi penale, in cazurile sus prezentate, precum si atunci cand instanta de
judecata dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functie
inceteaza hotararea fiind definitiva. in astfel de situatii, functionarul public respectiv
va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile

57
salariale aferente perioadei de suspendare., iar autoritatea sau institutia publica in
cauza va trebui sa achite drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendarii.
Daca insa, conditiile pentru angajarea raspunderii penale nu sunt intrunite, iar
fapta functionarului public intruneste conditiile abaterii disciplinare, se va sesiza
comisia de disciplina competenta in acest sens.

58
 CONCLUZII

Reforma in administratie publica reprezinta una dintre prioritatile Guvernului

Romaniei, dar si o cerinta esentiala a integrarii tarii noastre in sistemul comunitar,
in sistemul Uniunii Europene.
Unul dintre obiectivele programului de guvernare actuala il reprezinta
formarea functionarului public instruit si profesionist, tinand cont de meritele si
performantele sale, precum si dezvoltarea capacitatii sale manageriale.
Functionarii publici sunt cei care se afla in contact direct cu cetatenii si care
creeaza imaginea institutiei publice. De aceea este nevoie sa se intretina si sa se
completeze permanent competenta lor profesionala, sa se mentina in administratia
publica functionari publici de inalta tinuta profesionala si morala.
Crearea unui sistem de cariera a functionarilor publici (pe orizontala si pe
verticala) a unui sistem de salarizare corespunzator, a unui management de calitate
in administratia publica, reprezinta cateva din conditiile reformei in administratia
publica.
Sistemul administratiei publice se cere sa fie eficient si de calitate
profesionala, fapt ce implica o recrutare corecta si selectiva, precum si o
metodologie a planificarii carierei functionarilor publici.
Cariera functionarului public poate fi definita ca fiind succesiunea realizarilor
profesionale ale acestora dar si a functiilor in structura ierarhica a institutiei sau
autoritatii publice din care functionarul public face parte.
Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in
exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediului de afaceri,
prevenirea si sanctionarea coruptiei, modifica si completeaza Statutul functionarilor
publici, cu elemente de noutate privind sfera atributiilor ce implica exercitarea
prerogativelor de putere publica.
Principiile care guverneaza functia publica (legalitatea, impartialitatea,
transparenta, stabilitatea, orientarea catre cetatean etc.) sunt aliniate la principiile ce
se apleaca in spatiul comunitar, urmare a corelarii legislatiei in materie.

59
 Legea sus-mentionata introduce un capitol distinct, cap.6 (art.46-58) privind
cariera functionarilor publici (recrutarea, numirea, promovarea si evaluarea
performantelor).
Legea speciala in materie o reprezinta Hotararea de Guvern
nr.1209/octombrie 2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor
publici.30 Art.2 al acestui act normativ defineste cariera in functia publica ca fiind
"ansamblul situatiilor juridice si efectelor produse, care intervin de la data nasterii
raportului de serviciu pana la momentul incetarii acestui raport, in conditiile legii.
Eficienta si profesionalismul Corpului functionarilor publici presupune
existenta unor competente responsabile, oneste, corecte si impartiale, dedicate
intocmai servirii interesului public. Acest lucru implica o recrutare si o selectie
exigenta, o perioada de stagiu necesara si corespunzatoare adaptarii, dar si a
cunoasterii functionarului public, "o instruire si o pregatire continua."
Dupa etapele pe care le parcurge cariera functionarilor publici, distingem:
- intrarea in Corpul functionarilor publici;
- perioada de stagiu in functia publica;
- definitivarea in functia publica;
- promovarea si mobilitatea in functia publica;
- iesirea din Corpul functionarilor publici.
Principiile care stau la baza organizarii si dezvoltarii carierei in functia
publica sunt:
- competenta, ce implica detinerea si confirmarea cunostintelor si
aptitudinilor necesare exercitarii unei functii publice;
- competitia, care implica participarea la un concurs sau examen in scopul
confirmarii cunostintelor si aptitudinilor necesare in acest scop;
- egalitatea de sanse, ce presupune faptul ca oricarei persoane care
indeplineste conditiile cerute de lege, i se recunoaste vocatia de cariera in functia
publica;
- profesionalismul functionarului public;
- motivarea morala si materiala a functionarilor publici de catre colectivitatile
publice din care fac parte, precum si sprijinirea dezvoltarii lor profesionale;

60
 - transparenta informatiilor de interes public referitoare la cariera in functia
publica;
Principiile modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici sunt:
recrutarea si stagiul; promovarea si avansarea (ce reprezinta o mobilitate pe
verticala) si mobilitatea pe orizontala a functionarilor publici.
Reformularea cadrului legislativ cu privire la cariera functionarilor publici a
instituit masura de clasificare a acestora pe baza criteriului privitor la nivelul
studiilor absolvite, (clasa I, II, III) precum si dupa natura atributiilor si
responsabilitatilor prevazute pentru functia publica pe care o detin (inalti
functionari, functionari publici de conducere si de executie), sau comune tuturor
functiilor publice (functii generale) sau specifice doar unora dintre ele (functii
publice specifice).
Recrutarea in functia publica, in noul context legislativ, a adus noutati in
legatura cu conditiile de acces, criteriile de selectie, procedura de organizare si de
desfasurare a concursurilor.
De asemenea, perioada de stagiu urmareste verificarea cunostintelor si
aptitudinilor functionarului public in indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor ce
ii revin, dar si cunoasterea de catre acesta a specificului administratiei publice.
Promovarea in functie publica superioara reprezinta o alta modalitate de
dezvoltare a carierei functionarului public. Aceasta intervine in urma evaluarii
performantelor profesionale individuale, cu conditia existentei unei functii vacante.
Promovarea se poate face prin concurs sau prin examen (cand se inscrie un singur
candidat) pe baza unor conditii stabilite conform legii, si poate fi: definitiva (cand
se ocupa pe o perioada nedeterminata) sau temporara (cand se ocupa pe o perioada
determinata).
Conditiile de concurs sunt expres prevazute de lege.
Mobilitatea reprezinta modalitatea de dezvoltare a carierei prin modificarea
raporturilor de serviciu, in conditiile legii (mobilitatea pe orizontala) sau prin
mutarea in cadrul altor compartimente, potrivit legii (mobilitatea pe verticala). De
asemenea, mobilitatea este de regula voluntara, putand fi obligatorie, doar in situatii
de forta majora, motivata de progresul pe plan profesional sau dezvoltarea de noi

61
aptitudini in cadrul altor domenii de activitate, precum si de nevoia de crestere a
flexibilitatii functionarii serviciilor publice.
Mobilitatea sau cariera pe orizontala a functionarului public presupune
modificarea temporara sau definitiva a raporturilor de serviciu. Mobilitatea
temporara presupune delegarea sau detasarea functionarului public, sau mutarea sa
temporara in cadrul altui compartiment, pe functii publice echivalente, iar
mobilitatea pe orizontala definitiva presupune transferul functionarului public in
alte autoritati sau institutii publice.
Mobilitatea pe verticala sau cariera pe verticala a functionarului public poate
fi definitiva, situatie in care este necesar acordul scris al functionarului public, sau
temporara, fara sa poata depasi 6 luni intr-un an.
Mobilitatea pe verticala exista atunci cand are loc:
- mutarea definitiva a functionarului public in alt compartiment al autoritatii
sau institutiei publice;
- mutarea temporara a functionarului public intr-o functie publica de
conducere vacanta.
Mobilitatea pe verticala a functionarilor publici implica, asadar, o promovare
in ierarhie si o avansare in grila de salarizare, asadar o dezvoltare atat a carierei
profesioniste cat si a celei financiare.
Pentru realizarea unui sistem de mobilitati eficient, se impune in sarcina
institutiilor sau autoritatilor publice necesitatea si obligatia initierii unor programe
de mobilitati si a unor politici de management al personalului.

62
 BIBLIOGRAFIE

1. E. POPA ,Marile instituţii ale dreptului administrativ,Editura „Sophia”Arad

2004.

2. E.POPA ,Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice în România. Editura

„Servo-Sat”Arad,2002.

3.G. BOBOŞ, Teeoria generală a statului şi dreptului, Editura”All” Bucureşti 1998.

4, I. SANTAI, Drept administrativ şi ştiinţa administrativă, Editura „Risoprint”Cluj,

2007.

5. A. IORGOVAN, Drept administrativ, Editura „All” , Bucureşti, 2005.

6. A.IORGOVAN, Tratat de drept administrativ , Editura „Proarcadia”,Bucureşti

1998.

7. E.POPA, P.CIOIA, Elemente de drept administrativ, Editura „Servo-Sat”Arad

2003.

8. T.DRĂGANU, Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura „Dacia”,

Cluj 1992.

9. R.N. PETRESCU, Drept administrativ, Editura „All Beck”, Bucureşti 2008.

10. JEAN CLAUDE NEMERY , Droit Europeen, Paris,2003.

63
 DECLARAŢIE

Subsemnata – BOŞNIGEANU D. NICOLETA ,declar pe propria – mi

răspundere că lucrarea intitulată : „ Funcţia şi funcţionarul public ” la disciplina
Raportul juridic de funcţie publică în contextul actual , îmi aparţine, nu a fost
plagiată iar la întocmirea ei nu am consultat alte izvoare şi materiale, în afara celor
menţionate la bibliografie,în conţinutul lucrării şi în note.

Absolventă,
Boşnigeanu D. Nicoleta

64