FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC

ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE

Lect. univ. drd. Alunica MORARIU

CUPRINS
Cap. I. STATUTUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN CONTEXTUL REFORMEI ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE ÎN ROMÂNIA

Cap. II NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN

I.1 Funcţia publică şi funcţionarul public în reglementarea românească
I.1 Aspecte europene ale reglementării funcţiei publice

Cap. III IZVOARELE DREPTULUI FUNCŢIEI PUBLICE

II.1 Acte normative interne pentru reglementarea funcţiei publice
II.2 Contextul european al cadrului normativ pentru funcţia publică

Cap. IV PREVEDERI LEGALE PRIVIND FUNCŢIA ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC

IV.1 Condiţii de acces la funcţia publică
IV.2 Recrutarea şi cariera funcţionarului
IV.3 Drepturile şi obligaţiile funcţionarului
IV.4 . Instrumente de dezvoltare a carierei în sistemele de funcţionari publici din ţările Uniunii Europene
IV.5 Răspunderea juridică a funcţionarului
IV.6 Regimul disciplinar

Cap. V CODUL ETIC SI DEONTOLOGIC AL FUNCŢIONARULUI

V.1 Etica şi morala ca valori juridice
V.2 Codificarea valorilor etice şi morale pentru funcţia publică

STUDIU DE CAZ - Percepţia funcţiei publice de către cetăţeni în contextul aderării/integrării

României în UE
TESTE DE VERIFICARE FINALĂ
ADDENDA
BIBLIOGRAFIE

SCOPUL CURSULUI
Prezentul curs se adresează studenţilor specializării Administraţie Publică, care, vor aprofunda aspecte
legate de cariera funcţionarului public in România şi .UE

OBIECTIVE
Prezenta lucrare îşi propune să trateze problematica funcţionarilor publici aşa cum apare în statutul
profesional precum şi în normele de conduită aplicabile acestora.
Exercitarea funcţiei publice presupune respectarea normelor de conduită profesională prevazute de codul
deontologic şi care sunt obligatorii pentru funcţionarii publici precum şi pentru cei care ocupa temporar o
funcţie publică în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Obiectivele răspunderii juridice a funcţionarului public urmăresc, pe lângă sancţionare, şi asigurarea
creşterii calitătii serviciului public, o buna administrare în realizarea interesului public, precum şi
eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică.

EVALUAREA ACTIVITATII
Evaluarea
FORMA DE EVALUARE EXAMEN - RĂSPUNSURILE LA EXAMEN 65%
STABILIREA NOTEI FINALE (PROCENTAJE) - TEME DE CONTROL 35%
 Cap. I. STATUTUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN CONTEXTUL REFORMEI ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE ÎN ROMÂNIA

Reforma sistemului administraţiei publice în România priveşte în ansamblu îmbunătăţirea calităţii serviciilor
oferite cetăţenilor de către funcţionarii publici.
În scopul creşterii capacităţii administraţiei publice româneşti de a răspunde nevoilor unui mediu complex
şi dinamic, se impune dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, stabil şi neutru politic. În
acest sens, Ministerul Administraţiei şi Internelor a elaborat şi supus dezbaterii publice, în cadrul
pachetului de legi pentru reforma administraţiei publice şi proiectul Legii pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată,
cu modificările ulterioare.
Capitolul prezintă un comentariu analitic al proiectului Legii pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată, cu modificările ulterioare, în contextul procesului de reformă a
administraţiei publice româneşti şi se propun completări ale reglementărilor referitoare
la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici, considerând formarea continuă o
funcţie deosebit de importantă pentru dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici
profesionist, bazat pe merite şi orientat spre performanţă iar în scopul de creare a unui
funcţionar public neutru şi neimplicat politic se propune aplicarea interdicţiei de a face
parte din partidele politice a funcţionarilor publici.
Reforma sistemului administraţiei publice în România priveşte în ansamblu
îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor şi vizează în principal următoarele
obiective:
• Întărirea respectului şi a responsabilităţii faţă de cetăţeni;
• Separarea funcţiilor politice de cele administrative;
• Autonomie locală decizională;
• Crearea unui serviciu public de carieră, profesional şi neutru politic;
• Transparenţa actului de guvernare şi administrare;
• Simplificarea procedurilor şi actelor normative;
• Definirea rolurilor, responsabilităţilor şi relaţiilor între instituţii.
Obiectivele reformei în administraţia publică se centrează pe următoarele aspecte:
• Modificarea raportului dintre administraţie şi cetăţean, realizat prin lărgirea
cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional, asigurarea
transparenţei actului administrativ, comunicarea operativă cu cetăţenii;
• Depolitizarea structurilor administraţiei publice şi eliminarea clientelismului
politic prin gestionarea coerentă şi corectă a carierei funcţionarului public prin
salarizare corespunzătoare, stimulare, asigurarea unor condiţii normale de muncă;
• Restructurarea administraţiei centrale şi locale prin modernizare şi adaptarea la
cerinţele şi realităţile societăţii româneşti;
• Descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale
administrative şi financiare prin accelerarea descentralizării;
• Coerenţa actului administrativ şi perfecţionarea managementului în administraţia
publică, urmărind eficientizarea raporturilor între administraţia publică centrală şi
locală, crearea unui sistem informaţional integrat şi aplicarea unitară şi eficientă a
unui sistem de norme şi reglementări, luarea deciziilor fundamentată de studii şi
5
expertize;
• Stoparea birocraţiei în administraţia publică, urmărind raţionalizarea procedurilor
administrative şi informatizarea activităţilor;
• Întărirea autorităţii statului şi a răspunderilor acestuia prin respectarea strictă a
drepturilor constituţionale şi legale ale tuturor autorităţilor statului, întărirea
controlului şi asigurarea transparenţei cheltuielilor prin informarea periodică a
cetăţenilor;
• Armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene, care va
asigura coerenţa şi stabilitatea cadrului legislativ pe termen lung prin acţiuni de
îmbunătăţire a reglementărilor existente şi de elaborare de noi reglementări, având
în vedere Codul administrativ şi Codul de procedură administrativă.
Optimizarea relaţiei dintre administraţia publică şi cetăţeni poate fi realizată doar
prin aplicarea unui management public corespunzător - orientat spre cetăţeni şi
colaboratori, cu eficacitate în realizarea atribuţiilor legale în condiţii de maximă eficienţă şi
cu responsabilitate în luarea deciziilor.
Reforma administraţiei publice implică aşadar măsuri de îmbunătăţire a
randamentului, a formelor de organizare, a personalului şi a metodelor manageriale.
Un potenţial model de structurare asupra cerinţelor minime necesar a fi îndeplinite
de funcţia publică din ţările candidate la aderare în Uniunea Europeană poate fi
considerat Statutul funcţionarilor comunitari, anticipând conturarea în viitor a unui Spaţiu
administrativ comun al funcţiei publice.
Principiile fundamentale care guvernează drepturile şi îndatoririle funcţionarului
public european sunt următoarele:
• Necesitatea realizării unei independenţe absolute a funcţionarului public faţă de
orice guvern, autoritate, organizaţie sau persoană exterioară instituţiei sale;
• Necesitatea de a asigura independenţa faţă de statele membre ai căror naţionali
sunt;
• Funcţionarul trebuie să-şi realizeze atribuţiile şi să-şi regleze conduita exclusiv în
vederea realizării intereselor Comunităţilor;
• Privilegiile şi imunităţile sunt conferite funcţionarilor exclusiv în interesul
Comunităţilor;
• Funcţionarii se găsesc în permanenţă la dispoziţia instituţiei (fără ca acest mod să
poată depăşi durata maximă de 42 de ore de serviciu/săptămână);
• Funcţionarii sunt antrenaţi în pregătirea reglementărilor cărora li se supun şi în
punerea lor în practică.
Aceste principii se regăsesc transpuse şi la nivelul funcţiilor publice naţionale,
urmărindu-se independenţa şi profesionalizarea funcţionarilor publici, a celor implicaţi
aşadar în pregătirea, adoptarea şi executarea deciziilor administrative.
Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene este format din patru părţi:
� Prima parte, consacrată Statutului funcţionarilor comunitari cuprinde 11
anexe, fiind prevăzute aici drepturile şi obligaţiile funcţionarilor,
elementele carierei funcţionarului (modalitatea de recrutare, notarea,
avansarea, promovarea, modalităţile de încetare a funcţiei), condiţiile de
muncă ale funcţionarului (durata lucrului, concediile), regimul pecuniar şi
avantajele sociale ale funcţionarului (remuneraţia, rambursarea cheltuielilor,
securitatea socială, pensiile, recuperarea sumelor încasate pe nedrept,
subrogarea Comunităţilor), regimul disciplinar şi căile de recurs;
� A doua parte este consacrată regimului aplicabil altor categorii de agenţi
6
europeni;
� Partea a treia cuprinde alte reglementări aplicabile funcţionarilor şi
agenţilor Comunităţilor Europene;
� A patra parte cuprinde reglementări luate de comun acord de
instituţiile Comunităţilor Europene şi aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi
comunitari. Important este faptul că funcţia publică comunitară a fost
plasată în categoria funcţiilor publice aşa-zis închise – prin intervenţia unei
reglementări cu valoare de statut – funcţionarul public având astfel o
situaţie legală şi reglementară bazată pe premisele permanenţei funcţiei
şi existenţei unei ierarhii administrative, consacrându-se sistemul de
’’carieră’’ în funcţia publică europeană.
Funcţionarii europeni sunt împărţiţi în patru categorii, desemnate în ordine ierarhică
descrescătoare de la literele A, B, C şi D. Statutul consacră norma de principiul potrivit căreia
’’funcţionarii aparţinând aceleiaşi categorii sunt supuşi condiţiilor identice de recrutare şi
derulare a carierei’’. Recrutarea şi promovarea funcţionarilor comunitari sunt dominate de
principiul concursului, care admite şi anumite excepţii în cazurile expres şi limitativ prevăzute
de Statut.
De remarcat, este faptul că vechimea atrage în mod automat avansarea în funcţie,
astfel că funcţionarul care a împlinit doi ani de vechime într-un eşalon aparţinând gradului
său este în mod automat avansat în eşalonul următor acestui grad.
În scopul creşterii capacităţii administraţiei publice româneşti de a răspunde nevoilor
unui mediu complex şi dinamic, se impune dezvoltarea unui corp al funcţionarilor
publici profesionist, stabil şi neutru politic. În acest sens, Ministerul Administraţiei şi
Internelor a elaborat şi supus dezbaterii publice, în cadrul pachetului de legi pentru reforma
administraţiei publice şi proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.
Modificarea şi completarea cadrului normativ în domeniul funcţiei publice, se impune
în vederea punerii în aplicare a Programului de guvernare pentru perioada 2004-2008 şi
a îndeplinirii măsurilor pentru integrarea europeană, ca răspuns la nevoia de creare a
unui funcţionar public neimplicat politic, profesionist bazat pe merite şi orientat spre
performanţe, urmărindu-se separarea funcţiilor politice de cele administrative şi
îmbunătăţirea responsabilităţii, eficienţei şi independenţei profesionale a funcţionarului
public.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările
ulterioare cuprinde zece capitole cu 94 de articole şi o anexă.
Capitolul 1 reglementează dispoziţiile generale prin care se definesc funcţia publică
şi funcţionarul public, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, principiile care stau la
baza exercitării funcţiei publice precum şi raporturile de serviciu.
Transpunerea în domeniul funcţiei publice a principiului descentralizării se identifcă
odată cu modificarea propusă în definirea raporturilor de serviciu referitoare la distincţia
între regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat şi regimul
general al raporturilor juridice între funcţionarii publici şi administraţia publică locală.
Principiul descentralizării se regăseşte şi in Capitolul 2 care cuprinde clasificarea
funcţiilor publice şi categorii de funcţionari publici, prin stabilirea şi avizarea funcţiilor
publice de stat şi funcţii publice teritoriale în administraţia publică centrală şi definirea
funcţiilor publice: de stat, teritoriale şi locale. Astfel, se definesc:
- funcţiile publice de stat ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în
cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
în cadrul autorităţilor administrative autonome;
7
- funcţiile publice teritoriale ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în
cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi
ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativteritoriale;
- funcţiile publice locale ca funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul
aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor
publice subordonate acestora.
Capitolul 3 legiferează categoria înalţilor funcţionari publici. Modificarea
prevederilor legale privind categoria înalţilor funcţionari publici prin includerea
funcţiilor publice de prefect şi subprefect începând cu data de 1 ianuarie 2006 consacră
introducerea sistemului de ’’carieră’’ şi profesionalizarea acestor funcţii publice,
realizându-se separarea funcţiilor politice de cele administrative. Se creează funcţia de
inspector guvernamental, cuprinsă de asemenea în categoria înalţilor funcţionari publici,
categorie din care sunt eliminate funcţiile de secretar general al prefecturii, secretar
general al judeţului şi al municipiului Bucureşti, consilier de stat şi cea de director
general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale. Noile reglementări stabilesc reguli generale privind condiţiile de ocupare
a unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici, modalităţile de recrutare,
evaluarea, perfecţionarea profesională şi mobilitatea funcţionarilor din această categorie.
Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se va realiza pe principiul concursului,
prin concurs naţional, recrutarea fiind efectuată de către o comisie independentă, numită
prin decizie a primului-ministru.
În categoria funcţionarilor publici de conducere, modificată, vor fi cuprinse funcţiile
publice de director general şi director general adjunct din aparatul ministerelor şi al
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în
funcţiile publice asimilate acestora, director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi
al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în
funcţiile publice asimilate acestora, secretar al unităţii administrativ teritoriale, director
executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerlor
şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile
administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al
autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora,
precum şi funcţiile publice asimilate acestora.
Managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici reglementate în Capitolul 4
este structurat pe două secţiuni. În prima secţiune sunt stabilite atribuţiile Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, conferind acesteia şi dreptul de a constata contravenţii şi
aplica sancţiuni în condiţiile legii, în vederea eficientizării procesului de aplicarea a legii, iar
în privinţa stabilirii Planului de ocupare a funcţiilor publice se identifică introducerea
termenului ’maxim’ cu privire la numărul funcţiilor publice la care face referire şi faptul că
acesta se va elabora anual.
În Capitolul 5 al Statutului funcţionarilor publici sunt reglementate drepturile
şi îndatoririle acestora. Proiectul propune de asemenea modificări şi completări referitoare
la drepturile funcţionarilor publici cuprinse şi legiferate în Secţiunea 1, respectiv
îndatoririle acestora regăsite în Secţiunea 2, introducându-se şi Secţiunea 3 unde se
reglementează perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte drepturile funcţionarilor publici, a fost modificat regimul juridic
privind dreptul de asociere al funcţionarilor publici, astfel încât aceştia pot să se asocieze şi în
organizaţii profesionale având ca scop protejarea intereselor profesionale.
De remarcat în proiectul de act normativ este crearea cadrului legal care să permită
8
elaborarea legislaţiei secundare privind măsurile speciale de protecţie pentru
funcţionarii publici cu atribuţii de control şi inspecţie, executare silită a creanţelor
bugetare precum şi pentru funcţionarii care deţin funcţii publice vulnerabile la corupţie.
Condiţiile şi modul de realizare a acestor măsuri speciale se stabilesc prin hotarâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu consultarea
autorităţilor şi instituţiilor publice. Referitor la îndatoririle funcţionarilor publici, interzicerea
de a face parte din partidele politice, din organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim
juridic ca şi partidelor politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă
partidele politice aplicată înalţilor funcţionari publici ar putea fi aplicată şi categoriilor
funcţionarilor publici de conducere, respectiv funcţionarilor publici de execuţie, în scopul
dezvoltării unui corp al funcţionarilor
publici neutru politic, profesionist şi stabil.
Secţiunea a 3-a referitoare la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici,
conturată separat, nu tratează formarea continuă ca o funcţie deosebit de importantă
pentru dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, bazat pe merite şi
orientat spre performanţă. Reglementările instituie funcţionarului public dreptul şi
obligaţia de a-şi perfecţiona în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională.
Eliminarea din lege a prevederii referitoare la durata minimă de urmare a unor forme de
perfecţionare profesională (durata cumulată de minimum 7 zile pe an prevăzută în art.48
aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999) pe cheltuiala angajatorului nu serveşte derulării
reformei sistemului administraţiei publice. De asemenea, reglementările nu prevăd nici un
fel de sancţiune în cazul în care funcţionarul public nu beneficiază de programe de
perfecţionare profesională care să fie organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii
sau instituţiei publice. Nu sunt definite concret “formele de perfecţionare profesională”
(pot exista diferite interpretări pentru acest termen) de care pot beneficia funcţionarii
publici în privinţa programelor de perfecţionare cu cheltuieli acoperite, organizate la
iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice şi nici cele urmate la iniţiativa
funcţionarului public pentru a putea beneficia de drepturile salariale cuvenite pentru
perioada când acesta le urmează.
Formarea continuă a funcţionarului public trebuie abordată şi reglementată ca element
esenţial în procesul de reformă, această funcţie fiind necesar a deveni o preocupare tot
mai intensă a factorilor de decizie în administraţia publică, în contextul în care, la baza
oricărui concept de reformă trebuie să existe un program de pregătire şi perfecţionare a
personalului, deoarece aceasta se poate realiza doar prin punerea în mişcare a capitalului
uman de care dispune oricare dintre organizaţiile parte a sistemului administraţiei
publice. Necesitatea implicării autorităţilor şi instituţiilor publice în procesul de formare
continuă a funcţionarilor publici devine esenţială, ca urmare a cerinţelor societăţii
româneşti de funcţionari publici formaţi în procesul derulării reformei sistemului
administraţiei publice, necesitatea introducerii formulei „funcţia-formare” a resursei
umane implicate în exercitarea funcţie publice fiind cea care permite altor funcţii:
negocierea, transpoziţia, controlul jurisdicţional de a fi pe deplin operaţionale.
Capitolul 6 care reglementează cariera funcţionarilor publici este structurat pe cinci
secţiuni, care reglementează aspecte referitoare la recrutare, perioada de stagiu, numirea,
promovarea funcţionarilor publici şi evaluarea performanţelor profesionale ale
acestora. Secţiunea a 6-a reglementează sistemul de promovare rapidă în funcţia publică
aplicabilă funcţionarilor publici care au absolvit programe de formare specializată în
administraţia publică, concept nedefinit corespunzător, care lasă loc de interpretări.
În continuare, sistemul de promovare a funcţionarilor publici nu reglementează
faptul că avansarea în funcţie este atrasă în mod automat de vechime, astfel că funcţionarul
9
care a împlinit anii de vechime într-un eşalon aparţinând gradului său şi îndeplineşte
condiţiile de avansare să fie în mod automat avansat în eşalonul următor acestui grad.
Performanţele funcţionarului public pot fi cuantificate ca rezultatul a două seturi
importante de factori: aptitudinile, abilităţile şi cunoştiinţele acestuia, care trebuie
optim combinate şi, de asemenea: atitudinile, motivele, nevoile şi aşteptările
individuale, care conduc la situaţia alegerii comportamentului adecvat.
Acordurile colective şi Comisiile paritare sunt reglementate în Capitolul 7.
În ceea ce priveşte Capitolul 8, unde sunt reglementate sancţiunile disciplinare
şi răspunderea funcţionarilor publici; introducerea art. 64’ este salutară,
completându-se domeniul răspunderii administrative. Sunt instituite şi anumite reguli
speciale cu privire la răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici, prin
flexibilizarea regimului cercetării disciplinare a funcţionarilor publici.
Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu sunt prevăzute în
Capitolul 9, reglementările fiind structurate în trei secţiuni. Se constată modificări
referitoare la transfer, care poate avea loc între două autorităţi sau instituţii publice din
administraţia publică centrală ori, după caz, între două autorităţi sau instituţii publice din
administraţia publică locală, in interesul serviciului sau la cererea funcţionarului public.
Sunt reglementate şi regulile generale privind mobilitatea funcţionarilor publici
din categoria înalţilor funcţionari publici.
În domeniul reglementărilor cu privire la suspendarea raportului de serviciu pentru
un interes personal legitim la cererea funcţionarului public pentru perioada prevăzută de
lege, este important a defini noţiunea de „interes personal legitim”, astfel încât aplicarea
acestei reglementări sa restrângă limitele decizionale ale autorităţii sau instituţiei publice
cărora le-a fost înaintată solicitarea.
Capitolul 10 cuprinde dispoziţiile finale şi tranzitorii.
În Anexă se regăseşte lista cuprinzând funcţiile publice, clasificate în două categorii:
funcţii publice generale şi funcţii publice specifice.
Funcţiile publice generale sunt structurate în trei categorii distincte,
conform reglementărilor:
• funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
• funcţii publice de conducere;
• funcţii publice de execuţie.
Funcţiile publice specifice sunt structurate de asemenea în trei categorii distincte:
• funcţii publice de conducere;
• funcţii publice de execuţie;
• alte funcţii publice specifice.
În categoria funcţiilor publice specifice, prin introducerea funcţiei de manager public
şi expert în tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţiilor se urmăreşte
eficientizarea raporturilor între administraţia publică centrală şi locală, crearea unui
sistem informaţional integrat, având ca obiectiv final coerenţa actului administrativ
şi perfecţionarea managementului în administraţia publică.
Reforma administraţiei publice impune aşadar adoptarea şi implementarea
unor măsuri concrete de îmbunătăţire a randamentului, a formelor de organizare, a
personalului şi a metodelor manageriale şi dezvoltarea unui corp al funcţionarilor
publici profesionist şi orientat spre performanţă, stabil şi neutru politic, urmărindu-se
separarea funcţiilor politice de cele administrative şi îmbunătăţirea responsabilităţii, eficienţei
şi independenţei profesionale a funcţionarului public.
10
Teste de autocontrol
1. Prezentaţi care sunt principalele completări ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, în contextul procesului de reformă a administraţiei publice
româneşti.
2. Ce capitol al statutului reglementează acordurile colective şi comisiile paritare?
3. Elaboraţi un eseu privind separarea funcţiilor politice de cele administrative pe baza
opiniilor personale.
11
Cap. II. NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
II.1. Funcţia publică şi funcţionarul public în reglementarea românească
Noţiunea de funcţie publică aparţine sferei de reglementare a dreptului public, mai
exact dreptului administrativ, care apreciază că, în general, o autoritate publică cuprinde,
structural, trei elemente:
- competenţa;
- mijloacele material-financiare;
- personalul, la rândul său structurat pe compartimente, linii ierarhice şi funcţii,
dintre care unele ne apar ca funcţii publice.
Titularul unei funcţii publice, într-o formulare generică, poartă denumirea de
funcţionar public.1 În ţara noastră există o bogată tradiţie în privinţa reglementării tuturor
aspectelor referitoare la regimul funcţiei din administraţia de stat. Problema funcţionarilor
publici, a “dregătorilor” a constituit întotdeauna o preocupare majoră pentru sistemele
legislative şi de guvernare din evoluţia istorică a României.
Prima reglementare din legislaţia modernă cu privire la funcţionarii administrativi se
află în Regulamentele organice. Această reglementare a fost modificată în lumina
prevederilor Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Constituţia lui Alexandru Ioan
Cuza stabileşte principiul numirii persoanelor din aparatul executiv, care vor desfăşura
activitate în numele şefului statului. Unele dispoziţii cu privire la funcţiile publice sunt
cuprinse în Legea electorală din 1864, care face corp comun cu Constituţia lui Cuza. De
exemplu, art. 26 stabileşte că “mandatul de deputat este necompatibil cu funcţiile de
miniştri, membri ai Curţii de Casaţie, de procuror pe lângă curţi şi Tribunale, de directori şi
şefi de secţiune la diferite ministere precum şi de militari în serviciul activ”. În ipoteza în
care un deputat ar fi primit o funcţie publică salariată atunci legea îl considera demisionat,
nemaiputând să îşi exercite mandatul.
Constituţia din 1866, de fapt prima constituţie a românilor, în sensul de astăzi al
termenului, consacră principiul conform căruia regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi,
respectiv numeşte sau confirmă în funcţiile publice, potrivit legii. De exemplu, Legea Curţii de
Conturi din 14 martie 1874 stabilea în art. 8 că preşedintele şi membrii curţii se numeau de
Rege, “după lista de prezentaţiune în număr îndoit, dată de Adunarea Deputaţilor”. De
asemenea, şi Legea pentru organizarea judecătorească din aceeaşi perioadă stabilea că, pentru
fiecare vacanţă, Consiliul Superior al Magistraturii recomandă un număr de trei persoane
(magistraţi sau avocaţi) din care ministrul numeşte pe unul.22
Legea din 19 iunie 1923 a reprezentant cadrul de reglementare comun pentru
activitatea funcţionarilor, până la apariţia Codului funcţionarilor publici, din 1941. Deşi bine
organizat pe două părţi şi atent organizat pentru a oferi un cadru reglementativ pentru toate
categoriile de funcţionari, codul a suferit numeroase modificări până în septembrie 1946 când
a fost adoptată Legea nr. 746 pentru Statutul funcţionarilor publici.
După cel de-al doilea război mondial, realităţile politice şi sociale au afectat şi
reglementarea funcţiei publice. Filozofia acelui sistem politic era în sensul ştergerii
deosebirilor dintre “funcţionari” şi “muncitori”, funcţionarul având statut de “om al muncii”
supus principiilor consacrate de Codul muncii.
1 Antonie Iorgovan: „Tratat de drept administrativ”, Editura Allbeck, Bucureşti, 2001, ediţia a III-a, vol I,
p. 525
2 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 532
12
Cadrul de reglementare a funcţiei publice s-a modificat continuu după 1990,
adoptarea Statutului funcţionarului public conturând un cadru adecvat pentru desfăşurarea
activităţii lucrătorilor din sectorul public. Mai mult, există încercări recente pentru dezvoltarea
reglementărilor vis-à-vis de cariera funcţionarilor şi transformarea lor într-un corp de
profesionişti de elită.
Astfel, în România s-a înfiinţat Institutul Naţional de Administraţie (INA), după
modelul francez, în anul 2001 care are drept obiectiv formarea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale pentru funcţionarii publici. INA organizează în principal, cursuri de formare
profesională specializată în administraţia publică, de 2 ani, în urma promovării unui concurs
naţional organizat anual de Institutul Naţional de Administraţie. Această instituţie a fost
înfiinţată în vederea respectării atât a principiului egalităţii la acces, cât şi a imparţialităţii
organizării unui concurs public pentru ocuparea unor posturi de funcţionar public.
Totuşi nominalizarea pentru posturile de înalţi funcţionari nu se face prin concurs,
bazându-se pe criterii politice şi de încredere, în cadrul unui proces care nu respectă aceste
principii şi continuă să promoveze persoane a căror capacitate şi reputaţie nu este întotdeauna
dintre cele mai bune. România trebuie să copieze modelul aplicat de alte naţiuni europene şi să
creeze, în mod real, o administraţie publică nouă şi independentă.
II.2. Aspecte europene ale reglementării funcţiei publice
După cum ne relevă lucrările naţionale dar şi lucrările de drept administrativ
comparat, în fiecare ţară apuseană există tradiţii ale funcţiei publice. Se apreciază că prima
ţară care a adoptat un Statut general al funcţiei publice este Spania, prin Legea din 1852,
urmată de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872 şi Danemarca, în 1899. În Italia, primul
statut al funcţionarilor civili a fost adoptat la 22 noiembrie 1908 iar în Republica Irlanda prima
lege privind funcţia publică datează din anul 1922. Olanda şi Belgia au adoptat prima lege
privind funcţionarii în 1929 iar Regulamentul general al funcţionarilor din Regatul unit al
Marii Britanii şi Irlandei de nord apare în 1931.3
Se pare că Germania are tradiţii în ceea ce priveşte funcţia publică încă din evul
mediu, căci profesorul Jacques Ziller apreciază că prima lege privind codificarea generală a
normelor funcţiei publice s-a adoptat de către regimul naţional socialist în 1937, deşi a existat
un Cod bavarez al funcţiei publice4 încă de la începutul secolului al XIX-lea, mai exact de la 1
iulie 1806.
Paradoxul legislativ din Germania se regăseşte şi în Franţa, unde tradiţiile funcţiei
publice sunt cu mult anterioare Revoluţiei de la 1789 iar Camerele parlamentare au discutat
proiecte de lege în repetate rânduri (1879, 1885, 1909 etc.), dar primul Statut al funcţiei
publice a fost adoptat abia de regimul de la Vichy (octombrie 1946.)
Grecia a adoptat primul Statut al funcţionarului public în anul 1951, fiind inspirat,
după cum apreciază prof. Ziller, din statutul francez, din dreptul german şi din dreptul englez
al funcţiei publice.
Două chestiuni se impun a fi analizate pentru aprecierea reglementării funcţiei
publice din ţările Uniunii Europene:
a) care sunt categoriile de funcţionari ce intră sub incidenţa statutului, adică a
regimului juridic unilateral (de drept public) şi
b) care este gradul de generalitate a regulilor cuprinse în statut.5
În cele mai multe ţări (Belgia, Grecia, Spania, Frabţa, Irlanda, Olanda, Portugalia)
statutul se aplică tuturor agenşilor permanenţi ai administraţiei publice, adică, stat, colectivităţi
3 Antonie Iorgovan: op. cit., p. 530
4 Hauptlandespragmatik fur die Dienstverhaltnisse des Staatsdiener
5 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 542 şi urm.
13
teritoriale şi stabilimente autonome. Aceasta era şi situaţia din Italia, până la decretul-lege din
februarie 1993 al Guvernului Amato.
Regula aplicării statului tuturor agenţilor este nuanţată în ceea ce priveşte agenţii
temporari, care nu trebuie confundaţi cu cei care au normă redusă.
Într-o a doua grupă se situează Germania şi Luxemburg, unde tradiţia impune o
distindţie clară între funcţionarii supuşi unui regim de drept public unilateral (Beaute) pe de o
parte şi salariaţii (Angestellte) şi muncitorii (Arbeiter), supuşi regimului contractual pe de altă
parte. Distincţia este fundamentată pe diferenţa intrinsecă a funcţiilor, dreptul german stabilind
astfel şi o ierarhizare a personalului din administraţia publică. În doctrina germană se
apreciază că numai funcţionarii pot exercita prerogativele de putere publică ori de funcţii
legate de apărarea interesului general şi aceasta în cadrul unor funcţii cu caracter permanent,
pe când celelalte două categorii de personal îndeplinesc funcţii de birou, cu caracter
administrative sau funcţii cu caracter etnic.
În Regatul Unit diferenţa se face între dreptul comun şi regimul statutar al funcţiei
publice, fiind admis că servitorii coroanei (crown servants) sunt supuşi regulilor lui common
law pe când statutul de civil servant este în exclusivitate rezervat agenţilor din administraţia de
stat. De asemeena, în Damenarca se remarcă o situaţie particulară, majoritatea covârşitoare
a funcţionarilor sunt supuşi regimului statutar, cu toate că în anul 1969 a fost vehiculată
o reformă contractualistă în această privinţă.
În democraţiile europene, recrutarea funcţionarilor publici, imparţiali şi cu o înaltă
calificare, este unul dintre rolurile esenţiale ale statului, recrutarea făcându-se, în principal, pe
baza a două principii:
1. Principiul egalităţii la acces
Principiul egalităţii la acces figurează în Declaraţia Drepturilor Omului şi
Cetăţeanului din 1789, şi este reluat în art. 21 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
cu următoarea formulare: “toate persoanele au dreptul de a accede, în condiţii de egalitate, la
funcţii publice în ţara lor”. Sunt interzise în acest fel restricţii şi discriminări fondate pe sex,
religie, rasă, opinii. Singurele limitări acceptate sunt cele referitoare la naţionalitate,
moralitate, condiţii de vârstă şi aptitudini psihice.
2. Principiul concursului public
Franţa şi Spania sunt ţări care procedează la asemenea modalitate de recrutare pentru
aproape toate posturile din administraţia publică, cu excepţia unora care fac obiectul unei
nominalizări politice. În Franţa există şi prestigioasa şcoala de pregătire a înalţilor funcţionari
publici "Ecole Nationale d'Administration", care asigură selecţia elitelor, iar mai apoi
formarea lor solidă pentru integrarea în posturi cheie de funcţionari publici.
Admiterea la aceasta instituţie, cât şi selecţia ulterioară a acestora pentru ocuparea
unor înalte posturi în Administraţia franceză este foarte dură. Prin sistemul concursului se
asigură îndeplinirea a două obiective majore:
_ evaluarea corectă a capacităţii candidatului;
_ şi garantarea independenţei autorităţii care are sarcina selecţionării.
Italia admite de asemenea acest principiu, dar acesta se aplică într-un număr redus de
domenii, printre care diplomaţia şi magistratura. În Marea Britanie şi Belgia, evaluarea
capacităţii candidaţilor se face prin organisme indepedente. În Germania, candidaţii trebuie să
urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. În Franţa şi
Germania, funcţia publică este văzută ca o forţă independentă care asigură “continuitatea
statului”. Aceasta acţionează ca mediator între stat şi societate şi garantează respectul
interesului public.
În Marea Britanie, funcţionarii publici sunt consideraţi ajutoare credincioase ale
guvernului, ales în mod democratic. Desigur, miniştrii au o oarecare putere discreţionară în
14
numirea înalţilor funcţionari direct subordonaţi lor.
15
Cap. III. IZVOARELE DREPTULUI FUNCŢIEI PUBLICE
III.1. Acte normative interne pentru reglementarea funcţiei publice
Întreaga legislaţie românească are ca fundament reglementarea constituţională, actul
adoptat în 1991 preluând în material funcţiei publice aceeaşi reglementare din Constituţia din
1923. Astfel, în art. 16 alineatul final se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile
publice, civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul
în ţară. Tot textul constituţional a impulsionat adoptarea unui statut pentru funcţionarii publici,
deoarece art. 72 din Constituţie nominalizează expres acest statut printre materiile pentru care
trebuie adoptată o lege organică.
Prin urmare, nu este de conceput funcţionarul public în afara principiilor generale ale
statutului funcţiei publice, care este un regim de drept public, mai exact de drept administrativ.
Legea 188/1999 publicată în Monitorul Oficial nr. 600/1999 cu modificările ulterioare
reglementează statutul funcţiei publice, prevederile sale fiind analizate în cuprinsul
paragrafurilor următoare.
Prevederile Statutului funcţionarilor publici se completează cu numeroase alte act
normative, adoptate pentru perfecţionarea sau completarea cadrului noramtiv existent. Funcţie
de forţa juridică a acestor acte normative ele pot fi ierarhizate astefel:
- legi, dintre care menţionăm:
• Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii;
• Legea nr. 154/1998 cu privire la salarizarea funcţionarilor publici;
• Legea nr. 35/1997 şi Legea nr. 154/1998 cu privire la personalul instituţiei Avocatul
Poporului, ocupare funcţii, condiţii, salarizare precum şi răspundere disciplinară;
• Legea nr. 1/1998 cu privire la condiţiile de exercitare a activităţii pentru personalul
Serviciului de Informaţii Externe;
• Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei;
- ordonanţe de guvern:
• Ordonanţa de guvern nr. 81/2001 cu privire la cursanţii Institutului Naţional al
Administraţiei şi ai centrelor regionale de formare continuă pentru administraţia publică;
• Ordonanţa de guvern nr. 59/2000 cu privire la activitatea personalului silvic;
• Ordonanţa de guvern nr. 24/2000, Ordonanţa de guvern nr. 33/2001, Ordonanţa de guvern
16
nr. 42/2001 şi Ordonanţa de guvern nr. 187/2001 cu privire la salarizarea funcţionarilor
publici;
• Ordonanţa de guvern nr. 94/1999 privind răspunderea civilă a funcţionarului public şi
dreptul de regres al statului;
- hotărâri de guvern, dintre care menţionăm:
• Hotărârea de guvern nr. 1086/2001 privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitatea
muncii precum şi cu privire la activitatea comisiilor paritare, rolul şi atribuţiile acestora;
• Hotărârea de guvern nr. 1083/2001 privind abaterile disciplinare, dreptul de apărare şi
dreptul la un apărător în faţa comisiei de disciplină, precum şi căile de atac;
• Hotărârea de guvern nr. 1084/2001 privind avansarea în grad şi clase;
• Hotărârea de guvern nr. 299/2001 privind înfiinţarea, reorganizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
• Hotărârea de guvern nr. 1085/2001 cu privire la activitatea funcţionarilor publici debutanţi,
perioada de stagiu, evaluarea lor, cursurile de pregătire şi raportul de stagiu;
• Hotărârea de guvern nr. 1084/2001 privind evaluarea performanţelor profesionale
individuale a funcţionarilor publici;
• Hotărârea de guvern nr. 1167/2001 privind personalul de conducere şi de specialitate al
Gărzii de Mediu;
• Hotărârea de guvern nr. 258/2001 privind personalul CNPADAPS;
• Hotărârea de guvern nr. 9/2001 privind activitatea secretarului general al prefecturii;
• Hotărârea de guvern nr. 8/2001 privind formarea continuă şi perfecţionarea persoanelor
încadrate în muncă;
III.2. Contextul european al cadrului normativ pentru funcţia publică
Există două categorii de funcţii publice în ţările Uniunii Europene:
- mai întâi, sunt funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot fi
desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni,
- iar mai apoi există corpul de funcţionari care lucrează în administraţia proprie a
fiecărui stat. De remarcat că şi în acest domeniu se verifică principiul general al
subsidiarităţii legislaţiei comunitare.
Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari proprii în acord cu
17
exigenţele sistemului legislative autohton. Cu privire la funcţionarii europeni,
reglementarea statutului acestora revine instituţiilor comunitare.
În ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice există în ţările Uniunii Europene o
dispută între concepţia axată pe ideea de statut legal al funcţionarului public (ca în situaţia
adoptată în reglementarea românească) şi concepţia statutului contractual. Între cele două
soluţii posibile diferenţa majoră constă în încadrarea funcţionarului în sfera instituţiilor de
drept public, model adoptat de legislaţia din ţara noastră, sau în sfera instituţiilor dreptului
privat.
În contextul dreptului comunitar, cadrul normative privind funcţia publică a fost
influenţat de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la reforma
administrativă, încă din martie 2000. Acest document a evidenţiat principiile administraţiei
publice la nivel european, punându-se accent pe calitatea serviciilor oferite, independenţa
funcţionarului, angajarea răspunderii acestuia pentru toate faptele săvârşite, eficienţa şi
transparenţa serviciului public prestat către cetăţenii europeni.
Pentru transpunerea în practică a acestor principii a fost adoptat în 13 septembrie
2000 Codul bunei cuviinţe în administraţia publică (The Code of Good Administrative
Behaviour), conceput în primul rând ca un instrument de lucru pentru personalul instituţiilor
europene care lucrează în mod direct cu publicul. Mai mult, codul urmăreşte şi informarea
cetăţenilor asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate, asupra condiţiilor în care
trebuie să se aştepte să fie trataţi în momentul în care abordează în instituţie europeană.
Codul reiterează principiile generale care stau la baza activităţii cu publicul
desfăşurată de Comisia Europeană, principii cum sunt: legalitatea, non-discriminarea,
proproţionalitatea dintre măsurile întreprinse şi scopul urmărit şi consistenţa actului de
conduită în sectorul administrative.
Aplicarea în situaţiile practice şi respectarea efectivă a codului este monitorizată fără
întrerupere de la 1 noiembrie 2000, data intrării în vigoare. Orice cetăţean European care
consideră că nu a fost tratat conform prevederilor şi principiilor codului are dreptul să
formuleze o plângere. Comisia Europeană va întocmi în mod regulat rapoarte despre succesele
aplicării codului dar şi despre situaţiile rezolvate mai puţin eficient.
Dintre prevederile codului cel mai intens mediatizate şi analizate în literatura de
specialitate remarcăm dreptul cetăţeanului la o bună administraţie, principiu de maximă
generalitate care are o implicaţie multivalentă asupra întregii activităţi în administraţia publică.
Pentru o cercetare amănunţită a prevederilor codului facem trimitere la pagina web a
18
Comisiei Europene sau la anexa I a prezentei lucrări.
19
Teste de autocontrol pentru capitolele II şi III
1) Enumeraţi trăsăturile fucţiei publice.
2) Actul care stă la baza funcţiei publice este:
a) un act de numire
b) un act unilateral de voinţă a funcţiei publice
c) un act administrativ de autoritate.
3) Prima reglementare (din legislaţia modernă românească) cu privire la funcţionarii
publici este reprezentată de:
a) Constituţia lui A.I.Cuza
b) Regulamentele Organice
c) Legea nr.19/1923.
4) The Cod of Good Administration Behaviour a fost adoptat :
a) în anul 2000 de către Comisia Europeană
b) în anul 2001 de către Parlamentul European
c) de nici una dintre organismele precizate.
5) Explicaţi principiul egalităţii la acces la funcţia publică.
20
Cap. IV PREVEDERI LEGALE
PRIVIND FUNCŢIA ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC
Ideea de a conferi funcţionarului public un statut consfinţit prin reglementări cu putere
de lege corespunde sistemului funcţiei publice de carieră, integrându-se valorilor statului de
drept6. În privinţa funcţiei publice, doctrina românească era foarte clară încă din 1904 când a
apărut prima ediţie a “Tratatului de drept administrativ” al profesorului Paul Negulescu. Abia
după 20 de ani de la apariţia acestei lucrări fundamentale s-a adoptat primul Statut al
funcţionarilor publici, la 19 iunie 1923 întregit cu Regulamentul de aplicare din 23 noiembrie
1923, iar în 1940 a fost adoptat Codul funcţionarilor publici, pentru ca în 1946 să intre în
vigoare un nou statut al funcţionarilor publici.
Din 1950, o dată cu adoptarea primului Cod al muncii, şi pînă în 1999 nu a existat o
lege-cadru a funcţiei publice, manifestându-se o schimbare fundamentală de concepţie în
sensul că funcţionarul public avea acelaşi regim juridic cu salariatul (regim de drept al
muncii).
Potrivit Statutului funcţionarului public, modificat şi completat prin Legea 161/2003,
„funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică
centrală şi administraţia publică locală” (art. 2 alin. 1), iar funcţionarul public este „persoana
numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică.”
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt în deplină concordanţă cu
misiunile fundamentale ale administraţiei publice, de a servi cu devotament interesului
cetăţeanului, liber de orice constrângere politică, prejudecăţi, corupţie, abuz de putere.
Recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici trebuie să se facă exclusiv pe criteriul competenţei,
astfel încât funcţia publică să fie una profesionistă, caracterizată de eficienţă şi eficacitate.
Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 188 la 8 decembrie 1999 privind Statutul
funcţionarilor publici se înscrie în concepţia firescă a statutului legal, corespunzător sistemului
de carieră a funcţiei publice.
6 Simona Cristea – “Consideraţii privind statutul legal al funcţiei publice”, în Revista de drept public (nr.
2/1999),
revistă editată de Institutul de ştiinte administrative al României .
21
IV.1 Condiţii de acces la funcţia publică
Condiţiile consacrate de legislaţia română pentru a accede la o funcţie publică pot fi
clasificate în:
1. Condiţii generale, care vizează toate funcţiile şi demnităţile publice şi al căror izvor se
regăseşte în Constituţie şi în legea cadru;
2. Condiţii speciale, care se impun anumitor categorii de funcţionari publici (de exemplu cei
din structurile de specialitate ale aparatului de stat, poliţie şi alte structuri ale Ministerului
de Interne, justitie, cadre didactice etc.); izvorul acestor condiţii se găseşte în legile
speciale care reglementează activitatea funcţionarilor respectivi.
Unele condiţii vizează raţiuni de ordin tehnic şi administrativ şi aici se are în vedere
eliminarea riscului privind pătrunderea incompetenţilor şi, corelativ, selectarea celor mai apţi
să îndeplinească funcţiile publice respective7.
Prevederile Legii 188/1999 trebuie completate cu modificările impuse de Legea de
revizuire a Constituţiei României, nr. 429/2003, precum şi a Legii nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice
şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Prevederile constituţionale privind condiţiile de acces la funcţia publică sunt în măsură
să redefinească acest cadrul juridic aplicabil celor care vizează ocuparea unei funcţii publice.
Art. 16, aliniatul 3 din Constituţia României stipulează că: „Funcţiile şi demnităţile publice,
civile şi militare, pot fi ocupate în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia
română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”. Două sunt inovaţiile cuprinse de
constituantul român în acest articol, şi anume:
1. s-a eliminat condiţia de a avea numai cetăţenia română pentru ocuparea unei
demnităţi sau funcţii publice;
2. se prevede garanţia egalităţii dintre bărbaţi şi femei în ocuparea demnităţilor şi
funcţiilor publice.
Eliminarea condiţiei de a avea numai cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi
sau funcţii publice este justificată, în condiţiile în care această prevedere este în acord cu
7 Verginia Vedinaş – “Statutul funcţionarului public”, Editura Nemira 1998, p. 103.
22
legislaţia europeană. În ceea ce priveşte garanţia egalităţii dintre bărbaţi şi femei în ocuparea
unor asemenea funcţii se constată „un curent de idei caracteristic democraţiilor contemporane
şi are semnificaţia unei discriminări pozitive, în favoarea femeilor, pentru a avea un rol mai
semnificativ în viaţa publică a ţării.”8
Condiţiile cerute de lege unei persoane pentru a putea ocupa o funcţie publică sunt
cuprinse în art. 6 din Statutul funcţionarului public, modificat şi completat cu prevederile art.
49 din Legea 161/2003. Astfel că:
„Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează,
atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra
statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică
înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu
intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în
care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.”
Din interpretarea textului distingem faptul că, atât condiţia cetăţeniei cât şi cea a
domiciliului vizează în egală măsură şi funcţiile şi demnităţile publice, instituţii pe care
legiuitorul constituant nu le confundă. Această prevedere vizează şi funcţiile civile şi pe cele
militare, iar din punct de vedere al efectelor, atât ocuparea cât şi exerciţiul propriu-zis al unei
astfel de profesiuni.
Este de remarcat faptul că, îndeplinirea condiţiei cetăţeniei de către aspirantul la o
funcţie publică este un imperativ. Înlăturarea interdicţiei de a avea dublă cetăţenie răspunde
unor prerogative de raliere la structurile democraţiilor europene, cunoscut fiind că, de regulă, a
8 M. Constantinescu; I. Muraru; A. Iorgovan – Revizuirea Constituţiei României, ed. Rosetti , Bucureşti,
2003, p.
23
doua cetăţenie este cea a unui stat european cu tradiţie democratică. Această nouă orientare a
constituantului român este determinată în egală măsură şi de perspectivele viitoare ale
României – integrarea în Uniunea Europeană, precum şi de aderarea la structurile Atlanticului
de Nord. Ca urmare art, 36 din Constituţie face referire la extinderea drepturilor electorale pe
care le au cetăţenii români şi la alegerile pentru Parlamentul European, desigur, în condiţiile în
care România va deveni membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Această
prevedere anticipează în fond aplicarea prevederilor Tratatului de la Nisa (României îi sunt
atribuite 33 de fotolii parlamentare). O altă condiţie impusă de lege este şi aceea de a avea
domiciliul în România. Trebuie precizat că, îndeplinirea cumulativă, atât a condiţiilor impuse
de constituantul român, cât şi a celor impuse de legea cadru, reprezintă „suis generis” condiţia
„sine qua non” de ocupare a unei funcţii publice.
Prin domiciliu se înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice ce se
caracterizează prin desemnarea unei localităţi în care persoana respectivă îşi are locuinţa
statornică sau principală. În dreptul administrativ şi constituţional nu se acordă prea mare
importanţă distincţiei făcute în dreptul civil între domiciliu şi reşedinţă.9
Condiţia ca funcţionarul public să aibă domiciliu în ţară se practică în mai toate
sistemele constituţionale, domiciliul fiind, alături de cetăţenie, o garanţie a ataşamentului
persoanei faţă de ţară la guvernarea căreia participă ca demnitar sau funcţionar public.10
Constituţia prevede necesitatea stabilirii domiciliului în România ca o condiţie
minimală; prin legi cu caracter special se impune funcţionarilor publici chiar stabilirea
domiciliului într-o anumită localitate. De exemplu, potrivit art. 4 din legea 70/1991 republicată
ca urmare a modificărilor realizate prin legea nr. 25/1996 “pot candida pentru funcţia de
primar sau consilier numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativteritoriale
în care urmează să candideze”.
S-a apreciat că navetismul în funcţia publică atrage mai multe consecinţe:
• diminuează capacitatea de muncă a funcţionarului;
• îl împiedică pe acesta să fie prezent atunci când se impune, peste programul de lucru
obişnuit;
• pe ansamblu, diminuează eficienţa activităţii prestate de funcţionarul respectiv.11
Statutul funcţionarului public, aşa cum a fost adoptat de către legiuitorul român în
9 vezi şi prevederile Decretului nr. 31/1954
10 Ioan Muraru – “Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura Actami, Bucuresti, 1998, p. 188.
11 Verginia Vedinaş – op.cit., p. 108.
24
decembrie 1999, prevede cu titlu de noutate necesitatea cunoaşterii limbii române, atât scris
cât şi vorbit.
Inserarea aceastei exigenţe în textul de lege este pe cât de firească pe atât de
surprinzătoare, în condiţiile în care, cu titlu de condiţie specială pentru a accede la o funcţie
sau demnitate publică se cere un anumit nivel al studiilor.
Potrivit standardelor europene, noua reglementare constituţională admite dreptul
cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale ce deţine o pondere importantă în
unităţile administrativ-teritoriale, să folosească limba maternă, în scris sau oral, în relaţiile cu
autorităţile locale. Astfel că, autorităţile locale au obligaţia de a asigura un interpret care să
facă cunoscut cetăţeanului actele şi faptele administraţiei.
O altă condiţie generală impusă funcţionarilor publici este cea a vârstei minime de 18
ani, respectiv vârsta la care persoana dobândeşte întreaga capacitate de exerciţiu. Prin legi
speciale acest prag al vârstei minime este majorat, de exemplu în cazul legii electorale care
stabileşte vârsta minimă pentru a candida pentru Senat (33 de ani) sau pentru Preşedinţie (35
de ani).
Interpretând prevederile Constituţiei române de la 1991, revizuită prin Legea de
revizuire nr. 429/2003 remarcăm că, în mod similar încadrării în orice slujbă, accesul la o
funcţie sau demnitate publică nu poate fi îngrădit pentru raţiuni ce ţin de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială (art. 4
din Legea fundamentală).
Aceasta reglementare nu a fost apreciată dintotdeauna ca fiind la fel de firească ca în
momentul actual şi nici nu a fost îmbrăţişată în mod unanim de legiuitorul din toate statele.
Menţionăm cu titlu de exemplu excepţia apărută în Germania interbelică, când a fost introdusă
clauza celibatului, potrivit căreia femeia măritată nu mai avea acces şi nu putea fi menţinută
într-o funcţie publică.12
O garanţie a egalităţii dintre bărbaţi şi femei este dată, aşa cum am mai afirmat, de
prevederea expresă din Constituţie, conform căreia bărbaţii şi femeile sunt egali în şanse. Este
o consacrare a drepturilor politice ale femeii prevăzute de Convenţia asupra drepturilor
politice ale femeii intrată în vigoare în 1954 şi ratificată de România prin Decretul nr. 222, din
iunie 1954.
Vârsta majoratului este o condiţie necesară dar nu suficientă pentru ca o persoană să fie
12 Verginia Vedinaş – op.cit., p. 108
25
în deplinătatea capacităţii sale de exerciţiu; este necesar ca persoana în cauză să aibă
discernământ şi să nu fi fost declarată interzisă judecatoreşte de către o instanţă judiciară.
Art. 49 lit. d din Legea 161/2003 stabileşte expresis verbis că funcţionarul public
trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Mai mult, lit. e a aceluiaşi articol stabileşte că
persoana în cauză trebuie “să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate”.
Deşi ilustrativă pentru tradiţionalismul şi conservatorismul dreptului român, condiţia
stării de sănătate optime a funcţionarului public nu este străină de reglementările internaţionale
în materie, ci chiar se înscrie în spiritul doctrinei contemporane occidentale care face vorbire
despre necesitatea existenţei unor condiţii minime cu privire la aptitudinile fizice, exprimare
largă, în care se includ şi condiţiile de sănătate.
Art. 49 lit. f din Legea 161/2003 pecizează o altă condiţie pentru accesul în funcţiile
publice şi anume satisfacerea cerinţelor stabilite prin legea specială cu privire la condiţiile de
studii impuse pentru postul respectiv.
De exemplu, conform prevederilor art. 18 din Legea 161/2003, pentru a putea face
parte din categoria înalţilor funcţionari publici, una dintre condiţiile impuse este aceea ca, pe
lângă studiile superioare de lungă durată, persoana să fi absolvit programe de formare
specializată şi perfecţionare în administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate,
organizate după caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate,
organizate în ţară sau străinătate, ori să fi dobândit titlul de doctor în specialitatea funcţiei
respective.
Preocuparea pentru formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici se evidenţiază atât
prin înfiinţarea secţiilor de administraţie publică în cadrul facultăţilor de prestigiu din ţara
noastră, cât şi prin intermediul structurilor administrative de formare continuă a funcţionarilor
publici – Institutul Naţional de Administraţie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici,
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Centrele teritoriale de formare continuă pentru
administraţia publică locală. Conform art. XIX din Legea 161/2003 „funcţionarilor publici
care au absolvit forme de învăţământ postuniversitar în specialitatea administraţie publică sau
care, la data intrării în vigoare a prezentului titlu, urmează una dintre formele de învîţămînt
menţionate le sunt echivalate aceste studii cu programele de formare şi perfecţionare în
administraţia publică, organizate de Institutul Naţional de Administraţie.
Pregătirea specială se impune dacă dorim să avem un corp al funcţionarilor publici apţi
26
pentru a oferi servicii prompte şi cu profesionalism. Funcţionarii publici trebuie să aprecieze
singuri că menirea lor este sprijinirea cetăţenilor şi nu controlul lor, că ei sunt cei care trebuie
să ofere un serviciu de calitate şi corect, fiind un grup de angajaţi plătiţi din banii publici
pentru binele comunităţii şi nu pentru a forma o nouă putere în stat care să dirijeze şi
condiţioneze viaţa cetăţenilor.
Lipsa condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă
cu exercitarea funcţiei publice reprezintă o altă condiţie esenţială pentru ocuparea funţiei
publice.
Literatura de specialitate a apreciat că trebuie făcută distincţie între condiţia subiectivă
a unei moralităţi şi reputaţii ireproşabile şi condiţia obiectivă a lipsei unor antecedente penale
care să-l facă incompatibil cu funcţia pe care urmează să o îndeplinească.13
O condiţie stipulată de Legea 161/2003 este şi aceea ca persoana care doreşte să ocupe
o funcţie publică să nu fi fost destituită dintr-o atare funcţie în ultimii 7 ani. Art. 90, alin.5 din
lege face referire expresă la situaţiile în care funcţionarul public poate fi destituit:
- a fost sancţionat disciplinar pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare ce
au avut consecinţe grave;
- se află într-o situaţie de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru
încetarea acesteia în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de
incompatibilitate.
De remarcat în ideea alinierii regimului statutar român al funcţionarului public la
exigenţele legilor comunitare impunerea unor situaţii de incompatibilitate foarte clar prevăzute
de legea română pentru diverse categorii de funcţii publice. Este vorba despre prevederile
Legii nr. 161/2003, cu privire la
INCOMPATIBILITĂŢI
Admiterea funcţionarului public în urma reuşitei la concursul organizat cu respectarea
reglementărilor în vigoare este urmată de depunerea jurământului.
Jurământul a fost definit ca fiind promisiunea solemnă pe care funcţionarul o face că
va respecta organizarea de stat în forma actuală, că nu va face nici un act împotriva ei şi că îşi
va îndeplini obligaţiile de serviciu. Depunerea jurământului are semnificaţia oficializării
13 Verginia Vedinaş – op. cit., p. 114.
27
legăturii de loialitate dintre funcţionarul public şi statul ale cărui interese le serveşte.
În conformitate cu prevederile art. 55 alineatul 2 din legea specială, jurământul depus
de funcţionarul român pentru a fi admis în Corpul funcţionarului public are următorul
conţinut: “jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic
în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin
în funcţia publică în care am fost numit şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!”.
Ca o consacrare a libertăţii de a îmbrăţişa sau nu o anumită practică religioasă,
jurământul poate fi depus cu sau fără formula de încheiere, funcţie de convingerile persoanei
respective.
Stabilirea condiţiilor generale pentru accesul la o funcţie sau demnitate publică prin
reglementările în materie de dată relativ recentă, deschid un drum propice pentru
perfecţionarea modului de organizare şi funcţionare a corpului funcţionarilor publici, după
modelul statelor occidentale. Conferirea unor valenţe noi funcţiilor publice trebuie să nu
neglijeze paşii deja înfăptuiţi pe calea modernizării acestei meserii la noi şi să tindă spre
desăvârşirea sistemului funcţiei publice de carieră.
Nu doar în România ci întreaga doctrină euroepană de drept administrativ discută
problema introducerii ca şi condiţie generală de admisibilitate în corpul funcţionarilor public a
condiţiei studiilor de profil. Apreciem că, cel puţin la nivelul funcţiilor de conducere şi la
nivelul înalţilor deminitari, este imperativă pregătirea de specialitate pentru obţinerea celor
mai bune rezultate în domeniu. Probabil că în acest scop a fost înfiinţat Institutul Naţional de
Administraţie Publică, INA, pentru a obliga înalţii demintari să dobândească minimum de
cunoştinţe în spera administraţiei publice. Impulsul francez al organizării ENA (Ecole
Nationale d Administration) mai trebuie doar transpus în practică în scopul europenizării
acestui domeniu. Se cere însă mult profesionalism în implementarea acestei şcoli în sistemul
educţiei la nivel naţional, pentru că în memoria fiecărui român mai are încă un loc rezervat
fost şcoală de partid Ştefan Gheorghiu. În timp ce la noi această şcoală este privită cu
suspiciune, în Franţa s-a încetăţenit expresia: „ENA formează generalii, nu locotenenţii.
Locotenenţii administraţiei publice se formează în universităţi şi şcoli speciale”.14
IV.2 Recrutarea şi cariera funcţionarului
14 B. Gournaz, J.F: Kesler, J. Siwek-Pauzdesseau – „Administration publique”, P.U.F., Paris, 1967, p. 384-
394
28
Autorii literaturii de specialitate în domeniu sunt astăzi unanimi în a considera că la
ora actuală funcţiile publice trebuie să fie accesibile pentru orice cetăţean, în virtutea
principiului egalităţii în drepturi. De aici rezultă principiul contemporan al egalităţii accesului
la funcţiile publice.
Egalitatea accesului la funcţiile publice a fost unul dintre obiectivele revoluţionarilor
francezi de la 1848, fiind înscris expres în art. 6 al. 4 din Declaraţia drepturilor omului şi
cetăţeanului de la 26 august 1789, formula devenită celebră: “tous les citizens etant egaux (aux
yeux a la loi), sont egalement admisibles a toutes dignites, places et employs publics, selon
leur capacite, et sans autre distinction que celle de leurs vertus et de leurs talents”.15
Toate constituţiile scrise ale ţărilor Uniunii Europene consacră principiul egalităţii în
faţa legii şi, cu excepţia constituţiilor Danemarcei şi a Republicii Irlanda, toate prevăd
principiul accesului egal la funcţiile publice. În situaţia celor două excepţii principiul nu este
neglijat însă de întreaga legislaţie statală, el fiind inserat în acte normative speciale care
completează sfera normelor constituţionale.
Egalitatea accesului la funcţiile publice trebuie înţeleasă ca o egalitate de tratament a
aspiranţilor la funcţia publică, faptul că fiecare stat impune o serie de condiţii speciale pentru a
accede la funcţia publică nu are semnificaţia încălcării principiului general al liberului acces.
Esenţa principiului general este respectată, căci toţi cei care îndeplineasc criterii iniţiale de
selecţie sunt supuţi la o competiţie ce va determina cât mai obiectiv cu putiinţă pe ocupantul
funcţiei în joc.
Principiul egalităţii în accesul la funcţia publică a fost reglementat ca o reacţie
împotriva promovării pe criteriul rangului de nobleţe. Se consideră că între ţările uniunii
Germania este prima care a reglementat acest sIstem al promovării şi accesului la funcţia
publică pe criteriul merituozităţii. Reglementarea din dreptul german oferă chiar şansa celui
respins în competiţia pentru ocuparea funcţiei publice de a uza de dreptul de recurs.
Dacă ar fi să ne oprim la o Constituţie care conţine una dintre cele mai reuşite
reglementări a principiului liberului acces la funcţia publică, aceasta ar fi Constituţia Spaniei.
În lumea specialiştilor se consideră că Spania a avut cea mai reuşită constituţia a momentului,
pentru că aceasta a avut ca mamă Constituţia Franţei din 1958 şi ca bunică pe Constituţia
Germaniei din 1949.16
15 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 573
16 se opinează chiar că Spania are una dintre cele mai reuşite constituţii din lume, vezi în acest sens
Antonie
Iorgovan, op. cit., p. 574
29
Principiul liberului acces la funcţia publică şi principiul concursului sau al meritului
pentru ocuparea funcţiei sunt în acelaşi timp principii complementare, dar şi contradictorii.
Toate legislaţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene consacră principiul egalităţii în faţa
legii şi majoritatea consacră principiul accesului egal la funcţiile publice. De asemenea, toate
legislaţiile naţionale din Europa Unită consacră, fie prin constituţie fie prin alte acte
normative, principiul ocupării funcţiilor publice prin concurs, precum şi o serie de condiţii
prealabile înscrierii, ceea ce face ca ideea egalităţii accesului să aibă mai mult o semnificaţie
politico-morală decât tehnico-juridică.
Egalitatea accesului sub aspect juridic trebuie înţeleasă mai mult ca o egalitate de
tratament din partea legiuitorului şi a autorităţilor, ca o egalitate a şanselor şi a condiţiilor. În
competiţie pot intra toţi cei care îndeplinesc condiţiile, urmând a fi ales dintre toţi ocupantul
cel mai merituos.
Pentru ţara nostră, principiul egalităţii de acces la funcţia publică derivă din principiul
egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor şi este consacrat expres de prevederile statutare ale
funcţiei publice. În România, recrutarea şi promovarea funcţionarilor publici face obiectul de
reglementare a Statutului funcţionarului public, legea reglementând în art. 4 atât principiul
accesului liber cât şi principiul ocupării funcţiei publice şi selectării funcţionarilor exclusiv pe
criteriul competenţei.
După cum se arată în doctrina comparată, modalităţile de examinare a candidaţilor,
deci de desfăşurare a concursurilor, diferă de la teste teoretice până la testele practice sau chiar
teste de personalitate. Unele state optează pentru verificarea aptitudinilor direct la locul de
muncă avut în vedere, prin impunerea condiţiei satisfacerii unui stagiu de acces la anumite
funcţii publice.
Pentru dreptul român, Hotărârea de Guvern nr. 1098/2001 prevede că organizarea
concursului pentru ocuparea unei funcţii publice trebuie să aibă în vedere susţinerea unei
probe scrise şi a unui interviu, nota finală fiind dată de media aritmetică a notelor finale
acordate la cele două probe. Pentru ocuparea funcţiei respective este necesară măcar nota 7.
Proba scrisă constă în redactarea, în prezenţa Comisiei de concurs, a unei lucrări
scrise sau completarea unor teste-grilă, iar interviul constă în răspunsuri la întrebările
membrilor Comisiei, atât întrebările cât şi răspunsurile se consemnează întocmai în procesul
verbal întocmit de secretarul Comisiei de concurs şi semnat de toţi membrii acestei comisii.
Normele metodologice cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea unei
30
funcţii publice în ţara noastră interzic întrebările referitoare la opiniile politice ale canditatului,
activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială, origine socială, dar îngăduie ca în
cadrul interviului să se poată testa, dacă este cazul, cunoştinţele de limbă străină şi cele de
operare (programare) pe calculator.
În baza principiilor generale ale dreptului cu privire la apărare, dreptul la contestaţie
şi principiul contradictorialităţii, rezultatul deliberării Comisiei de examinare poate fi contestat
în termen de 5 zile de la data afişării rezultatelor. Comisia de contestaţii trebuie să se pronunţe
în trei zile cu privire la plângerea candidatului nemulţumit de rezultatul concursului pentru
ocuparea funcţiei publice iar în cazul respingerii contestaţiei, candidatul se poate adresa
instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Dacă ne raportăm la legislaţiile naţionale ale ţărilor membre al Uniunii Europene,
vom constata peste tot o grijă cu totul deosebită pentru consacrarea şi protejarea juridică a
dreptului la carieră al funcţionarului public. Acest drept presupune, înainte de toate,
stabilitatea în funcţie, reglementată sub forme foarte diverse. Unele categorii de funcţionari, în
înţelesul cel mai larg al noţiunii de funcţionari, beneficiază chiar de reglementarea
inamovibilitate în funcţie (de exemplu magistraţii din Franţa). În Germania funcţionarii sunt
numiţi în principiu pe viaţă (Amstellung auf Lebenszeit).
Una dintre caracteristicile esenţiale ale funcţiei publice, în ţările cu veritabile sisteme
democratice de guvernare, o reprezintă stabilitatea. În această filozofie funcţionarul nu este
fluctuant, un personaj pasager în viaţa unei comunităţi, el este un element de referinţă
permanent pentru buna sau reaua desfăşurare a activităţilor serviciului public respective.
Stabilitatea funcţionarului ne apare ca o consecinţă a logică a continuităţii funcţiei publice,
chiar dacă aceasta, cum s-a arătat, are o existenţă obiectivă, dincolo de persoana titularului.
Avem în vedere bineînţeles aspectul juridic al problemei şi nu motivaţia reală care ar putea
conduce la un moment dat la restructurarea unui aparat, formându-se noi funcţii şi
suprimându-se unele din cele existente.
În toate ţările Uniunii Europene se practică atât sistemul carierei cât şi sistemul
angajării (systeme de carriere et systeme d emploi), principiul stabilităţii aplicându-se doar în
prima situaţie.
Sistemele de carieră sunt fundamentate pe conceptual de stabilitate şi continuitate, fie
în interiorul unui corp de funcţionari, fie prin trecerea de la un corp la altul. A vorbi despre
carieră în afara conceptului de corp este un non sens. Funcţia publică nu apare izolată, ci
ierarhizată pe orizontală şi pe verticală. O dată ce o persoană devine funcţionar public, se
31
integrează într-o anumită poziţie a corpului respectiv de profesionişti şi poate rămâne toată
viaţa în corpul respective, dezvoltându-şi dreptul la carieră.
Sistemul de carieră implică aşadar o formă de apreciere constantă a activităţii
funcţionarului, apoi anumite drepturi ale funcţionarului în ceea ce priveşte evoluţia sa
profesională. Dreptul al carieră duce la existenţa dreptului la avansare, evident cu respectarea
anumitor condiţii.
Din nefericire, în dreptul român se aplică cu mare greutate prevederile legale
instituite pentru a face din funcţia publică o funcţie de carieră. Interesele schimbării unui
aparat de stat au generat metode foarte inventive pentru ocolirea prevederilor legale care
sprijină stabilitate în funcţie. Astfel, pentru a se putea modifica funcţionarii publici din
posturile cheie pentru îndeplinirea promisiunilor electorale dar şi pentru ocuparea tuturor
punctelor de interes din administraţie de către oamenii celor noi veniţi la guvernare, s-a ajuns
până la modificarea denumirii instituţiei publice în care existau aceste posturi vizate.
Rezultatul a fost crearea artificială a unor posturi vacante, urmată de ocuparea lor prin
concursuri “obiectiv” desfăşurate de către cei meniţi.
Cu toate aceste disfuncţionalităţi în aplicarea legii, cadrul reglementativ român nu
este străin de noţiunea de carieră a funcţionarului public. Statutul funcţionarului cuprinde
reglementări de natură a face o ierarhizare a funcţiilor publice şi stabileşte chiar posibilitatea
de a promova în structurile instituţiei la care un funcţionar este iniţial încadrat.
Conform art. 7 din lege, funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi.
Funcţionarii publici debutanţi sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau a
examenului, o funcţie publică până la definitivare. Perioada de funcţionar public debutant este
de cel puţin 6 luni, dar nu mai mare de 2 ani.
Funcţionarii publici cărora li se aplică prevederile statutului se împart in trei
categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:
a) categoria A - studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de
licenţă sau echivalentă;
b) categoria B - studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
c) categoria C - studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diplomă.
În funcţie de categoria din care fac parte, funcţionarii publici desfăşoară următoarele
activităţi:
a) funcţionarii publici din categoria A se ocupă de aplicarea şi executarea
32
legilor, studii, control, consiliere, coordonare, conducere, elaborarea de
reglementări, luarea deciziilor sau alte activităţi care necesită cunoştinţe
superioare de specialitate;
b) funcţionarii publici din categoria B au în grijă aplicarea şi executarea
legilor, studii, îndrumare, elaborarea unor proiecte de reglementări,
lucrări pregătitoare pentru luarea deciziilor, unele activităţi de conducere,
precum şi alte activităţi care necesită pregătire superioară de scurtă
durată;
c) funcţionarii publici din categoria C au în sarcină aplicarea şi executarea
legilor şi a altor reglementări, activităţi de birou sau de control care
necesită o cultură generală medie şi cunoştinţe tehnice sau profesionale
de nivel mediu.
Fiecare dintre cele trei categorii ale funcţiei publice se împarte în două grade. Gradul
este o etapa din carierea funcţionarului public iar fiecare grad se împarte la rândul său în trei
clase de funcţionari publici definitivi. Structura ierarhică a claselor este următoarea:
- clasa a III-a,
- clasa a II-a
- şi clasa I, ca nivel maxim.
Clasele se împart în trei trepte, corespunzătoare unui nivel al salariului de bază din
grila de salarizare. Funcţionarul public îşi păstrează gradul, clasa şi treapta avute şi atunci când
nu mai deţine funcţia publică din motive neimputabile acestuia.
Funcţiile publice se clasifică după cum urmează:
a) după natura competenţelor:
- de execuţie
- de conducere
b) după cerinţele privind nivelul studiilor absolvite:
o funcţii publice de categoria A,
o funcţii publice de categoria B
o funcţii publice de categoria C.
Legea română prevede expres că în cariera profesională funcţionarul public
beneficiază, în urma rezultatelor obţinute la evaluarea performanţelor profesionale
individuale, de dreptul de a avansa în treapta, clasa sau grad ori în categorie în urma
dobândirii unei diplome de studii de nivel superior celei avute.
33
Pentru a fi avuţi în vedere pentru avansări în grad funcţionarii publici trebuie să fi
obţinut la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale, în ultimii 2 ani
consecutivi premergători înscrierii, calificativul "excepţional".
Numirea în funcţii publice de conducere se face pe bază de concurs, organizat de
autoritatea sau instituţia publică, în limita posturilor vacante. Procedura de desfăşurare a
concursurilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici.
După cum am arătat deja, modalităţile de examinare a candidaţilor înscrişi la
concursul pentru ocuparea unei funcţii publice diferă de la o ţară europeană la alta. În unele
state predomină testele teoretice, pe motiv că funcţionarul urmează să fie învăţat realităţile
practice ale funcţiei la care aspiră. Pentru altele, dimpotrivă, predomină probele practice,
pentru a se testa mai curând eficienţa persoanei respective şi capacitatea de a se descurca în
situaţii concrete, avându-se în vedere şi faptul că prezentarea diplomelor de studii obţinute este
o garanţie a cunoştinţelor teoretice.
În Franţa noţiunea de concurs pentru ocuparea posturilor publice se aplică ori de câte
ori sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- existenţa unui post sau a unor posturi vacante;
- un juriu independent atât de puterea politică cât şi de şefii serviciilor în
cadrul cărora s-a creat vacanţa;
- un clasament al candidaţilor admişi, după rezultatele obţinute;
- obligaţia autorităţii de a respecta clasamentul juriului cu prilejul numirii.17
În Germania, examenul teoretic este combinat cu stagii de activitate pe când în Marea
Britanie sau Irlanda jurisprudenţa asupra concursurilor este inexistentă. Spania, Luxemburg,
Belgia utilizează concursul pe baze exclusiv teoretice, pe când Italia şi Portugalia acordă
prioritate părţii practice.
Cu titlu de exemplu, prezentăm în anexă un material despre cariera funcţionarilor
publici francezi şi despre situaţiile concrete de promovare.
IV.3. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului
Drepturile funcţionarilor sunt unanim marcate la nivel european de categoria
17 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 588
34
drepturilor care se exercită în mod colectiv, aceasta fiind şi una dintre temele avute în vedere
la diverse congrese şi simpozioane internaţionale pe tema funcţionarului şi a funcţiei publice
(de exemplu congresul de la Atena din 1994). Este astăzi o certitudine recunoaşterea dreptului
la asociere în sindicate şi a dreptului la grevă pentru funcţionarii publici, deşi există încă o
serie de restricţii şi limitări cu privire la exerciţiul efectiv al acestui din urmă drept.
Din punct de vedere al drepturilor recunoscute funcţionarilor publici, întreaga
legislaţie occidentală europeană vizează apropierea funcţionarilor publici de regimul
recunoscut celorlalţi salariaţi în general, deşi diferenţele sunt notabile, mergând de la exemplul
Italiei unde se vorbeşte despre o revoluţie a funcţiei publice la Germania şi Olanda care
menţin prevederile conservatoare statutare.
În esenţă, doctrina europeană de drept administrative reţine următoarele categorii de
drepturi pentru funcţionarul public:18
- dreptul la protecţie, care are două laturi (garantarea stabilităţii în funcţie şi
apărarea împotriva defăimării, insultei, ameninţării, ultrajului, respective
repararea prejudiciilor suferite în exerciţiul funcţiunii);
- dreptul la salarizare pentru serviciul prestat, la odihnă şi la asigurări sociale;
- dreptul de a participa, prin organismele consultative, la organizarea serviciilor
publice şi elaborarea regulilor statutare;
- dreptul de a beneficia de o perfecţionare profesională permanentă;
- dreptul la carieră, inclusiv posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii;
- dreptul a se asocial în sindicate şi a participa la activitatea organizaţiilor
sindicale (în Franţa, acest drept nu este recunoscut militarilor);
- dreptul la grevă
- dreptul la opinie politică, sindicală, filozofică şi religioasă, limitat în
exercitarea sa de obligaţia de neutralitate şi de rezervă în momentul prestării
serviciului public.
În concordanţă cu prevederile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,
dreptul al grevă este supus unor restricţii ce derivă din principiul continuităţii serviciului
public, nefiind recunoscut pentru anumite categorii de funcţionari. De exemplu în Franţa nu au
dreptul la grevă poliţia naţională, administraţia penitenciarelor, militarii. Restricţii cu privire la
dreptul al grevă întânim şi în Grecia, Spania, Italia şi Luxemburg pe când în ţări ca Belgia,
18 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 591
35
Danemarca, Germania şi Portugalia dreptul la grevă este interzis tuturor funcţionarilor, în
sensul strict al termenului.
Dreptul la grevă nu este singurul drept constituţional care în cazul funcţionarilor
cunoaşte o serie de restricţii. În aceeaşi categorie intră şi dreptul al liberă exprimare cu privire
la exprimarea opiniilor politice şi dreptul la libertate economică, cu privire la interdicţia de a
deveni comerciant.
Statutul funcţionarului public din România cuprinde prevederi exprese cu privire la
drepturile şi îndatoririle acestei categorii sociale, cu explicaţii detaliate a situaţiilor ce pot
apărea. Astfel, la capitolul 5 din lege sunt prezentate următoarele drepturi recunoscute şi
garantate funcţionarilor publici:
1. Dreptul la opinie
Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice,
sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materială, origine socială sau de orice altă natură.
Observăm că legiuitorul român a înţeles să nu facă nici un fel de restricţii cu privire la
dreptul la opinie, însă anumite restricţii există totuşi, mai ales prin prisma obligaţiilor de
confidenţialitate şi de păstrare a secretului.
2. Dreptul de asociere sindicală
Cei interesaţi pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să
exercite orice mandat în cadrul acestora. Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii
profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea
pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor.
3. dreptul la grevă, in condiţiile legii
Se face trimitere directă la legea cu privire la soluţionarea conflictelor colective de
muncă, care distinge între conflictele de interese şi conflictele de drepturi, şi care
reglementează o întreagă procedură pentru exercitarea legală a dreptului la grevă.
4. dreptul la salariu pentru activitatea depusă, care se compune din salariul de
bază, sporuri şi indemnizaţii
Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici se stabileşte prin lege, avându-se în
vedere următoarele:
a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice, în condiţiile în
care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în
mod corespunzător;
36
b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase şi
trepte, bazate pe evaluarea postului;
c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului,
care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei.
5. dreptul la uniformă
Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniforma în timpul
serviciului o primesc gratuit.
6. dreptul la plata ore suplimentare sau la recuperarea lor.
Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi de
40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata
majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100%
nu poate depăşi 360 într-un an.
7. dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.
Conform prevederilor statutului funcţionarului public, aceştia au dreptul, pe
lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară
plecării în concediu, care se impozitează separat.
In perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru
creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât
din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
8. dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă, pentru ocrotirea sănătăţii şi
integrităţii fizice.
Ca o consecinţă a recunoaşterii acestui drept, pentru motive de sănătate funcţionarilor
publici li se poate aproba, în mod excepţional, schimbarea compartimentului sau a autorităţii
ori a instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu păstrarea gradului, clasei şi treptei
avute. Schimbarea se poate face numai dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional
să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.
9. dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în condiţiile legii.
10. dreptul la pensii, precum celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit
legii.
11. dreptul la pensie de urmaş
37
În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii,
dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de bază din
ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat. Dacă decizia pentru pensia de urmaş
nu a fost emisă din vina autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data
decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevazute de lege până la emiterea
deciziei pentru pensia de urmaş.
12. dreptul de a benefica în exercitarea atribuţiilor de serviciu de protecţia legii.
Autoritatea sau instituţia publică în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea
este obligată să îi asigure protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj
cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta. Autoritatea sau
instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care
acesta a suferit, din culpa autorităţii sau a instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Dacă ne referim la obligaţiile ce revin funcţionarilor publici, în sistem european
predomină ideea fidelităţii, a îndeplinirii cu profesionalism şi imparţialitate a prerogativelor
funcţiei, existând o procedură disciplinară pentru sancţionarea greşelilor, peste tot fiind
reglementată şi sancţiunea revocării din funcţie, ca fiind sancţiunea cea mai severă ce poate fi
luată împotriva unui funcţionar public, cu excepţia sancţiunii de retragere a dreptului la pensie,
prevăzută în dreptul francez.19
Din cercetarea legislaţiilor statelor comunitare reţinem ca obligaţii comune reţinute în
sarcina funcţionarilor publici următoarele:
a) obligaţia îndeplinirii serviciului;
b) obligaţia de supunere ierarhică;
c) obligaţia de imparţialitate, înţeleasă ca obligaţie de a se abţine de la orice
favoritism sau nepotism şi asigurarea egalităţii de tratament;
d) obligaţia de rezervă, înţeleasă ca obligaţie de a se abţine de la exprimarea opiniilor
personale şi mai ales a celor politice, ideologice, religioase, inclusiv de a se
abţine să comenteze activitatea instituţiei publice în care funcţionează,
funcţionarul public trebuie să se manifeste cu prudenţă şi măsură;
e) obligaţia de discreţie şi de păstrare a secretului profesional.
Statutul funcţionarilor publici din România nu neglijează nici reglementarea
19 Antonie Iorgovan – op. cit., p. 591
38
îndatoririlor funcţionarilor publici, prezentate în continuarea drepturilor analizate mai sus.
Astfel, funcţionarii publici au, în viziunea legiuitorului roman următoarele îndatoriri:
- obligaţia de îndeplini cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod
conştiincios îndatoririle de serviciu
- obligaţia de a se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii
autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
- obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin să se abţină de la
exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice
- obligaţia de a răspunde de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia
publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate
- obligaţia de a se conformeze dispoziţiilor date de funcţionarii cu funcţii
publice de conducere cărora le sunt subordonaţi direct, cu excepţia
cazurilor în care apreciază că aceste dispoziţii sunt ilegale.20
- obligaţia de a păstra secretul de stat şi secretul de serviciu şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de
care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.
- obligaţia de a nu solicita sau accepta, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
- obligaţia ca, la numirea dar şi la eliberarea din funcţie, să prezinte, în
condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia
de avere (inclusiv declaraţia de interese, conform reglemntărilor de dată
recentă)
- obligaţia de a rezolva lucrările repartizate de conducătorul
compartimentului în care funcţionează.
- obligaţia de a-şi perfecţioneze pregătirea profesională fie în cadrul
autorităţii sau instituţiei publice, fie urmând cursuri de perfecţionare
organizate în acest scop.
În cazul în care cursurile de perfecţionare sunt organizate în altă localitate decât cea
de domiciliu, funcţionarii publici beneficiază de drepturile de delegare iar cei care urmează o
formă de specializare sau de perfecţionare cu o durată mai mare de 3 luni şi primesc pe această
20 În asemenea cazuri funcţionarul public are obligaţia să motiveze în scris refuzul îndeplinirii dispoziţiei
primite.
Dacă funcţionarul public care a dat dispoziţia stăruie în executarea acesteia, va trebui să o formuleze în
scris. În această
situaţie dispoziţia va fi executată de cel care a primit-o.
39
perioadă drepturile salariale sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra 1-5 ani în cadrul
autorităţii sau instituţiei publice respective. În cazul nerespectării acestui angajament, aceştia
vor suporta cheltuielile autorităţii sau instituţiei publice, proporţional cu timpul rămas până la
împlinirea termenului.
IV.4. Instrumente de dezvoltare a carierei în sistemele de funcţionari publici din ţările
Uniunii Europene
Cadrul legal şi cel practic pentru politicile de dezvoltare a carierei sunt fie sistemul de
carieră, fie sistemul bazat pe funcţii.
Principalele instrumente de dezvoltare a carierei sunt politicile de promovare,
politicile privind mobilitatea şi dezvoltarea unei cariere atractive pentru funcţionarii publici de
rang înalt.
Politici atractive de promovare:
o Promovarea ar trebui să depindă cât mai mult de competenţele individuale şi
performanţă , estimate prin evaluările anuale ,
o Introducerea oportunităţilor de promovare rapidă în carieră pentru a asigura
recrutarea şi menţinerea funcţionarilor publici tineri şi ambiţioşi ,
o Metode alternative de motivare care să compenseze posibilităţile reduse de
promovare datorate constrângerilor financiare. Ar trebui utilizate politici pro-active privind
mobilitatea.
Politici pro-active privind mobilitatea:
o Politicile privind mobilitatea sunt parte a unei strategii coerente de planificare a
carierei ,
o Trebuie să existe instrumente eficiente şi flexibile ( legale şi practice) (ex. competiţii
deschise între departamente, reguli de transfer acceptabile atât pentru administraţie cât şi pentru
funcţionarii publici în cauză,
o Mobilitatea trebuie avută în vedere în contextul evaluării performanţelor ,
o Mobilitatea trebuie înlesnită printr-o abordare activă a managementului resurselor
umane ( ex. job coaching, consiliere profesională).
Sistemele de management al funcţionarilor publici de rang înalt ar trebui să fie
caracterizate de :
o Evaluări regulate şi suport pentru dezvoltarea personalului,
40
o O legătură strânsă între performanţă şi promovare
o Existenţa programelor speciale de instruire.
Locurile de muncă în sectorul public, şi în special în sistemul funcţionarilor publici,
trebuie să corespundă atât cerinţelor organizaţiei, cât şi celor ale angajaţilor. În vreme ce , în
mod evident, interesele organizaţiei se referă în principal la performanţă, eficienţă şi rezultate,
preferinţele angajaţilor din statele UE s-au schimbat în ultimele decenii ca urmare a schimbărilor
de atitudine şi valori, precum şi a schimbărilor economice şi evoluţiei tehnologiei.
În vreme ce personalul se orienta în mod tradiţional către stabilitate şi un raport de muncă
protejat , în zilele noastre aşteptările includ, dacă nu exclusiv, cel puţin în parte21, un loc de
muncă modern , care oferă posturi atractive si care poate satisface aşteptările angajaţilor.
Sondajele în rîndul funcţionarilor publici arată că barierele formale în calea promovării (ex.
perioada de aşteptare, vechimea) şi posibilităţile de dezvoltare limitate (lipsa unei imagini clare
asupra evoluţiei carierei, informaţii inadecvate asupra posturilor vacante) au un impact negativ
asupra gradului de motivare şi angajament la locul de muncă, ceea ce bineînţeles influenţează
negativ calitatea serviciilor.22 Într-un interesant sondaj (2000) desfăşurat în rândul funcţionarilor
publici din Noua Zeelandă , renumită pentru reformele sale din ultima vreme , jumătate din
funcţionarii publici 23 au apreciat posibilităţile de promovare drept “slabe”, doar 13% apreciindule
drept “bune”.
Un sondaj din Irlanda (1999) asupra oportunităţilor de dezvoltare a carierei în sistemul
funcţiei publice, prezintă următorii factori ce influenţează angajamentul funcţionarilor publici
faţă de sistem:24
• câştigurile şi evoluţia carierei
• responsabilitatea postului
• recunoaşterea şi recompensarea
• siguranţa postului
• instruire/dezvoltare
Dezvoltarea şi instruirea sunt menţionate şi într-un sondaj din Danemarca (2000)
asupra gradului de motivare în sectorul public şi cel privat :25
21 Despre rolul ambivalent al securităţii postului ca factor de motivare, a se vedea : Demmke, Sistemele
funcţiei
publice în Europa între Tradiţie şi Reformă , 2004, p 131 ff
22 Bossaert, Dezvoltarea Carierei ca Instrument Eficient, Sondaj pentru cea de a 40a întîlnire a Directorilor
Generali
din Corpul Funcţionarilor Publici din Statele Membre ale EU , 2003, p.7 ff
23 Sondaj asupra Evoluţiei şi Dezvoltării Carierei , 2000: Rezultate privind Corpul Funcţionarilor Publici din
Noua
Zeelandă (www.ssc.govt.nz)
24 Demmke, op.cit. p 114
41
• conţinutul funcţiei
• dezvoltarea şi instruirea
• salariul
• plăţi şi condiţii specifice
• orarul de lucru
• mediul de lucru
• conducerea
• cultura organizaţională a instituţiei
• imaginea
• Acestea şi alte sondaje dovedesc că administraţia publică din toate statele ar trebui să
analizeze cu grijă instrumentele şi procedurile de dezvoltare a carierei şi să demareze
programe corespunzătoare de reformă, dacă este necesar.
1. Probleme majore pentru sistemul funcţiei publice
Reforma cadrului de dezvoltare a carierei reprezintă doar una din componentele reformei
sistemului funcţionarilor publici. Ultimele decenii au fost caracterizate de încercări/eforturi
considerabile şi cu implicaţii pe termen lung în sistemele funcţionarilor publici din majoritatea
statelor UE. Acest proces a diferit în conţinut şi intensitate în diversele state; cu toate acestea , el
reprezintă un fenomen comun care va continua să reprezinte un subiect de atenţie deosebită.
Problemele majore pentru procesul continuu de reformă, care afectează toate domeniile
sistemului funcţiei publice, sunt reprezentate de următorii 4 factori de schimbare :
• Evoluţia demografică,
• Creşterea impactului UE asupra administraţiilor naţionale, legislaţiei naţionale
privind funcţionarii publici şi politicilor naţionale în domeniul resurselor umane
(Europenizarea),
• Impactul tehnologiei informatice,
• Şi schimbarea rolului guvernelor naţionale.26
25 Demmke, loc.cit. p 117
26 See Demmke, loc.cit., p 23 ff
42
Aceşti factori influenţează fiecare etapă a procesului de reformă, fie că e vorba de
recrutare, sistem de salarizare, tipuri de management sau, în cazul nostru, dezvoltarea carierei.
Vom face aici câteva referiri succinte cu privire la evoluţia demografică şi europenizare.
• Evoluţia demografică
Rata scăzută a natalităţii în toate statele şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei
vor duce la creşterea competiţiei dintre sectorul public şi cel privat privind personalul calificat.
Aceasta va influenţa politicile de recrutare şi dezvoltare a carierei, care au ca scop atragerea şi
meţinerea personalului. Unele state se confruntă deja cu problema găsirii unui număr suficient de
candidaţi pentru sectorul public. Această situaţie devine şi mai critică datorită profilului de
vârstă al multor sisteme ale funcţiei publice, ceea ce va duce la o creştere a numărului de
pensionări în următorii ani ( ex. în Franţa pînă în 2010).
• Europenizarea
Sistemele funcţiei publice din majoritatea statelor UE îşi au rădăcinile în tradiţiile şi
istoria acelor state. Există, cu foarte puţine excepţii (ex. achiziţiile publice) foarte puţine acte
normative explicite (acquis communautaire) în domeniul administraţiei publice şi dreptului
administrativ care trebuie transpuse în legislaţia naţională a statelor UE. Cu toate acestea,
nevoile administrative şi practicile de implementare a legislaţiei comunitare, creşterea gradului
de cooperare între sistemele funcţiei publice naţionale, şi apariţia unui set de principii de bază şi
standarde de guvernare şi administraţie publică comune duc la o creştere a influenţei UE asupra
administraţiilor publice naţionale, inclusiv asupra sistemelor funcţiei publice.
IV. 5. Regimul disciplinar
Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.
Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu
constituie abatere disciplinară şi atrage sancţionarea disciplinară a acestora. Sunt abateri
disciplinare:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) absenţe nemotivate de la serviciu;
c) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului
legal;
d) atitudinile ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu;
43
e) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor care au
acest caracter;
f) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;
g) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
h) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice din
care face parte funcţionarul respectiv;
i) exprimarea sau desfăşurarea, în calitate de funcţionar public ori în timpul
programului de lucru, a unor opinii sau activităţi publice cu caracter politic;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii
privind funcţionarii publici.
Sancţiunile disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) mustrarea;
c) diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
d) suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1-3 ani;
e) trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare
a salariului;
f) destituirea din funcţie.
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de următoarele elemente:
- cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;
- împrejurările în care aceasta a fost săvârşită;
- gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii;
- comportarea generală în serviciu a funcţionarului public;
- existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare.
Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei
imputate şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului trebuie consemnată
în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau
de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal.
Mustrarea şi avertismentul, ca sancţiunile disciplinare, se pot aplica direct de către
conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauză iar funcţionarul sancţionat în
atare condiţii se poate adresa cu contestaţie la conducătorul instituţiei publice, în termen de 15
zile de la data comunicării sancţiunii aplicate, care va emite, pe baza propunerii comisiei de
disciplină, ordinul sau dispoziţia definitivă.
44
Celelalte sancţiunile disciplinare se aplică de conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice, la propunerea comisiei de disciplină. Statutul funcţionarilor publici stabileşte că în
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină, competente să
cerceteze şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de
contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau
dispoziţiei de sancţionare.
În doctrina de specialitate se precizează că sancţiunea disciplinară îndeplineşte trei
funcţii: funcţia educativă (învăţând funcţionarii să respecte un anumit regim disciplinar),
funcţia preventivă (ameninţarea unei sancţiuni determină funcţionarii să se abţină de la o
conduită care va atrage sancţiuni) şi funcţia de pedepsire a celui vinovat de săvârşirea unor
abateri. În virtutea funcţiei educative, legea admite că sancţiunile disciplinare se radiază, de
drept, după cum urmează:
a) mustrarea şi avertismentul, în termen de un an de la aplicare, dacă
funcţionarul public sancţionat cu una dintre aceste sancţiuni nu a mai
săvârşit o abatere disciplinară în aceasta perioadă;
b) celelalte sancţiuni, în termen de 2 ani de la expirarea termenului pentru
care au fost aplicate, dacă funcţionarul public sancţionat cu una dintre
aceste sancţiuni nu a mai săvârşit o abatere disciplinară în această
perioadă.
IV. 6. Răspunderea juridică a funcţionarului
Pe lângă răspunderea disciplinară a funcţionarului, reglementată în principal prin
prevederile exprese ale statutului funcţionarului public, această lege cadru mai reglementează
trei forme ale răspunderii juridice a funcţionarului public:
- răspunderea materială sau civilă;
- răspunderea contravenţională sau administrativă;
- şi răspunderea penală sau infracţională.
Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care
aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătura cu sarcinile de serviciu. Împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, funcţionarul public
45
se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau
instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.
Răspunderea civilă sau materială a funcţionarului public se angajează în
următoarele situaţii:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau
instituţiei publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat
necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de
comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile.
Repararea pagubelor prevăzute la lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în
termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament
de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate
adresa instanţei de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data
producerii pagubei.
Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul
serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit
legii penale.
În cazul s-a dispus începerea urmăririi penale, conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice va lua măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia pe care o deţine.
Suspendarea din funcţie operează şi în cazul în care s-a dispus începerea urmăririi penale
împotriva funcţionarului public care a săvârşit o infracţiune de natură să îl facă incompatibil
cu funcţia publică pe care o ocupă.
Dacă parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmării penale
precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului
penal, suspendarea din funcţie încetează iar autoritatea sau instituţia publică datorează
funcţionarului în cauză drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.
46
Teste de autocontrol
1) Definiţi noţiunea de «statut» al funcţionarului public.
2) Calitatea de funcţionar public european este incompatibilă cu :
a) orice altă funcţie publică
b) cu profesia de cadru didactic
c) nu pot desfăşura activităţi în cadrul instituţiilor publice
3) Funcţionarii publici sunt numiţi pe viaţă în:
a) Italia
b) Franţa
c) Germania
4) Enumeraţi cel puţin trei obligaţii ale funcţionarului public european.
Enumeraţi atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public.
47
Cap. V CODUL ETIC SI DEONTOLOGIC AL FUNCŢIONARULUI
V.1 Etica şi morala ca valori juridice
Morala reprezintă un ansamblu de idei, precepte, reguli cu privire la bine şi la rău,
corect şi incorect, just şi injust. Morala, ca sistem raţional de norme pentru propria conduită se
bazează pe convingerea intimă şi personală a fiecărui individ în comportamentul său, mobilul
regulii morale fiind datoria internă a persoanei, în primul rând, faţă de sine însăşi.27
Preceptele şi normele morale călăuzesc conduita oamenilor care-şi raportează astfel
comportarea la valorile morale de bine sau rău, din care decurge şi definirea acestui
comportament ca moral sau imoral.
Normal morale sunt prevăzute cu sancţiuni morale, ceea ce le face inoperabile dacă
nu sunt respectate de bunăvoie. Aceste sancţiuni sunt exterioare activităţii aparatului de stat şi
constau, eventual, într-o reacţie a mediului social sau a colectivităţii. De obicei, se manifestă
mai multe forme ale oprobiului public, care pot genera la nivelul individului în cauză regrete,
păreri de rău, mustrări de cuget sau de conştiinţă.
Vechimea moralei este tot atât de mare pe cât este şi societatea. Ea a jucat şi continuă
să joace un rol deosebit de important în reglementarea relaţiilor sociale şi asigurarea ordinei
publice. Având ca valori fundamentale principiile binelui, dreptăţii, justiţiei, adevărului, valori
proprii sistemului de drept, s-a pus problema de la început a relaţiei dintre drept şi morală.
În perioada antică şi medievală, normele moralei şi normele dreptului se
confundau. Astăzi, normale dreptului şi normele moralei sunt categorii distincte,
analizate de ştiinţe diferite, deşi între ele se manifestă o foarte strânsă legătură. Normele
moralei au un caracter spontan în apariţia lor, pe când normele dreptului sunt rezultatul
unei creaţii conştiente şi organizate. Este de notat legătura strânsă între normele de morală şi
religie.
Din punct de vedere al sancţiunii se remarcă cele mai mari diferenţe, deoarece normal
de drept pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, pe când normele de
morală au drept sancţiune oprobiul public, desconsiderarea, marginalizarea, regretul,
mustrarea de conştiinţă. Nu se poate spune însă că normale morale sunt lipsite de valoare;
eficienţa lor depinde de profilul moral al persoanei respective, care resimte mai profund sau
27 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan – „Introducere în teoria generală a dreptului”, Editura Allbeck, Bucureşti,
1998, p.
39 şi urm.
48
mai puţin profund efectele sancţiunii.
O înaltă morală în .societate este un sprijin şi o garanţie a elaborării şi respectării
normelor de drept, contribuind la o ordine juridică raţională şi cu un puternic spirit etic.
V. 2. Codificarea valorilor etice şi morale pentru funcţia publică
În februarie 2004 au fost puse bazele creării unui nou cadru normativ pentru
morala şi etica în administraţia publică prin adoptarea de către Parlament a Legii 7/2004.
Adoptarea acestui act normativ reprezintă un pas important în reforma administraţiei publice
din România, dar şi o cerinţă în vederea aderării la Uniunea Europeană, dacă se va reuşi
punerea în aplicare a noii legi, deplin şi corect, rapid şi cu hotărâre.
Obiectivele explicite ale parlamentului legate de aceasta lege sunt de a reforma
administraţia publică din România prin:
- promovarea unor standarde de conduită şi integritate în rândul
funcţionarilor publici;
- informarea cetăţenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să
se aştepte din partea acestor funcţionari;
- schimbarea mentalităţilor;
- alinierea la standardele europene;
- şi (v) adoptarea Codului de Conduita ("Codul") - cerinţa expresă a Uniunii
Europene.
Codul stabileşte normele esenţiale de conduită, obligatorii pentru toţi funcţionarii
publici, evidenţiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent, instituţionalizat
sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese şi a utilizării funcţiei pentru propriul
interes.
Codul reprezintă atât un instrument de informare cu privire la conduita profesională
la care sunt îndreptăţiţi cetăţenii să se aştepte din partea funcţionarilor publici, cât şi un mijloc
de creare a unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici pe
de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.
Din perspectiva funcţionarilor publici, Codul reprezintă o colecţie clară de norme de
conduită, prin care se cere funcţionarilor publici să asigure un tratament egal a cetăţenilor în
faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalism, imparţialitate şi independenţă, cinste şi
49
corectitudine.
Codul stabileşte în Capitolul II, în mod detaliat drepturile şi obligaţiile (interdicţiile)
funcţionarilor publici în exercitarea funcţiei publice, printre care interdicţia funcţionarilor
publici "de a solicita ori accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care
le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii
de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor
publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii". Încălcarea acestui
principiu este ceea ce Codul Penal reglementează ca infracţiune sub denumirea de "luare de
mită".
Codul prevede că încălcarea prevederilor sale de către funcţionarii publici poate
atrage atrage răspunderea disciplinară, atunci când prin faptele săvârşite cu încălcarea
normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice. Atribuţia
de coordonare a aplicării, precum şi de control al aplicării normelor prevăzute în Cod revine
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).
ANFP poate fi sesizată cu privire la încălcarea normelor Codului de către orice
persoană interesată. Comisiile de disciplină au dreptul de a examina asemenea fapte şi de a
propune măsuri administrative. În cazul în care actele unui funcţionar public sunt prevăzute de
Codul Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autorităţii competente.
Fără a trece cu vederea aspectele pozitive ale legii, se impune totuşi să ne referim şi la
elementele lipsă. Până în prezent, aplicarea Codului este lentă, parţial deoarece lipsesc
prevederile legislative suficient de clare, care să stabilească sancţiunile în cazul încălcării
prevederilor sale. In lipsa unei astfel de clarificări, motivaţia funcţionarilor publici de a adopta
şi aplica profesionalismul, integritatea şi imparţialitatea cerute de lege este deficientă.
Obiectivele declarate din art. 2 al Codului de conduită sunt:
- creşterea calităţii serviciului public;
- o bună administrare în realizarea interesului public;
- precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie
din administraţia publică, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi
sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului
instituţiei funcţiei publice şi funcţionarilor publici;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesionalã la care este îndreptăţit să
se aştepte din partea funcţionarilor publici în exercitarea funcţiilor publice;
50
c) crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii
publici, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.
Codul precizează în art. 3 care sunt principiile generale care guvernează conduita
profesională a funcţionarilor publici, şi anume:
a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform cãruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea
funcţiei publice;
c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor
publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim
juridic în situaţii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia funcţionarii publici au obligaţia de a
îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi
conştiinciozitate;
e) imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia funcţionarii publici sunt
obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau
de altă natură, în exercitarea funcţiei publice;
f) integritatea morală, principiu conform căruia funcţionarilor publici le este interzis
să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj sau
beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin, ori să abuzeze în vreun fel de
această funcţie;
g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia funcþionarii publici pot
să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor
moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcţiei publice şi
în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici trebuie să fie de bună-credinţă;
i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate de
funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării
cetăţenilor.
Codul ridică la rang de principiu asigurarea unui serviciu public de calitate, stabilind
obligaţia funcţionarilor publici de a participa activ la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în
51
practică, pentru realizarea atribuţiilor instituţiilor publice. În exercitarea funcţiei publice,
funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a
asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi menţine încrederea
publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.
În articolul care reglementează loialitatea faţă de constituţie şi faţă de legile ţării, este
prevăzută şi obligaţia funcţionarilor publici de a se conforma dispoziţiilor legale privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi, datoratã naturii funcţiilor publice deţinute. Ei au
sarcina de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoarã
activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii
imaginii ori intereselor legale ale acesteia.
În completarea obligaţiilor care le revin funcţionarilor din statutul funcţiei publice,
codul de conduită prevede că acestora le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură
cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu
proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs
de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publică în care îşi
desfăşoară activitatea are calitatea de parte;
c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei
publice, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje
necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei
sau ale unor funcţionari publici, precum şi ale persoanelor fizice
sau juridice;
e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în
vederea promovării de acţiuni juridice sau de altă natură împotriva
statului ori autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea.
Aceste obligaţii subzistă şi după încetarea raportului de serviciu, pentru o perioadă de
2 ani, dacã dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene. Dezvăluirea informaţiilor care
52
nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la
solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi sau instituţii publice, este permisă numai cu
acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public respectiv
îşî desfăşoarã activitatea.
Prevederile Codului de conduită nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia
legală a funcţionarilor publici de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în
condiţiile legii.
Codul mai cuprinde prevederi cu privire la libertatea opiniilor, menţinând obligatia
funcţionarului ca, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să respecte demnitatea funcţiei
publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoarã activitatea.
Conform legii, relaţiile cu mijloacele de informare în masã se asigură de către
funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate
oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoară activitatea. În cazul în care nu sunt
desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice,
având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere
oficial al autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
Cu privire la activitatea politică a funcţionarilor publici, codul prevede că acestora le
este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care
fac donaţii sau sponsorizări partidelor politice;
d) să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne sau obiecte
inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora. În
considerarea funcţiei publice deţinute, funcţionarilor publici le este interzis să
permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei
activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
Funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi
demnităţii persoanelor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã
activitatea, precum şi persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei publice, prin:
53
a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
b) dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;
c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.
Funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificatã pentru
rezolvarea clarã şi eficientă a problemelor cetăţenilor. Funcţionarii publici au obligaţia sã
respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prin:
a) promovarea unor soluţii similare sau identice raportate la aceeaşi categorie
de situaţii de fapt;
b) eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind
naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materială,
sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
Funcţionarii publici care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul unor
organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu
caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii sau
instituţiei publice pe care o reprezintă. În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor
publici le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute
internaţionale. În deplasările externe, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă o conduită
corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării
gazdă.
Codul de conduită stabileşte expres că le este interzis funcţionarilor publici să accepte
cadouri, servicii şi avantaje. Funcţionarii publici nu trebuie să solicite sau să accepte cadouri,
servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei,
pãrinţilor, prietenilor sau persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică,
care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute sau pot constitui o
recompensã în raport cu aceste funcţii.
În procesul de luare a deciziilor, funcţionarii publici au obligaţia sã acţioneze
conform prevederilor legale şi sã-şi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi
imparţial. Funcţionarilor publici le este interzis să promitã luarea unei decizii de către
autoritatea sau instituţia publică, de către alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea
atribuţiilor în mod privilegiat.
Codul prevedere că în exercitarea acestor atribuţii, funcţionarii trebuie să dea dovadă
de obiectivitate. Funcţionarii publici de conducere au obligaţia să examineze şi să aplice cu
obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine,
54
atunci când propun sau aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din
funcţii, ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formã de favoritism
ori discriminare. Se interzice funcţionarilor publici de conducere să favorizeze sau să
defavorizeze accesul sau promovarea în funcţia publicã pe criterii discriminatorii, de rudenie,
afinitate etc.
Folosirea prerogativelor de putere publică
Este interzisă folosirea de către funcţionarii publici a prerogativelor funcţiei publice
deţinute, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege. Prin activitatea de luare a deciziilor, de
consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la
anchete ori acţiuni de control, funcţionarilor publici le este interzisă urmărirea obţinerii de
foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor
persoane.
Funcţionarilor publici le este interzis să folosească poziţia oficială pe care o deţin sau
relaţiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcţiei publice, pentru a influenţa anchetele
interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
Funcţionarilor publici le este interzis să impună altor funcţionari publici să se înscrie
în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, sau să le sugereze acest lucru,
promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.
Funcţionarii publici sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a
statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu,
acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar. Funcţionarii publici au obligaţia să folosească
timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau instituţiei publice, numai pentru
desfãşurarea activităţilor aferente funcţiei publice deţinute. Funcţionarii publici trebuie să
propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor
publici, în conformitate cu prevederile legale. Funcţionarilor publici care desfăşoarã activităţi
publicistice în interes personal sau activităţi didactice, le este interzis să folosească timpul de
lucru sau logistica autorităţii sau a instituţiei publice pentru realizarea acestora.
Orice funcţionar public poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului
sau a unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, cu excepţia
următoarelor cazuri:
a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu,
55
despre valoarea sau calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzãrii
bunului respectiv;
c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care
persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
Transformând regulile de conduită şi morală în veritabile norme juridice, codul de
conduită stabileşte care sunt modalităţile de control şi coordonare a modului de respectare a
acestor norme. Întregul capitol III al legii cuprinde reglementări în acest sens, cu referire
expresă la rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în acest demers.
Astfel, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici coordonează şi controleazã
aplicarea normelor prevăzute de prezentul Cod de conduită, exercitând următoarele atribuţii:
a) urmăreşte aplicarea şi respectarea, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, a
prevederilor Cod de conduită;
b) primeşte petiţii şi sesizări privind încălcarea prevederilor prezentului Cod de
conduită;
c) formulează recomandări de soluţionare a cazurilor cu care a fost sesizată;
d) elaboreazã studii şi cercetări privind respectarea prevederilor prezentului Cod de
conduită;
e) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi
apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor în relaţia cu funcţionarii publici.
Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu poate influenţa
derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate fi sesizată de orice persoană cu
privire la:
a) încălcarea prevederilor prezentului Cod de conduită de către un funcţionar public;
b) constrângerea sau ameninţarea exercitată asupra unui funcţionar public, pentru a-l
determina să încalce dispoziţii legale în vigoare sau să le aplice necorespunzãtor.
Sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nu exclude sesizarea comisiei
de disciplinã competente potrivit legii. Funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau
prejudiciaţi în nici un fel pentru sesizarea cu bună-credinţă a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici sau a comisiei de disciplinã competente, în condiţiile legii.
Agenţia Naţionalã a Funcţionarilor Publici va verifica actele şi faptele pentru care a
56
fost sesizată, cu respectarea confidenţialităţii privind identitatea persoanei care a făcut
sesizarea. Sesizările înaintate Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici vor fi centralizate
într-o bazã de date necesarã pentru:
a) identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită profesională;
b) identificarea modalitătilor de prevenire a încălcării normelor de conduită
profesională;
c) adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a
prevederilor legale.
Rezultatele activităţii de cercetare se consemnează într-un raport, pe baza căruia
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va formula o recomandare către autoritatea sau
instituţia publică respectivă cu privire la modul de soluţionare a situaţiei cu care a fost
sesizată. Recomandarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici va fi comunicată:
a) funcţionarului public sau persoanei care a formulat sesizarea;
b) funcţionarului public care face obiectul sesizării;
c) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public care
face obiectul sesizării îşi desfăşoarã activitatea.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data soluţionării, autoritãţile şi instituţiile
publice au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici modul de
soluţionare a mãsurilor prevãzute în recomandare. În cazul în care, în situaţia sesizată sunt
implicaţi conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori adjuncţii acestuia, recomandarea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici va fi transmisã şi structurii ierarhic superioare
instituţiei sau autorităţii publice, sau, după caz, primului-ministru.
Raportul anual cu privire la managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor
publici, care se întocmeşte de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi se prezintã
Guvernului, trebuie să cuprindă şi urmãtoarele date:
a) numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de
conduitã profesională;
b) categoriile şi numărul de funcţionari publici care au încălcat normele de conduită
morală şi profesională;
c) cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor Codului de conduită;
d) evidenţierea cazurilor în care funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub
presiunea factorului politic;
57
e) recomandări propuse;
f) autorităţile sau instituţiile publice care nu au respectat recomandãrile.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod
detaliat, unele cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.
Pentru a nu fi lipsit de finalitate, codul de conduită conţine începând cu art. 24
sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor sale. Se stabileşte expres că încãlcarea
dispoziţiilor Codului de conduitã atrage rãspunderea disciplinarã a funcţionarilor publici, în
condiţiile legii. Comisiile de disciplinã au competenţa de a cerceta încălcarea prevederilor
Codului de conduitã şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare.
În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor
infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii.
Funcţionarii publici rãspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu
încãlcarea normelor de conduitã profesionalã creeazã prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
58
STUDIU DE CAZ
Percepţia funcţiei publice de către cetăţeni
în contextul aderării/integrării României în UE
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Decembrie 2005
Bucureşti
59
Obiective
• Principalul obiectiv al cercetării a fost acela de a vedea care este percepţia despre funcţia publică în
rândul cetăţenilor din locaţiile selecţionate (Municipiul Bucureşti, judeţele Bacău, Prahova şi Timiş).
• În mod concret studiul şi-a propus să afle răspunsuri la următoarele întrebări:
� Ce instituţii publice au contactat cetăţenii în anul 2005?
� Cine sunt cei care adresează solicitări instituţiilor publice?
� Cât de mulţumiţi au fost de modul în care au fost trataţi?
� Cât de cunoscută este noţiunea de funcţionar public?
� Care este imaginea funcţionarului public?
� Care este opinia generală despre angajarea politică a funcţionarului public?
� Cât de transparente sunt instituţiile publice?
� Cât de dispuşi sunt cetăţenii să se implice în administraţia locală?
Metodologia
• Sondaj de opinie în rândul populaţiei adulte (18+) din judeţele Bacău, Prahova, Timiş şi din
municipiul Bucureşti.
• Eşantion probabilistic reprezentativ pentru populaţia adultă din zonele Bacău, Prahova, Timiş şi
municipiul Bucureşti.
• Mărimea eşantionului total: 500 de persoane adulte
• Marja de eroare la nivelul eşantionului total este de maximum +/- 4,4%.
• Perioada de culegere a datelor: 16-19 Noiembrie 2005
60
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Ce instituţii publice au contactat cetăţenii în 2005?
61
Ce instituţii publice au contactat cetăţenii în 2005?
Administraţia financiară
Primărie / Consiliul local
46%
43%
Oficiul de pensii
Poliţie
Casa de sănătate
Inspectoratul şcolar
Prefectura
AJOFM
Minister / Agenţie naţională
Altele
15%
12%
9%
6%
5%
5%
11%
28%
Niciuna 21% Baza 500
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Interpretare
Rata de vizitare a instituţiilor publice este foarte mare, ceea ce înseamnă că multe instituţii lucrează sub
presiune mare din partea
solicitanţilor.
62
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cine sunt solicitanţii?
63
Au contactat...
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Total Administraţia
financiară
Primărie /
Consiliul local
Oficiul de
pensii
Poliţia Casa de
sănătate
Inspectoratul
şcolar
Sex
46% = 100% 43% = 100% 28% = 100% 15% = 100% 12% = 100% 9% = 100%
%%%%%%%
Masculin 47 49 50 47 50 48 68
Feminin 53 51 50 53 50 52 32
Total 100 100 100 100 100 100 100
Vârstă
18-29 ani 22 13 16 9 25 16 20
30-39 ani 24 29 25 11 32 17 47
40-54 ani 24 30 28 24 28 19 26
55+ ani 30 29 31 56 15 47 7
Total 100 100 100 100 100 100 100
Educaţie
Generală 17 8 18 17 17 17 7
Medie 58 59 59 57 46 60 42
Superioară 26 33 23 25 37 23 52
Total 100 100 100 100 100 100 100
Baza 500 229 215 140 73 62 43
Interpretare
Instituţiile cu specific preponderent administrativ – Administraţia financiară, Poliţia, Inspectoratul şcolar –
sunt solicitate mai ales de persoane
active din punct de vedere economic – din grupul de vârstă medie şi cu educaţie medie şi superioară.
Celelalte instituţii au fost contactate
preponderent de persoane peste 55 de ani.
64
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Total Administraţia
financiară
Primărie /
Consiliul local
Oficiul de
pensii
Poliţie Casa de
sănătate
Inspectoratul
şcolar
Statut social
46% = 100% 43% = 100% 28% = 100% 15% = 100% 12% = 100% 9% = 100%
%%%%%%%
A+B 20 28 19 14 38 16 54
C1 9 15 9 8 9 9 12
C2 21 20 22 8 16 22 6
D+E 50 38 50 70 37 53 28
Total 100 100 100 100 100 100 100
Venit net pe familie
Scăzut (sub 6 mil.) 39 28 39 51 35 40 19
Mediu (6-12 mil.) 34 36 38 30 21 35 34
Ridicat (peste 12 mil.) 27 36 23 19 44 24 47
Total 100 100 100 100 100 100 100
Mediu de rezidenţă
Rural 24 12 34 21 22 29 18
Urban 76 88 66 79 78 71 82
Total 100 100 100 100 100 100 100
Zona geografică
Bacău 16 12 22 14 18 24 10
Prahova 20 20 24 19 21 24 28
Timiş 16 12 22 15 13 14 13
Bucureşti 48 56 32 52 47 37 49
Total 100 100 100 100 100 100 100
Baza 500 229 215 140 73 62 43
Interpretare
Solicitanţii instituţiilor publice cu specific administrativ sunt în cea mai mare măsură persoanele cu un
statut social mediu-ridicat, cei cu
venituri mari şi cei din mediul urban. Cei cu statut social scăzut şi cu venituri mici apelează mai ales la
instituţii cu specific de asistenţă
socială.
65
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Au fost mulţumiţi?
66
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cât de mulţumiţi au fost de felul în care s-au purtat funcţionarii?
Foarte mulţumiţi
Minister / Agenţie naţională 47%
Casa de sănătate 37%
Oficiul de pensii 36%
Primărie / Consiliul local 34%
Administraţia financiară 33%
Poliţie 32%
Inspectoratul şcolar 28%
AJOFM 23%
Prefectura 20%
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Interpretare
Nivelul general de mulţumire al cetăţenilor faţă de felul în care sunt trataţi în instituţiile publice este destul
de scăzut. Majoritatea
cetăţenilor părăsesc instituţia parţial mulţumiţi sau nemulţumiţi de atitudinea funcţionarilor.
67
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Ultima dată când au vizitat o instituţie publică au fost mulţumiţi de...
Cinstea funcţionarilor
Administraţie
financiară
34%
Primărie Oficiul de
pensii
44% 55%
Poliţie Casa de
sănătate
28% 59%
Media
44%
Timpul în care s-a rezolvat problema
Explicaţiile pe care le-au primit
Timpul de aşteptare până au fost primiţi
Competenţa funcţionarilor
Amabilitatea funcţionarilor
Modul de organizare a lucrului cu publicul
Eficienţa funcţionarilor
Spaţiul prevăzut pentru lucrul cu publicul
Atmosfera din sediu
38%
37%
32%
38%
41%
31%
29%
29%
28%
38%
39%
41%
36%
39%
40%
36%
33%
39%
38%
44%
45%
49%
43%
32%
42%
42%
35%
39%
25%
23%
19%
22%
18%
11%
16%
9%
62%
59%
46%
39%
31%
52%
52%
34%
35%
43%
41%
37%
36%
35%
35%
34%
31%
29%
Media 34% 39% 43% 21% 47%
Baza 110 215 73 38 17
Interpretare
Aspectele care creează insatisfacţie se referă mai ales la atmosfera din sediile instituţiilor, la modul în care
se lucrează cu publicul şi la ineficienţa
funcţionarilor. Cetăţenii au o părere mai bună despre competenţa decât despre eficienţa funcţionarilor. De
asemenea, mediul de lucru, modul de
organizare şi atmosfera din instituţiile publice sunt considerate mai puţin prietenoase decât funcţionarii.
68
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
E cunoscută noţiunea de funcţionar public?
APDD - AGENDA 21
69
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Câţi cunosc şi câţi nu cunosc ce este un funcţionar public
Cunoştinţe incorecte
Cunoştinţe corecte 9%
91%
Cunoştinţe corecte:
- funcţionarii publici există numai în instituţii de stat
- se numesc funcţionari publici pentru că lucrează într-o instituţie publică
- pot fi consideraţi funcţionari publici şi cei care nu lucrează cu publicul
- sunt angajaţi prin concurs / numiţi în funcţie
- nu toţi angajaţii unei instituţii publice pot fi consideraţi funcţionari publici
Baza 500
Interpretare
Mai puţin de 10 % ştiu ce este un funcţionar public. Restul au cunoştinţe mai mult sau mai puţin eronate
despre acest subiect.
70
Confuzii mai frecvente
Aţi auzit vreodată expresia “Funcţionar public”?
Au auzit
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
94%
Nu au auzit 6%
Funcţionarii publici există...
Numai în instituţii de stat
Şi în firme private 38%
61%
Se numesc funcţionari publici pentru că...
Lucrează într-o instituţie publică
Sunt plătiţi din banii publici
Lucrează cu publicul 25%
33%
40%
Pot fi consideraţi funcţionari publici...
Şi cei care nu lucrează direct cu publicul
Numai cei care lucrează direct cu publicul 22%
77%
Funcţionarii publici sunt... Angajaţi prin concurs
Numiţi în funcţie
Aleşi prin vot de cetăţeni 6%
31%
60%
Toţi angajaţii unei instituţii publice sunt funcţionari
publici? Da
Nu
48%
48% Baza 500
0% 25% 50% 75% 100%
Interpretare
Deşi expresia “Funcţionar public” este cunoscută de aproape toţi cetăţenii, există numeroase confuzii cu
privire la definiţia noţiunii.Mulţi oameni au încă
dificultăţi să înţeleagă că funcţionarul public este plătit din banii cetăţenilor şi se află în serviciul interesului
public, nu al instituţiei în care lucrează. Această
neînţelegere alimentează sentimentul de subordonare pe care îl au mulţi cetăţeni faţă de instituţiile publice
şi faţă de funcţionarii publici.
71
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Influenţe asupra cunoaşterii noţiunii de funcţionar public
Cunoştinţe despre funcţionarul public…
Corecte Incorecte
Total Baza
%%%N
Total populaţie 9 91 100 500
Sex
Masculin 9 91 100 234
Feminin 9 91 100 266
Vârstă
18-29 ani 5 95 100 109
30-39 ani 14 86 100 121
40-54 ani 8 92 100 122
55+ ani 7 93 100 148
Educaţie
Generală 6 94 100 83
Medie 8 92 100 248
Superioară 12 88 100 169
Interpretare
Nivelul cunoştinţelor despre funcţionarul public este uşor mai ridicat printre cei din grupul de vârstă de 30-
39 de ani şi printre cei cu
educaţie superioară.
72
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cunoştinţe despre funcţionarul public
Corecte Incorecte
Total Baza
%%%N
Total populaţie 9 91 100 500
Statut social
A+B 14 86 100 102
C1 23 77 100 43
C2 7 93 100 107
D+E 5 95 100 249
Venit net pe familie
Scăzut (sub 6 mil.) 6 94 100 185
Mediu (6-12 mil.) 9 91 100 159
Ridicat (peste 12 mil.) 14 86 100 124
Mediu de rezidenţă
Rural 3 97 100 382
Urban 11 89 100 118
Zona geografică
Bacău 7 93 100 82
Prahova 2 98 100 99
Timiş 7 93 100 78
Bucureşti 13 87 100 241
Interpretare
Nivelul cunoştinţelor este mai mare printre cei cu un statut social mediu-ridicat şi în rândul celor cu
venituri ridicate.
73
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Imaginea publică a funcţionarului public
74
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Imaginea publică a funcţionarului public
Competent
Cunoaşte legile
4% 11%
4% 13%
34%
28%
49%
52%
Nu
Nu prea
Oarecum da
Eficient 8%13% 30% 48% Da
Amabil
Respectă legile
Serviabil
9% 11%
5% 13%
8% 16%
29%
30%
31%
48%
46%
44%
Harnic 8% 14% 33% 40%
Preocupat să ajute cetăţeanul
Calm şi răbdător
11%
14%
19%
23%
34%
26%
36%
36%
Foloseşte funcţia în interesul partidului
Corupt
Numit pe criterii politice
21%
23%
27%
9%
14%
13%
23%
30%
19%
28%
19%
27%
Implicat în afaceri
Foloseşte funcţia în interes personal 30%
17% 11%
14%
22%
21%
22%
23%
Baza 500
Neutru politic 26% 13% 19% 21% Diferenţele până la 100% reprezintă răspunsuri “Nu ştiu”
Interpretare
Există un decalaj între diferitele atribute ale imaginii funcţionarului public. El este competent dar nu atât
de eficient şi de harnic,
cunoaşte legile, dar nu le respectă în acceaşi măsură, este amabil, dar nu atât de serviabil şi preocupat să
ajute cetăţeanul.
75
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cum să fie funcţionarul public – neutru
sau angajat politic?
76
Funcţionarul public ar trebui…
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Să fie membrul unui partid sau să
fie neutru politic?
Neutru
Membru de partid
Nu ştiu
Total
%
90
6
4
100
Să fie schimbat când se schimbă
puterea sau să rămână în funcţie?
Să rămână
Să fie schimbat
Nu ştiu
Total
91
7
2
100
Baza 500
Interpretare
Preferinţa foarte accentuată pentru neutralitatea politică a funcţionarilor publici arată o repulsie
generalizată faţă de amestecul politicii de
partid în administraţia locală. Populaţia doreşte funcţionari neutri şi stabili care să întărească instituţiile,
nu funcţionari puşi pe criterii
politice care menţin fragilitatea şi ineficienţa instituţiei.
Pe baza întrebărilor: “Consideraţi că funcţionarul public ar trebui să aparţină unui partid sau ar trebui să
fie neutru politic?”
“După părerea dvs. funcţionarul public ar trebui schimbat când se schimbă puterea politică sau să rămână
în funcţie indiferent de partidul care e la putere?”
77
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cât de transparente sunt instituţiile publice?
78
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
În localitatea dumneavoastră sunt încurajaţi cetăţenii…?
Să se informeze despre
Da Nu Nu ştiu
administraţia locală 46% 51% 3%
Să trimită sesizări 45% 51% 4%
Să facă propuneri de rezolvare a
problemelor locale 38% 59% 3%
Să citească legile care urmează
să se adopte 34% 61% 4%
Să se întâlnească cu autorităţile 32% 65% 3%
Să trimită propuneri pentru legi 32% 64% 4%
Să participe la şedinţele publice 31% 66% 3%
Baza 500
Interpretare
Iniţiativele de atragere a cetăţenilor au fost insuficiente sau au trecut în mare măsură neobservate.
79
Cetăţeni încurajaţi …
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Să se
informeze
Să trimită
sesizări
Să propună
soluţii la
probleme
Să
citească
proiecte
de legi
Să se
întâlnească
cu
autorităţile
Să
propună
legi
Să
participe
la şedinţe
publice
Baza
%%%%%%%N
Total populaţie 46 45 38 34 32 32 31 500
Mărimea localităţii
Rural mic (sub 5000 de loc.) 47 43 38 38 31 35 50 56
Rural mare (peste 5000 de loc.) 40 38 42 36 44 42 46 61
Oraşe mici (sub 200 de mii Loc.) 55 49 46 42 37 30 36 75
Oraşe mari (200 mii – 1 mil. Loc.) 52 60 56 52 44 44 38 67
Bucureşti (peste 1 mil. Loc.) 43 42 29 25 24 25 19 241
Mediu de rezidenţă
Rural 43 40 40 37 38 39 48 118
Urban 47 47 37 33 30 30 26 382
Zona geografică
Bacău 45 37 42 36 37 37 43 82
Prahova 44 51 44 37 33 34 37 99
Timiş 59 56 52 54 49 43 48 78
Bucureşti 43 42 29 25 24 25 19 241
Interpretare
Iniţiativele de încurajare a cetăţenilor să participe la administraţia locală sunt prezente mai ales la nivelul
oraşelor şi comunelor mari
şi în localităţile din judeţul Timiş.
80
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cât de dispuşi sunt cetăţenii să se implice
în administraţia locală?
81
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Pot avea control cetăţenii asupra administrării la nivel local?
NU
70%
Nu ştiu 6%
24%
DA
Baza 500
Interpretare
Aproape trei sferturi dintre cetăţeni au un sentiment de alienare şi se consideră excluşi de la posibilitatea
de a controla exercitarea
puterii la nivel local.
Pe baza întrebării “Consideraţi că cineva ca dvs. are mijloace de a controla activitatea instituţiilor şi
funcţionarilor publici?”
82
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Cât de dispuşi sunt cetăţenii…?
Da Nu
Să se informeze despre administraţia locală 78% 22%
Să citească legi care urmează să se adopte 71% 29%
Să trimită sesizări 63% 37%
Să facă propuneri de rezolvare ale problemelor locale 59% 41%
Să trimită propuneri pentru legi 55% 45%
Să se întâlnească cu autorităţile 54% 46%
Să participe la şedinţe publice 47% 53%
Să citească stenograme ale şedinţelor 39% 61%
Baza 500
Interpretare
Cetăţenii sunt dispuşi să se implice mai ales în activităţi care nu presupun o participare directă, activă.
Există o disponibilitate pentru a
se informa, pentru a trimite sesizări şi sugestii sau propuneri, precum şi pentru întâlniri cu autorităţi.
83
Cetăţeni dispuşi …
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Să se
informeze
Să citească
proiecte de
legi
Să
trimită
sesizări
Să propună
soluţii la
probleme
Să
propună
legi
Să se
întâlnească
cu autorităţile
Să participe
la şedinţe
publice
Să citească
stenogramele
şedinţelor
Baza
%%%%%%%%N
Total populaţie 78 71 63 59 55 54 47 39 500
Sex
Masculin 80 77 70 68 62 65 54 40 235
Feminin 76 66 57 51 49 45 40 37 266
Vârstă
18-29 ani 80 71 71 63 57 61 47 41 109
30-39 ani 83 71 65 62 53 53 42 32 121
40-54 ani 80 78 64 65 61 62 59 47 122
55+ ani 70 66 54 48 52 45 42 37 148
Educaţie
Generală 63 60 49 46 50 41 40 44 83
Medie 76 71 62 60 53 55 50 39 288
Superioară 90 79 75 65 65 62 45 34 128
Interpretare
Cel mai ridicat nivel de disponibilitate pentru a se implica îl au persoanele cu educaţie superioară, bărbaţii
şi tinerii.
84
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Să se
informeze
Să citească
proiecte de
legi
Să
trimită
sesizări
Să propună
soluţii la
probleme
Să
propună
legi
Să se
întâlnească
cu autorităţile
Să
participe
la şedinţe
publice
Să citească
stenogramele
şedinţelor
Baza
%%%%%%%N
Total populaţie 78 71 63 59 55 54 47 39 500
Mărimea localităţii
A+B 94 83 75 69 63 63 42 35 102
C1 87 78 58 66 50 58 52 20 43
C2 71 66 58 55 52 54 52 40 107
D+E 73 67 61 55 55 50 46 43 249
Venit net
Scăzut (sub 6 mil.) 67 66 52 52 50 49 45 42 124
Mediu (6-12 mil.) 78 74 64 62 55 58 52 43 159
Ridicat (peste 12 mil.) 96 79 76 65 66 61 48 30 185
Mediu de rezidenţă
Rural 76 70 61 65 58 62 58 55 118
Urban 78 72 64 57 55 52 44 34 382
Zona geografică
Bacău 72 69 51 65 48 58 48 36 82
Prahova 79 68 62 65 56 56 45 43 99
Timiş 89 78 70 60 61 61 51 48 78
Bucureşti 76 71 66 54 56 50 46 35 241
Interpretare
Persoanele cu statut social mediu-ridicat, cu venituri mari, şi cele din Timiş au o disponibilitate mai mare
pentru a se implica în
administraţia locală.
85
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a se informa şi iniţiativele de
încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să se
informeze
Nedispuşi să se
informeze Total
Informare
%%%
Se simt încurajaţi să se informeze 84 16 100
Nu se simt încurajaţi 72 28 100
Diferenţa 12 12 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a se informa este mai mare în rândul persoanelor încurajate să se informeze prin
iniţiative ale autorităţilor locale.
86
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a lectura proiectele de legi şi
iniţiativele de încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să citească
proiecte de legi
Nedispuşi să citească
proiecte de legi Total
Lectura proiectelor de legi
Se simt încurajaţi să
%%%
citească proiecte de legi 79 21 100
Nu se simt încurajaţi 67 33 100
Diferenţa 12 12 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a lectura proiecte de legi este mai mare în rândul persoanelor încurajate să
citească proiecte de legi prin
iniţiative ale autorităţilor locale.
87
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a trimite sesizări şi iniţiativele de
încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să trimită
sesizări
Nedispuşi să trimită
sesizări Total
Trimitere de sesizări
%%%
Se simt încurajaţi să trimită sesizări 74 26 100
Nu se simt încurajaţi 54 46 100
Diferenţa 20 20 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a trimite sesizări este mai mare în rândul persoanelor încurajate să trimită sesizări
prin iniţiative ale autorităţilor locale.
88
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a propune soluţii şi iniţiativele de
încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să
propună soluţii
Nedispuşi să
propună soluţii Total
Propuneri de soluţii
%%%
Se simt încurajaţi să propună soluţii 68 32 100
Nu se simt încurajaţi 53 47 100
Diferenţa 15 15 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a propune soluţii este mai mare în rândul persoanelor încurajate să propună soluţii
prin iniţiative ale
autorităţilor locale.
89
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a propune legi şi iniţiativele de
încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să facă
propuneri de legi
Nedispuşi să facă
propuneri de legi Total
Propuneri de legi
%%%
Se simt încurajaţi să facă propuneri de legi 67 33 100
Nu se simt încurajaţi 50 50 100
Diferenţa 17 17 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a propune legi este mai mare în rândul persoanelor încurajate prin iniţiative ale
autorităţilor locale să
facă propuneri de legi.
90
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a se întâlni cu autorităţile şi
iniţiativele de încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să se întâlnească
cu autorităţile
Nedispuşi să se
întâlnească cu autorităţile Total
Întâlniri cu autorităţile
Se simt încurajaţi să se
%%%
întâlnească cu autorităţile 67 33 100
Nu se simt încurajaţi 49 51 100
Diferenţa 18 18 100
Interpretare
Disponibilitatea pentru a se întâlni cu autorităţile este mai mare în rândul persoanelor încurajate prin
iniţiative ale administraţiei locale să
participe la întâlniri cu autorităţile.
91
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Disponibilitatea cetăţenilor de a participa la şedinţe publice şi
iniţiativele de încurajare din partea administraţiei
Dispuşi să participe la
şedinţe publice
Nedispuşi să participe la
şedinţe publice Total
Participare la şedinţe publice
Se simt încurajaţi să participe
%%%
la şedinţe publice 56 44 100
Nu se simt încurajaţi 43 51 100
Diferenţa 13 13 100
Diferenţa medie pentru toate
activităţile menţionate 15
Interpretare
Disponibilitatea pentru a participa la şedinţe publice este mai mare în rândul persoanelor încurajate să
participe la şedinţe publice
prin iniţiative ale autorităţilor locale.
92
De ce nu doresc să se implice?
IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
N-au timp 33%
Neinteresaţi 26%
Nu se pricep 23%
Vârstnici / Bolnavi 15%
N-au încredere că vor fi
ascultaţi 12%
Baza 48
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Interpretare
Principala barieră în calea participării cetăţenilor la activităţile ce ţin de administraţia locală este faptul că
acestea sunt considerate
neimportante, neinteresante, derizorii.
93
Concluzii şi recomandări pentru acţiune
Concluzii
9 Multe instituţii publice lucrează cu o rată mare de vizitare, sub presiunea continuă a solicitanţilor. În
2005 aproape jumătate
dintre cetăţeni (46%) au trecut prin sediile Administraţiilor financiare, 43% au fost la Primării, 28% la
Oficiile de pensii.
Această suprasolicitare conduce la alocarea majorităţii resurselor pentru desfăşurarea activităţii curente şi
mai puţin pentru
dezvoltare instituţională.
9 Instituţiile publice cu specific preponderent administrativ – Administraţiile financiare, Poliţia,
Inspectoratele şcolare – au fost
solicitate mai ales de persoane active economic (30-54 de ani, cu statut social şi economic mediu-ridicat).
9 Instituţiile publice cu rol în protecţia socială – Oficiile de pensii şi Casele de sănătate – au fost solicitate
mai ales de persoane
în vârstă, cu un statut social şi economic scăzut.
9 În general, nivelul de mulţumire a cetăţenilor faţă de modul în care sunt trataţi în instituţiile publice este
destul de scăzut. Proporţia
cetăţenilor care au fost satisfăcuţi de modul în care au fost primiţi în instituţiile publice nu depăşeşte
jumătatea (47%) pentru nici
una dintre instituţii şi coboară până la o cincime (20%).
9 Principalele aspecte generatoare de nemulţumire sunt legate de atmosfera din instituţiile publice, de
modul în care este organizată
activitatea cu publicul şi de ineficienţa funcţionarilor. În medie doar unul din trei cetăţeni consideră că
instituţiile publice
îndeplinesc aceste criterii într-o măsură satisfăcătoare.
9 Expresia “funcţionar public” este foarte familiară (96%), dar înţelegerea noţiunii de funcţionar public
este precară – numai 9%
definesc în mod corect noţiunea de funcţionar public.
9 Mulţi oameni au încă dificultăţi să înţeleagă că funcţionarul public este plătit din banii cetăţenilor şi se
află în serviciul interesului
public.
9 Percepţia despre funcţionarului public este dominată de aspecte care ţin de pregătirea profesională.
Aproximativ jumătate dintre
cetăţeni (52%) sunt convinşi că funcţionarii publici cunosc legile şi sunt competenţi (49%).
9 Există însă un decalaj între diferitele atribute ale imaginii funcţionarului public. El este văzut ca fiind
competent dar nu la fel de
eficient şi de harnic, cunoaşte legile, dar nu le respectă în aceeaşi măsură, este considerat ca fiind amabil,
dar mai puţin serviabil şi
preocupat să ajute cetăţeanul.
9 Este evident că cetăţenii reţin în seama funcţionarului public şi minusuri care nu aparţin neapărat
funcţionarului, ci modului în care
funcţionează instituţia. Dar implicaţia acestei “deformări” este interesantă. Percepţia funcţionarului public
nu depinde numai de
calităţile sale, ci şi de modul în care lucrează instituţia în ansamblu.
9 Nouă din zece cetăţeni (90%) doresc funcţionari publici neutri şi stabili, care să întărească instituţiile, nu
funcţionari politici fluctuanţi
care slăbesc eficienţa instituţiilor publice.
9 Iniţiativele administraţiei publice de a încuraja participarea cetăţenilor la administraţia locală trec în
mare măsură neobservate, reuşind să
atragă atenţia publicului în proporţii variind de la 31% până la 46%.
9 Aproape trei sferturi dintre cetăţeni (70%) consideră că nu pot avea nici un control asupra administrării
locale, manifestând un sentiment
de alienare.
94
9 Românii pun mare preţ pe eficienţa instituţiilor publice, dar nu vor să se implice în activitatea acestora.
La momentul actual sunt dispuşi să
se implice mai ales în activităţi care nu presupun participarea activă, cum sunt informarea din presă şi
trimiterea de sesizări.
9 Principalele bariere care limitează participarea cetăţenilor la activităţi pe linie administrativă sunt
considerarea acestora ca lipsite de
importanţă – 33% nu au timp pentru aşa ceva, lipsa de interes (26%) şi impresia că nu au competenţa
necesară (23%).
9 Disponibilitatea pentru implicare în activităţi ce ţin de administraţie este în medie mai mare cu 15% în
rândul cetăţenilor care au remarcat
eforturile făcute de autorităţi pentru a încuraja participarea cetăţenilor la guvernarea locală.
Recomandări pentru acţiune
9 Sunt necesare măsuri pentru reducerea presiunii exercitate de afluxul mare al publicului asupra
instituţiilor publice. Principalele măsuri
sunt reducerea birocraţiei, crearea unor puncte informaţionale extra-instituţionale pentru orientarea mai
bună a cetăţenilor şi educarea
populaţiei pentru utilizarea în relaţia cu instituţiile publice a mijloacelor de comunicare la distanţă –
telefon, poştă, internet.
9 Amenajarea spaţiilor interioare din instituţiile publice şi asigurarea unei atmosfere confortabile trebuie să
devină o prioritate. Oamenii
judecă instituţia şi funcţionarii după mediul fizic şi modul de organizare a activităţii cu publicul.
9 Instituţiile publice trebuie să aloce timp şi resurse pentru dezbaterea modalităţilor interne prin care
instituţiile pot deveni mai
eficiente şi mai prietenoase.
9 Este necesar ca cetăţenii să înţeleagă mai bine noţiunea de funcţionar public şi importanţa funcţionarului
public. Presa
poate aduce servicii mari în clarificarea riguroasă a noţiunii şi în popularizarea rolului funcţionarului public.
9 Pentru a îmbunătăţi activitatea funcţionarului public sunt necesare acţiuni pe două niveluri: 1) acţiuni
asupra funcţionarului pentru
dezvoltarea activităţilor de lucru cu publicul şi 2) acţiuni asupra sistemului instituţional şi legislativ pentru
reducerea corupţiei şi
eliminarea ingerinţelor politicului în activitatea instituţiilor publice.
9 Crearea unor instituţii publice puternice, presupune stabilitate instituţională şi eliminarea oricăror
schimbări de personal pe baza
unor criterii politice.
9 Instituţiile publice trebuie să dezvolte programe şi acţiuni pentru atragerea cetăţenilor la activităţile de
administrare publică locală.
Studiul nostru demonstrează că încurajarea participării creează disponibilitatea cetăţenilor de a se implica
în administraţia locală.
9 Sunt necesare şi acţiuni de educaţie civică pentru dezvoltarea la cetăţeni a nivelului de înţelegere a
statutului şi competenţelor
funcţionarului public, precum şi a raportului dintre cetăţeni şi instituţia publică.
Metodologia de eşantionare
• Prin proceduri statistice au fost alese 28 de localităţi din judeţele Bacău, Prahova, Timiş,
ţinându-se cont de tipul de localitate (urban sau rural) şi mărimea localităţilor (nr. de locuitori)
• Din fiecare localitate şi municipiul Bucureşti au fost selecţionate în mod aleator numere telefonice din
reţeaua
terestră de telefonie a Romtelecom.
• Din fiecare gospodărie apelată a fost selecţionată pentru intervievare câte o singură persoană adultă.
Selecţionarea
95
persoanelor intervievate s-a realizat printr-un algoritm strict pentru a garanta reprezentativitatea
eşantionului.
• Mărimea eşantionului total: 500 de persoane adulte
Definirea categoriilor de statut social
• AB = Specialişti cu studii superioare (salariat sau liber profesionist, fără funcţii de conducere sau cu
funcţii de conducere la nivel mediu),
manageri, directori, patroni, funcţionari superiori
• C1 = Cadre cu studii medii şi muncă nemanuală, funcţionari
• C2 = Cadre cu studii medii şi muncă manuală, muncitori calificaţi
• DE = Lucrători necalificaţi / agricultori particulari, pensionari CAP, muncitori în agricultură / pensionari,
concediu de maternitate /
şomeri sau în căutare de muncă / militari în termen / casnice / elevi / studenţi
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene
96
Teste de autocontrol
1. Exprimaţivă opinia cu privire la studiu, în calitate de cetăţean al României, în perioada
integrării României la Uniunea
Europeană.
2. Care consideraţi că sunt soluţiile prioritare (trei dintre ele) aplicabile mediului administraţiei
publice cu privire la funcţionarii
publici?
3. Ce altă problematică aţi mai fi inclus în acest studiu cu privire la funcţia şi funcţionarul
public?
97
TESTE DE VERIFICARE FINALĂ
1) Funcţia publică are:
a) o natură legală
b) o natură contractuală
c) o natură legală şi contractuală
2) Enumeraţi trăsăturile funcţionarului public
3) Precizaţi cel puţin trei acte normative cu valoare de lege aplicabile funcţionarului public
4) Termenul de contestaţie formulat împotriva rezultatelor concursului pentru ocuparea
funcţiei de înalt funcţionar public este:
a) 24 zile de la data afişării rezultatelor
b) 15 zile de la data afişării rezultatelor
c) 30 zile de la data afişării rezultatelor
5) Restricţii cu privire la dreptul la grevă al funcţionarului public întâlnim în:
a) Grecia şi Italia
b) Luxemburg şi Spania
c) nici o ţară europeană
6) Enumeraţi 5 infracţiuni săvârşite de funcţionari publici.
7) Sancţiunile disciplinare se aplică funcţionarilor publici într-un termen de:
98
a) 1 lună de la descoperirea faptei ilicite
b) 6 luni de la data comiterii faptei ilicite
c) 3 ani de la data săvârşirii faptei ilicite
8) Codul de conduită a funcţionarului public este reprezentat de:
a) Legea nr. 7/2006
b) Legea nr.7/2004
c) Legea nr.188/1999.
9) Comentaţi următoarea dispoziţie prevăzută în Codul de conduită al funcţionarilor publici: “Este interzisã
folosirea de cãtre funcţionarii publici a
prerogativelor funcţiei publice deţinute, în alte scopuri decât cele prevãzute de lege”.
CHEIA TESTELOR DE VERIFICARE FINALĂ
1-a; 2-; 3-; 4-a; 5-a,b; 6-; 7-a,b; 8-a; 9-
99
ADDENDA
1. Funcţia publică - acea grupare de atribuţii, competenţe şi responsabilităţi, stabilite
potrivit legii, din cadrul unui serviciu public, înfiinţat în scopul satisfacerii, în mod continuu şi
ritmic, de către funcţionarii publici numiţi în aceste funcţii, a intereselor generale ale societăţii.
2. Funcţionarul public - persoana fizică investită, prin numire sau alegere, într-o funcţie
publică din cadrul unei autorităţi publice organizată la nivel central sau local, ori într-un serviciu
public organizat ca instituţie publică, ori în structuri asimilate acestora.
3. Statut - ansamblul de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se hotărăşte constituirea
de organizaţii şi se determină scopul, structura şi modul de funcţionare ale acestora. În alt sens
(statut personal) este definit ca totalitatea legilor care se aplică persoanelor şi (statut real) ca
totalitatea legilor care se aplică la bunuri.
4. Inamovibilitate - calitatea unor funcţionari de a nu putea fi mutaţi, înlocuiţi sau
destituiţi dintr-o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, fără a fi urmată o procedură
specială, ce presupune respectarea unor garanţii consacrate prin lege.
5. Detaşarea - schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia conducerii
unităţii, urmată de încadrarea persoanei la o altă unitate la care este trimisă, în scopul executării
unor lucrări în interesul acesteia.
6. Delegarea - exercitarea temporară, din dispoziţia conducerii unităţii, de către salariat, a
unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor sale de serviciu, în afara locului său de
muncă
7. Morala - reprezintã un ansamblu de idei, precepte, reguli cu privire la bine şi la rãu,
corect şi incorect, just şi injust.
100
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
• Antonie Iorgovan - Tratat de drept administrativ, Editura Allbeck, Bucureşti, 2001, ediţia
a III-a, vol I şi II
• Armenia Androniceanu – Noutăţi în managementul public, ed. Universitară,
Bucureşti, 2004
• Ioan Muraru – Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşi, 1998
• Ioan Ceterchi, Ion Craiovan – „Introducere în teoria generală a dreptului”,
Editura Allbeck, Bucureşti, 1998
• M. Constantinescu; I. Muraru, A. Iorgovan – Revizuirea Constituţiei României,
ed. Rosetti, Bucureşti, 2003
• Verginia Verdinaş – Statutul funcţionarului public, ed. Nemira, Bucureşti, 1998.
• Diana Foriş „Statutul funcţionarilor publici în contextul reformei administraţiei publice
în România”
• Dr. Hans-Achim Roll, Instrumente de dezvoltare a carierei în sistemele de funcţionari
publici din ţările Uniunii Europene
• *** Constituţia României şi Legea de revizuire nr. 429/2003.
• *** Statutul funcţionarului public, Legea nr. 188/1999.
• ***Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.
• Legea nr. 7/2004, Codul de conduită pentru funcţionarii publici
• www.guv.ro
• www.anfp-map.ro
• www.europa.eu.int
• www.cdep.ro
Notă: Structurare şi recomandare după programa şi conţinutul cursului - Dreptul funcţiei publice
europene, Prof. univ. dr. Mihaela TOFAN.