Sunteți pe pagina 1din 5

Concluzii

Dacă administraţia este imaginea cotidiană a puterii, funcţionarul public


personalizează statutul pentru cea mai mare parte a cetăţenilor. Din acest
considerent statului nu îi este indiferent cum prezintă în faţa cetăţenilor şi aceea
este preocupat să formeze un corp de funcţionari publici capabili să satisfacă în
cel mai înalt grad binele public, interesul general, care este raţiunea de a fi a
administraţiei.
Necesitatea de ordin practic impun ca administraţia publică să se asigure cu funcţionari
profesionişti şi cu anumite calităţi: onestitate, moralitate, responsabilitate, corectitudine, etc.,
avînd în vedere că acestea sunt în contact direct cu publicul.
Luînd în consideraţie faptul că RM se află într-o perioadă de tranziţie, timpul lent al
schimbărilor politico-administrative, economice, erodează încrederea în administraţie şi a
favorizat apariţia următoarelor fenomene negative: corupţia, subiectivismul, birocraţia, legi
neefective, declin economi.
Situaţiile de acest tip s-au extins în timp şi afectează considerabil calitatea activităţii
autorităţilor administraţiei publice. Astfel, funcţionarul public se confruntă cu un şir de
probleme, care constituie impedimente serioase întru îndeplinirea exerciţiului onest ale funcţiei
sale.
Deşi există un cadru legal care prevede sancţiuni aplicabile în cazul fenomenelor
negative legile se dovedesc insuficiente. A considera în mod executiv legea – soluţia miracol
pentru eliminarea tuturor impedimentelor reprezintă eveniment evident o abordare greşită.
Devine evident rolul deontologiei funcţionarului public, ale cărei percepte morale dau
conţinut normelor legale elaborate de autoritatea legislativă. Eficienţa activităţii funcţionarului
public depinde de îngemănarea elementelor juridice cu cele morale.
Exerciţiul onest, ca expresie, reprezintă o sinteză a abordării elementelor fireşti, normele
–legale şi morale ale exerciţiului funcţiei publice. Onestitatea întruneşte cumulativ după cum am
văzut acele elemente etico-morale educaţionale: demnitatea, corectitudinea, buna-credinţă,
politeţea, ele dau conţinut deontologic funcţiei publice, fără care nici cea mai perfecţionată
formulare juridico-legală ar fi lipsită de conţinut.
Onestitatea , în sens larg garantează disciplina sistemului administrativ, minimalizează
proasta administraţie, reduce nivelul de corupţie şi previne adoptarea sau continuitatea unor
politici neraţionale sau ineficiente.
Astăzi se simte lipsa unui set de valori şi principii d bază a activităţii funcţionarului
public, a unor criterii de conduită etică şi morală. Din păcate, unii funcţionari sunt foarte
toleranţi în legătură cu munca pe care o depun. Mai există încă funcţionari publicidominaţi de
mentalitatea, cu largi rezonanţe în epoca dictatorială: „timpul trece, leafa merge, noi cu drag
muncim” sau „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Deseori, astfel de persoane,
sunt înclinate să diminuieze culpa lor morală fie trecînd-o accidentală, fie punînd –o sub uitare
sau înseama unor împrejurări nefaste.
Cele expuse pînă aici conturează realitatea tristă din ţara noastră. Pentru aplanarea
situaţiei existente se impun cîteva propuneri de lege ferenda care vizează atît funcţia publică, cît
şi funcţionarul public.
Propun următoarele modificări a Legii serviciului public, legea de bază care
reglementează activitatea funcţionarului public:
- art. 13, alin.(1) al legii respective care ar tebui expres să stipuleze ce studii să
posede persoanele care doresc să se angajeze în serviciul public şi anume: studii
în administrarea publică sau studii juridice.
- Art. 14, alin.(1) trebuie să prevadă că ocuparea funcţiilor publice se poate face
doar prin alegere şi concurs. Excluderea celorlalte două modalităţi de ocupare a
funcţiei publice ar spori gradul transparenţei administraţiei publice, elimininînd
totodată „protecţionalismul” şi „cumatrismul”.
Deşi a fost elaborat Regulamentul funcţiei publice vacante în autorităţile publice, acesta
nu poate fi implimentat pentru că nu sunt prevăzute mecanismele concrete de punere în aplicare,
în consecinţă a fost abrogat. Este necesar de a elabora un nou Regulament şi de a adopta măsuri
de punere în practică a acestui document.
Complectarea actelor normative ce reglementează activitatea funcţionarului public cu
aceste propuneri ar reprezenta un pas important în ridicarea calităţii exercitării funcţiei publice,
dar rolul cel mai semnificativ urmează să fie adoptarea Codului etic pentru funcţionarii publici.
Codurile de etică pentru funcţionarii publici lărgesc înţelesul obligaţiilor, îndătoriilor
prevăzute de Legea serviciului public. Deoarece îndatoriile prevăzute în legislaţie au atît aspecte
legale, cît şi etice, acest înalt grad de precizie întăreşte semnificaţia legală a executării lor
corecte.
Codul de etică trebuie să stabilească standardele de comportament în conformarea cu
principiile: integritate morală, loialitate, imparţialitate, transparenţă, standarde de conduită faţă
de public, decenţa conduitei personale. El de asemenea, trebuie să enumere sancţiunele pentru
neconformarea funcţionarilor publici.
Codul etic nu mai stabileşte standardele înalte pentru funcţionarii publici, dar reduc în
acelaşi timp necesitatea de a aplica măsuri drastice precum urmărirea în justiţie, disciplina
administrativă şi pedeapsa.
Ar fi mai bine dacă funcţionarii publici ar semn Codul etic în timpul încheierii
contractului de angajare la serviciu, codul fiind ridicat la nivel de act oficial. Căci, în prezent
există un cod similar, dar acesta nu este considerat drept un document de penere în aplicare
practică.
La subiectul adoptării Codului etic trebuie adoptată o atitudine pragmatică şi precaută.
Vacuum rămas în urma prăbuşirii regimului comunist nu poate fi complect spontan sau într-o
manieră autoritară. Stabilirea Codului de etică presupune un proces îndelungat de educaţie şi
înternaţionalizare a standardelor deontologice.
Prin urmare, Codul de etică nu trebuie utilizat ca o decoraţie, ci implementat
corespunzător de către funcţionarii publici. Codul de etică trebuie să joace rolul de agent al
schombării în Republica Moldova.
De asemenea, în plan practic, ţinînd cont de practice ţărilor din Occident, se impun
următoarele măsuri:
- Înfiinţarea şcolilor administrative de tipul celor europene, căutîndu-se
variantele cele mai potrivite în programarea cursurilor şi selectarea
disciplinelor necesare pregătirii spacialiştolor de înaltă performanţă;
schimbarea metodologiei predării, formele tradiţionale prelegeri,
seminare, fiind înlocuite cu metode participative.
- Înstrăinarea periodică a funcţionarilor publici asupra obligaţiilor etice
cerute de serviciul public respectiv, urmărindu-se formarea orientării
profesionale, raportată la calităţile individuale, imagine bună şi o
reputaţie personală a funcţionarilor publici.
- Introducerea în programele de studiu a obiectului „deontologia
funcţionarului public” ca disciplină obligatorie. Calităţile unui funcţionar
public la standardele moderne sunt de neconceput fără studierea acestei
disciplini. Aici studentul trebuie să însuşească şi să fie convins că
principiile respomsabilităţii, corectitudinii, legalităţii sunt principii
importante şi nu por fi afectate, conflictele de interese urmează să fie
omise, iar onestitatea funcţionarului public fiind o calitate deosebită în
activitatea cotidiană.
În concluzie putem menţiona că în această eră a reformelor, cînd mediul de desfăşurare a
activităţii este alterat din punct de vedere moral, onestitatea devine calitatea cea mai importantă a
funcţionarului public în exercitarea funcţiei sale. În contextul menţionat onestitatea este
înţeleasă ca îndeplinirea cu corectitudine, fidelitate şi în mod conştiincios a îndatoriilor de
serviciu şi în general toate obligaţiile cu caracter legal ale funcţionarului public.
Prin urmare onestitatea este ceea ce dă conţinutul unei bune funcţionării a administraţiei
publice, dar a cărei lipsă se resimte actualmente în Republica Moldova.
Aprecierea şefului nu este însoţită de cea a colegilor de muncă sau uneori, chiar o
contrazicere. Opinia colegilor de muncă exercită o influienţă foarte mare asupra activităţii
funcţionarului, asupra atitudinii sale de instituţie, faţă de sarcinile specifice acesteia.
Orice subordonat este dator să îndeplinească ordinile primite şi să raporteze şefului direct
de executare. Controalele efectuate de superiori, eventualele nemulţumiri ale acestora nu trebuie
să ducă la descumpăniri sau supărări, ci trebuie să ducă la perfecţionarea activităţii
funcţionarului respectiv. În atitudinea subalternului faţă de conducător, cînd acesta are o analiză
a activităţii DVS, se va ţine cont de următoarele1:
• Veţi adopta o atitudine responsabilă potrivit funcţiei şi veţi privi clar greşelile pe
care le-aţi comis, mobilizîndu-vă forţele pentru a le corecta sau evita în viitor;
• Veţi asculta observaţiile făcute. Eventualele obiecţii faţă de criteriile ce vi se aduc e
bine să vi le notaţi pentru ca, la sfîrşit,cînd va trebui să contraargumentaţi clar şi
corect criteriile neîntemeiate.
• Nu învinuiţi pe alte persoane de propriile greşeli, oferiţi-vă serviciile de remediere a
lor.
Un final al discuţiei dintre şef şi subordonat va fi benefic pentru ambele părţi atunci cînd
se va ajunge la o concluzie clară, dezvăluirea greşelilor a fost înţeleasă corect şi că s-a ajuns la
opinii unice de soluţionare a problemelor în cauză.
Pe bună dreptate se consideră că relaţiile de serviciu, respectarea normelor şi regulilor
ierarhice devin mult mai evidente în cazul şedinţelor.
În activitatea funcţionarului public, mai ales a celui cu funcţii de răspundere, şedinţele
sunt o formă practică extrem de frecvent.
După cum ştim, şedinţele au lor în prezenţa unui grup mai mult sau mai puţin numeros de
participanţi, în funcţia de problematica pusă în dezbatere.
Eficienţa unor astfel de întruniri de lucru depinde, fără îndoială, de modul cum sunt
pregătite, precum şi de maniera în care sunt aduse.
Deci eficienţa şi operativitatea unei astfel de întîlniri de lucru sunt decise de calităţi şi
manierele preşedintelui, care prezidează şedinţa, cît şi de cele ale participanţilor. Iată în mod
sintetic cîteva reguli care li se pretind:
Exigenţe faţă de preşedintele şedinţei:
• Să învite la şedinţă, în mod selectiv, doar pe acei oameni care sunt absolut utili şi,
în primul rînd, specialişti şi analişti care pot să-şi aducă o contribuţie afectivă la
elaborarea unor soluţii în problemele ce urmează să fie discutate;
• Să stimuleze participarea activă a participanţilor la buna desfăşurare a întrunirii;
• Să intuiască orice stare tensionată care poate surveni la un moment dat în timpul
dezbaterilor şi, în funcţie de împrejurări, să fie capabil să aplaneze eventualele
momente conflictuale:
• Să acorde atenţia cuvenită şi să mulţumească tuturor celor care şi-au adus
contribuţia la buna pregătire a şedinţei.

Exigenţe faţă de participanţii la şedinţă


• Să fie punctuali şi să se prezinte la şedinţă la ora stabilită;
• Să vină pregătiţi în corespundere cu ordinea de zi;
• Să evite şi să întrerupă vorbitorii pe care doreşte să-i contrazică. Îşi vor expune
obiecţiile doar la permisiunea preşedintelui de şedinţă şi în momentul hotărît de
acesta;
• Să solicite explicaţii privitor la aspectele ce nu-i sunt clare;
Aşadar, atît cadrul şedinţei, cît şi în cadrul activităţii cotidiene, funcţionarului public i
se pretinde să evite agresivitatea inclusiv cea verbalp, să apeleze la argumente simple, pe

1
M.Bălănuţa. Op.cit., p.11.
înţelesul solicitantului, să folosească cuvinte încurajatoare ceea ce-i va crea o imagine de
persoană publică model şi de profesionist în domeniu
În concluzie putem menţiona că funcţionarii publici trebuie să însuşească anumite
reguli de conduită. Comportamentul funcţionarului public urmează să corespundă unor
asemenea cerinţe ca: omestitate, corectitudine, politeţe şi demnitate, dar totodată
comportamentul său trebuie să degajeze naturaleţe şi simplitatr. Scesra este o îndatorire a
funcţionarului public, prezenţa căria trebuie să fie un model demn de urmat.
Conduita morală, simţul etic dezvoltat, capacitatea de a comunica, abilitatea
funcţionarului public de a crea relaţii sociale durabile trebuie să constituie criterii în
evaluarea nivelului sau profesional în domeniul administrării publice, totodată fiind necesară
o perfecţionare continuă în acest domeniu.
Ca funcţionar excelent şi intelectual bine format, dovedind o ţinută morală corectă,
completă, onestă, o conduită aleasă, va influenţa în bine atitudinea publicului faţă de
autoritate, creşterea respectului în general al comunităţii faţă de el şi faţă de profesiunea sa.