Universitatea Stefan cel Mare – Suceava

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

Administratie Publica

ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI TRANSPARENȚĂ ÎN

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

PROFESOR COORD:
Antonio SANDU

STUDENT:
LĂCĂTUȘU ANDREI

2023

Link tema abordata: https://www.youtube.com/watch?v=qRepVM6y-

Lo&ab_channel=AntonioSanduOnline
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

Deontologia profesională

În prezent, deontologia desemnează normele de conduită și obligațiile etice

din cadrul unei profesii, și aplicarea anumitor norme morale particulare. Normele
deontologice au un caracter universalist, minimalist. Deontologia desemnează în
prezent normele de conduită și obligații etice ale membrilor unui corp profesional
sau a unui grup-social particular general negativ, fiind construite într- o logica
interdictivă, propunându-se să limiteze capacitatea agentului moral într-o decizie
greșită (Ciulei,2014). Standardele deontologice, cuprinse în codurile
deontologice, sunt acelea standarde minimale, care odată în călcate , fac
imposibilă exercitarea respectiv profesii. Alexander și Moore (2012) identifică o
treia categorie de teorii deontologice, care au la baza obligației consimțământu
(decizia) informat(ă) și care sunt denumite contractariene.

Despre codurile de etica si deontologice in administratia publica

Responsabilitatea guvernului si a administratiei publice de a oferi serviciile

necesare cetatenilor intr-o maniera satisfacatoare si eficienta este considerata unul
dintre pilonii unui regim democratic, bazat pe principiile statului de drept. Drept
urmare, este de admis ca obiectivul principal al oricarui regim democratic sa fie
oferirea de servicii pentru populatie in cea mai buna maniera posibila. Astfel,
fiecare cetatean are dreptul sa se astepte si sa pretinda ca administratia publica sa
actioneze cu probitate si eficienta. Iata de ce functionarul public, gratie integritatii
si a bunei sale conduite, in tot ceea ce face, trebuie sa faca eforturi pentru intarirea
increderii cetatenilor in stat si in administratia publica, cea de a doua putere a sa.

Respectarea si aplicarea normelor de conduita in cadrul administratiei publice au

devenit, de multe decenii, obiective primordiale in cele mai multe dintre statele
industrializate si fac, astazi, parte integranta din oricare strategie care urmareste
dezvoltarea si modernizarea administratiei publice. Drept consecinta, in
majoritatea tarilor unde continua sa se dezvolte serviciile publice, este recunoscuta
nevoia de constructie a unor coduri de conduita morala care sa fixeze principalele
norme deontologice ale functiei publice .
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

Codul de conduita al functionarului public este un mijloc important si necesar in

procesul de dezvoltare a oricarei administratii publice moderne care raspunde
nevoilor cetatenilor, din momentul ce el constituie un cadru moral pentru conduita
profesionala, un exemplu de urmat in activitatea cotidiana si o autodisciplina la
care sa se raporteze personalul administratiei. Este indeobste recunoscut faptul ca
un asemenea document oficial intareste fundamentele morale ale functiei publice,
precum si increderea populatiei in administratia publica.

Orice cod stabileste normele morale si etice cele mai elevate pe care functionarii
publici trebuie sa le respecte, permitand atingerea celui mai inalt nivel de
integritate, de fidelitate si de probitate profesionala, lucru care se repercuteaza
pozitiv asupra performantelor administratiei publice. Un cod de conduita trebuie,
deci, sa consolideze demnitatea si reputatia functionarului, de maniera de a-i creste
respectul demonstrat de cetateni, dar si de a se evita aparitia conflictelor intre
interesele particulare si responsabilitatile sale publice. In plus, un cod va trebui sa
ridice plafonul exigentelor morale, sa sporeasca eficacitatea si credibilitatea
administratiei publice si relatia sa cu cetateanul.

Aprecierea sensului serviciului public oferit de un functionar public se poate face

exclusiv in raport de cunoasterea si respectarea obligatiilor sale. Acestea sunt
precizate, de obicei, in legile de organizare si functionare, in statutele unor corpuri
profesionale si in codurile deontologice ale acestora. Ele sunt de natura juridica si
sunt determinate in raport cu dreptul disciplinar al functiei publice. Ansamblul
obligatiilor constituie mai mult decat un simplu inventar de obligatii juridice
impuse agentilor publici, pe care ierarhia administrativa trebuie sa le urmareasca si
sa le asigure respectarea. El formeaza un veritabil cod de buna conduita al functiei
publice, intrucat valorile servesc drept ghid de actiune pentru sefii serviciilor
indiferent de nivelul lor.

Deontologia este, deci, o tema de mare actualitate. Media se intereseaza de

numeroasele fapte care pun in discutie respectarea normelor deontologice de catre
functionarii publici. Cu siguranta, ei sunt prinsi in turnanta crizei reprezentantilor
politiei, demonstrata de succesiunea afacerilor nebuloase, dar si de alterarea
medierii raporturilor dintre cetateni si reprezentantii lor. De asemenea, functionarii
publici se gasesc in inima juridizarii actiunii publice care consta nu in identificarea
responsabililor, ci, peste tot si intotdeauna, a culpabililor pentru fapte marunte,
astfel, responsabilitatea, in drept, devine mai putin obiectiva si isi regaseste functia
moralizatoare. Aceasta juridizare a stimulat, de altfel, reflectia deontologica in
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

ultimele decenii ale secolului XX. In 1999, Mediatorul European a propus

Comisiei Europene adoptarea unui Cod de conduita administrativa.

Preocuparile deontologice in cadrul functiei publice sunt, insa, expresia unor

miscari de fond care au pus inainte necesitatea etica in societate si nevoia
deontologiei in exercitarea unor profesii. Aceasta nevoie s-a resimtit si in ceea ce
priveste functia publica. Ea isi gaseste sursa in ea insasi, in marota publicitara
confruntata cu mercantilismul societatilor post-moderniste. Exigentele
deontologice din partea functionarului public nu se exprima numai prin enuntul
practic al indatoririlor profesionale. Ele sunt mult mai subtile.

In cadrul functiei publice, utilizarea termenului deontologic a fost neobisnuita. Mai

intai corpurile si ordinele profesionale au fost cele care au elaborat coduri
deontologice, veritabile surse de drept pentru aceste profesii. In aceeasi maniera,
este cert ca, de la drepturi si obligatii deferite prin lege, un functionar trebuie sa
stabileasca cotidian activitatile, modul de actiune, raporturile cu altii, in imprejurari
imprevizibile. Pentru a se mentine in acest cotidian, pentru a-si asuma zi de zi
responsabilitatile si misiunile, el trebuie sa se raporteze la un set de valori, de
principii si de reguli care sa-i coordoneze activitatea. Daca el nu se incadreaza in
acest spirit, cetatenii - beneficiarii ii cer socoteala. Se pune, astfel, in opera
continutul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului care cere sa fie apreciate
verticalitatea si talentul de servitori ai societatii.

Termenul deontologie ne pune in discutie conceptul de indatorire, care a primit

explicatiile care convin. In deontologie exista si antologia iar studiul deontologiei
functionarilor a condus la cautarea si definirea misiunilor functionarilor, a
filozofiei profesionale si a comportamentelor care se asteapta de la el.

Deontologia functionarului, care solicita respectarea obligatiilor juridice,

reprezinta, de asemenea, si poate mai inainte de toate, o anumita ontologie
profesionala, o indatorire de practician in cadrul administratiei. Ea a introdus in
practica profesionala o ontologie relationala si cibernetica. Functionarul ia in
consideratie mediul inconjurator pentru a aplica si respecta regulile, principiile si
prescriptiile care i se adreseaza. El cunoaste o logica juridica primordiala,
ierarhizata si prescriptiva, a cadrului in care actioneaza, dar o pune in practica intr-
un anumit context. Deontologia functionarului public ne apare astfel ca un fel de
gramatica. Ea apartine dreptului, dar, pentru o serie dintre aspectele sale, ea este un
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

drept mai moale, un drept depasit de forta juridica constrangatoare in cea mai mare
parte a sa, un drept adaptabil in functie de contextele profesionale.

Numerosi autori fac distinctie intre etica si deontologie, altii nu fac acest lucru,
uneori din simpla comoditate si, cred ei, din lipsa unor aplicatii practice evidente.

Cei care fac aceasta distinctie, cred ca etica reprezinta un ansamblu de valori in
care crede individul, care i-au fost inoculate prin educatia sa familiala, prin
invatamantul religios si pe parcursul traseului scolar laic. Din punctul de vedere al
functionarului public, insa, ii revine sarcina si latitudinea de a analiza raporturile
dintre etica si deontologia profesionala a corpului profesional caruia ii apartine.
Din acest punct de vedere, deontologia constituie un ansamblu de norme care
reglementeaza o profesie si coordoneaza comportamentul celor care o exercita. In
cadrul functiei publice aceste reguli rezulta din lege, din regulamente, din
instructiuni ministeriale sau ale conducatorilor serviciilor publice. Aceste reguli se
inspira din valorile serviciului public, chiar daca sunt formulate cu larghete pentru
ansamblul functiei publice, valorile, principiile si regulile pot fi sensibil diferite de
la un serviciu la altul.

Astazi, in cea mai mare masura exista deontologii ale functionarilor publici. Drept
urmare, daca admitem ca exista un soclu comun de principii deontologice, celelalte
principii si celelalte forme de aplicare sunt caracteristice fiecarei administratii in
parte. Aceasta reprezinta expresia jocului de subsisteme ale statului, din ce in ce
mai diferentiate de catre politicile publice, aflate intr-o continua evolutie si
diversificare, pe masura ce acestora li se propun noi si noi atributii . Fiecare
subsistem, care in parte ramane si actioneaza izolat, produce propria sa rationalitate
specifica.

In aplicarea normelor deontologice sunt cautate obiectivele proprii fiecarui

subsistem administrativ. Astfel, dreptul aplicabil lumii educatiei nationale nu este
alimentat doar de sistemul democratic statal, ci din multiple alte surse . Dreptul
sistemului educativ este din ce in ce mai autoreglementat, sub efectele
descentralizarii, deconcentrarii si al privatizarii invatamantului. Daca un contract
este, prin excelenta, un instrument al acestei autoreglementari, deontologia in
cadrul acestui sistem constituie o alta forma a acestuia. Un ordin de reglementare
specificat functiei publice scolare pune ordine in acest domeniu. Observam ca
aprecierea functionarului pe baza normelor deontologice este indispensabil.
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

Aprecierea virtutilor si talentului functionarului pe baza deontologiei necesita

raportarea la specificitatea domeniului si a normelor deontologice proprii acestuia.
Trebuie sa ne reamintim ca el se afla intr-o situatie particulara. El se afla in
serviciul unei puteri executive careia trebuie sa i se supuna si sa-i fie loial, iar axul
esential al functionarii administratiei este tocmai principiul ierarhizarii.

Functionarul public este intotdeauna si in serviciul Statului. El este in serviciul

unor exigente democratice si de aceea el trebuie sa fie ascultat de cetateni si sa-i
asculte, la randul sau, pe acestia . In acest sens, el este interfata esentiala a
executarii libertatilor publice si a protectiei drepturilor fundamentale.

Din punctul de vedere al mijloacelor care ii sunt incredintate, el este sursa

principala a normelor, intrucat este coautorul obligatiilor, intotdeauna daca are
calitatea de cadru, Ori puterea sa de creator in domeniul normativ este o cale de
crestere si de perfectionare, in masura in care legea si celelalte reglementari sunt
mai putin prescriptive. In acelasi timp, obligatiile pe care le impune beneficiarilor
si propriilor sai colaboratori trebuie, din ce in ce mai des, negociate cu destinatarii.
Tendinta este ca unilateralitatea actiunii publice sa cedeze locul, din ce in ce mai
mult, unei actiuni publice concertate.

Elaborarea unei legi privitoare la insemnele religioase in scoli este un exemplu, in

acest sens. Forta normei juridice nu mai tine de forta obligatorie care ii este
specifica. Ea depinde, astazi, de consensul care implica asocierea destinatarilor la
elaborarea normei. Este un fenomen care este ilustrat de multiplicarea contactelor,
negocierilor, dezbaterilor, colocviilor, seminariilor care au loc mai inaintea unui
text privitor la sistemul educativ. Am putea califica acest fenomen drept o politica
deliberativa care uneste printr-un adevarat mariaj comunicarea, discursul si
negocierea .

O analiza mai atenta ne demonstreaza ca nu numai diferitele grupuri de interes sunt

asociate procesului legislativ ci este solicitata si participarea populatiei; intelegem
ca, astazi, aceasta concertare, intr-o societate mediatica, este foarte bine regizata de
actiunea politica. Se ajunge la situatia ca o lege concertata, frecvent, sa indice
obiectivele care vor trebui realizate si sa propuna directivele, pentru fiecare
serviciu si agent public, pe care acestia trebuie sa le respecte. Regula devine
recomandare si deschide un spatiu de initiativa si de responsabilitate, iar dreptul
aplicabil este non-prescriptiv. El promoveaza, sensibilizeaza, incita, planifica sau
descurajeaza anumite tipuri de conduita.
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

Vedem, astfel, ca functionarul public este servitorul executivului si al cetateanului,

dar si creator de norme. Situatia particulara a functionarului are o multitudine de
consecinte, dintre care, in opinia noastra, doua sunt esentialmente importante.
Selectionarea, recrutarea si apoi angajarea sunt supuse unor reguli specifice, ca si
modalitatile de avansare sau mobilitatea in functia publica, reguli in care concursul
joaca un rol primordial. Actele sale si atributiile fac obiectul unor reglementari
specifice, asigurate printr-un intreg arsenal de obligatii: de loialitate, de retinere, de
discutie, de integritate, de probitate, de neutralitate, de demnitate, de subordonare
etc.

Coerenta acestora prinde contur pe masura ce deontologia devine un veritabil mod

de reglementare care permite crearea unui autocontrol individual si colectiv in
interiorul administratiei, intre functionari, intre functionari si beneficiarii
serviciilor furnizate de catre acestia.

Procesul de invatare a eticii sau a normelor eticii in unitatile de invatamant poate

insufla si asimilarea preceptelor deontologice ale functiei publice. Este insa nevoie
de concilierea necesitatii de a respecta o anumita morala cu dificultatea de a
interioriza si de a invata. Concret, trebuie acordata atentie constanta candidatilor
functionari, functionarilor elevi sau stagiari si functionarilor plasati sub conducerea
unui sef de serviciu. Scopul final al acestui invatamant este de a insufla sensul
serviciului public si poate fi facut la diferite niveluri.

Deontologia este, in secolul XXI, invatata in scoli destinate functionarilor publici .

Alaturi de formarea initiala, ea face obiectul formarii continue a functionarilor
publici, care urmareste mentinerea in priza constanta a agentilor publici cu
definirea si continutul normelor de conduita in scopul de a fi mai bine protejati de-
a lungul intregii lor cariere. Aceasta, fiindca importanta si evolutia deontologiei
sunt in legatura cu mutatiile mai generale din interiorul statului ea constituie o
preocupare constanta a oricarui act managerial pentru mentinerea nivelului de
cunostinte actualizate si in acest domeniu. Exista, de altfel, numeroase preocupari
si propuneri care urmaresc introducerea calitatii in serviciile publice, mai precis a
valorilor profesionale ale fiecarui corp profesional si revederea functiei
manageriale in care sa fie integrate si valorile profesionale .

Dupa concurs si formarea initiala, in cel de-al treilea nivel, cel al serviciului public,
sefii de organizatii, institutii, autoritati si de servicii au sarcina de a asigura
implementarea cunostintelor si respectarea preceptelor deontologice si de a
dezvolta sensul serviciului public, in special in cadrul proiectelor serviciului sau in
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

momentele de notare/evaluare. Cu toate acestea, marja lor de manevra este destul

de redusa. In mod obisnuit, responsabilitatea superiorilor ierarhici in asimilarea
deontologiei se exprima simplu, respectiv in termeni de incredere sau de
organizare; orice degradare a conditiilor de munca provoaca o puternica
demobilizare a functionarilor. Ea se exprima si prin exemplul personal al sefului pe
care il afiseaza in fata subordonatilor .

Calitatile functionarului public, in sensul serviciului public, vor trebui apreciate pe

timpul concursului si mai apoi de-a lungul carierei. Dar pentru aceasta, este
necesar sa se incerce stabilirea tinutei deontologice a functionarului; lucru ce poate
fi realizat confruntand aceasta deontologie cu principiile generale ale serviciului
public.

Principiile generale ale serviciului public au fost enuntate si puse in aplicare de

foarte mult timp, prin intermediul doctrinei serviciului public: egalitate,
continuitate, adaptabilitate, legalitate, oportunitate, neutralitate. Obligatiile
functionarilor sunt, de asemenea, precizate prin lege: neutralitatea, obligatia de
retinere, confidentialitatea, executarea la timp si completa a functiei publice,
probitatea, integritatea, subordonarea ierarhica s.a. Concomitent, echilibrul juridic
a fost reinnoit. Statul si-a completat functia traditionala cu o functie regulatoare in
plan social si economic, functie influentata de globalizare. La randul sau si
serviciul public a evoluat la fel si normele deontologice .

Este important de urmarit ca aceste evolutii sa nu bulverseze prea mult indatoririle

functionarilor. De aceea, ceea ce trebuie mentinut este primordialitatea interesului
general. Primatul interesului general asupra interesului particular presupune
mentinerea unor valori si principii de referinta adaptate permanent la evolutiile
inregistrate. Functia publica trebuie sa mentina ca prima valoare a serviciului
interesul general. De asemenea, functionarul public are obligatia de a respecta si de
a promova interesul general.

Am vazut, deci, ca fiind de natura morala, etica, deontologia in serviciul public

este definita ca un ansamblu de principii si norme care conditioneaza, organizeaza
si conduce functionarul public in indeplinirea atributiilor, sarcinilor si
responsabilitatilor sale. Experienta a demonstrat faptul ca nu este facil de a realiza
o viziune clara si actualizata asupra obligatiilor care apasa asupra cestuia. De altfel,
complexitatea crescuta a raporturilor sociale il expun permanent la critici:
formalism excesiv, insuficienta accesibilitate, raspunsuri incomplete la nevoile
sociale, colective sau individuale. In fine, functionarii publici trebuie sa faca fata
Universitatea Stefan cel Mare – Suceava
Facultatea de Drept si Stiinte Administrative
Administratie Publica

transformarilor care au loc in administratia publica: personalizarea relatiilor dintre

administrator si administrat, transparenta procedurilor, dreptul de acces la
informatiile publice si la documentele administrative, e-administratia, tratamentul
informatiilor clasificate s.a.m.d.