ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎNTRE NORMELE

LEGALE ŞI REGULILE ETICE

ORADEA
2020
 OPIS

NR.
DENUMIRE PAG.
CRT.
1 Etica și morala 1-2
2 Normele juridice 2-4
3 Corelarea normelor juridice cu regulile etice 4-5
4 Administrația publică și funcționarii publici 5-9
5 Importanța studiului eticii pentru administraţia publică 9 - 10
6 Concluzii 10
7 Bibliografie 11

1. ETICA ȘI MORALA
 Într-una dintre cele mai simple definiţii, Peter Singer afirmă că etica este ceva ce ne învaţă
cum trebuie să trăim. Uneori înţelegem prin etică un „set de reguli, principii sau moduri de gândire
care încearcă să ghideze activitatea unui anumit grup” (Singer, 1994, pp. 3-4). Sau, într-o altă
accepţiune este „încercarea sistematică şi raţională despre cum trebuie să acţionăm” (Singer, 1994,
p.4). Alţi autori, printre careşi Robert T. DeGeorge apelează la o diferenţiere între etică, căreia îi
atribuie cel de-al doilea înţeles utilizat de Singer şi morală care este utilizată în sensul primei
accepţiuni. Astfel spune DeGeorge: „etica este o ramură a filosofiei care studiază principiile şi
acţiunile de natur ă morală”. Într-o variantă mai extinsă el afirmă că etica „este o încercare
sistematică
şi raţională de interpretare a experienţei noastre morale individuale sau sociale în aşa fel încât să
determinăm regulile care trebuie să ne conducă”. Etica este legată de procesul prin care clarificăm
ce este bine şi ce este rău şi prin care ne impunem să acţionăm în concordanţă cu ceea ce este bine
sau, cu alte cuvinte, etica este procesul de identificare a standardelor morale. Pe de altă parte,
„morala sau moralitatea analizează activităţile şi practicile umane din perspectiva binelui sau a
răului. Deasemenea, morala urmăreşte valorile reflectate de aceste activităţi sau practici, precum şi
regulile princare sunt promovate într-un context dat. Moralitatea unei societăţi, a unui sistem politic
sau a unei organizaţii publice este reprezentată de ceea ce este considerat pozitiv sau negativ în
cadrul grupului respectiv. Ea reflectă valorile pe care membri grupului le consideră importante şi
este exprimată prin legi, reguli, politici sau proceduri, dar în egală măsură prin norme informale”
(DeGeorge, în Denhardt, 1999, pp. 116-117). Singer nu îmbrăţișează această opinie. El este de
părere, pornind şi de la etimologia celor doi termeni (grecescul ethos pentru etică şi latinul mores
pentru morală), că semnificaţia lor este identică sau în orice caz suficient de apropiată pentru a
putea fi consideraţi sinonime. Oricum, putem să menţionăm că în pofida dezbaterii academice, în
limbajul comun, cele două cuvinte sunt adeseori utilizate ca sinonime.

Etica se referă la comportamentul individual, în context organizațional sau nu, care poate fi
apreciat sau evaluat fie din perspectiva valorilor, principiilor și regulilor etice explicite (coduri de
etică, coduri de conduită sau alte tipuri de documente fără statut de act normativ) sau tacite (cultura
organizațională), fie prin prisma consecințelor acțiunilor înseși;

Etica - etica în sectorul public acoperă patru mari domenii: stabilirea rolului și a valorilor
serviciului public, precum și a răspunderii și nivelului de autoritate și responsabilitate; măsuri de
prevenire a conflictelor de interese și modalități de rezolvare a acestora; stabilirea regulilor
(standarde) de conduită a funcționarilor publici; stabilirea regulilor care se referă la neregularități
grave și fraudă;
Valori etice - valori ce fac parte din cultura entității publice și constituie un cod nescris, pe
baza căruia sunt evaluate comportamentele. Separat de acesta, entitatea publică trebuie să aibă un
cod de conduită oficial, scris, care este un mijloc de comunicare uniformă a valorilor etice tuturor
salariaților. Codul etic stabilește care sunt obligațiile rezultate din lege cărora trebuie să li se supună
salariații, în plus peste cele rezultate ca urmare a raporturilor de muncă: depunerea declarației de
avere, a declarației pentru prevenirea conflictului de interese.
 Despre etică în administraţia publică românească nu s-a vorbit niciodată la modul serios. În
perioada ce a urmat Revoluţiei din 1989 etica a fost abordată doar din punct de vedere al formelor
corupţiei ce se manifestă în sectorul public. Din păcate, chiar şi această abordare a fost limitată la
domeniul discursului politic. Într-adevăr, nu poate fi negată existenţa unor prevederi legale, care
prin conduita pe care o prescriu, pot fi considerate adevărate norme etice. Abia începând cu anul
2000 legislaţia românescă s-a îmbogăţit cu prevederi menite să reglementeze combaterea actelor de
corupţie din administraţia publică şi să stimuleze comportamentele etice. Însă, tocmai aceasta este
marea deficienţă cu care se confruntă majoritatea administraţiilor contemporane: lipsa
reglementarilor în domeniul eticii, o încadrare teoretică în măsură să evidenţieze scopurile,
definiţiile și un câmp comun de referinţe pentru cercetarea şi practica eticii administrative. Simpla
emitere a actelor normative reprezintă un bun început, însă nu este şi suficient pentru a asigura o
administraţie publică etică. În prezent, în cazul României, nu există nici un text oficial care să
asigure clarificarea conceptului de "etică" şi când se aplică ea în domeniul administraţiei publice. A
vorbi despre corupţie ca fenomen într-o creştere îngrijorătoare, fenomen ce nu se manifestă doar în
câmpul instituţiilor publice, dar a nu vorbi de anumite principii morale fără de care administraţia
publică îşi pierde raţiunea de a fi. Cu toate acestea, după cum s-a menţionat şi anterior, legislaţia în
domeniu s-a îmbogăţit în ultima decadă, putându-se chiar afirma că România este un stat a cărui
legislaţie anticorupţie este racordată la standarde europene. Însă, din nou, deşi cadrul legislativ este
unul competent, simpla reglementare nu este în măsură să asigure faptul că administraţia românescă
este una etică. Sporirea regulilor formale nu garantează rezultate etice. După cum spunea şi
primarul Amsterdamului, Job Cohen, în cuvântarea de bun venit adresată participanţilor la
conferinţa internaţională First Global Dialogue on Ethics in Public Administration, desfăşurată în
luna mai a anului trecut la Amsterdam, soluţia nu constă în a creşte numărul de reguli deja
existente, ci în încurajarea administratorilor publici de a lua decizii morale de unii singuri. Iar acest
deziderat se poate realiza numai printr-un proces coerent de educaţie a administratorilor, prin
implicarea directă a acestora în discuţii, dezbateri, în rezolvarea dilemelor etice şi prin antrenarea
lor în procesul decizional.

2. NORMELE JURIDICE
Normele juridice sunt considerate a fi baza legală a regulilor etice în administraţia publică.
Aceasta, deoarece ele reglementează activitatea din acest domeniu din punct de vedere legal.
Faptele sociale, săvârşite de către funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sunt
sancţionate de prevederile legale, adoptate de către legiuitor. În acest sens, un rol deosebit de
important îl ocupă, la această etapă a societăţii contemporane, normele legale care reglementează
faptele de corupţie, ştiindu-se faptul că faptele de corupţie sunt destul de frecvent întâlnite în
practica funcţionarilor publici. Este, de altfel, o „practică” greşit înţeleasă de către acei funcţionari,
care aleg să săvârşească fapte antisociale din această categorie.
În literatura juridică s-a apreciat, că „Statul românesc poate ajunge puternic, funcţional,
armonios şi echilibrat, numai dacă instituţiile sale sunt reformate, modernizate şi îmbunătăţite,
astfel încât să se refacă încrederea cetăţenilor în acestea şi în angajaţii lor” [N. Niţă, 2012, p. 222].
De aceea este greşită ideea de a considera democraţia ca fiind tărâmul în care fiecare individ
poate să acţioneze independent de normele de convieţuire socială, adoptate de autorităţile statului,
chiar dacă statul de drept conduce la libertatea de a acţiona. Totuşi, această libertate nu trebuie să
fie una nelimitaă, ci, în toate cazurile, ea trebuie să fie subordonată conştiinţei juridice a
funcţionarului public. Pentru acest motiv s-a apreciat, că „în mod normal, cei care respectă legea
trebuie apăraţi împotriva celor care nu o respectă [N. Niţă, 2012, p. 222-223]”.
Atât obiectivele, cât şi principiile fundamentale ale funcţionarilor publici, care sunt cuprinse
în codul privind conduita etică, sunt de natură generală şi nu sunt desemnate a fi utilizate pentru a
soluţiona problemele de etică ale unui funcţionar public într-un anumit caz.
Acest cod elaborează standarde de desfăşurare a activităţii pentru funcţionarii publici şi
stabileşte principiile fundamentale care trebuie respectate de către funcţionarii publici.
Totodată, este bine de ştiut, că factorul politic joacă un rol esenţial în definirea şi conturarea
ideii de democraţie, pe de-o parte, şi de stat de drept, pe de altă parte. Aşadar, faţă de aceste puncte
de vedere, s-a apreciat, că „clasa politică poate fi făcută responsabilă, de lipsa reală a unui stat de
drept, oamenii politici trebuie să aducă şi să consolideze diferite îmbunătăţiri, în domeniul
conduitei politice, care ar putea fi considerate elemente cruciale ale unei democraţii pe delin
funcţionale” [Niţă, N., 2013, p. 59].
Normele şi regulile unui comportament civilizat, care să facă parte dintr-o ştiinţă a purtării,
se află într-o permanentă evoluţie, mergând de fapt în pas cu progresul societăţii. Acesta este un
lucru cât se poate de firesc, cunoscut fiind că normele etice şi estetice reprezintă o oglindire a
existenţei sociale.
În mod greşit s-a apreciat, că regulile de comportare s-ar putea învăţa de la sine. Înainte de a
deveni reflex - şi politeţea trebuie să fie omniprezentă, făcută cu uşurinţă, ca un reflex condiţionat –
comportarea civilizată în administraţia publică este, din acest punct de vedere, obligatorie. Este, de
altfel, un rezultat al principiului implicării angajaţilor, în scopul declarat al atingerii obiectivelor în
cadrul organizaţiei unde aceştia activează [N. Niţă, 2013, p. 141-144].
Izvorând dintr-un cod etic cu valoare universală, regulile de comportare nu implică
însuşirea unor atitudini artificiale. Din acest considerent, este ştiut faptul că atitudinea civilizată nu
poate comporta variaţii în raport de dispoziţia de moment a noastră sau a oamenilor cu care avem
de-a face. Cu toate acestea, criteriul sigur, după care un funcţionar public îşi poate forma un ,,cod”
propriu de comportare, îl constituie concepţia obiectiv-dialectică, în lumina căreia trebuie să-şi
cristalizeze fiecare individ idealul de viaţă, atitudinea faţă de cerinţele şi interesele superioare ale
societăţii.
Aşadar, normele de comportare fac parte dintr-o disciplină practică, care implică un
autocontrol sever şi riguros.
Şi în plan internaţional, funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine demnă de a nu aduce
atingere imaginii şi prestigiului instituţiei pe care o reprezintă în afara graniţelor ţării [A. Bogdan,
A. M. Bogdan, 2009, p. 15-21]. În acest sens au fost adoptate o serie de standarde internaţionale,
aplicabile în unele instituţii care au ca principal obiect de activitate ordinea şi siguranţa publică [A.
Bogdan, 2009, A. M. Bogdan, p. 15-43]. De aceea, se consideră că se tinde către o standardizare
europeană în această materie [N. Niţă, 2013, p.157]. Mai mult decât atât, se întăreşte convingerea,
că viitorul este cel al „dezvoltării standardizării tuturor serviciilor” [N. Niţă, 2013, p. 157].
Potrivit codului de conduită a funcţionarilor publici, persoanele învestite într-o funcţie
publică, care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul unor organizaţii internaţionale,
instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu caracter internaţional, au obligaţia
să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii sau instituţiei publice pe care o reprezintă.
Acelaşi comportament trebuie să-l aibă în relaţiile cu reprezentanţii altor state, faţă de care
nu au dreptul să exprime opinii personale privind aspecte naţionale.
 În deplasările externe, funcţionarii publici sunt obligaţi, potrivit aceluiaşi cod, să aibă o
conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor
ţării gazdă [A.Bogdan, 2009, p. 21-23].

3. CORELAREA NORMELOR JURIDICE CU REGULILE ETICE

Normele juridice sunt în deplină concordanţă cu teoria îndatoririlor şi cu structura moralei,
precum şi cu relaţia moralităţii în raport cu valoarea datoriei. Din punct de vedere teoretic, termenul
,,a trebui” are o sferă largă de aplicare, delimitându-se de clasicul vieţii sociale, a diverselor
activităţi socio-economice sau culturale.
În acest context, raporturile interumane, care se stabilesc la nivelul administraţiei publice,
apar ca indisolubil legate de normele morale, fără de care nu pot fi posibile. Totodată, normele
juridice care reglementează activitatea din administraţia publică, nu pot fi concepute fără existenţa
unei diversităţi de norme. Ansamblul normelor care reglementează această activitate, este alcătuit
din mai multe subsisteme, dintre care, cele ce interesează studiul de faţă sunt normele juridice şi
regulile etice. Chiar dacă există unele deosebiri între cele două categorii, deosebiri esenţiale, de
altfel, acestea
prezintă totuşi anumite proprietăţi şi corelaţii comune. În literatura de specialitate s-a apreciat, că
evidenţierea deosebirilor dintre cele două categorii de norme constituie sarcina unei metateorii a
sistemelor de norme [C. Popa, 1969, p. 70]. Existenţa formelor variate de reglementare a activităţii
din administraţia publică impune, în egală măsură, delimitarea trăsăturilor lor determinante,
fundamentale. Ceea ce ne interesează mai mult, sunt legăturile dintre normele dreptului şi regulile
etice.
Dreptul şi morala, reprezintă două părţi importante ale desfăşurării activităţii din
administraţia publică. Ele se află într-o strânsă legătură. Din punct de vedere istoric, normele
dreptului s-au desprins din normele de conduită morală. Normele juridice, care reglementează
activitatea administraţiei publice, nu pot fi cunoscute numai prin sublinierea dimensiunilor sale
pozitive, ci şi prin fundamentarea statutului său moral.
Dacă morala, are ca obiect de reglementare faptele interne şi intenţia funcţionarilor publici,
dreptul, are ca obiect reglementarea faptelor materiale externe ale funcţionarilor publici, în lumina
intenţiilor lăuntrice.
Când regula etică comandă funcţionarilor publici să fie corecţi, îi comandă o atitudine
sufletească, o intenţie cinstită. Îndată ce această interacţiune s-a manifestat la exterior, printr-un act
comportamental în legătură cu cetăţenii, apare, drept consecinţă, fenomenul juridic [M. Djuvara, p.
576].
Societatea oferă terenul, pe care corespondenţa între normele dreptului şi regulile etice, se
poate exprima din plin. Pe acest teren, propice pentru o continuă dezvoltare a fizionomiei spiritual-
ideologice, capătă semnificaţii noi raporturile dintre drept şi etică.
Caracteristica fundamentală, dintre normele dreptului şi ale eticii, în sfera activităţii
administraţiei publice, o constituie universalitatea ei. Întreaga activitate pe care funcţionarii publici
o desfăşoară, trebuie să sincronizeze normele dreptului cu concepţiile morale. Mai mult, numeroase
reguli etice şi-au găsit consacrare juridică, iar cele mai multe dintre prescripţiile normelor de drept
sunt cuprinse şi în regulile eticii.
Spre deosebire de regulile eticii, care rămân în toate cazurile exterioare normelor de drept,
dar cu care dreptul statorniceşte anumite legături, fără însă ca acestea să intre în sfera izvoarelor
formale ale dreptului [D. Magherescu, 2005, p. 122-123], se dezvoltă în cadrul unei simbioze cu
acesta, simbioză care, în anumite etape, ia aspecte specifice.
Între regulile etice şi normele de drept există următoarea deosebire: pentru respectarea
regulilor de morală nu se poate întrebuinţa constrângerea la nevoie, pe când pentru respectarea
regulilor de drept se poate exercita forţa coercitivă a statului.
Dacă funcţionarul public ar respecta regulile etice, şi nu le-ar încălca pentru că ar fi
constrâns la aceasta, atunci o astfel de purtare nu ar mai avea nicio valoare morală, deoarece
funcţionarul respectiv nu ar fi făcut binele determinat numai de voinţa sa.
Dar, dacă un funcţionar public ar respecta şi nu ar încălca normele de drept, fiindcă ar fi
constrâns la aceasta, atunci o astfel de purtare nu ar pierde nimic din valoarea sa, căci funcţionarul
public s-a conformat acelor norme, ceea ce este de dorit. De aceea, comportamentul funcţionarului
public poate fi conform normelor de drept, dar poate să nu fie în conformitate cu regulile etice. Se
mai spune, că nu tot ceea ce este permis este cinstit.
În context cu cele expuse mai sus, trebuie să reţinem, că nu numai normele de drept trebuie
să călăuzească funcţionarul public în activitatea pe care o desfăşoară, ci şi celelalte reguli, regulile
etice.
Altfel spus, cele două categorii de norme se deosebesc prin aceea, că regulile etice nu au la
îndemână mijloace aşa de puternice de constrângere din partea statului, ci unele mult mai slabe.
Deşi regulile de drept se deosebesc de regulile etice, totuşi raportul dintre acestea este unul de
independenţă, în consecință ceea ce este contrar normelor de drept nu poate să fie permis de
regulile morale.
Graniţa dintre regulile etice şi normele de drept sunt întotdeauna fluide, ceea ce înseamnă,
că acestea pot să se schimbe. De aceea, se poate întâmpla ca, ceea ce era o regulă etică să fie
reglementată juridic şi, pe cale de consecinţă, să devină normă de drept, şi invers, ceea ce este o
normă de drept să devină o normă morală.

4. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARII PUBLICI

Pentru a discuta despre trăsăturile specifice activităţii din administraţia publică şi pentru a
detalia cele mai importante elemente şi principii ale acestei activităţi, vom face o scurtă referire la
cadrul legal în materie administrativă, precum şi la drepturile şi îndatoririle, pe care funcţionarii
publici le au în cadrul discutat anterior.
Cele mai ample aspecte legate de domeniul administraţiei publice, sunt date de Legea
privind
statutul funcţionarilor publici. Aceasta reglementează normele juridice referitoare la funcţia publică
şi la serviciul public, precum şi la categoriile de funcţionari publici. Statutul funcţionarilor publici
este legea specială, care răspunde nevoilor acestui domeniu al vieţii sociale - administraţia publică.

Serviciul public reprezintă o profesie destinată acelora care sunt capabili să adopte,
indiferent de situație, un comportament moral. În ultimii ani, analiza virtuților sociale pe care
trebuie să le împărtășească funcționarii publici, precum onestitatea, imparțialitatea, sinceritatea,
echitatea sau conduita morală, a căpătat o importanță din ce în ce mai mare, fiind vizibilă la nivel
mondial.
În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor
publici, finalitatea serviciului public este să asigure creșterea calității serviciului public, printr-o
competentă administrare a interesului public, precum și să contribuie la eliminarea birocrației și a
faptelor de corupție din administrația publică, prin:
– reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale
și profesionale corespunzătoare creării și menținerii la nivel înalt a prestigiului instituției funcției
publice și al funcționarilor publici;
– informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptățit să se
aștepte din partea funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor publice;
– crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici, pe
de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte.
În același timp, nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că funcționarii pot fi chemați să
ducă la îndeplinire funcții ce țin de exercitarea unor puteri arbitrare. Astfel, trebuie să ținem cont de
faptul că, statistic vorbind, „problemele de conduită morală apar în particular în domeniul puterii
discreționare, necesitatea formării etice devenind din ce în ce mai evidentă”.
De aceea, introducerea unor programe de educație etică apare ca fiind necesară și definitorie
în exercitarea serviciului public. Pregătirea etică ar trebui să aibă loc atât înainte, cât și după
intrarea unui individ în corpul funcționarilor publici. Înainte, pentru că puterea publică are nevoie
de oameni care să posede un bagaj minim de cunoștințe în domeniul eticii. După, deoarece
formarea profesională e un proces continuu. Astfel, pregătirea etică trebuie actualizată permanent,
în funcție de evoluția istorică a societății la care se raportează.

Obligațiile morale ale funcționarilor publici prin prisma Legii nr. 7/2004
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al
funcționarilor publici, aceștia trebuie să-și îndeplinească cu profesionalism și imparțialitate
îndatoririle de serviciu. În același timp, ei au obligația să se abțină de la orice faptă care ar putea
aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice cu care intră în contact în timpul exercitării funcției
publice. Aceleași obligații le revin însă și față de ceilalți membri ai administrației publice. De
asemenea, atunci când își asumă apartenența la corpul funcționarilor publici, aceștia trebuie să fie
conștienți de importanța respectării principiului loialității față de instituție. Pe scurt, funcționarii
serviciului public au obligația să accepte normele de conduită profesională și civică prevăzute în
mod expres de Legea nr. 7/2004, respectiv:
– asigurarea unui serviciu public de calitate;
– loialitatea față de Constituție și lege;
– loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice;
– libertatea opiniilor;
– activitatea publică;
– activitatea politică;
– modul de folosire a imaginii proprii;
– cadrul relațiilor în exercitarea funcției publice;
– conduita în cadrul relațiilor internaționale;
– interdicția privind acceptarea cadourilor, serviciilor și avantajelor;
– participarea la procesul de luare a deciziilor;
– obiectivitatea în evaluare;
– folosirea prerogativelor de putere publică;
– utilizarea resurselor publice;
– limitarea participării la achiziții, concesionări sau închirieri.
 Aceste norme sunt coroborate cu principiile generale stipulate în art. 3 Capitolul I din
același act administrativ, adică:
– supremația Constituției și a legii;
– prioritatea interesului public;
– asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice;
– profesionalismul;
– imparțialitatea și independența;
– integritatea morală;
– libertatea gândirii și a exprimării;
– cinstea și corectitudinea;
– deschiderea și transparența
Toate aceste principii antrenează obligativitatea funcționarilor publici de a-și asuma
subordonarea față de lege, astfel încât imparțialitatea, corectitudinea sau onestitatea să nu le fie
afectate de niciun fel de practici corupte. În plus, pentru eludarea unor situații de acest gen, atât la
numirea într-o funcție publică, cât și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii publici sunt
obligați să-și prezinte declarația de avere, care trebuie actualizează anual.

Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici şi a personalului

contractual din administraţia publică sunt:
a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcţii au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
b) prioritatea interesului public, în exercitarea funcţiei deţinute;
c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice,
principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcţii au îndatorirea de a
aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de
funcţii au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă,
corectitudine şi conştiinciozitate;
e) imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcţii sunt obligate să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes altul decât
interesul public, în exercitarea funcţiei deţinute;
f) integritatea morală, principiu conform căruia persoanelor care ocupă diferite categorii de
funcţii le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun
avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei pe care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această
funcţie;
g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcţii pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept
şi a bunelor moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea diferitelor categorii de
funcţii ocupanţii acestora trebuie să fie de bună-credinţă;
i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate în exercitarea
diferitelor categorii de funcţii sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor;
j) responsabilitatea şi răspunderea, principiu potrivit căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcţii răspund în conformitate cu prevederile legale atunci când atribuţiile de serviciu
nu au fost îndeplinite corespunzător.
 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările
ulterioare prevede obligaţia funcţionarilor publici de a respecta normele de conduită profesională şi
civică. Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei
publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie
abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, reprezintă
cadrul legal general care reglementează normele de conduită profesională a funcţionarilor publici.
Conform acestuia, normele de conduită sunt obligatorii pentru funcţionarii publici, existenţa lor
urmărind creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public,
eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, respectiv crearea unui
climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici, pe de o parte, şi între
cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte, precum şi menţinerea prestigiului
instituţiilor, funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.
La momentul reglementării iniţiale, Codul de conduită a funcţionarilor publici a fost definit
ca o sumă a îndatoririlor şi obligaţiilor subscrise comportamentului acestei categorii de personal.
Ulterior adoptării formei iniţiale, efectele aplicării legii au fost evaluate la o perioadă relativ scurtă
de timp (circa 2 ani), principalele probleme identificate având ca obiect mai puţin conţinutul efectiv
al normelor şi mai mult capacitatea de implementare corectă a acestora.
Pentru eliminarea/diminuarea deficienţelor constatate, Legea nr. 50/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici,
intrată în vigoare la data de 24.03.2007, a introdus o serie de noi reguli în ceea ce priveşte modul de
responsabilizare şi conştientizare a funcţionarilor publici cu privire la normele de conduită. Acestea
au constat, în principal, în modificări de fond aduse rolului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici prin transferarea de atribuţii şi competenţe la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice şi
clarificarea rolului acestora din urmă în aplicarea eficientă a Codului de conduită a funcţionarilor
publici.
Pentru facilitarea aplicării noilor prevederi, începând cu anul 2007 au fost intensificate
eforturile de promovare a eticii şi integrităţii în funcţia publică, precum şi cele de colaborare cu
terţii pentru creşterea calităţii implementării normelor de conduită, şi au fost iniţiate măsuri de
creştere a capacităţii de îndeplinire a obligaţiilor de monitorizare şi raportare pe domeniu. Astfel,
începând cu anul 2007 şi până în prezent, cadrul legal general destinat reglementării normelor de
conduită profesională a funcţionarilor publici îl reprezintă Legea nr. 7/2004 privind Codul de
conduită a funcţionarilor publici, în forma sa republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 525 din 02.08.2007,
Modalitatea de aplicare a cadrului normativ a fost reevaluată în anul 2010, inclusiv în
corelare cu o serie de modificări ale abordării la nivel naţional şi european în domeniului eticii,
integrităţii şi anticorupţiei, în scopul identificării şi valorificării potenţialului de îmbunătăţire,
principala concluzie constând în necesitatea actualizării cadrului normativ, dublată de măsuri fără
caracter normativ destinate întăririi capacităţii instituţionale de aplicare a legii.
Ulterior, la finalul anului 2012 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a iniţiat un sondaj
realizat pe un eşantion de 580 de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, teritoriale
şi locale. Scopul sondajului a fost realizarea unei evaluări actualizate a gradului de cunoaştere şi
respectare a Codului de conduită a funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 7/2004,
republicată, precum şi al colectării de date despre activitatea efectivă a funcţionarului public
desemnat pentru consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită în instituţiile
publice din România. Rezultatele au fost procesate pe baza a 1.576 chestionare completate de către
funcţionari publici, dintre care 108 chestionare provenite de la autorităţi ale administraţiei publice
centrale, 1.108, de la instituţii publice ale administraţiei publice teritoriale şi 288 de la instituţii
publice ale administraţiei publice locale. În acest context s-a constatat necesitatea iniţierii
procesului de modificare şi completare a legii.

5. IMPORTANȚA STUDIULUI ETICII PENTRU ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Teoriile organizaţionale clasice au pornit de la premiza „dezumanizării” organizaţiilor,
publice sau private. Atât Max Weber în modelul birocratic ideal pe care l-a elaborat, cât şi
Frederick Taylor în „Principiile managementului ştiinţific” au imaginat structuri în care rolul
factorului umanera redus la cel al unei simple „rotiţe” într-un angrenaj. Oamenii puteau fi înlocuiţi
fără ca funcţionarea sistemului să fie afectată. Teoriile comportamentaliste au amendat această
abordare, demonstrând că există o influenţă reciprocă între organizaţie şi cei care o compun. Astfel,
condiţiile în care muncesc membrii unei organizaţii le influenţează performanţa, dar în egală
măsură rezultatele acesteia sunt afectate de comportamentul celor care o alcătuiesc. Abordări
similare au apărut şi în domeniul eticii, doar că succesiunea lor a fost inversă. Astfel, pentru o lungă
perioadă de timp natura umană a fost considerată singura sau cea mai importantă responsabilă
pentru comportamentele neetice. Cu alte cuvinte corupţia sau alte forme de încălcare a normelor
morale apar atunci când în poziţii oficiale ajung persoane predispuse la fapte reprobabile. În ultimii
zeci de ani opinia în rândul specialiştilor s-a modificat, tocmai datorită constatărilor rezultate în
urma studiilor privind corupţia, cât şi a demersurilor practice de a combate corupţia. Astfel, s-a
constatat că există diferenţe considerabile între ţări cu caracteristici similare.
Este necesar totuşi, să menţionăm că aceste diferenţe privind gradul de corupţie pot să aibă
foarte multe alte explicaţii. În egală măsură s-a constatat că instituţii care sunt eficiente în unele ţări
sunt total lipsite de eficienţă în altele.
Astfel, în zilele noastre comportamentul neetic este considerat, în cea mai mare măsură, o
consecinţă a contextului, a legislaţiei deficitare sau a modului defectuos de organizare a instituţiilor
publice. Aspectele culturale, tradiţiile pot, la rândul lor, să fie surse ale corupţiei. A înţelege corect
cauzele care conduc la comportamenteneetice pot conduce la identificarea celor mai eficiente
metode de combatere a acestora. Importanţa combaterii corupţiei rezultă din analiza consecinţelor
încălcării acestora asupra instituţiilor publice şi uneori asupra unor întregi comunităţi. În primul
rând un comportament neetic şi cu precădere faptele care poartă denumirea generică de corupţie au
ca rezultat o utilizare neeficientă, o risipă a resurselor de toate felurile care se află ladispoziţia
organizaţiilor care activează în administraţia publică. De aici rezultă o afectare în sens negativ a
modului în care aceste organizaţii reuşesc să îşi îndeplinească atribuţiile, a cantităţii de servicii
oferite populaţiei şi evident şi a calităţii acestora.
Pentru a înţelege un alt efect negativ major pe care comportamentul neetic îl poate avea în
spaţiul public o să prezentăm o mică istorisire: celebrul actor Errol Flynn a avut la un moment dat
un proces în Franţa. În acest scop şi-a angajat un avocat. Acesta a început să studieze cazul, dar şi
legislaţia Franţei pentru a-şi putea apăra clientul. În acel moment, unul dintre apropriaţii actorului l-
a sfătuit să nu mai depună eforturi întrucât judecătorul care urma să judece cauza a fost cumpărat.
Replica avocatului a fost elocventă: „Ce se întâmplă dacă partea adversă l-a plătit mai mult?”.
Acest caz ilustrează foarte bine consecinţele încălcării legilor de către cei care ar trebui să le aplice.
Concret, atunci când legea încetează să mai fie aplicată, intervine legea celui mai puternic: a celui
puternic din punct de vedere fizic sau ca în cazul nostru a celui mai puternic din punct de vedere
financiar etc. Practic, este anulată egalitatea între cetăţeni pe care legile ar trebui să o asigure şi este
afectat caracterul democratic al statului. O altă consecinţă a încălcării normelor etice este şi
scăderea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice. Această neîncredere poate să cauzeze
probleme în implementarea politicilor publice sau mai grav forme de nesupunere civică precum
refuzul de a plăti impozite, taxe sau tarife, proteste uneori chiar în forme violente.

6. CONCLUZII
Activitatea din cadrul administraţiei publice a avut şi are în obiectiv unul dintre cele mai
puternice obiective, anume acela de a organiza executarea, şi a executa în concret legile şi celelalte
acte normative adoptate de către legiuitor. Se observă, aşadar, cum puterea executivă este într-o
strânsă legătură de colaborare interinstituţională cu cealaltă putere, cea legislativă, potrivit
principiului separaţiei puterilor în stat [A. Bogdan, 2009, p. 112].
De remarcat, faptul că, în toate aspectele vieţii sociale şi profesionale, funcţionarul este ţinut
de un statut aparte, care impune reguli stricte de urmat şi totodată cere de la acesta să aibă un
comportament care să-l facă demn pentru instituţia publică în care acesta funcţionează.
Nu în ultimul rând, săvârşirea unui număr mare de fapte de corupţie, în special de către
înalţii
demnitari, având funcţii de miniştri, de exemplu, fac din funcţiile publice un câmp foarte
vulnerabil, şi acest lucru a dus la scăderea încrederii cetăţenilor în exercitarea actului administrativ.
 BIBLIOGRAFIE

- Administraţia publică între normele legale şi regulile etice - Dr. Delia MAGHERESCU
Avocat, Baroul Gorj, România

- Legislaţia etică în administraţia publică românească - Oana Matei, Universitatea de Vest

„Vasile Goldiş” din Arad, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative,
Catedra de Ştiinţe Politice şi Administrative

- UNIUNEA EUROPEANĂ, Fondul Social European GUVERNUL ROMÂNIEI

Ministerul Administraţiei şi Internelor Inovaţie în Administraţie Programul
Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” ETICA ÎN ADMINISTRAŢIA
PUBLICĂ

- SUPORT DE CURS - Prof. Univ. Dr. Gyula Gulyas, Lect. Univ. Dr. Liviu Radu, Asist.
Cercet. Dan Octavian Balica, Asist. Cercet. Drd. Cristina Haruţa

- Considerații în legătură cu responsabilitatea etică a funcționarilor publici - Aurelia

Daniela Stănciulescu și Adriana Magdalena Sandu

- MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE, ADMINISTRATIEI PUBLICE SI

FONDURILOR EUROPENE, Anexa la OMDRAPFE nr. 2469/17.03.2017:
PROCEDURA DE SISTEM privind Codul de etica si integritate a personalului
Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene

- PRINCIPIILE ŞI NORMELE DE CONDUITĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ŞI

A PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ În
conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul
Administrativ

- STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE PE PERIOADA 2016 – 2020

MINISTERUL JUSTIȚIEI

- RAPORT privind Respectarea normelor de conduită a funcţionarilor publici, a

standardelor etice şi implementarea procedurilor disciplinare – Ministerul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice