1

TEORIA
GENERALA
A DREPTULUI

ANUL 1 (F.R.) FACULTATEA DE

MANAGEMENT TURISTIC SI COMERCIAL

(2008-2009)
1
1
1

1. DEFINITIA DREPTULUI
Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat,in scopul reglementarii
relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta
coercitiva a statului. Dreptul ca sistem al normelor juridice, nu constituie un scop in sine, este o
necesitate istorica,un progres social real. Formarea dreptului, ca sistem de reguli care exprima
vointa de stat si a caror respectare este asigurata de puterea statului,constituie un proces de
durata si de o mare complexitate proces care prezinta particularitati de la un popor la altul, de
la un stat la altul. Este creat pentru a reglementa conduita oamenilor. Reglementarile juridice
obliga oamenii sa se comporte dupa anumite norme juridice,norme ce dau drepturi si obligatii.
De aceea este posibil ca,uneori, interesele individuale, vointa unei personae,sa fie contrare,
opuse intereselor individuale,vointei generale. Esenta sociala a dreptului consta in exprimarea
normativa, general-obligatorie a vointei generale, care se manifesta direct sau indirect ca vointa
de stat. Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica, relationala si institutionala. Prin drept
sunt aduse la indeplinire, cele mai importante masuri politice, formulate ca fiind ale statului.
Ideile, sentimentele si volitiunile cu privire la drept, din cadrul unei oranduiri sociale, au
caracter social. In cadrul constiintei juridice, cel mai important rol il are ideologia juridica.
Corelatia dintre constiinta juridica si drept, constituie o premisa de elaborare a dreptului.
Politica se realizeaza numai prin elaborarea dreptului si a normelor juridice

2. NORMELE TEHNICE (tehnologice)

Normele tehnice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor in comparatie cu celelalte
norme sociale si anume: ele reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie,
fata de natura, fata de mijloacele de productie si uneltele de munca. Normele tehnice sunt
expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana .Regulile tehnice, ca si toate regulile
de comportare a oamenilor, sunt rezultatul practicii productive si generalizeaza aceasta
practica. Daca o regula tehnica este corect formulate sau nu, se stabileste in decursul practicii
productive, care va confirma regulile tehnice. Scopul normelor tehnice este de a se obtine, cu
minimum de efort maximum de rezultat. Normele tehnice pot fi inculcate de oameni; de aceea,
acestea sunt sanctionate,prin faptul ca nerespectarea indicatiilor cuprinse in ele duce la
obtinerea unui rezultat nefavorabil, diferit de cel scontat, urmarit. Normele tehnice nu fac
parte, de regula, din sistemul reglementarii juridice a relatiilor sociale. Totusi, aplicarea unor
norme tehnice, prezentand un interes deosebit, este asigurata si prin forta coercitiva a statului.
Normele tehnice fac corp comun cu actele normative juridice, capatand, pe langa aspectul lor
tehnic, tehnologic, un caracter juridic. Normele de drept, consacrand o serie de categorii de
1

norme tehnice, concura la dezvoltarea productiei in diferitele ei domenii, la procesul ethnic in

general .

3. MORALA

Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau rau, drept sau nedrept,
permis au nepermis. Notiunile de bine si de rau cu care opereaza normele de morala nu sunt
date odata pentru totdeauna, ci variaza de la o oranduire la alta, de la un popor la altul.
Normele de morala indica oamenilor conduit necesara si arata consecintele nerespectarii
acestei conduite, sanctiunile morale. Astfel, mediul social reactioneaza la fapte imorale prin
oprobiul public, dispret,iar subiectul care a comis o fapta imorala, constient de ea, poate avea
mustrari de constiinta, pareri de rau.
Problema raportului dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din antichitate.
Doctrina juridica a intampinat mari dificultati in delimitarea sferei dreptului de sfera eticii.
Potrivit unei conceptii a doctrinelor, sfera dreptului si morale ar coincide sau dreptul ar fi un
minimum de morala. Stiinta dreptului, teoria pura a dreptului trebuie sa faca abstractie in
cercetarea dreptului, de influenta morale, a politicii asupra dreptului.
Incercand sa stabilim principala deosebire dintre etic si juridic, observam ca sfera morale este
mai vasta decat cea a dreptului, ea reglementand comportarea in cele mai diferite relatii
sociale. Astfel, normele procesuale civile si penale si multe alte norme juridice cu caracter
tehnic- organizatoric-nu cuprind in sine si o apreciere de ordin moral .
Normele de morala nu sunt, de regula, norme scrise, ele nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in
anumite acte oficiale, fiind produsul colectivitatii sociale neorganizate. respectarea normelor de
morala nu este garantata, de regula, de forta coercitiva a statului, ci de actiunea unor factori
sociali, a opiniei publice, a educatiei etc.

4. NORMELE ORGANIZATIILOR SOCIALE

Normele organizatiilor sociale constituie o categorie importanta a regulilor sociale . Ele sunt
creatia organizatiilor sociale nestatale, a partidelor politice, a organizatiilor profesionale,
economice, cultural, sportive, etc.
Normele elaborate de aceste organizatii poarta amprenta gradului de organizare, a scopurilor
urmarite de ele.
Normele elaborate de organizatiile sociale se deosebesc de celelalte norme sociale nejuridice–
cum sunt normele de morala, obiceiurile, regulile de convietuire sociala-prin faptul ca exprima
vointa unei anumite organizatii, respectarea lor fiind asigurata prin fortele de care dispune
aceasta organizatie. In cazul nerespectarii normelor organiizatiilor sociale, se aplica sanctiunile
pe care le-a stabilit organizatia, cea mai grava sanctiune fiind excluderea din organizatie.
Normele de drept si normele organizatiilor sociale, cu toate deosebirile dintre ele,se afla intr-o
influenta reciproca. Actele organizatiilor sociale pot fi impartite in diferite categorii, in functie
de intinderea materiala a efectelor pe care le produc. Se disting normele organizatiei
respective, precum si normele care se extind asupra altor categorii de cetateni. Normele cu
1

caracter intern sunt cuprinse in statutele acestor organizatii si in alte acte elaborate de ele, cum
sunt regulamentele, rezolutiile, etc.
Normele organizatiilor sociale pot produce efecte juridice numai atunci cand actele normative
in care sunt cuprinse sunt aprobate de stat. aceasta aprobare poate fi de trei feluri: aprobare
prealabila, elaborare concomitenta de catre un organ de stat si o organizatie sociala a unor acte
care cuprind norme juridice si aprobare ulterioara.
Actele juridice ale organizatiilor sociale nu-si pierd caracterul lor social, ele avand o natura
mixta de acte sociale si juridice .

5. NORMELE JURIDICE
Normele juridice constituie structura interna a dreptului privit in ansamblu . Norma
juridica este o regula de conduit generala si impersonal, stabilita sau recunoscuta de stat, care
exprima vointa de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a
statului.Telul normei juridice in societate este de a stabili anumite modalitati de comportare a
oamenilor in directia intaririi si dezvoltarii randuialilor si relatiilor sociale in interesul societatii
sau al unui grup social,dupa caracterul democratic sau autocratic al statului. Prin norma juridica
se ordoneaza si organizeaza relatiile interumane in conformitate cu aceste interese. Norma
juridica fiind elementul constitutiv al dreptului- celula lui- este firesc ca trasaturile definitorii ale
dreptului si anume natura sociala, caracterul volitional, rolul decisive al statului in crearea si
realizarea reptului,sa-i fie aplicabile si ei.
Normele juridice prescriu conduit tipica pe care trebuie s-o urmeze oamenii, ele
stabilesc drepturile si obligatiile subiectelor raporturilor sociale, in mod generic. In felul acesta,
norma juridica devine un factor si un criteriu unic de indrumare a conduitei oamenilor, un
etalon cu ajutorul caruia statul apreciaza conduit cetatenilor in diferite situatii concrete ca o
conduit licita sau ilicita.
Normele juridice sunt menite, in principiu,sa se aplice in cazuri nelimitate. Caracterul
general al normei juridice se manifesta si in faptul ca nu se adreseaza unor anumite persoane
fizice sau organizatii nominalizate,ci unui cerc nedeterminat de persoane, ea fiind deci o norma
impersonala.
Normele juridice se pot adresa tuturor cetatenilor sau tuturor locuitorilor de pe
teritoriul statului, chiar daca nu sunt cetatenii statului respectiv, indiferent de
functie,domiciliu,stare civila, etc.O serie de norme juridice se adreseaza unor anumite categorii
de persoane:
- cu anumit statut social ;( diplomati,casatoriti, functionari.)
- unor organe unipersonale(presedintele Romaniei, procurorul general, avocatul
poporului).
Desi aceste norme privesc o anumita persoana, ele nu-si pierd caracterul general,
intrucat nu se refera la persoana fizica care ocupa aceste functii, ci la institutia respectiva.
1

O trasatura esentiala a normei juridice priveste obligativitatea ei. Caracterul general obligatoriu,
imperativ, al normei juridice, este esential, deoarece asigura ordinea de drept in societate,
stabilitatea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele societatii. Fara acest
caracter, norma juridica si-ar pierde insusi sensul existentei sale ca norma sociala distincta.
Trasaturile normei juridice de a avea caracter reglementativ, normativ, general prezinta o
situatie deosebita in cazul normelor referitoare la buget, norme-sarcini. Bugetul de stat este cel
mai important act financiar al atatului. Normele cuprinse in legile bugetare vor avea, in multe
privinte, aceleasi trasaturi: de a stabili unele sarcini concrete pentru organele de stat - sarcini
care se realizeaza in cursul anului bugetar respective - fie intr-un singur act, fie prin acte
continue sau repetate.

6. STRUCTURA INTERNA A NORMEI JURIDICE

Continutul normei juridice, o anume prescriptie stabilita potrivit vointei de stat, are o
structura interna - structura logico-juridica a normei.
Structura logico – juridica a normei arata din ce elemente component si reciproc dependente
este logic organizata prescriptia normei, indiferent de formularea ei textual, de ramura de drept
careia ii apartine. aceste elemente sunt:ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei juridice.
a) Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile,imprejurarile sau faptele
in prezenta carora se aplica dispozitia normei juridice, precum si categoria subiectelor la care se
refera prevederile dispozitiei.
In functie de precizia cu care este formulate ipoteza normei juridice, in literature juridica se
disting ipotezedeterminate si relative determinate.
Ipoteza relativ determinate este aceea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei, dar
continutul concret al acestor imprejurari prin natura lui nu poate fi dat in actul normative, ci
este lasat pe seama organului de stat.
Ipoteza poate sa fie simpla, adica sa prevada o singura imprejurare in prezenta careia se aplica
dispozitia, sau poate sa fie complexa, adica sa prevada o multitudine de imprejurari care- toate
sau fiecare in parte- sa determine aplicarea dispozitiei.
Dispozitia este acea parte,acel element al normei juridice, care prevede conduita ce trebuie
urmata,in ipoteza data,deci care sunt drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare ale
persoanelor vizate de norma juridica respectiva.
Dispozitia trebuie sa prevada fie savarsirea unei actiuni, fie o inactiune, abtinerea de la fapte
ilicite. De asemenea poate sa impuna o anumita conduit, sa interzica sau sa permita o anumita
comportare. Dispozitia este partea sau elemental normei ce prevede conduita.
Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normelor juridice . Aceste urmari reprezinta
masurile luate impotriva unei persoanei care a violat legea, aduse la indeplinire prin autoritatea
statului. Sanctiunile prevazute de normele juridice pot urmari : anularea sau desfiintarea
actului illicit, restabilirea situatiei legale si repararea prejudiciului produs, aplicarea unor masuri
1

de constrangere in vederea ispasirii vinovatiei pentru fapta antisocial si a prevenirii de noi

incalcari. Dupa gradul de determinare, sanctiunile pot fi:absolute determinate, relative
determinate, alternative si cumulative.
b) Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului
si a structurii logice a normei, la redactarea ei mai concisa, sintetica sau mai dezvoltata, la
modul in care normele se incadreaza in texte normative. Normele juridice nu se prezinta, de
regula, intr-o forma “nuda”, ci sunt o parte a unui act normative care, la randul sau, este
structurat in capitol, sectiuni, articole, alineate. Articolul este elementul structural de baza al
actului normativ care contine, de regula, o dispozitie de sine statatoare. Un articol de lege nu
coincide insa de cele mai multe ori cu continutul integral al unei norme.
Fara indoiala ca toate normele juridice exista si actioneaza in anumite conditii,
prevazand o comportare a carei nerespectare atrage dupa sine aplicarea unor
sanctiuni.Normele juridice se gasesc intr-o legatura de interdependent, intr-un sistem in cadrul
caruia unele dintre ele, nefiind dotate cu o sanctiune proprie, sunt asigurate in realizarea lor
prin infaptuirea cerintelor altor norme ce prevad anumite masuri organizatorice sau sanctiuni
concrete impotriva actelor ilegale. Normele constitutionale, care stabilesc drepturile si
libertatile cetatenilor, contin, in acelasi timp, si prevederi care reprezinta garantii juridice si
material pentru realizarea acestor drepturi. Normele juridice sunt in general obligatorii, nimeni,
nici o persoana fizica si nici un organ de stat sau o persoana juridica nefiind scutit de aceasta
obligatie. Sanctiunile de anulare, de reparare si dezdaunare, cele disciplinare sunt integrate, in
principiu, in actele normative care reglementeaza diferite domenii ale relatiilor sociale.
Prin normele penale se garanteaza respectarea normelor juridice din toate ramurile dreptului,
in cazul incalcarii lor prin acte de o periculozitate mai mare, calificate infractiuni. Normele
penale au o autonomie proprie, alcatuind institutii distinct, unite intr-o ramura a dreptului.
Aplicarea sanctiunilor penale – si a unora contraventionale- are loc intotdeauna printr-un act al
unui organ de stat si are in principiu, un caracter coercitiv.

7. CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE.

Cunoasterea temeinica a normelor de drept, corecta lor interpretare si realizare in

relatiile sociale, determina necesitatea impartirii normelor de drept in anumite categorii si
grupe, potrivit unor criterii:
 dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting norme de drept constitutional,
civil administrativ, penal;
 dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse, adica dupa izvorul de drept,
normele juridice se impart in norme cuprinse in legi, decrete, hotarari ale guvernului, ordine
si instructiuni ale ministrilor;
 dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate-in norme generale, special si de exceptie;
 dupa modul de redactare- in norme complete si incomplete;
1

 dupa caracterul conduitei prescrise – in norme onerative, prohibitive si permisive.

Clasificarea normelor juridice in onerative si prohibitive nu trebuie absolutizata .
Normele permisive sunt acele norme care, fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni,
prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi sau stabilesc anumite drepturi,
interese, capacitati si competente. Normele de imputernicire formuleaza anumite drepturi ale
subiectelor, stabilesc capacitatea si competent subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii
anumitor actiuni.
Normele supletive sunt o categorie a normelor permissive in care subiectului I se lasa
posibilitatea sa aleaga singur una din variantele de conduit prevazute de norma si numai in
ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile si obligatiile sale vor fi stabilite de un
organ de stat, desigur, in limitele dispozitiei. Normele de stimulare sunt acele norme prin care
se instituie decoratiile si titlurile de onoare, indicandu-se conditiile in care acestea pot fi
conferite de catre organele de stat competente.
Normele de recomandare prevad o anumita conduit pe care statul o recomanda de obicei
organizatiilor sociale.
Normele de imputernicire, supletive, de stimulare si recomandare au toate ca trasatura comuna
faptul ca exprima o conduit permisa, iar nu una impusa.
Dupa sfera aplicarii lor si gradul de generalitate, normele juridice pot fi categorisite in: norme
generale, norme speciale si norme de exceptie.Normele generale au sfera cea mai larga,
aplicandu-se tuturor relatiilor sociale din ramura respectiva a dreptului, pe cand normele
special cuprind doar o anumita categorie de relatii din cadrul aceleiasi ramuri.
Clasificarea normelor juridice (generale, speciale si de exceptie) are o mare importanta mai ales
pentru interpretarea dreptului.

8. CONCEPTUL DE IZVOR AL DREPTULUI

Dreptul constituie un sistem de norme care insa nu apar nude, ci imbraca o anumita
haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o anumita forma, denumita izvor al
dreptului. Din aceasta cauza, s-a formulat in literatura juridica opinia ca notiunile de “ izvor de
drept” si de “ forma a dreptului” ar fi sinonime. In realitate aceste notiuni nu coincide .
Termenul de” izvor de drept” are mai multe acceptiuni, dintre care cele mai raspandite
sunt:”izvor de drept in sens material” si forma “izvor direct si indirect”al dreptului,”izvor
intern si extern”. De asemenea, se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul indicarii
surselor de cunoastere a unui system de drept, cum sunt: izvoarele scrise sau nescrise, datele
arheologice, care pot oferi informatii despre un sistem dintr-o epoca istorica sau despre
legislatia dintr-o tara oarecare.
Prin izvor direct al dreptului urmeaza a fi intelese actele normative, iar prin
1

izvor indirect sau mediat, reguli nejuridice, cum sunt obiceiurile si alte reguli ce nu sunt
cuprinse in textul actelor normative, dar la care acestea fac trimitere.

OBICEIUL JURIDIC. In succesiunea istorica a izvoarelor de drept, obiceiul juridic ocupa,

fara indoiala, primul loc. Trecerea la organizarea statala a societatii a fost consfintita prin norme
obisnuielnice, adaptate la realitati noi. Normele obisnuielnice, recunoscute de puterea de stat,
formeaza dreptul obisnuielnic sau dreptul cutumiar, care a jucat un rol deosebit de important
ca izvor de drept, mai ales in dreptul antic si in dreptul feudal.
Obiceiul,ca izvor de drept,poate exprima mai bine decat orice alt izvor de drept particularitatile
locale, precum si faramitarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare centralizarii
vietii economice si politice. Primele acte normative scrise sclavagiste si feudale sunt, de fapt,
niste culegeri de cutume juridice . Obiceiul juridic isi pastreaza importanta si in dreptul
modern, dar rolul lui nu este acelasi in toate statele. Astfel, el constituie un important izvor de
drept in dreptul anglo-saxon, in timp ce rolul lui este redus in dreptul de pe continent.
LEGEA. Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si practica juridica pentru a desemna un
act normativ adoptat de organul superior al puterii de stat, fie el unipersonal, fie colegial, in
functie de tipul istoric de drept si de regimul politic al statului. Astfel, sunt cunoscute legile
edictate de monarhii din statele Orientului antic:Legea Bocoris in Egipt, Legea sau Codul
Hammurabi in Babilon, Legea Manu in India, Legea Mu in China. In statele antice de mai tarziu –
Grecia si Roma – denumirea de lege este intrebuintata pentru actele normative cu forta
juridica suprema: Legile lui Solomon, Legea celor 12 table. Imparatii romani edictau legi sau
constitutii. Sunt edictate legi si coduri, cum au fost in Germania Codul penal Carolina din1532,
in Franta Codul maritim din1673 si Codul commercial din 1681, in tara noastra Pravilniceasca
Condica din 1780, Codul Caragea din 1818.
Principiul legalitatii exprima dorinta tinerei clase burgheze in ascensiune de a se opune
samavolniciei si faradelegilor nobilimii feudale . Dupa victoria revolutiilor burgheze a fost creat
un sistem al actelor normative, potrivit ierarhiei aparatului de stat, iar denumirea de lege a fost
atribuita, de regula, actelor normative adoptate de parlament, potrivit procedurii de legiferare.
CONTRACTUL NORMATIV. In dezvoltarea istorica a izvoarelor de drept, contractul
normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelalte izvoare – obiceiuri, acte normative.
Contractul este, de regula, un act individual care stabileste drepturile si obligatiile unor
subiecte precis determinate. In cazul in care contractul nu vizeaza un raport juridic concret, ci
stabileste, in urma acordului intre doua sau mai multe parti o regula generala dupa care se vor
conduce aceste parti, el poate capata valoare de izvor de drept. In dreptul intern, contractul cu
caracter normativ a jucat un rol mai important in dreptul feudal.
1

In dreptul intern, contractual normativ s-a mai folosit si ca un instrument juridic de drept
constitutional, cu prilejul formarii statelor confederative si federative.
Contractul normativ, ca izvor de drept, isi gaseste o larga aplicabilitate in dreptul international.
Subiectele principale ale dreptului international, statele, isi reglementeaza relatiile reciproce
prin diferite acte, purtand denumirea de acord, carta, pact, tratat, conventie.
PRACTICA JUDECATOREASCA. Unele hotarari judecatoresti ofera solutii care devin
obligatorii pentru alte instante judecatoresti sau alte organe de stat, confruntate cu
solutionarea unor cauze asemanatoare, ele devin un izvor de drept, purtand denumirea de
precedent juridic sau practica juridica, daca se are in vedere procesul de formare a
precedentului in activitatea instantelor judecatoresti. Practica judiciara este un important izvor
de drept si in dreptul feudal. Nerecunoasterea caracterului actului normativ al practicii judiciare
se bazeaza pe considerente atat deordin juridic, cat si de ordin politic . Astfel se constata ca
solutiile date de instantele judecatoresti – judecatorii, tribunale, Curti de Apel si Inalta Curte de
Casatie si Justitie – cu ocazia rezolvarii unor cause concrete, supuse judecatiilor, au prin
excelenta natura unor acte individuale, de aplicare a legilor si a altor acte normative ale
statului. Hotaririle instantelor judecatoresti nu contin acele elemente ce caracterizeaza orice
izvor de drept, si anume character de generalitate si repetabilitate, de obligativitate generala.
Ele isi ating scopul prin rezolvarea unui caz concret, solutia pe care o dau este obligatorie numai
pentru acel caz si nu angajeaza alte instante.
DOCTRINA. Doctrina juridica a manifestat un deosebit interes pentru stabilirea trasaturilor
definitorii ale legii, care aratau a legea este actul normativ care reglementeaza, la un nivel
ridicat de generalitate, cele mai importante relatii sociale. De asemenea, s-a cercetat continutul
volitional al legii . Pot fi considerate legi in sensul material toate actele normative cu continut
general, indiferent de organul are le adopta. Legi in sens formal erau considerate, dupa aceeasi
teorie, actele normative instituite prin procedura speciala de legiferare, indiferent de continutul
lor .

9. ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN TIMP

Actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale, pentru a
determina conduita si comportamentul subiectelor de drept.
Pentru determinarea actiunii normei juridice in timp, este necesar sa se stabileasca atat
momentul intrarii in vigoare, cat sic el al incetarii sau iesirii din vigoare a actului normativ. In
ceea ce priveste intrarea in vigoare a legii si a altor acte normative, modalitatile determinarii
acestui moment pot fi diferite. Atunci cand in actul normativ nu se prevede o data expresa a
intrarii sale in vigoare, se considera, in principiu, ca data a inceperii actiunii sale,data publicarii
sale oficiale.
1

In sistemul juridic din tara noastra, legile si celelalte acte normative ale organelor
centrale ale puterii si administratiei de stat intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in
“Monitorul Oficial al Romaniei” daca, in cuprinsul lor, nu este indicate o alta data. Un aspect
important al actiunii in timp a actelor normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor
normative.
In tara noastra, retroactivitatea actului normativ este admisa, in principiu, in
urmatoarele situatii : a) cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica si unor fapte
petrecute anterior;
b) legea penala mai favorabila sau mai blanda;
c) legile interpretative.
Prevederea expresa a aplicarii retroactive a unui act normativ decurge din vointa
exprimata, in mod nemijlocit, direct de catre legiuitor.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiunii lor are loc, de asemenea, in
forme diferite. De la bun inceput se impune, sub acest aspect, distinctia dintre doua situatii:
a) cand durata de timp a unui act normativ nu a fost limitata si atunci incetarea actiunii
sale are loc prin una din formele abrogarii;
b) cand durata in timp a unui act normativ isi inceteaza actiunea prin ajungerea la
termen, fara a fi nevoie de vreo constatare sau decizie speciala in acest scop. Abrogarea este,
asadar, conceptul prin care se exprima incetarea actiunii actului normativ, scoaterea lui din
vigoare.
Abrogarea poate fi expresa-direct, atunci cand actul normativ prevede, in mod expres, ca
vechiul act normativ se abroga, sau expresa-indirect, cand noul act normativ nu numeste, in
mod expres, actul normativ care se abroga, ci se limiteaza la prevederea ca se abroga toate
actele normative anterioare, contrare dispozitiunilor sale .
Abrogarea tacita sau implicita are loc atunci cand noul act normativ nu abroga in mod
direct sau indirect, nici un fel de acte normative anterioare, dar reglementarea pe care o
cuprinde se indeparteaza si se deosebeste atat de mult de reglementarile din actele normative
vechi, incat acestea nu se mai pot aplica si deci, implicit, sunt considerate abrogate.
Oalta forma de incetare a actiunii unui act normativ este caderea lui in desuetudine.
Principiul incetarii actiunii unui act normativ prin abrogarea sau ajungerea la termen are
o exceptie, cunoscuta prin expresia de ultractivitate a legii.
Aceasta are loc in situatii cu totul exceptionale, cand un act normativ, desi a fost
abrogate sau a ajuns la termen poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce apar ulterior
scoaterii sale din vigoare.

10. ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN SPATIU

Actele normative au o actiune bine determinata nu numai in timp, dar si in spatiu,

adica pe un anumit teritoriu, deoarece ele sunt produsul activitatii statului si organelor sale,
care au o anumita competent teritoriala.
In cercetarea actiunii actelor normative in spatiu se disting, de regula doua aspect, unul
intern si altul international.
1

a) Pornindu-se de la principiul suprematiei puterii in stat, latura interna a suveranitatii

statului,se ajunge la concluzia obiectivitatii legilor si altor acte normative pentru toti cetatenii
statului respective si pentru toate organismele si organizatiile sociale care se afla pe teritoriul
sau.
Este important a stii cum se rezolva eventualele conflicte dintre aceste acte, sub aspectul
actiunii lor in spatiu.
Actiunea actelor normative in spatiueste conditionata de competent teritoriala a organului de
stat emitent. Actele normative adoptate de organelle locale de stat au o actiune limitata la
unitatea administrativ-teritoriala( judet, oras, comuna) asupra careia se extinde autoritatea
organului de stat respectiv.
b) Deosebit de complexa este problema actiunii actelor normative in spatiu, sub aspectul
international.
Doctrina juridica porneste in rezolvarea efectului actelor normative in spatiu, sub aspectul ei
international, de la principiul respectarii suveranitatii statului asupra teritoriului si populatiei si
in domeniul activitatii normative.
Prin teritoriul unui stat se intelege – in afara intinderilor de uscat si de apa aflate in limitele
frontierelor de stat – si subsolul si spatial aerian, precum si apele teritoriale. In anumite conditii,
pe teritoriul unui stat pot exista persoane si unele locuri (ambasade) asupra carora nu se aplica
in anumite limite, actele normative ale statului respectiv, fiind vorba de imunitate diplomatica.
Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului corpului diplomatic de la jurisdictia
statului de resedinta .
Cetatenii straini aflati pe teritoriul unui stat au un regim juridic diferit de cel al cetatenilor
statului respective. Regimul strainilor se manifesta, de regula, sub trei aspecte: regimul
national,regimul special si regimul clauzei natiunii celei mai favorizate. cetatenii statului
nostrum sunt datori, oriunde s-ar afla sa respecte legile si actele normative adoptate de
organele noastre de stat, iar in cazul in care, aflati in strainatate, ar comite fapte interzise de
dreptul nostru vor suporta sanctiunile legale.Codul nostru penal prevede si pedepsirea unor
infractiuni savarsite de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie, dar care nu
domiciliaza in Romania.

11. CONCEPTUL RAPORTULUI JURIDIC

Functia dreptului si raportului juridic. Dreptul, ca system al normelor juridice

exprimate in anumite forme-izvoare de drept si in primul rand, in formarea actelor normative-
nu constituie un scop in sine.
Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului, prin care
prescriptiile normative se materializeaza in anumite raporturi juridice concrete, in care
participantii apar ca purtatori sau titular ai unor drepturi si obligatii juridice corelative. In cazul
unor norme constitutionale, prin care se stabilesc unele drepturi si libertati social-politice, nu e
neaparat necesara formarea unor raporturi juridice pentru realizarea lor de catre cetateni.
Trasaturile fundamentale ale raporturilor juridice. Raporturile juridice apartin
domeniului relational,faptic al juridicului. Sunt o categorie aparte a raporturilor sociale, avand
1

caractere proprii, specifice, prin care se deosebesc de celelalte categorii de relatii sociale,
politice, morale,religioase,obisnuielnice.
a)Raporturile juridice sunt raporturi sociale, fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta fie
ca indivizi, fie organizati in anumite collective.Sunt legate de viata si de activitatea oamenilor in
societate.
b)Traducand in viata normele juridice, expresie a vointei de stat, raporturile juridice au caracter
volitional. Oamenii care i-au parte la raporturile juridice, isi
exprima, mai mult sau mai putin activ si propria lor vointa, desigur in conditiile si limitele
indicate de norma de drept.
c)Diversitatea relatiilor sociale determina si o varietate de raporturi juridice. O mare parte a
raporturilor juridice exprima nemijlocit relatii economice, constituind forma, haina lor juridica.
Raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale, volitionale, care se formeaza pe baza
normelor juridice in vigoare si in care participantii sau subiectele apar ca titular de drepturi si
obligatii juridice reciproce si a caror realizare este garantata de catre forta coercitiva a statului.
PREMISELE RAPORTULUI JURIDIC. Pentru crearea de raporturi juridice este
necesara existent unor factori, a unor premise: normele juridice, subiectele raportului juridic,
faptele juridice. In literature juridica, uneori normele juridice si subiectele raporturilor juridice,
sunt denumite premise generale, iar faptele juridice premise concrete ale raporturilor juridice.
Drepturile si obligatiile juridice ale subiectelorraporturilor juridice constituie continutul
raportului juridic . Raporturile juridice, create prin aplicarea dispozitiei, fie a sanctiunii juridice
alcatuiesc o vasta retea de raporturi juridice de drept constitutional, civil, penal, administrativ,
ai caror participanti au calitati diferite, urmaresc scopuri si utilizeaza mijloace juridice
deosebite.

12. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC

NOTIUNEA SUBIECTELOR RAPORTURILOR JURIDICE. Subiectele raporturilor

juridice sunt numai oamenii, luati ca indivizi sau organizatii, conduit umana fiind unicul obiect al
reglementarii juridice.
Dreptul nostrum, stabilind capacitatea juridica general ape care o au cetatenii-persoane
fizice_si capacitatea juridica speciala a statului, a organelor de stat, a organizatiilor sociale,
indica sfera drepturilor de care se pot bucura aceste subiecte si a obligatiilor juridice pe care le
pot asuma in diferite scopuri juridice.
Capacitatea juridica. Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic,
trebuie sa aiba capacitate juridica prin care intelegem aptitudinea generala si abstracta a
persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic. Capacitatea se ramifica in:
capacitatea civila, administrative, constitutional, de dreptul muncii si familiei.
capacitatea este de doua feluri, generala si speciala.
Capacitatea juridica generala reprezinta posibilitatea de a avea anumite drepturi care se
incadreaza intr-o anumita categorie de raporturi juridice sau care depind de o anumita situatie
a subiectului de drept.
1

Capacitatea juridica speciala au, intotdeauna, organizatiile. capacitatea juridica speciala a

diferitelor organe sau organizatii ca subiecte de drept este determinate de competent acestor
organizatii. Competenta, in acest caz, este identical cu capacitatea juridica.
Divizarea capacitatii juridice in capacitatea de folosinta si in cea de exercitiu a fost opera stiintei
dreptului civil . Capacitatea juridica este unica. Capacitatea de folosinta este aptitudinea
generala de a avea drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice.
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii
prin acte juridice proprii.
Clasificarea subiectelor raporturilor juridice. Prin subiect al raporturilor juridice
sau subiect de drept se inteleg participantii la raporturile juridice, care dispunand de
capacitatea juridica, pot fi titular de drepturi si obligatii ce formeaza continutul raporturilor
juridice.
Clasificarea subiectelor de drept se face in cetateni (persoane fizice) si in organizatii (persoane
juridice).
Persoanele fizice( oamenii, indivizii) apar in toate ramurile dreptului. Persoana fizica reprezinta
principalul subiect al dreptului .
Persoanele juridice . Statul, organizatiile de stat atunci cand apar ca subiecte ale raporturilor
juridice in circuitul civil, fac parte din categoria de subiecte denumite personae juridice .
Capacitatea juridica civila a organelor de stat si a organizatiilor obstesti, care sunt persoane
juridice, nu poate epuiza intreaga lor capacitate juridica, aceste organe intrand in raporturi
juridice constitutionale, administrative, financiare, procesual penale, de dreptul muncii.
Statul este subiect de drept in dreptul international si intr-o serie de raporturi juridice de drept
intern, fixate de lege. In statul federal sunt subiecte de drept atat statul unional cat si statele
membre ale federatiei.
Organizatiile subiecte ale dreptului, sunt statul, organele si organizatiile de stat.

13. STATUL

Statul face parte din fenomenele sociale a caror existenta se limiteaza la o anumita perioada de
dezvoltare a societatii.
Statul apare pe o anumita treapta de dezvoltare a sociatatii si de aceea elaborarea unui concept
stiintific al statului presupune cercetarea originii statului, a cauzelor are au determinat trecerea
societatii de la forme de organizare nestatala, la organizarea statala a societatii , la stat.
Statul este organizatia politica care, detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si
aplicarii dreptului, exercita asupra unei comunitati umane aflata pe un anumit teritoriu puterea
suverana din societatea data.
Statul constituie o organizatie politica, o organizatie a puterii suverane .
Statul este singura organizatie politica care detine monopolul fortei de constrangere si se poate
sprijini, in exercitarea functiilor ei, pe aceasta forta coercitiva.
Statul este un instrument politic, o organizare de exercitare a conducerii societatii, care dispune
de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie.
Caracteristici definitorii ale statului.
1

1.Existenta puterii publice sau politice, organizata in aparatul de stat

2.Organizarea administrativ teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de
comunitate umana.
3.Strangerea de la populatie a impozitelor si a altor biruri.
4.Elaborarea si aplicarea dreptului.
5.Suveranitatea de stat.
1. Puterea politica. O caracteristica esentiala a statului consta in existenta puterii publice,
care nu coincide nemijlocit cu populatia. Specificul oricarei puteri, consta in posibilitatea de a-si
impune vointa altora, de a determin supunerea sau subordonarea altora. Puterea sociala este
necesara in orice colectivitate. Puterea statului, autoritatea de stat este singura care detine
monopolul constrangerii fizice si dispune de mijloacele necesare in vederea exercitarii
unei asemenea coercitiuni.
Puterea de stat si aparatul de stat constituie fenomene insolubil legate, care, impreuna, ne
ofera conceptul statului.
Puterea de stat se manifesta prin diverse forme ale activitatii statului: in activitatea legislative,
in activitatea executiv-dispozitiva, in activitatea justitiei.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a statului si existent populatiei constituita intr-o
forma de comunitate umana. Organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea
gentilico-tribala, priveste impartirea societatii dupa criteriul teritorial si exercitarea puterii
publice pe un anumit teritoriu, locuit de o anumita populatie,organizata intr-o comunitate
determinata.
Conceptul de stat este, prin excelenta, un concept politic, in timp ce conceptul de tara este, in
primul rand, un concept social-geografic, in care accentul se pune, inainte de toate, pe teritoriul
si comunitatea umana ce-l locuieste si apoi pe existenta unei autoritati publice.Popuatia asupra
careia se exercita autoritatea de stat nu este alcatuita din indivizi uniti in mod intamplator, ci
din persoane care in totalitatea lor constituie o anumita comunitate istorica umana.
Comunitatile umane cunoscute de-a lungul istoriei sunt: ginta si tribul- in oranduirea comunei
primitive;neamurile si popoarele- in antichitate si in evul mediu; natiunea- in epoca moderna si
contemporana.
3. Perceperea de la populatie de taxe biruri si impozite.
Organizatiile nestatale, cum sunt diferitele partide politice, organizatii cu caracter social,
cultural, sportiv, de asemenea, organizatiile religioase ale diferitelor culte, percep de a membrii
si enoriasii lor cotizatii si donatii banesti, dar, spre deosebire de impozite, aceste contributii
banesti sunt suportate nu de intreaga populatie, ci numai de anumite categorii de persoane.
4. Elaborarea si aplicarea dreptului. Dreptul este instrumental necesar existenti, consacrarii si
dezvoltarii statului, el este inerent oricarei puteri de stat. Dreptul este mijlocul organizarii
aparatului de stat, al reglementarii relatiilor dintre organele de stat in cadrul unei anumite
ierarhii, iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice normative sau
nenormative. Dreptul reprezinta modalitatea prin intermediul caruia se pune la dispozitia
societatii un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membrii societatii. Rolul
statului consta in crearea dreptului, in asigurarea aplicarii sale in relatiile sociale, in garantarea
respectarii prevederilor juridice. Dreptul apare ca un instrument al statului pentru
reglementarea relatiilor sociale.
1

5. Suveranitatea de stat. Statul este organizatia principala a societatii, nu si unica organizatie.

Aceste raporturi ale statului, pe plan intern si extern,se exprima in suveranitatea puterii de stat.
Suveranitatea este caracteristica esentiala a statului, a puterii de stat, exprimand faptul ca
puterea de stat isi extinde autoritatea sa superioara si neatarnata asupra unui anumit teritoriu
si populatii si nu admite ca o alta autoritate sa exercite atributii specifice puterii statale asupra
aceluiasi teritoriu si populatii aflate pe el.
Suveranitatea de stat a aparut odata cu statul si este o caracteristica esentiala a statului, un
atribut al puterii de stat de-a lungul intregii sale existente.
In continutul notiunii de suvaranitate distingem suprematia si independenta puterii de
stat .
Suprematia este o caracteristica puterii de stat, care se refera la latura interna, ea exprimand
faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri in interiorul statului. Suprematia
puterii de stat se exprima, in dreptul ei exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe
teritoriul statului, stabilind intinderea drepturilor si indatoririlor cetatenilor. Suveranitatea
puterii de stat se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau care este inalienabil, invizibil
si imprescriptibil.
Independenta este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitatii, care se manifesta in
relatiile statului cu alte state.Statul suveran este independent atat in rezolvarea problemelor
sale interne, cat si a celor privind relatiile sale externe. Suprematia puterii de stat presupune, in
mod necesar, neatarnarea sa fata de puterea altor state. Independenta in domeniul relatiilor
international ale statului consta in faptul ca statul duce politica extern ape care singur si-o
stabileste si isi realizeaza functiile externe fara sa depinda de vreun alt stat sau organizatie.
Suveranitatea este un atribut al puterii de stat, indiferent daca statul respectiv este mare sau
mic, puternic sau slab, bogat sau sarac, este sau nu capabil sa conduca singur, sa-si apere
suveranitatea impotriva pericolului de agresiune. Suveranitatea este acea calitate a puterii de
stat de a fi suprema si independent, in virtutea careia statul are dreptul de a rezolva liber si
dupa propria sa apreciere problemele sale interne si externe, si de a-si indeplini functiile sale,
fara a incalca drepturile corespunzatoare ale altor state sau principia si normele dreptului
international.
Odata cu formarea natiunilor, suveranitatea de stat devine si suveranitate nationala.

14. FORMA DE GUVERNAMANT A STATULUI

Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puterii supreme de stat,

competenta organelor supreme ale puterii de stat, caracterul autoritatii pe care ele o exercita
asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor, dupa forma lor de guvernamant este clasificarea in
monarhii si republici.
Monarhia este o asemenea forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe calea
succesiunii. Monarhul, avand diferite denumiri- rege, imparat, tar, sultan, faraon, sah, emir,-de
regula nu este responsabil juridiceste si nu poate fi schimbat fara voia lui.
1

Cuvantul monarh (de la grecescul” monos”) desemneaza puterea unei singure

persoane.Monarhia poate fi limitata sau nelimitata .
Republica este o alta forma de guvernamant, in care puterea suprema apartine unui organ, ales
pe un timp limitat. Eligibilitatea sefului statului este trasatura principala prin care forma de
guvernamant republicana se deosebeste de monarhie.
Formele de guvernamant monarhice sau republicane prezinta o mare varietate, in functie de
tipul istoric de stat, precum si in cadrul fiecarui tip istoric de stat. Se poate constata ca statelor
de tip antic si feudal le sunt proprii mai ales, formele de guvernamant monarhice, iar statelor
moderne, cele republicane.

15. FORMA DE STRUCTURA A STATULUI

Se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala sau cu o grupare intr-un stat a
mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puterii de stat, la caracterul
relatiilor reciproce dintre partile component ale statului si ale fiecaruia dintre ele cu statul in
intregul sau. Formele structurii de stat pot fi simple si compuse :
a) Statul simplu sau unitar- forma cea mai raspandita a structurii de stat- se caracterizeaza prin
existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul tarii, reprezentata de un singur rand de
organe legislative, care infaptuiesc suveranitatea de stat.
b) Statele compuse se caracterizeaza prin existenta pe acelasi teritoriu a mai multor entitati
statale, reunite intr-un stat suprapus lor.
Se disting diferite feluri ale structurilor de stat, dintre care cele mai cunoscute sunt federatia si
confederatia.
Prin federatie se intelege statul unional, iar prin confederatie-uniunea statelor .
Forma federativa presupune, de regula, trecerea celor mai importante atributii asupra
organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua randuri de organe supreme ale puterii,
administratiei de stat si justitiei, o dubla legislatie, legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei
formatiuni statale membra a federatiei, doua cetatenii.
Federatiile sunt create in tarile multinationale, pe baza dreptului natiunilor la autodeterminare
si a unirii libere a popoarelor egale in drepturi.
Confederatia ca forma de structura este o uniune de state fara o coeziune atat de stransa,
fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala, uniune create pentru anumite scopuri commune
ale statelor membre: militare,diplomatice si economice.
Forme ale structurii complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date .
Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state,constand in
desemnarea unui sef de stat comun.
Uniunea reala este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana
aceluiasi sef de stat, ci si prin existenta unor institutii commune.
Istoria cunoaste si alte forme de structure complexe, in special cele specific feudalismului si
epocii colonial-vasalitatea, protectoratul, asa zisele uniuni dintre metropolesi “teritoriile de
peste mari”. Organizarea administrativ-teritoriala a statelor nu este o simpla impartire
geografica-teritoriala. ea se realizeaza in scopul de a favoriza cat mai bine exercitarea puterii de
stat. Are un caracter profund politic si se realizeaza in functie de natura sociala a statului.
1

16.REGIMUL POLITIC AL STATULUI. CONCEPTUL DEMOCRATIEI.

Regimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si
principiilor de infaptuire a puterii de stat, in stransa legatura cu situatia drepturilor si libertatilor
democratie ale cetatenilor si posibilitatea lor de a determina sau influenta politica statului pe
baza participarii lor la adoptarea deciziilor.
Cea mai generala clasificare a regimurilor politice este in: regimuri autocratice si regimuri
democratice.
Regimul autocratic se caracterizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale
cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice, in
care predomina sau sunt chiar exclusive metode nedemocratice de guvernare, sunt
caracteristice multor state de tip antic si feudal si de asemenea, unor state de tip modern.
In statele Orientului antic domnea despotismul oriental . Asemenea regimuri erau cunoscute si
in statele grecesti si la Roma, purtand denumirea de dictatura sau tiranie. Statele feudale aveau
regimuri politice autocratice . Regimurile autocratice totalitare din epoca moderna sunt
cunoscute sub forma regimurilor fasciste, profasciste si comuniste.
Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea
maselor de cetateni la viata politica, influentarea politicii interne si externe a statului,
exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor.
Regimurile democratice se mai pot imparti si dupa criteriul democratiei directe sau indirect .
In regimurile de democratie directa, poporul exercita nemijlocit puterea de stat, in timp ce in
regimurile politice de democratie indirect conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti,
prin organelle alese.

17. TEHNICA JURIDICA

1.Notiunea tehnicii juridice. In general prin tehnica intelegem ansamblul metodelor, al

procedeelor si regulilor care, imbinate cu o anumita tehnica juridica cuprinde anumite reguli,
procedee, metode, in vederea executarii operatiunilor juridice,adica a activitatii de elaborare/
sistematizare a dreptului. Tehnica juridica are sarcina de a gasi mijloacele optime pentru a
transpune in drept, in norme juridice, vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea
forta juridica, sa o ridice la rangul de lege.
Stiinta juridica este reprezentata de legi obiective, ea cauta sa dezvaluie continutul fenomenului
dat de viata, existent in viata. Tehnica juridica, este o creatie artificiala, este rezultatul vointei
oamenilor care cauta sa transpuna “datul” in forma juridica, adica sa-l construiasca, sa
alcatuiasca norme juridice. Ca ansamblu de procedee, de reguli in vederea stabilirii formularii si
aplicarii dreptului, tehnica juridica a aparut odata cu dreptul si in special, odata cu dreptul scris .
Tehnica juridica reprezinta ansamblul sau totalitatea procedeelor si metodelor folosite intr-un
sistem de drept, cu scopul elaborarii actelor normative si aplicarii acestora in viata .
1

Tehnica juridica este un concept complex, care cuprinde atat tehnica elaborarii dreptului,
tehnica legislative, cat si tehnica realizarii, aplicarii si interpretarii dreptului.
2.Tehnica elaborarii dreptului. Partile constitutive ale actului normativ.
In tehnica legislativa s-au stability anumite parti constitutive care, impreuna dau o anumita
forma actului normativ . Acest model de act normativ nu este general obligatoriu, el se
adapteaza in functie de caracterul, de intinderea, de obiectului actului normativ si cuprinde,
urmatoarele: dispozitii sau principii generale; dispozitii de continut; dispozitii finale si dispozitii
tranzitorii.
Titlul actului normativ sau elemental de identificare a actului normativ. O cerinta
a tehnicii consta inaceea ca titlul sa fie concis sis a exprime précis obiectul reglementarii
respective.
Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere, unde se arata
consideratiile sociale, economice, politice avute in vedere la elaborarea actului.
Formula introductiva este acea parte a actului normativ ce arata temeiul constitutional sau
juridic legal in baza caruia este data reglementarea respective
Reglementarea propriu-zisa se divide in mai multe parti: dispozitiile, principiile
generale,dispozitii de continut, dispozitii finale propriu zise.
In anumite situatii in textul legii sunt cuprinse si anumite dispozitii tranzitorii .
Elementele de structura a actului normativ. Elementul structural de baza al actului
normativ, in tehnica legislativa din tara noastra, il constituie articolul.
Articolul cuprinde, de regule, o dispozitie de sine statatoare. El poate fi constituit dintr-unul sau
mai multe aliniate, atunci cand dispozitia pe care o formuleaza trebuie sa fie exprimata prin mai
multe propozitii si contine mai multe aspect sau variante.
Articolele, in general,se numeroteaza cu cifre arabe. Sunt insa situatii, de pilda, in cazul legilor
de modificare, cand numerotarea articolelor se face cu litere latine.
Tehnica modificarii si completarii actelor normative. Modificarea unui act normativ
are loc printr-un alt act normativ. Regula este ca un act normativ poate fi modificat numai
printr-un act de aceeasi categorie, avand aceeasi forta juridica.
Stilul si limbajul actelor normative. O cerinta fundamentala si in acelasi timp, elementara
a actelor normative este claritatea necesara si accesibilitatea lor, fiind vorba de limbajul si stilul
actelor normative. O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a
prezumtiilor juridice. Prezumtia presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat.
Un alt procedeu este acela al fictiunii juridice. Potrivit acestui procedeu, un anumit fapt este
considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista inca in
realitate.Procedeele tehnice de elaborare a dreptului, reprezinta modalitatile prin care vointa
de stat este transformata in norme juridice.
3.Tehnica sistematizarii actelor normative. Sistemul dreptului, al actelor
normative si sistematizarea actelor normative.
Sistematizarea actelor normative constituie o activitate juridica deosebit de importanta, atat
pentru elaborarea, cat si pentru realizarea dreptului. Sistemul dreptului, reprezinta
interdependent obiectiva a normelor juridice, structurarea interna a dreptului in parti
interdependente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept.Sistematizarea actelor
1

normative are drept obiect o anumita asezare a actelor normative in vigoare, conform unor
criteria obiective si subiective,prin care primeaza criteriul de drept si criteriul sistemului
legislatiei, adica al actelor normative. Sistematizarea actelor normative are ca rezultat
elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative a codurilor .
Formele principale de sistematizarea actelor normative. se pot distinge doua feluri
principale de sistematizare, denumite incorporare si codificare.
Incorporarea este considerata ca fiind forma mai simpla de sistematizare a actelor normative,
prin care legile, decretele, hotararile guvernului si alte acte normative se grupeaza in diverse
colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept.
Incorporarea la randul ei poate fi oficiala, cand alcatuirea de colectii de acte normative este
facuta de un organ de stat avand aceasta sarcina legala, si neoficiala, cand este infaptuita de
alte organizatii sau de persoane particulare.
Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative care se deosebeste de
sistematizarea prin incorporare,atat dupa obiectul sistematizarii, subiectele sistematizarii, cat si
dupa forta juridica a rezultatului sistematizarii. Codificarea consta in cuprinderea tuturor sau
aproape tuturor actelor normative dintr-o ramura de drept, in prelucrarea lor si alcatuirea unui
singur act normativ nou, denumit cod, care are valoarea unei legi.

18. FAZELE APLICARII DREPTULUI

Aplicarea dreptului constituie forma juridica de realizare a dreptului prin interventia organelor
de stat competente, forma cu implicatii juridice deosebit de variate, cu multiple aspect
teoretice si tehnice . Termenul” aplicarea dreptului’este rezervat, in literature juridica, de
regula, unei anume activitati de realizare a dreptului si anume activitati care imbraca anumite
forme juridice si necesita o anumita procedura.
Aplicarea dreptului este caracterizata ca fiind activitatea practica in cursul careia organelle de
stat infaptuiesc prevederile normelor juridice, actionand ca titular ai autoritatii de stat,
constituie un aspect, o forma a activitatii statale, care se desfasoara in forme juridice oficiale,
stabilite prin acte normative.
Actele de aplicare a dreptului sunt acte individuale, care produc anumite efecte juridice,
concretizate in nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete. Fiecare act
aflat pe o anumita scara ierarhica a fortei juridice se comporta fata de actul superior ca un act
de aplicare, iar fata de actul inferior ca un act normativ.
DIstinctia dintre actele de aplicare a dreptului si actele normative poate fi formulate prin
urmatoarele aspect fundamentale:
a) Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor
actelor normative, de concretizare la cazuri individuale.
b) Actele de aplicare sunt temeiul juridic al aparitiei, modificarii sau stingerii de raporturi
juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creeaza de regula, in mod automat,
raporturi juridice.
c) Difera si actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea
actelor normative incepe din motive pe care le-am analizat, odata cu publicarea lor in anumite
1

publicatii oficiale, iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor
si comunicarea partilor direct interesate
d) Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evident faptul ca fiecare dintre ele are
principii care stau la baza controlului legalitatii lor.
Clasificarea actelor de aplicare -opera doctrinei juridice- presupune stabilirea unor criteria
prestabilite . Cea mai frecventa clasificare este cea dupa ramura de drept din care face parte
norma juridica,in temeiul careia a fost elaboratactul de aplicare. Se disting: acte de aplicare
constitutionale, civile, penale, administrative, financiare, de dreptul muncii, de dreptul familiei.
Fazele procesului de aplicare a dreptului.
a) Stabilirea starii de fapt constituie prima faza a aplicarii dreptului. Organul de aplicare,
cercetand starea de fapt, va trebui sa cunoasca situatia reala, sub toate aspectele ei, adevarul
material.
b) Alegerea normei de drept, care mai poarta denumirea de critica.Numai prin cunoasterea
situatiei de fapt si determinarea normei care se refera la aceasta situatie se poate asigura o
corecta calificare juridica si temeinicia actului de aplicare.
c) Interpretarea normelor juridice constituie o activitate la care organul de aplicare recurge
pentru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice, utilizand in acest scop metode si
procedee cu care opereaza tehnica interpretarii dreptului.
d) Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, canstand in
elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice concrete.

19. INTERPRETAREA DREPTULUI

Lamurirea sensului exact si complet al normelor juridice, constituie o conditie necesara

procesului de realizare adreptului. Rolul interpretarii nu consta in descoperirea unui continut
ascuns, ci in lamurirea sau explicarea continutului de vointa real al regulii pe care organul de
stat a dorit si a reusit sa o formuleze. Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal si nu poate, oricat de perfecta ar fi
exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile posibile care apar in viata.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme, sa fie inteleasa ca o parte a unui
sistem al reglementarii. Interpretarea dreptului se impune si datorita modului de redactare a
textelor normative .
-existenta unor texte normative confuz redactate al caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele
tehnicii normative .
FORMELE DE INTERPRETARE A NORMELOR JURIDICE. Interpretarea dreptului
constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile
de interpretare la care ajung neavand aceeasi importanta si forta juridica. Cea mai cunoscuta
forma de interpretare a dreptului este: interpretarea obligatorie si interpretarea facultativa.
A) Interpretarea obligatorie sau oficiala provine de la un organ de stat competent.
Se subdivide in interpretare generala si cauzala.
Interpretarea generala se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ.
1

Interpretarea cauzala este acea forma a interpretarii oficiale care este facuta de organelle de
aplicare a dreptului cu prilejul solutionarii unei cause concrete, a unui anumit caz si care are
carecter obligatoriu numai pentru acea cauza. Subiectele acestei interpretari sunt toate
organelle de stat care aplica dreptul. Exista o deosebire principal intre interpretarea general-
obligatorie si cea cauzala . In dreptul nostrum este cunoscuta practica judiciara ca izvor de
drept, solutiile instantelor judecatoresti, hotararile lor, date pe baza unei anumite interpretari,
nefiind obligatorii pentru alte instante judecatoresti, atunci cand judeca cazuri asemanatoare.
B) interpretarea neoficiala numita si interpretare facultativa sau stiintifica ori
doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau obiectele interpretarii. Are
character obligatoriu . Reprezinta opiniile unor persoane neoficiale asupra modului cum trebuie
inteles continutul unor acte normative. De o deosebita importanta este interpretarea neoficiala
facuta de oamenii de stiinta-juristi, in diverse lucrari stiintifice, monografii, tratate,manuale si
cursuri universitare.
Doctrina juridica are un rol important in fundamentarea stiintifica a dreptului, a elaborarii
dreptului, precum si a aplicarii si interpretarii sale.

20. METODELE DE INTERPRETARE A NORMELOR JURIDICE

Activitatea de aplicare a normelor de drept presupune o imbinare stransa intre stiinta si tehnica
interpretarii Tehnica interpretarii dreptului poarta si denumirea de metodologia interpretarii
deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode.
Au caracter general un numar de patru procedee sau metode tehnice de interpretare a
dreptului: interpretarea gramaticala, sistematica, istorica si logica.
Interpretarea gramaticala consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a
textului actelor normative, pornindu-se de la intelesul cuvintelor folosite, de la legatura dintre
ele,de la constructia frazei. intelesul unor termini si expresii in formularea textului normei de
drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specific juridic, cum
sunt cuvintele: avut public, functionar public, circumstanta atenuanta, circumstanta agravanta,
infractiune, vinovatie, premeditare, intentie.
Interpretarea sistematica consta in lamurirea sensului unor norme juridice, a unui text
normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative
apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept.
Interpretarea istorica consta in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice,
recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-politice care au determinat adoptarea
unui act normativ si in functie de aceste conditii, prin determinarea scopurilor urmarite.
Interpretarea logica constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ
prin adoptarea legilor logicii formale.
Metoda logica nu poate fi separata de celelalte metode sau procedee tehnice, deoarece orice
lamurire a sensului normei juridice- fie ea istorica, fie sisteatica- se sprijina pe utilizarea
rationamentelor si judecatilor logice
1

21. APLICAREA DREPTULUI PRIN ANALOGIE

In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, care ofera posibilitatea
organului de aplicare a dreptului ca, dupa constatarea starii de fapt si a adevarului obiectiv, sa
gaseasca solutionarea juridica a spetei, chiar daca nu se pot gasi norme de drept care se refera
la cauza data. In aceasta situatie se va recurge la procedeul analogiei in cele doua forme,
denumite analogia legii si analogia dreptului.
a) Analogia legii este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei
juridice(a unui text normativ), in care sa poata fi inclus cazul ce urmeaza sa fie solutionat.
In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu
are goluri sau lacune, care sa necesite recurgerea la analogie.
Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza
normelor juridice ce reglementeaza aceste cauze.
In mod exceptional, analogia legii isi gaseste insa un anumit teren de aplicare in dreptul civil.
b)Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in
solutionarea unei cauze se constata nu numai ca lipseste norma juridica(textul normativ) care
se refera la acea cauza, dar nu pot fi gasite nici norme sau texte juridice care reglementeaza
cause asemanatoare.
In aceasta situatie, organul de aplicare va asigura solutionarea juridica a cauzei date, recurgand
la principiile generale ale dreptului.

Actele de aplicare de stat constituiew mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor

normative, de concretizare la cazuri individuale.NNNNNn