TEMA: NORMA JURIDICĂ.

NOȚIUNI GENERALE
1. Corelația normelor de drept cu alte norme sociale
2. Definiţia și trăsăturile normei juridice
3. Structura normei juridice
4. Clasificarea normelor juridice
5. Acțiunea normei juridice în timp, spațiu și asupra persoanelor

1. Caracteristica și tipurile normelor sociale

Normele sociale sunt reguli pe care trebuie să le urmeze persoanele pentru o mai bună
conviețuire, norme la care trebuie să își ajusteze comportamentele, îndatoririle și activitățile
specifice de ființă umană. Normele sociale - ansamblu sau sistem de norme, reguli, îndatoriri, care
reglementează acțiunile indivizilor intre ei.
Normele sociale sunt determinate de nivelul dezvoltării organizării social-economice şi
reglementează comportamentul uman în societate.
Trăsăturile normelor sociale (semnele caracteristice) sunt:
 normele sociale reflectă nivelul de dezvoltare a societăţii în care ele există şi caracterizează
această societate;
 normele sociale reglementează relaţii sociale;
 normele sociale evoluează de la anumite situaţii tipice ce există în societate;
 normele sociale poartă un caracter impersonal;
 normele sociale pot fi aplicate de nenumărate ori, determinând existenţa unor relaţii sociale
concrete;
 normele sociale trebuie să fie reciproc raţionale, să posede o continuitate logică. nu poate o
normă să interzică, iar alta să promoveze o anumită faptă.
Asupra comportamentului uman îşi exercită influenţa mai multe categorii de norme sociale,
precum
 normele morale - sunt norme sociale,care reglement ează conduita socială ,raportînd-o la
bine și la rău Își au originea în conștiința persoanei, prin urmare, ne dirijează comportamentul
astfel încât să acționăm etic. Nimeni nu ne obligă să le îndeplinim, însă neîndeplinirea lor ne
generează sentimente de remușcare și/sau de vinovăție..
 religioase - normele religiei reprezintă norme sociale care reglementează conduita socială
raportînd-o la voința divină.
 obişnuielnice - sînt norme sociale care reglementează conduita socială ,prin prisma valorilor
acceptate de o comunitate. (familie,neam). Obiceiurile sunt o categorie de norme sociale care
au apărut odată cu geneza societății, oferind un minim de reguli de conduită pentru
colectivitățile umane. Obiceiul se formează și apare în mod spontan, ca urmare a aplicării
repetate și prelungite a unei conduite, aceasta devenind treptat o regulă intrată în viața și
tradiția unei colectivități, pe care oamenii o respectă din obișnuință, ca o deprindere.
 corporative - sînt norme sociale care reglementează conduita membrilor unei organizații
nestatale. Reprezintă o creație a unor organizații sau organisme sociale, economice, politice,
religioase sau de altă natură, care stabilesc cadrul de organizare și funcționare, raporturile
interne dintre membri, reguli ce guvernează întreaga activitate. Organizațiile la care ne
referim sunt partidele politice, organizațiile cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ, uniuni
profesionale, cluburi sportive, asociații, organizații științifice, culturale etc. Aceste
organizații își adoptă norme de conduită cuprinse în statute, acte de constituire, convenții.
 juridice - sînt norme sociale adoptate ,stabilite și asigurate de către stat în vederea
reglementării relațiilor sociale. etc.
1
 Acestea orientează conduita indivizilor şi îi obligă să se adapteze pentru a realiza scopurile
social-politice existente în societate.
În tot acest sistem al normelor sociale, normele juridice ocupă un loc foarte important.
Element de esenţă al dreptului - norma juridică este – celula de bază a dreptului, este
sistemul juridic elementar.
Putem evidenţia anumite semne caracteristice ce determină deosebirile dintre normele de
drept şi normele de morală. Se deosebesc:
După origine (mod de apariție) – norme apărute spontan - obiceiuri, norme morale și norme
adoptate - norme juridice.
După forma de exprimare – normele de morală nu se întăresc în acte speciale. Ele se conţin
în conştiinţa umană. Normele juridice se exprimă prin intermediul actelor normative, iar modul de
expunere a acestora este unul aparte, deosebit, special, specific.
După metodele de protejare a prevederilor – normele de drept şi normele de morală în
societate se respectă benevol. Însă pentru asigurarea realizării normelor juridice mai sunt necesare
măsuri de constrângere statală.
După gradul de concretizare – normele de morală poartă un caracter general; spre deosebire
de normele juridice, care poartă un caracter mai exact. În normele juridice sunt confirmate clar
anumite drepturi subiective şi obligaţiuni juridice ale participanţilor la relaţiile sociale supuse
reglementării.

2. Definiţia și trăsăturile normei juridice

Viaţa în societate presupune un sistem de legături sociale care-l pun pe individ într-un
permanent şi diversificat contact cu semenii săi. Toate aceste relaţii interumane, care se formează zi
de zi, alcătuiesc „viaţa socială”. Aceasta impune indivizilor un anumit comportament, absolut
necesar pentru existenţa în acelaşi spaţiu a acestora. În societatea contemporană, normele juridice
reglementează cea mai mare parte a relaţiilor sociale, dar nu pot reglementa totul, fapt pentru care
acestea se află în interdependenţă, coexistă cu celelalte categorii de norme ce formează sistemul
normativ social.
Norma juridică este celula de bază a dreptului şi reprezintă o regulă de conduită, instituită
(stabilită) sau sancţionată (autorizată) de stat, exprimată în legi sau alte acte normative, menită să
reglementeze domeniile de activitate umană, a căror aplicare este asigurată prin forţa de constrângere
a statului.
Deci, norma juridică vizează conduita umană şi este elementul primar al oricărui sistem de
drept. Pe baza ei se alcătuieşte întregul sistem juridic
Norma juridică este o regulă de comportament, generală, impersonală și obligatorie,
adoptată sau sancționată de către stat, ce exprimă voința deținătorilor puterii de stat și în caz de
necesitate este asigurată prin forța de constrângere a statului.
Din definiția în cauză putem sintetiza trăsăturile specifice ale normei juridice:
- poartă un caracter general;
- poartă un caracter impersonal;
- este o normă socială;
- poartă un caracter obligatoriu, fiind asigurată prin forța de constrângere a statului.
- este adoptată de către stat.
2
 Anume aceste trăsături și deosebesc, în marea lor majoritate, normele juridice de alte norme
sociale.
Norma juridică are un caracter general. Comportamentul determinat de norma juridică este
un comportament tipic, care poate fi aplicat la un număr nedeterminat de situații de caz. Norma
juridică nu-și realizează scopul într-o situație individuală de caz sau într-un număr determinat de
cazuri. Ea poate fi aplicată pentru un număr nedeterminat de cazuri de același gen, determinate de
circumstanțele din ipoteza sa. Caracterul general al normei juridice îl și explicăm prin aplicabilitatea
ei repetată, pentru un număr nedeterminat de cazuri. Caracterul general al normei juridice este
determinat de faptul că norma juridică poate fi aplicată în mod repetat pentru situații de caz similare
și procesul de aplicare este uniform.
Norma juridică are un caracter impersonal. Norma juridică nu este destinată anumitor
persoane concrete. Da, ea se poate referi la o anumită categorie de persoane, însă fără a le
nominaliza. Cercul de persoane la care se referă norma juridică este determinat de ipoteza sa. Acest
caracter (impersonal) al normei juridice nu trebuie înţeles în sensul că orice normă de drept vizează
absolut pe toată lumea. Unele norme pot face referire la toate subiectele de drept, în timp ce altele
vizezază numai o anumită categorie de subiecte Anumite norme juridice se adresează în exclusivitate
cetățenilor statului, cum ar fi normele constituționale, alele se referă la anumite categorii de subiecți,
cum ar fi: sportivi, militari, magistrați, studenți, membrii ai sindicatelor ș.a. Norma juridică nu este
elaborată pentru o anumită persoană. Menționăm caracterul impersonal și al normelor juridice ce
vizează conduita anumitor organe unipersonale cum sunt: Președintele țării, președintele
Parlamentului, președintele CSM ș.a. Aceste norme juridice posedă caracter impersonal din
considerentul că ele se referă nu la persoana care ocupă funcția respectivă pentru un anumit mandat,
dar la toate persoanele ce vor deține funcțiile corespunzătoare în viitor, deci se referă la funcție ca
atare.
Norma juridică este o normă socială. Norma juridică vizează în exclusivitate relațiile sociale,
relațiile dintre membrii societății, relațiile dintre oameni. Mai este necesar a menționa că normele
juridice sunt destinate a proteja valorile sociale caracteristice anumitei societăți. deoarece se
adresează relaţiilor dintre oameni, vizează exclusiv comportamentul uman pe care urmăreşte să-l
dirijeze. Deci, caracterul social al normei juridice se evidențiază și prin faptul că societatea,
determinând anumite sisteme de valori sociale, influențează formarea normelor juridice, orientate
spre protejarea sistemului de valori ce-i este caracteristic.
Norma juridică are un caracter obligatoriu, fiind asigurată prin forța de constrângere a
statului. Menționăm că trăsătura, semnul caracteristic nominalizat este unul dintre cele mai
importante în identificarea și caracterizarea normei juridice. Esența și valoarea dreptului anume și
constă în reglementarea obligatorie a relațiilor sociale ce reflectă valorile sociale. În norma juridică
se conține o dispoziție oblgatorie. Ea poate fi exprimată prin două sau mai multe modalități de
comportament, însă niciun potențial subiect nu este în drept să depășească limitele de comportament
indicate în normă, sub riscul de a purta răspundere juridică. Starea de obligativitate ce rezultă din
dispoziția normei juridice urmează a fi aplicată imediat de la intrarea în vigoare a normei juridice și
este continuă și necondiționată.

3
 Norma juridică este adoptată de către stat – atît crearea cît și punerea în aplicare, precum și
sancționarea pentru nerespectarea normei o poate realiza doar organul / organele competente ale
statului. În funcție de tipul normei aceasta poate fi creată de Organul Legislativ, Executiv sau un alt
organ, în competența căruia intră crearea unor norme juridice

3. Structura normei juridice

Norma juridical structural este formată astfel

 Ipoteza
 Dispoziţia
 Sancţiunea

Ipoteza – parte a normei juridice ce include ansamblul de condiţii, împrejurări sau fapte, în
prezenţa cărora se cere sau se recomandă o anumită conduită, determinată de dispoziția normei,
precum şi categoria subiecţilor la care se referă prevederile normei. În ipoteză poate fi definită
calitatea subiectului (cetăţean, soţ, militar, student ş.a.) sau poate fi caracterizat subiectul generic
(persoană fizică, persoană juridică, toţi, oricine).
Ipoteza (”dacă ...”) indică circumstanțe de viață specifice, în prezența sau absența cărora se aplică
norma de drept. Ipoteza conține nu numai regula de comportament a subiecților legii pe care statul o
dorește, ci și descrie aceste circumstanțe și le dă înțelesul unui fapt legal.
Ipoteza oferă răspuns la întrebările: - cînd?,unde?,cine?,în ce împrejurări?.
În funcție de numărul de condiții, ipotezele sunt împărțite în:
 simple - arată o singură condiţie, împrejurare de realizare a dispoziţiei normei juridice
 complexe -  indică două sau mai multe condiții sau împrejurări necesare pentru realizarea
normei juridice.
Dispoziția (”...atunci, ...”) – parte a normei ce conține comportamentul recomandat sau
solicitat în condițiile determinate de ipoteza acestei norme juridice.
La rândul său, comportamentul determinat de dispoziția normei juridice poate fi exprimat ori
prin acțiune, ori prin inacțiune. Menționăm că dispoziția normei juridice conține în sine ansamblul
de drepturi subiective și obligațiuni juridice ale potențialilor subiecți, participanți la raporturile
juridice create de această normă juridică.
După gradul de complexitate deosebim:
-dispoziții simple-prevăd o singură faptă,permisă sau interzisă
-dispoziții compuse - prevăd două sau mai multe fapte, permise sau interzise.
Sancțiunea (”... altfel...”) – parte a normei juridice ce indică urmările negative, care apar în
rezultatul nerespectării dispoziţiei normei juridice în condiţiile determinate de ipoteză
În funcţie de natura raporturilor juridice reglementate prin normele ce conţin sancţiunea, de
pericolul social al actelor de încălcare, de importanţa intereselor apărate, sancţiunile diferă după
natura şi gravitatea lor.

4
 Astfel, se disting:
a) sancţiuni penale;
b) sancţiuni administrative;
c) sancţiuni disciplinare;
d) sancţiuni civile.
În concluzie, o normă juridică tipică, cuprinzând toate cele trei elemente, ar avea, ca
principiu, următoarea formulare: Dacă,...............atunci,...............altfel..............
Mai exact, dacă faci parte dintr-o anumită categorie de persoane, îndeplineşti anumite
condiţii sau te afli în anumite circumstanţe, atunci trebuie / nu trebuie / poţi să ai o anumită
conduită, altfel urmează să suporţi unele consecinţe.
Normele juridice care se prezintă într-o astfel de formulare tipică sunt, însă, puţine. Chiar
dacă structura integrală a normei presupune 3 elemente: ipoteză, dispoziție și sancțiune, totuși cea
mai mare parte normelor conțin doar 2 din cele 3 elemente:
- fie ipoteza și dispoziția
- fie dispoziția și sancțiunea.
Este de menționat că dispoziția normei este obligatorie, fără de care nu poate exista nici o normă
juridică.