MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Facultatea de Drept
Departamentul Drept Public

REFERAT

Norma juridică

A studentei grupei: 2002

Pastela Veronica
A verificat: Ceban Olga

Chișinău 2020
 CUPRINS

Introducere ................................................................................................................................................... 3
Norma juridică ................................................................................................................................................
Noțiunea și caracterele normei juridice. ................................................................................................... 3
Structura normei juridice ...................................................................................................................... 4
Clasificarea normelor juridice ……………………………………………………………………………………………………….7

Actiunea normei juridice in timp si in spatiu ……………………………………………………………………………8

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………………………………….….10

2
 Introducere

Norma juridică constituie un element fundamental al dreptului vizavi de reprezentarea regulei

de conduită generală. Acesteia îi revine rolul de a reglementa conduita umană, impunându-le
indivizilor un mod de comportament corect față de societatea în anturajul căreia se află,
respectând valorile dominante ale acesteia.
Din punct de vedere teoretic, norma juridică este o regulă generală, cu caracter obligatoriu, care
are scopul de a asigura ordinea socială, în caz de necesitatea fiind aplicată forța de coerciție a
statului. Însă, din punct de vedere practic, norma juridică mai poate fi percepută ca o armă
ascunsă a societății, prin intermediul căreia aceasta poate înlătura orice tulburare care survine în
cadrul relațiilor sociale și elimina orice lacună existentă, oferind posibilitatea de a recăpăta
drepturi bazate pe libertate, siguranță și egalitate.
Pentru a pătrunde în esența normei juridice și a înțelege aplicarea corectă a acesteia în diferite
cazuri, este necesar de a îi studia structura și toate caracteristicile care îi corespund, astfel încât,
cunoștințele respective vor facilita viitoare activitate de reglementare a relațiilor sociale, ceea ce
marchează o acțiune de căpătâi în activitatea juridică, deoarece un stat are la bază o societate, și
doar o societate funcțională și ordonată poate aduce prosperitate, etalonul căreia îl servește
norma juridică.
Noțiunea și caracterele normei juridice.
Pentru a releva problemele ce țin de structura normei juridice este necesar de a clarifica noțiunea
normei juridice, fară de care nu poate fi concepută o eventuală dezvăluire a problemei respective.
În acest sens este necesar de apela la noțiunea normei juridice. Norma juridică este regula de
conduită socială cu caracter social, impersonal, tipic și obligatoriu , stabilită de stat în vederea
reglementării relațiilor sociale, asigurată la nevoie prin forța de constrângere a statului. 1 Norma
juridică este elementul necesar al sistemului dreptului (drept obiectiv, pozitiv, intern,
internațional, material, procesual, public și privat). Totodată, analizind norma juridică,
doctrinarul D.Baltag, evidentiază următoarele trăsături ale normei juridice, care de altfel sunt
recunoscute da majoritatea doctrinarilor autohtoni si straini: caracterul general și impersonal al
normei juridice. 2 Caracterul general al normei juridice determină un comportament tipic, care
poate fi aplicat la un număr nedeterminat de situații de caz. Norma juridică nu-și realizează
scopul într-o situație individuală de caz sau într-un număr determinat de cazuri. Ea poate fi
aplicată pentru un număr nedeterminat de cazuri de același gen, determinate de circumstanțele
din ipoteza sa. Caracterul general al normei juridice este determinat de faptul că norma juridică
poate fi aplicată în mod repetat pentru situații de caz similare și procesul de aplicare este
uniform. În același timp, norma juridică are un caracter impersonal. Aceasta nu este destinată
anumitor persoane concrete. Da, ea se poate referi la o anumită categorie de persoane, însă fără a
le nominaliza. Cercul de persoane la care se referă norma juridică este determinat de ipoteza sa.
La fel, caracterul impersonal al normei juridice accentuează că norma, deși nu se referă la o

1
Andrei Negru - TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME.
2
Ala Enachi - STRUCTURA NORMEI JURIDICE

3
persoană concretă, ea nu se referă la toate persoanele care se încadrează într-o societate.
Accentuăm caracterul impersonal al normei și meționăm că în interiorul unei sau altei categorii
de persoane menționate în ipoteza normei aceasta se aplică la toți subiecții care formează una sau
altă categorie. Se aplică pentru toți sportivii, dacă se referă la sportivi, pentru toți militarii dacă
se referă la militari ș.a. Norma juridică nu este elaborată pentru o anumită persoană. Menționăm
caracterul impersonal și al normelor juridice ce vizează conduita anumitor organe unipersonale
cum sunt: Președintele țării, președintele Parlamentului, președintele CSM ș.a. Aceste norme
juridice posedă caracter impersonal din considerentul că ele se referă nu la persoana care ocupă
funcția respectivă pentru un anumit mandat, dar la toate persoanele ce vor deține funcțiile
corespunzătoare în viitor. Pe lângă aceste caractere, Andrei Negru menționează existența altor 3
caractere: tipic, social și obligatoriu. Norma juridică are un caracter tipic. 3Norma juridică
reglementează tupuri de relații sociale și nu o relație socială individuală. Este privită drept model
de comportament ce stabilește caracterul licit sau ilicit al acestui comportament. Individualizarea
normei juridice are loc numai în manifestarea raportului juridic concret cu subiecții concreți.
Caracterul tipic al normei juridice permite includerea în sfera de reglementare juridică a unui
număr mai mare de relații sociale, evitând crearea unui număr excesiv de norme juridice. Norma
juridică cu caracter social vizează în exclusivitate relațiile sociale, relațiile dintre membrii
societății, relațiile dintre oameni. În acest context, menționăm caracterul intersubiectiv al
relațiilor reglementate de norma juridică. Mai este necesar a menționa că normele juridice sunt
destinate a proteja valorile sociale caracteristice anumitei societăți. Deci, caracterul social,
cunoscut în unele doctrini ca și „intersubiectiv”, al normei juridice se evidențiază și prin faptul
că societatea, determinând anumite sisteme de valori sociale, influențează formarea normelor
juridice, orientate spre protejarea sistemului de valori ce-i este caracteristic. Ultimul caracter al
normei juridice, cel obligatoriu este unul dintre cele mai importante în identificarea și
caracterizarea normei juridice. Caracterul obligatoriu al normei juridice este legat de ideea
constrîngerii sociale. Aceasta nu înseamnă că regulile de drept nu sunt luate în consideraţie decît
pe baza constrîngerii. Recursul la constrîngere constituie, totuşi, o excepţie. Nu se poate abuza
de constrîngere pentru că astfel se riscă o rezistenţă generală contra legii. Forţa obligatorie a
normei juridice provine din recunoaşterea validităţii ei; dată fiind recunoaşterea sau prezumţia de
recunoaştere a acestei validităţi, membrii grupului social au dreptul de a se aştepta la un anumit
tip de conduită, unii din partea celorlalţi, în relaţiile lor interpersonale. Prin analiza caracterului
obligatoriu, poate fi dedus faptul că normele juridice sunt cerințe, exigențe ale statului.4
Structura normei juridice
Norma de drept nu se prezintă ca o simplă regulă de conduită, ea are un conţinut mult mai bogat
decât aceasta în sensul că, poate cuprinde şi unele principii generale de drept, definiţii, descrieri
de instituţii juridice, explicarea unor termeni. Pentru a pătrunde în esența normei juridice este
esențial de a studia structura acesteia, care are atât structură externă, numită de doctrinari precum
structura tehnico-legislativă a normei, dar și una internă, numită structura logico-internă a
normei. Structura logico-juridica a normei indica elementele componente si reciproc dependente
care asigura organizarea logica a prescriptiei normei, indiferent de formularea ei literala si de
ramura de drept din care face parte. Aceste elemente structurale sunt ipoteza, dispozitia si
sanctiunea normei juridice. Ipoteza este acea parte a normei juridice, care stabileşte condiţiile,
împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se aplică dispoziţia normei juridice. Ea prefigurează,
în abstract, faptele sau actele juridice care atunci când survin şi au un caracter concret, duc la

3
Andrei Negru - TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME.
4
Andrei Balan - NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE NORMEI JURIDICE
4
naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic. În ipoteză poate fi definită calitatea
subiectului (cetăţean, soţ, militar, student ş.a.) sau poate fi caracterizat subiectul generic
(persoană fizică, persoană juridică, toţi, oricine). După gradul de complexitate divizăm: ipoteza
simplă și cea complexă. Ipoteza simplă prevede o singură împrejurare (circumstanță) în care se
aplică dispoziţia. Drept exemplu de ipoteză simplă identificăm norma de la alin.(1) art. 145 CP
RM „Omorul intenționat” – „Omorul unei persoane”. Partea textuară a alineatului accentuată și
reprezintă un exemplu de ipoteză simplă. Ipoteza complexă prevede mai multe împrejurări
(circumstanțe), care, fie întrunite cumulativ, fie fiecare în parte, determină incidenţa dispoziţiei.
Ipoteza complexă poate fi de două feluri: ipoteza cumulativă și ipoteza alternativă. Ipoteza
cumulativă – acțiunea normei este stabilită în condițiile a două saumai milte circumstanțe,
delimitate prin conjuncția și. Ipoteza alternativă – acţiunea normei se stabileşte în condițiile a
două sau mai multe circumastanțe, delimitate prin conjuncția sau. După conținut, deosebim:
ipoteza pozitivă și ipoteza negativă. Ipoteza pozitivă indică prezenţa particularităţilor
(circumstanţelor), iar ipoteza negativă – lipsa lor, mai exact – irelevanța menționării lor,
deoarece comportamentul solicitat prin dispoziția normei juridice necesită a fi respectat în orice
posibile circumastanțe. Pe lângă clasificările existente, menționate e Andrei Negru, descoperim
că în doctrină este indetificată încă un tip de ipoteză, cea combinată, care este asocierea
cumulului cu alternativa. O altă clasificare este după gradul de determinare a condițiilor
împrejurărilor faptei, unde deosebim ipoteze determinare (strict determinate) care reprezintă
condițiile sau împrejurările sunt arătate prin descriere, enumerare.5
Dispoziția este acel element al normei juridice care determină conduita subiectului ce reese din
imprejurările ipotezei, precum precizeaza I. Pîrău și V. Bujor și determina drepturile și
obligațiile corespunzătoare ale subiecților vizați în norma juridică. După modul în care este
precizată conduita părţilor la rîndul său poate fi determinată sau relativ determinată. Dispoziția
este determinată în situația în care stabilește și obligă fără să permită derogarea de la regulile
respective. Dispoziția relativ determinată prevede mai multe variante de conduită urmînd ca
subiecții vizați sa-și aleaga una din conduitele prescrise.6 Andrei Negru menționează existența a
patru forme importante de dispoziție. Dispoziţia simplă indică modalitatea de comportament, dar
nu o desfăşoară şi lămureşte. Dispoziția descriptivă are destinația nu doar de a indica modalitatea
de comportament solicitată sau recomandată, dar și conține o descriere, o explicație a acestui
comportament. Dispoziţia de trimitere nu caracterizează modalitatea de comportament, dar face
trimitere pentru a lua cunoştinţă de aceasta la o altă normă dintr-un articol din acelaşi act
normativ. Dispoziţia de blanchetă este o varietate a dispoziţiei de trimitere. Pentru a cunoaşte
condiţiile în care urmează a fi realizat comportamentul indicat de dispoziţie sau pentru a
identifica o sancţiune, se face trimitere la o normă juridică dintr-un alt act normativ.7 În același
timp, conform autorului Popa, structura internă a dispoziției esteeste determinată de modul de
reglementare a conduitei, unde deosebim: dispoziții permisive – care arată ceea ce este permis,
dispoziții onorative-caracteristice normelor dreptului public și arată ceea ce trebuie de făcut,
dispoziții prohibitive –ceea ce este interzis de lege. Iar după gradul de complexitate deosebim:
dispoziții simple-prevăd o singură faptă, permisă sau interzisă, dispoziții compuse-prevăd două
sau mai multe fapte, permise sau interzise, necesare potrivit dispoziției. După tipul sau domeniul
relațiilor sociale deosebim: dispozițiie penale, civile, administrative, constituționale, familiale.8
Sancțiunea cuprinde efectele, adică consecințele nerespectării dispoziției. Dacă ipoteza și
dispoziția prescriu acțiuni, sancțiunea reprezintă măsuri de constrîngere, modul în care

5
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-7-norma-juridica/
6
PÎRĂU. I. și BUJOR.V ,,Teoria generală a dreptului”.Chișinău, 2003, pag.254
7
Andrei Negru - TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME.
8
POPA. N. „Teoria generală a dreptului”. București, 2008, p.247
5
reacționează statul ca urmare a încălcării dispoziției. În opinia lui D. Baltag “Sancțiunea
reprezintă componenta normei juridice care enunță urmările nefavorabile suportate de cei care
încalcă dispoziția. Sancțiunea juridică reprezintă reacția autorității față de destinatarii
dispozițiilor sale: punitive, în anumite situații, stimulatorie, în alte situații fapt care decurge din
răspunderea juridică a subiectului destinatar și poate viza persoana acestuia, patrimoniul ei, ori
actele juridice întocmite fără respectarea legii și afectate de nulitate.” Putem evidenția
următoarele sancțiuni: Sancțiuni determinate - sancţiunea este clar stabilită şi nu există
posibilitate de a o interpreta sau de a devia de la ea, sancțiune relativ determinată - este
stabilită limita minimă şi cea maximă a sancţiunii, iar organul de aplicare stabileşte cuantumul
între aceste limite, alternative-sunt acele sancţiuni care dau posibilitatea organului de aplicare
să aleagă între două sau mai multe sancţiuni, pe aceea care i se pare mai potrivită în cazul dat.
(De pildă, art.189 din Codul penal prevede că: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod
ilegal, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”), deci, prevede pedeapsa
închisorii alternativ cu amenda, organul jurisdicţional putând opta pentru un gen de sancţiune sau
altul, cumulative -stabilesc aplicarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă
ilegală. (Astfel art.174 din Codul penal stabileşte că “Uciderea unei persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”[4]). Aplicarea sancţiunilor juridice
este un act de putere a statului, realizat de organele competente, cu respectarea strictă a
dispoziţiilor legale. De menționat este și faptul că sancțiunile diferă după natura și gravitatea lor.
Astfel putem evidenția următoarele sancțiuni: după domeniul de reglementare sunt sancțiuni:
penale care sunt măsuri de constrângere prevăzute de legea penală (pedepse - măsuride siguranţă
şi măsuri educative), aplicate persoanelor care au săvârşit fapte incriminate aceastora;
administrative (contravenţionale) – de exemplu: avertismentul, amenda contravenţională,
munca în folosul comunităţii etc; disciplinare care reprezintă de regulă măsuri strâns legate de
contractul individual de muncă, în special de executarea normelor acestuia. Codul muncii al
Republicii Moldova în art.264 stabileşte următoarele sancţiuni disciplinare: avertismentul scris,
suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare,
retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător pentru o durată de cel mult 60 de
zile, reducerea salariului de bază cu 5-10% şi după caz şi a îndemnizaţiei de conducere pe o
perioadă de 1-3 luni, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. În situaţia în
care, prin Statutele profesionale, aprobate prin lege special, va fi stabilit un alt regim
sancţionator, se va aplica ultimul; civile care au un rol reparator şi vizează direct patrimoniul
persoanei sancţionate. Aceste sancţiuni pot consta în: despăgubiri în sarcina autorului
prejudiciului, repunerea în drepturi, executarea în natură, anularea actului ilicit etc. Clasificarea
după scop: sancţiuni reparatorii, care urmăresc repararea prejudiciului cauzat şi restabilirea
situaţiei legale anterioare; sancţiuni coercitive, care vizează aplicarea constrângerii asupra
persoanei vinovate; sancţiuni de anulare sau de desfiinţare a actelor ilicite. 9 10

Structura tehnico – legislativă

Structura tehnico-legislativă a normei de drept se referă la forma exterioară de exprimare a

conţinutului şi a structurii logice a acesteia, la modul în care normele se încadrează în texte
normative.11 Coraportul dintre norma juridică şi articolul actului normativ poate fi caracterizat

9
Codul muncii al Republicii Moldova, Publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162 art Nr :
648
10
PÎRĂU. I. și BUJOR.V ,,Teoria generală a dreptului”.Chișinău, 2003, pag.254
11
https://administrare.info/management/545-structura-normei-juridice
6
astfel: 1) într-un articol se conţine o singură normă juridică, adică norma juridică şi articolul
actului normativ coincid, astfel, într-un articol al actului normativ în întregime este expusă
norma juridică în componenţa ei triplă: ipoteza; dispoziţia; sancţiunea, 2) Într-un articol se conţin
mai multe norme juridice (fiecare alineat al articolului conţine în sine o normă juridică) , 3)
anumite elemente de structură a normei juridice pot fi întâlnite în diferite articole. Articolele
actului normativ se identifică după cuvîntul articolul ( art.) , un număr atribuit (cu cifre arabe, dar
sînt excepții și cu cifre romane), urmează un titlu. Articolul se strucuturează pe aliniate (alin.) ,
aliniatele se numerotează (cifre arabe încadrate în paranteze rotunde (1)),în aliniate pot fi
enumerate și litere (lit. a) ) (care conțin ipotezele normelor juridice). În cazul unor norme juridice
mai ample, articolele au și note marginale care redau intr-o forma sintetică conținutul normei de
drept. Atunci cînd un act normativ face referire la unele dispoziții din alt act normativ existent,
acel act normativ nu se va reproduce ci va exista o normă de trimitere la actul normativ
respectiv. In cazul in care intr-o normă juridică se face trimitere la o norma ce urmează a fi
adoptată, norma respectivă se numeste normă in alb. De exemplu în cadru codurilor, care sunt
acte normative complexe, conținutul acestuia este expus în titluri, capitole. 12
Clasificarea normelor juridice

Obiectul reglementării normelor juridice îl constituie relaţiile sociale din diferitele domenii ale
vieţii sociale (politice, economice, de familie etc.). Datorită marii varietăţi şi complexităţi a
acestor relaţii, normele juridice sunt diferenţiate.13 Dar, cu toată diversitatea lor, normele de
drept pot fi reunite în categorii şi grupe, după anumite criterii date cum sunt: după rolul
funcţional în mecanismul reglementării juridice (norme iniţiale, norme-începuturi, norme-
principii, norme determinative, norme definiţii, norme generale şi speciale, norme – reguli de
comportament), după obiectul reglementării juridice (norme ale dreptului muncii, norme ale
dreptului internațional, norme ale dreptului constituţional, norme ale dreptului administrativ,
norme ale dreptului civil, norme ale dreptului penal, norme procesual penale, norme procesual
civile, norme procesual administrative), după metoda reglementării juridice există norme
imperative, care includ normele prohibitive și cele onerative. Normele imperative sunt cele a
căror respectare se impune în mod categoric, dispoziția cărora conține un ordin de comportament
ce urmează a fi manifestat printr-o acțiune sau inacțiune. Cele onerative – dispoziția cărora
prescrie în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune, pe când normele prohibitive – dispoziția
cărora obligă subiectul să se abţină de la săvârşirea unor acţiuni. După metoda reglementării
juridice mai există norme permisive, care includ normele dispozitive și supletive. Normele
permisive – prin intermediul dispoziției normei se permit animite acțiuni în scopul realizării
anumitui interes. Cele dispozitive oferă subiectului posibilitatea de a opta singur pentru o
conduită, acţionând după propria apreciere, însă în limitele stabilite de dispoziția normei, pe
când, normele supletive oferă subiectului posibilitatea de a opta pentru o conduită şi numai dacă
dreptul la opţiune nu a fost exercitat într-un interval de timp stabilit, celălat subiect este acel care
se pronunță referitor la opțiunea de comportament în interesul primului subiect. Andrei Negru
menționează existența încă unei clasificări, mai exact, după sfera de aplicare şi gradul de
generalitate a normei: norme generale, norme speciale și norme excepții. Normele generale se
aplică în reglementarea tuturor relaţiilor sociale aparţinând unei ramuri de drept. Normele
speciale sunt aplicate unei sfere restrânse de relaţii din cadrul unei ramuri de drept, iar normele
de excepţie – completează normele generale sau speciale, instituind un regim derogator de la ele.

12
BALTAG. D. „Teoria generală a dreptului”.Chișinău, 2010, p.367
13
https://administrare.info/management/545-structura-normei-juridice
7
O categorie aparte formează normele punitive, gruparea în aceste diviziuni efectuându-se după
un criteriu impus de sociologia juridical, şi anume: sancţiunea negativă determină caracterul
punitiv al normei juridice. Astfel, menționăm prezența normelor punitive în diferite ramuri ale
dreptului.14 Pe lângă clasificările identificate de Andrei Negru, trebuie menționate și existența
altor crtiterii de clasificare, care facilitează procesul de înțelegere și a aplicare a normelor
juridice. Clasificarea normelor juridice are o importanţă teoretică dar mai ales practică, întrucât o
bună cunoaştere a caracterului normei ajută la înţelegerea sensului ei exact, la aprecierea
conduitei oamenilor în raport cu legea, înlesnind totodată stabilirea legăturilor dintre diferite
texte de lege, care se completează reciproc. Astfel, alte clasificări importante le servește: forţa
juridică determinată de izvorul de drept în care se găsesc; caracterul conduitei prescrise
(natura dispoziţiei); structura normei juridice (modul de redactare).
După forţa juridică determinată de organul de stat de la care emană distingem: legi ale
Parlamentului, care se bucură de supremaţie faţă de toate celelalte izvoare ale dreptului; hotărâri
ale guvernului; instrucţiuni şi ordine ale miniştrilor; decizii ale prefecturilor şi primăriilor etc.
Aprecierea unei norme juridice în funcţie de forţa juridică pe care o reprezintă are o importanţă
foarte mare, mai ales când o relaţie socială cade aparent sub incidenţa mai multor norme juridice
având reglementări contradictorii. În situaţiile arătate se va impune norma juridică emanând de la
organul ce are o poziţie socială superioară în ierarhia organelor statale. De aceea, un act normativ
care ar contrazice o dispoziţie constituţională sau o altă lege a parlamentului este lipsit de forţă
juridică. În funcţie de caracterul conduitei prescrise norma poate stabili obligaţia de a săvârşi
anumite acţiuni, obligaţia abţinerii de la săvârşirea anumitor acţiuni sau poate numai să permită,
să împuternicească, să recomande, să stimuleze o paletă largă de acţiuni umane. În funcţie de
nuanţele prezentate mai sus pot fi identificate mai multe categorii de norme. După structura
normei juridice (sau modul de redactare) normele juridice pot fi: complete şi incomplete. Sunt
complete normele care conţin toate cele trei elemente, un exemplu în acest sens, fiind articolul
din Codul familiei potrivit căruia "Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi
(ipoteza) sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor (dispoziţia). Orice convenţie
contrară este nulă (sancţiunea)." În reglementările actuale, normele complete sunt rar întâlnite de
cele mai multe ori elementele normelor sunt disparate, ele putând fi identificate prin cercetarea
izvoarelor de drept existente. Deci, când cele trei elemente nu sunt prezente în acelaşi articol al
actului normativ ci în articole sau capitole diferite (alteori chiar în acte normative diferite),
normele sunt incomplete (imperfecte). Ele vor fi completate, desăvârşite prin trimiterea la
reglementările internaţionale sau interne. Aşa de exemplu, normele privind drepturile şi
libertăţile cetăţenilor aşa cum sunt ele formulate în Constituţia ţării, apar sub acest aspect
incomplete pentru că ele trebuie corelate şi completate cu dispoziţiile cuprinse în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi celelalte tratate. 15

Actiunea normei juridice in timp si in spatiu

Actiunea in timp a normei juridice inseamna durata de aplicare a unei norme. I se mai spunesi
viata normei. Exista 3 momente ale duratei de viata a normei: intrarea in vigoare a normei .
Acest moment este guvernat de principiul nimeni nu poate invoca necunoasterea
legii.Conform acestui principiu nemo censetur ignorare legem, odata de orma juridica a intrat
invigoare, nimeni nu se poate prevala de necunoasterea efectelor acesteia, a consecintelor sale.

14
Andrei Negru - TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME.
15
G. Vrabie, S. Popescu, op. cit., p. 59.
8
Exista exceptii de la acest principiu si anume izolarea teritoriului, exista anumite situatii cand,in
caz de forta majora, o parte a teritoriului statal devine izolat, astfel incat cetatenii din acel
teritoriu nu au posibilitatea sa cunoasca noua norma juridica intrata in vigoare. In cazul in care o
incalca nu vor fi trasi la raspundere. A doua exceptie este cunoscuta in doctrina subforma erorii
de drept: in anumite situatii, cu ocazia incheierii unor contracte, una din particrede ca norma
juridica produce anumite efecte, dar in realitate aceasta are alte consecinte care se rasfrang
asupra partii. De exemplu, persoana care crede ca primeste donatie si nu plateste pretul bunului
respectiv. Actiunea propriu zisa -se mai numeste si activitatea normei. Este perioada in care
norma juridica produce efectejuridice depline. Caracterul activ este numit si principiul activitatii
normei si inseamna canorma juridica este activa, adica ea se aplica numai pt viitor, nu
retroactiveaza si nici nuultraactiveaza. De la acest punct al activitatii, exista cateva
principii. Norma juridica nu retroactiveaza, adica nu se aplica pt rap juridice (acte juridice sau
contracte) create anterior intrarii sale in vigoare. Se aplica numai pentru prezent. Sunt anumite
situatii in care norma retroactiveaza si ultraactiveaza: regula de baza o reprezintă principiul
neretroactivitatii legii. Cu toate acestea exista anumite situatii in care norma juridica se
poate aplica situatiilor nascute anterior intrarii sale in vigoare. Astfel, o prima
exceptie o reprezinta normele juridice de interpretare. Uneori avandu-se in vedere mai
buna aplicare a unei legi, legiuitorul adopta o alta lege care sa dezvolte legea
principala si care cuprinde norme de interpretare a acesteia (legi de punere in aplicare a
unor acte normative, hotarari de guvern cu privire la norme metodologice privind anumite legi
organice prin care se definesc anumiti termeni). Normele de interpretare adoptate ulterior celor
interpretate retroactiveaza. Acestea fac corp comun cu normele interpretate. Intre ele
exista o unitate indisolubila, nu pot fi separate. Ultima etapă o contituie ieșirea din vigoare,
aceasta înseamna incetarea producerii de efecte juridice de catre norma de drept. Sunt 3 cazuri:
ajungerea la termen pentru acele norme care au prevazut in cuprinsul lor un termen deactivitate,
desuetudinea = invechirea normei, adica norma juridica prin reglementarile sale numai este de
actualitate pentru ca rel sociale viizate de aceasta s-au schimbat sau nu mai exista și abrogarea -
expresa sau implicita (tacita). Actiunea normei juridice in spatiu inseamna producerea unor
efecte juridice pe un anumitteritoriu, principiul teritorialitatii. Norma juridica produce efecte pe
intreg teritoriul national. Exista si anumite exceptii, principiul extrateritoritorialitatii - sunt
excluse de la aplicarea legiimisiunile diplomatice si consulare in statele straine, unde se aplica
legea statului respectiv.16 Cuprinsă în acte juridice de reglementare de diferite nivele și care
reglementează diferite domenii de drept în esență și nu coincide cu articolul unui act legislativ
unic. În acest sens, statul de drept și articolul de regulament nu este, în general identică. O normă
de drept este o regulă de conduită constând dintr-o ipoteză și o sancțiune, iar un articol al unui
act legislativ este o formă de exprimare a voinței de stat, un mijloc de punere în aplicare a
statului de drept. Aceleași reguli de drept pot fi stabilite în variante juridice (autorizate) și
precedente judiciare. Supremația legii, fiind conținutul acesteia, este în mod diferit legată de
articolul din actul de reglementare care servește drept formă. Prezentând regula de conduită,
legiuitorul poate: să includă toate cele trei elemente ale structurii logice a statului de drept într-un
articol al unui act normativ; să includă mai multe norme juridice într-un articol din actul de
reglementare; elemente ale statului de drept sunt stabilite în mai multe articole ale aceluiași act
de reglementare; elemente ale statului de drept prevăzute în mai multe articole ale diferitelor
reglementări. Există trei modalități principale de prezentare a elementelor normelor juridice în
articolele actelor normative: direct (elementul statului de drept este stabilit în articol); pătură (un
element al unei norme legale este exprimat în forma cea mai generală, referindu-se la alte acte

16
Larisa Matei – Teoria generală a dreptului. Universitatea din București.
9
normative (fără a specifica o normă specifică, unde puteți găsi informații lipsă), la anumite
ramuri ale legii și chiar la "legea aplicabilă" rămâne incertă); referențial (elementul statului de
drept nu este descris pe deplin; în schimb, se face trimitere la un articol specific al aceluiași act
normativ).17
În cele din urmă, în baza celor prezentate, doresc să scot în relief importanța pe care o acord
normei juridice în viața contemporană și importanța cunoașterii acesteia pentru practica unui
viitor jurist. Viața şi activitatea socială este constituită dintr-un complex de relații şi raporturi:
relații inter-umane şi raporturi ale acestora cu mediul ambiant, cu natura în general. Desfăşurarea
acestor relații sau raporturi au presupus dintotdeauna un minim de reguli sau norme fără de care
nu ar fi fost, practic, posibile viața şi activitatea socială, aceasta fiind dominată de haos. În acest
mod, studierea structurii normei juridice facilitează procesul de înțelegere al acesteia, pe când,
criteriile de clasificare a normelor juridice și analizarea etapelor prin care aceasta trece, asigură
aplicarea normei în domeniul corect și într-un mod veridic, evitând orice lacune în procesul
afectuării acestei acțiuni. Prin aplicarea corectă a normei juridice, juristul va avea puterea să
prevină și să combată orice comportament deviant care survine în societate, asigurând o liniște și
un echilibru social continuu și permanent.

17
https://dreptmd.wordpress.com/2014/11/18/norma-juridica/
10