Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPT ADMINISTRATIV II
- suport de curs -
2020
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Drept administrativ II
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
ISBN: 978-606-751-810-8
Introducere
5
2. Fiecare unitate de învăţare conţine teste destinate autoevaluării gradului şi corectitudinii
însuşirii cunoştinţelor specifice unităţii de învăţare, înţelegerii fenomenelor şi proceselor
descrise sau prezentate în unitatea de învăţare;
3. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de învăţare este următoarea:
a) se citeşte scopul şi obiectivele unităţii de învăţare;
b) se citesc termenii de referinţă (cuvintele-cheie);
c) se parcurge conţinutul de idei al unităţii de învăţare;
d) se parcurge bibliografia recomandată;
e) se răspunde la întrebările de autocontrol, revăzând, dacă este necesar, conţinutul de
idei al unităţii de învăţare;
f) se elaborează câte un referat pentru fiecare dintre temele de reflecţie propuse la
unitatea de învăţare;
g) se efectuează testele de autoevaluare după procedura descrisă;
h) se rezolvă exerciţiile, problemele sau studiile de caz propuse pentru laboratorul sau
lucrările practice propuse în unitatea de învăţare.
Pentru creşterea eficienţei utilizării suportului de curs şi fixarea temeinică a
cunoştinţelor dobândite, fiecare unitate de invatare se încheie cu: întrebări de autocontrol,
teme de reflecţie, teme pentru studii de caz şi teste de autoevaluare.
Obiectivele cursului
6
- însuşirea notiunilor privind regimul juridic al actului administrativ,
contenciosului administrativ, cu referiri legislative, teoretice şi
jurisprudenţiale;
- însuşirea notiunilor privind raspunderea juridica in dreptul
administrativ si proprietatea publica; cu referiri legislative, teoretice şi
jurisprudenţiale;
- înţelegerea şi însuşirea conexiunilor dintre dreptul administrativ şi alte
ramuri de drept.
• Obiectivele specifice
- însuşirea şi înţelegerea normelor specifice dreptului administrativ II;
- reliefarea rolului cunoaşterii legislaţiei dreptului administrativ în domeniul
dreptului;
- identificarea conceptelor, teoriilor şi instituţiilor specifice dreptului
administrativ, înţelegerea şi asimilarea acestora;
- analizarea instituţiilor fundamentale ale dreptului administrativ şi
conexiunile existente între ele;
-abordarea instituţiilor dreptului administrativ în strânsă legătură cu
jurisprudenţa internă şi internaţională, precum si cu jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, precum si realizarea conexiunii între teorie şi practica de
specialitate.
Competenţe conferite
Competenţele specifice ale disciplinei. Competenţe profesionale.
7
grupe de lucru, activități desfășurate în cooperare etc).
Instrumente utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi a rezolvării
elementelor de test: Constituția României, diverse texte de lege indicate.
Structura cursului
8
Tema de Control nr. 2 constă într- un referat, apreciat cu10% din nota finală, cu
tema “Contenciosul administrativ roman” si se regaseste precizat la Unitatea
de invatare nr.6.
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data
ultimului tutorial.
Cerinţe preliminare
Este necesară actualizarea tuturor cunoștințelor de drept acumulate pe
parcursul studiilor anterioare.
Pentru înțelegerea conceptelor și noțiunilor prezentate în acest curs de Drept
administrativ și pentru a le aplica eficient în practică este necesară parcurgerea
în prealabil a cursului de Drept administrativ I.
Discipline deservite
9
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unor teme de control, sub forma de referat,
conform calendarului disciplinei, care valorează 10% per fiecare referat, din nota finală.
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru.
Modalitatea practică de evaluare finală: examen scris, compus dintr-un subiect de sinteza
si un subiect tip grilă, cu 10 de întrebări (cu o singura varianta de raspuns corect); pentru
promovarea examenului este necesar sa fie tratate ambele subiecte. Subiectul de teorie este
cotat cu 6 puncte iar subiectul tip grila este cotat cu 2 puncte (0,20 puncte/grila).
10
CUPRINS
Introducere........................................................................................................................................
Chestionar evaluare prerechizite.......................................................................................................
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. ACTUL ADMINISTRATIV...............................................15
1.1. Obiectivele unității de învățare
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Definiţia şi trăsăturile actului administrativ
1.4. Regimul juridic al actelor administrative
1.5. Rezumat
1.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
1.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. ACTUL ADMINISTRATIV...............................................34
2.1. Obiectivele unității de învățare
2.2. Competenţele unităţii de învăţare
2.3. Efectele actelor administrative
2.4. Suspendarea actelor administrative
2.5. Rezumat
2.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. ACTUL ADMINISTRATIV...............................................45
3.1. Obiectivele unității de învățare
3.2. Competenţele unităţii de învăţare
3.3. Revocarea actelor administrative
3.4. Anularea actelor administrative
3.5. Inexistenţa actelor administrative
3.6. Rezumat
3.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.8. Temă de control
3.9. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. CONTENCIOSUL ADMINISRATIV................................55
4.1. Obiectivele unității de învățare
4.2. Competenţele unităţii de învăţare
4.3. Fundamente constituţionale şi legale ale contenciosului administrativ
11
4.4. Condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ în baza Legii nr.554/2004
4.5. Rezumat
4.6. Test de autoevaluare
4.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV.............................68
5.1. Obiectivele unității de învățare
5.2. Competenţele unităţii de învăţare
5.3. Condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ în baza Legii nr.554/2004
5.4. Acte exceptate de la controlul de legalitate exercitat de către instanţele de contencios
administrativ
5.5. Rezumat
5.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV.............................77
6.1. Obiectivele unității de învățare
6.2. Competenţele unităţii de învăţare
6.3. Procedura de judecată în contencios administrativ
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Temă de control
6.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ...................................94
7.1. Obiectivele unității de învățare
7.2. Competenţele unităţii de învăţare
7.3. Definiţia și trăsăturile răspunderii administrativ disciplinare
7.4. Rezumat
7.5. Test de autoevaluare
7.6. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ.................................105
8.1. Obiectivele unității de învățare
8.2. Competenţele unităţii de învăţare
8.3. Sancţiunile administrativ disciplinare
8.4. Rezumat
8.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12
8.6. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ..................113
9.1. Obiectivele unității de învățare
9.2. Competenţele unităţii de învăţare
9.3. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei
9.4. Cauzele care înlătură răspundererea contravenţională
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 10. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ................120
10.1. Obiectivele unității de învățare
10.2. Competenţele unităţii de învăţare
10.3. Sancţiunile contravenţionale
10.4. Procedura contravenţională consacrată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
10.5. Rezumat
10.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
10.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 11. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ............................136
11.1. Obiectivele unității de învățare
11.2.Competenţele unităţii de învăţare
11.3. Tipuri de acţiuni în angajarea răspunderii administrativ – patrimoniale
11.4. Autorităţile publice competente să soluţioneze acţiunea privind răspunderea administrativ
– patrimonială
11.5. Rezumat
11.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 12. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ............................145
12.1. Obiectivele unității de învățare
12.2. Competenţele unităţii de învăţare
12.3. Forme ale răspunderii administrativ – patrimoniale
12.4. Rezumat
12.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.6. Bibliografie
13
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 13. DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ................153
13.1. Obiectivele unității de învățare
13.2. Competenţele unităţii de învăţare
13.3. Regimul constituţional al proprietăţii publice
13.4. Relaţia domeniu public - proprietate publică
13.5. Rezumat
13.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
13.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 14. DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ................163
14.1. Obiectivele unității de învățare
14.2. Competenţele unităţii de învăţare
14.3. Definiţia şi trăsăturile domeniului public
14.4. Dreptul de proprietate publică
14.5. Rezumat
14.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
14.7. Bibliografie
14.8. Bibliografie finala
14
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. ACTUL ADMINISTRATIV
Cuprins
1.1. Obiectivele unității de învățare
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3.Definiţia şi trăsăturile actului administrativ
1.4. Regimul juridic al actelor administrative
1.5. Rezumat
1.6. Test de autoevaluare
1.7. Bibliografie
15
1.3. Definiţia şi trăsăturile actului administrativ
Prin act administrativ se înţelege forma juridică principală a activităţii organelor
administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a
da naştere a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub
00:05 controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti.
Este de reţinut faptul că art 52 din Constituţia revizuita utilizeaza in cuprinsul sau
notiunea de act administrativ.
Regimul juridic administrativ, aşa cum este reglementat la ora actuală în
România, cunoaşte o formă tipică, ce presupune contenciosul administrativ judiciar,
potrivit dreptului comun, Legea nr. 554/2004 (fosta Lege nr. 29/1990) ori a altor
reglementări speciale şi forme atipice, care nu îngăduie controlul instanţelor
judecătoreşti. Din acest punct de vedere, al legislatiei la momentul actual, se apreciaza
ca actele administrative sunt tipice şi atipice. Se mai utilizeaz insa si notiunea de acte
aministrative prin delegatie.
Actele administrative prin delegaţie, care emană de la structuri nestatale cum
ar fi asociaţii, fundaţii, sunt o categorie a actelor administrative tipice, dacă sunt emise in
realizarea unui serviciu public şi dacă pot fi atacate la instanţa de contencios
administrativ.
Definitie aactul dministrativ
In concluzie, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineste actul
administrativ in art. 2 alineat 1) litera c¹:
„actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica, in
regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in
concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice”.
Aceasta definitie se refera la actele administratie tipice.
Legea contenciosului administrativ mai utilizeaza si notiunea de acte administrative
asimilate.
Astfel, in art. 2 alineat 1) litera c² se precieaza ca: „sunt asimilate actelor administrative
si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a
bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de inters public, prestarea
serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii
de contracte administrative”.
Prin urmare, in conceptia legii conteciosului administrativ nr. 554/2004, contractele
administrative sunt considerate acte administrative asimilate.
16
Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care este definiția actului administrativ?
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................
17
Actul administrativ este o voinţă juridică unilaterală
Prin această trăsătură se urmăreşte, pe de o parte, includerea actului administrativ
in sfera actelor juridice, iar pe de altă parte, delimitarea actului administrativ de
operaţiunile tehnico-materiale, respectiv de operaţiunile tehnico-productive.
Actul administrativ ne apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unui organ al
administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naştere, a
modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.
Pentru a fi în prezenţa actului administrativ, trebuie întrunite toate condiţiile care sunt
cerute pentru un act juridic.
Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie expresă,
neîndoielnică în a schimba ceva în ordinea juridică existentă. În ceea ce priveşte
cerinţa pentru actul administrativ de a fi unilateral apar următoarele situţii:
o Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice- cazul
unui organ colectiv.
Plecând de la această situaţie, s-a pus problema de a şti dacă acordul de voinţă
care intervine în vederea emiterii actului nu este de natură a înlătura caracterul unilateral
al acestuia. Raspunsul care s-a dat de doctrina a fost acela ca, in asemenea situaţie,
voinţa fiecărei persoane în parte nu are relevanţă decât în cadrul mecanismului
decizional administrativ, nu şi în ceea ce priveşte caracterul unilateral al actului
administrativ.
Caracterul unilateral al actului decurge nu din numărul de persoane fizice care participă
la adoptarea lui, ci din faptul că acele persoane acţionează în vederea realizării
competenţei organului administrativ.
Acordul lor de voinţă, cvorumul cerut de lege este o modaliatate procedurală de realizare
a competenţei, inclusiv a capacităţii organului administrativ, ca instituţii de drept
substanţial.
o Emiterea actului administartiv cu participarea mai multor autorităţi publice,
respectiv a unui organ administrativ şi a unui organ nestatal. Sunt avute în
vedere următoarele situaţii:
o hotărâri comune a două sau mai multe organe administrative;
o hotărâri comune ale unui organ de stat şi ale unei organizaţii cu caracter nestatal.
Şi în această situaţie suntem în prezenţa unei singure manifestări unilaterale de
voinţă.
o Emiterea unui act administrativ la cererea prealabilă.
18
În acest caz întâlnim două mari situaţii:
o cererea prealabilă aparţine chiar organului emitent şi este adresată organului
ierarhic superior. În această situaţie suntem în prezenţa unei autorizaţii, în sens
larg al termenului.
o cererea prealabila este adresată organului emitent de către subiectul de drept ce
urmează să fie beneficiarul actului administrativ. În această situaţie, cererea
prealabilă sau, după caz, acordul prealabil au valoarea doar a unei condiţii cerute
de lege pentru ca actul administrativ să fie legal. Tocmai de aceea, actul
administrativ poate fi revocat prin voinţa unică a organului emitent.
Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
Această trăsătură ajută la deosebirea actului administrativ, care este emis în
special de organele administraţiei publice, de actele de autoritate specifice altor
categorii de organe, actul administrativ fiind singurul act de autoritate atacat în
contenciosul administrativ. Legea conteciosului administrativ îngăduie să asimilăm
actelor administrative actele unilaterale ale structurilor nestatale, autorizate să presteze
un serviciu public.
19
Să ne reamintim..
Prin regim juridic se înţelege ansamblul de reguli, de fond şi formă, desprinse din
Constituţie şi din legi, care dau particularitate actelor administrative în circuitul juridic.
Atunci când doctrina şi-a pus problema conturării câtorva reguli ale regimului
00:40 actelor administrative, faţă de faptul că în România, pana in iulie 2019, nu s-a ajuns la o
codificare a legislaţiei administrative, a fost obligată să facă o cercetare analitică a
multitudinii procedurilor de emitere a actelor administrative şi apoi o sinteză,
eliminându-se ceea ce era particular şi reţinându-se aspectele care se regăsesc în
substanţa procedurilor administrative în vigoare.
Principiile regimului juridic sunt deci o creaţie a doctrinei. Astfel, tradiţional,
sunt analizate ca elemente ale regimului juridic: legalitatea şi oportunitatea, forma,
operaţiunile procedurale, intrarea în vigoare şi întinderea efectelor, executarea din oficiu,
principiul revocabilităţii şi anulării, inexistenţa şi rectificarea.
Insa in anul 2019 a fost adoptat Codul administrativ- Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 555 din 5 iulie 2019.
Prin legalitatea actelor administrative se înţelege conformarea acestora cu legile
adoptate de Parlament, precum şi actele normative care au forţă juridică superioară.
În prezent se pune problema dacă teza promovată de literatura din ţara noastră,
după care oportunitatea este categoric altceva decât legalitatea şi nu poate fi cenzurată de
instanţele judecatoreşti, mai poate fi susţinută, avându-se în vedere art. 1 alin. 3, art. 20,
art. 21 şi art 52 din Constituţie.
20
Din analiza acestor texte constituţionale se desprinde concluzia că, indiferent cum este
privită oportunitatea în raport cu legalitatea, judecătorul de contencios administrativ are
dreptul să verifice dacă administraţia publică nu a acţionat abuziv, contrar interesului
public, aşa cum acesta rezută din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.
Pentru a face mai clară aceasta distincţie între legalitate şi oportunitate,
exemplificăm prin a enumera condiţiile tip de legalitate, în opinia prof. R. Ionescu:
o actul administrativ să fie emis în baza şi în executarea legii;
o actul administrativ să fie emis pe baza tuturor actelor organelor de stat
superioare organului administrativ emitent;
o actul administrativ să fie emis de organul administrativ numai în limitele
competenţei sale;
o actul administrativ să fie conform scopului legii,
o actul admnistrativ să respecte cerinţele legale referitoare la forma sa;
o actul administrativ să fie oportun.
21
Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de legalitate atrage aplicarea sancţiunilor
specifice dreptului administrativ, dar nu toate condiţiile de legalitate au aceeaşi valoare
şi, în consecinţă, nu toate fundamentează acelaşi gen de nulitate.
Este posibil ca pentru neîdeplinirea unor condiţii mai puţin importante (chiar de
oportunitate) să intervină numai anulabilitatea care îngăduie aplicarea teoriei
salvgardării actului.
S-au introdus prin Codul administrativ urmatoarele modificari cu privire la regimul
juridic al actelor administrative, cum ar fi:
o art.240- Raspunderea pentru acte administrative
Aprecierea necesitatii si oportunitatea adoptarii si emiterii actelor administrative
apartin exclusiv autoritatilor deliberative, respectiv executive.
o Art.50- Aprecierea necesitatii si oportunitatii adoptarii emiterii actelor
administrative ale Guvernului, apartin Guvernului.
o Art.57- Aprecierea necesitatii si oportunitatii adoptarii emiterii actelor
administrative ale ministrilor, apartin ministrilor.
22
Prin urmare, cu privire la forma actelor administrative, regula este ca acestea sunt scrise.
Forma scrisă este necesară:
o pentru a cunoaşte exact conţinutul actului;
o pentru a putea fi executat întocmai de către toţi cei care cad sub incidenţa
efectelor sale;
o pentru a se putea dovedi în caz de litigiu existenţă şi efectele pe care actul
trebuie să le producă ,servind astfel drept dovadă;
o pentru a se putea stabili legalitatea lui şi a se sancţiona cei care nu l-au respectat
şi executat;
o pentru a putea realiza rolul său educativ.
De forma scrisă, care pentru actul administrativ – act de autoritate – este o
condiţie ad validitatem, se leagă şi alte condiţii de formă exterioară: limba în care este
redactat actul; antetul; titlul; preambulul; semnăturile si daca este cazul
contrasemnaturile; sigiliul; timbrul sec sau ştampila; data şi locul emiterii; numărul de
ordine; numărul de ieşire. De data recenta, o serie intreaga de acte administrativ fiscale
sunt valabil emise fara semnatura persoanelor imputernicite si fara stampila organului
fiscal local (Codul de procedura fiscala coroborat cu Ordinul nr.3.097/2016 publicat in
Monitorul Oficial nr.970 din 05.12.2016- prevad lista actelor administrativ fiscale si a
actelor de executare si a altor acte emise de organul fiscal local ce pot fi comunicate prin
mijloace electronice de transmitere la distanta sau tiparite prin intermediul unui centru
de imprimare masiva etc)
Tot în sfera condiţiilor de formă exterioară este inclusă şi motivarea, deoarece
orice act administrativ, fie normativ, fie indvidual, trebuie să fie motivat, potrivit
cerinţelor constituţionale.
A doua categorie de cerinţe ale formei exterioare este legată de aspecte de ordin
teoretic, de redactare şi au o importanţă mai redusă iar nerespectarea lor nu atrage
sancţiunea nulităţii. Aceste cerinţe sunt exprimate în norme de recomandare şi privesc,
spre exemplu, folosirea unor termeni tehnici etc.
Limba de redactare a actelor administrative
Potrivit art. 13 din Constituţie, în România limba oficială este limba română. În
consecinţă, actele administrative, care sunt acte oficiale, nu pot fi redactate decât în
limba română. Un act eloborat de o autoritate a administraţiei publice în altă limbă decât
în limba română este inexistent, fiind vorba de încălcarea unui principiului general al
Constituţiei.
23
Regula este – actele administrative se redacteaza in limba romana, limba oficiala a
statului.
Exceptie- actele emise/adoptate in legatura cu minoritatile nationale, in conditiile
prevazute de Constitutie si Codul administrativ, astfel:
Potrivit Codului administrativ, actele oficiale se întocmesc obligatoriu în limba română,
sub sancțiunea nulității.
Codul administrativ stabileste expres ca, „in raporturile dintre cetateni si autoritatile
administratiei publice locale se foloseste limba romana”art. 195 alin 1.
Codul administrativ prevede o exceptie privind folosirea limbii minoritatilor nationale si
exista mai multe prevederi in acest sens.
- art. 94 alin 1: „in unitatile/subdiviziunile administrativ teritoriale in care cetatenii
apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor,
stabilit la ultimul recensamant, autoritatile administratiei publice locale, institutiile
publice aflate in subordinea acestora, precum si serviciile publice deconcentrate, asigura
folosirea, in raporturile cu acestia a limbii minoritatii nationale respective, in
conformitate cu prevederile Constitutiei, ale prezentului cod si ale tratatelor
internationale la care Romania este parte”.
- art. 94 alin 2 din Cod arata ca, „autoritatile administratiei publice locale prevazute la
alin 1, prin hotarare pot decide asigurarare folosirii limbii minoritatii nationale in
unitatile administrativ teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale nu
ating ponderea prevazuta la alin 1 (s.n. se refera la pondere de peste 20% din numarul
locuitorilor, stabilit la ultimul recensamant).
- Art. 195 alin .2: „in unitatile/subdiviziunile administrativ teritoriale in care cetatenii
apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor,
stabilit la ultimul recensamant, in raporturile lor cu autoritatile administratiei publice
locale, aparatul de specialitate si organismele subordonate acestora, acestia se pot
adresa, oral sau in scris in limba minoritatii nationale respective si primesc raspunsul
atat in limba romana cat si in limba minoritatii nationale respective” etc.
Referitor la semnatura, Codul administrativ aduce un element de noutate, astfel:
Art. 240- raspunderea aferenta actelor administrative:
Alineat (1)- “primarul, presedintele consiliului judetean, respective presedintele de
sedinta al consiliului local, dupa caz, prin semnare, investeste cu formula de autoritate
executarea actelor dministrative emise sau adoptate in exercitarea atributiilor care ii
revin, potrivit legii”
24
Referitor la sigiliu, Codul administrativ aduce urmatoarea noutate legislativa:
Art. 627:
Alin.(1) Incepand cu data de 01 ianuarie 2020, in administratia publica nu se mai
foloseste sigiliul autoritatilor si institutiilor publice, certificarea autenticitatii si forta
juridica a actelor fiind date de semnatura persoanei competente.
Alin.(2) Prin exceptie de la prevederile alineat (1), sigiliul este folosit alaturi de
semnatura persoani competente pentru proiectele si actele normative adoptate sau emise
de institutiile sau autoritatile publice prevazute in Constitutia Romaniei, titlul II,
Capitolul IV, titul III, titlul IV art. 140 si 141 si titlul V.
25
Avizele, ca esenţă, reprezintă tot manifestări unilaterale de voinţă care
condiţionează sau, după caz, fundamentează manifestarea unilaterală de voinţă a
organului administrativ. Cu toate acestea, indiferent de categorie, avizul nu produce el
însuşi efecte juridice, deşi fără el, atunci când este conform, actul administrativ nu este
valabil. În concluzie, avizele mai ales cele consultative şi cele conforme, deşi
concretizează o voinţă, o opinie a unui organ de stat, nu sunt acte admnistrative de sine-
stătătoare, ci doar operaţiuni administrative foarte importante.
Exemple de avize mentionate de Codul administrativ:
o art. 67 alin 1: Guvernul poate infiinta in subordinea sa, cu avizul conform al
Curtii de Conturi, organe de specialitate, altele decat ministerele.
26
Condiţii procedurale concomitente
Dintre condiţiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ, cele
mai uzitate sunt cvorumul, majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului şi
motivarea, convocarea la sedinta si ordinea de zi. Aceste operatiuni procedurale intervin
01:30 mai ales in cazul organelor colegiale din administraţia publică, cum ar fi Consiliul local,
consiliul judetean etc.
Prin cvorum se înţelege întrunirea valabilă a organului colegial, în timp ce prin
majoritate se înţelege adoptarea ( votarea) propriu-zisă a actului. Problema cvorumului
nu se pune în cazul organelor unipersonale, iar, ca regulă actele normative cer prezenţa a
cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care formează organul colegial.
27
inscrise pe proiectul ordinii de zi; modalitatea prin care sunt puse la dispozitia
consilierilor locali, potrivit optiunilor acestora, materialele inscrise pe proiectul
ordinii de zi; indicarea comisiilor de specialitate carora le-au fost trimise spre
avizare proiectele de hotarari; invitatia de a formula si depune amemdamente
asupra proiectelor de hotarari ( art. 134 alin 5.) In toate cazurile, convocarea se
consemneaza in procesul-verbal al sedintei.
o Proiectul ordinii de zi se redacteaza de catre secretarul general al unitatii/
subdiviziunii administrativ teritoriale si compartimentele de resort din cadrul
aparatului de specialitate al primarului, ca anexa la documentul de convocare, la
propunerea primarului sau a consilierilor locali, dup caz, in conditiile legii ( art.
135 alin 1).
o Proiectul ordinii de zi al sedintei consiliului local se aduce la cunostinta
locuitorilor comunei, ai orasului sau municipiului/subdiviziunii administrativ-
teritoriale prin mass-media, prin afisarea pe pagina de internet a unitatii
administrativ-teritoriale, sau prin orice alt mijloc de publicitate.
28
Aprobarea are două sensuri:
o Manifestarea de voinţă a organului superior, prin care acesta se declară de acord
cu un act emis deja de un organ inferior, care fără această manifestare de voinţă
posterioară lui nu ar produce, conform legii, efecte juridice.
o Act administrativ, atunci când organul ierarhic superior aprobă propunerile
organului inferior.
Noţiunea de confirmare are, la rândul ei, mai multe sensuri:
o Informare a subiectului de drept interesat, de către organul administrativ, că
înţelege să-şi menţină un act administrativ anterior. În această ipoteză,
confirmarea nu poate fi calificată nici măcar o formă procedurală necesară
emiterii actului administrativ, cu atât mai puţin un act complementar.
o Manifestarea de voinţă ce urmăreşte să acopere un viciu de voinţă de care este
lovit un act administrativ al său sau al unui organ inferior. În acest caz,
confirmarea este o manifestare de voinţă distinctă de cea care constituie esenţa
actului administrativ, este ea însăşi un act juridic. Ca orice alt act juridic, ea va
produce efecte numai pentru viitor, putând avea caracter retroactiv numai dacă
legea nu interzice emiterea unui atare act administrativ.
Ratificarea era un act de drept constituţional, prin care fostele consilii populare
aprobau deciziile comitetelor executive, definitivând caracterul acestora de acte
administrative. În prezent, art. 91 alin. 1 din Constituţie face referire expresă la dreptul
Parlamentului de a ratifica tratate internaţionale. Ratificarea Parlamentului nu trebuie
confundată cu aprobarea Parlamentului, spre exemplu aprobarea Ordonanţelor
Guvernului.
01:50
Comunicarea şi publicarea actelor administrative
Actele administrative individuale îşi produc efectele juridice din momentul
comunicării lor către destinatarii respectivului act iar actele administrative normative îşi
produc efectele de la publicare adică de la aducere la cunoştinţa publicului a
respectivelor acte.
Codul administrativ cu privire la actele Guvernului mentioneaza faptul ca:
„Hotararile si ordonantele de Guvern se semneaza de primul ministru, se
contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publica in
Monitorul oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau ordonantei.
Hotararile cu caracter militar se comunica numai institutiilor interesate”.
29
În concluzie, formele procedurale emiterii actului administrativ au valori diferite:
operaţiuni tehnico-administrative, respectiv acte juridice. Operaţiunile tehnico-
administrative nu pot forma obiectul unei acţiuni în justiţie, potrivit Legii nr. 554/2004,
dar aceasta nu înseamnă că ele nu vor fi luate în considerare când se vor judeca astfel de
litigii. Instanţa de judecată, pentru a stabili legalitatea actului administrativ, are obligaţia
de a pune şi problema legalităţii operaţiunile tehnico-administrative prealabile,
concomitente sau posterioare.
- Art. 240 alineat (3) „Actele autoritatilor administratiei publice locale angajeaza
in conditiile legii, raspunderea administrativa, civila sau penala, dupa caz a
functionarilor publici si a personalului contractual din aparatul de specialitate al
primarului, respectiv al consiliului judetean cale, cu incalcarea prevederilor legale,
fundamenteaza din punct de vedere tehnic si al legalitatii emiterea sau adoptarea lor sau
contrasemneaza ori avizeaza, dupa caz, pentru legalitate aceste acte”.
- Art. 240 alineat (4) - In cazul in care, prinstr-un act administrativ al autoritatilor
administratiei publice locale emisa sau adoptat fara a fi fundamentat, contrasemnat sau
avizat din punct de vedere tehnic sau al legalitatii s-au produs consecinte vatamatoare,
este angajata raspunderea juridica a autoritatii executive sau autoritatii deliberative, dupa
caz, in conditiile legii si ale codului administrativ”.
Exemple
Prin act administrativ se înţelege forma juridică principală a activităţii organelor
administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a
da naştere a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub
controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti.
Exemple de acte administrative: certificatul de nastere, hotarare de consiliu local,
permisul de conducere etc.
30
Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care sunt elementele caracteristice ale regimului juridic al actului administrativ?
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................
Să ne reamintim...
1.5.Rezumat
Regimul juridic administrativ, aşa cum este reglementat la ora actuală în România,
cunoaşte o formă tipică, ce presupune contenciosul administrativ judiciar, potrivit
dreptului comun, Legea nr. 554/2004 ori a altor reglementări speciale şi forme atipice,
care nu îngăduie controlul instanţelor judecătoreşti.
În prezenta unitate de învațare s-a tratat problematica noțiunii de act administrativ și
căteva aspecte privind regimul juridic.
Asadar, prin notiunea de act administrativ se înţelege forma juridică principală a
activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi
expresă de voinţă de a da naştere a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în
realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor
judecătoreşti.
Cea mai importanta clasificare a actelor administrative priveste distinctia dintre actul
individual si actul normativ. Regula cu privire la forma actelor administrative este forma
scrisa iar operatiunile de emitere ale actelor administrative au fost prezentate astfel:
anterioare, concomitente si posterioare. De asemenea, in prezenta unitate de invatare au
fost mentionate modificarile legislative aduse de Codul administrativ.
31
1.6.Test de autoevaluare a cunoştinţelor.
Răspundeți corect la următoarele întrebări: 1
Rezolvare grile:
1.b), 2.c), 3.b), 4.c), 5.a)
1
Grilele au numai un singur răspuns corect.
32
1.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru ID,
Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti, -
vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
33
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. ACTUL ADMINISTRATIV
Cuprins
2.1. Obiectivele unității de învățare
2.2. Competenţele unităţii de învăţare
2.3. Efectele actelor administrative
2.4. Suspendarea actelor administrative
2.5. Rezumat
2.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.7. Bibliografie
34
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.
00:05 actelor administrative ca acte de autoritate implicit obligaţia executării lor, se face apel
la prezumţia de legalitate, care stă la baza întregului edificiu şi a teoriei regimului
juridic administrativ.
Atâta vreme cât fiinţează actul, se prezumă că a fost emis cu respectarea tuturor
condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, deci respectarea lui se impune
întocmai ca respectarea legii.
Prezumţia de legalitate este asociată însă cu alte două prezumţii:
a) Prezumţia de autenticitate – actul emană în mod real de la cine se spune că
emană.
b) Prezumţia de veridicitate – actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit
autoritatea emitentă.
În literatura de specialitate se face distincţie între obligaţia de executare, care
este obligaţie de a face, ce priveşte numai subiectele titulare de drepturi şi obligaţii, ca
efect al emiterii actului şi obligaţia de respectare sau opozabilitate – obligaţie de a nu
face – care se întinde asupra altor subiecte de drept decât cele obligate la executare.
Forţa juridică a actului administrativ este identică cu a altor acte unilaterale ce
emană de la organele statului în realizarea puterii de stat, dar este inferioară forţei
juridice a legii, fiind însă superioară forţei juridice a actelor de drept civil, fără a
presupune însă o posibiliate de încălcare a raporturilor dintre autorităţile publice, aşa
cum sunt acestea consacrate de Constituţie.
În principiu, forţa juridică a unui act administrativ este dată de locul pe care îl
ocupă organul care îl emite în sistemul organizării administraţiei publice, precum şi de
natura organului respectiv. Spre exemplu, la nivelul Guvernului cea mai mare forţă
juridică o au Ordonanţele, apoi Hotărârile Guvernului, dispoziţiile Primului-ministru,
etc.
35
Răspundeți la următoarea întrebare:
Enunțați cele trei prezumții care guvernează regimul juridic al actului administrativ.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
36
Să ne reamintim...
Executarea din oficiu înseamnă că actul administrativ, la fel ca orice act de putere
publică, este prin el însuşi un titlu executor, putându-se trece la executarea silită
direct în baza lui, fără a mai fi nevoie de emiterea unui titlu executor de către un
alt organ.
00:40 juridice, ele fiind izvoare de drept pentru toate ramurile de drept, cu excepţia dreptului
penal.
Actele administrative individuale apar ca fapte juridice ce dau naştere la
raporturi de drept admnistrativ. Ele pot da naştere şi la alte categorii de raporturi
juridice, inclusiv de drept constituţional.
Prin urmare, efectele actelor admnistrative pot fi reglementate şi de alte norme
de drept, alături de normele dreptului admnistrativ. Cu toate acestea, actul nu-şi pierde
natura de act admnistrativ, iar regimul său juridic rămâne unul admnistrativ. Sunt, însă,
cazuri în care actul admnistrativ dobândeşte trăsăturile unui act specific altei ramuri de
drept, iar regimul său juridic devine unul mixt (exemplu: adopţia-instituţie de drept
admnistrativ şi de dreptul familiei). Aceste efecte caracteristice pentru o altă ramură
de drept sunt însă subsecvente efectelor ce sunt reglementate de dreptul admnistrativ,
regimul juridic fiind în continuare un regim administrativ, însă unul special.
38
Răspundeți la următoarea întrebare:
Prezentați, pe scurt, momentul de la care actul administrativ produce efecte juridice.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
Încetarea efectelor
Actele admnistrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din
vigoare, care, de regulă, se face de către organul emitent, de organul său ierarhic
superior ori de instanţele judecătoreşti, fiind vorba despre retractare, revocare sau,
după caz, anulare.
00:50
Obligaţia de executare a actului administrativ poate înceta, ca orice obligaţie,
prin îndeplinirea ei.
Este necesar, totuşi, ca această încetare să fie prevăzură în mod expres: de un alt act
administrativ cu cel puţin aceeaşi forţă juridică, de lege dau de o hotărâre
judecătorească.
Încetarea obligaţiei de executare a actului administrativ nu se datorează în toate
cazurile acţiunii unor organe de stat, ci şi unor fapte materiale, dacă legea leagă de
producerea acestora un efect sau, după caz, dacă din evenimentul respectiv rezultă o
imposibilitate obiectivă de executare.
Renunţarea beneficiarului dreptului conferit de actul administrativ nu este de natură să
ducă la încetarea efectelor acestuia, ci este nevoie ca actul să fie revocat de organul
emitent sau de organul superior.
39
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Cum delimităm, din punct de vedere temporal, efectele actelor administrative?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
40
Raportându-ne la legislaţia în vigoare, apreciem că suspendarea actelor
administrative poate interveni:
a) de drept ( în baza unei dispoziţii exprese a legii);
b) în baza unui ordin al organului ierarhic superior;
c) în baza hotărârii de retractare vremelnică a organului emitent;
d) în baza unei hotărâri judecătoreşti sau a unei ordonanţe a Ministerului Public.
01:30 ............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
Cea mai importantă situaţie de suspendare în temeiul legii este prevăzută de art.
123 alin. 5 din Constituţie, şi potrivit căreia, introducerea acţiunii prefectului la
instanţa de contencios administrativ, împotriva unui act al consiliului judeţean, al celui
local sau al primarului, în cazul în care acesta consideră actul ilegal, va atrage
suspendarea de drept a actului. Un alt exemplu de suspendare în temeiul legii ni-l
oferă O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi care precizează, în
art. 32, că plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei atrage după sine suspendarea executării actului de sancţionare.
01:40 De asemenea Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede un
caz de suspendare prin act juridic: instanţa de judecată are dreptul de a lua, la cerere,
măsura suspendării actului administrativ ce face obiectul litigiului dedus judecăţii „ în
cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unor pagube iminente. Cererea
de suspendare va fi soluţionată de instanţă, de urgenţă, chiar şi fără citarea părţilor,
hotărârea pronunţată fiind executorie de drept”.
41
Exemple
Pe scurt, precizați cînd poate interveni suspendarea actelor administrative.
Suspendarea actelor administrative poate interveni:
2.5.Rezumat
Cu privire la efectele actelor administrative, primul subiect dezbătut în acestă unitate
de învățare, trei sunt elementele ce se vor reține: momentul de la care actele
administrative produc efecte, întinderea efectelor și încetarea acestora.
Cu primire la al doilea subiect din acest tutorial, referitor la suspendarea actelor
administrative, a se reține că acesta este o garanţie a asigurării legalităţii, dar o garanţie
ce intervine în cazuri de excepţie, în cazuri limită.
De asemenea, tot in aceasta unitate de invatare s-a analizat ce inseamna forta juridica a
actului administrativ
Si nu in ultimul rand, s-au detaliat cele trei prezumtii ale regimului juridic al actului
administrativ, respectiv legalitatea, autenticitatea si veridicitatea.
42
2.6.Test de autoevaluare a cunoştinţelor.
Răspundeți corect la următoarele întrebări: 2
1. Actul administrativ produce efecte de la momentul:
a. Comunicării
b. Publicării
c. Emiterii lui de către emitent.
Rezolvare grile:
1.a), 2.c), 3.a), 4.b).
2
Grilele au numai un singur răspuns corect.
43
2.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti,
- vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
44
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. ACTUL ADMINISTRATIV
Cuprins
3.1. Obiectivele unității de învățare
3.2. Competenţele unităţii de învăţare
3.3. Revocarea actelor administrative
3.4. Anularea actelor administrative
3.5. Inexistenţa actelor administrative
3.6. Rezumat
3.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.8. Teme de control
3.9. Bibliografie
45
3.3.Revocarea actelor administrative
00:05 Revocarea este operaţia juridică prin care organul emitent al unui act
administrativ sau organul său ierarhic superior desfiinţează acest act. Revocarea este
deci un caz particular al nulităţii. În cazul în care revocarea este dispusă de organul
emitent, s-a impus termenul de retractare.
Deşi nu există text care să consacre expres principiul revocării, dacă puterea
judecătorească poate să corijeze actele administrative, este normal ca acest drept să
aparţină şi administraţiei însăşi. Admiţând că structura organizaţională a administraţiei
publice este bazată pe anumite reguli, dintre care şi subordonarea ierarhică
administrativă, principiul revovabilităţii apare ca o regulă a structurii funcţionale a
admnistraţiei publice.
Unii autori au admis teza după care necesitatea obiectivă a revocării conduce
la ideea după care autorităţile publice numai trebuie să motiveze această operaţie, adică
actul juridic contrar de anulare. Dar trebuie admis că problema motivării revocării este
necesară atunci când actul administrtiv a dat naştere la o serie de raporturi juridice de
altă natură decât administrativă. Nu mai puţin, regula lui contrarius actus cere ca
revocarea să fie dispusă printr-un act cu cel puţin aceeaşi forţă juridică, cu respectarea
procedurii de emitere şi, în orice caz, cu admiterea posibilităţii unei acţiuni
contencioase.
Revocarea intervine deci pentru toate condiţiile de ilegalitate, dar, mai ales,
pentru condiţiile referitoare la oportunitate. Cauzele revocării pot fi anterioare,
concomitente sau posterioare emiterii actului administrativ. În primele două ipoteze,
revocarea va produce efecte retroactiv, ex tunc, iar în a treia ipoteză va produce efecte
ex nunc.
Să ne reamintim…
Revocarea este operaţia juridică prin care organul emitent al unui act administrativ sau
organul său ierarhic superior desfiinţează acest act. Revocarea este deci un caz
particular al nulităţii. În cazul în care revocarea este dispusă de organul emitent, s-a
impus termenul de retractare
46
3.3.1.Excepţii de la principiul revocabilităţii – categorii de acte:
a) actele administrative declarate irevocabile de o dispoziţie expresă a
legii;
b) actele administrative cu caracter jurisdicţional;
00:25 c) actele administrative de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare formelor
răspunderii din dreptul administrativ;
d) actele administrative de punere în executare a actelor procedurale
penale;
e) actele administrative care au dat naştere la contracte civile;
f) actele administrative care sunt emise ca urmare a existenţei unor
contracte civile;
g) actele administrative care dau naştere la drepturi subiective garantate de
lege sub aspectul stabilităţii;
h) actele administrative ce au fost executate material.
Exemple de revocare prevazute de Codul administrativ
- „Guvernul poate solicita revocarea actelor administrative nelegale, netemeinice sau
inoportune emise de autoritatile publice urmatoare: ministere, orgene de specialitate
din subordinea sa si prefecti, acte care nu au intrat in circuitul civil si nu au produs
efecte juridice si care pot leza interesul public” ( art. 26)
- revocarea din functie a membrului Guvernului ( art. 44)
- refuzul depunerii juramantului de catre prefect si subprefect atrage revocarea actului
administrativ de numire in functie ( art. 251) etc.
3.4. Anularea actelor admnistrative
47
În ceea ce privşte terminologia în materia nulităţilor, poate fi preluată cea deja
consacrată: nulitate absolută, respectiv nulitate relativă. Cum însă nerespectarea unei
condiţii de formă poate să nu atragă scoaterea din vigoare a actului administrativ dacă
ea este confirmată, fie printr-un act ulterior al organului emitent, fie printr-o formă
procedurală ce emană de la un organ ierarhic superior, se poate utiliza noţiunea de
anulabilitate.
Sunt însă domenii in care nerespectarea unei condiţii de formă are o importanţă
mai mare decât nerespectarea unei condiţii de fond din alt domeniu. De asemenea sunt
acte administrative pentru care legea cere respectarea cu exactitate a condiţiilor - de
fond şi formă - pe care le precizează, nerespectarea formei transformându-se în
nerespectarea unei condiţii de fond, aşa încât, cel puţin pentru atare categorii de acte,
distincţia dintre nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu are relevanţă.
Trebuie de asemenea menţionat că multe acte normative care reglementează
proceduri administrative speciale fac o gradare a importanţei regulilor ce evocă forma (
exemplu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, care în art.
17 enumeră menţiunile care trebuie făcute de către agentul constatator, lipsa unor
elemente din procesul-verbal de constatare a contravenţiilor va atrage nulitate absolută,
01:05
restul condiţiilor procedurale putând fi acoperite de organul competent a soluţiona
plângerea).
Nulitatea în dreptul aministrativ trebuie deci nuanţată, fundamentându-se o formă
agravantă a nulităţii, respectiv una mai uşoară, chiar şi atunci când este vorba de
nerespectarea unor reguli cu caracter procedural.
Se va folosi deci noţiunea de nulitate absolută pentru a evoca nulitatea care
intervine atunci când este încălcată o condiţie de legalitate de mare importanţă, ce se
stabileşte în concret în funcţie de dispoziţiile normelor juridice care conturează regimul
juridic a actului administrativ în discuţie, iar noţiunea de anulabilitate pentru a
desemna nulitatea care intervine pentru nerespectarea unei condiţii de legaliate de mai
mică importanţă.
În ipotezele în care legea spune expres că nerespectarea unei anumite condiţii
atrage nulitatea de drept sau nulitatea care se poate constata şi din oficiu, deci în cazul
actului lovit de nulitate absolută, cei care nu îl execută nu pot fi sancţionaţi. În cazul
actelor administrative anulabile, acestea dau naştere obligaţiei de executare până în
momentul anulării lor de către organele de stat competente.
48
Răspundeți la următoarea întrebare:
Care este terminologia folosită în dreptul administrativ cu privire la nulitate?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
Efectele nulităţii
Indiferent care organ pronunţă nulitatea, el nu poate anula un act administrativ
decât pentru cauze anterioare sau concomitente lui, pentru că nu este de conceput ca un
act să fie legal în momentul emiterii lui şi să devină ilegal ulterior. De aceea anularea
01:15 are, ca regulă, efect retroactiv. De aici rezultă că actele de anulare sting efectele actelor
anulate, considerându-se că acestea din urmă nu au existat. Pot fi însă şterse numai
efectele juridice, nu şi faptele materiale.
Apare ca o regulă faptul că anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea
tuturor actelor juridice ulterioare care au fost condiţionate, sub aspectul legalităţii, de
existenţa acestui act administrativ. De la această regulă există unele excepţii în cazul în
care este vorba de o formă specifică a anulării - revocarea.
Nulitatea actelor administrative individuale nu este determinată de anularea
actului administrativ normativ pe baza căruia a fost emis actul inividual. Similar,
anularea unui act administrativ nu este atrasă automat de abrogarea legii pe baza careia
a fost emis.
Faţă de noul sistem constituţional, organele competente să constate nulitatea
vor fi: organul administrativ ierarhic superior, instanţele judecătoreşti (în principal
instanţele de contencios administrativ) şi, în anumite cazuri, Ministerul Public.
Autorităţile cuprinse în Ministerul Public pot anula numai actele ilegale ale organelor
administrative de cercetare şi urmărire penală, respectiv ale organelor de administrare a
locurilor de deţinere şi executare a pedepselor.
01:25 Cât priveşte procedura, în această materie se aplică cele mai diferenţiate reguli,
după cum este vorba de implicarea unui organ al administraţiei publice, a unei instanţe
judecătoreşti sau a Ministerului Public. Dacă în ipoteza retractării organul
administrativ trebuie să respecte toare regulile procedurale din faza elaborării actului
administrativ respectiv, în cazul constatării nulitătii, organul administrativ ierarhic este
49
ţinut să respecte doar acele reguli procedurale ce sunt specifice realizării propriei
competenţe.
Procedura pe care trebuie să o respecte instanţele judecătoreşti este fie cea
consacrată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, fie cea prevăzută prin
acte juridice speciale, dar care vizează instanţele de drept comun.
Ministerul Public își exercită competenţa de anulare a actelor administrative în
baza normelor dreptului procesual penal.
Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale
de excepţie.
Determinarea procedurii pentru situaţiile de fraudă nereglementate se
realizaează în funcţie de efectele juridice generate de actul administrativ cu caracter
fraudulos. Mai exact, procedura de anulare a acestor acte comportă două situaţii, după
cum actul dă naştere exclusiv la raporturi de drept administrativ sau la raporturi şi de
altă natură.
Pentru prima situaţie se impune regula desfiinţării după procedura specifică revocării.
Organul emitent sau organul ierarhic superior desfiinţeză actul fraudulos după
procedura specifică desfiinţării propriilor acte.
Pentru cea de-a doua situaţie trebuie admis că se va aplica procedura legală aplicabilă,
în fiecare ramură de drept, de regulă procedura judiciară, în cadrul căreia se va pune în
discuţie, pe cale incidentă ( ca excepţie de ilegaliate), caracterul ilgal al actului
administrativ.
Codul administrativ prevede urmatoarele situatii cu privire la nulitate:
- Referitor la functionarii publici („la solicitarea functionarului public, instanta
care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea
acestuia in functia publica detinuta .... art. 527 alin 2”)
- Conflictul de interese pentru alesii locali („ actele administrative emise ori
adoptate sau actele juridice incheiate cu incalcarea alin 1 3 sunt lovite de
nulitate absoluta in conditiile legii nr. 176/2010”art. 228 alin4.)
3
Art. 228 Cod administrativ – extras
(1) Alesul local aflat in conflict de interese in conditiile prevazute de cartea I titlul IV din Legea nr.
161/2003 are obligatia sa se abtina de la participarea sau emiterea ori adoptarea actului administrativ, de
la incheierea sau participarea la incheierea actului juridic respective care ar putea produce un folos
material petru sine sau pentru:
a.) sot, sotie ori afini pana la gradul II-lea inclusiv,
b.) orice persoana fizica sau juridical fata de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligatii,
c.) o societate la care detine calitatea de asociat unic ori functia de administrator
50
Răspundeți la următoarea întrebare:
Care sunt efectele unui act administrativ nul?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
Să ne reamintim...
Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de
excepţie.
51
autorităţilor publice respective de a constata prin utilizarea autorităţii de care dispun,
„inexistenţa” actului administrativ.
Menţionăm că în prezent teoria inexistenţei a căpătat consacrare constituţională,
prin articolele care prevăd că nepublicarea in Moitorul Oficial al Romaniei a decretelor
Preşedintelui, precum şi a Ordonanţelor şi Hotărârilor de Guvern atrage inexistenţa
acestora.
Exemple
Enumerați excepţii de la principiul revocabilităţii actelor administrative:
a) actele administrative declarate irevocabile de o dispoziţie expresă a legii;
b) actele administrative cu caracter jurisdicţional;
c) actele administrative de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare formelor
răspunderii din dreptul administrativ;
01:50 d) actele administrative de punere în executare a actelor procedurale penale;
e) actele administrative care au dat naştere la contracte civile;
f) actele administrative care sunt emise ca urmare a existenţei unor contracte
civile;
g) actele administrative care dau naştere la drepturi subiective garantate de lege
sub aspectul stabilităţii;
h) actele administrative ce au fost executate material.
52
3.6.Rezumat
Regimul juridic al actului administrativ s-a analizat în acestă unitate de învățare cu
privire la revocabilitatea actelor administrative dar și cu privire la nulitatea acestora.
S-au enumerat excepțiile de la principiul revocabilitatii actelor administrative dar s-a
analizat și o instituție specifică dreptului administrativ și anume inexistența.
Parcurgand aceasta unitate de invatare s-a fixat terminologia folosită în dreptul
administrativ cu privire la nulitatea actelor administrative
A se reține, printre altele, că inexistența actelor administrative are o consacrare
constituțională fiind prevazuta expres ca sanctiune in cazul nepublicarii in Monitorul
Oficial al Romaniei a urmatoarelor acte administrative: decretul Presedintelui tarii, al
Ordonantelor si Hotararilor de Guvern.
4
Grilele au numai un singur răspuns corect.
53
4. Ce afirmație este adevărată:
a. Indiferent care organ pronunţă nulitatea, el nu poate anula un act administrativ
decât pentru cauze anterioare sau concomitente lui
b. Indifereant care organ pronunţă nulitatea, el poate anula un act administrativ decât
pentru cauze concomitente lui
c. Organul care pronunţă nulitatea nu poate anula un act administrativ decât pentru
cauze posterioare
Rezolvare grile:
1.a), 2.c), 3.b) 4.a)
3.8.Teme de Control
Redactati un referat la alegere din temele enuntate la sfarsitul fiecarei unitati de
invatare.
Tema de Control nr. 1 constă într-un referat, apreciat cu 10% din nota finală, cu tema
la „Actul administrativ” .
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data ultimului
tutorial.
3.9. Bibliografie
5. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
6. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
7. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti,
- vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
8. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
54
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
Cuprins
4.1. Obiectivele unității de învățare
4.2. Competenţele unităţii de învăţare
4.3. Fundamente constituţionale şi legale ale contenciosului administrativ
4.4. Rezumat
4.5. Test de autoevaluare
4.6. Bibliografie
55
4.3. Fundamente constituţionale şi legale ale contenciosului administrativ
Prin apariţia în 2004 a noii Legi a contenciosului administrativ, Legea nr.
554/2004, s-a creat pentru prima dată un cadru european în ceea ce priveşte instituţia
00:05 contenciosului administrativ, adoptându-se o lege europeană, cu valenţe moderne
venită să completeze dispoziţiile constituţionale prevăzute în art. 52.
Definiţii cu care operează conteciosul administrativ, preluate din art. 2 din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ
Persoană vătămată = orice persoană titulara a unui drept ori a unui interes legitim
privat, vaătamat de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal a unei cereri;
Sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fara personalitate
juridica, titular a unor drepturi subiective sau interese legitime, precum si organismele
sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes public
fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
56
Act administrativ jurisdicţional = actul juridic emis de o autoritate administrativă
investita prin lege organica cu atributii de jurisdictie administrativa speciala.
Plângere prealabilă = plângerea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau
celei ierarhic superioare reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificarii acestuia.
57
Serviciu public = activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în
scopul satisfacerii unui interes public.
58
4.4. Condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ
1. Legea nr. 554/2004, continuând tradiţia Legii contenciosului administrativ din 1925
si din 1990, admite acţiune în justiţie atât pentru actul administrativ propriu-zis, cât şi
pentru refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de
lege.
Legea contenciosului administrativ defineste actul administrativ astfel:
„ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in
regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau executarii in
concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice”.
59
De aceea, identificarea concretă a actului administrativ este o operaţie de
apreciere, de investigare a voinţei autorităţii administrative emitente, de cercetare a
formei pe care o îmbracă actele (antete, ştampile, semnături) pentru a delimita actul
administrativ de alte acte juridice, îndeosebi de cele contractuale, precum şi de
operaţiunile tehnico-administrative. Potrivit Constituției României revizuite, art. 126
alin. (6) instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile
persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții dispoziții din ordonanțe, declarate
neconstituționale.
60
Primele două categorii pot fi atacate în mod direct, cele din a doua categorie se atacă
doar împreună cu un act din primele două categorii, în timp ce adresele şi notificările
nu pot forma obiectul controlului judecătoresc.
b. delimitarea actului administrativ de alte acte juridice ale autorităţilor administrative
Instanţele de contencios administrativ au ridicat probleme în ceea ce priveşte
calificarea ca acte administrative a:
- actelor de desfacere a contractelor de muncă;
- deciziilor de numire şi eliberare din funcţie;
- actelor de încadrare într-o altă grupă de muncă;
01:20 - deciziei prefecturii de restructurare a unei unităţi economice cu capital de stat
în mai multe societăţi comerciale;
- deciziei prefecturii de scoatere a unor bunuri de la o societate şi înfiinţarea unei
noi societăţi comerciale pe acţiuni;
- actelor procedurale de atribuire a locuinţelor;
- actelor de expertiză medicală;
- actelor de închiriere a unei suprafeţe de teren.
61
- refuzul Prefecturii de a include pe lista locuinţelor destinate vânzării o locuinţă;
- refuzul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială de a înregistra un contract
colectiv de muncă;
- refuzul organului teritorial al Ministerului Finanţelor de restituire a TVA, perceput
din eroare;
- refuzul Direcţiei Generale a vămilor de a îndeplini formalităţile de scutire de plată a
taxelor vamale.
62
Cât priveşte interesul legitim, acesta poate fi atât personal cât şi public,
fundamentul constituţional al interesului public reprezentându-l dispoziţiile
Constituţiei cu privire la îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului.
Din practica judecătorească rezultă următoarele categorii de drepturi încălcate:
- dreptul de apreciere în cazul concursurilor şi a examenelor;
- drepturile civile ale unei terţe persoane (coproprietar, vecin)
- drepturi procesuale civile (refuzul de a pune în aplicare o hotărâre
judecătorească).
Drept vătămat = orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege căruia i
se aduce o atingere printr-un act administrativ.
Noţiunea de autoritate publică rezultă atât din textul Legii nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ, cât şi din art. 52 din Constituţie.
Constituţia operează cu mai multe noţiuni si chiar una şi aceeaşi noţiune, cum
01:40 este cea de autoritate publică, este folosită în accepţiuni diferite.
63
În titlul III al Constituţiei sintagma “Autorităţile publice” evocă clasicele puteri,
mai precis autorităţile prin care se realizează fiecare putere în parte. Edificiul
constituţional cuprinde însă şi alte autorităţi care nu intră în nici una din clasicele
puteri (legislativă, executivă şi judecătorească), autorităţi care asigură echilibrul în
cadrul democraţiei constituţionale.
Art. 52 din Constituţie, consacrat dreptului persoanei vătămate, la randul lui vorbeşte
despre autorităţi publice in general, tranşând o dispută teoretică, aceea de a şti dacă
actele administrative emit şi alte organe ale statului decât cele ale administraţiei de stat.
Pe de altă parte, Constituţia operează si cu noţiunea de organ (ex. Guvernul şi celelalte
organe ale administraţiei publice; alte organe de specialitate se pot organiza in
subordinea..). De asemenea, în Constituţie se utilizează noţiunea de regie autonomă
alături de noţiunea instituţie publică.
Rezultă deci că in baza Constituţiei si a legii poate fi atacat în contenciosul
administrativ atât actul administrativ al unei autorităţi administrative, cât şi actul
administrativ al unei autorităţi publice de altă natură (o structură a legislativului, a unei
autorităţi judecătoreşti).
Sunt deci incluse în noţiunea de autoritate publică următoarele categorii de
autorităţi:
- organe ale administraţiei de stat (Preşedinte, Guvern, ministere, prefecturi,
structuri subordonate acestora);
- organe autonome locale (Consiliul judeţean, Consiliul local, primar, şi structuri
subordonate acestora);
- organisme neguvernamentale, autorizate de lege sau de un organ
guvernamental, să presteze servicii publice, în regim de putere publică. În
această ultimă categorie intră şi societăţile bancare.
Pentru a delimita actele administrative ale altor autorităţi publice de cele care
provin de la autorităţi administrative, trebuie făcută o distincţie clară între acele de
autoritate prin care acestea îşi realizează competenţa (ex. Legi, mesaje, sentinţe,
decizii) şi actele de autoritate prin care se realizează o activitate de natură
administrativă.
Spre exemplu, în cazul Parlamentului, în contencios administrtaiv se poate
ataca o decizie administrativă a Biroului Permanent, a Preşedintelui Camerei, a
Secretarului general, dar niciodată o lege, o hotărâre sau un mesaj, care urmează un
01:50 regim de drept constituţional.
64
De asemenea, s-a aratat in practica judecatoresca, nu poate fi atacat în
contencios administrativ refuzul procurorului General de a declara recurs extraordinar
sau o hotărâre a Curţii Constituţionale de respingere a unei contestaţii cu privire la
campania electorală prezidenţială.
Nu trebuie să trecem cu vederea aspectul că legiuitorul a înţeles să procedeze şi
la o ficţiune juridică, asimiland „autorităţilor publice” si structurile care sunt de
sorginte privată, dar care sunt atrase, fie printr-o dispoziţie expresă a legii, fie printr-o
autorizaţie dată de autoritatea administraţiei publice competente, în baza legii, la
prestarea diferitelor servicii publice, cu aceleaşi efecte juridice ca autorităţile publice.
Este vorba despre categoria „stabilimentelor de utilitate publică”, adică organizaţii
profesionale (ex. Uniunea Naţională a Barourilor), precum si persoane juridice de drept
privat (asociaţii, fundaţii) care, prin lege sau prin hotărâre a Guvernului, au dobândit
statut de utilitate publică.
Exemple
Enumerați condițiile acțiunii directe în contenciosul administrativ!
Condiţiile acțiunii directe sunt:
1. actul atacat să fie un act administrativ;
2. actul să vateme un drept subiectiv sau un interes recunoscut de lege;
3. actul atacat să emane de la autoritate publică, inclusiv de la o structură
neguvernamentală învestită cu prerogative de putere publică;
4. procedura administrativă prealabilă;
5. introducerea acţiunii într-un anumit termen;
6. actul să nu fie emis anterior intrării in vigoare a legii.
65
2.Ce inseamna ca actul atacat in contencios administrativ sa fie act administrativ ?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
..................................................................................................................................
Să ne reamintim...
Contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de
contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea unui act
administrativ, fie din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim.
4.5.Rezumat
Prin apariţia în anul 2004 a noii Legi a contenciosului administrativ și anume, Legea
nr. 554/2004, s-a creat pentru prima dată un cadru european în ceea ce priveşte
instituţia contenciosului administrativ, adoptându-se o lege europeană, cu valenţe
moderne venită să completeze dispoziţiile constituţionale prevăzute în art. 52.
66
4.6.Test de autoevaluare a cunoştinţelor
1.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti,
- vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
Cuprins
5.1. Obiectivele unității de învățare
5.2.Competenţele unităţii de învăţare
5.3. Condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ în baza Legii nr.554/2004
5.4. Acte exceptate de la controlul de legalitate exercitat de către instanţele de contencios
administrativ
5.5.Rezumat
5.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.7. Bibliografie
68
5.3. Condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ
00:05
b. în cazul cererilor introduse de cei vătămaţi prin ordonanţe ale Guvernului, procedura
prealabilă nu este obligatorie;
69
Legea privind contenciosul administrativ nr.554/2004 prevede că plângerea
prealabilă se poate introduce şi peste termenul de 30 de zile, pentru motive temeinice,
dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata
oricand.
Cât priveşte termenul în care autoritatea trebuie să răspundă la plângerea prealabilă,
acesta este, la rândul lui, de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege specială
nu se prevede un alt termen, mai lung sau mai scurt.
b. natura juridică a termenului de 6 luni. În acest caz, legea este clară şi explicită, arătând
că acest termen este unul de prescripţie. El va fi deci supus suspendării, întreruperii,
operând şi repunerea în termen.
70
În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul de 6 luni curge de la data când s-a cunoscut
existenţa actului nelegal.
Ordonanţele care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu
caracter normativ, care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate oricând.
Pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai
târziu de un an de la data emiterii actului.
Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de un an este termen de
decădere.
Să ne reamintim...
72
Sfera finelor de neprimire
În sens strict, sfera actelor administrative exceptate cuprinde numai cele două
categorii de acte administative prevăzute de art.126 alin.6 din Constituţie.
Tradiţionalele fine de neprimire au fost grupate în 2 categorii:
01:25 - fine de neprimire deduse din natura actului;
- fine de neprimire determinate de exitenţa unui recurs paralel.
De aceea putem spune ca există excepţii absolute, cele două ipoteze reglementate de
alin. 1 lit. a şi b şi excepţiile relative, ipoteza „recursului paralel’, reglementată de alin. 2 al
art. 5.
S-a convenit ca pentru situaţiile prevăzute de alin. 1 să se folosească expresia
“excepţiile de la contenciosul administrativ”, iar pentru recursul paralel, expresia „fine de
neprimire în instanţele de contencios administrativ”.
Recursul paralel, de vreme ce are ca obiect litigii legate de actul administrativ,
material este tot un litigiu administrativ, dar formal este soluţionat în afara instanţelor de
contencios administrativ.
Este de observat că legiuitorul a cerut ca „recursul paralel” să fie reglementat tot
prin lege organică şi să fie vorba despre o procedură judiciară, în sensul art. 126 din
Constituţie.
Actele administrative enumerate la alin. 3 al art. 5 pot fi atacate în instanţa de
contencios administrativ numai în anumite condiţii, iar anumite reguli ale procedurii
reglementate de legea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile în aceste cauze;
astfel, se cere, mai întâi ca actele respective să fie atacate numai pentru exces de putere,
subîntelegându-se că este avută în vedere noţiunea de exces de putere în sensul art. 2 lit.n
din lege.
Prin urmare, în lipsa unor dispoziţii exprese în legea organică, instanţele de
contencios administrativ vor aplica, în soluţionarea litigiilor care au ca obiect excesul de
putere, direct textele Constituţiei, în primul rând art. 53.
Astfel, instanţele vor trebui să aprecieze dacă actul administrativ care face obiectul
litigiului a fost necesar pentru aplicarea regimurilor sau, după caz, înlăturarea situaţiilor
prevăzute la alin. 3 din art. 5.
Apoi, instanţele vor aprecia daca actul apare ca fiind necesar ïntr-o societate
democratică” şi dacă restrângerea prin actul administrativ a exerciţiului dreptului vătămat
este proporţională cu situaţia care a determinat emiterea actului, şi dacă nu este, cumva
discriminatoriu.
73
Exemple
Care sunt actele care nu pot fi atacate în contenciosul administrativ?
74
Ministerul Justiţiei a depus întampinare în care a arătat că actele depuse de
reclamant atestă desfacerea contractului său de muncă şi nu fac dovada calităţii de luptător
în rezistenţa anticomunistă, motiv pentru care s-a cerut reclamantului să suplimenteze
documentaţia depusă.
Întrucât reclamantul nu a depus acte de natura celor prevăzute de lege, nu i se poate
soluţiona cererea.
5.5.Rezumat
În această unitate de învățare s-au detaliat condițiile acțiunii directe în contenciosul
administrativ român, în conformitate cu Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ.
De semenea, s-a tratat și subiectul privind actele exceptate de la controlul de legalitate
exercitat de către instanţele de contencios administrativ, sau altfel spus, finele de neprimire.
5.7.Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru ID,
Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti, -
vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă: 342.9/V40].
76
Unitatea de învățare 6. CONTENCIOSUL ADMINISRATIV
Cuprins
6.1. Obiectivele unității de învățare
6.2. Competenţele unităţii de învăţare
6.3. Procedura de judecată în contencios administrativ
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Temă de control
6.7. Bibliografie
77
RECLAMANT poate fi:
a. orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ
individual sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Obiectul unei actiuni
in contencios administrativ poate fi si un contract administrativ, asa cum s-a aratat
anterior.
b. orice persoană fizică sau juridică vătămată într-un drept al său ori interes legitim
printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. În
practica judiciara, aceasta categorie se numeste : « tert vatamat ».
c. Avocatul Poporului, urmare a controlului realizat în baza unuei sesizări a unei
persoane fizice, dacă apreciază că legalitatea actului sau excesul de putere nu pot fi
înlăturate decât prin justiţie. În acest caz, Avocatul Poporului se adresează instanţei de
la domiciliul petentului, petent care dobândeşte, de drept, calitatea de reclamant,
urmând a fi citat în această calitate.
d. Ministerul Public ;
e. autoritatea publică emitentă poate cere ea însăşi unei instanţe de contencios
administrativ să constate nulitatea unui act administrativ, în situaţia în care actul nu
mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
f. prefectul, în baza dreptului său de tutelă administrativă, poate ataca în contencios
administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le
consideră nelegale.
g. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios
administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia
privind funcţia publică.
h. orice persoană de drept public.
În ceea ce îl priveşte pe PÂRÂT, acesta poate fi:
a.) orice autoritate publică, fie că funcţionează la nivel central sau la nivel local.
b.) functionarul public vinovat, numai daca se solicita despagubiri.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede posibilitatea
formulării acţiunii în contencios administrativ şi personal împotriva persoanei fizice
care a elaborat, emis sau încheiat actul ori împotriva persoanei care se face vinovată de
refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,
însă numai dacă reclamantul solicită plata unor despăgubiri.
78
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, in art. 16 prevede expres : « cererile
in justitie prevazute de prezenta lege pot fi formulate si personal impotriva
persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau incheierea actului
ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un
drept subietiv sau la un interes legitim, daca se solitica plata unor despagubiri pentru
prejudiciul cauzat ori pentru intarziere ».
În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata
despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică parata.
Funcţionarul public poate chema in garanţie pe superiorul său ierarhic, de la
care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul ( potrivit art. 16 din
legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
Cu privire la introducerea in cauza a altor persoane, art. 16¹ din legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede ca, atunci cand raportul juridic
dedus judecatii o impune, instanta de contencios administrativ va pune in discutia
partilor neecesitatea introducerii in cauza a altor persoane..
b. Procedura prealabilă
Potrivit prevederilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.
00:25 554/2004 : “Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care
se consideră vătămată trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autoritatii
ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării
actului, revocarea, în tot sau în parte, a actului vătămător. »
79
Legea arată asadar si faptul că plângerea administratuv prealabila se poate
adresa, în egală măsură, organului ierarhic superior, numai dacă acesta există.
Prin urmare, procedura administrativă prealabilă reprezintă regula.
Exceptiile de la regula obligativitatii parcurgerii plangerii administrativ prealabile in
contenciosul administrativ, potrivit legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
sunt:
a. în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, procedura administrativă prealabilă nu este
obligatorie;
b. în cazul cererilor introduse de cei vătămaţi prin ordonanţe ale Guvernului, procedura
administrativ prealabilă nu este obligatorie;
c. in cazul actiunilor intreptate impotriva actelor administrarive care au intrat in
cirsuitul civil si nu mai pot fi revocate, procedura administrativ prealabilă nu este
obligatorie
d. în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative, plângerea prealabilă
are semnificaţia concilierii prevăzută de Codul de Procedură Civilă pentru litigiile
comerciale.
80
2. pentru motive temeinice, destinatarul actului administrativ individual, poate
introduce plangerea administratuv prealabila si peste termenul de 30 de zile, dar nu mai
tarziu de 6 luni de la data emiterii actului respectiv.
Deci, legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că plângerea
administrativ prealabilă se poate introduce şi peste termenul de 30 de zile, pentru
motive temeinice, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Cât priveşte termenul în care autoritatea trebuie să răspundă la plângerea
prealabilă, acesta este, la rândul lui, de 30 de zile de la data inregistrării cererii, dacă
prin lege specială nu se prevede un alt termen, mai lung sau mai scurt.
Regimul termenelor pentru exercitarea procedurii prealabile, prevazute la art. 7 din
legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
a. natura juridică a termenului de 30 de zile. Legea nu precizează natura juridică a
acestui termen. Acest termen este unul de recomandare, nu însă fără consecinţe
juridice, deoarece depăşirea lui, fără a fi temeinic motivată, va atrage o respingere a
plângerii prealabile pentru tardivitate.
b. natura juridică a termenului de 6 luni. În acest caz, legea este clară şi explicită,
arătând că acest termen este unul de prescripţie. El va fi deci supus suspendării,
întreruperii, operând şi repunerea în termen.
81
Persoana vătămată poate sesiza instanţa competentă pentru a solicita, potrivit
prevederilor art. 8 din legea contenciosului administrativ:
- anularea, în tot sau în parte, a unui act administrativ;
- repararea pagubei cauzate şi, eventual, daune morale;
De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si si cel care
00:50 se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea
in termen sau pr n refuzul nejustificat de solutionare a unei cerri, precum si prj
nrefuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru
exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Motivele invocate in cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin
plangerea prealabila.
Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile
care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum
şi orice litigiu legat de incheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile care
au ca obiect anularea unui contract administrativ deoarece în cazul acestor
contracte, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii
interesului public. 9 art. 8 alineat 2 si 3)
Potrivit noilor modificari legislative, Legea nr.212/2018, litigiile care decurg din
executarea contractelor administrative sunt in competenta de solutionare a
instantelor civile de drept comun.
De asemenea, potrivit art. 9 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004,
persoana vătămată într-un drept al sau ori interes legitim printr-o ordonanţă de
Guvern va putea introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ,
însoţită de excepţia de neconstituţionalitate. În acest caz, instanţa sesizată, după un
control propriu asupra motivelor de neconstituţionalitate invocate, va sesiza Curtea
Constituţională şi va suspenda soluţionarea cauzei pe fond. După pronunţarea Curţii
Constituţionale, instanţa va repune cauza pe rol şi va da termen, cu citarea părţilor,
numai dacă ordonanţa sau dispoziţia din aceasta a fost declarată neconstituţională. În
caz contrar, instanţa va respinge acţiunea ca inadmisibilă pe fond.
82
Nu pot fi atacate în contencios administrativ:
- actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu
Parlamentul;
- actele de comandament cu caracter militar;
- actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
De asemenea, actele administrative pentru aplicarea regimului stării de război,
al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea
naţională ori cele emise pentru restabilirea ordiniii publice pot fi atacate numai pentru
exces de putere.
b. Instanţe competente
b.1. Competenţa teritorială
În materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
01:05
administrativ, arată că reclamantul, persoana fizica sau juridica de drept privat se
adreseaza exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul sau. (art. 10 alineat 3).
Reclamantul autoritate publica, institutie publica sau asimilata acestora se
adreseaza exclusiv instantei de la domiciliul sau sediul paratului.
Anterior Legii nr. 212/2018, competenta teritoriala era alternativa si anume,
reclamantul avea dreptul de a alege fie instanţa de la domiciliul său, fie pe cea de la
sediul pârâtului, insa in prezent aceasta prevedere nu se mai aplica.
Regula competentei teritoriale alternative era derogatorie de la procedura civilă
obişnuită, unde competentă să judece este instanţa de la domiciliului pârâtului ori de la
sediul reclamantului.
Astfel, in prezent, nu mai exista derogare de la procedura civila, instanta competenta
teritorial in litigiile de contencios administrativ fiind obligatorie, cea prevazuta de lege,
nemaiexistand opriunea partilor
Prin urmare, competenta teritoriala de solutionare a cauzei se va respecta si
atunci cand actiunea se introduce in numele reclamantului de orice persoana de drept
public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, potrivit prevederilor legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
83
b.2. Competenţa materială
Pentru stabilirea competenţei materiale, funcţionează două criterii:
- criteriul nivelului la care se află situat autoritatea care a emis actul;
- criteriul valoric, pentru litigiile fiscale.
Astfel, tribunalele administrativ – fiscale judecă în primă instanţă acţiunile
având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi
judeţene, precum şi pe cele care privesc taxe si impozite, contribuţii, datorii vamale,
precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 lei.
Secţiile de contencios administrativ ale Curţilor de Apel judecă în primă
instanţă actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,
precum şi pe cele fiscale mai mari de 3.000.000 lei.
De asemenea, potrivit ultimelor modificari legislative, potrivit alineat (1¹) al art.
10 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ:
“cererile privind actele administrative care au ca obiect sume de bani
reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, se soluționează
potrivit criteriului valoric iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile
se solutioneaza potrivit rangului autoritatii .”
84
c. Termenul de introducere a acţiunii
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen
de 6 luni de la:
01:10 - data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau data comunicării refuzului
nejustificat;
- data încheierii procesului – verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative;
În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public
sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul de 6 luni curge de la data
când s-a cunoscut existenţa actului nelegal.
Ordonanţele care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele
administrative cu caracter normativ, care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate
oricând.
Pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni,
dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar cel de un an este termen de
decădere.
85
Potrivit art. 13 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la primirea
cererii, instanţa va dispune citarea părţilor. Autoritatea publica emitenta va comunica
impreuna cu intampinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la
baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
Instanta de judecata poate solicita emitetului orice alte lucrari necesare pentru
solutionarea cauzei.
In situatia in care reclamant este un tert, sau actiunea este introdusa de Avocatul
Poporului, Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii
comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la bazas
emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
Daca autoritatea publica nu transmite in termenul stabilit de instanta lucrarile
cerute, conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului amenda judiciara in
cuantul de 10% din salariul minim brut pe economie petru fiecare zi de intarziere
nejustificata, potrivit art. 13 alineat 4 din lege.
Cererile adresate instantei se judeca in sedinta publica, in completul stabilit de
lege, potrivit art. 17 din legea contenciosului administrativ..
In dreptul comun (procedura civila), procedura administrativă, anterioara
momentului in care partile ajung in fata judecatorului, durează aproximativ 105 zile şi
este împărţită astfel:
- Formularea actiunii in instanta.
- Termen de 10 zile pentru completarea cererii de chemare în judecată de către
reclamant.
- Termen de 25 zile pentru formularea Întâmpinării/Cererii reconvenţionale de
către pârât.
- Termen de 10 zile pentru formulare Răspuns la Întâmpinare de către reclamant.
- Termen de 60 zile pentru fixare termen de judecată.
In contenciosul administrativ, potrivit art. 17 din legea contencisului administrative
nr. 554/2004.
Intampinarea este obligatorie si se va comunica reclamantului cu cel putin 15
zile inainte de primul termen de judecata, potrivit noilor modificari legislative
recente.
De asemenea, potrivit prevederilor Legii privind contenciosul administrativ,
cererile adresate instanţei de contencios administrativ se judecă în şedinţă
publică.
86
Pentru cererile formulate in baza legii contenciosului administrativ se percep taxe
de timbru, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.80/2013 privind taxele
judiciare de timbru.
Hotărârile vor fi redactate şi motivate de urgenţă, în cel mult 10 zile de la
pronunţare.
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, atât
autoritatea emitentă, în procedura prealabilă, cât şi instanţa de contencios
01:20
administrativ, la cererea persoanei vătămate, pot dispune suspendarea executării
actului administrativ (art.14-15 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-
o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii pe fond. Rezultă deci că cererea de
suspendare nu se poate face direct în recurs sau nu se poate reitera în această fază
procesuală.
Instanţa de judecata va rezolva cererea de suspendare de urgenţă, cu citarea
părţilor, printr-o încheiere sau sentinţa executorie de drept, care poate fi atacată cu
recurs în 5 zile de la pronunţare.
87
d. Procedura în faţa instanţei de recurs
Recursul este cale de atac detaliata de legea cotenciosului administrativ nr.
01:30 554/2004 in cuprinsul art. 20 .
« Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile
de la comunicare », potrivit art. 20 alineat 1 din legea contenciosului administrativ nr.
554/2004.
Dacă în primă instanţă, competente să judece litigiile de contencios administrativ erau
secţiile specializate ale tribunalelor şi Curţilor de Apel, după criteriile amintite, în
recurs regulile de competenţă sunt curtile de apel si Inalta curte de casatie si justitie,
astfel:
- recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ fiscale se
judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel,
- iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ
şi fiscal ale curţilor de apel, se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Ca reguli de judecată aplicabile, recursul suspendă executarea şi se judecă de
urgenţă.
Soluţiile instanţei de recurs, in litigiile de contencios administrativ, pot fi:
- admite recursul, casează hotărârea primei instanţe şi rejudecă ea litigiul pe fond.
În această situație soluția pronunțată se numește“casare cu reţinere” și aceasta se ia
atunci când judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată
la administrarea probelor dar a fost legal citată la dezbaterea fondului.
-admite recursul, casează hotărârea primei instanţe şi trimite cauza spre
rejudecare la acea instanţă. Soluţia se numeşte “casare cu trimitere” şi se pronunţă
atunci când instanţa de recurs observă că instanţa de fond a judecat fără a se pronunţa
pe fondul cauzei ori judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la
administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului. Casarea cu trimitere poate opera
doar o singură dată;
- se respinge recursul.
88
Codul de procedură civilă prevede două modalități de soluționare a recursului
în art. 493, după cum urmează:
a.) Dacă se stabilește că recursul este nefondat, se respinge cererea de recurs,
fără citarea părților iar decizia nu este supusă niciunei căi de atac.
b.) Dacă se stabilește admisibilitatea cererii de recurs, iar problema de drept nu
este controversată, aceasta se pronunță pe fond asupra recursului, fără citarea părților.
c.) Dacă nu este posibilă soluționarea recursului în cele două variante, se
pronunță o încheiere de admitere în principiu a recursului şi se va fixa termen de
judecată și va fixa termen pentru judecata în fond, cu citarea părților.
Recursul poate fi respins, prin decizie motivată, fără citarea părţilor, care nu
este supusă niciunei căi de atac.
Să ne reamintim...
01:40 caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se
publică obligatoriu dupa motivare în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I sau în
monitoarele oficiale ale judeţelor ori a municipiului Bucureşti, la cererea instanţei de
executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
Referitor la obligatia executarii, art. 24 stabileste ca executarea se face de
bunavoie in termenul prevazut in cuprinsul hotararii.
89
Hotărârile judecătoreşti definitive obținute în litigiile de contencios
administrativ se execută în cel mult 30 de zile de la data ramânerii definitive a
hotărârii, dacă în cuprinsul acesteia nu se prevede un termen de executare.
Potrivit art. 24 qlineat 5) din lege, la cererea creditorului, in cazul neexecutării
hotărârii,instanta de executate aplica conducătorului autorităţii publice sau, dupa caz,
persoanei obligate prin hotărâre, o amenda de 20% din salariul minim brut pe
economie pe zi de întârziere.
De asemenea, reclamantul este indreptăţit la despăgubiri.
Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive constituie
infracţiune.
Sancţiunea şi despăgubirile în cazul neexecutării hotărârilor judecătoreşti
definitive în contencios administrativ se aplică de instanţa de executare, la cererea
reclamantului, printr-o hotărâre pronunţată în Camera de Consiliu, dată de urgenţă şi
cu citarea parţilor.
Conducătorul autorităţii publice se poate îndrepta cu acţiune în regres împotriva
celor vinovaţi ( funcționari publici) de neexecutarea hotărârii, potrivit art. 26 din lege.
f. Excepţia de nelegalitate
Excepţia de nelegalitate va fi definită ca dreptul pe care îl are fiecare parte
dintr-un litigiu, alt tip de litigiu decât cel de contencios administrativ, de a invoca, în
apărarea sa, ilegalitatea actului administrativ pe care se sprijină susţinerile părţii
adverse.
01:50
Cu caracter de noutate, excepţia de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea
nr.554/2004, alin.(1) are următorul conţinut: “legalitatea unui act administrativ cu
caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în
cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții înterersate”.
Instanţa se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea
părţilor. În cazul în care instanţa constată nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-
a ridicat excepţia va soluţiona cauza fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a
fost constatată.
Excepţia de ilegalitate, fiind una de ordine publică, poate fi ridicată şi în faza
căilor de atac.
Admiterea excepţiei de ilegalitate va produce efecte numai între părţile din
litigiu.
90
Exemple
Care este specificul excepţiei de nelegalitate?
6.4.Rezumat
În acestă unitate de învățare s-a analizat pe larg procedura de judecată în contenciosul
administrativ, în cele două grade de jurisdicție (fond și recus) dar și soluţiile pe care le
poate pronunţa instanţa de contencios administrativ. Instantele competente sa judece
litigiile de contencios administrativ in fond sunt tribunalele si curtile de apel iar in
recurs: Curtile de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca prin lege organica nu
se stabileste altfel. Nu în ultimul rând, s-au analizat elemente ale procedurii specifice
contenciosului administrativ și anume, punerea în executare a hotărârilor judecătorești
și excepția de nelegalitate.
91
6.5.Test de autoevaluare a cunoştinţelor
6.6.Teme de Control
6.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti,
- vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
93
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ
Cuprins
7.1. Obiectivele unității de învățare
7.2. Competenţele unităţii de învăţare
7.3. Definiţia și trăsăturile răspunderii administrativ disciplinare
7.4. Rezumat
7.5. Test de autoevaluare
7.6. Bibliografie
94
7.3. Definiţia răspunderii administrativ disciplinare
95
Alături de răspunderea sancţionatorie, definită de doctrină ca reprezentând
manifestarea atitudinii pe care o are statul faţă de cel care încalcă o normă de drept,
răspunderea reparatorie reprezintă mijlocul specific prin intermediul căruia cel
prejudiciat are dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă culpabilă- printr-
o încălcare a unei norme de drept sau a unei convenţii.
Există autori care adaugă celor trei forme de răspunderea administrativă
menţionate mai sus şi răspunderea administrativ contractuală, precum şi răspunderea
politică a persoanelor care ocupă demnităţi publice în cadrul autorităţilor admnistraţiei
publice.
Răspunderea administrativ propriu – zisă priveşte sfera raporturilor de drept
administrativ şi, implicit, a participanţilor la aceste raporturi şi se fundamentează pe
respectarea de către aceştia a obligaţiilor ce le-au revenit în cadrul acestor raporturi
juridice. Aceasta este o răspundere tipic administrativă, spre deosebire de răspunderea
contravenţională, care, deşi este tot o răspundere de natură administrativă, rămâne
totuşi o formă atipică.
Să ne reamintim...
În dreptul administrativ putem vorbi de trei forme de răspundere administrativă:
• Două forme caracterizate printr-o sancţiune represivă, adică răspunderea
administrativă propriu-zisă şi răspunderea contravenţională;
O formă de răspundere caracterizată printr-o sancţiune reparatorie- răspunderea
patrimonială ( materială).
96
Răspundeți la următoarele întrebări
1. Comparați într-o frază răspunderea administrativ – disciplinară și răspunderea
contravenţională ?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...............................................................................................................................
97
Trebuie subliniat că temeiul obiectiv al acestei forme de răspundere îl
reprezintă abaterile administrative ce nu au caracter contravenţional.
Codul administrativ defineste raspunderea adminstrativ disciplinara astfel :
« o forma raspunderii administrative care intervine in cazul savarsirii unei abateri
disciplinare, in sensul incalcarii de catre demnitari, functionari publici si asimilatii
acestora a indatoririlor de serviciu si a normelor de conduita obligatorie prevazute de
lege ».
Raspunderea administrativ disciplinara se stabileste cu respectarea principiului
contradictorialitatii si al dreptului la aparare si este supusa controlului instantelor de
contencios administrativ, in conditiile legii.
În mod obişnuit, abaterea administrativă înseamnă neîndeplinirea sau
îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor subiectelor subordonate în raporturile de drept
administrativ.
În sens larg, abaterea administrativă ( faptul administrativ ilicit) este privită ca
o încălcare sau nesocotire a normelor de drept administrativ, care poate atrage
răspunderea administrativă sau măsuri de executare silită.
Trebuie să se facă distincţie între abatere administrativă şi contravenţie, iar
diferenţa esenţială constă în aceea că pentru contravenţii trebuie să existe întotdeauna o
faptă expres indicată şi o sancţiune expres prevăzută.
Abaterea disciplinara se defineste de Codul administrativ ca fiind : « fapta
savarsita cu vinovatie de catre functionarii publici, demnitari si asimilatii acestora care
consta intr-o actiune sau inactiune prin care se inclca obligatiile ce le revin din raportul
de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau in legatura cu acesta si care le
afecteaza statutul socioprofesional si moral ».
Procesul de tragere la răspundere administrativ - disciplinară este complex,
presupunând participarea unor autorităţi publice cu atribuţiii de control care constată
abaterea administrativă, a unor autorităţi publice care aplică măsurile sancţionatorii
00:50
dispuse de autorităţile de control, a autorităţilor competente să soluţioneze căile de
atac, precum şi a organelor de executare silită.
98
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Definiţi abaterea disciplinară în mod obișnuit.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...............................................................................................................................
99
Abaterea administrativă, ca orice faptă ilicită, este săvârşită cu vinovăţie, de
unde rezultă că răspunderea administrativă se întemeiază pe culpă.
Dovada culpei va reveni autorităţii competente să tragă la răspundere, iar
aplicarea sancţiunii trebuie să fie stabilită avându-se în vedere gradul de vinovăţie.
De altfel, abaterea administrativă, ca orice abatere juridică, trebuie să
întrunească şi ea condiţiile generale ale oricărei forme de răspundere, şi anume:
• fapta ilicită;
• rezultatul vătămător al acesteia;
• raportul de cauzalitate dintre faptă şi rezultat;
• existenţa unui subiect, autor al faptei;
• vinovăţia făptuitorului.
Constituie, potrivit Codului administrativ abateri disciplinare urmatoarele fapte:
a) intarzierea sistematica in efecturea lucrarilor
b) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor
c) bsenta nemotivata de la serviciu
d) nerespectarea programului de lucru
e) Interventiile ori staruintele pentru solutionarea unei cereri in afara cadrului
legal
f) Nerespectarea secretului professional sau a confidentialitatii lucrarilor cu
caracter secret;
g) Manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice in
care functionarul public isi desfasoara activitatea;
h) Desfasurarea in timpul programului de lucru a unor activitati cu character
politic
i) Refuzul nemotivat de a indeplini atributiile de serviciu
Etc.
100
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Definiţi răspunderea administrativ disciplinară.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
2. Pe ce se bazează răspunderea administrativă?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
Să ne reamintim...
101
Exemple
Subiectul activ al abaterii administrative.
7.4. Rezumat
Răspunderea administrativ propriu – zisă priveşte sfera raporturilor de drept
administrativ şi, implicit, a participanţilor la aceste raporturi şi se fundamentează pe
respectarea de către aceştia a obligaţiilor ce le-au revenit în cadrul acestor raporturi
juridice.
În această unitate de învățare s-a tratat regimul juridic al acestui tip de răspundere dar
si aspecte privind raspunderea administrativ disciplinara a functionarilor publici.
01:50
Statutul functionarilor publici este Legea nr. 188/1999 este cel care detaliaza abaterea
disciplinara, astfel cum a fost prezentata in prezenta unitate de invatare.
1. Răspunderea disciplinară:
a. Este o formă de răspundere caracterizată printr-o sancţiune represivă
b. Intervine când funcţionarul public săvârşeşte o contravenţie
c. Poate antrena şi reparaţii materiale din partea celui care a săvârşit abaterea
8
Grilele au un singur răspuns corect.
102
2. Care din următoarele afirmații sunt adevărate?
a. Autorităţile administraţiei publice sunt subiecte ale răspunderii administrativ
disciplinare din cauza capacităţii de drept administrativ de care dispun
b. Autorităţile administraţiei publice sunt subiecte ale răspunderii administrativ
disciplinare din cauza capacităţii de drept comun de care dispun
c. Autorităţile administraţiei publice sunt subiecte ale răspunderii administrativ
disciplinare din cauza capacităţii de drept civil de care dispun
Rezolvare grile:
1.c), 2.a), 3.a), 4.b), 5.a)
103
7.6. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti,
- vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
104
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ
Cuprins
8.1. Obiectivele unității de învățare
8.2. Competenţele unităţii de învăţare
8.3. Sancţiunile administrativ disciplinare
8.4. Rezumat
8.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
8.6. Bibliografie
105
Şi denumirile care le poartă aceste sancţiuni sunt diferite, după cum se referă
la autorităţi publice, la funcţionari publici, la structuri nestatale sau la persoane fizice
ce nu deţin funcţii publice.
Sub aspectul denumirii, aceste sancţiuni se aseamănă cu cele penale sau
contravenţionale. Este motivul pentru care simpla denumire a sancţiunii nu se
dovedeşte suficient de relevantă pentru a stabili dacă este vorba despre o răspundere
administrativ-disciplinară sau despre o răspundere având o altă natură.
Prin urmare, alături de denumire, trebuie avut în vedere regimul juridic
aplicabil şi temeiul aplicării sancţiunii.
106
Regimul procedural aplicabil răspunderii administrativ disciplinare
În ceea ce priveşte regimul procedural aplicabil răspunderii administrativ
disciplinare, legislaţia nu prevede, în majoritatea cazurilor, proceduri speciale ale
aplicării sancţiunilor administrativ disciplinare.
00:50 Potrivit dreptului comun in materie, cercetarea unei abateri presupune
îndeplinirea următoarelor etape:
audierea persoanei care a formulat sesizarea;
audierea funcţionarului public a carui faptă constituie obiectul sesizării;
audierea oricăror alte persoane ale caror declaraţii pot înlesni soluţionarea
cazului;
culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin
mijloacele prevăzute de lege;
administrarea probelor, precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor
prezentate.
Să ne reamintim...
107
Actul administrativ prin care se aplică o sancţiune disciplinară trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
108
Răspundeți la următoarea întrebare:
Contestarea sancţiunii
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei
de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea actului respectiv,
conform legislatiei actuale, în termenul general de 30 de zile de la comunicare.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate
01:25 adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „care, potrivit legii, are legitimare
procesuală activă, şi poate dispune efectuarea unui control asupra modului cum
autorităţile sau instituţiile publice respectă legislaţia referitoare la funcţia publică şi
funcţionarii publici.”
Să ne reamintim...
109
Exemple
Care sunt etapele cercetării disciplinare ?
8.4.Rezumat
În această unitate de învățare s-au detaliat sancţiunile administrativ disciplinare
prevazute de Codul administrativ. De asemenea, s-a prezentat procedura cercetarii
disciplinare a functionarilor publici si modalitatea de contestare a sanctiunii aplicate
de catre functionarul public sanctionat.
110
8.5.Test de autoevaluare a cunoştinţelor
Rezolvare grile:
1.b), 2. c), 3.b), 4.a).
9
Grilele au un singur răspuns corect.
111
8.6. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a,
București, Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck,
Bucuresti, - vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
112
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
Cuprins
9.1. Obiectivele unității de învățare
9.2.Competenţele unităţii de învăţare
9.3. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei
9.4. Cauzele care înlătură răspundererea contravenţională
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7. Bibliografie
113
9.3. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei
114
c. pot fi cuprinse şi anumite tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagube
pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.
Legea instituie principiul potrivit căruia actele normative contravenţionale intră în
vigoare în termen de 30 de zile de la data când au fost publicate. În cazuri urgente,
termenul poate fi mai scurt dar nu mai mic de 10 zile.
Există situaţii obiective ce ţin fie de aspectele materiale ale faptei ilicite, fie de
01:05 cele subiective şi determină înlăturarea răspunderii contravenţionale.
Astfel, caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări,
stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii,
beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu
fapta săvârşită. La aceste cauze se adaugă şi minoritatea, deja menţionată.
Pentru definirea acestor cauze, în absenţa unor dispoziţii speciale în dreptul
comun al contravenţiei, s-a recurs în mod obişnuit la definiţiile din Codul penal, fiind
vorba despre aceleaşi cauze care înlătură şi răspunderea penală.
115
Răspundeți la următoarea întrebare:
Enumerați cauzele care înlătură răspunderea contravenţională.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
........
Prescripția
Cu privire la prescripție, se cuvine să menționăm faptul că este vorba de două feluri de
prescripție în materia contravențiilor, fiecare având un regim juridic diferit. Astfel,
potrivit prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este vorba
00:25 de:
- presripția aplicării sancțiunii contravenționale;
- prescripția executării sancțiunii contravenționale.
116
Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul verbal de
constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de 2 luni de
de la data aplicării sancţiunii, potrivit art. 14 din O.G nr.2/2001.
Să ne reamintim...
Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii
00:30
faptei.
Exemple
117
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Enumerați trăsăturile contravenției.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
2. Care sunt autoritaţile care pot emite acte normative în domeniul contravenţiei ?
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
9.5.Rezumat
Desprinsă din dreptul penal, ca urmare a dezincriminării faptelor cu caracter
contravenţional, răspunderea contravenţională este în prezent plasată în sfera dreptului
administrativ.Regimul juridic al raspunderii contraventionale este stabilit prin OG
nr.2/2001. Astfel că acest tip de răspundere este analizată în această unitate de învățare
sub aspectului regimului juridic specific al contravenției.
10
Grilele au un singur răspuns corect.
118
2. Nu pot fi subiect al răspunderii contravenționale:
h. Persoanele juridice
i. Minorii de până la 14 ani
j. Persoanele majore
3. Nu răspund contravențional:
a. Militarii în termen
b. Medicii
c. Apatrizii
9.7.Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru ID,
Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti, -
vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
119
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 10. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
Cuprins
10.1. Obiectivele unității de învățare
10.2.Competenţele unităţii de învăţare
10.3. Sancţiunile contravenţionale
10.4. Procedura contravenţională consacrată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
10.5. Rezumat
10.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
10.7. Bibliografie
120
10.3. Sancţiunile contravenţionale
121
Răspundeți la următoarea întrebare:
Enumerați sancțiunile contravenționale principale
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
Avertismentul
În temeiul art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contraventiilor, avertismentul, ca sancţiune contraventională principală, constă în
00:15 atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei
săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Avertismentul se
aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Prin urmare, în doctrină s-a apreciat că avertismentul are mai degrabă un
caracter moral, intervenind în cazul în care fapta săvârşită este de mai mică
importanţă, iar agentul constatator apreciază că autorul faptei contravenţionale nu o
va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi contravenţionale.
Interpretarea art. 7 alin. 1 din ordonanţă este deosebit de importantă pe linia
realizării funcţiei educative a răspunderii contravenţionale.
Legislaţia actuală in vigoare precizează, în mod expres, că avertismentul se
adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei,
iar sancţiunea se aplică de agentul constatator (art. 38 alin. 1 din Ordonanţă).
In celelalte cazuri, avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-
verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare, iar în ipoteza,
anticipată deja, a aplicării avertismentului de către instanţă, prin înlocuirea amenzii
contravenţionale cu avertisment, comunicarea acestuia se face prin comunicarea
hotararii.
Amenda
Amenda este sancţiunea contravenţională cu o reglementare legală logică şi
00:30 funcţională, de cea mai largă aplicare.
Amenda, ca sancţiune contravenţională principală, are caracter administrativ,
precizare care exclude astfel orice dubiu cu privire la natura sa juridică, fiind evident
vorba despre o sancţiune administrativă.
122
Limitele amenzilor prevăzute în actele normative ce conţin reglementări
privitoare la contravenţii, precum şi limitele minime şi maxime ale amenzilor
prevăzute mai sus pot fi reduse sau majorate periodic prin hotărâri ale Guvernului.
Printr-o asemenea dispoziţie, se acordă posibilitatea Guvernului de a interveni
prin hotărâri de Guvern, care potrivit art.107 din Constituţie nu pot fi decât acte emise
în vederea executării legilor, asupra conţinutului unor acte normative cu forţă juridică
superioară, inclusiv asupra Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contraventiilor care reprezintă dreptul comun în materie. Chiar dacă o asemenea
prevedere are la baza considerente de natură practică şi chiar dacă această delegare de
competenţă intervine doar cu privire la limitele minime şi maxime ale amenzilor
contravenţionale, o asemenea dispoziţie reprezintă o atingere adusă principiului
respectării ierarhiei normelor juridice.
Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contraventiilor sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu
excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor
locale, ce se fac venit la bugetul local respectiv.
Achitarea pe loc a jumătate din minimul amenzii a creat discuţii şi în ceea ce
priveşte caracterul definitiv al actului de sancţionare, susţinundu-se că acceptând
plata pe loc, contravenientul si-ar fi recunoscut fapta şi pe cale de consecinţă,
procesul verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii nu ar mai fi supus
căii de atac. Cum însă motivele achitării pe loc a amenzii pot fi altele decât
recunoaşterea vinovăţiei sau a săvârşirii faptei, este de la sine înţeles că procedura
plăţii amenzii nu poate presupune renunţarea la calea de atac.
Legislatia actuala permite achitarea cuantumul amenzii si prin mijloace de plata
online. Plata amenzilor contraventionale achitate prin intermediul sistemului
electronic de plata se dovedeste prin prezentarea extrasului de cont al platitorului sau
00:50 a dovezii de plata emise de catre sistemele de plati care specifica data si ora efectuarii
platii.
123
Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
124
Sancţiunile contravenţionale complementare
125
10.4. Procedura contravenţională consacrată de Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001
Procedura contravenţională, reglementata de O.G. nr.2/2001 privind regimul
Constatarea contravenţiei
Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele
anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia,
denumite în mod generic agenţi constatatori.
Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoane împuternicite în acest scop de
miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de
prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Potrivit art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor, dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se
aplică pentru fiecare contravenţie.
Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces - verbal, sancţiunile
contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii
prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. În cazul în care la săvârşirea unei
contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia
separat.
Potrivit art. 16 din O.G. nr.2/2001, procesul – verbal de constatare a
contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu:
1. data şi locul unde este încheiat;
2. numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul
constatator;
3. numele, prenumele, domiciliul si codul numeric personal ale
contravenientului;
126
4. descrierea faptei contravenţioanle cu indicarea datei, ori şi locului în care a
fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
5. indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează
contravenţia,
6. indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulaţie;
7. posibilitatea achitării în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii
procesului verbal a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ,;
8. termenul de exercitare a căii de atac şi
9. instanta la care se depune plângerea.
-a faptei săvârşite şi
128
Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările
în care a săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul
urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul – verbal.
În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea prestării unei
activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda, dacă agentul constatator
apreciază că sancţiunea amenzii nu este îndestulătoare, încheie procesul – verbal de
constatare şi îl înaintează în cel mult 48 de ore judecătoriei în a cărei rază teritorială a
fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.
Procesul – verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie
contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor
confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea în cel mult
o lună de la data aplicării acesteia.
În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă
a fost obligat la despăgubiri, odată cu procesul – verbal i se va comunica înştiinţarea
de plată, în care se va face menţiune cu privire la obligativitatea achitării amenzii,
după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând
să se procedeze la executarea silită.
Potrivit art. 28 din O.G .nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor:
„Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 15 zile de la data
inmanarii sau comunicarii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal”.
Este vorba despre sistemul ablaţiunii, care faţă de reglementarea anterioară, ce
îl prevedea ca o regulă, a fost transformat într-o excepţie, în sensul că, trebuie
întotdeauna prevăzut, în caz contrar neputând fi aplicat. Plata amenzii se face la Casa
de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe
chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă
la organul din care acesta face parte în maxim 48 de ore.
În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită, orice urmărire încetează.
Procesul verbal neatacat in termen si hotararea judecatoreasca definitiva
constituie titlu executoriu fara vreo alta formalitate
Procesul verbal de constatare a contraventiei este titlu de creanta si instiintare de
plata.
129
Să ne reamintim...
Procedura contravenţională cuprinde patru etape principale:
- constatarea contravenţiei,
- aplicarea sancţiunii contravenţionale,
- exercitarea căilor de atac,
- executarea sancţiunilor contravenţionale
130
Legea nr. 180/2002 adaugă la textul art. 34 alin. 2 din O.G nr.2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, o precizare foarte importantă: competantă să judece
apelul este secţia de contencios administrativ a tribunalului, clarificându-se astfel o
normă de competenţă materială ce ridica anumite probleme în practică.
În concret, pe scurt cele două etape ale unui control, în urma căruia agentul
constatator controleaza un contravenient, care intră sub incidența acestei Legi, sunt:
11 Legea prevenirii nr. 270/2017, publicată în Monitorul Oficial nr.1.037 din 28 decembrie 2017.
131
Executarea sancţiunilor contravenţionale
Procesul – verbal neatacat în termen de 15 zile şi hotărârea judecătorească
definitivă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă
formalitate.
Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:
01:40 • de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se
exercită calea de atac împotriva procesului – verbal de constatare a
contravenţiei în termenul prevăzut de lege;
• de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind
executarea silită a creanţelor bugetare. Împotriva actelor de executare se poate face
contestaţie la executare, în condiţiile legii.
Exemple
132
Răspundeți la următoarele întrebări
1. Care este cea mai aplicată sancţiune contravenţională? Detaliaţi caracteristicile
acesteia.
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
Să ne reamintim...
Avertismentul, ca sancţiune contraventională principală, constă în
atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al
faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Plângerea, însoţită de procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune
la judecătoria în a cărei circumscripţie s-a săvârșit contravenția.
Împotriv hotărîrii judecătorești se poate formula doar apel care se judecă la
tribunal, secțiile de contencios administrativ și fiscal.
10.5.Rezumat
S-a finalizat tratarea răspunderii contravenționale în această unitate de învățare, cu
detalii privind procedura de judecată și cu precizarea tipurilor de sancțiuni.
A se reține că sancțiunea contravențională denumită închisoarea contravenţională a
dispărut odată cu revizuirea Constituţiei în anul 2003.
Contraveientul poate achita, in cel mult 15 zile, de la data inmanarii sau comunicarii
procesului verbal, jumatate din minumul amenzii.
133
10.6.Test de autoevaluare a cunoştinţelor.
12
Grilele au un singur răspuns corect.
134
10.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru ID,
Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a, București,
Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck, Bucuresti, -
vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
135
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 11. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ
Cuprins
11.1. Obiectivele unității de învățare
11.2.Competenţele unităţii de învăţare
11.3. Tipuri de acţiuni în angajarea răspunderii administrativ – patrimoniale
11.4. Autorităţile publice competente să soluţioneze acţiunea privind răspunderea administrativ –
patrimonială
11.5. Rezumat
11.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.7. Bibliografie
136
11.3. Tipuri de acţiuni în angajarea răspunderii administrativ – patrimoniale
137
Categorii de acte care pot fundamenta o acţiune pentru antrenarea răspunderii
administrativ patrimoniale
Cât priveşte categoriile de acte care pot fundamenta o astfel de acţiune în
reparaţii, care să antreneze răspunderea administrativ patrimonială a autorităţilor
publice, nu poate fi vorba decât despre aceleaţi categorii de acte care pot face
obiectul acţiunii în contencios administrativ, indiferent de obiectul acţiunii.
Una din primele condiţii ale unei acţiuni în contencios administrativ este ca
actul atacat să fie act administrativ (în forma tipică sau asimilată). Deci, ceea ce
este de esenţa actelor care pot fundamenta o acţiune în contencios, inclusiv cea
patrimonială, este ca actul atacat să fie reprezentat de un act prin care se realizează
o activitate de natură administrativă, însă în regim de putere publică.
Doar actele administrative unilaterale ale autorităţilor pot fi atacate pe calea
contenciosului administrativ.
Pe cale de consecinţă, nu se poate declanşa o acţiune în antrenarea
răspunderii administrativ patrimoniale dacă aceasta ar avea ca obiect un act prin
care autorităţile administraţiei publice nu realizează puterea publică, încheie
contracte civile sau duc la îndeplinire diverse operaţiuni sau fapte administrative.
138
Răspundeți la următoarele întrebări:
1 Precizați, pe scurt, categoriile de acte care pot fundamenta o acţiune pentru
antrenarea răspunderii administrativ patrimoniale.
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
2. Identificați textele de lege care permit o acțiune pentru antrenarea răspunderii
administrativ patrimoniale.
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
139
Răspundeți la următoarea întrebare:
Precizați, pe scurt autorităţile publice competente să soluţioneze acţiunea privind
răspunderea administrativ patrimonială.
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
Din punct de vedere al condiţiilor încălcate prin actul administrativ, tipic sau
asimilat, care produce prejudicii, aşa cum se arată mai sus, judecătorul de
01:00 contencios administrativ va fi cel care se va pronunţa atât asupra legalităţii actului
administrativ, cât şi asupra oportunităţii sale.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ arată că „în cazul
admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele
materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.”
De asemenea, şi Constituţia art. 52 alin. 3 instituie o formă de răspundere
patrimonială specială a statului, pentru prejudiciile produse prin erori judiciare. În
urma revizuirii Constituţiei, această formă de răspundere a fost extinsă din materie
penală la toate erorile judiciare, fără excepţie. Această răspundere nu înlătură
răspunderea judecătorilor care au acţionat cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Răspunderea administrativ patrimonială este o răspundere cu caracter
autonom, supusă unor reguli speciale, proprii, altele decât cele care sunt consacrate
de Codul civil şi care guvernează regimul răspunderii particularilor.
140
Răspundeți la următoarea întrebare:
În ce articol din Constituție este reglementată răspundere patrimonială specială a
statului, pentru prejudiciile produse prin erori judiciare?
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
......................................................................................................................................
....................................
Să ne reamintim...
Din punct de vedere al condiţiilor încălcate prin actul administrativ, tipic sau
asimilat, care produce prejudicii, judecătorul de contencios administrativ va fi cel
care se va pronunţa atât asupra legalităţii actului administrativ, cât şi asupra
oportunităţii sale.
Exemple
Enumerați tipurile de acţiuni în angajarea răspunderii administrativ –
patrimoniale.
141
Tipuri de acţiuni în angajarea răspunderii administrativ – patrimoniale
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ îngăduie exercitarea
a trei forme de acţiune:
01:30 - o acţiune îndreptată numai împotriva autorităţii publice;
- o acţiune îndreptată exclusiv împotriva funcţionarului public;
- o acţiune îndreptată concomitent împotriva autorităţii şi funcţionarului
public.
11.6.Rezumat
În România este recunoscut dreptul fundamental al cetăţeanului de a fi despăgubit
pentru prejudiciile produse prin actele administrative ale autorităţilor publice. S-au
tratat în această unitate de învățare subiecte precum: tipuri de acţiuni în angajarea
răspunderii administrativ – patrimoniale precum și autorităţile publice competente
să soluţioneze acţiunea privind răspunderea administrativ – patrimonială.
142
11.7.Test de autoevaluare a cunoştinţelor.
Rezolvare grile:
1.c), 2.a), 3.c), 4.b)
13
Grilele au un singur răspuns corect.
143
11.7. Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a,
București, Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck,
Bucuresti, - vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
144
Unitatea de învăţare 12. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ
Cuprins
12.1. Obiectivele unității de învățare
12.2.Competenţele unităţii de învăţare
12.3. Forme ale răspunderii administrativ – patrimoniale
12.4. Rezumat
12.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.6. Bibliografie
145
12.3. Forme ale răspunderii administrativ patrimoniale
146
Răspunderea patrimoniala exclusivă a statului pentru prejudiciile cauzate prin
erorile judiciare.
Art. 52 alin. (3) din Constituţie dispune expressis verbis că: „Statul răspunde
patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este
stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat
funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.” Constatăm că legea recunoaşte o acţiune
în regres a statului împotriva acelor magistraţi care au acţionat cu rea credinţă în
exercitarea funcţiei lor.
Această formă de răspundere intervine nu datorită unor acte, ci datorită unor
erori judiciare, deci unor prejudicii deduse din hotărâri judecatoreşti prin care au fost
comise erori judiciare, fiind vorba, în mod firesc, de două astfel de hotărâri:
- una prin care se soluţionează un litigiu în mod definitiv şi irevocabil;
- o alta, prin care se constată că hotărârea anterioară a conţinut o eroare.
Intervenţia acestei forme de răspundere presupune, pe lângă necesitatea existenţei celor
două hotărâri, şi formularea, de cel îndrituit, a pretenţiilor pentru repararea daunelor
materiale sau morale suferite.
147
Cât priveşte condiţiile care ar trebui să fundamenteze intervenţia acestei forme
de răspundere, credem că trebuie avute în vedere următoarele trei condiţii:
- să existe un serviciu public care să prezinte anumite „limite”, adică să exprime
anumite carenţe de organizare şi funcţionare care să pună în pericol anumite
valori materiale sau umane;
- să existe un prejudiciu, de natură materială sau morală, care să fie produs
datorită limitelor serviciului public respectiv;
- să existe un raport de cauzalitate între limite şi prejudiciu, acesta reprezentând
o condiţie specifică răspunderii juridice în general;
- să se formuleze pretenţii de către partea prejudiciată.
148
Principiile care guvernează regimul acestei forme de răspundere:
1. Legea condiţionează acţiunea în prejudicii de acţiunea în anulare a actului
ori în obligarea la emiterea unui act administrativ, în cazul actului
administrativ asimilat.
Rezultă că odata cu cererea de anulare totală sau parţială a unui act sau de
obligare la emiterea actului, reclamantul trebuie să-şi precizeze şi pretenţiile, dacă le
cunoaşte. Dacă nu le cunoaşte, aceste pretenţii pot fi formulate ulterior, pe cale de
acţiune separată, însă numai în situaţia în care a fost emisă o sentinţă judecătorească
prin care se anuleaza, în tot sau în parte, un act administrativ sau se dispune obligarea
la emiterea unui act.
În cazul cererilor formulate în contenciosul administrativ de către persoanele
vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate neconsituţionale,
cererea acestora este condiţionată de declararea în prealabil a ordonanţei ca fiind
neconstituţională, în tot sau în parte, de Curtea Constituţională.
2. Instanţele competente să se pronunţe asupra despăgubirilor solicitate sunt
aceleaşi care se pronunţă şi asupra ilegalităţii actului administrativ, tipic
sau asimilat, adică instanţele de contencios administrativ.
01:10 3. Această formă de răspundere este atrasă doar de actele administrative tipice
sau asimilate, ilegale ale autorităţilor publice.
149
În prezent, în cazul în care se admite acţiunea şi se constată vinovăţia
funcţionarului, persoana respectivă – adică funcţionarul pubic – va fi obligată în
solidar cu autoritatea sau instituţia publică.
Constatăm că, legislatia actuala consacră principiul solidarităţii dintre
funcţionar şi autoritate sau instituţia publică.
Răspunderea juridică a funcţionarului nu se poate angaja dacă acesta a
respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Exemple
Care sunt, pe scurt principale forme ale răspunderii administrativ patrimoniale?
150
-
B. Forme ale răspunderii bazate pe culpă
Intră în această categorie răspunderea patrimonială solidară a autorităţilor
publice şi funcţionarului pentru pagubele materiale sau morale cauzate prin acte
01:50
administrative tipice sau asimilate, inclusiv prin contracte administrative.
Să ne reamintim...
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ consacră, în ceea ce priveşte
litigiile în care funcţionarul este parte în proces, de sine stătător sau alături de
autoritate, alte două principii, şi anume:
- solidaritatea dintre funcţionar şi autoritatea publică în ceea ce priveşte
suportarea despăgubirilor dispuse de instanţă;
- posibilitatea chemării în garanţie a superiorului ierarhic funcţionarului public
chemat în proces, care a dat ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul
12.4.Rezumat
În România este recunoscut dreptul fundamental al cetăţeanului de a fi despăgubit
pentru prejudiciile produse prin actele administrative ale autorităţilor publice.
S-a finalizat în această unitate de învățare, tratarea subiectului răspunderea
administrativ-patrimonială cu detalierea principalelor forme ale răspunderii
administrativ – patrimoniale, potrivit legislatiei in vigoare.
151
12.5.Test de autoevaluare a cunoştinţelor
Rezolvare grile:
1.a), 2.b), 3.a), 4. b.
14
Grilele au un singur răspuns corect.
152
Unitatea de învăţare 13. DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ
153
00:05
13.3. Regimul constituţional al proprietăţii publice
Textul Constituţiei cuprinde două articole privind proprietatea, cel din Titlul
II consacrat drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, intitulat “Protecţia
proprietăţii private” (articolul 44) şi respectiv, din Titlul IV “Economia şi finanţele
publice” intitulat “Proprietatea” (articolul 136). Comisia de redactare a Constituţiei a
avut în vedere prin această dispunere bicefală ca problematica privind proprietatea
să aibă un sediu general, unde să fie consacrat sistemul proprietaţii în România, deci
formele pe care le îmbracă proprietatea, precum şi un sediu special al dreptului de
proprietate, ca drept fundamental. .
Analiza sistematică a reglementărilor constituţionale în materia proprietăţii trebuie
să pornescă de la art. 136:
1) “Proprietatea este publică sau privată.
2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine
statului sau unităţilor administrative – teritoriale.
3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţialul energetic valorificabil, de ineteres naţional, plajele, marea
00:25 teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac
obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii
organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori
instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de
asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate
pubică.
5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice”.
154
Astfel, se poate observa că art. 136, după ce arată că, în sensul general al
termenului, orice proprietate este garantată şi ocrotită de stat, precizează cele două
forme de proprietate (publică şi privată), apoi stabileşte regimul proprietăţii publice,
deoarece proprietatea publică reprezintă excepţia (regula în societate formând-o
prorprietatea privată), pentru ca în final să se consacre principiul inviolabilităţii
proprietăţii private.
Din economia articolului 136, rezultă că titularii dreptului de proprietate
publică sunt exclusiv cei enumeraţi de alin. 2 al art. 136, nici o altă persoană
neputând avea în patrimoniul ei acest drept de proprietate. În ceea ce priveşte
unităţile administrativ-teritoriale, ca titulare ale dreptului de prorietate publică, se
impune sublinierea că respectiva noţiune defineşte comuna, oraşul, municipiul,
judeţul ca entităţi juridico-administrative cu competenţă teritorială, în timp ce
noţiunea de stat, ca titular al proprietăţii publice, defineşte acele autorităţii publice a
căror competenţă este generală, pe întreg teritoriul ţării.
Un alt principiu general care guvernează regimul juridic al proprietăţii
publice îl dezvoltă art. 136 alin. 3, care defineşte într-o manieră incipientă domeniul
public, în calitatea sa de element sine qua non al proprietăţii publice.
Altfel spus, amintitul text de lege statuează într-o enumerare enunţiativă ( dar
nu limitativă) principalele bunuri ce formează obiectul dreptului de proprietate
00:40 publică. Caracterul enunţiativ, exemplificativ, al acestei enumerări constituţionale,
este dat de expresia folosită de legiuitor la finalul textului, respectiv aceea că pot
forma obiectul dreptului de proprietate publică “şi alte bunuri stabilite de legea
organică”. A revenit astfel legilor organice rolul de a statua cu mare precizie
componenţa domeniului public.
Dacă ne raportăm la titularii dreptului de proprietate publică, rezultă că
bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publică constituie domeniul public
care poate fi proprietatea statului (cel de interes naţional), sau proprietatea unităţilor
administrativ-teritoriale (cel de interes local).
155
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Care sunt titularii dreptului de proprietate publică prevăzuți de Constituție?
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
156
Sub aspectul regimului juridic al acestor bunuri, art. 136 alin. 4 din
Constituţie, stabileşte norme imperative de exclusivă aplicabilitate, respectiv că
bunurile proprietate publică sunt inalienabile.
Inalienabilitatea componentelor domeniului public, sau altfel spus, interdicţia
ca ele să facă obiectul actelor sau faptelor juridice cu efect translativ de proprietate,
generează alte două principii, respectiv imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea
bunurilor proprietate publică.
Bunurile din domeniul public sunt insesizabile, adică ele nu pot fi supuse
procedurii de executare silită de către creditori, lichidarea datoriilor statului şi ale
unităţilor administrativ-teritoriale făcandu-se pe baza unor norme speciale
derogatorii de la dreptul comun.
Bunurile din domeniul public sunt şi imprescriptibile, atât din punct de
vedere prescriptiv, cât şi achizitiv. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că titularul nu-şi
pierde dreptul de proprietate asupra acestor bunuri atât timp cât nu l-ar exercita
(prescripţie extinctivă) iar, pe de altă parte, un terţ nu poate obţine un drept asupra
acestor bunuri oricât timp l-ar exercita în fapt, chiar dacă este de bună credinţă,
titularul lor putându-le revendica.
157
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Ce prevede art. 136 din Constituție?
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
Să ne reamintim...
Articolele din Constituție privind proprietatea sunt:
01:10 -art.44, din Titlul II consacrat drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale, intitulat “Protecţia proprietăţii private” ;
- art. 136 , din Titlul IV “Economia şi finanţele publice” intitulat “Proprietatea”.
158
Potrivit Noului Cod Civil, respectiv prevederilor art.860, bunurile proprietate
publică fac parte din domeniul public național, județean, sau, după caz, local.
Delimitarea dintre cele trei domenii: public național, județean sau local, se face în
Să ne reamintim....
159
Exemple
Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate este imprescriptibil atât exctinctiv, cât şi achizitiv
- Exctinctiv, imprescriptibilitatea semnifică faptul că acţiunea în revendicare
privitoare la un bun proprietate publică poate fi exercitată oricând,
nestigându-se prin neexercitarea ei într-un anumit termen.
- Achizitiv, imprescriptibilitatea bunurilor proprietate publică semnifică
01:45 imprejurarea că acţiunea în revendicare cu privire la aceste bunuri nu poate fi
paralizată de către pârâtul posesor prin invocarea dobândirii proprietaţii prin
prescripţia achizitivă (uzucapiunea) sau a dobândirii proprietaţii bunurilor
mobile corporale prin posesia de bună – credinţă.
13.5.Rezumat
Textul Constituţiei cuprinde două articole privind proprietatea, cel din Titlul II
consacrat drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, intitulat “Protecţia
proprietăţii private” (articolul 44) şi respectiv, din Titlul IV “Economia şi finanţele
publice” intitulat “Proprietatea” (articolul 136). Normele juridice care reglementează
această materie sunt norme exorbitante, derogatorii de la dreptul comun, aparţinând
dreptului public.
160
13.6.Test de autoevaluare a cunoştinţelor
15
Grilele au un singur răspuns corect.
161
13.7.Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a,
București, Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck,
Bucuresti, - vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].
162
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 14. DREPTUL DE PROPRIETATE
PUBLICĂ
Cuprins
163
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute
164
caz în paza persoanelor juridice de drept public”.
Din definiţia domeniului public, astfel cum a fost ea formulată, rezultă o serie
de trăsături ale acestuia, şi anume:
a. Bunurile ce fac parte din domeniul public trebuie ca prin natura lor sau prin
destinaţia expresă a legii să intre în categoria celor care trebuie protejate şi transmise
generaţiilor viitoare. Aceste bunuri ce trebuie consevate pentru generaţiile viitoare
sunt mai greu de identificat în comparaţie cu bunurile proprietate publică enumerate
de Constituţie şi de alte texte legale. Identificarea bunurilor proprietate privată de
interes naţional se face de obicei după o complexă activitate de apreciere şi evaluare
a experţilor administraţiei publice.
Destinaţia unor bunuri de a folosi generaţiilor viitoare este dată fie prin
norme juridice, fie prin considerarea valorii lor deosebite (istorice, ştiinţifice,
artistice, etc.), fie în consideraţiunea unităţilor lor publice.
b. Bunurile ce fac parte din domeniul public trebuie să aibă semnificaţia unei valori
00:15 de interes public, în sensul că aparţin patrimoniului natural, cultural, istoric, etc., sau
după caz este destinat unei folosinţe de interes public. Aceste bunuri reprezintă
valori destinate unei folosinţe de interes public şi care dobândesc o importanţă
socială deosebită.
Faptul că un bun este destinat unei folosinţe de interes public nu înseamnă
neapărat că acel bun poate fi folosit în mod nemijlocit de către orice persoană.
Putem deosebi astfel o folosinţă directă, în situaţiile când datorită naturii bunului nu
există nicio condiţionare şi o folosinţă indirectă, mijlocită, când bunul este pus în
valoare prin intermediul unui serviciu public.
c. Bunul trebuie să fie supus unui regim juridic administrativ, sau după caz unui
regim mixt, de drept public şi de drept privat dar sub „controlul” regimului
administrativ. Regimul de drept public este un regim al exercitării dreptului de
proprietate publică, ipoteză în care subiectul purtător al autorităţii publice nu poate fi
decât statul sau unităţile administrativ-teritoriale, respectiv un regim de limitare a
exerciţiului dreptului de proprietate privată.
d. Bunul trebuie să se afle în proprietatea unei persoane de drept public sau în paza
00:20
unei persoane de drept public. Această trăsătură este o consecinţă firească a celei din
urmă, statuând că dreptul de proprietate nu poate viza decât bunurile proprietate
publică, iar dreptul de pază şi protecţie nu poate viza decât bunurile proprietate
privată.
165
14.4. Dreptul de proprietate publică
166
invers decât ca urmare a modificării legii organice.
În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul
public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii.
Cu privire la limitele exercitării dreptului de proprietate publică, art. 862 din
Noul Cod civil precizează:
(1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite reglementate de
lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care
acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile
afectate.
(2) Incompatibilitatea se constată prin acordul dintre titularul proprietăţii publice şi
persoana interesată sau, în caz de divergenţă, pe cale judecătorească.
(3) În aceste cazuri, persoana interesată are dreptul la o justă şi promptă
despăgubire din partea titularului proprietăţii publice.
167
O a doua concluzie este aceea că, în masura în care anumite bunuri nu fac
parte exclusiv din domeniul public, ele se pot regăsi atât în cadrul acestuia, cât şi în
domeniul privat, având ca titular statul sau unităţile administrativ – teritoriale.
III). DOBÂNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ
168
Să ne reamintim...
Subiectele dreptului de proprietate publică sunt:
1. statul – asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional;
2. unităţile administrativ – teritoriale (comuna, oralul, municipiul, judeţul) –
asupra bunurilor din domeniul public de interes local.
Niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al
dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.
01:00
Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt, potrivit Noului cod civil:
dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit.
170
privitoare la un bun proprietate publică poate fi exercitată oricând, nestigându-se
prin neexercitarea ei într-un anumit termen.
Achizitiv, imprescriptibilitatea bunurilor proprietate publică semnifică
imprejurarea că acţiunea în revendicare cu privire la aceste bunuri nu poate fi
paralizată de către pârâtul posesor prin invocarea dobândirii proprietaţii prin
prescripţia achizitivă (uzucapiunea) sau a dobândirii proprietaţii bunurilor mobile
corporale prin posesia de bună – credinţă.
Potrivit art.879 din Noul Cod civil, dreptul de proprietate publică se stinge dacă:
01:40
- bunul a pierit ori
- a fost trecut în domeniul privat,
- dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condițiilor prevăzute de
lege.
171
Cu privire la apararea dreptului de proprietate publica, atricolul 880
din Noul Cod Civil prevede faptul că: obligatia apărării în justitie a proprietății
publice revine titularului.
Exemple
- Care sunt bunurile care fac obiectul proprietăţii publice, potrivit textului
constituțional?
În primul rând trebuie să menţionăm că art. 136 din Constituţie enumeră bunurile
care fac obiectul proprietăţii publice, şi anume:
01:50 - bogăţiile de orice natură ale subsolului;
- căile de comunicaţie;
- spaţiul aerian;
- apele cu potenţial energic valorificabil .
În al doilea rând, partea finala a art. 136 din Constituţie dispune că pot forma
obiect exclusiv al dreptului de proprietate publică „ şi alte bunuri stabilite de lege”.
172
........................................................................................................................................
14.5.Rezumat
Domenialitatea impune reglementarea unei forme specifice de proprietate –
proprietatea publică – aparţinând doar titularilor puterii de a administra treburi
publice, respectiv statul ori colectivităţile locale. În această unitate de învățare s-au
prezentat, pe scurt și cateva prevederi din Noul cod Civil si Codul administrativ cu
privire la dreptul de proprietate publică.
16
Grilele au un singur răspuns corect.
173
b. Bunul a fost schimbat printr-un act cu sarcini
c. Nu încetează niciodată
5. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:
a. Prin donație pur și simplu
) b. Prin legate fără acceptare
c. Prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern
14.7 Bibliografie
1. Elena Stefan, Claudia Cliza, „Drept administrativ II”, suport de curs pentru
ID, Editura Universităţii Nicolae Titulescu, 2019.
2. Elena Emilia ŞTEFAN, Drept Administrativ. Partea II, editia a 3 a,
București, Editura Universul Juridic, 2018 [cota bibliotecă: 342.9/S81].
3. Dana Apostol TOFAN – “Drept administrativ”- Editura All Beck,
Bucuresti, - vol. II, editia 3, 2015 [cota bibliotecă: 342.9/A67].
4. Verginia VEDINAS, “Drept Administrativ”, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, Editia a-VIII-a, revazuta si actualizata, 2014. [cota bibliotecă:
342.9/V40].