Universitatea de stat din Moldova

Facultatea de drept

Referat
Tema: Definiția și trăsăturile normei juridice

A elaborat
studentul anului I grupa I:
Gorbatovschii Viorel
Coordonator: Andrei Negru

Chișinău, 2019
 INTRODUCERE
Realțiile sociale dintre indivizi presupun existența unor norme de comportament în societate
care statornicesc conduita pe care ei trebuie să o urmeze.
Aceasta conduia poate sa fie carmuită de diferite norme cum ar fi normele etice, morale,
religioase sau juridice.
Atunci când normele sociale coexistă în cadrul unei societăți, între ele există o legatură
stransă și intercondiționată, explicabilă datorită trăsăturilor lor comune: ele reflectă condițiile
social-economice ale epocii în care acționează dispozițiile lor, sun coordonate, au un caracter
general și impersonal, prin intermediul lor se prescriu acțiuni obligatorii permise sau interzise,
prin acțiunea lor se urmărește incurajarea prin stimulente a comportamentelor prescrise și
tragerea la răspundere a celor care se abat de la prevederile lor. Între normele sociale cu un
continuț si formă deosebite se detașeaza normele juridice care constituie structura internă a
dreptului, iar locul lor deosebit între normele sociale derivă din poziția pe care dreptul o ocupă în
societate și din influența pe care o exercită asupra comportamentului uman.
1. Definiția normei juridice
Dreptul este un ansamblu de norme juridice ce consfințesc anumite drepturi, libertăți și
obligații ale oamenilor, în relațiile lor reciproce, a căror respectare e asigurată, la nevoie, de forța
de constrângere a statului.
Pornind de la simplul argument că dreptul este format dintr-un ansamblu de norme juridice,
în scopul definirii normei juridice, interpretăm la singular definiția dreptului.
Cuvăntul „normă” este echivalent cu acela de regulă întrucât majoritatea normelor conțin
reguli de comportament, precum și unele sancțiuni pentru cei care contravin acestor reguli ca și
anumite obligații ale participanților la raporturile sociale.
Astfel putem identifica următoarele definiții ale normei juridice:
Norma juridică este o regulă de comportament,general, impersonal și obligatorie,
adoptată sau sancționată de către stat, ce exprimă voința deținătorilor puterii de stat și în caz de
necessitate este asigurată prin forța de constrângere a statului.
Norma juridică este norma socială adoptată și asigurată de către stat,în vederea
reglementării unui tip de relații sociale.
Norma juridică este considerată celula de bază a dreptului, etalonul de conduită, modelul
de comportament impus individului de către drept. În substanța normei juridice se ragăsesc
cerințele pe care societatea le formulează pentru conduita indivizilor în societate.
Norma juridică este elementul primar al dreptului, instituită de autoritatea publică sau
recunoscută de aceasta.

2
 Nicolae Popa consideră că „norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi
obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi
adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie, prin constrângere”1.
După părerea lui Dumitru Baltag şi Alexei Guţu „norma juridică, ca element constitutiv al
dreptului, este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a
căreirespectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului”2.
Normele juridice pot cuprinde, în afara regulilor de conduită, și alte prevederi care
reglementează conținutul acestora și fixează clar mesajul pe care legiuitorul dorește să-l
transmită. Astfel, în conținutul unor norme juridice sunt cuprinse principii generale de drept,
explicații asupra unor termeni utilizați, definiția unor concepte și instituții ( definiția proprietății,
contractului, infracțiunii, contravenției etc.).
J. Masquelin consideră că norma juridică este un fenomen natural și obligtoriu în orice grup
uman organizat în comunitate, fie că este vorba de comunități naționale sau internaționale sau de
comunități mai restrânse.
În viziunea lui Ion Dogaru „norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală
şi obligatorie, care exprimă voinţa electoratului înfăţişat de organul legislativ, regulă al cărei
scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la
nevoie, prin constrângere”3.
Ca și concept norma juridică poate fi asimilată cu legea lato senso,dar în sensul ei strict este
o normă de conduit social edictată si sancționată de puterea public și a cărei respectare este
asigurată, atunci când se impune, de forța coercitivă a statului – această definițir reflectă
conținutul și sensul unei norme. Valabilitatea normei juridice este permanent – în – intervalul de
timp cuprins înte intrarea în vigoare și ieșirea din vigoare.
Norma juridică ar putea fi asimilată moralei. M. Djuvara scria că ,,Dreptul întreg este
punerea în acțiune a moralității în așa fel încît fiecare personalitate să-și poată desfășura
activitatea nestânjenită și în condițiunile cele mai prielnice în societate, fără să încalce însă
libertățile celorlalți”
Respectarea normelor este o necesitate socială care face posibilă cooperarea între membrii
societății.Conformarea sau neconformarea la norme constituie reacții ale individului față de
comunitate.
2. Trăsăturile normei juridice
Norma oferă o directivă, indică o limită, oferă criterii, cristalizează o experiență socială.
Trăsăturile definitorii sunt:
1
Popa N. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, EdituraALLBeck, 2002.p.159
2
Baltag D, Guţu A. Teoria generală a dreptului, Chişinău, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, 2002, p.150
3
Dogaru I. Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1998, p.144
3
 a) Violabilitatea;
b) Generalitatea;
c) Impersonalitatea;
d) Tipicitatea;
e) Imperativitatea;
f) Intersubiectivitatea;
a) Violabilitatea - deși imperativa normă juridică este încălcată adesea, individul care
săvîrșește un act ilegal acționează cu disprețul valorii incluse în regula de drept, caz în care
va reveni forța coercitivă a statului – judecătorul are rolul de a valorifica particularitățile
speței astfel încât prin decizia pe care o va da regulă de drept să fie recunoscută ca
deținătoare de adevăr juridic.
b) Generalitatea – norma juridică cu caracter general este menită să se aplice la un număr
nedefinit de cazuri și persoane, este o regulă tipică, altfel spus, prin care se stabilesc
drepturile și obligațiile participanților la viața juridică,ale subiecților raporturilor juridice, în
general. Conduita prescrisă trebuie să fie respectată ori de câte ori sunt prezente condițiile si
împrejurările pe care le are învedere.Caracterul general al normei juridice îl și explicăm
prin aplicabilitatea ei repetată, pentru un număr nedeterminat de cazuri. Caracterul general
al normei juridice este determinat de faptul că norma juridică poate fi aplicată înmod repetat
în situații de caz similare și procesul de aplicare este uniform.Comportamentul determinat
de norma juridică necesită a fi urmat în toate situațiile posibile de același gen.
c) Impersonalitatea – norma juridică este o normă cu caracter impersonal ce nu se adresează
unor anumite persoane ,prestabilitate.Da, ea se poate referi la o anumită categorie de
persoane,însă fără a le nominaliza. Cercul de persoane la care se referă norma juridică este
determinat de ipoteza sa. La fel caracterul impersonal al normei juridice accentuează că
norma, deși nu se referă la o persoană concretă, ea nu se referă la toate persoanele care se
încadrează într-o societate.Anumite norme juridice se adresează în exclusivitate cetățenilor
statului, cum ar fi normele constituționale, altele se referă la anumite categorii de subiecți,
cum ar fi: sportivi, militari, magistrați, studenți, mambri ai sindicatelor ș.a. Accentuăm
caracterul impersonal al normei și menționăm că în interiorul unei sau altei categorii de
persoane menționate în ipoteza normei aceasta se aplică la toți subiecții care formează una
sau altă categorie.Se aplica pentru toți sportivii dacă se referă la spotivi, pentru toti studenții
dacă se referă la studenți,pentru toți magistrații dacă se referă la magistrați ș.a. Norma
juridică nu este elaborată pentru o anumită persoană. Menționăm caracterul impersonal și al
normelor juridice ce vizează conduita anumitor organe unipersonale cum sunt: Președintele
țării, Președintele parlamentului, Președintele CSM ș.a. Aceste norme juridice posedă
4
 caracter impersonal din considerentul că ele se referă nu la persoana care ocupă funcția
respectivă pentru un anumit mandat, dar la toate persoanele ce vor deține funcțiile
corespunzătoare în viitor, deci se referă la funcție ca atare.
d) Tipicitatea – norma juridică are un caracter tipic ce stabilește o anumită conduită, care
constă într-o acțiune sau inacțiune în vederea realizării unui anumit scop.Această normă
juridică reglementează tipuri de relații sociale și nu relație socială individuală. Este privită
drept model de comportament ce stabilește caracterul licit sau ilicit al acestui
comportament. Individualizarea normei juridice are loc numai în manifestarea raportului
juridic concret cu subiecții concreți. Caracterul tipic al normei juridice permite includerea
în sfera de reglementare juridică a unui număr mai mare de relații sociale, evitând crearea
unui număr excessiv de norme juridice.
e) Imperativitatea (obligatorie) – norma juridică este obligatorie, imperativă, este destinată
să stabilească în societate o anumită ordine de drept, normele juridice asigură trecerea de la
indicativ la imperativ.Menționăm că trăsătura, semnul caracteristic nominalizat este unul
dintre cele mai importante în identificarea și caracterizarea normei juridice. Esența și
valoarea dreptului anume și constă în reglementarea obligatorie a relațiilor sociale ce
reflectă valorile sociale. În norma juridică se conține o dispoziție obligatorie. Ea poate fi
exprimată prin două sau mai multe modalități de comportament, însă niciun potențial
subiect nu este în drept să depășească limitele de comportament indicate în normă, sub
riscul de a purta răspundere juridică4.
Norma juridică trebuie sa aibă un caracter obligatoriu pentru că ea reglementeaza
domeniile cele mai importante ale societatii, care privesc guvernarea acesteia, ordinea socială,
drepturile si libertățile fundamentale ale oamenilor. Spre deosebire de toate celelalte norme
sociale, normele juridice sunt exigibile, adică beneficiază de garanții exterioare, oferite de
stat, pentru a fi aduse la indeplinire, chiar prin forța coercitivă a organelor de stat specializate.
Această forță trebuie să fie in primul rând legitimă si eficientă, in sensul că organizează si
functionează in baza legilor organelor de stat, au delimitate competențele si aplică eficient
dispozițiunile legale. Viața în societate, exigențele existenței cotidiene obligă oamenii să-și
subordoneze conduitele dispozițiilor cuprinse în normele juridice.
Obligativitatea normei juridice mai înseamnă și faptul că aceasta se aplică imediat, din
momentul intrării în vigoare, continuu si neconditionat. Norma juridică nu poate fi aplicată
decât în termeni foarte riguroși și exacți; acțiunea ei efectivă începe la o dată foarte exactă si
certă; acțiunea ei este continuuă, permanentă, respectiv până când norma juridică iese din

4
Andrei Negru, Teoria generală a dreptului și statului în definiții, interpretări și scheme, note de curs, Chisinău,
CEP USM, 2018, p. 104
5
 vigoare. Aplicarea normei juridice este necondiționată în sensul că dreptul nu acceptă condiții
pentru a putea fi pus în aplicare. Cel care formulează condiții este dreptul, respectiv norma
juridică. Orice condiție care nu este consemnată expres în norma juridică este ilegală și nu
poate influența aplicare dreptului.
Aplicarea imediată, continuă si neconditionată a normelor juridice este de natură să
asigure protecția eficientă a societății, să garanteze ordinea socială, să blocheze și să infrângă
excesele indivizilor.
f) Intersubiectivitatea – normele juruduce vizează un raport intersubiectiv, - „Modelele
abstracte și generale de intervenție în relațiile interindividuale și de grup, astfel încât să se
obțină coordonarea conduitelor individuale cu aspirațiile valorice obiective estimate și
totodată să fie satisfăcute și interesele materiale și spirituale ale marii majorități a
indivizilor din comunitate”

CONCLUZIE
Activităţii umane îi sunt caracteristice o multitudine de dimensiuni. Cea mai importantă, este
dimensiunea normativă. Ea presupune stabilirea unor reguli care organizează comportamentul
uman. Aceasta impune individului un anumit model de comportament în conformitate cu valorile
sociale existente la etapa respectivă.
Deci, în cadrul societăţii umane, care reprezintă un sistem dinamic ce se autoreglează, supus
unor procese specifice de structurare şi restructurare, acţiunile oamenilor - înzestraţi cu conştiinţă
şivoinţă proprie - prin care aceştia asigură funcţionalitatea şidinamica ansamblului social, nu se
pot produce ca o desfăşurare haotică de fapte, ci, dimpotrivă, ele se derulează într-un mod
organizat, după anumite reguli sociale, au un caracter normat. Nici un proces social nu poate
avea loc fără organizare, deci fără normare, reglementare.
Norma juridică este elementul structural de bază al ordinii de drept, cele două noţiuni
aflându-se într-o relaţie sistemică de la parte la întreg.
Normele reprezintă nişte reguli, propoziţii universale, în care se subsumează particularul şi
prin care se reglementează conduita oamenilor întrun sistem de acţiuni dat. Normele influenţează
atitudinile şi deciziile, scopurile şi aspiraţiile oamenilor.
Normele sunt menită să reglementeze cele mai importante domenii de activitate umană şi
ocrotită, în caz de necesitate, de forţa coercitivă a statului .